În urmă cu câteva săptămâni, Dan Byron, solistul trupei Byron, a lansat o invitație pe cât de simplă, pe atât de rar întâlnită în zilele noastre: „să ne vedem o dată pe lună ca să vorbim despre câte o carte. (…) Ce zici? Te bagi?”

În scurt timp, apelul său a primit 250 de înscrieri, adică 250 de oameni și-au asumat să citească volumul Încredere, de Hernan Diaz, propus de Byron, și să se întâlnească ulterior pentru a discuta despre el. Prima întâlnire a avut loc chiar în acest weekend. Dar, pentru a păstra intimitatea discuțiilor, numărul mare de cititori înscriși va fi împărțit în mai multe întâlniri.

Sigur, ideea unui club de carte nu este inedită. Există diverse astfel de inițiative, dar rareori vezi un start atât de sincer, născut din pasiune, fără un plan de marketing sau sponsori. Iar când propunerea vine din partea unui muzician cunoscut, nu are cum să nu stârnească interes. Așa se face că l-am abordat pe Dan pentru a afla mai multe despre relația sa cu cărțile și intenția din spatele inițiativei.

Pentru Dan Byron, lectura este plăcere, curiozitate, o necesitate firească, la fel ca hrana. A descoperit-o în copilărie și a rămas în viața sa ca o constantă fundamentală. Bucuria cu care vorbește despre diferiți autori sau titluri preferate, inclusiv despre primele amintiri legate de cărți, este molipsitoare. Și sunt sanse mari ca, după ce veți parcurge interviul de mai jos, să mergeți direct la librărie.

***

“Dan, ai spus într-o postare pe facebook, simplu și direct, că îți place să citești. Și i-ai invitat și pe alții să o facă. Cum s-a născut pasiunea ta pentru citit? Ai deprins asta din familie, de la școală?

Să știi că nu-mi explic, la mine în familie nu se citea. Erau doi oameni cu doi copii, abia făceau față în anii ‘80 să ne dea de mâncare, era tiparul familiei românești în comunism. Iar în casă aveam două-trei cărți, niște jerpelituri.

Când am învățat să citesc la școală, la 6-7 ani, a început să îmi placă foarte mult, iar mama mi-a alimentat interesul, ceream zilnic altă carte, îmi cumpăra de la librărie. Le terminam așa repede că la un moment dat s-a enervat și mi-a luat cea mai groasă carte pentru copii pe care a găsit-o. Mi-a luat vreo 6 zile să o citesc.

Problema e că nu prea era literatură pe piață. Îmi amintesc că am citit Cei trei mușchetari de la vecinul meu de la etajul 4, noi stăteam la 3. Iar Winnetou am citit de la un vecin de la altă scară.

Și de atunci ai citit toată viața? Fără pauze?

Da, nu cred că am luat pauze. Asta nu înseamnă că am citit mult sau că sunt mai deștept, e pur și simplu ceva care îmi face plăcere. E ca și cum într-o carte a ascuns un om, pe care altfel nu ai ocazia să îl cunoști.

Apoi, am foarte multe cărți care nu sunt neapărat literatură. Colegii mei de trupă au multe glumițe pe seama mea din motivul ăsta. La un moment dat, un amic m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva am o carte despre despărțiri.

Deci între timp ți-ai construit și o bibliotecă bogată?

Am o bibliotecă bogată, dar mai mult digitală. E mult mai ușor pentru mine așa. Călătoresc foarte mult și nu mă car cu volumele. Am toată biblioteca la mine tot timpul. Dar citesc mult și fizic.

Ai făcut vreodată parte dintr-un club de lectură?

Nu. Am tot aflat de existența unora, dar erau, de obicei, pentru femei, iar eu nu aveam acces. Și am zis să fac și eu un club. Pe de o parte, sunt conștient de publicul pe care îl avem, un public care ar putea avea înclinație către lectură. Și de ce să nu fructificăm asta? Hai să citim același lucru, hai să comentăm.

De la ce a pornit, de fapt, ideea unui club de lectură?

