Invitat la Academia Română pe 31 martie 2026, regizorul Cristi Puiu, unul dintre pionierii noului val românesc, a susținut o conferință de aproximativ două ore, pe tema “De ce filmez? Cineastul – un alt administrator, un alt Jonas pironit între Scila și Caribda”. Evenimentul a avut loc în Aula Academiei Române și face parte din seria de conferințe „Ora de știință. Invitații Academiei Române”, un proiect inițiat în urmă cu patru ani și care a reunit nume sonore ale culturii și științei românești. Coordonator și moderator: acad. Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române.

Cristi Puiu a povestit în fața academicienilor și a studenților UNATC prezenți la eveniment parcursul său profesional, a vorbit despre eșecuri și frica cu care se confruntă un regizor, dar și cum este lucrul cu actorii și cum încearcă să transpună în filme cele mai intime gânduri ale sale.

Redăm aici câteva dintre ideile prezentate în conferință:

• “Nu m-am socotit niciodată cineast. Nu mi-am găsit niciodată locul. Am ajuns să fac liceul în 7 ani, am fost și repetent și exmatriculat. Am avut un parcurs foarte accidentat și asta cred că din pricina faptului că nu mi-am găsit locul.

• Relația mea cu filmul s-a născut din poziția de spectator. Nu am visat să mă fac regizor. Am dorit toată viața mea să fac pictură. S-a întâmplat un accident. Am picat la admiterea la Tonița la treapta I. Lucrul ăla m-a modificat destul de zdravăn. Dacă nu l-aș fi cunoscut pe Matei Șerban Sandu, prietenul meu, nu m-aș fi întors la pictură niciodată și poate că n-aș fi ajuns niciodată aici, la cinema.
• Drumul către cinema a trecut, în cazul meu, prin pictură.

• De ce filmez? Iată o întrebare care pare a rezolva, în mod paradoxal, dilema lui André Bazin, conținută în celebra interogație «Qu’est-ce que le cinéma?». Cu adevărat, dacă înțeleg de ce filmez e posibil să înțeleg și ce este cinemaul.

Parafrazându-l pe Camus, voi spune că nu există decât o singură problemă fiozofică cu adevărat importantă atunci când vorbim despre cinema, iar aceasta este filmarea propriu-zisă, alegerea pe care eu o fac între a filma și a nu filma. Sau, și mai precis, cum spune David Perlov în Yoman/Diary: «The warm soup is tempting, but I know I must choose from now on: to eat the soup or to film the soup.»

• Eram student în anul 1, la Geneva, studiam pictura la Ecole Supériore des Arts Visuels, iar facultatea avea o secțiune de cinema. Și după anul 1 am zis că o să dau examen la cinema, fiindcă aș vrea să învăț ceva. Să rămân la secția de pictură nu mai aveam mare lucru de învățat. Să nu mă înțelegeți greșit, învățăm tot timpul, dar la un moment dat trebuie să ieși din școală și să înveți tu, de unul singur, în atelier, de capul tău, să-ți cauți vocea.

• Curiozitatea m-a împins să fac cinema și din curiozitate am ajuns să fac și pași ulterior. După ce m-am întors din Elveția, nu am crezut că voi putea face film în România, din cauza felului în care era administrat acel domeniu, cum ai fi putut ajunge să obții fonduri. Și am rămas cumva în atelier. Am pictat.

Iar la un moment dat s-a întâmplat o întâlnire cu oameni activi în lumea filmului. Găsindu-mă la Timișoara, preluând un documentar de televiziune, pentru Atomic TV, am ajuns să întâlnesc niște oameni care să intre apoi în proiectul de film pe care-l pregăteam cu Răzvan Rădulescu, care a devenit ulterior Marfa și banii.

• Întâlnirea cu cinemaul a fost destul de violentă. Era o epocă destul de tulbure, nici acum nu este mai luminoasă, dar anul 1999 a fost un an cât se poate de tulbure. Iar această dorință de a face film vine la pachet cu compromisuri de tot felul. Dar lucrul cel mai greu n-a fost legat de chestiunile administrativ-financiare.
• Lucrul cel mai greu a fost și este în continuare cel mai greu – să articulez, să traduc într-o limbă comună, să găsesc tonul potrivit, vorbele potrivite, pentru a putea ajunge la colaboratorii mei atunci când le vorbesc despre intențiile mele de regizor. Trebuie să pui în cuvinte lucrurile cele mai importante, iar lucrurile cele mai importante, evident, nu poți să le pui în cuvinte.

• Actorii mă întreabă, cum să fiu, așa ca-n viață?  Nu, tocmai. Nu. Pentru că în viață mințim. În viața reală purtăm măști, fără să vrem să mințim, fără să vrem să ascundem adevărul, dar nici nu ne grăbim să-l spunem.

• Nu există adevăr dacă nu există dragoste.

• În momentul în care am făcut Marfa și banii îmi doream foarte mult să fiu onest față de mine însumi, pentru că în viața reală nu sunt.

• Acum am scris un text îngrijit, dar sunt mai importante crochiurile, ciornele, cum am ajuns să pun cuvintele alea împreună.

