La presiunea publică și ca urmare a intervenției telefonice mărturisite de Ciprian Ciucu, primarul general interimar al capitalei, Stelian Bujduveanu (PNL) a revenit ieri asupra deciziei de a renunța la Vlad Cristache și a nu-i prelungi mandatul de manager interimar al Teatrului Excelsior. Vlad Cristache a refuzat să mai rămână pe post.

CONTEXT CRONOLOGIC

Vlad Cristache, regizor angajat al Teatrului de Stat Constanța, a fost numit de primarul Nicușor Dan în funcția de manager interimar al Teatrului Excelsior în urmă cu 3 ani și jumătate, prin detașare. Regizorul avea atunci 35 de ani. Mandatul său i-a fost prelungit odată la 6 luni printr-o procedură birocratică – PMB făcea adrese către Teatrul de Stat Constanța în care cerea acordul Teatrului pentru detașare.

În tot acest timp, Vlad Cristache a reușit să construiască la Teatrul Excelsior una dintre cele mai bune trupe din România, aducând regizori importanți și proiecte curajoase, precum Două ore cu pauză, regizat de Gianina Cărbunariu – o critică la adresa sistemului educațional și a interfenței părinților în școli, sau Oleanna, în regia lui Mădălin Hâncu, un spectacol care aborda unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului – abuzurile sexuale din mediul universitar.

Cu bugete mult mai mici, Cristache a reușit, față de fostul manager general, Adrian Găzdaru, să umple sălile Teatrului Excelsior. Adrian Găzdaru a obținut “performanța” de a face cel mai scump spectacol montat vreodată în România – Vlaicu Vodă, un kitsch absolut pus pe o scenă mobilă în Piața Constituției, cu un cost de aproape jumătate de milion de euro, aprobat de primarul de atunci, Gabriela Firea. S-a mândrit că, odată cu acest eveniment, Excelsior a intrat în Cartea Recordurilor.

Potrivit surselor Cultura la dubă, pe 24 noiembrie 2025, cu 6 zile înainte ca mandatul în curs să expire, Vlad Cristache a contactat-o pe Raluca Oana Alexandrescu, șefa direcției de Cultură din PMB, căreia i-a transmis că mandatul său se apropie de final și, dacă vor să colaboreze în continuare, trebuie să declanșeze demersurile pentru prelungire.

Vlad Cristache a revenit zilnic cu același reminder. O altă angajată a direcției de Cultură i-a transmis că situația sa se află în analiză.

Pe 30 noiembrie, mandatul său a expirat. Nimeni de la PMB nu l-a mai contactat. Pe 3 decembrie, acesta a anunțat public pe facebook că nu mai este managerul interimar al Teatrului Excelsior. Angajații teatrului, precum și numeroși alți oameni de teatru din exterior, au semnalat că se petrece o nedreptate. În contextul în care oricum nu organizează concursuri, potrivit legii, primăria renunța la unul dintre cei mai buni manageri de teatru din București.

Cultura la dubă a publicat știrea și a cerut un punct de vedere primarului interimar Stelian Bujduveanu, atât prin apel telefonic, cât și prin SMS și Whatsapp. Acesta nu a răspuns. Câteva ore mai târziu, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, candidat la Primăria Capitalei și șeful lui Bujduveanu în PNL, în calitate de prim-vicepreședinte, a scris pe facebook că l-a sunat pe Bujduveanu și i-a cerut să-l păstreze în funcție pe Vlad Cristache.

A doua zi, Vlad Cristache a fost sunat de șefa direcției de Cultură pentru a i se transmite că mandatul său va fi, până la urmă, prelungit. Aseară, Vlad Cristache a anunțat că nu mai dorește să gireze un sistem viciat care duce la astfel de situații:

“Mi s-a propus astăzi prelungirea mandatului de manager interimar al Teatrului Excelsior… bineînțeles în urma presiunii publice de ieri.

Voi refuza propunerea pentru că nu vreau să mai validez aceasta poziție vulnerabilă de manager interimar care generează situații precum cea din ultimele zile de la Teatrul Excelsior și periclitează activitatea instituțiilor de cultura. Situația creată în aceste zile arată limpede că lipsa unor concursuri transparente poate afecta funcționarea și credibilitatea unui teatru, precum și activitatea echipelor care muncesc zi de zi pentru public.

Aștept, ca mulți dintre voi, ca Primăria Capitalei să organizeze concursuri corecte, deschise și transparente, singurul cadru legitim care poate garanta continuitate și profesionalism în managementul cultural.” a transmis acesta.

Primăria Municipiului București nu a organizat niciun concurs în instituțiile de cultură de peste 4 ani

În 2022, Nicușor Dan făcea schimbări majore în teatrele bucureștene. Pentru prima dată, managerii obișnuiți cu prelungirile mandatelor pe bandă rulantă, primeau la evaluările anuale sau de final de mandat note slabe. Vechea gardă se vedea nevoită să plece din funcții.

Marinela Țepuș, de la Nottara, a primit cea mai mică notă, sub 7, și a fost direct demisă. Zilele acestea, numită de ministrul Culturii, Andras Demeter, ea face parte din comisia care evaluează noul manager al Teatrului Național București.

Adrian Găzdaru, de la Excelsior, mustrat că plătea zeci de mii de euro chirie pentru depozitarea decorurilor de la Vlaicu Vodă, primea nota 7.14 la finalul a 4 ani de mandat. Nu se mai calificat pentru un nou mandat, dar ar fi avut dreptul să candideze la un nou concurs.

Cel mai mare scandal avea să se declanșeze în jurul lui George Ivașcu. Acesta primea la evaluarea anuală nota 7,94, ceea ce îi permitea să își continue activitatea la Metropolis. Dar Ivașcu și-a dat demisia, reclamând o evaluare umilitoare și scăderea bugetului Teatrului Metropolis, care ar fi dus la imposibilitatea de a-și desfășura activitatea.

