Mai mulți artiști care colaborează cu teatrele bucureștene reclamă într-o scrisoare deschisă adresată primarului Ciprian Ciucu întârzierea plăților și subfinanțarea cronică a culturii. Aceștia îi cer lui Ciprian Ciucu o întâlnire în care să dezbată problemele sectorului cultural, în vederea identificării unor soluții. Printre semnatari se numără Carol Ionescu, Nicoleta Hâncu, Șerban Pavlu, Elvira Deatcu, Mirela Oprișor sau Eugen Jebeleanu.

Iată textul scrisorii și lista actuală de semnatari:

“SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRIMARUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI CĂTRE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Întârzierile plăților sunt doar un simptom. Subfinanțarea culturii e problema.

Stimate domnule primar, Ciprian Ciucu

   Vă adresăm această scrisoare în calitate de artiști independenți, colaboratori ai teatrelor de proiect și lucrători ai sectorului cultural bucureștean pentru a vă propune să încercăm împreună să schimbăm o situație care afectează de ani de zile funcționarea normală a culturii din București.

   În ultimii ani, mulți dintre noi ne-am confruntat în repetate rânduri cu întârzieri semnificative ale plăților. Întârzieri care, în unele situații, au depășit praguri de 3-4 luni, în unele cazuri și mai mult. Situațiile recente, în care plata reprezentațiilor deja susținute este din nou amânată, din lipsa fondurilor disponibile, ne fac să credem că nu mai vorbim despre situații excepționale și nici despre probleme administrative punctuale, ci despre unul dintre simptomele unei probleme structurale: subfinanțarea cronică a culturii și, în mod particular, a teatrelor de proiect.

   Pentru un artist colaborator, plata unei reprezentații nu este un venit suplimentar. Este plata unei munci deja prestate și, pentru cei mai mulți dintre noi, una dintre puținele surse din care ne câștigăm existența.

  Înțelegem că Primăria Municipiului București alocă anual bugete către instituțiile de cultură și că fiecare teatru are responsabilitatea administrării acestor fonduri. Tocmai de aceea credem că este important să discutăm nu doar despre modul în care sunt cheltuiți acești bani, ci și despre întrebarea esențială: sunt aceste bugete suficiente pentru ca teatrele să își poată îndeplini misiunea în condiții normale?

  Din experiența noastră, pare că, atunci când resursele devin insuficiente, artiștii, echipele tehnice și instituțiile sunt nevoiți să transforme imposibilul în posibil. Generozitatea și creativitatea țin cultura română în viață de ani de zile, dar ele nu pot deveni un model de funcționare. Nu putem construi politici publice pe principiul bine-cunoscutului „lasă că merge și așa”.

   În urma reorganizărilor și comasărilor recente, care au afectat mai multe instituții culturale bucureștene organizate după modelul teatrelor de proiect, au rămas foarte puține astfel de spații. Astăzi, Teatrul Metropolis și Teatrul Dramaturgilor Români reprezintă două dintre ultimele teatre de proiect din București, iar asta este cel puțin îngrijorător. Prin misiunile lor specifice, ele oferă oportunități esențiale artiștilor emergenți și consacrați deopotrivă, creatorilor independenți și dramaturgiei românești și a celei contemporane românești.Tocmai de aceea credem că ele trebuie protejate și sprijinite, astfel încât să își poată îndeplini rolul fără ca dificultățile financiare să devină o piedică permanentă. 

  Cultura din România funcționează deja într-un ecosistem fragil, în care mecanismele alternative de finanțare sunt puține. În acest context, teatrele de proiect reprezintă una dintre puținele punți reale dintre sistemul public de cultură și sectorul artistic independent și este necesar ca această punte să fie protejată.

  Problema nu este doar modul în care sunt administrați banii, ci și faptul că, în multe cazuri, pur și simplu nu sunt suficienți. Ani la rând, artiștii, echipele tehnice și instituțiile au fost nevoiți să compenseze lipsurile prin sacrificii personale, ore suplimentare și alte astfel de compromisuri. Această disponibilitate “ de a face din rahat bici” a devenit, fără să ne dăm seama, un argument pentru ca subfinanțarea să continue. Dar ceea ce poate părea, din exterior, un sistem care încă funcționează, ascunde o realitate din ce în ce mai fragilă.  

  Considerăm că bugetele actuale nu permit funcționarea acestor instituții în condiții normale și nici plata predictibilă și la timp a colaboratorilor lor. Această situație trebuie tratată ca o problemă structurală, nu ca pe o succesiune de cazuri izolate. Întârzierile de plată sunt doar efectul vizibil al unui mecanism care funcționează de prea mult timp la limita supraviețuirii.

   Solicităm Primăriei Municipiului București organizarea unei întâlniri între reprezentanții instituțiilor de cultură, reprezentanții artiștilor independenți și colaboratori și reprezentanții Primăriei responsabili de cultură și buget, în care să putem vorbi deschis despre nevoile reale ale acestor instituții și despre soluțiile prin care ele își pot continua activitatea fără ca efectele subfinanțării să fie transferate, de fiecare dată, asupra celor mai vulnerabili dintre cei care lucrează în ele.

  Aceste consecințe ale epocii perpetue a “sub-subvenționării” se ramifică prin venele instituțiilor până când ating chiar integritatea spectacolelor. Iar asta ajunge să ne coste enorm pe noi, artiștii, în procesul de creație și, în final, chiar pe spectatori. Pentru că acestea afectează, în cele din urmă, același lucru: capacitatea instituțiilor culturale de a-și îndeplini misiunea în condiții normale și de a produce cultură de calitate pentru public.

Cu respect și cu speranța unui dialog real,

Semnatarii,
artiști independenți, colaboratori ai teatrelor de proiect, lucrători ai sectorului cultural și toți cei care susțin un sistem cultural sănătos

Teofil Memelis

Carol Ionescu

Nicoleta Hâncu

Ștefan Iancu

Antonia Scutaru

Vlad Pânzaru 

Tamara Găgeatu

Bogdan Theodor Olteanu

Alex Bogdan

Andreea Mateiu

Cătălina Mihai

Victoria Raileanu

Ana Maria Marin

Iustin-Dimitrie Danalache

Vlad Crudu

Mircea Băjenaru

Burcă Alexandru

Ciprian Chiujdea

Cosmina Olariu

Cabiria Morgenstern

Nicoleta Moscalenco

Cezar Antal

Teodora Petre

Teodora Dincă

Ioana Anastasia Anton 

Foriș Elena

Teea Florea

Iosif Paștina

Maria Morosan

David Drugaru

Irisz Kovacs

Elvira Deatcu

Hunor Varga 

Anaïs Agi-Ali 

Ana-Ioana Macaria

Tudor Aaron Istodor

Valentina Moghină 

Niko Becker

Dennis Ilie

Bianca Geantă

Ada Anghel 

Serban Pavlu

Eugen Jebeleanu

Vlad Ionuț Popescu

Mimi Branescu

Mirela Oprișor

Bogdan Iancu

Sorin Miron

Corina Moise

Ștefan Radu

Visarion Udatu

Teona Stavarachi

Pamela Iobaji

Ioana Abur

Florina Gleznea

Adelin Tudorache

Alex Iezdimir

Ioana Bugarin

Alisiya Yesman

Cristian Popa

Natalia Cebanu

Alexandra Apetrei

Bianca Pintea

Maria Alexievici

Cristina Danu

Ana Covalciuc

Judith State

Moraru Dora Malina

Alin Florea

Liliana Oprea

Alexandra Panaite 

Vlad Furtună

Vlad Logigan

Velica Panduru

Mia Natalia Ionescu 

Alma Lascu

Ionut Iftimiciuc

Andro Iulia 

Dana Rusu

Alex Mircioi

Alexandru Pavel

Dana Rogoz

Elena Penescu

Mădălina Stoica

Roxana Piticari

Anastasia Preotu

Grigore Andrei

Evelyne Vilcu 

Alexandru Ion

Marian Râlea

VERONICA GHEORGHE 

Andrei Ostrowski 

Eduard Buhac

Balea Andrada

Kiki Simion

Sorin Flutur

Răzvan Mîndruță

Andrei Huțuleac

Tiberius-Nicolae Zavelea

Bogdan Stoian

Eva Cosac

Robert Tache

Denisa Dutcovschi

Codreanu Viorel Octavian

Septimia DOBRESCU

Alexandra Catrina 

Theodor Șoptelea

Andrei Redinciuc

Costel Popa

Valentin Dima

Mirela – Mihaela Oprea 

Daniela Faur

Corina Zlataru

Andrei Cojanu

Lucian Sinigaglia

Cosmin Dominte

Pîrvu Carmina

Raul Păcurar

Iulia Micsunescu

Diana Mitrică

Oana Jindiceanu

Adi Ionescu

Mihaela Stănuc

Gabriela Niculescu 

Tony Macpela

Irina Sibef

Maruca Băiașu

Ama Beschieru

Adina Vasile

Eduard Cîrlan

Catana Gheorghita

Dragos Dumitru

Clara Pop

Ana Maria Turcu

Cristiana Luca

Dani Simion

Iris Nica

Andrei Ciulei

Gabriela Alexandru

Tudor Cucu-Dumitrescu

Cosmin Teodor Pană

Celina Nițu 

Ioana Barbu 

Oana von Raven 

Alba Simona 

Elena Tudorache

Alina Olar

Ionuț Fișcu 

Anastasia Atanasoska 

Teodora Oancea

Alex Popa 

Ariana Miron-Presan

Cristian Vittorio Moroșanu

Denisa Mikesz

Ana Toda

Ecaterina Elena Lupu

Alex Popa

Nicole Paliță 

Eugenia Ișvan

Dana Voicu

Traian Olteanu

Dan Pughineanu

Ana Udroiu

Misu Marinescu

Miron Francisca

Matei Alexandru Popa

Maria Popistașu

Bianca Cuculici

Tavi Costin

Ghita Mirela

Cristina Szasz Cusi

Alexandru Sinca 

Ioan Brancu

Cristiana Faur 

Cristi Păun

Cezara Borger

Voicu Aaniței

Liță Florin

Alex Conovaru 

Andreea Alexandrescu 

Ionuț-Daniel Ionescu

Teodora Moscal

Răzvan Stoicovici

Andreea Catalina Savescu

Ana Vînău 

Miruna Belicovici

Eduard Chimac

Alina Petrică

Marius Drogeanu

Cătălin Bucur 

Claudia Moroșanu

Sabina Reus

Noreen Elamir

Georgiana Răpcianu

Mara Tătar

Ştefana Derveș 

Tudor Cerghizan

Cristina Iordache

Ionuț Toader

Adrian Lepadatu 

Stoica George

Stoica Elena

Alexandru Nagy

Gabriela Ciubotaru 

Daniela Vătămanu

Alexia Maria Mocănescu

Măriuca Bosnea

Radu Nicolau 

Tania Drăghici

Doru Bem

Ciprian Chiricheș 

Claudia Padureanu

Bianca Totolici

Anca Manolescu 

Sabina Lazăr

Robi Urs

Nicholas Bohor

Iulia Alexandra Neacșu

Ștefan Vătășoiu 

Mihai Băltescu

Lucian Pavel

Mădălina Ciupitu 

Tudor Bâlcu

Iulia Mirică

George Cocoș

Iuliana Danciu

Iulia Diana Samson

Andra-Dina Pană

Andreea-Rafaela Tentu

Andrei Calu

Larisa Oasenegre

Miruna Gabriela Olteanu

Ramona Budui 

Daria-Alexandra Bădescu

Gheorghe 

Sanda-Rodioara Pană

Emilia Popescu

Denisa Codiță

Cătălin Babliuc

Cătălina Frunză 

Alexandre Noel

Sorin Palciuc

Eduard Leonte

Laura Creț

Andreea Şovan

Catalin Sireaev

Ioana Dobrea

Matei Arvunescu

Anastasia Miulescu 

Răzvan Conțu 

Cosmin-Adrian Bălan

Luminița Erga 

Valcu Silvian

Ioana Mihaela Botea

Marius Florea Vizante

Cristian Mihai Constantinescu 

Maria Nicola

Mihai Lupoae

Vlad Brumaru 

Șerban Gomoi

Stefan Mihai

Alex Zamfir

Oana Jipa

Mihai Pîrcălabu

Silvana Mihai

Carmen Ardeleanu 

Florin Ciocanea

Axel Moustache 

Diana Nistor

Irina Ionescu Homoriceanu (specialist comunicare culturală)

Bobi Pricop

Dragomir Dan

Irina Artenii

Tudor – Romulus Li

Laura Gabriela Oana 

Aura Vijiiac

Octavian-Dumitru Afrăsinei

Ana Radu 

Sandra Rasvana Cernat

Bianca Marinescu 

Răzvan Theodor Ionescu

Alexia Șițu

Bianca Botoac

Diana Rață 

Dragos Ionita

Diana Croitoru 

Vlad Benescu

Constantin Stochița

Alexandra Mihaela Dancs

Niță Irina

Alma Iacob-Boiangiu

Alexandra Botau

Ciprian Mihăilă-Leotescu 

Noemi Hăisu

Amalia-Maria Faur

Marina Palii

Alin Uberti

Constantinescu Maria Dana

Tudor Chirilă

Radu Micu

Tavi Mateiciuc

Eduard Păuna

Andra Fermuş

Șogorăscu Ioana

Jula Tudor

Narcis Zamfir

Maria-Nicoleta Petrescu

Daniel Achim

Delia Nartea

Theo Costache

Naomi Guttman 

Ilinca Prisăcariu

Ada Galeș

Réka Kovács 

Răzvan Roxin

Berca Catalina

Nicolae Nedelcu 

Grațiela Voicu

Ștefan Dogaru

Bianca Buznicea

Vlad Pavel

Vlad Milotoi

Georgia Bajdechi

Tudor Ioan Aron

Ștefania Ghiță 

Alexandru Mîrnea

Andrei Marin

Corina Dobre

Costinela Caraene

Adriana Butoi

Ciulei Cristina

Sorin Niculescu

George Dogaru

Victor-Theodor Macry

Cosmin Stancu

Sever Bârzan 

Luiza-Maria Daniliuc

Ileana Zirra

Andreea Ceaușu

Robert Herea

Vladimir Țeca

Trifu Paula

Maxim Dragoș

Cătălin Frăsinescu

Giulia Panaitescu

Oana Rusu

Cosmin Băicoianu

Adelaida Zamfira

Răzvan Frunză

Miriam Rizea

Anca Dana Petrescu

Anda Sârbei

Ioana Bulgaru 

Doru Pătrașcu 

Luca Rădulescu 

Codrin Boldea

Cristina Neacșu 

Bogdan Gheorghe

Vasile Irina 

Réka Szász 

Andrei Turcu

Bianca Ababei

Lucian Ifrim 

Sabina Crăescu

Alexandra Răduță

Uretyan Dragoș

Carmen Cotofana

Cătălina Romaneț

Ioana Visalon

Lucian Iftime 

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Zeci de artiști reclamă întârzierea plăților în teatrele bucureștene. Scrisoare deschisă adresată primarului Ciprian Ciucu appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii organizează azi, de la ora 14.00, o dezbatere publică privind noul regulament de organizare a concursurilor Centrului Național al Cinematografiei pentru finanțarea filmelor. Potrivit unui comunicat de presă, un grup de cineaști independenți contestă forma pusă în dezbatere și susține că avantajează doar regizorii și producătorii deja consacrați, biografia lor contând mai mult decât viziunea artistică în cadrul proiectului cu care concurează.

Cultura la dubă a vorbit pe larg despre noul regulament al CNC, într-un interviu cu directoarea CNC, Anca Mitran.

CNC nu a mai organizat un concurs de un an și jumătate, deși legea prevede două concursuri pe an. Anca Mitran a explicat că acest lucru nu a fost posibil, fiindcă la sfârșitul anului 2024 a fost adoptată Ordonanța 142, care schimbă legislația în vigoare, și este nevoie de un nou regulament de aplicare a ordonanței.

La regulament a lucrat în tot acest timp Alianța Producătorilor de Film, cu revizuiri din partea CNC.

***

Potrivit unui comunicat de presă, grupul de cineaști independenți consideră că regulamentul pus în dezbatere “conține vicii majore”. Aceștia invocă următoarele:

• un sistem de punctaje în care biografia regizorului cântărește de 2,4x mai mult decât viziunea sa artistică, iar interviul de prezentare contează tot de 2,4x mai mult decât propunerea regizorală; 
• de asemenea, biografia producătorului cântărește de 2,4x mai mult decât viziunea regizorală și liste de festivaluri în care TIFF – cel mai important festival din România – e clasificat printre ultimele locuri;
• principiul egalității de șanse / al egalității de tratament – consacrat de Art. 16 din Constituția României – nu este aplicat în regulament, care alocă peste 20% din punctajul final pe baza biografiei, nu a proiectului propus.

Grupul a elaborat 30 de propuneri de reformă, semnate formal de către 33 de lucrători în domeniul cinematografic. Printre aceștia se numără Ruxandra Gubernat, scenaristă, regizoare, Paul-Răzvan Macovei, regizor, scenarist și producător, Gabriel Sandu, regizor si scenarist, Anelise Sălan – regizoare & producătoare film documentar. Principalele lor propuneri sunt: 

• plafonarea sprijinului automat la maximum 5% per categorie din Fondul cinematografic (față de 20% în 2023), pentru ca banii publici să finanțeze filme noi. 

