După cum unul dintre scriitorii prezenți a confirmat pentru Cultura la dubă, deschiderea standului României a loc joi, 22 ianuarie în prezența tuturor autorilor români invitați: Tatiana Țîbuleac, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu, Matei Vișniec, Varujan Vosganian, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cătălin Pavel și Radu Vancu, alături de reprezentanți ai instituțiilor culturale și de publicul târgului. Niciunul dintre scriitori nu apare în postările de pe pagina oficială de facebook a Ministerului Culturii, în text ori în fotografii.

Aseară, Ministerul Culturii a scris că “România este în prim-planul presei egiptene, la Târgul de Carte de la Cairo”, după ce “ministrul Culturii, András Demeter, a acordat interviuri unor importante instituții media din Egipt și din regiune: MBC Group, Cairo News, One TV, Al Hayat TV și Egypt National Television – Channel One.” și că “vizibilitatea României în presa egipteană confirmă interesul pentru prezența culturală a țării noastre și deschide drumul unui dialog pe termen lung, construit prin cărți, idei și întâlniri reale între oameni.”

Postarea a fost însoțită de mai multe fotografii cu ministrul Andras Demeter și nicio imagine cu standul României, cu cărțile aduse în fața publicului sau cu autorii români.

Deși deschiderea oficială a marcat un eveniment special dedicat operei lui Matei Vișniec și prezentării în premieră a unor traduceri în arabă din scrierile acestuia, publicate de editura Junimea Iași, cu o conferință susținută de Matei Vișniec, despre valoarea universală a literaturii ca punte între culturi, Ministerul Culturii nu a postat nimic nici despre asta.

Singurele imagini cu autorii români au fost arătate de Matei Vișniec pe pagina sa. Dramaturgul a scris:

“Tulburătoare experiența culturală și umană la Salonul International de carte de la Cairo, în Egipt. Principala mea intervenție a avut ca titlu: “Elogiul universalismului – literatura ca punte între culturi”. Într-o lume atât de atomizată este esențial să ne întrebăm dacă mai avem ceva în comun. Mă consider norocos să fiu la Cairo împreună cu scriitori excepționali și cu oameni pasionați. Mulțumesc Editurii Junimea și Simonei Modreanu pentru cartea cu care am putut veni la Cairo, o piesă publicată în romană, franceză si arabă. Institutul Cultural Francez de la Cairo a fost alături de mine la dezbaterea despre universalism și evident am evocat și tema francofoniei. Fără pasiune nu se poate face nimic important, iar în această categorie îmi permit să o includ și pe ambasadoarea României la Cairo, doamna Olivia Todoran.”

Miercuri, Andras Demeter i-a primit pe premierul egiptean și pe ministrul Culturii din Egipt la standul României. Din nou, Ministerul Culturii a publicat doar imagini cu Andras Demeter și niciuna cu standul României.

Ministerul Culturii și Ambasada României în Egipt sunt organizatorii prezenței României la târg.

În program sunt incluse următoarele evenimente

– „Autoare românce: între tradiție și contemporaneitate”, cu Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu și Tatiana Țîbuleac;

– „De la arheologie la ficțiune. Cum prind formă poveștile”, cu Matei Vișniec, Bogdan-Alexandru Stănescu și Cătălin Pavel;

– „Antologii sau volume individuale? Cum pătrunde poezia pe o piață nouă”, discuție urmată de lansarea antologiei duble de poezie contemporană, cu Varujan Vosganian;

– „Generații, voci. Priviri asupra poeziei române contemporane”,  cu participarea Luminiței Amarie, Călin Dănilă, Dan Cristian Iordache, Matei Huțopilă, Florin Dan Prodan și Simona Năstac.

Un accent important al prezenței României în premieră ca Invitat de Onoare la Cairo este pus pe traduceri și dialog editorial, prin lansări de volume românești traduse în limba arabă, inclusiv opere de George Arion, Marin Sorescu, Petre Ispirescu, Ion Creangă și Peter Sragher, precum și prin prezentarea edițiilor trilingve (română-franceză-arabă) publicate de Editura Junimea. Totodată, vor avea loc întâlniri profesionale între editori români și egipteni, inclusiv evenimentul „Cairo Calling – întâlnire profesională cu editorii români”, dedicate dezvoltării cooperării editoriale și traducerilor literare.

