Otilia Vîrvorea este un cadru didactic atipic, în cel mai bun sens, și ne dă speranța de schimbare în sistemul educațional din România. Într-o sâmbătă înzăpezită din Bârlad și împrejurimile lui, elevii săi din clasa a X-a a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” fac naveta din mediul rural, în frig, pentru a participa la o activitate de educație non-formală, în care urmează să își cunoască mai bine emoțiile.

Întâlnirea face parte din cadrul unui proiect scris de diriginta lor, Otilia Vîrvorea, profesoară de engleză, pentru dezvoltarea mindsetului de creștere.

Un psiholog este implicat și reușește să le explice adolescenților, într-un cadru prietenos, ce înseamnă emoțiile, stima de sine sau teama de eșec și, împreună cu profesoara, îi ajută să învețe să le gestioneze. De asemenea, să identifice un scop și pașii pe care trebuie să îi facă pentru atingerea lui.

„Am avut ninsoare peste noapte și zăpadă dimineață, au stat câte 50 de minute în stație ca să ajungă aici, într-o sâmbătă. (…)

Îmi propun să dezvolt în clasa mea un mediu în care elevilor mei să nu le fie teamă de greșeală. În școala românească, în general, se corectează greșeli.

Noi, ca profesori, parcă le vânăm, iar copiilor le este foarte teamă să greșească și nu conștientizează propriul lor proces de creștere.

Îmi doresc să apropii elevii între ei, să nu mai râdă la greșelile celorlalți, să învățăm cum să ne ajutăm, să dăm feedback pozitiv.”

O sâmbătă mai târziu, elevii revin la școală pentru o altă întâlnire non-formală. Scopul este să învețe ce înseamnă mindset de creștere și să prindă încredere în propriile resurse interioare, indiferent de mediul de acasă sau cel de la școală.

„Mindset de creștere înseamnă să nu ne punem frâne singuri, să avem răbdare, să înțelegem că greșeala nu este un obstacol, ci o oportunitate, că este ok să fii vulnerabil, fără să fii judecat, iar dacă ești judecat, nu e despre tine, ci despre cel care emite această judecată, înseamnă că succesul celorlalți trebuie să te inspire, nu să stârnească invidie. Iar tot ce se întâmplă bun în viața noastră, nu este întâmplător, ci este rezultatul unui efort.”

Jumătate dintre elevii săi provin din mediul rural, iar situațiile de acasă nu sunt mereu ușoare. Otilia Vîrvorea compensează lipsurile cu umanitate și atenție la emoțiile tinerilor. Din timpul său liber, le oferă timp de consiliere, discuții 1 la 1 sau ieșiri în oraș.

„Eu știu că lor le este foarte greu și știu că nu au întotdeauna susținerea părinților, dar ce pot să le spun este că educația e șansa lor.”

“Dacă înțeleg că vin la școală pentru a găsi acel lucru care îi poate scoate din starea de disconfort pe care o au, atunci asta este calea. În plus, din ce în ce mai multe organizații dezvoltă programe pentru dezvoltarea lor, cum ar fi programul Caleidoscop, al UiPath Foundation, care sprijină copiii de clasa a 9-a să aibă un start bun.

Dacă se uită cu atenție în jur, vor găsi tot ceea ce au nevoie să reușească.”

Otilia Vîrvorea are deja aproape 30 de ani în învățământ și conștientizează nevoia de schimbare inclusiv a cadrelor didactice.

„Eu fac parte dintr-o cancelarie de peste 70 de profesori, procesul de schimbare este mai greu, dar în ultimii ani se simte dorința de schimbare.

Pentru mine, cel mai motivant este să vezi că un copil care nu se simte bine cu el însuși și în clasă, începe să se deschidă.

Eu mi-am dat seama că menirea mea, ca profesor, nu este să scot olimpici, ci să fac ceva pentru acești copii, care de la o generație la alta sunt atât de diferiți. Cred că cea mai mare nevoie a copiilor de azi e aceea de a avea grijă de emoțiile lor și de a le înțelege, de a rămâne umani.”

