Timp de aproape două săptămâni, comunitatea Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, formată din profesori, elevi și părinți, s-a luptat pentru salvarea unei clase de a IX-a, care ar fi urmat să fie închisă din anul școlar 2026-2027, ca urmare a măsurilor impuse de Ministerul Educației la nivel național, privind comasarea claselor sau a școlilor și reducerea numărului de clase.

Demersul lor s-a încheiat cu o victorie, ISJ Hunedoara anunțând că va suplimenta planul de școlarizare cu o clasă pentru Liceul de Arte. Însă chiar și așa, comunitatea a organizat ieri, 11 februarie, un protest pașnic, în fața Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, pentru a cere stabilitate, predictibilitate și respect pentru învățământul vocațional. Elevii de la clasele de muzică au interpretat muzică live, iar cei de la clasele de arte plastice și-au expus lucrările pe asfalt sau au pictat chiar în timpul protestului.

“Mulțumim din suflet părinților care au fost alături de noi la fiecare pas. Mulțumim elevilor, foștilor elevi si fostilor profesori care au arătat, încă o dată, ce înseamnă să fii parte dintr-un liceu de artă.

Și un MULȚUMESC imens comunității – oameni care poate nu au copii în școala noastră, dar care au înțeles că liceul nu este doar al nostru. Este al județului. Este al comunității.

Multumim celor ce au inteles ca investiția în învățământul artistic nu este un moft. Este o investiție în viitor. Într-un liceu de artă nu se formează doar artiști. Se formează oameni compleți. Oameni sensibili, dar puternici. Creativi, dar disciplinați. Empatici, dar riguroși. Oameni care știu să muncească, să simtă, să gândească și să construiască.

Acest manifest nu a fost doar despre o clasă. Ci despre puterea unei comunități unite.”, a transmis profesoara Bianca Iacoboni pe pagina sa de facebook.

În demersul pentru salvarea clasei de arte s-a implicat și Natalia Intotero, deputat de Hunedoara. Aceasta a participat la discuții cu autoritățile locale și cu ISJ Hunedoara, cerând găsirea unei soluții.

“Liceele vocaționale precum liceul de arte, liceul sportiv sau liceul pedagogic deservesc întreg județul, nu doar municipiul Deva. Doar în acest an școlar, aproximativ 40% dintre elevii claselor a IX-a ai Liceului de Arte provin din alte localități ale județului, iar acest lucru trebuie luat în calcul.

Am solicitat reanalizarea situației, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru a evita tăierea claselor în aceste licee. Am primit un memoriu din partea cadrelor didactice, pe care îl voi înainta Ministerului, ca un semnal de alarmă privind impactul acestor măsuri asupra învățământului.”, a transmis Natalia Intotero.

“Având în vedere cele trei memorii, înregistrate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, provenite de la unități de învățământ din municipiul Deva și de la părinți, precum și solicitările Primăriei Municipiului Deva și ale Consiliului Județean Hunedoara, în ședința Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean, întrunit în data de 09.02.2026, s-a aprobat suplimentarea proiectului planului de școlarizare, pentru anul școlar 2026 – 2027, astfel: 1 clasă la Colegiul Național “Decebal” Deva – filiera teoretică și 1 clasă la Liceul de Arte “Sigismund Toduță“ Deva – filieră vocațională.

Pentru municipiul Deva, în anul școlar 2026 – 2027, vor fi cuprinse în proiectul planului de școlarizare 26 de clase a IX-a, învățământ liceal de zi, respectiv: 9 clase – filieră teoretică, 8 clase – filieră vocațională și 9 clase – filieră tehnologică.”, a transmis ISJ Hunedoara.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Elevii de la Liceul de Arte din Deva au dus arta lor în fața inspectoratului, în lupta pentru salvarea învățământului vocațional appeared first on Cultura la dubă.

Florin Bican este una dintre cele mai importante voci contemporane ale literaturii române pentru copii. La Editura Arthur, alături de ilustratorul Dan Ungureanu, a dus mai departe aventurile lui Apolodor, personajul creat Gellu Naum, contribuind la îmbogățirea acestei serii și la apropierea copiilor de simpaticul pinguin călător Apolodor. De asemenea, e cunoscut pentru volumul Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc.

Are totodată o contribuție esențială și la traducerea în limba română a unor autori consacrați la nivel internațional, precum Lewis Carroll, Roald Dahl, T.S. Elliot sau J.K. Rowling.

Născut în București, dar mutat de ceva ani la Cluj, scriitorul participă frecvent la întâlniri cu elevi în școli, menite să-i aducă pe cei mici mai aproape de carte. Până nu demult, literatura pentru copii era considerată un subgen minor. Însă în cel puțin ultimii 10 ani au fost publicate numeroase volume pentru copii, scrise atât de autori maturi, consacrați, cât și de debutanți, simpli părinți, ori personalități din mass-media.

La nivel internațional, anunțul făcut la sfârșitul anului trecut de Fundația Booker Prize, conform căreia va lansa din 2027 un Booker Prize pentru ficțiune dedicată copiilor între 8-12 ani, confirmă ascensiunea literaturii pentru copii.

Dialogul cu Florin Bican, desfășurat la FILIT Iași, a pornit de la o axiomă tot mai des pronunțată în anumite medii sociale: că generațiile tinere citesc tot mai puțin. În realitate, am văzut atât la FILIT, cât și la alte întâlniri dintre scriitori și elevi, că interes există acolo unde fie un profesor, fie părinții i-au cultivat copilului apetitul pentru lectură.

Bibliotecile ar putea avea și ele o contribuție imensă în acest sens, dacă fondul de carte ar fi mai actual, crede Florin Bican. Autorul afirmă, de asemenea, că literatura pentru copii ar trebui să fie citită și de către adulți, pentru a căpăta și mai multă relevanță.

***

Tot se vehiculează în spațiul public ideea că se citește din ce în ce mai puțin. Generațiile noi își iau informația altfel sau se documentează altfel. Care este părerea dumneavoastră vizavi de acest subiect?

Acum vreo 15 ani susțineam și eu lucrul acesta, pentru că, necunoscând foarte mulți copii și nevăzându-i citind în public, am crezut în mod automat și deloc argumentat că ei nu mai citesc.

Apoi, am început să întâlnesc prin școli elevi care citesc. Acum, statistic, nu știu cât este de relevantă sau susținută impresia mea, dar am întâlnit foarte mulți copii care citeau. Procentual reprezintă un număr mic din totalul celor care există în țară. Dar mă gândesc că nu m-am întâlnit cu toți copiii care mai citesc și că mai sunt și alții în afară de ei.

De câte ori încerc să recomand pentru publicare, pentru traducere o carte, ilustrând argumentația mea cu reacțiile pozitive ale unor copii, editorii îmi spun că eu cunosc copii atipici. Acum nu știu cât de tipici sunt cei care nu citesc. Nu știu ce înseamnă copil atipic. Vorbesc oarecum în afara realității, dar să zicem că există un număr de tineri care citesc, care înțeleg ce citesc și, mai ales, care pot să discute despre ceea ce citesc.

Care credeți că ar putea fi efectele unor tăieri bugetare de la educație și cultură, mai ales pe fondul unei perioade postdecembriste, în care aceste două domenii au fost mai tot timpul sacrificate?

Nu știu dacă s-a ajuns aici, și mă refer la acest gol de valori, în urma blocării accesului la lectură. Pentru că el nu e blocat oficial. Biblioteciile sunt mai puține, fondul bibliotecilor suferă destul de mult din cauza economiilor care se fac. Cărțile sunt disponibile și, în continuare, există o libertate de lectură, în ciuda protestelor unor părinți și profesori că anumite texte, anumite cărți ar fi nedemne de a fi oferite copiilor să le citească. Protestele au în vedere și Capra cu trei iezi de Ion Creangă.

Nu știu dacă e o cauză sau un efect a ceva, pe care necunoscându-l nu-l pot califica. Ar avea mult de beneficiat educația și lectura, dacă bibliotecile ar fi finanțate corespunzător.

Am văzut asta lângă Cluj, în localitatea Mihai Viteazu, unde am fost invitat la bibliotecă să am o întâlnire cu elevii școlii din comună. Și am ajuns în fața unei clădiri care părea din alt timp. Mă refer la viitor. Și din alt spațiu. O clădire foarte frumoasă, cu o arhitectură îndrăzneață. Era construită cu sprijinul primarului, alimentată minunat cu cărți, având un buget generos. Și asta ar fi prima minune.

A doua minune: elevii de la școala care se afla chiar peste drum de bibliotecă veneau în valuri să ia cărți, și bibliotecara îi sfătuia pe fiecare în parte, îi învăța ce să caute în texte, cum să se bucure de ele. E un fenomen biblioteca din comuna Mihai Viteazu. N-am mai întâlnit în alte părți.

Totuși, aud și povești sau primesc apeluri pe Facebook, de la bibliotecari din sate și comune. Nu au resurse și mă roagă să le trimit câteva cărți pentru copii, pentru că nu și-au mai înnoit fondul de ani de zile. Deci există o nevoie de carte. Sper că intervențiile bibliotecarilor sunt provocate de solicitările copiilor de a primi cărțile.

Într-un interviu recent, menționați contextele divergente și implauzibile ca fiind foarte productive pentru crearea de literatură, mai ales dacă autorul le face să conveargă într-un mod plauzibil. Cât de mult contează contextul în literatură, dar și în traducere, având în vedere că schimbați admirabil cele două pălării. Cum jonglați cu ele în Răsciclopedia de povești sau în seria cu Apolodor?

Copilul este stimulat de orice abatere de la realitate. Și, atunci când îl confrunți cu ea, cred că automat se angrenează într-un mod de a privi lumea, de a se raporta la ea. Copilul singur continuă jocul ăsta. Totuși, copilul are înclinația naturală spre lene până când descoperă că lectura este ofertantă, că îi satisface o nevoie.

Mă gândeam la poeziile pentru copii ale lui Marin Sorescu, în care acesta îi oferă copilului o lume stranie, dar construită tot pe reperele realității. Chiar dacă se abate de la ele, se abate sistematic. Aleg una la întâmplare, luna pe care n-ar putea trăi decât o girafă, pentru că își întinde gâtul în vânt și paște iarbă de pământ.

Există o explicație care să se lege de lumea reală…

Exact! Și e un joc, o propunere de joc, irezistibilă pentru copii. I-am văzut acționând la treaba asta. Asta încerc să fac și eu, să le propun o implauzibilitate pe care ei s-o facă plauzibilă, încercând să o raporteze la realitate. Și astfel s-a născut jocul.

Ce alte pălării mai poartă Florin Bican? Mai puțin vizibile pentru cititorii săi, dar care merită amintite?

Prima și marea pălărie, care le acoperă pe toate, este pălăria de cititor. De acolo se trage totul. De fapt, scrisul meu e un act de reinterpretare a lecturilor mele și o pledoarie în fața cititorilor de a-i câștiga pentru actul de lectură.

Cât de în serios ar trebui să luăm literatura pentru copii și de ce? Ce mecanisme nefavorabile se interpun între publicul-țintă și o receptare cât mai onestă la nivel de comunitate? Ca o paranteză, în momentul de față, cred că acest tip de literatură nu mai este considerată un gen minor, cum se întâmpla cu mai bine de 10 ani în urmă.

Chiar așa e. Țin minte o perioadă când mă îngrozea să constat că literatura pentru copii scrisă de autori autohtoni e pe cale de dispariție în România. Și, nu cu multă vreme în urma, în 2008, când la rugămintea Clubului Ilustratorilor am adunat colaboratori pentru un volum de texte pentru copii, ilustrat de membrii asociației respective, am văzut că era un gol absolut pe piață.

În afară de Aventurile lui Arik de Ioana Nicolaie, apărută la editura Corint, nu prea aveai de ce te lipi. Și, necunoscând mulți scriitori pentru cei mai tineri, am apelat la scriitorii pentru adulți pe care-i cunoșteam, că gândul să contribuie cu un text. Și mulți au făcut-o cu bucurie.

S-a alcătuit volumul, imediat am trecut la încropirea unui al doilea volum, pentru că aveam texte. Și al doilea a apărut în 2016. Deși era gata imediat. A fost foarte greu de găsit finanțare. A fost sponsorizat primul volum și a apărut într-un număr redus de exemplare. Și ilustratorii, care administrau proiectul, erau luați cu asalt de părinți și li se cereau exemplare, dar nu prea erau.

Al doilea volum (n.r. Bookataria de texte si imagini 2) a apărut la editura Trei, în 2016. Nu a avut nici el o circulație foarte mare. Doar că, între timp, au început să scrie autorii din proprie inițiativă și apăreau de la an la an tot mai multe volume. A fost apoi concursul editurii Arthur, de literatură pentru copii, care îi recompensa pe cei premiați cu publicarea manuscrisului. Și, dintr-o dată, s-a schimbat atmosfera. Astăzi avem apariții fără număr.

Literatura pentru copii este extrem de relevantă, este esențială pentru evoluția unei societăți. În primul rând, pentru că formează mințile foarte tinere. În al doilea rând, ar fi și mai relevantă, dacă ar fi citită și de adulți. Unii dintre aceștia din urmă nu o citesc și o consideră neserioasă. Asta e raportarea: o carte pentru copii e neserioasă. Aud discuții la standuri de târguri de carte.

Fără să se gândească la ce s-ar putea scoate din textul acela, într-o lectură ideal comună, a părintelui cu copilul.

Literatura pentru copii este foarte serioasă, este foarte greu de descris prin formele ei serioase. Este foarte concentrată. Paradoxal, trebuie să fie și concentrată, dar și lejeră și să comunice cu cititorul mult mai direct decât un text pentru adulți.

În contextul unui prezent tot mai tehnologizat, marcat de avântul accelerat al inteligenței artificiale, cât de relevantă credeți că va rămâne literatura în general, dar și literatura pentru copii?

Poate fi un ajutor imens inteligența artificială, dar depinde cum îl folosești. Am descărcat, însă nu am citit încă. Poate și din frică. Mă refer la cărți pentru copii scrise cu ajutorul inteligenței artificiale sau de către inteligența artificială și publicate ca atare. Din câte am citit despre acest fenomen, cărțile cu AI sunt foarte agreate de către părinți. Reacțiile celor mici nu au fost monitorizate.

Nu știu dacă în momentul ăsta avem o inteligență artificială suficient de inteligentă, inteligența presupunând și sensibilitate, ca să oferă o carte pentru copii ca cele scrise de Roald Dahl. Sau chiar textele în versuri pentru copii ale lui Marin Sorescu. Ideea e bună, dar nu știu dacă deocamdată funcționează. Și oricum nu cred că aș scoate din cursă autorii umani.

În 2018 a luat naștere De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, care a crescut gradual ca număr de membri și impact. Ne puteți povesti pe scurt ce înseamnă pentru dumneavoastră implicarea în proiectele asociației? În plus, cum s-a conturat planul pentru KitLit: Scenarii ludice inspirate de literatura contemporană pentru copii și cum poate fi acesta relevant pentru copii, părinți și profesori?

