“Nu există plagiate în proiecte de management. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat. O lene de redactare a făcut ca lucrurile să fie luate așa.” – Adrian Păduraru, managerul Teatrului Matei Vișniec din Suceava, acuzat de plagiat

În urmă cu aproximativ două săptămâni, o publicație din Suceava, Crai Nou, publica pentru prima dată știrea că actorul Adrian Păduraru a plagiat în proiectul de management cu care a câștigat luna trecută concursul public organizat de Primăria Suceava pentru ocuparea postului de manager general al Teatrului Matei Vișniec, pe un mandat de 5 ani. Știrea a fost preluată atunci de Observatorul Antenei 1, iar Păduraru declara că „sunt greșeli omenești”.

Actorul a copiat integral numeroase paragrafe dintr-un alt proiect de management, depus în 2021 la concursul pentru funcția similară a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti și a uitat să scoată din textele copiate „Consiliul Județean Argeș”. Cu toate acestea, niciun membru al comisiei de evaluare nu a observat plagiatul.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, managerul Adrian Păduraru admite că mai multe paragrafe au fost copiate și că sursa nu a fost precizată din “lene”. Cu toate acestea, consideră că “Nu există plagiate în proiecte de management. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat.“

Un avocat îl contrazice. Dacă a plagiat în cadrul unui concurs public, de pe urma căruia a obținut foloase materiale, potrivit legii, concursul a fost viciat și orice parte vătămată poate cere anularea lui în instanță, spune avocata Carmen Crețu.

Mai mult decât atât, deși proiectul candidaturii ar trebui să fie, conform legii, realizat chiar de către candidat, Păduraru declară că a fost scris de mai mulți oameni. Și că ideile au fost preluate fiindcă el însuși contribuise la proiectul depus la Pitești, de către un alt candidat, în 2021.

Matei Vișniec, marele dramaturg care dă numele acestui teatru, declară pentru Cultura la dubă: “Am vrut ca numele meu să fie un simbol al încrederii în cuvânt, în rolul artei și al creativității, chiar al rezistenței prin cultură în fața industriei de divertisment cu totul devoratoare, precum si a multor ideologii și obscurantisme toxice. Nu aprob și nu justific nici o formă de plagiat.“

***

Adrian Păduraru a absolvit IATC în 1984. În comunism a avut mai multe roluri în filme, printre care cele mai cunoscute în filmele Extemporal la dirigenție și Declarație de dragoste. A continuat să activeze pe marele ecran și în anii 2000, cu roluri modeste. A fost activ și în teatru, dar nu s-a remarcat cu vreun rol memorabil. În 2020 a devenit consilierul ministrului Culturii de atunci, Bogdan Gheorghiu, un influent lider al PNL Suceava.

5 ani mai târziu, Păduraru a fost invitat în iunie 2025 de către autoritățile locale din Suceava să preia interimatul Teatrului Matei Vișniec. Iar în septembrie 2025 a câștigat mandatul de manager general, în urma unui concurs public, la care a depus un proiect de management și a susținut un interviu în fața unei comisii de specialitate. Pentru performanța sa de la concurs, a primit nota câștigătoare – 9.75.

Doar că publicațiile locale Cortina și Crai Nou au dezvăluit că acesta a copiat fragmente întregi dintr-un alt proiect de management, depus la Pitești în 2021. Jurnalista Luana Popa de la Crai Nou demonstrează cu documente furtul intelectual.

Am stat de vorbă cu mai mulți oameni din domeniu și cu părțile implicate, cu excepția primarului sucevean Vasile Rîmbu, care nu a oferit până la această oră un punct de vedere, deși consilierii săi ne-au confirmat primirea solicitării. Într-un interviu pentru Cultura la dubă, managerul acuzat de plagiat admite că a copiat, dar neagă că ar fi vorba despre plagiat.

ADRIAN PĂDURARU, managerul Teatrului Matei Vișniec Suceava

“Vă rog să vorbim puțin despre contextul relației dumneavoastră cu Teatrul Matei Vișniec din Suceava. În primul rând, cum ați ajuns să colaborați ca manager interimar?

