„Se spune că este un război în Ucraina. Nu este un război în Ucraina, este un război în Europa.” – Sergei Loznitsa

În urmă cu 4 ani, pe 24 februarie 2022, Kievul și alte mari orașe din Ucraina erau bombardate de Rusia. Femei cu copii mici plecau cu trenuri, autocare, mașini sau pe jos din calea invaziei rusești. Lumea întreagă privea online războiul declanșat de Rusia în țara vecină.

Potrivit unui studiu realizat la Washington, citat de New York Times, numărul victimelor înregistrat în acești 4 ani se apropie de 2 milioane, de ambele tabere – aproape 1,2 milioane de ruși și aproape 600.000 de ucraineni au fost uciși, răniți sau sunt dați dispăruți. 

Într-un interviu special acordat pentru Cultura la dubă, celebrul regizor ucrainean Sergei Loznitsa, multipremiat la Cannes și alte mari festivaluri, analizează acest război din perspectiva unui ucrainean plecat de mult timp din țara sa și din perspectiva unui cineast care creează și militează pentru arta cu mesaj politic.

În timp ce președintele juriului de la Berlinale, cineastul german Wim Wenders, a declarat în deschiderea festivalului că cineaștii ar trebui să stea în afara politicii, Loznitsa susține opusul: “Cinemaul nu este suficient de politic. Ar trebui să fie mai politic.“

Loznitsa, autorul unor filme memorabile precum Donbass și Maidan, a fost tot timpul interesat să reflecte în arta sa realitatea din Ucraina, efectele invaziei rusești asupra populației din regiunea Donbass sau corupția ca molimă. Relația cu propria țară a fost la rândul ei problematică. Fiindcă a luat apărarea cineaștilor ruși în timp ce aceștia erau interziși la festivalurile majore, Academia Ucraineană de Film l-a exclus în martie 2022.

De asemenea, Loznitsa a decis la scurt timp după declanșarea războiului să se retragă din Academia Europeană de Film, pe motiv că scrisoarea acesteia, publicată în primele zile ale războiului, este prea pasivă.

Prezent la Les Films de Cannes à Bucarest în octombrie 2025, cu cel mai recent film al său, Two Prosecutors, selectat în competiția pentru Palme d’Or, Loznitsa a vorbit pentru Cultura la dubă despre cinemaul de azi, raportat la atrocitățile pe care unele popoare le trăiesc, iar altele doar le privesc.

***

Domnule Loznitsa, războiul este chiar lângă noi, în țara dumneavoastră, Ucraina, și cred că e important să începem discuția noastră chiar despre asta. Cum v-a impactat războiul ca ființă umană și, de asemenea, cum v-a influențat munca de regizor?

Nu pot să spun exact cum m-a impactat, fiindcă nu mă pot privi din exterior, dar desigur că eu continui să fac ceea ce am de făcut – filme. Și, ca răspuns la asta, am făcut un film pe care l-am numit Invazie. A fost lansat în 2024, este un documentar pe care l-am filmat în Ucraina și este un film despre oameni obișnuiți care au trăit în Ucraina și despre cum viața de zi cu zi s-a schimbat în aceste circumstanțe.

Dar avem o problemă serioasă în Europa, iar ceea ce aud din diferite medii nu este o descriere corectă a ceea ce s-a întâmplat. Cineva spune că acesta este un conflict, nu este un conflict. Este război, agresiune. De asemenea, se spune că este un război în Ucraina. Nu este un război în Ucraina, este un război în Europa.

Înseamnă că acest război este deja aici, în România, în Letonia, Lituania, în Estonia, în Polonia, în Germania și peste tot.

Deci spuneți că țările care ajută Ucraina cu arme fac parte din acest război?

Da, este un fapt. Dar ei sunt parte din acest război, ca și cum ar sta pe două scaune și ar pretinde că nu sunt și își exprimă frica.

Pe 24 februarie 2022, când Kievul a fost lovit de armata rusă, ați dat un interviu în Deutsche Welle și ați spus că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că Europa de Vest a cooperat cu Rusia în anii trecuți, chiar dacă războiul a început, de fapt, acum 11 ani în Crimeea. Patru ani după acea declarație, cum credeți că ar putea să se încheie acest război?

Până acum, din ceea ce văd, politicienii europeni nu au reacționat încă corespunzător. Le este frică.

Și ce înseamnă corespunzător, din punctul dumneavoastră de vedere?