3 ani mai târziu, primarul interimar Stelian Bujduveanu nu i-a mai prelungit mandatul de interimar lui Radu Nica, după aceeași metodă folosită cu Vlad Cristache – nicio înștiințare, niciun comunicat către presă. În locul lui Nica l-a numit pe George Ivașcu. PMB nu a răspuns în 30 de zile la solicitarea Cultura la dubă de a spune care au fost criteriile care au stat la baza numirii lui Ivașcu.

Potrivit surselor Cultura la dubă, Bujduveanu intenționa ca în aceste ultime zile de mandat la PMB să îl readucă la Excelsior pe Adrian Găzdaru, apropiat al Gabrielei Firea. De asemenea, viza și înlocuirea lui Vlad Zamfirescu la Bulandra cu Paul Chiribuță, angajat consultat artistic la Bulandra în mandatul Catincăi Nistor și prieten cu George Ivașcu, ambii apropiați ai tatălui Catincăi Nistor, Stelian Nistor, Marele Comandor al Ritului Masonic Scoțian Antic. Reacția publică puternică și contextul sensibil al alegerilor au făcut ca acțiunile sale să vulnerabilizeze imaginea partidului său, PNL, și, implicit, a candidatului Ciprian Ciucu. Așa că mutările au fost oprite, cel puțin momentan.

În postarea în care a anunțat că nu va mai accepta prelungirea mandatului, Vlad Cristache a precizat:

“Țin să subliniez cât se poate de clar: nu doresc ca această situație să fie folosită politic, în avantajul sau dezavantajul vreunui candidat sau actor public. Discuția trebuie să rămână una de principiu: despre transparență, profesionalism și respect față de comunitatea culturală și față de public.”

Momentan Teatrul Excelsior a rămas fără conducere de la 1 decembrie, iar PMB nu a anunțat noul manager interimar.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Lecția de demnitate a lui Vlad Cristache appeared first on Cultura la dubă.

Primarul interimar Stelian Bujduveanu a acționat asemănător și în cazul lui Radu Nica, de la Teatrul Metropolis. Acolo l-a numit interimar pe George Ivașcu.

Primăria Capitalei nu a mai organizat concursuri în instituțiile de cultură din subordine de peste 4 ani. În contextul alegerilor care vor avea loc pe 7 decembrie, e puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat.

***

“De pe 1 decembrie mandatul meu de manager al teatrului Excelsior s-a încheiat. Au fost 3 ani si jumătate în care am realizat împreună cu echipa artistică, tehnică și administrativă lucruri de care sunt foarte mândru.

Le mulțumesc din inimă tuturor membrilor echipei teatrului Excelsior, tuturor regizorilor, actorilor, scenografilor, dramaturgilor, traducatorilor, coregrafilor, compozitorilor, lighting designerilor împreună cu care am facut o serie de spectacole importante.

Și, nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc publicului care a venit în număr foarte mare la Excelsior și a validat demersul nostru.”, a anunțat Vlad Cristache pe facebook.

Acesta este regizor angajat la Teatrul de Stat Constanța și se afla în postul de manager interimar al Teatrului Excelsior prin detașare. El a fost numit în mandatul de primar al lui Nicușor Dan. Odată la 6 luni, PMB făcea demersuri către Teatrul de Stat Constanța pentru a solicita detașarea lui.

În mandatul lui Vlad Cristache, Excelsior a avut 21 de premiere, aducând regizori importanți, precum Alexandru Dabija, Gianina Cărbunariu, Yuri Kordonsky, Bobi Pricop sau Cristi Juncu. De asemenea, l-a angajat pe unul dintre cei mai buni actori ai generației sale, Marius Turdeanu, de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu.

Până la această oră, primarul Bujduveanu nu a oferit un punct de vedere.

Spectacolele montate la Excelsior în mandatul lui Vlad Cristache:

“Metamorfoza” de Franz Kafka – regia Yuri Kordonsky

“Dark play” de Carlos Murillo – regia Radu Apostol

“Tristețe și bucurie în viața girafelor” de Tiago Rodriguez – regia Iris Kovacs

“Șapte minute după miezul noptii” de Patrick Ness – regia Bobi Pricop

“Tomcat” de James Rushbrooke – regia Vlad Balan

“Oleanna” de David Mamet – regia Mădălin Hâncu

“Mândrie și prejudecată (un fel de)” de Isobel Mcarthur – regia Alexabdru Mâzgăreanu

“Emaus” de Alessandro Barrico – regia Edda Coza si Dan Coza

“Apropo, o să mor” de Greg Freier – regia Ionuț Anghel

“Foxfinder” de Dawn King – regia Cristi Juncu

“Adrenalină” – text si regie Gabi Sandu

“Pterodactili” de Nicky Silver – regia Radu Iacoban

“(R)evoluție” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad – regia Radu Nica

“Două ore cu pauză” text și regie Gianina Cărbunariu

“SF (superfragil)” un spectacol de Andrea Gavriliu

“Orașul nostru” de Thornton Wilder – regia Alexandru Dabija

“Punk Rock” de Simon Stephens – regia Vlad Cristache

“Solaris” de David Greig – regia Bobi Pricop

“Knockout” de Joy Wilkinson – regia Sânziana Stoican

“Aproape” de John Cariani – regia Eugen Gyemant

“Romeo si Julieta” de William Shakespeare o coproducție cu compania italiana La Luna nel Letto si Teatro Nazionale Emilia Romagna – regia Michelangelo Campanale

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Vlad Cristache, înlăturat de la conducerea Teatrului Excelsior. Stelian Bujduveanu nu i-a mai prelungit mandatul de interimar appeared first on Cultura la dubă.

Gianina Cărbunariu este una dintre cele mai puternice voci ale teatrului românesc de 20 de ani încoace. Încă de când a terminat studiile (Facultatea de Litere și Facultatea de Teatru – Regie), s-a afirmat ca artist independent și a colaborat cu numeroase teatre din țară și din străinătate, refuzând să stea sub acoperișul apăsător al unui teatru național.

Scrie propriile piese de teatru și le regizează, aducând în fața publicului subiecte puternice precum Roșia Montană, fosta securitate, subfinanțarea sistemului educațional sau interzicerea dreptului la avort.

