ENG version

De la un an la altul, Anamaria Vartolomei interpretează roluri principale din ce în ce în ce mai complexe și diverse, lucrează cu cineaști de renume mondial și își îmbogățește palmaresul cu premii.

O prezență constantă la marile festivaluri de film care celebrează cinemaul de autor, Cannes, Berlin sau Veneția, actrița franco-română, în vârstă de 26 de ani, are deja o filmografie impresionantă și un César, echivalentul Oscarului în Franța.

S-a născut pe 9 aprilie 1999 la Bacău, dar a crescut în satul Plopu, de lângă orașul Dărmănești. Pe când avea doar 2 ani, părinții au plecat la muncă în Franța, iar ea a rămas în grija bunicilor. La 6 ani s-a desprins de copilăria la sat și a ajuns direct în Paris, alături de familie.

Ne-am reîntâlnit acum, în capitala Franței, la 4 ani la primul nostru reportaj. Am înțeles că dincolo de talentul și de frumusețea sa evidentă, calitățile mai puțin vizibile pe care și-a clădit o carieră de succes au mai degrabă legătură cu o maturizare precoce și cu fidelitatea față de propriile valori.

***

Anamaria Vartolomei a început să joace pe când avea doar 10 ani, în filmul My Little Princess, regizat de Eva Ionesco, regizoare franceză de origine română. Partenera de platou a fost nimeni alta decât actrița Isabelle Huppert, iar premiera filmului a avut loc chiar la Cannes, în cadrul secțiunii Semaine de la Critique.

Pentru rolul său a fost nominalizată în 2012 la Premiile Lumière, la categoria cea mai promițătoare tânără actriță. Iar în 2021 a câștigat Premiul Lumière pentru cea mai bună actriță și Premiul César pentru cea mai bună tânără speranță feminină cu filmul L’Evénèment, regizat de Audrey Diwan, câștigător al Leului de Aur la Veneția.

L’Evénèment (2021) este o adaptare după romanul omonim al scriitoarei Annie Ernaux (n.r. laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2022), privind experiența sa din timpul unui avort, pe când avortul era ilegal în Franța anilor ‘60, acesta fiind primul său rol principal.

“L’Evénèment cred că rămâne, într-un fel, cartea mea de vizită. Este filmul care a călătorit cel mai mult, iar în Statele Unite a fost distribuit chiar în momentul momentul în care Texas interzicea avortul, a avut un impact mult mai mare decât ne imaginam.

După aceea am primit multe propuneri, mai ales foarte multe legate de avort. În Franța e o problemă cu etichetarea, dacă faci o dramă, primești doar scenarii de dramă, dacă faci o comedie, e gata, ești catalogat ca actor de comedie. Și nu înțelegeam de ce. Tocmai am făcut un film despre un avort clandestin, oamenii ăștia nu vor să mă vadă și în altceva? Așadar, mi-a fost foarte greu să aleg proiectul potrivit ulterior.

Ce amprentă a lăsat câștigarea Premiului César asupra carierei tale, asupra ta?

Césarul pe care l-am primit eu era pentru speranță feminină, e un positivism care emană din premiu, oamenii îți arată că au încredere în tine și tu, într-un fel, trebuie să le arăti că îți meriți locul. Ce vreau să spun este că premiul a venit și cu un fel de presiune și responsabilitate. Așa am simțit eu, la nivel personal. Am simțit că trebuie să arăt că au făcut alegerea potrivită, dar asta a fost o presiune personală, nu din partea industriei.”

La Veneția a fost remarcată de președintelui juriului, nimeni altul decât regizorul coreean Bong Joon Ho, câștigător al 4 Oscaruri cu filmul Parasite. Așa a venit ulterior propunerea de a juca în filmul său, Mickey 17, alături de Robert Pattinson, Mark Ruffalo și Toni Collette. A fost debutul său în limba engleză și cu o echipă americană de film, filmul fiind produs de Warner Bros. Pictures, cu un buget de aproape 120 de milioane de dolari. Pe platoul de filmare de la Londra a fost prezent și unul dintre producătorii executivi – Brad Pitt. Anamaria mărturisește că, la început, s-a simțit stingheră în acest univers.

„A fost greu, în primul rând, pentru că nu-i limba mea. Am avut un dialect coach. Bong era ok cu accentul meu, dar am vrut eu să-l perfecționez. Fiind primul meu rol în engleză, cu un casting atât de bun, voiam să fie și un fel de carte de vizită pentru Statele Unite, să vadă oamenii că nu am accentul ăla tipic francez, care te cantonează în tot felul de roluri secundare de franțuzoaică seducătoare.

Iar regizorul a fost foarte de treabă. Nu a vrut deloc să ducem rolul în ceva clișeic. M-a lăsat să lucrez cum am vrut cu coachul și chiar m-a ajutat mult. El este foarte umil, generos, e ca un copil pe platoul de filmare.