Pe lângă activitatea de la școală, Otilia este vicepreședintele Asociației “Bună ziua, copii din România” și s-a specializat pe protecția copilului. Pentru a-și atinge scopul său profund, acela de a fi mai aproape de sufletul elevilor, le propune exerciții de umanitate menite să îi facă să vadă aspectele bune ale vieții lor.

“Copiii au nevoie să învețe să fie recunoscători. Văd asta și la copilul meu. Pentru că îi creștem cu tot ce vor, au senzația că totul li se cuvine.

De exemplu, înainte de sărbători vrem să scoatem oamenii din mall-uri de Crăciun și să îi ducem acolo unde cadourile sunt neprețuite. Mergem cu copiii în casele de bătrâni, unde nu duc cadouri, ci petrec timp cu bătrânii de acolo sau cu copiii din casele de copii. Când au intrat într-o casă de copii, elevii mei nu au putut să își cânte colindele fiindcă au început să plângă.”

Pe termen lung, își dorește ca elevii săi să fie laolaltă o clasă de prieteni, în care greșelile sunt firești, succesul cuiva e inspirațional pentru ceilalți, nu declanșator de invidie și, cel mai important, să crească stima de sine a tinerilor pe care îi are în față și le modelează destinele, timp de 4 ani de liceu.

***

Material realizat de Cultura la Dubă în parteneriat cu Teach for Romania și UiPath Foundation.

The post „Mi-am dat seama că menirea mea, ca profesor, nu este să scot olimpici. Cred că cea mai mare nevoie a copiilor de azi este aceea de a avea grijă de emoțiile lor.” – Otilia Vîrvorea, profesoară appeared first on Cultura la dubă.

Beatrice Stăncioiu este psiholog, consilier școlar și profesoară în învățământul primar și ne-a explicat ce efecte poate avea forțarea unui copil de a spune poezii la serbări, dar și cum îi putem atrage pe cei mici în universul magic al cărților.

Cum am putea explica, de fapt, beneficiile cititului? De ce este important să citim?

Cred că primul lucru care ni s-a spus este că cititul îmbogățește vocabularul. Și așa este. Îmbogățește vocabularul, prin expunerea la cuvinte noi sau expresii, este o oportunitate de a învăța ceva nou, îți oferă și o altă perspectivă asupra lucrurilor.

Sunt momente dificile în viața fiecărui om, iar citind te poți regăsi în poveștile altor oameni. Aceste experiențe te pot ajuta să te înțelegi, să descoperi lucruri noi despre tine, să înțelegi că nu ești singur.

Altfel, cititul ajută foarte mult la concentrare și la conectare, conectarea la poveste, dar și conectarea la sine. Ai nevoie să fii într-o anumită stare ca să poți să citești, trebuie să fii prezent.

Apropo de momentul potrivit, mulți spun că e bine să citim înainte de culcare, de ce este special acest moment?

Îți oferă o stare de liniște și de relaxare. Depinde mult și de ceea ce citim înainte de culcare, dacă citim lucruri care ne afectează emoțional, e posibil să ne agite.

Când te așezi în pat și începi să citești, practic te deconectezi de la o zi plină și îi permiți creierului să se relaxeze puțin. Îi dai o pauză de la rutină, probleme, griji.

Pentru că, de fapt, toate astea ne împiedică să adormim, frământările și agitația de peste zi. Cărțile te scot din povestea ta și te introduc în a lor.

Plăcerea de a citi este ceva ce se câștigă în copilărie și nu se mai schimbă pe parcurs sau se poate schimba și la maturitate?

Se poate schimba, însă dacă nu descoperi plăcerea asta din copilăria mică, va fi greu să îți placă la adolescență. Se mai poate să o descoperi după 25 de ani.

Copilăria mică înseamnă de când înveți la școală să citești, clasa I, clasa a II-a. Eu am copii la clasele a II-a și a III-a care citesc cărți, dar fac asta pentru că au fost încurajați de părinți. Părinții le-au prezentat copiilor lumea magică a cărților, a poveștilor, iar atunci este mult mai ușor pentru acei copii să găsească bucuria de a citi.

“Ca să ajungă să citească în școală, copiii trebuie obișnuiți cu universul cărților încă de când sunt foarte mici, ar fi bine ca părinții să le citească în momente de relaxare, înainte de culcare. Sau nu neapărat să le citească, ci pur și simplu să le spună povești.”