În 2014, spectacolul său “Solitaritate”, o co-producție a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, a Festivalului Avignon și a Teatrului Național din Bruxelles, a fost prezentat în selecția oficială a Festivalului Avignon în 2014. A fost cel mai important moment al carierei sale, care i-a adus recunoașterea internațională.

Ar fi putut să se stabilească în Germania, Italia sau Spania, unde a lucrat cu teatre puternice, dar a ales să reconstruiască teatrul copilăriei sale – Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Așa că în ultimii 7 ani, din funcția de manager, a adus acolo proiecte internaționale și a propus publicului un discurs artistic curajos, despre subiecte sensibile, care uneori au deranjat autoritățile locale. În vara aceasta a anunțat că renunță la mandatul care s-ar fi încheiat în ianuarie 2025 și ne-am întrebat de ce.

Ne-am întâlnit la o discuție în București, orașul care reprezintă casa sa, locul în care revine din călătorii și își dă, din când în când, reset.

Am aflat că nu este vorba despre o renunțare, ci despre încheierea unui capitol.

În interviul acordat pentru Cultura la dubă, Gianina Cărbunariu explică motivele plecării de la Piatra Neamț, vorbește despre cele mai recente spectacole ale sale, despre mișcarea feministă din teatrul românesc, experiența de profesoară la Facultatea de Teatru a Universității Babeș Bolyai din Cluj, dar și despre nesfârșitele mandate interimate din teatrele românești, care sunt dincolo de lege și de moralitate.

***

Gianina, mandatul tău de la Piatra Neamț se termina în ianuarie 2025. De ce nu ai mai așteptat încă 6 luni și ai vrut să pleci mai devreme?

Au fost mai multe motive. În primul rând, ce am dorit eu să fac acolo am cam făcut, inclusiv cele două proiecte europene foarte mari.

În ceea ce privește publicul, eu cred că am reușit să ajung acolo unde trebuia. Și cifrele demonstrează asta, avem public și în festival și în stagiune.

Pe de altă parte, în februarie am primit un buget tăiat, cu care nu mai puteam organiza festivalul și nici o parte din stagiune. Și dacă nu sunt bani, nu pot să fac ceea ce am propus în proiectul meu inițial de management.

Întotdeauna am lucrat cu bugete modeste la Piatra Neamț, nu am avut vreodată bugete comparabile cu ale teatrelor din București sau cu ale teatrelor din orașe mari din țară. Am avut totuși un buget pe care mă puteam baza, dar când a dispărut și acel buget, nu am mai văzut niciun motiv să rămân.

Poate altcineva va veni și se va descurca așa.

Ce ai vrea să faci cu timpul care îți rămâne după renunțarea la mandat? Ai vrea să regizezi mai mult, să scrii mai mult sau poate te gândești la un mandat la un alt teatru?

Deocamdată vreau să dorm mult și să îmi organizez puțin programul, am multe propuneri ca artist și mă bucur pentru asta.

Cât am stat la Piatra Neamț, 7 ani, am renunțat la foarte multe proiecte personale, la invitații să lucrez în teatre din țară și din afară. Eram angajată și trebuia să îmi asum conducerea unei instituții.

Mă bucur că acum pot să spun da acolo unde până acum am spus nu.

Ai simțit vreodată că munca birocratică îți afectează creativitatea?

Cred că am învățat foarte multe lucruri făcând management. În primul rând, eu mă inspir foarte mult din realitate, în opera mea dimensiunea politică și cea socială sunt foarte prezente și atunci această experiență mi-a deschis ochii și mai mult. Am văzut cum funcționează lumea, ceea ce e foarte interesant. Nu am frustrări legate de asta. Dar, de la oboseală și de la stres, riști să nu mai ai aceeași energie când ajungi la scenă sau când faci documentare.

Nu aș spune că mi-a mâncat toată energia, dar nu a fost ușor să le împac pe ambele. Totuși, cred că am reușit. 

Într-un fel, proiectul de la Piatra Neamț a fost unul artistic, cum ar trebui să fie orice proiect de management, e un proiect de viziune, nu te duci doar să dai niște salarii.

Consideri că managerul unei instituții de cultură trebuie neapărat să fie artist?

Nu cred că e neapărat nevoie, există oameni cu o viziune extraordinară care pot fi manageri culturali, doar că trebuie să fi demonstrat asta înainte. Evident, să nu fie tot felul de oameni numiți politic. Deci sunt două posibile tipuri de curatoriat, iar eu cred în ambele.

Te gândești la un mandat la un teatru mai mare?

Deocamdată mă gândesc la vacanță, fiindcă nu am mai avut vacanță de vară de 7 ani, dat fiind faptul că Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț se desfășura la început de septembrie și munceam toată vara. După vacanță o să văd. Nu am un răspuns.

„Poveștile bunicilor șoptite de mame fiicelor” este un spectacol pe care l-ai montat în Polonia și se bucură de critici foarte bune. Textul este scris de tine. Care este povestea pe care ai vrut să o transmiți?

Da, este un text scris de mine, în urma unei documentări făcute în paralel, în Polonia și în România. În ceea ce privește contextul românesc, evident că de mare ajutor mi-au fost cartea  „Politicile duplicității” de Gail Kligman, filmul lui Florin Iepan „Născuți la comandă. Decrețeii”, „Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu” de Corina Doboș, cercetările făcute de Centrul Filia la care am avut acces prin amabilitatea Andradei Cilibiu.  

În Polonia am lucrat împreună cu dramaturga Anna Mazurec, ea m-a ajutat să găsesc contactele persoanelor intervievate, mai ales din zona activistelor din Polonia și a fost și cea care m-a ajutat să înțeleg mai bine întregul context.

Deci ai vorbit cu femei care chiar au protestat în stradă, în Polonia, pentru dreptul la avort?

Da. Și am stat de vorbă și cu femei refugiate în Polonia din Ucraina.

