În urmă cu câteva săptămâni, Dan Byron, solistul trupei Byron, a lansat o invitație pe cât de simplă, pe atât de rar întâlnită în zilele noastre: „să ne vedem o dată pe lună ca să vorbim despre câte o carte. (…) Ce zici? Te bagi?”

În scurt timp, apelul său a primit 250 de înscrieri, adică 250 de oameni și-au asumat să citească volumul Încredere, de Hernan Diaz, propus de Byron, și să se întâlnească ulterior pentru a discuta despre el. Prima întâlnire a avut loc chiar în acest weekend. Dar, pentru a păstra intimitatea discuțiilor, numărul mare de cititori înscriși va fi împărțit în mai multe întâlniri.

Sigur, ideea unui club de carte nu este inedită. Există diverse astfel de inițiative, dar rareori vezi un start atât de sincer, născut din pasiune, fără un plan de marketing sau sponsori. Iar când propunerea vine din partea unui muzician cunoscut, nu are cum să nu stârnească interes. Așa se face că l-am abordat pe Dan pentru a afla mai multe despre relația sa cu cărțile și intenția din spatele inițiativei.

Pentru Dan Byron, lectura este plăcere, curiozitate, o necesitate firească, la fel ca hrana. A descoperit-o în copilărie și a rămas în viața sa ca o constantă fundamentală. Bucuria cu care vorbește despre diferiți autori sau titluri preferate, inclusiv despre primele amintiri legate de cărți, este molipsitoare. Și sunt sanse mari ca, după ce veți parcurge interviul de mai jos, să mergeți direct la librărie.

***

“Dan, ai spus într-o postare pe facebook, simplu și direct, că îți place să citești. Și i-ai invitat și pe alții să o facă. Cum s-a născut pasiunea ta pentru citit? Ai deprins asta din familie, de la școală?

Să știi că nu-mi explic, la mine în familie nu se citea. Erau doi oameni cu doi copii, abia făceau față în anii ‘80 să ne dea de mâncare, era tiparul familiei românești în comunism. Iar în casă aveam două-trei cărți, niște jerpelituri.

Când am învățat să citesc la școală, la 6-7 ani, a început să îmi placă foarte mult, iar mama mi-a alimentat interesul, ceream zilnic altă carte, îmi cumpăra de la librărie. Le terminam așa repede că la un moment dat s-a enervat și mi-a luat cea mai groasă carte pentru copii pe care a găsit-o. Mi-a luat vreo 6 zile să o citesc.

Problema e că nu prea era literatură pe piață. Îmi amintesc că am citit Cei trei mușchetari de la vecinul meu de la etajul 4, noi stăteam la 3. Iar Winnetou am citit de la un vecin de la altă scară.

Și de atunci ai citit toată viața? Fără pauze?

Da, nu cred că am luat pauze. Asta nu înseamnă că am citit mult sau că sunt mai deștept, e pur și simplu ceva care îmi face plăcere. E ca și cum într-o carte a ascuns un om, pe care altfel nu ai ocazia să îl cunoști.

Apoi, am foarte multe cărți care nu sunt neapărat literatură. Colegii mei de trupă au multe glumițe pe seama mea din motivul ăsta. La un moment dat, un amic m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva am o carte despre despărțiri.

Deci între timp ți-ai construit și o bibliotecă bogată?

Am o bibliotecă bogată, dar mai mult digitală. E mult mai ușor pentru mine așa. Călătoresc foarte mult și nu mă car cu volumele. Am toată biblioteca la mine tot timpul. Dar citesc mult și fizic.

Ai făcut vreodată parte dintr-un club de lectură?

Nu. Am tot aflat de existența unora, dar erau, de obicei, pentru femei, iar eu nu aveam acces. Și am zis să fac și eu un club. Pe de o parte, sunt conștient de publicul pe care îl avem, un public care ar putea avea înclinație către lectură. Și de ce să nu fructificăm asta? Hai să citim același lucru, hai să comentăm.

De la ce a pornit, de fapt, ideea unui club de lectură?

M-am gândit ce aș putea să fac pentru a dezvolta și o altfel de relație cu oamenii care vin la concerte. Nu zic că venitul la concerte nu e mișto. E foarte mișto, dar e repetitiv. Am vrut și altceva, o altfel de comunitate.

De ce ai ales ca primă recomandare cartea Încredere, de Hernan Diaz?

Pentru că era pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc anul ăsta. Alături de ea era și Demon Copperhead (n.r. autor Barbara Kingsolver), ambele câștigătoare de Pulitzer anul trecut.

