Documentarul Recorder „Justiție capturată” a primit premiile Superscrierea Anului și Superscrierea Cititorilor, la Gala Superscrieri XV, iar Recorder a fost desemnată Redacția Anului.

42 de materiale au fost premiate dintre cele peste 300 înscrise în competiția ediției aniversare care marchează 15 ani de la lansarea Premiilor Superscrieri.

Competiția Superscrieri 15 a inclus următoarele categorii principale: Debut Jurnalistic, Jurnalism Tematic, Interviu, TV & Video-Jurnalism, Investigație, Presă Locală, Feature Writing, Inovație și Civic Influencers.

În cadrul galei au fost acordate premii onorifice pentru: Redacția Anului, Editorul Anului, Carte de non-ficțiune, Jurnalism Explicativ, Premiul pentru întreaga activitate, Jurnalism internațional, Anti-dezinformare și Mentor pentru generații întregi de jurnaliști;

Au fost acordate și premii speciale tematice: „Sănătate mintală în România” și „Animal Welfare în România”;

De asemenea, s-au oferit bursele tematice: bursa Superscrieri – Ion Rațiu pentru jurnalism de investigație, bursa Superscrieri – Naumann, pe tema drepturilor omului și a parteneriatului civil, bursa Superscrieri – Snoop, dedicată sănătății mintale, și bursa Superscrieri – Bitdefender, dedicată scam-urilor online care folosesc tehnici AI;

Ediția aniversară cu numărul XV a avut ca temă „Împreună am făcut mai multe decât credem” și a celebrat evoluția jurnalismului românesc din ultimii 15 ani.

Premiul juriului a fost acordat materialului PressOne despre modul în care statul român antrenează luptători din armata privată a lui Horațiu Potra în unități de elită ale MApN.

Documentarul Recorder „Justiție capturată” a fost Superscrierea Anului.

Jurnalista Emilia Șercan a motivat acordarea premiului „Superscrierea anului”: documentarul „a indignat, a revoltat, a scos oamenii în stradă”, iar jurnaliștii care au lucrat la el „au fost amenințați, discreditați și puși la zid doar pentru faptul că și-au făcut meseria cu bună-credință și în interes public”.

„Acest material [n.r. Justiție Capturată] nu ar fi existat fără munca multor altor jurnaliști care au acoperit acest subiect cu mult timp înainte să o facem noi.(…) Și de asemenea aș vrea să le mulțumim celor care au preluat materialul, celor care au continuat să-l dezbată în publicațiile lor”, a spus pe scena Superscrieri Andreea Pocotilă, jurnalistă Recorder, câștigătoarea premiilor „Superscrierea Anului” și „Superscrierea Cititorilor”, alături de Mihai Voinea.

Și jurnalistul Mihai Voinea a vorbit despre solidaritatea din breasla jurnaliștilor. 

„Mi-am adus aminte de momentul ăla extraordinar de la conferința de presă de la Curtea de Apel, când am avut o mie de sentimente amestecate, dar unul dintre cele mai puternice a fost solidaritatea. A fost extraordinar, pentru că n-am mai simțit niciodată atât de puternic lucrul ăsta – că noi, jurnaliștii, suntem de partea binelui și ne luptăm cu niște oameni care sunt în fața noastră (…) și ne simțeam foarte puternici.

La un moment dat, Andreea a pus o întrebare și i s-a răspuns în doi peri, și a vrut să pună o întrebare de follow-up și a fost repezită. «Gata, ți-ai pus întrebarea».

Și a intervenit un reporter de la Digi24 care a spus: «Îi dau eu întrebarea mea». A fost ceva extraordinar. Erau jurnaliști din televiziuni, din presa online, din toate mediile, presa independentă, presa mainstream și ne-am simțit împreună și ne-am simțit puternici”, a spus pe scena Superscrieri Mihai  Voinea, jurnalist Recorder, câștigătorul premiilor „Superscrierea Anului” și „Superscrierea Cititorilor”, alături de Andreea Pocotilă.