Da, e o istorie veche, pentru că eu am luat repartiție la Suceava. Era anul 1984, secția Suceava a Teatrului Național din Iași, deci debutul meu pe scenă ca actor profesionist a fost la Suceava.

Ați avut un proiect de management în minte? Știați că urma să se organizeze concursul?

Nu, nu aveam de gând. A fost o propunere care a venit dinspre autoritățile locale de la Suceava. Inițial am zis că interimatul nu e un lucru care mă interesează, dar după aceea am hotărât să fac acest interimat ca să vedem dacă eu corespund la ceea ce vor și autoritățile, dar mai ales publicul din Suceava și, de asemenea, să văd dacă ceea ce e acolo corespunde planurilor mele de viitor, proiectelor de viață. Și așa am acceptat acest interimat.

Și apoi cum v-ați hotărât să candidați la concurs?

Mi s-a părut că e o foarte mare zonă de dezvoltare a Teatrului din Suceava, în sensul că destul de puțin public, din păcate, a fost la teatrul ăsta, care a însemnat că avem unde crește. Mi s-a părut că se poate crește și pe diversificarea repertorială, pentru că a fost destul de unilateral stilistic ceea ce s-a pus, dar și pentru că am văzut unele spectacole pe viu, altele înregistrate, și unele dintre ele mi s-au părut o premiză foarte bună pentru viitor, cum e Pădurea Asumaților, pusă de Andrei Măjeri, de exemplu, sau Pisici 1 și 2, făcute de Bobo Burlăcianu, spectacole care mi s-au părut că sunt o bază bună pentru plecare.

Am văzut o trupă dornică să lucreze, acceptând și roluri mici, fără discuții, am avut și o primire foarte caldă a oamenilor pe stradă. Toate ăstea m-au făcut să mă gândesc că am putea face acolo niște lucruri importante.

Ok, eu am în față documentele publicate de Luana Popa în Crai Nou și sunt în mod evident mai multe paragrafe copiate din proiectul de management de la Pitești 2021. Cum comentați, cum v-ați gândit să copiați acele paragrafe?

Nu sunt copiate. S-a acreditat o idee falsă pentru publicul care nu știe. Nu există plagiate în proiecte. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat, este un instrument de lucru pe baza căreia se va face activitatea ulterioară, nefiind nici în punctul ăsta ceva definitiv, pentru că, în funcție de echipa cu care lucrez într-un teatru și pe care nu o cunosc înainte de a fi acolo, în funcție de dinamica actorilor, spectatorilor, se modifică.

Dar, îmi cer scuze, trebuie să vă întrerup, pentru că spuneți că nu este plagiat. Conform legii și conform marilor universități, plagiat înseamnă copierea unor paragrafe fără ca acestea să aibă sursa inițială atribuită. Aici sunt copiate cuvânt cu cuvânt, fără sursă.

Da, doar că asta spuneam: în mediul academic, în mediul de creație, acolo există plagiatul. Nu la proiecte. Pentru că un proiect de management e obligatoriu să știe de bunele practice din alte teatre.

Are o structură obligatorie de analiză, de factori care sunt în toate proiectele. E o structură obligatorie care vine din caietele de sarcini, care caiete de sarcini, de obiective, sunt la rândul lor destul de asemănătoare.

Da, înțeleg, doar că plagiatul este plagiat oriunde el ar fi practicat, indiferent că e o instituție de cultură sau de educație, e o lucrare scrisă.

Nu. Înseamnă că dumneavoastră nu ați preluat aici niște idei generale, ați copiat cuvânt cu cuvânt, conjuncție cu conjuncție, virgule, puncte, exact ordinea din proiectul de la Pitești 2021. Or asta este copiere fără atribuirea unei surse.

Sunt două aspecte aici.

Unul dintre ele se referă la faptul că tot ceea ce este proiect aplicat este conținutul dur al proiectului, este tot gândit pentru Suceava și atunci sunt ideile de noutate care nici vorbă să fi fost copiate și, pe de altă parte, am lucrat cu o echipă de-a lungul timpului, eu lucrând pentru alții și dând idei.

Iar când a venit momentul să fac proiectul meu, am luat din ideile personale și din ideile comune.

