“Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem.” – George Enescu

George Enescu, una dintre figurile centrale ale culturii române, totodată un mentor cunoscut pentru generozitatea sa, a lăsat României o moștenire uriașă: manuscrisele întregii opere, corespondențe cu cei mai mari muzicieni ai lumii sau instrumentele sale muzicale. Doar o parte dintre acestea au fost clasate în Tezaurul țării noastre, adică sunt considerate unele dintre cele mai valoroase bunuri ale României.

Cultura la dubă dezvăluie azi, în premieră, o situație revoltătoare: manuscrisele marelui compozitor, inclusiv cel al operei Oedipe, precum și obiectele personale, piese de mobilier, fotografii și numeroase alte bunuri mobile clasate în Tezaur sau în fondul Patrimoniului Național sunt ținute de 4 ani și jumătate în containere în aer liber, expuse la variațiunile climatice extreme, potrivit surselor noastre.

Acestea au fost mutate odată cu deschiderea șantierului de la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, monument clasat în Patrimoniul European, care găzduiește Muzeul Național “George Enescu”. Șantierul este blocat de mai bine de 2 ani.

Potrivit surselor Cultura la dubă, containerele respective nu respectă normele prevăzute de lege pentru depozitarea bunurilor mobile de patrimoniu. Spațiile sunt dotate cu niște simple aparate de aer condiționat, dar în interiorul lor nu ar exista niciun dezumidificator. Iarna aceasta, un aer condiționat s-a stricat, iar obiectele depozitate acolo ar fi stat și la temperaturi de -16 grade Celsius și cu umiditatea ridicată. La topirea ultimei zăpezi, apa a pătruns în aceste spații.

Mai mult decât atât, la deschiderea șantierului, muncitorii au aruncat obiectele sanitare din baia personală a lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, soția sa. Muzeografii le-au recuperat ulterior, însă ele au fost vizibil deteriorate.

Cultura la dubă publică imagini în exclusivitate.

„Nu este un subiect de interes public” – a reacționat conducerea muzeului.

UPDATE: În urma publicării acestui articol, ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat pentru Cultura la dubă că va dispune azi trimiterea Corpului de Control la Muzeul Național “George Enescu”.

***

Muzeul Național “George Enescu” a fost înființat în 1956, din dorința Mariei Cantacuzino Enescu, soția lui George Enescu, de a păstra vie memoria marelui compozitor.

Procesul de consolidare și restaurare a Muzeului Național “George Enescu” – Palatul Cantacuzino și Casa Memorială George Enescu – a început în 2021 și ar fi trebuit să se încheie la finalul lui 2023. Însă, după termenul de 2 ani, firma a executat doar 25% din lucrări, iar Ministerul Culturii a închis șantierul.

În toți acești ani, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale capitalei, inclus pe lista Patrimoniului European, a rămas încremenit sub schele sau proptele de lemn, iar bunurile mobile, multe dintre ele clasate în Tezaur, cu excepția viorilor, au fost depozitate în containere, potrivit unor avertizori de integritate cu care am stat de vorbă.

Pentru a putea deschide șantierul, muzeul trebuia să elibereze spațiul și să depoziteze în condiții sigure patrimoniul. Soluția găsită de conducerea instituției au fost containerele modulare, așezate în aer liber. Acestea sunt dotate cu aere condiționate care ar fi mers non-stop de 4 ani și jumătate încoace, vara pe rece, iarna pe cald.

Doar că în această iarnă, potrivit surselor Cultura la dubă, unul dintre aparate s-a stricat, iar obiectele din interior ar fi stat câteva nopți la temperaturi de îngheț. Apoi, la topirea ultimei zăpezi, containere au fost inundate, după cum se poate vedea în imaginile obținute de Cultura la dubă.

Potrivit surselor noastre, care au dorit să rămână sub protecția anonimatului, Cristina Andrei, managerul muzeului, a fost înștiințată în repetate rânduri că aceste spații nu ar corespunde normelor pentru protejarea patrimoniului.

Aceleași surse ne-au spus că în containere nu există dezumidificatoare, pentru că acestea ar crește consumul de curent și ar putea duce la căderea totală a energiei electrice. De asemenea, sursele noastre susțin că nici nu ar mai fi spațiu pentru dezumidificatoare.

În timpul verii trecute, când s-au înregistrat în mai multe zile temperaturi de 40 de grade Celsius, containerele au stat în plin soare. Mai mult decât atât, acestea sunt prevăzute cu ferestre. Specialiștii în conservarea și restaurarea de manuscrise cu care am stat de vorbă spun că manuscrisele sunt considerate materiale vulnerabile și nu ar trebui niciodată depozitate în spații în care pătrunde direct lumina soarelui.

“Umiditatea este un factor principal care accelerează degradarea în timp a hârtiei, a adezivilor şi a legăturilor. Variaţiile de umiditate provoacă în acest material higroscopic distorsiuni şi modificări dimensionale primejdioase.

La baza acestora stă oscilația U.R. (Umiditate Relativă), care la rândul ei e influențată de variația de Temperatură.”, ne spune un specialist cu peste 30 de ani experiență în conservare și restaurare de hârtie.

Conform normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile, publicate în Hotărârea de Guvern Nr.1546/2003,

Valorificarea expozițională, temporară sau permanentă a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil se face numai în spații corespunzătoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se admite amplasarea, chiar pentru perioade scurte, a unor bunuri culturale mobile în spații care nu corespund condițiilor prevăzute de prezentele norme. (Cap. II, Art. 3).

