Începând de azi și până pe 31 martie, la București și în alte 12 orașe din țară, se desfășoară Festivalul Filmului Francez în România, evenimentul ce aduce pe marile ecrane cele mai noi și cele mai apreciate filme franceze, incluse în programul festivalurilor de la Cannes, Berlin, Veneția sau Locarno.

Proiecțiile vor avea loc în cinematografe și spații culturale alternative din: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.

Festivalul va fi deschis la București de comedia Une Année Difficile/Un an dificil realizată de Olivier Nakache și Éric Toledano, autorii filmului Intouchables,

Filmul face parte din secțiunea Panorama filmelor anului care regrupează unele dintre cele mai importante producții franceze recente, aclamate de critici și de publicul francez deopotrivă. 

În aceeași secțiune vor fi arătate și Le Procès Goldman – dramatizarea extrem de metodică a luiCédric Kahn a procesului din 1976 al radicalului Pierre Goldman care „duce la un punct culminantcaptivant“ (Variety) și Le Livre des solutions/Cartea cu soluții – în care „prezentarea procrastinării ca parte esențială a procesului creativ este unul dintre delicii“ (The Hollywood Reporter), ambele selecționate anul trecut la Cannes în Quinzaine des Cinéastes.

Tot de la Cannes vin și Chroniqued’une liaison passagère și Le temps d’aimer prezentate în 2022 și, respectiv, 2023 în secțiunea Cannes Première, sau Le Règne Animal care „nu e un film tradițional de gen ci mai degrabă o poveste coming-of-age care ia o turnură neașteptată“ (Variety) într-o lume afectată de un val de mutații care îi transformă treptat pe unii oameni în animale. 

Filmul regizat de Thomas Cailley a fost prezentat Un Certain Regard alături de Simple Comme Sylvain – distins anul acesta cu Premiul César pentru cel mai bun film străin. 

Descoperiți programul AICI.

The post Azi începe Festivalul Filmului Francez în România appeared first on Cultura la dubă.

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanți regizori români ai ultimilor 20 de ani. Ultimul său film, “La Gomera”, a fost selectat în competiția oficială pentru Palme D’Or la Cannes 2019, cu “Comoara” a câștigat Premiul Un Certain Regard în 2015, cu “Polițist, adjectiv” a câștigat Premiul Juriului Un Certain Regard și Premiul FIPRESCI, în 2009, iar pentru “A fost sau n-a fost” a primit Premiul Golden Camera, tot la Cannes, în 2006.

Așadar, Corneliu Porumboiu este strâns legat de Franța prin succesul său la Cannes. L-am întâlnit recent la Institutul Francez din București, cu ocazia anunțării Festivalului Filmului Francez în România, pentru care a făcut o selecție de filme, alături de alți regizori români, la categoria Carte Blanche pentru 5 cineaşti români.

O fire discretă, rar prezentă în presă și deloc prezentă în social media, Corneliu Porumboiu a acceptat interviul de mai jos, pentru Cultura la dubă.

***

Corneliu, ce mai faci?

Sunt într-o perioadă de căutări, citesc mult, încă nu m-am apucat de ceva, n-am un scenariu în lucru.

“La Gomera” a fost un film foarte bine primit. Tu ai fost mulțumit de ceea ce s-a întâmplat cu filmul?

Da, dar perioada de pandemie a periclitat lansări în foarte multe țări, în SUA a rulat doar două săptămâni, în Anglia nu a mai intrat deloc, în Spania parcă a intrat într-o fereastră dintre perioadele de lockdown, însă realizez că lumea a fost afectată și asta e, nu ai ce să faci.

În rest, sunt mulțumit, a fost un proiect diferit, care a presupus altfel de muncă, iar asta îmi place.

Ca producător ai vreun proiect la care lucrezi acum sau ai aplicat la CNC cu ceva?

Da, compania mea produce acum două filme, unul al lui Tom Wilson și al doilea lungmetraj al lui Bogdan Mirică și mai sunt două proiecte cu care am aplicat la CNC.

Ai participat la această conferință a Festivalului Filmului Francez, de ce crezi tu că este important ca publicul românesc să aibă acces la filme europene și cum crezi că ar putea fi facilitat acest acces?