Păi și cui i-a fost lene să precizeze sursa?

Cu autorii proiectului din care s-a luat lucrasem eu însumi când au făcut ei proiectele.

N-am înțeles, puteți să repetați, vă rog, că nu este clar ce ați spus mai devreme.

Am lucrat cu o echipă care a făcut proiectul de acolo, despre care vorbim acum. Acum nu știu despre care proiect vorbiți, pentru că eu n-am vrut să spun, dar din proiectul original s-au luat lucruri și în proiectele următoare acolo.

Dar ce înseamnă “s-au luat”? Dumneavoastră ați redactat acest proiect sau ați avut o echipă?

Am avut o echipă cu care am lucrat și echipă pentru care lucrasem și înainte, când au fost proiectele lor.

Dumneavoastră ați participat la un concurs public ca persoană fizică, nu cu o echipă. Adică trebuia să fiți autorul proiectului de management.

Faptul că am lucrat cu o echipă nu mi se pare nimic rău. Nu poate fi din capul unui singur om ceea ce se scrie într-un proiect de management. Nu se poate să nu te consulți, așa cum lucrez și mai departe ca manager.

Înțeleg, una este să te consulți cu colegi de breaslă și alta este să asumi niște paragrafe copiate dintr-un proiect anterior.

Care au fost, la momentul respectiv, gândite împreună cu mine sau, una dintre ele, de către mine.

A, deci dumneavoastră ați fost coautor al proiectului de la Pitești 2021?

Să nu-i spunem coautor, să spunem că am făcut parte din echipă și sunt și idei de-ale mele și idei reieșite din discuții într-o echipă.

Deja există mai multe luări de poziții publice ale unor oameni de cultură care spun că dumneavoastră nu mai aveți credibilitate să conduceți o instituție publică de cultură. Cum le răspundeți acestora?

Cu fapte.

Adică?

Cu ceea ce am început deja să fac acolo și cu faptele care vor urma. Am făcut deja un proiect care este, nu știu dacă unic, ca să nu mă laud, cum face toată lumea, un proiect care se numește Festivalul Cetății, un festival de întreținere a interesului public pentru teatru, pe parcursul întregului an. Am invitat, în deschiderea lui, Teatrul Bulandra, cu spectacolul Artă, și vor continua lucrurile astea. Am început repetițiile cu Horia Suru pentru un spectacol.

Acum că s-a dat derogare la OUG 52 începem lucrul pentru un spectacol pentru copii, ceea ce nu s-a mai făcut demult acolo, un festival de teatru pentru copii. Ele tocmai certifică faptul că sunt elemente gândite special pentru Teatrul din Suceava.

Vom face, din câte știu eu, nu mai există un festival târg de inteligență artificială și noi tehnologii aplicate și aplicabile în teatru, în așa fel încât să fie interesant pentru specialiști și public din toată țara, dar mai ales pentru publicul tânăr și foarte tânăr.

Am înțeles, este evident că aveți foarte multe proiecte, dar aș vrea să vă întreb ce veți face în situația în care artiștii angajați ai Teatrului Matei Vișnec și colaboratori ai teatrului vă vor cere demisia în urma acestei situații?

Ce să spun? Vom vedea dacă se va întâmpla lucrul ăsta, vom vedea la momentul respectiv. Am fost un generator de idei tot timpul. M-am rugat la Dumnezeu să fiu sănătos, să le pot pune în practică, nu să iau de la alții.

Aveți vreun regret legat de copierea acestor paragrafe fără să spuneți care este sursa?

Da, odată că nu am știut și nu am văzut în niciun proiect de management citarea altor surse. Vă rog să-mi spuneți dacă dumneavoastră ați văzut, dar eu nu am văzut nicăieri citarea.

Dar e o chestie elementară pe care o învățăm în școală, în gimnaziu, că dacă luăm un paragraf de undeva, spunem sursa.

