Expoziții Brâncuși au fost organizate recurent, în diferite colțuri ale lumii – Paris, București, Tokio, New York, Philhadelphia, Craiova sau Londra. Însă niciodată publicul nu a avut șansa de a-l descoperi pe Constantin Brâncuși așa cum o poate face acum, la Centrul Pompidou din Paris.

Sunt expuse peste 120 de sculpturi, alături de o bună parte a arhivelor pe care artistul le-a donat statului francez.

Putem vedea imagini inedite cu sculptorul lucrând la operele sale, la instalarea lor în grădinilor unor colecționari, diplomele școlare, livretul militar și pașaportul, fotografii din România și din Franța, în care apare alături de alți artiști, imagini foto și video cu muzele sale, scrisori sau o parte din colecția de vinyluri.

Muzică românească tradițională de vioară, muzica prietenului Erik Satie, precum și alte fragmente din colecție se aud pe fundalul vizitei expoziției.

Este o experiență completă, emoționantă, compleșitoare.

La ea au lucrat peste 200 de profesioniști, timp de 2 ani.

Peste 110.000 de vizitatori au trăit-o până acum, în 22 zile de la deschidere. Este modul prin care francezii transformă închiderea temporară a Centrului Pompidou într-un eveniment artistic grandios.

Peste 5 ani, când clădirea va fi redeschisă, Atelierul Brâncuși va deveni inima celui mai modern centru cultural al Europei, fiind așezat chiar în interiorul instituției.

***

Este luni după-amiază și o zi de aprilie neobișnuit de călduroasă pentru Paris. În fața Centrului Pompidou, așezat pe platoul Beaubourg, într-unul dintre cartierele istorice ale capitalei Franței, stau la coadă câteva sute de oameni. Sunt turiști străini, dar și foarte mulți turiști francezi care au venit din alte orașe să vadă retrospectiva Brâncuși, cea mai mare expoziție dedicată vreodată sculptorului roman.

Media zilnică de vizitatori este între 4000 și 6000 de oameni, ne spun reprezentanții Centrului Pompidou. Este neobișnuit de mult chiar și pentru Pompidou, susțin aceștia. Mai ales după pandemie. Mai exact, este primul eveniment care readuce afluența de vizitatori pe care muzeul o avea înainte de 2020.

Expoziția este organizată la Galeria 1 de la etajul 6 al celebrei clădiri, ridicată după planurile arhitecților Renzo Piano și Richard Rogers. Pe măsură ce urci scările rulante către eveniment, perspectiva Parisului devine din ce în ce mai impresionantă.

“Brancusi. L’art ne fait que commencer” (Brâncuși. Arta nu face altceva decât să înceapă.) – stă scris la intrarea în expoziție.

Co-curatoarea expoziției și una dintre comisarele evenimentului, Valerie Loth, acordă un interviu pentru Cultura la dubă și apoi ne face un scurt tur.

“Am vrut să transmitem multe lucrări. În primul rând, să arătăm de ce abordarea lui în sculptură a fost modernă, cum a exersat formele sculpturilor până a ajuns la abstract. Începutul acestei aventuri este studioul pe care l-am primit ca donație.”, spune Loth.

Brâncuși a donat, prin testament, atelierul său din Impasse Ronsin statului francez, având dorința ca publicul să îi cunoască opera așa, ca pe un întreg. Condiția pusă francezilor a fost ca atelierul său să fie reconstruit într-un muzeu de artă modernă, iar lucrările lui să fie expuse laolaltă.

“Marcel Duchamp i-a fost foarte apropiat și cei doi gândeau asemănător. De exemplu, în aspectul lucrăriilor în serie, care sunt mereu aceleași, dar care de fiecare dată sunt diferite. De asemenea, cred că ideea lui Brâncuși de a dona tot atelierul unei instituții este foarte aproape de ceea ce avea în minte Duchamp, care a vândut o mare parte a lucrărilor sale unui singur colecționar, pentru ca apoi acesta să le doneze Muzeului din Philadelphia.

Și cred că Brâncuși gândea la fel, de aceea a donat tot atelierul său. Sigur că fiecare lucrare poate fi văzută individual, dar voia ca toată munca din atelierul său să fie văzută.”

“Atelierul era totul pentru el. El și-a făcut patul, uneltele, rafturile pentru vinyluri. Pentru el era important să păstreze totul împreună. Când vindea o sculptură, făcea o copie în ghips pentru a o păstra în atelier.”