Publicul tânăr și familiile sunt invitate la un program consistent de literatură pentru copii, cu lecturi interactive și ateliere susținute de Mihaela Coșescu, Alex Donovici, Cristina Donovici, Cosmin Perța, precum și la prezentări ale celor mai recente traduceri în limba arabă ale volumelor românești pentru copii, desfășurate în spațiul dedicat copiilor din cadrul târgului.

Programul cultural este completat de expoziția foto româno-egipteană „Frumusețea necunoscută a României”, dedicată peisajelor și tradițiilor românești cu fotografii ale Mihaelei Năstase, precum și de reprezentații de muzică și dansuri tradiționale românești, susținute de ansamblul Românașul, pe întreaga durată a târgului. Un moment special îl reprezintă evenimentul „Panait Istrati în Egipt” care va fi susținut de reputatul profesor George Grigore, dedicat scriitorului român profund legat de spațiul mediteranean.

Pe 3 februarie 2026, participarea României se va încheia cu ceremonia oficială de transmitere a ștafetei către țara invitată de onoare în 2027.

Târgul Internațional de Carte de la Cairo este cel mai renumit târg de profil din lumea arabă și din Africa. Se află la a 57 ediție. În 2025, Târgul a înregistrat un număr record de vizitatori : 5,5 milioane.

Citește și:

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Niciun scriitor și nicio carte în postările Ministerului Culturii de la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, unde România e Țară Invitată de Onoare. Doar fotografii cu ministrul Culturii au fost publicate de minister appeared first on Cultura la dubă.

„Brâncuși: surse românești și perspective universale”, cea mai importantă expoziție Brâncuși găzduită de România în ultimii 60 de ani, a fost deschisă azi presei naționale și internaționale. Expoziția eveniment are loc la Muzeul Național de Artă Timișoara, în cadrul programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 și este curatoriată de Doina Lemny.

Publicul va putea vedea la Timișoara lucrări care nu au ieșit niciodată din Atelierul Brâncuși de la Centrul Pompidou Paris, precum și împrumuturi extraordinare de la Tate Londra sau din Colecția Peggy Guggenheim Veneția.

Printre cele mai importante sculpturi expuse se numără “Piatra de hotar”, expusă pentru prima dată în afara Centrului Pompidou. În aceeași încăpere se află “Sărutul”, împrumutată de la Muzeul Național de Artă Craiova.

Celebra galerie Tate din Londra a acceptat să acorde acestei expoziții 3 dintre cele 4 sculpturi de Brâncuși pe care le deține, o decizie fără precedent în schimburile interculturale din România post-decembristă. Astfel, la Timișoara pot fi văzute Danaida (1918, Bronz pe soclu de piatră), Măiastra (1911, Bronz pe soclu de piatră) și Peștele (1926, Bronz, metal, lemn).

Din Colecția Peggy Guggenheim Veneția a sosit la Timișoara una dintre celebrele Păsări în văzduh realizate de Constantin Brâncuși. Aceasta datează din perioada 1932-1940 și este turnată în bronz, apoi lustruită chiar de către sculptor.

Un astfel de exemplar, realizat de Brâncuși, a fost subiectul unei celebre dispute dintre artistul român și statul american, care i-a oprit lucrarea la vamă pe motiv că nu ar fi fost artă. Brâncuși a contestat decizia în instanță și a câștigat procesul prin care statul american a recunoscut oficial că Pasărea în văzduh este o lucrare de artă.

În expoziție pot fi parcurse pagini de ziare publicate la acea vreme, în care presa ridiculiza sculptura. Ulterior, aceasta a devenit una dintre cele mai apreciate lucrări din istoria artei moderne.

Expoziția cuprinde și o importantă colecție de fotografii realizate de Constantin Brâncuși, unele arătate publicului pentru prima dată. Acestea provin de la un colecționar britanic, David Grob și sunt expuse în relație cu lucrările. Potrivit Doinei Lemny, curatoarea expoziției, sculptorul nu a lăsat pe nimeni să îi fotografieze sculpturile în atelier, iar toate imaginile cu acestea au fost surprinse de el și developate în laboratorul foto pe care îl avea la atelier.

De asemenea, pot fi văzute în premieră desene și corespondență semnate de Brâncuși.

