Pe listă se regăsesc și două nume legendare ale Berliner Philharmoniker – Guy Braunstein, fost concertmaistru și Götz Teutsch, fost solo-violoncelist.

Inițiatorii sunt dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”, Gabriel Bebeșelea, istoricul Eugen Ciurtin și scriitorul Radu Vancu.

Aceștia cer mutarea manuscriselor și a celorlalte obiecte de tezaur ce au aparținut marelui compozitor român în spații corespunzătoare.

“Puține culturi își permit să-și trateze geniile cu ireverența, nepăsarea și disprețul cu care este tratat Enescu” – spun oamenii de cultură.

O investigație Cultura la dubă publicată săptămână trecută, completată ulterior de dezvăluiri publice ale unei angajate a muzeului, au arătat că bunurile de patrimoniu sunt depozitate de 4 ani și jumătate în containere ținute în aer liber, că iarna aceasta în ele a pătruns apa și că ele nu ar respecta normele prevăzute de lege.

Scrisoarea poate fi semnată AICI.

Deși imaginile publicate de conservatoarea muzeului arată inclusiv biroul lui George Enescu, bun de tezaur, avariat în 2025 – potrivit spuselor sale, ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat într-un comunicat de presă transmis sâmbătă că, în urma unei vizite la muzeu, a constat că toate bunurile de patrimoniu sunt în siguranță –  “M-ar bucura dacă multe alte elemente ale patrimoniului național, aflate în diferite muzee sau în arhive ori fonoteci, ar fi păstrate cu aceeași grijă.” – Acesta a fost contrazis și de o fotografie care arată umiditate de peste 90 în ianuarie 2026 – valoare care nu respectă normele minime impuse de lege.

Declarația a fost criticată ulterior de profesioniști din comunitatea muzeală. “Este greu de digerat modul cum arunci în aer legitimitatea profesională a unei întregi comunități, cunoașterea de bază, elementară a ce înseamnă muzeu, conservare, microclimat de de păstrare a unor bunuri de patrimoniu.” – a scris Dragoș Neamu, organizatorul Nopții Muzeelor în România.

Mai jos textul integral al scrisorii.

Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor

lui George Enescu

“Stimate domnule Președinte al României, Nicușor Dan

Stimate domnule Prim-Ministru, Ilie Bolojan

Stimate domnule Ministru al Culturii, András Demeter

Puține culturi au avut șansa unui muzician genial precum George Enescu. Yehudi Menuhin îl socotea „cea mai extraordinară ființă umană, cel mai mare muzician și cea mai formatoare experiență pe care am trăit-o vreodată”. Iar Menuhin chiar a întâlnit toată muzica relevantă a planetei din secolul 20. La rândul lui, Pablo Casals îl considera pur și simplu „cel mai mare fenomen muzical după Mozart”.

Și mai puține culturi își permit să-și trateze geniile cu ireverența, nepăsarea și disprețul cu care este tratat Enescu – așa cum rezultă din informațiile prezentate în investigația realizată de Cultura la dubă.

Apreciem îngrijorarea Ministerului Culturii, care a dispus o anchetă privitoare la modul în care sunt protejate manuscrisele lui George Enescu de către Muzeul Național „George Enescu”. Adică la modul în care e protejat un tezaur oficial al României de către o instituție a României.

Însă, în timp ce ancheta ministerială se va desfășura, manuscrisele Enescu vor continua să se degradeze, atâta vreme cât sunt păstrate în containere în aer liber, la temperaturi extreme, fără nici o formă de control al umidității. Ele au acumulat o vechime de un secol. Sunt fragile și vulnerabile la toate aceste diferențe de temperatură, de umiditate, de luminozitate, în care sunt păstrate deja de aproape 5 ani – ceea ce, cu mare probabilitate, a început să le altereze.  

La fel de importante sunt și celelalte obiecte personale care au aparținut marelui compozitor, la rândul lor bunuri clasate în tezaur. Nici ele nu trebuie să rămână în aceste containere.

Prin urmare, vă solicităm ca, în virtutea autorității dumneavoastră cumulate și a grijii pentru manuscrisele și obiectele patrimoniale ale acestui artist genial, să identificați în regim de urgență procedurile necesare pentru realizarea următoarelor măsuri esențiale pentru salvarea patrimoniului Enescu:

1. Mutarea manuscriselor și a celorlalte obiecte din aceste containere improprii în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui Enescu.

2. Constituirea unei echipe de muzicologi români și străini, cu o expertiză și relevanță de asemenea demne de statura lui Enescu, al căror acces la aceste manuscrise să fie asigurat – astfel încât să poată verifica starea lor reală, pagină cu pagină.

3. Verificarea digitalizării integrale a acestor manuscrise – astfel încât cel puțin copia lor să existe, în cazul unui eventual dezastru ulterior.

De asemenea, vă rugăm ca, tot în virtutea autorității dumneavoastră cumulate, venite direct din vârful statului, să vă asigurați că acest control ministerial nu va admite nici o încercare de mușamalizare.