• Lucrul la film este o luptă pe care o duci permanent cu frica. E o frică permanentă, iar asta-i afectează și pe actori și pe oamenii din celelalte departamente, care-și pun semnătura pe film.
• Vei fi pus în situația de a da afară actori, scenografi, operatori, de a lua niște decizii care nu te așază tocmai în poziția artistului, ci mai degrabă în poziția vătafului pe moșie, lucru pe care, în mod real, nu și-l dorește niciun regizor. Dar trebuie să faci lucrurile astea pentru a trage barca la mal.
• Și ca să faci ce, în final? Să faci un film despre care apoi publicul să spună: nu mă interesează filmele astea care-mi arată fața asta tristă a României, pentru că o văd în fiecare zi. Și asta e o minciună. Nu e adevărat. N-o vezi în fiecare zi. Pentru că în momentul în care apare în fața ochilor tăi, întorci privirea. Iar oamenii care se duc să vadă filmele astea își asumă condiția și se uită la fața asta întunecată a României, a lumii.”

Conferința poate fi văzută aici:

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Cristi Puiu: “Nu există adevăr dacă nu există dragoste. Când am făcut Marfa și banii îmi doream foarte mult să fiu onest față de mine însumi, pentru că în viața reală nu sunt.” appeared first on Cultura la dubă.

Scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu, regizat de Cristi Puiu și produs de Mandragora, „Moartea domnului Lăzărescu” a câștigat premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes în 2005 și a avut un parcurs festivalier impresionat, obținând peste 30 de premii internaționale și fiind nominalizat la European Film Awards pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu.

În 2005, filmul „Moartea domnului Lăzărescu” a primit la TIFF premiul FIPRESCI oferit de juriul criticilor internaționali, Premiul Publicului și Premiul Europa FM pentru cel mai bun film românesc, Cristi Puiu a obținut Premiul pentru cea mai bună regie, iar Ion Fiscuteanu și Luminița Gheorghiu au fost premiați pentru Cea mai bună interpretare. Din păcate, cele două figuri emblematice ale filmului, Luminița Gheorghiu și Ion Fiscuteanu, s-au stins din viață în 2021, respectiv 2007.

Filmul lui Cristi Puiu a fost distribuit în peste 100 de țări din întreaga lume. La 20 de ani de la lansare, „Moartea domnului Lăzărescu” rămâne un film esențial despre empatie, fragilitate și neasumarea responsabilităților sociale. Reluarea sa în cinematografe în această toamnă este o invitație la reflecție, adresată unei noi generații de spectatori, dar și un gest de recunoaștere a impactului său asupra cinematografiei românești și a modului în care privim societatea.

După proiecția aniversară de la TIFF, filmul va fi prezentat și la Cinema Babylon din Berlin, în cadrul RO-MANIA Film Festival (23, 25 și 27 iunie), urmând ca din toamnă să aibă loc o relansare națională în cinematografe.

„Debutul în lungmetraj al lui Cristi Puiu a pus România pe harta cinematografiei mondiale” ( Senses of Cinema ). Povestea domnului Lăzărescu, un bătrân pe moarte, care este transportat de la un spital la altul, de la începutul serii și până dimineața, de către un paramedic loial, deoarece medicii refuză să-l opereze și nimeni nu poate fi de acord asupra unui diagnostic, a captivat sute de mii de spectatori din România și din întreaga lume, câștigând și statutul de „film cult” și devenind unul dintre cele mai citate și apreciate filme românești.

„O capodoperă spinoasă” (The New York Times), lungmetrajul lui Cristi Puiu transmite „într-un mod remarcabil și neiertător adevărul că moartea nu e un moment simplu, rapid și singular, ci un proces gradual de deteriorare” (The Guardian), fiind o dramă care devine o satiră acerbă „care nu expune doar neajunsurile unui sistem medical, ci ale umanității moderne” (Empire).

Din distribuția filmului fac parte: Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu, Doru Ana, Monica Bârlădeanu, Alina Berzunțeanu, Dorian Boguță, Mimi Brănescu, Mihai Brătilă, Dragoș Bucur, Robert Bumbeș, Dănuț Chiriac, Mirela Ciobă, Laura Creț, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Alexandru Fifea, Ioan Fiscuteanu, Florina Alina Gleznea, Tudor Hristescu, Rodica Ionescu, Cerasela Iosifescu, Irina Kozsa, Iulia Lazăr, Rodica Lazăr, Șerban
Pavlu, Simona Popescu, Alexandru Cristian Potocean, Călin Adrian Puia, Anca Puiu, Emil Puiu, Iuliana Puiu, Smaranda Pui, Gabriel Spahiu, Jean Lorin Steria, Mariana Stoica, Maria Șerb, Andrei Șerban, Adrian Titieni, Cristian Turungiu, Clara Vodă, Ionel Zaharia, Florin Zamfirescu, Lorena-Andrada Zăbrăuțanu, Mircea Dinescu, Radu Moraru, Adriana Muraru.

Producător: Anca Puiu, Bobby Păunescu
Producător executiv: Alexandru Munteanu
Director de producție: Tudor Hristescu
Director locații: Oana Bujgoi Giurgiu
Asistent regie: Andreea Păduraru

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post 20 de ani de la “Moartea domnului Lăzărescu”. Filmul va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența regizorului Cristi Puiu appeared first on Cultura la dubă.