Se consideră corespunzător spațiul care îndeplinește următoarele condiții:

a) este salubru;

b) are stabilitate microclimatică:

● umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamneză se cunoaște că și-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiții în consecință (eventual locale);

● temperatura nu trebuie să depășească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.;

c) pentru un spațiu nou construit, renovat sau restaurat, trebuie să treacă cel puțin 3-6 luni de la terminarea lucrărilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizării microclimatului interior;

d) nivelul iluminării bunurilor de natură organică, reglat în funcție de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimică, să nu depășească nivelul maxim admis de lucși x ore anual. În general se recomandă următoarele valori ale iluminării: 50-80 lucși pentru cărți, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeș, specimene de istorie naturală, 150-200 lucși pentru picturi și obiecte din lemn, iar componenta UV emisă de sursele de iluminat nu trebuie să depășească 75 æW/lm (microwatt/lumen);

e) este lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive;

f) instalațiile de iluminat, încălzire, apă și canal sunt în bună stare, au fost temeinic verificate și funcționează în mod corespunzător;

g) asigură securitatea bunurilor expuse;

Obiectele sanitare din baia lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, aruncate și deteriorate

La începutul șantierului deschis în 2021, muncitorii au aruncat cada, chiuveta, wc-ul și bideul, precum și boilerul de încălzire pe lemne din baia Casei Memoriale George Enescu, aflată în spatele Palatului Cantacuzino. Muzeografii au găsit ulterior obiectele aruncate în curte și le-au recuperat, însă ele erau deja deteriorate.

Tot muncitorii au folosit o bibliotecă ce a aparținut muzicologului George Breazul (n.r. 1887 – 1961) drept spațiu de depozitare a materialelor de construcții, mobilierul fiind grav avariat.

Încă de la demararea investigației, am încercat să obținem accesul pentru realizarea unui reportaj video în incinta muzeului. Mai întâi, managerul Cristina Andrei ne-a transmis că trebuie să primească acordul ministrului Culturii, apoi, vreme de câteva săptămâni ne-a amânat invocând niște investigații medicale. În final, după mai bine de o lună de încercări, aceasta ne-a transmis că nu consideră că patrimoniul muzeului este un subiect de interes public.

Am cerut în scris răspunsuri la următoarele întrebări:

“- Cine a ales ca soluție de depozitare a patrimoniului muzelui, pe perioada lucrărilor de consolidare, niște containere?

– În ce măsură aceste containere îndeplinesc condițiile necesare pentru depozitarea unui bunuri de patrimoniu precum manuscrisele lui George Enescu? Aveți cunoștintă despre faptul că lumina care pătrunde prin geamuri în timpul verii poate afecta starea manuscriselor?

– Cum au făcut față aceste containere temperaturilor extreme din vară și din iarnă?

– Este adevărat că în această iarnă, în timp ce afară erau noaptea -16 grade Celsius, unul dintre aerele condiționate s-a stricat și obiectele de patrimoniu au stat în ger mai multe zile? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Este adevărat că în urmă cu câteva zile, odată cu topirea zăpezii, a pătruns apă în containerele în care este depozitat patrimoniul? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Ați înștiințat Ministerul Culturii cu privire la aceste probleme? Dacă da, ați primit vreun răspuns?

– La începutul șantierului, obiectele sanitare din baia casei memoriale George Enescu au fost aruncate de muncitori, deteriorate, ulterior recuperate de angajații muzeului. Cum a fost posibilă această situație? Cine era responsabil cu protejarea acelor obiecte de patrimoniu și de ce acest lucru nu s-a întâmplat? Ce măsuri ați luat odată ce ați aflat că s-a întâmplat asta?”

Conducerea muzeului a răspuns astfel:

“Depozitarea bunurilor de patrimoniu nu este o informație publică, ci reprezintă un secret de serviciu exceptat expres de la transmitere de legea în vigoare. Totodată, dacă, în continuare, veți insista să publicați informații nu destinate publicului larg, vă asumați răspunderea pentru nesocotirea legislației. 

De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere că cercetarea dumneavoastră privind patrimoniul este strict de competența specialiștilor mandatați expres să constate starea de conservare a acestor bunuri, rațiunea fiind aceea că sunt persoane care cunosc exigențele conservării, exigențe care reprezintă o specialitate profesională și nu o informație publică. Informația publică este diferită de interesul public major pe care îl reclamă și care poate fi satisfăcut doar instituțional, pe arii de competență.”

Potrivit Legii 182/2000, instituția care gestionează bunuri de patrimoniu este obligată să înștiințeze ordonatorul de credite în maximum 5 zile dacă un bun de patrimoniu este în pericol. Am întrebat Ministerul Culturii dacă are cunoștință despre condițiile de depozitare a patrimoniului enescian și dacă a luat vreo măsură. Nu am primit un răspuns până la ora publicării articolului.

În schimb, Bogdan Trâmbaciu, directorul Unității de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, cea care gestionează șantierul de la Muzeul Enescu și noua licitație aflată în derulare, ne-a declarat că responsabilitatea depozitării patrimoniului revine integral muzeului.

“Tot ce ține de patrimoniul muzeului este responsabilitatea muzeului. Niciodată, la nicio investiție pe care noi am derulat-o, patrimoniul respectivelor entități nu a intrat vreo secundă în atribuțiile noastre sau în gestiunea noastră. La absolut nicio investiție. De la Palatul Culturii din Iași până la Muzeul Țăranului din București, patrimoniul este responsabilitatea muzeului.

Cum au găsit ei soluțiile să îl depoziteze, trebuie să întrebați acolo.”

Ați știut la începutul șantierului de o situație în care muncitorii au aruncat la gunoi obiectele sanitare din casa lui Enescu?

Eu nu știu de așa ceva, nu am auzit. Noi, când începem lucrările, de regulă predăm spațiul liber de orice sarcini. Intră în obligația beneficiarului să predea spațiul liber de orice sarcini.”, a declarat Bogdan Trâmbaciu pentru Cultura la dubă.

Problema clasării manuscriselor lui Enescu și scandalul bunurilor apărute la o casă de licitații. Istoricul Eugen Ciurtin: “Doar o mică parte dintre manuscrise sunt clasate.”