Valerie Loth, co-curatoarea expoziției Brâncuși de la Centrul Pompidou

Prima reconstituire parțială a atelierului Brâncuși a fost expusă în interiorul Muzeului de Artă Modernă din Paris, la Palatul Tokio, în 1962. Odată cu deschiderea Centrului Pompidou, în 1977, Atelierul Brâncuși a fost reimaginat și așezat chiar în fața instituției.

Însă, în urma unor inundații masive, în 1990 atelierul a fost închis. Renzo Piano a realizat apoi o clădire muzeu, în interiorul căreia a așezat atelierul Brâncuși închis, putând fi văzut de jur împrejur de către vizitatori. Atelierul Brâncuși, aflat în piațeta din fața centrului, a fost inaugurat în 1997 și închis la finalul lui 2023.

“Am fost nevoiți, mai întâi, să mutăm toate sculpturile din Atelier, fiindcă lucrările care vor avea loc în subteran ar fi putut afecta opera. Așa am decis să facem o expoziție, dacă tot vom închide definitiv Atelierul Brâncuși din piațetă. Practic, așa s-a născut ideea de a le arăta dintr-o altă perspectivă.”

Pe lângă sculpturi, donația lui Brâncuși a cuprins absolut toate obiectele personale, de la unelte, intrumente muzicale și discuri, fotografii și filmulețe, corespondență, bilețele și facturi.

Cu totul special la acest eveniment este faptul că, pe lângă cele peste 120 de sculpturi expuse, sunt arătate pentru prima dată peste 200 de documente din arhivele Brâncuși, cercetate și gestionate de specialiștii de la Pompidou de 47 de ani încoace.

“Brâncuși obișnuia să păstreze totul. De la investigațiile medicale, electrocardiograme, facturi, bonuri, putem vedea când a cumpărat prima camera foto, când a început să lucreze în bronz și, de asemenea, avem toate scrisorile cu prietenii lui, cu colecționarii sau cu muzee.”

Valerie Loth, co-curatoarea expoziției Brâncuși de la Centrul Pompidou

Expoziția se deschide cu o serie de Cocoși. Parcă am fi în zorii zilei, iar Brâncuși ar începe treaba în atelierul său. Un filmuleț proiectat pe un perete ni-l arată pe sculptor la lucru, cu mânecile suflecate, cu țigara în gură, lovind cu ciocanul în piatră.

“Am început expoziția cu un Cocoș, fiindcă am înțeles că este un simbol în Oltenia și este, bineințeles, și simbolul poporului francez. Dar, cel mai important, reprezintă începutul unei zile. Apoi, am vrut să intrăm puțin în atmosfera atelierului său, care era ca un colț rural în mijlocul Parisului, pe Impasse Ronsin.

Este ceea ce îi uimea, în primul rând pe vizitatori, aveau impresia că ajung la țară, în Paris. Era o stradă cu multă verdeață, cu ateliere de artiști. Iar atelierul lui Brâncuși era complet alb. Avea lumină naturală direct, era mult material alb, ghips, pe jos, Brâncuși avea o barbă albă, o salopetă albă, un câine alb. Totul era diferit față de celelalte ateliere.”, spune Valerie Loth.

Deși se aflau în Atelierul Brâncuși, la discreția publicului, aceste lucrări și multe altele din expoziție pot fi văzute acum într-o perspectivă nouă.

“Îl știam pe Brâncuși dinainte, dar acum este cu adevărat pus în valoare.

-Ați descoperit ceva nou?

-Da. Abia acum l-am descoperit pe el, cu adevărat.”, ne spune Charlotte, o pariziancă în vârstă de 45 de ani, la finalul vizitei sale.

Pe lângă patrimoniul Brâncuși deținut de Pompidou, expoziția aduce în fața publicului și 50 de sculpturi împrumutate de la Metropolitan Museum of Art, MoMA, Guggenheim New York, Philadelphia Museum of Art, The Art Institute of Chicago, Dallas Museum of Art, Tate Modern Londra, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă al Craiovei.

De asemenea, câteva alte împrumuturi excepționale de la Luvru și de la Muzeul Guimet ne arată diferite surse de inspirație pentru Brâncuși, majoritatea provenind din antichitatea spațiului extra-european, dar și lucrări ale lui Paul Gauguin sau Andre Derain.

Cumințenia Pământului, sculptură de la începutul carierei, pe care statul român a refuzat să o achiziționeze, este pusă în lumină de francezi ca o lucrare extrem de importantă, alături de Oviri, realizată de Gauguin în 1894.