De exemplu, când Iranul a lovit Israelul cu rachete, cine a protejat Israelul? Forțele israeliene, americane, britanice, franceze, Egiptul și Iordania au ajutat la doborârea acestor rachete. Cine a ajutat Kievul să doboare rachete? Ei pot face asta. Pentru a închide cerul, este nevoie de o decizie politică – să anunțe că închidem acest cer și vom doborî toate rachetele, dronele care apar pe cerul ucrainean. E posibil. De ce nu au făcut-o? De ce au făcut asta cu Israelul, dar nu cu Ucraina?

De ce credeți?

Nu știu, trebuie să întrebăm politicienii. Înainte de acest război, deoarece era cunoscut și așteptat de toată lumea, chiar și de Statele Unite, de Biden, era de înțeles că Rusia va ataca Ucraina. Ei ar fi putut aduce o flotă la Marea Neagră. Nu au făcut-o.

Da, dar discursurilor lor au lăsat de înțeles că dacă ar interveni cu trupele lor, există riscul de a izbucni al Treilea Război Mondial, iar asta vor să evite. Sunteți de acord cu asta?

Nu, ei încearcă să explice de ce au permis Rusiei să atace Ucraina. Este o chestiune de voință politică, iar acum va fi un război mondial.

Credeți asta?

Văd cum decurge. Dacă un avion rus poate rămâne în țări NATO timp de 12 minute, fără reacție, doar bla, bla, bla….

Dacă se poate întâmpla, data viitoare va fi o jumătate de oră, iar după aceea și mai mult.

Dacă dronele pot veni în Polonia, următorul pas este că vor veni cu trotil sau dinamită. Îmi amintesc reacția președintelui turc Erdogan – a doborât un avion rusesc și asta a fost tot. A oprit orice fel de încercare de a traversa granița cu un avion militar.

Cum ați reușit să realizați filmul Invazia în timpul războiului? Cum au fost schimbate condițiile de filmare?

În primul rând, nu am fost acolo pentru că până acum exista o lege care spunea că bărbații ucraineni de la 18 la 60 de ani nu pot părăsi țara. Acum am voie, dar când au fost filmările, nu aș fi putut părăsi țara, iar eu nu am rezidența în Ucraina. Dar cameramanul și o echipă mică au fost acolo. În orice caz, nu am vrut să filmez acest film pe linia frontului, nu a fost focusul filmului meu. Nu vreau, mai întâi de toate, să-i pun într-o situație de risc.

Am filmat în 2022 și 2023, nu se poate compara cu ce se întâmplă acum. Acum, în fiecare zi, orașe mari precum Kiev și Harkov sunt bombardate. Este mult mai riscant.

În 2022 spuneați că artiștii ruși nu ar trebui să fie interziși de la competițiile internaționale și festivalurile de film. Asta v-a atras chiar critica ucrainenilor. Cum vă mai poziționați acum față de acest subiect?

Putem pedepsi oameni nevinovați, oameni care nu au legătură cu crima? Putem să-i pedepsim, să-i dăm în judecată?

Apoi, dacă pur și simplu interzicem culturile țărilor care au comis crime, ar trebui să interzicem cultura britanică. Pentru că Marea Britanie a comis multe crime. Îmi amintesc câți oameni au ucis în India. Ei au fost unul dintre cei mai mari colonizatori. Apoi cultura spaniolă… oh la la, câți indieni au ucis! Franceză, amintește-ți de Napoleon și de război, și așa mai departe – ceea ce au făcut francezii în Algeria. Belgia, ce a făcut în Congo. Germania nu mai spun…

Știi, va trebui să anulăm toată această cultură și americanii, bine? Americanii, pentru Vietnam și alte războaie. Și toate țările sovietice, țările post-sovietice, știi de ce? Pentru că în războiul afgan toată lumea a participat cu soldați. Știi câte victime civile sunt în războiul din Afganistan? 1. 5 până la 2 milioane au fost ucise de armata sovietică. Și armata sovietică era lituaniană, letonă, estoniană, ucraineană, rusă și alte naționalități.

Trebuie să anulăm pur și simplu toată aceaste culturi? Este stupid. Care este legătura dintre cultură și autoritățile care au comis crima? Care este conexiunea directă? Cum artistul care a trăit în secolul 19 este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în secolul 21?

Mulți artiști ucraineni nu sunt de acord cu această idee și ei spun că nimeni nu ar trebui să ajute la îmbunătățirea imaginii Rusiei, prin cultură, că sunt criminali și ar trebui să-i prezentăm ca pe niște criminali și atât.

