Andrei Gamarț încearcă să redea pe pânză lumina pe care, în graba de zi cu zi, noi nu prea o mai vedem. Lucrările sale cuprind o frumusețe a lumii pe cale să dispară, nu pentru că ea nu ar mai exista, ci pentru că noi ne pierdem din ce în ce mai mult disponibilitatea de a o privi. Și pe el îl înghite deseori cotidianul. Când se întâmplă asta, se agață de poezie, ca să nu se piardă de tot.

Este un binecunoscut pictor și poet basarabean, stabilit în București de aproape 20 de ani.

Ne-a primit în intimitatea atelierului său, din Piața Universității, de la fereastra căruia vede oamenii urcând sau coborând din troleibuze și autobuze, statuile personalităților care au clădit sistemul educațional românesc, proteste, întâlniri de iubire și lumina care cade peste toți și peste toate.

***

Povestea lui Andrei Gamarț începe în 1980, la Chișinău. Este fiul mijlociu al unei familii cu trei copii, având o soră mai mare și una mai mică. A trăit la bloc, iar părinții i-au clădit o relație cu România încă din copilărie.

“Atunci era complicat cu școlile și grădinițele în limba română, dar ai mei au insistat să găsească grădiniță și apoi școală bilingvă, chiar dacă asta însemna să mergi în celălalt capăt al orașului.”

Tatăl a lucrat ca inginer constructor, iar mama, care nu a apucat să își termine studiile, a lucrat la o tipografie, dar și ca asistentă medicală. În familia sa, înclinații artistice avea un unchi, care scria poezii. Însă imaginile au fost cele care l-au atras către artă.

“Ai mei mă lăsau cu o carte în brațe și puteau să plece liniștiți la muncă, oricum pe atunci nu aveai cu cine să lași copiii.”

În paralel cu gimnaziul, a mers la Școala de Arte, unde a studiat timp de 4 ani pictură, desen și modelaj. Apoi, la liceu, s-a îndreptat către Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”.

“Mi-a plăcut foarte mult faptul că ieșeam în natură, la plein-air, era ceva neobișnuit să ieși cu șevaletul. Chișinău e un oraș foarte verde, chiar lângă școală aveam o pădurice unde ieșeam să pictăm. Mi s-a părut esențial să studiez, fiindcă am cunoscut mai mult lumea artei. Am aflat despre artiști, am aflat detalii pe care de unul singur nu le observi, am învățat compoziție și tot atunci ne arătau cum sunt create unele lucrări, că există o mișcare în lucrare. Însuși mediul ăsta artistic m-a fascinat.

Poezia cum a apărut în viața ta? Când ai început să scrii?

Am început să scriu prin clasa a 9-a, am avut o profesoară foarte bună la română și foarte târziu am început să citesc și eu serios. Îmi plăcea să merg în librărie, să îmi aleg o carte, să o răsfoiesc, să o cumpăr.

M-a marcat o lecție a doamnei profesoare despre Bacovia și s-a declanșat ceva în mine. Atunci am început să scriu, i-am citit și a avut o reacție foarte puternică.

Și cum îți faci curaj să reciți în fața unui public?

Sunt atent pe ceea ce am de citit. Bine, am citit deja de multe ori și acum nu mai am tracul ăsta.”

A debutat cu volumul de poezie Roşul comun (Arc, Chişinău, 2001), publicat în urma unui concurs câștigat, a urmat Măsura aproapelui (Museum, Chişinău, 2004), iar în 2007 a publicat samizdat volumul Eu spun dragoste. În tot acest timp, a dus poezia spontan, pe străzile din Chișinău, fiind unul dintre fondatorii grupului literar Humanzone, care milita pentru lectura în spații publice.

“Am tot scris de atunci, am și citit la festivaluri, dar nu am mai publicat.

Cum diferă stările tale, atunci când scrii și atunci când pictezi? Ce te determină să faci una sau alta?

E cam același lucru, pictura e foarte poetică, iar poezia e plină de imagini. De obicei, când îmi vine ceva să scriu, sunt în afara atelierului. Când intru în atelier, sunt cu imaginile din jurul meu.

În afara atelierului, văd ceea ce se întâmplă în jurul meu, lucruri mici, gesturi, frânturi, cum pică lumina. Iar astea cumva se pliază pe ce vrei să zici, ce vrei să arăți. Diferă doar limbajul. Dacă simt că e bine ceea ce scriu și vreau să termin, atunci fac o mică pauză din pictură.

Dar când îți place sau când îți faci timp să citești poezie?

Îmi place să citesc dimineața, înainte să-mi încep ziua, să plec la job, o lectură scurtă, nu neapărat poezie. Poezia se citește într-un fel de deplasare, într-un loc al nimănui, în care trebuie să te agăți de ceva.”

Din 2008 a lăsat Chișinăul și s-a mutat la București, iar schimbarea și-a pus amprenta și asupra artei sale, fie că vorbim despre literatură, fie despre pictură.

“Bucureștiul e un mediu foarte complex, în Chișinău se întâmplă lucruri, dar nu atât de multe și diverse ca aici. Mi s-a deschis un fel de fereastră, prin România, către ce se întâmplă în lume.

Ți-a lipsit verdele din Chișinău, în comparație cu Bucureștiul betonat?

Mi-a lipsit, dar și Bucureștiul e frumos, cu clădirile lui vechi. Există oaze de verdeață și în București, unde mergeam des cu copiii.