Beatrice Stăncioiu, psiholog

Copiii își creează cu ochii minții imaginile din povești. În schimb, televizorul, telefoanele, îți prezintă totul de-a gata, pe când cartea te ajută să îți creezi tu povestea, să îți dezvolți creativitatea și să faci conexiuni.

Citind, copiii își antrenează memoria și apoi pot face conexiuni.

Sunt unii părinți care folosesc cititul drept pedeapsă sau obligație pentru copii. Ce efecte are o astfel de abordare?

Cu pedeapsa nu rezolvi nimic, copiii se simt umiliți și neînțeleși atunci când îi pedepsești. Nu poți să îi spui “trebuie să citești”. De ce? Copilul trebuie atras, iar copiii învață prin joc. Cu forța nu se învață nimic.

Cât de importantă este și puterea exemplului? Ca cei mici să îi vadă pe adulții lor răsfoind o carte, în loc să stea tot timpul pe telefon?

E esențială. Copiii sunt o reflexie a noastră, a adulților, apoi noi, ca adulți, repetăm inconștient anumite tipare din copilărie.

Creștem în familie, vedem anumite lucruri, apoi le facem și noi, pentru că acesta e normalul în viața noastră. Dacă noi stăm toată ziua cu telefoanele în mână și ne uităm la televizor, copiii vor face același lucru, ei nu au de unde să își ia informația că există și altceva. Doar școala le mai poate deschide orizonturile, dacă în familie nu se întâmplă asta.

Pentru că e Ziua Poeziei, aș vrea să te întreb ce rol are memorarea de poezii în copilărie? Practic, la serbări, la gradiniță, copiii iau contact cu poezia.

“Noi am crescut fiind forțați să memorăm poezii, toți aveam emoții. Sunt copii care atunci când îi pui pe un podium se blochează, pentru că nimeni nu îi pregătește dinainte.”

Totul e pentru adult, nu pentru ei. Ei sunt atât de mici încât nu înțeleg fenomenul și se blochează. Serbările sunt un spectacol pentru părinți. Sunt unele grădinițe care nu fac asta exact din această cauză, să nu supună copiii unui stres.

Da, îți poți antrena memoria, dar e esențial să îți placă și să înțelegi ceea ce memorezi. Dacă înveți ceva mecanic, după 10 minute ai uitat. Dacă înveți ceva logic și înțelegi ceea ce ai memorat și îți și place, atunci ții minte foarte mult timp.

Dar nu e nevoie să memorezi poezii sau informații ca să îți antrenezi memoria. E suficient să citești. Cititul e pentru creier cum e sportul pentru corp, singura modalitate prin care ți-l antrenezi.

Copiii pot rămâne cu traume din cauza unui moment de blocaj la serbare?

Da, ei cred că îi dezamăgesc pe părinți și ajung să creadă că ei nu sunt suficient de buni, doar fiindcă nu au putut spune poezia.

“Asta le zdruncină încrederea în ei, dar ei nu au nicio vină că sunt supuși la asta de către propriul părinte.”

Un părinte poate să îi spună copilului “Dacă nu vrei să spui asta, nu e nicio problemă, e ok.”

Nu să îi spună: „Învață poezia, că trebuie să o spui la serbare”. Stai, ce înseamnă serbare? Copiii au nevoie de predictibilitate, să știe la ce să se aștepte. Dacă nu știu la ce să se aștepte, ei devin anxioși.

E nevoie ca părinții să le explice ce înseamnă acest eveniment la sfârșitul anului. Ce sărbătorim? Noi vă sărbătorim pe voi, copiii, că după un an greu, ați reușit să terminați. Serbarea e despre ei, nu despre nevoia părintelui de a-și vedea copilul acolo, e o bucurie că cei mici au încheiat o etapă din viața lor și vor începe alta.

The post Obligația de a spune poezii la serbări îi poate traumatiza pe copii. Interviu cu psihologul Beatrice Stăncioiu appeared first on Cultura la dubă.

Și aș adăuga un dar către noi și sufletul nostru. În jungla aceasta în care trăim, de prea puține ori mai avem timp să ne oprim să admirăm frumosul, să-l lăsăm să ne pătrundă în suflet și să ne curețe mintea.