La început, eu nu mă simțeam la locul meu deloc. Totul era foarte mare. Eu lucrasem doar cu echipe franceze, unde ai cam 30 de oameni în echipă și te știi cu toată lumea. Apoi m-am regăsit într-un studio imens și, când ieșeam din el, îl vedeam pe Ryan Gosling, că filmau Barbie la vremea aia. Am urcat în mașină și i-am zis șoferului: era Ryan Gosling! Dar omul era obișnuit, era normal pentru el, pentru mine totul era nou. E și un alt mod de a lucra, de exemplu, când nu lucrezi, stai în cabina ta, în rulota ta.

Și aici, în Franța, cum e?

Nu-i așa. Mie, de exemplu, nu-mi place să stau singură. Stau cu echipa. Sigur, câteodată ai nevoie să te izolezi, dar câteva minute, o oră, maxim. Însă la americani, fiecare vedetă avea statutul ei, e izolată, așa funcționează ei.

Și eu, la început, am suferit mult din cauza asta, mă simțeam singură, mai ales că eram singura franțuzoaică. După aceea eu am cerut să stau pe platou. M-am gândit că nu-i văd pe oamenii ăștia, lucrând în fiecare zi, măcar să profit.

Până la urmă a fost ok, mai ales după ce am realizat că dacă mă gândesc numai la accentul meu, nu mă mai focusez pe plăcerea jocului, pe emoții. Și m-am acomodat cu limba, cu locul. Și, până la urmă, nici asta nu a fost o experiență americană completă. Am filmat la Londra, cu mulți europeni, regizorul este coreean, mi-a spus și Mark Ruffalo: “să știi că nu e așa, în general”. Creativitatea a fost pe primul plan și maniera mai europeană.

Cum ați construit rolul?

Am discutat mult despre cum își imagina el personajul. El mereu te dirijează, vrea să propui, ai libertatea asta, îi place când te lași și tu ghidat de imaginația ta, dar e foarte atent la ritm. Totul e la milimetru, adică dacă tu trebuie să pui mâna pe o prăjitură la secunda trei, fix la secunda trei trebuie să pui mâna acolo. Dacă nu, o refaci.

El desena totul, făcea storyboard și în fiecare seară îți trimitea fiecare scenă desenată, pentru cee a ce urma să filmezi a doua zi. Filmul era deja montat într-un fel, dacă eu eram desenată cu un profil, așa eram și filmată, deci totul era foarte precis gândit.

Interacțiunea cu colegii de platou, atât de cunoscuți la Hollywood, cum a fost?

Robert Pattinson era foarte izolat, dar cred că el, fiind foarte timid, se proteja într-un fel, mai ales că avea 80-90 de zile de filmare, jucând două roluri. Înțelegeam că are nevoie de concentrare. Dar este foarte simpatic.

Mark Ruffalo este foarte de treabă, dădea mâna cu fiecare figurant înainte și după ce juca scena. Îmi plăcea foarte mult de el înainte să-l cunosc, mi-a plăcut și mai tare când mi-am dat seama că e chiar de treabă. Nicio fiță, nimic, avea și el dubii câteodată, nu era sigur de ceea ce propunea. Mereu a fost un partener foarte agreabil, te motiva, te încuraja. De exemplu, câteodată, când plecam împreună după ce terminam, îmi zicea: “a fost super, bravo!”.  

Ai plecat de acolo din acest proiect cu altfel de încredere în tine?

Nu. M-am gândit că, acum că am terminat filmările, o să fiu scoasă din montaj, hahaha. Am trăit cu teama că e, totuși, ceva prea mare pentru mine. Dar, până la urmă, impresia e că sunt două industrii diferite. Americanii visează să facă filme ca noi, cu camera pe umăr, aproape de emoție, fără machiaj, cum facem în România, în Belgia, în Franța. Ei visează la asta, fiindcă e ceva total diferit.

Iar noi suntem fascinați de ceea ce nu cunoaștem. Cred că avem cu toții o dorință de a lucra cu ceea ce nu cunoaștem. Acum pot să spun că nu mai am neapărat visul ăsta, de a face film în America. Sigur, mi-ar plăcea, dar nu țin atât de tare.”, mărturisește Anamaria.

Dacă rolul din Mickey 17 a fost unul secundar, Anamaria Vartolomei a impresionat critica de film cu alte două roluri principale: cel din filmul Being Maria, regizat de Jessica Palud, prezentat la Cannes în 2024, și cel mai recent, rolul unei tinere mame în L’intérêt d’Adam, regizat de Laura Wandel și prezentat anul acesta tot la Cannes, în cadrul Semaine de la Critique.

