Sub sloganul ”împreună înlăturăm abuzul din școli”, ONG-ul își propune să atragă atenția autorităților din educație asupra experiențelor de abuz sexual la care au fost supuse multe eleve și studente din România de către profesori.

„De-a lungul activității noastre ca organizație, am auzit despre nenumărate cazuri de abuz sexual în școli. Și noi, ca liceeni, am fost supuși și am fost martori la cazuri de viol, hărțuire, agresiune, intimidare și răzbunare din partea autorităților care trebuiau sa ne protejeze. Profesori, consilieri, inspectori școlari, nu vă mai puteți ascunde în spatele tăcerii noastre.

Suntem copleșiti, răniți, speriați si încolțiți, dar mai mult decât atât, ne-am săturat să vă folosiți poziția de putere să traumatizați generații peste generații. Ne-am săturat de autoritățile din cadrul Inspectoratului Școlar care ne ignoră, și care protejează în mod activ pedofili și abuzatori.”, este mesajul transmis de organizație pe Instagram.

Protestul vine după ce Girl Up Romania a primit mai multe relatări din partea elevelor și studentelor despre cazuri de abuz sexual în instituțiile de învățământ românești. Unele dintre aceste mărturii provin de la eleve și studente ale Liceului de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București și ale Universității Naționale de Arte București (UNARTE).

„La Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza din Capitală cam toate fetele au cel puțin o poveste de hărțuire cu un profesor. Eu am avut cu un bodyguard care mi-a trimis dick pics.

Alte fete l-au avut ca profesor de religie pe un individ despre care există un video pe YouTube, unde era demascat că face avansuri și propuneri sexuale elevelor minore. Autorii videoului sunt elevii din liceul de unde a fost dat afară pentru faptele sale, apoi a venit la noi.

Direcțiunii i s-a adus la cunoștință de video și de faptul că nu s-a oprit, dar răspunsul lor a fost că nu au ce să facă pentru cu nu găsesc profesori.

Apoi am mai avut un profesor care era renumit că e inappropriate. Zicea chestii gen ”Ați gustat-o vreodată de la tăticu?” și că ”Bate cu rigla la funduleț.” Mie mi-a făcut doar complimente și sfaturi de styling nesolicitate. Când a fost sesizat comportamentul lui, profesoarele au spus ”Să aveți grijă fetelor.” și cam atât.”, este una dintre mărturii.

„Un profesor de la UNARTE a venit în spatele meu, s-a lipit de mine, și-a ridicat mâinile pe lângă mine atingându-mă pe umeri, timp în care avea o erecție și se freca de mine.”, este o altă relatare.

Duminică, 5 iunie, Girl Up Romania a organizat un atelier în cadrul căruia persoanele care vor participa la protest au creat pancarte cu care vor defila miercuri în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

„Ascultă-mă și când îți cer ajutorul, nu doar din lecția de zi”, „Fii profesor, nu abuzator”, „Abuzul nu face parte din programă”, sunt câteva dintre mesajele care vor fi expuse la protest.

O problemă sistemică?

Problema abuzului sexual în instituțiile de învățământ din România nu se află pentru prima dată în atenția publică. O cercetare privind hărţuirea sexuală în universităţi, realizată de Centrul FILIA, un ONG preocupat de respectarea drepturilor femeilor, în perioada septembrie-noiembrie 2020, arată că victimele sunt fete tinere, cu vârste între 20 şi 29 de ani. O treime dintre respondente au declarat că au fost victime ale unui astfel de fenomen în vremea studenţiei, în timp ce aproape 40% apreciază că au fost martore.

Cercetarea mai arată că, în cazul în care s-a luat atitudine împotriva agresorului – în peste 65% din cazuri persoana respectivă fie nu a păţit nimic, fie victima a fost cea învinută, fie s-au făcut presiuni asupra victimei ca să nu depună plângere.

În România, hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 și este definită ca fiind un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.

Printre formele de hărțuire sexuală identificate de Centrul FILIA se numără ”glume, bancuri cu tentă sexuală care te fac să te simți inconfortabil”, ”ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite” și ”insistențe privind acceptarea unor invitații sau începerea unei relații”.

Pe 22 aprilie 2022, Consiliul Național al Elevilor a atras atenția asupra accentuării acestui fenomen și a cerut luarea unor măsuri concrete pentru combaterea lui.

„Cazurile de hărţuire sexuală, din ce în ce mai prezente în România! De curând, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora un profesor de 46 de ani, ce activează în cadrul Colegiului Tehnic „Simion Mehedinţi” Codlea, ar fi hărţuit sexual timp de patru ani (între anul 2018 şi anul 2022) mai multe eleve aflate în situaţii vulnerabile (…) conducerea liceului a preferat să ascundă cazul, pentru a proteja reputaţia şcolii, în detrimentul adoptării unor măsuri ce ar fi trebuit să asigure siguranţa elevilor”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor, într-un comunicat de presă citat de news.ro.

Elevii consideră că, pentru a preveni astfel de cazuri de hărţuire sexuală, ”este necesar ca managerii şcolari să înţeleagă cât de răspândit şi nociv este acest fenomen, şi, ca atare, fiecare director să desfăşoare analize de nevoi ale unităţilor de învăţământ pe care le conduc, care să stea la baza implementării, alături de reprezentanţi ai elevilor, profesorilor, părinţilor, autorităţilor locale, serviciilor de protecţie a copilului şi a poliţiştilor responsabili de siguranţa şcolară a unor politici menite să prevină orice incident abuziv”.

De mai bine de un an, Cultura la dubă a început să publice o serie de interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății.

Alina Șerban, Roxana Lupu, Katia Pascariu și Ioana Bugarin au scos la iveală povești despre umilințe și jigniri, nepotisme și agresivitate cel puțin verbală, toate venite din partea unor cadre didactice care predau arta actorului. Roxana Lupu spune că experiența la UNATC a fost atât de traumatizantă, încât s-a gândit inclusiv la sinucidere.

„Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise”, a declarat rectorul UNATC, Liviu Lucaci, pentru Cultura la dubă, în urma acestor mărturii. „Trebuie să aibă suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva. Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…”, a mai spus Liviu Lucaci.

Totodată, reprezentanții UNATC au transmis că instituția „lucrează la „Planul Egalității de Gen”, document care își propune să implementeze acțiuni concrete, în sprijinul transformării universității într-un spațiu al dezbaterii problematicilor de gen, al analizei unor comportamente centrate pe abuz de putere și al informării adecvate cu privire la situații de hărțuire.”

The post ”Împreună înlăturăm abuzul din școli” – elevii și studenții din București protestează pe 8 iunie în fața ISMB appeared first on Cultura la dubă.

De mai bine de un an, Cultura la dubă a început să publice o serie de interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății.

Alina Șerban, Roxana Lupu și Katia Pascariu au scos la iveală povești despre umilințe și jigniri, nepotisme și agresivitate cel puțin verbală, toate venite din partea unor cadre didactice care predau arta actorului. Roxana Lupu spune că experiența la UNATC a fost atât de traumatizantă, încât s-a gândit inclusiv la sinucidere.

“Prea puțină lume vorbește despre cât de grav îți este afectată sănătatea mintală în UNATC.”, declara Roxana Lupu în mai 2021.

