Cărți precum Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643) și Biblia lui Şerban Cantacuzino (București, 1688) au trecut deja prin mâinile restauratorilor și se află în colecția de peste 2.000 de volume a muzeului.

„Suntem direct răspunzătoare pentru ceea ce facem. Este o carte de patrimoniu.”, spune Paula Gânju, care, la 71 de ani, este unul dintre cei doar 18 experți restauratori de carte veche în activitate pe care îi are România în prezent și singurul expert restaurator de carte în activitate din județul Galați, potrivit Registrului Experților pentru Patrimoniul Cultural Național Mobil.

Nu numai responsabilitatea, însă, îi determină pe restauratori să fie atenți și asumați în timpul lucrului, ci și pasiunea, cuvânt pe care Paula Gânju l-a invocat de mai multe ori pe parcursul celor două ore pe care le-am petrecut împreună în laborator.

„Fără pasiune nu faci.” – spuse de ea, aceste cuvinte par motto-ul meseriei de restaurator.

„La câțiva ani după ce am ieșit la pensie, am stat acasă. Am văzut că statul acasă nu e de mine și am ajuns aici, unde lucrez de șase ani. Eu aici mi-am depus actele pentru expert restaurator. Prin lucrările pe care le-am făcut mi s-a dat atestatul de expert.”, îmi povestește.

A obținut această titulatură în 2018, după 16 ani de restaurare în care i-au trecut prin mâini foarte multe cărți și documente. Își amintește de un atlas geografic din Amsterdam, din 1640: „Am restaurat legătura și între timp cerneala a început să decupeze hărțile, fiind foarte acidă, și a trebuit să restaurez hărțile pagină cu pagină.”

Paula Gânju a făcut parte din ultima promoție a secției de legătorie din cadrul Școlii Profesionale Dimitrie Marinescu din București.

De atunci, a lucrat în poligrafie, a legat și a așezat arhive, a îngrijit cărțile uzate primite de la cititori la Biblioteca V.A. Urechia din Galați. Când a fost îndemnată de conducătorul acestei instituții de la acea vreme să urmeze cursurile de restaurare pentru că ”a văzut că eu am altă înclinație”, i-a urmat sfatul.

Acum, sub coordonarea sa se află Valerica Chitic, care este în perioada de practică. În curând, va susține examenul final pentru obținerea atestatului de restaurator de bunuri culturale.

„Îmi place să readuc la viață prin restaurare un lucru distrus, să îi dau aspect, formă, să se vadă că se poate face ceva din acel lucru distrus.”, spune Valerica Chitic, care, până a ajunge la restaurarea de carte veche a studiat electroenergetica la un liceu tehnic, a făcut dactilografie și, mai apoi, legătorie.

Pe una dintre mesele laboratorului, recent trecut prin procesul de restaurare, se află un Antologhion, o carte care cuprinde slujbele praznicelor și ale sfinților de peste an, din 1786. Este impunător, are o grosime de 15 centimetri, iar Valerica Chitic a lucrat la el aproape un an de zile și este una dintre cele mai dificile și complexe lucrări de restaurare pe care le-a făcut până acum.

Cartea a ajuns în laborator cu paginile mucegăite și roase, cu depuneri de praf, pământ și alte impurități, cu cotorul intrat în interior, sau ”frânt”, și cu galerii făcute de insecte.

Și nu este un destin singular. Multe dintre cărțile care ajung în laborator pentru a fi restaurate au trecut prin inundații, au fost pătate cu ulei sau cu ceară sau au fost mâncate de insecte. „Cartea românească este foarte uzată. E într-o stare jalnică, în general. E o fericire să o găsești prea bună.”, explică Paula Gânju.

“Sunt foarte puțini restauratori în țară”

În România, pentru a putea restaura bunuri de patrimoniu este obligatorie urmarea unui program de specializare pentru obținerea calificării de restaurator de bunuri culturale, organizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, care include și doi ani de practică la două muzee din țară, sub coordonarea a doi experți restauratori.

Iar pentru a deveni expert restaurator sau conservator se depune un dosar de candidatură la Direcţia muzee, colecţii, arte vizuale din cadrul Ministerului Culturii care trebuie să cuprindă informații precum nivelul studiilor, medii sau superioare, vechimea în specialitate, lucrările științifice realizate, experiența științifică și practică în domeniu.

