Știrea despre desființarea trupei de la Focșani a fost publicată în exclusivitate de Cultura la dubă la scurt timp după votul inițial și a stârnit un val puternic de reacții din partea oamenilor de cultură și a cetățenilor, care au criticat decizia de desființare a trupei.

PNL Vrancea, care votase proiectul alături de PSD, a cerut azi, într-un comunicat de presă, revocarea deciziei. De asemenea, a anunțat că nu va mai vota niciodată proiecte care schimbă organizarea unor instituții, puse pe lista suplimentară a ordinii de zi, așa cum s-a întâmplat în cazul teatrului.

În plus, un consilier local PSD a cerut în timpul ședinței extraordinare ca managerul interimar, Constantin Mîndrilă, să fie revocat din funcție, pe motiv că ar fi adus un prejudiciu de imagine PSD-ului. Și actorii teatrului au cerut același lucru. Momentan primarul nu a anunțat o decizie în acest sens.

Cristi Valentin Misăilă, primarul PSD al Focșaniului, i-a propus actorului Adrian Damian să preia funcția de director artistic. Acesta a refuzat, spunând că nu poate lucra cu un manager condamnat penal.

Actorii cer demiterea interimarului și numirea unui interimar din interiorul breslei, până la organizarea unui concurs public pentru ocuparea funcției de manager, așa cum prevede legea.

Cazul de la Focșani reprezintă un moment de cotitură în istoria recentă a teatrului românesc, stârnind numeroase reacții ale artiștilor și ale spectatorilor, care au realizat cât de importantă este pentru o comunitate existența unui teatru de repertoriu, dar și cât de fragilă a devenit ea, în actual context politico-economic.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Consiliul Local Focșani a revocat în unanimitate decizia de desființare a trupei de teatru, ca urmare a reacțiilor din societatea civilă appeared first on Cultura la dubă.

Consiliul Local Focșani, la inițiativa primarului PSD Cristi Valentin Misăilă, a votat azi, în regim de urgență, desființarea trupei de actori a Teatrului Municipal “Maior Gh. Pastia” din Focșani, prin reorganizarea instituției, din teatru de repertoriu în teatru de proiecte. Astfel, 20 de posturi ale teatrului vor fi desființate.

Desființarea trupei de actori a început, în realitate, acum aproximativ 15 ani, spun artiștii focșăneni cu care am stat de vorbă. Treptat, primăria a renunțat la posturi până când, în prezent, mai erau angajați doar 4 actori: Adrian Damian, Adrian Rădulescu, Cristiana Cristian și Roxana Lupu, care câștigase recent un proces împotriva primăriei, după ce fusese concediată abuziv.

Teatrul Municipal din Focșani este condus de mai bine de un an de interimarul Constantin Mîndrilă, condamnat penal în 2020 pentru că a prejudiciat Spitalul Județean Focșani, din funcția de manager, dar și în 2008, pentru că a furat din rezerva statului conserve cu carne de porc, dedicate sinistraților.

***

În ultimul timp, de când teatrul fusese comasat cu Ansamblul Folcloric Țara Vrancei și cu Ateneul Popular, în superba clădire istorică a teatrului aveau loc mai mult evenimente private. În schimb, managerul limitase producțiile propriei companii de teatru, astfel încât acum, primăria a invocat lipsa de activitate a actorilor – spun angajații cu care am stat de vorbă.

De altfel, pagina oficială de facebook a instituției ce poartă numele Teatrului Municipal “Maior Gh. Pastia” din Focșani abundă de fotografii de la evenimente folclorice și mai puțin spectacole de teatru.

Proiectul de reorganizare, care cuprinde peste 60 de pagini, a fost introdus pe ordinea de zi în această dimineață, cu scurt timp înainte de a fi suspus la vot.

Actorul Adrian Damian scrisese recent, pe 23 iulie, un text în care anticipa decizia primăriei de a distruge teatrul de repertoriu, numind demersurile din ultimii ani drept “un asasinat cultural”. Astăzi, acesta a scris:

​”Comedia absurdă pe care am anticipat-o a fost jucată cu o precizie chirurgicală:

​Au introdus proiectul pe ordinea de zi în ultimul moment, pe sub ușă, ca nu cumva cetățenii sau publicul să apuce să reacționeze.

​Au folosit drept „notă de fundamentare” propria lor incompetență: după ce ani de zile au blocat repetițiile, au tăiat promovarea și au refuzat să programeze stagiuni proprii, au ieșit la rampă și au votat că „actorii nu produc”!

