ENG Version

“Asta e responsabilitatea ta, să te uiți la toate părțile din tine, chiar și la alea care nu îți plac, la întrebările de care îți e frică, să vezi cine ești, cum ai fost făcut și apoi să te întrebi: ok, acum ce vrei să faci cu asta?“

Plecarea. Pentru un copil de 8 ani, plecarea poate fi o noțiune asimilată mult prea devreme, mai ales dacă se întreaptă către necunoscut. Devine, totuși, suportabilă atunci când are alături o mamă determinată să-i ofere o nouă viață.

Plecarea este înrădăcinată în povestea vieții lui Sebastian Stan. A părăsit Constanța în copilărie, lăsându-și bunicii îndrăgiți și prietenii de pe scara blocului. A ajuns cu mama sa în Austria, apoi în America, la New York. Pentru ca ulterior cariera de actor să implice alte și alte plecări.

Dar azi nu vom vorbi despre plecare, ci despre întoarcere.

Cu o capacitate extraordinară de transformare, alegând scenarii cât se poate de diferite, Sebastian Stan este acum unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, câștigător al unui Glob de Aur și nominalizat la Premiile Oscar. Are dublă cetățenie – americană și română.

Iar în doar câteva săptămâni va putea fi văzut jucând pentru prima dată într-un film românesc, Fjord, regizat de Cristian Mungiu, acolo unde-i stă perfect oricărui artist de cinema – la Festivalul de Film de la Cannes, în competiția oficială.

Ca să te apropii de o celebritate precum Sebastian Stan trebuie să treci, în mod normal, de o armată de agenți, fie impresari, publiciști, fie la propriu, agenți de pază.

Pe platoul de filmare de la Fjord, din Norvegia, lucrurile au stat, însă, altfel. Timp de mai bine de o lună, Stan și-a dat jos pelerina invizibilă de superstar și s-a integrat în diferitele straturi ale echipei de filmare, formată din români, norvegieni, suedezi sau finlandezi.

Tot în mod normal, o astfel de celebritate oferă interviuri rar și doar publicațiilor majore, cunoscute la nivel internațional.

Faptul că Sebastian Stan a decis să acorde primul său interviu în România, de după nominalizarea la Oscar, unei publicații mici, precum Cultura la dubă, spune mult mai multe despre el decât despre noi. Este doar una dintre formele prin care își pune notorietatea în slujba celuilalt, pentru a susține cauze în care crede, cauze care altfel nu se bucură de foarte mult sprijin. Cu același raționament a susținut, în calitate de producător și finanțator,  lungmetrajul de debut al unei regizoare din România – Malul Vânăt, al Andreei Borțun.

Discuția cu Sebastian Stan a decurs cât se poate de natural și a atins subiecte personale, care ne ajută să-l vedem dincolo de cariera de actor. De la căutarile unui copil trezit într-o lume complet diferită, la adultul de 42 de ani care încearcă să-și găsească adevarata identitate și rolul său pe pământ. Toate astea, în contextul pierderii dureroase a tatălui – “cu tata vorbeam doar în română, ceea ce crease o intimitate foarte specială între noi, parcă un fir invizibil doar al nostru.”

Ce rol are filmul în toată această poveste? Este arta prin care Stan își poate aduce cel mai autentic contribuția într-o lume măcinată de conflicte. Și este totodată parte din propriile sale căutări.

Interviul a avut loc în Norvegia, în aprilie 2025, într-o pauză de filmare. Sebastian a ales să vorbească în limba română, dar pe alocuri unele idei au fost exprimate în engleză.

Materialul prezintă totodată primele imagini cu Sebastian Stan pe platoul de filmare de la Fjord, surprinse de fotograful Adi Bulboacă pentru Cultura la dubă.

***

“Sebastian, suntem în Norvegia, aproape de finalul filmărilor la Fjord. În primul rând ce faci, cum te simți aici?

Nici nu-mi vine să cred că mai avem doar două săptămâni și terminăm. E puțin ciudat aici, ai o altă stare. După atât de mult timp petrecut aici, în izolare, printre munții ăștia sălbatici, parcă nu mai știi dacă gândurile care îți trec prin minte îți aparțin cu adevărat sau sunt ale personajului.

Probabil tocmai această austeritate a peisajului a fost perfectă pentru mine, m-a ajutat să mă deconectez de orice altceva și să mă afund într-o cu totul altă lume, una care pare aproape fără timp.

Să fim în această locație ne-a ajutat mult să înțelegem cum ar fi viața aici pentru această familie din film, cum ar arăta lumea fiecărui personaj. Este cu adevărat un spațiu unde granițele dintre tine și rol se estompează treptat, ceea ce este minunat, nu?

Înainte să plec, nu prea am avut timp să mă gândesc cum va fi aici dintr-o perspectivă obiectivă, fiind o experiență total nouă, până la urmă, este primul meu film cu o echipă formată din foarte mulți români.

Ce te-a făcut să accepți acest proiect și să lucrezi cu Cristian Mungiu?

Mi-am dorit de multă vreme să colaborez cu Cristian. Dacă mă uit la ultimii ani, pot spune că am devenit tot mai dependent de regizori și de poveștile care îmi permit să pătrund în profunzimea personajului.

Îmi place să descopăr în mine și în personaj ceva neașteptat, poate chiar înfricoșător, genul ăla de teamă care te împinge să sapi mai adânc. Frica asta interioară, de a nu fi pe deplin pregătit sau de a eșua în fața unei nuanțe noi, a unui personaj străin mie, este ceea ce caut, cred că este cea care mă ajută să cresc ca actor.

Pe Cristian l-am admirat încă de când i-am văzut primul film. Ne-am cunoscut acum câțiva ani și am tot încercat să găsim un proiect la care să lucrăm împreună. În cele din urmă, l-am găsit pe acesta și sunt recunoscător că s-a concretizat.

Tu ai trăit cea mai mare parte a vieții în afara României și ai avut deja în cariera ta proiecte de film extraordinare. Cum poți explica dorința asta a ta, de a avea o conexiune nu doar personală cu țara în care te-ai născut, ci și una profesională, artistică? Cum și când a apărut dorința sau nevoia aceasta și ce stă de fapt, în profunzimea ei?

România este locul în care m-am născut și unde o parte din ceea ce sunt astăzi s-a format. Și da, de multă vreme îmi doream să mă implic într-un proiect cinematografic românesc.

Primul proiect cu industria cinematografică românească nu este acesta, Fjord, ci filmul regizat de Andreea Borțun, „Malul Vânăt” (A River’s Gaze), în care m-am implicat în calitate de producător și finanțator. M-a bucurat mult că am avut această oportunitate de a fi parte, de a susține un proiect al unei tinere regizoare, la început de drum, la primul său lungmetraj.

Cred că este foarte important, dacă putem, să susținem astfel de voci noi. Adesea marile cariere se nasc din acești primi pași. Gândește-te la Martin Scorsese, care a debutat cu Who’s That Knocking at My Door (1967) datorită sprijinului producătorului Roger Corman, deschizând drumul spre capodopere precum Taxi Driver mai târziu. Nu îmi permit să spun că suportul meu a fost la fel de decisiv, la fel de important, dar am încercat să-i fiu alături în acest demers cât am putut de mult.

Pauza asta lungă a făcut întoarcerea nu doar fizică, ci una mult mai revelatoare, aș putea spune chiar spirituală.

A fost nevoie să mă maturizez, să adun experiențe și, mai ales, să-mi cultiv curiozitatea și dorința de a înțelege mai bine de unde vin. Această redescoperire m-a influențat mult încă de la începuturile carierei, realizând că locul de origine și trăsăturile care mă diferențiază sunt, de fapt, părți care mă definesc și mă sprijină în viață – asta după ce o mare parte a copilăriei mi-am dorit doar să mă integrez și să fiu ca ceilalți.

Fiind societăți diferite în care a trebuit să mă adaptez (n.r. Austria, SUA), probabil că e firesc să-ți dorești să aparții.

Cu vârsta, realizezi că unicitatea nu vine din ceea ce ai în comun cu ceilalți, ci tocmai din acele calități și experiențe care îți conturează identitatea proprie și te provoacă să-ți construiești un drum al tău. Diferențele și particularitățile noastre sunt, până la urmă, cele care ne oferă o perspectivă originală asupra lumii și ne permit să trăim detașat de norme, în acord cu cine suntem cu adevărat. Acest aspect contează enorm, mai ales în industria filmului, unde, ca actor, totul pornește de la cum îți găsești vocea.

Succesul cred că ține și de puterea de a te exprima sincer, care adesea vine din propriile tale rădăcini, trăiri și experiențe de viață. Exact asta stă la baza capacității de a înțelege profunzimea personajelor și a poveștilor despre care vorbeam mai devreme, dar și a oamenilor cu care lucrezi, fiecare cu istoria sa unică. Bogăția asta face interpretarea vie, relevantă.