Înseamnă că nu e școala generala dacă se întâmplă lucrul ăsta și nu e singurul proiect. Sigur că am regretul unei atenții care ar fi trebuit să fie mai mare în ceea ce mă privește. Învățăm cu toții din lucrurile astea. Eu sunt pucul într-un meci de hochei care are echipe cu interese politice, financiare. Și s-a găsit chestia asta care, da, e regretabilă. Da, e regretabilă. M-ați întrebat dacă îmi pare rău. Îmi pare rău, nu sunt nebun.”, a declarat azi Adrian Păduraru pentru Cultura la dubă.

Teatrul Matei Vișniec din Suceava a luat naștere în urmă cu 10 ani și poartă numele celui mai cunoscut dramaturg român contemporan, Matei Vișniec, decorat de președintele Franței cu ordinul de Cavaler al Artelor. Recent, Matei Vișniec a fost invitat recent să și monteze la Suceava un spectacol, în calitate de regizor, după cartea sa, Cabaretul cuvintelor.

Acesta se declară amărât de situația expusă de presa locală și vorbește despre o ingerință sistemică a politicului în cultură.

MATEI VIȘNIEC, dramaturg

“Există o ecuație greu de rezolvat nu numai în România, ci și în alte țări, precum Franța: cum să asiguri independența sferei artistice față de cea politică? Într-un oraș mic, în care un teatru municipal este finanțat exclusiv din bugetul local, această “ecuație” a independentei artistice ține de “cvadratura cercului”.

Într-o democrație, cultura, ca si justiția, ca și presa, ar trebui să fie forme de contraputere, și își pot exercita acest rol dacă sunt independente. Când creativitatea și independența artiștilor depind, însă, de bugetele acordate de putere, ceva se complică.

Poate că membrii juriului care analizează proiectele de management ar trebui trași la sorți (dintr-o listă de profesioniști ai culturii recunoscuți ca valoare și onestitate), astfel încât să nu mai poate exista “aranjamente”. Dar chiar și în acest caz, dacă un proiect valoros nu este susținut financiar la nivel local, el nu are nici o șansă de a se concretiza.

Poate că pe acest plan o dezbatere la nivel național ar fi importantă. Chiar și în Franța, unde bugetul pentru cultură este de peste 1% din PIB, apar uneori scandaluri legate de numiri “politice” în fruntea unor teatre. Cum să reziste, deci, o eventuală “independență” a sferei artistice în România, când bugetul la noi este de 0,07% din PIB?

Recent am montat la Suceava un spectacol intitulat “Cabaretul cuvintelor” pentru a marca 10 ani de la crearea acestui teatru care îmi poartă numele. Am vrut ca numele meu să fie un simbol al încrederii în cuvânt, în rolul artei și al creativității, chiar al rezistenței prin cultură în fața industriei de divertisment cu totul devoratoare, precum si a multor ideologii și obscurantisme toxice. Chiar și în acest moment în care resimt o puternică amărăciune, mă oblig să nu întrerup dialogul cu cuvântul speranță.

Evident că nu aprob și nu justific nici o formă de plagiat.”, a declarat Matei Vișniec pentru Cultura la dubă.

Regizorul Andrei Măjeri, premiat cu Premiul UNITER pentru regie, dat de către Adrian Păduraru exemplu de bună practică pentru spectacolul Pădurea Asumaților, montat însă în mandatul managerului interimar anterior, spune că e necesară o anchetă în acest caz. “Dacă se dovedește a fi reală situația plagiatului, atunci aș vrea să nu fiu asociat cu un asemenea context, pentru că bunul meu nume, la care am muncit, ar fi afectat.”, declară Măjeri pentru Cultura la dubă.

ANDREI MĂJERI, regizor

“Plagiatul este furt. Punct. Nu există furt mai mare, furt mai mic. Furtul intelectual este extrem de grav. Vorbesc din perspectiva unui om care a trecut prin rigoarea academică a unui doctorat. Cred că și concursurile pe posturi publice ar trebui să aibă sisteme de verificare a plagiatului. Sper ca situația de la Suceava să se investigheze asiduu, pentru a nu plana ecoul acestui incident pe bunul renume al instituției.