Falimentul sistemului polonez s-a văzut și mai clar când acestea au ajuns în Polonia și au aflat că acolo, de exemplu, nu se dădea pastila de a doua zi decât cu prescripție de la doctor. Nu doar că era interzis avortul, dar și situația metodele contraceptive era problematică. Pentru ucrainence a fost un șoc. A fost un moment în care, cu ajutorul unor ONG-uri, au putut face avorturi la cerere în Cehia sau Slovacia fiindcă în Polonia era imposibil.

E greu de imaginat că în Polonia, în Uniunea Europeană, în secolul 21, se întâmplă lucrurile astea. Mai ales că, istoric vorbind, Polonia e una dintre primele țări din lume care au legalizat avortul la cerere. 

Textul se concentrează pe ceea ce se întâmplă în prezent în Polonia sau și pe poveștile mamelor noastre, din comunism?

Pe mine de aceea m-a interesat tema asta fiindcă voiam să reevaluez trecutul nostru, în paralel cu ce se întâmplă acum în Polonia și să citesc prezentul avînd în fundal dinamica unor mecanisme din trecut. Sunt epoci diferite, dar scenariile sunt similare. E incredibil că nu învățăm nimic din trecut, suntem țări cu experiențe istorice recente oarecum similare.

Cazul României, cu decretul 770 al lui Ceaușescu, e un exemplu de decizie catastrofală nu doar pentru generațiile de atunci, ci și pentru cele care au urmat – copii nedoriți, copii cu malformații crescuți în orfelinate, femei care au murit și au lăsat în urmă familii.

De fapt, cea mai mare problemă din Polonia este că, și dacă se descoperă în perioada de sarcină că există riscul unor boli sau malformații pentru copil, femeia este obligată să nască. Viața mamei nu poate fi salvată decît în momentul în care se constată decesul fătului, ceea ce a făcut să existe cazuri de decese dramatice în rîndul femeilor poloneze în ultimii ani.

Cum a reacționat publicul polonez la această temă, la spectacol?

Publicul a fost foarte receptiv și entuziasmat fiindcă, de fapt, societatea poloneză este împotriva acestei aberații. Nu avem două tabere: majoritatea, inclusiv oameni religioși practicanți trăiesc în secolul 21 și nu mai acceptă aceste extreme.

Pe mine m-a interesat și dimensiunea politică, mecanismul puterii. Cumva, lucrurile s-au schimbat, dar unele mecanisme funcționează și acum.

Foarte interesant e că dacă erai complice la avort, riscai atunci, în România, închisoare. Asta se întâmplă și în Polonia astăzi. Dacă dai un medicament avortiv cuiva, riști închisoare. Ceea ce e șocant.

Mie mi se pare că lucrurile au luat-o razna în toată lumea. Dacă ne uităm la Statele Unite este îngrijorătoare tendința de a priva femeile de dreptul de a deține controlul asupra propriului corp.

În spectacol, am încercat să blurez cumva liniile de demarcație între ieri și azi, între România și Polonia, tocmai pentru a atrage atenția că e vorba despre o temă globală și despre o luptă continuă a femeilor pentru drepturile lor.

În acest context, ce relevanță consideri că are arta? Are puterea de a schimba ceva?

Depinde de artă. Peste noapte, arta nu poate să schimbe nimic. Dar pe termen lung, se mai pot schimba lucrurile.

Dau un exemplu de la Piatra Neamț. Un spectacol bun, făcut la început, nu a schimbat publicul. Însă o muncă susținută de o echipă timp de 7 ani a dus la această realitate – avem un public numeros și deschis la dialog. Asta se întâmplă în timp, trebuie să muncești mult ca să existe la un moment dat un impact.

Pe de altă parte, unii oameni contestă politizarea artei, în sensul că ea bifează teme populare în zilele noastre în mod intenționat.

Arta tot timpul a fost politică, inclusiv la Shakespeare este vorba despre putere și mecanismele ei. Nu văd cum ai putea să faci o artă cu totul desprinsă de contextul real. Mai mult, arta care încearcă să evite contextul politic, aceea e o artă politizată, în sensul complicității cu un anume status quo.

E o artă care spune clar: noi nu vrem să ne băgăm în așa ceva, fiindcă noi urmăm agenda puterii.

Dar, legat de întrebarea ta, dacă arta mai poate schimba ceva, cred că există mulți artiști care își asumă o poziție activistă. Inclusiv în cazul spectacolului din Polonia, la final, sub haina personajelor, actorii dau informații utile despre ce pot face femeile care se confruntă cu consecințele legii antiavort.

Iar dacă cineva are o problemă cu asta, răspundem: „dați în judecată personajele”. Pe de o parte, reprezintă un tip de activism, pe de altă parte pune Poloniei o oglindă în față, care spune: dacă am ajuns aici, să ne spunem părerile prin intermediul personajelor și al ficțiunii pentru a nu fi legal în pericol, înseamnă că în societatea asta lucrurile nu sunt chiar ok. Și că legea trebuie schimbată în funcție de realitate.

Ești activă civic doar prin arta ta și ți se pare suficient sau simți nevoia să te exprimi și altfel? De la social media, la proteste în stradă…

Temele pe care le abordez vin din interesul meu personal, nu îmi aleg teme la modă. E posibil să existe artiști care încearcă să se urce pe un val, dar eu îmi aleg ceva ce mă interesează pe mine. Nu toate temele pe care le documentez devin spectacole. Depinde și de circumstanțe uneori.

Cred că activismul și alegerea unor teme se suprapun. Pe de altă parte, atunci când fac un spectacol, merg mult pe teren, pun multe întrebări și, de obicei, nu mă duc singură, ci împreună cu alți colaboratori. La finalul documentării, uneori avem și mai multe întrebări. Realitatea nu îți dă întotdeauna răspunsuri, ci îți oferă și mai multe întrebări.

Spectacolele mele au o doză de activism, însă încerc să evit tezismul. Eu nu le spun oamenilor că lucrurile sunt așa, ci le propun să reflectăm împreună.

Iar dacă simt nevoia să mă exprim de urgență sau să protestez față de ceva în afara sălii de repetiții fac și acest lucru, evident.