Am citit-o pe aceea, am scris pe blog despre ea, apoi urma Încredere și am zis, băi, dar nu putem face ceva mai interesant?

În ce fel te-a ajutat lectura în munca de songwriting?

În general, te ajută să te exprimi mai bine. Nu simt neapărat că am un vocabular mai bogat. Mai ales când citesc Cărtărescu realizez cât de redus e, de fapt. Dar cititul te ajută să pui altfel cuvintele în scris.

Mai e și treaba că poate aș avea un vocabular mai mare, dar nu îmi vine să îl folosesc, nu îmi vine natural să scriu pe blog sau să vorbesc cu cuvinte pompoase. Folosesc cuvinte uzuale și e bine să fie așa. Și în cântece la fel.

Când e timpul tău pentru lectură?

Seara, înainte de culcare, citesc mereu pentru că mă adoarme. De multe ori citesc ceva neinteresant și citesc electronic, cu scris gri, pe fundal negru. Dar nu consider că aia e bucata mea de lectură, nu. Sunt și alte momente.

Într-un interviu recent pe care l-am făcut cu scriitorul Edouard Louis, el spunea că nu crede în ideea că tinerii nu mai citesc sau că interesul publicului pentru lectură a scăzut. Ci mai degrabă că autorii sunt responsabili pentru lipsa de interes a publicului, fiindcă ceea ce scriu ei nu mai corespunde nevoilor cititorilor. Ce crezi despre asta?

Eu cred că se întâmplă altceva. Dacă în copilărie nu găseam cărți, acum e fix pe dos.

Volumul de informații și de titluri e atât de mare încât e greu să discerni ce să citești.

De exemplu, eu am ales cartea Încredere pentru că a luat Premiul Pulitzer. Nu cred în valorificarea artei prin premii, fiindcă nu e atletism, să știi sigur cine câștigă, la secundă. În artă totul e subiectiv. Dar Premiul Pulitzer poate fi un indicator.

Altfel, e foarte greu să faci alegeri, dacă nu găsești canalele potrivite, influencerii potriviți.

Apoi, generația nouă are un pic altă educație. Nu înseamnă că e mai bună sau mai rea, dar se duce spre altfel de informație, spre cea filmată, youtube, tiktok.

Probabil pentru ei lectura e ceva decrepit, au impresia că cei mai bătrâni citesc. Sigur sunt și excepții, dar eu vorbesc despre o tendință generală. Prietenii mei citesc, copiii lor nu. Și se întreabă „cum facem?”

Mai e și viteza cu care se întâmplă totul azi. Pentru lectură e nevoie să ai un pic de răbdare.

Tot în ideea de a crea și altfel de conexiuni cu publicul vostru, odată cu lansarea albumului Efemeride, ați integrat pe site-ul Byron un loc în care fanii pot spune, sub anonimat, care este monstrul lor de sub pat. Am citit niște mărturii foarte intime și impresionante. Cum ați gândit voi acest demers?

E important să vezi că oamenii care din jurul tău, care au preocupări asemănătoare, îți seamănă și în alte privințe. La repetiții am început la un moment dat să vorbesc despre anxietăți și mi-am dat seama că toți eram praf, dar nu ne spuneam asta. Glumeam, mergeam la concerte, nu vorbeam niciodată despre lucrurile astea. De aceea am vrut să ne apropiem și de fani.

Te-au surprins răspunsurile? Am văzut că foarte mulți oameni se confruntă cu lipsa de încredere în ei înșiși și cu teama de eșec.

M-au surprins, da. Poate pentru că ne uităm în jurul nostru și vedem prea multe cerințe pentru perfecțiune. Perfecțiunea nu există. Tocmai deosebirile dintre noi, defectele noastre, ne fac să fim speciali.

Crezi că trăim sentimentele astea din cauza social media? Pentru că îi vedem pe ceilalți fericiți, în vacanțe exotice?

Absolut. În social media singurele lucruri negative pe care le vezi sunt ori că cineva e nemulțumit de firma de curierat, ori că cineva în trafic a făcut o tâmpenie. Dar nu vezi lucruri reale.

Ai scris despre album că sunt conversații nespuse. La ce te-ai referit, mai exact?

Da. Când m-am apucat să scriu, am început să am niște anxietăți foarte mari, tocmai terminasem o perioadă foarte grea, după lansarea albumului Nouă. Am început să scriu în februarie 2020 și am pus o presiune uriașă pe mine, fără să realizez că deja eram fragil în acel moment.