În tot acest timp, deși poveștile lor s-au viralizat și au fost preluate de toată presa, nimeni din cadrul UNATC nu a consider necesar să deschidă o anchetă și să verifice în profunzime acele povești și activitatea profesorilor implicați. Confirmă chiar rectorul UNATC, Liviu Lucaci, la rândul său profesor la actorie.

Săptămâna trecută, tânăra actriță Ioana Bugarin, a povestit pentru Cultura la dubă propria sa experiență “traumatizantă” de la UNATC.

Mai mult decât atât, Andrei Rus, cadru didactic la UNATC, povestește că acum câțiva ani, pe când el însuși a fost victima unui abuz în cadrul universității, mai multe colege i-au mărturisit experiențe abuzive – “femei care fuseseră victime ale unor presiuni sexuale din partea unor profesori.”

UNATC arată acum ca o școală modernă, proaspăt renovată în culori vii. Este locul în care sute de tineri intră anual cu speranța că vor deveni artiști. În realitate, universitatea este încă blocată în metehne vechi, care lasă loc abuzurilor, iar acestea sunt greu de identificat sau de dovedit.

De exemplu, relațiile sexuale dintre profesori și studenți nu sunt interzise în Codul de Etică al Universității. De asemenea, nu este interzis ca un profesor să îi ceară unui student să se dezbrace. Este acesta un abuz sau un exercițiu de actorie? Este lesne de înțeles de ce aceste lucruri au fost ascunse de generații întregi, deși ele sunt o cutumă. Raportul de putere dintre profesor și student este uriaș.

Nu vorbim doar despre relația clasică dintre cadru didactic și student, ci despre actori foarte cunoscuți sau directori de teatre, care le pot influența întregul parcurs profesional al tinerilor respectivi.

“Nu am știut că noi trăiam aproape zilnic niște abuzuri, până când nu am ajuns la o facultate din Londra și am văzut diferențele”, ne spune o fostă studentă la UNATC.

De câțiva ani, universitatea pune la dispoziția studenților, gratuit, servicii profesionale ale unor psihologi.

“Trebuie să aibă suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva. Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…”, spune rectorul Liviu Lucaci.

Instituția de învățământ a luat, așadar, măsuri pentru tratarea problemelor emoționale cu care se confruntă studenții “dacă le pică ceva rău”. Rectorul Liviu Lucaci nu a precizat, însă, măsuri suplimentare pentru verificarea comportamentului profesorilor și prevenirea abuzurilor.

Vă invităm să citiți interviul de mai jos, acordat de Liviu Lucaci pentru Cultura la dubă.

***

Domnule rector, în interviurile publicate pe Cultura la dubă de un an încoace, actrițele Alina Șerban, Roxana Lupu, Katia Pascariu și, mai recent, Ioana Bugarin, toate foste studente ale UNATC, vorbesc despre diverse forme de abuzuri emoționale la care au fost supuse de către profesorii UNATC.

Când ați citit interviurile, ați avut o reacție de uimire sau știați deja că există astfel de abuzuri?

Păi Roxana Lupu mi-a fost studentă, cunoscut foarte bine parcursul Roxanei în UNATC, nu cred că în ceea ce mă privește a fost vorba de așa ceva, de altfel din ce am citit în interviu, nici nu e vorba despre mine.

Eu vă întreb ca pe dvs ca reprezentant al instituției.

Acum ca reprezentant, eu reprezint instituția asta de 2 ani, să ne înțelegem.

O istorie e o istorie. Preiei cu tot ce a fost.

De când reprezint instituția, eu știu atât: tolerență zero față de orice fel de abuz. Că e vorba de agresiune sexuală sau orice fel de abuz, toate se înscriu în abuz. Tot ce spun fetele astea e o paletă largă de abuzuri la care ele fac referire.

Pentru că ați vorbit despre Roxana Lupu, aveați cunoștință la vremea respectivă de problemele prin care trece cu alți profesori? Ea spune în interviu că a fost atât de rău încât a ajuns să se gândească la sinucidere.

Nicio clipă Roxana nu mi-a spus, deși eram profesorul ei de clasă și eram foarte apropiați, ea nu mi-a adus la cunoștință nicio clipă probleme de tipul ăsta.

Dar despre ceea ce au zis celelalte actrițe, Katia Pascariu, Alina Șerban, Ioana Bugarin, aveați cunoștință?

Ele nu mi-au fost studente și niciodată vreuna dintre ele nu a venit către mine. Acum, eu nu aveam nicio responsabilitate, nici director de departament, nici decan, nici nimic. Eram un profesor. Cu Roxana mă știam, îi știam familia.

Dar știți de existența unor abuzuri ale unor colegi profesori din perioada respectivă, când Roxana era studentă?

Eu m-aș îndoi destul de tare de asta pentru că atunci colectivul nostru avea săptămânal întâlniri la care studenții și profesorii ne gestionam parcursul ăsta educațional. Adică noi eram destul de apropiați unii de alții.

Dumneavoastră de cât timp sunteți cadru didactic la UNATC?

De 25 de ani.

În toată această perioadă aveați cunoștință despre practica unor profesori de a dezbrăca studenții ca formă de examen la unii, la alții ca exercițiu de dezinhibare și cunoaștere.

Din ce am citit, referirea nu este la universitatea noastră, că în vreun examen de admitere sau vreun alt tip de examen s-ar fi cerut vreodată așa ceva.

Avem mai multe mărturii, inclusiv ale unor profesori din UNATC, care spun că exista această practică, nu neapărat ca formă de examen, ci ca exercițiu la actorie, începută de un actor celebru – profesor la UNATC, care nu mai e în viață, și continuată de un alt actor celebru, în fiecare generație la care a predat.

Sincer, eu nu am fost de față niciodată la așa ceva, eu am fost foarte apropiat de studenți.

Și n-ați auzit niciodată că anumiți profesori dezbracă studenții?

Nu, nu. Să ne înțelegem. Nicio clipă nu am fost de față.

Nu a venit niciodată un student la mine să îmi spună că se întâmplă asta și „apără-ne”.

Eu știu că astea sunt practici de anii 90, când eu eram student. În clasa mea sau în clasele paralele, noi nu am trecut prin astfel de exerciții.

Dar ca profesor, ați auzit de la ați colegi că există această practică?

Am auzit de un exercițiu, exact cu povestea asta, din anii 90. Cât e de adevărată…nu am fost de față.

Totuși, cum ați defini dumneavoastră acest exercițiu, vi se pare necesar sau ce efecte credeți că are asupra psihicului unor tineri, nevoiți să se dezbrace unii față de ceilalți, față de profesori.

Lucrurile din perspectiva mea sunt destul de clare. Exercițiile de nuditate, să le numim așa, nu își au sensul. Ele nu ating niciun obiectiv, nu ajută în niciun fel studentul.

Adică…”hai să ne dezbrăcăm”. Nu va ajuta niciodată asta.

Dacă sunt niște exerciții care includ comportamentul pe care îl ai la serviciu, acasă, în timpul acestor exerciții, sunt momente în care studentul se comportă cum se comportă la el acasă.

Solicitarea de a dezbrăca cu forța pe cineva, asta poate fi numit abuz, fără discuție. Iar genul ăsta de abuzuri la o vârstă fragedă, lasă urme îngrozitoare.

