Marius Daniel Popescu, născut la Craiova în 1963 și stabilit la Lausanne din 1990, unde își câștigă existența ca șofer de autobuz în cadrul transportului public local, a fost nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026, unul dintre cele mai importante premii literare acordate autorilor de limbă franceză. Alături de el mai sunt nominalizați Daniel Pennac, Elisabeth Barillé și Michel Bernard.

Poet și prozator, Marius Daniel Popescu a început să scrie și să publice poezie în România, unde i-au apărut patru volume. A frecventat cenaclurile literare de la Braşov şi, alături de Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Caius Dobrescu, a făcut parte din „Grupul de la Braşov“.

În 1990 a cunoscut o elvețiancă de care s-a îndrăgostit și a emigrat alături de ea în Elveția. În prezent are cetățenie elvețiană. Primul său volum de poeme în limba franceză s-a intitulat 4 x 4, poèmes tout-terrains și a fost publicat la editura Antipodes din Lausanne. A urmat în 2004 Arrêts déplacés, la aceeași editură, volum care a obținut Premiul Rilke în 2006. În paralel a ținut cursuri de literatură într-o închisoare de maximă securitate din Elveţia.

“Simfonia lupului marchează debutul său în proză. Scris direct în franceză, romanul a fost publicat de prestigioasa editură pariziană José Corti şi, într-un timp incredibil de scurt, a ajuns la al treilea tiraj. Simfonia lupului îi aduce lui MDP, cum îl alintă prietenii, premiul Robert Walser.” – scrie Editura Humanitas.

“Simfonia Lupului” este și titlul unui film documentar la care regizorul Claudiu Mitcu lucrează în prezent. Filmul va aduce în atenția publicului povestea lui Marius Daniel Popescu și Cultura la dubă publică azi imagini în premieră de la filmări.

“Este cel mai liber om pe care l-am întâlnit vreodată și acesta este motivul pentru care am vrut să fac un film despre el. Filmările le-am început acum 2 ani și au avut loc în Lausanne, Zurich, Geneva, Paris, București, Cluj, Balș, Galați, Delta Dunării și se pare că se vor sfârși la Monaco. Am pornit de la ideea că vreau să surprind procesul de lucru la cea mai recentă carte a sa, dar viața tumultoasă și deschiderea pe care mi-a oferit-o Marius fac ca filmul să fie mult mai mult decât despre asta. Sper să fie văzut de cât mai mulți oameni fiindcă povestea lui merită să fie cunoscută.”, a declarat regizorul Claudiu Mitcu pentru Cultura la dubă.

Autorul de origine română este acum nominalizat pentru întreaga sa operă la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026. “Prin poezia sa apropiată de cotidian, într-o tonalitate care amintește uneori de lirismul urban al unui Raymond Carver sau al unui Charles Bukowski.”, se anunță pe site-ul Fundației Prince Pierre.

Creat în 1951, Premiul Literar recompensează în fiecare an, la propunerea Consiliului Literar, un scriitor francofon de prestigiu pentru întreaga sa operă. Premiul este însoțit de o recompensă financiară în valoare de 25.000 de euro. Doar un român a mai câștigat acest trofeu – Eugene Ionesco în 1969.

În fiecare an, în luna mai, membrii Consiliului se reunesc la Paris pentru a stabili lista autorilor selecționați. Laureatul este desemnat la Monaco, în cadrul sesiunii de lucru de toamnă care precedă Ceremonia de decernare a Premiilor Fundației, în timpul căreia îi este înmânat Premiul.

Pentru contribuția sa la literatura europeană, Marius Daniel Popescu a fost decorat în 2018 de Președinția României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler, în categoria literatură.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Scriitorul Marius Daniel Popescu, șofer de autobuz la Lausanne, a fost nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026 appeared first on Cultura la dubă.