“Am vrut să arătăm influențele lui. A lucrat cu Rodin, a vizitat Luvrul, Muzeul Guimet, cu o colecție asiatică, Muzeul Etnografiei Africane de la Trocadero, iar toate acestea i-au influențat și îmbogățit munca. De exemplu, am pus Danaida alături de o sculptură antică pe care Brâncuși a văzut-o la Luvru. Era foarte curios și interesat de arta lumii.”

Expoziția continuă cu o secțiune dedicată sculpturii în lemn. Ca să pătrunzi în acel spațiu al meșteșugului și al rădăcinilor românești, treci printr-o superbă poartă de lemn, care are și ea o poveste în spate. A fost dăruită de România Franței și a mai fost arătată în Paris la Expoziția Internațională din 1936.

Mai mulți dintre vizitatorii cu care am stat de vorbă au menționat lucrările în lemn printre preferatele lor. De altfel, curatoarea Valerie Loth atribuie caracterului românesc al artistului Brâncuși valoarea unei pietre de temelie.

“Brâncuși venea din Oltenia, o regiune cu tradiție în sculptura în lemn. Cred că unul dintre bunicii lui a fost tâmplar, iar el, în primul rând ca țăran, a devenit interesat de meșteșugul lemnului. Brâncuși a rămas atașat de aceste tradiții și a realizat numeroase sculpturi în lemn. Înainte de a fi artist, el a fost un artizan.

Altfel, în Franța aveam acestă impresie, un mit, că Brâncuși era un țăran român, morăcănos, singuratic, care trăia în studioul lui. Dar, în realitate, nu era deloc așa. Trăia în mijlocul vieții artistice pariziene, mulți oameni vizitau atelierul. Chiar și americanii care ajungeau la Paris voiau să viziteze atelierul lui Brâncuși, era un loc super cool în care toată lumea voia să fie.

Iar Brâncuși era foarte prietenos, organiza petreceri, pregătea musafirilor mâncare, grătar. Îi plăceau șampania, vinul, cânta la chitară, punea muzică. Era apropiat de mulți artiști și de colecționari și, bineințeles, de multe femei.

Deci nu era deloc ca un țăran de la Dunăre.

În schimb, a fost mereu foarte atașat de România. S-a întors acolo frecvent, era important pentru el să finalizeze complexul de la Târgu Jiu.

De asemenea, era foarte apropiat de avangarda românească, publica la o revistă avangardistă.

Și era apropiat și de biserica ortodoxă, a și lucrat la Biserica Ortodoxă din Paris și era sponsor pentru diferite organizații caritabile.”

Sophie și Damien sunt doi artiști care locuiesc la 60 de kilometri de Paris. Au venit la Pompidou pentru expoziția Brâncuși și au plecat fascinați de ceea ce au văzut.

„E o expoziție foarte frumoasă, cu o scenografie specială, mai ales în încăperea care arată tradiția românească a sculpturii în lemn”, spune Sophie, care realiează lucrări de artă în cerneală chinezească.

„E interesant pentru că eu mai vizitasem Atelierul Brâncuși, dar nu văzusem sculpturile așa.”

Damien, vizitator francez

“Apoi, sunt toate temele cuprinse, eu prefer lucrările mai de început, precum Sărutul, decât pe cele de la final. E interesant să vezi lucrările și cele două mari scandaluri din spatele lor.”, ne spune Damien, la rândul său sculptor. Când vine vorba despre preferințe, cei doi soți fac alegeri diferite.

„Sophie: Eu ador Cocoșul.

Damien: Iar eu Sărutul. Dar nu îmi plac deloc Capetele de copil. Îmi provoacă o stare inconfortabilă.

Aș vrea, totuși, să adaug că lipsesc două citate importante din Brâncuși. Primul, pe care l-a zis când l-a părăsit pe Rodin, este că „nimeni nu poate trăi în umbra unor mari arbori.”, apoi o altă frază, care mie îmi place foarte mult, pe care am notat-o pe frigider și le-am spus-o copiilor mei: „cel mai greu nu este să lucrezi, ci să intri în starea de lucru.” Și eu sunt sculptor și cel mai mult admir la Brâncuși faptul că a sculptat direct în material, totul a fost în imaginația lui.”

Ajuns la Paris pe jos, la 28 de ani, tânărul Constantin Brâncuși a fost remarcat chiar de către maestrul Auguste Rodin. Brâncuși i-a fost ucenic vreme de un an, dar și-a dat repede seama că vrea să se desprindă de stilul lui Rodin și să își găsească propria cale.