​ Către cei care au ridicat mâna astăzi în Consiliul Local:

​Ați bifat o victorie politică de o zi. Ați executat un ordin de partid sau o ambiție de moment. Dar votul vostru nu a rezolvat nicio problemă — doar a deschis larg poarta instanțelor de judecată.

​Legea nr. 361/2022 privind Avertizorul în Interes Public, normele de contencios administrativ și Codul Muncii NU se votează în Consiliul Local. Ele se aplică în instanță. Iar acolo, pretextele fabricate peste noapte și antedatările din dosare se prăbușesc unul câte unul.

​Mandatele voastre trec, fotoliile se schimbă, dar pata rușinii de a fi votat desființarea trupei de teatru a orașului rămâne scrisă în procesele-verbale ale Focșaniului. (…)

​Bătălia pentru artă, pentru demnitate și pentru adevăr abia acum începe.”

Schema de trecere a unui teatru de repertoriu la unul de proiecte permite o gestionare diferită a fondurilor publice. Atât timp cât banii nu se mai duc pe salarii fixe, prevăzute printr-un cadru legiferat, libertatea de a jongla cu onorariile colaboratorilor este mult mai mare.

Managerul interimar al teatrului, Constantin Mîndrilă, un apropiat al baronului local Marian Oprișan, a fost condamnat în 2008 la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru că în casa sa au fost găsite 150 de conserve cu carne de porc, furate din rezerva de stat, prin intermediul șoferului. Mîndrilă ocupa la momentul furtului, în 2005, funcția de secretar al Prefecturii. După acest caz, acesta a fost poreclit “Conservă”.

În 2020, același Mîndrilă a fost obligat de Curtea de Apel să restituie Spitalului Județean Focșani, pe care îl conducea la acea vreme, suma de 68.941 lei, alături de alți 4 angajați, după un raport al Curții de Conturi care arăta că Mîndrilă a încheiat cu o firmă privată un contract de „prestări de servicii de consultanță privind prevalidarea datelor clinice medicale ale spitalului”, în fapt o cheltuială nejustificată – scrie editiedevrancea.ro

Prima atestare documentară a unei reprezentatii teatrale la Focșani, susținută de trupa lui Matei Millo, datează de la 1851. Actuala clădire a teatrului a fost inaugurată în 1913, cu spectacole ale Teatrul Național din Iași, condus atunci de Mihail Sadoveanu.

Teatrul Municipal Focșani a fost înființat, ca teatru de repertoriu, în 1994 și desființat pe 30 iulie 2026.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Trupa de actori a Teatrului Municipal din Focșani a fost desființată azi prin votul Consiliului Local appeared first on Cultura la dubă.

În urmă cu șapte ani, Carmen Ion, profesoară de limba și literatura română în Focșani, și-a dorit să îi determine pe elevii ei să citească. I se părea că modul tradițional de interpretare a unui text nu îi mai atrage pe copiii din ziua de astăzi către lectură. Astfel că i-a provocat să creeze book trailere, deși nici măcar ea nu știa la momentul respectiv ce presupune acest lucru.

Exercițiul didactic început într-o sală de clasă a devenit între timp un concurs la care se înscriu elevi din toată țara și chiar și din străinătate.

Book trailerele elevilor au ajuns să fie prezentate publicului de la cel mai important festival de film organizat în România, Transilvania International Film Festival (TIFF), iar Boovie a fost prezentat Comisiei Europene ca strategie didactică.

În prezent, Festivalul Boovie este mai mult decât un concurs. Timp de trei zile, elevii au ocazia de a participa la ateliere ținute de profesioniști din sfera mass-mediei, cinematografiei sau educației.

Succesul Boovie se datorează pasiunii și implicării elevilor, spune Carmen Ion într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Ce v-a inspirat să organizați un festival de genul acesta? Sunteți pasionată de cinematografie?

Am fost întotdeauna o persoană vizuală. De când am început să citesc, realizam că transformam instantaneu cuvintele în imagini și că uneori era mult mai puternică imaginea pe care o construiam eu pe baza cărților, decât textul propriu-zis al cărții.

Am realizat de-a lungul anilor că memoria mea afectivă reținea imaginile construite de mine și că uneori aceste imagini nu se suprapuneau cu mare exactitate peste ceea ce este scris în carte.

Evident că de aici a fost un pas ușor de făcut către film, dar care nu a depășit niciodată zona asta de amator. Îmi place extraordinar de mult lumea filmului, am niște repere cinematografice destul de clare, în studenție eram om de bază la cinematecă.