• înlocuirea scalei de 100 de puncte cu un sistem deliberativ în care fiecare decizie e justificată în scris; 

• eliminarea filmografiei din criteriile de punctaj, atât pentru a respecta legea, cât și pentru a se evalua proiectul propus, nu cariera anterioară; 

Actul normativ pus în dezbatere poate fi consultat AICI. Dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Culturii, et. 3, sala 302, cât și online, prin accesarea acestui link.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Noul regulament al CNC privind finanțarea filmelor va fi dezbătut azi la Ministerul Culturii. Mai mulți cineaști independenți contestă forma pusă în dezbatere appeared first on Cultura la dubă.

Sâmbătă dimineața, pe o vreme ploioasă, aproximativ 50 de oameni de teatru au participat, la ARCUB, la dezbaterea inițiată de primarul general Ciprian Ciucu pe tema concursurilor de management din teatrele bucureștene, pe care intenționează să le organizeze anul acesta, după o pauză de aproximativ 5 ani.

A fost pentru prima dată în istorie când un primar al capitalei a organizat o astfel de dezbatere, inițiativă apreciată la unison de către vorbitori, chiar dacă rezultatul a fost mai degrabă vag.

La eveniment au participat figuri importante precum regizorul Eugen Jebeleanu, Tudor Chirilă, regizoarea Leta Popescu, regizorul Andrei Grosu, directorul interimar al Teatrului Bulandra, Vlad Zamfirescu, vicepreședintele UNITER, Aura Corbeanu, precum și doi foști miniștri ai Culturii, Corina Șuteu și George Ivașcu.

Doar câțiva dintre cei prezenți au luat cuvântul, iar discuția s-a dus în mai multe direcții, de la nevoia unei legislații îmbunătățite privind instituțiile de cultură, la nevoia unei strategii culturale ori a rescrierii regulamentelor unora dintre teatre care, în timp, și-au schimbat misiunea artistică și socială.

Cu toții și-au exprimat dorința pentru organizarea unor concursuri corecte, transparente. Pentru asta e esențială numirea în comisii a unor oameni de specialitate integri, agreați de toată lumea – ceea ce pare mai degrabă o misiune imposibilă, ținând cont de subiectivitatea specifică domeniului și de scindările din interiorul breslei.

Fiindcă nu doar politicienii au probleme de credibilitate, ci chiar și lumea teatrului. Măcinată de bugete din ce în ce mai limitate, de propriile nesiguranțe sau divergențe de opinii, breasla teatrului românesc duce povara propriilor bătălii, unele pierdute, altele în desfășurare.

Nimeni nu a atins în această dezbatere subiectul momentului, la care primarul este în măsură și trebuie să ofere explicații – comasarea a 7 instituții cu profil cultural și educațional: ARCUB, CREART, Proedus, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Arte ar urma să fie desființate, iar unele dintre programele lor păstrate și gestionate de o structură unică.

Peste weekend a apărut o petiție publică semnată de mai mulți oameni de cultură, pentru a-i cere primarului să renunțe la comasări.

Într-un interviu exclusiv pentru Cultura la dubă, realizat la finalul dezbaterii, Ciprian Ciucu a vorbit pe larg despre argumentele sale privind comasarea, dar și despre alte probleme care vizează cultura urbană, de la consolidarea clădirilor cu risc seismic, la dezbaterea privind graffitiul.

Totoadată, Ciucu anunță în premieră intenția de a concesiona clădiri de patrimoniu mediului privat, în contextul în care recunoaște incapacitatea financiară a primăriei de a consolida pe măsura nevoilor orașului.

***

Ciprian Ciucu: “Sunt undeva la 30-40% din a înțelege complexitatea lumii teatrului.”

“Domnule primar, cu ce gânduri ați inițiat această întâlnire și cu ce gânduri plecați în urma ei?

Am început această întâlnire ca un proces normal de consultare și toate intervențiile pe care le-am auzit astăzi au fost cu adevărat revelatoare pentru mine. Sunt undeva, mă autoevolez acum, la 30-40% din a înțelege complexitatea lumii teatrului.

Chiar dacă nu am avansat foarte mult, avem aceste concluzii: vom face două grupuri de lucru pe care le vom instituționaliza prin decizia mea. Unul pentru a selecta membrii viitoarelor comisii, care la rândul lor îi vor evalua pe cei care vor concura pentru postul de manager de teatru.

Și al doilea pentru a scrie niște caiete de obiective clare, care să fie în concordanță cu misiunea teatrelor noastre.

Și, după ce vom trece de această etapă și vom avea și oamenii care să selecteze viitoarele comisii, putem să și anunțăm înscrierea pentru comisii. Pentru mine este un pas înainte.

Am aflat și foarte multe lucruri despre teatrul din București, despre lumea teatrului, despre nevoile teatrelor și despre consumul cultural. Deci de aici plecăm.

În ce măsură veți ține cont de anumite opinii care au adus în discuție nevoia unei strategii culturale, nevoia schimbării legislației, astfel încât, în mod normal, ar fi amânat, de fapt, procesul de organizare a concursurilor? Ce este, de fapt, prioritar dintre toate aceste nevoi?

Eu trebuie să mă asigur că vom avea un proces corect, dar totodată să nu dureze foarte mult și să nu mai avem finalitatea de a avea manageri la teatre.

Voi acționa politic, în concordanță cu ceea ce vor spune specialiștii, pentru a susține o legislație în cultură relevantă pentru ziua de astăzi.

Dar rămâne în continuare o prioritate pentru dumneavoastră să organizați concursurile? fiindcă interimatele și-au pierdut de mult timp legitimitatea, iar teatrele sunt conduse de oameni numiți de primar, fie că unii sunt agreați de breaslă, fie că nu.

Da. Se pare că sunt și rezultate bune ale interimatelor, așa cum au fost prezentate astăzi, dar nu este normal să ai trei ani, cinci ani, un provizorat pentru orice instituție, că este vorba despre o școală, un teatru, un club sportiv. Oricare altă instituție are nevoie de un management stabil și asumat.

Ați vorbit la un moment dat în această întâlnire și despre nevoia de a restructura Direcția de Cultură din cadrul primăriei și știu că de-a lungul timpului, în solicitări oficiale pe care le-am făcut, ca jurnalistă, am primit inclusiv explicația că nu se pot organiza concursuri, fiindcă nu există un director al Direcției de Cultură. Care e situația acum și ce intenționați să faceți pentru această direcție, pentru reformarea ei?

În acest moment toată primăria este într-un proces de restructurare. După ce vom finaliza procesul de restructurare al primăriei, atunci vom avea și concursuri pentru mai multe posturi de director, nu doar pentru directorul de cultură.

În ceea ce privește aceste concursuri din primărie, pot spune că eu am fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Așa cum este legea și cum este tradiția să se organizeze astfel de concursuri, ele nu țin foarte mult cont de specificitatea domeniului. Că dacă dai concurs la direcția de transporturi sau la direcția de cultură, omul trebuie să învețe cam aceeași bibliografie, ceea ce este stupid, în sensul să știe legislația muncii, să știe legislația codului administrativ, pentru că sunt funcționari publici.

Și atunci va trebui să vedem cât de mult putem pe fiecare zonă ca în concursuri să introducem cât mai puțin din codul administrativ sau din legislația muncii și cât mai mult din specificul direcției respective.

“Prefer să am o instituție mai mare, cu mai mulți oameni, cu o capacitate administrativă mai bună, din care să dăm la o parte ceea ce nu era eficient în termeni de impact și să avem programele deja consacrate, cerute de către cetățeni.”

Apropo de restructurare, deja ați anunțat intenția de a comasa 7 instituții de cultură. Puteți să ne spuneți ce stă la baza deciziilor, dacă ați făcut niște studii sau cu cine v-ați consultat? Cum primarul ia efectiv decizia de a uni o instituție cu alta?

În primul rând am avut o analiză și ne-am dat seama că programele noastre culturale nu au un impact suficient de mare raportat la resursele care sunt destinate. În momentul de față pot spune că cel puțin din sutele de milioane care merg la cultură, și vorbim despre sute de milioane, la instituțiile noastre merge cam cel puțin jumătate, dacă nu chiar o sumă cât de cât apropiată cu cât merge la teatre.

Adică la trei instituții merg foarte mulți bani, poate ar fi mai bine să meargă mai mult la teatre sau la alte instituții de cultură.

Și atunci, ceea ce mi-am propus prin această comasare, care aduce împreună șapte instituții în acest moment, este să respectăm legea, pentru că avem o lege. Aceste instituții sunt ca niște administrații. Ele nu au statutul de teatre, în sensul de instituții de cultură care au legislație specială.

În acest context am nevoie de o coerentizare și de un control al costurilor și, vă zic sincer acest lucru, pentru că toți acești mulți bani care se toacă pe diferite mici progrămele ale uneia sau ale alteia, sau pe diferite cursuri, ele trebuie să fie livrate pentru număr cât mai mare de cetățeni, la o calitate cât mai bună și cât mai bine organizată. De multe ori, fiind micuțe, nu se aude despre ele.

E nevoie de această restructurare impusă de reforma din administrație, dar și pentru că legea nu mai permite azi să ai instituții mai mici de 50 de oameni. De exemplu, dintre cele 7 pe care le comasăm, 5 nu mai aveau 50 de oameni. Deci, oricum, eram forțați legal să se întâmple acest lucru.

Prefer să am o instituție mai mare, cu mai mulți oameni, cu o capacitate administrativă mai bună, din care să dăm la o parte ceea ce nu era eficient în termeni de impact și să avem programele deja consacrate, care sunt cerute de către cetățeni. ARCUB are programele lui. Cel puțin 50-60% din ceea ce merge trebuie să rămână. Adică nu am venit să destructurăm totul. Păstrăm ceea ce este bun.

La fel are și CREART. iMapp (n.r. festival de videomapping organizat în Piața Constituției), de exemplu, este un program foarte cerut de către bucureșteni, el trebuie să continue.

La fel și programele celorlalte instituții, astfel încât ceea ce avem mai bun să păstrăm, să creștem impactul și cât mai mulți dintre bucureșteni să simtă.

Puteți să-mi spuneți, vă rog, de ce considerați că iMapp este un program important care ar trebui păstrat?

L-am dat ca exemplu. Știu că are notorietate. Dar evident că va urma o analiză de coerență pe care viitorul management al acestei instituții o va face și vom prioritiza împreună și în raport cu strategia a culturală a Bucureștiului, care acum nu există. Avem nevoie de ea.

Treaba mea prin această reorganizare este să avem cele mai bune proceduri cu cei mai buni oameni și cu o instituție care să aibă impact efectiv.

Vă întrebam despre iMapp pentru că, de exemplu, vorbeam cu niște artiști care au spectacole la Centrul Lumina și ei suferă pentru că urmează să fie desființat acest centru. Și se întreabă de ce un eveniment precum iMapp este mai important decât un centru artistic, unde se joacă spectacole pe tot parcursul anului?

Aici a fost o mare neînțelegere. Centrul Lumina are 5 angajați. Acei 5 angajați nu mai pot rămâne pe lege în formula actuală. Și am încă 5-6 astfel de instituții.

Am înțeles că este recunoscută valoarea programului de la Centrul Lumina, inclusiv de comunitatea artistică și de către public. Ideea este că nu o să mai fie un director. Pentru această instituție, acest director, dacă vrea să continue, poate să vină foarte bine și să se ocupe de același lucru în cadrul viitoarei structuri. Nu se va desființa ceea ce merge.

Dacă proiectul Lumina este valoros, el va continua.

Ca spațiu cultural finanțat de primărie, dar coordonat prin altă direcție. Asta să înțelegem?

Bun. Eu, ca primar, trebuie să mă uit la mai multe lucruri. Inclusiv la infrastructură. Foarte multe instituții ale primăriei funcționează pe spații închiriate, ceea ce nu este eficient. Prefer, decât să închiriem spații, să investim în niște spații sau să le dăm niște spații pe care deja le avem la Administrația Fondului Imobiliar, pe care să le amenajăm.

Orice serviciu public, inclusiv în cultură, trebuie să aibă și această condiție minimală – să fie suportabil bugetar. Și atunci, dacă sunt foarte, foarte multe disparate, nu mai sunt suportabile bugetar.

Pentru Lumina, de exemplu, am și discutat, să fie preluat fostul Cinema Lumina de către Administrația pentru Consolidări, să fie consolidat, pentru că acolo e o problemă de siguranță, în primul rând, după care programul să poată continua, nu neapărat ca o instituție, dar ca un program.

Cartografierea patrimoniului capitalei și concesionarea unor clădiri istorice mediului privat, pentru consolidarea lor

Urmează să intre în consolidare niște clădiri importante, cum ar fi Teatrul Bulandra de la Izvor, știu că e cuprins în PNRR. Ce se va întâmpla cu trupa de teatru care are activitate acolo, unde va juca pe perioada desfășurării lucrărilor?

Nu pot să vă răspund la această întrebare pentru că nu sunt pregătit și nu am soluția în acest moment. O să văd la ce s-au gândit colegii mei. Am venit doar de trei luni primar, deci nu pot să vă zic în acest moment, dar ce pot să vă zic este că o să mă preocup de subiectul acesta, să caut niște soluții.

De exemplu, un spațiu care va fi foarte generos și nu este acum pe harta mentală a nimănui, este fostul Cinema Favorit din sectorul 6, Drumul Taberei, care într-un an, doi, va fi gata.

Vorbim despre o sală cu capacitate foarte mare, care va putea găzdui nu una, poate chiar mai multe trupe de teatru, bine programate și bine cu un management foarte bun acolo.

Și ce trebuie să fac ca primar, obligatoriu, este să pun ca prioritate în programul de consolidare în special teatrele care, prin natura lor, atrag un număr foarte mare de oameni. Adică sunt pericol public. Vă dați seama, nu vorbim despr o clădire cu 2-3-5 oameni.

Despre blocul Patria puteți să ne oferiți un update? Și Nicușor Dan în mandatul său anunțase că va fi consolidat, știu că Cinema Patria fusese transferat la un moment dat la Primăria Sectorului 1, tot cu promisiunea că va fi consolidat blocul și modernizat cinematograful. Care este realitatea acum?

Are mai multe componente. Vă spun ce am reușit eu să aflu în această foarte scurtă perioadă. În acest moment suntem blocați în decizia proprietarilor de a se muta. Au fost prezentate niște costuri maximale. Nu înseamnă că aceste costuri vor rămâne. În sensul în care, în timpul licitațiilor, sunt niște indicatori tehnico-economici, cât costă să consolidezi și să renovezi blocul. Lor li se pare mare și mie mi se pare mare acest cost. Și atunci avem de făcut următoare lucruri. Plafonăm costul pe care ei îl pot suporta, deci să intre mai mult în partea primăriei, astfel încât să le garantăm că nu se ajungă la sumele de 80.000 de euro, cota lor parte, din consolidare și renovare, ci să fie niște costuri relativ suportabile, nu știu, 20.000-25.000 de euro.

Este o situație delicată pentru că odată cu consolidarea, ei rămân cu proprietatea, va crește destul de mult valoarea proprietăților și a imobilului. Și, de obicei, aceste costuri trebuie să fie recuperate de către primărie.

Deci va trebui să găsim acest cadru legal prin care să și plafonăm, dar cumva să avem și o întoarcere a investiției care să fie corectă pentru sistemul public, pentru banul public, pentru că vorbim despre proprietăți private. Și de aici a apărut blocajul.

Și mai este barul Melody din interior, de sub bloc, care trebuie să fie expropriate (n.r. proprietarul barului Melody este Adrian Mutu). Și am vorbit cu domnul primar Tuță să-l exproprieze. Nu se poate consolida fără Melody. Acum este o parte privată și va fi expropriată. Durează. Noi nu avem nici acum bugetul votat, deci va mai dura.

Un alt cinematograf istoric, Cinema București, de pe Bulevardul Elisabeta, foarte aproape de primărie, este scos la vânzare de aproximativ 2 ani pentru suma de 5 milioane de euro. Fiind monument istoric, Ministerul Culturii ar avea drept de preemțiune, dar presupun că și Primăria Capitalei ar putea face o ofertă. Există în planurile dumneavoastră vreun demers pentru astfel de exemple? Ar putea fi o soluție un parteneriat public-privat, astfel încât să salvați astfel de monumente istorice și să le redați comunității?

Este fezabil doar dacă îl vezi ca un caz singular. Dar dacă înmulțești cu 20 sau 25 de astfel de clădiri, nu mai este fezabil. Adică noi deja am prioritizat clădirile pe care le vom consolida și pentru care trebuie să avem bugete semnificative.

Dacă achiziționez o astfel de clădire cu 5 milioane de euro, care înseamnă 25 de milioane de lei, va trebui să mai bagi încă poate 50 de milioane de lei în ea. Multiplicarea este fabuloasă.

Dar noi nu ne oprim aici, vă zic cumva într-o oarecare premieră, au publicat și colegii mei pe Facebook, dar nu cred că s-a înțeles amploarea a ceea ce vrem să facem.

Am citit că vreți să faceți o cartografiere a patrimoniului capitalei.

Exact, vă pot da acum detalii. În primul rând, noi nu avem o bază unică cu clădirile din București, cu patrimoniul Bucureștiului. Avem ceva la AFI (n.r. Administrația Fondului Imobiliar). Sunt clădiri care au și nu au statut de patrimoniu.

AFI are și apartamente pe Bulevardul Iuliu Maniu, în blocuri comuniste, dar are și clădiri cu valoare istorică. Avem iarăși la Direcția de Patrimoniu altă bază de date. Avem date la primăriile de sector.

După ce vom avea acest inventar va trebui să dezvoltăm niște politici coerente. De exemplu, avem fostul Hotel Bristol, pe diagonală cu Universitatea din București. E o clădire foarte importantă.

Această clădire a fost văruită de către doamna Firea ca să nu mai arate ca și cum ar fi degradată. Dar ea nu este consolidată. Banii pe care primăria ar trebui să-i pună în consolidare se ridică iar la zeci de milioane, poate chiar sute de milioane de lei. Și atunci, ideea care este? Acolo a funcționat un hotel. Cine ar fi interesat sau ce funcție ar trebui să aibă această clădire?