Am avut plăcerea să lucrez la Suceava iarna trecută, unde am întâlnit un mediu de lucru extraordinar și un public inteligent. Spectacolul nostru a fost extrem de bine receptat de critică și s-a plimbat în această toamnă la festivaluri de renume, la Constanța, Brăila, Chișinău și Iași. Un adevărat tur de forță. Pentru cei care nu cunosc sistemul teatral, regizorul își cedează drepturile asupra actului artistic către producător (reprezentat vremelnic de te miri cine), dar poate fi alături pe cât posibil în aspecte care țin de mobilitatea și promovarea spectacolului semnat.

M-aș fi bucurat ca noul manager să aibă curiozitatea să mă cunoască, fie doar și telefonic, să ne ureze baftă la vreuna dintre aceste deplasări. Culmea, tot “fosta manageră” m-a sunat. Sigur că ce vorbesc eu aici sunt aspecte legate de etichetă și bună creștere.

Sper ca actorii să decidă să vorbească (deși e greu sub instabilitatea contractelor pe termen determinat), toți cei din instituție care pot ajuta la clarificarea acestui incident să se poziționeze, iar autorul dramatic al cărui nume îl poartă teatrul să aibă o opinie fermă.

Nu se poate construi calitate decât cu o reală coloană vertebrală. Poate e un semnal trist către noi ca breaslă, dar și pentru minister și alți ordonatori de credite, că aceste concursuri ar trebui mai puțin politizate. Consider că și comisiile din aceste locuri unde planează suspiciuni ar trebui să fie anchetate. Altfel, practica se va perpetua, dacă nu e deja încetățenită.

Consider că e important să aibă loc o anchetă. Totodată, cred în prezumția de nevinovăție a oricui, căci am urticarie la artiștii care fac din orice prilej un statement pe teritorii pe care nu le cunosc, sau pe care le compilează urechistic. Toți managerii trec prin momente de contestare, dar aici probele par (la o primă vedere) vehemente, limpezi. Totuși, un context jurnalistic nu e 100% probat juridic. Dar e nevoie să nu fie îngropat sub preș. E un prim pas, alături de solidarizarea breslei.”, spune Andrei Măjeri.

Pentru a înțelege ce implicații legale are această situație, am solicitat un punct de vedere avocatei Carmen Crețu. Iată ce spune aceasta:

“Concursul pentru funcția de manager al unei instituții publice de cultură este reglementat de O.U.G. nr. 189/2008, care impune criterii stricte de legalitate. În situația în care numirea a fost deja validată, suspiciunea de plagiat a proiectului de management nu poate fi ignorată.

Dacă suspiciunea se confirmă, fapta constituie temei suficient pentru revocarea numirii și rezilierea unilaterală a contractului de management.

În ipoteza în care Primăria refuză să intervină, singura cale de restabilire a legalității rămâne acțiunea în contencios administrativ, formulată de către candidatul care a pierdut concursul sau de cǎtre orice persoană ori instituție cu interes legitim. Prin această acțiune se solicită anularea hotărârii/dispoziției de numire, iar instanța poate dispune efectuarea unei expertize de specialitate pentru a stabili în mod definitiv existența sau inexistența plagiatului.

O suspiciune serioasă de plagiat, odată confirmată, face ca rezultatul concursului să fie vulnerabil. Fie că acționează Primăria din oficiu, fie că intervine instanța, legea oferă instrumente solide pentru ca un concurs viciat să fie anulat.”, declară Carmen Crețu, avocată.

Contracandidatul lui Adrian Păduraru la concursul de management a fost tânărul Horia Andrei Butnaru, actor angajat al Teatrului Matei Vișniec. Acesta declară că se gândește să boicoteze colaborarea cu actuala conducere și să consulte un avocat pentru a acționa în instanță.

HORIA ANDREI BUTNARU

“Legea spune că acel proiect de management trebuie elaborat de către candidat. Eu, ca artist, în mod normal, aș refuza în continuare lucrul mai departe la această instituție. E și un risc pe care mi l-am luat de la început oricum, din momentul în care am candidat pentru această funcție, pentru că, odată ce câștigam acest concurs, puneam pe primul plan managementul și lăsam cariera artistică la o parte complet. Așa că nu am de pierdut foarte mult din punctul ăsta de vedere.

Colegii din teatru ce spun despre situația asta?