În 2021, casa de licitații Historic scotea la vânzare o presupusă parte a patrimoniului enescian, fără a oferi vreo explicație legată de proveniența obiectelor. Printre acestea erau o filă din partitura-manuscris a operei Oedipe, ce cuprinde motivele principale ale operei, o vioară ce a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României, fotografii cu dedicație, manuscrise, corespondențe și documente personale.

Istoricul Eugen Ciurtin descoperea atunci o situație uluitoare – doar o mică parte a manuscriselor lui George Enescu erau clasate ca bunuri de patrimoniu. Într-un răspuns pentru Cultura la dubă, conducerea Muzeului Enescu susținea în 2021 că a început clasarea lor abia din 2019, fiindcă până atunci nu ar fi existat niciun expert autorizat de Ministerul Culturii, de asemenea, că Ministerul Culturii ar trebui să aloce fonduri pentru inventariere.

În prezent, pe site-ul cimec.ro, baza de date oficială a patrimoniului cultural român, apar clasate ca bunuri de Tezaur mai multe manuscrise muzicale enesciene, fotografii, corespondențe, ordine de merit sau medalii, precum și picturi, țesături sau fotografii ce au aparținut familiei Cantacuzino – toate acestea sub gestiunea Muzeului Național “George Enescu”.

Eugen Ciurtin susține că în continuare sunt numeroase manuscrise care nu au fost încă incluse oficial în Patrimoniul Național.  

“Manuscrisele lui Enescu au fost odoarele lui: le purta, deschidea și aprofunda prin corecturi și adăugiri peste tot. Pe toate: inclusiv toate schițele de muzică ale copilăriei. A compus, așadar a fost originea acestor manuscrise, din 1886 până în 1954. Mii de pagini. Mii.

Acolo, la ultimul lui domiciliu, putem proba, cantitatea de muzică strânsă aproape atingea greutatea unei pianine comune… L-au obligat să le tot strămute, cât a fost în putere. La Dorohoi, la Paris, la Sinaia, la București, la Iași, la Moscova (desigur: în loc de Londra!), cu lădița predată lui I.G. Duca pentru Tezaurul Național în peregrinare, apoi la Lausanne, la Tescani, în America și, la final, ultimele, la Paris: acolo s-au aflat cele mai multe, când începuse să le claseze el însuși în 1954, sprijinit de un discipol de încredere, Marcel Mihalovici. Își punea ordine în hârtii. Și a venit Securitatea și i le-a luat. 200 de kilograme de muzică. 

Nu există deocamdată nici o istorie sistematică și completă a preluării moștenirii lui Enescu de către statul român, nici un inventar complet și accesibil public al tuturor manuscriselor sale muzicale și extramuzicale. Ultimul care știa perfect ce conținea arhiva de o viață a lui Enescu a fost Enescu însuși.

Un document inedit esențial emis în Elveția pentru Republica Populară Romînă, păstrat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Afaceri Externe, spune limpede: „în total 36 de pachete sigilate, 200 kg”.

Manuscrisele ajunse la București au intrat pe mâna lui Romeo Drăghici, factotum după moartea lui Enescu, fondator al Muzeului Enescu prin calitatea lui de colaborator al Securității. Socotit de toți (mă prenumăr perplex…) un filadelf al lui Enescu, când de fapt – cum am descoperit și demonstrat din 2021 încoace – cineva care a înstrăinat, descompletat, vândut în privat și în beneficiul său propriu mai multe manuscrise muzicale ale lui Enescu, esențiale, dacă n-ar fi pleonasm.

Așa că inventarul Drăghici, nefiind încă complet, nu știm cu exactitate și prin sursă publică câte sunt de fapt și ce deja s-a înstrăinat sau pierdut, nici ce subzistă descris după toate exigențele lucrului cu manuscrisele.” spune istoricul Eugen Ciurtin pentru Cultura la dubă.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea: “Este infinit mai ușor să ajungi să pui mâna fizic pe manuscrisele unor compozitori canonici, precum Verdi, decât pe cele ale lui George Enescu.“

Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu, reclamă o lipsă de transparență a Muzeului Enescu cu privire la manuscrisele lui compozitorului român și povestește, din experiența personală, că atât lui, cât și altor dirijori, le-a fost refuzat accesul la ele.

Potrivit legii, manuscrisele pot fi studiate, la cerere, în prezența unui custode, respectând condițiile de igienă impuse.  

“În luna noiembrie s-au celebrat 100 de ani de când George Enescu a dirijat pentru prima dată două fragmente din marea sa operă, Oedipe. Și am vrut, alături de Filarmonica George Enescu, să marcăm acest moment, pentru că era o bornă importantă în faptul că după ce și-a trimis manuscrisele la Moscova, împreună cu Tezaurul Național, a reușit în sfârșit, după ani de zile, să și le recupereze.

Așa că în 1925, în noiembrie, a prezentat pe scena Ateneului, în premieră, două fragmente din Oedipe. Ei bine, eu știu că acele fragmente există în Muzeul George Enescu. Există materiale după care George Enescu a dirijat în 1925. A fost cerut materialul de către Filarmonica George Enescu, nu de către mine personal, și s-a spus că nu există acele materiale. Ei bine, s-ar putea să fie din cauza faptului că aceste manuscrise sunt ținute în aceste containere. Nu pot să-mi dau seama de ce, dar eu știam că acele materiale există în muzeu, nouă ni s-a spus că nu.

Unde ați vedea așezate aceste manuscrise, la modul ideal, poate urmând niște modele de afară, cum se întâmplă cu operele lăsate de alți mari compozitori?

Vă dau exemplul cel mai recent. Arhiva lui Verdi este împărțită în două. Cam 95% este în Milano, în L’Archivio Storico Ricordi, care aparține editurii Ricordi. Și își are sediul în Biblioteca Națională din Milano, care e un palat imens în care mai e și Academia de Arte Frumoase, mai sunt câteva biblioteci. Acolo sunt păstrate niște condiții extrem de bine controlate, cu o temperatură constantă, cu o lumină constantă, umiditate constantă. Ele când se scot din rastel se scot cu mănuși, dar pot fi cercetate cu mâinile curate dacă sunt atunci proaspăt spălate și uscate cu hârtie neapărat.

