„Se spune că este un război în Ucraina. Nu este un război în Ucraina, este un război în Europa.” – Sergei Loznitsa

În urmă cu 4 ani, pe 24 februarie 2022, Kievul și alte mari orașe din Ucraina erau bombardate de Rusia. Femei cu copii mici plecau cu trenuri, autocare, mașini sau pe jos din calea invaziei rusești. Lumea întreagă privea online războiul declanșat de Rusia în țara vecină.

Potrivit unui studiu realizat la Washington, citat de New York Times, numărul victimelor înregistrat în acești 4 ani se apropie de 2 milioane, de ambele tabere – aproape 1,2 milioane de ruși și aproape 600.000 de ucraineni au fost uciși, răniți sau sunt dați dispăruți. 

Într-un interviu special acordat pentru Cultura la dubă, celebrul regizor ucrainean Sergei Loznitsa, multipremiat la Cannes și alte mari festivaluri, analizează acest război din perspectiva unui ucrainean plecat de mult timp din țara sa și din perspectiva unui cineast care creează și militează pentru arta cu mesaj politic.

În timp ce președintele juriului de la Berlinale, cineastul german Wim Wenders, a declarat în deschiderea festivalului că cineaștii ar trebui să stea în afara politicii, Loznitsa susține opusul: “Cinemaul nu este suficient de politic. Ar trebui să fie mai politic.“

Loznitsa, autorul unor filme memorabile precum Donbass și Maidan, a fost tot timpul interesat să reflecte în arta sa realitatea din Ucraina, efectele invaziei rusești asupra populației din regiunea Donbass sau corupția ca molimă. Relația cu propria țară a fost la rândul ei problematică. Fiindcă a luat apărarea cineaștilor ruși în timp ce aceștia erau interziși la festivalurile majore, Academia Ucraineană de Film l-a exclus în martie 2022.

De asemenea, Loznitsa a decis la scurt timp după declanșarea războiului să se retragă din Academia Europeană de Film, pe motiv că scrisoarea acesteia, publicată în primele zile ale războiului, este prea pasivă.

Prezent la Les Films de Cannes à Bucarest în octombrie 2025, cu cel mai recent film al său, Two Prosecutors, selectat în competiția pentru Palme d’Or, Loznitsa a vorbit pentru Cultura la dubă despre cinemaul de azi, raportat la atrocitățile pe care unele popoare le trăiesc, iar altele doar le privesc.

***

Domnule Loznitsa, războiul este chiar lângă noi, în țara dumneavoastră, Ucraina, și cred că e important să începem discuția noastră chiar despre asta. Cum v-a impactat războiul ca ființă umană și, de asemenea, cum v-a influențat munca de regizor?

Nu pot să spun exact cum m-a impactat, fiindcă nu mă pot privi din exterior, dar desigur că eu continui să fac ceea ce am de făcut – filme. Și, ca răspuns la asta, am făcut un film pe care l-am numit Invazie. A fost lansat în 2024, este un documentar pe care l-am filmat în Ucraina și este un film despre oameni obișnuiți care au trăit în Ucraina și despre cum viața de zi cu zi s-a schimbat în aceste circumstanțe.

Dar avem o problemă serioasă în Europa, iar ceea ce aud din diferite medii nu este o descriere corectă a ceea ce s-a întâmplat. Cineva spune că acesta este un conflict, nu este un conflict. Este război, agresiune. De asemenea, se spune că este un război în Ucraina. Nu este un război în Ucraina, este un război în Europa.

Înseamnă că acest război este deja aici, în România, în Letonia, Lituania, în Estonia, în Polonia, în Germania și peste tot.

Deci spuneți că țările care ajută Ucraina cu arme fac parte din acest război?

Da, este un fapt. Dar ei sunt parte din acest război, ca și cum ar sta pe două scaune și ar pretinde că nu sunt și își exprimă frica.

Pe 24 februarie 2022, când Kievul a fost lovit de armata rusă, ați dat un interviu în Deutsche Welle și ați spus că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că Europa de Vest a cooperat cu Rusia în anii trecuți, chiar dacă războiul a început, de fapt, acum 11 ani în Crimeea. Patru ani după acea declarație, cum credeți că ar putea să se încheie acest război?

Până acum, din ceea ce văd, politicienii europeni nu au reacționat încă corespunzător. Le este frică.

Și ce înseamnă corespunzător, din punctul dumneavoastră de vedere?

De exemplu, când Iranul a lovit Israelul cu rachete, cine a protejat Israelul? Forțele israeliene, americane, britanice, franceze, Egiptul și Iordania au ajutat la doborârea acestor rachete. Cine a ajutat Kievul să doboare rachete? Ei pot face asta. Pentru a închide cerul, este nevoie de o decizie politică – să anunțe că închidem acest cer și vom doborî toate rachetele, dronele care apar pe cerul ucrainean. E posibil. De ce nu au făcut-o? De ce au făcut asta cu Israelul, dar nu cu Ucraina?

De ce credeți?

Nu știu, trebuie să întrebăm politicienii. Înainte de acest război, deoarece era cunoscut și așteptat de toată lumea, chiar și de Statele Unite, de Biden, era de înțeles că Rusia va ataca Ucraina. Ei ar fi putut aduce o flotă la Marea Neagră. Nu au făcut-o.

Da, dar discursurilor lor au lăsat de înțeles că dacă ar interveni cu trupele lor, există riscul de a izbucni al Treilea Război Mondial, iar asta vor să evite. Sunteți de acord cu asta?

Nu, ei încearcă să explice de ce au permis Rusiei să atace Ucraina. Este o chestiune de voință politică, iar acum va fi un război mondial.

Credeți asta?

Văd cum decurge. Dacă un avion rus poate rămâne în țări NATO timp de 12 minute, fără reacție, doar bla, bla, bla….

Dacă se poate întâmpla, data viitoare va fi o jumătate de oră, iar după aceea și mai mult.

Dacă dronele pot veni în Polonia, următorul pas este că vor veni cu trotil sau dinamită. Îmi amintesc reacția președintelui turc Erdogan – a doborât un avion rusesc și asta a fost tot. A oprit orice fel de încercare de a traversa granița cu un avion militar.

Cum ați reușit să realizați filmul Invazia în timpul războiului? Cum au fost schimbate condițiile de filmare?

În primul rând, nu am fost acolo pentru că până acum exista o lege care spunea că bărbații ucraineni de la 18 la 60 de ani nu pot părăsi țara. Acum am voie, dar când au fost filmările, nu aș fi putut părăsi țara, iar eu nu am rezidența în Ucraina. Dar cameramanul și o echipă mică au fost acolo. În orice caz, nu am vrut să filmez acest film pe linia frontului, nu a fost focusul filmului meu. Nu vreau, mai întâi de toate, să-i pun într-o situație de risc.

Am filmat în 2022 și 2023, nu se poate compara cu ce se întâmplă acum. Acum, în fiecare zi, orașe mari precum Kiev și Harkov sunt bombardate. Este mult mai riscant.

În 2022 spuneați că artiștii ruși nu ar trebui să fie interziși de la competițiile internaționale și festivalurile de film. Asta v-a atras chiar critica ucrainenilor. Cum vă mai poziționați acum față de acest subiect?

Putem pedepsi oameni nevinovați, oameni care nu au legătură cu crima? Putem să-i pedepsim, să-i dăm în judecată?

Apoi, dacă pur și simplu interzicem culturile țărilor care au comis crime, ar trebui să interzicem cultura britanică. Pentru că Marea Britanie a comis multe crime. Îmi amintesc câți oameni au ucis în India. Ei au fost unul dintre cei mai mari colonizatori. Apoi cultura spaniolă… oh la la, câți indieni au ucis! Franceză, amintește-ți de Napoleon și de război, și așa mai departe – ceea ce au făcut francezii în Algeria. Belgia, ce a făcut în Congo. Germania nu mai spun…

Știi, va trebui să anulăm toată această cultură și americanii, bine? Americanii, pentru Vietnam și alte războaie. Și toate țările sovietice, țările post-sovietice, știi de ce? Pentru că în războiul afgan toată lumea a participat cu soldați. Știi câte victime civile sunt în războiul din Afganistan? 1. 5 până la 2 milioane au fost ucise de armata sovietică. Și armata sovietică era lituaniană, letonă, estoniană, ucraineană, rusă și alte naționalități.

Trebuie să anulăm pur și simplu toată aceaste culturi? Este stupid. Care este legătura dintre cultură și autoritățile care au comis crima? Care este conexiunea directă? Cum artistul care a trăit în secolul 19 este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în secolul 21?

Mulți artiști ucraineni nu sunt de acord cu această idee și ei spun că nimeni nu ar trebui să ajute la îmbunătățirea imaginii Rusiei, prin cultură, că sunt criminali și ar trebui să-i prezentăm ca pe niște criminali și atât.

Și mulți germani au presupus că ar trebui să încerce… Poate că este un exemplu prost, dar, știi, uneori o majoritate se poate înșela, greșește. Este un fel de boală.

Uite, e un exemplu interesant legat de Afganistan. În Ucraina încă există monumentul eroului care a murit în Afganistan. În Ucraina există această societate a oamenilor care au participat la războiul din Afganistan. Acum această societate ajută armata Ucrainei și altele. Dar ei erau ca parte a armatei sovietice în Afganistan.

În Ucraina sunt o mulțime de lucruri ridicole. De exemplu, marele cineast Alexandr Dovjenko era un comunist cinstit. El lupta pentru ideea comunistă. Acum Ucraina este o țară ieșită din regimul comunist, dar Dovzhenko este, totuși, un mare regizor ucrainean în ochii lor.

Eu am primit în 2018 un premiu onorabil pentru ceva ce am făcut în cinema: medalia Dovzhenko, da.

El a făcut filmul Arsenal, un film politic în care arată cum muncitorii se luptă cu Republica Populară Ucraineană, Petliura (n.r. Symon Petliura, comandantul Armatei Populare Ucrainene în timpul războiului ucrainean pentru independență). În Ucraina, Petliura este erou, dar Dovzhenko este, de asemenea, erou. Asta este ridicol. Unde este logica? Și dacă începi să descoperi istoria ucraineană, vei găsi multe astfel de coliziuni unde nu există logică.

Ei pur și simplu urăsc pe cineva și îl marchează ca fiind dușman. Au îndepărat monumentul lui Bulgakov. Pur și simplu îndepărtează toate monumentele lui Pușkin, care au fost realizate și construite în secolul al XIX-lea.

Ei se luptă cu cultura, este o resentiment uriaș pe care ei îl simt. Nu pot spune că e reacție sănătoasă. Dacă vrei să construiești o nouă cultură, ești binevenit, domeniul ăsta este atât de gol! Creează lucruri, atrage oamenii, arată întregii Europe ceva, o creație. Fă ceva, nu doar distruge! Nu doar anula cultura altora, creează-o.

Tot acest concept anti-Rusia… este posibil să construiești o țară pe anti-ceva? Imposibil. Creează-ți propria identitate, cine ești și de ce ești aici. Este imposibil să distrugi această țară. Imposibil, este vorba de geografie, până la urmă.

Dacă doriți să vă transformați, găsiți o altă modalitate de a avea un vecin pașnic, găsiți o altă modalitate.

Cultura nu este un inamic, toate culturile se opun regimurilor autoritare, terorismului etc. Restul nu este cultură, este propagandă. Dostoievski a fost în închisoare și era aproape să fie spânzurat. Cei care gândesc așa sunt oameni needucați, deveniți activiști în această țară, din păcate. Mai mult de atât, 30% dintre ucraineni vorbesc rusă. Sunt cetățenii tăi, de ce te lupți cu limba rusă?

Lucrați mult cu Oleg Mutu, director de imagine român. Cum este relația de lucru cu el?