Așa a renunțat la mulaje și a  început să cioplească direct în material, într-un stil cu totul nou. Cele trei opere majore care marchează acest moment, dar și începutul sculpturii moderne, sunt Sărutul, Cumințenia Pământului și Rugăciunea.

“Știam Atelierul Brâncuși, pe care îl vizitasem de mai multe ori. Dar abia acum l-am descoperit cu adevărat pe Brâncuși. Această expoziție m-a îngenunchiat.”

Vizitator francez

Cea de-a doua jumătate a expoziției devine din ce în ce mai compleșitoare. Pătrundem în viața deja cunoscutului artist Brâncuși, care face senzație la Paris și New York și este subiectul unor mari scandaluri.

Primul – în 1920, lucrarea Princesse X, expusă la Salonul Indendenților de la Paris, este contestată de unul dintre vizitatori la Ministerul Culturii, pe motiv că ar reprezenta un falus. Potrivit istoricilor, în spatele contestației ar fi fost Picasso sau Matisse. Lucrarea rămâne expusă datorită unei scrisori publice pe care o semnează alți 70 de artiști, printre care Picabia, Cocteau și Erik Satie.

Princesse X vorbește despre ambiguitatea masculin-feminin, prezentă la mai multe sculpturi brâncușiene, începând cu Sărutul și continuând cu Tors de tânăr. Reprezintă totodată susținerea lui Brâncuși față de mișcarea dadaistă, care contestă normele în artă, le ridiculizează prin forme noi, inteligente, încărcate cu umor.

Dar, mai presus de toate, este modul prin care Brâncuși vrea să arate că importantă este esența lucrurilor, nu forma lor. Este ceea ce îl face pe Brâncuși foarte actual. Două tinere vizitatoare, Eloise și Flor, în vârstă de 18 ani, se arată încântate de ceea ce au descoperit în expoziție. 

“Mi-a plăcut mult. A fost puțin cam prea aglomerat, dar frumos. Sculpturile sunt foarte frumoase. Nu îl știam deloc, l-am descoperit datorită expozie.”, ne spune Flor.

“Sculptura mea favorită este Princess X. Scandalul din spatele ei este foarte interesant și lucrarea foarte frumoasă.”, declară Eloise.

“Statueta mea este a femeii, toate femeile într-una singură, Femininul Etern al lui Goethe redus la esența sa… Timp de cinci ani am lucrat, am simplificat, am făcut materialul să vorbească și să spună inexprimabilul. Pentru că, de fapt, ce este o femeie? Nasturi și funde, cu un zâmbet pe buze și vopsea pe obraji…nu asta este femeia.

Să exprim entitatea aceea, să readuc în lumea simțurilor tipul etern al formelor efemere, am petrecut cinci ani simplificând, șlefuindu-mi lucrarea. Și în sfârșit, cred, am ieșit triumfător și am pătruns dincolo de material. Mai mult, e un mare păcat să strici frumusețea făcându-i găuri pentru păr, ochi, urechi. Și materialul meu e așa de frumos, cu liniile sale sinuoase care strălucesc precum aurul pur și însumează într-un singur arhetip toate efigiile feminine din Lume.”, a declarat Brâncuși în timpul scandalului provocat de Princesse X.

Al doilea scandal – în 1926, Pasărea în văzduh (variantă deținută acum de Seattle Art Museum), trimisă de Brâncuși de la Paris la New York, pentru o expoziție organizată de Marcel Duchamp la Brummer Gallery, este oprită de autoritățile americane în vamă, pe motiv că cineva încearcă să evite taxele aferente unui obiect industrial, declarându-l operă de artă.

Pentru vameșii americani, sculptura lui Brâncuși nu avea nicio legătură cu arta sau cu reprezentarea unei păsări. Oficialii au declarat atunci că, pentru a fi considerată operă de artă, o lucrare trebuie să reproducă, prin cioplire sau prin mulaj, obiecte din natură sau vietăți.  

Brâncuși a contestat reținerea lucrării sale în instanță, iar povestea s-a transformat în ceea ce este azi cel mai cunoscut proces în arta modernă, cazul care a determinat instanțele, dar și criticii, să redefinească arta.

“Sugerează zborul, grația, aspirația, vigoarea și totodată viteza, puterea, potența, frumusețea, la fel ca o pasăre.”, depunea atunci mărturie criticul Frank Crowninshield.

Acum, turiști din toată lumea îl descoperă la Paris pe cel care a scris istoria începutului sculpturii moderne.

“A fost superb. Totul – sculpturile, scenografia, clădirea.