Proiectul și-a propus să le oferă niște materiale cadrelor didactice. Și mi s-a părut că este un bun punct de pornire, dar mai mult mi-a plăcut faptul că a fost elaborat pe baza unor întâlniri concrete între autorii textelor și învățători, profesori și clasele lor de elevi.

Fiecare modul din KitLit a fost elaborat pe baza raportărilor, descoperiilor din timpul acestor întâlniri dintre cadrele didactice și elevi. Eu am fost absolut încântat de felul în care am colaborat cu elevii unei clase a treia din Cluj și cu învățătoarea lor. A fost o întâlnire deloc formală, de lucru și, ceea ce și-a găsit locul în secțiunea respectivă din KiLit, pe baza textului pe care l-am adus în fața copiilor, reprezintă doar o mică parte din activitatea copiiilor.

În interval de câteva săptămâni, după citirea textului și discutarea lui cu învățătoarea lor și cu mine, elevii au scris povești alternative, au alcătuit benzi desenate, au făcut tot felul de activități, inclusiv eseuri pline de miez. Sperăm că experimentul va fi replicat și în alte școli unde ajunge echipa KitLit.

Deci e încă activ…

Da, de abia cum abia începe să fie activ. Ce-a făcut noi a fost un fel de pilot.

Plănuiți să vă reîntoarceți în rolul de mentor în ateliere de scriere organizate? În mod ideal, cum credeți că ar trebui să se raporteze un ucenic într-ale scrisului față de aceste experiențe?  

Nu știu dacă mai am energia să mă intorc la atelierele de scriere. Am făcut-o cu pasiune, dar am observat că atâta vreme cât mă întâlneam săptămânal cu acei cursanți, nu mai puteam face altceva. Chiar dacă ai zice că sunt doar 10 cursanți și că nu e nicio problemă. De la o întâlnire la alta descopeream lucruri noi despre care trebuia să vorbesc sau despre care simțeam nevoia să vorbesc. Și mă pregăteam în sensul ăsta. Și apoi era discutarea și analiza textelor lor, pentru că insistam să scrie. Textele primite le comentam destul de copios.

A fost marea satisfacție să văd cursanți care au fost vindecați. Scriau niște texte imposibil de citit la început, pentru că erau pline de clișee. Asta e moșterirea cu care venim.

Mulți posibili scriitori aspiranți ar trebui vindecați de ei înșiși. E o moștenire foarte grea din școală, nu știu dacă ai prins obsesia aceea cu expresiile frumoase la limba română, notate în vocabulare. Băiatul meu a avut parte de ele.

Ce alte zone din literatură vă pasionează? Ce cărți de literatură contemporană ne recomandați, fie că sunt pentru adulți sau pentru copii?

Da, literatura pentru copii, indiscutabil, în toate formele ei. Un autor are de învățat foarte mult și dintr-o carte proastă pentru copii sau pentru adulți. Altminteri, mă surprind alunecând tot mai mult, de aproape două decenii, spre literatura de speculație, cea science- fiction. Cum ar fi new weird cyberpunk, cu autori precum William Gibson sau Louis Stevenson.

Îmi place să descoper cărți la întâmplare, de care nu am auzit, și apoi să le citesc. Multă vreme mi-am refuzat lectura romanelor SF, pentru că am zis că am chestii serioase de citit. Ca să constat, destul de devreme, că, literatura SF e foarte serioasă, foarte profundă și substanțială. Cu toate astea, n-am încetat nicio clipă să citesc literatură pentru copii.

Ați avut ocazia să vă întâlniți de nenumărate ori cu cititorii tineri, fie în școli, biblioteci sau în taberele de creație organizate de editura ART, prin Arthur. Cum trăiți aceste momente de dialog direct cu cei mai sinceri și, poate, cei mai exigenți dintre cititori? Identificați în aceste întâlniri patternuri referitoare la cum se raportează cei mai tineri la literatură astăzi? Ce îi face diferiți față de copiii de acum 20 – 25 de ani?

Reiau ideea de mai devreme, copilul meu și prietenii lui ar fi catalogați drept atipici. De multe ori, veneam cu argumente bazate pe reacțiile lor la cărțile anumitor autori.  Nu știu dacă este o evoluție cuantificabilă a modului în care citesc azi copii. Poate că sunt optimist, dar asta simt. De fiecare dată am avut surprize plăcute.

Și aș menționa o întâmplare, un episod cu un băiețel din clasa a doua, de la o școală, cred că din Ploiești. Lucrurile se petreceau acum 6-7 ani. Ne întâlneam cu elevii de la clasa a treia în sus, iar ei erau selectați pentru că erau membri ai cluburilor de lectură din școlile unde ajungeam. Învățătoarea m-a rugat să vin și la clasa lui și m-am codit în primă fază. Eram cu Adina Popescu, dar până la urmă ne-am dus. Și, un coleg de editură, care ne-a însoțit, le spunea copiilor că e în regulă să nu-ți placă o carte. Dar asta nu înseamnă că le spuneam că e în regulă să nu le placă nicio carte.

Dacă nu apreciezi o carte, să argumentezi alegerea ta. Sau, dacă îți place, să încerci să spui și de ce ți-a plăcut. Iar băiețelul din clasa a doua ne-a spus că lui i-a plăcut Vrăjitorul din Oz. Eu l-am întrebat de ce și mi-a mărturisit că datorită magiei. Atunci, colegul de la editură a afirmat că magia Vrăjitorului din Oz era contrafăcută. După care și-a dat seama că a folosit un termen necunoscut și a încercat să reformuleze. Iar băiețelul a intervenit, susținând că aveam, de fapt, de-a face cu un impostor.

Ce altceva din zona literar-culturală mai aveți în plan, la ce lucrați în prezent?

Încerc să mă adun să mai scriu o nouă poveste instructivă cu Apolodor. Mai mult, lucrez cu Asociația Toți Copiii Citesc din Cluj, care se preocupă de literația celor mai mici. Nu cum să-i facem pe cei mai tineri să citească mai mult și variat, să-i îndrumăm spre lectură, ci să-i ajutăm să citească în primul rând, să-i alfabetizăm. Mai ales în zonele defavorizate lucrează asociația. Proiectul își propune nu atât să lucreze direct cu școlarii, deși sunt incluse sesiuni de lucru 1 la 1, ci să-i instruiască pe dascăli cum să-i stimuleze pe copii să citească.

Se pare că fazele acestea inițiale nu prea sunt acoperite de programa școlară. Se presupune că un copil învață în mod natural să citească. Fără să mă fi pregătit, pot să spun că nu e valabil, că un copil nu învață în mod natural să citească. Nici noi nu am învățat în mod natural. Și, din cauza asta, merg să mă întâlnesc cu elevii.

Am scris împreună cu copiii de la o clasă din Jibou (județul Sălaj, n.r.) și cu învățătoarea lor o carte, Vrăjitorița Jazzmina. Numele le aparține elevilor. Mi se pare foarte satisfăcător, pentru că dacă nu avem copii care să învețe să citească serios, degeaba mai scriem.”

***

Interviul a fost realizat de Anastasia Tache & Andrei Zbîrnea la FILIT, pentru Cultura la dubă.

Anastasia Tache lucrează în comunicare și este pasionată de literatura contemporană, mai ales de literatura pentru copii.

Andrei Zbîrnea este jurnalist, poet, promotor cultural și copywriter.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Florin Bican, scriitor: “Literatura pentru copii formează mințile foarte tinere. Ea ar fi și mai relevantă dacă ar fi citită și de adulți.” appeared first on Cultura la dubă.

Privit inițial de bun augur, mandatul ministrului Daniel David la Educație, este, în realitate, unul dintre cele mai controversate din ultimii ani. Alături de premierul Bolojan, David a luat măsuri drastice, precum tăierea burselor elevilor și studenților, comasarea școlilor și creșterea normei didactice a profesorilor. Studenților le-a transmis că, în locul lor, și-ar lua un job. Mii de profesori i-au cerut demisia în stradă și nu s-au prezentat la ore în prima zi de școală.

Cel mai recent scandal din educație a fost generat de o nouă programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, considerată de mulți specialiști o întoarcere în urmă cu peste 30 de ani.

Cultura la dubă a publicat un amplu material în care mai mulți membri ai grupului de lucru care a elaborat programa au vorbit despre o abordare cronologică a literaturii impusă “de la centru” și au mărturisit că argumentele lor contra acestei direcții au fost ignorate.

Ulterior dezbaterii din spațiul public, ministrul Educației a decis să mai acorde grupului încă o săptămână de lucru și a cerut o flexibilizare a programei. Ce va presupune această flexibilizare și cât de mult va ține cont șefa grupului de lucru de argumentele celorlalți specialiști, rămâne de văzut.

În contextul actual și la împlinirea unui an de mandat, Daniel David a acceptat să acorde un interviu video pentru Cultura la dubă.

Ministrul vorbește despre conflictul generat de noua programă, despre relația sa cu Academia Română, care îi dă anual suma de 30.000 de lei, pentru calitatea de membru-corespondent, despre măsurile luate anul acesta, dar și despre politizarea universităților.

***

Noua programă la română

Domnule ministru, ați spus pe parcursul perioadei dedicate dezbaterei publice că vreți să fiți un observator și lăsați specialiștii să vorbească, veți asculta și veți lua o decizie. La ce concluzie ați ajuns după ce ați ascultat această dezbatere?

În primul rând, dezbaterile sunt mai fierbinți, ca să spun așa, în zona literaturii, nu atât în zona de limbă, gramatică. A fost perioada de consultare publică, am văzut și eu dezbaterile, am primit memorii. Și la sfârșitul perioadei am avut o întâlnire cu coordonatoarea științifică a comisiei. Nu ministrul sau niște birocrați din ministere care nu sunt specialiști în domeniu se apucă să scrie programe.

Eu trebuia să mă asigur că fac o comisie formată din oameni buni. Și am făcut, cred eu, o comisie formată din oameni buni, din zona preuniversitară, din zona Academiei Române, din zona universitară. Coordonatorul este și decanul celei mai mari facultăți de profil din țară, de la Universitatea din București.

Și discuția pe care am avut-o a fost că, ținând cont de intensitatea dezbaterilor, probabil că ar trebui să mai lăsăm o perioadă, am zis o săptămână, dar nu-i bătut în cuie, n-o să numărăm exact șapte zile, pentru că aș vrea cât mai multe sugestii, fiindcă am văzut lumea foarte polarizată și am văzut oameni foarte buni și într-o tabără și în cealaltă.

Să fie preluate cât mai multe sugestii și, unde se pot face flexibilizări care să ajute copiii că, până la urmă, acolo trebuie să ajungem.

Nu trebuie să fie o bătălie între școlile de filologie din România.

Așa că aștept să văd cum se vor integra aceste sugestii și cu ce variantă flexibilă va veni grupul de lucru.

Eu nu pot lucra ca ministru decât cu comisia de experți pe care o am la minister. Nu pot tot schimba comisii, nu pot tot înlocui comisii, nu pot lua decizii oarecum din afara comisiei, că atunci de ce ai mai făcut comisia de specialiști la nivelul ministerului? Dar am încredere că profesioniștii de acolo sunt sensibili la dezbaterile care au avut loc și aștept și eu să văd varianta îmbunătățită.

Am publicat un material pe Cultura la Dubă în care mai mulți specialiști din interiorul grupului de lucru au vorbit despre o atmosferă de lucru foarte tensionată și au spus concret că draftul pentru programa de clasa a IX-a a fost livrat de la București, de coordonatoarele de la Facultatea de Litere din București. În ce măsură acest lucru respectă așteptările dumneavoastră de la un grup de lucru care elaborează programa școlară, fiindcă, așa cum ați spus, au fost și specialiști din preuniversitar care lucrează direct cu elevii și cunosc foarte bine realitățile, dar opiniile lor au fost ignorate.

Nu știu exact cum s-a întâmplat, ci cred că echipe diferite, pe discipline diferite, au lucrat diferit.

Nu știu, cred că fiecare comisie și-a făcut strategia proprie. În final, ce este important? Ca acel draft să fie un draft pus în fața comisiei și toată lumea să contribuie, să spună dacă este de acord sau nu este de acord. Nu știu care a fost procedura internă, dar până la urmă, repet, dacă ministrul trebuie să medieze între specialiști, cred că avem o problemă și am evitat acest lucru.

Nu cred că trebuie să intru în bucătăria internă a unei comisii de specialiști, totuși.

Sunt de acord că spuneți “cred că avem o problemă”, dar nu credeți că exact componența acestui grup este o problemă? Dacă nu a putut ajunge la un consens și, de fapt, opiniile celorlalți au fost ignorate? Vorbim și despre o scrisoare înaintată conducerii grupului pe 22 octombrie, cu aproape o lună înainte de publicarea programei.

Eu mă uit la ce primesc din partea comisiei pe care am numit-o. Comisia are diversi membri, sigur mi-ar plăcea ca toți să fie de acord cu varianta propusă. N-am ce să fac, o parte din cei care sunt membri au altă perspectivă sau unii probabil vor dori să se retragă, că am avut și această discuție.

Aștept, așa cum am spus, să primesc din partea comisiei, cu o susținere cât mai largă, o variantă îmbunătățită după dezbaterea publică. Asta mi-aș dori eu ca ministru.

Puteți să ne explicați cum a ajuns doamna decan Fotache să fie numită coordonatorul științific?

Adevărul este că nu știu toată procedura. Trebuie să discutați și vă poate spune directorul Centrului de Curriculum și de Evaluare, domnul Bogdan Cristescu. Eu n-am intrat în bucătăria internă.

Știu că a fost o selecție în anii trecuți, după aceea au fost solicitări din partea marilor universități ale țării, dar efectiv de ce și cum nu pot să vă spun, o poate spune Bogdan Cristescu.

Dar considerați că în acest moment, după dezvăluirile din interiorul grupului, acest grup mai are legitimitate?

Când sunt atât de polarizate taberele, pe mine mă interesează, în final, să am o variantă care integrează cele mai bune sugestii. Orice comisie o să pun acolo va fi contestată.

Spuneți că ați primit memorii și presupun că le-ați citit cu atenție. Care este opinia dumneavoastră concret legată de această direcție de studiu cronologic?

Adevărul este că nu sunt specialist în domeniu, dar când am văzut atât de multă polarizare, dar iarăși nu vreau să dau sfaturi, că aștept propunerea specialiștilor. Cred că trebuie să avem o programă mai flexibilă.

Nu putem tranșa alegând o abordare sau cealaltă, dar nu sunt eu specialistul. Aștept să văd propunerile pe care le voi primi. Am auzit oameni extraordinari pe care-i apreciez, Mircea Martin, alții. Sunt repere pentru această cultură.

Pe de altă parte, mă uit și la cealaltă perspectivă, unde văd alte repere, îl am pe Mircea Cărtălescu, îi am pe alții care sunt extraordinari și care au spus că nu este regulă, nu cred că o să funcționeze și așa mai departe.

Ăsta este motivul pentru care am prelungit lucrul la programă, spunându-le celor din comisie, analizați foarte serios, sugestiile bune trebuie integrate, vreau o variantă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândiți pentru copii. Acesta a fost mesajul meu. Aștept să văd ce vom primi.