Ne știm de mult timp, lucrăm împreună mereu și am devenit prieteni. Este ușor. El are propriul său aport creativ, și este important, desigur, încerc să ofer fiecăruia libertatea de a crea. Este o cooperare foarte bună, plăcută.

Am filmat acest film în 18 zile și s-a putut întampla pentru că toată lumea a lucrat super bine. De obicei, prima zi de filmare este întotdeauna un dezastru, dar nu a fost și în cazul nostru. Apoi, lucrez cu aceleași persoane: designer de costume, asistent de regie, editor, inginer de sunet, oameni la lumină, electricieni. Ne întâlnim ca niște vechi prieteni și facem film.

_{Afișul filmului Donbass, regia Sergei Loznitsa (2018)}

Credeți că cinemaul de astăzi a devenit prea politic?

Nu. Nu. Din păcate, nu. Ținând cont de ceea ce știm că se întâmplă în lume, nu. Ar trebuie să fie mai politic. Dacă ne gândim doar la Fassbinder sau Pasolini, niște tipi foarte activi, erau mereu politici. Și pot numi mulți dintre ei, Godard, de exemplu.

Apoi, s-a încercat interzicerea regizorilor israelieni. E a doua încercare după cineaștii ruși. Și nimeni nu vrea să facă o conferință. Este o problemă pentru Academia Europeană de Film.

Am propus să invităm psihologi, antropologi culturali, istorici și cineaști. Asta am propus în fața acestei academii, iar ea a spus nu, nu este momentul, când se va termina războiul, putem discuta despre asta. Casele ard, dar nu este momentul să folosim apă împotriva focului și să-l oprim; să ardă complet, iar după aceea vom discuta.

V-ați gândit vreodată să vă înrolați în armată, în acest război?

Nu, niciodată. Nu este pentru mine. Sunt dintr-o familie în care multe generații au fost în armată, ofițeri, etc. Dar nu este pentru mine.

Am o relație foarte intimă cu Kievul, dar nu pot rămâne acolo. Iubesc Parisul în același mod în care iubesc Vilniusul, pentru că istoria mea trece și prin Vilnius, Paris, Berlin și alte orașe unde am locuit. Când am părăsit Ucraina, am plecat în 2001 pentru totdeauna. Nu am simțit niciodată acest tip de boală, boala emigrantului.

Destinul meu este să fac filme și toate filmele sunt despre întrebările care mă îngrijorează și care mă ating profund. Cred că este important să ne protejăm de acest tip de boală. Războiul este o boală, se răspândește ca o plagă.

Așadar, aceasta este datoria mea și nu pot rămâne în Ucraina, acolo am fost limitat în posibilități. Nu pot face nimic din cauza problemelor financiare.

Apoi, lucrez cu oameni din 10 țări. Am cam 10 – 12 limbi diferite: rusă, română, lituaniană, letonă, ucraineană, franceză, olandeză, poloneză, germană, greacă, etc. Încerc să invit oameni din culturi diferite pentru că adaugă ceva proiectelor mele.

Încerc să privesc lumea mai larg, nu mă concentrez pe un teritoriu particular sau un limbaj particular. Răspunsul este foarte simplu: lumea este pământul meu, lumea. Pământul este țara mea și trebuie să ne protejăm planeta.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Sergei Loznitsa, regizor ucrainean: “Cinemaul de azi ar trebui să fie mai politic.” appeared first on Cultura la dubă.

Pe parcursul dezbaterii publice privind noua programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, atât Ministerul Educației, cât și coordonatoarea grupului de lucru au transmis în spațiul public ideea că documentul final a fost elaborat de un grup format din 33 de specialiști. De altfel, pe ultima pagină a programei este publicată lista cu membrii grupului de lucru.

Vineri seara, decana Facultății de Litere din București și coordonatoarea grupului a declarat pentru Cultura la dubă că abordarea cronologică a literaturii “A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru” și a susținut că nu se poate reveni asupra acestei decizii fiindcă “este contraproductiv să schimbăm criteriul la presiunea publică.”

De atunci, am intrat în contact cu mai mulți membri ai grupului de lucru. În fața unei situații fără precedent, în care factorul decident pare surd la argumentele celorlalți, unii dintre ei au considerat că răul pe care această programă îl poate face elevilor este mai presus de eventualele pierderi profesionale. Și au decis să relateze pentru Cultura la dubă adevărul din culisele grupului care a elaborat programa:  mai mulți specialiști s-au opus, de fapt, criteriului cronologic.

În luna octombrie, 6 experți din grup au semnat o scrisoare în care au rugat conducerea grupului să renunțe la studiul disciplinei din perspectivă istorică, considerând-o “inadecvată elevului din 2026 și din viitor.”  Cei 6 anunțau, de asemenea, că dacă nu se va reveni asupra deciziei, doresc să părăsească grupul de lucru.

Nu a urmat o dezbatere între specialiști, cum ar fi fost firesc. Gestul protestatarilor a fost considerat inadecvat, iar aceștia au fost avertizați că trebuie să se alinieze conducerii, dar și că nu au voie să părăsească grupul, fiindcă trebuie să-și ducă sarcinile la bun sfârșit.

Ministrul Educației, Daniel David, reacționează pentru Cultura la dubă: “Personal, cred că nu poate nimeni să oprească pe cineva să se retragă dintr-un grup de lucru, dacă nu mai dorește să fie acolo.”

Pentru că au fost obligați să semneze clauze de confidențialitate la intrarea în procesul de lucru, vom păstra anonimatul membrilor cu care am stat de vorbă. Aceștia descriu o atmosferă de lucru tensionată, fără proceduri, fără feedback, cu ignorarea parțială sau totală a sugestiilor care nu erau aliniate conducerii, chiar și cu amenințări.

Mai mult decât atât, mulți dintre membrii grupului care a elaborat programa se regăsesc și în comisia care trebuie să o avizeze. Avizul lor a fost cerut joi, înainte de finalizarea dezbaterii publice. Coordonatoarea grupului de lucru, Oana Fotache Dubălaru, este totodată președinta Comisiei Naționale de specialitate, care avizează programa.

Daniel David declară azi, în exclusivitate pentru Cultura la dubă: “Nu am știut de suprapuneri. Am aflat recent. Cred că această situatie ar fi trebuit evitată și voi reglementa acest lucru.”

***

Grupul de lucru pentru noile programe la limba română a fost alcătuit inițial în anul 2020, pe când ministrul Educației era Ligia Deca. În lipsa noilor planuri-cadru, grupul nu s-a întrunit, de fapt, niciodată. Abia în 2025, după adoptarea noilor planuri-cadru, el a devenit activ.

Cum s-a format acest grup? În lipsa unui proces de selecție transparent, răspunsul îl știm doar parțial. Profesorii din preuniversitar au fost invitați de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, să aplice cu un dosar de candidatură. Au aplicat aproximativ 1000 de profesori din toată țara. Ministerul a făcut o selecție.

Tot Ministerul Educației a trimis către câteva universități invitația să facă propuneri de profesori. Au ajuns în grupul de lucru profesori de la Universitatea București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Nu știm, însă, cum a devenit Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere din București, coordonatorul științific.

Consiliul Național al Elevilor nu a fost invitat la un dialog instituțional. A fost, invitată, însă, Academia Română, care a avut doi reprezentanți.

În prima parte a lunii septembrie, grupul format din cei 33 de specialiști desemnați de Ministerul Educației a avut o primă ședință în plen, online. La ea nu a participat, în realitate, toată lumea. De altfel, toate întâlnirile de grup s-au petrecut pe Google Meet. Conducerea le-a transmis că nu există fonduri nici măcar pentru o deplasare a tuturor membrilor la București. Uneori, online, se întâmpla ca unii membri să fie absenți, la volan, ori în timpul orelor de curs.

“Prima ședință a fost una de cunoaștere. S-a prezentat fiecare membru, a spus două vorbe, dacă a vrut, despre viziunea lui curriculară sau despre cum își imaginează că ar putea să arate programa și care sunt așteptările. Coordonatorii ne-au spus că vor urma alte ședințe, alte etape, un formular de colectare a unor informații mai aplicate.

Ați avut o anumită procedură de lucru?

Nu a existat nicio procedură. Au fost doar documentele tehnice de orientare, cum ar trebui să arate programa strict ca structură, fără să ne referim aici deloc la viziune sau la conținuturi, ci la un format standard, pentru toate disciplinele, un ghid, că trebuie să ai o notă de prezentare, legături cu planul-cadru, cum se scrie o competență din punct de vedere tehnic.

Cam câte ședințe au fost?

Ședințe în plen au fost două-trei. Dar apoi au fost ședințe pe subgrupuri.”, își începe relatarea unul dintre specialiștii grupului de lucru.

La începutul procesului, membrii grupului au completat niște chestionare online, în care răspundeau dacă sunt pentru un model unic sau hibrid de programă, dacă sunt pentru introducerea unor elemente de gramatică și alte chestiuni de bază care ar fi putut contura o viziune generală a fiecăruia.

“Niciodată nu a existat un feedback sau o prezentare a concluziei acestor chestionare.

Și n-ați știut niciodată unii de ceilalți, adică ce-a răspuns fiecare sau în ce procent a decis majoritatea?

Nu. Ni se prezentau doar sub formă de sinteze. Că viziunea majoritară a fost așa, că au fost unii care au considerat altfel. Mai vorbeam noi între noi, că eu am spus asta, eu am spus asta, dar să fie o prezentare, să zicem, semi-profesionistă, în care să știm că din cei 33, X au răspuns așa și Y așa, nu am avut în niciun moment. Noi n-am știut niciodată care a fost rezultatul acestui studiu. Ni s-a spus doar că majoritatea a optat pentru…și că s-a optat pentru un număr de domenii de conținut, care apoi au fost revizuite, nu știm de cine, când, cum.”, povestește un alt membru al grupului.

Ni s-a spus doar că așa a reieșit din formulare și că așa s-au înțeles coordonatorii, pe baza feedback-urilor.E posibil ca majoritatea să fi optat pentru asta, nu mă miră, deci nu cred neapărat că aici a fost o măsluire.

Cum ați fost anunțați de direcția istorico-literară? În ședință de plen? Care au fost reacțiile?

Decizia asta am primit-o pe grupul de WhatsApp. A mai fost apoi o ședință în care s-a spus câte ceva despre asta și am fost anunțați că o să primim un mail și că vor constitui subgrupuri de lucru.

După aceea ni s-a cerut să formulăm competențe generale, pornind de la domeniile de conținut propuse inițial, domenii care s-au modificat ulterior. Nu știm nici rezultatul acelor propuneri.

Și subgrupurile cum au fost stabilite, în funcție de ce?

Nu știm asta. Doar am fost anunțați în ce subgrup suntem.”

Specialiștii care s-au opus principiului ordonator al studierii literaturii au încercat ulterior să elaboreze niște conținuturi tematice, care să permită studierea mai multor texte, din epoci diferite, păstrând, totuși, criteriul cronologic decis de presupusa majoritate.

“Ce a rămas din propunerile acelor membri?

Nimic. Dar, ca să fie clar, acest nimic a devenit nimic foarte târziu. Adică înainte cu două zile de varianta publică.”

Cele mai mari tensiuni au apărut în subgrupul de literatură. După o perioadă de la înființarea grupului, în care nu s-a întâmplat nimic, specialiștii de la literatură au primit de la coordonatoarele subgrupului, un document deja scris.

“A apărut un document model, asumat de coordonatoarele acestui grup pentru clasa a IX-a. Acest document cuprindea strict istorie literară, literatura română veche, secolele XVI, XVII, XVIII. Foarte încărcat, incomparabil față de ce este acum oricum.”