Expoziția Brâncuși se va deschide publicului pe 30 septembrie la Muzeul Național de Artă Timișoara. Un bilet costă 88 de lei și poate fi achiziționat online.

Elevii și profesorii au intrare gratuită, iar studenții și pensionarii bilet redus, 22 de lei pentru studenți și 55 de lei pentru pensionari.

Brâncuși: surse românești și perspective universale este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România.

The post Primele imagini cu expoziția Brâncuși de la Timișoara. “Măiastra”, “Pasărea în văzduh” sau “Muza adormită”, printre cele mai valoroase sculpturi expuse appeared first on Cultura la dubă.

Prin intermediul canalelor de comunicare, lumea întreagă asistă zi și noapte la tragedia din Ucraina, fiind pentru prima dată când un război european se desfășoară în timp real sub privirile tuturor.

Suferința necenzurată se viralizează imediat pe internet, iar viteza cu care imaginile se rostogolesc pe social media și în presă este fără precedent.

De 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, vă prezentăm o selecție cu 10 dintre cele mai puternice imagini ale războiului, surprinse de fotojurnaliști sau de oameni simpli, cu telefonul.

***

The post 10 imagini cu femei, simboluri are războiului din Ucraina appeared first on Cultura la dubă.

Vadim Ghirdă este unul dintre cei mai apreciați fotografi din presă la nivel internațional, activând în breaslă de peste 30 de ani pentru Associated Press. Fotojurnalistul român se află de aproximativ o lună în Estul Ucrainei, unde în această dimineață a început războiul declanșat de Rusia.

Fotografiile sale fac înconjurul lumii și sunt preluate de cele mai importante publicații și televiziuni, precum The New York Times, CNN, ABC sau Al Jazeera.

O mamă și copilul său văzuți prin geamul aburind al unui autobuz au devenit în această dimineață una dintre cele mai puternici imagini ale războiului declanșat de Rusia în Ukraina. Fotografia realizată de Vadim Ghirdă la primele ore ale acestei dimineți a deschis prima pagină de pe site-ul CNN și a fost preluată prin agenția Associated Press de majoritatea publicațiilor internaționale.

Ieri, alte imagini cu cetățeni ucraineni de toate vârstele care se pregăteau să părăsească țara simbolizau frica de o invazie iminentă și anunțau tragedia istorică declanșată câteva ore mai târziu.

O altă fotografie surprinsă de Vadim Ghirdă zilele trecute ilustrează pregătirea soldaților ucraineni pentru atacul inamicului rus.

Aceștia au ciuruit un manechin improvizat cu chipul lui Vladimir Putin și voiau probabil să transmită că nu își vor ceda țara ușor. În același timp, imaginea este una a neputinței în fața unui lider scăpat de sub control. Și această fotografie a făcut înconjurul lumii în presă.

Vadim Ghirdă s-a născut la București și a terminat Facultatea de Construcții. De 32 de ani, este un fotojurnalist obișnuit cu zonele de conflict. A văzut suferință cruntă, degradarea umanității și atrocitățile comise în numele războaielor.

Pe când avea doar 18 ani, în 1990, a început colaborarea sa cu Associated Press la Mineriada din iunie. A surprins în imagini prăbușirea comunismului în Europa Centrală și de Est, acoperind ani la rând această regiune în momente de conflict. A participat ca fotojurnalist la declararea independenței Moldovei, războiul din Transnistria, protestele din Ucraina de la începutul anilor ’90, apoi la prăbușirea Iugoslaviei, bombardamentele din Serbia, conflictul din Bosnia sau la criza din Kosova și războiul din Macedonia.

În anii 2000 a transmis imagini din timpul conflictelor armate din Israel și Irak, apoi a participat la protestele din Ucraina în 2014 și la alipirea Crimeei de Rusia.

De asemenea, a ilustrat fenomenul migrației provocate de războiul din Siria și a fost premiat pentru una dintre fotografiile sale la Word Press Photo, cel mai important concurs de fotografie din lume.

Vadim Ghirdă a câștigat numeroase premii prestigioase cum ar fi Premiul Asociației Naționale a Fotojurnaliștilor din SUA, Premiul Seminarului de la Atlanta pentru Fotojurnalism, multiple premii ale Associated Press sau Premiul Clarion, iar fotografiile sale au fost de mai multe ori clasate în topurile anuale ale celor mai mari publicații de presă.