A fost foarte interesantă formularea, consider chiar neobișnuită, din comunicatul transmis aseară de Ministerul Educației. Spunea că “ministrul Daniel David a decis cu acordul coordonatorului.” De ce un ministru are nevoie de acordul unui coordinator al unui grup de lucru?

Are nevoie pentru că un ministru a numit o comisie. Se bazează pe comisia respectivă. Este un parteneriat de încredere între specialiștii care au venit să lucreze pentru această programă. Nu pot la primele supărări și la primele scandaluri, să arunc comisia, să fac alte comisie care va fi contestată, o arunc iarăși și fac alte comisie.

Repet, am încredere în oamenii din comisie și am încredere că vor avea această înțelepciune pentru a găsi o variantă mai larg acceptată.

Este clar că dumneavoastră ne transmiteți că ați cerut o flexibilizare a acestei structuri și ați spus și în comunicat. Însă, aseară, după discuția pe care dumneavoastră ați avut-o cu doamna coordonator, dumneai ei a transmis pe grupul de lucru mesajul că vor lucra la sugestii, respectând structura inițială.

Nu știu, nu intru în bucătăria lor, nu mă interesează care sunt discuțiile între ei. Ei sunt specialiști, ei știu ce vor face și cum. Aștept și eu, ca dumneavoastră, peste o săptămână să vedem o altă variantă.

Cum răspundeți problemei că 15 membri din grupul de lucru fac parte și din comisia care dă aviz?

Am văzut și această discuție. Am cerut și eu în minister să înțeleg de ce se întâmplă acest lucru, fiindcă n-am fost conștient de această suprapunere. Ce-am aflat? Că sunt unități diferite care numesc comisiile. N-au avut o problemă cu suprapuneri, în mintea acestor unități, pentru că avizul este unul consultativ.

Și am întrebat de când funcționează în acest fel. Să știți că și programele din 2022 sau când s-au făcut, pentru istoria comunismului, holocaust și cele din 2017 pentru gimnaziu, toate au mers pe această cutumă.

Eu am spus că pentru viitor nu cred că este ok și voi corecta pentru viitor, iar pentru prezent ce pot să fac? fiindcă avizul consultativ este în zona respectivă, dar decizia sau hotărârea finală este a ministrului, voi cere din partea acestor comisii să văd voturile și diferențiat.

Dar avizul a fost cerut joi, înainte de finalizarea perioadei de dezbatere și înainte de implementarea feedback-ului.

Eu îl voi cere când voi semna eu. Voi dori să văd avizul acestor comisii în două variante.

Adică un nou aviz?

Comisia per întreg și în același timp să văd și voturile celor care nu sunt în cele două comisii. Și nu uitați că, dacă avem o prelungire a acestei perioade, vor trebui reavizate.

Spuneți-mi, vă rog, de ce ați decis să implicați Academia Română în elaborarea programelor școlare?

Dincolo de faptul că totdeauna a fost implicată, de fapt nu Academia, ci membrii Academiei, oameni din Academie, nu putem să fim într-o situație în care să spunem că este cel mai înalt for de știință și cultură al țării și să nu faci apel la astfel de specialiști când elaborezi programe importante pentru școală.

Repet, nu e o nouătate, au fost totdeauna implicați. Este un lucru care continuă și cu care eu sunt de acord.

Implicarea Academiei Române în elaborarea programelor școlare

După cum știți, sunt mai multe voci critice, voci importante, oameni de cultură români care critică imaginea Academiei Române și asocierea ei cu mai mulți membri ai partidelor extremiste, premierea unora dintre ei, unii care chiar susțin discursuri precum cele ale apropiaților lui Vladimir Putin. În ce măsură această imagine a Academiei are legitimitate în actul educațional?

Aici trebuie să ne hotărâm.

Are oameni extraordinari. Probabil că are și situațiile pe care le-ați descris, dar nu cred că sunt definitorii. Și până la urmă, cel puțin în zonele pe care eu le cunosc, academicienii implicați chiar sunt repere în domeniul lor.

Este o opțiune pe care o am. Fără să neg sau să nu fiu conștient de aceste discuții din spațiu public, dar cred că în ansamblu Academia Română este ceva ce ar trebui să prețuim.

Sunteți la rândul dumneavoastră membru corespondent. Puteți să ne descrieți puțin relația pe care o aveți cu Academia Română din această funcție?

Din această funcție n-am o relație specială, de când sunt ministru n-am mai apucat să merg nici la ședințele Academiei, nici la ședințele din plen, nici la ședințele din secție. Urmăresc unele dezbateri și conferințe care sunt publice, le urmăresc ca să țin totuși legătura cu secția. Dar n-am un parteneria strategic, de exemplu, ca ministru, cu Academia Română.

Primiți în calitate de membru corespondent indemnizația anuală de 30.000 de lei.

Nu cred că este de 30.000 de lei.

30.000 de lei. Chiar știu pentru că am studiat declarațiile de avere ale academicienilor și pe a dumneavoastră.

Ok, da. Dacă spuneți dumneavoastră…

Considerați că aceste indemnizații sunt justificate, mai ales în contextul deficitului bugetar, când bursele elevilor și ale olimpicilor și ale studenților au fost afectate de acest deficit?

Cred că este ceva vechi, nu este ceva care a apărut acum. Asta trebuie discutat la nivel de academie, în ce măsură aceste lucruri trebuie ajustate pentru situațiile de criză. Eu, ca ministru, n-aș fi spus dacă nu aduceați acest lucru în discuție…

Sigur că e puțin, sigur că nu schimbă lucruri, dar măcar mesajul am vrut să-l dau. Nu l-am dat public, dar, repet, m-ați forțat cumva.

Dar ce mesaj ați da despre aceste indemnizații?

Vă rog să-l întrebați pe președintele Academiei.

Sunteți parte din guvernul Bolojan și ați luat împreună cu premierul niște măsuri drastice pentru a reduce cheltuielile și a face față acestui an dificil. Vorbim în spațiul public despre reducerea pensiilor magistraților, a pensiilor speciale și așa mai departe. Care este opinia dumneavoastră legată de aceste indemnizații pentru membrii Academiei Române?

Eu cred că bugetul Academiei va trebui discutat cu premierul. Și eu, din câte știu, premierul nu are excepție. Dar trebuie să-l întrebați pe el.

Spuneați într-un interviu recent că programele sunt prioritatea numărul 1 și ele trebuie finalizate în ianuarie, cel târziu, fiindcă urmează după aceea procedura de licitație pentru manuale, formarea profesorilor. Dar de ce este această grabă? De exemplu, de ce acum mai au doar o săptămână de lucru?

Noi avem manuale care la istorie vorbesc încă de intenția României de a adera la Uniunea Europeană. Avem programe depășite de vremuri, la nivel de liceu. Avem programe care sunt prea încărcate, avem programe care nu merg pe elementul de relevanță.

Cei care au terminat gimnaziul ar fi trebuit să intre pe curriculum nou în 2021. Nu s-a făcut acest lucru, mereu s-au găsit motive. Trebuie făcut, fiindcă școala românească nu arată bine. Suntem în urmă cu mulți ani.

S-a adus argumentul în spațiul public, chiar și în interiorul grupului de lucru la română, că trebuie să facem ceva să combatem analfabetismul funcțional și s-a sugerat cumva că din cauza programei la liceu există acest analfabetism, dar el este dat de rezultatele testelor PISA care au loc la sfârșitul gimnaziului, nu are legătură cu programa de până acum.

De ce s-a dorit această schimbare radicală a programei la română?

să avem acel 25% la disciplină care să nu mai fie legat neapărat de o altă lecție, adică acel 25% să însemne faptul că dacă n-ai reușit să formezi copiilor competențe, să ai timp să le formezi.

Să-i înveți pe copii, apropo de PISA, cum să folosească aceste competențe la viață de zi cu zi. Să le consolidezi, că de multe ori înveți lucruri și le uiți foarte repede. Și acolo unde este cazul, de ce să nu le dezvolți pentru performanță olimpică.

“La al doilea mandat, i-am spus lui Ilie Bolojan că are demisia mea în alb”

A fost un an foarte dificil pentru întreaga țară, dar poate în special pentru mediul educațional și vi s-a cerut demisia de mai multe ori, au fost proteste importante ale profesorilor. V-ați gândit pe parcursul mandatului dumneavoastră, ați avut vreun moment când chiar ați luat asta în considerare?

Da. Mie mi s-a cerut demisia din prima săptămână de când am fost numit, din alte zone care aveau o altă opțiune decât cea pe care am exprimat-o eu în ianuarie.

Opțiunea mai directă a fost atunci când am acceptat al doilea mandat. Atunci am avut o discuție cu premierul, știam că vor fi măsuri fiscal-bugetare.

Și am spus că are demisia mea în alb pe masă pentru că eu înțeleg că țara are probleme, trebuie să salvăm domeniul nostru, noi nu avem banii pentru salarii și burse până la sfârșitul anului.

De ce am zis că are demisia în alb? pentru că eu voi implementa măsurile fiscal-bugetare, dar totdeauna filtrate de criterii educaționale. Adică pot să fiu de acord că uneori nu reprezintă cele mai bune practici, că într-o situație de criză nu poți implementa totdeauna cele mai bune practici, dar nu ieșim din practicile pe care le avem. Adică nu vreau să merg în situații pe care nu le mai găsești niciunde altundeva. Acela a fost momentul.

Eu am și spus, dacă demisia mea ar fi rezolvat problema asta fiscal-bugetară, ce era în alb la premier aș fi completat cu pixul pentru retragere.

Lumea uită un lucru. Aceste măsuri au fost luate de o coaliție. Aceste măsuri se află într-un program de guvernare. Eu, ca ministru, ca să fiu un bun ministru, eu trebuie să aplic un program de guvernare. Și cred că, repet, l-am aplicat corect, cu grijă pentru sistem, cât am putut, în constrângele date de programul de guvernare și de lege și în același timp pentru acea optimizare financiară fără de care nu am fi terminat bine anul.

Frustrarea oamenilor de rând a fost că tăierile au venit prima dată asupra educației, nu asupra pensiilor speciale.

Au venit și asupra pensiilor speciale, doar că fenomenul, după cum vedeți, procesul e mai lung și se blochează. De ce educația a intrat în primul pachet? Nu fiindcă cineva a avut ca scop educația. Noi începeam școala în septembrie. Dacă nu intrai în primul pachet din iulie, noi nu mai puteam implementa aceste măsuri, că, de exemplu, TVA-ul îl poți modifica și în noiembrie, îl poți modifica și în ianuarie.

Plata cu ora

Sunteți de acord că suma de 22 de lei pentru plata cu ora a unui profesor este umilitoare pentru un cadru didactic? De exemplu, o bonă cere aproximativ 40-50 de lei minimum pe oră pentru a avea grijă de un copil. Un profesor are grijă de 30 de elevi.

Corect, dar aceea este suma minimă, ca să ne înțelegem, adică dacă vrem, sigur, noi ne raportăm la suma minimă, adică pentru cel care este debutant, fără vechime, fără grade didactice. Valoarea medie este în jur de 38 spre 40. Să știți că în multe universități plata cu ora este tot în zona respectivă.

Nu mi se pare corect. Dacă mă întrebați, nu mi se pare corect. Doar că ce vreau să spun este să punem datele într-un context corect.

Deci aia este valoarea minimă, nici măcar valoarea medie. În zona universitară găsești plata cu ora cam tot în zona respectivă.

Salariul de start trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. Acolo trebuie să fie bătălia. Și de acolo, după aceea, în funcție de vechime, în funcție de gradele didactice, să crească.

Când vom face acest lucru și vom raporta acel salariu la timpul de lucru, o să vedeți că ora devine din nou, nu doar corect calculată, ci și atractivă. Și mai vreau să spun ceva.

Noi, ce am făcut în sistem, fiindcă am avut mult timp salarii mici, apropo, iarăși mă întorc la salariu, acolo trebuie să fie bătălia.

Am creat contextul în care îți completai salariul mic cu plata cu ora. Am ajuns să avem 30.000 de norme la plata cu ora. Nu e sănătos într-un astfel de sistem. Deci da, va trebui crescută plata cu ora, dar în această logică, odată cu creșterea salariului, sau dacă vreți, ca măsură temporară, pe care eu am început deja să o discut cu premierul, să creștem valoarea plății cu ora, nu pentru a o calcula corect, ci pentru a o face mai atractivă până când reușim ca prin legea salarizării unitare să obținem salariul de start despre care discutam.

Ce ar însemna acest mai atractiv?

Cred că am spus și public, nu vreau să fie o surpriză acum, dar cred că o creștere cu 50% temporar, până când reușim să modificăm ce trebuie să modificăm, ar fi mai atractiv.

Sunt șanse reale ca noul buget pe 2026 să cuprindă aceste creșteri?

Cred că sunt șanse reale, fie și în trepte. Adică o parte de la începutul anului, o parte poate de la începutul anului școlar. Și n-am văzut o reticență din partea premierului când am pomenit acest lucru.

Foarte curând veți împlini un an de când ocupați funcția de ministru al educației. Țin minte că a fost un moment anul trecut, în perioada dezbatărilor prezidențiale din decembrie, când ați fost invitat la dezbaterea de la Digi ca rector al Universității Babeș-Bolyai. La scurt timp după aceea, practic, ați devenit ministru al Educației în guvernul Ciolacu. Puteți să ne spuneți exact cum a venit această propunere și din partea cui?

Sigur că după aceea trebuia să fiu asumat de către PNL Cluj. Eu am rămas, însă, specialist, tehnocrat. Le mulțumesc pentru suport. Dar așa s-a întâmplat. Iar misiunea mea, să știți, a fost foarte clară.

Și am spus-o și public, chiar atunci când am devenit ministru. Rolul meu este să întăresc în acea perioadă această opțiune euroatlantică, fiindcă România se bătea între două perspective diferite. Probabil ambele legitime, nu vreau să le comentez. Opțiunea mea este cea care este și am spus-o explicit.

Ați devenit membru de partid?

Nu, am rămas specialist, tehnocrat, eu nu vizez, n-am vizat o carieră politică, n-am venit pentru a avea o carieră politică, am venit pentru a ajuta acest sistem într-o perioadă foarte complicată.

Politizarea universităților și a școlilor

Foarte mulți rectori ai marilor universități din România sunt membri de partid. În ce măsură considerați că asta viciază, într-un fel, actul educațional?

M-am mai exprimat public și știu că unii s-au supărat pe mine, dar eu nu pot spune decât ceea ce cred și ce am spus în diverse alte contexte. Știu argumentul lor că și în interbelic rectorii din marile universități, care nu erau atât de multe atunci, făceau parte din Parlament. Există acest model.

Eu cred că, ținând cont de contextul în care trecem noi, cât timp este rector, nu ar trebui să fie membru de partid sau să intre într-o structură de partid sau într-o structură a statului, dacă doriți, de tip parlament, ca membru de partid. Dar sigur, asta este opțiunea mea. Alții pot să aibă altă opțiune.

Asta ar fi valabil și pentru profesorii care predau efectiv în fața studenților și a elevilor? Sunt mulți profesori membri de partid.