Sunt curioasă cum te raportezi la ceea ce pare a fi conturarea unei mișcări feministe în teatrul românesc, care nu e neapărat feministă prin spectacole, ci prin afirmații directe, multe pe social media, în presă. De exemplu, cum a fost discuția de la nominalizările UNITER, de la care lipseau femeile regizoare.

Pe mine chiar nu mă interesează premiile. Când au venit, uneori le-am ridicat, alteori le-a ridicat altcineva în numele meu, nu asta e miza mea, să mă duc să ridic un premiu la Gala UNITER. Nu cred că e o platformă unde să îmi pot exprima anumite idei, dar respect opțiunile altor colege de a considera această gală o platformă.

Până la urmă, fiecare dintre noi are libertatea de a-și alege spațiile de exprimare și de acțiune, important e ca diferitele intervenții să se coaguleze și cred că lucrul acesta se întîmplă deja.

“Eu nu vreau să fiu invitată la un teatru pentru că sunt femeie, ci pentru că sunt o artistă care are ceva de spus.”

Discuția a fost dincolo de nominalizări, s-a vorbit inclusiv despre ideea că femeile au mai puține șanse să intre în teatrele mari, atunci și mai puține șanse la nominalizări. Tu aderi la ideea că un manager de teatru ar trebui să includă în selecția unei stagiuni regizoare în mod intenționat sau să fie un procent egal, femei și bărbați?

Unii consideră că o astfel de împărțire ar încerca să compenseze sute de ani în care femeile au fost discriminate.

Eu cred că există regizoare foarte bune și cred că o astfel de raportare ar fi jignitoare. Managerii de teatru nu trebuie să fie forțați să invite femei artiste, ci realizările lor ar trebui să le impună de la sine pe toate regizoarele femei foarte bune, uneori chiar mult mai bune decât colegii bărbați. Este o realitate: sunt foarte multe regizoare femei care au discursuri artistice relevante.

Eu nu vreau să fiu invitată la un teatru pentru că sunt femeie, ci pentru că sunt o artistă care are ceva de spus. M-ar deranja să aflu că am fost invitată să lucrez într-un teatru doar pentru că sunt femeie și trebuia să completez o cotă pentru ca managerul să obțină un punctaj favorabil.

Nu vreau să aud despre ideea de a „forța” intrarea femeilor într-un anumit domeniu. Știu că se discută în toată lumea, chiar și în politică, ideea de paritate. Ea, în sine, nu e o idee rea. Mi se pare ok să existe paritate, dar prin recunoașterea calităților femeilor, fie că e vorba despre artă, știință sau politică, să nu fie doar de fațadă ca să bifăm paritatea. Ni se cuvine recunoașterea, nu ni se face niciun favor.

Eu cred că un director de teatru din România, în acest moment, nu are nicio scuză să nu aibă regizoare femei în stagiune. Din acest punct de vedere, da, colegele mele au dreptate. Dar aș muta discuția în altă zonă, nu în cea a galei cu premii, cu coronițe. Discuția aceea se duce într-o zonă periculoasă, a orgoliilor, care nu mai poate fi controlată.

Spectacolul Două ore cu pauză este sold out la fiecare reprezentație. Cum s-a născut acest text, ce te-a interesat în mod special – statutul profesorului în România?

Eu am terminat și Litere, iar cele mai bune prietene ale mele sunt din perioada studenției la prima facultate.Ele îmi povestesc ce se întâmplă în sistemul educațional, unde probabil aș fi ajuns și eu, dacă nu făceam Regie.

Mă interesează foarte tare cum mai poți face educație în secolul 21, cum mai poți atrage pe cineva într-o zonă a dezbaterii, a cititului, a creativității.

Lucrurile s-au schimbat. Eu nu sunt genul care să spună că nu ar trebui să stea copiii cu ochii-n telefoane, că tehnologia este un lucru rău, nicidecum. Și asta am încercat să fac, să tatonăm ceea ce se întâmplă acum cu educația.

Iar în România, educația este subfinanțată. Dacă nu se schimbă ceva la nivel politic, până la urmă o să ne cadă șandramaua în cap. Sistemul e terminat. Tinerii absolvenți nu mai intră în sistem și au motive întemeiate: cu banii primiți, un debutant abia își plătește chiria.

Când am început documentarea nu începuseră încă protestele din educație. Am făcut multe interviuri în Piatra Neamț, Cluj, București, actorii au făcut și ei interviuri, de asemenea studenții de la Cluj cu care am lucrat. Deci am avut o paletă largă de opinii. Apoi, în repetiții, am urmărit ce se întîmpla la proteste și am și fost la protestul de la Cluj.

Interesul meu a apărut citind o carte de la Casa de Pariuri Literare, care se numește Prof de Română. E o antologie cu 5 volume, care cuprind aproape 100 de mărturii ale profesorilor și din rural și din urban, de vârste diferite.

Ce pași vezi tu necesari pentru schimbarea sistemului?

Cred foarte mult în încurajarea profesorilor tineri să meargă în zone defavorizate, cu niște salarii mult mai bune. Noi nu mai avem profesori în rural, iar asta ne costă pe noi toți, generații întregi.

Apoi, m-a interesat imaginea profesorului. Când ești plătit prost și viața ta este sub limita decenței, tu nu ai autoritatea necesară în fața elevilor sau a părinților. În sistemul de învățământ de stat pare că suntem la privat – părintele știe mai bine decât profesorul ce bibliografie trebuie să dea, ce note.

În acest context, ce te-a determinat pe tine să te întorci la catedră, la facultate?

Am predat la Masterul de Regie și am lucrat și cu studenți actori, iar anul trecut am luat anul 3 de Regie și am lucrat cu 3 studenți regizori.

Cred că în educație ar trebui să vorbim despre o libertate ghidată și despre o disciplină care te ajută să fii eficient. Mai cred că asta chiar poate fi o platformă în care pot fi exprimate și dezbătute niște principii despre societate și despre artă.

Încotro o apucă un tânăr care termină regie de teatru?