Gândurile acestea m-au urmărit mereu și m-au făcut să-mi doresc tot mai mult să mă întorc în locul de unde am plecat, un loc care îmi apare în niște amintiri bizare din timpul Revoluției din 1989, dar mai ales în cele cu bunicii, familia, prietenii de atunci, cu felul în care ‘cei mari’ relaționau între ei și cu situația socială și politică a acelor vremuri.

Toate astea au luat contur prin 2003, când am întâlnit o româncă, pe Alexandra Tînjală, care apoi mi-a devenit prietenă.

Eram în Anglia cu colegii mei de la actorie din America, de la Rutgers – unde mergeam la facultate. Ea era prietenă cu cineva din clasa mea și prietenul acela a zis: hey, tu ești român, ea e româncă, hai să vorbiți. Eu, până atunci, nu mai aveam niciun contact în România. Cu copiii cu care mă jucam în copilărie nu ținusem legătura. Bunicii, sărmanii, muriseră. Nu mai aveam pe nimeni. Toți eram plecați.

Iar datorită Alexandrei am început să redescopăr România, cinematografia românească, regizorii români. Ea m-a introdus noului val românesc – Cristi Puiu, Porumboiu, Mungiu, apoi filmelor lui Radu Jude și ale altor regizori români. Ea îmi trimitea filme: „Moartea domnului Lăzărescu”, „4,3,2”, „A fost sau n-a fost?”- care rămâne unul dintre filmele mele preferate, și multe altele.

Țin minte că prin 2008 mi-a adus un DVD cu filmul lui Cristian, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, pe care obținuse autograful lui. Sunt chiar curios dacă îl mai găsesc acasă. Ar fi ceva!

Apoi am început să mă implic în programul de voluntariat al Alexandrei, Our Big Day Out, în calitate de voluntar, care vizează copii din instituții de plasament și oameni defavorizați. Alexandra Tînjală este voluntar și al ONG-ului The Alex Fund, fondat de Leslie Hawke (n.r. mama actorului Ethan Hawke).

Ei, acest ONG, The Alex Fund, avea un eveniment la Lincoln Center, în New York – proiecția filmului lui Cristian Mungiu, Bacalaureat. Și Alexandra m-a invitat la această proiecție, o ocazie perfectă să îl întâlnesc pe Cristian Mungiu, mai ales că locuiam în New York.

Astfel că am luat-o pe mama cu mine, iar la acest eveniment l-am întâlnit pe Cristian prima dată. Nu cred că el știa ceva despre mine atunci. Se întâmpla prin 2016 cred.

Cum s-a dezvoltat după acest moment relația voastră? Ați ținut legătura?

Până în 2018 nu am mai auzit nimic de la el, dar în 2018 Alexandra i-a propus să mă invite la American Independent Film Festival, la București. Acolo am fost invitat cu filmul I, Tonya, în care abia jucasem. În aceeași săptămână l-am întâlnit și pe Corneliu Porumboiu, al cărui fan eram deja de câțiva ani buni. Și abia de atunci pot spune că am ținut legătura mai des și cu Cristian și cu Corneliu.

Spuneai mai devreme că ați avut mai multe încercări să lucrați împreună, dar că abia acum v-ați potrivit. Simți că a venit exact la momentul oportun în cariera ta această colaborare cu un regizor român?

Da, acum, după mai bine de 20 și ceva de ani în businessul ăsta – e foarte interesant să mă aud spunând asta (n.r. zâmbește) – am realizat mult mai mult că, în mod surprinzător, nu poți controla totul, oricât ai vrea.

Mereu îți dorești să lucrezi cu anumiți regizori, să obții roluri specifice, dar pentru mine toate filmele importante,  de la The Apprentice și I, Tonya, A different man și acum, Fjord, au venit exact când nu mă așteptam.

A fost ca și cum m-aș fi lăsat purtat de val, ca și cum mi-am ridicat mâinile în aer și am zis: știi ceva? Dacă o să fie, o să fie, dacă nu, nu. Și tocmai atunci, lăsând lucrurile să curgă natural, s-au legat toate.

Și mă simt extrem de norocos că Fjord s-a concretizat. Vorbeam despre el încă din vara lui 2024 și tot nu eram sigur dacă o să-l facem în decembrie sau ianuarie, dar, până la urmă, iată, s-a nimerit acum, în primăvară. Și da, parcă a fost sortit să fie așa.

Eu mai vorbisem cu Cristian și despre R.M.N. Am încercat și atunci să vedem dacă filmul acela poate să fie potrivit pentru mine, dar nu ne-am sincronizat. Și cred că, până la urmă, Fjord este mult mai potrivit pentru noi.

Cum este să lucrezi cu Cristian Mungiu? Te-ai obișnuit repede cu stilul lui de lucru pe set, cu plan-secvență, cu multe duble?

E fascinantă situația aceasta, să lucrezi cu un regizor care are un stil atât de personal și meticulos. Ce-mi place cel mai mult în meseria asta e că fiecare regizor vine cu propriile metode.

E cumva un moment care nu încetează să mă incite. Ca actor trebuie să fii mereu deschis să absorbi ceva nou de la fiecare proiect – ce a funcționat într-un film, nu înseamnă neapărat că va funcționa în următorul.

În plus, nu-mi place să joc mereu același lucru, devine plictisitor.

Exact această instabilitate face o carieră creativă să se simtă vie. Cumva te obligă să te reinventezi constant, să descoperi tot felul de resurse nebănuite în tine, mai ales cu un regizor care reconstruiește realitatea la milimetru. Recunosc (râde), am nevoie de cineva care să mă ghideze. Cred că încrederea în regizori este crucială.

De când am văzut primele lui filme i-am observat stilul inconfundabil: fiecare scenă e păstrată ca o secvență lungă, uneori de 20 de minute, iar alteori și cu o sută de oameni implicați. Și privești acele secvențele și ai impresia că urmărești un documentar – actorii nu par să joace un rol, ci par să trăiască povestea. Cred că așa situația devine foarte reală, credibilă.

Dar nu știam cât de mult lucrează el la ceea ce vedeam noi, cât de atent este la fiecare detaliu.

De exemplu, el se preocupă la milimetru cum stă un copil într-un colț sau cum flutură un steag, toate sunt gândite minuțios ca să creeze o autenticitate vizuală ireproșabilă.

După ce am văzut toate lucrurile astea, îl privesc acum mai mult ca pe un artist complex, aproape ca pe un pictor. Poți opri filmele lui pe orice cadru și să-l privești ca pe o operă de artă. Și asta nu cred că este întâmplător. Are un ochi extraordinar pentru detalii, ceea ce dă filmelor lui și un nivel estetic rar. Mi se pare că este foarte dificil să realizezi așa ceva și tocmai de aceea mă uimește, mă tot întreb „cum a reușit să gândească tot acest univers?”.

Pentru mine, toate aceste lucruri au fost foarte motivante și m-au împins zilnic să vreau să mă ridic la înălțimea universului pe care îl creează în filmele sale.

Diferența mare între filmele americane și cele europene este că în foarte multe filme americane ai adesea senzația că ți se spune cum să te simți, parcă cineva îți dă cu lingura în gură. În schimb, în filmele europene ți se arată o situație, iar tu, ca spectator, ești cel care trage concluziile, decizi cum să simți, cum să interpretezi personajele și povestea.

Este o abordare mult mai creativă și artistică și, după mine, acesta este impactul pe care filmul ar trebui să-l aibă asupra publicului. Asta este viața, până la urmă, nu există doar alb sau negru, nimeni nu este doar bun sau doar rău, toți încercăm în fiecare zi să trăim și să ne împăcăm cu deciziile noastre, conștienți că suntem supuși greșelilor și că nimeni nu e perfect.

Revenind la lucrul cu Cristian, filmarea unei secvențe de 20-30 de ori este o provocare imensă, ceva se întâmplă. Este și un subiect foarte greu, cuprinde niște scene foarte emoționante. Să încerci să ții emoțiile acelea, ca actor, pentru atât de mult timp, de fiecare dată, de 20-30 de ori, nu este deloc ușor.

Poți simți că ai intrat perfect în starea respectivă la dubla cinci, dar poate ceilalți actori nu au nimerit-o. Totul trebuie să fie sincronizat impecabil.

Într-un fel, stilul ăsta de filmare seamănă cu punerea în scenă a unei piese de teatru: faci repetiții zilnice, ai spectacol de câteva ori în săptămână, trebuie să păstrezi ritmul și intensitatea, dar totuși să găsești mereu nuanțe noi în aceeași structură, chiar dacă repeți același text sau scenă.

E fasciant să te duci din nou și din nou spre acea stare emoțională încercând să o îmbunătățești de fiecare dată, nicidecum să o repeți, ci să te autodepășești.

Pentru acest rol a fost nevoie să îți schimbi radical look-ul. Cum ați ajuns la un acord în această privință? Ți-a fost greu să faci asta?

