Docuficțiunea spune povestea în oglindă a două prietene, Maria și Zahra, foste colege la Medicină în Bucureștiul comunist al anilor ’70. În 1979, când dorința de schimbare din Iran se transformă într-o mișcare concretă, Zahra se întoarce în ţara ei și participă la Revoluţie.

Pentru următorii 10 ani, până la Revoluția din România, nu poate comunica cu prietena ei, Maria, decât prin scrisori, iar cuvintele devin oglinda luptei prin care femeile din cele două lumi încearcă să se facă auzite.

După cum a dezvăluit regizorul, protagonistele au fost inspirate de materiale din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Scrisorile pe care acestea și le trimit de-a lungul poveștii au fost concepute de scriitoarea Lavinia Braniște, având ca sursă suplimentară de inspirație poeziile Ninei Cassian și ale lui Forugh Farrokhzad.

„Eram preocupat de aceste două figuri patriarhale, de semizei, ale lui Ceaușescu și Khomeini [n.r., Ruholla Khomeini, conducătorul Revoluției Iraniene din 1979 și liderul suprem al țării până în 1989], de felurile în care ele s-au reflectat în propaganda de stat și mă gândeam și la poveștile mamei mele din studenție, la anii ’80”, a explicat Petri (născut chiar în 1979) într-un interviu acordat publicației Libertatea.

„Voiam să știu mai multe despre rutina mamei mele, despre speranțele și visurile ei, despre toate greutățile pe care o femeie trebuia să le îndure la acea vreme”, a mai spus Petri.

„Pentru mine, Între revoluții este […] un film actual, care intră în dialog cu protestele din ultimele luni din Iran, unde femeile luptă pentru drepturi și își doresc o societate echitabilă, la fel cum și-au dorit-o și în 1979. Strigătul acestor femei, chiar dacă nu e prezent în film, exprimă ceea ce își doresc și Zahra și Maria: Zan, Zendegi, Azadi! – Woman, Life, Freedom!”.

În secțiunea Forum a Berlinale 2023 mai fusese selectată și drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu.

Documentarul regizat de Vlad Petri este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Activ Docs, în co-producție cu Oliver Sertić – Restart (Croația) și Iran (anonim), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Doha Film Institute, Avanpost România, Chainsaw Europe Studio, Dacin Sara, UPFAR ARGOA, ICR, UCIN și este o producție realizată în colaborare cu Televiziunea Română.

Vlad Petri este un fotograf și regizor de film originar din Bistrița. A studiat atât cinematografie, cât și antropologie vizuală și media, iar în producțiile sale s-a arătat interesat de subiecte politice și sociale. A câștigat trei premii GOPO: pentru Cel mai bun debut, cu documentarul „București, unde ești?” (2015), și Cel mai bun scurtmetraj documentar, cu „Cerbul a trecut prin fața mea” (2021) și Același vis (2022).

The post Documentarul „Între revoluții”, regizat de Vlad Petri, a fost premiat la Berlinale 2023 appeared first on Cultura la dubă.

Centrul Național al Cinematografiei a anunțat azi organizarea concursului de selecție a proiectelor cinematografice, în vederea acordării de credite financiare directe pentru producția de filme și dezvoltare de proiecte cinematografice.

Totalul fondului alocat pentru sesiunea I 2021 a concursului de selecție a proiectelor cinematografice este de 20.000.000 lei, adică aproximativ 4 milioane de euro.

Banii vor fi distribuiți pe categorii, după cum urmează:

15 % – 3.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung metraj debut;
5% – 1.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de scurt metraj;
10% -2.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung și scurt metraj tematice;
10% – 2.000.000 lei pentru filmele documentare;
10% – 2.000.000 lei pentru filmele de animaţie;
49% – 9.800.000 lei pentru filmele de ficţiune de lung metraj;
1% – 200.000 lei pentru dezvoltarea proiectelor de filme de lung metraj ficţiune, documentare și de animaţie, din care 150.000 lei – ficțiune; 25.000 lei – documentar și 25.000 lei – animație.

După anunțarea concursului, mai multe voci din industria cinematografică au criticat procentul mic acordat documentarului, după un an în care succesul filmelor documentare Colectiv și Acasă a fost răsunător, la nivel internațional.