În primul rând, cinematografia franceză e cea mai importantă din Europa, Franța e țara și cu cea mai mare rețea de distribuție, cu cel mai mare număr de filme care apar în săli, cred că vreo 500.

Cinema-ul francez e extrem de viu, cu direcții foarte diferite și e păcat să nu ai acces la asta, mai ales cei din industrie, tinerii regizori, studenții, dar și publicul larg.

Din păcate, în România avem acces la foarte multe filme americane, sunt și filme franceze, dar e foarte greu să vezi un debut dacă nu a avut un traseu extraordinar în festivaluri. Deci e important să fii la curent cu ce se întâmplă acolo.

Crezi că ar trebui intervenit la nivel legislativ, astfel încât să fie obligatorie promovarea unui anumit procent de filme europene, atât la televiziuni, cât și la cinema?

Cred că avem asta pentru filmele românești, e foarte dificil să intervii la nivel legislativ. Pe de altă parte, ar trebui să se intervină la nivel de săli de cinema de autor.

Îmi aduc aminte că la Studio, de exemplu, primele mele filme au făcut foarte bine, acolo au putut fi văzute “A fost sau n-a fost” și “Polițist, adjectiv”. Pe vremea aia, la Studio era deja un program cu filme de autor și se crease un public care se obișnuise cu asta.

Asta ne trebuie, în primul rând, săli dedicate.  Din păcate, sala Elvira Popesco a rămas cam singura din centrul orașului și e mica, iar ei au programul lor, fiindcă ține de Institutul Francez.

Sunt orașe mari, universitare, precum Clujul, Iași, Timișoara, cu 60 – 70.000 de studenți și oameni care consumă cultură, iar acolo nu sunt săli. În București iar nu sunt săli.

Cât de importantă ar fi și educația cinematografică, făcută prin școli? La noi există un program al One World Romania și cam atât…

Astfel de programe trebuie dezvoltate, bineînțeles. Oricum, școala românească s-a mai schimbat. Țin minte că noi învățam numai comentarii, trăiam într-un sistem pedagogic în care ți se impunea un anumit discurs și tu trebuia să îl reții.

Lucrurile cred că s-au mai schimbat. Evident, că ar trebui să se facă mai mult.

Tu mai predai la UNATC?

Nu.

Vlad Ivanov ne povestea într-un interviu că ție ți se întâmpla să mergi la cursuri, ca profesor al studenților de la regie, iar aceștia nu se prezentau, trebuia să îi suni ca să vină. Cum a fost, mai exact?

Vlad Ivanov: “Vorbeam cu Corneliu Porumboiu, pe vremea când era profesor de regie la Facultatea de Film, că ajunseseră studenții la un grad atât de mare de dezinteres, încât îi suna el la telefon și spunea: “Mai veniți la cursuri azi? Că eu sunt la clasă.”

Da, așa e. Am fost profesor acolo, asistent, imediat după școală, cred că 2005-2006. Am și intrat în ei, ce e drept, hahaha. I-am certat la un moment dat. Aveau un exercițiu de documentar și discutam subiectele. M-am cam supărat pe vreo 2-3.

Nu erau atenți, nu își făceau temele sau de ce?

Da, dar mai ales erau într-o zonă de clișee, iar eu încercam să îi facă să gândească prin propriul filtru, să vină cu propriile idei. Și cred că de aia nu prea au mai venit după. Hahaha.

Dar nu ăsta a fost motivul pentru care am renunțat. A fost unul dintre ele. Trebuia să îmi fac doctoratul, să dedic timp temelor.

La UNATC aveam 2 zile pe săptămână de regie, plus că citeam scenariile de 2-3 ori acasă, deci îmi lua cam 2-3 zile din timpul pe care puteam să îl dedic proiectelor mele.

Și cred că asta a fost decisiv. Și nu mă interesa o carieră în acest sens, decât să ocup locul cuiva care și-l dorea, am zis să renunț. E o muncă extrem de dificilă, studenții trebuie ajutați să se descopere pe ei înșiși, să descopere ce îi interesează.

Ce crezi despre situația creată de CNC anul trecut, când nu a organizat niciun concurs, în plină criză care a lovit cultura, deși legea prevede să organizeze două concursuri pe an?