Nu cred că a fost greu, mai ales după experiențele cu serialul Pam & Tommy, unde am slăbit peste 9 kilograme, sau pentru rolul din The Apprentice, unde m-am îngrășat cam tot atâta.

Cred că adaptarea look-ului ajută enorm și aduce autenticitate personajului. Nu doar în ce vede publicul, ci în cum relaționez eu, ca actor, cu personajul: te comporți altfel, te miști diferit, manierismele se schimbă, anumite instincte par să se reașeze și adapteze automat. Cu cât ești mai aproape de fizicul personajului, cu atât te apropii mai mult de el.

Schimbarea aceasta de look nu o văd ca pe ceva greu, ci mai degrabă necesară dacă asta se impune de către personaj. Dacă mergi la lucru știind exact cum va fi, nu mai ai unde să înaintezi, iar pe termen lung n-ai decât de pierdut.

Cum spuneam, pentru mine disconfortul, teama și necunoscutul sunt cruciale în proiectele în care mă implic. Pentru mine, ele stau la baza libertății și evoluției creative.

Simți că ți-a dat o nouă perspectivă asupra României această colaborare, nu doar cu Cristian, ci cu toată echipa de români? Ai petrecut mult timp cu ei, nici nu știu dacă ai stat vreodată atât de mult timp cu atât de mulți români la un loc.

Da, am vorbit și cu mama zilele trecute la telefon și mi-a spus că româna mea este mult mai bună de când am venit aici.

Să pot să vorbesc în română atât de mult timp a fost fain și foarte bine. Totuși, pentru mine, relația cu România este un proces care încă se dezvoltă și va mai dura ceva timp până să ajung la toate straturile pe care mi le doresc. Sunt încă mulți regizori și oameni din industria românească cu care îmi doresc să lucrez. (n.r. Radu Jude a anunțat pentru Cultura la dubă că va face un film cu Sebastian Stan).

Românii au un mod expansiv de a vorbi, plin de gesticulație, pe de o parte sunt foarte inimoși, pe de altă parte, foarte încăpățânați. Am râs mult cu ei și mi-a plăcut să simt această energie, care, da, îmi apare foarte cunoscută, familiară.

De exemplu, când am filmat o secvență cu Alin Panc, abia mă puteam abține să nu râd – avea un mod de-a fi care mă făcea să mă prăbușesc de râs doar cu o privire! Iar Adrian Titieni, pe care îl văzusem în filmul Bacalaureat, unde a fost nemaipomenit, este un actor incredibil. Am rămas profund impresionat de prezența și profesionalismul lui și sunt foarte recunoscător să lucrez cu el, dar și cu restul echipei de români.

Sincer, am fost puțin speriat să fiu cu ei pe platoul de filmare, a trebuit să îmi regăsesc limba română, am încă accentul pe care îl am, voiam să vorbesc cât mai bine, să fiu cât mai autentic, ca cineva care a plecat din România după mult mai puțin timp decât am plecat eu.

Bine, ei sunt actori 100% români, cu rădăcini adânci în cultura și subtilitățile modului de exprimare, ceea ce, da, m-a intimidat puțin la început. Dar tocmai aceste diferențe au creat o chimie specială atât pe platou, cât și între noi. A fost și rămâne o experiență formidabilă pentru mine!

Dar crezi că, dincolo de aspectul unei colaborări profesionale, tendința noastră de a ne reconecta cu rădăcinile, odată cu înaintarea în vârstă, de a redescoperi poveștile trăite de bunicii noștri, se referă, de fapt, la o nevoie personală de a ne cunoaște cu adevărat identitatea? Parcă altfel vedem lucrurile astea aproape de 40 de ani. Pentru tine cum este?

Este exact cum ai spus tu. Când ajungi la 42 de ani (n.r. râde), cum sunt eu, gândești foarte diferit. Mai ales când pierzi oamenii din viața ta.

Când tata a murit, în 2021, foarte multe s-au schimbat pentru mine. Un astfel de eveniment schimbă complet felul în care vezi viața, de unde vii, ce s-a întâmplat, care e istoria, care sunt rădăcinile, ce te-a făcut, cum te-a făcut, etc.

Și iar mă întorc la cele discutate mai devreme: nu este vorba doar de apropierea de rădăcini sau cunoașterea lor, ci și înțelegerea acestora și compasiunea de care trebuie să dai dovadă pentru a nu te aliena de ele, oricât de șubrede par în anumite momente.

Tatăl meu a murit, din păcate, într-un spital din România. Acele zile în care se zbătea pentru viață, în țara sa natală, într-un loc de unde plecase demult și în care se întorsese doar în vizită, îmi sunt și azi foarte greu de descris.  

Stările prin care am trecut atunci, furia pe care am simțit-o față de acest sistem care părea smuls din vechile povești despre România, neputința în fața bolii și, mai ales, în fața modului în care funcționează acest sistem, lipsa de transparență, barierele de comunicare și relația lipsită de empatie dintre unii medici și pacienți sau aparținători, recunosc, m-au marcat.

Am tot încercat să înțeleg cum faci față unui astfel de mecanism, mai ales că vorbim de sistemul medical.

Și când am citit acest scenariu, am simțit această paralelă: pierderea tatălui meu în meandrele birocrației medicale românești, neputința împărtășită probabil de mulți români care își pierd părinții astfel, seamănă izbitor cu tensiunile din Fjordul lui Mungiu – familia ruptă de distanță, valorile culturale aflate în conflict și lupta mută pentru a păstra ce rămâne din umanitate în fața unui mecanism rece și impersonal.

America a avut mare influență asupra mea, fiindcă acolo am crescut. Mă simt foarte norocos că am avut oportunitatea să plec atunci când am putut să plec, că am avut-o pe mama, care s-a luptat foarte mult să putem pleca după Revoluție, să avem alte șanse.

Dar această plecare o simt și ca pe o vină cumva. Stai și te gândești că nu foarte mulți au avut aceste oportunități.

Și tot te gândești cum ar fi fost dacă nu plecam, dacă rămâneam acolo. Sau dacă plecam și nu mă mai întorceam deloc, dacă aș fi pierdut româna complet.

La vârsta asta te gândești la toate astea, nu ai cum altfel. Până la urmă, trebuie să accepți. Ăsta a fost drumul tău. Singura cale. Dar trebuie să le recunoști pe toate: și norocul și vina și unde te-ai îndreptat, dar și de unde ai plecat.

Și munca.

Da! Și munca. Eu am încercat să fac ceva cu oportunitatea asta și câteodată nici nu îmi vine să cred că suntem aici și vorbim despre asta acum.

Totuși, când pierzi un părinte, când te gândești la copii, la cât de repede trece viața asta, privești dincolo de tine. Stai și te întrebi: ce poți tu să mai zici și să mai faci? Ce faci cu platforma asta pe care ai clădit-o, pe care o ai?

Ăsta e drumul meu. Prin filmele pe care le fac și meseria aleasă vreau să contribui într-o măsură care este dincolo de mine, care depășește egoul.

De asta m-am implicat în proiectul Alexandrei de voluntariat, Our Big Day Out, și în filmul Andreei Borțun, (n.r.„Malul Vânăt / A River’s Gaze), fiindcă sunt multe regizoare în România care au ceva de spus.

Iar ea avea o poveste puțin similară cu povestea mea cu mama, există acolo niște mici paralele. Și nu doar asta m-a atras la acest proiect, ci și modul de realizare: pregătirea a presupus patru-cinci ani de cercetare în zone rurale, filmările s-au întins pe patru anotimpuri, ceva destul de rar pentru un lungmetraj de ficțiune.

Peste 60% din distribuție sunt neprofesioniști din regiunile unde au avut loc filmările, oameni obișnuiți cărora li s-a dat o șansă reală să interpreteze ce trăiesc zi de zi și nu oricum, ci într-un lungmetraj. Inclusiv unul dintre actorii principali, băiatul, ceea ce consider că a fost un pariu curajos pentru o regizoare la debut, nu mulți și-l asumă.

Deci da, încerc să găsesc mai multe căi prin care să contribui, dar să rămân în același timp cine sunt, să nu pretind altceva decât ceea ce sunt.

O să închei cu ceva cu care trebuia să încep: felicitări pentru Globul de Aur și pentru nominalizarea la Oscar! Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar momentul speech-ului tău a provocat niște emoții puternice în România. Poate unii au spus: de ce ni-l asumăm noi, că România nu are niciun merit. Dar adevărul este că pentru români reușita unui sportiv sau a unui artist român peste hotare aduce un soi de bucurie pe care nu și-o pot lua din altceva.

Mulțumesc mult! Am spus pe scenă exact ce am simțit. Iar legat de România, ce pot să spun acum este că în anii aceia în care eu am plecat, era foarte mult haos pentru mine.

Când ești copil, tot încerci să-ți găsești casa. Ba trăiești aici, ba te duci acolo, apoi în altă țară. Așa cum am spus, când ești copil, vrei să fii ca toți ceilalți. Dar, până la urmă, anii ăia m-au făcut pe mine. Fără tot haosul acela, copilăria în România, plecatul în Austria, pe urmă America, toate astea m-au construit pe mine și altfel nu aș fi fost aici.