Azi au fost anunțate nominalizările la Premiile Gopo, evenimentul care premiază în fiecare an vârfurile cinematografiei românești.

Dintre filmele care au avut premiera în cinematografele din România anul trecut, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude), Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), Malmkrog (r. Cristi Puiu), Neidentificat (r. Bogdan George Apetri) și Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) sunt nominalizate la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

Filmul regizat de Ruxandra Ghițescu, Otto Barbarul, are cele mai multe nominalizări – 13, urmat de Malmkrog, cu 11 nominalizări.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Neidentificat, Câmp de maci și Luca au fiecare câte 7 nominalizări.

Una dintre revelațiile de anul acesta, tânăra actriță Ioana Bugarin, are două nominalizări, una pentru rol principal, una pentru rol secundar.

Iată lista completă a nominalizărilor:

Cea mai bună regie

• Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Cristi Puiu pentru filmul Malmkrog
• Eugen Jebeleanu pentru filmul Câmp de maci
• Radu Jude pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Ruxandra Ghițescu pentru filmul Otto Barbarul

Cel mai bun actor în rol principal

• Adrian Titieni pentru rolul Mircea din filmul Tata mută munții
• Bogdan Farcaș pentru rolul Florin Iespas din filmul Neidentificat
• Conrad Mericoffer pentru rolul Cristi din filmul Câmp de maci
• István Téglás pentru rolul Luca din filmul Luca
• Mircea Andreescu pentru rolul Emil din filmul După 40 de zile

Cea mai buna actriță în rol principal

• Andreea Grămoșteanu pentru rolul Dora din filmul Complet Necunoscuți
• Ioana Bugarin pentru rolul Mia din filmul Mia își ratează răzbunarea
• Katia Pascariu pentru rolul Emi din filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Marina Palii pentru rolul Olga din filmul Malmkrog
• Nicoleta Hâncu pentru rolul Clara din filmul Poate mai trăiesc și azi

Cel mai bun actor în rol secundar

• Alexandru Potocean pentru rolul Mircea din filmul Câmp de maci
• Dragoș Dumitru pentru rolul Bănel din filmul Neidentificat
• István Téglás pentru rolul majordomul din filmul Malmkrog
• Iulian Postelnicu pentru rolul Costin Penea din filmul Otto Barbarul
• Toma Cuzin pentru rolul Culai Ifrim din filmul Și atunci…ce e libertatea?

Cea mai bună actriță în rol secundar

• Ioana Bugarin pentru rolul Laura din filmul Otto barbarul
• Ioana Flora pentru rolul Mirela din filmul Otto barbarul
• Maria Junghiețu pentru rolul Rodica din filmul Berliner
• Maria Popistașu pentru rolul Anastasia din filmul Mia își ratează răzbunarea
• Rodica Mandache pentru rolul Floarea Plătici din filmul Luca

Cel mai bun scenariu

• Cristi Puiu pentru filmul Malmkrog
• Ioana Moraru pentru filmul Câmp de maci
• Iulian Postelnicu, Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Radu Jude pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Ruxandra Ghițescu pentru filmul Otto barbarul

Cea mai bună imagine

• Ana Drăghici pentru filmul  Otto barbarul
• Cosmin Dumitrache pentru filmul România Sălbatică
• George Dăscălescu pentru filmul Luca
• Marius Panduru RSC pentru filmul Câmp de maci
• Tudor Vladimir Panduru RSC pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun montaj

• Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Cătălin Cristuțiu pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Dana Bunescu pentru filmul Otto barbarul
• Dragoș Apetri, Andrei Iancu și Bogdan Zărnoianu pentru filmul Malmkrog
• Mircea Olteanu și Costi Zaharia pentru filmul Tata mută munții

Cel mai bun sunet

• Christophe Vintrignier, Zoran Maksimovic, Ognjen Popic, Niklas Scarp, Florin Tăbăcaru, Jean Paul Bernard pentru filmul Malmkrog
• Dana Bunescu, Michel Schillings și Hrvoje Radnic pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Dan Ștefan Rucăreanu, Ioan Filip și Matei Vasilache pentru filmul România Sălbatică
• Marius Leftărache și Dragoș Știrbu pentru filmul Tata mută munții
• Mārtiņš Rozentals, Jiří Klenka pentru filmul  Neidentificat

Cea mai bună muzică originală

• Alexei Țurcan pentru filmul România Sălbatică
• Octavian Albu “Otto”, Cardinal pentru filmul Otto Barbarul
• Petre Bog pentru filmul Tata mută munții
• Thierry Malet pentru filmul Luca
• Vasile Șirli pentru filmul Scara

Cele mai bune decoruri

• Călin Papură pentru filmul Și atunci…ce e libertatea?
• Cristina Barbu pentru filmul Luca
• Cristina Paula, Ana Barbu pentru filmul Malmkrog
• Simona Pădurețu pentru filmul Tata mută munții
• Sorin Dima pentru filmul Scara