În Being Maria, Anamaria Vartolomei dă viață poveștii actriței Maria Schneider, victima unui abuz al regizorului Bernardo Bertolucci în Last Tango in Paris (1972) și al celebrului partener de platou, Marlon Brando, interpretat acum de Matt Dillon.

“Filmarea la Maria a fost foarte intensă, a durat 25 de zile, pentru că nu aveam mulți bani, și a avut loc la Paris și un pic în sudul Franței. A fost foarte greu, pentru că deja era un rol de compoziție pentru mine, foarte diferit de cum sunt eu. Am lucrat mult cu Jessica Palud.

Desigur că am început să chestionăm subiectul în sine, îți pui și tu întrebări, ca actriță. Mai ales că eu am început să joc când aveam 10 ani. Îți dai seama că eu am fost foarte protejată de toți, pentru că am avut și părinții alături, care nu sunt din industrie și au vrut să se asigure că e totul ok. Am fost foarte privilegiată, într-un fel, că nu mi s-a întâmplat nimic și n-am avut niciodată parte de lucruri ciudate sau oameni abuzivi. Plus că de la fenomenul #metoo s-au mai schimbat, totuși, raporturile. Dar când te duci mai în profunzime, îți dai seama că sunt lucruri care încă se întâmplă.

Faptul că femeile vorbesc, că actrițele vorbesc, contează mult. Există și o protecție pentru minori pe platouri. Acum sunt lucruri care într-adevăr se schimbă și devin obligatorii.

Din punctul ăsta de vedere, te simți mai confortabil să lucrezi cu regizoare, cu femei?

Sigur, te influențează într-un fel, dar e o chestiune de sensibilitate, în primul rând, de cultură, de mulți alți factori care mă fac să văd lumea într-un fel.

Îmi dau seama că am lucrat mai mult cu femei decât cu bărbați, dar cred că asta a venit natural, când citesc un scenariu nu îmi iau în considerare că e femeie sau bărbat, ci în ce fel pun ei accentul pe nuditate. Chestionez mai mult asta, dacă e necesar, cum e filmat, cât e filmat.

De exemplu, la seria Merteuil, adaptată după Legături bolnăvicioase, care e, totuși, o carte erotică, a fost interesant să vezi cum, în 2024, poți să reiei povestea mai feminist, într-un fel, să vezi care e abordarea regizoarei. Cu toții am lucrat împreună, cu ajutorul unui coach de intimitate, am discutat ce e necesar și ce nu, cu ce ești confortabil și cu ce nu.”

Miniseria Merteuil va apărea toamna aceasta pe HBO Max și îi are în distribuție pe Anamaria Vartolomei, Lucas Bravo (n.r. cel care interpretează rolul Gabriel din Emily in Paris) și pe celebra actriță germană Diane Kruger, cunoscută pentru Inglourious Bastards și In The Fade.

“Diane m-a impresionat, e o femeie foarte magnetică, are ceva spectral, ceva rece, german. Am discutat cu ea, mi-a povestit că a suferit mult că, atunci când era tânără și activa ca model, i-a fost greu să se debaraseze de imaginea asta și să i se dea șansa să arate că știe să joace. Și chiar știe! Face niște lucruri în serial, care pe mine chiar m-au impresionat. E o actriță care lucrează mult, nu se joacă. La experiența ei, încă vrea să dovedească ce poate, mi s-a părut interesantă vulnerabilitatea asta, să ai în continuare dubii, în timp ce faci un rol foarte complex. Iar eu am învățat multe de la ea, pe platou e foarte concentrată, e tehnică, știe textul perfect, deși nu e limba ei.

E un lux să am acces la acești oameni foarte talentați, sincer, cred că Mark Ruffalo m-a impresionat cel mai mult. Am văzut foarte multe filme cu el și mereu mi se pare genial. Are și ceva diferit de standardul tipic american. Are ceva mai sensibil. Pentru ei e o meserie foarte serioasă, lucrează mult cu antrenori. În Franța ne bazăm mai mult pe spontaneitate. În America pregătesc rolul mai mult.”

După premiera filmului L’intérêt d’Adam la Cannes, publicația The New York Times i-a dedicat un articol special și a titrat: „Anamaria Vartolomei aduce o notă neînfricată rolurilor sale”. Variety a apreciat prestația actriței ca fiind „teribilă”.

Îndrăgostită de cinemaul de autor, Anamaria mărturisește că astfel de roluri grele, dar relevante, îi aduc cele mai mari satisfacții. Este în punctul în care poate alege proiectele în care să se implice, iar în spatele deciziilor există atât o strategie, cât și o latură emoțională.

“Aleg uneori din instinct, trebuie să fie scris bine, desigur, să fie construit într-un fel destul de controlat, să știu că o să fiu cu cineva care știe ce face. Da, numele regizorului contează, dar sunt foarte deschisă și la primele filme, niciodată n-a fost asta o piedică pentru mine. Apoi, normal, contează rolul în sine, ce mi se propune, ce îmi permit ei să fac, dar e și o strategie la mijloc.