Avem încredere că veți dispune aceste măsuri – în absența cărora statul român se va dovedi, până la capăt, complet nedemn de Enescu.

Vă mulțumim,

Inițiatori

Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”,

director artistic al Musica Ricercata

Eugen Ciurtin, director al Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română,

coordonator Sonotheism: Religion in Enescu – https://enescueliade.com/

Radu Vancu, scriitor și profesor universitar

Semnatari

1. Vladimir Jurowski – director muzical al Bayerische Staatsoper, dirijor principal al Orchestrei Radio din Berlin, fost director artistic al Festivalului George Enescu
2. Lawrence Foster, dirijor, fost director artistic al Festivalului George Enescu
3. Norman Manea, scriitor
4. Andrei Pleșu, filosof
5. Mircea Cărtărescu, scriitor
6. Victor Rebengiuc, actor
7. Andrei Șerban, regizor
8. Anca Vasiliu, cercetătoare și profesoară de istoria filosofiei, Sorbonne Université
9. Ștefan Câlția, pictor
10. Ana Blandiana, poetă
11. Ioana Bentoiu, soprană
12. Ada Solomon, Președintă a Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film
13. Guy Braunstein, fost concertmaistru al Berliner Philharmoniker
14. Götz Teutsch, fost solo-violoncelist la Berliner Philharmoniker
15. Alexandra Dariescu, pianistă concertistă, profesoară la Guildhall School of Music and Drama, Londra
16. Andrei Ioniță, violoncelist, profesor la Facultatea de Muzică din Köln
17. Remus Azoiței, violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
18. Daniel Ciobanu, pianist
19. Antonio Grosu – dirijor European Academic Orchestra / Choeur de Chambre de Luxembourg
20. Mihai Constantinescu, manager muzical
21. Andrei Cornea, scriitor, traducător, profesor universitar
22. Cristi Puiu, regizor
23. Marta Petreu, scriitoare și profesoară universitară
24. Oana Pellea, actriță
25. Radu Filipescu, inginer
26. Matei Vișniec, scriitor
27. Gabriela Adameșteanu, scriitoare
28. Radu Jude, regizor
29. Magda Cârneci, scriitoare
30. Ruxandra Cesereanu, scriitoare, președintă a PEN România
31. Dan Perjovschi, artist
32. Lia Perjovschi, artist
33. Mircea Cantor, artist
34. Corneliu Porumboiu, regizor
35. Alexander Nanau, regizor
36. Radu Afrim, regizor
37. Dana Ciocârlie, pianistă concertistă
38. Florian Mitrea, pianist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
39. Raluca Știrbăț, pianistă
40. Daria Tudor, pianistă, profesoară la Universitatea de Arte Berlin și Academia Barenboim-Said
41. Sabina Ulubeanu, lector universitar dr., compozitoare
42. Carmen Maria Cârneci, compozitoare
43. Cristian Lolea, compozitor
44. Vasile Șirli, compozitor
45. Adriana Șirli, muzicolog
46. Dragoș Buhagiar, scenograf și profesor universitar
47. Oana Marinescu, consultantă comunicare strategică
48. Ștefan Diaconu, editor, manager editura Musica Coloris
49. Alexandra Badea, regizoare și scriitoare
50. Tatiana Țîbuleac, scriitoare
51. Gigi Căciuleanu, coregraf, dansator, poet
52. Radu Paraschivescu, scriitor și traducător
53. Gianina Cărbunariu, regizoare
54. Nae Caranfil, regizor
55. Alexandru Solomon, regizor
56. Vlad Ivanov, actor
57. Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor și editor
58. Marius Manole, actor
59. Ofelia Popii, actriță
60. Bruno Mazzoni, traducător
61. Mihaela Miroiu, scriitoare, profesoară universitară, membră a Academia Europaea
62. Adrian Miroiu, filozof, profesor universitar, membru al Academiei Române
63. Emil Hurezeanu, diplomat, scriitor, publicist, editorialist
64. Paula Erizanu, scriitoare, jurnalistă
65. Ion Vartic, scriitor și profesor universitar
66. Cătălin Sava, muzicolog
67. Mihai Cojocaru, muzicolog
68. Bogdan Mureșanu, regizor
69. Vlad Alexandrescu, profesor universitar, președinte al Grupului pentru Dialog Social, fost ministru al Culturii
70. Corina Șuteu, manager cultural, fost ministru al Culturii
71. Dorin Crețu, pictor
72. Livia Câlția, arhitect
73. Claudiu Komartin, poet
74. Simona Goșu, scriitoare
75. Botond Nagy, regizor
76. Bogdan Crețu, istoric și critic literar, scriitor
77. Doris Mironescu, istoric și critic literar
78. Marin Mălaicu-Hondrari, scriitor și traducător
79. Katia Pascariu, actriță
80. Dan Coman, scriitor
81. Ioana Nicolaie, scriitoare
82. Teodora Coman, scriitoare
83. Mihai Călin, actor
84. Adriana Babeți, scriitoare și profesoară universitară
85. Mihaela Michailov, dramaturgă și conferențiară universitară
86. Iulian Tănase, scriitor
87. Corin Braga, scriitor, profesor universitar
88. Alex Călin, actor
89. Oana Boca Stănescu, manager cultural & consultant în comunicare
90. Alex Goldiș, critic literar și conferențiar universitar
91. Andreea Apostu, cercetător științific
92. István Téglás, actor
93. Luminița Corneanu, scriitoare
94. Andrei Măjeri, regizor
95. Andrei Terian, critic literar și profesor universitar
96. Matei Câlția, galerist
97. Bogdan Tătaru-Cazaban, preot și cercetător în istoria religiilor
98. Daniel Șandru, profesor universitar, politolog
99. Mădălina Lascu, bibliograf
100. Dorin Dobrincu, istoric
101. Monica Joița, diplomat, Ministerul Afacerilor Externe
102. Ștefan Baghiu, scriitor și lector universitar
103. Mihai Demetriade, istoric
104. Gelu Duminică, sociolog
105. Cristian Vasile, istoric
106. Raluca Nagy, scriitoare
107. Bogdan Simion, muzician
108. Teodora Dumitru, cercetătoare, istoric literar
109. Dragoș Neamu, manager cultural, fondator al Rețelei Naționale a Muzeelor din România“