De când am venit rector, am inițiat un dialog cu studenții pentru suport emoțional, suport psihologic.

Oferit de un specialist în cadrul universității?

Obligatoriu de un specialist. Am intrat în discuții cu liga studenților și am oferit sprijinul unor psihologi, sub formă de gratuitate din partea universității, urmând ca sub anonimat fiecare student care simte nevoia, să ia legătura cu psihologii.

Lucrurile au evoluat, iar azi avem o dublă abordare. Avem un fel de lucru de grup, dezvoltare psiho-emoțională, studenți care se înscriu și lucrează cu un psiholog. Și avem mai mulți studenți care gratuit au acces la un terapeut.

De 2 ani, de când sunteți rector, ați schimbat Codul de Etică al Universității sau e același de mai mult timp?

L-am schimbat de 2 ori în ultimii 5-6 ani. Înainte să fiu rector, am fost președintele Comisie de Etică. Deci trebuie să știu.

Cât timp ați fost președintele Comisiei de Etică?

3 ani.

În acești 3 ani, ați avut plângeri din partea studenților, referitoare la abuzuri?

Referitor la situații care sunt nepotrivite, nu agresiune sexuală.

Mă refer la abuzuri de orice tip.

Da, abuzuri de orice tip au fost.

Puteți să ne dați exemplu de un abuz constatat?

Da, a fost că forma de examinare a unui profesor asupra unui grup de studenți a fost considerată nepotrivită, pentru că li s-au cerut lucruri care nu fuseseră predate la curs.

De obicei, soluția în astfel de situații este următoarea: ei nu mai dau examen cu profesorul respectiv.

Ați avut plângeri de abuz emoțional?

Da, am avut.

Și cum s-au soluționat?

Într-un anumit caz s-a soluționat cu avertisment scris pentru profesor.

Despre ce era vorba în acea situație?

La examen, câțiva studenți au fost supuși unui tratament discriminatoriu. Unii au fost din start avantajați și alții mai puțin.

Abuzul are legătură cu puterea. E cineva care are o putere asupra ta. Îți dă note, îți influențează parcursul, cariera. Acest lucru este inadmisibil.

Și avem și un caz al unui profesor căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz.

Ați spus foarte clar ce efecte are acea practică cu dezbracarea studenților asupra psihicului lor.

Da, are efecte foarte grave.

De ce acest lucru nu este trecut în Codul de Etică al universității? De ce nu este specific interzisă dezbrăcarea studenților?

Păi stați un pic, să ne înțelegem. Dacă noi am scrie că e interzisă dezbrăcarea studenților, asta înseamnă că dacă studentul, în timpul unui exercițiu de comportament, în care el se comportă ca la el acasă și alege să își schimbe hainele, așa cum o face la el acasă, asta să înseamnă ca eu să îi interzic așa ceva.

Mă refer la solicitarea din partea profesorului. Vorbeați despre putere. Să vină din partea superiorului, a profesorului, către studenți, solicitarea de a se dezbrăca.

Solicitarea de a se dezbrăca, care nu are legătura cu un exercițiu, ăla e un abuz.

De ce nu este trecut în Codul de Etică foarte clar, că este un abuz? În Codul de etică aveți o singură frază, formulare generală, în care se spune că sunt interzise orice forme de abuzuri și hărțuiri sexuale.

Păi mi se pare că intră acolo abuzul. Adică să scriem acolo că nu are voie cineva să îți ceară să te dezbrace? Mi se pare….

Vă întreb asta fiindcă avem mărturiile unor studente care spun că existau aceste practici și alte forme de abuzuri, atât de frecvent, încât lor li s-a părut că asta e normalitatea. Erau niște tineri veniți să învețe actorie, lucrau în special cu profesorul de clasă, iar aceasta era normalitatea între ei.

Ei nu știau la vremea respectivă că acesta e un abuz. Ei spun că abia după ce au ajuns la școli din străinătate, au realizat că acele practici nu erau normale.

De aceea vă întreb, nu ar trebui specificate formele de abuzuri interzise?

Dar aș vrea să vă întreb, în ce an se întâmplau lucrurile astea?

Avem mărturie de la studenți care au absolvit acum câțiva ani.

Sincer, mă surprinde că cineva i-a cerut în mod explicit “dezbracă-te”.

Tuturor studenților. Nu unei singure persoane. Să se dezbrace, să defileze în clasă și să se privească.

Sincer, asta mă surprinde tare. Nu pot să comentez ceva la care nu am fost de față și nu știu.

Tot legat de Codul de Etică, nu am găsit să fie interzise relațiile sexuale între profesori și studenți. Ele sunt permise?

Nu sunt permise.

Și atunci, de ce nu sunt interzise?

Păi, dar…eu când zic abuz înseamnă că cineva abuzează de exemplu de forța, de puterea pe care o are ca profesor, ca să aibă anumite avantaje. Ăsta ar putea fi numit un avantaj, evident.

Dacă cineva din această poziție ajunge să aibă o astfel de relație, mi se pare firesc că e un avantaj pe care el și-l ia din perspectiva puterii pe care o are.

Nu știu să vă spun pentru că nu…Da. Nu știu.

Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise.

Oricum, ce facem în momentul ăsta, un grup din care fac parte mai mulți colegi de-ai mei…și nu numai colegi de-ai mei, nu știu dacă știți sau nu, de mai mult de un an și jumătate, de când lucrăm foarte intens cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între bărbați și femei.

Ce înseamnă că lucrați?

Adică avem acțiuni comune, exact pe această conștientizare a egalității de șanse și a eliminării oricăror forme de discriminare.

Campaniile de conștientizare nu sunt același lucru cu un regulament intern care interzice relațiile sexuale între profesori și studenți.

Evident.

Și asta voiam să vă spun, că suntem în elaborarea unui…care evident trebuie să se regăsească mai apoi și în Codul de Etică, a unor reguli foarte limpezi. Și cu cine vrem să lucrăm, sunt oameni care chiar se pricep la așa ceva.

În cei 25 de ani de carieră de profesor aici, ați avut vreodată relații sexuale cu studente?

Nu am avut.

Adică, încă o dată. În momentul în care dacă tu, cu studentele tale ai astfel de relații, evident că se presupune că tu obții un avantaj și asta nu e deloc bine.

Însă există situații celebre în UNATC, în care unele dintre aceste relații chiar s-au oficializat. Deci ele au existat și există.

Recunosc una dintre aceste situații, când s-au oficializat după ce n-a mai fost studentă.

Asta înseamnă că existau dinainte, dacă s-au oficializat după.

Nu am de unde să știu. Posibil.

Ținând cont de aceste lucruri și de actuala discuție din domeniul artistic despre abuzuri, vă gândiți la o reeditare a Codului de Etică? Simțiți că ceva trebuie să se schimbe și dacă da, ce anume?

Da, da. Obligatoriu trebuie să facem asta. Subiectul trebuie pus pe masă limpede, în cadru instituțional, trebuie discutat cu cei care au suferit de pe urma acestor abuzuri, trebuie discutat cu cei care să reglementeze lucrurile în interiorul tuturor facultăților de profil.

Deci ca lucrurile să fie limpezi, să nu mai existe niciun fel de posibilitate ca lucrurile astea să se repete.

În cât timp se va întâmpla asta?