Am făcut multe filme de epocă într-o perioadă. Mai fac unul? Nu. Mai fac ceva contemporan. De exemplu, am filmat Contele de Monte Cristo, apoi De Gaulle, care va ieși în 2026, eram confirmată pentru Merteuil, apoi am vorbit cu agenta mea și i-am spus că vreau să revin la ceva care mă reprezintă mai mult, film de autor, independent. Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar în săptămâna aceea, am primit L’intérêt d’Adam. Chiar îmi doream mult să revin într-un astfel de proiect, am fost cu adevărat bucuroasă, am zis: ce rol fain!

A fost o filmare foarte grea, am filmat mult în plan-secvență, rolul greu, povestea se întâmplă într-o zi și trebuie să păstrezi emoția pe o durată îndelungată. M-a ajutat mult să joc cu Léa Drucker, e o actriță atât de bună și o femeie foarte de treabă!

E făcut de cei care au produs și L’Anatomie d’une chute și de frații Dardenne. Era acolo un cocktail care te ducea cu gândul la un festival.

Așa că încerci să îți alegi proiectele inteligent și speri să fii și tu acolo.”, spune Anamaria Vartolomei.

În De Gaulle, un biopic în două părți despre generalul și președintele francez Charles de Gaulle, Anamaria joacă rolul feminin principal – o eroină a rezistenței franceze. De altfel, e de remarcat că mai toate rolurile sale principale portretizează diferite forme de eroism feminin.

Anul 2024 a marcat pentru Anamaria și debutul în limba română. Este protagonista filmului Jaful Secolului, regizat de Teodora Mihai, după un scenariu de Cristian Mungiu. Povestea pornește de la cazul hoților români care au furat din Olanda tablouri celebre de Van Gogh, Picasso, Gauguin, Matisse și Monet, apoi le-au dat foc. În film, Anamaria Vartolomei este Natalia, o tânără mama plecată la muncă în Olanda, pentru a-i oferi fetiței ei, rămasă acasă cu bunica, alte șanse în viață. Pentru acest rol, Anamaria a primit Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Tokio.

“Am avut emoții pentru că, totuși, am un accent lejer franțuzesc, și Mungiu mi-a spus asta. Am încercat să lucrăm împreună, să-l ștergem cât mai mult. În franceză joc diferit, în engleză joc diferit, în română joc diferit. Niciodată nu e același fel de a interpreta, de a chestiona, de a da viață personajelor.

Ai simțit că te-a apropiat cumva de rădăcinile tale această experiență?

Da, total. Și mai ales filmul, fiind o poveste care se apropie de parcursul părinților mei, care și ei au plecat când eram eu mică, au lucrat în Franța ca să mă aducă pe mine.

Ce alte proiecte ai vrea să mai faci? Ți-ai dori să lucrezi cu un regizor anume?

Am făcut în mintea mea un fel de listă cu oameni cu care aș vrea să lucrez, dar nu se limitează la asta. Câteodată ai regizori la început, care îți propun un scenariu genial. Aș vrea să continui să fac filme în Franța, să mai fac filme în România, în America, Anglia.”

Dincolo de o carieră strălucitoare pe marele ecran, Anamaria Vartolomei este și ambasadoare a casei Chanel. Toate aparițiile sale de pe covorul roșu sunt asigurate de Chanel încă de când era doar un copil.

“Cum te simți în lumea Chanel, când mergi la evenimentele lor, când porți ținutele lor?

E ciudat să zic asta, nu vreau să sune pretențios, dar mă simt ca acasă, pentru că eu am început să lucrez cu ei când aveam 12 ani, am crescut cu ei. Avem o relație profesională, dar avem și o relație foarte umană, o relație de fidelitate destul de frumoasă, îmi știu și familia.

Ei sunt fideli oamenilor cu care lucrează, îi păstrează, te poartă și la suflet, încearcă să te ducă și înspre ei, să faci lucruri mari împreună cu ei.”

De tot ce înseamnă cariera și imaginea sa, se ocupă acum trei specialiste: agenta de film, agenta de imagine și o persoană dedicată PR-ului. Acestea o sfătuiesc să ia cele mai bune decizii în ceea ce privește filmele în care joacă, evenimentele la care participă și interviurile pe care le acordă.

“Trebuie să știi în primul rând ce vrei tu, dacă tu vrei să apari peste tot și îți face plăcere, ok, foarte bine, sunt mulți actori care fac asta.

Dar sunt și evenimente la care vreau să merg și este frumos, am ocazia să întâlnesc oameni din industrie pe care altfel nu i-aș întâlni. De exemplu, am fost la o cină organizată de revista Madame Figaro, o revistă pe care eu o apreciez, pentru care am făcut două coperți, iar în fața mea a stat Coralie Fargeat, regizoarea filmului The Substance, m-am bucurat să o cunosc.