Scrisoare de protest în interiorul grupului

Ulterior acestui moment, pe 22 octombrie, cu aproximativ o lună înainte de publicarea noii programe la clasa a IX-a, 6 membri ai grupului de lucru au înaintat o scrisoare conducerii, în văzul întregului grup. Aceștia își arătau dezacordul față de criteriul cronologic și propuneau o variantă de mijloc.

„Vă propunem abordarea modelul hibrid – în care temele și problematicile sunt lentile focalizatoare și în care cronologia are rol de coloană vertebrală structurală – un model care răspunde idealului educațional reflectat în profilul absolventului, componentă reglatoare a curriculumului național (aprobat prin OME nr,.6731/2023) și în recomandările UE privind competențele cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții. 

Mai mult, un astfel de model este mai potrivit pentru a face firească tranziția de la ciclul gimnazial la cel liceal și pentru a nu-i îndepărta definitiv pe elevi de literatură. O astfel de abordare ar păstra profunzimea culturală/istorică a studiului literar, generând flexibilitatea necesară pentru dezvoltarea competențelor-cheie, permițând atât dezvoltarea intelectuală a elevilor, cât și dezvoltarea lor personală. 

Mai exact, vă propunem o abordare tematică evolutivă, care menține conștiința diacroniei, dar nu o reproduce în maniera clasică, de tip cronologic-istoric și luarea în considerare a modelului curricular al dezvoltării personale, care, alături de modelul cultural și cel estetic ar conduce spre receptarea literaturii ca mijloc de înțelegere a lumii și a propriei existențe. 

În locul succesiunii tradiționale de perioade și autori, credem că explorarea de teme/problematici, de valori și de idei recurente în literatură, în oglindă între epoci, de la mituri ale începutului la reflecții asupra memoriei, identității sau libertății, este mai potrivită, asigurând atât continuitatea formării culturale, cât și relevanța pentru contextual contemporan. 

Suntem convinși că astfel am răspunde și unei realități pedagogice actuale: elevii de astăzi nu mai pot fi formați printr-o abordare pur istorică, începută cu cronicarii, cu literatura veche și continuată linear până în modernitate. Interesul și motivația lor se dezvoltă prin conexiuni semnificative cu propriile experiențe, prin dialogul dintre clasic și contemporan, prin raportarea la marile teme umane.” – fragment din scrisoarea semnată de 6 specialiști din interiorul grupului.

De asemenea, profesorii din preuniversitar, membri ai grupului, au atras atenția că gândită astfel, materia nu corespunde noilor planuri-cadru, care prevăd 3 ore pe săptămână la Limba și Literatură Română, trunchiul comun. Adică este atât de stufoasă încât nu poate fi acoperită. Unul dintre profesori a făcut o simulare și a reieșit că pentru predarea la minimum a întregii programe ar fi necesare 107 ore. În realitate, scăzând vacanțele, liberele legale, orele de evaluări și procentul de 25% care, potrivit legii, revine libertății profesorului de a face orele cum vrea el, ar avea disponibile doar 76 de ore.

La finalul scrisorii, semnatarii au anunțat că iau în calcul opțiunea de a se retrage din grup dacă direcția programei nu va fi schimbată.

După publicarea scrisorii pe grupul lărgit, a urmat o ședință în care autorii ei au fost dojeniți și li s-a pus în vedere că nu au voie să părăsească procesul de lucru.

“Ședința s-a desfășurat aproape două ore, doar pe subiectul scrisorii. Însă nu pe argumente împotriva a ceea ce era în scrisoare, ci pe emoții și reproșuri, vizavi de non-participarea noastră la echipă. Non-obediență. Că dacă s-a decis că aceasta este direcția, noi de ce vrem să facem notă separată? că nu se va schimba perspectiva, fiind asumată deja.

O coordonatoare a transmis și mesajul că membrii nu au voie să ne retragă. Pentru că este un ordin de ministru prin care am fost uniți, că suntem o echipă și că rezultatul va fi asumat de toată lumea, indiferent de cine și cât lucrează și ce viziune are fiecare.

Ulterior am aflat că nu a fost ordin de ministru, ci o notă a ministrului. În declarație se preciza că ne vom îndeplini sarcinile care ne-au fost atribuite de către coordonatorul științific, coordonatorii grupului de lucru, ceea ce cumva, refuzul de a mai lucra putea să fie interpretat ca refuzul de a îndeplini sarcinele care au fost trasate, mai ales că se făcea în referire și la măsuri administrative.

Adică vi se puteau aplica sancțiuni?

Nu se spunea direct, dar se sugera.”

Întrebat de Cultura la dubă dacă a știut de aceste tensiuni și de scrisoarea din interiorul grupului, ministrul Educației, Daniel David a declarat: “Știam, din informările generale cu privire la derularea procesului, că sunt discuții în mai multe comisii, dar nu am intrat în detalii, deoarece astfel de dezbateri reprezintă probleme interne ale comisiei.”

După momentul scrisorii, consultarea la nivel de grup și subgrupuri a continuat să fie de fațadă, mărturisesc cei cu care am stat de vorbă. Deși unii dintre profesorii din preuniversitar, dar și voci din mediul universitar au făcut eforturi să îmblânzează documentul conturat de coordonatoarele de la Litere din București, sugestiile lor au fost complet ignorate.

Mărturiile sunt confirmate de un al 3-lea membru al grupului: “În interiorul grupului de lucru, NU a existat niciodată un consens real în privința programei. Mai mulți membri au susținut și au continuat să susțină, până la capăt, necesitatea renunțării la criteriul cronologic sau a îmbinării lui cu cel tematic. Fără succes, desigur.

“Centrul” a dictat de la bun început perspectiva generală asupra programei, modelul de structurare, competențele generale și cele specifice, plus conținuturile. S-a decis că se merge pe criteriul diacronic, punct.

Am continuat să lucrăm având în minte viitorul elevilor, varianta inițială era cu adevărat îngrozitoare. Am încercat să salvăm ce se mai putea salva, că de ieșit oricum nu aveam voie să ieșim. Dar ce a ieșit în spațiul public nu a fost produsul grupului de literatură. S-a lucrat în subgrupuri, propunerile erau trimise către CENTRU și CENTRUL decidea. Cei considerați “disidenți” au lucrat pt celelalte clase. Dar e greu de anticipat cum vor arăta programele propuse de ei, după intervențiile “centrului”.

Cine era CENTRUL?

Coordonatoarele de la Litere București și reprezentanții Ministerului Educației.

“Ne răspundeau vă mulțumim pentru disponibilitate, vom analiza în grupul coordonatorilor și vom vedea. După care veneau din nou cu varianta lor.”, spune un alt profesor.

„Nu preluau nimic de la noi sau preluau ceva minor, de exemplu o formulare de activități de învățare, pe care ulterior o trunchiau. Adică noi propuneam o activitate de învățare într-un fel, ei o luau și o remodelau în asemenea fel încât devenea imposibil de lucrat cu ea.

De exemplul, jurnalul imersiv fusese propus la contexte, astfel încât un copil care învață care erau mentalitățile dintr-o epocă, cum trăiau oamenii, să poată să-și imagineze că e în nu știu ce an și i s-a întâmplat asta. Dar nu jurnalul boierului luminat sau ce au scris ele acolo. Jurnalul imersiv era în relație cu competența specifică, adică avea logică în asocierea respectivă.

Care-i treaba cu boierul luminat? Cum să te pui în pielea unui boier luminat? Ce-i ăla? Deci au luat exemple de activități de învățare și le-au reformulat fără să înțeleagă.

Dar aveau și niște argumente pentru direcția asta atât de strictă?

Un argument pe care l-am auzit era că după 20 de ani de programă actuală, în care analfabetismul funcțional a crescut, este momentul să încercăm și altceva.” spune un alt membru al grupului de lucru.

În realitate, premisa că din cauza programei de liceu există analfabetism funcțional este falsă. Analfabetismul funcțional se măsoară prin testele PISA, care se susțin la sfârșitul gimnaziului, nu la liceu.

Varianta finală a noii programe a ajuns la toți specialiștii din grupul de lucru cu două zile înainte de publicarea ei. Coordonatoarele nu au solicitat vreun consens și nu a existat vreo dezbatere a grupului, spun martorii cu care am stat de vorbă.

“Ni s-a prezentat și nu am mai avut nicio reacție pentru că era totul evident. Nu s-a supus la vot, adică hai să votăm cine e pentru, cine este împotriva. În grupul de literatură a mai fost un moment în care am încercat să impunem votul și ni s-a spus că nu mai e cazul să votăm nimic pentru că lucrurile s-au decis demult. Nu ne putem întoarce acum la vot.

Nouă ne-a fost clar că elevul lipsea din toată această poveste. Nu se discuta cum se va preda limba și literatura română. Ce-i vom învăța pe elevi să facă? Care este scopul acestei discipline de studiu, dincolo de acumularea de informație istorico-literară?

Profesoarele de la Litere din București se plângeau că studenții nu cunosc suficientă istorie literară și că nu reușesc în trei ani să-i orienteze suficient, încât să aibă reperele clare. Păi da’ nu-i treaba noastră ce puteți voi să faceți acolo. Noi lucrăm cu liceenii, inclusiv cu cei care intră cu note sub 5 la liceu.”

“A fost o decizie luată colectiv, colegial, de membrii grupului de lucru” , a declarat vineri seara, într-un interviu pentru Cultura la dubă, coordonatoarea Oana Fotache Dubălaru.

Din toamnă, noua programă școlară se va adresa în mod egal liceelor de elită, precum și liceelor tehnologice. Elevii care în mod normal intrau la școli profesionale cu medii de 2-3, vor fi cuprinși acum tot în programa de trunchi comun și vor studia, de asemenea, diacronic, literatura română, la fel ca studenții la Litere.

15 membri ai grupului de lucru fac parte și din Comisia Națională de Specialitate care dă aviz consultativ. Avizul a fost cerut joi, înaintea finalizării dezbaterii publice și implementării feedback-ului

Joi, cu o zi înainte de încheierea termenului legal dedicat dezbaterii publice, programa a fost trimisă Comisiei Naționale de Specialitate, spre avizare. Potrivit lui Radu Vancu, scriitor și profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității Lucian Blaga din Sibiu, 15 dintre membrii Comisiei de Specialitate sunt parte din grupul de lucru care a elaborat programa. Iar președinta comisiei este chiar coordonatoarea grupului, Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere din București. Adică mulți dintre cei care au elaborat programă sunt aceiași care o avizează.

“Ni s-a cerut acest aviz joi, individual, pe mail, nu am avut o ședință de plen în Comisia Națională, nu știm ce a votat majoritatea.”, spune un membru al CNS pentru Cultura la dubă.

Ministrul Daniel David reacționează astfel: “Nu știam de suprapuneri, am aflat recent și am cerut explicații unităților din minister. Comisiile sunt propuse de unități diferite, unele – Comisiile Naționale de Specialitate – cu rol mai general (printre care si de avizare), altele cu rol specific (ex. crearea programelor). Numirea lor s-a făcut diferit, prin decizie a secretarului de stat, respectiv ordin de ministru. De asemenea, am fost informat că astfel de suprapuneri există din trecut, nu este ceva recent, dar nu au fost considerate o problemă, în condițiile în care avizul este doar consultativ.”

Oana Fotache a declarat că va implementa anumite sugestii din dezbaterea publică, dar nu va schimba structura cronologică, pe care se vor baza cei 4 ani de liceu, nu doar clasa a IX-a.

“Asupra textului, la nivel de multe precizări, îmbunătățiri punctuale, clarificări, există toată deschiderea. Asupra constructului nu se poate reveni, fiindcă e vorba de o gândire care încorporează un efort de durată al grupului și este contraproductiv acum să schimbăm criteriul la presiunea publică. Pentru că niște specialiști au lucrat, și-au exprimat punctul de vedere și a rezultat această programă.