La Paris, la Biblioteca Națională a Franței, la fel. Cam 5% din manuscriselele lui Verdi sunt în Biblioteca Națională a Franței, într-o serie de materiale care au venit de la Opera din Paris. La fel, e totul extrem de bine controlat, extrem de bine păstrat și cu foarte mare grijă și atenție, pentru că sunt lucruri care se pot deteriora extrem de rapid.

În ceea ce privește manuscrisele lui George Enescu, în momentul renovării muzeului, eu le-aș fi dus într-un alt loc în care se păstrează manuscrise – bibliotecă, cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române, un alt loc în care pot fi controlate și, cel mai important, se pot consulta în continuare.

Pentru că degeaba ai acest tezaur nemaipomenit al lui George Enescu, dacă el nu poate fi consultat de către muzicieni, de către muzicologi.

Și să vă mai spun ceva.

Manuscrisele lui George Enescu au supraviețuit ambelor războaie mondiale, bombardamentelor de la București, retragerii lui George Enescu, împreună cu tot guvernul și cu familia regală la Iași, transportului împreună cu Tezaurul Național la Moscova și înapoi, și nenumăratelor călătorii ale lui Enescu, fiindcă le căra peste tot cu el. Iar acum noi să nu reușim să avem grijă de ele, e ceva incredibil, e rușinos.” – Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu.

Istoricul Palatului Cantacuzino

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București a fost comandat de Gheorghe Cantacuzino, cunoscut drept “Nababul”, fost primar al Capitalei, prim-ministru, şef al Partidului Conservator.  Celebrul arhitect Ioan D. Berindei a desenat planurile în 1898, iar construcția a fost ridicată între 1901-1903.

Piese de mobilier, țesături, tablouri sau fotografii care au aparținut familiei Cantacuzino și au supraviețuit regimului comunist sunt acum parte din Tezaur, de asemenea depozitate în containere.

În acest palat, pe 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, prin care România a primit cadrilaterul. Tot aici au avut loc ședințele guvernului român (n.r. Consiliului de Miniștri) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1913, palatul a fost moștenit de fiul Nababului, Mihail G. Cantacuzino. După decesul prințului, soţia acestuia, Maria Rosetti-Teșcanu Cantacuzino, s-a recăsătorit în 1937 cu George Enescu. Cei doi au locuit o perioadă în casa din spatele palatului.

Compozitorul a murit în 1955, iar soţia sa a lăsat prin testament palatul şi clădirile anexe pentru întemeierea unui Muzeu Național George Enescu.

Potrivit siteului instituției, “patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba muzicii româneşti şi a afirmării sale în context universal.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Manuscrisele lui Enescu, bunuri de Tezaur, ținute de 4 ani în containere, în ger sau caniculă. Obiectele sanitare din casa memorială, aruncate de muncitori appeared first on Cultura la dubă.

“Simfonia nr. 15 este un portret al lui Abraham Lincoln, iar valorile de azi ale Centrului Kennedy sunt în direct conflict cu mesajul Simfoniei. Prin urmare, simt obligația de a retrage această simfonie de la Kennedy Center sub actuala conducere.”, a transmis Philip Glass pe X.

Potrivit Reuters, mai mulți artiști și-au anulat prezența după redenumirea centrului Kennedy, iar urmașii familiei Kennedy au spus că această decizie subminează moștenirea președintelui ucis.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Philip Glass își anulează concertul de la Kennedy Center după ce instituția a fost redenumită “Trump Kennedy Center” appeared first on Cultura la dubă.

România s-a bucurat de-a lungul istoriei de mari pianiști, precum Clara Haskil, Dinu Lipatti sau Radu Lupu. Și în prezent, mai mulți pianiști români sunt o prezență constantă pe scenele importante ale muzicii clasice – Alexandra Dariescu, Florian Mitrea, Dana Ciocârlie, Daniel Ciobanu, Alexandra Silocea sunt câțiva dintre ei.

Ceea ce face Andrei Irimia nu se înscrie în normele interpreților de muzică clasică. Cu muzica pe care o compune, pianistul Andrei Irimia creează un univers aparte, în care pianul se îmbină cu muzica electronică, violoncelul sau vioara, poezia și artele vizuale.

Născut la Constanța în urmă cu 38 de ani, Andrei s-a familiarizat cu pianul din copilărie. S-a afirmat ca artist independent și a reușit să își construiască o carieră făcând doar ceea ce îi place. Pe 20 septembrie va începe un nou turneu european, urmând să concerteze la Berlin, Bruxelles, Paris, Barcelona, Madrid și București. Iar în 2026, pe 25 septembrie, va concerta în celebra Chamber Music Hall a Filarmonicii din Berlin.

Tot anul viitor va susține un nou turneu național. Alături de el, pe scenele din România, urcă deseori și actorul Marius Manole.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Andrei Irima vorbește despre parcursul său în lumea muzicii, încărcat de obstacole, dar și de reușite.

***

Andrei, de-a lungul timpului, ai reușit să-ți conturezi un discurs muzical personal și să te afirmi în cadrul unor importante evenimente și săli din Romania și Europa. Cum a luat naștere pasiunea ta pentru pian și ce te-a determinat să îți creezi propriul univers sonor?

Pianul a intrat în viața mea încă din copilărie, fără să-mi dau seama cât de mult avea să mă influențeze. Era un obiect familiar, mereu la îndemână, iar eu îl foloseam mai mult din instinct, fără un scop clar. Am început să iau lecții la vârsta de 7 ani, într-un moment în care curiozitatea pentru muzică se transformase deja într-o nevoie de a mă exprima.

