Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Tudor Vladimir Panduru povestește cum a fost experiența inedită de pe platoul de filmare din Irak.

Filmul este inspirat din copilăria regizorului irakian, petrecută în perioada regimului dictatorului Saddam Hussein. În fiecare an, profesorii le cereau elevilor să tragă la sorți diferite responsabilități pentru celebrarea aniversării președintelui. Unul dintre copii trebuia să pregătească tortul. Pornind de la acest obicei, regizorul recreează în film atmosfera anilor ’90, fiind pentru prima dată când un lungmetraj irakian ajunge pe marile erane de la Cannes.

“Este primul film care abordează perioada anilor ’90 în Irak. A fost esențial să reconstituim atmosfera de atunci într-o manieră credibilă și am filmat în locații reale, cum ar fi mlaștinile mesopotamiene, considerate leagănul civilizației și locul unde s-a născut Epopeea lui Ghilgameș. Acolo oamenii încă mai locuiesc ca acum câteva mii de ani. În timpul filmărilor, locul m-a inspirat atât de tare încât seara am scris scene noi.

Directorul de imagine (n.r. Tudor Vladimir Panduru) a știut să redea fidel atmosfera Irakului anilor ’90.”, spune regizorul irakian Hasan Hadi.

The President’s Cake a fost selectat în cadrul competiției Quinzaine des Cineastes, unde a premit Premiul Publicului, apoi, la gala de închidere a festivalului, a primit Camera d’Or. Imaginea este semantă de Tudor Vladimir Panduru, cunoscut colaborator al lui Cristian Mungiu, alături de care a filmat Bacalaureat, R.M.N. și, cel mai recent, Fjord, în Norvegia. La doar 35 de ani, Tudor Panduru este considerat unul dintre cei mai valoroși directori de imagine din România. El a mai filmat Malmkrog, Metronom, Tata mută munții și Întregalde.

Recent întors de la Cannes, Tudor povestește pentru Cultura la dubă experiența trăită alături de echipa filmului The President’s Cake.

“Tudor, cum ai ajuns să lucrezi la acest proiect?

Am primit un email cam de nicăieri de la producătoarea filmului, Leah Chen Baker. Îmi amintesc că era în preajma sărbătorilor de iarnă, la începutul lui 2023. Îmi văzuseră filmele, dar primiseră și o recomandare de la un amic din New York, apropiat de Selman Nacar, un regizor turc alături de care lucrasem deja la două filme.

Cu Hasan Hadi am rezonat imediat. Mi s-a părut foarte interesant ce voia să transmită prin film, dar și cauzele pe care le susținea. Eu sunt genul de persoană atras de călătorii în locuri exotice și de experiențe memorabile.

Unde au avut loc filmările și care au fost provocările pentru tine, ca director de imagine?

În august 2023 am ajuns pentru prima dată în Bagdad și în Chibaish, mlaștinile dintre Tigru și Eufrat, principalele locații unde am filmat. Îmi amintesc cât de impresionat am fost de tot ce vedeam – fotografiam întruna. Căldura și aerul uscat erau ceva ce nu mai simțisem niciodată până atunci.

Documentarea a fost foarte importantă și extrem de interesantă. În paralel cu prospecțiile, am vizitat locuri pe care nu credeam că le voi vedea vreodată – Babilonul și orașul antic Ur.

Irakul e un loc magic, are un aer de poveste, chiar dacă a suferit mult din cauza războaielor.

A urmat o lună de pregătiri în noiembrie, iar perioada de filmare s-a întins din ianuarie până în aprilie. A fost o perioadă mai lungă decât planificasem, pentru că au apărut numeroase probleme de producție, cauzate de lipsuri locale. Practic, a trebuit să construim un sistem funcțional de la zero acolo.

Pe lângă lipsa echipamentelor și dificultățile de organizare, a fost greu să menținem un anumit tip de rigoare. Acțiunea filmului are loc în anii ’90, iar asta a însemnat un efort suplimentar pentru a păstra autenticitatea și standardele necesare.

