În urmă cu câteva săptămâni, Dan Byron, solistul trupei Byron, a lansat o invitație pe cât de simplă, pe atât de rar întâlnită în zilele noastre: „să ne vedem o dată pe lună ca să vorbim despre câte o carte. (…) Ce zici? Te bagi?”

În scurt timp, apelul său a primit 250 de înscrieri, adică 250 de oameni și-au asumat să citească volumul Încredere, de Hernan Diaz, propus de Byron, și să se întâlnească ulterior pentru a discuta despre el. Prima întâlnire a avut loc chiar în acest weekend. Dar, pentru a păstra intimitatea discuțiilor, numărul mare de cititori înscriși va fi împărțit în mai multe întâlniri.

Sigur, ideea unui club de carte nu este inedită. Există diverse astfel de inițiative, dar rareori vezi un start atât de sincer, născut din pasiune, fără un plan de marketing sau sponsori. Iar când propunerea vine din partea unui muzician cunoscut, nu are cum să nu stârnească interes. Așa se face că l-am abordat pe Dan pentru a afla mai multe despre relația sa cu cărțile și intenția din spatele inițiativei.

Pentru Dan Byron, lectura este plăcere, curiozitate, o necesitate firească, la fel ca hrana. A descoperit-o în copilărie și a rămas în viața sa ca o constantă fundamentală. Bucuria cu care vorbește despre diferiți autori sau titluri preferate, inclusiv despre primele amintiri legate de cărți, este molipsitoare. Și sunt sanse mari ca, după ce veți parcurge interviul de mai jos, să mergeți direct la librărie.

***

“Dan, ai spus într-o postare pe facebook, simplu și direct, că îți place să citești. Și i-ai invitat și pe alții să o facă. Cum s-a născut pasiunea ta pentru citit? Ai deprins asta din familie, de la școală?

Să știi că nu-mi explic, la mine în familie nu se citea. Erau doi oameni cu doi copii, abia făceau față în anii ‘80 să ne dea de mâncare, era tiparul familiei românești în comunism. Iar în casă aveam două-trei cărți, niște jerpelituri.

Când am învățat să citesc la școală, la 6-7 ani, a început să îmi placă foarte mult, iar mama mi-a alimentat interesul, ceream zilnic altă carte, îmi cumpăra de la librărie. Le terminam așa repede că la un moment dat s-a enervat și mi-a luat cea mai groasă carte pentru copii pe care a găsit-o. Mi-a luat vreo 6 zile să o citesc.

Problema e că nu prea era literatură pe piață. Îmi amintesc că am citit Cei trei mușchetari de la vecinul meu de la etajul 4, noi stăteam la 3. Iar Winnetou am citit de la un vecin de la altă scară.

Și de atunci ai citit toată viața? Fără pauze?

Da, nu cred că am luat pauze. Asta nu înseamnă că am citit mult sau că sunt mai deștept, e pur și simplu ceva care îmi face plăcere. E ca și cum într-o carte a ascuns un om, pe care altfel nu ai ocazia să îl cunoști.

Apoi, am foarte multe cărți care nu sunt neapărat literatură. Colegii mei de trupă au multe glumițe pe seama mea din motivul ăsta. La un moment dat, un amic m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva am o carte despre despărțiri.

Deci între timp ți-ai construit și o bibliotecă bogată?

Am o bibliotecă bogată, dar mai mult digitală. E mult mai ușor pentru mine așa. Călătoresc foarte mult și nu mă car cu volumele. Am toată biblioteca la mine tot timpul. Dar citesc mult și fizic.

Ai făcut vreodată parte dintr-un club de lectură?

Nu. Am tot aflat de existența unora, dar erau, de obicei, pentru femei, iar eu nu aveam acces. Și am zis să fac și eu un club. Pe de o parte, sunt conștient de publicul pe care îl avem, un public care ar putea avea înclinație către lectură. Și de ce să nu fructificăm asta? Hai să citim același lucru, hai să comentăm.

De la ce a pornit, de fapt, ideea unui club de lectură?