Unii dintre jurnaliștii premiați au subliniat fragilitatea industriei și dificultățile legate de finanțarea presei independente.

„Eu lucrez la PressOne de 10 ani și în sine e o minune faptul că PressOne există de 10 ani. Se datorează unui efort susținut al unor mai multe generații de oameni care și-au imaginat cum trebuie făcută presa conștiincioasă în România”, a spus Bianca Felseghi, câștigătoarea Premiului Juriului, alături de Răzvan Filip.

Juriul a fost prezidat de Dan Duca și i-a reunit pe Alina Mărculescu Matiș, Alina Radu, Cătălin Striblea, Codruța Simina, Cristian Leonte, Daniel Condurache, Dragoș Pătraru, Emilia Șercan, Irina Păcurariu, Marian Voicu, Marius Comper, Mihai Ghiduc, Mona Dîrțu, Oana Giurgiu, Paula Herlo, Paul Radu, Robert Schwartz și Tudor Mușat. Categoria „Civic Influencers” a fost jurizată de Cătălin Moise, Diana Filimon și Monica Jitariuc.

Membrii juriului s-au recuzat de la evaluarea materialelor aflate în situație de conflict de interese.

Câștigătorii Ediției Superscrieri 15:

SUPERSCRIEREA ANULUI

Justiție capturată – Andreea Pocotilă, Mihai Voinea (Recorder)

Redacția Anului – Recorder

Editorul Anului – Alexandra Tănăsescu (Cultura la dubă)

PREMIUL JURIULUI

Statul român antrenează luptătorii de top din armata privată a lui Horațiu Potra în trei unități de elită ale MApN. Surse PressOne: „E o hemoragie” – Bianca Felseghi, Răzvan Filip (PressOne)

SUPERSCRIEREA CITITORILOR

Justiție capturată – Andreea Pocotilă, Mihai Voinea (Recorder)

DEBUT JURNALISTIC

LOC 1 Investigație cu camera ascunsă. Cât de ușor poți ajunge instructor auto în România – Gabriel Nicolae, material realizat în echipă cu David Muntean (Recorder)

LOC 2 Drum spre școală cu oprire la pariuri sportive – Raluca Cristea (Școala9)

LOC 3 x 2 câștigători: Dreptul la umbră: lipsa spațiilor verzi devine o problemă de viață și de moarte în București – Anamaria Sandu (Mindcraft Stories)

și Regii din Sinaia: spații comune în blocurile lui Beniamin Gonț, vândute ca apartamente de lux. Nou tun imobiliar în stațiunea de munte unde primarul e acuzat că și-a cumpărat castel cu banii din mită – Luiza Popovici (PressOne)

JURNALISM TEMATIC

LOC 1

seria Banii partidelor – Cristian Andrei (Snoop)

AUR pentru Realitatea: George Simion a dat un milion de euro pentru o zi de promovare și aproape jumătate pentru o emisiune cu Anca Alexandrescu, dar fără el

• „Au amanetat PNL”. Datorii de 25 de milioane de euro către o singură firmă, televiziunile sună după bani
• Prețul cărții lui Ciucă: 3.000 de exemplare tipărite și promovate cu 2,5 milioane de euro  

LOC 2 podcastul SEISM – Andrei Popoviciu (Scena9)

LOC 3 x 2 câștigători:

seria despre dezastrul de la Praid – Bianca Felseghi (PressOne)

• Cronica unei prăbușiri anunțate: Praidul este sub apă și sub tăcere
• Râul mort Târnava Mică: Cum a transformat colapsul Salinei Praid o întreagă vale într-o zonă calamitată
• Efecte în lanț ale dezastrului sărat de la Praid: apa din barajele a trei județe a fost sacrificată ca să dilueze apele Mureșului

și

seria despre muncitorii asiatici în România – Iulia Hau (Snoop & HotNews))