Am scris 10 piese atunci, dintre care doar două au intrat pe album – Infern și Monstrul de sub pat. Monstrul de sub pat e ultima pe care am scris-o. Fără celelalte 8 și fără parcursul plin de anxietăți, nu aș fi putut să scriu piesele alea. Acum, dacă mă întrebi, nu aș mai face asta niciodată. Dacă am o perioadă grea, o să iau o pauză.

Dar de unde s-a născut presiunea asta, de a scrie un nou album după ce tocmai lansasei unul foarte bun?

Din capul meu. Tocmai pentru că e foarte important să dai drumul la scris cât mai devreme, să știi că ai o bază.

Scrii versuri pentru cântece, scrii pe blogul tău, te-ai gândit și la altceva, poate o carte?

Mi s-a tot sugerat că ar fi mișto, m-am gândit la asta, dar citind atât de mult îmi cam dau seama de limitele pe care le am, îmi dau seama cât de mult nu știu să scriu, de fapt. E greu să faci pe scriitorul când nu ești scriitor. Nu m-aș simți foarte confortabil.

Și mai există un aspect. Cei mai mulți cunoscuți care mi-au spus asta, mi-au sugerat să scriu o autobiografie. Și e greu să fac asta, fiindcă eu îmi amintesc niște lucruri într-un fel, dar nu garantez că s-au întâmplat așa. Poate unii oameni s-ar simți lezați, apoi are rost să spui niște lucruri dacă nu ești sigur că s-au întâmplat așa?

L-ai tot menționat pe Cărtărescu. Ce autori din literatură contemporană îți plac?

Îmi place Filip Florian, de exemplu. Vreau ca la clubul de carte să propun și cărți românești. De exemplu, cartea lui Marius Chivu – Trei săptămâni în Atlas, care e despre călătorit, dar e scrisă de un om care scrie foarte bine. Apoi, Cărtărescu, care e Cărtărescu, nici nu vorbim despre el, că nu are sens.

De ce?

Pentru că e un extraterestru, eu nu înțeleg cum face. Lăsând la o parte că romanele lui sunt cum sunt, târziu eu am citit Levantul, băi, tată, acolo vezi cam cât de mult cineva poate să știe limba română.

Din afară e vreun autor care îți place în mod special?

De exemplu Jennifer Adam, nu cred că există traduceri la noi, din păcate.

Îmi place foarte mult un autor polonezo-german, Gunter Grass, are două cărți, Toba de tinichea și Ani de câine, pe care le-am făcut cadou de peste 10 ori și îți garantez că în afară de o persoană, nu a citit nimeni cadourile, hahaha.

Îmi place foarte mult și John Updike, cu o serie de cărți cu un personaj poreclit Rabbit, un fost baschetbalist. E o demonstrație de construit metafore.

Am văzut că scrii și despre pasiunea ta pentru gătit. De exemplu, ai spus că ai gătit de peste 40 de ori în luna ianuarie. Asta cum a apărut în viața ta?

Una, din nevoie, a doua pentru acum vreo 10 ani am vrut să iau frâiele gătitului. Luasem mult în greutate, aveam 97 de kg. M-am apucat să și citesc despre asta, evident, haha.

M-am apucat să gătesc cu mai multe legume proaspete, salate. Și am slăbit vreo 17 kg fără efort, mâncând.

Și de atunci am tot gătit. Și o să mai scriu despre asta, fiindcă am și rețete preferate, gustoase, hrănitoare, mișto.

***

Dan Byron poate fi urmărit pe blogul său și pe scenă, alături de trupa Byron. Joi pornește în turneu național, pentru promovarea ultimului album, Efemeride.

Dincolo de muzică, citit, gătit, Byron pune voce pe audio-book-uri și în filme de animație. Predă songwriting la Mastering the Music Business și este unul dintre cei mai buni autori de versuri din România.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Dan Byron a pus bazele unui club de carte: “Hai să citim același lucru! Hai să comentăm!” appeared first on Cultura la dubă.

În centrul pavlionului B2, italienii au construit un stand impresionant, înconjurat de măslini înfloriți și de cale care redau culorile drapelului italian. Dincolo de eleganța binecunoscută, Italia a adus, însă, la Bookfest, ceva și mai important – un model de succes care face ca piața de carte să fie lider în topul vânzărilor înregistrate de industriile culturale, cu o cifră de peste 3 miliarde de euro.