M-am gândit ce aș putea să fac pentru a dezvolta și o altfel de relație cu oamenii care vin la concerte. Nu zic că venitul la concerte nu e mișto. E foarte mișto, dar e repetitiv. Am vrut și altceva, o altfel de comunitate.

De ce ai ales ca primă recomandare cartea Încredere, de Hernan Diaz?

Pentru că era pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc anul ăsta. Alături de ea era și Demon Copperhead (n.r. autor Barbara Kingsolver), ambele câștigătoare de Pulitzer anul trecut.

Am citit-o pe aceea, am scris pe blog despre ea, apoi urma Încredere și am zis, băi, dar nu putem face ceva mai interesant?

În ce fel te-a ajutat lectura în munca de songwriting?

În general, te ajută să te exprimi mai bine. Nu simt neapărat că am un vocabular mai bogat. Mai ales când citesc Cărtărescu realizez cât de redus e, de fapt. Dar cititul te ajută să pui altfel cuvintele în scris.

Mai e și treaba că poate aș avea un vocabular mai mare, dar nu îmi vine să îl folosesc, nu îmi vine natural să scriu pe blog sau să vorbesc cu cuvinte pompoase. Folosesc cuvinte uzuale și e bine să fie așa. Și în cântece la fel.

Când e timpul tău pentru lectură?

Seara, înainte de culcare, citesc mereu pentru că mă adoarme. De multe ori citesc ceva neinteresant și citesc electronic, cu scris gri, pe fundal negru. Dar nu consider că aia e bucata mea de lectură, nu. Sunt și alte momente.

Într-un interviu recent pe care l-am făcut cu scriitorul Edouard Louis, el spunea că nu crede în ideea că tinerii nu mai citesc sau că interesul publicului pentru lectură a scăzut. Ci mai degrabă că autorii sunt responsabili pentru lipsa de interes a publicului, fiindcă ceea ce scriu ei nu mai corespunde nevoilor cititorilor. Ce crezi despre asta?

Eu cred că se întâmplă altceva. Dacă în copilărie nu găseam cărți, acum e fix pe dos.

Volumul de informații și de titluri e atât de mare încât e greu să discerni ce să citești.

De exemplu, eu am ales cartea Încredere pentru că a luat Premiul Pulitzer. Nu cred în valorificarea artei prin premii, fiindcă nu e atletism, să știi sigur cine câștigă, la secundă. În artă totul e subiectiv. Dar Premiul Pulitzer poate fi un indicator.

Altfel, e foarte greu să faci alegeri, dacă nu găsești canalele potrivite, influencerii potriviți.

Apoi, generația nouă are un pic altă educație. Nu înseamnă că e mai bună sau mai rea, dar se duce spre altfel de informație, spre cea filmată, youtube, tiktok.

Probabil pentru ei lectura e ceva decrepit, au impresia că cei mai bătrâni citesc. Sigur sunt și excepții, dar eu vorbesc despre o tendință generală. Prietenii mei citesc, copiii lor nu. Și se întreabă „cum facem?”

Mai e și viteza cu care se întâmplă totul azi. Pentru lectură e nevoie să ai un pic de răbdare.

Tot în ideea de a crea și altfel de conexiuni cu publicul vostru, odată cu lansarea albumului Efemeride, ați integrat pe site-ul Byron un loc în care fanii pot spune, sub anonimat, care este monstrul lor de sub pat. Am citit niște mărturii foarte intime și impresionante. Cum ați gândit voi acest demers?

E important să vezi că oamenii care din jurul tău, care au preocupări asemănătoare, îți seamănă și în alte privințe. La repetiții am început la un moment dat să vorbesc despre anxietăți și mi-am dat seama că toți eram praf, dar nu ne spuneam asta. Glumeam, mergeam la concerte, nu vorbeam niciodată despre lucrurile astea. De aceea am vrut să ne apropiem și de fani.

Te-au surprins răspunsurile? Am văzut că foarte mulți oameni se confruntă cu lipsa de încredere în ei înșiși și cu teama de eșec.