Ai simțit o schimbare în tine, ca artist, după ce ai devenit tată?

Poate am început să fiu mai atent la oamenii din jur, să percep o anumită fragilitate în toate, învățam să am grijă de doi copii. Felul în care relaționez cu oamenii sau cu mediul înconjurător lasă o amprentă în lucrare.

Au apărut și teme noi în lucrările tale, odată cu această schimbare?

Tatonările temelor au rămas cam în aceeași zonă, dar sunt la alt nivel, încerc să merg mai în profunzime, să văd lucrurile în timp. Fiindcă asta îți oferă și copiii, îi vezi crescând și ai o percepție a timpului care trece.”

Fiindcă fiicele sale sunt deja adolescente, își permite acum să petreacă aproximativ 8 ore pe zi în atelier. Acum lucrează la o serie de pânze despre transformările pe care le-am suferit cu toții, ca urmare a ultimilor ani, în care am trecut prin schimbări foarte bruște – pandemie, război, haos, alegeri.

“Încerc să privesc lucrurile astea dintr-un punct foarte îndepărtat și să încerc să găsesc, de fapt, ceea ce ne leagă. Sper ca expoziția să fie gata anul ăsta și să transmit o anumită stare, de a îi face pe ceilalți să își pună întrebări. Eu nu sunt atotștiutor, pot să ofer niște indicii, să pun niște întrebări.

Ce crezi că ne mai leagă în lumea asta atât de dezbinată, agresivă, mai ales în mediul online, în lumea asta în care suntem împreună într-un loc, dar fiecare e izolat în telefonul lui?

Eu aveam obiceiul să țin o poză la mine în atelier, acum nu o am aici, dar trebuie neapărat să o printez din nou și să o am aici, la vedere. E o poză cu Pământul văzut din spațiu, de pe Lună. Ca să ne dăm seama că tot ce se întâmplă este, de fapt, foarte mic.

Că nu contează, de fapt?

Contează, dar când faci pasul în spate și vezi în ansamblu, de fapt, unde suntem noi, noi suntem împreună, chiar aici, și ar trebui să ne înțelegem, să empatizăm unii cu alții, să ne ajutăm.

Dar privind planeta, în ansamblu, pare că tocmai binele comun a dispărut. Că tot ceea au construit oamenii a distrus, pe termen lung, pământul.

Da, pare că a dispărut. Nu mai suntem atenți, probabil. De asta e și dezbinare, ură, indiferență, pentru că nu suntem atenți.”

Dacă în București e reprezentat de Galeria Mobius, alături de care a avut mai multe expoziții, la Chișinău a revenit ca artist abia în toamna anului trecut, după o pauză de 16 ani.

“Am ales să duc acolo o serie de lucrări care să reprezinte un parcurs al căutărilor mele.

Cum te-a făcut să te simți întoarcerea acolo ca artist?

M-am simțit foarte bine acasă. De mult timp voiam să fac o expoziție la Chișinău, dar nu prea s-a ivit momentul potrivit. Am reîntâlnit artiști, profesori de-ai mei, toți mi-au zis “te-ai schimbat așa mult!”, ca artist. Te schimbi și ca om, cel mai probabil, dar e un nucleu ce rămâne intact.

Tu ai găsit Chișinăul schimbat?

Da, se schimbă lucrurile în bine. Au apărut niște galerii, ceea ce pe vremea mea nu prea era. Erau două galerii care funcționau în regim de consignație, unde erau multe multe lucrări peste tot, intrai ca într-un magazin. Acum au apărut niște galerii cu program ca în vest, cu expoziție, un concept, un curator și un public care se creează, artiști tineri care vin și comunică.

Ca artist, cum te simți la vernisaje atunci când îți întâlnești publicul? Îți place să stai de vorbă cu oamenii, să le povestești ceva despre munca ta, sau preferi să stai retras?

Dacă mă întreabă, le povestesc. Ce îmi place la vernisaje este că văd reacțiile oamenilor. Și cumva îți confirmă sau nu că ce ai făcut este bine. În atelier eu pot să îmi spun că îmi place mult lucrarea asta, dar nu am un feedback din altă parte.

Te interesează în mod special feedbackul din partea oamenilor din breasla ta sau și reacțiile spontane ale unui public neavizat?

Reacțiile spontane sunt cele mai sigure. Pe asta încerc să mizez. Să trezesc o reacție. Să-i mut dintr-un spațiu și timp comun într-un alt spațiu și alt timp.

Este foarte frumoasă și specială lumina din lucrările tale. Sunt curioasă de unde vine ea, este ceva ce vine din interiorul tău sau este mai degrabă ceva fizic, o imagine pe care o vezi la un moment dat și apoi vrei să o redai?

Cu lumina am o experiență destul de lungă, este o temă de bază cam din 2013 încoace, în jurul căreia se țes alte subiecte. Lumina este, de fapt, cea care leagă lucrurile. În concepția mea, totul este lumină, vizibilul și invizibilul sunt legate prin lumină.

În 2013, când eram în rezidență la Port Cetate, am avut o mică revelație, am avut niște lecturi din Bergson și Merleau-Ponty, mă plimbam singur pe malul Dănării, pictam ceva și atunci mi-am dat seama că, de fapt, materia este lumină, dar o lumină ce cade în uitare. Își pierde cumva memoria și devine fixă, rigidă, nu mai e în mișcare.