Firește că ea e perfectibilă, de asta a și fost pusă în dezbatere publică trei săptămâni, am primit multe sugestii, am primit feedback, vom încorpora ceea ce nu contravine, totuși, construcției de ansamblu.”, a spus Oana Fotache. Decana nu a răspuns, până la ora publicării articolului, la acuzațiile aduse de colegii săi.

Ministrul Daniel David ar urma să ia săptămâna aceasta o decizie – dacă semnează noua programă sau o retrimite în lucru.

Între timp, câțiva specialiști sunt hotărâți să părăsească grupul și să nu mai continue lucrul la programele de a X-a, a XI-a și a XII-a, care ar trebui să fie gata în ianuarie 2026.

“Care este feeling-ul dumneavoastră după toată experiența? Vi se pare că a existat o direcție de la bun început?

Specialist 1: Da, evident.

Specialist 2: Și eu cred la fel. Pentru că dacă n-ar fi fost o direcție, cred că tot procesul ăsta ar fi fost mai democratic, adică s-ar fi prezentat rezultatele, s-ar fi discutat, ar fi existat un vot în cadrul grupului.

Nu există intenția de a modifica ceva. Și problema e că nici nu mai putem lucra în această formulă. Dacă eu am convingerea că e un lucru bun și că va aduce valoare educației, predării disciplinei, creșterii copiilor, ok, dacă nu, avem multe alte lucruri de făcut.

Specialist 1: Singura soluție este ca tot procesul să fie oprit, desființată această comisie și reluat totul de la zero. Altfel va fi dezastru.”

***

UPDATE: În urma publicării articolului Cultura la dubă, ministrul Educației a decis acordarea unei noi săptămâni de lucru pentru “flexibilizarea” structurii programei.

“Luând în calcul dezbaterile intense din spațiul public și în urma discuțiilor avute astăzi cu coordonatorul științific al grupului de lucru constituit pentru elaborarea programei la disciplina Limba și literatura română, ministrul Daniel David a decis, cu acordul coordonatorului acestui grup, extinderea cu o săptămână a perioadei alocate pentru integrarea și armonizarea unor sugestii importante exprimate de la momentul lansării în transparență. Acest interval suplimentar va fi folosit inclusiv pentru explorarea unor flexibilizări structurale ale programei.

Cu excepția acestei prelungiri exclusiv pentru disciplina Limba și literatura română, calendarul procesului de adoptare a noilor programe la liceu se desfășoară așa cum a fost anunțat inițial.”, a transmis Ministerul Educației.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Programa dictată: “Cineva de la București a hotărât draftul de la a IX-a. Totul ni s-a pus direct în față. S-a spus că membrii nu au voie să părăsească grupul. Singura soluție este ca tot procesul să fie oprit, desființată această comisie și reluat totul de la zero. Altfel va fi dezastru.” appeared first on Cultura la dubă.

“Nu există plagiate în proiecte de management. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat. O lene de redactare a făcut ca lucrurile să fie luate așa.” – Adrian Păduraru, managerul Teatrului Matei Vișniec din Suceava, acuzat de plagiat

În urmă cu aproximativ două săptămâni, o publicație din Suceava, Crai Nou, publica pentru prima dată știrea că actorul Adrian Păduraru a plagiat în proiectul de management cu care a câștigat luna trecută concursul public organizat de Primăria Suceava pentru ocuparea postului de manager general al Teatrului Matei Vișniec, pe un mandat de 5 ani. Știrea a fost preluată atunci de Observatorul Antenei 1, iar Păduraru declara că „sunt greșeli omenești”.

Actorul a copiat integral numeroase paragrafe dintr-un alt proiect de management, depus în 2021 la concursul pentru funcția similară a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti și a uitat să scoată din textele copiate „Consiliul Județean Argeș”. Cu toate acestea, niciun membru al comisiei de evaluare nu a observat plagiatul.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, managerul Adrian Păduraru admite că mai multe paragrafe au fost copiate și că sursa nu a fost precizată din “lene”. Cu toate acestea, consideră că “Nu există plagiate în proiecte de management. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat.“

Un avocat îl contrazice. Dacă a plagiat în cadrul unui concurs public, de pe urma căruia a obținut foloase materiale, potrivit legii, concursul a fost viciat și orice parte vătămată poate cere anularea lui în instanță, spune avocata Carmen Crețu.

Mai mult decât atât, deși proiectul candidaturii ar trebui să fie, conform legii, realizat chiar de către candidat, Păduraru declară că a fost scris de mai mulți oameni. Și că ideile au fost preluate fiindcă el însuși contribuise la proiectul depus la Pitești, de către un alt candidat, în 2021.

Matei Vișniec, marele dramaturg care dă numele acestui teatru, declară pentru Cultura la dubă: “Am vrut ca numele meu să fie un simbol al încrederii în cuvânt, în rolul artei și al creativității, chiar al rezistenței prin cultură în fața industriei de divertisment cu totul devoratoare, precum si a multor ideologii și obscurantisme toxice. Nu aprob și nu justific nici o formă de plagiat.“

***

Adrian Păduraru a absolvit IATC în 1984. În comunism a avut mai multe roluri în filme, printre care cele mai cunoscute în filmele Extemporal la dirigenție și Declarație de dragoste. A continuat să activeze pe marele ecran și în anii 2000, cu roluri modeste. A fost activ și în teatru, dar nu s-a remarcat cu vreun rol memorabil. În 2020 a devenit consilierul ministrului Culturii de atunci, Bogdan Gheorghiu, un influent lider al PNL Suceava.

5 ani mai târziu, Păduraru a fost invitat în iunie 2025 de către autoritățile locale din Suceava să preia interimatul Teatrului Matei Vișniec. Iar în septembrie 2025 a câștigat mandatul de manager general, în urma unui concurs public, la care a depus un proiect de management și a susținut un interviu în fața unei comisii de specialitate. Pentru performanța sa de la concurs, a primit nota câștigătoare – 9.75.

Doar că publicațiile locale Cortina și Crai Nou au dezvăluit că acesta a copiat fragmente întregi dintr-un alt proiect de management, depus la Pitești în 2021. Jurnalista Luana Popa de la Crai Nou demonstrează cu documente furtul intelectual.

Am stat de vorbă cu mai mulți oameni din domeniu și cu părțile implicate, cu excepția primarului sucevean Vasile Rîmbu, care nu a oferit până la această oră un punct de vedere, deși consilierii săi ne-au confirmat primirea solicitării. Într-un interviu pentru Cultura la dubă, managerul acuzat de plagiat admite că a copiat, dar neagă că ar fi vorba despre plagiat.

ADRIAN PĂDURARU, managerul Teatrului Matei Vișniec Suceava

“Vă rog să vorbim puțin despre contextul relației dumneavoastră cu Teatrul Matei Vișniec din Suceava. În primul rând, cum ați ajuns să colaborați ca manager interimar?

Da, e o istorie veche, pentru că eu am luat repartiție la Suceava. Era anul 1984, secția Suceava a Teatrului Național din Iași, deci debutul meu pe scenă ca actor profesionist a fost la Suceava.

Ați avut un proiect de management în minte? Știați că urma să se organizeze concursul?

Nu, nu aveam de gând. A fost o propunere care a venit dinspre autoritățile locale de la Suceava. Inițial am zis că interimatul nu e un lucru care mă interesează, dar după aceea am hotărât să fac acest interimat ca să vedem dacă eu corespund la ceea ce vor și autoritățile, dar mai ales publicul din Suceava și, de asemenea, să văd dacă ceea ce e acolo corespunde planurilor mele de viitor, proiectelor de viață. Și așa am acceptat acest interimat.

Și apoi cum v-ați hotărât să candidați la concurs?

Mi s-a părut că e o foarte mare zonă de dezvoltare a Teatrului din Suceava, în sensul că destul de puțin public, din păcate, a fost la teatrul ăsta, care a însemnat că avem unde crește. Mi s-a părut că se poate crește și pe diversificarea repertorială, pentru că a fost destul de unilateral stilistic ceea ce s-a pus, dar și pentru că am văzut unele spectacole pe viu, altele înregistrate, și unele dintre ele mi s-au părut o premiză foarte bună pentru viitor, cum e Pădurea Asumaților, pusă de Andrei Măjeri, de exemplu, sau Pisici 1 și 2, făcute de Bobo Burlăcianu, spectacole care mi s-au părut că sunt o bază bună pentru plecare.

Am văzut o trupă dornică să lucreze, acceptând și roluri mici, fără discuții, am avut și o primire foarte caldă a oamenilor pe stradă. Toate ăstea m-au făcut să mă gândesc că am putea face acolo niște lucruri importante.

Ok, eu am în față documentele publicate de Luana Popa în Crai Nou și sunt în mod evident mai multe paragrafe copiate din proiectul de management de la Pitești 2021. Cum comentați, cum v-ați gândit să copiați acele paragrafe?

Nu sunt copiate. S-a acreditat o idee falsă pentru publicul care nu știe. Nu există plagiate în proiecte. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat, este un instrument de lucru pe baza căreia se va face activitatea ulterioară, nefiind nici în punctul ăsta ceva definitiv, pentru că, în funcție de echipa cu care lucrez într-un teatru și pe care nu o cunosc înainte de a fi acolo, în funcție de dinamica actorilor, spectatorilor, se modifică.

Dar, îmi cer scuze, trebuie să vă întrerup, pentru că spuneți că nu este plagiat. Conform legii și conform marilor universități, plagiat înseamnă copierea unor paragrafe fără ca acestea să aibă sursa inițială atribuită. Aici sunt copiate cuvânt cu cuvânt, fără sursă.

Da, doar că asta spuneam: în mediul academic, în mediul de creație, acolo există plagiatul. Nu la proiecte. Pentru că un proiect de management e obligatoriu să știe de bunele practice din alte teatre.

Are o structură obligatorie de analiză, de factori care sunt în toate proiectele. E o structură obligatorie care vine din caietele de sarcini, care caiete de sarcini, de obiective, sunt la rândul lor destul de asemănătoare.

Da, înțeleg, doar că plagiatul este plagiat oriunde el ar fi practicat, indiferent că e o instituție de cultură sau de educație, e o lucrare scrisă.

Nu. Înseamnă că dumneavoastră nu ați preluat aici niște idei generale, ați copiat cuvânt cu cuvânt, conjuncție cu conjuncție, virgule, puncte, exact ordinea din proiectul de la Pitești 2021. Or asta este copiere fără atribuirea unei surse.

Sunt două aspecte aici.

Unul dintre ele se referă la faptul că tot ceea ce este proiect aplicat este conținutul dur al proiectului, este tot gândit pentru Suceava și atunci sunt ideile de noutate care nici vorbă să fi fost copiate și, pe de altă parte, am lucrat cu o echipă de-a lungul timpului, eu lucrând pentru alții și dând idei.

Iar când a venit momentul să fac proiectul meu, am luat din ideile personale și din ideile comune.

Păi și cui i-a fost lene să precizeze sursa?

Cu autorii proiectului din care s-a luat lucrasem eu însumi când au făcut ei proiectele.

N-am înțeles, puteți să repetați, vă rog, că nu este clar ce ați spus mai devreme.

Am lucrat cu o echipă care a făcut proiectul de acolo, despre care vorbim acum. Acum nu știu despre care proiect vorbiți, pentru că eu n-am vrut să spun, dar din proiectul original s-au luat lucruri și în proiectele următoare acolo.

Dar ce înseamnă “s-au luat”? Dumneavoastră ați redactat acest proiect sau ați avut o echipă?

Am avut o echipă cu care am lucrat și echipă pentru care lucrasem și înainte, când au fost proiectele lor.

Dumneavoastră ați participat la un concurs public ca persoană fizică, nu cu o echipă. Adică trebuia să fiți autorul proiectului de management.