-Știați ceva de Brâncuși înainte?

-Nu, acum e prima dată când îl descoperim.”, spun la ieșirea din expoziție două vizitatoare din California.

Astăzi, câteva dintre Păsările în văzduh, au propriul zbor deasupra cerului Parisului, într-o scenografie copleșitoare, de neuitat. În spatele acestei poezii vizuale stau curatoarele și câțiva specialiști autorizați să atingă și să instaleze lucrările. Instalarea fiecărei Păsări a durat aproximativ 6 ore.

“Cel mai dificil lucru în organizarea acestei expoziții a fost fragilitatea lucrărilor. Așa cum știți, Brâncuși a construit baza, soclul fiecărei sculpturi și s-a dedicat mult echilibrului lucrării. Mai ales Păsările în văzduh sunt foarte fragile, nu sunt fixate cu tije de oțel, ca altele.”

Valerie Loth, co-curatoarea expoziției Brâncuși de la Centrul Pompidou

Am create podiumuri speciale, clădirea are o vibrație a ei, publicul creează de asemenea o vibrație și a trebuit să protejăm sculpturile. Așadar, fragilitatea lucrărilor a fost marea provocare a acestei expoziții.

În spatele scenografiei a fost o idee simplă. Avem șansa acestor spații, la Centrul Pompidou, și a fost de la sine înțeles să așezăm Păsările cu panorama Parisului în spate.”

Seriile de portrete, Măiastre, Madame Pogany sau Păsări ne arată un artist care a lucrat toată cariera întru atingerea formei abstracte perfecte, a echilibrului și a frumuseții. De asemenea, cu totul special este interesul pe care l-a manifestat pentru felul în care sunt expuse lucrările, dedicând o bună parte a muncii sale soclurilor, fără de care opera sa nu ar fi completă.

Arătat în acest amplu context, Brâncuși primește cel mai frumos omagiu posibil. Iar noi, oamenii de rând, primim lumină în vremuri sumbre.

“Când vom redeschide muzeul, atelierul Brâncuși va fi în interiorul clădirii. Cred că Brâncuși ținea foarte tare ca toată opera lui să fie prezentată laolaltă într-un muzeu. Din păcate, Atelierul de până acum nu a fost foarte vizibil pentru public, vizitatorii nu prea găseau intrarea, parcă era desprins de Centrul Pompidou.

Cred că dacă vom reconstrui atelierul în interiorul muzeului, va fi mult mai interesant pentru public.”

Renovarea Centrului Pompidou este un proiect major, finanțat de Ministerul Culturii din Franța, și asumat de statul francez drept o responsabilitate națională.

În cei 6 ani în care clădirea va fi închisă, colecția va fi mutată, iar activitatea instituției se va desfășura în alte spații culturale din Franța și din diverse colțuri ale lumii, păstrând esența ei vie.

Expoziția Brâncuși poate fi vizitată la Pompidou până pe 1 iulie 2024.

***

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Brâncuși, lumina albă din Paris appeared first on Cultura la dubă.

Inaugurat în anul 1977, Centrul Pompidou, cea mai vie instituție culturală a Europei, va fi închis de la sfârșitul verii 2024 până în 2030, pentru un amplu proces de renovare. Închiderea Centrului Pompidou este gândită ca un eveniment cultural în sine, marcat prin cea mai mare expoziție Brâncuși organizată vreodată, între 27 martie – 1 iulie 2024.

Centrul Pompidou are o colecție de peste 120.000 de lucrări de artă, iar în 2022 a primit peste 3 milioane de vizitatori.

Având convingerea că arta trebuie să discute, să conteste și să protesteze, Georges Pompidou, premierul Franței între 1962-1968 și președintele republicii între 1969-1974, și-a dorit ca în inima Parisului să fie ridicat un centru cultural modern, în care artele plastice să se îmbine cu cinematografia, teatrul, dansul sau cu poezia, un spațiu unde arta să fie creată, nu doar expusă.

În 1977, pe platoul Beaubourg, unul dintre cele mai vechi cartiere pariziene, era inaugurată curajoasa clădire colorată, de metal și sticlă, imaginată de arhitecții Renzo Piano și Richard Rogers. Pompidou nu a mai trăit să vadă ridicat Centrul Pompidou, însă instituția a preluat și dus mai departe viziunea sa despre arta vie, provocatoare.