• Rețele locale escrochează muncitori asiatici în România și îi lasă în ilegalitate
• Nu l-am bătut, am avut o discuție mai aprinsă”. Ce a pățit un srilankez care muncește în România ca să nu-și piardă terenul cu orez și banane de acasă
• Cum au ajuns să călătorească DJ-ii srilankezi constant între Italia și România pentru petreceri underground ale comunității lor

TV&VIDEO-JURNALISM

LOC 1 x 2 câștigători: seria Armata digitală a Kremlinului, episodul I, episodul II – Natalia Zaharescu, Măriuța Nistor: editor text: Victor Moșneag, editor video: Anatolie Eșanu, montaj: Andrei Muntean (Ziarul de Gardă)

și

Cea mai mare firmă fantomă, validată de ANAF – Alex Nedea (Recorder)

LOC 2 seria Instruiți să facă haos, episodul I, episodul II, episodul III – Malvina Cojocari (CU SENS). Au contribuit: Irvin PEKMEZ (Detektor.ba), Enes HODZIC (Detektor.ba), Nino BILAJAC (Detektor.ba), Ralitsa FICHEVA (Factcheck.bg)

LOC 3 Singuri. Coșmarul fără sfârșit al copiilor abandonați – Diana Meseșan, Mihai Voinea, Cristian Delcea (Recorder)

INVESTIGAȚIE

LOC 1 Justiție capturată – Andreea Pocotilă, Mihai Voinea (Recorder)

LOC 2 seria Armata digitală a Kremlinului, episodul I, episodul II – Natalia Zaharescu, Măriuța Nistor; editor text: Victor Moșneag, editor video: Anatolie Eșanu, montaj: Andrei Muntean (Ziarul de Gardă)

LOC 3 Statul român antrenează luptătorii de top din armata privată a lui Horațiu Potra în trei unități de elită ale MApN. Surse PressOne: „E o hemoragie” – Bianca Felseghi, Răzvan Filip (PressOne)

PRESĂ LOCALĂ

LOC 1 seria Cine este George Simion, episodul I, episodul II – Răzvan Moldoveanu (Reporter de Iași)

LOC 2 seria „Circuitul Negoiță”. Cum s-a surpat unul dintre cele mai noi bulevarde din Capitală – Florin Râșteiu (reporter și montaj), Răzvan Chiruță (reporter), Cătălin Doscaș (editor) (Buletin de București)     

LOC 3 Suflete dărâmate: ce pot face adulții când lumea se prăbușește peste copii? – Edit Éva Pál (Átlátszó Erdély) materialul tradus

FEATURE WRITING

LOC 1 Vulpea neagră a războiului din Ucraina – Polina Cupcea (Oameni și Kilometri)

LOC 2 x 2 câștigători: Căldărar în Corcova, zugrav la Bruxelles – Elena Stancu, Cosmin Bumbuț (Teleleu & HotNews)

și De ce nu reușim să consolidăm Bucureștiul până la cutremur – Vlad Odobescu, fotografii de Ioana Cîrlig (Scena9)

LOC 3 Sate însetate, orașe privilegiate. O criză anunțată a apelor subterane accentuează inegalitățile dintre rural și urban în Moldova – Adina Florea, Cosmin Filișan (foto) (Scena9)

INOVAȚIE

LOC 1 O călătorie prin Cosmos, cu plecare din Bârlad – Ionuț Sociu; fotografa: Ioana Cîrlig; instalații multimedia: Augmented Space Agency; editor: Andra Matzal (Scena9)

LOC 2 „Ce ascundem: Revistă – Expoziție – Conversații” – Scena9 & Rezidența9

LOC 3 Avortul pe TikTok – Denisa Sandu, Radu Mihai (Școala9)

INTERVIU

LOC 1 x 2 câștigători: Judecătoarea Daniela Panioglu, după reportajul Recorder: Abandonați speranța, e un sistem controlat – Vitalie Cojocari (Euronews România)
și
Răzvan Rădulescu: „Nu mai vreau să fac cinema. Simt că lumea asta nu mai e a mea” – Anca Vancu (Scena9)

