ENG Version

În inima Parisului, lângă Catedrala Notre-Dame, pe malul Senei, ne întâlnim cu Ramona Horvath, cea mai apreciată pianistă română de jazz a momentului, stabilită în capitala Franței de aproape 15 ani.

Povestea ei artistică începe în familia sa din București, cu un tată violonist și mamă restaurator de artă, într-o casă cu pian. La doar 3 ani, Ramona se împrietenea cu clapele și știa că vrea să cânte la acel instrument, în ciuda dorinței familiei de a studia vioara.

Azi cântă în cele mai importante cluburi de jazz din Paris și la mari festivaluri din Europa, alături de unii dintre cei mai apreciați muzicieni francezi.

„Familia (mama și bunicii) au încercat să mă dea la vioară, argumentând că am mai multe șanse, că într-o orchestră sunt mai multe viori, pian e unul. Dar eu am vrut pian. Am început să cânt după ureche la 3 ani și la 6 să merg la școală.”

Era elevă de liceu când Irina Margareta Nistor, profesoară de engleză, a pus-o în contact cu directorul Cinematecii pentru a participa la un eveniment special.

„Fusese restaurat un film mut, prima coproducție româno-franceză – Războiul de independență, Grigore Brezeanu, 1912, și a fost organizată o proiecție la Cinemateca Română. Directorul de atunci (regizorul Savel Stiopul) căuta un pianist care să facă o ilustrație muzicală în timp real cu filmul. Fiind un film de război, cu multe lupte, muzica era foarte greu de creat.”

Remarcată încă din școală pentru spontaneitatea sa muzicală, Ramona a fost aleasă pentru acest cineconcert, care avea să îi marcheze cariera. În public se afla un celebru producător de film francez, Pierre-Henri Deleau, co-fondatorul Quinzaine des Réalisateurs la Cannes.

“Lui i s-a părut o idee nemaipomenită, că o fată așa tânără face muzica în timp real pe acest film istoric și a decis să includă filmul în festivalului lui de film de la Strasbourg. Și așa am ajuns prima dată în Franța.”

“Am avut parte de o primire regească. Pierre-Henri Deleau mi-a devenit prieten și m-a tot invitat la alte festivaluri de film.”

La vremea respectivă, tânăra pianistă a continuat să studieze pian clasic la Conservatorul din București, iar plecarea în Franța, la care nu se gândea încă, avea să se întâmple peste câțiva ani. Totuși, cunoștințele pe care și le-a făcut în Franța, au ajutat-o să întâlnească o mare personalitate a jazzului, pe pianistul român Jancy Korossy, emigrat în SUA la sfârșitul anilor 60, după ce a fost remarcat de impresarul Ellei Fitzgerald.

„El tocmai se întorsese în Europa când am terminat eu școala, se stabilise în Germania. Și m-am dus acolo să iau lecții de jazz. Am ajuns la el cu ajutorul tatălui compozitorului Vladimir Cosma, Theodor Cosma, fostul dirijor al Orchestrei Electrecord în România, care îl avea ca pianist și aranjor pe Jancy Korossy.

Jancy Körössy a fost profesorul sever care avea să îi devină mentor și cel mai bun prieten. Ramona și mama sa l-au primit pe Korossy în casa lor și l-au îngrijit până la finalul vieții lui. Datorită lui, Ramona a decis sa se dedice muzicii de jazz, chiar dacă studiase pianul clasic.

„Eu sunt o combinație de foarte multe lucruri și genuri, cred că toți suntem făcuți din mai multe lucruri.

Melanjul meu e cu tot felul de muzici pe care le iubesc, pe care le-am făcut în viața mea. Am ascultat foarte multă muzică tradițională românească, muzică țigănească, muzica ușoară, muzica r&b americană, muzica latino-americană, jazz, clasică, sunt făcută din toate lucrurile astea.

Cred că e important să avem perioade de căutari, să nu avem numai concluzii certe că suntem ceva și facem doar acel ceva. Dacă gândești așa, poți să treci pe lângă chestii importante în viață.

Muzica de jazz îmi corespunde cel mai bine în primul rând datorită spontaneității. Este o muzică care se creează spontan. Indiferent cât te-ai pregătit acasă, rezultatul nu îl vezi decât atunci când ești pe scenă. Asta e ceea ce m-a atras cel mai mult. Mie îmi plac mult provocările vieții și spontaneitatea.

Și muzica de jazz e cu atât mai grea cu cât nu doar că nu știi ce vei face tu, dar nu știi nici ce vor face ceilalți muzicieni cu care vei cânta. Aici intervin arta, talentul, pregătirea, să știi cum să potrivești spontaneitatea ta cu spontaneitatea celuilalt.”

Plecată inițial în Franța în vizită, ca tânără pianistă de liceu, Ramona s-a întors la Paris ca elevă a lui Jancy Korossy, la o rezidență artistică.