Dacă ești profesor, nu știu cât de mare este puterea academică pe care o ai, rectorul și cei din structurile de conducere au putere decizională.

Mă întreb în ce măsură un profesor care este membru chiar activ al unui partid se poate debarasa de ideologia pe care o urmează atunci când predă în fața unor tineri vulnerabili.

Vă spun sincer, nu m-am gândit la asta. M-am gândit la pozițiile de putere din universități unde v-am dat răspunsul.

Dar este drept. Când ești membru de partid, mai ales dacă ești unul dedicat și angajat, este mai greu să separi lucrurile.

Ca ministru al educației vă gândiți la o astfel de măsură legislativă care să interzică apartenența profesorilor la partide politice?

Nu m-am gândit, vă spun sincer. Această discuție a fost în spațiu public în 2023 și în 2022, înainte să adoptăm legile 198 și 199, învățământul preuniversitar și învățământul superior. Nu poți tot la un an, doi, să tot deschizi iarăși dezbaterile publice. Poate că se vor relua peste o vreme, nu știu, cinci ani, zece ani. Discuția a fost. Și a fost dură. Și atunci am spus exact ce spun și acum, că sunt două modele, înțeleg și argumentele respective. Eu am o altă opțiune. A câștigat opțiunea pe care o vedem astăzi.

Comasarea și reorganizarea institutelor de cercetare

Sunteți și ministrul Cercetării, dar cercetarea pare mai degrabă o paranteză la titulatura Ministerul Educației și Cercetării. La ce măsuri să ne așteptăm în acest domeniu?

Suntem într-un proces foarte important. Eu cred că este cel mai important proces pentru cercetarea românească de după Revoluție, prin care evaluăm toate unitățile de cercetare, dezvoltare, inovare, care vor dori să aibă acces la fonduri publice.

Și din toamnă vom avea o altă arhitectură a sistemului național de cercetare, în care vei avea și universități și institute naționale, institute ale Academiei sau ale altor ministere, unități din mediul privat, dar mai bine coordonate între ele, cu misiunea foarte clar definită, ierarhizate în clase de performanță.

Este un process tacit, nici nu se vede ca urmare a atâtor dispute și controverse pe alte teme mai specifice. Este o reformă extraordinar de importantă pentru țară, eu sper că după ce avem o altă arhitectură, să începem să fim și noi contributori la cunoaștere, să nu devenim, cum am spus în diverse contexte, o colonie științifică, adică împrumutăm tehnologie și știință avansată de la alții, mai contribuim și noi pe aici, pe acolo, ci să putem avea noi contribuții majore.

Să știți că a fost o dezbatere și pe această temă, cred că prin vară, legată de o posibilă listă a institutelor care ar urma să fie desfințate.

Da, și am rugat politicienii să se liniștească o vreme, că nu poți desființa unități de cercetare, dezvoltare, inovare cu liste. Le-am spus da, vom face reorganizarea.

În această reorganizare, unele vor rămâne independente, altele vor fi comasate. Altele vor fi reorganizate, dar dați-mi timp să faca acest proces într-o manieră corectă, într-o manieră rațională, cu evaluatori internaționali, nu să începem să facem liste, că după aceea iarăși ajungem în situația asta – un partid îmi face o listă, un alt partid îmi spune nu e ok așa, alea trebuie să rămână, le schimbăm pe celelalte.

Da, știu problemele și ce-au semnalat politicienii atunci, cea mai mare parte din ceea ce au semnalat este corectă. Doar că l-am spus, nu aia este calea. Adică repede să ne aruncăm pe liste și pe desființări. Dați-mi timp! Facem evaluarea, este și jalon PNRR, deci vrând, nevrând, în august trebuie să-l terminăm și din toamnă vom avea o altă arhitectură.

Să ne așteptăm, totuși, la desființarea unor institute.

Da, și la reorganizări și la comasări. Dar să vă așteptați și la faptul că vom avea câteva unități foarte bune, care vor fi mult mai bine finanțate și nu mai vreau să aud cercetători care au salarii suspendate, care nu își pot acoperi cheltuielile dacă fac parte dintr-o instituție performantă.

Dar de unde vor veni acești bani pentru a fi mai bine finanțate?

Banii vor trebui să vină prin lege de la bugetul de stat și, în același timp, odată ce faci această reorganizare, vei vedea și o schimbare de mentalitate. Pe lângă bugetul de stat, eu spun tuturor, banii noștri se află în Uniunea Europeană. Trebuie să învățăm să aplicăm acolo, trebuie să învățăm să atragem bani de la Comisie. Nu mă refer la fonduri structurale. Sunt și fondurile europene clasice.

Mă refer la competițiile pe cercetare, care se organizează direct de către comisie.

Obiective pentru 2026: completarea burselor, creșterea sumei pentru plata cu ora, organizarea titularizării

Dacă ar fi să faceți o promisiune concretă pentru 2026 elevilor și profesorilor români, care ar fi aceea?

Foarte greu să faci promisiuni, fiindcă unii vor lua promisiunile ca fiind angajamente și de multe ori lucrurile nu depind de mine. Dar ce trebuie să știe toți este că pentru 2026, pentru mine este foarte important să deblocăm posturile și în preuniversitar și în universitar.

Gândiți-vă ce ar fi să nu organizăm titularizarea anul viitor. Este o preocupare și suntem aproape în fază finală să obțin completarea burselor din fonduri europene pentru studenți cu 60 de milioane de euro, ceea ce o să ducă bugetul undeva în jur de spre bugetul din 2024 cu 50% mai mult decât am avut în 2023.

Am în minte valoarea plății cu ora pentru a o face mai atractivă, temporar, până când reușim să lucrăm la legea salarizării unitare.

Și directorii și inspectorii trebuie să știe că avem cele două metodologii, care sunt tot jalon PNRR, în care vom rediscuta degrevările. Ele s-au făcut în condiții de criză fiscal-bugetară, pentru a salva bani, dar acum trebuie să vedem în ce măsură sunt și funcționale.

În situația de criză fiscal-bugetară am luat două tipuri de măsuri la nivel de guvern. Unele pe care le poți considera reforme, dar fiind în context fiscal-bugetal, le-ai făcut pe repede înainte. Și atunci ele trebuie reexaminate cu grijă și în condiții de normalitate.

Trebuia să discutăm despre comasări. Sistemul e foarte fragmentat. Trebuia să discutăm despre limitele în clase. Era normal să ai clasa 8-a cu un copil, cu 2 copii, cu 3 copii, cu 4 copii?

Da, dar sunt și clase supraaglomerate.

Nu sunt, este un mit. Pur și simplu am toate datele pe care o să le prezentăm și public. Să știți că numărul mediu de copii în clasă, în anul școlar 2025-2026 față de 2024-2025 s-a modificat la toate nivelurile. Deci povestea că clasele sunt supraaglomerate, când te uiți la valorile medii per clasă…

Bun, aceasta e media, dar sunt și clase care nu respectă norma prevăzută de lege, de maximum 25 de elevi.  

Sunt și-au fost și înainte. De aceea mediile sunt comparabile, fiindcă ai avut și înainte excepții peste limita maximă. Și ai și acum excepții peste limita maximă, dar sunt legale, legea permitea excepțiile respective. Dar, repet, erau o mulțime de anomalii.

Alte modificări s-au făcut în context fiscal-bugetar și ele trebuie corectate. Bursele studenților, componente legate de mărirea cu două ore a normei profesorilor. De aceea este și pusă cu caracter temporar în lege. Se spune explicit că este cu caracter temporar.

Noi facem reorganizarea rețelei școlare în fiecare an. Hai să vedem ce a funcționat bine, ce nu a funcționat bine și putem corecta pentru la anul.

Și pe măsură ce se stabilizează financiar țara, să putem să corectăm măsurile fiscal-bugetare pure, care nu au avut în spate și un element de reformă educațională.

***

Interviul VIDEO complet aici:

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Daniel David, ministrul Educației: “Am cerut o programă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândită pentru copii.” appeared first on Cultura la dubă.

“Literatura este făcută ca să fie citită, nu studiată. Se pare că am pierdut asta din vedere” – Liviu Papadima, teoretician, eseist, critic literar, profesor universitar

33 de specialiști (profesori universitatari, membri ai Academiei Române, reprezentanți ai Ministerului Educației și profesori de liceu) au elaborat noua programă școlară la Limba și Literatura Română, clasa a 9-a. Responsabilitatea lor este uriașă fiindcă ceea au așezat într-un document de doar 13 pagini va avea impact asupra viitoarelor generații de elevi, în următorii 10-15 ani.

Însă, ceea ce se dorea a fi o schimbare a fost considerat de către alți specialiști – profesori universitari, profesori de liceu, scriitori – dar și de către elevi, o întoarcere în urmă cu cel puțin 30 de ani.

Decizia grupului de lucru este ca literatura să fie studiată cronologic. Astfel că, la clasa a 9-a, când adolescenții abia descoperă gustul liceului și al libertății, vor fi nevoiți să studieze autori români de acum câteva secole, cum ar fi  Dinicu Golescu, Ion Neculce sau Ion Ghica.

Dispare studierea literaturii pe teme, așa cum era până acum – jocul, adolescența, iubirea. Dispare recomandarea de a citi doi autori din epoci diferite la aceeași temă.

Draftul noii programe a divizat filologii români în două tabere – pro și contro – iar ministrul Educației, Daniel David, cel care va trebui să semneze aprobarea noii programe, a ales un statut de observator, sub pretextul că lasă specialiștii să se exprime, urmând să ia apoi o decizie.

Un memoriu intitulat Nu programei de ieri pentru elevii de mâine, inițiat de Andrei Terian, teoretician român premiat peste hotare, a fost semnat până acum de peste 3000 de oameni, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, regizori de film, elevi de liceu, profesori.

Un contra-memoriu a apărut ulterior, la inițiativa lui Paul Cernat, Mircea Vasilescu și Cosmin Ciotloș, fiind semnat de alți 100 de oameni de litere, printre care Doina Ruști și Gabriela Adameșteanu.

Deși actul educațional ar trebui să aibă în centrul atenției elevii, aceștia au fost marii absenți ai puținelor dezbateri organizate la nivel instituțional. Nici grupul de lucru, nici ministerul, nici Academia Română nu au considerat necesar ca tinerii să aibă un cuvânt de spus.

Ieri a fost ultima zi dedicată dezbaterii publice pe această temă. După-amiaza, reprezentanți ai celor două tabere au fost invitați la Muzeul Național al Literaturii din București la o întâlnire privată, menită să-i concilieze și să aducă modificări benefice elevilor. În realitate, prea puține lucruri au putut fi negociate.

“Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică.”, a declarat pentru Cultura la dubă Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere din București și coordonatoarea grupului care a conceput programa.

***

Deși gândită ca o întâlnire între prieteni, așezați la cafea, dezbaterea de la Muzeul Literaturii din București a început printr-o separare. Profesorul Liviu Papadima, fost decan al Facultății de Litere și fost prorector al Universității București, Călin Andrei Mihăilescu, scriitor și profesor de literatură comparată și de filosofie la Universitatea din Ontario, Canada, și Florentina Sânmihăian, profesoară la Facultatea de Litere din București și autoare de manuale, s-au așezat de o parte a mesei.

Vizavi au stat criticul literar Paul Cernat, unul dintre susținătorii noii programe, Oana Fotache, decanul Facultății de Litere din București și coordonatorul științific al grupului de lucru care a scris noua programă, Magda Răduță, cadru universitar și membră a grupului de lucru, și Laura Dumitrescu – prodecană a Facultății de Litere.

Dacă primii trei profesori au insistat pe rolul programei, capacitățile reale ale profesorilor din România și nevoile elevilor de azi, de cealaltă parte, importanța așezării în timp a unei opere literare a părut a fi factorul determinant și nenegociabil.

La discuție au fost prezente și câteva profesoare de liceu, profesorul Nicolae I. Nicolae, autor de manuale, și Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii.

După prima oră de discuții, în fața unei evidente determinări de a păstra criteriul cronologic în programă, Ionela Neagoe, profesoară de română și directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr din București, unul dintre cele mai bune licee din țară, s-a ridicat de la masă și și-a anunțat plecarea. Contextul a fost acesta:

Laura Dumitrescu, prodecană Litere: “De ce e important să gândim acest raport între ceea ce se întâmplă în liceu și ceea ce se întâmplă la facultate?

Liviu Papadima: e complet irelevant, mă scuzați!

Laura Dumitrescu, prodecană Litere: Vă dau un exemplu, de fiecare dată întreb studenții din anul I (n.r. de la Litere) când a conceput Homer Iliada și Odiseea? Și am primit acest răspuns: a scris în secolul al 17-lea. Problema este că atunci când le semnalez că e o încadrare greșită și o eroare gravă, ei nu consideră că e o problemă.

De ce să conteze dacă a scris în Antichitate sau în secolul 17? Pentru că importanța factorului timp în raport cu ceea ce înseamnă literatura nu a fost suficient cultivată în acei patru ani de liceu. Iar eu petrec un an și jumătate, dacă nu doi, ca să-i învăț cât de importantă este contextualizarea. Sigur o să-mi spuneți, dar nu toți vin la facultate, nu toți o să devină filologi. Dar raportul acesta cu timpul trebuie să existe!

Există un pericol major atunci când credem că toate obiectele noastre culturale sunt coprezente nouă. Și există, pe de altă parte, un risc major dacă încurajăm lecturi de apropiere sau de identificare. Știți de ce? Pentru că democrația ne învață să acceptăm diversitatea. Și o instituție care se numește școală are responsabilitatea socială în formarea unor cetățeni, nu a unor participanți la un cerc de lectură.

În școală se formează un alt tip de profil, care nu este unic. Și nu cred că trebuie să infantilizăm această perspectivă.

Liviu Papadima: Poți să ne explici, dragă Laura, ce vrei să spui?

Ionela Neagoe, directoare Lazăr: Mă scuzați, eu o să mă retrag. Este clar că asta este direcția și că nu se va schimba nimic. În realitate, noi chiar uităm: copiii sunt altfel! Și hai să nu ne raportăm la liceele bune. Hai să mergem acolo unde ei silabisesc. Cum să-l faci să citească ceva care e departe de el? Cum?? Majoritatea este cea care silabisește. Atenție la ce vă spun, sunteți departe de realitate!

Ce vreau să înțelegeți este că noi ne străduim să inovăm, să facem altfel. Să ajungem mai aproape de ei. Au alte interese. E foarte clar. Hai ajungem cu cartea către ei, să citească, să-și dorească să afle. Așa îi îndepărtăm. Îi îndepărtăm!

Și vă mai spun, e multă materie! E foarte multă materie! Și în loc să-i apropiem, să facem să le fie mai ușor, noi îi îndepărtăm. Vor fi departe de toate astea! Va fi un eșec!”, a spus profesoara de liceu și a părăsit dezbaterea.

Profesorul Nicolae I. Nicolae, autor de manuale în anii 80-90, a subliniat că noua programă este greu de înțeles chiar și pentru un profesor.