Ce știam, însă, la vremea respectivă când am început acest proiect este faptul că ultimele generații care mi-au trecut prin mână sunt puternic dependendente de tot ce înseamnă social media, tehnologie, filmulețe și crearea de conținut pe zona video și atunci asta a fost intenția mea. Să le dau ceva dificil de făcut, dar cu niște mijloace care lor le sunt la îndemână și le sunt pe plac.

Mai curând decât iubirea mea pentru film, în spate a fost un gând de profesor și o adaptare la posibilitățile și interesele pe care le aveau copiii din fața mea.

Cum ați ajuns să organizați acest festival?

În ceea ce privește istoria festivalului, el a pornit într-o sală de clasă. Ceea ce am zis mai rar până acum, pentru că mi-a scăpat din minte, este următorul aspect: am mers pe ideea de a face niște book-trailere la clasa la care eram eu dirigintă, dar în paralel cu o altă clasă la care eram profesor de română le-am propus să facă book trailere pe proza pe care o studiau la vremea respectivă, în clasa a X-a, respectiv ”Ion”, ”Maitreyi” sau ”Moara cu noroc” și ceva din ”Hanul Ancuței”.

Efectul a fost interesant în momentul în care am pus în paralel munca celor două clase. Mi-am dat seama că mult mai de impact a fost să le propun ceva din afara bibliografiei școlare.

Au citit și au fost foarte interesați să descopere niște mijloace noi de exprimare, pe când la clasa cealaltă, care avea bibliografie școlară, cred că au perceput-o ca pe un soi de proiect inovativ, dar tot foarte legat de școală.

Simțeam cumva că bucuria nu e deplină, că măcar un procent foarte mic era asociat cu școala. Dincolo în schimb, entuziasmul a fost maxim, interesul a fost maxim.

Când am prezentat în cadrul liceului cele două proiecte în paralel, interesul s-a dus către romanele din literatura universală și către cele care nu erau în bibliografia școlară. Practic așa a pornit tot festivalul. De la câțiva copii care au rezonat foarte tare cu ideea respectivă.

La prima ediție pe care am făcut-o în cadrul liceului, am fost extraordinar de bucuroasă să constat că din vreo 430 de elevi, câți aveam noi la vremea respectivă în ciclul liceal, 100 și ceva erau implicați în concursul ăsta.

Mi s-a părut un efect absolut fabulos. Atunci am căzut pe gânduri. Mi-am dat seama că are potențial, că e mai mult decât un proiect școlar născut într-o oră din disperare. Și aceiași copii au tras de mine și au spus nu se poate, trebuie să ne confruntăm și cu alții și să îl facem și mai mare.

Care sunt criteriile după care selectați cărțile?

Elementul de noutate pe care îl propunem și care le ține interesul treaz are ca prim pas exact această bibliografie fresh pe care le-o dăm în fiecare an. Cărțile trebuie să nu fi fost transformate în filme, este un criteriu foarte important. Ne străduim să fie din cât mai multe părți ale lumii, anul acesta am discutat foarte intens despre literatura africană.

Încercăm să le găsim astfel încât să se subsumeze unei tematici foarte generale. Să corespundă unui nivel de interes al copiilor. Chiar dacă textul pare ușor, dincolo de el trebuie să se afle niște situații de profunzime. Încercăm pe cât posibil să fie traduse în engleză, ca să aibă acces și echipe din alte țări.

Înțeleg elevii esența cărților pe care le citesc? Cât de bine identifică momentele cheie?

Dacă mă uit pe trailere, da, sunt unele care se rezumă la niște momente care li s-au părut lor importante și selecția acelor momente este semnificativă pentru că de acolo eu pot să văd ce și cât anume au înțeles din carte.

Sunt alte trailere, însă, care merg mai în profunzime, printr-o clamă prinsă în păr, printr-o coafură, printr-o rochie, printr-un gest arată, de exemplu, că au înțeles resorturile interioare ale unui personaj  sau o anumită problematică.

Ce feedback aveți de la profesori?

Pot să vă spun câteva reacții. O colegă de cancelarie, care e departe de lumea cinematografiei, mi-a spus: ”Au venit copiii, ce trebuie să fac? Că eu nu știu.”

Au citit cartea împreună și mă anunță într-o zi mândră nevoie mare că copiii au decis că trebuie să filmeze la mare. Când s-a întors într-o luni dimineață, am văzut o față super luminoasă și vine repede către mine, fără să mă salute: ”A fost cea mai frumoasă excursie din viața mea!”.