LOC 2 Scriitorul Mihail Șișkin: „Rusia nu mai poate fi salvată. Responsabilitatea noastră e să salvăm cultura.” – Alexandra Tănăsescu (Cultura la dubă)

LOC 3 Adolescenții fără adolescență din Pirita au școală și se visează departe, dar pentru asta au nevoie de șanse – Oana Moisil (newsletterul Meandre)

CIVIC INFLUENCERS

LOC 1 Influența din condusul sub influență: democratizarea științei și mobilizarea civică, de la convingerea majorității judecătorilor până la învingerea majorității parlamentarilor – Vlad Zaha

LOC 2 Reprezentarea romilor în media, episoade: Haurențiu, Mircea Bravo, Loredana, Lolita, Dan Frînculescu – Bogdan Burdușel

LOC 3  „Se numește FEMICID” – Drepturile femeilor, Feminism, Violența împotriva femeilor – Mălina Irimia

Carte de non-ficțiune – Cosmin Popa –  Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu (Editura Corint)

Premiul onorific pentru Jurnalism Explicativ – Sorana Stănescu – Foaia de observație

Premiul onorific pentru întreaga activitate: Europa Liberă România, Panorama, Mindcraft Stories

Premiul onorific pentru International Reporting: Andrei Popoviciu

Premiul onorific pentru Anti-dezinformare: Iulia Stănoiu (Context), Victor Ilie (Drepturi și Strâmbe), Matei Vrabie (Public Record)

Premiul onorific Mentor pentru generații întregi de jurnaliști: Daniel Condurache

BURSE ȘI PREMII SPECIALE

Bursa Superscrieri – Ion Rațiu pentru jurnalism de investigație – Florin Râșteiu, Buletin de București

Premiul special „Sănătate mintală în România” – Provocări online, consecințe în viața reală – Andreea Archip, Cristian Lupșa (editor) (Școala9)

Premiul special „Animal Welfare în România” – se împarte la două câștigătoare: Eutanasia ca afacere: zeci de mii de câini uciși pe milioane de euro, bani publici, sub ochii autorităților – Medeea Stan (Snoop)
și
„Direcția Morții” de la Codlea: Mii de câini eutanasiați pe bani publici sub comanda unui veterinar sancționat pentru cruzime – Alina Zibrițchi (PressOne)

Bursa Superscrieri – Naumann pe tema „drepturile omului: parteneriat civil” – Vanessa Mathe

Bursa Superscrieri – Snoop pe tema „sănătate mintală” – Luiza Popovici (PressOne)

Bursa Superscrieri – Bitdefender „scam-uri online cu tehnici AI” – Răzvan Robu (Public Record)

***

SUSȚINĂTORII EDIȚIEI:
Parteneri de creștere
Bitdefender, BRD – Groupe Societe Generale, Kaufland

Sponsori de categorie

PPC, FAN Courier, Media Trade Services, Blitz Production, Ethical Media Alliance, Humane World for Animals, Difine PR

Parteneri burse

Rațiu Democracy Center, Fundația Friendrich Naumann pentru Libertate, Snoop

***
 

Despre Superscrieri, programul Fundației Friends For Friends (FFFF.RO):  
Superscrieri este tributul pe care din 2011 îl aducem autorilor care, prin forța scriiturii lor, prin originalitate, onestitate și curaj încă ne mai spun poveștile care contează. Autorilor care cred în forța cuvântului bine ales, ne arată cum stau de fapt lucrurile, ne scapă de prejudecăți și stereotipuri, ne emoționează, ne îmbogățesc, ne feresc de fake news. Lor le dedicăm, cu recunoștință, premiile, bursele și seminariile Superscrieri.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Alexandra Tănăsescu, desemnată Editorul Anului la Gala Superscrieri appeared first on Cultura la dubă.