O mai faci un centru cultural, un centru social, educațional, sau pentru că este într-o zonă foarte bună, o transformi dintr-un pasiv care îți consumă fonduri, într-un activ care îți produce taxe și impozite?

De exemplu, un lanț mare hotelier poate să ia această clădire, să o consolideze. Și când vor veni cu proiectul de consolidare, îl vor adapta special pentru hotel, vor fi bani privați puși acolo, încă o dată, repet, ultratransparent, ca să fie clar, să nu se înțeleagă că avem nu știu ce agendă ascunsă cu proprietatea Bucureștiului. Se va concesiona pe un număr de nu știu, 30-35 de ani, asta reiese din evaluarea proprietății, și în loc să se degradeze aceste tipuri de clădiri pe mai departe, vor fi reintroduse în circuitul economic și țesutul urban, per asamblu, va avea doar de câștigat.

Dar aceste tipuri de politici le putem creiona după ce vedem pe ce stăm. Pentru că sunt clădiri în București cu statut incert. Unele au litigii, dar măcar să știi care este statutul.

Vă garantez că sunt clădiri pe care statul nu știe dacă le are sau nu le are. Și treci pe lângă ele și te întrebi ce este aici.

De aceea am făcut un grup de lucru în nivelul primăriei. Și sper eu ca până la 15 iulie acest grup de lucru să ne producă baza de date, de la care noi vom clădi politici. E pentru prima dată când se face acest lucru, la inițiativa mea, după 35 de ani. Pentru că nu știm pe ce stăm. Și dumneavoastră ați  spus așa, domne, lăsați graffitiul, că sunt lucruri mai importante, cad clădirile pe noi. Absolut corect.

Dar ca să ajungem să rezolvăm, primul pas este această bază de date. Sunt sute de clădiri. Trebuie să avem o politică inclusiv economică sustenabilă.

Ca să consolidezi aceste clădiri te costă foarte, foarte, foarte mult. Ne împrumutăm deja de la Banca de Dezolvatare a Consiliului Europei pentru astfel de proiecte. Și atunci, obiectivul meu este să le reintroducem în circuitul economic cât mai repede. Adică mediul privat să contribuie.

Ciprian Ciucu: “Când vii și dai cu spray-ul la întâmplare, cu diferite culori, cu diferite forme, atunci ce faci? Le uniformizezi.”

Clădiri importante de patrimoniu sunt afectate grav zilnic de această practică a tagging-ului mai degrabă, ca să deosebim graffiti de tagging, în care cineva trece rapid cu un spray și dă cu el acolo, asta nu e o formă de protest. Asta e o formă de marcare a teritoriului, mi se pare chiar foarte primitivă.

Ce face Banksy înțeleg că este o formă de protest. Eu însumi vin dintr-o generație care a ieșit la proteste, am protestat și împotriva Guvernului și nu combat cultura protestului. Dar tu când ajungi să vandalizezi, că așa le numesc și nu mi-e frică de acest cuvânt, când treci repede și bagi un tag pe o clădire de patrimoniu și ai acest fenomen pe kilometri întregi de bulevarde principale…

Intervenția de curățare fiind practic imposibilă din motive legislative, dar și din motive financiare, vă dați seama cât de mult costă să vii cu un proiect pentru o fațadă doar ca să ștergi un graffiti – ai nevoie de proiect de arhitectură, de un anumit tip de intervenție pe un monument.

Mulți artiști stradali au reacționat la dezbaterea inițiată de dumneavoastră invocând teoria ferestrei sparte, în ideea că cele mai multe tagg-uri sunt date pe clădiri deja degradate. Adică mai rare sunt situațiile în care se dau peste fațade de patrimoniu îngrijite.

Este fals. Nu există în București ceva în zona centrală să nu fie de patrimoniu. Zona protejată asta înseamnă. Și de aceea noi nu putem interveni. Dacă o clădire este de patrimoniu în zona protejată, toată plinta stradală de 2-3 kilometri ia aceeași legislație. Tu când dai pe clădirea de lângă care, ok, poate nu are cea mai bună formă, tu afectezi întreaga infrastructură a zonei istorice.

Vorbim de artiști. Cei care au lucrat aceste clădiri de patrimoniu au fost la rândul lor artiști. Expresia lor artistică trebuie să fie respectată. Cei mai mulți oameni din zona culturală își doresc ca aceste manifestări artistice să rămână în identitatea noastră pe o perioadă partea cât mai lungă de timp. Sunt anumite clădiri care sunt efectiv reprezentative și ne este drag de ele și nu doar că nu le vrem dispărute de acolo, ci nu le vrem nici măcar afectate.

Și atunci când vii și dai cu spray-ul la întâmplare, cu diferite culori, cu diferite forme, atunci ce faci? Le uniformizezi. Tagging, tagging, tagging.

Cum va decide primăria ce trebuie șters și ce nu trebuie șters?

Statul trebuie să facă tot ce poate să își protejeze patrimoniul cultural și istoric. Din punctul meu de vedere, orice clădire din patrimoniu pe care se dă cu șpray trebuie protejată.

Primăria Capitalei, care are și ea cred, câteva urme de spray, este obiectiv de patrimoniu. Și multe alte clădiri au același statut. Ce vreau să spun este că acest fenomen, superficial de foarte multe ori, le omoară spiritul pe care artiștii vremurilor l-au pus în ele. Nu le mai vezi. Și n-am nimic cu ideea de a protesta. Și înțeleg și paradoxul de a protesta în mod organizat.

Dar dreptul de a protesta nu trebuie să fie superior dreptului unor artisti care s-au manifestat în trecut pentru a crea ceva. Este normal ca aceste clădiri de patrimoniu să fie protejate și pentru generațiile următoare.

Și ce faceți dacă veți investi mulți bani pentru curățare și vor veni din nou și vor da cu sprayul peste?

Pot să nu fac nimic, să continue să arate ca acum. Asta este opțiunea cea mai facilă pe care o abordau toți primarii de până acum, să nu faci nimic e cel mai lejer. Și când îmi vor reproșa oamenii care își doresc să vadă cădirile în forma lor reală, o să-i trimit la dreptul de a protesta al unor tineri, cărora nu am ce să le fac. E foarte facil.

Strict financiar vorbind, primăria va cheltui niște bani cu curățarea acestor fațade. Ce faceți dacă veți cheltui acei bani și vor veni și vor da altele peste? La cheltuirea banului public mă refer.

Vom relua procesul. În orașele civilizate, Viena, Paris, respectul pentru proprietate este mult mai mare. Politica este de a zădărnici eforturile. Adică dacă intervin în 24 de ore, cel care a făcut graffiti nu va mai reveni. Dar dacă constant ai același comportament, care îți consumă niște resurse, poți să-l pui la vandalism, din punctul meu de vedere.

Sunt singurul primar care a organizat un festival de graffiti în București ever. Primul și singurul din istoria Bucureștiului. Am încurajat această cultură a protestului și am oferit un spațiu public de manifestare.

Dacă dumneavoastră organizați festival de street art, nu înseamnă automat că încurajați cultura protestului, pentru că este un mediu controlat.

E un principiu în neoliberalismul acesta care este clamat. Sunt liber să fac ceea ce vreau, atâta timp cât nu îngrădesc libertatea celuilalt. Dar oamenii aceștia protestează afectând proprietățile altor oameni. Cu alte cuvinte, să zicem că vreau să protestez și eu cu cheia pe mașina dumneavoastră. Este ok? Eu cred că este artă. Fac o steluță.

Totuși, avem o manifestare a autorității și respectăm legile sau putem să lăsăm orașul într-o ideologie ultra de stânga, non-intervenționistă, a anarhiei, pentru că și anarhia este definită foarte clar în științele politice – avem o zonă în care autoritatea nu trebuie să mai existe și să nu afecteze niciun fel dreptul protestului. Toți protestăm, toți sunt niște protestatari. După care o să avem un mediu urban conform propriilor noastre decizii și acțiuni.

Mai am o singură întrebare pe subiectul acesta. Ați spus deseori că luați orașul la pas. Ați văzut acum câțiva ani, când era Florin Cîțu premier, stencil-urile cu “Cîțu salvează economia”, răspândite prin tot orașul? Ele au fost date inclusiv pe Ateneul Român, monument inclus în patrimoniul UNESCO.

Și pe blocul în care stau eu, în Drumul Taberei.

Aceste stencil-uri cu mesaj politic au fost cumva încurajate, plătite de PNL?

Mi-ar fi rușine dacă ar fi așa ceva. Să aflu așa ceva. Nu știu cum au apărut. Am văzut și cu Ciolacu, am văzut și cu alții. Și cu Ciucă erau la un moment dat.

Deci nu aveți cunoștință că PNL ar fi plătit vreodată pentru astfel de mesaje?

Doamne ferește! Adică am conștiință că nu s-a plătit, că s-ar vedea în documentele contabile. Alea mi se par niște mizerii.

Un alt subiect care are legătură cu patrimoniul orașului și nu are încă o rezolvare este Cathedral Plaza. Știu că exista o decizie judecătorească pentru demolare, Nicușor Dan a dat la rândul său o dispoziție de demolare, dar ea a fost atacată de proprietari. Care este situația în prezent?

Este doar o hotărâre judecătorească atacată în instanță, la apel. Și există o decizie a primarului general deja semnată pentru demolarea clădirii. Și mai există o contestație, de aceea nu s-a demolat clădirea. A fost atacată decizia primarului general de demolare, deci încă nu avem o decizie definitivă. Al doilea motiv cred că este economic. Și mai este un motiv. Unii spun așa – nu este soluția tehnică cea mai bună de a o demola de tot, pentru că deja cu actuala configurare s-ar mișca și-ar afecta și mai mult biserica catolică. Și atunci sunt două ipoteze.

Cum poți da niște costuri rezonabile pe care să le suporți tot tu, stat, să nu afectezi clădirea monument. Cealaltă gândire ar fi să duci, totuși, clădirea în niște parametri urbanistici corecți ai zonei, adică ce spune acum legea? Spune că poate să aibă acolo maxim patru etaje. Atunci o dai jos până la patru etaje și o lași într-un registru urbanistic corect.

Problema este că nu ai legislație în România care să-ți permită să faci așa ceva, deși soluția tehnică mai corectă ar fi aceasta.

Deci avem această tensiune între soluția juridică, voința politică, care este aceeași cu soluția juridică de a o demola și să vedem care este soluția tehnică pentru a demola. Din păcate, pe termen scurt de un an, doi, trei, nu văd, vă zic sincer, o soluție. 

Urmărind activitatea dumneavoastră de când ați devenit primar, postările pe care le faceți, pare așa că ați găsit un dezastru la Primăria Capitalei. Care este realitatea? precedentul primar a fost Nicușor Dan, ales președintele României.

Nicușor Dan a făcut cât de mult a putut să facă în contextul pe care l-a avut. N-am ce să-i reproșez.

Puteți dumneavoastră mai mult? aveți același context, dacă nu unul și mai dificil, ținând cont de criza politică, economică.

Nu știu, asta rămâne să demonstrez, dacă o să mai merit un mandat. Dar am zis că am nevoie de puțin 2-3 mandate. Orașele care s-au schimbat, luminat la față, în care există ordine, cum ar fi Parisul, Viena, Barcelona, au avut primari care au stat mai mult de un mandat acolo. Și orașele din România, care sunt cât de cât puse la punct, au avut primar că au stat două, trei mandate minim. Unii au stat, cum este Emil Boc, și cinci mandate. Și arată mai bine pentru că ai o coerență pe o perioadă lungă de timp.

Aici vorbim despre un oraș cu o guvernanță schizoidă în care ai 7 primari. Și, cu atât mai mult, inerția este mai mare și timpul necesar pentru a acționa sistemic și concentrat, cu efecte vizibile,  este mai mare.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Ciprian Ciucu: “Nu am venit să destructurăm totul. Păstrăm ceea ce este bun. De exemplu, iMapp.” appeared first on Cultura la dubă.

Primarul general al capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat în această dimineață că a inițiat un regulament prin care Primăria Capitalei să poată începe îndepărtarea sistematică a graffiti/tagging de pe cădiri, acțiune care în prezent e considerată ilegală, atunci când vorbim despre proprietăți private.

Tot azi, de la ora 11.00, ministrul Culturii, Andras Demeter, primarii de sector, parlamentari ai comisiilor de cultură și reprezentanți ai ONG-urilor care luptă pentru salvarea patrimoniului vor participa la o dezbatere inițiată de Ciprian Ciucu pe această temă – “una dintre maladiile de care suferă Bucureștiul: graffiti, mai exact tagging”, a scris primarul într-o postare pe pagina sa de facebook. Taggingul este o formă de graffiti și se referă la semnăturile pe care grafferii le lasă în spații publice, fie pe ziduri, garduri sau mijloace de transport.

“Am inițiat un regulament prin care Primăria Capitalei să poată începe îndepărtarea sistematică a graffiti/tagging de pe cădiri, dar, vai, procedura este extrem de greoaie, are nevoie de avize, autorizații și proiecte de intervenție semnate de arhitecți. În alte țări se intervine în 24/48 de ore pentru descurajare și zădărnicire.

Trăim cu toții într-o ipocrizie: exact acele legi care ar trebui să ne protejeze patrimonioul construit sunt cele care au dus la dezastrul vizual cu care ne confruntăm astăzi. De exemplu, dacă am vrea să curățăm un gard al unei clădiri oarecare din zona protejată, și nu avem proiect, avize și autorizații, poliția îți face dosar penal. Că ești persoană fizică sau primar, nu contrează! Este absurd! Persoanele privat sunt descurajate să își curețe propriile clădiri.

Legiuitorul și dat seama la un moment dat că vandalismul ne costă milioane și milioane de lei. Igenizarea, reparațiile costă mult. Problema este cât se poate de serioasă. Și a încadrat vandalismul în zona penală.

Dar degeaba, 99% dacă nu chiar 100% dintre cazurile de vandalism sunt tolerate de către judecători și nimeni nu pățește absolut nimic. Nu există nicio consecință!

Graffiti/tagging-ul dau senzația de spațiu public degradat, abadonat. Acesta atrage mizerie și sărăcie. O zonă degradată nu mai atrage afaceri, afceri care ar putea investi în clădirile care să fie introduse în circuitul economic ca hoteluri-butic, restaurante etc.

Astă voi cere celor prezenți o soluție! Ministerul culturii, Parlamentul, sistemul de justiție, cu toții au un rol important să dezlege mâinile primarilor și să ne lase să facem treabă!” – a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa oficială de facebook.

Într-un reportaj realizat de Cultura la dubă în 2020, unii dintre cei mai cunoscuți artiști stradali din România, membri ai Sweet Damage Crew vorbeau despre viziunea lor asupra acestei mișcări artistice de stradă.

Sweet Damage Crew realizează proiecte artistice majore, legale, unele chiar în parteneriat cu instituții publice. De exemplu, câteva tramvaie pictate de ei circulă în prezent sau au circulat prin București.

“Cage: Sunt diferite părerile, dacă este sau nu contra sistemului. Dacă mă întrebi pe mine, mie mi se pare că graffiti-ul este doar un fel de publicitate personală. Eu îl compar tot timpul cu publicitatea.

Toate brandurile mari își pun unde vor ele numele. Și grafferul face același lucru, doar că la un nivel mult mai restrâns, în cercul lui de prieteni. Reușește să își scrie numele pe ici, pe colo, începe să fie observat și de alții și este brandul lui personal. Mie nu mi se pare că e ceva anti-sistem.

Da, poate avea și conotații în zona respectivă dacă te deranjează ceva în mod deosebit și transmiți un mesaj clar, prin intermediul unui spray. Dar la nivel global, în momentul de față, 2020, nu mai face nimeni graffiti anti-sistem. A fost în anii 70-80, dar în momentul de față sunt puțini care fac lucrul ăsta.

Mai toți o fac pentru “getting up”, că așa îi zice. Să fii cât mai cunoscut în domeniul ăsta.

Noi ieșeam noaptea pe stradă și dădeam taguri. Nu am crezut niciodată că vom ajunge să trăim din asta, cu atât mai puțin părinții noștri.

Și dacă ajungi cunoscut, ce faci apoi?

Cage: Păi, depinde. Sunt unii care devin foarte cunoscuți în graffiti, apoi migrează către galerii de artă și genul ăsta de pictură murală la scară foarte mare.

E o luptă continuă a ta, ca artist, să îți creezi un stil care să fie recunoscut. Știi, cum te uiți la marii pictori și nu trebuie să le vezi semnătura, că știi cine a făcut tabloul respectiv. Către asta tind și grafferii, în căutarea unui stil personal cât mai cunoscut unui număr cât mai mare de oameni.

Oamenii din România cum privesc arta stradală?

Lost Optics: Publicul tânăr în general acceptă și chiar înțelege noul stil de exprimare, noua estetică, iar publicul mai în vârstă e mai reticent, mai ales când vorbim despre taguri.

Cred că un tag este bun atunci când se încadrează foarte bine și reușești să iei în considerare imaginea de ansamblu, nu un tag și atât.

Oamenii au dreptul de a se supăra dacă tag-ul e dat pe clădirea lor, fiecare om are o idee diferită despre ce înseamnă graffiti. Pentru unii înseamnă vandalism, pentru alții e o formă de artă. O să fie discuția asta tot timpul.

Tu unde poziționezi graffitiul, formă de vandalism sau de artă?

Lost Optics: E o graniță fină. Cred că este o formă de artă, până la urmă. Dacă un graffer este experimentat, clar privește și abordează altfel lucrurile, nu doar din perspectiva de vandal și atât.”