Altcineva de la Galați tot îmi spunea: ”Doamnă, eu nu înțeleg, nu știu ce trebuie să fac, nu știu cum se filmează, am ajuns să mă uit pe tutoriale pe YouTube.” După aia mă suna: ”Am învățat să filmez. Știu la ce folosește un ecran verde în spate!”.

A reușit Boovie să schimbe mentalități în 7 ani, în ceea ce privește profesorii și părinții?

E foarte important ca profesorul să vină cu un vibe pozitiv, să îi încurajeze, pentru că echipa trece întotdeauna prin momente dificile.

În procesul ăsta uneori sunt implicați și părinții, în sensul că trebuie să îi ducă cu mașinile în diverse locuri de filmare, poate că uneori este nevoie de bani să își cumpere o haină sau un obiect sau de multe ori se filmează în case ale membrilor echipei.

E nevoie de deschiderea noastră ca om. Până să fim părinte, profesor, în diversele noastre ipostaze sociale, cred că e important cum suntem noi ca oameni, ce dorință de noutate avem, de cunoaștere, cât de mult suntem implicați să facem ca să punem în practică aceste dorințe.

Au dezvoltat elevii o pasiune pentru cinematografie după ce au participat la Boovie?

Avem cazuri de genul acesta încă din primele ediții. Elevi care au participat și care și-au descoperit abilități artistice sau tehnice pe zona asta, abilități care nu numai că i-au făcut să revină în cadrul festivalului, dar le-au deschis și alte uși.

Știm despre elevi care au fost jurați în concursurile făcute de One World Romania, copii care au plecat cu burse în străinătate, datorită activității Boovie. Sunt copii care au intrat în vizorul lui George Buhnici, de exemplu. Ne dorim foarte tare să îi promovăm.

Fesivalul are o secțiune dedicată elevilor români din diaspora, ”EXTROBOOVIE”. Cum ați ajuns să lucrați cu ei?

Secțiunea a fost gândită anul trecut când am început colaborarea cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, pentru copiii românilor din diaspora, de fapt. Anul trecut cred că am luat legătura cu 30 de asociații din Europa și de la toate cam asta am înțeles: copiii vorbesc din ce în ce mai puțin și mai rău limba română.

Îmi spuneau profesori care predau la școlile de weekend românești că discută în română cu ei la ore, dar când ies în pauză elevii vorbesc în limba țării respective, deși ei sunt toți români.

Care sunt cele mai importante lecții învățate în șapte ani de Boovie?

Cititul nu se află printre prioritățile copiilor în ziua de astăzi.

Primul pas este cel mai greu, după care se creează o avalanșă fantastică de entuziasm, care îi duce până la capăt și care e încununată prin prezența lor la festival. Munca depusă, mai ales pe o zonă care nu îți este în mod normal familiară, poate produce niște rezultate care să îți aducă bucurie și să deschidă drumuri pe termen lung.

Al doilea lucru benefic la Boovie este faptul că până la urmă copiii învață să se descurce singuri pe un produs pe care și l-au asumat, care nu este impus de vreo autoritate, ci dorit de ei. Asta e o lecție foarte importantă pentru ei ca viitori adulți. Poate fi o filozofie de viață, de fapt.

În momentul în care am descoperit ceva care îmi place și pe care mi-l asum, rezultatele sunt întotdeauna bune, dar trebuie să caut puțin. Boovie e un cadru foarte lejer și foarte nou pentru ei în care se pot dezvolta ca persoane, își pot descoperi niște abilități, sunt nevoiți să negocieze niște roluri în echipă.

Sunt niște copii puși în fața unor probleme specifice vieții adulților și asta le place foarte tare.

Vârsta de adolescent sau preadolescent e vârsta la care aștepți întotdeauna să fii mai mare decât ești. Boovie le dă ocazia să fie mai mari decât sunt. Iar când vor fi adulți și vor fi pe cât de mari își doresc ei acum să fie, vor privi în urmă la Boovie și își vor da seama că le-a oferit și cadrul acela de veselie de care au nevoie adolescenții.

Acum, ca adolescenți, primesc ceea ce și-ar dori ei să primească în calitate de viitori adulți, iar când vor fi adulți și vor privi în urmă, vor trăi, de fapt, bucuria de adolescent.

The post Carmen Ion, profesoara care i-a determinat pe elevi să citească și a pus bazele festivalului de book trailere, Boovie appeared first on Cultura la dubă.