“Am venit aici, nu cunoșteam pe nimeni, abia vorbeam puțină franceză. Rezidența avea 4 luni și am prelungit pentru 2 ani. Pe timpul celor 4 luni am încercat să fiu activă, să prezint niște concerte, care se pare că au impresionat. La finele rezidenței, ei mi-au propus să stau până la finele anului, să fac un concert mai mare atunci.”

Plecarea de 4 luni s-a transformat într-o plecare ce adună azi 15 ani.

 “Am câștigat bani doar din concerte. Nici nu prea știu să fac altceva, în afară de muzică. Apoi, am venit într-un punct în care avusesem deja niște experiență. E greu să vii adult în Franța. Franța e o țară foarte bună să-ți crești copiii.

Trebuie să te instalezi aici foarte tânăr, când ești copil, când ești la școală. Franța e o țară de relații. Nu poți să faci nimic dacă nu ai relații.

Când vii adult, timpul necesar pentru a face ceva, se înmulțește cu 100.”

La Paris i-a cunoscut și pe unii dintre marii muzicieni de jazz din Franța, care apoi i-au devenit colegi de scenă.

“Cred că e un cumul de lucruri ce face ca un artist să placă, să se mențină, să fidelizeze publicul. E o rețetă unică de fiecare dată, ține de fiecare artist, dar conține câteva ingrediente, cum ar fi carisma, norocul, să fii la momentul potrivit în locul potrivit.

Sunt foarte mulți oameni talentați, dar care nu sunt carismatici. Sunt foarte muți carismatici, care nu sunt neapărat excepționali în ceea ce fac. Cred că trebuie să fie un echilibru între aceste ingrediente.

Nu cred că este foarte greu să ajungi pe o scenă importantă o dată. Cred că pentru un artist, cel mai greu este să se mențină. Zi de zi sunt valuri de noi artiști care vin din urmă.”

Chiar dacă viața în Paris nu i-a fost ușoară, Ramona Horvath s-a remarcat ca artistă și se află într-o continuă evoluție. Pe lângă concerte, mai multe albume înregistrate, pianista a devenit la rândul său profesoară la un Conservator din apropierea Parisului.

În rest, în timpul liber îi place să meargă la concertele prietenilor și savurează orice ocazie de a întâlni muzicieni pe care îi admiră.

“Dacă nu aș fi fost aici, cred că nu aș fi putut cânta niciodată ce fac acum. Când eram la început în Paris, am avut șansa să văd în cluburile de jazz artiști foarte mari, pe care îi ascultam pe discuri. Să îi ascult, să vorbesc cu ei, pentru mine a fost ceva ieșit din comun și am știut că asta nu pot avea în altă parte.

Parisul e o destinație cheie a tuturor muzicienilor de jazz, de renume mondial.

În România nu aș fi avut parte de așa ceva, sigur, se schimbă multe lucruri în România, în bine, poate peste câțiva ani va fi așa. Dar, geografic vorbind, noi nu suntem în aceeași zonă de interes pentru muzicienii americani de jazz. Cu trenul ei fac câteva ore între țările de interes, Belgia, Franța, Germania, etc. E mult mai simplu pentru un om care organizează un turneu când logistic drumurile se leagă.”

Printre francezi a devenit cunoscută drept o excelentă interpretă a muzicii lui Duke Ellington, însă ei nu îi plac etichetările și rămâne deschisă la varientatea genurilor muzicale pe care le iubește.

„Duke Ellington înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că reprezintă exact două lumi care îmi sunt mie foarte apropiate, un fel de intersecție între muzica clasică și jazz. Mie îmi vorbesc lucrurile astea, le înțeleg și le aud.”

Când vine vorba despre România, Ramona zâmbește larg și vorbește cu căldură. Spun că va rămâne legată de rădăcinile sale pentru totdeauna.

„De România mă leagă în primul rând mama. Mama îmi lipsește foarte mult, ea nu prea vine pe la mine, anul trecut a Pevenit pentru prima dată. Eu o vizitez cât pot de des.

Mama mi-a insuflat dragostea pentru Franța, ea este o francofilă înrăită, nu fusese niciodată în Franța, dar iubea cultura franceză – filmele, muzica, literatura. Eu nu eram deloc francofilă în copilărie, mie îmi plăcea America.

Pe de altă parte, tot timpul am considerat că atunci când ești muzician, ești un cetățean universal, nu contează de unde vii. Dar cred că numai eu cred asta, ha ha ha. Când ești născut și crescut într-o țară, asta nu o să dispară niciodată, ești legat de ea orice ar fi.