Cred că e de înțeles, sursele de finanțare sunt precise la CNC, iar dacă nu au mai fost reclame sau companiile nu au mai alocat atât de mulți bani, atunci nu avea cum să facă un concurs fără fonduri.

Trebuie să înțelegem situația, să acceptăm ce s-a întâmplat, eforturile care au fost depuse în domeniul sanitar, a fost ceva ce a lovit toată lumea.

Ulterior, la organizarea recentă a concursului, pe social media au circulat imagini cu sacoșe de rafie și de la supermarketuri, în care erau scenariile și dosarele depuse la CNC. Părea o situație uluitoare că voi, regizori și producători de film, trebuie să mergeți cu sacoșa la CNC.

Nu am văzut, că nu sunt prezent pe social media, dar cu siguranță trebuie schimbat tipul de aplicație, îmbunătățită infrastructura.

Una dintre problemele ridicate de pandemie a fost digitalizarea și am văzut că multe instituții s-au adaptat destul de repede, ați văzut și platforma de programare la vaccinare. Probabil și CNC va trebui să se adapteze în zona asta.

Revenind la cariera ta de regizor și scenarist, simți o presiune atunci când toată lumea te întreabă dacă ai ceva în lucru? Cum te afectează aceste întrebări?

Le consider normale, important e să știu eu ce vreau să fac mai departe, momentan sunt în fața unor decizii mai de lungă durată.

După experiența “La Gomera”, te-ar interesa să mai filmezi în alte țări?

Da, mă interesează zona asta mai visual, să reinterpretez anumite genuri, am o preocupare mai estetică, mi-a plăcut și aș vrea ca următorul proiect să fie cumva în această zonă. Pe de altă parte, nu am un conținut concret să spun că am o idee de documentar și mâine gata, îl filmez. Că eu, de fapt, cam așa funcționez.

Tu la ce filme te-ai uitat în pandemie?

Am văzut și eu multe pe Netflix. Mi-a plăcut Peaky Blinders, pe care nu îl văzusem, am văzut ceva clasic.

Ai avea vreo recomandare pentru noi, să ne uităm la un film?

Pe Netflix era un documentar interesant, “S Is for Stanley”, cu șoferul lui Kubrick, un personaj interesant. „Another Round” este foarte bun, mi-a plăcut mult.

Și am mai văzut primul film al lui Terrence Malick, „Badlands”, un film foarte foarte bun. Nu îl văzusem, spre rușinea mea, dar mi-a plăcut enorm.

Tu cum te raportezi la evoluția aceasta a cinematografiei spre platformele online?

Evident că prefer sala, am fost educat în zona asta, pe de altă parte toate lucrurile se schimbă. Eu am prins și trecerea de la peliculă la digital, până la urmă condiția noastră e să ne adaptăm.

Ne adaptăm tot timpul la bugetul unui film, care niciodată nu e cât vrei tu, trebuie să ții cont de limitări.

Prefer sala, vreau să văd detaliile pe ecranul mare, într-o sală spectatorul are și răbdare cu tine, cu cadrele lungi. Dar pot să înțeleg că generațiile care vin din urmă nu mai au atâta atenție, trebuie să alegem: ne adaptăm sau nu.

The post Corneliu Porumboiu, regizor: “Cât am fost profesor, încercam să îi fac pe studenți să vină cu propriile idei. După aia, nu au mai venit deloc la cursuri.” appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul Filmului Francez (FFF) din România celebrează 25 de ani de existenţă cu o ediţie aniversară, de vară, care va avea loc între 1 şi 11 iulie, în 12 oraşe din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.

Proiecţiile vor avea loc în săli de cinema sau spaţii culturale şi în aer liber, cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranţa spectatorilor, dar şi online, pentru prima dată în istoria festivalului.

25 de filme vor fi la dispoziția publicului român (5 secţiuni cu câte 5 filme fiecare), pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale, organizat de Institutul Francez din România alături de partenerii săi.

Secţiunea clasică Panorama filmelor anului, dedicată marilor succese recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, este plasată în acest an de sărbătoare sub semnul comediei.