Faptul că am lucrat cu o echipă nu mi se pare nimic rău. Nu poate fi din capul unui singur om ceea ce se scrie într-un proiect de management. Nu se poate să nu te consulți, așa cum lucrez și mai departe ca manager.

Înțeleg, una este să te consulți cu colegi de breaslă și alta este să asumi niște paragrafe copiate dintr-un proiect anterior.

Care au fost, la momentul respectiv, gândite împreună cu mine sau, una dintre ele, de către mine.

A, deci dumneavoastră ați fost coautor al proiectului de la Pitești 2021?

Să nu-i spunem coautor, să spunem că am făcut parte din echipă și sunt și idei de-ale mele și idei reieșite din discuții într-o echipă.

Deja există mai multe luări de poziții publice ale unor oameni de cultură care spun că dumneavoastră nu mai aveți credibilitate să conduceți o instituție publică de cultură. Cum le răspundeți acestora?

Cu fapte.

Adică?

Cu ceea ce am început deja să fac acolo și cu faptele care vor urma. Am făcut deja un proiect care este, nu știu dacă unic, ca să nu mă laud, cum face toată lumea, un proiect care se numește Festivalul Cetății, un festival de întreținere a interesului public pentru teatru, pe parcursul întregului an. Am invitat, în deschiderea lui, Teatrul Bulandra, cu spectacolul Artă, și vor continua lucrurile astea. Am început repetițiile cu Horia Suru pentru un spectacol.

Acum că s-a dat derogare la OUG 52 începem lucrul pentru un spectacol pentru copii, ceea ce nu s-a mai făcut demult acolo, un festival de teatru pentru copii. Ele tocmai certifică faptul că sunt elemente gândite special pentru Teatrul din Suceava.

Vom face, din câte știu eu, nu mai există un festival târg de inteligență artificială și noi tehnologii aplicate și aplicabile în teatru, în așa fel încât să fie interesant pentru specialiști și public din toată țara, dar mai ales pentru publicul tânăr și foarte tânăr.

Am înțeles, este evident că aveți foarte multe proiecte, dar aș vrea să vă întreb ce veți face în situația în care artiștii angajați ai Teatrului Matei Vișnec și colaboratori ai teatrului vă vor cere demisia în urma acestei situații?

Ce să spun? Vom vedea dacă se va întâmpla lucrul ăsta, vom vedea la momentul respectiv. Am fost un generator de idei tot timpul. M-am rugat la Dumnezeu să fiu sănătos, să le pot pune în practică, nu să iau de la alții.

Aveți vreun regret legat de copierea acestor paragrafe fără să spuneți care este sursa?

Da, odată că nu am știut și nu am văzut în niciun proiect de management citarea altor surse. Vă rog să-mi spuneți dacă dumneavoastră ați văzut, dar eu nu am văzut nicăieri citarea.

Dar e o chestie elementară pe care o învățăm în școală, în gimnaziu, că dacă luăm un paragraf de undeva, spunem sursa.

Înseamnă că nu e școala generala dacă se întâmplă lucrul ăsta și nu e singurul proiect. Sigur că am regretul unei atenții care ar fi trebuit să fie mai mare în ceea ce mă privește. Învățăm cu toții din lucrurile astea. Eu sunt pucul într-un meci de hochei care are echipe cu interese politice, financiare. Și s-a găsit chestia asta care, da, e regretabilă. Da, e regretabilă. M-ați întrebat dacă îmi pare rău. Îmi pare rău, nu sunt nebun.”, a declarat azi Adrian Păduraru pentru Cultura la dubă.

Teatrul Matei Vișniec din Suceava a luat naștere în urmă cu 10 ani și poartă numele celui mai cunoscut dramaturg român contemporan, Matei Vișniec, decorat de președintele Franței cu ordinul de Cavaler al Artelor. Recent, Matei Vișniec a fost invitat recent să și monteze la Suceava un spectacol, în calitate de regizor, după cartea sa, Cabaretul cuvintelor.

Acesta se declară amărât de situația expusă de presa locală și vorbește despre o ingerință sistemică a politicului în cultură.

MATEI VIȘNIEC, dramaturg

“Există o ecuație greu de rezolvat nu numai în România, ci și în alte țări, precum Franța: cum să asiguri independența sferei artistice față de cea politică? Într-un oraș mic, în care un teatru municipal este finanțat exclusiv din bugetul local, această “ecuație” a independentei artistice ține de “cvadratura cercului”.

Într-o democrație, cultura, ca si justiția, ca și presa, ar trebui să fie forme de contraputere, și își pot exercita acest rol dacă sunt independente. Când creativitatea și independența artiștilor depind, însă, de bugetele acordate de putere, ceva se complică.

Poate că membrii juriului care analizează proiectele de management ar trebui trași la sorți (dintr-o listă de profesioniști ai culturii recunoscuți ca valoare și onestitate), astfel încât să nu mai poate exista “aranjamente”. Dar chiar și în acest caz, dacă un proiect valoros nu este susținut financiar la nivel local, el nu are nici o șansă de a se concretiza.

Poate că pe acest plan o dezbatere la nivel național ar fi importantă. Chiar și în Franța, unde bugetul pentru cultură este de peste 1% din PIB, apar uneori scandaluri legate de numiri “politice” în fruntea unor teatre. Cum să reziste, deci, o eventuală “independență” a sferei artistice în România, când bugetul la noi este de 0,07% din PIB?

Recent am montat la Suceava un spectacol intitulat “Cabaretul cuvintelor” pentru a marca 10 ani de la crearea acestui teatru care îmi poartă numele. Am vrut ca numele meu să fie un simbol al încrederii în cuvânt, în rolul artei și al creativității, chiar al rezistenței prin cultură în fața industriei de divertisment cu totul devoratoare, precum si a multor ideologii și obscurantisme toxice. Chiar și în acest moment în care resimt o puternică amărăciune, mă oblig să nu întrerup dialogul cu cuvântul speranță.

Evident că nu aprob și nu justific nici o formă de plagiat.”, a declarat Matei Vișniec pentru Cultura la dubă.

Regizorul Andrei Măjeri, premiat cu Premiul UNITER pentru regie, dat de către Adrian Păduraru exemplu de bună practică pentru spectacolul Pădurea Asumaților, montat însă în mandatul managerului interimar anterior, spune că e necesară o anchetă în acest caz. “Dacă se dovedește a fi reală situația plagiatului, atunci aș vrea să nu fiu asociat cu un asemenea context, pentru că bunul meu nume, la care am muncit, ar fi afectat.”, declară Măjeri pentru Cultura la dubă.

ANDREI MĂJERI, regizor

“Plagiatul este furt. Punct. Nu există furt mai mare, furt mai mic. Furtul intelectual este extrem de grav. Vorbesc din perspectiva unui om care a trecut prin rigoarea academică a unui doctorat. Cred că și concursurile pe posturi publice ar trebui să aibă sisteme de verificare a plagiatului. Sper ca situația de la Suceava să se investigheze asiduu, pentru a nu plana ecoul acestui incident pe bunul renume al instituției.

Am avut plăcerea să lucrez la Suceava iarna trecută, unde am întâlnit un mediu de lucru extraordinar și un public inteligent. Spectacolul nostru a fost extrem de bine receptat de critică și s-a plimbat în această toamnă la festivaluri de renume, la Constanța, Brăila, Chișinău și Iași. Un adevărat tur de forță. Pentru cei care nu cunosc sistemul teatral, regizorul își cedează drepturile asupra actului artistic către producător (reprezentat vremelnic de te miri cine), dar poate fi alături pe cât posibil în aspecte care țin de mobilitatea și promovarea spectacolului semnat.

M-aș fi bucurat ca noul manager să aibă curiozitatea să mă cunoască, fie doar și telefonic, să ne ureze baftă la vreuna dintre aceste deplasări. Culmea, tot “fosta manageră” m-a sunat. Sigur că ce vorbesc eu aici sunt aspecte legate de etichetă și bună creștere.

Sper ca actorii să decidă să vorbească (deși e greu sub instabilitatea contractelor pe termen determinat), toți cei din instituție care pot ajuta la clarificarea acestui incident să se poziționeze, iar autorul dramatic al cărui nume îl poartă teatrul să aibă o opinie fermă.

Nu se poate construi calitate decât cu o reală coloană vertebrală. Poate e un semnal trist către noi ca breaslă, dar și pentru minister și alți ordonatori de credite, că aceste concursuri ar trebui mai puțin politizate. Consider că și comisiile din aceste locuri unde planează suspiciuni ar trebui să fie anchetate. Altfel, practica se va perpetua, dacă nu e deja încetățenită.

Consider că e important să aibă loc o anchetă. Totodată, cred în prezumția de nevinovăție a oricui, căci am urticarie la artiștii care fac din orice prilej un statement pe teritorii pe care nu le cunosc, sau pe care le compilează urechistic. Toți managerii trec prin momente de contestare, dar aici probele par (la o primă vedere) vehemente, limpezi. Totuși, un context jurnalistic nu e 100% probat juridic. Dar e nevoie să nu fie îngropat sub preș. E un prim pas, alături de solidarizarea breslei.”, spune Andrei Măjeri.

Pentru a înțelege ce implicații legale are această situație, am solicitat un punct de vedere avocatei Carmen Crețu. Iată ce spune aceasta:

“Concursul pentru funcția de manager al unei instituții publice de cultură este reglementat de O.U.G. nr. 189/2008, care impune criterii stricte de legalitate. În situația în care numirea a fost deja validată, suspiciunea de plagiat a proiectului de management nu poate fi ignorată.

Dacă suspiciunea se confirmă, fapta constituie temei suficient pentru revocarea numirii și rezilierea unilaterală a contractului de management.

În ipoteza în care Primăria refuză să intervină, singura cale de restabilire a legalității rămâne acțiunea în contencios administrativ, formulată de către candidatul care a pierdut concursul sau de cǎtre orice persoană ori instituție cu interes legitim. Prin această acțiune se solicită anularea hotărârii/dispoziției de numire, iar instanța poate dispune efectuarea unei expertize de specialitate pentru a stabili în mod definitiv existența sau inexistența plagiatului.

O suspiciune serioasă de plagiat, odată confirmată, face ca rezultatul concursului să fie vulnerabil. Fie că acționează Primăria din oficiu, fie că intervine instanța, legea oferă instrumente solide pentru ca un concurs viciat să fie anulat.”, declară Carmen Crețu, avocată.

Contracandidatul lui Adrian Păduraru la concursul de management a fost tânărul Horia Andrei Butnaru, actor angajat al Teatrului Matei Vișniec. Acesta declară că se gândește să boicoteze colaborarea cu actuala conducere și să consulte un avocat pentru a acționa în instanță.

HORIA ANDREI BUTNARU

“Legea spune că acel proiect de management trebuie elaborat de către candidat. Eu, ca artist, în mod normal, aș refuza în continuare lucrul mai departe la această instituție. E și un risc pe care mi l-am luat de la început oricum, din momentul în care am candidat pentru această funcție, pentru că, odată ce câștigam acest concurs, puneam pe primul plan managementul și lăsam cariera artistică la o parte complet. Așa că nu am de pierdut foarte mult din punctul ăsta de vedere.

Colegii din teatru ce spun despre situația asta?

Pentru colegi nu pot să vorbesc în numele lor. Dar pentru colegii din teatru este destul de complicată situația și pentru mine este complicată, de asemenea. Noi întotdeauna am avut, adică de la început, acum 9 ani – 10 ani de la înființare, contractele pe perioadă determinată, pe un an. E destul de sensibil. Oamenii se tem că-și pierd locurile de muncă. Ceea ce este absolut de înțeles din punctul meu de vedere.”, declară Horia Andrei Butnaru.

Primăria Suceava nu a oferit până acum un punct de vedere.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “Lene de redactare”. Cazul plagiatului de la Teatrul Matei Vișniec din Suceava appeared first on Cultura la dubă.

Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, semnat de Natalia Intotero în luna mai și publicat în Monitorul Oficial la 1 iulie 2025, zilele de weekend lucrate trebuie compensate cu zile libere în timpul săptămânii, în termen de 90 de zile, altfel, ele trebuie plătite.

Actualul ministru a declarat atât la Radio România Cultural, cât și la Euronews, că ministerul a acceptat cu prea mare lejeritate clauzele sindicatelor și că instituțiile publice nu dispun de fonduri pentru aceste plăți suplimentare. Demeter susține că a a fost “eliminat de la negocieri”, în vremea în care era secretar de stat, tocmai pentru că invocase aceste probleme.

Acesta a precizat, o zi mai târziu de la declarația inițială, că situația suspendării evenimentelor poate fi evitată, totuși, cu o planificare foarte bună a resurselor instituțiilor.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Natalia Intotero a explicat cum s-a ajuns la acest contract agreat de ambele părți – sindicate și Ministerul Culturii.

***

Domnul ministru Andras Demeter spune că Ministerul Culturii, în mandatul dumneavoastră, a acceptat cu foarte mare lejeritate semnarea acestui Contract Colectiv de Muncă al sectorului cultural, într-o formă foarte veche a lui, de acum 20 și ceva de ani, și că niște clauze din start nu ar putea fi respectate de instituțiile publice, din lipsă de fonduri, și totuși au fost acceptate la negocieri.

Cum explicați această situație?

Contractul Colectiv de Muncă a început să fie negociat în primele zile ale lunii februarie, în urma unei discuții la care au participat toți reprezentanții sindicatelor din domeniul cultural. În prima fază, aceștia au adus în discuție salarizarea foarte scăzută a personalului angajat în muzee, ulterior discuția s-a extins către tot sectorul cultural, referindu-se inclusiv la personal care lucrează în Ministerul Culturii.

La vremea respectivă, dânșii solicitau modificarea actualei legi a salarizării unitare, le-am spus că este un jalon în PNRR pentru o nouă lege a salarizării unitare și că trebuie să fim realiști, că n-o să fie nimeni de acord să modificăm această lege până când guvernul nu va veni cu noua lege.

Însă le-am spus că dacă pot să-i ajut cu altceva, sunt deschisă. Atunci mi-au spus că ultima dată când a fost negociat Contractul Colectiv de Muncă a fost în 1991 și că ar avea nevoie de acest contract colectiv sectorial.

Am demarat constituirea unei comisii care a purtat un dialog permanent cu reprezentanții sindicatelor. Această comisie era formată din reprezentanți de la Ministerul Culturii, serviciul legislativ, juridic, direcția economică, secretar general, secretar de stat responsabil, la vremea respectivă a fost domnul Mădălin Voicu, ulterior acesta a fost numit subsecretar, iar domnul secretar de stat Demeter Andras a preluat atribuțiile domnului Mădălin Voicu și a devenit și coordonator al acestei comisii.

Inițial, ne-am asumat ca acest contract să fie finalizat în prima săptămâna a lunii aprilie, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin a doua parte a lunii aprilie, reprezentanții sindicatelor au venit la minister supărați că această negociere merge foarte încet, că se ajunsese abia la articolul 34 și că nu erau toate articolele negociate și acceptate de ambele părți și au solicitat să particip.

La acea întâlnire au fost prezenți toți cei implicați, chiar și domnul secretar de stat Demeter Andras, și le-am spus că din acel moment mă voi implica personal. Am muncit alături de colegi de la primele ore ale dimineții până seara după ora 22-23.00. A fost o negociere de forță și am finalizat negocierea în aproximativ o săptămână și jumătate.

Domnul Demeter într-adevăr a participat, dar n-a mai participat chiar la toate întâlnirile.

E adevărat că l-ați dat afară din comisie?

Nu, nu l-am dat afară. Doar că m-am implicat eu, personal, mai mult. Pentru că promisesem sindicatelor și mi-am dorit ca ceea ce am promis să se realizeze, să ne ținem de cuvânt.

Dânsul a putut să participe în continuare atunci când i-a permis programul, însă am negociat și nu am trecut la următorul articol până când nu era agreat de ambele părți.

Domnul ministru a lansat această situație alarmantă conform căreia e posibil ca evenimentele culturale din sectorul public să nu mai aibă loc din toamnă pentru că instituțiile nu pot respecta acest contract, respectiv clauza care prevede plata zilelor lucrate în weekend, dacă liberele compensatorii nu sunt acordate în timp util. (n.r. 90 de zile).

Când ați acceptat acea clauză, ce ați avut în minte, că acordarea liberelor legale va fi respectată și că nu se va ajunge la plată sau că veți avea bani să le plătiți?

De asemenea, s-a discutat cu reprezentanții sindicatelor și li s-a spus că în momentul în care s-a construit bugetul pentru anul în curs, acest contract colectiv de muncă nu era în vigoare și pentru acest an trebuie să existe înțelegere din partea lor, aici vizavi de plata unor libere, în cazul în care managerul nu poate să acorde aceste zile libere, deși mă îndoiesc.

Vă dau exemplu Muzeul Astra de la Sibiu, unde e un management performant, este finanțat de la bugetul de stat prin CJ Sibiu, domnul director spunea că a primit undeva la 50-60% din buget și a terminat cu un profit de 10 milioane, toți angajații au salarii decente pentru că există și acum această prevedere, managerii să poată să asigure un venit în plus angajaților din surse proprii. O parte din manageri și-au asumat, alții nu.

S-a prevăzut și acum această clauză în contractul colectiv. Acolo există zile libere, salariu decent, instituția e deschisă publicului, deci e doar o chestiune de management.

Îmi pare foarte rău de această declarație a domnului ministru, eu nu vreau să intru în conflict cu dânsul, nici nu vreau să dau lecții de management, dar, repet, există multe instituții în care această prevedere se respectă, ca zilele de la sfârșitul săptămânii să fie recuperate în timpul săptămânii și doar dacă acestea nu sunt date, să se poată plăti.

Ca să înțelegem bine, s-a ajuns la discuții specifice pe această clauză a zilelor libere pentru că în toți acești ani în care nu a existat contract colectiv sectorial, angajaților din sistemul cultural public nu li se respecta dreptul la libere?

Unor angajați li se respecta, altora nu. Depinde de cel care conduce instituția.

Și atunci, ați fost de acord cu această clauză tocmai ca să forțați respectarea acordării liberelor, nu ca să se ajungă la plată, nu?

Categoric. Mai ales că în momentul de față există această ordonanță de urgență care oricum blochează această plată.” – a declarat Natalia Intotero pentru Cultura la dubă

Citește știrea inițială AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Natalia Intotero: “Contractul Colectiv de Muncă a fost promisiunea mea pentru angajații din sectorul cultural, care au salarii foarte scăzute și nu toți managerii le respectau dreptul la libere.” appeared first on Cultura la dubă.

Acesta dă vina pe sindicatele din cultură, care au reușit să obțină semnarea Contractului Colectiv de Muncă, prin care zilele de weekend și de sărbători legale trebuie plătite suplimentar.

“Un chelner știe că dacă se face chelner, revelionul lui nu se va suprapune cu al celorlalți oameni, de aceea există revelionul chelnerilor.” – a declarat ministrul András Demeter.

În fond, problema este că Ministerul Culturii și primăriile nu au cuprins în buget bani pentru aceste plăți suplimentare. “Sumele acesta nu vor exista mai ales în condițiile actuale de austeritate”, spune Demeter.

“Cei din sectorul privat s-au trezit și fac calcule. Sectorul public doarme-n papuci. De când sunt ministru, chiar și de când sunt secretar de stat, fiind, din păcate, martor, constrâns la pasivitate la momentul negocierii unui nou contract de muncă sectorial, la nivelul culturii, am semnalat și semnalez, pentru că perioada numirii mele coincide cu publicarea în Monitorul Oficial a acestui nou colectiv de muncă, trag semnale și comunic pe toate căile cu toată cultura instituționalizată să ia în serios asta.

Este un contract colectiv de muncă aplicabil, în vigoare, și lumea ar trebui să-și facă calcule pentru că, conform clauzelor acceptate de părți în acest contract colectiv de muncă, în mod normal, există riscul ca niciun eveniment cultural din sectorul public în zilele de sâmbătă, duminică sau sărbători legale să nu mai poată avea loc din toamnă. Mai mult decât atât, acest contract creează obligații mai ales în ograda autorităților locale, deoarece majoritatea covârșitoare a instituțiilor publice de cultură, fie biblioteci, muzee, teatre, se află sub autoritatea acestor APL-uri. Doar câteva sunt în ograda Ministerului Culturii.

Deci toată lumea care finanțează instituțiile publice de cultură, pe durata acestei veri, ar trebui să-și facă niște calcule mult mai aprofundate decât le face sectorul privat.

Sindicatele de 20 și ceva de ani încearcă, în pofida legislației, la unele legi am lucrat chiar eu, care prevăd faptul că meseriile vocaționale, cele din cultură cu precădere, sunt prin natura lor destinate publicului larg, în perioada în care acest public are timp liber. Un chelner știe că dacă se face chelner, revelionul lui nu se va suprapune cu al celorlalți oameni, de aceea există revelionul chelnerilor.

Ce sugerați? că nu ar trebui să fie plătiți suplimentar dacă lucrează în weekend?

Nu, nu a zis nimeni că trebuie să fie plătiți suplimentar. Instituțiile și practica milenară și-a cristalizat metodele. Vă dau un exemplu concret – regula în muzee este că lunea și marțea este liberă, pentru a fi compensat sâmbăta și duminica. Acum, printr-o presiune exponențial crescută a sindicatelor și o deschidere nemaiîntâlnită în 25 de ani din partea Ministerului Culturii, s-a obținut faptul că, pe lângă aceste realități, s-a instituit obligația de a plăti cu un spor foarte foarte ridicat zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în pofida recompensării acestora cu timp liber efectiv. Trebuie plătite niște sume de care aceste instituții nu au dispus și nu vor dispune, mai ales în condițiile de austeritate.”, a declarat ministrul Culturii Andras Demeter la Radio România Cultural.

Contractul Colectiv de Muncă al sectorului cultural 2025-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 1 iulie 2025. Ministerul Culturii transmitea atunci: “Implementarea acestora nu este doar o obligație legală, ci și un gest necesar de respect față de cei care, în ciuda constrângerilor, continuă să susțină activitatea culturală. Dincolo de a fi un text juridic, Contractul Colectiv de Muncă  este un angajament față de oameni, față de instituție și față de ideea de echitate.”

Contractul a fost semnat pe 12 mai 2025 de către ministrul Culturii de atunci, Natalia Intotero.

“Ne-am implicat activ pentru a susține un cadru corect, echilibrat și adaptat realităților cu care se confruntă angajații din instituțiile de cultură – fie că vorbim despre muzee, biblioteci, teatre, centre culturale sau domeniul spectacolelor și al patrimoniului”, a declarat Natalia-Elena Intotero, ministrul culturii la momentul semnării.

Potrivit contractului publicat în Monitorul Oficial, angajații trebuie să lucreze 40 de ore pe săptămână, iar cu tot cu orele suplimentare să nu depășească 48 de ore săptămânal. Zilele libere trebuie acordat, ideal, între luni și vineri, dar instituțiile pot oferi și alte libere în timpul săptămânii, compensatoriu, dacă se lucrează în weekend.

În acest context, decizia suspendării evenimentelor culturale va reveni fiecărei instituții de cultură, în funcție de bugetul de care dispune și de solicitările angajaților, dacă poate sau nu acoperi sporurile de weekend.