Walter Robinson, câștigător al Premiului Pulitzer 2003 pentru Serviciu Public, alături de echipa de investigații Spotlight a ziarului Boston Globe, s-a aflat zilele acestea la București, la invitația Fundației Friends For Friends.

Robinson a coordonat echipa Spotlight în celebra anchetă care a vizat preoții catolici pedofili, devenită subiectul filmului „Spotlight” – câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film în 2015.

La 76 de ani, cu o experiență în presă de 50 de ani, Walter Robinson a susținut un masterclass în fața jurnaliștilor români și a participat la Gala Superscrieri, care a desemnat cele mai bune materiale jurnalistice ale ultimului an.

A venit la București să inspire colegii săi de breaslă români, dar a mărturisit cu modestie că el este cel inspirat după cele 4 zile petrecute aici.

Într-un discurs impresionant susținut în deschiderea Galei Superscrieri, acesta a ovaționat-o pe Emilia Șercan, jurnalista persecutată de autoritățile române în urma publicării investigației despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă.

„România îmi este străină, dar această adunare nu. Nu vorbesc limba română, dar noi împărtășim o limbă comună, care nu are nevoie de o traducere.

Aici mă aflu printre colegi, printre noi prieteni și tot ceea ce căutăm noi este adevărul.

Ceea ce facem irigă rădăcinile democrației. Jurnalismul bun este oxigenul democrației. Fără el, ne-am sufoca toți.

Am acceptat invitația de a veni aici pentru că sunt inspirat de voi.

În SUA avem Primul Amendament care ne garantează drepturile. Aproape tot ceea ce facem noi este lipsit de riscuri.

Cea mai mare frică pe care o pot avea reporterii americani de investigație este că vor întârzia la cină. Aici nu stau așa lucrurile.

Material după material, zi după zi, voi acceptați riscuri pe care noi, în America, le percepem drept inimaginabile. Vă riscați reputațiile, joburile, chiar și propria siguranță.

În SUA e posibil să avem jurnaliști la fel de buni ca Emilia Șercan, deși mă îndoiesc că vreun jurnalist pe care îl cunosc e la fel de bun.

Dar noi nu avem reporteri cu curajul ei și cu convingerea că acele riscuri merita asumate pentru că jurnalismul este atât de important.

Emilia, tu ești eroul meu. Și ar trebui să adaug, la fel sunteți voi toți.” – Walter Robinson, jurnalist Boston Globe.

Într-o țară în care jurnaliștii sunt deseori atacați sau defăimați, fie de public, fie de autorități, jurnalistul de la Boston Globe vine și reamintește cât de importantă este presa onestă pentru democrație.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, puse laolaltă, răspunsurile lui Robinson ar putea fi în egală măsură o declarație de iubire și respect pentru o profesie pe care din ce în ce mai puțini aleg să o practice și din ce în ce mai mulți aleg să o atace.

Însă, în definitiv, este profesia pentru care noi ne trezim în fiecare dimineață și care schimbă câte ceva în noi și în societate.

***

La Masterclassul susținut în fața jurnaliștilor români ați spus că presa independentă este în pericol în toată lumea. De unde credeți că vine cea mai mare amenințare?

Cred că cea mai mare amenințare la adresa presei apare în special în democrațiile mai noi, unde liderul ales crede că el ar putea avea mai mult succes dacă nu ar mai exista reporterii “obraznici” care scriu articole negative.

Am avut și noi în SUA acest tip de lider timp de 4 ani, cu implusuri autoritare, care, la fel ca Mussolini, Hitler sau Victor Orban, a considerat că va reuși să își atingă obiectivele dacă nimicește presa.

Este o problemă evidentă și aici, în România. Am învățat multe în cele 4 zile petrecute aici.

E interesant că ați spus “democrații mai noi”. Considerați că România este în continuare o democrație nouă, la 33 de ani de la căderea comunismului?