Poate că există oameni care au o viață ok, au o familie întreagă, nu li s-a întâmplat nimic rău și devin genii, nu știu, e posibil. Dar fiecare regizor de care eu m-am atașat, fiecare scriitor, scenarist, absolut toți au povești de familie, o copilărie, niște situații care i-au determinat să se întrebe cine sunt, să descopere de ce sunt ei capabili.

Niște traume…

Exact. Traumele ori te distrug, ori te nasc sau te renasc.

Și asta e responsabilitatea ta, să te uiți la toate părțile din tine, chiar și la alea care nu îți plac, la întrebările de care îți e frică, să vezi cine ești, cum ai fost făcut și apoi să te întrebi: ok, acum ce vrei să faci cu asta?

Eu înțeleg că poate unii se uită și zic “ăsta a plecat, ce naiba mai are el de spus?”. Dar, totuși, dacă nu aveam momentul ăla acolo (n.r. la câștigarea Globului de Aur), dacă nu spuneam ce am spus…

Puteam să fi fost pe scenă o oră și tot nu aș fi terminat de mulțumit tuturor. Tot timpul visezi la momentele astea, te gândești: dacă ajung acolo, ce o să zic? Până la urmă, momentul acela trebuie să fie “mulțumesc!”. Nu ajungi acolo singur. Ajungi acolo pentru că sute de situații s-au întâmplat, pentru oamenii pe care i-ai întâlnit pe parcurs și pentru că ai muncit foarte mult.

Momentul acela în care ai spus, la final, România, te iubesc!, a fost spontan sau îl aveai pregătit? Și de ce ai vrut să faci acea declarație față de România?

A fost și nu a fost spontan. A fost în primul rând un mesaj pentru mama mea sau, mai bine zis, de la mama mea, care mereu mi-a repetat: „Trebuie să-ți amintești de unde ai plecat”. Pe de o parte, a reprezentat puterea ei de a pleca cu mine, singură, drumul nostru comun.

Pe de altă parte, despre suportul tatălui meu vitreg, care a fost unul necondiționat, și, în egală măsură, despre tatăl meu și relația pe care am avut-o cu el, despre momentele petrecute împreună, în care îmi aducea la viață zeci de povești din și despre România, despre muzica românească pe care o ascultam împreună, despre faptul că vorbeam cu el doar în română – ceea ce crease o intimitate foarte specială între noi, parcă un fir invizibil doar al nostru – și până la propriul său drum, care nu a fost deloc unul ușor, dar și despre poveștile despre el descoperite ulterior de la prietenii săi, după ce l-am pierdut.

Din punctul meu de vedere, ar fi fost neautentic și nejustificat să nu spun ceea ce am spus.

Firește că de-a lungul carierei m-am gândit la clipa asta, să fiu pe scenă și să reflectez la parcursul meu, la originea mea, să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la viața asta. Așa că, într-un fel, nu a fost spontan, în realitate, nu aș fi fost acolo dacă nu aș fi avut drumul și trecutul acesta, care începe și va începe mereu cu România.

A fost felul meu de a recunoaște de unde vin, de a-mi arăta mândria pentru trecutul meu, de a-l accepta pe deplin, pentru identitatea mea și pentru toți oamenii care mi-au fost alături și m-au format, de acolo, din țara în care m-am născut.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Sebastian Stan: “Traumele ori te distrug, ori te nasc sau te renasc.” appeared first on Cultura la dubă.

“Fjord”, cel mai recent film realizat de Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în roluri principale, a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2026. Anunțul oficial a fost făcut în urmă cu scurt timp.

“Fjord” a fost filmat în primăvara lui 2025 în Norvegia și este primul film regizat de Mungiu în afara României.

Festivalul de la Cannes va avea loc între 12-20 mai 2026. Președintele juriului va fi regizorul sud-coreean Park Chan-wook.

Câștigător al Palme d’Or cu “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în 2007, și premiat tot la Cannes pentru “După Dealuri” și “Bacalaureat“, Mungiu revine în competiția oficială de la Cannes, alături de nume importante ale cinematografiei, precum Pedro Almodovar, Asghar Farhadi, László Nemes sau Pawel Pawlikowski. Ultima sa participare a fost în 2022 cu “R.M.N“.

“Fjord” reprezintă primul său proiect internațional și prima colaborare cu doi actori cunoscuți la nivel global – actorul româno-american Sebastian Stan, câștigător al Globului de Aur pentru rolul din “A different man” și nominalizat la Oscar pentru rolul din “The Apprentice” se află la rândul său la prima colaborare cu un regizor român. Pentru acest rol, Sebastian Stan și-a schimbat radical lookul, după cum se poate vedea într-o imagine publicată anul acesta pe rețelele sociale.

Stan a plecat din România când avea doar 8 ani și a reluat legătura cu țara natală după vârsta de 20 de ani. Este atât cetățean american, cât și român. Pe Cristian Mungiu l-a cunoscut în urmă cu 10 ani, la un festival de film de la New York. Cei doi s-au regăsit în România, în 2018, la American Independent Film Festival, organizat de Mungiu la București.

Sebastian Stan interpretează în Fjord rolul unui tată de familie ale cărui convingeri despre educație, viață personală și familie sunt puse la încercare.

“Sunt încântat să mă întorc la Cannes cu această poveste importantă și universală despre familie și despre felul în care ea poate fi ea pusă la încercare atunci când valorile și viziunile asupra lumii diferă. Să lucrez împreună cu un cineast reputat precum Cristian Mungiu pe o poveste românească, într-o coproducție românească și alături de o echipă incluzând mulți români a fost o mare bucurie pentru mine și împlinirea unei dorințe pe care o aveam de ani de zile. Abia aștept să împărtășesc acest film cu exigenții spectatori de la Cannes, dar și cu cei din întreaga lume.”, spune Sebastian Stan.

Renate Reinsve, actriță norvegiană, se află în vârful carierei sale, cu multiple premii internaționale câștigate pentru rolul din “Sentimental Value”. Printre acestea se numără Premiul Academiei Europene pentru cea mai bună actriță, nominalizări la Globurile de Aur, Oscaruri și BAFTA și Premiul Oscar pentru cel mai bun film internațional. În 2021 ea a mai câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes, cu filmul The worst person in the world.

Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru.

Fjord este o coproducție la care au participat 6 țări: România, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia și Franța, iar atât echipa de filmare, cât și distribuția au în componență diverse naționalități.

“Fjord este, în mai mare măsură decât oricând în cariera mea, rezultatul unui efort colectiv, al unei coproducții extinse și a unei distribuții internaționale care au acționat împreună în cel mai solidar mod cu putință. A fost o bucurie să lucrez cu un grup de actori formidabili, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve, și le mulțumesc tuturor pentru efortul de a mă fi urmat, cu atâta generozitate, în felul meu de a face filme. Cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi pentru eforturile noastre este această selecție la Cannes, locul în care cinematograful este respectat, apreciat și așteptat ca nicăieri altundeva în lume.”, declară Cristian Mungiu.

Cultura la dubă a fost singura publicație prezentă pe platoul de filmare și va publica materiale în exclusivitate de la fața locului. Corespondența va fi semnată de Alexandra Tănăsescu, reporter, și Adi Bulboacă, fotograf.

Fjord a fost turnat preponderent în Norvegia și reunește actori care vorbesc engleză, norvegiană, suedeză, dar și română.
Filmul spune povestea soților Lisbet și Mihai Gheorghiu, care se mută într-un sătuc dintr-un mic fiord norvegian, unde curând se împrietenesc cu vecinii lor, soții Halberg. Copiii celor două familii devin apropiați, în ciuda diferențelor de educație și valori.

Alături de Sebastian Stan și Renate Reinsve, filmul îi are în distribuție pe Lisa Loven (Force Majeure) și Lisa Carlehed (The Emigrants), dar și pe actorii români Adrian Titieni, Ana Bodea, Alin Panc, Giulia Nahmany, Vanessa Ceban și Jonathan Breazu.

Renate Reinsve dă viață unei mame aflate între două culturi, preocupată să înțeleagă ce este mai bine
pentru copiii ei

“Filmarea pentru Fjord a fost una dintre cele mai grozave experiențe pe care am avut-o în viața mea. Am învățat atât de multe de la Cristian și de la felul lui de a aborda atât personajele, cât și secvențele în ansamblu, iar locurile în care am filmat au fost extraordinare. Sunt foarte fericită să mă întorc la Cannes și mândră să fiu
parte din acest proiect.”, mărturisește Renate Reinsve.