„Meseria de restaurator nu este prea cunoscută. Sunt foarte puțini restauratori în țară. Cred că aceste școli profesionale distruse, distrug din fașă viitori meseriași. 

Te canalizează. Copilul la 14 ani nu știe ce vrea. Au dispărut acele case ale pionierilor, unde copiii se duceau și făceau aeromodele, făceau lucrări practice. Pe vremea aceea erau gratis. Nu avea copilul ce să facă acasă, se ducea la casa pionierilor și descoperea câte ceva. 

Acum sunt cu bani. Cel care are o situație materială bună nu o să facă o meserie, dar cel care nu are se orientează către o meserie. Ne întrebăm de ce copiii nu au ce face, nu au o ocupație. Pentru că nu li se dă. Mulți sunt pierduți. Poate el este un copil foarte bun, dar sărăcia îl pierde. Ne întrebăm de ce nu avem meseriași.”, consideră Paula Gânju.

Procesul de restaurare

Restaurarea trebuie realizată de specialiști atestați – este primul dintre cele nouă principii ale restaurării care ghidează munca Paulei Gânju și a Valericăi Chitic în laboratorul de restaurare al Muzeului Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos și, de altfel, a tuturor restauratorilor.

Niciun proces de restaurare nu începe fără consemnarea într-un caiet a tehnicilor de lucru și a materialelor care vor fi folosite, precum și a unor informații importante despre cartea pe care se va lucra, cum ar fi dimensiunile, tipul de hârtie, starea de conservare, modul de aranjare a paginilor, și fără fotografiile martor prin care se constată starea în care a ajuns documentul în laboratorul de restaurare.

După care, fiecare pagină a cărții este desfăcută pentru a putea fi curățată individual. Pe masa de lucru a Valericăi Chitic se află o pensulă și un bisturiu, instrumente folosite în timpul procesului de curățare uscată.

O altă etapă a procesului de curățare este spălarea, care presupune ștergerea paginilor, a coperților și a scoarțelor cu o pensulă și un săpun cu PH neutru și trecerea lor prin șase tase cu apă.

Uneori, în timpul procesului de spălare, paginile se protejează cu ajutorul foliilor de organza.

„Când este confecționată, cartea are o substanță de încleiere în construcția ei. În timp, din cauza atacului de mucegai, a umidității, acea substanță de încleiere se pierde și cartea devine foarte fragilă. Atunci ne folosim de acest ajutor ca să nu pierdem foile.”, explică Paula Gânju.

Manevrarea unor documente îmbâcsite de praf, pământ și multe alte impurități îl expune pe restaurator riscului de a contracta diverse boli. Pentru a se proteja, cele două restauratoare poartă mănuși și măști și se spală frecvent pe mâini.

Deseori, condițiile improprii în care stau cărțile duc la ruperea paginilor și la pierderea de informații, dar, conform principiului cu numărul cinci, ”restaurarea încetează acolo unde începe ipoteza”.

„Orice material pierdut cu informații, deci material documentar, rămâne bun pierdut. Nu avem voie să facem adaos de material.”, mai spune Paula Gânju.

Iar, pentru a conserva cât mai bine materialul documentar care a supraviețuit este necesară reîncleierea paginilor, prin pulverizarea unei substanțe speciale, proces care asigură rezistența în timp și redă foșnetul hârtiei.

Odată substanța uscată, se trece la consolidarea paginilor cu ajutorul hârtiei japoneze, pe o suprafață transparentă din sticlă, incorporată în masa de lucru, sub care se află o lampă. Fiecare filă a volumului care s-a rupt în mai multe bucăți în timpul procesului de degradare este asamblată, ca un puzzle, și lipită de o fâșie de hârtie japoneză, care trebuie să respecte dimensiunile originale ale paginii.

După consolidare, paginile se presează, până când substanța de lipire se usucă, și apoi sunt cusute la gherghef. Urmează acoperirea cotorului cu hârtie japoneză și pânză și întărirea lui cu capitalband, un șiret colorat care se aplică la capetele cărţii, la cele două margini ale cotorului, și care se coase manual.

„Trebuie respectată cusătura pe care ai găsit-o și culoarea. Dacă găsești martori, respecți culorile. Dacă nu ai culorile respective, folosești o culoare neutră, bej.”, explică Paula Gânju.

Mai departe, cotorul se leagă de blocul cărții respectând tehnica originală de coasere. „În momentul când noi desfacem o carte vedem câte nervuri are, dacă nervurile sunt profilate, dacă sunt ascunse. Trebuie să respectăm istoricul cărții.”, mai spune Paula Gânju.