Când nu lucrezi, ce îți place să faci?

Ce fac toți oamenii normali în timpul liber. Da, câteodată, când sunt între proiecte, mă plictisesc, mai ales dacă prietenii mei au joburi cu normă fixă și sunt la job, dar mă duc la film, mă plimb, fac sport, mai citesc. Dar și când nu sunt filmări, sunt perioade de promovare și astea cer disponibilitate, și de timp și emoțională.

Există și părți negative cu care vin la pachet meseria ta?

Da, dubii, incertitudine, nu prea știi ce te așteaptă. E greu să-ți faci un loc, dar cred că e și mai greu să îl menții. Trebuie să ai o strategie, dar să rămâi și spontan, să îți păstrezi personalitatea, să-ți îmbogățești imaginația. Dar câteodată nu depinde de tine și cred că este cel mai greu să te gândești că degeaba lucrezi, degeaba ești bun, ești serios, câteodată când nu vrea, nu vrea și când nu prinde, nu prinde. Deci că asta e cel mai greu.

Asta a fost cam greu pentru mine. Când nu ai maturitatea necesară, primul lucru care îți vine în gând, când e aleasă alta în locul tău, te întrebi ce îți lipsește, te gândești că ea e mai bună, mai ales când e o persoană foarte diferită de ceea ce ești tu, te face să te compari foarte mult. Dar asta se schimbă cu vârsta.

Aș zice că meseria asta a dezvoltat un fel de competiție constantă, devii competitivă. Odată mi-a zis un prieten: “Anamaria, viața nu e un casting” și m-a făcut să îmi schimb părerea. Într-adevăr, nu trebuie neapărat în orice să reusești, să fii cel mai bun. În viața personală cred că putem să ne autorizăm să fim mai vulnerabili, să cazi, să te ridici. Asta te face și să crești și să te dezvolți ca om.

Acum câțiva ani ți-ai închis contul de Instagram. De ce ai ales să te îndepărtezi de social media?

Pentru că era prea toxic. Lumea postează ce mănâncă, cu cine iese, asta îmi dezvolta o curiozitate destul de nesănătoasă. Curiozitatea, pentru mine, e o calitate foarte importantă, dar era curiozitatea aia deplasată, nocivă. Nu îmi plăcea ce producea în mine.

Apoi da, erau comparațiile, voiam să fiu așa, să fiu acolo, ca altele. Devii frustrat și mi se părea că mă degrada un pic.

Deci chiar și ție, o persoană de succes, frumoasă, social media îți provoca îndoieli?

Da, cred că tuturor ni se întâmplă. Nu cred că e cineva care să nu se compare cu altcineva. Iarba mereu e mai verde în grădina vecinului.

Apoi, ca actor, să folosești asta ca autopromovare mi se pare ciudat, nu eram confortabilă să pun poze cu mine, să zic: uitați, eu am făcut asta. Ok, sunt oameni care se ocupă de promovare, dar să o faci tu mi se pare cam ciudat.

Agenta ta de PR ce spune despre asta, e de acord?

Ea nu are nicio treabă, nimeni nu îți poate impune. Știu că sunt mărci care impun, de exemplu sunt actori, actrițe, care ar fi vrut să părăsească social media, dar, pentru că au contract cu o marcă, trebuie să pună poze cu ceea ce fac pentru ei.

Ți s-a întâmplat să ratezi un contract pentru că nu aveai cont pe social media?

Nu, Chanel nu impune asta.”

În următorul proiect, filmul Miles & Juliette, va juca rolul feminin principal. Mick Jagger, solistul trupei Rolling Stones, va produce filmul prin casa sa, Jagged Films. Filmul va spune povestea celebrului interpret de jazz Miles Davis, care călătorește la vârsta de 22 de ani în Paris, în anul 1949. Acolo se îndrăgostește de Juliette Gréco, cântăreață și actriță franceză, interpretată de Anamaria Vartolomei. Din distribuție va face parte și Xavier Dolan. 

E cu atât mai impresionant pentru noi că, printre atâtea colaborări importante, Anamaria a acceptat un nou interviu pentru Cultura la dubă. “Normal, cum să nu? Voi sunteți primii care ați spus povestea mea în România.”, spune cu zâmbetul pe buze.

La întâlnirea cu noi, poartă un taior Chanel cât se poate de firesc, cu o pereche de blugi și un machiaj minimalist. Are șarmul natural al unei franțuzoaice, dar dezinvoltura și firea sociabilă au mai degrabă legătură cu rădăcinile românești. În familia sa, la Paris, se vorbește predominant în limba română, iar Anamaria duce mai departe tradiția de a merge duminica la biserica ortodoxă.