Scrisoarea poate fi semnată AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice

The post 100 de personalități ale culturii semnează o scrisoare publică în care cer președintelui, premierului și ministrului Culturii “mutarea manuscriselor din containere în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui Enescu” appeared first on Cultura la dubă.

“Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem.” – George Enescu

George Enescu, una dintre figurile centrale ale culturii române, totodată un mentor cunoscut pentru generozitatea sa, a lăsat României o moștenire uriașă: manuscrisele întregii opere, corespondențe cu cei mai mari muzicieni ai lumii sau instrumentele sale muzicale. Doar o parte dintre acestea au fost clasate în Tezaurul țării noastre, adică sunt considerate unele dintre cele mai valoroase bunuri ale României.

Cultura la dubă dezvăluie azi, în premieră, o situație revoltătoare: manuscrisele marelui compozitor, inclusiv cel al operei Oedipe, precum și obiectele personale, piese de mobilier, fotografii și numeroase alte bunuri mobile clasate în Tezaur sau în fondul Patrimoniului Național sunt ținute de 4 ani și jumătate în containere în aer liber, expuse la variațiunile climatice extreme, potrivit surselor noastre.

Acestea au fost mutate odată cu deschiderea șantierului de la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, monument clasat în Patrimoniul European, care găzduiește Muzeul Național “George Enescu”. Șantierul este blocat de mai bine de 2 ani.

Potrivit surselor Cultura la dubă, containerele respective nu respectă normele prevăzute de lege pentru depozitarea bunurilor mobile de patrimoniu. Spațiile sunt dotate cu niște simple aparate de aer condiționat, dar în interiorul lor nu ar exista niciun dezumidificator. Iarna aceasta, un aer condiționat s-a stricat, iar obiectele depozitate acolo ar fi stat și la temperaturi de -16 grade Celsius și cu umiditatea ridicată. La topirea ultimei zăpezi, apa a pătruns în aceste spații.

Mai mult decât atât, la deschiderea șantierului, muncitorii au aruncat obiectele sanitare din baia personală a lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, soția sa. Muzeografii le-au recuperat ulterior, însă ele au fost vizibil deteriorate.

Cultura la dubă publică imagini în exclusivitate.

„Nu este un subiect de interes public” – a reacționat conducerea muzeului.

UPDATE: În urma publicării acestui articol, ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat pentru Cultura la dubă că va dispune azi trimiterea Corpului de Control la Muzeul Național “George Enescu”.

***

Muzeul Național “George Enescu” a fost înființat în 1956, din dorința Mariei Cantacuzino Enescu, soția lui George Enescu, de a păstra vie memoria marelui compozitor.

Procesul de consolidare și restaurare a Muzeului Național “George Enescu” – Palatul Cantacuzino și Casa Memorială George Enescu – a început în 2021 și ar fi trebuit să se încheie la finalul lui 2023. Însă, după termenul de 2 ani, firma a executat doar 25% din lucrări, iar Ministerul Culturii a închis șantierul.

În toți acești ani, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale capitalei, inclus pe lista Patrimoniului European, a rămas încremenit sub schele sau proptele de lemn, iar bunurile mobile, multe dintre ele clasate în Tezaur, cu excepția viorilor, au fost depozitate în containere, potrivit unor avertizori de integritate cu care am stat de vorbă.

Pentru a putea deschide șantierul, muzeul trebuia să elibereze spațiul și să depoziteze în condiții sigure patrimoniul. Soluția găsită de conducerea instituției au fost containerele modulare, așezate în aer liber. Acestea sunt dotate cu aere condiționate care ar fi mers non-stop de 4 ani și jumătate încoace, vara pe rece, iarna pe cald.