Cele mai bune costume

• Mălina Ionescu pentru filmul Otto Barbarul
• Carmen Moldovan pentru filmul Luca
• Cireșica Cuciuc pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Nicoleta Cârnu pentru filmul Și atunci…ce e libertatea?
• Oana Păunescu pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

• Betty Făcăianu, Nicoleta Petrache, Lidia Ivanov, Camelia Borcan pentru filmul Și atunci… ce e libertatea?
• Bianca Boeroiu și Elena Tudor pentru filmul Luca
• Dana Roșeanu, Elena Tudor și  Manuela Tudor pentru filmul Malmkrog
• Daniela Busoiu și Alexandra Bârlădeanu pentru filmul Scara
• Gabriela Gociu și Manuela Tudor pentru filmul Otto Barbarul

Cel mai bun film de debut

• Casa cu păpuși (r. Tudor Platon) 
• Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu) 
• Complet Necunoscuți (r. Octavian Strunilă) 
• Otto barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) 
• România Sălbatică (r. Dan Dinu) 

Cel mai bun documentar

• Casa cu păpuși  r. Tudor Platon,  producători: Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon, Alecu Solomon | România (microFILM)
• Holy Father r. Andrei Dăscălescu, producător: Anda Ionescu | România (Filmlab)
• Ieșirea trenurilor din gară r. Radu Jude, Adrian Cioflâncă producători: Ada Solomon, Carla Fotea, Radu Jude | România (microFILM)
• În mijlocul meu, vocea r. Andra Hera, producători: Cătălin Mitulescu, Andra Hera | România (Strada Film)
• Noi împotriva noastră  r. Andra Tarara, producători: Anamaria Antoci, Anda Ionescu | România (Tangaj Production)
• România Sălbatică r. Dan Dinu, producători: Tudor Giurgiu, Matei Truța, Vlad Rădulescu | România (NTD Film, Libra Films, HBO Europe, Avanpost Media)

Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune

• Eu sunt Dorin r.  Valeriu Andriuță, producători: Iulia Andriuță, Florin Șerban | România (Fantascope Film)
• Extravaganzia mare, blat subțire, sos iute r. Andrei Redinciuc, producători: Carol Ionescu, Andrei Redinciuc  | România (Icar Films)
• Interfon 15  r. Andrei Epure,  producători: Ana Maria Gheorghe, Alexandru Teodorescu | România (Saga Film)
• Prin oraș circulă povești de dragoste r. Carina Gabriela Dașoveanu | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale)
• Șoarecele B  r. Ioachim Stroe,  producător: Anca Puiu, Claudiu Mitcu | România (Mandragora, Wearebasca)
• When Night Meets Dawn  r. Andreea Cristina Borțun,  producător: Gabriela Suciu Pădurețu, Andreea Cristina Borțun | România (Atelier de Film)

Cel mai bun scurtmetraj documentar

• Același vis r. Vlad Petri, producător: Vlad Petri |România (Activ Docs)
• In a family r. Teodor Ioniță | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale)
• Triplex confinium r. Maria Bălănean| România (SNSPA)
• Tu, ăla cu mustață! r. Răzvan Oprescu, producător: Boeru Alin | România (Baia Băieților)

Tânără speranță 

• Alex Pintică pentru regia și montajul  scurtmetrajului Trecut de ora 8
• Andrei Epure pentru regia scurtmetrajelor Interfon 15, Poate întunericul mă va acoperi
• Laurențiu Răducanu pentru imaginea lungmetrajelor După 40 de zile, Poate mai trăiesc și azi și a scurtmetrajelor When Night Meets Dawn, Interfon 15
• Marc Titieni pentru rolul Otto din lungmetrajul Otto barbarul
• Miruna Minculescu pentru regia scurtmetrajului Fragmentări

Cel mai bun film european

• Adieu les cons / Adio, proștilor! r. Albert Dupontel | Franța (distribuitor: Independența Film)
• Annette r. Leos Carax | Franța (distribuitor:Transilvania Film)
• Another Round / Încă un rând r. Thomas Vinterberg | Danemarca (distribuitor: Bad Unicorn)
• Les traducteurs / Traducătorii  r. Régis Roinsard | Franța, Belgia (distribuitor: Independența Film)
• Portrait de la jeune fille en feu / Portretul unei femei în flăcări r. Céline Sciamma | Franța (distribuitor: Voodoo Film)

Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 19 aprilie, însă organizatorii nu au anunțat momentan locul desfășurării.

The post Filmele “Otto Barbarul” și “Malmkrog” conduc lista nominalizărilor la Premiile Gopo 2022 appeared first on Cultura la dubă.

Ma jos vă prezentăm recomandările noastre. Sunt filme premiate la festivaluri internaționale, unele dintre ele reprezintă debutul unor regizori, iar altele sunt revenirile unor cineaști români deja consacrați. În orice caz, dacă ținem cont de bucuria pe care o avem atunci când un film românesc câștigă un trofeu important, un bilet la cinematograf e un preț mic pe care îl plătim pentru a sprijini cinematografia autohtonă.