“Ce simți că te mai leagă de România? Mai simți vreo apartenență?

Da, cu cât cresc mai mult simt. De exemplu, acum, când au fost alegerile, am fost la vot, mă simt și responsabilă ca român din diaspora.

Depinde și de noi să reușim să menținem un echilibru și să ducem țara spre ceea ce putem vedea și aici, ca model economic, politic, social, cultural.

Avem o țară foarte bogată și e păcat că nu-i dezvoltată destul. Mă simt destul de responsabilă și de ceea ce se întâmplă acolo și încerc să rămân conectată.

Când am filmat Contele de Monte Cristo, ei au venit cu ideea să vorbesc în limba română și mi s-a părut foarte frumos, am fost mândră, e important să pui țara ta în valoare, să arăți oamenilor că suntem mai mult decât câteva clișee, totuși, avem foarte multe talente. Și prin proiectul vostru, la Cultura la dubă, vedem cât de multe talente are România, care fac lucruri importante, dificile. Trebuie să ne mândrim cu asta și să facem în așa fel încât să fie din ce în ce mai mulți.

Am văzut că în interviuri pe care le acorzi în străinătate, tu spui că ești din România.

Da, normal. Îmi place că și Chanel acum, când postează ceva, scrie actrița franco-română, pentru că asta sunt până la urmă, niciodată nu am încercat să șterg, să pretind că sunt doar franțuzoaică, pentru că nu asta mă reprezintă.”

***

Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un demers Cultura la dubă susținut de BNP Paribas. Până acum, Cultura la dubă a prezentat în cadrul acestui proiect poveștile a 22 de artiști sau oameni de cultură români, stabiliți în Franța.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SPECIAL Anamaria Vartolomei, actriță: “Mă simt responsabilă ca român din diaspora. Suntem mai mult decât câteva clișee.” appeared first on Cultura la dubă.

Mikey 17 este mult așteptatul film al regizorului sud coreean, după succesul istoric pe care acesta l-a avut cu Parasite, câștigător al 6 Premii Oscar. Filmul este o adaptare SF după romanul Mikey 7, de Edward Ashton, și îl are în rol principal pe Robert Pattinson.

Anamaria a apărut pe covorul roșu de la Berlinale într-o ținută Chanel, casă a cărei ambasadoare a devenit în urmă cu câțiva ani.

Filmul a avut acum câteva zile și premiera de la Londra.

Bong Joon-ho a remarcat-o pe tânăra actriță de origine română la Festivalul de Film de la Veneția, când el era președintele juriului, iar ea a fost protagonista filmului câștigător al Leului de Aur – “Evenimentul”, de Audrey Diwan.

Anamaria Vartolomei a fost prezentă și anul trecut atât la Berlinale, cu filmul “L’Empire”, regizat de Bruno Dumont, cât și la Cannes, cu rol principal în filmul “Maria”, regizat de Jessica Palud și cu filmul “Contele de Monte Cristo”, regizat de Matthieu Delaporte și Alexandre De La Patteliere.

Ea urmează să fie protagonistă și într-o mini-serie tv, alături de Diane Kruger și Lucas Bravo.

Anamaria Vartolomei s-a născut într-un sat din județul Bacău și s-a mutat în Franța, alături de părinți, la vârsta de 6 ani. La doar 12 ani a debutat în cinema, alături de mare actriță franceză Isabelle Huppert. Are cetățenie franceză și română.

Ea a avut anul trecut și prima colaborare cu o echipă românească, jucând rolul feminin principal în filmul Jaful Secolului, regizat de Teodora Mihai și scris și produs de Cristian Mungiu.

Descoperă povestea ei într-un reportaj realizat de Cultura la dubă la Paris.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Anamaria Vartolomei, alături de Robert Pattinson, Toni Collette și Bong Joon Ho la premiera filmului Mikey 17 de la Berlinale appeared first on Cultura la dubă.

Anamaria Vartolomei is one of the tens of thousands of romanian children whose parents wished a better life for them and left to work abroad. Ana was born in a village in Bacau and has started over in a foreign country when she was only 6 years old. This turned out to be the opportunity of her life.

“I was born in Bacău in 1999 and I grew up in Plopu, a village next to the town of Dărmănești, with my grandparents, until the age of 6, my parents having left to France since I was 2.”

That is how Anamaria begins her story in the interview she agreed to do for Cultura la dubă, just a few days after the prestigious César Academy from France included her in a small selection of revelations of 2021 in cinema, for her role in the film Just Kids.

Anamaria Vartolomei has caught the eye of filmmakers when she was only 12, after playing her first part in a feature film.

She was chosen to star in a story directed by the Romanian born French actress and director, Eva Ionesco – My Little Princess, inspired by the director’s life. In her childhood, Eva Ionesco was photographed in nude by her mother, Irina Ionesco. At that time, in the 70’s, those photographs raised controversy.