Reportajul despre Sweet Damage Crew AICI.

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști contemporani în viață este un graffer – Banksy. Banksy este pseudonimul unui artist din Marea Britanie, a cărui identitate rămâne necunoscută. El s-a făcut cunoscut prin graffiti-uri subversive, cu teme sociale și politice, pe care le-a realizat pe străzi, ziduri și poduri din întreaga lume.

***

The post Ciprian Ciucu: “Graffitiul este o boală grea a Bucureștiului. Cum o tratăm?” appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii interzice profesioniștilor din mediul independent să mai candideze la conducerea TNB, vrea să desființeze Institutul Național al Patrimoniului și Timbrul Arhitecturii și să numească direct, prin noua lege, managerii instituțiilor publice de cultură – acestea sunt doar câteva dintre nemulțumirile recente ale oamenilor de cultură.

Federația sindicatelor din cultură – CulturMedia a inițiat o petiție în care îi cere premierului Ilie Bolojan demiterea ministrului Culturii, Andras Demeter. De 7 zile încoace, câteva zeci de oameni de cultură, majoritatea angajați ai muzeelor, protestează în fața Ministerului Culturii. Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, angajații muzeelor din toată țară au marcat momente de protest în instituțiile publice.

Aceștia invocă subminarea resursei umane de către ministrul Culturii, lipsa de viziune, politizarea instituțiilor și a concursurilor pentru funcțiile de management, precum și intenția de a desființa Institutul Național al Patrimoniului, după cum Cultura la dubă a scris AICI.

Lor li s-au alăturat azi mai multe voci din teatrul românesc, printre care actorii Mihai Călin, Istvan Teglas, Diana Dumbravă, Emilian Oprea, Ada Galeș sau Alex Călin, semnatari ai petiției.

Ieri, Ministerul Culturii a anunțat oficial că a schimbat condițiile de participare la concursul de management al TNB, astfel încât doar cei care au condus cel puțin 10 ani instituții publice mai pot candida. Profesioniștii din domeniu, care au atât studii de specialitate, cât și experiență în mediul independent, nu mai au dreptul să concureze.

Cultura la dubă publică azi, în exclusivitate, o înregistrare audio din timpul dezbaterii publice organizate pe 30 decembrie 2025, în care ministrul Andras Demeter a negat că vrea să facă această modificare. Când Alexandra Badea a semnalat intenția ministrului, Andras Demeter a umilit-o pe cea care este laureata Marelui Premiu pentru Teatru al Academiei Franceze: “Eu vă las să vorbiți, dar nu vă face bine. Arată că sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile!”.

În înregistrarea audio ministrul Culturii țipă și la arheologul Decebal Vleja, reprezentantul muzeografilor în federația sindicală CulturMedia: “Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!”, i-a spus acestuia în fața a 80 de participanți la dezbaterea care a avut loc la Ministerul Culturii fizic, precum și în online.

Transcrierea dialogurilor și contextul explicat pe larg, mai jos.

***

După un prim concurs încheiat fără rezultat, fiindcă niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut notă de trecere la proba interviului, ministrul Andras Demeter a schimbat condițiile de participare la noul concurs de management al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Astfel, vor putea participa doar cei care au condus cel puțin 10 ani o instituție publică de cultură sau cel puțin 5 ani, dacă au și studii universitare de Master în Management Cultural. Cu această nouă prevedere, foarte puțini specialiști se mai pot înscrie la concurs. Câțiva dintre cei care îndeplinesc condițiile sunt, de exemplu, Tompa Gábor, managerul de 30 de ani al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Constantin Chiriac, director de 26 de ani al Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, Ada Lupu Hasvater, directoare de 20 de ani a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Cea din urmă a candidat la ultimele două concursuri la TNB, dar nu a câștigat.

Altfel, artiști din mediul independent, fie din România sau de peste hotare, care au experiență de management în companii artistice private și studii de specialitate, nu se mai pot înscrie. De exemplu, Andrei Grosu, cofondatorul unteatru, Mihaela Mihailov, cofondatoarea Centrului Replika sau Eugen Jebeleanu, cofondatorul companiei franceze Cie des Ogres, nu pot participa. Nici Gianina Cărbunariu, care a condus 7 ani Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț și a inițiat mai multe proiecte europene, nu îndeplinește condițiile fiindcă nu are master de Management Cultural. A fost invitată, în schimb, să predea la un astfel de master la Universitatea Babeș Bolyai.

Doi dintre cadidații la concursul anterior, regizoarea Alexandra Badea, cu experiență de management în mediul independent francez, și regizorul Radu Popescu, cu experiență de management la Teatrul independent Apropo, nu mai au dreptul să participe.

Alexandra Badea a fost una dintre cele mai puternice voci care l-au criticat pe actualul ministru pentru modul în care a gestionat concursurile organizate în ultimele luni, nu doar cel de la TNB, ci și la alte instituții publice de cultură.

Cultura la dubă a dezvăluit situația de la Opera Maghiară din Cluj, unde Andras Demeter l-a încurajat pe fostul său coleg de partid (UDMR), Iuliu Szép, fost colaborator al Securității, să candideze, iar proba interviului său a fost un simulacru.

Într-o dezbatere publică organizată de Ministerul Culturii pe 30 decembrie 2025, Alexandra Badea a susținut că, în lipsa unui barem de corectare, crede că nu proiectul său a fost respins, ci persoana sa. Asta în ciuda faptului că, teoretic, autorii proiectelor ar trebui să fie anonimi. După cum Cultura la dubă a arătat, ca urmare a unor discuții cu mai mulți membri ai comisiei, aceștia au știut de la bun început cine și ce proiect a scris.

În materialul audio de mai jos puteți asculta momentul în care ministrul Culturii neagă că ar vrea să îi excludă pe cei din mediul independent și îi spune Alexandrei Badea că nu este bine pregătită și că nu cunoaște legea.

Dialog între ministrul Andras Demeter și regizoarea Alexandra Badea:

„Andras Demeter: Poți vorbi, doar că care-i scopul?

Alexandra Badea: Scopul este să vă întreb… am o serie de întrebări. Mă lăsați să termin și o să vedeți unde vreau să ajung.

Andras Demeter: Hai, întrebați-mă!

Alexandra Badea: Este o lipsă de încredere în minister în acest moment și în aceste concursuri. Și nu este numai lipsa mea de încredere. Ați văzut, probabil, declarația într-un interviu a lui Cristian Mungiu. Nu mai credem în corectitudinea acestor concursuri. Și mă întreb cum…

Andras Demeter: E dreptul dumneavoastră. Eu cred!

Alexandra Badea: Dumneavoastră credeți, dar s-ar putea să fie singurul. Pentru că la acest concurs nu s-au prezentat decât patru candidati.

Andras Demeter: Nici asta nu scrie, nu am nicio prevedere care să zică cu câți trebuie să fiu alături, care să creadă. Eu cred!

Alexandra Badea: Dar aveți probabil datoria, eu așa cred, că un ministru al Culturii are datoria de a credibiliza instituția pe care o conduce și a credibiliza procesul de recrutare a unui manager. Dar, în fine, trecem peste acest punct de vedere.

În altă ordine de idei, vorbeați despre ce se dorește de la un manager al Teatrului Național. Eu am rămas după acest concurs, iar asta se poate confirma și de ceilalți candidați, cu senzația că nu au fost respinse proiectele noastre pentru că s-au notat după niște grile pe care nu le-am înțeles. Nu avem acces la aceste grile și la aceste notații și asta mi se pare un pic suspect, dar, în fine, este dreptul dumneavoastră să nu ni le dați, am înțeles.

Eu am rămas cu impresia că am fost respinsă eu ca persoană, pentru că sunt o femeie de 45 de ani care lucrează în străinătate, care probabil are un discurs politic foarte asumat în zona publică și în ceea ce fac. Asta este impresia cu care plec de la acest concurs.

Andras Demeter: Să fii sănătoasă!

Alexandra Badea: A, vă mulțumesc! Este un răspuns foarte bun!

Andras Demeter: E dreptul dumneavoastră! Doamna Badea, discutăm despre impresii? Suntem oameni maturi, 45 de ani, 56 de ani, nu discutăm impresii. Nici ca regizor – actor, nu discutăm impresii.

Alexandra Badea: Dar nu sunt doar impresiile mele…

Andras Demeter: Nu le discutăm. Nu ăsta e subiectul. Impresiile se discută, nu știu, în relația cu Dumne…credința, habar n-am. Nu aici.

Dacă vom lucra împreună și pe o altă relație, regizor – actor, îmi veniți cu impresii, nu cred că va ieși un rezultat bun. Nu despre impresii este vorba aici. Dar, repet, impresiile sunt ale dumneavoastră, vă aparțin, le respect și așa mai departe.

Alexandra Badea: Din păcate nu sunt numai impresiile mele și asta cred că ar fi un răspuns pentru lipsa de candidaturi. Dar asta, într-adevăr, face parte din atribuțiile dumneavoastră. Nu mai insist.

Ați anunțat că vreți să schimbați criteriile, chiar la începutul acestei conferințe, pentru ca noi, cei care suntem din exteriorul teatrului instituționalizat, să nu ne mai putem prezenta la următorul concurs.

Andras Demeter: Am zis asta?

Alexandra Badea: Ați spus că s-ar putea.

Andras Demeter: Eu n-am zis asta. Am pus niște întrebări.

Alexandra Badea: Că vă gândiți, poate, să schimbați regulamentul, că poate ar fi interesant să…

Andras Demeter: Condițiile de participare, nu regulamentul. Nu pot să schimb regulamentul.

Alexandra Badea: Condițiile de participare țin de regulament.

Andras Demeter: Iertați-mă, am impresia că… Eu vă las să vorbiți, dar nu vă face bine. Arată că sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile! Eu, în locul dumneavoastră, nu aș insista, dar treaba voastră.

Alexandra Badea: Nu o să mai insist. Nu o să mai insist.

Andras Demeter: Nu, dar chiar vă rog, să nu spuneți că nu vă las să vorbiți. Nu vă avantajează ce spuneți.

Alexandra Badea: Nu sunteți deschis unui dialog…

Andras Demeter: Nu ați citit regulamentul, nu cunoașteți legea, dar o comentați!”

Într-o postare recentă, Istvan Teglas, actor al Teatrului Național din București, spune că a asistat la astfel de ieșiri verbale agresive și pe vremea când Andras Demeter era director al Teatrului Maghiar din Timișoara.

“Îl cunosc pe Andras Demeter destul de bine, mi-a fost manager la Teatrul Maghiar din Timișoara (acum peste 20 de ani) și, deși inițial m-am bucurat că m-a invitat să mă angajez după facultate, nu țin minte altceva din singura stagiune petrecută acolo (după care mi-am dat demisia) că țipa și înjura pe toată lumea, dacă lucrurile nu se întâmplau cum voia el sau dacă aveai altă părere decât a lui. Mi-a adus aminte recent la întâlnirea în legătură cu concursul de la TNB, când a țipat la colega mea Alexandra Badea, din funcție de ministru și mi s-a părut ireal.

E actor la bază, unul mediocru, care vrea să dovedească cu orice preț că nu este așa, dar nu are unde și cui pentru că nu interesează pe nimeni.” – a scris Istvan Teglas.

Actorul Mihai Călin consideră că actualul ministru nu mai are legitimitate și îi cere public demisia. Ministrul i-a răspus acestuia într-un comentariu pe facebook, în timp ce se află la Târgul de Carte de la Cairo. “E foarte bine ce se întâmplă. Tot circul, toate umorile deversate în social media, toate petițiile si protestele și grevele, toată revolta (legitimă sau doar isterică) – e super ok că au loc. Acum 36 de ani nu se putea întâmpla nimic din toate astea. (…) Când eram noi mici… te lega, direct.” – a reacționat ministrul Culturii.

La dezbaterea din 30 decembrie, reprezentantul muzeografilor, arheologul Decebal Vleja, vicepreședinte al federației sindicale CulturMedia, a fost de asemenea umilit de ministrul Andras Demeter.

Muzeograful a încercat să vorbească despre diferențele dintre organizarea concursului TNB și concursurile pentru muzee, invocând o discriminare și lipsă de transparență a Ministerului Culturii. Acesta a fost întrerupt cu țipete de mai multe ori, iar ministrul Culturii i-a spus că nu are capacitatea de a înțelege.

Decebal Vleja vorbea, la fel ca Alexandra Badea, despre lipsa unui barem de corectare, astfel încât candidații să știe unde și de ce au fost depunctați.

Dialog între muzeograful Decebal Vleja și ministrul Andras Demeter:

“Decebal Vleja: De ce oare nu se fac publice aceste criterii, să vedem totuși cum se notează?

Andras Demeter: Stimate coleg, vreți să vă ascult? Adică vă auzim, dar ne furați timpul!

Sindicatele sunt binevenite. Nu e un dialog social aici. Reprezentantul pe dialog social al Ministerului Culturii este doamna secretar de stat Diana Baciuna, care are sarcină de la mine să vă abordeze toate subiectele în cadrul acelor comisii.

Decebal Vleja: Domnule ministru…

Andras Demeter: Grilele sunt aceleași, grilele sunt aceleași și în cadrul muzeului.

Decebal Vleja: Vă rog frumos să mă lăsați să vorbesc.

Andras Demeter: Eu vă las să vorbiți, dar dacă continuați să vorbiți, eu atunci plec. Eu am provocat această discuție pe un subiect și pe un proiect de lege.

Decebal Vleja: De ce nu faceți ce-ați făcut la Național? Să știm ce s-a întâmplat.

Andras Demeter: V-am răspuns. V-am răspuns între patru ochi la mine în birou. Deci nu vă înțeleg acest joc de 3 lei. V-am răspuns civilizat! Vă spun și acum. Vă spun și acum, în momentul în care am putut să dau publice, le-am dat publice. (…) Vă aştept pe 15 martie, că aţi declarat grevă. 15 ianuarie. Dar haideți, nu ne mai furaţi timpul. Eu vă aștept cu greva aici, în fața ministerului. Haideți!

Decebal Vleja: Dacă nu mă lăsați să vorbesc, asta este, nu mai vorbesc. Dar consider că ar fi fost de interes public…

Andras Demeter: Vă rog să se consemneze că domnul coleg nu are nimic de spus concret, doar vrea să se facă auzit.”

Un alt participant la dezbatere a intervenit și a încercat să clarifice că Decebal Vleja se referă la un barem de corectare atunci când vorbește despre criterii de departajare. Ministrul și-a continuat, totuși, atacul la adresa reprezentantului sindicatelor.

“Decebal Vleja: De ce ar fi un subiect secret…

Andras Demeter: Care e subiectul secret?

Decebal Vleja: Criteriile de departajare.

Andras Demeter: Grila este aceeași! Este aceeași din lege! Doamne, Dumnezeule! Ai avut măcar curiozitatea să citești anunțul public?

Decebal Vleja: Bineînțeles.

Andras Demeter: Păi și atunci de ce întrebi criteriile? Că sunt pe site! Dacă dai acum un click poți să le vezi. Ah, nu le înțelegi! Păi grila de evaluare e criteriile alea băgate într-un Excel. Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!

Decebal Vleja: Domnule ministru, nu vă permit să mă jigniți…

Andras Demeter: Păi dumneata ai dreptul să îmi jignești mie inteligența, cât și transparența? Dumneata ai dreptul cumva?

Decebal Vleja: Dar nu-mi spuneți mie că nu înțeleg…

Andras Demeter: Păi ori una, ori alta! Ori nu ai acordat timp suficient să studiezi problema, ori asta e limita capacității de înțelegere. (…)”

Deși la dezbaterea respectivă au fost prezenți aproximativ 15 oameni într-o sală de la Ministerul Culturii și alți aproximativ 70 de artiști online, nimeni nu a intervenit pentru a amenda comportamentul ministrului.

Muzeografii protestează zilnic în fața Ministerului Culturii

Așa cum au fost invitați, ironic, de ministrul Culturii, muzeografii au început protestele pe 15 ianuarie. Aceștia merg zilnic, după programul de lucru, începând cu ora 16.00, în fața Ministerului Culturii și cer demiterea ministrului Andras Demeter.

De Ziua Culturii, Cultura la dubă a arătat condițiile revoltătoare în care lucrează, într-un subsol, restauratorii Muzeului Național de Istorie a României.

Întrebat de aceste binecunoscute probleme, în interviul realizat de Cultura la dubă în luna octombrie, ministrul Andras Demeter a declarat:

“Sunteți conștient de problemele cu care se confruntă cu oamenii care lucrează în muzee, în laboratoare?

Da, sunt absolut conștient.

Și pentru aceștia, care au niște salarii infime și condiții de lucru nesănătoase în multe cazuri, care este soluția?

Cu toții lucrăm expuși. Și actorii lucrăm expuși și muzicienii și dumneavoastră, în presă, lucrați expuși la tot felul de condiții și nu goana după sporuri ar trebui să fie soluția.

Da, sunt conștient de aceste probleme, dar nu am baghetă magică. Nu pot să le rezolv de pe azi pe mâine. Aceste probleme nu sunt de ieri, țin de 35 de ani.

Nu așteptați niciodată de la mine să rezolv de pe azi pe mâine, că nu pot. Indiferent în ce relație aș fi cu premierul, cu președintele țării sau cu Donald Trump. Nu, nu ești mafalda, nu vei putea face minuni.

În opinia mea, acest sistem în 35 de ani și-a dovedit totala inadecvare la nevoi. Acum vorbind despre muzee, dar după aceea, dacă ne focusăm un pic pe bibliotecari, o să vedem că situația e pe alocuri mult mai gravă decât la muzeografi sau la restauratori. Deci cum focusezi pe fiecare, îți dai seama că arată cumva ca infrastructura de țevi din București.