Fjord a fost produs de o echipă internațională, având în componență pe Tudor Panduru ca director de
imagine (RMN, Malmkrog, The President’s Cake), scenografa Simona Pădurețu (Bacalaureat, Tatăl mută
munții, Jaful secolului), montorul Mircea Olteanu (După dealuri, Un pas în urma serafimilor, Cravata
galbenă), mixeurul Kristian Eidnes (Nymphomaniac, Antichrist), directorul de film Adrian Moroca
(Amintiri din Epoca de Aur, Boss, Subteran) și producătorul executiv Tudor Reu (RMN, Jaful Secolului, The
Sisters Brothers).

Fjord este o coproducție România, Franța, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, prin Mobra Films,
Why Not Productions, Eye Eye Pictures, Garagefilm International, Filmgate Films, Snowglobe și Aamu
Film Company, cu sprijinul Eurimages și MEDIA – Creative Europe, finanțat de Centrul Național al
Cinematografiei, institutele de film din Norvegia, Suedia, Danemarca și Finlanda, Film i Väst, Vestnorsk,
Mediefondet Zefyr, Nordisk Film & TV Fond, France 3 Cinéma, în parteneriat cu Televiziunea Română,

Fjord a fost achiziționat încă înainte de filmare de distribuitori din peste 50 de teritorii din întreaga lume,
fiind reprezentat de agentul internațional de vânzări Goodfellas.
În Statele Unite, filmul urmează să fie distribuit de Neon, compania care a reprezentat ultimele șase
filme câștigătoare ale Palme d’Or și a obținut premii Oscar cu filmele Parasite (2020), Anatomy of a Fall
(2024), Anora (2025) sau Sentimental Value (2026).

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post BREAKING NEWS: “Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve, selectat în competiția oficială la Cannes appeared first on Cultura la dubă.

Filmul Hamnet, regizat de Chloé Zhao, a fost câștigător la cea mai bună dramă, iar One Battle after Another, regizat de Paul Thomas Anderson, a câștigat trofeul pentru cea mai bună comedie/musical. The Pitt a fost desemnat cel mai bun serial de televiziune – dramă, iar Studio, The – cel mai bun serial – comedie/musical. Adolescence a primit Globul de Aur pentru cea mai bună mini-serie.

Hamnet, drama regizată de Chloé Zhao, redă povestea tragică trăită de William Shakespeare și soția sa, Agnes Hathaway, care și-au pierdut copilul în vârstă de 11 ani. Hamnet era numele băiatului, iar scenariul este o adaptare a romanului Hamnet, publicat de Maggie O’ Farrell în anul 2020. A primit marele premiu la categoria cel mai bun film – dramă, producător fiind Steven Spielberg.

Jessie Buckley, protagonista filmului, a câștigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol principal la categoria dramă.

One Battle after Another a fost desemnat cel mai bun film comedie/musical, iar Paul Thomas Anderson a luat Globurile de Aur și pentru cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu. Actrița Teyana Taylor a primit trofeul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, la categoria comedie/musical.

Filmul brazilian The Secret Agent, regizat de Kleber Mendonça Filho, a fost desemnat cel mai bun film într-o limbă străină, iar actorul Wagner Moura cel mai bun actor în rol principal la categoria dramă, devenind primul brazilian din istorie premiat cu un astfel de trofeu. Anterior el era cunoscut pentru rolul Pablo Escobar din serialul Narcos.

Rose Byrne a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, la categoria comedie/musical, pentru filmul If I Had Legs I’d Kick You, regizat de Mary Bronstein.

Iar Timothée Chalamet a fost cel mai bun actor în rol principal, la categoria comedie/musical, pentru filmul Marty Supreme, regizat de Josh Safdie.

Suedezul Stellan Skarsgård a primit titlul de cel mai bun actor în rol secundar pentru prestația sa din Sentimental Value, regizat de Joachim Trier.

Adolescence a primit patru Globuri de Aur – pentru cea mai bună mini-serie tv, pentru cel mai bun actor în rol principal – Stephen Graham, cel mai bun actor în rol secundar – Owen Cooper și cea mai bună actriță în rol secundar – Erin Doherty.

La doar 16 ani, irlandezul Owen Cooper a devenit cel mai tânăr câștigător la această categorie.

Dincolo de ceea ce s-a întâmplat pe scenă, pe covorul roșu actorul Mark Ruffalo, nominalizat pentru rolul din serialul Task, a ținut un discurs puternic împotriva președintelui american Donald Trump, purtând o insignă în memoria lui Renee Good, femeia ucisă în Minneapolis de un agent ICE.

Nominalizările la Premiile Oscar 2026 vor fi anunțate pe 22 ianuarie.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “Hamnet”, “Adolescence”, “One Battle after Another” și “The Secret Agent”, câștigători la Globurile de Aur 2026 appeared first on Cultura la dubă.

Același film a fost nominalizat anul acesta la Globurile de Aur și la Premiile BAFTA. All we imagine as light este acum în cinematografele din România, iar Payal Kapadia a acordat în premieră un interviu în țara noastră, pentru Cultura la dubă.

Regizoarea are 39 de ani și vine dintr-una dintre cele mai mari aglomerări urbane din lume, Mumbai, dar și din țara cu una dintre cele mai mari rate de viol. Potrivit statisticilor, în India o femeie este violată la fiecare 15 minute.

A reușit să se impună în elita cinematografiei cu un film sensibil, care vorbește despre libertatea femeilor, dezrădăcinare și prietenie.

***

Ai fost de 3 ori prezentă la Cannes cu filmele tale și ai reușit niște performanțe istorice. Cum a fost să pătrunzi încă de la debut în elita cinematografiei mondiale și ce impact a avut asta asupra carierei tale?

Am beneficial enorm de pe urma participărilor la Cannes. Primul meu scurtmetraj, pe când eu eram încă studentă, a fost selectat acolo. Atunci am avut primul contact cu această lume. Apoi am aplicat la programul lor de rezidențiat, în cadrul căruia am putut să scriu, să întâlnesc oameni din industri, să locuiesc 5 luni la Paris.

Apoi am făcut documentarul A night of knowing nothing, care a câștigat L’oeil d’Or.

Toate acestea m-au ajutat mult. Festivalurile au numeroase oportunități pentru tinerii care vor să facă filme, nu vii neapărat direct cu un film, sunt multe alte lucruri pe care le poți face ca regizor începător.

Și cred că asta e foarte important fiindcă atunci când ești la început, ca regizor, te poți simți foarte pierdut. Nu știi pe unde să o apuci. Și poți întâlni alții ca tine din diferite colțuri ale lumii, poți discuta cu ei, există o încurajare reciprocă.

Comunitățile sunt foarte importante în cadrul festivalurilor de film. Publicul vede lumea glamour de la Cannes, dar noi vedem ajutorul structural pe care îl primim de-a lungul anilor.

Spuneai că un regizor începător se poate simți pierdut. Este cu atât mai greu să fii femeie regizor în India? Cum a fost pentru tine să realizezi All we imagine as light și ce fel de obstacole ai întâlnit?

Mărturisesc că am fost privilegiată fiindcă mama mea este artistă, iar din acest punct de vedere ea deja a purtat multe bătălii pentru a deveni ceea ce își dorea. Și m-a încurajat și pe mine să fac asta. A început ca pictoriță, apoi din anii 90 a devenit artist vizual, a creat și instalații video.

Așa că datorită ei am putut să studiez și eu ce voiam, timp de 5 ani, la Facultatea de Film. Iar acolo, studenții leagă niște relații, se formează o comunitate. Mulți oameni din echipa mea de filmare au fost colegii mei de școală. E un fel de familie. Asta m-a ajutat mult.

Ai întâlnit vreo formă de cenzură în India? Știu că acolo filmele trebuie să treacă de o comisie înainte de a ajunge în cinematografe.

Nu am primit nicio finanțare de la statul indian, în afară de un program de tax rebate, pentru coproducții. Deci în acea fază nu au fost intervenții. Dar mi-a fost puțin teamă de comisia de cenzori după ce am terminat filmul. Fiindcă ei trebuie să îți elibereze un certificat sau pot să îți impună niște extra taxe.

Mi-a fost teamă că o să îmi ceară să tai anumite scene și am pregătit o întreagă argumentație despre de ce nu ar trebui să taie.

Procedura e așa: ei vizionează filmul, apoi te sună și îți spun ce să tai. Eu am avut mare noroc fiindcă nu au vrut să taie nimic. Dar a primit certificat de adult, deci doar cei peste 18 ani l-au putut vedea în cinema. Cred că ăsta a fost prețul pe care a trebuit să îl plătesc pentru că nu au tăiat nimic din film.

Cum ai fost primită în India după ce ai luat Marele Premiu la Cannes?

A fost foarte bine pentru mine fiindcă distribuitorii s-au luptat să ajungă filmul în cât mai multe cinematografe și au reușit. Am avut o dublă lansare, prima cea obișnuită și a doua când filmul a fost nominalizat la Globurile de Aur.

Premiul a fost important pentru marketing. În mod normal, abia ai bani să faci filmul, nu mai ai bani și pentru promovare. Practic, un astfel de premiu e o recunoaștere care îți aduce apariții în ziare, oamenii află despre film și merg să îl vadă.