In My Little Princess, Anamaria acted in similar scenes, and her courage and talent have been appreciated by critics. She stared along with Isabelle Huppert, and was nominated for that role at the Lumière Awards, for the most promising young actress in 2012.

Since then not only her talent, but also her extraordinary beauty have caught the eye of the French press. Young Ana has been, for a few years, a constant presence at Chanel fashion shows and the film roles have continued to come.

Beyond the charm of France and the elegance of the events she’s in, Ana prides herself with her origins and talks about her home country in foreign press interviews.

We had this conversation in romanian, a language that Anamaria speaks as though she had never left the country.

Ana, please tell us, what is your relationship with Romania and with France. When and why did you leave Bacău?

My parents left the country to build a better future and to offer a wider, more offering chance. I joined them when I was 6 and this is where we settled, we grew, we developed.

“Romania is my home land, and France is the cosmopolitan, open and diverse country that has adopted me and allowed me to do my work passionately.”

Anamaria Vartolomei, actress

How did your passion toward acting start and how did it evolve? What studies do you have in the field?

My primary school had different extracurricular activities: theater, poetry, stage-play. A friend of mine enlisted and I followed her. That’s how my interest started. I liked it so much that I asked my parents to take me to theater courses outside the school.

In that period, my father, who has a construction firm, was working for a theater actress. He spoke to her about me and she suggested i enrolled in an online casting website. Browsing around, I came across the casting call for My Little Princess, directed by Eva Ionesco.

The cherry on top: she was of romanian origins! Physically, I corresponded to the requirements for the role so I went to the auditions. Eva chose me to play Violeta and ever since, I’ve never wanted to do anything else.

She pointed me toward Cours Florent, a renown theater school in Paris, where I studied for 2 years. And two years ago, I took another theater class called Les Enfants Terribles. They were both interesting, but to me the film set remains the best class, and my acting partners, the best teachers.

The César Academy chose you as one of the revelations for 2021, for your role in Just Kids. What does that mean to you?

The César revelations are chosen by a committee of casting directors. So it’s comforting, I would say, to have their validation, support and encouragement. It’s already a great reward!

How did your parents react when you told them that you wanted to pursue acting?

My parents have always supported me. They were open-minded and understanding of a role that most other parents would have turned down.
I’m enormously thankful for the balance and support they give me.

Do you speak to each other in french or romanian?

We speak Romanian. Mixed with French, to be honest (laughs), but to us, our roots are precious and it is important to keep our native language.

You are very beautiful! Who do you resemble in your family?

Thank you! I would say that I’m a mixture between both of my parents, but mostly my father. I’ve inherited my eyes from my mother’s grandmother.

How did you manage to break through in such a difficult field, with such high competition?

Hard work, as in any other field, there’s no secret about it. Faith, determination and a good team.

Family is the personal team that knows you better than anyone else and guides you best when in doubt, and the professional team: the film agent and the image agent. They’re there to help you chose, make yourself special, to understand some of the industry rules, so you know how to use them.

“It is essential to be surrounded by good people, but the most important is to remain true to yourself and follow your instinct. By doing that, you can’t fail.”

Would you like to work with any Romanian director?

Yes, I would love to! I admire the unique sensibility and raw dimension of Romanian cinema. Cristian Mungiu is a filmmaker who I keep in great respects and I would love to be directed by him. Two years ago I saw One Step Behind the Seraphim by Daniel Sandu, in the Romanian film festival in Paris and I loved it.

It’s funny that a year later I was chosen to be part of the jury at the Effervescence film festival in Macon, a French city, and this film was in the main competition. We unanimously voted for it and I swear that I haven’t influenced my colleagues.

“Romanian cinema has a lot to offer, it’s a cinema of sentiment, of truth, and I’m very proud of it.”

From what you’ve said I understand that you’re attracted more toward film acting than theater. Is that correct?

I don’t know, as I said earlier, I took only theater classes and the academical aspect sort of froze me up. I enjoy the spontaneity of cinema and maybe also the fact that when you make a mistake, you can do it again. On the stage it’s more complicated.

But theater offers an impressive technique, and when you come across genius works from Shakespeare, Musset, Moliere or Racine and you confront their characters’ issues, cinema may seem simpler.

What ties you to Romania now?

Memories, family, people I know and I love Romania for it’s beauty, delicious food, dreamy popular music and our cheerfulness.

Where do you see yourself in the future, what would you like to do the most?

It’s difficult to make a projection because the medium I’m passionate about and in which I have decided to perform can not allow it. It’s hard to feel like an actress when everything can stop in a moment. But I hope, God willing, that I will grow old on the film set.

Other than acting, what are your other passions? How do you like spending your free time?

As any other girl my age, I think, I like spending time with my friends, music, reading, dancing and travelling. I can’t wait for cinemas to reopen, concert halls, restaurants and museums… We need them greatly!