Doar că în această iarnă, potrivit surselor Cultura la dubă, unul dintre aparate s-a stricat, iar obiectele din interior ar fi stat câteva nopți la temperaturi de îngheț. Apoi, la topirea ultimei zăpezi, containere au fost inundate, după cum se poate vedea în imaginile obținute de Cultura la dubă.

Potrivit surselor noastre, care au dorit să rămână sub protecția anonimatului, Cristina Andrei, managerul muzeului, a fost înștiințată în repetate rânduri că aceste spații nu ar corespunde normelor pentru protejarea patrimoniului.

Aceleași surse ne-au spus că în containere nu există dezumidificatoare, pentru că acestea ar crește consumul de curent și ar putea duce la căderea totală a energiei electrice. De asemenea, sursele noastre susțin că nici nu ar mai fi spațiu pentru dezumidificatoare.

În timpul verii trecute, când s-au înregistrat în mai multe zile temperaturi de 40 de grade Celsius, containerele au stat în plin soare. Mai mult decât atât, acestea sunt prevăzute cu ferestre. Specialiștii în conservarea și restaurarea de manuscrise cu care am stat de vorbă spun că manuscrisele sunt considerate materiale vulnerabile și nu ar trebui niciodată depozitate în spații în care pătrunde direct lumina soarelui.

“Umiditatea este un factor principal care accelerează degradarea în timp a hârtiei, a adezivilor şi a legăturilor. Variaţiile de umiditate provoacă în acest material higroscopic distorsiuni şi modificări dimensionale primejdioase.

La baza acestora stă oscilația U.R. (Umiditate Relativă), care la rândul ei e influențată de variația de Temperatură.”, ne spune un specialist cu peste 30 de ani experiență în conservare și restaurare de hârtie.

Conform normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile, publicate în Hotărârea de Guvern Nr.1546/2003,

Valorificarea expozițională, temporară sau permanentă a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil se face numai în spații corespunzătoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se admite amplasarea, chiar pentru perioade scurte, a unor bunuri culturale mobile în spații care nu corespund condițiilor prevăzute de prezentele norme. (Cap. II, Art. 3).

Se consideră corespunzător spațiul care îndeplinește următoarele condiții:

a) este salubru;

b) are stabilitate microclimatică:

● umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamneză se cunoaște că și-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiții în consecință (eventual locale);

● temperatura nu trebuie să depășească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.;

c) pentru un spațiu nou construit, renovat sau restaurat, trebuie să treacă cel puțin 3-6 luni de la terminarea lucrărilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizării microclimatului interior;

d) nivelul iluminării bunurilor de natură organică, reglat în funcție de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimică, să nu depășească nivelul maxim admis de lucși x ore anual. În general se recomandă următoarele valori ale iluminării: 50-80 lucși pentru cărți, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeș, specimene de istorie naturală, 150-200 lucși pentru picturi și obiecte din lemn, iar componenta UV emisă de sursele de iluminat nu trebuie să depășească 75 æW/lm (microwatt/lumen);

e) este lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive;

f) instalațiile de iluminat, încălzire, apă și canal sunt în bună stare, au fost temeinic verificate și funcționează în mod corespunzător;

g) asigură securitatea bunurilor expuse;

Obiectele sanitare din baia lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, aruncate și deteriorate

La începutul șantierului deschis în 2021, muncitorii au aruncat cada, chiuveta, wc-ul și bideul, precum și boilerul de încălzire pe lemne din baia Casei Memoriale George Enescu, aflată în spatele Palatului Cantacuzino. Muzeografii au găsit ulterior obiectele aruncate în curte și le-au recuperat, însă ele erau deja deteriorate.

Tot muncitorii au folosit o bibliotecă ce a aparținut muzicologului George Breazul (n.r. 1887 – 1961) drept spațiu de depozitare a materialelor de construcții, mobilierul fiind grav avariat.

Încă de la demararea investigației, am încercat să obținem accesul pentru realizarea unui reportaj video în incinta muzeului. Mai întâi, managerul Cristina Andrei ne-a transmis că trebuie să primească acordul ministrului Culturii, apoi, vreme de câteva săptămâni ne-a amânat invocând niște investigații medicale. În final, după mai bine de o lună de încercări, aceasta ne-a transmis că nu consideră că patrimoniul muzeului este un subiect de interes public.

Am cerut în scris răspunsuri la următoarele întrebări:

“- Cine a ales ca soluție de depozitare a patrimoniului muzelui, pe perioada lucrărilor de consolidare, niște containere?

– În ce măsură aceste containere îndeplinesc condițiile necesare pentru depozitarea unui bunuri de patrimoniu precum manuscrisele lui George Enescu? Aveți cunoștintă despre faptul că lumina care pătrunde prin geamuri în timpul verii poate afecta starea manuscriselor?

– Cum au făcut față aceste containere temperaturilor extreme din vară și din iarnă?