Nicolae Nicolae: „Niște specialiști în pedagogie au creat un text de prețiozitate deosebită, rară, dar care a devenit jargon. Vă rog să mă iertați! Jargonul dumneavoastră, eu așa îl citesc, va fi imposibil de tradus la nivelul tuturor profesorilor, oricât de deștepți am fi noi. Nu se poate, trebuie tradus într-un fel!

Liviu Papadima: Literatura este făcută ca să fie citită, nu studiată. Se pare că am pierdut asta din vedere. (…) O programă se face pentru profesorii slabi sau mediocri. Profesorii buni știu ce să facă, indiferent de programă. Dar, mă iertați, în România sunt zeci de mii de profesori. Nu toți sunt foarte buni.

Călin Mihăilescu: Vă rog să ne spuneți – în ce măsură această programă poate fi rafistolată sau nu?

Oana Fotache: Într-o măsură în care, de pildă, s-a vorbit mult despre lipsa scriitoarelor. În epoca asta nu avem decât 3-4 nume. Dacă ăsta e un capăt de țară, se pot adăuga niște nume, de pildă m-am gândit la Maria Rosetti, care scrie cronica de teatru.

(n.r. Liviu Papadima râde)

Călin Mihăilescu: Oana, eu mă refer la lucruri majore.

Oana Fotache: Te referi la modificarea template-ului? Asta nu se poate. Este rezultatul unui grup, care a validat o programă și o comisie națională care a validat o programă. Asta nu decidem noi.

Călin Mihăilescu: Măcar în cadrul acestui template se poate ca libertatea profesorului să fie ghidată, dar nu dogmatic mânată?

Magda Răduță: Cred că se poate trece în nota de prezentare o astfel de informație, în care manualul poate să construiască de la text la context. De exemplu, de la Dacia Literară poți face o lecție despre cenzură.

Liviu Papadima: Magda, tu știi cum se aprobă manualele? Dacă respectă programa, conținutul ei, nu nota de fundamentare.

Magda Răduță: Un autor bun de manuale citește și nota de fundamentare.

Liviu Papadima: Un manual care nu respectă întocmai programa poate fi respins.”

În cele trei ore de discuții, profesorii care militau pentru renunțarea la studierea literaturii cronologic au realizat că nu este, de fapt, loc de negociere. Așa că au insistat ca măcar textul programei să asigure în scris o libertate a profesorului și păstrarea unor teme, ca în vechea programă, astfel încât ei să poată adăuga la ore și alte lecturi decât cele prevăzute acum.

Oana Fotache, coordonatoarea grupului de lucru: “A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru. (…) Vom încorpora ceea ce nu contravine construcției de ansamblu.”

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, acordat la finalul acestei dezbateri, decana Facultății de Litere și coordonatoarea grupului de lucru, Oana Fotache, afirmă clar că structura actuală nu va fi modificată, dar că unele recomadări vor fi luate în considerare.

„Doamna decan, în primul rând spuneți-ne, vă rog, cum și când a apărut ideea unei noi programe?

Ideea unei noi programe a apărut în 2020, în mandatul precedent a Ligiei Deca. Atunci a fost alcătuit un grup de lucru care nu s-a întrunit, de fapt niciodată, nu a început lucrul la programe, fiindcă el e condiționat de aprobarea noilor planuri cadru.

Cum știm, timp de cinci ani de zile, generația care a terminat deja liceul și acum anul întâi de facultate sau lucrează, a lucrat fără programe și fără manuale. A fost vorba de niște repere metodologice care s-au alcătuit an de an pentru a da niște conținuturi și niște indicații la clasă cu ce se va studia.

Abia în mandatul ministrului David s-a demarat mai întâi procesul de alcătuire și validarea planurilor cadru, după cum știm a fost o dezbatere publică astă-iarnă, consistentă, amplă, după care grupurile de lucru au fost actualizate la propunerile instituțiilor de profil, la propunerile inspectoratelor. Profesorii înțeleg că s-au înscris pentru asta, au fost selectați de niște comisii și avem o variantă modificată față de cea din 2020 a acestor grupuri de lucru.

Grupurile de lucru, prin forța lucrurilor, fiindcă au fost aprobate pe timpul verii, s-au întrunit la 1 septembrie. Iar noi am lucrat, având mai multe întâlniri și în plen și în formulă aceasta a subgrupurilor la care am recurs, de la 1 septembrie până când am predat programa, adică pe 25 noiembrie.

Cum s-a născut această direcție cronologică a studierii literaturii?

Mai întâi am făcut niște întâlniri de brainstorming, o analiză SWOT a programei, în care fiecare membru al grupului și-a exprimat preferința pentru un criteriu, și-a exprimat așteptările de la programă, analiza actualei programe, iar acest principiu cronologic a prevalat din răspunsurile care s-au primit la consultarea asta demarată în cadrul grupului.

În ce măsură reprezentanții Academiei Române din grupul de lucru au avut un cuvânt important de spus în acest sens?

Aș spune că n-au avut un cuvânt de spus în calitate de reprezentanți ai Academiei, ci de profesori, fiindcă e vorba de doi profesori din facultate, care au predat multă vreme în sistem universitar și care abia după pensionare au devenit membri ai Academiei. Au fost consultați, dar nu au impus nimic.

A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru. De aceea a și durat atât de mult elaborarea programei și nu a putut fi, din păcate, finalizat lucrul la clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a, deși s-a lucrat în paralel și la aceste clase.

Dar o programă, ca să fie încheiată cu tot ce presupune ea, cu acele activități de învățare, sugestii metodologice, cu competențele generale specifice, conținuturi, concepte, recomandări de autori, toate acestea au luat destul de mult timp. Sigur că nu va mai dura la fel de mult pentru finalizarea celorlalți ani, fiindcă deja cadrul general fiind stabilit, acum se va lucra la lista de conținuturi și la actualizare și extindere. Firește, activitățile de învățare, sugestiile vor suferi niște modificări, pentru că ele merg într-o progresie pe cei patru ani.

În ce măsură există deschiderea să reveniți asupra programei, asupra acestui draft după dezbaterile care au avut loc? Am auzit că la un moment dat ați spus da, există oarecare deschidere să revenim. De exemplu, să atingem această problemă că nu există autoare.

Da, eu chiar am toată deschiderea în sensul ăsta. Eu cred că există autoare în literatura română, ele își găsesc loc în această literatură, din păcate în secolele de început nu sunt atât de multe, din rațiune obiective ale epocii. Avem doar câteva nume pe care le putem invoca. Firește că prezența lor e mult mai consistentă începând chiar de la Junimea, de la Veronica Micle încolo.

Și ne propunem tocmai o reprezentativitate care este cea reală a autoarelor în literatura română. Și o prezență mult mai lărgită față de ce este acum, fiindcă doar Hortensia Papadat-Bengescu apărea la un moment dat în programa de evaluare, nu mai este nici Hortensia Papadar-Bengescu de câțiva ani.

Și revenind la întrebarea inițială, în ce măsură există deschidere să reveniți asupra textului?

Asupra textului, la nivel de multe precizări, îmbunătățiri punctuale, clarificări, există toată deschiderea. Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică. Pentru că niște specialiști au lucrat, și-au exprimat punctul de vedere și a rezultat această programă.

Firește că ea e perfectibilă, de asta a și fost pusă în dezbatere publică trei săptămâni, am primit multe sugestii, am primit feedback, vom încorpora ceea ce nu contravine, totuși, construcției de ansamblu.

S-a vorbit foarte mult în aceste zile despre interesul elevilor de azi, interesul adolescenților și de faptul că această programă, studiată cronologic, i-ar îndepărta de literatură, ei fiind atât de mult conectați la tehnologie, la AI, la tot ceea ce le este contemporan. În ce măsură ați luat în considerare acest profil al adolescentului de azi? În grupul de lucru au fost invitați și reprezentanți a elevilor sau ați avut la bază niște studii despre interesele adolescenților de azi?

Aceste studii mă tem că nu există decât la nivel de percepție a fiecăruia dintre noi, fiindcă nu avem statistici coerente și alcătuite profesionist. Există un profil pe care profesorii la clasă îl constată în realitate, al absolventului de gimnaziu, și un profil dezirabil al absolventului de liceu. Acesta nu trebuie să fie identic cu ceea ce există în realitate, ca personalitate și grupuri de interes. E ceea ce își propune să formeze liceul.

Deci noi vorbim de un profil care trebuie să aducă niște competențe acestor elevi. L-am avut în vedere de la bun început, chiar am pornit de la el, fiindcă scopul învățământului e să formeze niște cetățeni bine instruiți, care să înțeleagă ceea ce citesc, care să citească, sigur, și de plăcere, dar să citească și cărți, autori care să îi ajute să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, fiindcă literatura are această funcție cognitivă și de reprezentare a lumii.

Ei pot citi și chiar citesc și în afara orelor de școală.

Nu cred că ne dorim să citească doar la școală și doar ce se studiază la școală. Asta nu înseamnă că trebuie să studieze la școală doar ce le place să citească în timpul liber.”, a declarat Oana Fotache pentru Cultura la dubă.

Pe de altă parte, scriitorul și profesorul Călin Andrei Mihăilescu, critică implicarea Academiei Române în elaborarea acestei programe. Doi membri ai Academiei, Mircea Martin (n.r. 85 de ani), președintele secției de Filologie, și Rodica Zafiu (n.r. 67 de ani), membru corespondent al Academiei, au făcut parte din grupul de lucru. Iar președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, este unul dintre susținătorii ei.

“Academia Română nu are niciun drept să se implice în măsurile Ministerului Educației. Nu are acest drept. Faptul că Academia a spus că are dreptul ăsta nu e un drept constituțional. Și eu pot să spun că am dreptul să zic că sunt Mircea cel Bătrân. Dar faptul că ministerul Educației, prim-ministrul au acceptat lucrul ăsta este o slăbiciune umană, să spunem, nu știu de ce au făcut-o, interese politice și așa mai departe. Este un lucru blamabil pentru că, totuși, un element de autonomie trebuie să fie păstrat în învățământ.

Această legătură nesănătoasă între învățământ și Academie trebuie ruptă.

Care e vulnerabilitatea pe care o aduce Academia Română, așa cum arată ea astăzi?

E foarte mult de spus și e de spus de multă vreme ce se întâmplă acolo, unde sunt și oameni remarcabili, extraordinary. În același timp sunt 300 și ceva la o populație de 18 milioane.

În timp ce Academia Franceză a avut întotdeauna 40 de membri, în timp ce academiile din țările serioase au un număr limitat. Ce vedem la noi nu este cel mai curat peisaj din punct de vedere moral.  

În mod normal, academia unei țări este un for de cunoaștere, nu un for ideologic.

Putem să-i spunem altfel, dar academie nu este.”, a declarat Călin Mihăilescu pentru Cultura la dubă.

Consiliul Național al Elevilor: “O reformă autentică nu poate fi construită în spatele ușilor închise, ci doar prin dialog, colaborare și asumarea responsabilității comune pentru viitorul sistemului nostru educațional”

Consiliul Național al Elevilor a transmis zilele trecute un comunicat de presă în care a criticat noua programă și ignorarea nevoilor reale ale elevilor de azi. Liceenii cer Ministerului Educației:

• Elaborarea și adoptarea unor programe școlare cu adevărat orientate spre reformă, fundamentate pe principii pedagogice moderne și pe valorile europene ale educației, care să funcționeze ca instrumente vii și adaptabile pentru creșterea calității actului educațional, ci nu ca simple conținuturi necesare pe hârtie;

• Integrarea consecventă în noul curriculum a competențelor esențiale ale educației secolului XXI: gândirea critică, literația media, creativitatea, competențele socio-emoționale și capacitatea de argumentare, susținute prin acces real la literatură contemporană și resurse didactice relevante;
• Actualizarea profundă a conținuturilor, astfel încât programele să reflecte realitățile și provocările lumii în care trăim astăzi: tehnologie, etică digitală, fake news, identitate, diversitate culturală, funcționarea instituțiilor democratice și rolul comunicării în societatea actuală, în locul unei abordări exclusiv istorico-literare, cu relevanță limitată pentru profilul actual al elevului;
• Instituționalizarea unei consultări reale cu elevii în procesul de elaborare a noului curriculum, prin mecanisme clare și transparente.

Ministrul Educației, Daniel David, ar urma să semneze săptămâna viitoare ordinul prin care va aproba forma finală a programei pentru clasa a 9-a.

Programele la Limba și Literatura Română pentru clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a vor fi elaborate de același grup și au ca dată de finalizare ianuarie 2026.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Ultimele ore ale unei dezbateri eșuate. Programa la limba română, aproape de neclintit: “Este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică.” appeared first on Cultura la dubă.

Violoncelistul Andrei Ioniță și pianistul Florian Mitrea, doi dintre cei mai importanți muzicieni români ai generației lor, cunoscuți la nivel mondial, ambii profesori la mari universități din Germania, respectiv Marea Britanie, cer guvernului revenirea asupra deciziei care pune în pericol numeroase școli de muzică la nivel național.

Potrivit proiectului inițiat de ministrul Daniel David și aplicat prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului de ministru privind reorganizarea unităților de învățământ, ca urmare a Legii 141/2025, școlile care au mai puțin de 500 de elevi vor fi înghițite de unități mai mari. Personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ va fi transferat la unitățile școlare absorbante sau nou-înființate, elevii vor fi automat transferați, împreună cu activele și arhiva, informează Edupedu. În această situație se numără și școli gimnaziale vocaționale, de muzică sau arte plastice. Excepție fac liceele vocaționale, care își pot continua activitatea ca până acum.

Cei doi muzicieni vorbesc într-o scrisoare deschisă despre efectele dramatice pe care le-ar putea avea desființarea școlilor vocaționale, unități în care au învățat și ei.

“Domnule Președinte al României,

Domnule Prim Ministru,

Domnule Ministru al Educației,

Noi, semnatarii acestei scrisori, absolvenți ai școlilor de muzică din România și artiști recunoscuți pe plan internațional, ne datorăm parcursul profesional acestui sistem de învățământ artistic. Vă adresăm acest apel ferm în fața modificărilor propuse care amenință însăși existența învățământului muzical de specialitate din România.

De zeci de ani, școlile de muzică din țara noastră au oferit un serviciu unic cu discreție și consecvență. Aceste instituții reprezintă o investiție care, în decursul acestui lung timp de existență, a adus României adevărați ambasadori culturali care astăzi duc cartea de vizită a țării pe întreg mapamondul, pe scene din Statele Unite ale Americii și până în Japonia. În țară, absolvenții acestor școli sunt membri activi ai societății civile, se implică în proiecte sociale, educaționale și culturale în România, întorcând țării investiția primită la vârsta copilăriei.

În cadrul acestor instituții lucrează profesori devotați, adevărați făuritori de caractere care cu smerenie și un simț al datoriei cu totul excepțional, lucrează zilnic, sacrificându-și energia și timpul personal pentru a construi caractere și personalități întemeiate pe reperele morale date de marea muzică.