M-am gândit ce aș putea să fac pentru a dezvolta și o altfel de relație cu oamenii care vin la concerte. Nu zic că venitul la concerte nu e mișto. E foarte mișto, dar e repetitiv. Am vrut și altceva, o altfel de comunitate.

De ce ai ales ca primă recomandare cartea Încredere, de Hernan Diaz?

Pentru că era pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc anul ăsta. Alături de ea era și Demon Copperhead (n.r. autor Barbara Kingsolver), ambele câștigătoare de Pulitzer anul trecut.

Am citit-o pe aceea, am scris pe blog despre ea, apoi urma Încredere și am zis, băi, dar nu putem face ceva mai interesant?

În ce fel te-a ajutat lectura în munca de songwriting?

În general, te ajută să te exprimi mai bine. Nu simt neapărat că am un vocabular mai bogat. Mai ales când citesc Cărtărescu realizez cât de redus e, de fapt. Dar cititul te ajută să pui altfel cuvintele în scris.

Mai e și treaba că poate aș avea un vocabular mai mare, dar nu îmi vine să îl folosesc, nu îmi vine natural să scriu pe blog sau să vorbesc cu cuvinte pompoase. Folosesc cuvinte uzuale și e bine să fie așa. Și în cântece la fel.

Când e timpul tău pentru lectură?

Seara, înainte de culcare, citesc mereu pentru că mă adoarme. De multe ori citesc ceva neinteresant și citesc electronic, cu scris gri, pe fundal negru. Dar nu consider că aia e bucata mea de lectură, nu. Sunt și alte momente.

Într-un interviu recent pe care l-am făcut cu scriitorul Edouard Louis, el spunea că nu crede în ideea că tinerii nu mai citesc sau că interesul publicului pentru lectură a scăzut. Ci mai degrabă că autorii sunt responsabili pentru lipsa de interes a publicului, fiindcă ceea ce scriu ei nu mai corespunde nevoilor cititorilor. Ce crezi despre asta?

Eu cred că se întâmplă altceva. Dacă în copilărie nu găseam cărți, acum e fix pe dos.

Volumul de informații și de titluri e atât de mare încât e greu să discerni ce să citești.

De exemplu, eu am ales cartea Încredere pentru că a luat Premiul Pulitzer. Nu cred în valorificarea artei prin premii, fiindcă nu e atletism, să știi sigur cine câștigă, la secundă. În artă totul e subiectiv. Dar Premiul Pulitzer poate fi un indicator.

Altfel, e foarte greu să faci alegeri, dacă nu găsești canalele potrivite, influencerii potriviți.

Apoi, generația nouă are un pic altă educație. Nu înseamnă că e mai bună sau mai rea, dar se duce spre altfel de informație, spre cea filmată, youtube, tiktok.

Probabil pentru ei lectura e ceva decrepit, au impresia că cei mai bătrâni citesc. Sigur sunt și excepții, dar eu vorbesc despre o tendință generală. Prietenii mei citesc, copiii lor nu. Și se întreabă „cum facem?”

Mai e și viteza cu care se întâmplă totul azi. Pentru lectură e nevoie să ai un pic de răbdare.

Tot în ideea de a crea și altfel de conexiuni cu publicul vostru, odată cu lansarea albumului Efemeride, ați integrat pe site-ul Byron un loc în care fanii pot spune, sub anonimat, care este monstrul lor de sub pat. Am citit niște mărturii foarte intime și impresionante. Cum ați gândit voi acest demers?

E important să vezi că oamenii care din jurul tău, care au preocupări asemănătoare, îți seamănă și în alte privințe. La repetiții am început la un moment dat să vorbesc despre anxietăți și mi-am dat seama că toți eram praf, dar nu ne spuneam asta. Glumeam, mergeam la concerte, nu vorbeam niciodată despre lucrurile astea. De aceea am vrut să ne apropiem și de fani.

Te-au surprins răspunsurile? Am văzut că foarte mulți oameni se confruntă cu lipsa de încredere în ei înșiși și cu teama de eșec.