Și atunci am încercat să arăt, de fapt, cum lucrurile se luminează din nou și materia redevine lumină, lumina aia de la începuturi. Apoi m-am tot învârtit în jurul ideii de lumină și, de fapt, tot ce vedem noi este datorită luminii. Ea este cumva intermediarul dintre conștiința noastră și lucruri. Se ivesc ocazii oriunde și oricând să vezi lumina și schimbările ei elementare. De exemplu, cum se vede cerul schimbat peste zi.

De fapt, lumina e, pentru mine, mai mult un mediu. Ea intermediază ce noi vedem și ceea ce gândim. Noi gândim în imagini, iar imaginile sunt o reflexie a lucrurilor. Încerc să arăt lumina în lucrări ca să creez un efect, acesta de reflexie, de eclipsă, de lumină care se ascunde și se arată, care învăluie. Pe mine mă mișcă să văd ceva luminat într-un anume fel, neobișnuit, ca și cum lumina nu are o sursă a ei, ci emană dinăuntrul lucrului.

Ce alte teme te frământă și încerci să le abordezi în lucrările tale?

Lumina este ca o cupolă peste toate, în legătură cu materia. Și memoria. Memoria are un parcurs de la un punct final la cel incipient, e un mers înapoi. Ceea ce, fizic, se întâmplă și în atelier. Când lucrez, nu lucrez doar foarte aproape de pânză, trebuie să fac niște pași înapoi ca să o văd întreagă. Cam așa funcționează memoria pentru mine. Trebuie să iau distanță față de lucruri, față de lume, ca să o văd întreagă.

Preocuparea față de memorie vine și de la ce am citit eu mai demult din Bergson (n.r. Henri Bergson, filosof francez, 1859 – 1941), Materie și Memorie – că există o memorie primă, unde toate lucrurile s-au întâmplat în același timp, iar noi accedem la această memorie selectiv, doar în anumite contexte. Dar să ne imaginăm că totul deja s-a întâmplat.

Și există și memoria secundă, memoria noastră personală, domestică.

Este un parcurs spre origine. Încerci să vezi cum s-au întâmplat, de fapt, anumite lucruri care te-au adus aici. Când zici memoria, e vorba despre trecut. Dar suntem prinși între trecut și viitor.

Eroarea este o altă temă recurentă în lucrările tale. Cum se reflectă o eroare în pictura ta?

Era o supoziție fantezistă, cum ar fi evoluat lumea dacă la baza creației s-ar fi strecurat o eroare? Am vrut să arăt cum crește eroarea asta, ca un cancer, cum macină lumea în timp ce este creată.

Mi-a plăcut mult ideea asta și poate fi extrapolată la multe domenii. Adică un lucru bun se poate degrada de la un simplu fleac, de la o scăpare, nu neapărat intenționată.

Cât despre inocență, ce își mai păstrează inocența în lumea de azi, în arta ta?

Hmm…inocența. E greu. E greu cu inocența după o anumită vârstă. Probabil mai rămân momentele acelea de bucurie copilăroasă.

Crezi că inocența reapare din când în când în noi, adulții?

Atunci când ne place ce facem și ne bucurăm, ne jucăm. Ăsta este refugiul – într-un spațiu sau într-o activitate care te bucură și te duce cumva în copilărie și nu mai ții cont de timp.

Ți se întâmplă să trăiești starea asta singur, în atelier?

Foarte rar. Când sunt foarte concentrat pe ce fac și în același timp îmi place și mă bucur. Dar se întâmplă foarte rar.

De ce? Nu mai simți munca ta ca pe o joacă, o iei prea în serios?

Da, o iau prea în serios. Multe lucruri le iau prea în serios și ăsta este un cusur al meu.

Dar momentele în care chiar e o joacă, acelea sunt frumoase. E vorba de proces. Cu cât mai mult timp petrec în atelier, ore legate, și intru într-o stare a ce vreau eu să zic, să creez, când mi se confirmă că ce vreau eu să zic este ok și mă bucur, atunci intru într-un flow bun.

Ce îți place să se întâmple cu lucrările tale? Să ajungă în muzee, să fie cumpărate de colecționari, pe unele le păstrezi pentru tine?

O parte le păstrez eu, ca să le mai văd din când în când. Mi-ar plăcea să le vadă cât mai multă lume, de fapt pentru asta lucrez eu. Nu creez doar pentru mine. Un muzeu ar fi cel mai potrivit loc pentru ca o lucrare să fie văzută de mulți oameni.

Altfel, ajunge la cineva acasă și are acces la ea un grup restrâns. Dar e bine și așa. Pentru mine e o bucurie dacă cineva are o lucrare de-ale mele pe care o vede zi de zi și îi trezește o anumită stare.

Lucrările la care nu vreau să renunț sunt cele care punctează cumva, în traseul meu, o perioadă importantă.

Cum ar fi?

Cum ar fi aceasta, prima din seria Orbirea.

Între 2017-2018 am avut un moment somatic, patologic, cu pierderea vederii la un ochi. Ulterior, după investigații, am aflat că este scleroză multiplă. Și am avut o experiență vizuală neobișnuită, la debutul bolii, care a durat aproximativ două luni.