Și mulți germani au presupus că ar trebui să încerce… Poate că este un exemplu prost, dar, știi, uneori o majoritate se poate înșela, greșește. Este un fel de boală.

Uite, e un exemplu interesant legat de Afganistan. În Ucraina încă există monumentul eroului care a murit în Afganistan. În Ucraina există această societate a oamenilor care au participat la războiul din Afganistan. Acum această societate ajută armata Ucrainei și altele. Dar ei erau ca parte a armatei sovietice în Afganistan.

În Ucraina sunt o mulțime de lucruri ridicole. De exemplu, marele cineast Alexandr Dovjenko era un comunist cinstit. El lupta pentru ideea comunistă. Acum Ucraina este o țară ieșită din regimul comunist, dar Dovzhenko este, totuși, un mare regizor ucrainean în ochii lor.

Eu am primit în 2018 un premiu onorabil pentru ceva ce am făcut în cinema: medalia Dovzhenko, da.

El a făcut filmul Arsenal, un film politic în care arată cum muncitorii se luptă cu Republica Populară Ucraineană, Petliura (n.r. Symon Petliura, comandantul Armatei Populare Ucrainene în timpul războiului ucrainean pentru independență). În Ucraina, Petliura este erou, dar Dovzhenko este, de asemenea, erou. Asta este ridicol. Unde este logica? Și dacă începi să descoperi istoria ucraineană, vei găsi multe astfel de coliziuni unde nu există logică.

Ei pur și simplu urăsc pe cineva și îl marchează ca fiind dușman. Au îndepărat monumentul lui Bulgakov. Pur și simplu îndepărtează toate monumentele lui Pușkin, care au fost realizate și construite în secolul al XIX-lea.

Ei se luptă cu cultura, este o resentiment uriaș pe care ei îl simt. Nu pot spune că e reacție sănătoasă. Dacă vrei să construiești o nouă cultură, ești binevenit, domeniul ăsta este atât de gol! Creează lucruri, atrage oamenii, arată întregii Europe ceva, o creație. Fă ceva, nu doar distruge! Nu doar anula cultura altora, creează-o.

Tot acest concept anti-Rusia… este posibil să construiești o țară pe anti-ceva? Imposibil. Creează-ți propria identitate, cine ești și de ce ești aici. Este imposibil să distrugi această țară. Imposibil, este vorba de geografie, până la urmă.

Dacă doriți să vă transformați, găsiți o altă modalitate de a avea un vecin pașnic, găsiți o altă modalitate.

Cultura nu este un inamic, toate culturile se opun regimurilor autoritare, terorismului etc. Restul nu este cultură, este propagandă. Dostoievski a fost în închisoare și era aproape să fie spânzurat. Cei care gândesc așa sunt oameni needucați, deveniți activiști în această țară, din păcate. Mai mult de atât, 30% dintre ucraineni vorbesc rusă. Sunt cetățenii tăi, de ce te lupți cu limba rusă?

Lucrați mult cu Oleg Mutu, director de imagine român. Cum este relația de lucru cu el?

Ne știm de mult timp, lucrăm împreună mereu și am devenit prieteni. Este ușor. El are propriul său aport creativ, și este important, desigur, încerc să ofer fiecăruia libertatea de a crea. Este o cooperare foarte bună, plăcută.

Am filmat acest film în 18 zile și s-a putut întampla pentru că toată lumea a lucrat super bine. De obicei, prima zi de filmare este întotdeauna un dezastru, dar nu a fost și în cazul nostru. Apoi, lucrez cu aceleași persoane: designer de costume, asistent de regie, editor, inginer de sunet, oameni la lumină, electricieni. Ne întâlnim ca niște vechi prieteni și facem film.

_{Afișul filmului Donbass, regia Sergei Loznitsa (2018)}

Credeți că cinemaul de astăzi a devenit prea politic?

Nu. Nu. Din păcate, nu. Ținând cont de ceea ce știm că se întâmplă în lume, nu. Ar trebuie să fie mai politic. Dacă ne gândim doar la Fassbinder sau Pasolini, niște tipi foarte activi, erau mereu politici. Și pot numi mulți dintre ei, Godard, de exemplu.

Apoi, s-a încercat interzicerea regizorilor israelieni. E a doua încercare după cineaștii ruși. Și nimeni nu vrea să facă o conferință. Este o problemă pentru Academia Europeană de Film.