Corespondența sa din Ucraina poate fi urmărită pe paginile sale de instagram și facebook.

The post Cine este fotojurnalistul român Vadim Ghirdă, cel care transmite imagini din Ucraina pentru cele mai mari publicații din lume appeared first on Cultura la dubă.

Timp de o lună, între 16 septembrie și 15 octombrie, bucureștenii, dar și cei aflați în trecere prin Capitală, pot vizita expoziția de fotografie „Trecut-au anii, anii ’70 fotografiați de Dan Vartanian vs 2021”, organizată de Asociația „Bucureștiul meu drag”.

Bazându-se pe conceptul „then and now”, expoziția aduce în fața publicului fotografiile realizate de Dan Vartanian în Bucureștiul anilor ‘70 și pe cele refăcute în zilele noastre de 30 de fotografi.

Dan Vartanian este un fotograf care a imortalizat șantierele de construcții și clădirile de patrimoniu ale Capitalei, pe un aparat pe film, până în 1989.

„Pe fondul unei pasiuni pentru arhitectură (am intenționat chiar să urmez această facultate, dar în ultimul an de liceu am renunțat, conștient fiind că nu voi reuși să trec de proba de desen artistic) am început să mă plimb prin București cu aparatul de fotografiat, atras atât de șantierele de constructii, cât și de clădirile vechi de patrimoniu. Activitate pe care am continuat-o multă vreme după aceea, în perioada facultății, dar și după aceea, până în 1989.

Din întâmplare, sau poate cu o oarecare doză de noroc, nu am avut niciodată de a face cu miliția, așa cum s-a întâmplat în acea perioadă cu mulți din cei care fotografiau, în special în perioada de după cutremurul din ’77 și mai ales în zona Casei poporului și pe bulevardul Victoria Socialismului.”, a povestit Dan Vartanian într-un interviu pentru Asociația „Bucureștiul meu drag”, pe care îl puteți citi integral aici.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 16 septembrie 2021, de la 18:30, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București.

Fotografiile Bucureștiului zilelor noastre au fost realizate de Alexandru Iordan, Anda Stăncescu, Andrei Bîrsan, Andrei Pîslaru, Andreia Bîrsan, Antonio Gherdan, Adelina Miron, Camelia Stan, Cristian Malide, Dan Moruzan, Denise Fătulescu, Eli Driu, Eliza Breajen, Florian Marin, Gabriel Cristea, Gabriela Mihăilă, Ioan Herișanu, Liviu Lazăr, Lucia Spirea, Luciana Gingărașu, Mădălina Macovei, Marius Zota, Mihaela Bîrsan, Mihai Petre, Nick Costandache, Paulina Șelaru, Radu Iacob, Răzvan Pasol și Sabin Prodan, Sorin Panait.

Fotografiile din București realizate de Dan Vartanian pot fi văzute și online, în această galerie digitală.

The post Expoziție de fotografie care arată Bucureștiul în anii 70 vs 2021 appeared first on Cultura la dubă.

În paralel, a surprins într-o serie de fotografii actori mai experimentați decât ea, care la rândul lor s-au trezit pe un drum necunoscut până acum.

Irina a ales să spună povestea lor prin imagini, iar povestea sa prin eseul de mai jos.

Mă numesc Irina Artenii și am absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale” București în 2020, poate cel mai prost an în care aș fi putut să îmi iau diploma de actriță.

După doar doi ani și jumătate de studiu, pentru că pandemia mi-a furat jumătate din ultimul an prin închiderea instituțiilor de învățământ, mă aflu în scenariul pe care mi l-au prezis aproape toți oamenii înainte să intru la facultate: șomeră și fără perspectivă.

Poate ar fi trebuit să mă aștept la asta, poate mă și așteptam, dar o situație în care importanța teatrului a scăzut de la puțin la deloc nu era în niciun timeline și asta este cea mai dureroasă realitate.

Faptul că s-a renunțat atât de ușor la teatru mă face doar să mă gândesc dacă nu cumva era inevitabil să se întâmple asta. Sigur, nu a fost o renunțare completă, a existat varianta de teatru online.