Vedeam lucrurile, doar luminile puternice se estompau. Am ieșit într-o seară pe balcon și am văzut orașul noaptea, dar fără nicio lumină. Treptat, începeam să văd lumea altfel.

Iar lucrarea asta reprezintă cumva felul în care vedeam eu, doar un contur, care ba apărea, ba dispărea. Era o imagine tremurândă, părea în mișcare, cu un foarte mic punct de claritate.

Apăruse la un moment dat teama că îmi voi pierde vederea pentru totdeauna, la un ochi, dar puteam să lucrez și doar cu un ochi, dacă ar fi fost să fie. Cert e că experiența în sine m-a schimbat. Sunt mult mai atent la ceea ce văd. Îmi dau seama că imaginea e în schimbare, că nu e fixă.

Văd foarte mult verde și albastru în lucrările tale. Verdele are legătură cu perioada de formare, de la Chișinău, când lucrai mult în natură?

E posibil să aibă legătură, nu știu exact de unde vine. Albastru știu, în schimb. Te duce cu gândul la perspectiva aeriană, cu cât ești mai departe, cu atât orizontul devine mai albastru. Albastru ține de distanță.

Mi-a plăcut mult lucrarea The Great Curtain. Poți să ne spui care e povestea din spatele ei?

E făcută tot în tema eclipsei, în spatele ei ar trebui să fie lumină. M-a inspirat o pânză reală, când aveam celălalt atelier, pe Sfinții Apostoli 44, în clădirea cu Unteatru. Era un spațiu foarte luminos, prea luminos. Bătea soarele toată ziua, de dimineață până seara. Și atunci puneam în geam o pânză neagră.

Am stat acolo 2-3 ani, iar pânza aceea neagră s-a decolorat timp și s-au format aceste cute. Era o pânză dreaptă, dar formase cute de lumini.”

În zilele bune, Andrei Gamarț petrece aproximativ 8 ore pe zi în atelierul său. Pictează în intimitate, fără martori, ascultând muzică clasică, rock psihedelic, muzică electronică, muzică suedeză și islandeză, dar și muzică minimală. În rest, își împarte timpul între familie și jobul de grafician la Editura Trei, unde realizează coperți de carte. În trecut a mai lucrat ca grafician la Humanitas și la Litera și tot el a semnat coperțile colecției Anansi. World Fiction, pentru editura Pandora M.  

„Ce presupune lucrul la o copertă de carte?

De obicei le fac pe calcultator. Primesc o descriere a cărții, mai vorbesc cu redactorul și citesc un pic cartea pe diagonală, să îmi dau seama de stare, de anumite cuvinte sau locuri cheie. După aceea caut imagini, mă apuc de treabă. Am avut 7 ani de freelancing, am încercat să subzist, și apoi am zis hai să mă angajez, iar acum sunt angajat. (zâmbește)

Dincolo de lucrul în atelier și de copiii tăi, ce îți aduce bucurie? Ce-ți mai place pe lumea asta?

Îmi place să am timp, să nu mă grăbesc. Din păcate, nu prea îl am. Am un program foarte încărcat. Ajung acasă pe la 10-12 noaptea, după mers la serviciu și apoi la atelier.

Ideal ar fi ca un artist să nu fie angajat să nu aibă grija zilei de mâine, cum să-și întrețină familia. Să vină în atelier și să lucreze, să se bucure de viață, să cunoască oameni, să fie atent la ce se întâmplă în jur.

Aici crezi că ar trebui să vină vreo formă de susținere din partea statului sau să fie el autosustenabil?

E complicat să fii autosustenabil, nu toți artiștii au și calitate de manager. Dar nici statul nu cred că ar trebui să fie prea implicat. Poate nu e suficient ajutorul statului pentru artiști, dar există, totuși, niște fonduri de achiziție la MNAC, e și asta o formă de susținere.

Ai avut și tu lucrări cumpărate de MNAC?

Nu. Am aplicat într-un an, dar nu am fost selectat. Probabil erau prea scumpe lucrările.

Nu-mi dau seama care ar fi soluția. Poate asocierea artiștilor în niște grupuri, niște spații mai vizibile pentru colecționari.

Tu ai putea spune că faci parte dintr-un grup?

Nu, de când am venit la București eu am cam ars-o singur.

Dar ți-ar plăcea?

Nu neapărat. Mai degrabă îmi place să am atelierul așa, singur, să nu interacționez prea mult.

Știu că Uniunea Artiștilor Plastici are câteva ateliere pentru artiști, dar sunt puține…cum poți obține unul?

Sunt puține, în clădiri dezafectate, cu risc seismic. În plus, sunt foarte mulți artiști și e o ordine a primirii acestor ateliere. Deci, poate peste vreo 20 de ani poate îmi vine și mie rândul, dacă mai apuc. (zâmbește)”

Andrei Gamarț are acum 45 de ani. Nu a văzut niciodată Luvrul sau alte mari muzee din lume și ar vrea să apuce în viața asta să vadă lucrările artiștilor care i-au marcat interesul pentru artă. „Trebuie să-mi fac timp, că viața trece.”

Volumele sale de poezii, publicate toate la Chișinău, nu se găsesc pe rafturile librăriilor din România, dar este deseori invitat la evenimente literare unde recită.

„Poate voi publica și aici un volum, dar nu știu când.

Dar, revenind la timp, dacă ai avea timp, ce ai face cu el?