Cel mai nou documentar regizat de Claudiu Mitcu, Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată, a avut aseară premiera mondială, în cadrul Astra Film Festival, în aer liber, la Muzeul Astra din Sibiu și se află în cursa pentru Premiul Publicului.

Filmul este un studiu antropologic despre o comunitate de haholi din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, urmași ai ucrainenilor zaporojeni.

Pe lângă imaginile minunate care surprind frumusețea sălbăticiei din Sfântu Gheorghe, documentarul ne arată lupta micuței comunități pentru supravețuire, pentru păstrarea tradițiilor, dar și bucuria de a trăi prin cântec tradițional, de a mânca o ciorbă specifică zonei (storceac) sau de a găsi icre într-un crap.

Pe de altă parte, filmul surprinde și degradarea locului, din cauza exploatării lui în scop turistic.

Claudiu Mitcu a povestit mai multe într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Claudiu, de ce ai vrut să faci acest film?

Pentru că eram și sunt îndrăgostit de locul ăla. Am atâtea amintiri și nu știu cum să le exprim altfel decât arătând locul acela. Și țin foarte mult la oamenii de acolo. Am vrut să îi arăt așa cum îi știu eu și cum mi s-au arătat mie, erau foarte naturali, nu vorbeau la cameră.

Spuneai că mergi acolo de 20 de ani. Cum s-a schimbat locul între timp, cum era atunci și cum e acum?

Era mult mai sălbatic, acele pensiuni mari nu existau, nu existau mașini absolut deloc. Era totul foarte sălbatic, în sensul bun al cuvântului.

Ce mi se pare că e acum altfel și nu bine – s-au construit foarte multe case care arată ca dracu’, nu au nicio treabă cu arhitectura locului, au apărut și acolo mici betoane și mici bloculețe. Mă deranjează vizual. Acolo unde știam eu că e stuf și papură, acum e beton.

Apoi, mai sunt și oamenii. Pot să zic că am văzut și acolo cocalari, din păcate. Muzica dată foarte tare, auzi la diverse pensiuni tot felul de chestii care te deranjează. Acolo mergeam pentru liniște, fiecare își bea șprițul și mai auzeai din când în când o vocea a locului. Dar chestii de Mamaia nu auzeai.

Acum, în ultimul timp, au cam început să apară și acolo.

Care crezi că poate fi efectul unui astfel de film documentar? Să atragă și mai mulți oameni să meargă acolo?

În primul rând, mi s-a confirmat că în cei care au fost acolo filmul a stârnit niște nostalgii. Au venit aici la mine 5-6 oameni și toți mi-au spus că le-am atins așa niște corzi sensibile, că e un film frumos, în care predomină frumusețea locului.

Dar efectul filmului nu cred că e să aducă turiști, că nu e un film de genul eterna și fascinanta Românie, e o chestie mult mai mică.

Cum a fost experiența la pescuit?

Am mai fost de câteva ori la pescuit cu omul care apare în filme, iar acum am avut noroc să și prindem.

Dar de ce a devenit așa greu să prindă pește acolo?

Înțeleg că sunt mulți care dau la pește cu curent electric și au distrus foarte tare peștii din brațul ăsta. E o problemă știută de toți acolo.

Cum a fost pentru tine să ai premiera absolută în pandemie?

Mi se pare că în aceste vremuri orice proiecție cu public e ca un premiu. Mă bucuram că am acum și un scurtmetraj la Iași. Anul ăsta, orice proiecție mi s-a părut că e o mare victorie.

Spuneai că ești la al 9-lea documentar prezentat la Astra. De ce ai continuat să faci documentare în România?

Mi se pare că România e foarte ofertantă. Și anul ăsta au fost 4-5 documentare foarte bune, premiate. Documentarul se cam bate acum ca vizibilitate cu ficțiunea.

Dar la bugete se bate?

La bugete nu. E o diferență destul de mare. Deși munca e destul de grea la documentare. Câteodată e mult mai mare decât la ficțiune.