M-au surprins, da. Poate pentru că ne uităm în jurul nostru și vedem prea multe cerințe pentru perfecțiune. Perfecțiunea nu există. Tocmai deosebirile dintre noi, defectele noastre, ne fac să fim speciali.

Crezi că trăim sentimentele astea din cauza social media? Pentru că îi vedem pe ceilalți fericiți, în vacanțe exotice?

Absolut. În social media singurele lucruri negative pe care le vezi sunt ori că cineva e nemulțumit de firma de curierat, ori că cineva în trafic a făcut o tâmpenie. Dar nu vezi lucruri reale.

Ai scris despre album că sunt conversații nespuse. La ce te-ai referit, mai exact?

Da. Când m-am apucat să scriu, am început să am niște anxietăți foarte mari, tocmai terminasem o perioadă foarte grea, după lansarea albumului Nouă. Am început să scriu în februarie 2020 și am pus o presiune uriașă pe mine, fără să realizez că deja eram fragil în acel moment.

Am scris 10 piese atunci, dintre care doar două au intrat pe album – Infern și Monstrul de sub pat. Monstrul de sub pat e ultima pe care am scris-o. Fără celelalte 8 și fără parcursul plin de anxietăți, nu aș fi putut să scriu piesele alea. Acum, dacă mă întrebi, nu aș mai face asta niciodată. Dacă am o perioadă grea, o să iau o pauză.

Dar de unde s-a născut presiunea asta, de a scrie un nou album după ce tocmai lansasei unul foarte bun?

Din capul meu. Tocmai pentru că e foarte important să dai drumul la scris cât mai devreme, să știi că ai o bază.

Scrii versuri pentru cântece, scrii pe blogul tău, te-ai gândit și la altceva, poate o carte?

Mi s-a tot sugerat că ar fi mișto, m-am gândit la asta, dar citind atât de mult îmi cam dau seama de limitele pe care le am, îmi dau seama cât de mult nu știu să scriu, de fapt. E greu să faci pe scriitorul când nu ești scriitor. Nu m-aș simți foarte confortabil.

Și mai există un aspect. Cei mai mulți cunoscuți care mi-au spus asta, mi-au sugerat să scriu o autobiografie. Și e greu să fac asta, fiindcă eu îmi amintesc niște lucruri într-un fel, dar nu garantez că s-au întâmplat așa. Poate unii oameni s-ar simți lezați, apoi are rost să spui niște lucruri dacă nu ești sigur că s-au întâmplat așa?

L-ai tot menționat pe Cărtărescu. Ce autori din literatură contemporană îți plac?

Îmi place Filip Florian, de exemplu. Vreau ca la clubul de carte să propun și cărți românești. De exemplu, cartea lui Marius Chivu – Trei săptămâni în Atlas, care e despre călătorit, dar e scrisă de un om care scrie foarte bine. Apoi, Cărtărescu, care e Cărtărescu, nici nu vorbim despre el, că nu are sens.

De ce?

Pentru că e un extraterestru, eu nu înțeleg cum face. Lăsând la o parte că romanele lui sunt cum sunt, târziu eu am citit Levantul, băi, tată, acolo vezi cam cât de mult cineva poate să știe limba română.

Din afară e vreun autor care îți place în mod special?

De exemplu Jennifer Adam, nu cred că există traduceri la noi, din păcate.

Îmi place foarte mult un autor polonezo-german, Gunter Grass, are două cărți, Toba de tinichea și Ani de câine, pe care le-am făcut cadou de peste 10 ori și îți garantez că în afară de o persoană, nu a citit nimeni cadourile, hahaha.

Îmi place foarte mult și John Updike, cu o serie de cărți cu un personaj poreclit Rabbit, un fost baschetbalist. E o demonstrație de construit metafore.

Am văzut că scrii și despre pasiunea ta pentru gătit. De exemplu, ai spus că ai gătit de peste 40 de ori în luna ianuarie. Asta cum a apărut în viața ta?