– Este adevărat că în această iarnă, în timp ce afară erau noaptea -16 grade Celsius, unul dintre aerele condiționate s-a stricat și obiectele de patrimoniu au stat în ger mai multe zile? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Este adevărat că în urmă cu câteva zile, odată cu topirea zăpezii, a pătruns apă în containerele în care este depozitat patrimoniul? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Ați înștiințat Ministerul Culturii cu privire la aceste probleme? Dacă da, ați primit vreun răspuns?

– La începutul șantierului, obiectele sanitare din baia casei memoriale George Enescu au fost aruncate de muncitori, deteriorate, ulterior recuperate de angajații muzeului. Cum a fost posibilă această situație? Cine era responsabil cu protejarea acelor obiecte de patrimoniu și de ce acest lucru nu s-a întâmplat? Ce măsuri ați luat odată ce ați aflat că s-a întâmplat asta?”

Conducerea muzeului a răspuns astfel:

“Depozitarea bunurilor de patrimoniu nu este o informație publică, ci reprezintă un secret de serviciu exceptat expres de la transmitere de legea în vigoare. Totodată, dacă, în continuare, veți insista să publicați informații nu destinate publicului larg, vă asumați răspunderea pentru nesocotirea legislației. 

De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere că cercetarea dumneavoastră privind patrimoniul este strict de competența specialiștilor mandatați expres să constate starea de conservare a acestor bunuri, rațiunea fiind aceea că sunt persoane care cunosc exigențele conservării, exigențe care reprezintă o specialitate profesională și nu o informație publică. Informația publică este diferită de interesul public major pe care îl reclamă și care poate fi satisfăcut doar instituțional, pe arii de competență.”

Potrivit Legii 182/2000, instituția care gestionează bunuri de patrimoniu este obligată să înștiințeze ordonatorul de credite în maximum 5 zile dacă un bun de patrimoniu este în pericol. Am întrebat Ministerul Culturii dacă are cunoștință despre condițiile de depozitare a patrimoniului enescian și dacă a luat vreo măsură. Nu am primit un răspuns până la ora publicării articolului.

În schimb, Bogdan Trâmbaciu, directorul Unității de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, cea care gestionează șantierul de la Muzeul Enescu și noua licitație aflată în derulare, ne-a declarat că responsabilitatea depozitării patrimoniului revine integral muzeului.

“Tot ce ține de patrimoniul muzeului este responsabilitatea muzeului. Niciodată, la nicio investiție pe care noi am derulat-o, patrimoniul respectivelor entități nu a intrat vreo secundă în atribuțiile noastre sau în gestiunea noastră. La absolut nicio investiție. De la Palatul Culturii din Iași până la Muzeul Țăranului din București, patrimoniul este responsabilitatea muzeului.

Cum au găsit ei soluțiile să îl depoziteze, trebuie să întrebați acolo.”

Ați știut la începutul șantierului de o situație în care muncitorii au aruncat la gunoi obiectele sanitare din casa lui Enescu?

Eu nu știu de așa ceva, nu am auzit. Noi, când începem lucrările, de regulă predăm spațiul liber de orice sarcini. Intră în obligația beneficiarului să predea spațiul liber de orice sarcini.”, a declarat Bogdan Trâmbaciu pentru Cultura la dubă.

Problema clasării manuscriselor lui Enescu și scandalul bunurilor apărute la o casă de licitații. Istoricul Eugen Ciurtin: “Doar o mică parte dintre manuscrise sunt clasate.”

În 2021, casa de licitații Historic scotea la vânzare o presupusă parte a patrimoniului enescian, fără a oferi vreo explicație legată de proveniența obiectelor. Printre acestea erau o filă din partitura-manuscris a operei Oedipe, ce cuprinde motivele principale ale operei, o vioară ce a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României, fotografii cu dedicație, manuscrise, corespondențe și documente personale.

Istoricul Eugen Ciurtin descoperea atunci o situație uluitoare – doar o mică parte a manuscriselor lui George Enescu erau clasate ca bunuri de patrimoniu. Într-un răspuns pentru Cultura la dubă, conducerea Muzeului Enescu susținea în 2021 că a început clasarea lor abia din 2019, fiindcă până atunci nu ar fi existat niciun expert autorizat de Ministerul Culturii, de asemenea, că Ministerul Culturii ar trebui să aloce fonduri pentru inventariere.

În prezent, pe site-ul cimec.ro, baza de date oficială a patrimoniului cultural român, apar clasate ca bunuri de Tezaur mai multe manuscrise muzicale enesciene, fotografii, corespondențe, ordine de merit sau medalii, precum și picturi, țesături sau fotografii ce au aparținut familiei Cantacuzino – toate acestea sub gestiunea Muzeului Național “George Enescu”.

Eugen Ciurtin susține că în continuare sunt numeroase manuscrise care nu au fost încă incluse oficial în Patrimoniul Național.  

“Manuscrisele lui Enescu au fost odoarele lui: le purta, deschidea și aprofunda prin corecturi și adăugiri peste tot. Pe toate: inclusiv toate schițele de muzică ale copilăriei. A compus, așadar a fost originea acestor manuscrise, din 1886 până în 1954. Mii de pagini. Mii.