Cotorul și blocul cărții sunt apoi acoperite de scoarțele din lemn, care la rândul lor trec prin etapele de curățare și de consolidare. La final, pielea cărții se aplică peste scoarțe, după ce, desigur, a fost curățată și consolidată, prin procedeul de intarsie, o tehnică de incrustație în lemn. Pentru a fi protejată, pielea originală este îmbrăcată cu o piele nouă.

Fiecare pas al procesului de restaurare este monitorizat pentru că toate informațiile ajung, în final, într-un dosar de restaurare. Acest dosar este folosit și în momentul susținerii examenului pentru atestatul de restaurator.

„Poți să mergi pe calea restaurării numai dacă ai pasiune. Asta este esențial.”, reiterează Paula Gânju la finalul discuției noastre. Așa cum a început, întâlnirea cu cele două restauratoare se sfârșește, după o traiectorie circulară, cu aceeași idee: pasiunea înainte de toate.

The post Pasiunea înainte de toate. Într-un laborator de restaurare din Galați, două femei salvează cărți vechi de sute de ani appeared first on Cultura la dubă.

„Suntem prima instituție din Galați care candidează pentru acest titlu și ne bucură nespus acest câștig, care nu este doar al Bibliotecii, Consiliului Județean sau al partenerilor noștri, ci, înainte de toate, este un câștig pentru comunitatea gălățeană și pentru România.”, a declarat Corina Emanuela Dobre, managerul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, pentru Viața liberă.

Potrivit acesteia, monumentul a fost înscris în competiție cu un proiect prin care au fost prezentate istoria și semnificația sa la nivelul Uniunii, dar și o serie de activități de promovare a valorilor europene.

Marca Patrimoniului European se acordă o dată la 2 ani de către Comisia Europeană și reprezintă o formă de recunoaștere pentru acele monumente, locuri comemorative, peisaje culturale sau obiecte de patrimoniu care reflectă istoria și valorile Europei de astăzi.

Selecția națională pentru această ediție a inclus și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, din Sibiu, iar la nivel european au mai fost distinse, de exemplu, Muzeul Migrației din Bruxelles (Belgia), Manifestul Ventotene „pentru o Europă liberă și unită” (Italia) sau Parcul Minier Almadén (Spania).

Lista completă a câștigătorilor de anul acesta poate fi consultată AICI, iar harta tuturor siturilor care au primit Marca Patrimoniului European începând din 2013 poate fi parcursă AICI.

Palatul Comisiei Europene a Dunării (CED)

Palatul Comisiei Europene a Dunării a fost construit între 1893-1896 la cererea reprezentanților a opt state europene, beneficiind chiar și de fonduri comune. Până în 1948, el a servit drept sediu administrativ al C.E.D, prima instituţie europeană fondată în urma Congresului de Pace de la Paris (1856).

Rolul acesteia era să reglementeze regimul navigației pe Dunăre, iar membrii săi erau Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Principatul Moldovei a avut, la început, doar rol consultativ.

După desființarea Comisiei, în 1948, Palatul a adăpostit mai multe instituții locale, iar din 1968 a devenit sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați, înființate încă din 1889 printr-un Decret Regal semnat de Carol I. În 2004, clădirea a fost introdusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Galaţi.

Construcția își păstrează până astăzi multe dintre elementele arhitecturale originale, de la frontonul în arc de cerc, susținut de două coloane, la ușa în stil francez, cu geamuri de cristal, stucatura de pe pereții interiori, balustradele cu feronerie, scările de marmură sau lambriurile din lemn din diferite esențe, unele rare.

În plus, la demisol se găsește seiful în care Comisia Europeană a Dunării își adăpostea valorile, iar în aripa stângă se află un lift încă funcțional cu care membrii Comisiei transportau diferite obiecte.

Biblioteca ce își desfășoară activitatea în interiorul Palatului este astăzi și un punct de întâlnire important pentru locuitorii județului. Doar în luna aprilie a acestui an ea a găzduit un atelier de „Poveşti pentru copii spuse de bunici”, o întâlnire privind identificarea și evitarea știrilor false pe internet sau o colectă de carte pentru copiii din cadrul Fundației „Inimă de copil” din Galați.