În acest context, Atelierul Brâncuși a fost prezentat încă de la deschiderea din 1977 drept o componentă esențială a Centrului Pompidou. Sculptorul român a donat, prin testament, atelierul său, cu tot ce cuprindea, statului francez, cu condiția ca acesta să fie recreat întocmai și arătat publicului.

Prima reconstituire parțială a atelierului Brâncuși a fost expusă în interiorul Muzeului de Artă Modernă din Paris, la Palatul Tokio, în 1962. Odată cu deschiderea Centrului Pompidou, Atelierul Brâncuși a fost reimaginat și așezat chiar în fața instituției de artă modernă.

Însă în urma unor inundații masive, în 1990 atelierul a fost închis.

Renzo Piano a realizat apoi o clădire muzeu, în interiorul căreia a așezat atelierul Brâncuși închis, putând fi văzut de jur împrejur de către vizitatori. Atelierul Brâncuși, aflat în piațeta din fața centrului, a fost inaugurat în 1997 și închis la finalul lui 2023.

Acum, patrimoniul brâncușian deținut de francezi, alături de valoroase împrumuturi internaționale, printre care și lucrări aduse din România, va fi expus în interiorul Centrului Pompidou, în cadrul celei mai ample expoziții Brâncuși din istorie.

Evenimentul se desfășoară sub patronajul președintelui Franței, Emmanuel Macron.

Renovarea Centrului Pompidou este un proiect major, finanțat de Ministerul Culturii din Franța, și asumat de statul francez drept o responsabilitate națională.

Clădirea înseamnă 10 niveluri, cu o suprafață de 7.500 mp fiecare. Peste 12.000 de mp sunt dedicați Muzeului Național de Artă Modernă, iar 5.900 de mp expozițiilor temporare. Clădirea cuprinde și două săli de cinema, o sală de teatru, o sală de conferințe, o bibliotecă publică de 10.400 de mp și un centru de cercetare – Librăria Kadinsky, de 2.600 mp.

Fațada clădirii este organizată pe culori: albastru pentru sistemul de ventilație, galben pentru electricitate, verde pentru circuitele de apă și roșu pentru deplasarea vizitatorilor (scări și lifturi).

Lucrări parțiale de renovare au mai avut loc în perioadele 1997–1999 și 2019–2021, urmând ca între 2024-2030 să aibă loc cel mai amplu proces de modernizare a clădirii.

Principalele obiective sunt schimbarea fațadelor, îmbunătățirea siguranței la incendii, îmbunătățirea accesului persoanelor cu handicap și, cel mai important, optimizarea energetică.

În cei 6 ani în care clădirea va fi închisă, colecția va fi mutată, iar activitatea instituției se va desfășura în alte spații culturale din Franța și din diverse colțuri ale lumii, păstrând esența ei vie. Pe site-ul instituției, vizitat anual de peste 8 milioane de utilizatori, sunt deja anunțate principalele evenimente organizate în parteneriat cu alte muzee. Printre cele mai așteptate se numără o expoziție Henri Matisse la Grand Palais și mai multe evenimente realizate în parteneriat cu Muzeul Luvru, prin care opere de artă de la Luvru vor fi puse în dialog cu lucrări de artă modernă.

Expoziția Brâncuși poate fi vizitată la Pompidou între 27 martie – 1 iulie 2024, la Galeria 1 de la nivelul 6. Accesul general costă 17 euro. După 2030, Atelierul Brâncuși va fi amplasat într-un nou spațiu, chiar în interiorul clădirii Pompidou.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Arta de a închide temporar un muzeu: Centrul Pompidou invită publicul la cea mai amplă expoziție Brâncuși din istorie appeared first on Cultura la dubă.

Richard Rogers este arhitectul care a schimbat aspectul peisajelor urbane britanice mai mult decât oricare alt arhitect al secolului trecut. El este cel care a gândit Domul Mileniului și revoluționara clădire Lloyd din Londra, precum şi Centrul Pompidou din Paris, alături de Renzo Piano, sau clădirea Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Pe lângă clădirile sale spectaculoase, Richard Rogers s-a remarcat prin influența pe care a avut-o asupra politicii publice din Marea Britanie, care a dus la o schimbare fundamentală în modul în care sunt organizate orașele britanice.

Richard Rogers s-a stins din viață pe 18 decembrie, lăsând în urmă mărturii arhitecturale ale unei cariere impresionante, dar și poveștile unei vieți trăite din plin.

Puteți descoperi evoluția arhitectului în materialul de mai jos, de la copilul italian dislexic, până la unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului XX, numit cavaler de Regina Elisabeta a II-a în 1991.