The post Anamaria Vartolomei, Romanian born actress, was named one of the year’s revelations by the César Academy. appeared first on Cultura la dubă.

Cele peste 350 de exponate provin din colecțiile Muzeului Galliera, din patrimoniul Chanel, de la alte muzee internaționale precum Victoria & Albert Museum Londra, De Young Museum San Francisco, Museo de la Moda de Santiago de Chile, MoMu Anvers, dar și din câteva colecții private.

Într-un parcurs cronologic bine marcat, prima parte a vizitei e dedicată celor dintâi modele jersey marinière din anii 1916, continuând cu ținutele de o alură mai sportivă, până la rochiile sofisticate din anii ‘30.

O cameră este dedicată parfumului Chanel 5, parfum creat la Grasse în 1921, cu ajutorul parfumierului Ernest Beaux. Gabrielle Chanel dorește un “parfum pentru femeie cu mireasmă de femeie”, iar această nouă fragrance cu licăriri aurii va bulversa universul parfumeriei, devenind un ambasador olfactiv al casei Chanel de aproape 100 de ani.

Partea a doua a expoziției ne invită să admirăm și celelalte celebre articole signature : pantoful bicolor, poșeta 2.55 din țesut matelassé și bineînțeles, taiorul, o referință pentru stilul Chanel.

În anii ‘50, după o lungă absență, Gabrielle Chanel, atunci în vârstă de 70 de ani, revine în lumea modei cu colecția de taioare, ca un răspuns-manifest împotriva stilului intens promovat de Dior, în care ținutele marchează puternic talia și constrâng corpul femeii.

Prin taior, Chanel propune practic o alternativă, un stil chic, atemporal pentru o femeie modernă. Creatoarea se insipiră din moda masculină britanică alegând modelul jersay-ului și al tweed-ului; prin dublarea interiorul sacoului cu același material al bluzei (corsajului), Chanel reușește să creeze o adevărată marcă înregistrată. Sofisticat, dar mereu confortabil.

Mătasea, material sensibil, dar atât de nobil, era adesea preferată pentru această touche de distinction din crezul Chanel.

Regina Fabiola a Belgiei, Grace de Monaco (Grace Kelly), regina Farah a Iranului, dar și actrițe precum Delphine Seyrid, Jeanne Morreau sau Romy Schneider au adoptat stilul Chanel, iar unele dintre ținutele purtate de aceste celebrități pot fi admirate în expoziție.

Am vorbit despre taior, despre parfum, despre pantofi și despre poșete, dar Chanel înseamnă și bijuteriile fantaisie, indispensabile siluetei femeii moderne și libere.

Într-un articol apărut în 1927, prințesa de origine română Martha Bibiescu (Marthe Bibesco) o numea pe Gabrielle Chanel «geniul accesoriului»  și-i lăuda reușita de a aduce în peisajul modei pariziene acest “quelque chose d’imprevu qui touche, cet eclair, ce trait, ce mot de la fin, sans lequel il n‘est pas de chef-d’œuvre accompli ni de femme bien mise” ( acest ceva imprevizibil care te mișcă, această străfulgerare, acest gest, acest cuvânt de încheiere fără de care nu există capodoperă împlinită și nici femeie elegantă, îndeplinită).

Am amintit deja de Dior în rândurile de mai sus și nu pot să nu fac o scurtă paralelă cu o altă expoziție retrospectivă pe care am văzut-o în urmă cu vreo doi ani la Palatul Artelor Decorative din Paris – Christian Dior. Couturier du rêve. Uitând de frig și de orele lungi de stat la coadă, am rămas cu una dintre cele mai frumoase experiențe din lumea expozițiilor de modă și nu numai.

Dacă scenografia sumbră și parcursul impus al expoziției Chanel te dermină la o focalizare clară asupra fiecărei piese expuse, la Dior, în orice sală, parcă pluteai în mijlocul unui micro-univers, învăluit de o mulțime de culori, rochii, costume, povești și parfumuri, ca într-o dulce reverie.

Dior sau Chanel, până la urmă esența e stilul, nu-i așa? “Moda se demodează. Stilul, niciodată.” spunea Chanel.

Dincolo de Covid 19, dacă până la mijlocul lunii martie 2021 drumurile vă aduc pe la Paris, câteva ceasuri la Palais Galliera vă vor face tare bine. Și dacă tot sunteți prin cartier, la nici zece minute pe jos e și muzeul Yves Saint Laurent.

Vlad Crosman a studiat muzică barocă la Versailles și la Sorbona, este bariton și de 10 ani locuiește la Paris, unde colaborează cu prestigioase ansambluri muzicale.

The post Expoziția Coco Chanel – Manifest al modei. Corespondență din Paris. appeared first on Cultura la dubă.