“Documentarul contează, dar nu pentru CNC. După un an de performanțe internaționale ale documentarului din România (colectiv, Acasă, Lemn etc.), după interminabile discuții soldate cu promisiuni, procentul alocat documentarului la noua sesiune de concurs rămâne de 10%.

Acesta e, de altfel, primul concurs inițiat după 14 luni de hibernare instituțională, într-o perioadă în care ar fi fost nevoie mai mult ca oricând de sprijin pentru comunitatea cinematografică.”, a scris regizorul Alexandru Solomon într-o postare publică pe facebook.

I-am cerut directorului CNC, Anca Mitran, un punct de vedere. Iată ce a declarat aceasta pentru Cultura la dubă:

“Doamna director, există o nemulțumire a producătorilor și regiozorilor de film documentar, aceștia spun că este un procent foarte mic acordat filmelor documentare și că ar fi fost de-a lungul timpului discuții și promisiuni din partea CNC că acest procent va crește. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat. Cum explicați?

Au fost, într-adevăr, așa am intenționat, să mărim măcar pentru o sesiune, să vedem care sunt rezultatele, am propus acest lucru, tot consiliul a fost de acord dar, din păcate, exista o hotărâre a consiliului vechi, în iunie, când se anunțase tematica concursului pentru sesiunea tematică.

Am vrut să nu mai facem sesiunea tematică și să alocăm banii documentarului. Dar, din păcate, consiliul vechi deja anunțase tematica și atunci nu am putut să ne ducem la bun sfârșit intenția.

Dar nu putea consiliul să revină asupra tematicii, înainte de acest concurs?

Nu, tematica fiind deja anunțată, nu. Am fi intrat în alte discuții.

Apropo de tematică, ați putea să ne explicați, vă rog, care sunt criteriile după care alegeți sau nu o tematică?

Sunt propuneri pe care le strângem de-a lungul timpului.

Propuneri din partea cui?

Din piață.

Și acum ați avut mai multe propuneri pentru film polițist?

Da.

Revenind la povestea cu filmul documentar, vă gândiți să măriți, totuși, acel procent la următorul concurs?

Da. Cu certitudine, am promis. La următorul concurs sigur vom face acest lucru.

Cum comentați succesul filmelor românești? Ursul de Aur la Berlin pentru filmul lui Radu Jude și nominalizare la BAFTA pentru Colectiv?

Este excepțional. E un capital de imagine pe care filmul îl aduce României.

Și credeți că este nevoie de o îmbunătățire a legii cinematografiei, așa cum spun mulți oameni importanți din industrie?

Categoric. Noi avem un proiect, e încă disponibil pe site-ul nostru.

Și de ce stagnează demersul pentru schimbarea legii? Că se discută de câțiva ani despre asta.

Noi suntem cei care facem propunerile, iar Ministerul Culturii e cel care promovează ordonanța. Dar nu cred că stagnează. Din câte am înțeles, Ministerul Culturii intenționează să facă un grup de lucru. Deci nu stagnează. A fost și un an un pic mai ciudat anul trecut, în care prioritățile s-au dus către alt zone.”

Data limită de depunere a proiectelor de film este 12 aprilie 2021. Aflați detalii aici.

The post Anca Mitran, directorul CNC: “Am primit mai multe propuneri pentru a organiza sesiune tematică “film polițist” appeared first on Cultura la dubă.

Astra Film Festival Online se va desfășura între 16 – 25 octombrie prin intermediul platformei festivalului.

Programul de vizionări cuprinde secțiunile competiționale Voci emergente ale documentarului și Europa Centrală & de Est, o selecție din filmele prezentate în cadrul Competiției Romania la ediția în aer liber, inclusiv filmele câștigătoare ale ediției, și programul intitulat AFF Memorabilia, cu filme din arhiva Astra Film care s-au făcut remarcate de-a lungul anilor.

În total vor fi disponibile 41 de filme în 10 zile. Dintre acestea, 10 concurează în Competiția „Voci emergente ale documentarului”, iar alte 10 în Competiția „Europa centrală și de Est”. În plus, publicul mai poate alege să vadă 10 dintre cele mai apreciate filme ale ediției Astra Film Festival 2020 Open Air și alte 11 filme din Arhiva de aur a Festivalului. 