Am filmat pe apă, cu copii și animale, iar majoritatea actorilor erau neprofesioniști, așa că a trebuit să găsim soluții foarte practice, să fim flexibili și să surprindem adevărul lor fără a fi intruzivi.

Pentru mine, cele mai complicate au fost filmările de noapte în sudul Irakului, în mlaștinile din Chibaish. A trebuit să iluminez suprafețe mari cu echipamente limitate. Cu ajutorul gafferului Florin Mihalache și al key grip-ului Răzvan Crețan, am găsit soluții foarte interesante, folosind insule plutitoare pe care am montat proiectoarele.

La început, eram prevăzuți în echipă doar trei români, dar pe parcurs numărul a crescut – am ajuns să fim peste 20, acoperind multe departamente. Echipa irakiană ne-a acceptat foarte bine, și s-a format un colectiv extrem de plăcut, chiar dacă mulți nu vorbeau engleza.

Chiar dacă România nu e prezentă cu un coproducător, suntem reprezentați prin echipă: Andrei Crețan – focus puller, Alin Ciuchi – DIT, Lucian Iordache – SfX, Ana Mihalache – Make up/hair, Florin Mihalache – Gaffer, Razvan Crețan – key grip, Ana Țecu – Scenografie, cu echipa Luca Bucura, Smaranda Murarus, Ana Popa, Ana Ciobanu, Bogdan Miron, Teo Petre, iar pentru postproducție a fost Andu Radu – editor și colorist, un apropiat colaborator, care la rândul lui a avut o relație minunată cu Hasan.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ai avut-o, lucrând la acest film?

Parcursul filmului a fost incredibil și total neașteptat, să luăm cele două premii a fost o mare bucurie. Sunt foarte fericit și pentru Hasan și pentru efectul pe care filmul îl are asupra industriei de film din Irak.

Juriul ne-a spus că a fost o decizie unanimă. Filmul nostru a fost penultimul vizionat, iar în momentul deliberării, a avut nevoie de doar două minute să decidă câștigătorul. Practic, acest film va lăsa în urmă un început de industrie cinematografică în Irak.

Cei doi copii, Sajjad și Benin, s-au atașat foarte tare de noi și noi de ei. Amândoi au un talent incredibil. Îmi amintesc momentul plecării, după încheierea filmărilor, a fost extrem de emoționant. Și senzatia generală ca prezența noastră acolo a avut șansa sa modifice oameni. Hasan a devenit un adevărat prieten.”

Palme d’Or a fost câștigat anul acesta de filmul It was just an accident, regizat de iranianul Jafar Panahi, fiind o coproducție Iran, Franța și Luxemburg. Filmul va fi distribuit în România de Transilvania Film.

Filmul lui Joachim Trier, Sentimental Value, a primit Marele Premiu și va fi adus în sălile de cinema din România de Bad Unicorn.

Independența Film va aduce în cinematografele din România 12 lungmetraje prezentate anul acesta la Festivalul de la Cannes. Printre ele se numără The Secret Agent (r. Kleber Mendonça Filho – Premiul pentru regie & cel mai bun actor), Young Mothers (r. frații Dardenne – Premiul pentru scenariu), dar și Nouvelle Vague (r. Richard Linklater), Fuori (r. Mario Martone, cu Valeria Golino), Vie Privée (r. Rebecca Zlotowski, cu Jodie Foster), Orwell: 2+2=5 (r. Raoul Peck) și Little Amélie – o delicată animație bazată pe romanul Améliei Nothomb.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Tudor Vladimir Panduru, directorul de imagine al filmului premiat cu Camera d’Or la Cannes: “Irakul e un loc magic, are un aer de poveste, chiar dacă a suferit mult din cauza războaielor.” appeared first on Cultura la dubă.