Pe măsură ce petreceam tot mai mult timp alături de el, am început să observ că fiecare atingere a clapelor deschide o lume în care pot să mă concentrez și să las gândurile să prindă formă, chiar dacă nu întotdeauna știam exact încotro mă îndrept. Am avut norocul ca pe parcursul formării mele să beneficiez de îndrumarea și mentoratul unor oameni valoroși din industria muzicală, printre care și compozitorul Max Richter. Întâlnirile și conversațiile cu acești mentori mi-au deschis orizonturile și m-au ajutat să îmi găsesc propriul drum artistic.

Cu timpul, pianul a devenit o prezență vie și o ancoră pentru mine, un instrument pe care îl pot controla, dar care, în același timp, mă provoacă să caut mereu ceva nou, să fiu creativ.

Nu trebuie să fie ceva complicat sau grandios; pentru mine, este un mod simplu prin care îmi adun ideile, îmi găsesc direcția și mă conectez cu ceea ce simt în fiecare moment. E o prezență constantă în viața mea, ceva stabil, dar mereu deschis la schimbare.

Compozițiile mele au apărut din nevoia de a spune povești pe care nu le puteam exprima în alt fel.

Interpretarea muzicii altor compozitori mi-a oferit satisfacții, dar în același timp simțeam o limitare, pentru că era mereu vorba despre vocea altcuiva. Când am început să compun propria muzică, am descoperit o libertate totală și am înțeles că acesta este drumul pe care vreau să merg.

Care este procesul tău creativ? Lucrezi mai întâi pe partitură și apoi la pian sau îți construiești ideile direct prin improvizație?

Procesul meu creativ nu urmează o rețetă fixă, el se modelează după starea mea și energia momentului. Atunci mă așez la pian și las mâinile să caute singure drumul, iar pianul devine un fel de fereastră deschisă către interiorul meu, prin care las să iasă la lumină ceea ce simt, fără niciun filtru.

Alteori, simt nevoia unei structuri, așa că încep direct pe partitură, lucrând atent la forme, armonii și detalii până când totul exprimă mesajul pe care îl am în minte.

Îmi place să cred că muzica mea se naște din această combinație între libertate și control, instinct și rațiune.

Cum ai defini stilul tău muzical?

Stilul meu muzical se situează într-un spațiu neoclasic contemporan, caracterizat prin simplitate și emoție subtilă. Îmi place să combin pasaje delicate și aproape minimaliste cu momente încărcate de intensitate controlată, creând o atmosferă intimă și profundă.

Pentru mine, muzica este un spațiu de reflecție și conexiune, un loc în care fiecare sunet are rolul să spună o poveste. Evit artificiile, preferând să las fiecare notă să aibă spațiu să respire, astfel încât ascultătorul să poată descoperi în ea propriile emoții și amintiri.

Stilul meu este un echilibru între liniște și tensiune, fragilitate și forță, o invitație la introspecție și la explorarea unor teritorii emoționale mai puțin accesibile.

Ai depășit granițele României și anul acesta vei susține al doilea turneu european, în săli prestigioase precum Palatul Muzicii Catalane din Barcelona. Cum a ajuns numele tău cunoscut la nivel internațional și ce va include acest turneu?

A fost rezultatul unui drum construit pas cu pas, de-a lungul anilor, prin concerte, colaborări și multă consecvență. Am lucrat cu artiști talentați din muzică, teatru și arte vizuale, iar aceste întâlniri au adus o energie nouă și originalitate proiectului meu, iar publicul străin a rezonat cu sinceritatea muzicii, ceea ce a deschis porți către festivaluri și scene de prestigiu.

Turneul european va debuta la Berlin pe data de 20 septembrie și va continua cu concerte în Bruxelles, Paris, Barcelona și Madrid.

Întregul parcurs se va încheia la București, pe 8 noiembrie, cu un concert special la Sala Radio. Va fi o experiență completă, care va îmbina momente intense de muzică live cu surprize vizuale și invitați speciali.

Cine ți-a fost alături în drumul artistic de până acum? Ai beneficiat vreodată de sprijin instituțional sau de burse din partea statului român?

Un aspect dificil a fost lipsa unei reprezentări instituționale puternice și coerente care să susțină artiștii în demersurile lor de a se afirma pe scena internațională. România încă nu dispune de o platformă adecvată care să faciliteze exportul cultural, capabilă să promoveze creativitatea noastră peste granițe, iar acest vid afectează mulți artiști talentați care au nevoie nu doar de finanțare, ci și de consiliere strategică, networking și vizibilitate la nivel global.

Parcursul meu artistic s-a construit aproape în întregime independent, ceea ce a însemnat numeroase provocări, dar și o libertate creativă pe care am prețuit-o.

Totuși, în acest proces, am avut norocul unor colaboratori din zona privată care au crezut în proiectele mele și s-au implicat în diferite etape. Astfel, drumul meu a fost, pe de o parte, o luptă cu aceste lipsuri instituționale, dar, pe de altă parte, și o dovadă că pasiunea, perseverența și conexiunile autentice pot deschide, uneori, uși spre o extindere internațională.

Ai creat, alături de Marius Manole, proiectul „Lumini și umbre”. Ne poți povesti despre conceptul acestui spectacol și dacă există planuri de a-l readuce pe scenă?â

„Lumini și umbre” este un spectacol care creează o experiență emoțională intensă, combinând muzica cu intervenții poetice care adaugă profunzime și sens fiecărui moment. Alături de Marius Manole, am explorat teme precum fragilitatea, speranța și transformarea interioară, aducând la viață un univers de trăiri complexe și reflecții profunde care ne definesc ca oameni. Este un proiect foarte drag mie, care reușește să atingă publicul prin sinceritate și sensibilitate.