În viziunea Richard Rogers, orașele nu sunt jungle urbane din care să evadezi, ci locuri în care oamenii își doresc să petreacă timp, în care arhitectura și spațiul liber se îmbină armonios. El atribuia această viziune cosmopolită primilor ani ai educației sale, petrecuți în Florența, orașul unde s-a născut în 1933.

„Provin dintr-o familie destul de răsfățată”, spunea Richard Rogers într-un interviu pentru The Guardian. Tatăl său, Nino, era un medic care crescuse la Veneția, iar mama sa, Dada, o iubitoare de artă din Trieste care studiase engleza sub îndrumarea lui James Joyce. Erau culți și cosmopoliți.

În 1938, odată ce devenise clar că urma războiul, familia lui s-a mutat în Anglia, părăsind apartamentul elegant, cu vedere spre acoperișurile florentine, pentru o singură cameră într-o pensiune din Londra, cu un contor cu monede pentru încălzire și baia improvizată într-un dulap. Schimbarea a avut un impact puternic asupra lui Richard, care nu era obișnuit cu peisajele cenușii ale capitalei britanice.

După ce s-a mutat în Anglia, Richard Rogers a urmat cursurile școlii St. John’s din Leatherhead. Nu era prea strălucit din punct de vedere academic, ceea ce l-a făcut să creadă că era „prost pentru că nu putea să citească sau să memoreze lucrările școlare”. Pentru micul Richard, acest lucru era foarte deprimant. Nu a reușit să citească până la vârsta de 11 ani. Abia după ce a avut primul său copil și-a dat seama că era dislexic.

După ce a absolvit St. John’s, s-a înscris la un curs de bază la Școala de Artă Epsom (în prezent Universitatea pentru Arte Creative). A părăsit studiile în 1951, la 18 ani, fără note prea strălucite și fără să știe ce vrea să facă în viață.

Ca să câștige timp, s-a înrolat imediat în serviciul militar național, și pentru că știa limba italiană, a fost repartizat la Trieste, pe atunci încă sub conducerea militară britanică și americană. Aceasta a fost marea lui șansă.

Faptul că se afla în Italia însemna că avea ocazia să-l vadă mai mult pe vărul său, Ernesto Rogers, un arhitect modernist renumit, al cărui birou, BBPR, se afla în Milano. În perioadele libere, tânărul Richard a lucrat în biroul lui.

După ce și-a încheiat serviciul militar, Rogers a convins cumva Asociația de Arhitectură, cea mai veche școală de arhitectură independentă din Londra, să-i permită să se înscrie la cursurile sale, deși nu reușise să treacă examenele de la Epsom. Nu desena într-un mod prea strălucit pe atunci și, conform spuselor sale, nici mai târziu în viață nu a considerat că are talent.

Însă când a ajuns în ultimul an, ceva s-a schimbat. A primit premiul de final de an al Asociației pentru proiectul său, un design pentru copiii cu nevoi educaționale speciale din Wales.

Ulterior, a absolvit un masterat la Școala de Arhitectură a Universității Yale în 1962, beneficiind de o bursă Fulbright. Alături de doi colegi de la Yale, Norman Foster și Su Brumwell, și de arhitecta Wendy Cheesman, Rogers a fondat prima sa firmă de arhitectură, Team 4.

Pe arhitectul Renzo Piano l-a cunoscut prin intermediul medicului său. S-au apropiat rapid și au decis să participe împreună la concursul pentru proiectarea unui nou centru cultural în Paris, clădirea care avea să devină Centrul Pompidou.

Au câștigat concursul, însă nu aveau nicio idee despre ce anume își asumaseră. „Am avut un client grozav”, spunea el, „dar presa ne-a făcut zile fripte. În șapte ani, au existat doar două articole pozitive. Nu știu cum am ajuns până la capăt”.

Sonia Delaunay, o artistă care își propunea să doneze o mare colecție de lucrări muzeului, a anunțat că preferă să-și ardă tablourile decât să le vadă în spațiul pe care el și Piano îl proiectau. Dar totul s-a schimbat odată ce s-a deschis.

Centrul Pompidou din Paris a reprezentat o primă materializare a viziunii hi-tech a lui Rogers, care plasa conducte de serviciu, țevi și scări în exteriorul clădirii, adesea vopsite în culori vibrante.

În 1977, Rogers a creat Richard Rogers Partnership, o firmă care includea unii dintre designerii cu care a colaborat pentru Centrul Pompidou. Împreună cu aceștia a realizat spectaculosul său zgârie-nori Lloyds din Londra, universal recunoscută ca fiind una dintre clădirile cheie ale epocii moderne.

