Suntem în localitatea Fundeni, județul Călărași, la doar 25 de kilometri de capitala României.

Printre palate opulente și case neîmprejmuite, în această localitate a contrastelor, importanța școlii capătă valențe speciale.

Ajungem la Școala nr. 3 din Fundeni, județul Călărași. Suntem așteptați de Lacrima, cadru didactic Teach for Romania, învățătoare la școala primară din Fundeni.

„Școala noastră se află în capătul satului și deservește capătul satului. Din păcate, școala chiar așa e văzută. E școala pe care oamenii nu prea o știu. Și se află în cartierul cu cei mai mulți romi din localitate.”, povestește aceasta.

Ne primește la clasa ei, unde cei aproximativ 15 copii plini de energie ne arată ce înseamnă bucuria de a fi la școală, alături de “doamna”.

“Eu vreau să mă fac bucătar.”, “Eu aviator.”, “Eu medic veterinar.”, “Eu lăutar.” – din glasurile lor răsună visurile pe care învățătoarea lor îi încurajează să le urmeze și le explică ce pași trebuie să facă pentru a ajunge acolo unde își doresc.

La școală, cei mici învață să lucreze în echipă, că nu contează culoarea pielii, a părului, înălțimea sau hainele. Aici, învățătoarea le vorbește despre egalitate, importanța de a lucra în echipă și de a crede în puterea interioară de a reuși.

La rândul său, în cadrul proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus, desfășurat de Teach for Romania, aceasta a învățat cum să introducă în activitățile de zi cu zi noțiuni despre diversitate și incluziune.

„Eu am încercat să pun accentul pe diversitate. În loc să pun lupa pe cum sunt ei marginalizați, pun accentul pe ce are fiecare bun.”

“E un loc aproape de București, dar, totuși, izolat. Deschiderea lor e către Anglia, Germania, unde lucrează, dar nu către București, să încerce să meargă acolo la muncă sau la școală. Comunitatea de romi de aici nu este neapărat tradiționalistă, dar se autoizolează. Ei se duc în București doar la piață, cu bunicii, sau în mall-uri.

Eu nu aveam bani de transport, dar am zis că avem tren și metrou. Și i-am dus în București într-o excursie, în ideea de a le imbunătăți abilitățile de viață. În loc să mergem la mall, am mers în parc, la Antipa, ei și-au cumpărat singuri cartele de metrou, au învățat cum să se descurce într-o situație de viață.”

Dacă la clasele primare rolul învățătoarei în modelarea copilului este esențial, la gimnaziu, lucrurile stau diferit. Copiii devin mai autonomi și dornici să iasă în evidență.

De la Școala nr. 3 ne mutăm la Școala nr. 1 din Fundeni, acolo unde învață clasele V-Vlll. Ana, profesoară de engleză și franceză, ne așteaptă la ora sa de dirigenție la clasa a V-a, unde urmează să discute cu copiii povestea unui copil rom.

Elevii pot avea reacții neașteptate la ore, însă rolul cadrului didactic e să vadă dincolo de reacțiile acestea. Ana, cadru didactic Teach for Romania, gestionează situația cu empatie și calm.

„Sunt de 3 ani aici și văzând comportamentul unui copil aș putea spune cam care sunt cauzele din spate. Partea care ține de predare e cea mai ușoară. Dar aici trebuie să acoperim și aspecte care țin de probleme emoționale.

Într-o școală în care familiile sunt ok și părinții se implică, profesorul nu îndeplinește și rolul de „psiholog”. Dar când ei nu au nevoia de atenție și afecțiune îndeplinită acasă, atunci se manifestă în comportamentul lor și profesorii, dacă sunt dispuși, preiau un pic din responsabilitatea asta.

Modulele pedagogice ale universităților nu te pregătesc de asta. Te pregătesc să îi evaluezi, să gestionezi clasa, să faci liniște, dar nu e suficient. Eu cred că ar trebui să se axeze mai mult pe latura psihologică. În Teach am făcut, în schimb, o pregătire care punctează și acest aspect.”, ne povestește Ana.

Unele provocări de aici sunt de natură relațională, fie cu familiile, fie între elevii. Altele se nasc din situațiile conflictuale din comunitate care se manifestă uneori și în mediul școlar.

În acest context, proiectul Segregare pe minus, Diversitate pe plus, desfășurat de Teach for Romania în ultimii doi ani, a avut ca scop, printre altele, reducerea inechității între elevi și combaterea formelor de segregare și discriminare.

“Fundeni e o comunitate ce aduce etniile laolaltă. Uneori, se nasc conflicte care nu țin de aspecte școlare, cât de situații punctuale ale familiilor ori intereselor.

Copiii, mai ales la clasele mai mari, preiau comportamentele pe care le văd în astfel de conflicte. Am încercat să le explic că dacă se vor comporta așa la liceu cu un coleg, nu o să fie în regulă.”, mărturisește tânăra profesoară.