Da, cred că da. E drept, cele mai clare exemple despre ce au făcut liderii presei sunt Ungaria și Polonia. În Ungaria efectiv nu mai există presă independentă pentru că multe dintre publicații au fost cumpărate de prietenii lui Orban.

Nu există critică la adresa lui Orban.

Chiar și în SUA, care are probabil cea mai lungă tradiție în democrație, avem acum Curți Supreme de Justiție care discută despre schimbarea legii în așa fel încât să fie mai ușor de dat în judecată (jurnaliștii), am avut un președinte care a făcut din reporteri o țintă personală a atacurilor.

Am o tricou cu care dorm, pe care scrie “Enemy of the people”, pentru că așa a numit Trump presa. Ups, i-am zis numele. (râde)

Trendurile sunt, din păcate, înfricoșătoare, dar trebuie să spun că sunt profund impresionat de jurnaliștii independenți din România, fiindcă în ciuda tuturor hărțuirilor la care sunt supuși, rămân ancorați în luptă. E impresionant.

În SUA nu ai nevoie de prea mult curaj ca să mergi la muncă dimineața, dacă ești jurnalist, dar aici ai nevoie.

În România, jurnaliștii independenți dau dovadă de curaj zi de zi. Admir asta sincer.

Cred că dacă nu mai suntem conștienți de libertatea de expresie pe care o avem, există riscul să o pierdem.

Ce ați spune publicului, astfel încât să înțeleagă relevanța presei independente și să o sprijine?

Cred că e o lecție civică importantă pe care o putem preda prin munca noastră. Ieri, de exemplu, am aflat despre cum se folosesc autoritățile române de legea europeană a GDPR-ului pentru a anonimiza numele din documentele oficiale cerute de jurnaliști.

Paralela la care mă gândesc este că în Massachusetts, legea privind documentele publice e una dintre cele mai rele din SUA. Dacă vrem documente, agențiile spun “te costă 2 milioane de dolari” sau  te fac să aștepți cu lunile sau chiar dacă legea spune că trebuie să ți le dea, îți refuză accesul fiindcă știu că noi am cheltui resurse importante ca să mergem la tribunal.

Ani de zile ne-am plâns între noi de problema asta, eram frustrați, uneori mergeam la tribunal, dar nu spuneam publicului despre asta.

Și apoi am avut ideea genială ca de fiecare dată când primim astfel de refuzuri abuzive, să scriem un articol despre asta.

Am început să facem asta și în câțiva ani publicul a început să ne fie alături, a văzut asta drept o bătălie între noi și guvern și pentru că noi reprezentăm publicul, este, de fapt, o bătălie între public și guvern.

Și după ce am început să scriem despre asta și publicul să ne susțină, atunci au schimbat legea pentru a ne înlesni accesul. Nu au înlăturat toate obstacolele, dar au făcut accesul mai ușor.

Și când am auzit de aceste lucruri printre jurnaliștii români, „cum scriem un material dacă numele din documente sunt anonimizate?”, am zis “puteți să scrieți un material despre cât de stupid este că guvernul face asta.”

Ca să răspund la întrebare, publicul poate fi de partea noastră atunci când prin munca noastră le arătăm că ceea ce facem este în propriul lor interes.

În România, politicienii au felurite moduri de a intimida presa. Există varianta mai “elegantă”, prin care cumpără spațiu publicitar cu bani publici și subjugă astfel presa dependentă de acele fonduri, s-a întâmplat cu o sumă uriașă în pandemie, ori există variante mai agresive, în care cheamă jurnaliștii în instanță și cer înlăturarea articolelor care nu le sunt favorabile.

În SUA cum stau lucrurile între politicieni și jurnaliști?

Există mereu această relație de adversari, așa cum e normal să fie. Fie că scriem despre republicani sau democrați, e la fel, nu le place să ne aibă prin preajmă.

Dar, în primul rând, noi nu luăm bani guvernamentali.