Spectacole filmate la care nu am fi avut altfel acces, fie pentru că nu se mai joacă de ani de zile, fie că sunt în alte țări și nu ar fi venit în turneu în România; spectacole regândite pentru mediul online; spectacole gândite și montate doar pentru mediul online; exerciții; actori recitând poezii sau spunând monologuri; teatru VR, festivaluri de teatru cu acces gratis la toate spectacolele din selecție; exerciții vizuale; video poeme; filme și toate acestea din confortul propriilor case.

Sună excelent, dar până când? Cu ce scop? Cu ce compromisuri? Cât rămâne din teatrul pe care îl știm cu toții? Mai are cineva nevoie de teatru? Sigur, astea pot fi întrebări ale unui om la început de drum.

Încă îmi pot schimba direcția, încă pot să încerc orice lucru îmi trece prin cap, fără să simt că se duce viața și nu mi-am găsit un scop, o meserie, o pasiune. Dar ce fac toți cei care cu asta se ocupă de ani de zile și s-au trezit deodată că nu mai e nevoie de ei?

Fără să fie vina lor, fără să fi greșit cu ceva, doar au fost înlăturați pe o perioadă nedeterminată.

”Ascuțitor de foarfece”. ”Căutător de aur”. ”Menajeră”. ”Antrenor de tenis”. Multe alte meserii par să fie mai longevive decât cele de actor sau regizor.

Teatru în aer liber. Îți dărâmă vântul decorul? Nu contează! Jucăm!

Se redeschid teatrele! Jumătate din capacitate! O săptămână mai târziu: se închid teatrele.

Se redeschid teatrele! 30% din capacitate!

Nu îi testăm pe actori!

Nu îi vaccinăm prea curând pe actori!

Ah, unuia i-a ieșit testul pozitiv.

Anulăm spectacolul!

Jucăm altul!

Fără măști, 10 oameni pe scenă!

Eu nu joc!

Cum să nu joci dacă ți-ai luat salariul, dacă ai luat indemnizația?

Ăia nu vor să joace… Îi înlocuim!

Eu nu joc până nu ne vaccinăm toți!

Eu nu mă vaccinez!

Eu nu joc cu cine nu se vaccinează!

Nu avem bani de decor, nu avem bani de teste, nu avem bani pentru colaboratori, dar suntem sold out și în seara asta!

Hai să programăm două spectacole pe seară!

Voi de ce vă vaccinați înaintea noastră?

Solidaritate în breaslă n-am văzut să existe. Solidaritate din partea guvernului, Ministerului Culturii nici atât. S-au făcut petiții, s-au scris scrisori. Au fost vaccinați angajații TNB în etapa a doua. Ceilalți nu, n-au trecut castingul.

Se ceartă toată lumea cu toată lumea. Teatrele arată părăsite, unele dintre ele. Mulți actori angajați n-au mai jucat de când lumea, alții cu același salariu joacă în toate spectacolele. Probleme vechi, știute, dar care acum par că ies toate la iveală și se sparg în capetele tuturor.

Apoi sunt teatrele independente care preponderent nu își permit să își deschidă ușile publicului cu doar 30% din capacitate. Nu e rentabil, iar actorii sunt oricum puși în pericol.

Mă complic și risc să-mi prind urechile dacă mă adâncesc în problemele astea, așa că o să vorbesc despre cum cred eu că va arăta teatrul, asta dacă va mai arăta vreodată la fel și cu ce probleme se confruntă un tânăr absolvent de actorie.

Nu cred în teatrul online.

Nu vreau să fac parte din generația de actori despre care se va vorbi peste ani ca fiind cei care au revoluționat teatrul și l-au mutat în virtual.

Ăsta nu e teatru și nu va fi niciodată. Va fi o altă formă de artă, poate, o altă artă performativă, dar nu teatru.

Pentru mine cel mai important este schimbul de energie între actori și public în timpul unui spectacol. Un clișeu, știu, dar ăsta e un schimb care nu mai există nicăieri și care se pierde complet dacă la mijloc apare un laptop.

Poate pentru public este mai plăcut, mai comod, având în vedere că pot mânca în timpul unui spectacol online, pot sta întinși pe canapea și nu mai au stresul de a pleca din casă pentru a merge la teatru. Dar pentru actori apare un gol.