Nucleul dreptunghiular al clădirii este înconjurat de turnuri care conțin elemente precum toalete, lifturi și bucătării, care permit ușor accesul pentru reparații sau pentru a face modificări ale funcțiilor de serviciu ale clădirii.

Lucrările Pompidou și Lloyds i-au adus lui Rogers recunoaștere internațională și au condus, de asemenea, la noi proiecte ambițioase, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului (1989-95) din Strasbourg, Franța sau clădirea Daimler Chrysler (1993-99) din Potsdamer Platz, Berlin.

Însă activitatea lui Rogers a devenit și mai cunoscută atunci când a proiectat Domul Mileniului (1996-99) din Greenwich, Anglia, transformat ulterior în O2 Arena.

Deși Domul a fost de asemenea criticat mult în presă, din cauza problemelor de planificare financiară, structura în sine a fost o soluție impresionantă la provocarea de a construi, sub un singur acoperiș, o imensă întreprindere asemănătoare unui târg mondial, care a găzduit o expoziție spectaculoasă pentru a sărbători trecerea în mileniul al treilea.

La scurt timp după ce Partidul Laburist a ajuns la putere în urma alegerilor din 1997, Rogers a fost numit președinte al Urban Task Force, un organism însărcinat cu identificarea cauzelor declinului urban din Anglia și cu recomandarea de soluții practice pentru a readuce oamenii în orașe și a pune capăt extinderii suburbane.

Concluziile, publicate în 1999 sub titlul „Towards an Urban Renaissance” (Spre o renaștere urbană), făceau apel la o nouă generație de „orașe compacte”, recomandând reamenajarea terenurilor industriale dezafectate cu blocuri de mare densitate, magazine și cafenele, precum și investiții în transportul, spațiile și facilitățile publice.

Cinci ani mai târziu, densitatea locuințelor crescuse de la o medie de 25 la 40 de locuințe pe hectar. Principiile lui Rogers aveau să definească modelul de regenerare urbană pentru următoarele decenii.

Deși viziunea lui Rogers se prezenta ca fiind una fondată pe incluziune și egalitate, ea a condus la proiectarea de către propriul său cabinet a unora dintre cele mai scumpe locuințe construite vreodată, care au devenit simboluri ale inegalității extreme din Londra.

În timp ce colegii săi laburiști pledau pentru un „oraș pentru toți”, biroul său proiecta ansambluri de apartamente de lux fortificate în One Hyde Park, Neo Bankside și Riverlight.

În septembrie 2020, după 43 de ani de activitate, Richard Rogers s-a retras din activitatea biroului pe care l-a fondat, punând capăt carierei sale pline de succes și pe alocuri, aspru criticată.

La puțin peste un an distanță, el s-a stins din viață în liniște, pe 18 decembrie 2021. Însă creațiile lui vor dăinui încă mult timp de acum înainte, îmbogățind peisajele urbane din marile orașe ale lumii.

„Cred cu tărie că arhitectura înseamnă mai mult decât arhitectură. Este vorba și de responsabilitate socială, și de politică.” – Richard Rogers, arhitect

The post Povestea lui Richard Rogers, arhitectul care a creat Centrul Pompidou şi Domul Mileniului appeared first on Cultura la dubă.

Ministrul Roselyne Bachelot a declarat pentru publicația Le Figaro că “ Aveam două opțiuni pe masă – să ținem centrul deschis și să efectuăm lucrări în paralel sau să îl închidem complet. Am ales-o pe cea de-a doua fiindcă ea va dura mai puțin și va fi mai ieftină.” Aceasta a adăugat că “Nu avem de ales, clădirea este în suferință.”

Clădirea va fi închisă la finalul lui 2023, urmând ca lucrările să se termine la finalul anului 2026, iar în 2027 Centrul să fie redeschis.

Centre Pompidou a fost deschis publicului în 1977, după dorința lui Georges Pompidou, președinte al Franței, de a dărui francezilor și turiștilor din toată lumea o instituție modernă, dedicată artei contemporane și moderne.

La Pompidou este și celebrul Atelier Brâncuși, unde sunt expuse lucrările sculptorului Constantin Brâncuși.

Centrul Pompidou primea înainte de pandemie aproximativ 7 milioane de vizitatori pe an, fiind cel mai mare centru de artă modernă din lume, alături de MoMA, New York.

The post Centrul Pompidou din Paris va fi închis între 2023 și 2027 appeared first on Cultura la dubă.