În această toamnă, pe lângă spectacolul pe care îl vom susține în București, Marius ne va fi alături și în alte orașe importante: vom ajunge la Filarmonica din Sibiu, la Teatrul Național din Târgu Mureș și la noua sală de spectacole a Cazinoului din Constanța. În 2026 intenționez un nou turneu național cu acest proiect, odată cu lansarea celui de-al treilea album, Lights and Shadows.

Cum este să fii muzician independent în România, cu provocările și satisfacțiile pe care le presupune acest statut?

Este un drum plin de provocări, dar libertatea de a decide asupra fiecărui pas artistic și de a construi proiecte fără compromisuri este neprețuită.

Satisfacțiile apar în momentele în care munca mea ajunge în contexte importante cum a fost deschiderea oficială a sezonului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, unde am urcat pe scenă alături de dirijorul Cristian Măcelaru și pianistul Joep Beving.

De asemenea, faptul că am fost singura prezență românească la festivalul Sziget din Budapesta în același an m-a făcut să simt cu tărie că sunt pe drumul cel bun, indiferent de obstacolele întâlnite. Astfel de experiențe îmi dau energie să continui și să cred în autenticitatea și valoarea a ceea ce creez.

Privind spre viitor, care sunt obiectivele și visurile tale pe termen lung?

Privind înainte, îmi doresc să continui să compun și să cânt, lăsând muzica mea să-și găsească drumul către locuri și oameni pe care încă nu i-am întâlnit.

Un alt vis este să contribui la formarea unei rețele culturale românești mai unite, în care artiștii să colaboreze firesc, să își împărtășească ideile și să se susțină reciproc. Cred că din astfel de întâlniri se pot naște momente artistice capabile să schimbe percepții și să apropie oamenii într-un mod autentic și profund.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post INTERVIU Pianistul român Andrei Irimia va susține un nou turneu european. “Muzica mea este o invitație la introspecție.” appeared first on Cultura la dubă.

Compozitorul româno-francez Vladimir Cosma, creator al unora dintre cele mai importante coloane sonore din cinematografia franceză, va fi decorat în această seară cu medalia Legiunea de Onoare a statului francez, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Palatul Élisée. Vladimir Cosma era Cavaler al Artelor încă din anul 2005.

Considerat o legendă a muzicii de film, Vladimir Cosma este o figură culturală remarcabilă în Franța, țară în care locuiește de la vârsta de 22 de ani.

S-a născut la București în 1940, tatăl său, Teodor Cosma, fiind un important pianist și dirijor român, iar mama, Carola Cosma, de asemenea muziciană, dar și campioană la natație. Vladimir Cosma a studiat vioara la Conservatorul din București și a părăsit România în comunism. Ajuns în Franța, a studiat la Conservator alături de Nadia Boulanger.

În 1969 a compus prima coloană sonoră pentru filmul Alexandre le bienheureux, regizat de Yves Robert. Apoi, timp de 50 de ani a continuat să creeze și să dirijeze muzică de film, colaborând cu regizori importanți, precum Gérard Oury, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Francis Veber, Claude Zidi, Jean-Pierre Mocky, Pascal Thomas, Ettore Scola, Yves Boisset sau Edouard Molinaro.

A scris, de asemenea, muzică pentru teatru, precum și operă. Prima sa lucrare de operă, Marius et Fanny, a fost interpretată la Opera din Marseillia, avându-i ca soliști pe Roberto Alagna și Angela Gheorghiu.

În 2011, compozitorul a revizitat România după 50 de ani de absență și a susținut două concerte la Ateneul Român, dirijând Filarmonica George Enescu.

Vladimir Cosma a câștigat două Premii Cesar pentru muzica filmelor Diva (1982) și Le Bal (1984).

The post Compozitorul Vladimir Cosma va fi decorat cu Legiunea de Onoare de Emmanuel Macron appeared first on Cultura la dubă.

Filmul “Cravata Galbenă”, cu John Malkovich și Ben Schnetzer, urmează să intre în stadiul de producție luna aceasta în București. „Cravata galbenă” spune povestea celebrului dirijor român Sergiu Celibidache.

Ben Schnetzer, cunoscut pentru rolul principal din drama SF apocaliptică, „Y: The Last Man”, îl va interpreta pe celebrul dirijor în anii tinereții, în locul lui Rupert Friend, anunțat inițial pentru rol, iar John Malkovich va juca rolul lui Sergiu Celibidache în ultima parte a vieții.

Filmul va urmări viața dirijorului, de la copilăria sa în România, sub autoritatea strictă a unui tată disciplinar, până la fuga sa dureroasă de acasă, pentru a-și urma visul unei cariere în muzică.

Va fi regizat de fiul dirijorului, Serge Ioan Celebidachi, după un scenariu co-scris împreună cu James Olivier. Producători sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, Andrei Boncea, Christopher Milburn, James Olivier și Robert W. Cort, producător executiv.

Într-un interviu exclusiv pentru Cultura la dubă, Serge Clibidachi a vorbit despre relația cu tatăl său, munca la acest film și povestea din spatele titlului Cravata Galbenă. Citiți interviul AICI.

The post Filmările pentru “Cravata galbenă”, cu John Malkovich în rol principal, încep luna aceasta la București appeared first on Cultura la dubă.

Compozitorul John Williams a stabilit un nou record, obținând cea de-a 53-a nominalizare la Oscaruri pentru muzica originală compusă pentru filmul The Fabelmans, regizat de Steven Spielberg. El și-a depășit astfel propriul record.

De asemenea, John Williams a devenit, la 90 de ani, cea mai în vârstă persoană nominalizată vreodată la Premiile Oscar.

Williams deține în palmares 5 Oscaruri primite pentru cea mai bună coloană sonoră originală: E.T. the Extra-Terrestrial (regia Steven Spielberg, 1982), Star Wars (regia George Lucas, 1977), Jaws (regia Steven Spielberg, 1975), Fiddler on the Roof (regia Norman Jewison, 1971) și Schindler’s List (regia Steven Spielberg, 1993).