Acolo, la ultimul lui domiciliu, putem proba, cantitatea de muzică strânsă aproape atingea greutatea unei pianine comune… L-au obligat să le tot strămute, cât a fost în putere. La Dorohoi, la Paris, la Sinaia, la București, la Iași, la Moscova (desigur: în loc de Londra!), cu lădița predată lui I.G. Duca pentru Tezaurul Național în peregrinare, apoi la Lausanne, la Tescani, în America și, la final, ultimele, la Paris: acolo s-au aflat cele mai multe, când începuse să le claseze el însuși în 1954, sprijinit de un discipol de încredere, Marcel Mihalovici. Își punea ordine în hârtii. Și a venit Securitatea și i le-a luat. 200 de kilograme de muzică. 

Nu există deocamdată nici o istorie sistematică și completă a preluării moștenirii lui Enescu de către statul român, nici un inventar complet și accesibil public al tuturor manuscriselor sale muzicale și extramuzicale. Ultimul care știa perfect ce conținea arhiva de o viață a lui Enescu a fost Enescu însuși.

Un document inedit esențial emis în Elveția pentru Republica Populară Romînă, păstrat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Afaceri Externe, spune limpede: „în total 36 de pachete sigilate, 200 kg”.

Manuscrisele ajunse la București au intrat pe mâna lui Romeo Drăghici, factotum după moartea lui Enescu, fondator al Muzeului Enescu prin calitatea lui de colaborator al Securității. Socotit de toți (mă prenumăr perplex…) un filadelf al lui Enescu, când de fapt – cum am descoperit și demonstrat din 2021 încoace – cineva care a înstrăinat, descompletat, vândut în privat și în beneficiul său propriu mai multe manuscrise muzicale ale lui Enescu, esențiale, dacă n-ar fi pleonasm.

Așa că inventarul Drăghici, nefiind încă complet, nu știm cu exactitate și prin sursă publică câte sunt de fapt și ce deja s-a înstrăinat sau pierdut, nici ce subzistă descris după toate exigențele lucrului cu manuscrisele.” spune istoricul Eugen Ciurtin pentru Cultura la dubă.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea: “Este infinit mai ușor să ajungi să pui mâna fizic pe manuscrisele unor compozitori canonici, precum Verdi, decât pe cele ale lui George Enescu.“

Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu, reclamă o lipsă de transparență a Muzeului Enescu cu privire la manuscrisele lui compozitorului român și povestește, din experiența personală, că atât lui, cât și altor dirijori, le-a fost refuzat accesul la ele.

Potrivit legii, manuscrisele pot fi studiate, la cerere, în prezența unui custode, respectând condițiile de igienă impuse.  

“În luna noiembrie s-au celebrat 100 de ani de când George Enescu a dirijat pentru prima dată două fragmente din marea sa operă, Oedipe. Și am vrut, alături de Filarmonica George Enescu, să marcăm acest moment, pentru că era o bornă importantă în faptul că după ce și-a trimis manuscrisele la Moscova, împreună cu Tezaurul Național, a reușit în sfârșit, după ani de zile, să și le recupereze.

Așa că în 1925, în noiembrie, a prezentat pe scena Ateneului, în premieră, două fragmente din Oedipe. Ei bine, eu știu că acele fragmente există în Muzeul George Enescu. Există materiale după care George Enescu a dirijat în 1925. A fost cerut materialul de către Filarmonica George Enescu, nu de către mine personal, și s-a spus că nu există acele materiale. Ei bine, s-ar putea să fie din cauza faptului că aceste manuscrise sunt ținute în aceste containere. Nu pot să-mi dau seama de ce, dar eu știam că acele materiale există în muzeu, nouă ni s-a spus că nu.

Unde ați vedea așezate aceste manuscrise, la modul ideal, poate urmând niște modele de afară, cum se întâmplă cu operele lăsate de alți mari compozitori?

Vă dau exemplul cel mai recent. Arhiva lui Verdi este împărțită în două. Cam 95% este în Milano, în L’Archivio Storico Ricordi, care aparține editurii Ricordi. Și își are sediul în Biblioteca Națională din Milano, care e un palat imens în care mai e și Academia de Arte Frumoase, mai sunt câteva biblioteci. Acolo sunt păstrate niște condiții extrem de bine controlate, cu o temperatură constantă, cu o lumină constantă, umiditate constantă. Ele când se scot din rastel se scot cu mănuși, dar pot fi cercetate cu mâinile curate dacă sunt atunci proaspăt spălate și uscate cu hârtie neapărat.

La Paris, la Biblioteca Națională a Franței, la fel. Cam 5% din manuscriselele lui Verdi sunt în Biblioteca Națională a Franței, într-o serie de materiale care au venit de la Opera din Paris. La fel, e totul extrem de bine controlat, extrem de bine păstrat și cu foarte mare grijă și atenție, pentru că sunt lucruri care se pot deteriora extrem de rapid.