REACȚIA SINDICATELOR DIN CULTURĂ: “Îl invităm pe domnul ministru să studieze în detaliu domeniul pe care îl gestionează și să manifeste respect față de angajații din cultură”

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia” a reacționat în această seară la declarațiile ministrului:

“Constatăm cu profundă dezamăgire că ministrul actual al Culturii, domnul Demeter Andras Istvan, demonizează în mod nefondat sindicatele din cultură pentru obținerea unui drept legal și legitim pentru angajații care muncesc în weekend, alimentând astfel valul de antipatie la adresa bugetarilor și scindarea socială promovată de unii demnitari în această perioadă.

Clarificări necesare:

1. În muzeele României există personal dedicat, cunoscut sub denumirea de supraveghetori sau gestionari-custozi, care lucrează de miercuri până duminică, având repaus săptămânal lunea și marțea. Conform art. 137 din Codul Muncii, acest program poate fi completat cu un spor pentru timpul efectiv lucrat, negociat în mod legal. Fără munca acestui personal în weekend, cetățenii nu ar putea beneficia de acces la ofertele culturale. Numărul de ore lucrate rămâne în limita legală de 40 de ore săptămânal, iar acestea NU SUNT ORE SUPLIMENTARE.
2. Munca suplimentară, peste cele 40 de ore săptămânale, efectuată în zile libere sau sărbători legale, este remunerată conform legii și nu trebuie confundată cu munca prestată în weekend conform programului obișnuit.
3. Referitor la ceea ce domnul ministru consideră un „spor foarte ridicat”, precizăm că sporul pentru weekend în muzee și biblioteci este de aproximativ 35 de lei pe zi, respectiv aproximativ 280 de lei lunar, în condițiile în care angajatul ar lucra toate weekendurile lunii. Este de menționat că acesta este cel mai mic spor negociat colectiv de pe piața muncii, În pofida acestui spor, salariile nete ale muzeografilor, bibliotecarilor, restauratorilor, arheologilor și celorlalți specialiști sunt umilitoare, sensibil mai mic decât salariile din industria ospitalității, categorie cu care domnul ministru a ales să compare angajații din cultură. Realmente, mare parte dintre acești angajați câștigă salariul minim pe economie.

Precizări esențiale pentru opinia publică și pentru ministrul Culturii:

• Activitatea în muzee nu se încheie lunea și marțea. Aceste zile sunt doar închise pentru public, în timp ce personalul își continuă activitatea profesională.
• Profesiile din domeniul cultural, precum muzeograf, cercetător, restaurator sau bibliotecar, NU sunt profesii vocaționale în accepțiunea artistică. Aceste profesii implică muncă științifică, cercetare, formare continuă și sunt reglementate prin standarde și descriptori profesionali, fiind cuantificabile și supuse evaluării de performanță.

Recomandare finală către domnul ministru al Culturii:

Îl invităm pe domnul ministru să studieze în detaliu domeniul pe care îl gestionează și să manifeste respect față de angajații din cultură, care muncesc cu profesionalism și demnitate în condiții salariale precare. Pentru a-i mulțumi pentru comparațiile deplasate, Federația CulturMedia propune domnului ministru următorul meniu simbolic, „fine dining”:

1. Aperitiv: O clarificare publică prin prezentarea corectă a datelor și situației reale din cultură.
2. Fel principal: O friptură „bine făcută” în luna lui Cuptor, însoțită de scuze publice și o salată cu comparații reale între aportul instituțiilor de cultură (muzee, biblioteci, centre culturale) la bugetul de stat și remunerația umilitoare a specialiștilor.
3. Desert: O petiție cu strângere de semnături, deja în curs de preparare, pentru demersuri legale ulterioare.

Semnat,
CHELNERII DIN CULTURMEDIA”

UPDATE 19.07: Ministrul Culturii a revenit cu precizări la Euronews România. Acesta a spus că există în continuare riscul ca evenimentele culturale să nu mai aibă loc în weekend, dar că această situație poate fi evitată dacă se face o bună planificare la nivel de instituții. Potrivit acestuia, recuperarea liberelor legale trebuie acordată în termen de 90 de zile și doar dacă acest termen este depășit, atunci angajații vor primi sporul de weekend lucrat.

Interviul complet aici:

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Spectacolele de teatru, concertele și accesul la muzee ar putea fi suspendate în weekenduri, începând din toamnă, spune ministrul Culturii appeared first on Cultura la dubă.

Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iasi a transmis azi un comunicat de presă prin care anunță că anulează spectacolul regizat de Mihai Mălaimare, La margine de Copou, după afirmațiile făcute de acesta pe pagina sa de facebook și condamnate public de Institutul Național pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Mihai Mălaimare a scris pe 5 mai:

“În urma discuțiilor tensionate din spațiul public petrecute în ultimele zile, revenim și subliniem faptul că Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași condamnă orice declarație și manifestare de tip extremist. Apelul la solidaritate si discernământ nu trebuie înțeles ca o măsură de acceptare a oricărei forme de derapaj, ci este un îndemn de a ne păstra calmul. Totodată, ne reafirmăm cu tărie respectul pentru democrație și valorile europene.

Date fiind toate acestea, proiectul „La margine de Copou” este oprit, iar reprezentațiile deja anunțate și promovate au fost suspendate.” – a transmis instituția.

De asemenea, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu anunță că va reevalua colaborarea cu profesorul Mihai Mălaimare.

𝐏𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 „𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐥𝐚𝐠𝐚” 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐌𝐚̆𝐥𝐚𝐢𝐦𝐚𝐫𝐞

“Urmare a declarațiilor cu caracter extremist făcute în spațiul public de către actorul Mihai Mălaimare, opuse valorilor de toleranță și echitate asumate de ULBS prin misiunea sa educativă și rolul său în comunitate, conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu va analiza cu celeritate cadrul colaborării cu acesta, în proiectele derulate prin Facultatea de Litere și Arte.

Ne exprimăm pe această cale regretul față de decizia unei astfel de poziționări a unei figuri artistice proeminente, care alege la maturitatea profesională ieșiri din scenă violente, manifestate prin asumarea publică a unui discurs extremist, de care ne delimităm cu fermitate.”

Mihai Mălaimare a reacționat pe pagina sa de facebook și a spus că este “siderat de amploarea reacţiilor şi de interpretarea abuzivă care s-a dat postării sale” – “Nu sunt zile ușoare pentru mine, chiar dacă știu că sunt acuzat aiurea și că a trebuit să suport un concert de invective cum rar mi-a fost dat să citesc, dublate de nenumărate amenințări de o violență teribilă, aproape neverosimile pentru mine, chiar dacă nimic nu mă mai miră de o bună bucată de vreme”. Acesta a anunțat că va dispărea definitiv de pe facebook și, cel puțin momentan, și-a închis pagina.

Știrea inițială AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Universitatea de Arte din Iași suspendă definitiv spectacolul lui Mihai Mălaimare, după ce acesta a amenințat cu trimiterea la canal appeared first on Cultura la dubă.

Marius Lulea a lăudat atitudinea lui Nicolae Ceaușescu față de ocupația sovietică, precum și regimul comunist, pentru construcția de locuințe și hidrocentrale.

Iată declarația sa:

“Și Ceaușescu era suveranist, eu chiar îmi aduc aminte că a luat o poziție curajoasă și suverană în 1968, atunci când a fost singurul președinte din blocul comunist care a avut curajul să se ridice demn împotriva ocupației sovietice din Cehoslovacia. Nu sunteți în măsură să criticați un regim care a construit milioane de apartamente, sute de hidrocentrale, care a făcut bine pentru această țară, dincolo de zona de ocupație în care noi ne aflam. Dumneavoastră ați distrus tot ce s-a construit bine în timpul regimului comunist” – Marius Lulea, vicepreședintele AUR, la Antena 3 CNN. Video poate fi urmărit AICI la minutul 1:27:35.

Reacția președintelui Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, prof. dr. Daniel Șandru:

“Afirmațiile lui Marius Lulea, vicepreședinte AUR, în care îl elogiază pe dictatorul Nicolae Ceaușescu (făcute în cadrul emisiunii moderate de jurnalistul Mihai Gadea, ieri seară, la Antena 3, nu reprezintă doar o distorsionare gravă a adevărului istoric, ci și o încălcare a legislației în vigoare.

Ordonanța de Urgență nr. 31/2002 interzice în mod explicit promovarea cultului persoanelor condamnate pentru crime împotriva umanității – iar Nicolae Ceaușescu, liderul unui regim declarat oficial ilegitim și criminal, se încadrează fără echivoc în această categorie, fiind condamnat pentru genocid.

Este inadmisibil ca, într-o campanie electorală desfășurată într-un stat membru al Uniunii Europene, un lider politic să invoce “suveranismul” unui dictator pentru a justifica o formă mascată de reabilitare a totalitarismului comunist. Nu putem tolera, sub pretextul unor discutabile “realizări”, uitarea suferinței a milioane de români lipsiți de libertate, hrăniți cu frică și supravegheați de un aparat represiv care a distrus destine și vieți.

Într-o democrație autentică, memoria victimelor nu poate fi relativizată, iar spațiul civic nu poate fi contaminat de discursuri care glorifică trecutul dictatorial. E responsabilitatea noastră, a tuturor, să sancționăm public asemenea derapaje și să ne reamintim că libertatea nu se construiește pe uitare și nostalgie, ci pe adevăr, justiție și respect față de lege și demnitatea umană.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului depune plângere penală împotriva lui Marius Lulea, vicepreședintele AUR, pentru elogierea lui Nicolae Ceaușescu appeared first on Cultura la dubă.

“Cred că Tezaurul nostru ar trebui să fie văzut aici, acasă, de către toți cei interesați. E importantă diplomația culturală, se pot face multe evenimente în continuare, dar cred că trebuie să fim mai atenți cu ceea ce am primit, cu binecuvântare, de la cei care au făurit România așa, cu toate formele ei, în istorie.

Cadrul legislativ trebuie îmbunătățit. Dar ceea ce înseamnă Tezaur, trebuie să ne uităm puțin în jurul nostru și la alte state. Și vă mai spun ceva.

Dar în egală măsură o posibilitate de a descoperi mai mult România. Pentru anumite expoziții se pot face replici, deci pot fi găsite soluții.

Nu trebuie să mai existe nicio situație care să pericliteze bogăția noastră. Trebuie să păstrăm patrimoniul cultural românesc și să-l promovăm cum putem mai bine. Dar păstrarea trebuie să existe din punct de vedere legal, din punct de vedere moral.

Directorul ICR de la Cracovia era mâhnit pentru că expoziția trebuia să ajungă și acolo. O să încercăm să păstrăm activitățile de diplomație culturală, dar trebuiesc acestea făcute în condiții de siguranță pentru patrimoniu.

Să încercăm să îi atragem pe iubitorii de cultură să descopere România. Asta nu înseamnă că întrerupem activitățile diplomatice culturale. Se pot face. Vă dau un exemplu.

La Târgul de Turism, în fiecare an, pentru că sunt locuitor al județului Hunedoara, reprezentanți ai instituțiilor de specialitate din Hunedoara vin cu copii ale brățărilor dacice. Și vin turiști, își fac fotografii. Și întotdeauna le-am spus: originalul îl găsiți la Muzeul Național de Istorie.”, au fost declarațiile ministrului Culturii, Natalia Intotero.

Președintele Comisiei Naționale a Muzeelor, Emanuela Petac, a declarat că varianta trimiterii unor copii ale bunurilor de patrimoniu nu este o practică obișnuită.

“Vă spun sincer că nu se practică așa ceva, nu este o practică internațională. Dacă eu mă duc la Luvru sau la British Museum sau la orice muzeu serios, nu mă duc să văd copii.”, a declarat acesta.

Azi, ministrul Intotero l-a demis pe Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României. Detalii AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Intotero: “Tezaurul nostru ar trebui să fie văzut acasă. Să fim atenți cu ceea ce am primit, cu binecuvântare, de la cei care au făurit România.” appeared first on Cultura la dubă.