„Ediția Open Air a festivalului a întrecut așteptările tuturor. Dar nu ne-a permis să arătăm întregul program, pentru că vizionarea filmelor în aer liber poate fi făcută doar seara. De aceea am decis să prezentăm online o parte din selecția Astra Film Festival 2020.

Este vorba  în special de cele două secțiuni de competiție și de un amplu program de industrie. În plus, am pregătit o selecție din filmele preferate de public la edițiile anterioare, astfel încât să poată fi văzute de aceia care nu au ajuns să le vadă la Sibiu.” a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival. 

AFF ONLINE găzduiește și un program dedicat industriei, care cuprinde o serie de activități cu desfășurare în mediul virtual: Astra Film Lab, cu 11 proiecte de documentar aflate în diferite stadii de realizare, care beneficiază de tutoring și expunere în fața unui grup de reputați experți internaționali, paneluri, prezentări și întâlniri virtuale.

Un moment special din programul de industrie, care este deschis și publicului, este discuția live O viață la masa de montaj, cu editorul britanic Andrew C. Evans (Strip the City, Gold Ruch). Evenimentul are loc în cadrul programului “Viața în documentar”, care propune o serie de întâlniri cu personalități marcante din lumea cinematografului, moderate de regizorul și producătorul Liviu Tipuriță, nominalizat la BAFTA.

Cultura la dubă a scris despre filmele câștigătoare ale ediției în aer liber, dar și despre istoria festivalului.

Programul detaliat îl puteți găsi aici.

The post Azi începe Astra Film Festival Online. 41 de documentare sunt la dispoziția publicului. appeared first on Cultura la dubă.

Cel mai nou documentar regizat de Claudiu Mitcu, Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată, a avut aseară premiera mondială, în cadrul Astra Film Festival, în aer liber, la Muzeul Astra din Sibiu și se află în cursa pentru Premiul Publicului.

Filmul este un studiu antropologic despre o comunitate de haholi din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, urmași ai ucrainenilor zaporojeni.

Pe lângă imaginile minunate care surprind frumusețea sălbăticiei din Sfântu Gheorghe, documentarul ne arată lupta micuței comunități pentru supravețuire, pentru păstrarea tradițiilor, dar și bucuria de a trăi prin cântec tradițional, de a mânca o ciorbă specifică zonei (storceac) sau de a găsi icre într-un crap.

Pe de altă parte, filmul surprinde și degradarea locului, din cauza exploatării lui în scop turistic.

Claudiu Mitcu a povestit mai multe într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Claudiu, de ce ai vrut să faci acest film?

Pentru că eram și sunt îndrăgostit de locul ăla. Am atâtea amintiri și nu știu cum să le exprim altfel decât arătând locul acela. Și țin foarte mult la oamenii de acolo. Am vrut să îi arăt așa cum îi știu eu și cum mi s-au arătat mie, erau foarte naturali, nu vorbeau la cameră.

Spuneai că mergi acolo de 20 de ani. Cum s-a schimbat locul între timp, cum era atunci și cum e acum?

Era mult mai sălbatic, acele pensiuni mari nu existau, nu existau mașini absolut deloc. Era totul foarte sălbatic, în sensul bun al cuvântului.

Ce mi se pare că e acum altfel și nu bine – s-au construit foarte multe case care arată ca dracu’, nu au nicio treabă cu arhitectura locului, au apărut și acolo mici betoane și mici bloculețe. Mă deranjează vizual. Acolo unde știam eu că e stuf și papură, acum e beton.

Apoi, mai sunt și oamenii. Pot să zic că am văzut și acolo cocalari, din păcate. Muzica dată foarte tare, auzi la diverse pensiuni tot felul de chestii care te deranjează. Acolo mergeam pentru liniște, fiecare își bea șprițul și mai auzeai din când în când o vocea a locului. Dar chestii de Mamaia nu auzeai.

Acum, în ultimul timp, au cam început să apară și acolo.

Care crezi că poate fi efectul unui astfel de film documentar? Să atragă și mai mulți oameni să meargă acolo?

În primul rând, mi s-a confirmat că în cei care au fost acolo filmul a stârnit niște nostalgii. Au venit aici la mine 5-6 oameni și toți mi-au spus că le-am atins așa niște corzi sensibile, că e un film frumos, în care predomină frumusețea locului.

Dar efectul filmului nu cred că e să aducă turiști, că nu e un film de genul eterna și fascinanta Românie, e o chestie mult mai mică.