Au fost chiar niște propuneri în Congres, ținând cont de problemele financiare cu care se confruntă presa, să existe niște fonduri guvernamentale pentru presă, însă nu cred că este o idee bună.

Dacă îți dau bani, chiar și dacă nu îți spun nimic, te vei gândi mereu „voi mai primi banii dacă scriu asta?”. Și atunci jurnaliștii încep să se auto-cenzureze. Deci nu cred că este un drum bun.

Avem și noi problemele noastre, după cum spuneam, de a accesa documente oficiale, dar nu sunt atâtea moduri prin care politicienii ne pot îngreuna viața, așa cum se întâmplă aici.

Ați fost de-a lungul carierei și corespondent la Casa Albă, în timpul mandatelor lui Ronald Reagan și George H. W. Bush. Care erau cele mai dificile aspecte în munca de jurnalist care acoperă Casa Albă?

Eu cred că e unul dintre cele mai supraapreciate joburi din jurnalism. În aproape toate administrațiile prezidențiale, ei controlează ceea ce ajunge la presă. Când apare o scurgere de informații, de obicei este o scurgere autorizată, menită să promoveze președintele sau politicile lui.

E chiar foarte greu să găsești surse, fiindcă sunt toți foarte loiali președintelui.

Excepția a fost cu ultimul nostru președinte, care era atât de neloial propriilor lui oameni, încât l-au răsplătit pe măsură, sunând reporterii deseori și vărsând lucruri negative despre șeful lor.

Dar, în general, călătorești foarte mult prin toată lumea, sună pretențios că te ocupi de Casa Albă, dar, de fapt, e foarte greu să faci relatări bune de la Casa Albă.

Sunt acele momente când președintele ține un discurs undeva, sunt sute de reporteri prezenți și cumva toți ajung să scrie aceeași ideea principală.

Jurnaliștii primesc discursul scris dinainte, în autobuz sau în avion, discută între ei.

Un reporter bun de investigație nu prea are ce căuta la Washington.

Care credeți că este cea mai importantă schimbare adusă de investigația echipei Spotlight despre preoții catolici predofili? Credeți că fenomenul a încetat?

Cred că abuzurile nu au încetat complet și că marea schimbare nu a venit dinspre biserică, ci dinspre oamenii de rând. Cred că părinții, nu doar în relația cu biserica, sunt mult mai vigilenți acum.

În trecut, ce putea să fie mai sigur pentru ei decât un preot? Dacă un preot lega o relație cu un băiat de 13 ani, pentru ei era ceva extraordinar.

Acum nu mai e la fel.

Cât despre biserică, încă are aceeași problemă în privința transparenței. Cred că singurul mod prin care poate rezolva asta este să spună totul. Dar nu au fost capabili să facă asta.

Mușamalizarea continuă.

Papa precent a vrut să schimbe lucrurile, dar niște cardinali puternici s-au opus și l-au blocat la fiecare pas.

Ați spus ieri că a fost un lucru bun că nu ați publicat acea anchetă în vremurile de azi, ale social media. De ce credeți că a fost un lucru bun asta?

Cred că ar fi fost mult mai ușor pentru oamenii care sunt de partea bisericii sau care nu iubesc presa să confiște subiectul și să îl arunce într-un nor al îndoielilor, denigrărilor, se întâmplă asta acum.

Am publicat la un moment prielnic, când presa putea fi citită online, dar munca noastră nu putea fi subestimată așa cum este acum.

Credeți că în zilele noastre social media ajută presa sau ne face munca și mai grea?

Ne face munca și mai grea și este și mai greu pentru public să înțeleagă care este subiectul adevărat.

E atât de ușor să manipulezi social media, platformele au eșuat în a filtra oamenii care denaturează adevărul.

Eu nu postez pe Twitter, am o pagina de facebook pe care nu prea o folosesc…ba chiar cred că o să renunț definitiv la Twitter.

Ce ați face dacă ați fi jurnalist în Rusia de azi? Cum ați putea să vă păstrați libertatea de expresie?