Am propus să invităm psihologi, antropologi culturali, istorici și cineaști. Asta am propus în fața acestei academii, iar ea a spus nu, nu este momentul, când se va termina războiul, putem discuta despre asta. Casele ard, dar nu este momentul să folosim apă împotriva focului și să-l oprim; să ardă complet, iar după aceea vom discuta.

V-ați gândit vreodată să vă înrolați în armată, în acest război?

Nu, niciodată. Nu este pentru mine. Sunt dintr-o familie în care multe generații au fost în armată, ofițeri, etc. Dar nu este pentru mine.

Am o relație foarte intimă cu Kievul, dar nu pot rămâne acolo. Iubesc Parisul în același mod în care iubesc Vilniusul, pentru că istoria mea trece și prin Vilnius, Paris, Berlin și alte orașe unde am locuit. Când am părăsit Ucraina, am plecat în 2001 pentru totdeauna. Nu am simțit niciodată acest tip de boală, boala emigrantului.

Destinul meu este să fac filme și toate filmele sunt despre întrebările care mă îngrijorează și care mă ating profund. Cred că este important să ne protejăm de acest tip de boală. Războiul este o boală, se răspândește ca o plagă.

Așadar, aceasta este datoria mea și nu pot rămâne în Ucraina, acolo am fost limitat în posibilități. Nu pot face nimic din cauza problemelor financiare.

Apoi, lucrez cu oameni din 10 țări. Am cam 10 – 12 limbi diferite: rusă, română, lituaniană, letonă, ucraineană, franceză, olandeză, poloneză, germană, greacă, etc. Încerc să invit oameni din culturi diferite pentru că adaugă ceva proiectelor mele.

Încerc să privesc lumea mai larg, nu mă concentrez pe un teritoriu particular sau un limbaj particular. Răspunsul este foarte simplu: lumea este pământul meu, lumea. Pământul este țara mea și trebuie să ne protejăm planeta.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Sergei Loznitsa, regizor ucrainean: “Cinemaul de azi ar trebui să fie mai politic.” appeared first on Cultura la dubă.

Anton Ovchinnikov este un coregraf, dansator, compozitor și poet ucrainean. Odată cu declanșarea războiului în Ucraina, acesta a început să scrie și să publice poezii și poeme pe profilul său de facebook.

Săptămâna trecută, în fața unui public restrâns, dar în ochii căruia se puteau citi interesul și emoția, acesta a susținut un spectacol la București. Performance-ul “Beauty of the Beast” este bazat pe unul dintre aceste poeme – “New Russian Ballet”, poem care atacă atât războiul din Ucraina, cât și baletul rusesc.

Într-un interviu acordat pentru Cultura la dubă imediat după eveniment, artistul ucrainean a vorbit despre experiența războiului și despre perspectiva sa asupra baletului rusesc.

Pe parcursul interviului, am simțit în glasul său durerea și oboseala cauzate de un război, dar și o serenitate specifică oamenilor care încă mai au speranță.

***

“Anton, dincolo de acest spectacol susținut la București, spune-ne, te rog, cum arată viața ta în prezent, unde locuiești, unde mai performezi?

Am părăsit Ucraina la sfârșitul lunii iulie și de atunci călătoresc foarte mult, predau și susțin spectacole. Am fost invitat la câteva conferințe, scriu materiale pentru spectacolele altor dansatori. Fac mai multe munci și aș putea spune că ultimele luni au fost cele mai aglomerate luni din punct de vedere profesional pentru mine.

Înainte predam foarte mult în Ucraina, dar acum, din cauza contextului, această activitate a încetat în multe zone. Dar primesc foarte multe invitații de a performa în afară, oamenii fiind interesați de arta și cultura ucraineană.

Cum te-a găsit pe tine prima zi de război, 24 februarie 2022, și ce a urmat? Ai luat în calcul să te înrolezi?

Pe 24 februarie eram în Kiev. Eu sunt născut în Kiev și acolo mi-am petrecut întreaga viață.

Când a început războiul am vrut să mă înrolez. Era un sentiment de unitate printre toți ucrainenii.

Erau cozi întregi de oameni la toate centrele de recrutare. Am mers și eu după o săptămână. Mi-au verificat toate documentele, profesia, educația, mi-au luat numărul de telefon și a rămas că voi fi sunat atunci când va fi nevoie de mine. Asta pentru că s-au oferit mult mai mulți oameni decât aveau ei nevoie. Am fost sunat o dată, dar a fost o greșeală și de atunci nu am mai fost sunat.