Mi-ar plăcea să ajung în Toledo, să văd cum arată orașul pictat de El Greco.”

***
_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Andrei Gamarț, pictor și poet: “Lumina este cea care leagă lucrurile.” appeared first on Cultura la dubă.

Mircea Cantor, unul dintre cei mai apreciați artiști români peste hotare, a curatoriat pentru prima dată o expoziție în România, la Baia Turcească, o clădire superbă, proaspăt restaurată: „Mâna mea este lingura ta. Te hrănește”. Cu un design semnat de Eliza Yokina, proiectul reunește aproape 30 de artiști și 12 instituții care au împrumutat obiecte de patrimoniu. Pot fi văzute atât lucrări de artă contemporană, semnate de Mircea Cantor, Ion Grigorescu sau Geta Brătescu, cât și obiecte de tezaur din Ceramica Cucuteni, bastonul lui Mihai Eminescu, un catalog de note semnat de Ion Creangă sau fotografii de arhivă. Cu ocazia participării la RCW, Mircea Cantor va dona orașului o serie de lucrări din cadrul expoziției, iar prima donație va merge către Muzeul Național al Literaturii Române, în semn de recunoștință pentru sprijinul oferit.

„Mi-am dorit să extind curiozitatea dincolo de limitele unei simple lecturi asociative, propunând o narațiune subiectivă, centrată pe măiestria mâinii umane, o mână care se oferă privitorului, fără masca perfecțiunii. Mâna artistului nu minte niciodată, pentru că ea redă dimensiuni ce compun sau descompun «limbajul privirii», acel limbaj intim, născut dintr-o necesitate interioară. Astăzi, poate mai mult ca oricând, în contextul avansului tehnologic și al inteligenței artificiale, întoarcerea către ceea ce poate face mâna umană, cu tot cu erorile și ezitările ei, devine o alegere esențială. Mai ales dintr-o perspectivă istorică, acest gest poate funcționa ca o ancoră, o formă de rezistență și chiar de construcție în spațiul creației umane”, a transmis artistul Mircea Cantor.

RCW se alătură, în acest an, și celei de-a XXI-a ediții a Nopții Muzeelor. Vor avea loc tururi ghidate, proiecții de film, instalații vizuale și sonore, dar și concerte neconvenționale.
În cadrul Nopții Muzeelor, pe 17 mai, amfiteatrul Baia Turcească găzduiește NeMO Silent Concert, o experiență muzicală imersivă și atipică: publicul ascultă concertul la căști wireless, într-un cadru intim, care potențează impactul emoțional și calitatea sonoră. În aceeași seară, de la ora 22:00, grădina Baia Turcească devine scena unei petreceri silențioase, cu muzică mixată de Sofro.SHE – un eveniment care aduce dansul și muzica într-un spațiu alternativ, fără a perturba liniștea orașului.

„Noaptea Muzeelor devine, la Iași, o noapte a muzicii și a redescoperirii orașului prin vibrație și ritm. Am pregătit evenimente speciale pentru publicul ieșean, alăturându-ne astfel mișcării culturale europene. Arta reprezintă o parte activă a vieții noastre, iar RCW marchează data de 17 mai cu evenimente în care poate fi trăită altfel, mai intens, mai direct, mai aproape de oameni, la Palatul Culturii, Baia Turcească, Palatul Braunstein, Galeriile UAP și Piața Unirii”, a transmis Cătălin Alionte, directorul Romanian Creative Week și curatorul festivalului de muzică.

Secțiunea Educație a debutat ieri cu conferința „Democrația Ideilor”, cu Ioan Stanomir, eseist, profesor de Drept Constituțional și analist politic, și Radu Vancu, poet, eseist și profesor universitar. Zilele următoarea vor putea fi ascultați Mircea Cărtărescu și Horia Roman Patapievici.

RCW creează spațiul Pelicula Art cinema

Începând cu 14 mai, în cadrul Romanian Creative Week va fi lansată Pelicula Art cinema, un spațiu exclusivist cu doar 14 locuri, gândit ca un cinema VIP pentru publicul care caută o experiență de vizionare profundă și confesivă. Găzduit la Baia Turcească, nano-cinema-ul devine un laborator emoțional în care filmele se trăiesc în liniște, într-un cadru care pune accent pe introspecție și apropiere. Publicul poate viziona următoarel proiecții: Diamant Brut, Anatomy of a Fall, Four Daughters, TWST / Things We Said Today. 

Pe 14 mai, în cadrul Romanian Creative Week, se deschide expoziția „120 de trepte către alb”, găzduită în emblematicul Turn Golia din Iași. Expoziția aduce în fața publicului lucrările a cinci artiști ceramiști care au creat timp de două săptămâni la Cucuteni, în cadrul Simpozionului Internațional de Ceramică ARS – Pământul care cântă, organizat în secțiunea dedicată sustenabilității. 