Câmp de maci – regia Eugen Jebeleanu, disponibil în rețeaua Cinemacity

Sinopsis: Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, filmul prezintă o zi din viața lui Cristi (Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din București. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relație la distanță, Cristi și colegii lui participă la o intervenție într-un cinematograf din centru, unde o serie de protestatari sabotează proiecția unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relație pasageră din trecut cu un alt bărbat revine în prezent, amenințându-i stabilitatea profesională și personală.

Filmul a cîștigat premiul pentru cea mai bună regie și premiul publicului la TIFF anul acesta.

Malmkrog – regia Cristi Puiu, disponibil în cinematografe din 1 octombrie

Sinopsis: E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună.

E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume.

Filmul lui Cristi Puiu a avut parte de numeroase proiecții speciale și selecții la festivaluri de film, astfel că această lansare oficială în cinematografe nu reprezintă ceva inedit pentru cei care și-au dorit să îl vadă – au avut ocazia. În schimb, publicul larg va avea ocazia, începând cu 1 octombrie, să vadă Malmkrog. 

P.S.: Pentru curioși, Malmkrog este numele în germană al localității din film, Mălâncrav, din județul Sibiu.

Otto Barbarul – regia Ruxandra Ghițescu, Disponibil la Happy Cinema

Sinopsis: Otto Barbarul ne face cunoștință cu un adolescent punk, în vârstă de 17 ani, ce se confruntă cu pierderea iubitei sale. Acesta devine captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său bătrân, mama iubitei sale și ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supraviețui, Otto trebuie să-și înfrunte sentimentele și vinovăția.

FIlmul este câștigătorul Premiului Zilelelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, la TIFF 2021.

Casa cu păpuși, regia Tudor Platon, disponibil la Happy Cinema și Cinema Elvire Popesco

Sinopsis: Documentarul Casa cu Păpuși este o incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor femei de 70 de ani. Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.

Retrospectiva Anonimul – 28 septembrie – 3 octombrie – Arcub și Cinema Elvire Popesco

În cadrul acestei retrospective, aveți ocazia de a vedea câteva filme românești, dar nu numai:

Neidentificat – regia Bogdan George Apetri, câștigătorul Trofeului ANONIMUL

Sinopsis: În timp ce traversează o perioadă dificilă în viața personală, polițistul Florin Iespas (Bogdan Farcaș) devine obsedat de un posibil caz de incendiere, rămas nerezolvat, în urma căruia au rezultat două victime. Convins că Bănel (Dragoș Dumitru), un tânăr de etnie rromă, este implicat în tragedie, încearcă să construiască un caz împotriva lui, jucându-se deloc discret cu limita dintre etica profesională și abuzul de putere. Lucrurile iau însă o turnură neașteptată, atunci când mai multe detalii din viața lui Florin ies la iveală.

Scurtmetrajele din competiția românească, inclusiv DATORIA, comedia regizată de Andrei Redinciuc care a primit premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc

Întregalde – regia Radu Muntean

Sinopsis: Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an.

Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează.

Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.

Sperăm ca din ce în ce mai mulți ochi să se îndrepte înspre cinematografia românească, chiar și atunci când nu câștigă vreun premiu la un festival internațional.

The post Filme românești de văzut în cinematografe săptămâna aceasta appeared first on Cultura la dubă.

Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp pe site-ul oficial al festivalului. Este pentru a 6-a oară când este acordat acest premiu. Printre cineaștii care au mai primit aceeași distincție în trecut se numără Béla Tarr și Agnieszka Holland.

“Munca scenaristului și regizorului Cristi Puiu este unul dintre motivele pentru care lumea cinematografiei și-a întors privirile către Romînia”, este unul dintre argumentele oferite de către organizatorii festivalului.

În 2004, Cristi Puiu a prezentat la Sofia Moartea domnului Lăzărescu în stadiu de proiect, iar în 2005 filmul a avut premiera la Cannes, unde a primit premiul Un certain regard. De asemenea, Cristi Puiu a făcut parte din juriul Festivalului de la Sofia în 2017.

La ediția din 2021 acesta va arăta publicului bulgar ultimul său film, Malmkrog, și va susține, alături de Terry Gilliam, masterclassuri online.

De cealaltă parte, Terry Gilliam, născut american, dar devenit ulterior cetățean britanic, este cunoscut drept un rebel al cinema-ului și un maestru al artei vizuale. De asemenea, filmele sale sunt cunoscute pentru umorul cu totul special. Filmul de debut al lui Gilliam, realizat alături de Terry Jones – Monty Python and The Holy Grail (1975) este considerat unul dintre cele mai bune filme de comedie din istorie.

Terry Gilliam are o nominalizare la Oscar pentru filmul Brazil, o nominalizare la Globurile de Aur pentru filmul The Fisher King, nominalizare la Palme d’Or pentru Fear and Loathing in Las Vegas, nominalizare la Berlinale cu Twelve Monkeys și Premiul BAFTA pentru Monty Python’s Flying Circus.

Gilliam a fost unul dintre invitații de onoare ai Festivalului de Film de la Sofia la prima ediție, acum 25 de ani.

The post Cristi Puiu va primi distincția FIPRESCI 96 Platinum, alături de Terry Gilliam, în cadrul Festivalului de Film de la Sofia appeared first on Cultura la dubă.