Câteva luni, probabil în toamnă, cel târziu, ar trebui să avem această modificare.

După interviurile cu actrițele menționate mai devreme, s-a autosesizat cineva din cadrul universității pentru a investiga acele povești, dacă sunt adevărate sau nu, despre ce profesori a fost vorba, dacă ei mai activează?

Vă referiți la autosesizare, adică în urma unor articole…să întreb cine au fost cei din articole, la care se refereau?

Da, să anchetați acele cazuri, să chemați acele foste studente la discuții, să verificați activitatea profesorilor respectivi?

Păi, ce cred că trebuie făcut e ca aceste persoane, fostele noastre studente, să fie invitate să spună despre ce e vorba. De acolo putem începe.

Dar nu s-a întâmplat asta până acum. Nu au fost invitate.

Păi e vorba de 3-4 zile.

Doar interviul cu Ioana Bugarin. Interviurile cu Alina Șerban, Roxana Lupu și cu Katia Pascariu sunt de anul trecut.

Ok. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că eu cred că e foarte bine ca acești oameni să facă un pas. Să spună ce li s-a întâmplat. Să vorbească cu cineva.

Cum să zic eu, în niciun caz nu trebuie pusă presiune…

Eu înțeleg de ce nu spun cu zecile de ani.

De ce credeți că nu spun?

Pentru că e formă de presiune psihică uriașă pe care o resimt. E o traumă pe care uneori nu o poți depăși o viață. Eu înțeleg asta.

Nu e ceva de neimaginat. Oamenii zic “de ce nu au spus din prima clipă”. Pentru că sunt stigmatizate.

Noi avem aici un mediu special, în care oamenii sunt învățați să aibă voce, studenții noștri sunt mult mai vocali decât studenții altor universități. Dacă într-o altă universitate sunt învățați să tacă, aici nu prea sunt.

O fostă studentă ne-a spus că a venit la dumneavostră, pe când erați deja rector, cu o plângere de abuz emoțional la care a fost supusă și dumneavoastră ați întrebat-o cum dovedește abuzul emoțional. Și i-ați lăsat de înțeles că nu se poate dovedi.

Ați avut vreo astfel de discuție?

Nu i-am lăsat de înțeles. Am întrebat-o ce înseamnă abuz emoțional? Adică să detalieze ce s-a întâmplat.

Și? A detaliat?

Nu, n-a detaliat. Eu cred, știu la cine vă referiți, că după această situație, a ajuns la Comisia de Etică.

Ați fost președintele Comisiei de Etică. Ați putea să ne dați o definiție a abuzului emoțional?

O definiție?

Abuzul emoțional este ceva atât de delicat uneori…încât e foarte greu de definit. Este acea depășire a unei granițe, a unei limite, pe care persoana care e abuzată simte că a fost încălcată de cineva, care se folosește de o putere sau un avantaj anume, pentru a obține ceva.

Să ne înțelegem. Dacă e un actor prefesionist care joacă într-un film și scrie în scenariu că va avea o scenă erotică, el e de acord cu scenariul și începe lucrul la scena erotică. E greu de definit abuzul emoțional atunci când el și-a dat acordul pentru acea scenă.

Însă vorbim despre un actor profesionist, care își asumă altfel lucrurile. Pentru un student, lucrurile trebuie să fie mult mai protejate.

De asta cred că trebuie să ai suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva.

Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…

Deci sunteți de acord cu ideea că este diferit comportantul pe care un profesor trebuie să îl aibă cu un student, versus relația dintre un regizor și un actor profesionist.

Categoric. În cadrul universității ar trebui să existe o protecție și o colaborare între profesori și studenți. Aici accentul cade pe student, totul este pentru student. Scopul, mai apoi, în teatru sau film, este proiectul artistic.

UNATC are vreo formă de evaluare a activității profesorilor?

Da, are evaluări periodice din parte studenților, a colegilor, acele evaluări din 4 perspective.

Din feedbackul primit de la studenții la actorie, care ar fi punctele slabe ale profesorilor?

Asta chiar e delicat, nu am făcut niciodată o medie sau o evaluare de tipul ăsta. Toate sunt punctuale.

Ca să concluzionăm, ce credeți dumneavostră că ar trebui să înțelegem din discuțiile legate de abuzuri în mediul artistic și universitar și ce credeți că ar trebui schimbat?

Ar trebui să înțelegem că aceste probleme există, că ele trebuie să iasă la suprafață, că oamenii nu au de ce să se rețină în a spune, dacă pot să spună, în funcție de cum se simte fiecare.

Un alt lucru pe care ar trebui să îl înțelegem este că aceste persoane au nevoie de sprijin.

Apoi, fiecare caz în parte trebuie discutat ca un caz aparte, nu luate la grămadă și la statistică, pentru că dacă vorbim de emoții, statistica nu prea își are locul.

Și că trebuie să existe toleranță zero față de orice formă de abuz.

Și, la nivel instituțional, reglementat foarte clar ce este abuzul și despre ce fel de abuz este vorba.

***

Centrul REACTOR de creație și experiment din Cluj a publicat azi un video explicit despre abuzurile din mediul universitar artistic și cum pot fi identificate acestea.

The post “Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise” – Liviu Lucaci, rectorul UNATC appeared first on Cultura la dubă.

Criticată aspru de mai mulți colegi de breaslă, după ce a declarat că “pe mine nu m-au confundat cu personajul”, arătând autoironic spre propriul corp și stârnind râsete în sală, Mara Nicolescu susține că intenția intervenției sale a fost opusă, de a declara că nu au confundat-o cu personajul său din film, Miruna, adică “pe mine nu m-au confundat cu una neatrăgătoare!” și că și ea a avut parte de “același gen de lucruri” ca Viorica Vodă.

Tocmai din acest motiv, susține acum Mara Nicolescu, fosta soție a regizorului Nae Caranfil, ea a ales să se retragă din breaslă și să se mute la o casă la țară.

Aceasta susține și că motivul pentru care nu a intrat în detalii pe scenă este că în sală se aflau și copiii săi, de 10 și 12 ani, nepregătiți să afle astfel de lucruri.

Iată un fragment din textul Marei Nicolescu:

“Personajul meu, Miruna, mai în vârstă decât eram eu la acea vreme, nu era personajul feminin “sexy” al filmului, ci “nevasta”, personajul sexy fiind cel interpretat de Viorica Voda, cel amintit de ea în discursul despre ce a pătit după Filantropica, spunând: “M-au confundat cu personajul din film”.

Așadar, replica mea scurtă “Pe mine nu m-au confundat…” însoțită însă de multă mimică sugestivă, credeam eu, chiar asta a însemnat: “Pe mine nu m-au confundat cu personajul, cu o nevastă cu care ești căsătorit de zece ani deja … Înțelegeți?!…” Adică eu nu am fost confundată cu o “nevastă”.

În film, eu eram aia îmbrăcată în taioare, cu vestă și cămașă până în gât, cu coc.

Dacă nu ar fi fost intervenția pripită a Vioricăi, cum că eu nu am pățit-o pentru că eram iubita lui Nae, probabil că ar fi înțeles și mai mulți că intenția discursului meu improvizat ad-hoc a fost fix opusă și anume de a spune că mi s-au întâmplat același gen de lucruri, chiar dacă nu din “același” motiv invocat de ea: personajul jucat în film.