Apoi, ține de fiecare individ cum se raportează la asta, dacă vrea să cultive anumite lucruri care îi plăceau sau vrea să închidă pentru totdeauna lucruri care nu îi plăceau. Ce îmi place cel mai mult de români este căldura umană. Românii sunt foarte prietenoși, deschiși, calzi din prima. Nu trebuie să petreci 2 ani, 5 ani, până când devii prietenul unui român.”

După câteva ore petrecute împreună, Ramona se potrivește întocmai descrierii de mai sus, despre români. Ne arată clubul de jazz deschis recent pe un vapor de lux de pe Sena, unde va susține un concert pe 13 iulie, înainte de Ziua Națională a Franței.

Pentru ea urmează o vară plină de evenimente, printre care Festivalul de Jazz de la Barcelona, Festivalul de Jazz din Serbia, iar în toamnă își va lansa un nou album.

„- Ce i-ai zice Ramonei de acum 20 de ani?

– I-aș spune să vină mai repede la Paris.

Pe de o parte, mi-a prins bine tot ce am învățat din punct de vedere muzical în România. Cred că asta face marea diferență pentru mine în peisajul muzical de aici, faptul că am un bagaj muzical atât de divers.

Pe de altă parte mi-ar fi plăcut să fac șoala aici, dar dacă s-ar fi întâmplat asta, nu l-aș fi cunoscut pe Jancy Korossy, iar asta ar fi fost cea mai mare pierdere a vieții mele. Tot ce am învățat de la el a fost o școală acasă. El mi-a înmânat totul despre muzica de jazz, cântându-mi zilnic, eu stând lângă el, furând meserie de la el.

A fost cea mai importantă școală pe care am făcut-o vreodată.”

***Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.

The post Ramona Horvath, pianistă: „Când ești muzician, ești un cetățean universal. Nu contează de unde vii.” appeared first on Cultura la dubă.

RO Version

In the heart of Paris, close to Notre-Dame Cathedral, in the Senne bank, we meet Ramona Hovarth, the most appreciated Romanian jazz pianist of the moment, living in the French capital for almost 15 years.

Her artistic journey begins in her family in Bucharest, with a cellist father and an art-restaurer mother, in a house with a piano. At only 3 years old, Ramona made friends with the keys and knew that she wanted to play that instrument, in spite of her family’s desire that she studied the violin.

Today she plays in the most important jazz clubs in Paris and biggest festivals in Europe, along with some of the most appreciated French musicians.

“My family (mother and grandparents) tried to push me toward violin, arguing that I had more chances, that in an orchestra there are more violins, but only one piano. But I wanted the piano. I started playing by ear at three and at six I started studying at school.”

She was a high school student when Irina Margareta Nistor, an English teacher, put her in contact with the director of the Cinematheque, to take part at a special event.

“A silent film had been restored , the first Romanian-French co-production – The Independence War, by Grigore Brezeanu, 1912, and there was a special screening at the Cinematheque. The director back then (Savel Stiopul) was looking for a piano player to musically illustrate the screening. Being a war movie, with a lot of battles, music was difficult to create.”

Being noticed since school for her musical spontaneity, Ramona was chosen for this cine-concert, which would be a turning point in her career. There was a famous French film producer in the audience that night, Pierre-Henri Deleau, co-founder of Quinzaine des Réalisateurs at the Cannes Film Festival.

“He thought it was a wonderful idea, that such a young girl would play music for this historical film, and decided to include the film in the Strasbourg Film Festival. That is how I got to France for the first time.”

“I had a royal welcome. Pierre-Henri Deleau became my friend and kept inviting me to other film festivals.”

At the time, the young pianist continued studying classical piano at the Bucharest Conservatory, and her leaving to France, which wasn’t on her mind yet, would only happen in a few years. Still, the connections that she made in France helped her meet a great jazz player, the Romanian piano player Jancy Korossy, who was an immigrant in the USA in the ‘60s, after being noticed by Ella Fitzgerald’s agent.

“He had just returned to Europe when I had finished school, he had settled in Germany. And I went there to take jazz lessons. I got to him thanks to the father of the composer Vladimir Cosma, Theodor Cosma, former conductor for the Electrcord Orchestra in Romania, who had Jancy Korossy as a pianist and arranger. 

Jancy Korossy was the severe teacher who would become her mentor and her best friend. Ramona and her mother welcomed him into their home and took care of him until his final days. Thanks to him, Ramona has decided to dedicate herself to jazz music, even though she had studied classical piano. 

“I am a mixture of many things and genres, I think that we all are made of many things.

My mixture is of all kinds of music that I love, that I played in my life. I have listened to a lot of traditional Romanian music, gypsy music, pop music, r&b, latin-american, jazz, classical, I am made out of all those things.

“I believe that it is important to have periods of searching, not to have only certainties that we are something and we only do that something. If you have that mentality, you might miss out on interesting things in life.”

Jazz suits me mainly because of the spontaneity. It’s created on the spot. No matter how much you practise at home, you only see the result on the stage. That is what attracted me most. I love life’s challenges and spontaneity.