Pentru colegi nu pot să vorbesc în numele lor. Dar pentru colegii din teatru este destul de complicată situația și pentru mine este complicată, de asemenea. Noi întotdeauna am avut, adică de la început, acum 9 ani – 10 ani de la înființare, contractele pe perioadă determinată, pe un an. E destul de sensibil. Oamenii se tem că-și pierd locurile de muncă. Ceea ce este absolut de înțeles din punctul meu de vedere.”, declară Horia Andrei Butnaru.

Primăria Suceava nu a oferit până acum un punct de vedere.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “Lene de redactare”. Cazul plagiatului de la Teatrul Matei Vișniec din Suceava appeared first on Cultura la dubă.

La 26 de ani, Vlad Ionuț Popescu este unul dintre cei mai promițători actori ai generației sale, trecând cu ușurință de la roluri de impact în teatru la cele de pe platoul de filmare.

Zilele acestea este prezent la Bienala de la Veneția cu filmul “Anul nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, iar pe scenă poate fi (re)văzut în spectacolul de succes “Cine l-a ucis pe tata?”, montat de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis și premiat de UNITER pentru regie.

De asemenea, din această toamnă va putea fi urmărit în două premiere: la Bulandra, în „Romeo și Julieta”, regia Eugen Gyemant, și în one man showul “Vara în care mama a avut ochii verzi”, dramatizat după romanul cu același nume, scris de Tatiana Țîbuleac, și pus în scenă la Centrul de teatru educațional Replika.

Interviul de mai jos a fost realizat înaintea participării la Veneția.

***

“Vlad, care sunt temele care te preocupă în perioada asta?

Vacanța. Și moartea. Moartea în vacanță. E recurentă tema asta a morții, de când sunt adolescent. Cred că ar trebui să devenim conștienți de propria fragilitate, că toți suntem doar dust in the wind. Tocmai pentru a dobândi un simț al umilinței profund, nu unul pre-fabricat de tipul falsei modestii.

Te gândești cu frică la moarte?

Nu. Doar vreau să privesc soarele în față. Mă gândesc mai degrabă obiectiv la fenomenul morții, într-o manieră care nu are legătură directă cu mine. Sau la moarte ca simbol, ca metaforă, ca team. Dar da, aceste preocupări se răsfrâng uneori asupra mea. Mișună pe acolo câteva gânduri intruzive.

Simți că te afectează gândurile astea?

Da. Am avut o perioadă destul de lungă cred eu, cinci ani, în care m-am luptat cu mintea mea. Dar niște evenimente care au avut loc în luna ianuarie au schimbat totul.

Mai sunt reminiscențe, e greu să nu te placi deloc pentru atât de mult timp.

Nu te plăceai?

Nu. Dar sunt bine acum, cel puțin mai bine ca înainte. Și ca să revenim la intrebarea ta, cred că it’s safe to say că acum mă preocupă tema “binele meu” – dar nu la modul “sunt buricul pământului”.

Cine sunt? Cine îmi doresc să devin? Ce ar însemna factual să devin omul care îmi doresc să devin? La ce trebuie să renunț? Dacă cine vreau să fiu se aliniază cu ce vreau să fac pe plan profesional?

Astea sunt întrebări pe care unii oamenii nu și le pun toată viața, iar tu, iată, ți le pui atât de devreme.

Eu cred că asta este vârsta potrivită. Nu vreau să ajung la 50 ani să regret că nu am trăit cum am vrut. Am și o meserie care mă ajută să cunosc natura umană și uneori, da, ajung să mă auto-analizez fără să vreau. Pe de altă parte, realizez că rumegatul ăsta excesiv stă puțin în calea devenirii mele ca actor.

Există cauze sociale sau politice pentru care ai vrea să-ți folosești vocea ca actor sau simți că există o temă care să te preocupe atât de tare încât să iei atitudine? Te vezi militând pentru ceva anume sau crezi că e rolul actorului să facă asta?

Da, da. Totuși, consider că activismul necesită timp și spațiu mental. Eu sunt într-o perioadă în care vreau să am grijă de mine, de prietenii mei, de iubita mea, de familia mea și relații. Plus meseria. Nu se exclud una pe alta, activismul și viața personală sau profesională, ci din contră, se sprijină. Categoric o să-mi permit să vorbesc despre cauzele sociale sau politice, care mă preocupă cu adevărat, despre temele importante pentru mine, atunci când o să contez, când o să fiu relevant.