Când ești obișnuit să dai puțin din tine în fiecare seară, că e vorba de energie, vorbe, trăiri, și deodată toate îți rămân doar ție, riști să explodezi.

Farmecul teatrului, acel moment unic la care sunt martori un număr finit de oameni, dispare complet pentru că nu mai e aici și acum, ci a fost cândva un spectacol filmat, montat și pus pe o platformă de streaming. Sau un spectacol transmis live, dar care poate fi văzut și următoarele zile, înregistrat.

Întrebarea care mă roade este: ce fel de teatru se va mai face în era post covid? Aceleași spectacole ca până acum sau ne vom raporta doar la această pandemie în poveștile pe care le vom spune? Ne prefacem că nu a existat și montăm ce vrem, că oricum lumea va veni?

A trecut un an de când s-au închis teatrele, iar cele care funcționează în unele zone din țară sunt pline de restricții și nu văd cum se pot bucura actorii pe deplin. Și nu văd dacă mai e loc pentru mine.

Nu vreau să neg partea bună în toată pauza asta. A avut lumea timp să stea cu propriile gânduri.

Cei mai mulți dintre actorii pe care i-am fotografiat au zis că, deși sufereau de multă vreme de burnout, nu și-au dat seama decât atunci când li s-a impus să stea acasă și au conștientizat cât de obosiți erau.

Unii au avut timp să facă plimbări lungi cu prietenii, lucru de care nu s-au mai bucurat din facultate sau nici măcar atunci. Alții au văzut filme, și-au creat propriul business, au dormit până târziu, au gătit, au stat cu familia.

Eu, eu am încercat să învăț să cânt la pian, să fac sport, am gătit feluri de mâncare care necesitau ore pe care nu le aveam, dar în principal am încercat să văd la ce mă pricep, ce pot face, ce îmi face plăcere să fac.

Problema a apărut când mi-am dat seama că aproape niciunul dintre lucrurile pe care le învăț sau pe care le pot face cu ușurință nu îmi poate aduce un venit și nu mă poate ajuta concret în viață.

Da, hai să învăț să cânt la pian, poate o să am nevoie de asta la o filmare, la un spectacol. Da, hai să învăț să fac șpagatul, cine știe când îmi va folosi, dar pe măsură ce trecea timpul, observam din ce în ce mai clar cât de incert este drumul ăsta în care eu vreau să fiu actriță, dar lumea nu mai are nevoie de actori.

Am început să mă descurajez și să nu mai vreau să fac nimic. Angajări nu se prea făceau nici înainte, acum șansele sunt infime.

Teatrele trebuie să justifice salariile celor deja angajați, nu are nimeni vreme și chef și bani și dorință să umple teatrele de proaspăt absolvenți.

La film nu prea iau castinguri atunci când sunt chemată, mă tot consolez spunându-mi că nu am eu față de filme românești. Am ajuns într-un punct în care îmi pierd orice nădejde că o să fac meseria asta și să vreau doar să văd dacă mă pot reprofila. Ei bine, asta e o altă mare problemă.

Sunt tânără, am toată viața înainte, n-am apucat să gust prea mult din meseria asta, să zicem că îmi pot aduna puterile să fac altceva complet diferit, deși nu vreau.

Ar trebui să îmi fie simplu, vorba aia, nu lucrez în teatru de 30 de ani și nu cunosc doar asta pe lume, să merg la repetiții, să am spectacole și tot așa.

De câteva luni aplic pentru tot felul de job-uri, dar cu CV de actriță nici eu nu m-aș lua în seamă. Un actor poate face atât de multe lucruri și este atât de adaptabil, dar oamenii care nu sunt în bula asta cred că știm doar să memorăm mult text și să plângem la comandă.

Cu aceste două abilități nu poți ajunge prea departe. Ei, cum demonstrez eu că pot învăța orice mai repede decât majoritatea oamenilor? Cum demonstrez eu că am o atenție distributivă mare și o viteză de reacție excelentă? Cum demonstrez eu că știu câte puțin din orice doar arătând o listă cu toate scurtmetrajele în care am jucat? Nu pot.

Deci să îmi caut alt job e cam inutil.

Toți vor minimum 2-3 ani de experiență, așa că mă întorc la singurul domeniu în care am experiență și mă lovesc de nimic și nimic și doar nimic.