And Jazz is harder as you not only do not know what you will do, you also do not know what the other musicians will do. That is where art, talent, and preparation come in, knowing how to match your spontaneity to the other one’s spontaneity.”

Having travelled to France only as a visit, as a young high school piano player, Ramona returned to Paris as a student of Jancy Korossy, for an artistic residence.

“I came here, not knowing anybody, I could barely speak any French. The residence should have lasted 4 months and was extended for 2 years. During those 4 months I tried to be active, to play some shows that seem to have made a mark. At the end of the residence, they proposed that I remain until the end of the year, to play a bigger concert then.”

That 4 month trip sums up today 15 years. 

“I made money only by playing. I don’t really know how to do anything else, other than music. Then, I came to a point where I already had some experience. It’s hard coming as an adult in France. France is a good country to raise your children.

You need to settle in as a child, when you’re in school. France is a country of connections. You can’t do anything if you don’t have connections.

When you come as an adult, the time it takes to do something is multiplied by 100. ”

In Paris she met some of the biggest jazz musicians in France, with whom she later shared the stage.

“I think that it is a sum of many things that make an artist be liked, to maintain, to win over an audience. It’s a unique recipe each time, depending on the artist, but there are some ingredients, such as charisma, luck, being in the right place at the right time.

There are many talented people, but who are not charismatic. There are many charismatic people, who aren’t really extraordinary at what they do. I think there has to be a balance of these ingredients.

I don’t think that it’s very hard to play on an important stage once. I think that for an artist, the hardest thing is to maintain. THere are new artists catching up daily. ”

Even though life in Paris has not been easy, Ramona Horvath has stood out as an artist and is in a constant evolution. Aside from concerts, many albums, the pianist has become a teacher at a Conservatory near Paris.

In her free time, she enjoys going to her friends’ concerts and takes every opportunity to meet musicians who she admires.

“If I were not here, I don’t think that I could ever play what I am playing now. When I first got here, I had the chance to see in the jazz clubs some great artists that I listened to on records. To hear them, speak to them, to me it was extraordinary and I knew that I couldn’t have that anywhere else.

Paris is a key destination for all world renown jazz musicians.

In Romania I would never have that. Surely, many things are changing in Romania, for the better, maybe in a few years it will be like this. But, geographically speaking, we are not in the same area of interest for American jazz musicians. They make a few hours by train between places of interest like Belgium, France, Germany, etc. It’s a lot easier for someone organising a tour when the roads connect logistically.”

To the French she has become known as an excellent player of Duke Ellington’s music, but she doesn’t like labels and remains open to the variety of musical genres that she loves.

“Duke Ellington means a lot to me, because he represents two worlds that I am fond of, a crossroad between jazz and classical music. These things speak to me, I hear and understand them.”

When we speak about Romania, Ramona shows a big smile and speaks with warmth. She says that she will forever remain connected to her roots.

“I am tied to Romania mainly through my mother. I miss my mother a lot, she doesn’t come so much to visit me, last year she came for the first time. I visit her as often as I can.

My mother gave me my love for France, she is a francophile, she had never been to France, but she loved French culture – films, music, literature. I wasn’t a francophile as a child, I liked America.

On the other hand, I Have always believed that when you are a musician, you are a universal citizen, it doesn’t matter where you are from. But I think I am the only one who believes that, haha. When you are born and raised in a country, that will never disappear, you are bound to it whatever happens.

Then, it depends on each individual how they position themselves regarding this, if they want to cultivate some of the things that they liked, or if they want to forever shut down things that they didn’t like. What I love most about Romanians is the human warmth. Romanians are friendly, open, and warm from the first. You don’t have to wait 2 or 5 years to befriend a Romanian. ”

After a few hours spent together, Ramona fits the description above perfectly. She shows us a recently opened jazz club, on a luxury boat on the Senne, where she will play a concert on the 13th of july, French National Day.

For her it will be a summer full of events, such as The Barcelona Jazz Festival, The Serbian Jazz Festival, and in autumn she will put out a new album. 

“- What would you say to Ramona from 20 years ago?

– I’d tell her to come to Paris faster.

One one hand, my musical education from Romania was very helpful. I think that is what sets me apart from the musical landscape here, that I have such a diverse musical background.

On the other hand, I would have loved to study here, but if that had happened, I would have never met Jancy Korossy, and that would have been the greatest loss of my life. Everything I learned from him was like a school at home. He handed me everything about jazz, playing daily, me standing next to him, stealing his craft.

That was the most important education that I ever received.”

***This story is part of the “France Week” series, a Cultura la Dubă project supported by BNP Paribas.

The post Ramona Horvath, pianist: „A musician is a universal citizen. It doesn’t matter where you’re from.” appeared first on Cultura la dubă.