Dacă aș fi un jurnalist în Rusia, acum aș fi, de fapt, în Letonia. Nu mai poți lucra în Rusia ca jurnalist, mergi la închisoare dacă folosești cuvântul „război”.

Toți reporterii străini au plecat acum două luni și acoperă subiectele de la distanță, din Istanbul, Stockholm, etc.

Sunteți și profesor de jurnalism. Cum se raportează tinerii, studenți la jurnalism, la presă? Ați observat cumva o lipsă de interes chiar și la ei?

De exemplu, în România mulți renunță din start la ideea de a face presă și merg către PR sau publicitate.

Așa este, nu e o problemă nouă, deja de mulți ani o bună parte dintre studenții la jurnalism ajung, de fapt, în PR. Pentru că programul e mai bun, salariile sunt mai bune. Dar satisfacția la locul de muncă…pff, poți uita de ea.

Eu am norocul să predau jurnalism de investigație și să am parte de studenți chiar interesați de asta, așa că mulți dintre ei ajung să lucreze în presa. Ce mi se pare îngrijorător este că mai mult de jumătate dintre studenții la jurnalism de la noi vor să lucreze în presa sportivă.

Dar noi avem un exemplu pozitiv de publicație de sport care a realizat una dintre cele mai importante anchete din România, Gazeta Sporturilor, despre bacteriile din spitale, iar povestea lor apare în filmul Colectiv, nominalizat la Oscar. Deci poți face jurnalism de calitate și din presa de sport.

Am auzit de filmul Colectiv, dar nu am apucat să îl văd, o să îmi fac timp pentru asta.

Sigur, eu cred că până la urmă orice reporter bun este un reporter de investigație, iar asta le spun și studenților mei.

Asta înseamnă că de fiecare dată când ți se dă o sarcină, să acoperi un subiect, să te gândești că întotdeauna este mai mult decât ceea ce îți comunică autoritățile și că poți săpa mai mult.

Poți face asta la orice subiect care ți se dă dimineața și trebuie să îl predai pentru ziarul de a doua zi. Nu poți petrece o săptămână la el. Dar dacă ești trimis la o conferință guvernamentală și scrii doar despre ce spun ei, pentru mine asta nu e acceptabil.

Așa că dacă te gândești că fiecare subiect are elemente ascunse, atunci vei avea șanse să îți dezvolți mai repede aptitudinile necesare pentru a ajunge la ele.

Ce sfat ați avea pentru un tânăr care vrea să devină jurnalist?

Vrei o carieră care te împlinește, vrei o carieră în care să simți că faci o diferență în viața cuiva, o carieră în care crezi că munca ta chiar contează. Asta poate fi adevărat și pentru un învățător, dar cred că e și mai adevărat în jurnalism.

Eu le spun tinerilor: gândiți-vă la jurnalism. Nu trebuie să o faceți toată viața, dar experiența de a o face este extraordinară. Nu există ceva mai distractiv.

Pe dumneavostră ce v-a determinat să continuați să o faceți o viață întreagă?

O fac pentru că pur și simplu iubesc meseria. E distractivă, e interesantă. Am fost la o cină cu jurații de la Superscrieri, a fost o discuție interesantă chiar dacă în cea mai mare parte s-a vorbit limba română. Dar am zis: cei mai interesanți oameni cu care îți poți petrece timpul sunt jurnaliștii. Datorită experiențelor noastre.

Imaginați-vă că acesta ar fi fost un grup de bancheri. Cât de plictisitor ar fi fost…

***

Gala Superscrieri a avut loc aseară. Victor Ilie (Recorder) a câștigat Premiul Superscrierea Anului pentru investigația video “Clanul Marelui Alb”. Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată aici.

The post Walter Robinson, jurnalistul care a coordonat echipa Spotlight de la Boston Globe: „În România, jurnaliștii independenți dau dovadă de curaj zi de zi.” appeared first on Cultura la dubă.