The post Palatul Comisiei Europene a Dunării din Galați a primit Marca Patrimoniului European appeared first on Cultura la dubă.

Acum, Edward Tabarac are 10 ani și expune lucrarea „Pitzhanger Manor in the Summer” la Academia Regală de Arte din Londra, în cadrul Expoziției de Vară a Tinerilor Artiști.

Reușita lui este cu adevărat remarcabilă, căci concursul care l-a adus aici a atras anul acesta nu mai puțin de 17.700 de înscrieri. Dintre toate lucrările trimise, doar 209 au fost selectate pentru expoziția analog și alte 181 pentru versiunea online. Pe Edward, această formă de recunoaștere a talentului său îl inspiră să își urmeze pasiunea mai departe.

Edward s-a născut în Marea Britanie, mama sa e din Galați, iar tatăl din Brăila. Ca mulți români, au ales calea străinătății, ceea ce s-a dovedit a fi o șansă uriașă pentru copilul ce avea să se nască.

Micul pictor a povestit pentru Cultura la dubă de ce este pasionat de pictură și ce planuri de viitor are.

Edward, cum ai aflat de concursul organizat de Academia Regală și de ce ai ales să trimiți tocmai pictura „Pitzhanger Manor in the Summer”?

Mama a aflat absolut din întâmplare, dintr-un anunț de pe Facebook, că tinerii pasionați de artă pot trimite trei poze ale creațiilor lor pentru a fi jurizate de comisia de la Royal Academy of Arts (Academia Regală de Arte).

M-a întrebat ce lucrări aș trimite dacă ar fi să particip și așa am ales-o pe cea care a fost selectată, împreună cu alte două: una realizată în pastel (câteva sticle pe o masă) și una (preferata mea) care reprezenta un tucan, realizat cu vopseluri acrilice.

Am decis să le trimit pe acestea pentru că erau lucrate cu materiale diferite, iar juriul de la Royal Academy of Arts a ales „Pitzhanger Manor in the Summer”, realizată în acuarelă și cerneală.

De ce îți place pictura? Ce înseamnă pentru tine?

Pictura și desenul îmi plac mult pentru că mă ajută să îmi exprim emoțiile și mă fac fericit. 

Mai ai și alte pasiuni?

Da, pianul, înotul și judo, deși nu am mai practicat deloc de când cu pandemia. În plus, sunt un membru foarte activ al grupului local de cercetași. Dar pasiunea pentru artă este pe primul loc.

Când ai început să pictezi și cum ți-ai descoperit această înclinație?

Mi-a plăcut să desenez de când am înțeles la ce folosește creionul și l-am luat în mână, dar când aveam 4 ani am început să merg la un grup local de artă pentru copii și acolo am aflat de pictori celebri și operele lor.

Am mers la multe muzee, fie cu grupul de artă, fie cu părinții, și îmi plăcea foarte mult să mă așez în fața picturilor și să încerc să le schițez în stilul meu. Și acum îmi place să fac asta.

Studiezi cu vreun profesor sau este o activitate pe care o faci doar din pasiune?

În urmă cu un an am început să merg o dată pe săptămână la niște cursuri de desen, într-un studio profesional, unde învăț tehnici diferite de pictură și desen, folosirea diverselor materiale și așa mai departe.

Ce ai vrea să devii când vei fi mare?

Mi-aș dori să ajung logo designer sau product designer.

Cât despre legătura cu România, Edward asociază țara noastră în special cu „casa bunicilor”, pe care îi vizitează cel puțin o dată pe an și de la care a moștenit talentul artistic. Din pricina pandemiei, aceștia nu au putut să îi fie alături la expoziție, însă Edward speră că le va oferi alte ocazii în viitor.

Expoziția de Vară a Tinerilor Artiști (Royal Academy of Arts Young Artists Summer Show) reprezintă varianta pentru tineri a celebrei Expoziții de Vară (Royal Academy of Arts Summer Show) organizate de Academia Regală de Arte din Londra.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, și-a deschis porțile pe 19 octombrie și se va încheia pe 22 noiembrie 2020.

Lucrarea lui Edward Tabarac, tânărul artist cu rădăcini în Galați, poate fi admirată atât în versiunea analog, cât și în cea digitală. La o privire atentă, veți descoperi că și el apare în tablou, citind o carte pe banca din fața muzeului.

The post La 10 ani, un copil cu origini în Galați expune la Academia Regală de Arte din Londra appeared first on Cultura la dubă.