Așadar, italienii dau mai mulți bani pe cărți decât pe abonamente TV, cinema, teatre, concerte sau expoziții, depășind chiar și industria jocurilor pe calculator.

De cealaltă parte, România, țară gazdă, se confruntă cu noi statistici îngrijorătoare – 42% dintre români nu au citit o carte în ultimul an, iar dintre cei care nu citesc, cei mai mulți sunt tineri între 18 și 24 de ani – 51%.

8 edituri italiene și-a prezentat ieri strategiile și oferta de carte în fața colegilor de breaslă din România. Pentru a înțelege mai bine ce funcționează în piața de carte din Italia și ce ne lipsește nouă, am stat de vorbă cu mai mulți profesioniști din domeniu.

***

Cel mai recent studiu, finalizat zilele trecute de D&D Reserch, arată că 42% dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an. Iar cifrele sunt optimiste, dacă ținem cont de faptul că studiul a fost realizat în cele mai mari 20 de orașe din România, cu o populație de peste 100.000 de locuitori, localități unde există cel puțin o librărie sau o bibliotecă.

Dintre cei care nu citesc cărți, 23.8% au între 35 și 49 de ani, 26.5%: 25 – 34 de ani, 29.4%: 50 – 65 de ani, iar 51% au între 18 și 24 de ani. Așadar, tinerii citesc cel mai puțin. Alternativele mai bune sunt principalul motiv invocat de cei care nu citesc. 27.4% au spus că pur și simplu nu au obiceiul de a citi, 25.9% au declarat că există surse mai bune de a se informa, iar 25.6% spun că există forme mai bune de relaxare. Alți 7.9% spun că nu citesc pentru că niciun prieten nu face asta.

De cealaltă parte, italienii vin cu niște cifre impresionante. Pe parcursul anului, există două perioade de vârf în vânzările de carte – Crăciunul și luna februarie. Ce se întâmplă, mai exact, în februarie?

De 7 ani încoace, tinerii care împlinesc 18 ani primesc de la guvernul italian un voucher cultural în valoare de 500 de euro. Aproximativ 70% din sumă este cheltuită de tinerii italieni pe cărți, deși au posibilitatea să folosească voucherele și la cinema, teatre, muzee sau la concerte.

“Aceste vouchere au adus un boost uriaș în piața noastră de carte, au fost cu adevărat un game changer. E interesant de remarcat și că ele se oferă la nivel național, nu sunt niște ajutoare sociale pentru cei cu venituri mici, ci pur și simplu o metodă de a apropia tinerii de cultură, de a o face accesibilă pentru toată lumea. Este o metodă de a îi face să devină mai buni ca adulți. Și nu există formă mai bună decât a aduce cultura aproape de ei.”, ne explică Bruno Giancarli, cercetător la Biroul de Studii al Asociației Italiene a Editorilor.

Și în România au existat mai multe inițiative venite din societatea civilă pentru introducerea voucherelor culturale, însă parlamentarii care ar trebui să legifereze asta au lăsat proiectele la stadiul de promisiuni.

“Nu au fost niște simple discuții, au fost proiecte de lege care voiau să introducă aceste vouchere și au fost respinse în Parlament. Și într-o piață mare, precum cea a Italiei, e nevoie de susținerea statului pentru acest sector cultural, ca să îl faci un ajutor pentru populația generală. La noi suntem obligați să ne descurcăm singuri, mai mult,ni se pun și obstacole, precum timbrul cultural”, spune Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România.

Pe lângă voucherele culturale, Italia se bucură și de un aport uriaș adus de TikTok în rândul tinerilor. Noii trendsetteri vin de jos în sus, de la simpli utilizatori către mase, nu de la marii influenceri, cum se întâmplă încă în România. De exemplu, un simplu adolescent care vorbește despre o carte pe TikTok poate crea reacții în lanț și determina mii de alți tineri să citească acea carte. Fenomenul e explicat chiar de reprezentantul editorilor italieni.

“Nu ne-am așteptat niciodată ca TikTok să aibă o asemenea influență pozitivă. Foarte foarte mulți tineri au intrat pentru prima dată într-o librărie pentru că au văzut ceva pe TikTok și pentru că vor să împărtășească aceleași interese cu prieteni din rețea. E vorba despre ceva foarte organic și oarecum magic.”

Copiii care citesc acum sunt copiii părinților care citesc

În rândul editurilor, la nivel internațional, Italia este cunoscută drept regina cărților pentru copii. Iar asta nu se întâmplă de ieri. Probabil și voi ați avut în biblioteca familiei Cuore, inima de copil, de Edmondo de Amicis.