Evenimentul aduce pentru prima dată ceramica în prim-plan la Romanian Creative Week, oferind o experiență artistică profundă, încărcată de simbolism și ancorată în spiritualitate.„Ceramica este integrată pentru prima dată în cadrul RCW și își ocupă locul cuvenit între manifestările artistice ale evenimentului. Simpozionul Internațional de Ceramică ARS, organizat la secțiunea Sustenabilitate, a adus împreună patru artiști ceramiști din țară și o artistă din Iran, la Cucuteni, în spațiul numit Pământul care cântă, unde, de peste 20 de ani, tradiția ceramicii străvechi se împletește cu arta contemporană în evenimente dedicate comunității. Expoziția din Turnul Golia, într-un spațiu sacru și aparte, va fi manifestarea viziunii personale a fiecărui artist, îmbinând grația cu forța și complexitatea. Intenția noastră este de a invita publicul la reflecție și o privire mai atentă către propriul sine”, explică Ionela-Sandrina Mihuleac, curatorul expoziției.

În aceeași zi se deschid porțile tuturor expozițiilor RCW, care propun un traseu expozițional impresionant, cu lucrări semnate de artiști români și internaționali, reunite în muzee, galerii și spații neconvenționale din Iași. Expoziția centrală, „Iconia”, curatoriată de Marian Pălie și găzduită în Sala Voievozilor a Palatului Culturii, explorează influența simbolurilor vizuale asupra memoriei colective și a identității contemporane. Tot la Palatul Culturii, expoziția „Between worlds” aduce în prim-plan munca lui Nicu Bocancea, cel mai premiat designer floral din România.

Baia Turcească găzduiește două expoziții contrastante: „Suspensions”, semnată de Florin Ștefan, o reflecție plastică asupra tensiunii dintre credință și scepticism, și „Frumusețea gestului tău”, care explorează expresivitatea gestului în diverse tehnici și medii. La Muzeul Unirii, expoziția „Aici. Acum!”, curatoriată de Dragoș Pătrașcu și Maria Bilașevschi, reunește 30 de artiști renumiți care propun reflecții vizuale despre iubirea în prezentul digital, politic și afectiv.

Muzeul Mitropolitan inaugurează secțiunea LUT – contemporary ceramics cu expoziția „The Garden of Belonging”, curatoriată de Caterina Pruteanu și Adina Orboi, care oferă o reinterpretare modernă a grădinii edenice, cu lucrări semnate de artiști din România, Canada, Germania, Spania și Olanda.

La Palatul Culturii, artistul Miron Schmückle revine cu expoziția „Cosmic Attractors”, o viziune poetică și luxuriantă asupra naturii botanice, după o absență de ani din muzeele românești. În Piața Unirii, va fi amplasată sculptura monumentală „Geologia posibilităților”, realizată de Anetta Mona Chişa și Thomas Fink, sub curatoria Marlenei Herberth.

Palatul Braunstein devine punct central pentru expoziții puternice: „für papier und orchester”, curatoriată de Nicoleta Radu și Emilian Pospaii, investighează potențialul artistic al hârtiei; „FANTOM 30: Lumea nu este perfectă”, o selecție de grafică contemporană din colecția FANTOM Berlin; „Almost Black & White”, un decupaj subiectiv și personal din istoria culturală a afișului românesc.

Artistul Miki Velciov semnează expoziția „Apa este pe aproape”, la Grădina Botanică, și „Hibrid”, la Palatul Culturii.  În Grădinile Palas, instalațiile „Inima Orașului” și „Inima Orașului 2.0” promovează arta sustenabilă, fiind realizate din materiale reciclate. Galeria Băncilă prezintă expoziția „NOLI SAPERE: Către o nouă Renaștere”, ce reunește artiști din România și Italia, iar la Casa Muzeelor publicul poate vizita expoziția fotografică „Shaped by Love” a lui George Popovici.

Galeria Pallady găzduiește expoziția „Dialog atemporal” a Marianei Gheorghiu și a Ionelei-Sandrinei Mihuleac, iar la Studio 7-9 poate fi vizitată „[In] Absentia”, semnată de Andrei Budescu și Cristian Opriș. O prelungire a traseului artistic are loc la Aeroportul Internațional Iași – Terminalul 4, unde expoziția „Cele Șapte Coline ale Iașului” va putea fi vizitată până pe 30 iunie 2025. Strada Alexandru Lăpușneanu se transformă în spațiu expozițional cu instalația „Pasaj. Grădina regăsită” de Florin Zhu, iar pe 15 mai, între orele 18:00 și 00:00, publicul este invitat la evenimentul „Arhitectura de noapte”, parte din proiectul Urban Canvas 2025, organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Iași.

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI}. _{Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post A început Romanian Creative Week la Iași. Până pe 25 mai puteți vedea expoziții, concerte, filme, spectacole de teatru, conferințe appeared first on Cultura la dubă.

“Cred că Tezaurul nostru ar trebui să fie văzut aici, acasă, de către toți cei interesați. E importantă diplomația culturală, se pot face multe evenimente în continuare, dar cred că trebuie să fim mai atenți cu ceea ce am primit, cu binecuvântare, de la cei care au făurit România așa, cu toate formele ei, în istorie.

Cadrul legislativ trebuie îmbunătățit. Dar ceea ce înseamnă Tezaur, trebuie să ne uităm puțin în jurul nostru și la alte state. Și vă mai spun ceva.

Dar în egală măsură o posibilitate de a descoperi mai mult România. Pentru anumite expoziții se pot face replici, deci pot fi găsite soluții.

Nu trebuie să mai existe nicio situație care să pericliteze bogăția noastră. Trebuie să păstrăm patrimoniul cultural românesc și să-l promovăm cum putem mai bine. Dar păstrarea trebuie să existe din punct de vedere legal, din punct de vedere moral.