În independență. Eu asta am făcut, deși aveam invitații în teatre, am ales independența în mod conștient. În Cluj există spații unde poți face proiecte, poți aplica la AFCN.

Pe de altă parte, față de acum 20 de ani, există proiecte dedicate tinerilor regizori, festivaluri precum Debutantul de la Sfântu Gheorghe, TNT la Craiova, proiectul 9 G la TNB. Oportunități apar. Evident, din punct de vedere financiar nu vei trăi ca un corporatist. Sunt niște riscuri pe care ți le asumi, dar nu înseamnă că la un moment dat nu vei putea să te susții.

Este un mit ideea artistului sărac. Uneori, ca și în cazul profesorilor, este susținută această imagine a precarității care cică te înnobilează. Nu e chiar așa. Aș încerca să îi încurajez pe studenți să chestioneze astfel de prejudecăți. În orice meserie este greu, dar depinde care sunt prioritățile și valorile tale.

“Trebuie organizate urgent concursurile de management în teatre”

În teatrele bucureștene, inclusiv la Excelsior, se văd niște schimbări în abordarea artistică, au fost numiți mulți manageri interimari tineri. Dar sunt curioasă ce crezi despre sistemul în care se întâmplă asta, acela în care nu au mai fost organizate concursuri, așa cum prevede legea, iar în multe teatre există interimate de 4 ani sau și mai mult.

Eu văd lucrurile așa: trebuie făcute urgent concursurile. Un concurs câștigat impune o relație corectă între ordonatorul de credite și manager, precum și între manager și angajați. De acolo se poate construi, pe baza unui plan de management, aprobat de ordonatorul de credite, în care managerul își asumă să construiască ceva, ordonatorul să susțină financiar, iar echipa de angajați să funcționeze conform unui scenariu clar.

Un observator, cum e presa, poate spune că un manager a făcut sau nu a făcut, poate face un bilanț. Dar dacă vorbim despre un interimar, el nu își asumă nimic, nici ceilalți nu prea au de ce să te critice, iar asta cred că e în defavoarea tuturor, inclusiv în defavoarea ordonatorului de credite.

De ce și în defavoarea ordonatorului?

Sunt niște probleme legale acolo și poate fi suspectat de rea credință. Nu există un motiv real pentru care să nu organizeze concursuri.

E important să existe un program și o relație corectă între părți. Acum fiecare face cam ce se poate.

La concursul pentru postul de manager al TNB, comisia a decis că niciun candidat nu a prezentat un proiect suficient de bun. Cum ți s-a părut acea concluzie?

Nu mai țin minte exact cine a candidat, eu eram plecată pentru un proiect în Germania atunci. Nu am văzut proiectele de management, nu pot să spun ceva în privința lor.

Ministrul Culturii a spus că va organiza un alt concurs. Au trecut peste 2 ani de atunci și nu a mai organizat nimic. Ce spune situația de la TNB despre teatrul românesc?

Că este un haos total. Interimatul, cârpeala fără sfârșit, nu folosește nimănui, nici măcar politicienilor. Ok, urmează alegeri și nu vrei să faci asta la final de mandat, înțeleg. Dar când ești la începutul mandatului, asumă-ți și organizează.

În plus, în fiecare an există o evaluare anuală. Există instrumente prin care managerul poate fi trimis acasă, dacă la evaluare se constată că nu își face treaba.

Ți-a trecut prin cap să participi la acel concurs?

TNB este o structură imensă, greoaie. Nu știu dacă s-ar potrivi neapărat cu tipul meu de gândi teatrul. Nu mi-a trecut prin cap, eram implicată în alte proiecte.

Dacă totuși mi-ar trece vreodată prin cap, modelul după care m-aș ghida, nu ar fi acesta al unui teatru total închis în acea clădire. Cred că un teatru național ar trebui să fie foarte deschis, cu antene în foarte multe direcții, cu oameni noi în secretariatele literare. Acești oameni sunt sau ar trebui să fie creierele teatrelor. Există și exemple pozitive: la TNB, Cristiana Gavrilă face o treabă foarte bună, ea a coordonat ani de zile proiectul 9G.

E importantă libertatea în creativitate.

De când cunosc eu Teatrul Național, mi se pare o structură rigidă care, dacă mai funcționa încă acum 10 ani, acum nu prea mai văd cum ar putea să funcționeze așa. E nevoie de curaj și de aer proaspăt.

“Modelele de teatre naționale s-au schimbat în toată lumea.“

Către ce tind aceste modele?

Către o deschidere mult mai mare către public. Clădirea în sine rămâne un centru care iradiază către alte cartiere, către alte zone. Teatrul Național București nu e doar al Bucureștiului, nici nu e subvenționat de București. El ar trebui să transmită semnale de schimbare către întreg sistemul teatral.

Poate ministrul Culturii gândește că, totuși, merge bine rețeta de acum, iată, spectacolele sunt sold-out, se epuizează biletele online în câteva minute. De ce ar schimba ceva?

În ultimul an sălile din București sunt cam sold-out peste tot. Eu mă bucur foarte mult de acest interes al publicului pentru teatru, mi se pare foarte tare.

Și atunci, de ce ar schimba ceva ordonatorii de credite?

Fiindcă tot timpul ceva merge bine pentru o anumită perioadă, iar tu trebuie să fii cu un pas înainte, să anticipezi, să nu ajungi să nu mai ai public. Publicul trebuie mereu reînnoit. De aceea se schimbă manageri, se schimbă direcții, se reinventează instituții peste tot în lume.

Trebuie reinventat inclusiv conceptul de “național”. Ce înseamnă național acum, într-o lume multiculturală?

E o întrebare pe care trebuie să și-o pună fiecare manager. Ce reprezintă cultura națională într-un context internațional, într-o lume a colaborărilor interdisciplinare?

Eu în Madrid am lucrat cu o scenografă din Berlin, în Germania am invitat un muzician bulgar. În teatre naționale din afară se întîlnesc echipe internaționale. Noi ne blocăm în aceleași nume de regizori, de actori, în aceleași formule.