Pe Judith State am descoperit-o, probabil la fel ca cei mai mulți dintre voi, în Sieranevada, filmul lui Cristi Puiu care a participat în competiția oficială la Cannes, pentru Palme d’Or, în 2016.

A fost debutul său într-un film, ea fiind, de fapt, dansatoare profesionistă și coregraf. Apoi, a revenit cu un rol principal în filmul lui Marius Olteanu, Monștri., în 2019, cu care a participat și la Berlinală.

Nu aș fi zis în niciun moment că Judith nu are studii de actorie, nu doar pentru că este extrem de credibilă în rolurile sale, ci pentru că are o naturalețe pe care rar o vezi la actrițe din generația sa, care au terminat UNATC-ul.

Numele său se pronunță “Iudit”, nu are niciun fel de pronunție englezească, pentru a înlătura dubiile pe care le-am auzit de-a lungul timpului.

Dincolo de succesul din film, Judith se dedică în continuare dansului, marea sa iubire, pe care a descoperit-o din copilărie. De-a lungul timpului a dansat în trupa emisiunii Surprize, Surprize, pe vasul de croazieră Queen Mary, alături de Răzvan Mazilu, în spectacole la TNB și Teatrul de Operetă sau în spectacole la teatre independente.

Anul trecut a reușit să își îndeplinească un vis – a pus în scenă primul său spectacol de dans, îmbinat cu teatru și muzică, inspirat din rădăcinile sale și ale familiei.

Interviul cu Judith a fost realizat înainte de criza provocată de coronavirus și am decis să îl publicăm din dorința de a ne îndepărta de boală și știrile din jurul ei și a reveni la normal.

Deja multă lume te știe drept dansatoare, coregraf și actriță. Dar tu ce spui că te definește cel mai bine?

Dansul. Este cert că de el mă leagă cel mai lung șir de ani și, sub o formă sau alta, fie că mă găsesc într-un context destinat dansului sau nu, sunt într-o continuă mișcare. Dar îmi place foarte mult că am posibilitatea să navighez cu unelte atât de diferite și, dacă înainte îmi era greu să mă numesc într-un fel, acum cred că termenul de performer îmi este potrivit. 

Cum s-a născut pasiunea ta pentru dans?

Păi, cam dansez de când îmi aduc aminte. Nu a fost alegerea părinților mei, mi-a plăcut mult să mă mișc, îmi place în continuare.

În puținele ocazii în care vedeam dans la televizor eram hipnotizată, iar mai târziu (la 5 ani jumate, haha), când am început să fac balet, îmi amintesc că aveam momente în care îmi surprindeam fața îmbujorată în oglindă și, fără să știu atunci să identific motivul, simțeam că fac ceea ce trebuie și că îmi place. Adică munca, efortul. 

Spuneai într-un interviu că ai plecat des din țară, la workshopuri de dans, pentru că aici ești destul de limitată profesional. La ce fel de limitări te referi?

În principal cred că mă refeream la posibilitățile de antrenament efectiv, de formare. Fac asta constant, intru într-o sală și mă mișc, am nevoie de asta și fizic și psihic, însă singur poți face doar atât cât poți face singur. (zâmbește).

E important să fii în contact cu lumea care se mișcă foarte repede, să cauți mereu să devii mai bun, să (te) aprofundezi, iar la noi se întâmplau foarte puține lucruri care puteau provoca cu adevărat un dansator profesionist. Adică lucrurile erau așa… călduțe spre reci.

Iar în prezent, chiar dacă sunt spații care în ultimii ani sunt foarte active în încercarea de a promova dansul contemporan, la modul general simt că ne roade o lene fantastică, un veșnic “merge și așa” alimentat de confortul faptului că pare că nu suntem presați de nimic, nici măcar de bunul simț față de meserie. 

Sieranevada a fost cu siguranță o piatră de hotar, adică în mod cert pot face referire la mine, nu doar profesional, ci și uman, în termenii de “înainte” și “după” întâlnirea cu Cristi Puiu.

Judith State

Ai debutat în film printr-o colaborare cu Cristi Puiu, în Sieranevada. Cum ai ajuns să fii aleasă pentru acel rol?

Am fost chemată la probă de Simona Ghiță, directoarea de casting cu care lucrează Cristi. Mă mai chemase odată la un alt casting – primul pe care îl dădusem pentru film – și apoi m-a propus și pentru Sieranevada. O să îi mulțumesc pentru asta mereu.

Ce a urmat apoi? Cum ai început să privești actoria? 

Sieranevada a fost cu siguranță o piatră de hotar, adică în mod cert pot face referire la mine, nu doar profesional, ci și uman, în termenii de “înainte” și “după” întâlnirea cu Cristi Puiu.

Îmi dau seama că sună foarte serios, dar așa a și fost. (zâmbește). Și nu am luat vreo decizie legată de a mai face film sau nu, dar m-am îndrăgostit de acea experiență și apoi lucrurile s-au întâmplat în sensul ăsta, iar eu doar le-am îmbrățișat, le-am dat bucuroasă curs, am spus “prezent”.