Iar provocările nu se opresc aici. În lipsa unui sprijin educațional acasă, mulți copii ajung să aibă probleme cu scrisul și cititul chiar și la gimnaziu.

„E foarte greu să predau engleză la nivelul la care aș vrea. Când am ajuns aici pentru prima dată, la clasa a VIII-a, am constatat că trebuie să o iau de la zero, de la nivelul <<I am>>. În fiecare clasă am cel puțin un copil care știe foarte bine, lor le dau ceva separat de lucru, ca să pot să lucrez cu majoritatea, care nu prea știe. Apoi, sunt câțiva care nu știu să scrie și să citească deloc, în limba română. Lor le dau niște caiete speciale. În paralel, profesoara de română i-a chemat la ore remediale.

-Cum poți evalua la engleză un astfel de elev?

-E foarte greu.”

Dar, cu cât sunt mai mari provocările, cu atât de importante sunt și satisfacțiile pe care aceste tinere profesoare le primesc. În pauză stăm de vorbă cu trei dintre elevele de etnie romă, iar două dintre ele ne spun că vor să devină profesoare de engleză, fiindcă “doamna” le inspiră și vor să fie ca ea.

Când află că fetele au spus asta, Ana nu își mai poate stăpâni lacrimile.  

„Uau, serios au zis asta? Mă emoționează foarte tare să aud asta, mă bucur. Nu mă așteptam, mai ales că îi cunosc din septembrie. Știu că avem o relație ok, dar nu știam asta. Mă face să mă simt și mai responsabilă.”

Experiența de la cele două clase ne arată că niște modele sănătoase în educație pot face minuni chiar și într-un mediu în care modelele considerate “de succes” sunt dincolo de lege.

Părăsim școala imaginându-ne că poate cele două eleve cu care am vorbit vor deveni și ele profesoare. Dar suntem conștienți că ar fi niște excepții.

Fundeni se află la doar 35 de minute distanță de centrul Bucureștiului, însă e nevoie poate de mai mult timp alocat educației ca să schimbe viitoarele generații de aici.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post Cum arată educația la 25 kilometri distanță de București appeared first on Cultura la dubă.

Pentru o comunitate de copii romi, povestea de viață a unui rom de succes are puterea de a îi face pe cei mici să creadă în resursele lor și să muncească pentru a-și depăși condiția. Așa se face că la școala din Frumușani, județul Călărași, unde peste 50% dintre elevi sunt de etnie romă, câțiva elevi de clasele a ll-a și a lll-a citesc povestea ilustrată a lui Ștefan Relu Mihalache, cunoscut publicului larg din România drept Connect-R.

Iulia Cocuț, învățătoare și profesoară Teach for Romania, a venit cu elevii săi din satul Orăști la Frumușani și le prezintă copiilor de aici cum a ajuns Connect-R un cântăreț celebru și ce eforturi a depus pentru a avea o carieră de succes.

Activitatea are loc în cadrul proiectului Segregare pe minus, Diversitate pe plus, menit să aducă pe picior de egalitate elevii, indiferent de etnia lor sau apartenența religioasă.

„Scopul proiectului este să avem educație de la egal la egal. Din fericire, în comunitatea noastră nu există stigmatul etniei, nimeni nu face diferența între copii. Dar, când pleacă din comunitate, ei pot da de astfel de situații, iar noi pentru asta trebuie să îi pregătim.

E foarte important pentru încrederea lor în ei să își dea seama că nu sunt diferiți față de alți oameni. Și e important să intervenim de aici, din mediul primar, fiindcă știm că pe adulți cu greu îi mai poți schimba.”, ne spune Iulia Cocuț.

După ce descoperă povestea lui Connect-R, copiii ascultă apoi mărturiile Elenei Radu, profesoară și inspector școlar de etnie romă, în cartierul Ferentari din București.

„Nu am știut că sunt de etnie romă, tata s-a ferit să ne spună, ca să nu suferim și să nu ne simțim discriminați. Dar în clasa a 8-a am fost bătută pentru că eram țigancă și a fost dureros.”, povestește Eli, așa cum e numită profesoara în comunitatea sa de romi.

Cunoscătoare a istoriei romilor, la rândul său profesoară de limba romani, dar și de limba română, Eli le vorbește copiilor despre tradițiile din comunitățile de romi, de ce sunt împărțiți pe neamuri și ce simbolizează fiecare neam.

Aflăm astfel că rudarii sunt cei care se ocupau de prelucrarea aurului și a lemnului sau că ursarii dresau urși. Cele mai multe povești stau ascunse în istoria de 500 de ani de sclavie a romilor în Țara Românescă.

De ce este important ca elevii să știe aceste lucruri? Fiindcă orice om trebuie să își cunoască originile, ne spun cadrele didactice implicate în proiect.