Vorbind puțin despre subiectul filmului, ce înseamnă Mumbai pentru tine și de ce ai vrut să arăți viața femeilor care își părăsesc satele și merg să lucreze acolo?

Eu sunt din Mumbai și este ca orice oraș mare, plin de contraste. Pentru mine contradicția este că e un oraș eliberator pentru femeile tinere. Poți ajunge acolo și să fii anonimă. În schimb, într-o comunitate mică toată lumea știe cine ești și ce faci. În Mumbai poți să te bucuri de lucruri pe care nu le-ai face acasă în mod normal.

În același timp, este un oraș un pic mai sigur decât alte zone ale țării, ai mai mult curaj să ieși seara pe stradă în Mumbai pentru că e un oraș în care multe femei lucrează.

În același timp este o experiență fără rădăcini și scumpă. E scump să lași totul și să locuiești acolo, prețurile locuințelor sunt foarte mari, călătorești cu trenul, e greu să străbați orașul o zi întreagă și să te simți confortabil.

Deci ai astfel de contradicții, femeile sunt mai libere acolo, dar în același timp duc o viață grea. Este orașul visurilor și al iluziilor totodată.

Filmul tău vorbește și despre prietenia dintre femei. Crezi că agresiunile la care sunt supuse femeile în India le-a făcut să se sprijine mai mult unele pe celelalte?

Cred că femeile fac asta oriunde în lume, cred că prietenia este o relație despre care nu vorbim suficient de mult, indiferent că este între femei și femei, femei și bărbați, bărbați și bărbați.

Prietenia ajută enorm în așezări urbane, mai ales dacă vii acolo și ești singur, apoi îți faci prieteni care devin sistemul tău de suport, chiar familia ta, atunci când adevărata familie este departe.

Acum te afli la Paris. Ce urmează pentru tine? Intenționezi să te stabilești acolo?

Producătorii filmelor mele locuiesc acolo și lucrăm la alte două scenarii care vor alcătui, alături de All we imagine as light, o trilogie despre Mumbai. Dar vin aici din când în când și mă întorc la Mumbai.

Ce știi despre cinematografia română, îți plac filmele vreunui regizor român?

Filmele lui Cristian Mungiu sunt cele mai cunoscute, bineînțeles, dar mie îmi plac mult și filmele lui Radu Jude, pe care îl admir foarte tare.

Cum vezi viitorul cinematografiei în contextul consumului din ce în ce mai mare de platforme de streaming online?

În India fenomenul nu e chiar așa de puternic, oamenii încă merg frecvent la cinema, avem multe cinematografe și prețurile sunt destul de mici. Să zic că un bilet la cinema e mai ieftin decât o bere. Spre deosebire de Vest, unde să mergi la cineva este foarte scump. Chiar te gândești înainte dacă vrei să faci o asemenea cheltuială.

În Românie cum e situația?

Aici cinematografele de artă sunt pe cale de dispariție, iar majoritatea oamenilor merg la cinema în mall-uri, biletele nu sunt ieftine, iar filmele proiectate sunt în general comerciale.

Da, exact așa e și la noi. Cele mai multe cinematografe sunt în centre comerciale, mai ales în Mumbai. Dar asta e, trebuie să te adaptezi la ce ai. Noi am proiectat filmul cel mai mult în mall-uri.

Dar în contextul în care multe alte lucruri sunt scumpe, eu sunt ok cu streamingul, poate oameni care nu au timp sau bani să meargă la cinema, au astfel acces la filme mai ușor.

Pentru că ai menționat mai devreme numele lui Radu Jude, el va fi din nou prezent în competiția oficială la Berlinale, cu un film realizat cu un Iphone. Ce crezi despre acest mod de a realiza filme?

Nu cred că asta ar trebui să schimbe în vreun fel modul în care vedem un film. Importantă este persoana din spatele camerei, camera este doar o unealtă. Mie mi se pare un lucru extraordinar că acum sunt și astfel de posibilități.

Studenții la film au tendința de a se plânge că ei nu pot face filme, dar, de fapt, poți să faci un film. Cred că story-urile pe Instagram sunt și ele un fel de filme.”

Filmul All we imagine as light poate fi văzut săptămâna asta în cinematografele din România. El a fost proiectat în premieră la noi în țară în cadrul Les Films de Cannes A Bucarest, festival organizat de Cristian Mungiu.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post INTERVIU Regizoarea Payal Kapadia pentru Cultura la dubă: “Prietenia este o relație despre care nu vorbim suficient de mult” appeared first on Cultura la dubă.

Este fără îndoială un an excepțional pentru Stan, care a reușit să impresioneze criticii și iubitorii de film cu transformări uluitoare pentru cele două roluri.

Într-o primă reacție oferită pentru Vanity Fair, actorul a declarat: “Este ireal. Încă tremur. M-am trezit pe la 4 dimineața și am zis ok, mai e o oră și jumătate. Am adormit înapoi, iar după aceea m-a sunat publicistul meu. De atunci i-am trimis o grămadă de poze mamei mele.”

Stan a început acest an cu un premiu important în cinematografia mondială. După premiera filmului A different man de la Berlinale, a primit Ursul de Argint pentru cel mai bun actor. Personajul interpretat de Stan este un actor din New York care trece printr-o procedură medicală drastică de schimbare a fizionomiei.

Apoi a urmat premiera filmului The Apprentice la Cannes, în urma căreia a primit recenzii excelente în presa de specialitate.

Filmul îl potretizează pe Donald Trump în perioada anilor 70 și 80 și arată ascensiunea lui către faimă. Prezent la Cannes, Sebastian Stan a vorbit despre pregătirea pentru acest rol, dar și despre importanța filmului.

“În timpul pregătirii pentru rol, eram cu el 24 din 24h. Ascultam la căști pe stradă, dacă eram la toaletă, îl ascultam tot pe el. E singurul mod în care puteam să fac acest rol, să mă dedic 100%.”

Cred că sunt multe lucruri de învățat de la acest film, eu mă bucur că am avut ocazia să iau parte la acest film necesar, că am făcut-o alături de acest artist curajos (nr. regizorul Ali Abbasi), pe care l-aș urma oriunde. Era nevoie să arătam această perspectivă asupra lui Trump, pe care îl vedem zi de zi.”, a declarat actorul la conferința de presă.

BBC scrie că “Stan imită perfect mișcările și expresiile faciale ale lui Trump, dar ia decizia înțeleaptă de a nu încerca caricaturizarea personajului, ci de a interpreta un personaj nesigur, un suflet pierdut care nu are habar de unde să înceapă o conversație și se tot oprește lângă mașinile parcate pentru a verifica în geamurile lor cum arată părul lui. Este o interpretare excelentă, nuanțată, care ar putea stârni empatie, indiferent de convingerile politice ale fiecăruia. Poate nu ești de acord cu abordarea lui Abbasi, dar cu siguranșa este una curajoasă.”

Într-un interviu exclusiv pentru Cultura la dubă, regizorul Ali Abbasi a povestit de ce l-a ales pe Sebastian Stan pentru acest rol.

Globurile de Aur vor fi decernate pe 6 ianuarie 2025. Sebastian Stan, în vârstă de 41 de ani, s-a născut la Constanța și are dublă cetățenie – română și americană. El ar putea deveni actor român câștigător al unui Glob de Aur. De asemenea, are mari șanse să primească aceleași nominalizări și la Oscaruri.

The post Moment istoric pentru Sebastian Stan, dublu nominalizat la Globurile de AUR: “E ireal. Tot ce am făcut de la aflarea anunțului a fost să îi trimit poze mamei mele.” appeared first on Cultura la dubă.

“Oppenheimer”, filmul care arată transformarea profundă a fizicianului J. Robert Oppenheimer, coordonatorul echipei care a creat bomba atomică și a marcat istoria lumii, a fost desemnat aseară cea mai bună dramă din 2023 și i-a adus lui Nolan Globul de Aur pentru cel mai bun regizor. Cillian Murphy a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal, iar Robert Downey Jr. cel mai bun actor în rol secundar. Filmul a mai primit și trofeul pentru cea mai bună muzică originală, compusă de Ludwig Göransson.

Lily Gladstone, actrița care a reușit o interpretare memorabilă în ultimul film regizat de Martin Scorsese – “Killers of the Flower Moon”, a fost recompensată cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă. Aceasta a început discursul în limba blackfeet, a comunității indigene în care s-a născut, și a marcat un moment istoric.

“Poor Things”, regizat de Yorgos Lanthimos a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria comedie/musical, iar la aceeași categorie Emma Stone a fost desemnată cea mai bună actriță în rol principal.

Justine Triet, câștigătoarea Palme d’Or la Cannes 2023, pentru excepționalul film “Anatomy of a Fall”, a primit două trofee, pentru cel mai bun film străin și cel mai bun scenariu.

Premiile acordate producțiilor TV au celebrat, conform așteptărilor, ultimul sezon din “Succession”, declarând serialul HBO cea mai bună dramă.