A venit rolul din Monștri., primul tău rol principal. Ce a însemnat pentru tine acea experiență? (pregătirea pentru rol, filmările, dar și ce a urmat – participarea la festivaluri, interviuri)

Monștri. a fost o altă etapă, un alt punct determinant pentru mine și profesional și personal, care a venit, așa cum probabil se întâmplă cu toate lucrurile, la modul și momentul cel mai potrivit.

Rolul meu inițial din film era unul de foarte mică întindere, trebuia să joc un personaj care apărea o singură dată, la o secvență de botez, iar situația s-a schimbat cu două zile înainte de începerea filmărilor, când Marius m-a sunat și m-a întrebat dacă “facem filmul ăsta împreună”.

Am acceptat cu toată inima ceea ce a însemnat pentru amândoi o plonjare directă cu capul înainte într-o apă complet nouă, fără să știm de adâncime sau de ce ne-am putea lovi în ea.

Dar a fost bine așa, pentru că eram într-un moment în care îmi puneam foarte multe întrebări și mă îndoiam teribil că fac ceea ce trebuie, iar viteza cu care s-au întâmplat lucrurile mi-a blocat mintea, care, în momente de genul ăsta, îmi este cel mai puternic destabilizator.

Adică nu a mai fost timp de șovăieli, de lamentări, de autoflagelări, simțeam tot timpul că trebuie să prind cursul lucrurilor din urmă și eram forțată la un acum continuu. A fost perfect! Iar lucrul cu Marius, energia lui și toată perioada filmărilor au funcționat ca un pansament pentru mine și am simțit că am ieșit în urma lor mai fermă și mai încrezătoare – față de muncă și față de mine însămi.

Felul în care a fost primit filmul, faptul că încă mai are proiecții în țară, la mai bine de un an de la premiera de la Berlinală și că în continuare are un traseu festivalier internațional, ne bucură peste măsură! Este un semn clar că ceea ce a avut Marius de spus ajunge la oameni, îi emoționează, iar filmul își atinge scopul. 

“Mi s-a spus că sunt foarte bună ca actriță, la fel cum mi s-a spus și că mănânc pâinea de la gura actorilor și o mănânc și prost. “

Te-am zărit într-o captură din noul film al lui Cristi Puiu, Malmkrog. Care este rolul tău în film și cum a fost a doua colaborare cu Cristi Puiu?

În Malmkrog joc rolul unei infirmiere care are în grijă un bătrân colonel, orb și imobilizat la pat. Nu este un personaj foarte prezent, dar pentru că Cristi a făcut un fel de  real time directing, a lucrat adică fără scenariu și crea pe loc, de la o zi la alta, situațiile în care personajele se conturau, am petrecut și eu mare parte din timpul filmărilor la Mălâncrav, martoră a acestei faceri.

A fost foarte greu. Și cred că este valabil pentru toată lumea, (începând cu Cristi) chiar dacă pentru fiecare greul a fost motivat diferit. Pentru mine a fost momentul ăla în care vine viața peste tine și te întreabă “ești bine? Stai comod? Credeai că știi ceva? Ia de-aici!”.

A fost greu, m-a întors cu capul în jos, mi-a răsucit toate busolele, mi-a luat câteva luni să ajung acasă, dar a fost și bine, nu pentru răspunsurile pe care mi le-am dat, ci pentru întrebările pe care încă mi le pun. 

Acum ai putea spune că, pe lângă dans, și actoria a devenit o parte importantă din viața ta?

Da, categoric! Mă bucur enorm și sunt foarte recunoscătoare că am avut ocazia să fac asta și pentru felul în care am experimentat actoria. Sunt conștientă că dacă erau alți oameni și alte contexte, adică dacă nu erau Cristi și Marius, este foarte posibil ca lucrurile să nu mai fi stat la fel.

Ți s-a spus că ești foarte bună ca actriță și că ar trebui să te dedici mai mult acestui drum? Dacă da, tu ai de gând să faci asta?

Mi s-a spus că sunt foarte bună ca actriță, la fel cum mi s-a spus și că mănânc pâinea de la gura actorilor și o mănânc și prost.

Încerc pe cât pot să-mi iau deciziile fără să depind de părerile altora, fie ele pozitive sau nu, însă în cazul de față nu este nimic de decis, dacă mi se va mai oferi ocazia să joc, o voi face cu siguranță, îmi place mult. (zâmbește)

Ce îți aduce cea mai mare satisfacție?

Ioi, greu de răspuns, sunt multe lucruri.. Să duc la bun sfârșit ceva pentru care trag mult și mă chinui și doare.

Să gătesc ceva bun și cei care mănâncă să geamă de plăcere.

Să termin o curățenie generală și să mă așez în mijlocul casei, bucurându-mă de ea.

Să ajung la un colț de mare (fără turiști), ideal doar cu Radu sau singură și să zac pe plajă în nesimțire! (zâmbește)

Să mănânc fructe de mare când îmi este foarte foame. Să fumez o țigară la momentul potrivit. Și mai sunt, nu știu.. după cum vezi, lucruri mărunte..

“Cred că suntem din ce în ce mai inculți, mai spălați pe creier, mai needucați, deci fără direcție, fără personalitate, fără coloană vertebrală.”

În 2019 ai reușit să creezi și primul tău spectacol – Emlek. Spune-ne despre ce e vorba, cât de greu a fost să ajungi în acest punct și unde te putem vedea dansând.