Și de ce am ajuns în situația asta, domnule ministru?

Este foarte simplu, pentru că în toți acești ani România avea alte priorități. Nu cultura, evident. Și este firesc. Nu aveam infrastructură rutieră, nu aveam infrastructură spitalicească. În continuare avem nu știu câte școli cu toalete în curte. Deși problemele în 35 de ani s-au mai rezolvat. Mai avem, totuși, niște drumuri față de cum erau în tinerețile mele. Avem, totuși, niște spitale.”, a spus Andras Demeter pentru Cultura la dubă.

Desființarea Institutului Național al Patrimoniului și desființarea timbrelor culturale

Ministerul Culturii a confirmat în luna noiembrie, pentru Cultura la dubă, intenția de a desființa Institutul Național al Patrimoniului și de a-l transforma într-un departament al ministerului. Inițiativa ministerului a fost contestată într-o petiție publică, inițiată de Pro Patrimonio, semnată până azi de peste 20.000 de oameni.

Mai mulți arhitecți importanți au susținut că desființarea INP pune în pericol patrimoniul însuși și independența specialiștilor față de factorul politic.

“Transformarea Institutului Național al Patrimoniului într-o direcție din minister ar amputa independența deciziei profesionale, care este esențială.” – arhitectul Ștefan Bâlici, fost director al INP și actual președinte al Ordinului Arhitecților din România.

“Este evident că vom lua drumul Ungariei în ceea ce priveşte capturarea şi ideologizarea discursului identitar prin anihilarea custozilor instituționali de drept ai patrimoniului. Vă reamintesc că în țara vecină Institutul Național al Patrimoniului a fost anihilat, iar muzeele comasate până la pierderea identității lor.” – arhitectul Eugen Vaida, coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente.

În ultimele zile, Ordinul Arhitecților din România a criticat dur și intenția guvernului de a desființa timbrele culturale, implicit Timbrul Arhitecturii, care susținea până acum mii de inițiative culturale civice.

Potrivit OAR „toate timbrele culturale și Timbrul arhitecturii sunt amenințate cu desființarea sau cu absorbția într-un sistem care îi anulează eficiența și rolul conferit de lege. Drept consecințe directe: vor fi afectați mii de operatori culturali relevanți pentru domeniul nostru – al arhitecturii – și nu numai.

Vor fi curmate, numai în cazul Timbrului arhitecturii, sute de proiecte culturale care contribuie la dezvoltarea culturii arhitecturale și educației pentru mediu construit. Iar de acestea depinde, în cele din urmă, chiar calitatea mediului nostru de viață și sănătatea societății.”

Președintele OAR, Ștefan Bâlici, s-a întâlnit ieri cu șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, pentru a discuta pe această tem[.

Protestul muzicienilor privind drepturile de autor

Și artiștii din domeniul muzical sunt nemulțumiți de actualul ministru și spun că o nouă ordonanță privind gestionarea drepturilor de autor este în defavoarea lor. Ordonanță nu a fost încă aprobată, iar azi a avut loc o dezbatere pe această temă.

Mai mulți artiști cunoscuți, printre care Tudor Chirilă, Iris, Holograf, Bere Gratis, Loredana Groza, Irina Rimes, Adrian Despot, Dan Bittman sau Damian Drăghici, au semnat la finalul anului trecut o scrisoare de protest  față de o ordonanță de urgență care ar urma să modifice Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Potrivit semnatarilor, “se dorește schimbarea modului de colectare a drepturilor titularilor din ambiental (n.r. muzica difuzată la restaurante, magazine, mall-uri, etc) – prin eliminarea gestiunii colective extinse – de asemenea manieră încât aceștia să nu mai beneficieze integral de drepturile care li se cuvin.“

Ministerul Culturii, inițiatorul OUG-ului, susține că este vorba despre aplicarea unei directive europene care solicită ca titularii să își poată gestiona drepturile în mod individual. “Libertatea de decizie a titularilor în acest sens este deja prevăzută în Legea nr. 8/1996.”, spun protestatarii.

Politizarea instituțiilor de cultură prin noul proiect de lege

O nouă lege a managementului cultural a fost pusă în dezbatere publică la sfârșitul anului trecut. Proiectul cuprinde articol cu totul nou, care ar permite ordonatorilor de credite, fie ministerul Culturii, fie primării, să cheme la concurs un candidat unic, “pe bază de invitație”. Procesul va purta numele de “selecție managerială”.

Mai exact, managerii instituțiilor de cultură ar putea fi direct numiți de către politicieni, fără organizarea unui concurs deschis.

De Ziua Culturii, Cultura la dubă a realizat un manifest al artiștilor despre starea culturii. Mulți dintre aceștia au cerut depolitizarea instituțiilor publice și au criticat subfinanțarea cronică a culturii.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post AUDIO Momentul în care ministrul Culturii umilește doi oameni de cultură: “Sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile!”, “Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!”. O petiție cere demiterea ministrului Andras Demeter appeared first on Cultura la dubă.

Adrian Titieni va prelua mandatul pe 1 ianuarie 2026. Conform legii, interimatul ar trebui să dureze 120 de zile, iar ministerul Culturii să organizeze un concurs public pentru postul de manager general.

Anunțul ministrului a fost făcut la începutul dezbaterii publice organizate azi, pe tema concursului de management organizat pentru TNB.

Actorul Adrian Titieni, fost rector al UNATC, a ocupat funcția de manager interimar al Teatrului Odeon, după ce Dorina Lazăr, în vârstă de 82 de ani, își încheiase mandatul pe 31 august 2023.

Adrian Titieni este actor angajat al Teatrului Odeon din anul 2017. Are 62 de ani, iar pe lângă cariera de succes în teatru și film, este unul dintre cei mai apreciați profesori români, specializați în Arta actorului.

În 2013 a fondat Școala de duminică a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, din 2016 a devenit profesor asociat la Universitatea București, iar din 2019 predă și la Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Este membru fondator și vicepreședinte al Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori începând cu anul 1999. Între 2007 și 2008 a fost Consilier al Primului Ministru pe Probleme de Educație și Cultură, iar între 1996 și 1997, Consilier în cadrul Departamentului de Relaţii Publice, la Administrația Prezidențială.

În 2004 a primit de la Președintele României Medalia „Meritul pentru Învăţământ” clasa I, „pentru abnegația şi devotamentul puse în slujba învățământului românesc, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice”.

George Călin a declarat la finalul mandatului său:

“După o perioadă în care am avut onoarea de a asigura interimatul conducerii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, am decis, în mod unilateral, să închei acest mandat, din considerente personale, la finalul acestui an.

L-am informat pe ministrul Culturii, domnul Demeter Andras, în cadrul unei întâlniri, încă de acum o săptămână, asupra acestei decizii și a calendarului în care ea poate fi pusă în aplicare, astfel încât activitatea instituției să continue fără sincope.

Le mulțumesc colegilor mei — artiști, tehnicieni, personal administrativ, colaboratori — pentru profesionalismul și seriozitatea cu care își fac datoria. Mulțumesc publicului TNB pentru prezență și încredere, precum și partenerilor care au sprijinit proiectele teatrului în această etapă.

Iubesc Teatrul Național și rămân profund atașat de această instituție. Sunt convins că TNB va fi susținut în perioada următoare de cele mai bune decizii și intenții și că își va continua parcursul cu aceeași forță artistică și responsabilitate față de public.

Predau mandatul cu respect față de instituție și cu deplină încredere în echipa TNB. Noului manager intermar îi doresc mult succes și multă putere de muncă!”.

Noul concurs public pentru managementul Teatrului Național București va fi lansat pe 19 ianuarie 2026 și va avea o perioadă de 45 de zile dedicată elaborării proiectelor și depunerii candidaturilor.

Procedura de evaluare ar putea până la începutul lunii aprilie, potrivit ministrului Andras Demeter. Acesta a anunțat, de asemenea, că de acum încolo, la toate concursurile, candidații vor avea obligativitatea de a-și da acordul scris pentru publicarea ulterioară a proiectelor lor de management.

La concursul anterior s-au înscris trei candidați: Alexandra Badea, Ada Lupu Hausvater și Radu Popescu. Niciunul dintre ei nu a primit nota de calificare la proba interviului. Cultura la dubă a scris despre acest caz AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Adrian Titieni este noul manager interimar al Teatrului Național București appeared first on Cultura la dubă.

Privit inițial de bun augur, mandatul ministrului Daniel David la Educație, este, în realitate, unul dintre cele mai controversate din ultimii ani. Alături de premierul Bolojan, David a luat măsuri drastice, precum tăierea burselor elevilor și studenților, comasarea școlilor și creșterea normei didactice a profesorilor. Studenților le-a transmis că, în locul lor, și-ar lua un job. Mii de profesori i-au cerut demisia în stradă și nu s-au prezentat la ore în prima zi de școală.

Cel mai recent scandal din educație a fost generat de o nouă programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, considerată de mulți specialiști o întoarcere în urmă cu peste 30 de ani.

Cultura la dubă a publicat un amplu material în care mai mulți membri ai grupului de lucru care a elaborat programa au vorbit despre o abordare cronologică a literaturii impusă “de la centru” și au mărturisit că argumentele lor contra acestei direcții au fost ignorate.

Ulterior dezbaterii din spațiul public, ministrul Educației a decis să mai acorde grupului încă o săptămână de lucru și a cerut o flexibilizare a programei. Ce va presupune această flexibilizare și cât de mult va ține cont șefa grupului de lucru de argumentele celorlalți specialiști, rămâne de văzut.

În contextul actual și la împlinirea unui an de mandat, Daniel David a acceptat să acorde un interviu video pentru Cultura la dubă.

Ministrul vorbește despre conflictul generat de noua programă, despre relația sa cu Academia Română, care îi dă anual suma de 30.000 de lei, pentru calitatea de membru-corespondent, despre măsurile luate anul acesta, dar și despre politizarea universităților.

***

Noua programă la română

Domnule ministru, ați spus pe parcursul perioadei dedicate dezbaterei publice că vreți să fiți un observator și lăsați specialiștii să vorbească, veți asculta și veți lua o decizie. La ce concluzie ați ajuns după ce ați ascultat această dezbatere?

În primul rând, dezbaterile sunt mai fierbinți, ca să spun așa, în zona literaturii, nu atât în zona de limbă, gramatică. A fost perioada de consultare publică, am văzut și eu dezbaterile, am primit memorii. Și la sfârșitul perioadei am avut o întâlnire cu coordonatoarea științifică a comisiei. Nu ministrul sau niște birocrați din ministere care nu sunt specialiști în domeniu se apucă să scrie programe.

Eu trebuia să mă asigur că fac o comisie formată din oameni buni. Și am făcut, cred eu, o comisie formată din oameni buni, din zona preuniversitară, din zona Academiei Române, din zona universitară. Coordonatorul este și decanul celei mai mari facultăți de profil din țară, de la Universitatea din București.

Și discuția pe care am avut-o a fost că, ținând cont de intensitatea dezbaterilor, probabil că ar trebui să mai lăsăm o perioadă, am zis o săptămână, dar nu-i bătut în cuie, n-o să numărăm exact șapte zile, pentru că aș vrea cât mai multe sugestii, fiindcă am văzut lumea foarte polarizată și am văzut oameni foarte buni și într-o tabără și în cealaltă.

Să fie preluate cât mai multe sugestii și, unde se pot face flexibilizări care să ajute copiii că, până la urmă, acolo trebuie să ajungem.

Nu trebuie să fie o bătălie între școlile de filologie din România.

Așa că aștept să văd cum se vor integra aceste sugestii și cu ce variantă flexibilă va veni grupul de lucru.

Eu nu pot lucra ca ministru decât cu comisia de experți pe care o am la minister. Nu pot tot schimba comisii, nu pot tot înlocui comisii, nu pot lua decizii oarecum din afara comisiei, că atunci de ce ai mai făcut comisia de specialiști la nivelul ministerului? Dar am încredere că profesioniștii de acolo sunt sensibili la dezbaterile care au avut loc și aștept și eu să văd varianta îmbunătățită.

Am publicat un material pe Cultura la Dubă în care mai mulți specialiști din interiorul grupului de lucru au vorbit despre o atmosferă de lucru foarte tensionată și au spus concret că draftul pentru programa de clasa a IX-a a fost livrat de la București, de coordonatoarele de la Facultatea de Litere din București. În ce măsură acest lucru respectă așteptările dumneavoastră de la un grup de lucru care elaborează programa școlară, fiindcă, așa cum ați spus, au fost și specialiști din preuniversitar care lucrează direct cu elevii și cunosc foarte bine realitățile, dar opiniile lor au fost ignorate.

Nu știu exact cum s-a întâmplat, ci cred că echipe diferite, pe discipline diferite, au lucrat diferit.

Nu știu, cred că fiecare comisie și-a făcut strategia proprie. În final, ce este important? Ca acel draft să fie un draft pus în fața comisiei și toată lumea să contribuie, să spună dacă este de acord sau nu este de acord. Nu știu care a fost procedura internă, dar până la urmă, repet, dacă ministrul trebuie să medieze între specialiști, cred că avem o problemă și am evitat acest lucru.

Nu cred că trebuie să intru în bucătăria internă a unei comisii de specialiști, totuși.

Sunt de acord că spuneți “cred că avem o problemă”, dar nu credeți că exact componența acestui grup este o problemă? Dacă nu a putut ajunge la un consens și, de fapt, opiniile celorlalți au fost ignorate? Vorbim și despre o scrisoare înaintată conducerii grupului pe 22 octombrie, cu aproape o lună înainte de publicarea programei.

Eu mă uit la ce primesc din partea comisiei pe care am numit-o. Comisia are diversi membri, sigur mi-ar plăcea ca toți să fie de acord cu varianta propusă. N-am ce să fac, o parte din cei care sunt membri au altă perspectivă sau unii probabil vor dori să se retragă, că am avut și această discuție.

Aștept, așa cum am spus, să primesc din partea comisiei, cu o susținere cât mai largă, o variantă îmbunătățită după dezbaterea publică. Asta mi-aș dori eu ca ministru.

Puteți să ne explicați cum a ajuns doamna decan Fotache să fie numită coordonatorul științific?

Adevărul este că nu știu toată procedura. Trebuie să discutați și vă poate spune directorul Centrului de Curriculum și de Evaluare, domnul Bogdan Cristescu. Eu n-am intrat în bucătăria internă.

Știu că a fost o selecție în anii trecuți, după aceea au fost solicitări din partea marilor universități ale țării, dar efectiv de ce și cum nu pot să vă spun, o poate spune Bogdan Cristescu.

Dar considerați că în acest moment, după dezvăluirile din interiorul grupului, acest grup mai are legitimitate?

Când sunt atât de polarizate taberele, pe mine mă interesează, în final, să am o variantă care integrează cele mai bune sugestii. Orice comisie o să pun acolo va fi contestată.

Spuneți că ați primit memorii și presupun că le-ați citit cu atenție. Care este opinia dumneavoastră concret legată de această direcție de studiu cronologic?

Adevărul este că nu sunt specialist în domeniu, dar când am văzut atât de multă polarizare, dar iarăși nu vreau să dau sfaturi, că aștept propunerea specialiștilor. Cred că trebuie să avem o programă mai flexibilă.

Nu putem tranșa alegând o abordare sau cealaltă, dar nu sunt eu specialistul. Aștept să văd propunerile pe care le voi primi. Am auzit oameni extraordinari pe care-i apreciez, Mircea Martin, alții. Sunt repere pentru această cultură.

Pe de altă parte, mă uit și la cealaltă perspectivă, unde văd alte repere, îl am pe Mircea Cărtălescu, îi am pe alții care sunt extraordinari și care au spus că nu este regulă, nu cred că o să funcționeze și așa mai departe.

Ăsta este motivul pentru care am prelungit lucrul la programă, spunându-le celor din comisie, analizați foarte serios, sugestiile bune trebuie integrate, vreau o variantă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândiți pentru copii. Acesta a fost mesajul meu. Aștept să văd ce vom primi.

A fost foarte interesantă formularea, consider chiar neobișnuită, din comunicatul transmis aseară de Ministerul Educației. Spunea că “ministrul Daniel David a decis cu acordul coordonatorului.” De ce un ministru are nevoie de acordul unui coordinator al unui grup de lucru?

Are nevoie pentru că un ministru a numit o comisie. Se bazează pe comisia respectivă. Este un parteneriat de încredere între specialiștii care au venit să lucreze pentru această programă. Nu pot la primele supărări și la primele scandaluri, să arunc comisia, să fac alte comisie care va fi contestată, o arunc iarăși și fac alte comisie.

Repet, am încredere în oamenii din comisie și am încredere că vor avea această înțelepciune pentru a găsi o variantă mai larg acceptată.

Este clar că dumneavoastră ne transmiteți că ați cerut o flexibilizare a acestei structuri și ați spus și în comunicat. Însă, aseară, după discuția pe care dumneavoastră ați avut-o cu doamna coordonator, dumneai ei a transmis pe grupul de lucru mesajul că vor lucra la sugestii, respectând structura inițială.

Nu știu, nu intru în bucătăria lor, nu mă interesează care sunt discuțiile între ei. Ei sunt specialiști, ei știu ce vor face și cum. Aștept și eu, ca dumneavoastră, peste o săptămână să vedem o altă variantă.

Cum răspundeți problemei că 15 membri din grupul de lucru fac parte și din comisia care dă aviz?

Am văzut și această discuție. Am cerut și eu în minister să înțeleg de ce se întâmplă acest lucru, fiindcă n-am fost conștient de această suprapunere. Ce-am aflat? Că sunt unități diferite care numesc comisiile. N-au avut o problemă cu suprapuneri, în mintea acestor unități, pentru că avizul este unul consultativ.