“Pe mine nu m-au confundat cu una neatrăgătoare!”

Mai mult, si eu eram cu copiii în sală, la Gala Gopo, nu copii de 20 de ani ca fata Vioricai prezentă în sală, copii care să stie și să fi înteles deja o astfel de poveste a abuzului, copii pregătiți adică.

Copiii mei au 12 si 10 ani, o fată de aproape 10 ani și un băiat de 12 ani, adică copii care ar fi fost puși în situația să audă lucruri pentru care nu erau pregătiți. Probabil că și Viorica i-a spus cu grija fetei ei, prima oara, ce a pățit, având grijă să nu transfere trauma suferită asupra propriei copile, sper. Eu sigur am această grijă față de fata mea.

În plus, copiii mei mă vedeau pentru prima oară în altă postură, în afara celei de mamă. Nu au văzut filme cu mine, nu le-am arătat reviste cu mine, nici poze cu mine din spectacolele de teatru etc. pentru că eu am luat o distanță sigură față de lumea asta acum mulți ani de zile.

De când eram mică, maică-mea îmi spunea: “Când nu îți place ceva, te ridici de la masă și pleci”.

Așa că, spre deosebire de Viorica, asta am făcut eu, acum mulți ani de zile, când am decis că lumea artei e prea “dură” pentru mine: m-am ridicat de la masa aflată sub lumina reflectoarelor și am plecat la mama naibii, într-un sat no name, în vârful unui deal din Romania.

Viorica își pregătise discursul de atâta timp; eu m-am trezit într-o situație tensionată pentru mine în care trebuia să vorbesc într-un loc și într-un fel în care nu vreau să vorbesc -și în fața copiilor mei atât de încântați că ne aflăm în acel loc- despre ceva ce mi-a schimbat viața.

Dar nici nu puteam tace pur și simplu, pentru că ar fi fost ca și cum aș fi acceptat, ori, așa cum nu am acceptat atunci, nu aveam cum să o fac acum.

Când au apărut râsetele în sală, în sfârșit, m-am gandit că e în regulă, că s-a înțeles mesajul meu, bazat pe puține cuvinte și multă mimică.

Reacția imediată a Vioricăi după ce am vorbit, cea în care amintea de relația cu fostul meu soț Nae Caranfil, am tratat-o ca pe o mică răutate din partea ei, datorată doar emoției prin care trecuse și faptului că văzuse momentul numai din spate, nu și din față. Din nenorocire, ce a spus, a deturnat total mesajul meu. (…)

Cu siguranță eu nu sunt genul să ies cu discursuri în fața breslei, să vorbesc cu lacrimi despre cât rău mi-a făcut “sistemul” așa, în general, dar să aleg să rămân înauntrul sistemului ani de zile. Eu am ales să plec, acum ani de zile, să cultiv o grădină de legume și eventual să scriu.”

Textul integral publicat de Mara Nicolescu poate fi citit AICI.

The post Reacție Mara Nicolescu: “Intenția discursului meu a fost fix opusă, de a spune că mi s-au întâmplat același gen de lucruri.” appeared first on Cultura la dubă.

La trei zile de la discursul Vioricăi Vodă pe scena Premiilor Gopo, despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în sistem, o altă actriță, Natalie Ester, relatează azi, într-o postare pe pagina sa de facebook, câteva scene în care a identificat derapaje ale unor bărbați din industrie și le-a oprit la momentul respectiv.

Actrița Teatrului Evreiesc de Stat a încurajat femeile să vorbească despre abuzuri și să confrunte direct abuzatorii, așa cum a făcut-o ea, fiindcă “Pe jegoșii ăștia îi puteți pune la punct, singure, în câteva secunde. Sunt lași și n-au nimic, nici în creiere, nici între picioare.”

Redăm mai jos textul publicat de Natalier Ester:

“- Hai să mergem, că ne-a chemat la el la birou. A zis că vrea să ne impresarieze, să ne dea de lucru, e un tip genial.

– Cine-i, fă, ăsta?

– O să vezi. O să vezi.

Am ajuns în dreptul unui bloc. Scară. Etaj. Apartament.

– Fă, ce firmă are ăsta de nu scrie nimic pe ușă?

– “Poftiți, fetelor, intrați. Relaxați-vă.”

– Da. Bună ziua. Sunt foarte relaxată. Ce firmă e asta? Unde vă sunt colegii, angajații?

– Poftim?

– Niciun poftim. Dacă e firmă de impresariat, unde sunt oamenii care lucrează aici?

– Nu aveți nevoie decât de mine. Haideți, luați loc. Vă fac o cafea.

– Fă, handicapato, libidinosul ăsta vrea să te fu**, unde l-ai găsit? Nu te așeza, plecăm.

– Poftim?!

– Niciun poftim. Prietena mea e naivă iar dumneata arăți ca un pervers mincinos. Ai început prost discuția. La revedere.

Am luat-o pe-a mea de mânecă și-am ieșit din “biroul” individului în mai puțin de un minut. Eram anul I. Cam așa a arătat prima mea întâlnire cu un impresar.

Câțiva ani mai târziu, nu mulți, un regizor s-a apropiat prea mult de decolteul meu și mi-a șoptit zâmbind “ce ai tu frumos, acolo”?

I-am răspuns atât de tare că m-au auzit și portarul și fochistul și pilotul avionului care zbura pe deasupra noastră. “Aici am două țâțe care îmi aparțin în totalitate și pe care vă garantez că nu o să le vedeți niciodată”.

A mai trecut niște timp. O persoană importantă mă pune în fața altei persoane importante.”Vreau să vă cunoașteți. Domnul este foarte interesat de tine, l-ai fascinat cu talentul tău, vrea să organizeze pentru tine un turneu, în America.”

“Serios? Așa, brusc, din sutele de actrițe tinere, v-ați gândit voi să mă duceți pe mine în America? O clipă. Îl sun acum pe tata și discutați cu el condițiile, e în regulă?”

“Nu, nu, nu e nevoie. Dacă nu vrei, nu e obligatoriu”.

Tu’vă’n gură de jeguri…

Fetelor, nu lăsați să treacă 20 de ani… Vă rog eu, fiți vigilente și lăsați pudoarea de o parte. Pe jegoșii ăștia îi puteți pune la punct, singure, în câteva secunde. Sunt lași și n-au nimic, nici în creiere, nici între picioare. V-o spune o delicată.”

The post Natalie Ester, actriță: “Un regizor s-a apropiat prea mult de decolteul meu și mi-a șoptit zâmbind “ce ai tu frumos, acolo?” appeared first on Cultura la dubă.

Dincolo de colaborarea din Filantropica, Mircea Diaconu era directorul Teatrului Nottara pe când Viorica Vodă a jucat la un moment dat acolo.

Acesta a subliniat insistent ideea de existență a unor “amantlâcuri” binecunoscute în lumea filmului și a teatrului și nu consideră că ele ar trebui să fie subiect de presă, fiindcă “există dintotdeauna”, iar “lumea merge mai departe.”

Deși am încercat să separăm ideea de relații consensuale față de abuzuri de putere și relații nedorite, actorul a negat că astfel de hărțuiri ar exista în sistem și a lăsat de înțeles că vina pentru astfel de situații este a persoanei care le acceptă, fără să critice în vreun fel abuzatorul.