Cum a fost experiența la pescuit?

Am mai fost de câteva ori la pescuit cu omul care apare în filme, iar acum am avut noroc să și prindem.

Dar de ce a devenit așa greu să prindă pește acolo?

Înțeleg că sunt mulți care dau la pește cu curent electric și au distrus foarte tare peștii din brațul ăsta. E o problemă știută de toți acolo.

Cum a fost pentru tine să ai premiera absolută în pandemie?

Mi se pare că în aceste vremuri orice proiecție cu public e ca un premiu. Mă bucuram că am acum și un scurtmetraj la Iași. Anul ăsta, orice proiecție mi s-a părut că e o mare victorie.

Spuneai că ești la al 9-lea documentar prezentat la Astra. De ce ai continuat să faci documentare în România?

Mi se pare că România e foarte ofertantă. Și anul ăsta au fost 4-5 documentare foarte bune, premiate. Documentarul se cam bate acum ca vizibilitate cu ficțiunea.

Dar la bugete se bate?

La bugete nu. E o diferență destul de mare. Deși munca e destul de grea la documentare. Câteodată e mult mai mare decât la ficțiune.

La documentare e posibil să te lungești pe 4-5 ani și de unde crezi că ai 100.000 de euro sau 50.000 de euro, împarți 50.000 de euro, constați că sunt 1000 de euro pe lună, deci la o echipă de 5-6 oameni, înseamnă 200 de euro pe lună. Deci e un rahat, nimic.

Pare că e o sumă, când te apuci de treabă, dar dacă te lungești, e un nimic.

Tu ai făcut bani din documentare?

Da. În ultimul timp am mai făcut.

Cum?

Păi, am avut niște finanțări civilizate, din vreo 12 filme am avut vreo 3 filme cu finanțări civilizate. La un moment dat chiar HBO mi-a produs la începutul carierei două filme, apoi altele au fost vândute către rețeaua HBO și am încasat ceva.

Dar cam toți banii pe care îi iau, îi bag în ce urmează. Acum, de vreo 3 ani, fac un documentar despre o trupă de death metal de copii. Și am început fără niciun ban. Am stat după ei vreo 2 ani și acum, având filmul aproape gata, am început să găsesc mici finanțări, care nu îmi plătesc filmul, dar îmi recuperez niște cheltuieli făcute.

Ți se pare că se conturează și o nouă tânără generație de documentariști români?

Da, da. Uite, Acasă, al lui Radu Ciorniciuc, mai e Andrei Dăscălescu, nu i-am văzut ultimul film, dar sunt convins că e foarte bun.

E adevărat, unele filme îmi plac, altele nu. Nu îmi plac documentarele controlate, aia e altă discuție. Adică simți că multe sunt puse cu mâna, regizate. E un stil, nu e de condamnat, dar nu e stilul meu.

Dar, oricum, mi se pare că anul acesta, cel puțin, documentarul e cot la cot cu ficțiunea.

Apropo, ai făcut și primul tău scurtmetraj de ficțiune. Te gândești să dezvolți și latura asta, regia de ficțiune?

Am mai făcut un scurtmetraj între timp, muncesc foarte mult și acum scriu la debutul meu în ficțiune, la lungmetraj. Îmi place, aș vrea să îl fac, sper să obțin bani să îl fac.

Tu lucrezi foarte mult și ca producător. Când aplici la o finanțare, cum alegi dacă aplici cu filmul tău sau al unui coleg de breaslă?

Am depășit asta de foarte mult timp și mă bucur că am ajuns aici. Anul trecut am aplicat, anul ăsta s-au dat rezultatele, am depus cu 4 documentare, unul al meu. Am luat cu două, niciunul dintre ele nu a fost al meu, dar m-am bucurat la fel de tare.

Oricum, mă bucur că am de unde să aleg și că sunt oameni care vin la mine și nu au teama asta, că încerc să îi sabotez.

Că tot a venit vorba despre finanțare, ce crezi despre ancheta DNA la CNC, trimiterea în judecată a fostei conduceri?

În viața asta cred că s-au făcut foarte multe mizerii la CNC, doar că subiectul pentru care e judecat acum CNC mi se pare penibil. E ca și când eu am acum un scurtmetraj făcut în 2015 și am uitat să depun hârtie că în 2020 nu am făcut niciun ban cu el.