Cu o comedie se va deschide pe 1 iulie și festivalul la Bucureşti şi în alte câteva oraşe: Adieu les cons de Albert Dupontel, marele câştigător la Premiile César ale industriei franceze de film în 2021, cu 7 trofee. De Panorama filmelor anului se leagă și o altă surpriză:  Emmanuel Courcol, realizatorul Un Triomphe, vine la Bucureşti pentru a se întâlni cu publicul.

Filmul său a fost desemnat „Comedia Anului” la European Film Awards 2020, iar proiecţia în prezenţa invitatului special va avea loc în Bucureşti, sâmbătă 3 iulie, de la ora 19.00. Iar pentru că numărul şi calitatea marilor producţii franceze din ultimul an sunt remarcabile, făcând misiunea selecţionerilor una dificilă, celor 5 comedii din cadrul acestei secţiuni li se adăugă și două drame, semnate de regizori celebri: Eté 85 de François Ozon şi ADN de Maïwenn.

Festivalul Filmului Francez şi-a propus, încă de la primele ediţii, să pună în lumină vocile noi ale cinematografiei franceze.

Competiţia Tinerilor Talente – Lungmetraj conţine cinci titluri de debut care s-au impus în circuitul festivalier internaţional al ultimului an şi care vor concura pentru Premiul Publicului.

Spectatorii vor putea vota după vizionarea din cinematografe, dar şi online, filmele din competiţie putând fi accesate din toată ţara pe platforma Eventbook între 5 şi 9 iulie. Tinerii regizori şi tinerele regizoare vor răspunde întrebărilor publicului în cadrul unor întâlniri virtuale, organizate după proiecţiile filmelor la Bucureşti.

O secţiune nouă în cadrul Festivalului este Competiţia Tinerelor Talente – Scurtmetraj,  care întărește, de asemenea, angajamentul Festivalului faţă de creaţia noului val de cineaşti francezi și care propune cinci titluri scurte, dar cu un parcurs festivalier deosebit.

De la filme de animație la documentare, trecând prin ficțiune şi experimental, aceste titluri vă vor uimi prin diversitatea,  îndrăzneala și creativitatea lor. Câştigătorul va fi desemnat de un juriu format din trei tineri critici de film, Flavia Dima, Georgiana Muşat şi Victor Morozov și va fi recompensat cu o rezidență de creație în cadrul programului Résidence de Poche/Rezidența de buzunar al Institutului Francez din România.

Carte Blanche pentru 5 cineaşti români este cea mai specială noutate a acestei ediţii aniversare, dedicată cinefililor dornici să revadă titluri de referinţă semnate de Maurice Pialat, Bertrand Blier sau Robert Bresson, dar şi filme care au scandalizat publicul Festivalului de la Cannes la vremea lor, ca Traité de bave et d’éternité al lui Isidore Isou în 1951 sau Holy Motors al lui Leos Carax în 2012.

Pentru a celebra legăturile dintre cinematografia franceză și cea română, Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu propun publicului câte un film francez care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit.

Cu a cincea şi ultima secțiune, retrospectiva online Le Meilleur du Festival du film français, Festivalul își onorează lunga istorie şi propune spectatorilor să (re)vadă 5 filme din ediţiile sale anterioare, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile: Rebecca Zlotowsky cu Grand Central, Agnès Jaoui cu Le Goût des autres, Céline Sciamma cu Naissance des pieuvres…

Aceste filme au fost disponibile online începând cu 30 aprilie şi vizibile de pe întreg teritoriul României pe platforma Elvire Chez Vous, timp de 24 de ore fiecare. Ultimul aperitiv înainte de începutul marelui bufet cu filme franceze din cadrul Festivalului este pe 25 iunie de la ora 18.00: Les Deux Amis de Louis Garrel. Rezervările se pot face aici,

Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română. Programul va fi publicat AICI.

La București, proiecțiile vor avea loc între 1 şi 11 iulie, atât în sala de cinema Elvire Popesco, cât și în aer liber, pe terasa Le Bistrot Social din curtea Institutului Francez.

Biletele sunt disponibile AICI și la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco.

The post 25 de ani de “Festivalul Filmului Francez” în România. Ediția aniversară începe pe 1 iulie appeared first on Cultura la dubă.