Kieran Culkin a primit trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal, Sarah Snook pentru cea mai bună actriță în rol principal, iar Matthew Macfadyen pentru cel mai bun actor în rol secundar.

“The Bear” a primit, de asemenea patru trofee, de data aceasta la categoria serial comedie/musical. Iar Elizabeth Debicki a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru interpretarea Prințesei Diana în serialul “The Crown”.

Vedeți mai jos lista câștigătorilor:

Best film – drama

WINNER: Oppenheimer

Anatomy of a Fall

Killers of the Flower Moon

Maestro

Past Lives

The Zone of Interest

Best film – musical or comedy

WINNER: Poor Things

Air

American Fiction

Barbie

The Holdovers

May December

Best director

WINNER: Christopher Nolan – Oppenheimer

Bradley Cooper – Maestro

Greta Gerwig – Barbie

Yorgos Lanthimos – Poor Things

Martin Scorsese – Killers of the Flower Moon

Celine Song – Past Lives

Best actress – drama

WINNER: Lily Gladstone – Killers of the Flower Moon

Annette Bening – Nyad

Sandra Hüller – Anatomy of a Fall

Greta Lee – Past Lives

Carey Mulligan – Maestro

Cailee Spaeny – Priscilla

Best actor – drama

WINNER: Cillian Murphy – Oppenheimer

Bradley Cooper – Maestro

Leonardo Dicaprio – Killers of the Flower Moon

Colman Domingo – Rustin

Barry Keoghan – Saltburn

Andrew Scott – All of Us Strangers

Best actress – musical or comedy

WINNER: Emma Stone – Poor Things

Fantasia Barrino – The Color Purple

Jennifer Lawrence – No Hard Feelings

Natalie Portman – May December

Alma Pöysti – Fallen Leaves

Margot Robbie – Barbie

Best actor – musical or comedy

WINNER: Paul Giamatti – The Holdovers

Nicolas Cage – Dream Scenario

Timothée Chalamet – Wonka

Matt Damon – Air

Joaquin Phoenix – Beau Is Afraid

Jeffrey Wright – American Fiction

Best supporting actress

WINNER Da’Vine Joy Randolph – The Holdovers

Emily Blunt – Oppenheimer

Danielle Brooks – The Color Purple

Jodie Foster – Nyad

Julianne Moore – May December

Rosamund Pike – Saltburn

Best supporting actor

WINNER: Robert Downey Jr. – Oppenheimer

Willem Dafoe – Poor Things

Robert De Niro – Killers of the Flower Moon

Ryan Gosling – Barbie

Charles Melton – May December

Mark Ruffalo – Poor Things

Best screenplay

WINNER: Anatomy of a Fall – Justine Triet, Arthur Harari

Barbie – Greta Gerwig, Noah Baumbach

Poor Things – Tony McNamara

Oppenheimer – Christopher Nolan

Killers of the Flower Moon – Eric Roth, Martin Scorsese

Past Lives – Celine Song

Best original score

WINNER: Ludwig Göransson – Oppenheimer

Jerskin Fendrix – Poor Things

Joe Hisaishi – The Boy and the Heron

Mica Levi – The Zone of Interest

Daniel Pemberton – Spider-Man: Across the Spider-Verse

Robbie Robertson – Killers of the Flower Moon

Best original song

WINNER: What Was I Made For? from Barbie – Billie Eilish O’connell, Finneas O’connell

Addicted to Romance from She Came to Me – Bruce Springsteen

Dance The Night from Barbie – Mark Ronson, Andrew Wyatt, Dua Lipa, Caroline Ailin

I’m Just Ken from Barbie – Mark Ronson, Andrew Wyatt

Peaches from The Super Mario Bros. Movie – Jack Black, Aaron Horvath, Michael Jelenic, Eric Osmond, John Spiker

Road to Freedom from Rustin – Lenny Kravitz

Best animated film

WINNER: The Boy and the Heron

Elemental

Spider-Man: Across the Spider-Verse

The Super Mario Bros. Movie

Suzume

Wish

Best foreign-language film

WINNER: Anatomy of a Fall

Fallen Leaves

Io Capitano

Past Lives

Society of the Snow

The Zone of Interest

Cinematic and box office achievement

WINNER: Barbie

Guardians of the Galaxy Vol. 3

John Wick: Chapter 4

Mission: Impossible – Dead Reckoning Part 1

Oppenheimer

Spider-Man: Across the Spider-Verse

The Super Mario Bros. Movie

Taylor Swift: The Eras Tour

Best stand-up comedian on television

WINNER: Ricky Gervais – Ricky Gervais: Armageddon

Trevor Noah – revor Noah: Where Was I

Chris Rock – Chris Rock: Selective Outrage

Amy Schumer – Amy Schumer: Emergency Contact

Sarah Silverman – Sarah Silverman: Someone You Love

Wanda Sykes – Wanda Sykes: I’m an Entertainer

Best TV series – drama

WINNER: Succession

1923

The Crown

The Diplomat

The Last of Us

The Morning Show

Best TV series – musical or comedy

WINNER: The Bear

All the Light We Cannot See

Beef

Daisy Jones & The Six

Fargo

Fellow Travelers

Lessons In Chemistry

Best actress in a TV series – drama

WINNER: Sarah Snook – Succession

Helen Mirren – 1923

Bella Ramsey – The Last of Us

Keri Russell – The Diplomat

Imelda Staunton – The Crown

Emma Stone – The Curse

Best actor in a TV series – drama

WINNER: Kieran Culkin – Succession

Brian Cox – Succession

Gary Oldman – Slow Horses

Pedro Pascal – The Last of Us

Jeremy Strong – Succession

Dominic West – The Crown

Best actress in a TV series – musical or comedy

WINNER: Ayo Edebiri – The Bear

Rachel Brosnahan – The Marvelous Mrs. Maisel

Quinta Brunson – Abbott Elementary

Elle Fanning – The Great

Selena Gomez – Only Murders in the Building

Natasha Lyonne – Poker Face

Best actor in a TV series – musical or comedy

WINNER: Jeremy Allen White – The Bear

Bill Hader – Barry

Steve Martin – Only Murders in the Building

Martin Short – Only Murders in the Building

Jason Segel – Shrinking

Jason Sudeikis – Ted Lasso

Best actress in a limited series, anthology series or TV movie

WINNER: Ali Wong – Beef

Riley Keough – Daisy Jones & The Six

Brie Larson – Lessons In Chemistry

Elizabeth Olsen – Love & Death

Juno Temple – Fargo

Rachel Weisz – Dead Ringers

Best actor in a limited series, anthology series or TV movie

WINNER: Steven Yeun – Beef

Matt Bomer – Fellow Travelers

Sam Claflin – Daisy Jones & the Six

Jon Hamm – Fargo

Woody Harrelson – White House Plumbers

David Oyelowo – Lawmen: Bass Reeves

Best supporting actress – television

WINNER: Elizabeth Debicki – The Crown

Abby Elliott – The Bear

Christina Ricci – Yellowjackets

J. Smith-Cameron – Succession

Meryl Streep – Only Murders in the Building

Hannah Waddingham – Ted Lasso

Best supporting actor – television

WINNER: Matthew Macfadyen – Succession

Billy Crudup – The Morning Show

James Marsden – Jury Duty

Ebon Moss-Bachrach – The Bear

Alan Ruck – Succession

Alexander Skarsgård – Succession

The post “Oppenheimer” și “Succession”, câștigători la Globurile de Aur 2024. Vedeți lista completă appeared first on Cultura la dubă.

Azi-noapte s-au decernat Globurile de Aur, într-o ediție specială, care a îmbinat prezența live a invitaților cu intervenții pe zoom.

Nomadland a primit două dintre cele mai importante premii: cel mai bun film – dramă și cea mai bună regie Chloé Zhao.

Regizoarea chineză a stabilit o premieră, devenind prima femeie de culoare care câștigă Globul de Aur pentru cel mai bun regizor și a doua femeie din istorie premiată la aceeași categorie.

Deși considerată favorită la câștigarea premiului, actrița din rolul principal, Frances McDormand nu a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă. Acesta i-a revenit Andrei Day, pentru rolul din filmul “The United States vs. Billie Holiday”.

Borat Subsequent Moviefilm, controversata comedie cu Sasha Baron Cohen a câștigat premiul pentru cel mai bun film – comedie sau muzical și pentru cel mai bun actor într-un rol principal în comedie sau muzical.

Minari a fost desemnat pentru cel mai bun film străin (un film realizat în S.U.A., cu Brad Pitt producător executiv și cu 35% din dialoguri în limba engleză), în ciuda pronosticurilor care dădeau favorit filmul Another Round, marele câștigător de la Premiile Academiei Europene de Film la sfârșitul anului trecut.