Dincolo de lumea teatrului, ce îți place să faci?

Să citesc, să văd filme, să cunosc oameni noi. Uneori am impresia că, dacă vrei să fii creativ, trebuie să ieși din mediul în care activezi și să vezi altceva. Asta îmi doresc și eu, să ies un pic din bula asta care uneori îmi dă senzația de irespirabil.

Pentru mine, Bucureștiul, deși e casa mea, a fost un nod între Piața Neamț și alte locuri. Aș vrea inclusiv să stau acasă, să mă revăd cu prieteni din București, să ies puțin din contextul teatral, să am momente în care să dau un reset.

Între atâtea experiențe internaționale, ce te-a făcut să rămâni în București?

Mie îmi place foarte mult Bucureștiul, am o relație de love & hate cu el. M-am gândit de câteva ori să plec. Pe de altă parte, circul foarte mult, și că am casa aici sau la Berlin nu e chiar așa o mare diferență, dacă sunt mai mult pe drumuri decât acasă.

Ca simplu cetățean, nu te-a apucat furia și dorința de a pleca?

Ba da, și furia și spaima. De aia am și vrut uneori să plec. Dar, de fapt, prin natura meseriei, nu stau prea mult într-un singur loc. Nu mă împac cu lucrurile definitive. Faci tot ce poți acolo unde ești la un anumit moment dat. Și pleci când simți că e momentul să pleci.”

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

Citește și:

The post Gianina Cărbunariu, regizoare: “Trebuie reinventat conceptul de “național”. Ce înseamnă național acum, într-o lume multiculturală?” appeared first on Cultura la dubă.

Evaluările sunt de două tipuri: cele anuale, la care este supus fiecare manager cu mandatul în desfășurare, și cele finale, la care sunt supuși managerii aflați la finalul a 4 ani de mandat.

La evaluările anuale, 3 persoane au obținut note mai mari de 9, 7 au obținut note cuprinse între 8 și 9, unul a obținut o notă mai mică de 8 și unul a obținut o notă mai mică de 7.

La evaluările finale, 2 manageri au obținut note mai mari de 9 și 2 au obținut note mai mici de 9.

PMB nu a precizat, însă, în numele transparenței, ce notă a primit fiecare manager în parte.

Cultura la dubă vă prezintă, totuși, schimbările care vor apărea în urma evaluărilor: Marinela Țepuș, managerul Teatrului Nottara, va fi direct demisă, Felicia Filip, manager al Operei Comice pentru Copii, va trebui să susțină un nou concurs, alături de alți posibili candidați, la fel ca Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior. Iar George Ivașcu, managerul Teatrului Metropolis, și-a prezentat ieri demisia într-o conferință de presă, deși a primit notă pentru a își continua mandatul.

***

Teatrul Nottara

Managerul Teatrului Nottara, Marinela Țepuș, este singurul director care a primit o notă mai mică de 7. Conform legii, asta duce automat la destituire. De altfel, Marinela Țepuș a fost cea care a făcut publică nota, acuzând Primăria Capitalei de o “evaluare regizată sub forma unei execuții publice”.

Marinela Țepuș, de profesie teatrolog, conducea Teatrul Nottara de 10 ani.

În timpul audierilor, acesteia i s-a reproșat numărul mic de spectatori și, implicit, încasările reduse, precum și orientarea artistică a instituției majoritar către comedie. Unul dintre membrii comisiei, actrița Anca Sigartău a punctat că există deja un teatru de Comedie în București și nu înțelege decizia artistică de la Nottara, precizând că în trecut Nottara monta drame sau tragedii celebre.

La rândul său, Țepuș a argumentat spunând că a încercat să aducă și altfel de spectacole decât comedie, dar că spectatorii ieșeau din sală.

De asemenea, i s-a reproșat că 81% din bugetul teatrului merge doar către salarii și că rămân prea puțini bani pentru proiecte culturale.

Pe de altă parte, Țepuș a fost felicitată pentru că este singurul manager care a reușit să acceseze fonduri norvegiene pentru un program dedicat liceenilor.

Marinela Țepuș a anunțat că va contesta decizia de demitere în instanță. Ea a fost și subiectul unei anchete a Corpului de Control, trimis de Nicușor Dan după o scrisoare semnată de 15 angajați ai instituției.

Cultura la dubă a solicitat PMB să furnizeze raportul Corpului de Control, însă nu a primit un răspuns până la data publicării articolului.

Teatrul Excelsior

Managerul Teatrului Excelsior, Adrian Găzdaru, își încheie aici mandatul de 4 ani. El a primit nota 7,18 și postul său va fi scos la concurs, alături de alți candidați. El are în continuare dreptul de a participa la viitorul concurs.

Principalele reproșuri adresate de comisia de evaluare în acest caz au fost legate de două producții mai vechi – Vlaicu Vodă și Toți K1 pentru România, realizate cu costuri uriașe, cu ocazia centenarului.

Managerul a suținut că, inițial, cele două proiecte făceau parte dintr-un program finanțat de guvern, însă, în final, ele au fost finanțate din banii teatrului și ai Primăriei Capitalei.

Vlaicu Vodă a costat 430.000 de euro, iar după reprezentațiile susținute în Piața Constituției, Teatrul Excelsior a depozitat decorurile în valoare de 5 milioane de lei într-un depozit, unde din 2018 până în prezent a plătit lunar 6000 de euro/ lună, adică peste 240.000 de euro.

Directorul Direcției de Cultură din cadrul PMB, Liliana Fedorca, a scos la iveală o corespondență pe care managerul de la Excelsior a purtat-o cu fosta conducere a primăriei, din care reieșea că acesta primise acceptul de la Gabriela Firea, în august 2019, de a monta gratuit decorurile satului medieval într-un parc din București, cu ajutorul ALPAB.

Din acel moment, susține Fedorca, managerul Adrian Găzdaru a întrerupt comunicarea cu PMB și a preferat să plătească sume uriașe pentru depozitare.