Daca va fi nevoie, da, voi merge, dar nu sunt sigur că sunt foarte util pentru armată, mi se pare că pot face mult mai multe ca artist.

Cum au luat naștere poeziile tale despre război? Cum ți-a venit ideea să transpui războiul în artă?

M-am gândit la asta mult, pentru că nu am scris atât de mult până de curând. Dar de când a început războiul, încă din prima zi, am postat câte o poezie pe zi pe contul de facebook și mi-am spus că am să o fac până se termină războiul.

Am făcut asta zilnic pentru câteva luni, dar apoi mi s-a părut prea mult. Simțeam că nu le mai simt, că nu vor mai fi firești. Și apoi am început să mă gândesc la cum s-a ajuns aici.

Pentru mine, dansul este o formă publică de artă, știu câțiva dansatori care iubesc să repete și să danseze singuri, dar eu am nevoie de public, să pun întrebări și să văd răspunsurile în ochii oamenilor.

Acesta este și un motiv pentru care nu am susținut spectacole online în timpul pandemiei.

Dar poezia este ceva mult mai intim. Nu am nevoie de oameni, ba chiar mai mult, o fac doar atunci când sunt singur. Iar ideea de a scrie despre război mi-a venit natural, nu a fost ceva la care să mă gândesc.

Când a început războiul m-am mutat în casa mamei mele, într-un sat la 50 de kilometri de Kiev. În primul rând mi s-a părut mai sigur, orașele mari, precum Kievul erau bombardate, pe când cele mici nu. Dar în al doilea rând acolo am fost singur, doar în compania mamei mele.

Am petrecut foarte multe ore singur, citind, ascultând muzică, citind știrile și gândindu-mă la evenimentele care se petrec. Așa că a venit foarte natural să încep să scriu despre asta.

Iar ideea de a le folosi ca material pentru spectacolele tale de dans cum a venit?

Mulți dansatori, atunci când îmi văd spectacolele spun că acestea nu sunt spectacole de dans. Și asta datorită caracterului lor multimediatic. Desigur, dansez și îmi folosesc corpul, dar îmi folosesc și vocea, folosesc jocuri de lumini și proiecții video.

Nu a fost ideea mea. Am fost invitat în aprilie să recit din poezii, iar atunci unii dintre prietenii mei mi-au spus că unele dintre poeziile mele sunt performative, că atunci când le ascultă se poate observa o întreagă secvență de acțiuni.

Mi s-a spus că ar trebui să încerc să creez un performance bazat pe ele. Mai apoi am fost invitat la un festival în Riga unde mi s-a propus să-mi recit poeziile și să dansez, așa că am alternat lectura și improvizația.

După aceasta, prietenii mei m-au încurajat din nou să dezvolt proiectul mai departe, iar în cadrul unei burse de patru săptămâni în Budapesta am dezvoltat acest spectacol.

Poeziile tale au un ritm interior foarte puternic.

Acest aspect este foarte important pentru mine. Personal nu mi se pare că acest ritm s-a păstrat în traduceri. Eu scriu principal în rusă, îmi este mai natural așa, doar aproape o treime în ucraineană, dar atunci când o fac este foarte important să mă joc cu ritmul: versuri mai lungi, mai scurte, distanțe între cuvinte și versuri.

Și asta cred că se leagă foarte strâns de dans. Dansul este ritm.

Și atunci ce ești? Un poet care dansează sau un dansator care scrie?

Îmi este dificil să mă consider un dansator. Oamenii pe care eu îi consider dansatori sunt aceia care repetă de cel puțin de cinci ori pe săptămână, care lucrează cu corpul lor, și-l antrenează, care chiar muncesc pentru asta. Așa eram și eu acum 15 ani. Acum fac yoga, alerg pe distanțe lungi, douăzeci, treizeci de kilometri, îmi antrenez corpul, dar nu pot spune că sunt dansator.

Pot spune că sunt coregraf, îmi place să creez lucruri. Și cu siguranță nu pot spune că sunt poet. Dar sunt interesat să lucrez cu texte, cu cuvinte. Și în principal cu corpul.

Las orice fac, orice simt, orice văd să îmi treacă prin corp. Corpul este instrumentul meu. Și din el rezultă și restul, textele mele, spectacolele mele.

De când a început războiul, acesta a devenit o temă importantă în arta ta. Pentru cine creezi în momentul de față? Pentru oamenii din Ucraina, să le dai speranță? Pentru oamenii din afară, să le arăți ce înseamnă războiul? Sau pentru viitor, să poti arăta generațiilor viitoare ce a însemnat acest război?