M-au surprins, da. Poate pentru că ne uităm în jurul nostru și vedem prea multe cerințe pentru perfecțiune. Perfecțiunea nu există. Tocmai deosebirile dintre noi, defectele noastre, ne fac să fim speciali.

Crezi că trăim sentimentele astea din cauza social media? Pentru că îi vedem pe ceilalți fericiți, în vacanțe exotice?

Absolut. În social media singurele lucruri negative pe care le vezi sunt ori că cineva e nemulțumit de firma de curierat, ori că cineva în trafic a făcut o tâmpenie. Dar nu vezi lucruri reale.

Ai scris despre album că sunt conversații nespuse. La ce te-ai referit, mai exact?

Da. Când m-am apucat să scriu, am început să am niște anxietăți foarte mari, tocmai terminasem o perioadă foarte grea, după lansarea albumului Nouă. Am început să scriu în februarie 2020 și am pus o presiune uriașă pe mine, fără să realizez că deja eram fragil în acel moment.

Am scris 10 piese atunci, dintre care doar două au intrat pe album – Infern și Monstrul de sub pat. Monstrul de sub pat e ultima pe care am scris-o. Fără celelalte 8 și fără parcursul plin de anxietăți, nu aș fi putut să scriu piesele alea. Acum, dacă mă întrebi, nu aș mai face asta niciodată. Dacă am o perioadă grea, o să iau o pauză.

Dar de unde s-a născut presiunea asta, de a scrie un nou album după ce tocmai lansasei unul foarte bun?

Din capul meu. Tocmai pentru că e foarte important să dai drumul la scris cât mai devreme, să știi că ai o bază.

Scrii versuri pentru cântece, scrii pe blogul tău, te-ai gândit și la altceva, poate o carte?

Mi s-a tot sugerat că ar fi mișto, m-am gândit la asta, dar citind atât de mult îmi cam dau seama de limitele pe care le am, îmi dau seama cât de mult nu știu să scriu, de fapt. E greu să faci pe scriitorul când nu ești scriitor. Nu m-aș simți foarte confortabil.

Și mai există un aspect. Cei mai mulți cunoscuți care mi-au spus asta, mi-au sugerat să scriu o autobiografie. Și e greu să fac asta, fiindcă eu îmi amintesc niște lucruri într-un fel, dar nu garantez că s-au întâmplat așa. Poate unii oameni s-ar simți lezați, apoi are rost să spui niște lucruri dacă nu ești sigur că s-au întâmplat așa?

L-ai tot menționat pe Cărtărescu. Ce autori din literatură contemporană îți plac?

Îmi place Filip Florian, de exemplu. Vreau ca la clubul de carte să propun și cărți românești. De exemplu, cartea lui Marius Chivu – Trei săptămâni în Atlas, care e despre călătorit, dar e scrisă de un om care scrie foarte bine. Apoi, Cărtărescu, care e Cărtărescu, nici nu vorbim despre el, că nu are sens.

De ce?

Pentru că e un extraterestru, eu nu înțeleg cum face. Lăsând la o parte că romanele lui sunt cum sunt, târziu eu am citit Levantul, băi, tată, acolo vezi cam cât de mult cineva poate să știe limba română.

Din afară e vreun autor care îți place în mod special?

De exemplu Jennifer Adam, nu cred că există traduceri la noi, din păcate.

Îmi place foarte mult un autor polonezo-german, Gunter Grass, are două cărți, Toba de tinichea și Ani de câine, pe care le-am făcut cadou de peste 10 ori și îți garantez că în afară de o persoană, nu a citit nimeni cadourile, hahaha.

Îmi place foarte mult și John Updike, cu o serie de cărți cu un personaj poreclit Rabbit, un fost baschetbalist. E o demonstrație de construit metafore.

Am văzut că scrii și despre pasiunea ta pentru gătit. De exemplu, ai spus că ai gătit de peste 40 de ori în luna ianuarie. Asta cum a apărut în viața ta?

Una, din nevoie, a doua pentru acum vreo 10 ani am vrut să iau frâiele gătitului. Luasem mult în greutate, aveam 97 de kg. M-am apucat să și citesc despre asta, evident, haha.