Cunoști acea senzație extrem de plăcută pe care o resimți atunci când iei parte la un eveniment cultural, cum ar fi un concert, o piesă de teatru, un film, un spectacol de dans sau pur și simplu o vizită la muzeu? Cu siguranță o cunoști și cu siguranță că dacă ți-ai oferi asta mai des, ar deveni un drog plăcut.

Cumva, orice manifestare culturală are un efect afrodisiac asupra creierului nostru.

Există studii care au urmărit efectul artelor asupra comportamentului, gândurilor și emoțiilor noastre și care au demonstrat că fie și doar fiind martori la anumite maniferstări ale artei ne putem îmbunătăți sănătatea psihică și, automat, și pe cea fizică.

La nivel mondial, există programe care utilizează artele și creativitatea pentru a îmbunătăți sănătatea mentală a oamenilor. De altfel, artele sunt o formă minunată de exprimare a emoțiilor.

Pentru cei care nu își pot exterioriza altfel trăirile, pentru cei care se confruntă cu blocaje emoționale, un act artistic poate produce un declic pe care cu greu îl poți obține prin alte modalități.

Cultura are și rolul de a crea ideea de comunitate. Oamenii care participă la un act cultural împărtășesc emoții, pasiuni, bucuria întâlnirii, iar nevoile de apartenență și de relaționare sunt nevoi primordiale ale omului.

Participarea la acte culturale și artistice reduce stresul, scade nivelul de anxietate și depresie, oferă o stare de bine prelungită, un boost de optimism și încredere și o mai mare rezistență la provocările cotidiene.

De altfel, există și o ramură a psihoterapiei, numită ”Art Therapy” care folosește arta pentru a trata anumite probleme emoționale. Această formă de terapie se folosește în mod terapeutic de artele vizuale, în primul rând.

De multe ori, nu este nevoie să beneficiezi de ghidajul unui terapeut pentru a te bucura de beneficiile acestui tip de terapie: oricine poate încerca acasă, în confortul propriu, să scrie (de mână), să deseneze, să coloreze, să picteze, să realizeze colaje, să modeleze.

Terapia prin artă te determină practic să oprești pentru moment motoarele și să te concentrezi pe tine, pe ceea ce simți, pe ceea ce se întâmplă în interiorul tău și să transpui totul în exterior printr-o modalitate artistică. O astfel de terapie ajută în tratarea adicțiilor, anxietății, problemelor de atenție, în situații de pierdere și doliu, demență, depresie, probleme de alimentație, traume sau probleme în relații.

Având în vedere că ne concentrăm pe proces și nu pe produsul final, terapia prin artă nu urmărește să ne transforme în niște artiști în adevăratul sens al cuvântului, ci poate doar în artiștii propriilor noastre vieți. Indiferent de rezultat, ceea ce creăm ne ajută să ne creștem și încrederea în noi înșine și să îmbunătățim stima de sine.

În plus, actele culturale și artistice ajută foarte mult și în procesul de autocunoaștere și în cel de trezire a unor emoții blocate în subconștient.

Emoțiile complexe, cum sunt tristețea sau furia nu sunt atât de ușor de exprimat prin cuvinte sau comportamental, așa că prin artă ele pot fi deblocate. Sunt emoții pe care, copii fiind, nu am avut voie să le exteriorizăm, iar la maturitate nu știm să o facem, pentru că alfabetul emoțional și felul în care ne raportăm la emoții se învață în primii ani de viață.

Arta vine să ne oglindească ceva ce doarme poate în interiorul nostru, părțile amorțite din noi, despre care poate nu știm mai nimic.

Studii recente arată că putem inclusiv pune frână deteriorării cognitive cauzate de vârstă prin participarea la evenimente culturale sau prin implicarea în activități artistice și creative.

Prin artă, creată sau doar admirată, obținem o vindecare complexă și în profunzime, obținem alinare, stare de bine și bucurie.

Cristina Petrescu este psihoterapeut și jurnalist.

The post “Emoțiile complexe, cum sunt tristețea sau furia, pot fi deblocate prin artă” – Cristina Petrescu, psihoterapeut appeared first on Cultura la dubă.