Sancționează-mă cumva, dă-mi o mustrare, nu particip la un concurs, dar nu se pate să spui că eu nu am făcut filmul ăla.

Repet, or fi alte probleme mult mai mari, probabil au fost, s-au luat bani pentru un proiect și s-au făcut altele, sunt multe snoave în industrie, dar pentru ce e acum mi se pare că e penibil.

Deci nu au fost făcute niște raportări. Acum li se impută toți banii pentru filmele respective. Păi, filmele alea sunt făcute.

Nu sunt acum avocatul CNC-ului, dar mi se pare că e o problemă mult mai mare și e arătată doar o chestie.

The post Claudiu Mitcu, regizor: “Orice proiecție cu public este anul ăsta ca o mare victorie, un premiu.” appeared first on Cultura la dubă.

Din dorința de a se pregăti cât mai bine pentru acel moment, spune că a încercat să se reconecteze cu tatăl său și să afle ce nu a mers în familia lor, pentru ca el să nu repete greșelile. A ieșit “cel mai personal” film al lui Andrei Dăscălescu, care ne arătase în 2009 o parte a familiei sale, în documentarul Constantin și Elena.

Constantin și Elena, un film în care a observat viața bunicilor săi de la țară, a emoționat publicul și a câștigat o mențiune specială la Sarajevo.

Apoi a urmat Planeta Petrila, un alt documentar extrem de apreciat de către spectatori, care a câștigat Premiul Publicului la TIFF în 2017.

Andrei ar fi trebuit să meargă la Sarajevo, la premiera mondială a filmului Holy Father, însă, după ce anunțaseră că va avea loc fizic, organizatorii au decis să îl mute complet în online, din cauza numărului crescut de cazuri de Covid 19.

Am stat de vorbă cu Andrei Dăscălescu și ne-a povestit cum a fost să își documenteze propria viață și ce fel de film a ieșit.

De ce “Holy Father” este cel mai personal film al tău?

Dacă e să îl punem în context, trebuie să spun că primul meu film, Constantin și Elena, a fost unul foarte personal, fiindcă protagoniști au fost bunicii mei, dar acolo eu am încercat să fiu cât mai invizibil, să fiu un intermediar cât se poate de discret, iar tu, ca spectator, să ai impresia că ești acolo.

După aceea, am făcut Planeta Petrila și acolo m-am identificat cu subiectul, în sensul de pornire activistă pe care o am, cu proteste și a încerca să schimb nedreptăți. M-am identificat cu cauza lui Ion Barbu și a grupului de arhitecți, de a salva clădirile minei de la demolare, dar, în afară de faptul că mi-a atins latura activistă, nu am nicio legătură cu subiectul.

Și am ajuns la al treilea lungmetraj documentar unde, chiar dacă sunt mai mult în spatele camerei, apar în câteva momente și sunt în centrul poveștii.

Mai exact, este un film despre relația mea cu tatăl meu sau lipsa relației mele cu tatăl meu, în contextul în care am aflat că voi deveni tată.

Care ar fi scopul atunci când faci un film atât de personal? Îl faci în primul rând pentru tine sau ești dispus să îți arăți viața publicului, cu scopul de a face un film bun?

A fost un demers destul de diferit. În primul rând, prima filmare din acest film, care este și prima secvență, este testul de sarcină pe care prietena mea îl face, în condițiile în care noi nu discutasem niciodată despre posibilitatea de a avea un copil, nu suntem căsătoriți.

“M-a ajutat faptul că, pe lângă proiectul vieții, de a deveni tată, am avut în paralel un proiect de a face un film. M-a ajutat să nu o iau razna.”

Andrei Dăscălescu, regizor

Doar că am avut această idee spontană, de a filma momentul testului de sarcină, care s-a dovedit a fi pozitiv.

Am glumit când am zis că îmi iau camera. Am zis că în caz că e pozitiv, să rămână un moment istoric pentru viitorul nostru copil. Ăsta a fost gândul inițial.

Iar 2 minute mai târziu, când rezultatul a fost pozitiv, prima senzație a fost de foarte mare panică, după care, ușor ușor, am simțit eu nevoia de a vorbi cu un părinte al meu.