Și am întrebat de când funcționează în acest fel. Să știți că și programele din 2022 sau când s-au făcut, pentru istoria comunismului, holocaust și cele din 2017 pentru gimnaziu, toate au mers pe această cutumă.

Eu am spus că pentru viitor nu cred că este ok și voi corecta pentru viitor, iar pentru prezent ce pot să fac? fiindcă avizul consultativ este în zona respectivă, dar decizia sau hotărârea finală este a ministrului, voi cere din partea acestor comisii să văd voturile și diferențiat.

Dar avizul a fost cerut joi, înainte de finalizarea perioadei de dezbatere și înainte de implementarea feedback-ului.

Eu îl voi cere când voi semna eu. Voi dori să văd avizul acestor comisii în două variante.

Adică un nou aviz?

Comisia per întreg și în același timp să văd și voturile celor care nu sunt în cele două comisii. Și nu uitați că, dacă avem o prelungire a acestei perioade, vor trebui reavizate.

Spuneți-mi, vă rog, de ce ați decis să implicați Academia Română în elaborarea programelor școlare?

Dincolo de faptul că totdeauna a fost implicată, de fapt nu Academia, ci membrii Academiei, oameni din Academie, nu putem să fim într-o situație în care să spunem că este cel mai înalt for de știință și cultură al țării și să nu faci apel la astfel de specialiști când elaborezi programe importante pentru școală.

Repet, nu e o nouătate, au fost totdeauna implicați. Este un lucru care continuă și cu care eu sunt de acord.

Implicarea Academiei Române în elaborarea programelor școlare

După cum știți, sunt mai multe voci critice, voci importante, oameni de cultură români care critică imaginea Academiei Române și asocierea ei cu mai mulți membri ai partidelor extremiste, premierea unora dintre ei, unii care chiar susțin discursuri precum cele ale apropiaților lui Vladimir Putin. În ce măsură această imagine a Academiei are legitimitate în actul educațional?

Aici trebuie să ne hotărâm.

Are oameni extraordinari. Probabil că are și situațiile pe care le-ați descris, dar nu cred că sunt definitorii. Și până la urmă, cel puțin în zonele pe care eu le cunosc, academicienii implicați chiar sunt repere în domeniul lor.

Este o opțiune pe care o am. Fără să neg sau să nu fiu conștient de aceste discuții din spațiu public, dar cred că în ansamblu Academia Română este ceva ce ar trebui să prețuim.

Sunteți la rândul dumneavoastră membru corespondent. Puteți să ne descrieți puțin relația pe care o aveți cu Academia Română din această funcție?

Din această funcție n-am o relație specială, de când sunt ministru n-am mai apucat să merg nici la ședințele Academiei, nici la ședințele din plen, nici la ședințele din secție. Urmăresc unele dezbateri și conferințe care sunt publice, le urmăresc ca să țin totuși legătura cu secția. Dar n-am un parteneria strategic, de exemplu, ca ministru, cu Academia Română.

Primiți în calitate de membru corespondent indemnizația anuală de 30.000 de lei.

Nu cred că este de 30.000 de lei.

30.000 de lei. Chiar știu pentru că am studiat declarațiile de avere ale academicienilor și pe a dumneavoastră.

Ok, da. Dacă spuneți dumneavoastră…

Considerați că aceste indemnizații sunt justificate, mai ales în contextul deficitului bugetar, când bursele elevilor și ale olimpicilor și ale studenților au fost afectate de acest deficit?

Cred că este ceva vechi, nu este ceva care a apărut acum. Asta trebuie discutat la nivel de academie, în ce măsură aceste lucruri trebuie ajustate pentru situațiile de criză. Eu, ca ministru, n-aș fi spus dacă nu aduceați acest lucru în discuție…

Sigur că e puțin, sigur că nu schimbă lucruri, dar măcar mesajul am vrut să-l dau. Nu l-am dat public, dar, repet, m-ați forțat cumva.

Dar ce mesaj ați da despre aceste indemnizații?

Vă rog să-l întrebați pe președintele Academiei.

Sunteți parte din guvernul Bolojan și ați luat împreună cu premierul niște măsuri drastice pentru a reduce cheltuielile și a face față acestui an dificil. Vorbim în spațiul public despre reducerea pensiilor magistraților, a pensiilor speciale și așa mai departe. Care este opinia dumneavoastră legată de aceste indemnizații pentru membrii Academiei Române?

Eu cred că bugetul Academiei va trebui discutat cu premierul. Și eu, din câte știu, premierul nu are excepție. Dar trebuie să-l întrebați pe el.

Spuneați într-un interviu recent că programele sunt prioritatea numărul 1 și ele trebuie finalizate în ianuarie, cel târziu, fiindcă urmează după aceea procedura de licitație pentru manuale, formarea profesorilor. Dar de ce este această grabă? De exemplu, de ce acum mai au doar o săptămână de lucru?

Noi avem manuale care la istorie vorbesc încă de intenția României de a adera la Uniunea Europeană. Avem programe depășite de vremuri, la nivel de liceu. Avem programe care sunt prea încărcate, avem programe care nu merg pe elementul de relevanță.

Cei care au terminat gimnaziul ar fi trebuit să intre pe curriculum nou în 2021. Nu s-a făcut acest lucru, mereu s-au găsit motive. Trebuie făcut, fiindcă școala românească nu arată bine. Suntem în urmă cu mulți ani.

S-a adus argumentul în spațiul public, chiar și în interiorul grupului de lucru la română, că trebuie să facem ceva să combatem analfabetismul funcțional și s-a sugerat cumva că din cauza programei la liceu există acest analfabetism, dar el este dat de rezultatele testelor PISA care au loc la sfârșitul gimnaziului, nu are legătură cu programa de până acum.

De ce s-a dorit această schimbare radicală a programei la română?

să avem acel 25% la disciplină care să nu mai fie legat neapărat de o altă lecție, adică acel 25% să însemne faptul că dacă n-ai reușit să formezi copiilor competențe, să ai timp să le formezi.

Să-i înveți pe copii, apropo de PISA, cum să folosească aceste competențe la viață de zi cu zi. Să le consolidezi, că de multe ori înveți lucruri și le uiți foarte repede. Și acolo unde este cazul, de ce să nu le dezvolți pentru performanță olimpică.

“La al doilea mandat, i-am spus lui Ilie Bolojan că are demisia mea în alb”

A fost un an foarte dificil pentru întreaga țară, dar poate în special pentru mediul educațional și vi s-a cerut demisia de mai multe ori, au fost proteste importante ale profesorilor. V-ați gândit pe parcursul mandatului dumneavoastră, ați avut vreun moment când chiar ați luat asta în considerare?

Da. Mie mi s-a cerut demisia din prima săptămână de când am fost numit, din alte zone care aveau o altă opțiune decât cea pe care am exprimat-o eu în ianuarie.

Opțiunea mai directă a fost atunci când am acceptat al doilea mandat. Atunci am avut o discuție cu premierul, știam că vor fi măsuri fiscal-bugetare.

Și am spus că are demisia mea în alb pe masă pentru că eu înțeleg că țara are probleme, trebuie să salvăm domeniul nostru, noi nu avem banii pentru salarii și burse până la sfârșitul anului.

De ce am zis că are demisia în alb? pentru că eu voi implementa măsurile fiscal-bugetare, dar totdeauna filtrate de criterii educaționale. Adică pot să fiu de acord că uneori nu reprezintă cele mai bune practici, că într-o situație de criză nu poți implementa totdeauna cele mai bune practici, dar nu ieșim din practicile pe care le avem. Adică nu vreau să merg în situații pe care nu le mai găsești niciunde altundeva. Acela a fost momentul.

Eu am și spus, dacă demisia mea ar fi rezolvat problema asta fiscal-bugetară, ce era în alb la premier aș fi completat cu pixul pentru retragere.

Lumea uită un lucru. Aceste măsuri au fost luate de o coaliție. Aceste măsuri se află într-un program de guvernare. Eu, ca ministru, ca să fiu un bun ministru, eu trebuie să aplic un program de guvernare. Și cred că, repet, l-am aplicat corect, cu grijă pentru sistem, cât am putut, în constrângele date de programul de guvernare și de lege și în același timp pentru acea optimizare financiară fără de care nu am fi terminat bine anul.

Frustrarea oamenilor de rând a fost că tăierile au venit prima dată asupra educației, nu asupra pensiilor speciale.

Au venit și asupra pensiilor speciale, doar că fenomenul, după cum vedeți, procesul e mai lung și se blochează. De ce educația a intrat în primul pachet? Nu fiindcă cineva a avut ca scop educația. Noi începeam școala în septembrie. Dacă nu intrai în primul pachet din iulie, noi nu mai puteam implementa aceste măsuri, că, de exemplu, TVA-ul îl poți modifica și în noiembrie, îl poți modifica și în ianuarie.

Plata cu ora

Sunteți de acord că suma de 22 de lei pentru plata cu ora a unui profesor este umilitoare pentru un cadru didactic? De exemplu, o bonă cere aproximativ 40-50 de lei minimum pe oră pentru a avea grijă de un copil. Un profesor are grijă de 30 de elevi.

Corect, dar aceea este suma minimă, ca să ne înțelegem, adică dacă vrem, sigur, noi ne raportăm la suma minimă, adică pentru cel care este debutant, fără vechime, fără grade didactice. Valoarea medie este în jur de 38 spre 40. Să știți că în multe universități plata cu ora este tot în zona respectivă.

Nu mi se pare corect. Dacă mă întrebați, nu mi se pare corect. Doar că ce vreau să spun este să punem datele într-un context corect.

Deci aia este valoarea minimă, nici măcar valoarea medie. În zona universitară găsești plata cu ora cam tot în zona respectivă.

Salariul de start trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. Acolo trebuie să fie bătălia. Și de acolo, după aceea, în funcție de vechime, în funcție de gradele didactice, să crească.

Când vom face acest lucru și vom raporta acel salariu la timpul de lucru, o să vedeți că ora devine din nou, nu doar corect calculată, ci și atractivă. Și mai vreau să spun ceva.

Noi, ce am făcut în sistem, fiindcă am avut mult timp salarii mici, apropo, iarăși mă întorc la salariu, acolo trebuie să fie bătălia.

Am creat contextul în care îți completai salariul mic cu plata cu ora. Am ajuns să avem 30.000 de norme la plata cu ora. Nu e sănătos într-un astfel de sistem. Deci da, va trebui crescută plata cu ora, dar în această logică, odată cu creșterea salariului, sau dacă vreți, ca măsură temporară, pe care eu am început deja să o discut cu premierul, să creștem valoarea plății cu ora, nu pentru a o calcula corect, ci pentru a o face mai atractivă până când reușim ca prin legea salarizării unitare să obținem salariul de start despre care discutam.

Ce ar însemna acest mai atractiv?

Cred că am spus și public, nu vreau să fie o surpriză acum, dar cred că o creștere cu 50% temporar, până când reușim să modificăm ce trebuie să modificăm, ar fi mai atractiv.

Sunt șanse reale ca noul buget pe 2026 să cuprindă aceste creșteri?

Cred că sunt șanse reale, fie și în trepte. Adică o parte de la începutul anului, o parte poate de la începutul anului școlar. Și n-am văzut o reticență din partea premierului când am pomenit acest lucru.

Foarte curând veți împlini un an de când ocupați funcția de ministru al educației. Țin minte că a fost un moment anul trecut, în perioada dezbatărilor prezidențiale din decembrie, când ați fost invitat la dezbaterea de la Digi ca rector al Universității Babeș-Bolyai. La scurt timp după aceea, practic, ați devenit ministru al Educației în guvernul Ciolacu. Puteți să ne spuneți exact cum a venit această propunere și din partea cui?

Sigur că după aceea trebuia să fiu asumat de către PNL Cluj. Eu am rămas, însă, specialist, tehnocrat. Le mulțumesc pentru suport. Dar așa s-a întâmplat. Iar misiunea mea, să știți, a fost foarte clară.

Și am spus-o și public, chiar atunci când am devenit ministru. Rolul meu este să întăresc în acea perioadă această opțiune euroatlantică, fiindcă România se bătea între două perspective diferite. Probabil ambele legitime, nu vreau să le comentez. Opțiunea mea este cea care este și am spus-o explicit.

Ați devenit membru de partid?

Nu, am rămas specialist, tehnocrat, eu nu vizez, n-am vizat o carieră politică, n-am venit pentru a avea o carieră politică, am venit pentru a ajuta acest sistem într-o perioadă foarte complicată.

Politizarea universităților și a școlilor

Foarte mulți rectori ai marilor universități din România sunt membri de partid. În ce măsură considerați că asta viciază, într-un fel, actul educațional?

M-am mai exprimat public și știu că unii s-au supărat pe mine, dar eu nu pot spune decât ceea ce cred și ce am spus în diverse alte contexte. Știu argumentul lor că și în interbelic rectorii din marile universități, care nu erau atât de multe atunci, făceau parte din Parlament. Există acest model.

Eu cred că, ținând cont de contextul în care trecem noi, cât timp este rector, nu ar trebui să fie membru de partid sau să intre într-o structură de partid sau într-o structură a statului, dacă doriți, de tip parlament, ca membru de partid. Dar sigur, asta este opțiunea mea. Alții pot să aibă altă opțiune.

Asta ar fi valabil și pentru profesorii care predau efectiv în fața studenților și a elevilor? Sunt mulți profesori membri de partid.

Dacă ești profesor, nu știu cât de mare este puterea academică pe care o ai, rectorul și cei din structurile de conducere au putere decizională.

Mă întreb în ce măsură un profesor care este membru chiar activ al unui partid se poate debarasa de ideologia pe care o urmează atunci când predă în fața unor tineri vulnerabili.

Vă spun sincer, nu m-am gândit la asta. M-am gândit la pozițiile de putere din universități unde v-am dat răspunsul.

Dar este drept. Când ești membru de partid, mai ales dacă ești unul dedicat și angajat, este mai greu să separi lucrurile.

Ca ministru al educației vă gândiți la o astfel de măsură legislativă care să interzică apartenența profesorilor la partide politice?

Nu m-am gândit, vă spun sincer. Această discuție a fost în spațiu public în 2023 și în 2022, înainte să adoptăm legile 198 și 199, învățământul preuniversitar și învățământul superior. Nu poți tot la un an, doi, să tot deschizi iarăși dezbaterile publice. Poate că se vor relua peste o vreme, nu știu, cinci ani, zece ani. Discuția a fost. Și a fost dură. Și atunci am spus exact ce spun și acum, că sunt două modele, înțeleg și argumentele respective. Eu am o altă opțiune. A câștigat opțiunea pe care o vedem astăzi.

Comasarea și reorganizarea institutelor de cercetare

Sunteți și ministrul Cercetării, dar cercetarea pare mai degrabă o paranteză la titulatura Ministerul Educației și Cercetării. La ce măsuri să ne așteptăm în acest domeniu?

Suntem într-un proces foarte important. Eu cred că este cel mai important proces pentru cercetarea românească de după Revoluție, prin care evaluăm toate unitățile de cercetare, dezvoltare, inovare, care vor dori să aibă acces la fonduri publice.

Și din toamnă vom avea o altă arhitectură a sistemului național de cercetare, în care vei avea și universități și institute naționale, institute ale Academiei sau ale altor ministere, unități din mediul privat, dar mai bine coordonate între ele, cu misiunea foarte clar definită, ierarhizate în clase de performanță.

Este un process tacit, nici nu se vede ca urmare a atâtor dispute și controverse pe alte teme mai specifice. Este o reformă extraordinar de importantă pentru țară, eu sper că după ce avem o altă arhitectură, să începem să fim și noi contributori la cunoaștere, să nu devenim, cum am spus în diverse contexte, o colonie științifică, adică împrumutăm tehnologie și știință avansată de la alții, mai contribuim și noi pe aici, pe acolo, ci să putem avea noi contribuții majore.

Să știți că a fost o dezbatere și pe această temă, cred că prin vară, legată de o posibilă listă a institutelor care ar urma să fie desfințate.

Da, și am rugat politicienii să se liniștească o vreme, că nu poți desființa unități de cercetare, dezvoltare, inovare cu liste. Le-am spus da, vom face reorganizarea.

În această reorganizare, unele vor rămâne independente, altele vor fi comasate. Altele vor fi reorganizate, dar dați-mi timp să faca acest proces într-o manieră corectă, într-o manieră rațională, cu evaluatori internaționali, nu să începem să facem liste, că după aceea iarăși ajungem în situația asta – un partid îmi face o listă, un alt partid îmi spune nu e ok așa, alea trebuie să rămână, le schimbăm pe celelalte.

Da, știu problemele și ce-au semnalat politicienii atunci, cea mai mare parte din ceea ce au semnalat este corectă. Doar că l-am spus, nu aia este calea. Adică repede să ne aruncăm pe liste și pe desființări. Dați-mi timp! Facem evaluarea, este și jalon PNRR, deci vrând, nevrând, în august trebuie să-l terminăm și din toamnă vom avea o altă arhitectură.

Să ne așteptăm, totuși, la desființarea unor institute.

Da, și la reorganizări și la comasări. Dar să vă așteptați și la faptul că vom avea câteva unități foarte bune, care vor fi mult mai bine finanțate și nu mai vreau să aud cercetători care au salarii suspendate, care nu își pot acoperi cheltuielile dacă fac parte dintr-o instituție performantă.

Dar de unde vor veni acești bani pentru a fi mai bine finanțate?

Banii vor trebui să vină prin lege de la bugetul de stat și, în același timp, odată ce faci această reorganizare, vei vedea și o schimbare de mentalitate. Pe lângă bugetul de stat, eu spun tuturor, banii noștri se află în Uniunea Europeană. Trebuie să învățăm să aplicăm acolo, trebuie să învățăm să atragem bani de la Comisie. Nu mă refer la fonduri structurale. Sunt și fondurile europene clasice.