“Nimeni nu te silește cu pistolul la tâmplă sau te leagă pentru chestiile astea.”, a transmis acesta.

Citiți explicațiile sale, pe larg, mai jos.

***

Aș dori să vă întreb acum, la rece, ce credeți dumneavoastră despre ce s-a întâmplat la Gopo.

Ce să se întâmple, e oarecum ciudat pentru mine că Premiile Gopo chiar au avut niște momente interesante și importante. Ei, nu se discută despre ele, se discută despre această ieșire, care este ieșire din sistem, de fapt.

Subiectul era altul, nu era o adunare de confesiuni de niciun fel, era de premieri, cu asta basta.

Însă asta e, asta e selecția presei, face ce vrea cu evenimentele. Erau cel puțin trei momente senzaționale care meritau mult mai multă atenție publică.

Scurt și simplu: e un standard sau un produs american, de hollywood american. Așa a țâșnit subiectul ăsta. Deși, această temă, a culisei, a amantlâcului, este atât de veche, de când e teatrul pe lume. Nu e nimic nou!

Ea s-a împachetat așa și a plecat de la #metoo-ul american. Consider că e o mică copie românească, până la urmă. 

Dar, revenind la subiect în sine, mă rog, când ne-au chemat în culise acolo la Teatrul Național, eram toți, să ne pregătim, funcționa ca un personaj colectiv toată treaba asta.

Eu m-am dus cam ultimul și erau deja discuții, ea era enervată, se fâțâia pe acolo, având o oarecare dreptate, pot să îi dau dreptate în treaba asta, și nu e numai ea în situația asta, a unor tineri care au terminat ceva facultăți artistice în România, ea are vreo 40 de ani, și au terminat și nu au putut fi angajați.

Au lucrat cu bucățica, pe acolo, pe acolo, cu contracte diferite, ba televiziune, ba reclame, filme. Și nu au drept de pensie. Și nu au nicio soluție. Era enervată că a făcut 40 de ani și nu e angajată și uite așa și că e nedrept.

E absolut nedrept, sunt total de acord. Dar e o realitate pe care nu o tratăm. Sunt mii de facultăți de teatru și de film în România, când pe vremuri era una singură și erau deja mai mulți absolvenți decât suficient.

Nu au unde să fie angajați, că nu se poate fizic.

Dar ce legătura are asta cu ce a mărturisit ea?

Stați o clipă, asta era tema. Asta era enervarea ei acolo. Ăsta era subiectul în culise.

Înainte de a urca pe scenă.

Da. Și avea o enervare d’asta. Și probabil când a ieșit pe scenă, ați văzut, bruscamente, fără alte (râde)…și toată lumea a comentat că eu m-am strâmbat sau ceva de genul.

M-am mirat! A fost o mirare, adică de unde până unde? Era alt subiect în culise.

Pe de altă parte, amantlâcul teatral sau cinematografic este vechi și continuu.

Știm foarte bine noi în profesie, în cabine, sunt tot felul de lucruri, sunt cazuri celebre de doamne și domni, nu numai doamne, care au făcut carieră cumva folosind și acest gen de instrumente. Nu e ceva nou.

Dar știți și cazuri de oameni cu putere, cum ar fi regizori, directori de teatre care s-au folosit de aceste poziții față de femei?

Nu cred că era cazul. Erau atâtea femei care ar fi dorit să urce pe scenă (râde)…încât nu ei trebuia să facă vreun efort vreodată.

Păi nu, tocmai pentru că era concurența atât de mare, să profite…

Păi e uriașă concurența, da, e foarte mare. Dar nu știu care e victima și care e păianjenul în subiectul ăsta, care e musca și care e păianjenul.

Dar, repet, și femei și bărbați au făcut genul ăsta de cariere cu compromisuri de tot felul.

Ce vă spun e foarte clar: în orice echipă de filmare care se constituie la un moment dat, se nasc iubiri de o vară, despărțiri, chestii d’astea, ca oamenii, peste tot.

Nu e nicio problemă gravă, câtă vreme nimeni nu silește pe celălalt.

Nu îmi imaginez că situația e de natura: domnișoară, vino aici, zice regizorul, iată rolul, dar cu condiția să…

Atunci te ridici și pleci și aștepți telefon de la altcineva, care nu e dement sau nesimțit. Nu cred că e asta o problemă în România. Pe afară nu știu cum e.

În România nu e un subiect de pus pe masa publică, câtă vreme așa știm. Sunt doamne foarte în vârstă care au amanți, băieți tineri, care vor să facă carieră.

Dar dumneavoastră vorbiți despre niște relații consensuale, agreate.

Sigur că da.

Dar sunt și altele, care nu sunt agreate.

Stați o clipă, nimeni nu te silește cu pistolul la tâmplă sau te leagă pentru chestiile astea. Asta zic eu, în România nu e chiar așa.

Pe aici se întâmplă lucruri din astea de cabină, de culise și lumea merge mai departe.

Pe de altă parte, ce trebuie să vă spun foarte clar este că lumea teatrală sau cinematografică nu e de o curățenie nesfârșită sau pură, cum unii își imaginează. Nu. Există și chestiile astea.

Acum, m-a întrebat și pe mine cineva. „Dar tu?” Ceva de genul ăsta (râde).

Chiar voiam să vă întreb, în calitate de director la Nottara ați interacționat cu Viorica Vodă vreodată?

Cu ea?

Da.

Păi nu…după ce am făcut…ea a apărut pe lumea cinematografică când am făcut filmul, a fost selectată de Nae Caranfil pe cale naturală. Nu altfel. Apropo de chestia asta…

Da, dar după aceea ați avut vreo colaborare la Nottara?

Da, a venit la Nottara și s-a prezentat la o selecție de vreo 20 de fete care voiau să joace, mă rog, un personaj colectiv, era un spectacol cu mulți…și a figurat o vreme acolo.

După care, nu știu, s-a certat pe la cabine cu altele și a plecat.

Dar atât. Ea a avut numai contracte d’astea, de tipul ăsta. Nu s-a putut angaja nicăieri, asta e problema ei principală.

De ce nu s-a angajat? Din multe motive ca și alți 2-300 ca ea. Care se plimbă săracii de ei, din păcate, cu diplome în mână. Ea are diplomă de teatru de păpuși, nici măcar de celelalte, deci nu e pe subiect chiar așa.

E o problemă a ei, în sine și a fost o declarație a ei, în sine.

Dar și dumneavoastră ați zis că sunt lucruri care se întâmplă în sistem.

Se întâmplă amantlâncuri. Când zic asta, nu zic de iubiri minunate și pure sau cu finalitate. Amantlâcuri. Se întâmplă.

Dar nu mi s-a părut pe traseu că nu putem să ne facem spectacolele sau filmele că ne împiedicăm de ele. Nu, sunt cazuri punctuale, pasagere, pe aici, pe dincolo, nu e un fenomen atât de răspândit la noi în România.

Iar când am intrat în Teatrul Bulandra, pe vremuri, mi s-a și spus: uite, amantul cutare a fost amantul doamnei Lucia Sturdza Bulandra și d’aia e aici. (râde)

Aș vrea să revin la o idee de mai devreme. Ziceam că e concurența foarte mare, ați fost de acord. De exemplu, concurența între actrițe. Și când ele apar în fața unui regizor sau a unei persoane cu putere, atunci selecția se face pe baza anumitor criterii. Credeți că uneori aceste criterii nu au fost profesionale?