Pus în fața acestei situații, Adrian Găzdaru nu a reușit să ofere niște explicații clare, susținând că soluția trebuia să vină de la ALPAB, că directorul ALPAB a fost schimbat și că va întreba la teatru cum au stat lucrurile.

Și la Teatrul Excelsior Nicușor Dan a trimis Corpul de Control.

Cultura la dubă a solicitat PMB să furnizeze raportul Corpului de Control, însă nu a primit un răspuns până la data publicării articolului.

Opera Comică pentru Copii

Felicia Filip, cea care conduce Opera Comică pentru Copii de 8 ani, va fi îndepărtată din funcție și va trebui să susțină un alt concurs, alături de alți posibili candidați. Ea a primit nota 8,59 și a contestat evaluarea.

Acesteia i s-a reproșat la audieri că investițiile în producții sunt prea mari în raport cu încasările sălii, iar un membru al comisiei a subliniat că magazinul Operei adună mai mulți bani decât sumele încasate din vânzarea biletelor.

Felicia Filip a argumentat că prețurile biletelor trebuie să rămână accesibile publicului, de aceea încasările sunt mai mici.

De asemenea, reprezentanții primăriei au subliniat că din bugetul total de aproximativ 20 de milioane de lei, doar 1 milion merge către proiecte culturale, în timp ce restul reprezintă salarii și cheltuieli.

Per total, din audierea sa nu reiese clar la ce a aspecte a fost depunctată, ba chiar unii membrii ai comisiei au felicitat-o pentru activitate. Cert este că după aflarea notei, Felicia Filip a contestat inclusiv faptul că din comisie nu făceau parte specialiști din domeniul teatrului muzical.

Teatrul Metropolis

Cel mai mediatizat conflict cultural din ultimele două săptămâni s-a încheiat cu demisia managerului George Ivașcu. Acesta a primit la evaluarea anuală nota 7,94, ceea ce îi permitea să își continue activitatea la Metropolis.

Ivașcu a reclamat, însă, umilințe la care a fost supus, minciuni spuse de PMB în spațiul public și subfinanțarea care va duce la închiderea teatrului.

Totuși, în ciuda umilințelor despre care vorbește, Ivașcu a lăsat loc de negociere și a lăsat de înțeles că dacă va fi chemat la o discuție, iar PMB va rectifica bugetul, ar putea reveni asupra deciziei.

De cealaltă parte, primarul Nicușor Dan a reiterat încă o dată ideea că Teatrul Metropolis nu se va închide, având un buget suficient alocat, de 9,874 milioane lei), din care 1,1 milioane lei pentru producții.

În timpul audierii sale, un membru al comisiei i-a reproșat că este doar parțial adevărat faptul că Metropolis susține artiștii independenți, fiindcă de ani de zile la Teatrul Metropolis montează preponderent doar doi regizori (nr. Victor Ioan Frunză și Lia Bugnar), care colaborează cu aproximativ aceiași actori.

Ivașcu a explicat aceste alegeri spunând că tinerii au nevoie de nuclee în jurul cărora să se formeze, de aceea a ales să lucreze atât de des cu Victor Ioan Frunză.

Nicușor Dan

Primarul Nicușor Dan a încercat să concluzioneze povestea evaluărilor printr-o postare publicată ieri pe facebook, cu referire specială la Teatrul Metropolis.

Acesta a susținut că “este prima dată când evaluările se fac pe bune. Până acum, evaluările se făceau de complezență și reieșea că totul este minunat. Consider că nota 8,90 dată unui manager este o notă foarte bună. Trebuie să ieșim din ipocrizia în care toți luăm nota 10.”

Referitor la Metropolis, primarul a precizat: “Nu m-am lăsat intimidat, și sunt bucuros că nici comisia nu a făcut-o, de tot scandalul iscat în jurul Teatrului Metropolis cu câteva zile înainte de evaluarea managerului.“

El a reluat cifrele publicate de PMB, referitoare la activitatea Teatrului Metropolis, și nu a comentat în niciun fel demisia lui Ivașcu.

Cei mai mulți manageri își continuă mandatele

Majoritatea managerilor au trecut proba evaluării anuale și își vor continua mandatele.

Iar cei care s-au aflat la evaluarea finală și au primit peste nota 9, vor avea dreptul de a susține singuri un concurs, fără să existe contracandidați – este cazul lui Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București și al lui Ioan Cristescu, managerul Muzeului Național al Literaturii, ambii aflați la final de mandate, cu note mai mari de 9 la evaluare. Cei doi sunt în funcție de 8 ani și vor câștiga, probabil, câte un nou mandat de 4 ani.

Actuala lege a managementului instituțiilor de cultură, contestată în trecut de către fostul ministru USR al Culturii, Vlad Alexandrescu, alături de mai mulți artiști, permite managerilor să aibă un număr nelimitat de mandate.

De exemplu, managerul Teatrului de Comedie, George Mihăiță, ocupă funcția de 19 ani.

Gelu Colceag, managerul Teatrului Mic, a primit, la rândul său, o notă peste 9 și își va păstra funcția pe care o ocupă de 6 ani, în ciuda mai multor anchete jurnalistice care au arătate nereguli în mandatul său.

O inițiativă legislativă susținută atât de Vlad Alexandrescu cât și de Lucian Romașcanu, actualul ministru al Culturii, a încercat să limiteze numărul de mandate, însă peste 80 de manageri din toată țara s-au opus printr-o scrisoare deschisă. Ministrul Culturii de atunci, Bogdan Gheorghiu, a refuzat să dea aviz pozitiv inițiativei.

Rezistența directorilor în fața schimbării s-a dovedit a fi mai puternică decât încercarea de reformă, iar puterea lor electorală este în continuare una importantă pentru partidele politice.

În aceste condiții, instituțiile de cultură finanțate din bani publici vor fi conduse, în cele mai multe cazuri, de aceiași oameni, astfel că schimbări reale și profunde sunt greu de prevăzut pentru viitor.

The post Efectele evaluărilor managerilor teatrelor bucureștene: un director demis, două posturi scoase la concurs, o demisie appeared first on Cultura la dubă.