Mă refer la competițiile pe cercetare, care se organizează direct de către comisie.

Obiective pentru 2026: completarea burselor, creșterea sumei pentru plata cu ora, organizarea titularizării

Dacă ar fi să faceți o promisiune concretă pentru 2026 elevilor și profesorilor români, care ar fi aceea?

Foarte greu să faci promisiuni, fiindcă unii vor lua promisiunile ca fiind angajamente și de multe ori lucrurile nu depind de mine. Dar ce trebuie să știe toți este că pentru 2026, pentru mine este foarte important să deblocăm posturile și în preuniversitar și în universitar.

Gândiți-vă ce ar fi să nu organizăm titularizarea anul viitor. Este o preocupare și suntem aproape în fază finală să obțin completarea burselor din fonduri europene pentru studenți cu 60 de milioane de euro, ceea ce o să ducă bugetul undeva în jur de spre bugetul din 2024 cu 50% mai mult decât am avut în 2023.

Am în minte valoarea plății cu ora pentru a o face mai atractivă, temporar, până când reușim să lucrăm la legea salarizării unitare.

Și directorii și inspectorii trebuie să știe că avem cele două metodologii, care sunt tot jalon PNRR, în care vom rediscuta degrevările. Ele s-au făcut în condiții de criză fiscal-bugetară, pentru a salva bani, dar acum trebuie să vedem în ce măsură sunt și funcționale.

În situația de criză fiscal-bugetară am luat două tipuri de măsuri la nivel de guvern. Unele pe care le poți considera reforme, dar fiind în context fiscal-bugetal, le-ai făcut pe repede înainte. Și atunci ele trebuie reexaminate cu grijă și în condiții de normalitate.

Trebuia să discutăm despre comasări. Sistemul e foarte fragmentat. Trebuia să discutăm despre limitele în clase. Era normal să ai clasa 8-a cu un copil, cu 2 copii, cu 3 copii, cu 4 copii?

Da, dar sunt și clase supraaglomerate.

Nu sunt, este un mit. Pur și simplu am toate datele pe care o să le prezentăm și public. Să știți că numărul mediu de copii în clasă, în anul școlar 2025-2026 față de 2024-2025 s-a modificat la toate nivelurile. Deci povestea că clasele sunt supraaglomerate, când te uiți la valorile medii per clasă…

Bun, aceasta e media, dar sunt și clase care nu respectă norma prevăzută de lege, de maximum 25 de elevi.  

Sunt și-au fost și înainte. De aceea mediile sunt comparabile, fiindcă ai avut și înainte excepții peste limita maximă. Și ai și acum excepții peste limita maximă, dar sunt legale, legea permitea excepțiile respective. Dar, repet, erau o mulțime de anomalii.

Alte modificări s-au făcut în context fiscal-bugetar și ele trebuie corectate. Bursele studenților, componente legate de mărirea cu două ore a normei profesorilor. De aceea este și pusă cu caracter temporar în lege. Se spune explicit că este cu caracter temporar.

Noi facem reorganizarea rețelei școlare în fiecare an. Hai să vedem ce a funcționat bine, ce nu a funcționat bine și putem corecta pentru la anul.

Și pe măsură ce se stabilizează financiar țara, să putem să corectăm măsurile fiscal-bugetare pure, care nu au avut în spate și un element de reformă educațională.

***

Interviul VIDEO complet aici:

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Daniel David, ministrul Educației: “Am cerut o programă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândită pentru copii.” appeared first on Cultura la dubă.

“Literatura este făcută ca să fie citită, nu studiată. Se pare că am pierdut asta din vedere” – Liviu Papadima, teoretician, eseist, critic literar, profesor universitar

33 de specialiști (profesori universitatari, membri ai Academiei Române, reprezentanți ai Ministerului Educației și profesori de liceu) au elaborat noua programă școlară la Limba și Literatura Română, clasa a 9-a. Responsabilitatea lor este uriașă fiindcă ceea au așezat într-un document de doar 13 pagini va avea impact asupra viitoarelor generații de elevi, în următorii 10-15 ani.

Însă, ceea ce se dorea a fi o schimbare a fost considerat de către alți specialiști – profesori universitari, profesori de liceu, scriitori – dar și de către elevi, o întoarcere în urmă cu cel puțin 30 de ani.

Decizia grupului de lucru este ca literatura să fie studiată cronologic. Astfel că, la clasa a 9-a, când adolescenții abia descoperă gustul liceului și al libertății, vor fi nevoiți să studieze autori români de acum câteva secole, cum ar fi  Dinicu Golescu, Ion Neculce sau Ion Ghica.

Dispare studierea literaturii pe teme, așa cum era până acum – jocul, adolescența, iubirea. Dispare recomandarea de a citi doi autori din epoci diferite la aceeași temă.

Draftul noii programe a divizat filologii români în două tabere – pro și contro – iar ministrul Educației, Daniel David, cel care va trebui să semneze aprobarea noii programe, a ales un statut de observator, sub pretextul că lasă specialiștii să se exprime, urmând să ia apoi o decizie.

Un memoriu intitulat Nu programei de ieri pentru elevii de mâine, inițiat de Andrei Terian, teoretician român premiat peste hotare, a fost semnat până acum de peste 3000 de oameni, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, regizori de film, elevi de liceu, profesori.

Un contra-memoriu a apărut ulterior, la inițiativa lui Paul Cernat, Mircea Vasilescu și Cosmin Ciotloș, fiind semnat de alți 100 de oameni de litere, printre care Doina Ruști și Gabriela Adameșteanu.

Deși actul educațional ar trebui să aibă în centrul atenției elevii, aceștia au fost marii absenți ai puținelor dezbateri organizate la nivel instituțional. Nici grupul de lucru, nici ministerul, nici Academia Română nu au considerat necesar ca tinerii să aibă un cuvânt de spus.

Ieri a fost ultima zi dedicată dezbaterii publice pe această temă. După-amiaza, reprezentanți ai celor două tabere au fost invitați la Muzeul Național al Literaturii din București la o întâlnire privată, menită să-i concilieze și să aducă modificări benefice elevilor. În realitate, prea puține lucruri au putut fi negociate.

“Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică.”, a declarat pentru Cultura la dubă Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere din București și coordonatoarea grupului care a conceput programa.

***

Deși gândită ca o întâlnire între prieteni, așezați la cafea, dezbaterea de la Muzeul Literaturii din București a început printr-o separare. Profesorul Liviu Papadima, fost decan al Facultății de Litere și fost prorector al Universității București, Călin Andrei Mihăilescu, scriitor și profesor de literatură comparată și de filosofie la Universitatea din Ontario, Canada, și Florentina Sânmihăian, profesoară la Facultatea de Litere din București și autoare de manuale, s-au așezat de o parte a mesei.

Vizavi au stat criticul literar Paul Cernat, unul dintre susținătorii noii programe, Oana Fotache, decanul Facultății de Litere din București și coordonatorul științific al grupului de lucru care a scris noua programă, Magda Răduță, cadru universitar și membră a grupului de lucru, și Laura Dumitrescu – prodecană a Facultății de Litere.

Dacă primii trei profesori au insistat pe rolul programei, capacitățile reale ale profesorilor din România și nevoile elevilor de azi, de cealaltă parte, importanța așezării în timp a unei opere literare a părut a fi factorul determinant și nenegociabil.

La discuție au fost prezente și câteva profesoare de liceu, profesorul Nicolae I. Nicolae, autor de manuale, și Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii.

După prima oră de discuții, în fața unei evidente determinări de a păstra criteriul cronologic în programă, Ionela Neagoe, profesoară de română și directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr din București, unul dintre cele mai bune licee din țară, s-a ridicat de la masă și și-a anunțat plecarea. Contextul a fost acesta:

Laura Dumitrescu, prodecană Litere: “De ce e important să gândim acest raport între ceea ce se întâmplă în liceu și ceea ce se întâmplă la facultate?

Liviu Papadima: e complet irelevant, mă scuzați!

Laura Dumitrescu, prodecană Litere: Vă dau un exemplu, de fiecare dată întreb studenții din anul I (n.r. de la Litere) când a conceput Homer Iliada și Odiseea? Și am primit acest răspuns: a scris în secolul al 17-lea. Problema este că atunci când le semnalez că e o încadrare greșită și o eroare gravă, ei nu consideră că e o problemă.

De ce să conteze dacă a scris în Antichitate sau în secolul 17? Pentru că importanța factorului timp în raport cu ceea ce înseamnă literatura nu a fost suficient cultivată în acei patru ani de liceu. Iar eu petrec un an și jumătate, dacă nu doi, ca să-i învăț cât de importantă este contextualizarea. Sigur o să-mi spuneți, dar nu toți vin la facultate, nu toți o să devină filologi. Dar raportul acesta cu timpul trebuie să existe!

Există un pericol major atunci când credem că toate obiectele noastre culturale sunt coprezente nouă. Și există, pe de altă parte, un risc major dacă încurajăm lecturi de apropiere sau de identificare. Știți de ce? Pentru că democrația ne învață să acceptăm diversitatea. Și o instituție care se numește școală are responsabilitatea socială în formarea unor cetățeni, nu a unor participanți la un cerc de lectură.

În școală se formează un alt tip de profil, care nu este unic. Și nu cred că trebuie să infantilizăm această perspectivă.

Liviu Papadima: Poți să ne explici, dragă Laura, ce vrei să spui?

Ionela Neagoe, directoare Lazăr: Mă scuzați, eu o să mă retrag. Este clar că asta este direcția și că nu se va schimba nimic. În realitate, noi chiar uităm: copiii sunt altfel! Și hai să nu ne raportăm la liceele bune. Hai să mergem acolo unde ei silabisesc. Cum să-l faci să citească ceva care e departe de el? Cum?? Majoritatea este cea care silabisește. Atenție la ce vă spun, sunteți departe de realitate!

Ce vreau să înțelegeți este că noi ne străduim să inovăm, să facem altfel. Să ajungem mai aproape de ei. Au alte interese. E foarte clar. Hai ajungem cu cartea către ei, să citească, să-și dorească să afle. Așa îi îndepărtăm. Îi îndepărtăm!

Și vă mai spun, e multă materie! E foarte multă materie! Și în loc să-i apropiem, să facem să le fie mai ușor, noi îi îndepărtăm. Vor fi departe de toate astea! Va fi un eșec!”, a spus profesoara de liceu și a părăsit dezbaterea.

Profesorul Nicolae I. Nicolae, autor de manuale în anii 80-90, a subliniat că noua programă este greu de înțeles chiar și pentru un profesor.

Nicolae Nicolae: „Niște specialiști în pedagogie au creat un text de prețiozitate deosebită, rară, dar care a devenit jargon. Vă rog să mă iertați! Jargonul dumneavoastră, eu așa îl citesc, va fi imposibil de tradus la nivelul tuturor profesorilor, oricât de deștepți am fi noi. Nu se poate, trebuie tradus într-un fel!

Liviu Papadima: Literatura este făcută ca să fie citită, nu studiată. Se pare că am pierdut asta din vedere. (…) O programă se face pentru profesorii slabi sau mediocri. Profesorii buni știu ce să facă, indiferent de programă. Dar, mă iertați, în România sunt zeci de mii de profesori. Nu toți sunt foarte buni.

Călin Mihăilescu: Vă rog să ne spuneți – în ce măsură această programă poate fi rafistolată sau nu?

Oana Fotache: Într-o măsură în care, de pildă, s-a vorbit mult despre lipsa scriitoarelor. În epoca asta nu avem decât 3-4 nume. Dacă ăsta e un capăt de țară, se pot adăuga niște nume, de pildă m-am gândit la Maria Rosetti, care scrie cronica de teatru.

(n.r. Liviu Papadima râde)

Călin Mihăilescu: Oana, eu mă refer la lucruri majore.

Oana Fotache: Te referi la modificarea template-ului? Asta nu se poate. Este rezultatul unui grup, care a validat o programă și o comisie națională care a validat o programă. Asta nu decidem noi.

Călin Mihăilescu: Măcar în cadrul acestui template se poate ca libertatea profesorului să fie ghidată, dar nu dogmatic mânată?

Magda Răduță: Cred că se poate trece în nota de prezentare o astfel de informație, în care manualul poate să construiască de la text la context. De exemplu, de la Dacia Literară poți face o lecție despre cenzură.

Liviu Papadima: Magda, tu știi cum se aprobă manualele? Dacă respectă programa, conținutul ei, nu nota de fundamentare.

Magda Răduță: Un autor bun de manuale citește și nota de fundamentare.

Liviu Papadima: Un manual care nu respectă întocmai programa poate fi respins.”

În cele trei ore de discuții, profesorii care militau pentru renunțarea la studierea literaturii cronologic au realizat că nu este, de fapt, loc de negociere. Așa că au insistat ca măcar textul programei să asigure în scris o libertate a profesorului și păstrarea unor teme, ca în vechea programă, astfel încât ei să poată adăuga la ore și alte lecturi decât cele prevăzute acum.

Oana Fotache, coordonatoarea grupului de lucru: “A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru. (…) Vom încorpora ceea ce nu contravine construcției de ansamblu.”

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, acordat la finalul acestei dezbateri, decana Facultății de Litere și coordonatoarea grupului de lucru, Oana Fotache, afirmă clar că structura actuală nu va fi modificată, dar că unele recomadări vor fi luate în considerare.

„Doamna decan, în primul rând spuneți-ne, vă rog, cum și când a apărut ideea unei noi programe?

Ideea unei noi programe a apărut în 2020, în mandatul precedent a Ligiei Deca. Atunci a fost alcătuit un grup de lucru care nu s-a întrunit, de fapt niciodată, nu a început lucrul la programe, fiindcă el e condiționat de aprobarea noilor planuri cadru.

Cum știm, timp de cinci ani de zile, generația care a terminat deja liceul și acum anul întâi de facultate sau lucrează, a lucrat fără programe și fără manuale. A fost vorba de niște repere metodologice care s-au alcătuit an de an pentru a da niște conținuturi și niște indicații la clasă cu ce se va studia.

Abia în mandatul ministrului David s-a demarat mai întâi procesul de alcătuire și validarea planurilor cadru, după cum știm a fost o dezbatere publică astă-iarnă, consistentă, amplă, după care grupurile de lucru au fost actualizate la propunerile instituțiilor de profil, la propunerile inspectoratelor. Profesorii înțeleg că s-au înscris pentru asta, au fost selectați de niște comisii și avem o variantă modificată față de cea din 2020 a acestor grupuri de lucru.

Grupurile de lucru, prin forța lucrurilor, fiindcă au fost aprobate pe timpul verii, s-au întrunit la 1 septembrie. Iar noi am lucrat, având mai multe întâlniri și în plen și în formulă aceasta a subgrupurilor la care am recurs, de la 1 septembrie până când am predat programa, adică pe 25 noiembrie.

Cum s-a născut această direcție cronologică a studierii literaturii?

Mai întâi am făcut niște întâlniri de brainstorming, o analiză SWOT a programei, în care fiecare membru al grupului și-a exprimat preferința pentru un criteriu, și-a exprimat așteptările de la programă, analiza actualei programe, iar acest principiu cronologic a prevalat din răspunsurile care s-au primit la consultarea asta demarată în cadrul grupului.

În ce măsură reprezentanții Academiei Române din grupul de lucru au avut un cuvânt important de spus în acest sens?

Aș spune că n-au avut un cuvânt de spus în calitate de reprezentanți ai Academiei, ci de profesori, fiindcă e vorba de doi profesori din facultate, care au predat multă vreme în sistem universitar și care abia după pensionare au devenit membri ai Academiei. Au fost consultați, dar nu au impus nimic.

A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru. De aceea a și durat atât de mult elaborarea programei și nu a putut fi, din păcate, finalizat lucrul la clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a, deși s-a lucrat în paralel și la aceste clase.

Dar o programă, ca să fie încheiată cu tot ce presupune ea, cu acele activități de învățare, sugestii metodologice, cu competențele generale specifice, conținuturi, concepte, recomandări de autori, toate acestea au luat destul de mult timp. Sigur că nu va mai dura la fel de mult pentru finalizarea celorlalți ani, fiindcă deja cadrul general fiind stabilit, acum se va lucra la lista de conținuturi și la actualizare și extindere. Firește, activitățile de învățare, sugestiile vor suferi niște modificări, pentru că ele merg într-o progresie pe cei patru ani.

În ce măsură există deschiderea să reveniți asupra programei, asupra acestui draft după dezbaterile care au avut loc? Am auzit că la un moment dat ați spus da, există oarecare deschidere să revenim. De exemplu, să atingem această problemă că nu există autoare.

Da, eu chiar am toată deschiderea în sensul ăsta. Eu cred că există autoare în literatura română, ele își găsesc loc în această literatură, din păcate în secolele de început nu sunt atât de multe, din rațiune obiective ale epocii. Avem doar câteva nume pe care le putem invoca. Firește că prezența lor e mult mai consistentă începând chiar de la Junimea, de la Veronica Micle încolo.

Și ne propunem tocmai o reprezentativitate care este cea reală a autoarelor în literatura română. Și o prezență mult mai lărgită față de ce este acum, fiindcă doar Hortensia Papadat-Bengescu apărea la un moment dat în programa de evaluare, nu mai este nici Hortensia Papadar-Bengescu de câțiva ani.

Și revenind la întrebarea inițială, în ce măsură există deschidere să reveniți asupra textului?

Asupra textului, la nivel de multe precizări, îmbunătățiri punctuale, clarificări, există toată deschiderea. Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică. Pentru că niște specialiști au lucrat, și-au exprimat punctul de vedere și a rezultat această programă.