În ceea ce privește manuscrisele lui George Enescu, în momentul renovării muzeului, eu le-aș fi dus într-un alt loc în care se păstrează manuscrise – bibliotecă, cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române, un alt loc în care pot fi controlate și, cel mai important, se pot consulta în continuare.

Pentru că degeaba ai acest tezaur nemaipomenit al lui George Enescu, dacă el nu poate fi consultat de către muzicieni, de către muzicologi.

Și să vă mai spun ceva.

Manuscrisele lui George Enescu au supraviețuit ambelor războaie mondiale, bombardamentelor de la București, retragerii lui George Enescu, împreună cu tot guvernul și cu familia regală la Iași, transportului împreună cu Tezaurul Național la Moscova și înapoi, și nenumăratelor călătorii ale lui Enescu, fiindcă le căra peste tot cu el. Iar acum noi să nu reușim să avem grijă de ele, e ceva incredibil, e rușinos.” – Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu.

Istoricul Palatului Cantacuzino

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București a fost comandat de Gheorghe Cantacuzino, cunoscut drept “Nababul”, fost primar al Capitalei, prim-ministru, şef al Partidului Conservator.  Celebrul arhitect Ioan D. Berindei a desenat planurile în 1898, iar construcția a fost ridicată între 1901-1903.

Piese de mobilier, țesături, tablouri sau fotografii care au aparținut familiei Cantacuzino și au supraviețuit regimului comunist sunt acum parte din Tezaur, de asemenea depozitate în containere.

În acest palat, pe 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, prin care România a primit cadrilaterul. Tot aici au avut loc ședințele guvernului român (n.r. Consiliului de Miniștri) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1913, palatul a fost moștenit de fiul Nababului, Mihail G. Cantacuzino. După decesul prințului, soţia acestuia, Maria Rosetti-Teșcanu Cantacuzino, s-a recăsătorit în 1937 cu George Enescu. Cei doi au locuit o perioadă în casa din spatele palatului.

Compozitorul a murit în 1955, iar soţia sa a lăsat prin testament palatul şi clădirile anexe pentru întemeierea unui Muzeu Național George Enescu.

Potrivit siteului instituției, “patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba muzicii româneşti şi a afirmării sale în context universal.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Manuscrisele lui Enescu, bunuri de Tezaur, ținute de 4 ani în containere, în ger sau caniculă. Obiectele sanitare din casa memorială, aruncate de muncitori appeared first on Cultura la dubă.

Casa de licitații Historic a anunțat ieri licitația George Enescu “Univers și creație”, chiar la 140 de ani de la nașterea compozitorului și cu câteva zile înainte de începerea Festivalului Internațional George Enescu.

Cercetătorul Institutului de Istorie a religiilor al Academiei Române, Eugen Ciurtin, dirijorul Gabriel Bebeșelea sau scriitorul Radu Vancu critică licitația și ridică mai multe semne de întrebare cu privire la autenticitatea sau proveniența lucrărilor.

Casa de licitații susține că întrunește toate condițiile legale pentru organizarea licitației.

“Historic” este aceeași casă care a organizat licitații cu manuscrisele lui Mircea Eliade.

Conform organizatorilor licitației, “George Enescu. Univers și creație” prezintă public, cu ocazia jubileului de 140 de ani de la nașterea compozitorului român (19 August), piese de o reală valoare precum partitura-manuscris a operei Oedipe: o filă ce cuprinde motivele principale ale operei, o vioară ce a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României, fotografii cu dedicație sau inedite, manuscrise, corespondențe și documente personale“.

Prețul de pornire pentru “partitura-manuscris a operei Oedipe” este de 100.000 de euro, iar valoarea este estimată între 150.000 și 300.000 de euro. În descrierea din catalogul licitației se precizează că “partitura-manuscris a operei „Oedipe” este formată dintr-o filă, în care sunt prezentate laitmotivele lucrării, linia melodică pe care trebuie să o urmeze fiecare personaj, precum și un scurt rezumat al lucrării.”

Conform cercetătorului Eugen Ciurtin, manuscrisele complete ale operei Oedipe ar fi fost donate Muzeului Național George Enescu, prin urmare acesta se întreabă care este proveniența manuscriselor scoase acum la licitație.

“Cum e cu putință să anunți că vinzi manuscrisul „piesei“ Œdipe? Care manuscris? Un manuscris autograf complet? Acesta se păstrează în fonduri publice, e inalienabil, dacă inalienabil există în română, ceea ce poate fi o speranță deșartă. Sunt alte manuscrise colaterale Œdipe? Care?! De unde?! Ale cui?! Sursa lor consfințită, după moartea lui Enescu, este fondul bunului Romeo Drăghici, prietenul lui avocat, fostul director al Muzeului Enescu, unde le și donase firește.” – Eugen Ciurtin, cercetător

Dirijorul Gabriel Bebeșelea, interesat în mod special de descoperirea unor manuscrise autentice în biblioteci din întreaga lume, se arată și el revoltat de această situație.