Directorul ICR de la Cracovia era mâhnit pentru că expoziția trebuia să ajungă și acolo. O să încercăm să păstrăm activitățile de diplomație culturală, dar trebuiesc acestea făcute în condiții de siguranță pentru patrimoniu.

Să încercăm să îi atragem pe iubitorii de cultură să descopere România. Asta nu înseamnă că întrerupem activitățile diplomatice culturale. Se pot face. Vă dau un exemplu.

La Târgul de Turism, în fiecare an, pentru că sunt locuitor al județului Hunedoara, reprezentanți ai instituțiilor de specialitate din Hunedoara vin cu copii ale brățărilor dacice. Și vin turiști, își fac fotografii. Și întotdeauna le-am spus: originalul îl găsiți la Muzeul Național de Istorie.”, au fost declarațiile ministrului Culturii, Natalia Intotero.

Președintele Comisiei Naționale a Muzeelor, Emanuela Petac, a declarat că varianta trimiterii unor copii ale bunurilor de patrimoniu nu este o practică obișnuită.

“Vă spun sincer că nu se practică așa ceva, nu este o practică internațională. Dacă eu mă duc la Luvru sau la British Museum sau la orice muzeu serios, nu mă duc să văd copii.”, a declarat acesta.

Azi, ministrul Intotero l-a demis pe Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României. Detalii AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Intotero: “Tezaurul nostru ar trebui să fie văzut acasă. Să fim atenți cu ceea ce am primit, cu binecuvântare, de la cei care au făurit România.” appeared first on Cultura la dubă.

Timp de 10 zile, pentru al treilea an consecutiv, Combinatul Fondului Plastic, spațiu ce reunește una dintre cele mai bogate comunității culturale și creative, va fi una dintre destinațiile principale ale ediției aniversare de festival #romaniandesignweek.

Tema anului ce marchează 10 ani de Romanian Design Week este #FORWARD, născută din dorința de a investiga, a testa și a proiecta scenarii pentru un viitor al comunităților creative, al inovației, al sustenabilității prin colaborare și echitabilitate, aflate în slujba dezvoltării orașelor și societăților armonioase.

Aceste elemente esențiale ale temei de anul acesta vor fi desfășurate în fața publicului printr-o serie de expoziții și evenimente co-produse cu unele dintre cele mai relevante organizații creativ-culturale de pe plan local, punând bazele unui nou început, bazat pe experiențe, procese și colaborări.

Printre cei care expun anul acesta se numără Andra Panait Atelier, Asociația Încotroceni – Oameni, Idei, Povești, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, Black Rhino Radio, Clubul Ilustratorilor, De Ceramică Studio, Design Neaoș, Galateea Contemporary Art Gallery, Grupul de inițiativă civică Cismigiu, Meșteshukar ButiQ, MURMUR sau OAR București.

De asemenea, sunt expuse câteva lucrări ale artiștilor Sorin Ilfoveanu, Mircea Cantor sau Saddo.

Tot în cadrul Romanian Design Week vor fi deschise Așezămintele Brătianu, la finalul unui tur pietonal organizat de ARCEN.

Sâmbătă și duminică, 14-15/21-22 mai, de la ora 17.30, traseul pornește din fața Sălii Radio, din strada G-ral Berthelot și se încheie la Așezămintele Brătianu.

Participarea la Traseu ARCEN prin Cartierul Creativ se face pe bază de rezervare.

Iar la Deschis Gastrobar are loc expoziția de fotografie Self Love Club, realizată de Ioana Dodan de la The Fab Squad. Acesta reunește 200 de femei și bărbați care s-au oferit să-și expună în cadrul proiectului partea corpului de care sunt cel mai puțin mândri: cicatrici, celulită, calviție sau părți întregi ale corpului: genunchiuri, nasuri, coate sau coapse. Obiectivul proiectului este de a promova acceptarea și iubirea de sine, normalizând aparițiile neretușate și o relație cât mai echilibrată cu sinele.

Programul complet al RDW poate fi consultat AICI.

The post 10 ani de Romanian Design Week. Evenimentul se desfășoară între 13 – 22 mai la București appeared first on Cultura la dubă.

Azi începe cea de-a patra ediție a Bienalei Art Encounters, considerat de specialiști cel mai important eveniment de artă contemporană din România.

Bienala se desfășoară anul acesta sub titlul Our Other Us și este curatoriată de Kasia Redzisz și Mihnea Mircan. Evenimentul cuprinde 5.000 mp de artă contemporană în 7 spații, peste 100 de artiști expuși și 19 lucrări special comisionate.

Printre lucrările expuse se numără opere care au făcut parte din evenimente internaționale majore dedicate artei, precum Bienala de la Veneția.

Cele două proiecte curatoriale propuse de Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, Peisaj în Oglindă Convexă [Landscape in a Convex Mirror] și Cum să Coabităm [How to Be Together] vor include 19 lucrări comisionate special pentru eveniment, între care 8 ale artiștilor români.

Alături de cele două expoziții de artă contemporană, Bienala Art Encounters va explora istoria conexiunii dintre artiști și natură în Europa de Est și Centrală printr-o expoziție curatoriată de Kasia Redzisz. Având la bază o activitate de cercetare ce a pornit de la grupul timișorean SIGMA, aceasta abordează practici legate de mediul înconjurător din regiune, relevând contribuția nuanțată și radicală a artiștilor non-vestici la canoanele artei anilor 1960 și 1970.