Școlile de muzică din România nu pregătesc doar viitori muzicieni profesioniști. Beneficiile acestui tip de învățământse resimt la nivel personal, indiferent de cariera aleasă ulterior. Elevii dobândesc un set de aptitudini transferabile precum seriozitatea pregătirii, disciplina și etica muncii, capacitatea de a respecta termenele limită, abilitatea de a lucraarmonios în echipă și multe altele. Totodată, prin muzică se produce relaționarea cu mediul uman interior la vârste fragede și astfel se dezvoltă competențe emoționale esențiale – empatia, abilitatea de a relaționa uman în mod firesc cu cei din jur și echilibrul emoțional-mintal.

Sistemul românesc de educație muzicală este râvnit de părinți din întreaga lume. În țări unde acest sistem nu există, educația artistică este realizată doar în sistem privat, nereglementat, și cu rezultate inegale și costuri inaccesibile pentru majoritatea familiilor. La concusurile de admitere în conservatoare de muzică de top din lume, elevii români sunt de cele mai multe ori admiși cu cele mai mari note, depășind colegii din țările gazdă.

Nu în ultimul rând, educația muzicală reprezintă o supapă de exprimare autentică pentru tânăra generație care este astăzi încolțită de presiunea rețelelor de social media spre conformism și aparențe. În arta performativă, tinerii pot fi ei înșiși, își pot explora propria personalitate, propriul temperament, fără teama de judecată și fără goana după popularitate. Desființarea acestor școli de muzică va duce în mod categoric la o atrofiere emoțională și umană a tinerilor, cu grave consecințe la nivel de sănătate mintală și afectivă.

Propunerea desfințării acestor școli de muzică, sau comasarea lor cu școli generale este un atac direct asupra comunității. Este paradoxal ca, într-o perioadă în care cererea pentru acest tip de educație depășește oferta, soluția propusă să fie diminuarea sau eliminarea lui. Mica economie care s-ar aduce la bugetul statului este infinit copleșită de pierderile culturale și dauna umană produsă. Societatea ar avea de plătit înzecit prin generații viitoare mai sărace uman, mai puțin empatice, mai ușor manipulabile și mai puțin capabile de gândire și simțire critică.

Vă rugăm să înțelegeți gravitatea acestei situații și să dispuneți anularea propunerii. Suntem deschiși la dialog pentru identificarea unor soluții de eficientizare, dar considerăm esențial ca acest sistem să continue să ofere comunităților serviciul educațional și cultural de neînlocuit pe care îl reprezintă.

Cu respect,

Andrei Ioniță, violoncelist, laureat la Concursul Ceaikovski de la Moscova și profesor asistent la Universität der Kunste, Berlin, absolvent al Școlii Gimnaziale de Arte Iosif Sava din București

Florian Mitrea, pianist, laureat la Concursurile ARD de la München și Hamamatsu și profesor la Royal Academy of Music, Londra, absolvent al Școlii Gimnaziale de Arte Iosif Sava din București”

Reprezentanții Școlii Gimnaziale de Arte Iosif Sava au transmis în urmă cu două zile: “Nu știm încă ce se va întâmpla din toamnă. Dacă o să fim comasați, cu ce școală sau ce se va întâmpla cu unii dintre profesorii noștri. Măsurile luate înseamnă ore tăiate, posturi desființate, oameni care ar putea rămâne fără locul lor în școală. Vom continua să ne susținem cauza în stradă și sperăm ca în septembrie să ne întoarcem la ore, întocmai cum ar fi normal, dar nu depinde doar de noi.”

PROTESTELE CONTINUĂ ÎN FAȚA MINISTERULUI EDUCAȚIEI

Azi a fost a 11-a zi de proteste desfășurate în fața Ministerului Educației. Sindicaliștii din educație s-au întâlnit tot azi cu premierul Bolojan și cu ministrul David.

Marius Nistor, FSE, a declarat după întâlnire: “Răspunsul e invariabil același – nu-și permite țara. Dacă țara nu-și permite un popor educat, să facem pușcării.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Violoncelistul Andrei Ioniță și pianistul Florian Mitrea către guvernul României: “Desființarea școlilor de muzică va duce la o atrofiere emoțională a tinerilor.” appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii va limita numărul invitațiilor de protocol la evenimentele publice organizate de instituțiile aflate în subordinea sa, iar acestea vor fi scoase la vânzare, la preț redus, pentru pensionari și studenți.

Primul eveniment la care va fi implementată această politică este Festivalul Internațional George Enescu. Potrivit ministerului, va redus cu aproximativ 40% numărul invitațiilor oficiale, iar acestea vor fi scoase la vânzare, cu reducere de 50%, pentru publicul tânăr și cel vârstnic. Festivalul Enescu va avea loc la București între 24 august și 21 septembrie 2025.

Comunicatul oficial al Ministerului Culturii:

“Ministerul Culturii anunță implementarea unei noi politici publice de acces la cultură, menită să restabilească echilibrul dintre formalitate și participare reală, prin reducerea semnificativă, începând cu acest an, a numărului invitațiilor rezervate protocolului instituțional la evenimentele culturale organizate sau finanțate din fonduri publice, locurile de protocol fiind transformate în bilete pentru public, care vor fi puse in vânzare cu o reducere de 50% si vor fi dedicate elevilor, studenților și pensionarilor — categorii care, adesea, se confruntă cu dificultăți în accesarea acestor manifestări. 

Această schimbare nu este doar una de procedură, ci de viziune de la o practică simbolică, adesea protocolară, la o abordare care pune publicul în centrul experienței culturale. Prin această măsură, Ministerul își propune să încline balanța de la formalitate către participare autentică – punând publicul, cu adevărat, în centrul evenimentelor culturale.

Primul eveniment pentru care se aplică această nouă regulă este chiar Festivalul Internațional George Enescu, cel mai prestigios eveniment cultural din România și unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume. Pentru ediția din 2025, Ministerul Culturii va reduce cu aproximativ 40% numărul invitațiilor oficiale alocate, suplimentând proporțional numărul de bilete cu reducere destinate publicului tânăr și celui vârstnic.

„Marile evenimente culturale trebuie să fie întâlniri reale cu publicul, nu exerciții de reprezentare. Cultura trăiește prin cei care o caută, o susțin și o prețuiesc – iar locul lor este în sală. Ne dorim o cultură mai puțin protocolară și mai aproape de oameni. Aceasta este direcția și vom merge mai departe cu consecvență,” a declarat ministrul Culturii, András Demeter.

Ministerul va continua să asigure, în mod firesc, un număr limitat de locuri pentru invitații instituționali și diplomatici, esențiali pentru buna desfășurare a unor evenimente cu componentă internațională, dar se pronunță în favoarea unei participări mai largi și mai incluzive.

Biletele cu reducere vor fi disponibile atât online, în platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cât și în format fizic, în rețeaua de hypermarketuri Carrefour și lanțurile de librării Cărturești și Humanitas începând de luni, 28 iulie 2025, ora 10:00.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ministerul Culturii reduce numărul invitațiilor de protocol și le scoate la vânzare, la preț redus, pentru pensionari, elevi și studenți appeared first on Cultura la dubă.

Intotero a vizitat și Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj. Acolo, câțiva elevi de clasa a 8-a au fost aduși de la școală și așezați la o masă, la marginea treptelor instituției, când termometrele arătau -2 grade celsius, pentru a face o demonstrație de desen în fața ministrului Culturii. Lângă ei era afișat un avertisment: “Atenție, pericol de alunecare”.

“Bravo, frumos, felicitări, dragilor”, le-a spus Natalia Intotero privind desenele lor.

Într-un mesaj publicat pe facebook, Natalia Intotero a spus:

“Astăzi, când se împlinesc 149 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, mi-am început ziua într-un loc cu o încărcătură sufletească aparte – satul Hobița, locul care l-a dăruit lumii pe marele sculptor.

M-am bucurat să-i întâlnesc pe elevii Liceului din Peștișani, care au adus un omagiu vibrant printr-o interpretare vocală de excepție și un recital emoționant de aforisme. Cuvintele sculptorului, rostite cu atâta trăire, rămân la fel de puternice și astăzi, inspirând generații întregi.

Felicitări primarului comunei Peștișani, Cosmin Pigui, pentru grija și devotamentul cu care păstrează vie moștenirea lui Brâncuși. Este datoria noastră să protejăm aceste locuri și să ducem mai departe povestea acestui geniu care a transformat tradiția românească în artă universală.

Brâncuși nu doar că a sculptat în piatră și bronz, ci și în sufletul unui popor. Prin opera sa, i-a făcut pe străini să ne înțeleagă cum nici armate de oameni de știință nu au reușit vreodată.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ziua Brâncuși: elevi scoși să deseneze la -2 grade, în fața ministrului Culturii, Natalia Intotero appeared first on Cultura la dubă.

“Când o colegă plânge, eu vreau să fac ceva să o ajut, am fost și eu în situația asta și ajută mult să te simți sprijinit de colegi.“

După o serie de activități dedicate înțelegerii și combaterii fenomenului de bullying, elevii clasei a V-a, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Dragomirești-Vale, vorbesc acum deschis despre emoții, nevoi sau frici. Diriginta lor, Priscilla Cosma, alături de consilierul școlar, au folosit ora de dirigenție pentru a ajunge acolo unde contează cu adevărat în educație – în sufletul elevilor. 

România se confruntă cu date îngrijorătoare privind cazurile de bullying în școli. Potrivit unui studiu publicat de Salvați Copiii România, 81% dintre elevii chestionați au afirmat că au fost martori ai situațiilor de bullying în școală, iar 1 elev din 2 a fost victima amenințărilor colegilor (2023). 

În acest context, Teach for Romania, cu sprijinul UiPath Foundation, a derulat la finalul anului 2024 programul de formare “Prevenția, recunoașterea și gestionarea bullying-ului în mediul școlar”, prin care profesori români au fost instruiți să aplice la clase activități și metode de lucru menite să prevină violența printre elevi. 

***

La clasa a V-a, unde Priscilla Cosma este dirigintă și profesoară de Educație Fizică și Sport, ora de dirigenție începe cu îmbrățișări și se desfășoară apoi în spațiul deschis al sălii de sport. Elevii se așază relaxați pe pufuri și așteaptă nerăbdători să înceapă ora lor preferată. 

Priscilla și Mihaela Stancu, consilier școlar, colaborează în cadrul orelor dedicate proiectului Clase fără bullying, și combină cunoștințele fiecăreia, de pedagogie, sport sau psihologie, pentru a câștiga încrederea elevilor și a crea un spațiu în care ei să se simtă confortabil. 

“Am realizat că ei au foarte mare nevoie de activități pentru creșterea compasiunii, empatiei și conștientizării. Pentru că ei încă nu conștientizează ce consecințe poate să aibă o simplă vorbă. 

Am avut jocuri de rol care i-au sensibilizat și și-au dat seama că nu toată lumea are același background, că povestea fiecăruia e diferită și fiecare vine cu propriul bagaj. Ei nu știau lucrurile astea. Sau le știau, poate, dar nu erau așa de conștienți de ele. Au înțeles că nu putem lua suferința cuiva, dar putem alege să nu adăugăm la ea. 

Au fost lacrimi după unele jocuri de rol și multă emoție, pentru care am făcut spațiu împreună, copiii dându-și voie să fie vulnerabili și deschisi. Abia la final am înțeles că ei s-au identificat foarte tare cu rolul pe care l-au primit.”, povestește Priscilla. 

“E bine să vorbim despre acest fenomen cât mai devreme, fiindcă altfel ajungem la clasa a 8-a, unde ei nu au habar cât de mult pot răni. Sunt cazuri de bullying chiar și de la clasa pregătitoare. Copiii ar trebui învățați de la grădiniță să împartă, să vorbească frumos cu colegii, să își ceară scuze, să facă complimente. Lor le este foarte ușor să spună cuvinte urâte, dar foarte greu să spună cuvinte frumoase. 

Trebuie să-i obișnuim cu bunătatea. Ei văd în mediul online foarte multe lucruri negative, iar noi în școală ne luptăm cu asta.” – spune Mihaela Stancu, consilier școlar.

În cadrul orei de dirigenție, elevii sunt încurajați să lucreze în echipe și să scrie câteva idei cheie despre bullying sau cyberbullying, să propună soluții pentru a veni în sprijinul unui coleg care suferă și să le prezinte, pe rând, în fața celorlalți. “Bullyingul este o formă repetată și intenționată de agresiune asupra unei persoane”, este principala idee pe care au reținut-o cu toții.

De asemenea, sunt învățați să nu judece agresorul, fiindcă și el are o suferință în spate. 

“Eu ceream de la ei colaborare, dar voiam să aibă și un model. Așa că împreună cu colega mea, doamna consilier, am făcut activitățile, ei ne-au văzut că lucrăm împreună. Cred că fiecare profesor își face clasa după el. E important cum este dirigintele, copiii observă tot și copiază, apoi aplică ceea ce văd. 

În cadrul activităților de sport foarte mult lucrăm cu emoții, în toate jocurile, inevitabil, apar frustare, bucurie, furie, entuziasm, fericire, învață să se uite la succes și la insucces. Sportul e esențial în dezvoltatea socio-emoțională a copiilor. Într-un mod plăcut, prin joacă, învață să gestioneze emoții pe care le întâlnesc în viața reală. De exemplu, ei când câștigau le făceau în ciudă colegilor care pierdeau. Și am discutat despre ce facem când câștigăm, cum putem fi de folos celorlalți, care încă nu au terminat exercițiul, și am stabilim împreună că putem să îi aplaudăm, să îi încurajăm, să le facem un compliment.”

Ora se încheie cu exercițiul preferat al copiilor, propus de consilierul școlar. Așezați în cerc, aceștia sunt încurajați să aleagă un coleg și să îi facă un compliment, apoi să ducă spre el firul unui ghem. Fiecare elev primește, pe rând, câte un compliment. 

“Ești cel mai bun lider pentru noi și îți mulțumim!”, “ești înțeleaptă”, “ești un atacant foarte bun”, “faci cele mai frumoase desene”, sunt câteva dintre aprecierile pe care copiii și le rostesc emoționați. 

“Activitățile astea m-au făcut să înțeleg că unii copii chiar au nevoie de complimente, chiar te ajută și să oferi și să primești un compliment. Nu știam că bullyingul e ceva atât de grav și cred că ar trebui să ne implicăm cât mai mult, mi-ar plăcea să facem astfel de activități mai des.”, ne povestește la final unul dintre participanți.

Pe parcursul orei petrecute în sala de sport, câțiva dintre copii sunt copleșiți de emoții și încep să plângă. Unii sunt îmbrățișați de colegi, o elevă de către doamna consilier sau de către prietene. 

“Mie îmi place că atunci când sunt bolnavă și apoi mă întorc la școală, foarte mulți colegi, mai ales una dintre fete vine la mine și mă întreabă cum mă simt, la fel și alți colegi, și mă simt foarte importantă pentru ei. Și ei sunt foarte importanți pentru mine.”, povestește emoționată o elevă. 

Bagajul emoțional cu care vine fiecare de acasă poate fi cu atât mai greu de dus, atunci când este purtat singur. Dar când profesorii vin în întâmpinarea nevoilor reale ale elevilor, șansele ca aceștia să își gestioneze mai bine emoțiile, cresc considerabil.

