Este creativ, inteligent, are un simț al umorului aparte, e analitic, perfecționist. Și, mai presus de toate, este altfel. Acel altfel atât de necesar teatrului românesc.

A câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, în cadrul concursului Comedia Ține la Tineri pentru Privește înapoi cu manie, 2008.

A urmat, în 2012, premiul pentru cel mai bun regizor la Maratonul Internațional al Teatrului Independent – Bucharest Fringe pentru Bullets over Lipscani, ca 4 ani mai tarziu să își adjudece titul de “cel mai bun spectacol”,  la Festivalul de Teatru Undercloud pentru Omul Pernă, spectacolul cu care l-am cunoscut și care m-a făcut să-mi depășesc un record personal: l-am văzut de trei ori, de fiecare dată cu emoție și încântare și îl recomand ori de câte ori am ocazia.

De aici încolo, lucrurile sunt simple: e de-ajuns să-i vad semnătura pe un spectacol ca să merg să-l văd. 

El se numește Eugen Gyemant și este regizor de teatru, iar voi îl veți descoperi puțin în interviul de mai jos.

În copilărie visai să fii regizor sau altceva? Și dacă te vedeai făcând altceva, ce te-a adus până la urmă pe drumul de acum?

Visam și încă mai sper că voi reuși la un moment dat să fiu scriitor. Dintr-un motiv sau altul prefer drumurile ocolitoare și cred că regia de teatru a fost alegerea perfectă pentru cineva care voia să facă toată viața aproape altceva decât ceea ce își dorește.

Poate o parte din mine se gândește că drumul care ocolește este neapărat mai interesant pentru că este mai lung. M-am hotărât foarte târziu să fac regie și, dacă e să fiu sincer, am făcut-o pentru că iubita mea venise la București, la actorie, și am venit după ea.

Mă gândesc de mai multă vreme la câteva idei de romane. Uneori scriu și mă simt foarte bine.

“Regizorii sunt niște privilegiați și așa au fost de când pot eu să-mi dau cu părerea.”

Eugen Gyemant, regizor de teatru

Care sunt satisfacțiile în lumea teatrului? Dar insatisfacțiile?

De multe ori simt în timpul unor repetiții că ceea ce facem este aproape la fel de interesant ca terapia. Am senzația că aș putea clarifica orice, că văd limpede.

Îmi place foarte mult când primesc înapoi de la actori ceva nou, ca un răspuns. Uneori se întâmplă în timpul unui spectacol și totul devine dintr-o dată proaspăt.

Insatisfacțiile sunt o grămadă. În general am senzația că nimeni nu înțelege nimic și de multe ori încep să mă gândesc că nici nu e nimic de înțeles. 

Financiar vorbind, este apreciată munca ta, a fost dintotdeauna așa? Au fost momente când ai vrut să renunți văzând modul în care societatea se raportează la teatru?

Teatrul se bucură de foarte mult respect în România. Regizorii sunt niște privilegiați și așa au fost de când pot eu să-mi dau cu părerea. Cineva flutura ideea că ar trebui să se facă mai puține spectacole pentru că statisticile spun că 60% dintre români nu au fost niciodată la teatru. Totuși, cât să aberezi?

Ce i-ai spune unui regizor aflat la început de drum? Ce sfat i-ai da?

Depinde ce drum. N-aș ști nici mie ce sfat să îmi dau, deci sfatul poate ar trebui să fie să își clarifice care e drumul ei. Să aibă grijă să mănânce sănătos, să nu facă ulcer sau vreo boală de rinichi.

De la începutul carierei și până acum, ai vazut vreo schimbare în mentalitate, comportamente, consum de teatru? 

Da, lumea s-a schimbat, unele teatre s-au născut și au murit, cele mai multe fac tot posibilul să se schimbe cât mai puțin.

Nu îmi place să mă plâng de public. O boală tipic românească este să-ți disprețuiești șeful și clientul, dar e ceva lipsit de demnitate.

“Văd spectacole mai vechi și mi-aș dori să fac lucrurile altfel, să aplic chestii pe care le-am înțeles abia mai târziu, dar nu se mai poate.”

Dacă ai surprinde actorii vorbind despre tine, ce-ar spune?  

Că au încredere în mine.

În spectacolele tale vedem mulți tineri extrem de talentați. Poate unora dintre ei tu le-ai dat o șansă. A fost o întâmplare sau este viziunea ta, de a încuraja și promova tinerele talente, în loc să parcuri un drum deja bătătorit cu actorii consacrați?

În majoritatea spectacolelor sunt actori din aceeași generație cu mine. Ne-am format împreună și ei îmi dau o șansă de fiecare dată. Lucrez de ceva vreme și cu studenții mei de la Sibiu – o muncă foarte specială și din nou, o șansă pentru mine.

Cât muncești la o piesă până să spui: “gata, asta e varianta finală”?

Aș vrea să nu existe o variantă finală.

Văd spectacole mai vechi și mi-aș dori să fac lucrurile altfel, să aplic chestii pe care le-am înțeles abia mai târziu, dar nu se mai poate.

Partea bună este că, dacă n-am stricat eu ceva pe parcurs, spectacolul va avea viața lui, actorii vor deveni creatori și voi putea să revăd ce am făcut pentru că va fi o variantă nouă, câtă vreme e o variantă vie.

Spectacolele mele sunt succese în măsura în care sunt realiste.

Cum îți alegi textele? Ce trebuie să aibă să-ți atragă atenția?

Trebuie să mă emoționeze într-un fel sau altul, să mi se pară relevante pentru lucrurile pe care le consider eu importante, să mă inspire ca univers și să am senzația că stau în picioare.

Care este piesa ta de suflet si ce o face atât de specială? 

„Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind – piesa la care lucrez acum cu studenții Universității Lucian Blaga din Sibiu. A fost spectacolul meu de licență în 2008 și mă întorc acum la acest text cu toate experiențele prin care am trecut în acest timp.

E un text a cărui frumusețe o văd concentrată în aceste cuvinte ale lui C.G.Jung: „Luminosul imperiu interior apare, în lumina conștiinței, doar ca o gigantică umbră.”

Și acum urmează marea dezvăluire…care este secretul succesului, succes pe care tu l-ai obținut?

Succesul pe care l-am obținut eu se rezumă la observarea cu succes a procesului actoricesc și la o căutare a realismului.

Spectacolele mele sunt succese în măsura în care sunt realiste.

Puteți vedea spectacolele regizate de Eugen Gyemant:

„Nu regret nimic”, de Szekely Csaba – pe 13 martie, ora 19:30, la Teatrul Act
„Omul Pernă”, de Martin McDonagh – pe 16 martie, ora 19:30, la Teatrul Act
„50 de secunde”, de Daniel Oltean – pe 19 și 29 martie, ora 20:00, la TNB Sala Atelier
„American Buffalo”, de David Mamet – pe 4 martie, ora 19:00, la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu
„Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind – pe 31 martie, ora 19:00, la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu

The post Povestea lui Eugen Gyemant, regizor de teatru – “Încă mai sper că voi reuși să fiu scriitor” appeared first on Cultura la dubă.