Și, cum tatăl e singurul părinte pe care îl mai am în viață, doar că e plecat de când eram copil, m-am gândit să-mi fac această misiune și să fac un fel de proiect, atât personal, cât și cinematografic, de a-mi contacta tatăl pierdut, cum îi zic eu așa, mai plastic, și a încerca să aflu cum s-a destrămat familia noastră, considerând eu în momentul ăla că asta m-ar putea ajuta să devin tată.

“Eu am observat în mai multe ocazii, chiar și la proteste sau momente în care, altfel, m-aș gândi la siguranța mea, că dacă filmez în momentul ăla, am mai mult curaj.”

Și, din momentul aflării veștii și al deciziei de a face un film, cum a fost să fii și regizorul unui noi proiect și să te pregătești, în același timp, pentru a deveni tată?

Eu cred că m-a ajutat să trec prin panica momentului. M-a ajutat faptul că, pe lângă proiectul vieții, de a deveni tată, am avut în paralel un proiect de a face un film, cred că m-a ajutat să nu o iau razna.

Eu am observat în mai multe ocazii, chiar și la proteste sau momente în care, altfel, m-aș gândi la siguranța mea, că dacă filmez în momentul ăla, am mai mult curaj. Adrenalina documentaristului își face treaba și camera devine un fel de scut.

Cred că ceva asemănător s-a întâmplat și cu acest proiect de film, m-a ajutat să îl organizez ca pe un proiect profesional, cu toate învățămintele personale pe care le-am putut trage din el.

Cum este să lansezi un film în pandemie, când nimic nu mai e normal, așa cum știam noi că e normalitatea? Multe festivaluri sunt anulate, cinematografele închise, iar perspectiva de a promova filmul nu mai e ca înainte.

E foarte trist, pentru că bucuria de a vedea filmul în festivaluri, cu 500 de oameni într-o sală plină, e mare parte din miza unui autor de film.

Eu am terminat filmul probabil în cel mai prost moment posibil, la începutul acestui an, îl înscrisesem deja la câteva festivaluri începând din toamnă, la unele nu a fost selectat, dar, oricum, ulterior acestea nu s-au mai ținut, iar altele s-au ținut online, ori au fost anulate complet.

Apoi a venit invitația de la Sarajevo. Și am cântărit decizia dacă îl țin pentru festivalurile din toamnă, mai importante, sau mergem cu Sarajevo, care se anunțase a fi primul festival important care să se țină fizic în pandemie.

Am cântărit, ne-am sfătuit și, având în vedere că până la toamnă nu avem nicio siguranță că se vor ține festivalurile astea mai importante, am acceptat invitația să facem premiera la Sarajevo, unde eu am fost cu ambele mele filme anterioare.

Cum ți-ai convins apropiații din familie să se lase filmați în momente intime?

Nu apar foarte multe personaje în acest film. Este vorba despre partenera mea, Paula, care știe ce are acasă, ea fiind și actriță, nu a avut o problemă cu a fi filmată.

Mai dificil a fost cu tatăl meu, am aplicat tot felul de strategii pe care le-am învățat în documentarele anterioare. Am filmat foarte mult pe lângă el, am filmat lucruri pe care el le considera importante, am făcut un permanent joc între cine e regizorul.

El nu a văzut încă filmul, dar sunt convins că nu va avea o problemă cu ce e acolo.

În România când o să vedem filmul?

Filmul era inițial programat pentru anul acesta, dar cum s-au tot anulat festivalurile și e bine să ai o viață în festivaluri înainte de a ajunge în cinematografe și pe HBO, unde va fi filmul, am tot amânat, dar cred că ultima variantă e cândva în primăvara anului viitor. Asta ca lansare oficială.

Între timp, s-ar putea să îl vedem la Astra Film Festival, la Sibiu.

În încheiere, poți să ne zici cum e să fii tată?

E foarte greu, dar foarte mișto. Nu există o rețetă pentru asta sau să te simți pregătit, nu e nimic cum ți-ai plănuit și cum ți-ai imaginat.

Trebuie să o încerci ca să o stăpânești. Și probabil la al doilea e copil este, din nou, o cu totul altă poveste și, din nou, trebuie să reinventezi totul.

The post Andrei Dăscălescu și Holy Father: “Este un film despre relația cu tatăl meu. Sau lipsa relației cu tatăl meu.” appeared first on Cultura la dubă.