“Aceste documente nu aparțineau statului român? Bunul prieten al lui Enescu și executor al testamentului său, Romeo Drăghici, fost director al Muzeului “George Enescu”, menționat ca provenient al acestor obiecte de licitație, n-a donat statului tot ce rămăsese de la marele compozitor?

De ce vioara lui Enescu, menționată în această licitație, nu apare în nici măcar o listă din vreo sursă bibliografică? Poate pentru că nu e a lui Enescu?!

Câte file are acea misterioasă partitură-manuscris de la Œdipe? E într-adevăr manuscrisul original? Hm! Și câte și mai câte întrebări…Dar cea mai importantă întrebare: aceste documente nu aparțineau deja statului? Iar aici mă refer strict la cele care au aparținut lui Enescu, nu și cele discutabile și disputabile, cum ar fi vioara trecută pe acea listă.” – Gabriel Bebeșelea, dirijor

În clipul de prezentare al licitației apare chiar o fostă directoare a Muzeului Național George Enescu, Ilinca Dumitrescu, pianistă și muzicolog, care ține să sublinieze “importanța acestei case de licitații, Historic, în peisajul cultural românesc.”

Despre presupusul manuscris Oedipe scos la licitație, aceasta precizează că el conține “câteva lucruri legate de premiera operei la Paris. Sunt anumite fragmente de text muzical și câteva indicații ale lui George Enescu, legate de mise-en-scène, foarte interesante pentru cei care se vor apleca în continuare asupra operei “Oedipe”.

În ceea ce privește vioara, conform casei Historic, este vorba despre un “model Joseph Guarnerius del Gesù, primită de George Enescu din partea familiei regale a României, atelierul fraților Wolff Kreuznach, 1885“. Pentru această piesă, prețul de pornire este 50.000 de euro, iar valoare este estimată între 75.000 și 100.000 de euro.

În catalog se mai regăsesc fotografii cu George Enescu, corespondență sau afișe de concert.

Cultura la dubă a solicitat un punct de vedere Ministerului Culturii. Iată răspunsul ministrului Bogdan Gheorghiu:

“Am luat la cunoștință de licitația bunurilor presupuse a aparține maestrului George Enescu. Am contactat telefonic Direcția pentru Cultură a Municipiului București care mi-a comunicat faptul că, în cursul zilei de 18 august 2021, s-a depus o solicitare de clasare pentru două bunuri aparținând maestrului Enescu, respectiv o partitură și o vioară.

Dosarul pentru partitură îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru analiza în vederea clasării, urmând ca pentru celălalt dosar să se aducă completări. În termen de cinci zile de la data depunerii, dosarul va ajunge la Ministerul Culturii. Totodată, voi lua legătura cu Muzeul Național „George Enescu” pentru a verifica originea acestor documente. Voi reveni cu detalii.”

De cealaltă parte, directorul casei de licitații, Cezar Florea, ne-a transmis: “casa de licitații Historic întrunește toate formalitățile legale, din toate punctele de vedere, depunând dosarele de clasare la Ministerul Culturii, Arhivele Naționale și Oficiul de Patrimoniu.”

Muzeul Național George Enescu susține că întreaga partitură a operei Oedipe se află în patrimoniul muzeului, în timp ce singura vioară Guarneri del Gesu cunoscută ca fiind una dintre viorile lui George Enescu, a răsunat ieri, de ziua compozitorului, la Muzeul Enescu.

“În ceea ce privește partitura operei Oedipe, manuscrisul acesteia se află la muzeu, bine păstrat în condiții corespunzătoare de conservare și protecție.

Muzeul deține, de asemenea, 5 viori care au aparținut lui George Enescu, toate clasate:: vioara Guarneri del Gesu (1731), al cărei drept de folosință îl are, în urma unui concurs, violonistul Gabriel Croitoru, 2 viori Paul Kaul, o vioară Gaspar da Saló, o vioră Pierre & Hippolyte Silvestre.

Vioara Guarneri del Gesu și vioara Paul Kaul (cea construită pe măsura mâinii lui Enescu) au răsunat ieri, 19 august, de ziua Maestrului, în Aula Palatului Cantacuzino.

Din1990, de când s-a redeschis Muzeul Național “George Enescu”, nu au fost înstrăinate obiecte de patrimoniu, dimpotrivă, demersurile managementului au fost îndreptate către sporirea patrimoniului și protejarea lui.” 

Conform procedurii legale, pentru obiecte de patrimoniu, statul român are drept de preemțiune la cumpărare. Dar procedura de clasare poate dura și câțiva ani. Licitația George Enescu va avea loc pe 22 septembrie 2021.

Festivalul George Enescu, prin Artexim, a anunțat azi Ministerul Afacerilor Interne cu privire la investigarea acestui subiect.

The post Un presupus manuscris al operei “Oedipe”, de George Enescu, scos la licitație alături de scrisori, fotografii și o vioară ce ar fi aparținut compozitorului appeared first on Cultura la dubă.