E deja timpul în care ar trebui să ies în lume, să muncesc, să îmi câștig proprii bani, să nu mai depind de ai mei, dar lumea în care aș putea face asta îmi dă impresia că nu mă place și că nu mă va primi printre cetățenii ei.

Am reușit încă înainte de facultate să am proiecte, să joc, să am filmări; în timpul facultății la fel, chiar mai multe. La master nu am dat pentru că experiența mea cu facultatea a fost una neplăcută și nici nu cred că poți face master de arta actorului pe Zoom, așa că m-am trezit aruncată goală pe un câmp între două sate îndepărtate, noaptea, iarna, pe viscol și înconjurată de lupi. Cred că asta e cea mai bună descriere a felului în care mă simt.

Mă întreabă lumea ce fac și răspunsul meu este mereu același: îmi fac de lucru.

Am început acest proiect foto având ca referință trei imagini cu Pablo Escobar (interpretat de Wagner Moura) în serialul Narcos, care stă și așteaptă nimicul. Imagini dezolante, triste, care nu transmit că ar mai exista viitor.

Așa mă simt de un an, așa s-au simțit mare parte din actori și cred că e un sentiment care nu a dispărut încă. Oare va dispărea? Cred cu tărie că viața pe care o știam nu va mai fi la fel niciodată, dar tare îmi e frică să nu fie doar diferită, ci și mai beteagă decât era oricum.

Vorbesc din perspectiva cuiva care nu are soluții, poate doar prea multe întrebări și care nu știe dacă mai merită să se zbată să își găsească un loc în teatru sau dacă i-ar fi mai bine să dea la medicină, cum o tot îndeamnă tata.

The post “Am absolvit UNATC în cel mai prost an în care aș fi putut să îmi iau diploma de actriță. Sunt șomeră și fără perspectivă.” – Irina Artenii appeared first on Cultura la dubă.

În timpul stării de urgență, timp de aproape o lună, Raed a ieșit zilnic prin București, pentru a capta în fotografii această perioadă istorică pe care o trăim cu toții.

Și aproape în fiecare zi a postat apoi pe pagina sa de facebook imaginile surprinse, oferindu-ne astfel un fel de jurnal vizual al orașului la care am avut acces și noi, în timp ce stăteam în casele noastre.

L-am rugat pe Raed să ne spună câteva vorbe despre fotografiile sale și contextul în care le-a realizat, pentru a arăta și altora cum a arătat orașul în prima lună de izolare din istoria sa.

Raed, de ce ai ieșit în toate aceste zile pe străzi?

Multă lume spune că viața e imprevizibilă, iar noi avem parte de o doză mare. Să ne întoarcem puțin în timp, în luna martie, când mă pregăteam de un drum de rutină la Cluj-Napoca, unde urma să se dispute CFR cu FCSB.

S-a discutat mult dacă se va juca sau nu și până la urmă meciul a fost suspendat, al fel ca orice activitate sportivă. Astfel am rămas fără obiectul muncii.

Obișnuit cu adrenalina din confruntările sportive, era clar că nu puteam să rămân în casă. A doua zi m-am urcat pe bicicletă și am început să cutreier Bucureștiul, unul care în urma recomandărilor autorităților începuse să se golească.

Ce te-a marcat cel mai tare dintre lucrurile pe care le-ai văzut?

Cel mai mult m-a frapat Centrul Vechi, unde abia dacă zăreai câțiva oameni.

Orașul se golise de zgomot și rămăsese esența lui, cea pe care în graba noastră uitasem să o privim. După instaurarea stării de urgență, pe străzi m-am întâlnit mai mult cu alți fotografi decât cu personaje pentru pozele mele, erau și plecați și în misiune.

Misiunea mea personală a fost să surprind cât mai fidel oamenii de pe stradă, emoțiile, preocupările și acțiunile lor într-o situație cu care niciunul dintre noi nu ne-am mai confruntat până acum.

Iată o selecție de fotografii realizate de Raed Krishan:

Puteți urmări fotografiile realizate de Raed Krishan în această perioadă pe pagina sa de facebook.

The post Izolarea bucureștenilor văzută de fotograful Raed Krishan appeared first on Cultura la dubă.