M-am apucat să gătesc cu mai multe legume proaspete, salate. Și am slăbit vreo 17 kg fără efort, mâncând.

Și de atunci am tot gătit. Și o să mai scriu despre asta, fiindcă am și rețete preferate, gustoase, hrănitoare, mișto.

***

Dan Byron poate fi urmărit pe blogul său și pe scenă, alături de trupa Byron. Joi pornește în turneu național, pentru promovarea ultimului album, Efemeride.

Dincolo de muzică, citit, gătit, Byron pune voce pe audio-book-uri și în filme de animație. Predă songwriting la Mastering the Music Business și este unul dintre cei mai buni autori de versuri din România.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Dan Byron a pus bazele unui club de carte: “Hai să citim același lucru! Hai să comentăm!” appeared first on Cultura la dubă.

Într-o cafenea din Suceava, la o masă lungă la capătul căreia se află un panou înflorat cu mesajul ”Hello, gorgeous!”, un grup de aproximativ 10 femei, majoritatea mame, se adună o dată pe lună să discute cea mai recentă carte citită și să împărtășească sfaturi și povești de viață.

„Prima mamă cu care m-am întâlnit într-o zi în parc să îi dau una dintre cărțile pe care le propusesem pe pagină a spus că citea foarte mult în liceu, dar că nu prea mai are timp, avea deja și al doilea copil.

Așa am început să ne vedem destul de des, i-am împrumutat din ce în ce mai multe cărți și chiar am devenit prietene între timp și este una dintre membrele fondatoare ale asociației pe care am înființat-o în 2020.”, spune Alina Bîrsan, fondatoarea Asociației Mamele citesc.

Povestea organizației a început în septembrie 2017 prin crearea unei pagini de Facebook, ”Mamele citesc”, prin care Alina și-a propus să ajute mamele din Suceava care vor să citească, dar au puține resurse pentru a investi în cărți.

„Eram în concediu de creștere a copilului și, fiind tot timpul implicată în tot felul de proiecte, simțeam o lipsă pe partea de socializare. A fost o trecere destul de bruscă de la viața activă de la muncă.

Lucram deja în domeniul ONG din 2011 și eram tot timpul pe drumuri. Atunci când stai 24 de ore în casă cu un copil mic e o diferență destul de mare.

Am fost tot timpul pasionată de citit. Asta nu s-a schimbat nici după ce am avut cu copil. Mă uitam la cât de multe cărți am în casă și îmi doream să împărtășesc pasiunea cu alte persoane din jurul meu. Mi-a venit ideea cu Facebook-ul.

Mi-am spus ce ar fi să propun câteva cărți pe săptămână sau pe lună și oamenii să îmi spună dacă ar fi interesați să le citească. Eram chiar dispusă să le donez fără niciun cost, doar să vrea cineva să le citească.

O carte care stă pe un raft nu își atinge scopul. Mă gândeam că sunt multe femei din Suceava care nu au resursele financiare pentru a-și cumpăra cărți sau nu au timp sau nu știu de unde să înceapă.”, povestește Alina, cu două zilei înaintea primei întâlniri a clubului de carte din acest an, în care au vorbit despre ultima apariție a autoarei Paula McLain „Când stelele se întunecă”.

Unele femei din comunitate citesc de mulți ani, constant, în timp ce altele s-au alăturat pentru a regăsi o plăcere la care au renunțat din diverse motive.

Gabriela Vornicu este una dintre femeile care nu ratează nicio întâlnire a clubului de carte. Are trei copii și un job full-time, dar își face timp pentru lectură în special seara și în după-amiezile din weekend.

„De când am cunoscut-o pe Alina Bîrsan, am citit multe cărți recomandate și împrumutate de la ea. Am ajuns chiar să citesc și alte genuri de cărți, cu care credeam că nu empatizez.

Am devenit tot mai absorbită de pasiunea mea  datorită clubului de lectură inițiat de ea, la care de fiecare dată am participat cu plăcere.”, ne transmite Gabriela Vornicu.