La documentare e posibil să te lungești pe 4-5 ani și de unde crezi că ai 100.000 de euro sau 50.000 de euro, împarți 50.000 de euro, constați că sunt 1000 de euro pe lună, deci la o echipă de 5-6 oameni, înseamnă 200 de euro pe lună. Deci e un rahat, nimic.

Pare că e o sumă, când te apuci de treabă, dar dacă te lungești, e un nimic.

Tu ai făcut bani din documentare?

Da. În ultimul timp am mai făcut.

Cum?

Păi, am avut niște finanțări civilizate, din vreo 12 filme am avut vreo 3 filme cu finanțări civilizate. La un moment dat chiar HBO mi-a produs la începutul carierei două filme, apoi altele au fost vândute către rețeaua HBO și am încasat ceva.

Dar cam toți banii pe care îi iau, îi bag în ce urmează. Acum, de vreo 3 ani, fac un documentar despre o trupă de death metal de copii. Și am început fără niciun ban. Am stat după ei vreo 2 ani și acum, având filmul aproape gata, am început să găsesc mici finanțări, care nu îmi plătesc filmul, dar îmi recuperez niște cheltuieli făcute.

Ți se pare că se conturează și o nouă tânără generație de documentariști români?

Da, da. Uite, Acasă, al lui Radu Ciorniciuc, mai e Andrei Dăscălescu, nu i-am văzut ultimul film, dar sunt convins că e foarte bun.

E adevărat, unele filme îmi plac, altele nu. Nu îmi plac documentarele controlate, aia e altă discuție. Adică simți că multe sunt puse cu mâna, regizate. E un stil, nu e de condamnat, dar nu e stilul meu.

Dar, oricum, mi se pare că anul acesta, cel puțin, documentarul e cot la cot cu ficțiunea.

Apropo, ai făcut și primul tău scurtmetraj de ficțiune. Te gândești să dezvolți și latura asta, regia de ficțiune?

Am mai făcut un scurtmetraj între timp, muncesc foarte mult și acum scriu la debutul meu în ficțiune, la lungmetraj. Îmi place, aș vrea să îl fac, sper să obțin bani să îl fac.

Tu lucrezi foarte mult și ca producător. Când aplici la o finanțare, cum alegi dacă aplici cu filmul tău sau al unui coleg de breaslă?

Am depășit asta de foarte mult timp și mă bucur că am ajuns aici. Anul trecut am aplicat, anul ăsta s-au dat rezultatele, am depus cu 4 documentare, unul al meu. Am luat cu două, niciunul dintre ele nu a fost al meu, dar m-am bucurat la fel de tare.

Oricum, mă bucur că am de unde să aleg și că sunt oameni care vin la mine și nu au teama asta, că încerc să îi sabotez.

Că tot a venit vorba despre finanțare, ce crezi despre ancheta DNA la CNC, trimiterea în judecată a fostei conduceri?

În viața asta cred că s-au făcut foarte multe mizerii la CNC, doar că subiectul pentru care e judecat acum CNC mi se pare penibil. E ca și când eu am acum un scurtmetraj făcut în 2015 și am uitat să depun hârtie că în 2020 nu am făcut niciun ban cu el.

Sancționează-mă cumva, dă-mi o mustrare, nu particip la un concurs, dar nu se pate să spui că eu nu am făcut filmul ăla.

Repet, or fi alte probleme mult mai mari, probabil au fost, s-au luat bani pentru un proiect și s-au făcut altele, sunt multe snoave în industrie, dar pentru ce e acum mi se pare că e penibil.

Deci nu au fost făcute niște raportări. Acum li se impută toți banii pentru filmele respective. Păi, filmele alea sunt făcute.

Nu sunt acum avocatul CNC-ului, dar mi se pare că e o problemă mult mai mare și e arătată doar o chestie.

The post Claudiu Mitcu, regizor: “Orice proiecție cu public este anul ăsta ca o mare victorie, un premiu.” appeared first on Cultura la dubă.