Atunci când scriu, nu o fac pentru nimeni, o fac pentru mine. În schimb, când creez un spectacol am întotdeauna în minte publicul, ce vor vedea, cum o vor înțelege.

Nu cred că o separ. Sunt foarte curios să arăt spectacolul în Ucraina, nu am avut ocazia până acum. Dar prefer să mă gândesc că este pentru un public străin, să le dau hrană pentru minte.

Pentru că este clar pentru mine că avem o înțelegere diferită asupra situației. Cu cât am mers mai mult către vest, cu atât diferea mai mult percepția asupra spectacolului. Acum o lună de zile am avut un spectacol în Statele Unite și a fost ceva cu totul diferit față de ce am mai întâlnit – ce vedeau, felul în care o făceau, întrebările pe care le puneau.

La nivel global există un curent destul de puternic de cancel culture la adresa culturii ruse. Vizat este și baletul rusesc. Cum privești tu acest aspect?

Nu sunt de acord cu această tradiție de cancel culture care se petrece în acest moment. Nu sunt de acord cu scoaterea unor lucruri doar pentru că așa trebuie, doar pentru că sunt rusești.

Mie nu îmi este suficient, trebuie să merg mai adânc. Eu prefer să dau oamenilor de gândit asupra a ceea ce înseamnă baletul, de ce este așa.

Sunt, prin natura mea, un om foarte critic, îmi place să pun întrebări. Mulți oameni au iluzia siguranței, nu se întreabă mai departe.

Eu aș fi de acord cu un curent de cancel culture la adresa baletului rusesc, dar nu doar pentru că este rusesc. Sunt multe alte motive. Baletul ca formă de artă are legături politice foarte puternice și în special pentru Rusia.

Se investesc sume extraordinare pentru a îl face un produs cultural atât de popular.

Rusia știe ce face, de aceea investește sume atât de mari în promovarea culturii. Cultura poate acționa ca un paravan, poate arăta lumii o imagine falsă a Rusiei. Dar publicul ar trebui să știe că există și balet italian, francez și așa mai departe.

Și mai ales aș fi de acord cu un curent de cancel culture la adresa baletului rusesc pentru că are o atitudine violentă la adresa corpului.

Ca public, tu vezi cât de frumos este, dar pentru oamenii care îl fac este dureros. Mulți dintre ei, atunci când se retrag la 35-40 de ani au tot corpul distrus. Există balet contemporan, balet neo-modernist care ridică întrebări mult mai actuale, idei care îi fac pe oameni să pună la îndoială lumea în care trăiesc.”

***

Spectacolul “Beauty of the Beast, susținut de Anton Ovchinnikov a avut loc la WASP Working Art Space and Production, în cadrul dublului eveniment “Performance by Anton Ovchinnikov // Immersive multi-channel video installation”. Evenimentul face parte din proiectul  “Intimate Choreographies. Cartografierea unei noi realități”, realizat de Asociația 4 Culture și co-produs de WASP Studios.

Poezii de Anton Ovchinnikov:

*second position

you must be strong and nimble,

penetrate into the homes and shops with ease,

collect the sneakers, jeans and underclothes from the shelves

and from the cases,

apples, sausages and vodka.

the mere dexterity is not sufficient here –

you need the preparation of mind and conscience

for a quick evaluation of the scene

and that is why

we practice meditation in the second position:

sit in the pose of the eagle over an abyss

and open your arms wide

like giant wings or blades of a flying machine

sit and think about the sense of your existence

and the real worth of your entire life,

about which is your land and which – the land of others.

*sixth position

There is nothing left around you.

It is the end of class.

and at the moment

when the applause should surround you,

you hear only moans, cries, voices that curse you.

You have diligently learned how to produce them;

just remember all the saints – Tolstoy and Dostoyevsky –

hum Mussorgsky or Tchaikovsky to yourself;

you might remember the Soviet hymn

or how to cry Victory at demonstrations.

you did not know that it will be that easy to earn fame:

The new Russian ballet is now known in all the world…

and your warship rolls on the sea so softly…

and, honestly,

watching it is so sweet.

Traducerea din ucraineană în engleză a fost realizată de Anna Gimein.

The post Anton Ovchinnikov, coregraf ucrainean: “Baletul rusesc are o atitudine violentă la adresa corpului. Există alte tipuri de balet care ridică întrebări mult mai actuale.” appeared first on Cultura la dubă.