Una, din nevoie, a doua pentru acum vreo 10 ani am vrut să iau frâiele gătitului. Luasem mult în greutate, aveam 97 de kg. M-am apucat să și citesc despre asta, evident, haha.

M-am apucat să gătesc cu mai multe legume proaspete, salate. Și am slăbit vreo 17 kg fără efort, mâncând.

Și de atunci am tot gătit. Și o să mai scriu despre asta, fiindcă am și rețete preferate, gustoase, hrănitoare, mișto.

***

Dan Byron poate fi urmărit pe blogul său și pe scenă, alături de trupa Byron. Joi pornește în turneu național, pentru promovarea ultimului album, Efemeride.

Dincolo de muzică, citit, gătit, Byron pune voce pe audio-book-uri și în filme de animație. Predă songwriting la Mastering the Music Business și este unul dintre cei mai buni autori de versuri din România.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Dan Byron a pus bazele unui club de carte: “Hai să citim același lucru! Hai să comentăm!” appeared first on Cultura la dubă.

Grupul Humanitas a deschis azi o nouă librărie în București: Humanitas-Takumi Lipscani 42. Librăria se desfășoară pe 350 de metri pătrați într-o casă de secol XIX și cuprinde un parter, trei etaje de cărți și încă un etaj ocupat de Takumi.

“A deschide o librărie în acest moment pare o inconștiență. Se închid librării peste tot. Și noi deschidem o librărie de 350 de mp. De ce o facem? Din idealism.

Ei, dar nu om fi total idioți, trebuie să fie și pragmatism.

Sperăm că fiind singurul magazin din România și din Europa care are atât de multe produse meșteșugărești japoneze, oamenii intrând aici vor da și peste cărți și le vor descoperi, dacă nu le-au descoperit până acum.

Ăsta e primul calcul. Dar primul sentiment este din nebunie. Știu, e dezastru cu statisticile cititului, în ciuda acestui lucru noi ne facem iluzia că vom crea cititori deschizând librării, nu închizând librării.“, a declarat Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, la deschiderea Humanitas Lipscani 42.

Potrivit Humanitas, Takumi este cel mai mare magazin de cadouri japoneze din Europa și pune la dispoziția vizitatorilor accesorii, decorațiuni, obiecte ceramice sau chimonouri.

Noua librărie va avea și un spațiu pentru evenimente cu o zonă de cafenea integrată, care poate găzdui câteva zeci de persoane și unde se vor desfășura lansări de carte, proiecții de film, conferințe, ateliere pentru copii sau workshop-uri.

Produsele autentice românești le vor sta și ele la dispoziție celor care doresc să descopere România și tradițiile ei atunci când vizitează centrul istoric al Bucureștiului.

Librăria Humanitas de pe strada Lipscani nr. 42 va fi deschisă de luni până miercuri între orele 10:00—22:00 și de joi până duminică între orele 10:00—23:00.

The post Gabriel Liiceanu: “A deschide o librărie în acest moment pare o inconștiență. Se închid librării peste tot. Și noi deschidem o librărie de 350 de mp.” appeared first on Cultura la dubă.

Beatrice Stăncioiu este psiholog, consilier școlar și profesoară în învățământul primar și ne-a explicat ce efecte poate avea forțarea unui copil de a spune poezii la serbări, dar și cum îi putem atrage pe cei mici în universul magic al cărților.

Cum am putea explica, de fapt, beneficiile cititului? De ce este important să citim?

Cred că primul lucru care ni s-a spus este că cititul îmbogățește vocabularul. Și așa este. Îmbogățește vocabularul, prin expunerea la cuvinte noi sau expresii, este o oportunitate de a învăța ceva nou, îți oferă și o altă perspectivă asupra lucrurilor.

Sunt momente dificile în viața fiecărui om, iar citind te poți regăsi în poveștile altor oameni. Aceste experiențe te pot ajuta să te înțelegi, să descoperi lucruri noi despre tine, să înțelegi că nu ești singur.

Altfel, cititul ajută foarte mult la concentrare și la conectare, conectarea la poveste, dar și conectarea la sine. Ai nevoie să fii într-o anumită stare ca să poți să citești, trebuie să fii prezent.