“Responsabilitatea e împărțită între școală și familie. Noi plecăm de acasă cu un bagaj, copiii stau mai mult acasă decât la școală. Sigur, noi îi învățăm cât putem, dar de acasă pornește totul. 

– Atunci când acasă nu există posibilitatea de a fi învățați, cât de mare devine responsabilitatea profesorilor?

– Foarte mare. Atunci când prind încredere, ei se și atașează de profesori, iar noi trebuie să fim atenți la ei, să le întâlnim toate nevoile lor.”, spune consilierul școlar Mihaela Stancu.

“Ar fi bine să existe o relație deschisă între părinte și profesor, dacă există o situație dificilă acasă, părintele să spună, astfel încât și noi să putem să creăm un mediu cât mai sigur și primitor pentru copil, să fim mai atenți. În unele momente, unii copiii au nevoie de mai multă atenție și atunci e bine să știm, ca să lucrăm împreună pentru binele copilului.” – Priscilla Cosma.

De astfel de activități au beneficiat aproximativ 100 de elevi, de la clasele V-VIII, precum și profesorii diriginți ai claselor respective, consilierul școlar și directorul unității.

“Obiectivele proiectului au fost clare și bine structurate, iar activitățile desfășurate au fost adaptate nevoilor elevilor, oferind un mix de sesiuni educaționale, jocuri de rol și discuții interactive. Aceste activități nu doar că au sensibilizat elevii cu privire la gravitatea bullying-ului, dar le-au oferit și instrumente pentru a-l recunoaște și a reacționa corect în astfel de situații.

Un alt aspect pozitiv a fost implicarea activă a profesorilor care au contribuit la crearea unui climat de încredere și suport. De asemenea, mesajele transmise au fost clare și concise, iar exemplele reale au făcut ca subiectul să fie mai accesibil și relevant pentru elevi.”, spune Rodica Iorga, directoarea școlii. 

Proiectul face parte din programul de formare „Prevenția, recunoașterea și gestionarea bullying-ului” implementat de Teach for Romania cu sprijinul UiPath Foundation. 

Material realizat în parteneriat cu Teach for Romania și UiPath Foundation. 

The post Cum prevenim bullyingul? “Elevilor le este foarte ușor să spună cuvinte urâte, dar foarte greu să spună cuvinte frumoase.” appeared first on Cultura la dubă.

La 80 de kilometri distanță de București, în fosta capitală a Țării Românești, printre blocuri de patru etaje încărcate cu povara comunistă, o clădire cu arhitectură modernă e luminată de razele unei generoase dimineți de ianuarie.

Este Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște, iar azi urmează să primească un cadou special – aproape 600 de cărți noi vor umple rafturile bibliotecii pentru elevi.

În curte parchează o mașină cu număr de București. La volan se află scriitoarea Ioana Nicolaie și din dreapta coboară nimeni altul decât Mircea Cărtărescu, probabil cel mai important scriitor român în viață.

„Vai, nu pot să cred, ce surpriză! A venit și domnul Cărtărescu!” exclamă entuziasmată profesoara de română, Raluca Ispas, cea care a aplicat la un concurs organizat de Fundația Melior și a câștigat cărțile pentru elevii școlii.

De 11 ani, prin Fundația Melior, Ioana Nicolaie dotează școlile din România cu volume noi, frumoase, magice, dătătoare de speranță.

Azi, a 25-a Bibliotecă Melior devine realitate.

Dar acest reportaj nu este despre cărți, ci despre suflet.

***

Câțiva elevi de la clasele a 7-a și a 8-a coboară pentru a întâmpina invitații speciali. Sunt bucuroși să ia fiecare câte o cutie de cărți din portbagajul mașinii și să o ducă la bibliotecă.

Momentul este surprins de Mircea Cărtărescu, fotograful neoficial al Bibliotecilor Melior, cel care o însoțește pe Ioana Nicolaie în toate școlile și încearcă să surprindă lumina ei, în timp ce el rămâne discret în umbră.

Pe lângă cărți, cei doi scriitori le aduc copiilor o cutie plină cu dulciuri.

Biblioteca școlii de aici are o structură frumoasă, cu scară interioară, o construcție la care cei mai mulți copii din România doar visează. Dar pe majoritatea rafturilor predomină volume vechi, multe dintre ele îngălbenite de vreme. Recunoaștem coperțile care ne-au marcat și nouă copilăria: seria Biblioteca pentru toți sau colecția Mari scriitori români, cu Slavici, Sadoveanu sau Eminescu în prim plan.

De azi, însă, copiii vor putea împrumuta de la bibliotecă Harry Potter, volume semnate de C.S. Lewis sau Roald Dahl, Iliada ilustrată sau volume semnate de Ioana Nicolaie, Lavinia Braniște, Mircea Cărtărescu și Alex Moldovan.

Fiecare carte din Biblioteca Melior este aleasă cu atenție de Ioana Nicolaie, iubitoare și scriitoare de literatură pentru copii, dar și pentru adulți.

Raluca Ispas, profesoară de română la Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște a convins-o pe Ioana Nicolaie cu aplicația sa și a câștigat pentru elevii de aici cele 600 de volume noi, în fața a câteva zeci de alte școli care ar fi dorit cărțile.

„Îmi aleg partenerii cu mare grijă. Doamna profesoară de română de aici are un antrenament în a-i aduce pe copii către cultură, a-i învăța să trăiască literatura, de a-i cuceri, până la urmă, pentru că e o formă de seducție.

Fiecare copil de azi are un program atât de dens, atâtea lucruri îl trag în toate părțile, dincolo de școală, și atunci e complicat ca pe lângă lecturile obligatorii, pe care copilul nu le iubește neapărat, să apari cu lecturi suplimentare, să îi mai pui ceva pe umeri. Contează enorm cum o faci. Eu sunt pentru a-l cuceri pe copil, știu că se poate, eu însămi am experiență de lucru cu copiii.

Un copil care citește va deveni un adult câștigat pe termen lung.”, spune Ioana Nicolaie.

„O urmăresc pe doamna Nicolaie de foarte mult timp, sunt o admiratoare. Am aplicat la concurs în ultima zi. Era nevoie de cărți în contextul în care eu duc o campanie de mai mult timp, în încercarea de a-i face pe copii să citească.

Le dau cărți peste cărți, i-am trimis adesea la bibliotecă și veneau triști pentru că nu găseau titlurile recomandate de mine.

Și atunci am făcut tot posibilul să le aduc eu cărțile pe care voiau ei să le citească. Ei spun: dacă e de la Arthur, atunci o citim.

Cum îi convingeți pe copii să citească?

Cea mai bună metodă e răsplata – nota. Apoi participăm la concursuri de lectură, de multe ori organizate de noi, în școală. Și, tot citind, descoperă plăcerea.”

Pentru acești elevi din Târgoviște, universul lecturii capătă azi noi valențe. Fiindcă pentru prima dată au în fața lor scriitori reali, în carne și oase, care vorbesc și glumesc cu ei, le stimulează imaginația.  

„Cine a întâlnit vreodată un scriitor?” îi întreabă Ioana pe copii la începutul întâlnirii.

Doar 2-3 mâini sunt ridicate timid.

Printre elevi stă așezat pe un scaun chiar Mircea Cărtărescu.

Întâlnirea continuă cu un joc. Ioana Nicolaie îi provoacă pe elevi să își imagineze cum ar arăta un scriitor, în viziunea lor.

Scriitorul portretizat de aceștia ar fi bărbat, de talie medie, cu părul scurt și mov, îmbrăcat cu o cămașă albastră strălucitoare, pantaloni albi și încălțat cu șlapi.

Și, cel mai important, ar purta o pereche de ochelari prin care vede “idei și poezie”. “Când își dă jos ochelarii, scriitorul vede realitatea”, completează un elev de clasa a 5-a.

Ușor-ușor, Ioana îi apropie pe copii și începe să își dezvăluie propria poveste. Cei mai mulți dintre ei descoperă pentru prima dată că un autor de literatură poate să fie și femeie.

„A fost odată o fetiță care a ajuns să scrie și nu ar fi putut face asta dacă nu ar fi citit cărți. Eram în clasa a 3-a când am scris prima poezie. În clasa a 4-a am început să scriu un roman, iar din a 6-a să țin un jurnal. Am și acum jurnalele mele din clasa a 6-a.

Eu sunt Ioana Nicolaie și sunt scriitoare. Scriu și cărți pentru copii și cărți pentru oameni mari.

De fiecare dată când scriu o carte pentru oameni mari sunt tristă. Mă consumă. După ce o termin, vreau neapărat să scriu o carte pentru copii pentru că vreau să transmit bucurie, joacă, imaginație.”

Le arată câteva dintre volumele sale de literatură pentru copii: Spionul KME, Ferbonia sau Vertijia. Le povestește cum și de ce a creat unele dintre personaje, cum s-a simțit când a făcut-o și cum reacționează copiii care citesc cărțile. Nu apucă să le mărturisească și identitatea Robert Ersten, pseudonim sub care tot ea a scris două volume pentru copii.

Spre final, câțiva elevi curioși îi adresează întrebări:

„- Dacă tot nu vă place să scrieți cărți pentru adulți, de ce le mai scrieți?” întreabă nonșalant o fetiță de clasa a 5-a.

– Dacă o să citiți vreodată o carte scrisă de mine pentru oameni mari, atunci veți afla răspunsul. Acum vi-l pot spune, pe scurt: din datorie”.

Întâlnirea se încheie cu cadouri. Fiecare elev primește câte o carte semnată de Ioana Nicolaie și alți 6 câștigă la o tombolă Enciclopedia Zmeilor, de Mircea Cărtărescu. Autorul glumește cu copiii: „după aceea urmează partea cea mai importantă: ciocolata!”

Profesoarele primesc, la rândul lor, cele mai noi apariții de la Humanitas, cadou din partea editurii. Și se așază emoționate la coadă pentru autografe.

Elevii se întorc în bibliotecă și organizează singuri noile volume în rafturi special pregătite.

„Mi s-a părut foarte frumos, chiar ne-am distrat, am și câștigat o carte. Îmi place să citesc și îmi plac cărțile.

De ce îți place să citești?

Deoarece mă duce într-o lume total diferită, magică.”, spune Jesica, elevă în clasa a 7-a.

“A fost o întâlnire foarte frumoasă, ne-a făcut să zâmbim, ne-am simțit foarte bine în preajma doamnei Nicolaie. A fost o bucurie și să îl vedem în realitate pe domnul Cărtărescu, auzisem de el chiar din clasele primare.

De mică îmi plac cărțile, iar acum abia aștept să vin la bibliotecă.”, completează Evelin.

În tot acest timp, fotograful Mircea Cărtărescu e atent să surprindă toate momentele importante. Îi vine în sprijin soției sale de fiecare dată când îl caută cu privirea și, în rest, privește admirativ chimia pe care aceasta o are cu copiii.

Iubirea

“Ioana are multă energie în foarte multe domenii, cred că ziua ei are peste 24 de ore, nu știu unde le pune pe toate. Una dintre laturile în care își consumă această energie, frumos, civic, este aceasta – Fundația Melior.

Este un scop nobil să aduci cărți copiilor care nu întotdeauna beneficiază de cărți specifice vârstei lor. Ea face asta de foarte multă vreme, de 11 ani deja. A făcut 25 de astfel de biblioteci școlare, îi place și este folositor. Așa cum se spune, aruncă niște semințe și niciodată nu vei ști ce iese din ele. În orice caz, ies lucruri bune. ” – Mircea Cărtărescu

Atent să sublinieze că implicarea sa este doar un mic sprijin pentru inițiativa soției, Mircea Cărtărescu mărturisește că empatia pe care Ioana o arată l-a schimbat chiar și pe el.

“Noi ne cunoaștem de aproape 30 de ani și de când o știu, de la cenaclul pe care eu îl țineam în Facultatea de Litere, este neschimbată. Este plină de gânduri bune pentru toată lumea. Chiar și pe mine m-a influențat foarte mult. Nu eram chiar atât de empatic până ne-am cunoscut și până azi, după ce am avut privilegiul să fiu partenerul ei de viață 25 de ani.”

Chiar dacă în spatele Bibliotecilor Melior e o muncă de anduranță, cei doi fac o bucurie din fiecare vizită prin țară. Dincolo de cutiile pe care le transportă cu mașina familiei, dincolo de frumusețea cărților noi care ajung la copii și satisfacția unui nou proiect încheiat, ei clădesc o formă specială de a fi „împreună”, rară și prețioasă.

„Există o bucătărie a fiecăreia dintre aceste biblioteci școlare. Cărțile nu sar singure în mașină, ele trebuie transportate, cărate în mașină până când se umple cu câteva sute de cărți. De asemenea, mașina nu se conduce singură, mai ales la drumuri foarte lungi, alături de Ioana conduc și eu. Iar la școală o ajut din toate punctele de vedere, cât pot eu, făcând fotografii, împărțind cărți elevilor, fiind prezent.

Uneori sunt mai bine dispus și particip și eu la micul program pe care îl face ea cu elevii, alteori sunt mai retras și o las pe ea să iasă în față.”, spune scriitorul.

Datoria de a scrie

„Cred că artele sunt vocație, că te naști cu un anumit tip de a vedea realitatea, nu e ceva ușor, ci complicat, greu de dus, de aceea artiștii au multe probleme.

Eu sunt crescută într-un orășel cu 10.000 de locuitori, al 4-lea copil dintr-o familie cu 12 copii. Am știut dintotdeauna că eu voi scrie și cred că am avut foarte multă tenacitate.”

Poetă și prozatoare, Ioana Nicolaie a debutat la 26 de ani, „târziu” – spune ea. Azi este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane din România, autoare a ceea ce critica de specialitate a numit „Trilogia nordului” – romanele Pelinul Negru, Tot înainte și Cartea Reghinei conturează universul copilăriei sale, din județul Bistrița, într-o familie cu 12 copii. De aici se trage datoria despre care a vorbit în fața elevilor.

„În primul rând este datoria față de propria biografie, față de ceea ce mi s-a dat mie în lume.

Am înțeles după mult timp că nu trebuie să forțez traseul meu în literatură. După trei cărți pe care le-am scris despre nordul meu transilvan, în care folosesc membrii ai aceleași familii, într-un loc precis geografic, nu am dorit să scriu încă o carte pe acest fundal. Nu doar asta mă interesează pe mine în literatură.

Aș fi vrut să scriu un roman citadin, care să se petreacă în Berlin, am făcut o trecere prin el în Miezul inimii.”

În decembrie a publicat, însă, Drumul spre Soare Răsare, un roman care descinde din același univers al nordului și dezvoltă, de data aceasta, povestea destinului tragic al fratelui cel mai mare, Radu, într-un context politic și istoric complex.

„Fratele meu, Radu Maxim Niculai, era un muncitor extraordinar și el însuși a scris literatură. El nu mai este în viață în acest moment, dar vreau să-i public poeziile. În perioada următoare cu asta mă voi ocupa.

El a fost un model pentru mine și de aici e simplu, se vede un pattern.

E impresionant momentul din carte în care șansa lui la educație se năruie din cauza unei diplome uitate de tată acasă.