Alina Bîrsan este o cititoare avidă, care își monitorizează lecturile cu ajutorul aplicației Goodreads.  În 2021, a citit 50 de cărți. ”Demonii” de Dostoievski,  ”Toți copiii librăresei” de ”Veronica D. Niculescu”, ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, ”Adolf H. Două vieți” de Éric-Emmanuel Schmitt sunt câteva dintre lecturile ei de anul trecut.

„Am învățat că e bine să îți faci un obicei din asta. Citesc dimineața înainte să plec la serviciu 10 minute sau seara înainte să dorm. Paginile se adună. Dacă citești puțin în fiecare zi e foarte ușor să ajungi la o carte pe lună. Citesc cel mai mult dimineața, mă trezesc puțin mai repede”, dezvăluie ea.

Preferințele de lectură ale femeilor din comunitate sunt preponderent în zona de ficțiune, deși Alina încearcă să aducă în atenție o diversitate de stiluri și genuri.

„Câteva titluri propuse au fost ”Arta conversației” a Ilenei Vulpescu, ”Zuleiha deschide ochii” sau ”Lolita”, pe care puțină participante au citit-o, fiindcă li s-a părut greoaie. Încerc să merg pe mai multe paliere ca să introduc și lecturi care poate nu sunt confortabile pentru toată lumea.

La întâlnirile pe care le avem nu propun cărți foarte solicitante. Avem mame care spun că nu au destul timp pentru citit, dar citesc poate într-o pauză pe laptop la serviciu sau pe telefon.”, spune ea.

O astfel de mamă este și Rodica Cojocaru, o altă membră a comunității. „Cititul e ceva ce am făcut mereu. În avion, în tren, în parc sau atunci cand dormea copilul. N-aș putea spune că citesc o carte pe săptămână, dar cu siguranță găsesc timp seara să citesc 10-20 de pagini, chiar și 100 pagini dacă nu ma doboară somnul.”, ne povestește aceasta.

Ceea ce a început în 2017 ca o nevoie a Alinei de a socializa și de a promova cititul în rândul femeilor din Suceava, s-a concretizat în Asociația Mamele citesc în 2020. De atunci, Alina și toți ceilalți voluntari au promovat apeluri pentru dotarea bibliotecilor publice locale cu cărți noi și au creat ”Cuiburile de cărți”, mini biblioteci în formă de căsuțe de păsări, instalate în mai multe locuri din Suceava, pe care le aprovizionează constant cu cărți.

Membrii asociației au o atenție deosebită și pentru persoanele vulnerabile. „Anul trecut am făcut un eveniment caritabil cu încă două asociații din Suceava în cadrul căruia am organizat un concert cu Horia Brenciu și o paradă de pălării și am strâns fonduri pentru a ajuta niște familii care au copii cu dizabilități, în special cu autism și Sindrom Down.

Am fost implicată în campania ”Adoptă o mamă” a Mirelei Retegan, unde am pregătit cadouri de 8 martie pentru mame care sunt în situații vulnerabile.

Anul acesta am inițiat proiectul ”Cutia de cărți a bebelușului” prin care încerc să ofer câteva cutii cu cărți și obiecte pentru bebelușii mamelor care sunt în situații vulnerabile. Anul acesta am ales Centrul Maternal din Suceava, unde majoritatea sunt mame adolescente. Am vrut să le determin cumva să citească.”, spune Alina.

Integrarea lecturii în relația mamă-copil este un aspect important pentru Alina, pe care l-a inclus în misiunea asociației.

„Insist pe ideea că dacă un copil te vede de când este mic că tu citești și este înconjurat de cărți și știe că are această posibilitatea, chiar dacă nu își va petrece tot timpul citind, tot va avea pasiunea asta, va ști că și asta este o modalitate foarte bună de a-ți petrece timpul liber.

Insist și pe ideea de a pune la dispoziție cărți copilului, chiar dacă este foarte mic. E important să le vadă și, desigur, să-i citești în fiecare zi, măcar puțin.”, crede ea.

Mai multe despre Asociația Mamele citesc puteți afla AICI.

The post “Mamele citesc”, clubul de lectură din Suceava care promovează lectura printre mame appeared first on Cultura la dubă.