Totul e posibil, trebuie să iei caz cu caz. Se întâmplă și lucruri din astea, dar trebuie să iei caz cu caz.  Pe de altă parte, nu știu ce regizor poate să fie atât de sinucigaș încât să ia numai pe criterii d’astea și să își riște opera, câtă vreme există, slavă Domnului, actrițe bune peste tot și ai inflație chiar.

Subiectul e mult mai larg. Sunt o sumedenie de tineri, și băieți și fete, care sunt în situație neplăcută, dar să bați obrazul societății pentru nereușitele sau pentru situațiile neplăcute în care ești sau te incluzi, e foarte simplu…

Dacă mi s-ar fi întâmplat vreodată așa ceva în viața mea, m-aș fi sculat, aș fi plecat și m-aș fi apucat de altă meserie.

Slavă Domnului, sunt atâtea alte meserii. Să rămâi atâția ani, 20 de ani în chestia asta, când pățești lucruri de tipul ăsta, asta nu pot să înțeleg. Plec și mă fac bibliotecară sau orice altceva pe lume.

The post Mircea Diaconu: “Se întâmplă lucruri din astea de culise și lumea merge mai departe. Nu e un subiect de pus pe masa publică.” appeared first on Cultura la dubă.

Actorul Tudor Chirilă a scris într-o postare publică pe pagina sa de facebook despre abuzurile care încep încă din mediul universitar, la facultățile de teatru din România, povești deja relatate pe Cultura la dubă de actrițele Katia Pascariu, Roxana Lupu sau Alina Șerban.

“Poate că e un moment bun să vorbim despre facultățile de teatru în care profesorii de actorie fac avansuri studentelor sau în care profesori titulari la catedră se ocupă cu “pregătirea” pentru facultate. Poate ar fi momentul să vorbim și despre stigmatizarea studentelor care refuză să se dezbrace complet la clasă, în virtutea unor exerciții de “actorie” care chipurile au rolul de a dezinhiba. (Cunosc un caz real a carui poveste am aflat-o direct de la victima care într-un final a reușit să schimbe școala.)”

Chirilă a completat într-un comentariu: “În teatru, condiționarea ascensiunii de favoruri sexuale e de notorietate. Dar o notorietate îngropată sub tacere. Eu sunt actor, nu contabil, și vorbesc legat de domeniul în care activez și ca o consecința a evenimentului de aseară.”

Actrița Dana Rogoz a postat pe instagram o confesiune amplă față de emoțiile stârnite de discursul Vioricăi Vodă.

“Viorica Vodă a venit cu un discurs foarte puternic despre ce a însemnat pentru ea hărțuirea sexuală în industrie și din sală pot să spun că s-a simțit că a fost un moment adevărat, curajos, emoționant, efectiv s-a lăsat liniștea și sunt convinsă că a vorbit în numele foarte multor femei, nu numai din industrie. (…)

Ce a făcut Viorica Vodă a fost să redeschidă subiectul #metoo, care în România a fost mort de la început, două-trei articole și atât.

Eu și Radu (nr. Radu Dragomir, regizor) am încercat prin filmul Mo să vorbim despre hărțuirea sexuală în mediul universitar și despre emoțiile prin care trec femeile în societatea noastră. Atunci am încercat din nou să vorbesc despre hărțuire și am avut parte de tot felul de reacții, de care, din păcate, Viorica a avut parte aseară.

Și ce am constatat cu tristețe e că noi nu știm să primim o astfel de veste și avem o fugă de emoția asta pe care o astfel de mărturisire o trezește în noi.

Nu știm cum să primim o astfel de mărturisire. Din păcate ce s-a întâmplat aseară a fost o încercare de ieșire din această situație, prin niște stângăcii sau chiar comentarii deplasate ale altora, acele glumițe care vor să detensioneze, dar fac foarte mult rău, pentru că pun victima într-o situație inconfortabilă. Și opresc un lanț mai lung de mărturisiri.”

Regizoarea Raluca Gorgos a transmis:

“Am ieșit din sală complet scârbită de lașitatea și complicitatea celor aproximativ 900 de cineaști (artiști sensibili de altfel) aflați ieri în sala mare a Teatrului Național. Dragilor, cât o mai ardem așa? Câte actrițe (și nu numai!) mai trebuie să clacheze ca să vă re/chestionați valorile și comportamentul ăsta sinistru?”

Actrița Diana Cavaliotti s-a arătat și ea solidară cu Viorica Vodă:

“Sper să nu rămână doar o întâmplare și sper să se audă vocile celor care au curaj să se facă auziți. Bravo, Viorica Vodă! Felicitări Katia Pascariu pentru premiu și discurs!”

Pe de altă parte, mai multe voci din lumea teatrului și a filmului au criticat reacțiile de pe scenă, în special pe cea a actriței Mara Nicolescu, care a susținut printr-un moment de autoironie ce a stârnit amuzamentul în sală, că ea nu a fost confundată cu personajul.

“Partea cea mai dureroasă (dar și foarte des întâlnită) e că tocmai o femeie dă dovadă de o atitudine grosolană și batjocoritoare la adresa confesiunii altei femei.”, a comentat pe pagina Cultura la dubă regizoarea Carmen Lidia Vidu.

Iar Marius Florea Vizante, actorul care în timpul discursului Vioricăi Vodă s-a auzit spunând din spatele său “Dar filmul reușit, totuși.”, a transmis pentru Cultura la dubă:

“Sunt căsătorit, am o fiică, încerc să fiu o persoană responsabilă si echilibrată. Îmi repugnă toate formele de discriminare, dar nu țin să fac paradă cu asta. Dacă am rănit pe cineva aseară prin vorbele mele, îmi prezint scuzele.”

Altfel, deși știrea s-a viralizat nu doar în lumea artistică, reacțiile oficiale au fost puține și întârziate. Cei mai mulți colegi de breaslă s-au rezumat la a-și arăta solidaritatea printr-un share, fără să comenteze situația.

Până la această oră, regizorul Nae Caranfil, cel care a distribuit-o pe Viorica Vodă în rolul tinerei Diana din Filantropica și care s-a aflat pe scenă aseară, nu a comentat în vreun fel mărturisirea actriței.

De cealaltă parte, Viorica Vodă a transmis pentru Cultura la dubă că momentul nu a fost premeditat, ci spontan, și că momentan are nevoie de liniște pentru a își reveni după emoțiile trăite.

Știrea inițială poate fi citită AICI.

The post Tudor Chirilă: “Poate că e un moment bun să vorbim despre facultățile de teatru în care profesorii de actorie fac avansuri studentelor.” appeared first on Cultura la dubă.

Aceasta avea 25 de ani când a interpretat rolul Dianei Dobrovicescu, tânăra blondă de care se îndrăgostește personajul principal Ovidiu Gorea, interpretat de Mircea Diaconu.

“Viorica Vodă: Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui.

Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost.

Actorul Alexandru Ion: Aplauze pentru asta.

Viorica Vodă: Să nu credeți că vreau acum să mă reinventez inițiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba.

Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii și mai ales a unei fete care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine.

Atunci când va fi într-o lume a bărbaților sau a femeilor care, din educație sau lipsa de educație, nu îndrăznesc să spună.

Noi nu am avut. Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare.” – a declarat aceasta pe scenă, vizibil emoționată și afectată de cele relatate.

Marius Vizante a completat din spate spunând “Dar filmul reușit, totuși.”

Intervenția Vioricăi Vodă a fost completată din alt punct de vedere de către actrița Mara Nicolescu, cea care interpretează rolul Mirunei în Filantropica. Aceasta a luat cuvântul și a subliniat că “totul a fost minunat” la Filantropica și că ea nu a avut vreo experiență asemănătoare.

Actrița Mara Nicolescu: “Îmi pare rău să aud povestea atât de tristă a Vioricăi, pe mine nu m-au confundat.

Viorica Vodă: Da, dar tu erai iubita lui Nae și pe mine m-au cofundat cu tine, de aceea m-au abordat.”

Momentul poate fi urmărit mai jos, la minutul 4.40.00.

Ulterior, mărturisirea Vioricăi Vodă nu a fost comentată în niciun fel de regizorul Nae Caranfil, care a încheiat momentul prezenței echipei Filantropica vorbind strict despre film.

Gala a continuat aproximativ jumătate de oră, fără ca cineva să mai completeze mărturisirea Vioricăi Vodă. Până la momentul decernării Premiului Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, care i-a revenit Katiei Pascariu.

Aceasta a subliniat importanța discursului Vioricăi Vodă:

“Cred că au fost niște lucruri memorabile în seara asta, nu ce zic eu, și cred că s-a trecut cam repede peste ceea ce a zis doamna Viorica Vodă.

Și aș vrea să ne gândim la lucrurile pe care le-a zis, aș vrea să mulțumesc că le-a zis, îmi pare rău că a durat 20 de ani să spună ce a spus. Și îmi pare foarte rău pentru reacțiile pe care le-am văzut, pe care le vedem în fiecare zi, dar în seara asta le-am văzut pe scenă, de la colegii din jurul ei și a fost oribil. Dar foarte multe dintre noi le vedem în fiecare zi.

Și îi mulțumesc încă o dată. Și felicitări!”

La rândul său, Katia Pascariu a vorbit într-un interviu pentru Cultura la dubă despre hărțuirile care se întâmplă la UNATC.

Update: La trei zile după eveniment, Mara Nicolescu a oferit AICI un punct de vedere în care susține că intenția discursului său a fost opusă, de a transmite că și ei i s-au întâmplat astfel de lucruri.

The post Actrița Viorica Vodă pe scena Premiilor Gopo: “Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem.” appeared first on Cultura la dubă.

În luna august 2021, un scandal de proporții ajungea în presa centrală, după ce mai mulți balerini ai Teatrului Oleg Danovski din Constanța au acuzat un coregraf și pe soția acestuia, directorul artistic al corpului de balet, de rele tratamente, printre care hărțuire sexuală, umilire și chiar violență fizică. Conform unui memoriu semnat de 6 angajați și trimis la Ministerul Culturii, conducerea teatrului ar fi asistat pasivă la agresiuni timp de peste 10 ani.

Ministrul Culturii de atunci, Bogdan Gheorghiu, a trimis Corpul de Control la Constanța, iar Cultura la dubă publică azi în premieră raportul ministerului care clasează acuzațiile balerinilor pe motiv că aceștia nu au prezentat dovezi concludente.

***

În memoriul trimis de angajați, coregraful Horațiu Cherecheș era acuzat că a făcut avansuri sexuale mai multor balerine și că l-ar fi lovit pe un balerin după ce acesta a folosit masca sanitară în timpul unui spectacol.

Soția sa, Monica Cherecheș, șefa corpului de balet, ar fi știut de abuzuri, la fel și directoarea Daniela Vlădescu.

Cuplul Cherecheș a negat acuzațiile, conform declarațiilor oferite pentru Antena 3, iar după ieșirea în presă, i-a dat în judecată pe balerini pentru defăimare. Procesul respectiv urmează să fie judecat.

Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii confirmă situația tensionată din cadrul instituției publice de cultură, însă constată că balerinii nu ar fi depus plângeri oficiale la conducerea teatrului, iar cazul balerinului bătut nu poate fi judecat până când instanța nu se va pronunța asupra lui.

O altă situație reclamată în memoriu se referă la o deplasare de muncă în Germania, când un angajat a suferit un accident celebral, iar instituția l-a lăsat singur în spital, cu diurna tăiată.

Ministerul confirmă povestea în raport și o percepe ca fiind normală. Corpul de Control susține în concluziile raportului că balerinul „a plecat în turneu în calitate de angajat al teatrului, având dreptul la diurna de 35 de euro pe zi. Dar, în condițiile pierderii temporare a capacității de muncă, contractul individual de muncă a fost suspendat, pierzând dreptul de a primi diurnă.”

Cheltuielile spitalicești au fost, totuși, decontate ulterior printr-o firmă privată de asigurări.

Acuzațiile de abuzuri sexuale și de umilire sunt desființate, rând pe rând, în raport, pe motiv că nu există probe. În plus, ministerul invocă legea, susținând că plângerile penale privind abuzurile sexuale se depun la 3 luni de la comiterea acestora, iar asta nu s-ar fi întâmplat.

Totuși, raportul critică actuala conducere a instituției, pe motiv că aceasta nu ar fi respectat legea privind informarea angajaților cu privire la hărțuirea la locul de muncă și la egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Daniela Vlădescu, de profesie soprană, conduce Teatrul Oleg Danovski din Constanța de 16 ani. Aceasta a fost iubita lui Nicu Ceaușescu, fiul cuplului prezidențial de dictatori, după cum singură a mărturisit într-un interviu pentru Jurnalul:

„A fost o poveste frumoasă. Cel puţin din partea mea, a fost una sinceră, pe tot parcursul celor patru ani cât a durat. Aceiaşi patru ani in care mi s-a interzis accesul la Televiziune, la toate teatrele de operă din ţară, unde colaborasem ani la rând. Dar eu chiar m-am îndrăgostit! De un om care avea şi o parte extraordinar de bună, parte de care mă îndrăgostisem şi care chiar merita dragostea mea.”

Daniela Vlădescu are acum 65 de ani și a atins vârsta de pensionare, însă la fel ca numeroase cazuri din teatrele românești, ea continuă să dețină funcția de manager.

În ultimii ani, mai mulți balerini, români și străini, au părăsit instituția de spectacol din Constanța, invocând modul defectuos în care aceasta este condusă.

Iată, de exemplu, mărturia unui balerin străin pe grupul de balet, în timp ce își anunță plecarea: “Din păcate, în ultimul an compania a creat problemă după problemă și a împins mulți dansatori buni să plece. Nu am o problemă personală cu cineva anume, dar am o problemă cu modul în care compania este condusă.”

Situația de la Constanța va fi analizată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și la Inspectoratul de Muncă Constanța, după cum se arată în raportul ministerului, aceasta fiind măsura prin care Ministerul Culturii se detașează de caz.

The post Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii respinge acuzațiile de hărțuire sexuală ale balerinelor de la Teatrul Oleg Danovski din Constanța appeared first on Cultura la dubă.