Nu consideri că ești relevant acum?

Nu. Pot fi înlocuit oricând, oriunde. Momentan, sunt doar un tânăr cu potențial în ceea ce face. Dacă m-aș apuca să vorbesc despre vreo cauză politică sau socială acum, sunt convins că mulți oameni ar zice: “nu te-a întrebat nimeni nimic, Vlad, de ce-ți dai cu părerea?”.

Oricum pare o chestie specifică Facebook-ului, părerile aruncate pe platforme.

Da, aș putea să vorbesc despre sistemul de teatru din România. Dar cum să pot să vorbesc eu despre asta la 26 de ani? Adică eu pot, dar cine mă ia pe mine în seamă?

Uite, pot spune că în domeniul meu, și cred că e ceva specific în zona asta a Europei, adulții, în special oamenii care sunt la putere, nu știu să aibă grijă de tineri. Sau au grijă doar de anumiți tineri. Traducere simplă – PCR: pile, cunoștințe și relații. Pe mine mă interesează doar să-mi fac treaba bine.

Care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă generația ta și cum te raportezi la ele?

Depresia și anxietatea.

Pandemia, războaiele, A.I, social media, încălzirea globală – toate cred că ne-au potențat stările de angoasă și de confuzie prin intermediul informației care circulă necontrolat. De exemplu, pe mine pandemia m-a îndepartat de oameni și mi-a accentuat paranoia. Pe de altă parte, nici nu mai am 20 ani, nu mai am energia de atunci, când eram peste tot, mă duceam la facultate, stăteam 12-14 ore și după, mai stăteam să beau până la 3 dimineața. Acum nu mai pot să fac asta. Ascult de corpul meu. Dar uite, dacă nu se întâmpla pandemia, poate mintea și corpul meu mai voiau.

Acum nu mai poți sau nu mai vrei?

Da, de fapt nu mai vreau, aleg să nu mai fac asta. Atunci aveam nevoie de validare, de confirmare, voiam să fac parte din găști, să mă placă lumea din breaslă. Acum cred că sunt în extrema celalaltă.

Simt să iau o pauză de la oameni, să stau mai mult cu mine, tocmai ca să-mi pot da seama cine sunt.

Deși uneori tânjesc să petrec mai mult timp cu oameni care au aceleași probleme si aceleași bucurii ca mine. În același timp, știu că mi-ar fi greu să leg prietenii reale cu mulți oameni din breaslă, prin baruri. Prietenii, de obicei, sunt oamenii cu care am lucrat și cu care m-am simțit bine, iar asta îmi e de ajuns.

Crezi că pe scenă există momente de grație divină, așa cum spun unii actori, sau crezi că este doar rezultatul muncii? Există talent?

Nu știu dacă există talent. Poate că există o predispoziție către ceva, orice, dată de contextele unui individ: locul în care te-ai nascut, cu tot ce vine asta la pachet, influențele pe care le-ai avut crescând, cumulul de experiente dobândite prin intermediul alegerilor.

Dar, în mod sigur, 90% e munca depusă. Pot fi și niște date genetice, nu știu, o picătură, o sămânță care poate că se cheamă talent. Dar e vorba mai mult despre împrejurări și experiențe și despre cum le-ai topit în tine.

Oricum, după o anumită vârstă, munca primează. Iar muncă nu înseamnă doar a studia tehnică și atât. Poate însemna să te lupți cu tine în fiecare zi pentru a-ți conștientiza neajunsurile, a le accepta și a lucra cu ele.

Cred că este nevoie și de un fel de “nebunie” specifică, nu o “nebunie” prefabricată, preluată. “Nebunie” pentru mine înseamnă revoltă împotriva propriei ființe, împotriva constructelor sociale. Sau poate doar împotriva formelor rigide și învechite, a sistemelor care nu mai pot funcționa acum. Dacă ești prea steril, prea cuminte, așa este și munca ta.