În jurul nostru mereu avem drumuri care se închid. Ne putem închipui, ca în Inception, că deodată se răstoarnă o clădire sau brusc dispare, apare un zid în fața ta. Noi toți avem de ales în viețile noastre, dar una e să alegi tu și alta e să ți se aleagă din afară, fără să poți schimba ceva. Cam asta a fost situația fratelui meu.

Este o poveste foarte tandră și emoțională. Dacă spun că este despre artistul care nu ajunge niciodată să-și urmărească vocația, nu e nimic atragător. Cui i-ar păsa? Dar nu este numai asta. E foarte multă viață, e poezie, e o frumoasă poveste de dragoste și mai este fundalul istoric, pentru care eu m-am documentat foarte serios.

A trebuit să scriu și acea carte. De aici vine datoria.

Eu sunt martora unor lucruri, a unei lumi.

Când am scris Cartea Reghinei, o altă carte datorie, am zis că, de fapt, e o carte la care mă gândesc cu mult înainte nașterii mele. Nu a apărut acest text pe copertă, dar esențialul era acesta. Că până la mine nu a mai fost o scriitoare care să fie atât de înăuntrul unei lumi, ca să o poată povesti. Unele femei nu au avut glas sau nu au avut dreptul la voce. Trecutul nu a fost echilibrat, iar femeile foarte greu au ajuns să aibă educație.”

De ce este nevoie de Bibliotecile Melior

Dacă scrie cărți pentru adulți „din datorie”, Ioana Nicolaie duce cărți noi în școli „din necesitate”.

„Educația din România nu este treaba cuiva privat, este treaba statului. Totuși, cred că este esențial să faci ceva și la nivelul ăsta mic, la nivelul ierbii.

În cele mai multe școli din România nu există deloc bibliotecă, deci copiii nu au nicio carte.

Aici nu e vorba de sărăcie, ci de un fel de a trăi în lumea românească, în care poți să faci educație fără să citești, să termini o facultate fără să fi citit o carte, să ajungi probabil și profesor sau să ajungi prim-ministru fără să citești.

Suntem într-un lanț foarte slab al educației.

Iar acolo unde sunt biblioteci, în unele locuri au fond nou de carte, în altele nu. Am văzut multe astfel de școli, în care nu a mai existat o carte nouă de zeci de ani.

Atât timp cât banii vin prin primării, sunt gestionați de manageri, iar școlile au tot felul de nevoi, de la becuri la bănci, întotdeauna banii vor merge către așa ceva, nu către cărți. Cărțile sunt ultimele lucruri cumpărate.”, spune autoarea.

Ioana a pus bazele Fundației Melior alături de una dintre surorile sale, din dorința de a se implica în proiecte sociale, fără să fi avut inițial intenția de a construi biblioteci. Dar a descoperit că, pe lângă nevoia de cărți în școli, elevii nu știu că scriitori există și în viața de zi cu zi.

“Scriitorul contemporan nu exista pentru ei. Și primul gând a fost să duc scriitori în școli. Dar mi-am dat seama că ei ar trebui plătiți, pentru asta ar trebui să fac niște proiecte.

Și atunci m-am gândit să mă duc eu în școli, să fac ateliere de joacă, să îi duc pe prietenii mei scriitori care nu-mi cer bani, îmi folosesc prietenii scriitori, inclusiv pe cel mai apropiat de mine.”, povestește Ioana despre începuturile Melior.

Donația de la Târgoviște valorează aproximativ 5000 de euro și a fost posibilă pentru că o companie farmaceutică, Zentiva, redirecționează cei 20% din impozitul pe profit către Fundația Melior și pentru că editurile Arthur și Humanitas au oferit reduceri.

Același proiect ar fi putut fi rezolvat cu trimiterea cărților prin curier. Dar bibliotecile gândite de Ioana Nicolaie sunt mai mult decât niște obiecte frumoase pe rafturi.

Sunt titluri alese cu interes real față de preocupările copiilor de azi, sunt iubirea Ioanei pentru literatură și pentru semeni, sunt prima întâlnire din viața unui copil cu un scriitor.

Și doar fiindcă au fost astfel însuflețite, aceste biblioteci au toate șansele să rămână vii și să modeleze destine crude.

Poate că aceasta este, de fapt, moștenirea lăsată de fratele cel mare a Ioanei, Radu Maxim Niculai. O iubire transgenerațională pentru povești și poezie.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Inimile cărților appeared first on Cultura la dubă.

“Mămica, unde e mămica mea? Vreau să vină mămica mea!” –  strigă Victor Rebengiuc pe scenă, în finalul copleșitor al spectacolului Tatăl. Pe rândul din fața mea, un tânăr de liceu izbucnește într-un plâns greu de controlat. Colegii din stânga și din dreapta lui îl mângâie și îl țin de mână.

Este o imagine impresionantă.  

Diferența dintre ei și actorul de pe scenă e de peste 70 de ani, însă legătura umană pe care reușește să o creeze Victor Rebengiuc cu publicul nu are legătură cu vârsta.

Aseară a avut loc a 100-a reprezentație a spectacolului Tatăl, pe care Victor Rebengiuc îl joacă la Bulandra de 2 ani încoace. În fața lui au fost aduși campioni olimpici din sport și educație, tineri care abia au început să studieze actoria sau elevi de liceu.

Rând pe rând, au ieșit în lumina foaierului cu ochii înroșiți de plâns, încercând să își ascundă propriile dureri de familie. S-a dorit a fi o seară despre excelență, dar a ieșit, de fapt, o seară despre umanitate.  

***

Spectacolul Tatăl, regizat de Cristi Juncu, a debutat la Bulandra în urmă cu 2 ani. Textul, scris de Florian Zeller, laureat în 2014 al Premiului Moliere pentru cea mai bună piesă și nominalizat în 2016 la premiile Tony și Olivier, a fost tradus în limba română de Carmen Iernilă, iar Raluca Aprodu l-a adaptat pentru scenă.

Filmul “Tatăl”, regizat de Florian Zeller, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman în roluri principale, i-a adus lui Zeller Oscarul pentru cel mai bun scenariu, iar pentru rolul tatălui, Anthony Hopkins a primit Oscarul în 2020.

La Bulandra, cu Tatăl, Victor Rebengiuc a reușit să adauge încă un rol memorabil carierei sale. De la prima reprezentație și până în prezent, cele 100 de spectacole jucate până acum au fost mereu sold out. UNITER i-a acordat premiul pentru cel mai bun actor în 2023.

Actorul avea 89 de ani la premieră, iar acum, la 91 de ani, iese după spectacol cu bastonul în mână și salută invitații speciali din foaier, campioni olimpici ai României – Simona Amânar, Marius Urzică, Marian Drăgulescu – “dar eu vă știu pe voi, de la televizor, abia aștept probele de gimnastică!), dar și tineri pe care nu îi cunoaște – “studenți la actorie? Aaaa, artiștii!”, exclamă cu zâmbetul pe buze.

“Domnule Rebengiuc, am văzut tineri studenți la actorie, care abia au început facultatea, plângând foarte tare la finalul spectacolului. Au spus că standardul e foarte ridicat acum pentru ei, după ce v-au văzut pe dumneavoastră. Ce sfat ați avea pentru ei?

Să se ridice la standard!

Cum?

Cum am făcut și noi, generația noastră.

Am muncit, am fost serioși față de profesie, ne-am purtat cum trebuie, nu am pierdut nopți, n-am băut, n-am avut fel de fel de aventuri stupide.

Am muncit, ne-am căznit, am mai citit câte ceva pe alături și am izbutit. Fiecare rol ar trebui să însemne un pas înainte, un pas mai sus, o treaptă mai înaltă. Orice începător se gândește că trebuie să ajungă un mare actor. Și eu m-am gândit.

Ați știut de la început că vreți să fiți un mare actor?

Bineînțeles. De ce mă apuc de o meserie, să fiu ultimul? Aș vrea să fiu cât mai sus. Și mi-am dat seama cât de greu este. Mai am mult de mers până la a fi un mare actor. De asta nu accept să mi se spună mare actor, pentru că încă nu sunt.

Față de pretențiile pe care le am eu de la un mare actor, eu nu sunt acolo, la treapta aia. Sunt unul care sper să ajungă acolo, dar să vedem dacă oi fi în stare.

Pentru un actor, ca să devină excelent, e esențial să întâlnească regizori excelenți, cum i-ați întâlnit dumneavoastră pe Ciulei și Pintilie?

Fără discuție. Și Ciulei și Pintilie, Penciulescu, Vlad Mugur, ei au însemnat încă o universitate pe care am făcut-o. De la fiecare înveți câte ceva, fiecare îți dă câte ceva.

Teatrul fără regizori nu e nimic. Este o bălmăjeală.

E nevoie de un regizor care să știe să te îndrume, să găsești adevărul personajului, să pătrunzi înăuntrul personajului cât mai adânc, ca să-i găsești gândurile, speranțele, visurile. Altminteri, învățăm un tâlc și spunem “ba bababa ba bababa”. Și gata.

La premiera acestui spectacol spuneați că este ultimul rol pe care îl acceptați. Încă mai susțineți asta?

Da. Nu o să mai iau alt rol.

Iar pe acesta ce v-a determinat să îl acceptați?

Am fost cucerit de text. Textul mi l-a adus Pino Caramitru (n.r. Ion Caramitru), trebuia să joc la Național, numai că el a murit, iar proiectele lui au fost îngropate odată cu el. Au venit alți directori și au avut alte idei.

Și atunci eu am luat piesa și am venit aici, la Teatrul Bulandra, și i-am întrebat: “vreți să facem un spectacol?”. Au fost imediat de acord și le sunt recunoscător pentru treaba asta. Și, uite, suntem și noi și ei fericiți că jucăm această piesă pe această scenă.”, a declarat aseară Victor Rebengiuc pentru Cultura la dubă.

Alături de actor s-a aflat în culise și Mariana Mihuț, marea actriță cu care împarte viața, scenele și platourile de filmare de 59 de ani încoace.

“Textul ăsta a fost adus de cel mai bun prieten al lui, Ion Caramitru. Ei erau prieteni de atât de multă vreme, încât nu avea cum să nu îi placă rolul ăsta. Pino l-a adus special pentru Victor, iar el l-a și primit ca pe un cadou din partea lui Pino, cu care am fost colegi de an. Orice venea din partea lui Pino, atât pentru mine cât și pentru el, însemna un lucru foarte important, pentru că venea de la un mare prieten și un om de teatru în care noi credeam foarte mult.”, mărturisește Mariana Mihuț pentru Cultura la dubă.

Spectacolul Tatăl marchează reîntoarcerea lui Victor Rebengiuc în teatrul pe care l-a slujit mai bine de șase decenii, în care a debutat la vârsta de 24 de ani și pe scena căruia a jucat alături de mari actori precum Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Ștefan Ciubotărașu, Clody Bertola, fiind distribuit în spectacole reprezentative, multe dintre ele semnate de Liviu Ciulei și împărțite cu Mariana Mihuț.

“Nouă ne pasă foarte tare, și mie și lui Victor, de fiecare spectacol pe care îl jucăm, iar cu olimpici în sală sau fără olimpici, noi jucăm la fel. Întâmplător, și nepotul nostru e olimpic, cu atât mai multă dragoste jucăm pentru tineri.”, a completat Mariana Mihuț.

În foaier, după spectacol, mulți încearcă încă să își stăpânească lacrimile și își găsesc cu greu cuvintele. Printre ei, o studentă în anul I la actorie.

“Cum ți s-a părut spectacolul?

Doamne, absolut genial! M-a emoționat foarte tare și consider că suntem foarte norocoase că am ajuns aici în această seară.

Te-a mai impresionat vreodată așa de tare un spectacol de teatru?

Nu știu, nu cred, eu plâng destul de greu, dar chiar m-a impresionat foarte tare. Suntem anul I la UNATC și am plecat mai devreme de la ultima oră de actorie ca să ajungem aici.”, spune plângând Maria Saizescu.

“Actorul ăsta este chiar extraordinar, transmite niște emoții foarte puternice. Tot îmi ziceau colegii că e un actor foarte bun, dar atât de tare să mă impresioneze și să plângem toată sala…nu mă așteptam.

A fost prima dată când l-ați văzut pe Victor Rebengiuc jucând?

Da.

Și abia ați intrat la facultate?

Da, suntem în a doua săptămână de actorie.”, spune Lidia Beldica, tot studentă la Actorie.

Printre spectatori am întâlnit-o și pe Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, la rândul său actriță.

“Eu am văzut spectacolul de încă două ori, dar am venit și în seara asta pentru că mă emoționez de fiecare dată și e o binecuvântare să îl văd pe domnul Rebengiuc aici. Ca un artist tânăr, învăț de fiecare dată lucruri noi. Sunt atât de emoționată de ceea ce am văzut, încât pot doar să mă înclin.

Cum crezi că poți ajunge la acest standard de actorie?

Muncă, muncă și iar muncă. Vedem și în seara asta ce înseamnă munca. Îl admir enorm pentru munca și anii pe care i-a dedicat acestei profesii. Doamne ajută să ajung și eu la experiența pe care o are dânsul și să emoționez și eu oamenii așa cum o face dânsul la fiecare reprezentație.”, a declarat Kira Hagi pentru Cultura la dubă.

Pe lista invitaților s-au aflat olimpici la informatică sau matematică, campioni la gimnastică, atletism sau canotaj. Gianina van Groningen, vicecampioană olimpică la Canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris, a ieșit și ea cu ochii în lacrimi de la spectacol.

„Este prima dată când îl văd pe domnul Rebengiuc pe scenă, e absolut senzațional, incredibil. Știam că va fi cu o încăcătură emoțională puternică, dar nu credeam că așa puternică. Actoria și sportul au multe lucruri în comun, munca din spate nu se vede. Așa cum noi am văzut niște personaje pe scenă, așa suntem și noi văzuți, doar pe podium, doar la cursă, 7 minute. Dar ceea ce este cu adevărat extraordinar e munca din spate.

Faptul că eu știu că munca din spate înseamnă mult mai mult decât ceea ce se vede pe ecrane, mă face să mă conectez și mai mult la actori, să îi înțeleg mai bine.

Domnul Rebengiuc este definiția excelenței și nu o să uit niciodată că l-am văzut pe scenă.”, a spus Gianina van Groningen.

Lista de invitați a fost o surpriză a Teatrului Bulandra pentru actorul principal din Tatăl. După eveniment, a plecat către casă alături de soția sa și se va întoarce la teatru fiindcă este parte din ființa sa.

“Aplauzele pe care le primesc după spectacol mă fac să mă simt bucuros că oamenii apreciază munca noastră, a actorilor.

Bucuria aceasta e ceea ce vă determină să ieșiți din casă și să vă faceți profesia?

Păi ce altceva să conteze? Merg la treabă, muncă, e viața mea, teatrul este viața mea. Și filmul la fel. Actoria. Sunt actor, fac ce trebuie să facă un actor, să joace.”

***

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

Citește și:

The post Victor Rebengiuc: “Nu accept să mi se spună mare actor, pentru că încă nu sunt.” appeared first on Cultura la dubă.