De altfel, compozitorul are o relație specială cu regizorul Steven Spielberg, alături de care a făcut performanță, colaborând de 50 de ani încoace. Spielberg a descris muzica din The Fabelmans drept “cel mai personal cadou pe care l-a dăruit mie și părinților mei”. De asemenea, regizorul a confirmat implicarea sa într-un viitor film documentar despre viața și cariera lui John Williams, potrivit Classic FM.

John Williams s-a născut în 1932 în statul New York. Este compozitor, dirijor și pianist, iar la 90 de ani continuă să dirijeze mari orchestre ale lumii. Anul acesta are programate cel puțin trei concerte în Statele Unite.

Cea mai cunoscută muzică de film compusă de Williams este cea din Star Wars, înregistrată alături de London Symphony Orchestra.

The post John Williams este artistul cu cele mai multe nominalizări în istoria Premiilor Oscar appeared first on Cultura la dubă.

“L-am structurat pe “ENNIO” ca pe un spectacol care poate lăsa privitorul să pătrundă extraordinarul exemplu existențial și artistic al unuia dintre cei mai îndrăgiți creatori.”

extras din interviul cu Giuseppe Tornatore, realizatorul filmului

Filmul este o colecție de povești spuse de prieteni și colegi celebri și imagini de arhivă nemaivăzute până acum, înfățișând locuri și întâmplări care au avut loc de-a lungul unei cariere impresionante, care s-a întins peste 70 de ani.

Ennio Morricone este unul din cei mai populari și prolifici compozitori ai secolului al XX-lea, de două ori câștigător al Premiului Oscar, autor a peste 500 de coloane sonore și reformator al muzicii pop italiene din anii 60-70.

Cultura la dubă v-a prezentat povestea sa AICI.

Coloane sonore celebre realizate de Ennio Morricone:

The Hateful Eight (2015) (info IMDB)

La piovra (1984-2001) info IMDB

Malena (2000) info IMDB

Mission to Mars (2000) info IMDB

The Legend of 1900 (1998) info IMDB

Bugsy (1991) info IMDB

Cinema Paradiso (1988) info IMDB

The Mission (1986) info IMDB 

Once Upon a Time in America (1984) info IMDB

The Thing (1982) info IMDB

Corleone (1978) info IMDB

1900 (1976) link IMDB

Giordano Bruno (1973) info IMDB

The Sicilian Clan (1969) info IMDB

Once Upon a Time in the West (1968) info IMDB

The Bible: In the Beginning… (1966) info IMDB

The Good, the Bad and the Ugly (1966) info IMDB

A Fistful of Dollars (1964) info IMDB

“ENNIO” va avea premiera în România pe 18 noiembrie și va fi difuzat la Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan, Cinema Elvire Popesco București, Cinema City Afi Cotroceni, Cinema City Park Lake, Cinema City Sun Plaza, Happy Cinema București, Cinema Victoria Cluj, Cinema Arta Cluj, Cinema Ateneu Iași, Cinema Victoria Timișoara.

The post “ENNIO”, filmul omagiu adus compozitorului Ennio Morricone, realizat de Giuseppe Tornatore, intră de vineri în cinematografe appeared first on Cultura la dubă.

Cunoscutul imobil de pe Bulevardul Dacia din București etichetat drept “Casa Nottara” a fost vândut la o licitație organizată de Romania Sotheby’s International Realty. Prețul de pornire a fost de 650.000 de euro, însă casa de licitații nu a făcut publică suma finală de achiziționare, fiind invocată clauza de confidențialitate.

Clădirea este clasată ca monument istoric de importanță locală și a aparținut familiei Nottara. Aici a fost găzduit până acum 6 ani și Muzeul Nottara.

Imobilul a fost construit în 1931, în stil funcțional Art Deco, în plină perioadă modernistă în arhitectura bucureșteană, de către arhitectul Victor Ștefănescu. Clădirea are o suprafață de 678 de metri pătrați, 18 camere și 11 băi.

Pentru finanțarea construcției, Sindicatul Artiştilor Dramatici şi Lirici a strâns bani de la colegii actori ai lui Constantin Nottara și a donat o sumă importantă pentru ridicarea casei actorului.

Acesta nu a apucat să mai trăiască în casă decât 4 ani. A murit în 1935, iar imobilul a rămas fiului său, compozitoul Constantin C. Nottara (1890 – 1951). A fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români, iar în anul 1929 a fondat Orchestra Municipiului București.

Din anul 1956 până în 2016 aici a funcționat Muzeul Memorial C.I și C.C. Nottara, fiind expuse piese de mobilier originale ale familiei, fotografii, tablouri și obiecte care au aparținut celor doi artiști.

The post Casa actorului Constantin Nottara a fost vândută la licitație appeared first on Cultura la dubă.

Tânărul Sebastian Androne a fost desemnat compozitorul anului la International Classical Music Awards 2022. Este primul român care primește această distincție în istoria concursului, anunță organizatorii evenimentului.

Sebastian Androne are 32 de ani și este un compozitor ale cărui lucrări au fost interpretate în Europa, Asia și Australia de ansambluri precum BBC Singers sau Orchestra Tonhalle din Zurich.

A câștigat premii în cadrul a peste 20 de concursuri de compoziție, printre care Golden Eye Award 2018, Tenso Young Composers Awards 2015 și Concursul George Enescu 2014.

Sebastian Androne a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, dar și la Birmingham și Paris, iar în prezent se perfecționează la Zurich.

La ediția 2022 a International Classical Music Awards au mai fost premiați și dirijorul Adam Fischer (Lifetime Achievement Award), clarinetistul și dirijorul Martin Fröst (Artistul anului), violoniștii italieni Gennaro Cardaropoli (Tânărul artist al anului) și Julian Kanrath (Discovery Award), Château de Versailles Spectacles (Casa de discuri a anului), dirijorul Pierre Cao și pianistului Michael Korstick (Special Achievement Award).