Apropo de momentul potrivit, mulți spun că e bine să citim înainte de culcare, de ce este special acest moment?

Îți oferă o stare de liniște și de relaxare. Depinde mult și de ceea ce citim înainte de culcare, dacă citim lucruri care ne afectează emoțional, e posibil să ne agite.

Când te așezi în pat și începi să citești, practic te deconectezi de la o zi plină și îi permiți creierului să se relaxeze puțin. Îi dai o pauză de la rutină, probleme, griji.

Pentru că, de fapt, toate astea ne împiedică să adormim, frământările și agitația de peste zi. Cărțile te scot din povestea ta și te introduc în a lor.

Plăcerea de a citi este ceva ce se câștigă în copilărie și nu se mai schimbă pe parcurs sau se poate schimba și la maturitate?

Se poate schimba, însă dacă nu descoperi plăcerea asta din copilăria mică, va fi greu să îți placă la adolescență. Se mai poate să o descoperi după 25 de ani.

Copilăria mică înseamnă de când înveți la școală să citești, clasa I, clasa a II-a. Eu am copii la clasele a II-a și a III-a care citesc cărți, dar fac asta pentru că au fost încurajați de părinți. Părinții le-au prezentat copiilor lumea magică a cărților, a poveștilor, iar atunci este mult mai ușor pentru acei copii să găsească bucuria de a citi.

“Ca să ajungă să citească în școală, copiii trebuie obișnuiți cu universul cărților încă de când sunt foarte mici, ar fi bine ca părinții să le citească în momente de relaxare, înainte de culcare. Sau nu neapărat să le citească, ci pur și simplu să le spună povești.”

Beatrice Stăncioiu, psiholog

Copiii își creează cu ochii minții imaginile din povești. În schimb, televizorul, telefoanele, îți prezintă totul de-a gata, pe când cartea te ajută să îți creezi tu povestea, să îți dezvolți creativitatea și să faci conexiuni.

Citind, copiii își antrenează memoria și apoi pot face conexiuni.

Sunt unii părinți care folosesc cititul drept pedeapsă sau obligație pentru copii. Ce efecte are o astfel de abordare?

Cu pedeapsa nu rezolvi nimic, copiii se simt umiliți și neînțeleși atunci când îi pedepsești. Nu poți să îi spui “trebuie să citești”. De ce? Copilul trebuie atras, iar copiii învață prin joc. Cu forța nu se învață nimic.

Cât de importantă este și puterea exemplului? Ca cei mici să îi vadă pe adulții lor răsfoind o carte, în loc să stea tot timpul pe telefon?

E esențială. Copiii sunt o reflexie a noastră, a adulților, apoi noi, ca adulți, repetăm inconștient anumite tipare din copilărie.

Creștem în familie, vedem anumite lucruri, apoi le facem și noi, pentru că acesta e normalul în viața noastră. Dacă noi stăm toată ziua cu telefoanele în mână și ne uităm la televizor, copiii vor face același lucru, ei nu au de unde să își ia informația că există și altceva. Doar școala le mai poate deschide orizonturile, dacă în familie nu se întâmplă asta.

Pentru că e Ziua Poeziei, aș vrea să te întreb ce rol are memorarea de poezii în copilărie? Practic, la serbări, la gradiniță, copiii iau contact cu poezia.

“Noi am crescut fiind forțați să memorăm poezii, toți aveam emoții. Sunt copii care atunci când îi pui pe un podium se blochează, pentru că nimeni nu îi pregătește dinainte.”

Totul e pentru adult, nu pentru ei. Ei sunt atât de mici încât nu înțeleg fenomenul și se blochează. Serbările sunt un spectacol pentru părinți. Sunt unele grădinițe care nu fac asta exact din această cauză, să nu supună copiii unui stres.

Da, îți poți antrena memoria, dar e esențial să îți placă și să înțelegi ceea ce memorezi. Dacă înveți ceva mecanic, după 10 minute ai uitat. Dacă înveți ceva logic și înțelegi ceea ce ai memorat și îți și place, atunci ții minte foarte mult timp.