Aceasta face trecerea de la Ministerul Familiei la Ministerul Culturii. După ce audierile miniștrilor au durat doar câteva ore, votul de învestitură în Parlament, care are loc în aceste momente, este doar o formalitate, PSD + PNL + UDMR + grupul minorităților având majoritate.

Întrebată la ieșirea de la audiere ce carte a citit ultima dată, aceasta a răspuns: “Citesc în fiecare seară Psaltirea şi am recitit „Cărarea Împărăţiei” de Sfântul Arsenie Boca de la Prislop, care se află în judeţul meu, judeţul Hunedoara, dar este sfântul nostru, al tuturor.”

Întrebată care este ultimul film văzut, aceasta a spus că a fost atât de ocupată în ultimii ani încât “nu prea am avut timp și pentru această bucurie sufletească”, dar că speră să vadă de sărbători “cel puțin un film. Mă gândesc la un film românesc, lansat nu de mult timp pe o platformă, un film care relatează zilele Revoluției din decembrie 1989 și cum nu s-a mai apucat acel sfârșit de an.”, referindu-se la Anul Nou care n-a fost, regizat de Bogdan Mureșanu, dar fără să precizeze numele filmului.

Aceasta a declarat că intenționează să faciliteze accesul tinerilor la vouchere culturale, astfel încât să îi țină pe aceștia departe de droguri, că ar vrea să crească lanțul de cinematografe la nivel național, “încurajând autoritățile locale să acceseze fonduri” și că vrea să continue proiectele de patrimoniu care au primit împrumut de la Banca Europeană pentru Dezvoltare.

Mai multe despre Natalia Intotero AICI.

The post Natalia Intotero, noul ministru al Culturii: “Citesc în fiecare seară Psaltirea și am recitit Cărarea Împărăției, de Arsenie Boca.” appeared first on Cultura la dubă.

“Cea mai mare bucurie a vieții mele este să scriu ficțiune”, spune cu zâmbetul pe buze Orhan Pamuk în fața audienței strânse în Aula Universității de Vest din Timișoara.

Deși vorbim despre unul dintre cei mai populari romancieri contemporani în întreaga lume, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, prezența scriitorului turc la Timișoara Capitala Culturală Europeană a trecut aproape neobservată de presa mainstream din România.

Într-un dialog cu scriitorul Radu Paraschivescu, autorul celebrelor romane Mă numesc Roșu sau Istanbul a impresionat prin spontaneitatea plină de umor și, pe alocuri, tăioasă, precum și prin declarațiile curajoase despre abuzurile regimului Erdogan.

În seara de 3 aprilie, după o zi încărcată în care a făcut un drum Istanbul – Budapesta – Timișoara, Orhan Pamuk a ajuns la Universitatea de Vest, care a invitat anul acesta trei câștigători ai Premiului Nobel în cadrul programului Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023.

Sala nu a fost plină de studenți, așa cum ne-am fi așteptat la o conferință susținută într-o universitate, ci ocupată predominant de reprezentanți ai instituțiilor publice, profesori, scriitori sau jurnaliști.

Păcat. Ideile expuse de Pamuk ar fi fost, cu siguranță, inspiraționale pentru cei care reprezintă viitorul.

Autorul turc scrie de peste 40 de ani, iar cărțile sale au fost traduse în 63 de limbi. Până la 22 de ani și-a dorit să devină pictor, apoi, la insistența familiei, a studiat Arhitectura, la care a renunțat pentru scris.

“Când am decis să renunț la arhitectură, toată familia a fost supărată. E drept, m-am bazat pe faptul că familia mea avea ceva bani și puteam să supraviețuiesc chiar dacă romanele mele nu vor avea succes. 8 ani am încercat să public o carte, am reușit abia când aveam 30 de ani.”

A crescut printre ruinele Imperiului Otoman, bunicul său fiind dezvoltator imobiliar. Așa se face că  locuiește într-un bloc construit de acesta, numit blocul Pamuk. Până la urmă, a absolvit Facultatea de Jurnalism doar pentru a avea o diplomă universitară și și-a dedicat viața ficțiunii pe care o transpune în mii de pagini.

“Secretul scrierii e perseverența. Apoi vine inspirația, îngerul inspirației, îmi spune ce să scriu și eu scriu romane de 600 de pagini.”, răspunde glumind.

Viața și-o împarte între timpul dedicat lecturii și scrisului, drumurile către SUA, unde predă la Universitatea Columbia, și țări din toată lumea în care ține prelegeri precum cea de la Timișoara.

Distanța de orașul natal i-a oferit o altă perspectivă asupra Istanbulului și l-a ajutat în scrierile sale. “Un oraș privit de departe capătă o oarecare dulcegărie.”, explică romancierul.

Nu se vede drept un reprezentant al Estului sau al Vestului, dar își arată dezamăgirea atunci când vine vorba despre “vestificarea” tradițiilor popoarelor până la dispariția unor culturi. De aceea, privește mai degrabă cu nostalgie Istanbulul copilăriei sale, un oraș sărac pe care și-l amintește în alb și negru, nu colorat de sediile băncilor și ale farmaciilor, cum e în prezent.

“Îmi place Istanbul iarna, este alb-negru și pare mai introvertit, mai sărac și, probabil, îmi amintește de copilăria mea.(…) Vestificarea națiunilor face viața puțin artificială.”

Mărturisește că este o persoană vizuală, însă nu atribuie culorilor semnificații profunde și o simbolistică. De altfel, evită să răspundă atunci când este întrebat de mesajele pe care le transmite dincolo de rânduri.

“Dacă un scriitor se gândește la simbolurile cu care lucrează, simbolurile nu mai sunt simboluri. Fie că e sau nu conștient de ele, în orice caz nu ar trebui să le explice publicului. Dacă aș spune totul, nu aș mai lăsa loc de interpretări.”

Explică, însă, că la baza construcției personajelor sale stă compasiunea, fără de care, spune el, nici civilizația nu ar fi posibilă.

“Intelectul uman are o capacitate de care rar suntem conștienți că este un lucru unic. De exemplu, eu am o pisică și ea are foarte multe calități umane, dar este o calitate pe care cu siguranță pisica mea nu o are, iar noi, oamenii, o avem. Nu doar că avem imaginație, sunt sigur că și pisica are imaginație. Dar noi ne folosim imaginația pentru a ne pune în locul altora.

Noi avem capacitatea de a vedea lumea prin ochii altor persoane și acesta este punctul de început al sentimentului de milă, al înțelegerii sau a ceea ce numim generic “compasiune”.

Arta romanului este bazată pe compasiune, pe încercarea de a ne pune în locul altora și a-i înțelege. Și arta scrierii și lectura unui roman sunt ambele bazate pe compasiune.

Citim romane pentru că vrem să vedem lumea prin ochii altora. Poate suntem plictisiți de viziunea noastră limitată și vrem să experimentăm ceea ce trăiesc alții, ce gândesc, ce le place, ce simt, ce se întâmplă cu ei când sunt furioși, când sunt îndrăgostiți. Și dorința de a-i înțelege pe ceilalți este o formă de compasiune.”

Într-o lume în care femeile sunt în continuare oprimate, iar diferențele de clasă sau rasiale fac încă victime, Pamuk subliniază nevoia de corectitudine politică, mai presus de exagerările pe care le naște uneori.

“În orice mișcare politică apar clișee și oameni care o exagerează. Dar doar pentru că unii oameni o exagerează, nu înseamnă că mișcarea e greșită.

Femeile sunt oprimate, negrii în America sunt oprimați, sunt diferențe rasiale în toată lumea, aceste mișcări sunt corecte. Dar da, sunt gesturi de reprezentare folosite mult prea mult sau noi, oamenii academici, simțim că liberatea academică e afectată de corectitudinea politică.

Dar nu vreau să spun că e greșit. E complex. Simplificarea acestui subiect, a ceea ce se întâmplă în lume, este, de asemenea, greșită.”

Militant pentru drepturile omului, în special pentru libertatea de exprimare, Pamuk a fost în 2005 subiectul unui controversat proces în Turcia, fiind condamnat în primă fază pentru “insultarea forțelor armate turcești” și a conceptului social de „turkishness” după ce a declarat că “30.000 de kurzi și un million de armeni au fost uciși aici. Și aproape nimeni nu îndrăznește să menționeze asta. Așa că o fac eu.”

Reacțiile internaționale la procesul său au fost impresionante. Celebrii autori José Saramago, Gabriel García Márquez, Günter Grass, Umberto Eco, Carlos Fuentes, Juan Goytisolo, John Updike și  Mario Vargas Llosa au semnat o scrisoare publică prin care au susținut că procesul lui Pamuk încalcă drepurile omului. În 2006, la presiunea internațională, Turcia a renunțat la acuzații.

Azi, Pamuk nu vorbește despre propriul curaj, pe care îl minimizează cu modestie, ci scoate în evidență jurnaliștii turci care confruntă regimul de la Ankara.

“În Turcia nu există libertate de exprimare. Adevărații oameni curajoși din Turcia sunt jurnaliștii, nu scriitorii.

Mergeam pe stradă în Istanbul, păzit de bodyguardul meu, și m-am întâlnit cu un amic jurnalist. I-am spus: îmi pare rău că ai fost în închisoare.

Iar el zice: ți-am citit romanele.

Sper ca Erdogan să piardă puterea la următoarele alegeri, iar Turcia să fie o țară liberă.”

Întrebat dacă a fost vreodată interesat să intre în politică, romancierul se declară fericit cu viața pe care o are și pe care nu ar vrea să o schimbe.

“Sunt extrem de recunoscător că mi-am petrecut 45 de ani scriind. De ce aș intra în politică? Îmi transmit deja ideile în întreaga lume. Politica necesită anumite caractere, nu vreau să spun lucruri rele, dar eu nu sunt unul dintre acele caractere.”

Se declară o persoană solitară, așa cum crede că e orice scriitor. Își petrece cel puțin 12 ore pe zi citind și scriind și are acasă o bibliotecă de 200.000 de volume. „Cărțile sunt parte importantă din viața mea. Nu mi-aș putea imagina viața fără cărți.”

Totuși, toate cele declarate pălesc atunci când vine vorba despre cutremurul catastrofal care a devastat țara sa. În Turcia peste 50.000 de oameni și-a pierdut viața, iar alți 8000 au murit în Siria.

Vizibil emoționat, își stăpânește cu greu lacrimile când este întrebat cum a perceput această tragedie.

„Conform statisticilor oferite de guvernul turc, au murit 48.000 de oameni, dar tot restul lumii spune de peste 100.000 de morți. S-a întâmplat în mare parte din cauza construcțiilor proaste.

Eu am realizat că aparțin profund unei națiuni pentru că împărtășesc tristețea ei.

Am fost devastat, în depresie, că nu puteam face nimic. Este cu atât mai trist cu cât experții ne-a avertizat că asta se va întâmpla și nu s-a schimbat nimic. Chiar s-a întâmplat. Acum aceiași experți ne spun că se va întâmpla și în Istanbul și probabil mult mai mulți oameni vor muri.

Sunt profund devastat de ce s-a întâmplat și port această tristețe cu mine. Mulțumesc că mi-ați dat ocazia să îmi exprim tristețea față de această tragedie.”

A doua zi, Pamuk a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest. De această dată, în fața sa au fost prezenți numeroși studenți.

“Dacă mergi la o universitate, definiția unei națiuni e că împărtășești limba, istoria, geografia comună și așa mai departe. Și poate definiția unei națiuni ar trebui să includă și tragedia comună. Vin din această tragedie comună și va dura ceva timp să îmi revin.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “Compasiunea face posibilă civilizația” – Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, la Timișoara appeared first on Cultura la dubă.