Câștigătorii vor primi trofeele la Gala premiilor ICMA ce va avea loc la Filarmonica din Luxemburg pe 21 aprilie, eveniment ce cuprinde și un concert în care vor participa și o parte dintre câștigători, alături de Orchestra Filarmonicii din Luxemburg, condusă de Adam Fischer.

În cadrul galei ICMA din 21 aprilie, Sebastian Androne va prezenta  lucrarea “The Dark Blue Flower”, a cărei premieră românească va avea loc pe 6 mai 2022, în cadrul unui concert al Orchestrei Naționale Radio, inclus în cadrul Stagiunii Euroradio 2021-2022.

International Classical Music Awards (ICMA) sunt unele dintre cele mai importante premii din lumea muzicii clasice.

Din juriu fac parte critici de specialitate din presa scrisă și radio din întreaga lume.  

The post Sebastian Androne a fost desemnat compozitorul anului la International Classical Music Awards appeared first on Cultura la dubă.

Compozitorul italian Ennio Morricone s-a stins din viață azi, la vârsta de 91 de ani, însă în urma sa rămâne o moștenire uriașă în istoria muzicii.

Ennio Morricone s-a născut la Roma, oraș pe care l-a prețuit toată viața și care i-a fost cămin și sursă de liniște pentru creațiile sale. În Roma a scris toate lucrările, fie că vorbim despre muzica de film, fie despre muzică clasică.

Ar fi putut deveni un fotbalist al echipei AS Roma, unde a jucat în copilărie, însă tatăl său, trompetist, l-a îndrumat către muzică. A rămas fanul declarat al clubului de fotbal, însă, în paralel, a schimbat și influențat decisiv modul în care erau compuse coloanele sonore ale filmelor de la Hollywood.

Reîntâlnirea sa cu regizorul italian de film Sergio Leone, care îi fusese coleg de școală, a marcat un nou început pentru filmele western. Genul spaghetti western poartă semnătura lui Sergio Leone, dar întreaga atmosferă recreată de regizorul italian nu ar fi fost posibilă fără muzica lui Morricone.

Ce a fost extraordinar în colaborarea dintre Sergio Leone și Morricone este că regizorul a mizat atât de mult pe geniul lui Morricone, încât i-a dat acestuia scenariul ca să compună muzica, iar muzica a fost folosită ulterior în realizarea filmului, Clint Eastwood trăind efectiv momentele pe muzica lui Morricone, pe platoul de filmare, ceva ce nu se mai făcuse până la vremea respectivă.

Trilogia care i-a făcut celebri pe cei doi italieni a fost formată din filmele “A Fistful of Dollars” (1964), “For a Few Dollars More” (1965) and “The Good, the Bad and the Ugly” (1966), toate lansate în anul 1967, cu Clint Eastwood în rol principal, ca “omul fără nume”. La vremea respectivă, cele 3 filme au cucerit americanii și au avut încasări record, de aproape 300 de milioane de dolari.

De altfel, coloana sonoră pentru “The Good, the Bad and The Ugly” rămâne lucrarea de referință a lui Morricone, fiind ușor de recunoscut pentru orice cinefil. Ea a fost inclusă și în Grammy Hall of Fame. Au urmat apoi alte filme de succes: Once Upon a time in the West sau Cinema Paradiso.

Iubirea pentru fotbal și cea pentru muzică aveau să se unească într-un alt moment important pentru Ennio Morricone. Acesta a primit propunerea de a compune imnul Campionatului Mondial de Fotbal din Argentina 1978, iar realizarea sa este considerată unul dintre cele mai frumoase imnuri din istoria Cupei Mondiale.

Revenind la cariera sa în film, iată un aspect care spune multe despre relevanța Premiilor Oscar. Deși muzica sa a influențat decisiv modernizarea filmelor americane, Academia Americană de film i-a recunoscut meritele abia în 2007, când i-a acordat premiul pentru întreaga carieră. 2007 a fost și anul în care italianul Morricone a vizitat pentru prima dată America. Deși a compus enorm pentru filmele americane, acesta nu a învățat niciodată limba engleză și nu a dorit niciodată să locuiască în altă parte decât Roma.

Iar primul Oscar pe care l-a primit în competiție i-a fost acordat abia în 2016, pentru filmul lui Tarantino – The Hateful Eight. Așadar, vreme de aproape 40 de ani, geniul lui Morricone nu a convins Academia să îi acorde un Oscar, deși dacă el nu ar fi revoluționat conceptul de coloană sonoră, nu ar fi existat probabil nici muzica lui John Williams, nici cea a lui Hans Zimmer.

Ennio Morricone a mai compus muzică pentru regizori celebri ca Bernardo Bertolucci, Terrence Malik sau Roman Polanski. Pe lângă realizările extraordinare din filme, Morricone a compus și pentru seriale de televiziune, cel mai cunoscut fiind The Sopranos. De asemenea, el a orchestrat muzică pentru artiști precum Joan Baez sau Paul Anka.

Obișnuia să se închidă cu săptămânile în palatul său din Roma pentru a compune, nu îi plăcea să călătorească, însă a făcut-o în special pentru a dirija propriile sale compoziții.

Morricone a avut o singură soție, Maria Travia, cu care a conceput 4 copii. Spre finalul unei vieți petrecute alături de aceeași femeie, acesta declara:

“Toată lumea trebuie să moară. Nu îmi e frică de moarte. Ceea ce mă sperie cu adevărat este că dacă plec înaintea soției mele, o voi lăsa singură și viceversa. Ideal ar fi să murim împreună.”

Ennio Morricone

Ennio Morricone a decedat azi, înaintea soției sale, la un spital din Roma, după ce a suferit o fractură la picior în urma unei căzături.

The post Povestea genialului Ennio Morricone: de la pasiunea pentru fotbal la modernizarea muzicii filmelor americane appeared first on Cultura la dubă.