Emlek în limba maghiară, limba mea maternă, înseamnă “amintire” și spectacolul, așa cum îmi spunea un prieten care l-a văzut, este “mărturisirea unei amintiri”.

Este, evident, un spectacol extrem de personal pe care am ajuns să îl materializez într-un final, după foarte mulți ani de căutări și ezitări, după ore de discuții înregistrate în ani cu bunicii mei, după multe sondări în trecutul mamei și fratelui meu – a fost greu.

Hai, că am senzația că spun despre tot că e greu, pare că doar mă plâng într-una! (râde)

Dar cumva, am spus mereu asta, mie îmi place greul la lucru; dacă este ușor simt automat și că nu are valoare. 

Așa… să revin la spectacol: împart scena cu iubitul meu, muzicianul Radu Dumitriu, care a compus toată coloana sonoră a performance-ului și o cântă live și a fost un drum pe care l-am făcut împreună și pentru care mă bucur enorm, pentru că este practic prima oară când concretizăm o colaborare de așa anvergură. 

Spectacolul face parte dintr-un proiect mai amplu (cuprinde și un concert de muzică electronică și voce, un workshop de mișcare, text și muzica live și un scurtmetraj experimental de dans), co-finanțat de AFCN.

Practic, de când s-a terminat proiectul și am încheiat și turneul prin țară cu spectacolul, nu am mai dat nici o altă reprezentație, am fost prinsă cu o altă premieră și niște filmări și nu am apucat să mă organizez cu găsirea unui spațiu nou și tot ce mai presupune prezentarea unui spectacol.

Dar urmează și etapa aceasta, vreau să îl mai facem, să ne mai amintim.

Așa cum povesteai că mergi la workshopuri de dans, te gândești să investești timp, bani și energie și în niște cursuri de actorie din afară?

Nu m-am gândit la asta. Nu exclud posibilitatea, dar nu mi-a trecut până acum prin minte.

Ce te vezi făcând peste 10 ani?

Hmm.. mie îmi este greu să îmi imaginez ce fac săptămâna viitoare, la modul concret, darămite peste 10 ani! Sper să dansez în continuare. Să (mă) joc și să cânt. Și peste 40 de ani, tot așa.

Când nu dansezi, nu joci teatru sau nu ai filmări, ce îți place să faci?

Să stau înăuntru. Să citesc, să fac ordine, să cânt, să fac plajă, să mănânc, să nu fac nimic.

Dacă ai avea puterea să schimbi ceva în România, ce ai schimba?

Cred că cel mai important aspect, care mi se pare și unul dintre cele mai neglijate, este cel al sistemului educațional. Cred că suntem din ce în ce mai inculți, mai spălați pe creier, mai needucați, deci fără direcție, fără personalitate, fără coloană vertebrală. Acolo mi se pare că este buba cea mai mare din care curg toate celelalte.

The post Judith State – fragilitatea ajunsă pe marile ecrane appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unul dintre cele mai importante din lume, a anunțat în urmă cu scurt timp că noua secțiune competitivă a festivalului – “Encounters” – va fi deschisă cu ultimul film al regizorului român Cristi Puiu, “Malmkrog”.

Despre această secțiune, directorul artistic al festivalului, Carlo Chatrian, a declarat că va cuprinde filme care “își asumă provocarea de a contura o lume, mai degrabă decât a o reproduce”.

Cristi Puiu a câștigat Ursul de Aur la Berlinală în anul 2004, cu scurtmetrajul “Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”.

Ediția de anul acesta a Festivalului de la Berlin va avea loc între 20 februarie și 1 martie.

Sinopsisul filmului “Malmkrog” – sursa: cinemagia.ro

“E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi, trecut demult în proprietatea unor nobili înrudiți cu familia Rurikovici, câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună.

Sunt cinci la numar, și fiecare pare să aparțină unei alte lumi. Olga, cea mai tânară dintre ei, se ocupă cu editarea de cărți religioase; Nikolai, logodnicul Olgăi, e filosof; Ingrida este soția generalului Andrei Nikolaevici Shatilov; Edouard este un politican în ascensiune; Madelaine este o celebră pianistă.

Undeva, într-unul dintre dormitoare, ultimul descendent al familii Apafi – bătrân, orb și obligat să stea la pat din pricina unei paralizii – se află sub îngrijirea unei sore medicale.

Imediat după micul-dejun, cei cinci se întorc la obisnuita lor partidă de whist și la veșnicile discuții, care îi sunt asociate în mod tradițional. De-această dată, însă, controversa pe care o stârnește titulatura de “armată întru-Hristos” nu pare să conducă la un consens oarecare, ba dimpotrivă, ia proporții, se ramifică, deschizând noi și noi teme, continuându-se în timpul prânzului și intrând în impas la ora ceaiului.

Nimic din ceea ce se întâmplă în acest Ajun de Crăciun nu pare să conțină semnele cataclismului.

E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume. “

The post “Malmkrog”, cel mai nou film al lui Cristi Puiu va deschide secțiunea Encounters la Berlinale 2020 appeared first on Cultura la dubă.