Firește că ea e perfectibilă, de asta a și fost pusă în dezbatere publică trei săptămâni, am primit multe sugestii, am primit feedback, vom încorpora ceea ce nu contravine, totuși, construcției de ansamblu.

S-a vorbit foarte mult în aceste zile despre interesul elevilor de azi, interesul adolescenților și de faptul că această programă, studiată cronologic, i-ar îndepărta de literatură, ei fiind atât de mult conectați la tehnologie, la AI, la tot ceea ce le este contemporan. În ce măsură ați luat în considerare acest profil al adolescentului de azi? În grupul de lucru au fost invitați și reprezentanți a elevilor sau ați avut la bază niște studii despre interesele adolescenților de azi?

Aceste studii mă tem că nu există decât la nivel de percepție a fiecăruia dintre noi, fiindcă nu avem statistici coerente și alcătuite profesionist. Există un profil pe care profesorii la clasă îl constată în realitate, al absolventului de gimnaziu, și un profil dezirabil al absolventului de liceu. Acesta nu trebuie să fie identic cu ceea ce există în realitate, ca personalitate și grupuri de interes. E ceea ce își propune să formeze liceul.

Deci noi vorbim de un profil care trebuie să aducă niște competențe acestor elevi. L-am avut în vedere de la bun început, chiar am pornit de la el, fiindcă scopul învățământului e să formeze niște cetățeni bine instruiți, care să înțeleagă ceea ce citesc, care să citească, sigur, și de plăcere, dar să citească și cărți, autori care să îi ajute să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, fiindcă literatura are această funcție cognitivă și de reprezentare a lumii.

Ei pot citi și chiar citesc și în afara orelor de școală.

Nu cred că ne dorim să citească doar la școală și doar ce se studiază la școală. Asta nu înseamnă că trebuie să studieze la școală doar ce le place să citească în timpul liber.”, a declarat Oana Fotache pentru Cultura la dubă.

Pe de altă parte, scriitorul și profesorul Călin Andrei Mihăilescu, critică implicarea Academiei Române în elaborarea acestei programe. Doi membri ai Academiei, Mircea Martin (n.r. 85 de ani), președintele secției de Filologie, și Rodica Zafiu (n.r. 67 de ani), membru corespondent al Academiei, au făcut parte din grupul de lucru. Iar președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, este unul dintre susținătorii ei.

“Academia Română nu are niciun drept să se implice în măsurile Ministerului Educației. Nu are acest drept. Faptul că Academia a spus că are dreptul ăsta nu e un drept constituțional. Și eu pot să spun că am dreptul să zic că sunt Mircea cel Bătrân. Dar faptul că ministerul Educației, prim-ministrul au acceptat lucrul ăsta este o slăbiciune umană, să spunem, nu știu de ce au făcut-o, interese politice și așa mai departe. Este un lucru blamabil pentru că, totuși, un element de autonomie trebuie să fie păstrat în învățământ.

Această legătură nesănătoasă între învățământ și Academie trebuie ruptă.

Care e vulnerabilitatea pe care o aduce Academia Română, așa cum arată ea astăzi?

E foarte mult de spus și e de spus de multă vreme ce se întâmplă acolo, unde sunt și oameni remarcabili, extraordinary. În același timp sunt 300 și ceva la o populație de 18 milioane.

În timp ce Academia Franceză a avut întotdeauna 40 de membri, în timp ce academiile din țările serioase au un număr limitat. Ce vedem la noi nu este cel mai curat peisaj din punct de vedere moral.  

În mod normal, academia unei țări este un for de cunoaștere, nu un for ideologic.

Putem să-i spunem altfel, dar academie nu este.”, a declarat Călin Mihăilescu pentru Cultura la dubă.

Consiliul Național al Elevilor: “O reformă autentică nu poate fi construită în spatele ușilor închise, ci doar prin dialog, colaborare și asumarea responsabilității comune pentru viitorul sistemului nostru educațional”

Consiliul Național al Elevilor a transmis zilele trecute un comunicat de presă în care a criticat noua programă și ignorarea nevoilor reale ale elevilor de azi. Liceenii cer Ministerului Educației:

• Elaborarea și adoptarea unor programe școlare cu adevărat orientate spre reformă, fundamentate pe principii pedagogice moderne și pe valorile europene ale educației, care să funcționeze ca instrumente vii și adaptabile pentru creșterea calității actului educațional, ci nu ca simple conținuturi necesare pe hârtie;

• Integrarea consecventă în noul curriculum a competențelor esențiale ale educației secolului XXI: gândirea critică, literația media, creativitatea, competențele socio-emoționale și capacitatea de argumentare, susținute prin acces real la literatură contemporană și resurse didactice relevante;
• Actualizarea profundă a conținuturilor, astfel încât programele să reflecte realitățile și provocările lumii în care trăim astăzi: tehnologie, etică digitală, fake news, identitate, diversitate culturală, funcționarea instituțiilor democratice și rolul comunicării în societatea actuală, în locul unei abordări exclusiv istorico-literare, cu relevanță limitată pentru profilul actual al elevului;
• Instituționalizarea unei consultări reale cu elevii în procesul de elaborare a noului curriculum, prin mecanisme clare și transparente.

Ministrul Educației, Daniel David, ar urma să semneze săptămâna viitoare ordinul prin care va aproba forma finală a programei pentru clasa a 9-a.

Programele la Limba și Literatura Română pentru clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a vor fi elaborate de același grup și au ca dată de finalizare ianuarie 2026.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Ultimele ore ale unei dezbateri eșuate. Programa la limba română, aproape de neclintit: “Este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică.” appeared first on Cultura la dubă.

Între 11 – 19 octombrie sunt organizate proiecții speciale, urmate de un dialog cu invitați speciali.

Întrebarea cea mai dificilă pe care TÓTEM o ridică spectatorilor este „cum discuți cu un copil despre moarte, mai ales atunci când ea urmează să-i jertfească una din cele mai importante persoane din viață?”.

Răspunsul este unul complex, dificil și frecvent evitat, precum majoritatea provocărilor care scot din zona de confort. Cu toate acestea, e un dialog necesar, așadar August Film propune în zilele următoare o serie de 6 proiecții speciale, în 6 orașe diferite din țară, urmate la final de un dialog constructiv, alături de un psihoterapeut.

Proiecțiile speciale au loc miercuri, 11 octombrie, în București (Cinema City AFI Cotroceni, 19:00, invitat special: Ion Bucur) și Cluj (Cinema Victoria, 20:00, invitat special: Robertina Ciobanu), joi 12 octombrie, în Timișoara (Cinema Victoria, 20:30, invitat special: Ioana Chirilov), sâmbătă 14 octombrie, în Brașov (Cinema City AFI Brașov, 19:00, invitat special Ana-Maria Fekete), duminică 15 octombrie, în Iași (Cinema Ateneu, 15:00, invitat special: Andreea Feraru) și joi 19 octombrie, în Constanța (Cinema Jean Constantin, 19:00, invitat special: Alina Telea). Tot pe 11 octombrie filmul poate fi văzut în rețeaua Cinema City, în  21 de orașe din țară, de la ora 19:00. Biletele sunt puse în vânzare AICI.

The post TÓTEM, propunerea Mexicului la Premiile Oscar, intră de vineri în cinematografe appeared first on Cultura la dubă.

Centrul Național al Cinematografiei a anunțat recent organizarea primului concurs de proiecte cinematografice pe 2022. Potrivit legii, CNC ar trebui să organizeze anual două sesiuni de finanțare, însă Anca Mitran, directorul instituției, explică într-un interviu pentru Cultura la dubă de ce acest lucru nu este posibil tot timpul.

Potrivit acesteia, sumele colectate din mediul privat la Fondul Cinematografic ar trebui să cumuleze măcar 20 de milioane de lei pentru o sesiune de finanțare, fiindcă altfel, banii alocați filmelor ar fi prea puțini.

Totuși, la actuala sesiune se pun la bătaie 40 de milioane de lei, după cum urmează:

• 49% – 19.600.000 lei pentru filmele de ficţiune de lungmetraj;
• 15 % – 6.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lungmetraj debut;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung și scurtmetraj tematice;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele documentare;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de animaţie;
• 5% – 2.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de scurtmetraj;
• 1% – 400.000 lei pentru dezvoltarea proiectelor de filme de lungmetraj ficţiune, documentare și de animaţie, din care 300.000 lei – ficțiune; 50.000 lei – documentar și 50.000 lei – animație.

Anul acesta, la secțiunea film tematic, CNC invită cineaștii să depună scenarii pentru filme pentru copii și adolescenți, considerând că România duce lipsă de astfel de producții și că, spune Anca Mitran, „avem nevoie de filme de public”.

Iată declarațiile directorului CNC pentru Cultura la dubă:

***

“Ați anunțat recent mult așteptata sesiune de finanțare pe 2022. De ce abia acum?

Este prima sesiune pe acest an. Din păcate, durează foarte mult sesiunile, ca timp. Cu cât sunt mai multe proiecte, cu atât timpul cerut de comisii pentru a citi scenariile este mai mare, plus că există legal o perioadă de o lună de contestații și atunci sesiunile se lungesc destul de mult.

Ce are specific această sesiune?

În primul rând, suma pe care o scoatem pentru producția de filme este aproape dublă și din cauza faptului că nu reușim să organizăm două sesiuni am zis să cumulăm cumva cele două sesiuni. Apoi, am modificat câteva lucruri în regulamentul de participare la concurs.

Cum ar fi?

De exemplu, era un măr al discordiei, comisia la ficțiune era formată din 5 oameni, la documentar și la animație din 3 oameni. În regulament exista o prevedere prin care nota minimă și nota maximă se exclud. Acest lucru era posibil doar la ficțiune, unde comisia avea 5 persoane.

Am scos această prevedere și se iau în considerare toate notele, iar dacă există diferențe, e obligativitatea de a-și apropia notele.

Anul acesta aveți o secțiune dedicată filmului tematic – film pentru copii și adolescenți. De ce ați ales această temă?

Nu am ales-o eu, ci Consiliul de Administrație. Sunt câteva discuții în Consiliu. În general, sesiunea tematică a fost pusă în lege tocmai din dorința de a face filme de public, de a face filme comerciale.

În ultima vreme, toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public, care să nu aibă pretenții pentru premii la festivaluri, ci să aibă pretenții la mulți spectatori, că de fapt asta ne dorim, pentru asta facem filme, ca să aducem spectatorii în sălile de cinematograf.

Și atunci, secțiunea asta tematică în decursul timpului a avut mai multe tematici care, din păcate, la un moment dat o să înceapă să se reia.

Au fost filme de aventură, policier, SF, filmul istoric…

Am avut o mare dezamăgire la sesiunea trecută când am avut evenimente și personalități din istoria României și am avut surpriza că nu s-au înscris decât 3 proiecte.

Confirmă încă o dată că marea majoritate a regizorilor doresc să facă filme de artă și filme pentru festivaluri.

Și acum de ce ați ales film pentru copii și adolescenți? Ați studiat piața, există o nevoie pentru acest public?

Pentru că nu mai sunt filme. Există pe piața românească două categorii care sunt aproape lipsite de filme – comediile și filmele pentru copii.

Nu mai este un Geo Saizescu, nu mai este o Elisabeta Bostan.

Rațiunile țin de mai mulți factori. Nu există un studiu de piață, dar și dumneavostră vedeți. Dacă intrăm într-un mall, în afară de violență, politică…nu prea vezi altceva.

Am vrea un film românesc, cum era seria cu Năică, a lui Zizi Bostan, care îmi arăta puțin peisajul satului, animale, altceva decât zidurile unui oraș, alte lucruri.

Eu am altă concepție despre film.

În momentul în care trăiesc vreo 24 de ore din 24 în oraș, merg pe stradă și văd oameni amărâți, supărați, totul este apăsător, viața noastră socială e destul de complicată.

De ce m-aș duce la cinematograf să văd un film care dezbate aceleași subiecte?

Aș vrea să evadez două ore, să mă duc în altă lume, să văd altceva, să văd o poveste frumoasă de dragoste, să râd la o comedie, să văd chiar un film pentru copii.

Există de la sesiunile anterioare o nemulțumire a producătorilor de film documentar că procentul alocat filmelor documentare este de doar 10%, în ciuda performanțelor obținute de documentarele românești.

Ei ar fi dorit o majorare a procentului, de ce nu se întâmplă acest lucru?

Din păcate nu se poate fiindcă 10% e stabilit prin lege. Până nu se modifică legea, nu se poate. Am încercat și am suplimentat în sesiunea trecută cu niște bani care au rămas de la altă secțiune.

Dar legea este pentru finanțarea producțiilor care sunt în sălile de cinematograf.

Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf.

Până la urmă, din fondul ăsta cinematografic, care nu are nicio componentă bugetară, este adunat numai din piață, noi facem toată producția de filme.

Facem atât scurtmetrajele, cât și documentarele, care nu sunt filme pentru sălile de cinematograf.

Totuși, au fost niște excepții. Colectiv a avut niște performanțe în sălile de cinema, chiar și Acasă.  

Da, sunt. Dar sunt exact excepții care confirmă regula. Noi finanțăm, în medie, 10-11 documentare într-o sesiune. Deci cu 10-11 documentare pe an, în ultimii 10 ani am făcut cel puțin 100 de documentare. De câte ați auzit că au făcut performanță?

Și la fel se întâmplă și cu scurtmetrajele. Finanțăm, în medie, 10-12 scurtmetraje la fiecare sesiune. Ce se întâmplă cu scurtmetrajele noastre?

Noi am creat posibilitatea ca regizorii și producătorii noștri să își promoveze scurtmetrajele în Sala Union, din stagiunea de anul trecut, începând cu 1 octombrie 2021. Vreau să spun că am avut doar două solicitări.

Și atunci revine întrebarea: pentru ce fac aceste filme dacă nu le vede nimeni? Pentru ce le finanțăm?

Credeți că este o problemă cu sistemul de punctare a scenariilor?

E o diferență foarte mare între calitatea scenariului și ce iese după producție. E foarte greu de judecat.

Teoretic, eu judec un scenariu ca pe o operă scrisă. E dificil pentru oricine din comisie să poată să își imagineze cum va fi pus scenariul în producție. Și fiecare membru al comisiei are imaginația lui, care e posibil să nu coincidă cu cea a regizorului.

Și atunci e posibil ca după un scenariu genial să iasă o producție care să nu aibă spectatori. Este foarte greu de controlat acest lucru.

După părerea mea, ar fi foarte fair-play dacă nu ar avea note scenariile. Aici s-au născut foarte multe discuții.

Scenariile ar trebui să fie admise sau respinse, să nu existe o ierarhizare.

Și atunci, departajarea pe ce criterii să fie făcută?

Să nu existe o ierarhie, asta spun. De exemplu, se finanțează 5 filme în sesiunea respectivă și restul nu se finanțează. Din cele 100 de proiecte înscrise la concurs, alegem 5 care sunt apte pentru a fi finanțate. Pentru că ierarhia tot timpul a creat probleme în calculul punctajelor, în sutimi. Este o chestie pur matematică și nu întotdeauna reflectă realitatea.

Nu întotdeauna punctajul regizorului sau al producătorului reflectă foarte bine realitatea.

Mai este în discuții schimbarea legii cinematografiei?

Există acea lege pe care am discutat-o noi, să sperăm că reușim să o punem pe site-ul ministerului spre consultare. Ea este trimisă la minister, probabil o să sufere câteva modificări din punct de vedere legislativ.

Noi, cei din domeniu, am discutat-o acum câțiva ani de zile, și ea cuprinde aceste îmbunătățiri. Actuala lege funcționează din 2006. Legislația s-a schimbat, noi ne-am schimbat, condițiile de producție s-au schimbat. Trebuie aliniată și cu legislația europeană și convențiile de coproducție.

De ce nu ați organizat pe anul acesta două sesiuni de finanțare, așa cum prevede legea?

Așa cum spuneam la început, sesiunea trecută s-a întins foarte mult, s-au terminat contestațiile prin luna mai. Și a doua rațiune ține de sumă.

Fondul Cinematografic nu este un fond fix. Noi nu avem certitudinea sumelor pe care le adunăm în cont. Nu putem organiza o sesiune de concurs dacă nu avem un minim de 20 de milioane de lei în contul fondului, lucru care nu poate fi controlat.

Sursele la fond sunt foarte diverse. De exemplu, sălile de cinematograf nu au funcționat în pandemie. Ele nu au dat bani către fond.

Mai sunt publicitarii, agenții economici care comercializează casete și alte suporturi. Pot să am încasări la fond de 3 milioane luna aceasta și pot să am 10 milioane luna viitoare. Din această cauză, nici sesiunile nu au date fixe.

În lege nu e prevăzută o sumă minimă pentru organizarea unei sesiuni, dar nu e economic să faci o sesiune cu o sumă mai mică. De exemplu, dacă faci o sesiune cu 10 milioane de lei, vei avea secțiuni la care trebuie să dai 10%. 10% la debut înseamnă 1 milion. Niciun film nu se mai face la ora actuală cu 1 milion de lei.

Și 20 de milioane de lei înseamnă o sumă mult prea mică. Bugetul mediu al unui lungmetraj a ajuns la 700.000 de euro. E foarte dificil să faci o sesiune cu mai puțin de 20 de milioane de lei.”

Perioada de depunere a dosarelor la concursul de proiecte cinematografice este 15 septembrie – 20 octombrie 2022. De anul acesta, producătorii nu mai sunt nevoiți să depună dosarele în format fizic, ci o pot face pe o platformă creată online. Detalii AICI.

The post Anca Mitran, directorul CNC: “Toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public.” appeared first on Cultura la dubă.