Dar nu e nevoie să memorezi poezii sau informații ca să îți antrenezi memoria. E suficient să citești. Cititul e pentru creier cum e sportul pentru corp, singura modalitate prin care ți-l antrenezi.

Copiii pot rămâne cu traume din cauza unui moment de blocaj la serbare?

Da, ei cred că îi dezamăgesc pe părinți și ajung să creadă că ei nu sunt suficient de buni, doar fiindcă nu au putut spune poezia.

“Asta le zdruncină încrederea în ei, dar ei nu au nicio vină că sunt supuși la asta de către propriul părinte.”

Un părinte poate să îi spună copilului “Dacă nu vrei să spui asta, nu e nicio problemă, e ok.”

Nu să îi spună: „Învață poezia, că trebuie să o spui la serbare”. Stai, ce înseamnă serbare? Copiii au nevoie de predictibilitate, să știe la ce să se aștepte. Dacă nu știu la ce să se aștepte, ei devin anxioși.

E nevoie ca părinții să le explice ce înseamnă acest eveniment la sfârșitul anului. Ce sărbătorim? Noi vă sărbătorim pe voi, copiii, că după un an greu, ați reușit să terminați. Serbarea e despre ei, nu despre nevoia părintelui de a-și vedea copilul acolo, e o bucurie că cei mici au încheiat o etapă din viața lor și vor începe alta.

The post Obligația de a spune poezii la serbări îi poate traumatiza pe copii. Interviu cu psihologul Beatrice Stăncioiu appeared first on Cultura la dubă.

Asociația Curtea Veche a lansat campania #timpulsăcitim, un răspuns la statisticile îngrijorătoare care arată că aproximativ 50% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an.

Potrivit cifrelor oficiale, România ocupă ultimul loc în Europa din punct de vedere al cărților citite anual, iar un român din doi recunoaște că în ultimul an nu a lecturat nicio carte.

 Mai mult, unul din cinci români confirmă că nu a citit niciodată o carte întreagă, cel mai des întâlnit motiv invocat fiind lipsa timpului. De asemenea, timpul mediu alocat lecturii zilnice ne plasează în penultima poziție în clasamentul european, cu 5 minute acordate zilnic cititului. În plus, numai 4% dintre români citesc zilnic și mai puțin de 10% citesc o dată pe lună.

Astfel, Asociația Curtea Veche își propune să aducă o îmbunătățire acestor statistici îngrijorătoare, provocând liderii de opinie ai României și unii dintre cei mai ocupați oameni la lectură. Președintele României Klaus Iohannis, Președintele Asociației Curtea Veche Iren Arsene Mate, mai mulți oameni de cultură, antreprenori, sportivi și nu numai au acceptat să se lase filmați în momentele pe care le dedică lecturii.

Toți cei implicați în campanie vor posta în cadrul campaniei materiale video în care apar citind un paragraf dintr-o carte preferată, motivând alegerea făcută și impactul pe care îl au cărțile în viețile lor. Aceste materiale video sunt disponibile pe site-ul www.timpulsacitim.ro, care va găzdui campania. Totodată, acestea vor apărea într-o carte dedicată inițiativei, un instrument motivațional care susține lectura pe termen lung. Cartea va fi pusă în vânzare la finalul acestui an, iar încasările vor fi redirecționate pentru facilitarea accesului la cărți copiilor din medii defavorizate.

Sursa: Asociația Curtea Veche

Nu trebuie, însă, să ne scape din vedere că această demers a fost lansat în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, care vor avea loc în luna noiembrie.

Nu întâmplator, campania a debutat cu Klaus Iohannis în prim plan, președintele având o legătură mai veche cu Editura Curtea Veche, care i-a și publicat cărțile “Pas cu Pas”, “Primul pas” și “EU.RO”.

The post 1 din 5 români nu a citit niciodată o carte. #timpulsacitim – o campanie a Asociației Curtea Veche appeared first on Cultura la dubă.