The Crown (serialul despre casa regală Britanică) a câștigat 4 premii – cel mai bun serial – dramă, cel mai bun actor într-un serial – dramă – Josh O’Connor pentru rolul prințului Charles, cea mai bună actriță într-un serial – dramă – Emma Corrin pentru rolul prințesei Diana și premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar în serial – dramă – Gillian Anderson pentru rolul lui Margaret Thatcher.

Iar The Queen’s Gambit a primit premiul pentru cea mai bună miniserie și Anya Taylor-Joy premiul pentru cea mai bună actriță într-o miniserie.

Puteți vedea aici lista completă a câștigătorilor.

The post “Nomadland”, “The Crown” și “Borat Subsequent Moviefilm” – marii câștigători la Globurile de Aur 2021 appeared first on Cultura la dubă.

Filmul „1917”, regizat de Sam Mendes a fost surpriza serii, primind cele mai importante premii – Cel mai bun film – dramă și Cel mai bun regizor, în timp ce filmul lui Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”, a fost desemnat câștigător la alte două categorii importante – Cel mai bun scenariu și Cel mai bun film comedie/musical.

În schimb, probabil cel mai așteptat film al anului trecut, “The Irishman”, al lui Martin Scorsese, a avut 5 nominalizări (la Cel mai bun film – dramă, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu și două nominalizări la Cel mai bun actor în rol secundar: Al Pacino și Joe Pesci) și nu a primit niciun premiu, fiind considerat de presa de specialitate marele pierzător al serii. De asemenea, mai mulți critici au susținut că absența filmului lui Scorsese de pe lista câștigătorilor ar fi, de fapt, o lovitură către Netflix, producătorul filmului.

Joaquin Phoenix a primit premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din “Joker” și, la fel ca mulți alți premianți, s-a folosit de momentul speechului pentru a transmite un mesaj cu tentă politică și civică. Cunoscut vegetarian și activist pentru drepturile animalelor, acesta le-a transmis colegilor de breaslă că nu este suficient să transmită mesaje de susținere și să facă donații către Australia, ci ar trebui să mai renunțe la avioanele private atunci când există și alte soluții mai puțin dăunătoare mediului pentru a călători.

Discursul său a fost contrar cererii gazdei evenimentului, Ricky Gervais, care, în speechul său acid de la începutul galei, le-a cerut colegilor de la Hollywood să nu se mai folosească de ocazia de a urca pe scenă pentru a transmite mesaje politice, fiindcă habar nu au ce se întâmplă în lumea reală și fiindcă ar fi petrecut mai puțin timp la școală decât Greta Thunberg.

De altfel, glumele sale dure nu au fost primite foarte bine de unii dintre invitați, fiind evidentă reacția de dezgust a lui Tom Hanks.

Lista completă a câştigătorilor:

Cel mai bun film – dramă

„The Two Popes” (Netflix)
„1917” (Universal)
„The Irishman” (Netflix)
„Joker” (Warner Bros.)
„Marriage Story” (Netflix)

Cel mai bun film – comedie/musical

„Dolemite Is My Name” (Netflix)
„Jojo Rabbit” (Fox Searchlight)
„Knives Out” (Lionsgate)
„Once Upon a Time… in Hollywood” (Sony)
„Rocketman” (Paramount)

Cea mai bună actriţă într-un film – dramă

Cynthia Erivo, „Harriet”
Scarlett Johansson, „Marriage Story”
Saoirse Ronan, „Little Women”
Charlize Theron, „Bombshell”
Renée Zellweger, „Judy”

Cel mai bun actor într-un film – dramă

Christian Bale, „Ford v Ferrari”
Antonio Banderas, „Dolor y gloria”
Adam Driver, „Marriage Story”
Joaquin Phoenix, „Joker”
Jonathan Pryce, „The Two Popes”

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/ musical

Ana De Armas, „Knives Out”
Awkwafina, „The Farewell”
Cate Blanchett, „Where’d You Go Bernadette”
Beanie Feldstein, „Booksmart”
Emma Thompson, „Late Night”

Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical

Roman Griffin Davis, „Jojo Rabbit”
Leonardo DiCaprio, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Taron Egerton, „Rocketman”
Eddie Murphy, „Dolemite Is My Name”
Daniel Craig, „Knives Out”

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film

Kathy Bates, „Richard Jewell”
Annette Bening, „The Report”
Laura Dern, „Marriage Story”
Jennifer Lopez, „Hustlers”
Margot Robbie, „Bombshell”

Cel mai bun actor în rol secundar într-un film

Al Pacino, „The Irishman”
Joe Pesci, „The Irishman”
Brad Pitt, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Tom Hanks, „A Beautiful Day in the Neighborhood”
Anthony Hopkins, „The Two Popes”

Cel mai bun regizor

Bong Joon Ho, „Parasite”
Sam Mendes, „1917”
Todd Phillips, „Joker”
Martin Scorsese, „The Irishman”
Quentin Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”

Cel mai bun scenariu

Noah Baumbach, „Marriage Story”
Bong Joon-ho şi Han Jin Won, „Parasite”
Anthony McCarten, „The Two Popes”
Quentin Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Steven Zaillian, „The Irishman”

Cel mai bun film de animaţie

„Frozen 2” (Disney)
„How to Train Your Dragon: The Hidden World” (Universal)
„The Lion King” (Disney)
„Missing Link” (United Artists Releasing)
„Toy Story 4” (Disney)

Cel mai bun film în limbă străină

„Les misérables” (Franţa), de Ladj Ly
„Dolor y gloria” (Spania), de Pedro Almodóvar
„Parasite” (Coreea de Sud), de Bong Joon-ho
„Portrait de la jeune fille en feu” (Franţa), de Céline Sciamma
„The Farewell” (China), de Lulu Wang

Cea mai bună coloană sonoră

Daniel Pemberton, „Motherless Brooklyn”
Alexandre Desplat, „Little Women”
Hildur Guðnadóttir, „Joker”
Randy Newman, „Marriage Story”
Thomas Newman, „1917”

Cel mai bun cântec original

„Beautiful Ghosts”, din „Cats”
„I’m Gonna Love Me Again”, din „Rocketman” (Elton John şi Bernie Taupin)
„Into the Unknown”, din „Frozen 2”
„Spirit”, din „The Lion King”
„Stand Up”, din „Harriet”

TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial – dramă

„Big Little Lies” (HBO)
„The Crown” (Netflix)
„Killing Eve” (BBC America)
„The Morning Show” (Apple TV Plus)
„Succession” (HBO)

Cel mai bun serial – comedie/ musical

„Barry” (HBO)
„Fleabag” (Amazon)
„The Kominsky Method” (Netflix)
„The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon)
„The Politician” (Netflix)

Cea mai bună miniserie/ film de televiziune

„The Loudest Voice” (Showtime)
„Unbelievable” (Netflix)
„Catch-22” (Hulu)
„Chernobyl” (HBO)
„Fosse/Verdon” (FX)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film de televiziune

Kaitlyn Dever, „Unbelievable”
Joey King, „The Act”
Helen Mirren, „Catherine the Great”
Merritt Wever, „Unbelievable”
Michelle Williams, „Fosse/Verdon”

Cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune

Jared Harris, „Chernobyl”
Sam Rockwell, „Fosse/Verdon”
Christopher Abbott, „Catch-22”
Sacha Baron Cohen, „The Spy”
Russell Crowe, „The Loudest Voice”

Cea mai bună actriţă într-un serial – dramă

Reese Witherspoon, „The Morning Show”
Jennifer Aniston, „The Morning Show”
Olivia Colman, „The Crown”
Jodie Comer, „Killing Eve”
Nicole Kidman, „Big Little Lies”

Cel mai bun actor într-un serial – dramă

Tobias Menzies, „The Crown”
Billy Porter, „Pose”
Brian Cox, „Succession”
Kit Harington, „Game of Thrones”
Rami Malek, „Mr. Robot”

Cea mai bună actriţă într-un serial – comedie

Christina Applegate, „Dead to Me”
Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel”
Kirsten Dunst, „On Becoming a God in Central Florida”
Natasha Lyonne, „Russian Doll”
Phoebe Waller-Bridge, „Fleabag”

Cel mai bun actor într-un serial – comedie

Ramy Youssef, „Ramy”
Michael Douglas, „The Kominsky Method”
Bill Hader, „Barry”
Ben Platt, „The Politician”
Paul Rudd, „Living With Yourself”

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune

Patricia Arquette, „The Act”
Helena Bonham Carter, „The Crown”
Toni Collette, „Unbelievable”
Meryl Streep, „Big Little Lies”
Emily Watson, „Chernobyl”

Cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune

Alan Arkin, „The Kominsky Method”
Kieran Culkin, „Succession”
Andrew Scott, „Fleabag”
Stellan Skarsgård, „Chernobyl”
Henry Winkler, „Barry”

Premiul onorific „Cecil B. DeMille” – Tom Hanks
Premiul onorific „Carol Burnett” – Ellen DeGeneres

The post “The Irishman” – marele pierzător la Globurile de Aur 2020. Lista completă a câștigătorilor. appeared first on Cultura la dubă.