Așadar, având o vastă istorie a literaturii pentru copii, Italia a făcut din acest segment o industrie extrem de profitabilă. Dincolo de literatură, editurile italiene se concentrează și pe volume care prezintă metode de educație, benzi desenate, ce se bucură de o creștere uriașă în ultimii ani, sau pe titluri dedicate copiilor cu dizabilități.

De altfel, la standul Italiei puteți descoperi Reggio Children, un centru internațional pentru apărarea și promovarea drepturilor și a potențialului tuturor copiilor, ce publică proiecte și lucrări despre Reggio Emilia Approach sau Editura Erickson, care publică volume despre metodele educative Montessori sau vinde materiale de lucru Montessori.

Și în România se întrevede o speranță dinspre cei mici. Dar pentru ca acea speranță să crească este nevoie de o schimbare în profunzime a sistemului educațional și a accesului la educație și cultură.

“Uneori, la o anumită vârstă, este prea târziu să introduci unei persoane un obicei pe care nu l-a avut niciodată. Cea mai importantă muncă trebuie depusă în școli, fiindcă acest obicei trebuie creat din copilărie.”, spune Bruno Giancarli.

“Consumul de carte de copii stă bine, dar în interiorul acelei anvelope de consumatori de carte, care e foarte mică. De circa un deceniu crește consumul de carte de copii în România, eu îmi explic asta și prin conștientizarea de către părinți a eșecului educațional.

Dacă vezi că la școală Ministerul Educației îți pune pe bancă aceleași manuale învechite, cu programa atât de densă, îți dai seama că dacă vrei să nu îl pierzi, trebuie să îi cumperi tu cărți. Pe lângă asta, e importantă și creșterea numărului de autori români. E foarte sănătos și pentru piață și pentru copii, au ocazia să întâlnească autorii pe care îi citesc.”, completează Mihai Mitrică.

Succesul Italiei, o sinergie între grupurile mari și editurile mici, guvern, societate civilă și familii

În 2021, în Italia au fost publicate peste 81.000 de volume, iar țara se află pe locul 4 în Europa, după Germania, UK și Franța, ca vânzări înregistrate pe piața de carte.

Reprezentanții editurilor susțin laolaltă că acest succes nu ar putea exista fără colaborarea dintre mai multe entități, de la școli, la părinți, guvern sau mediul privat. Cu toții au înțeles că investiția în cultură înseamnă, de fapt, investiția în viitorul societății în care trăiesc.

Apoi, odată armonizată această înțelegere nescrisă, editurile mici și mari sunt încurajate să publice titluri cât mai diverse, care acoperă o paletă largă de interese. De exemplu, Editura Edra Publishing, prezentă la Bookfest sprijină dezvoltarea studenților la Medicină, fiind lider în domeniul manualelor universitare, iar Editurii Hoepli, prezentă și ea la standul Italiei, este specializată în cărți tehnico-științifice, inginerie, arhitectură și design, afaceri și finanțe, marketing și management sau dicționare.

Editura Il Castoro se ocupă de publicarea de cărți pentru copii de toate vârstele, distinse cu numeroase premii,
Editura Keller publică volume de narațiune, eseistică, reportaje și cărți ilustrate, iar Editura White Star e specializată în albume foto și volume ilustrate pentru copii.

De la Salonul de carte nu lipsește celebra editură Mondadori, cu o istorie de peste 100 de ani și o largă ofertă.

Până duminică, 28 mai, publicul are ocazia să descopere la Bookfest cele mai populare titluri italiene traduse în limba română, iar profesioniștii din domeniu se întâlnesc pentru a lega noi colaborări.

“Scopul prezenței aici este să promovăm excelența în rândul editurilor și să prezentăm posibile noi oportunități de traducere a autorilor italieni în România, dar și să familiarizăm cititorii români cu volumele deja existente pe piața din România. Nu în ultimul rând, ne dorim să punem în contact autori români cu edituri italiene”, explică Micaela Soldini, directorul Agenției Italiene pentru Comerț Exterior.

În zilele ce urmează vor avea loc mai multe întâniri cu autori italieni și români și dezbateri pe teme diverse, cum ar fi scrierea în secolul 21, Sicilia literară, universul lui Dante sau istoria graffiti-ului.

Intrarea la Bookfest este liberă.

The post Cum reușește Italia să facă din piața de carte cea mai profitabilă industrie culturală appeared first on Cultura la dubă.