Dacă ne-am raporta la Stanislavski și la “Munca actorului cu sine însuși”, am putea să spunem că metoda ta de actorie este cea din exterior către interior?

În primul rând, nu cred în devizele “de la exterior spre interior” sau invers. Interiorul și exteriorul lucrează împreună constant prin intermediul propriei tale ființe, iar ele se sprijină reciproc.

Cred că se rezumă doar la a îți cunoaște textul, a înțelege situația, a îți cunoaște personajul, a te lăsa purtat de colegi și ghidat de regizor.

În al doilea rând, cred că ce zice Stanislavski e bullshit, dar un bullshit necesar la început. Chiar și el și-a dat seama. Știi că a mai scos o carte după, în care practic ne zice – “nu mă ascultați, eram și eu tânăr”.

Deci dacă aberez pe aici și voi realiza peste ani, e ok, sunt safe & chill, s-a întâmplat și la case mai mari.

Eu cred că actoria nu se poate învăța. Poti să înveți tehnică, în schimb: cum să stai pe scenă, cum să te raportezi la camera, dicție, corporalitate, convențiile în care operezi și ce mijloace presupun ele. Pe scurt, studiu. Restul este doar munca. Nu mă poate învăța nimeni cum să pregătesc un rol. O fac singur, în tihnă, apoi mă las ghidat de regizor.

Care crezi că sunt atuurile tale? Ești atât de tânăr și ai avut deja de multe roluri și în film și în teatru.

Cred că am o tipologie aparte, iar asta îmi permite să fiu cameleonic. Pot părea în toate felurile. Trebuie doar să schimb look-ul. Am o construcție facială care îmi permite să abordez mai multe roluri. Iar ăsta e un sumar al feedback-urilor primite de-a lungul timpului.

Ostermeier, când am fost la casting la Hedda Gabler, mi-a spus că am o versatilitate aparte și mi-a arătat asta cu palmele lipite și deschise în jurul frunții. Ceea ce mă face să conștientiz că degeaba am acest atuu dacă mintea și sufletul meu nu mi-ar permite să îl fructific. Și chiar cred că ăsta este atuul meu.

Îmi și gândesc strategic, de unul singur, ceea ce aș putea numi într-o zi “carieră”, pentru că noi nu avem career management în România.

Știu deja foarte clar cum voi arăta în următoarele filme și ce roluri voi face, iar ele nu vor avea nicio legatură cu ce am făcut până acum. Trebuie să și știi când și ce să alegi, ceea ce, iarăși, e foarte dificil. Recent, am refuzat un film comercial, și nu pentru ca aș avea ceva împotriva lor, ci doar pentru că eu consider că nu este potrivit pentru mine în acest moment.

Cât de mult contează pentru tine echipa artistică, atunci când intri într-un proiect?

Maxim. Dacă nu mă simt bine în mediul respectiv, ori o să regret că am intrat, ori ies pe parcurs. De exemplu, am fost angajat la Teatrul Godot. După șase luni mi-am dat demisia. E doar un exemplu.

Ești individualist sau om de echipă?

Fac o echipă destul de bună cu cei din jur când mă simt în siguranță cu partenerii și cu regizorul, însă mai am de învățat multe în direcția asta.

Am în continuare dorința, pe alocuri stupidă, de a demonstra că mă pricep la ceea ce fac, dar cred că încep să o țin într-un echilibru sănătos. Cu timpul va dispărea.

La ce te gândești când cânți piesa “SOS D’un Terrien en Detresse” din “Cine l-a ucis pe tata”?

La cele mai de jos momente ale mele. Și la tata.

E un strigăt de ajutor acolo.

Da, și eu mă gândesc la strigătele mele de ajutor, la momentele grele în care nu aveam pe cine să strig.”

***

Carmen Crețu, autoarea interviului, este de profesie avocat și se declară mare iubitoare de teatru. Alături de Laura Ivancioiu a pus bazele „Estivalului de teatru”, o serie de întâlniri menite să aducă mai aproape actorii de public.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI. Sau ne poți sprijini cu o donație lunară pe Patreon AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Vlad Ionuț Popescu, actor: “Depresia și anxietatea sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă generația mea.” appeared first on Cultura la dubă.