Cele trei expoziții vor fi completate de Aripa Secretă [Secret Wing], un proiect organizat de Fundația Interart TRIADE și Muzeul Național de Artă Timișoara. Expoziția reprezintă o colaborare între curatoarea internațională Maria Rus Bojan și poetul și filosoful Bogdan Ghiu, și examinează discursurile artistice ale anilor 1980 și pe cele ulterioare, din perspectiva poeziei. Aripa Secretă preia titlul unui cunoscut volum al poetei Mariana Marin (1956-2003), unul dintre autorii emblematici ai Generației 80, și reunește lucrări din importante colecții particulare din Olanda și România.

Programul de mediere culturală dedicat copiilor și grupurilor organizate din grădinițe, școli și licee din județul Timiș, dar și cel dedicat publicului adult, va realiza liantul între expozițiile Bienalei Art Encounters.

Conectând trecutul și prezentul, elementul local și cel internațional, Bienala va reflecta istoria și spiritul Timișoarei, abordând, totodată, probleme globale.

Bienala anticipează 2023, anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană.

Programul weekend-ului de deschidere al Bienalei Art Encounters 2021, 1 – 3 octombrie, va avea loc într-un format adaptat evoluției recente a pandemiei COVID-19.

Începând de vineri, ora 14:00, toate expozițiile Bienalei Art Encounters vor putea fi vizitate de public în baza certificatului verde și cu respectarea normelor de siguranță sanitară.

Orarul de vizitare va fi 14:00 – 18:00 pentru ziua de vineri, și 11:00 – 18:00, pentru sâmbătă și duminică. Vizitarea se poate face prin prezentarea certificatului verde, cu purtarea măștii și cu limitarea numărului de persoane prezente într-un spațiu expozițional la un moment dat.

Vineri, 1 octombrie

14:00 deschiderea Bienalei Art Encounters 2021, cu transmisiune live

14:00 – 18:00 soft opening: Bienala Art Encounters 2021 (accesul se realizează cu certificat verde, purtarea măștii și este permis accesul unui număr limitat de persoane în fiecare spațiu)

15:00 – Tur ghidat alături de curatoarea Kasia Redzisz și o parte dintre artiștii invitați (Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși” și Fundația Art Encounters)

15:00 – Tur ghidat – ISHO Office

16:00 – Manuel Pelmuș, „Permanent Collection”, ongoing action (cu Mihai Mihalcea, sound design Ion Dumitrescu) (Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”) (accesul se realizează cu certificat verde, purtarea măștii, și este permis accesul unui număr limitat de persoane în spațiu)

17:00 – 19:00 soft opening „Aripa Secretă” la Muzeul Național de Artă Timișoara (accesul se realizează cu certificat verde, purtarea măștii, și este permis accesul unui număr limitat de persoane în spațiu)

18:00 Performance – program colateral: VIDEO + RADIO + LIVE (accesul se realizează cu certificat verde, purtarea măștii și este permis accesul unui număr limitat de persoane în spațiu)

Sâmbătă, 2 octombrie

Spațiile expoziționale sunt deschise în intervalul orar 11:00 – 18:00

11:00 Manuel Pelmuș, „Permanent Collection”, ongoing action (cu Mihai Mihalcea, sound design Ion Dumitrescu) (Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”) (accesul se realizează cu certificat verde, purtarea măștii, și este permis accesul unui număr limitat de persoane în spațiu)

12:00 Tur ghidat alături de curatoarea Kasia Redzisz și o parte dintre artiștii invitați (Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși” și Fundația Art Encounters)

14:00 Tur ghidat – ISHO Offices, Pavilionul ISHO

16:00 Tur ghidat al expoziției „Aripa secretă” (Muzeul Național de Artă Timișoara)

Duminică, 3 octombrie

Spațiile expoziționale sunt deschise în intervalul orar 11:00 – 18:00

11:00 – 13:00 Soft opening „1+2+3+4 O aniversare, busolă pentru viitor” la Galeria Jecza, în prezența curatorului (accesul se realizează cu certificat verde, mască și este permis accesul unui număr limitat de persoane în spațiu)

14:00 Discuție Bogdan Ghiu și Marcel Tolcea, transmisă online (Muzeul Național de Artă Timișoara)

16:00 Tururi ghidate cu mediatorii bienalei în toate spațiile expoziționale

17:00 Lansarea Catalogului Bienalei Art Encounters 2021, online

În ciuda acestui context, expozițiile Bienalei Art Encounters 2021 invită publicul larg să descopere, atât fizic, cât și online, opere semnate de unii dintre cei mai cunoscuți artiști contemporani români și internaționali.

Lucrările vor putea fi vizitate până pe 7 noiembrie, iar accesul este gratuit.

Programul de vizitare al expozițiilor este: marți – duminică, între orele 11:00 și 18:00 (Fundația Art Encounters, Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”, ISHO Office, Centrul Cultural FABER), 10:00 – 18:00 (Muzeul Național de Artă Timișoara), respectiv luni-sâmbătă, 11:00 –18:00 (Galeria Helios) și luni-vineri, 12:00–18:00 (Institutul Francez din Timișoara).

The post Azi începe Bienala Art Encounters 2021. Peste 100 de artiști expun la Timișoara. appeared first on Cultura la dubă.