“E nevoie să promovăm echitatea și dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Acasă nu au de unde să învețe acești copii, iar la școală spațiul e limitat. Toate politicile de integrare forțată, din perioada comunismului, au acum ecou. De aceea mulți spun că sunt țigani romanizați. Adjectivul acesta nu există.

Ei vor să spună că au abandonat limba și cultura tocmai pentru a nu deveni victimile discriminării. Se construiește involuntar un sistem de apărare ca să poți ieși în societate fără teama de a fi agresat verbal, fizic sau emoțional. În familiile de romi, fetele sunt numite de către tații lor “zâne”. Iar când ies în societate sunt făcute „ciori”. Vă dați seama ce impact emoțional poate avea asta pentru un copil, o tânără.” – Elena Radu, profesoară.

Liliana Anghel, la rândul său profesoară de etnie romă, predă în localitatea Budești din județul Călărași și a venit în fața copiilor de la Frumușani pentru a-și spune povestea.

„Am vrut să le arăt că vin din același mediu ca ei și, pentru că am avut ambiție, am muncit și am învățat, acum am un serviciu onorabil și o viață frumoasă. Am reușit să merg la liceu cu resurse minime, nu cheltuiam niciodată banii de buzunar, îi strângeam ca să îmi iau cărți. Părinții mei, timp de o săptămână au mâncat pepene cu pâine ca să nu intre în banii pentru căminul meu. Ei au făcut mari sacrificii ca eu să învăț.”

În lupta pentru combaterea segregării și a discriminării, elevii de etnie romă sunt încurajați să își recunoască etnia și să descopere rădăcinile lor, cu bune și cu rele.

„Majoritatea copiilor nu au ieșit din comunitate. Acțiunile acestea sunt o pregătire pentru când vor ieși de aici, poate vor merge la liceu. Alții vor rămâne aici o viață, având noțiuni abstracte despre ce înseamnă să fii țigan sau rom.”, spune Carmen Țar Fonta, învățătoare și profesoară de franceză în Frumușani.

Datorită proiectului derulat de Teach For Romania, Carmen s-a familiarizat la rândul ei cu istoria romilor și a introdus, treptat, în rândul celor mici, noțiuni de bază despre diversitate și acceptare a ei.

„Am început să abordăm subiectul foarte delicat. De exemplu, la ora de matematică am făcut trimiteri la diversitatea aspectelor fizice: unii sunt mai înalți, unii mai scunzi, i-am măsurat, dar, dincolo de asta, uite, suntem toți la fel, elevi în clasa a ll-a în Frumușani.”

Dintr-un total de 720, aproximativ 400 de elevi de aici beneficiază de vouchere pentru rechizite, iar cadrele didactice ajută familiile defavorizate, spune directoarea unității de învățământ, Liliana Cepoiu.

„Cea mai mare provocare pentru noi este lucrul cu părinții. Mare parte din ei nu și-au terminat studiile primare. Îi ajutăm cum putem. Facem asta extra, fără să fim plătiți. Ne implicăm cât putem de mult. Eu sunt din localitate și acesta e un avantaj, reușesc să le câștig încrederea. Unii dintre părinți mi-au fost elevi.”

50 de părinți din Frumușani au urmat în ultimii ani programul A doua șansă și au reușit să își echivaleze studiile până la clasa a Vlll-a. Unii dintre ei au fost ajutați astfel să se și angajeze.

Dar, pe teremen lung, integrarea lor într-o lume funcțională, rămâne dificilă. Miza cea mare este ca măcar copii lor să rupă cercul vicios și să iasă din mediul plin de vulnerabilități.

„Atâta vreme cât veți fi în această școală, noi vom avea grijă ca dorințele voastre să se clădească și să se îndeplinească. Să aveți încredere în voi și, prin muncă și perseverență, veți reuși. Școala ajută la îndeplinirea dorințelor.”, le transmit profesorii celor mici, la finalul întâlnirii.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post “În familiile de romi, fetele sunt numite “zâne”. Iar când ies în societate sunt făcute „ciori”. Vă dați seama ce impact emoțional poate avea asta pentru un copil?” – Elena Radu, profesoară appeared first on Cultura la dubă.

La doar o oră distanță de București, câțiva profesori, psihologi și reprezentanți ai ONG-urilor vin să susțină educația și să ofere șanse copiilor. 

Suntem în comuna Gălbinași, județul Călărași.

Ioana Cordoș Pană este de profesie psiholog, iar de 4 ani, datorită Teach for Romania, a devenit cadru didactic și predă engleza în localități vulnerabile.

„Aici sunt puține lucruri de făcut pentru părinți. Mulți dintre ei sunt nevoiți să facă naveta, iar asta e o provocare, fiindcă au mai puțin timp de stat cu copilul. Asta încercăm noi să mai suplinim la școală.”

Gălbinași are aproximativ 3000 de locuitori, majoritatea de etnie romă. Însă numărul lor nu este cunoscut cu certitudine, fiindcă unii fie nu sunt declarați, fie nu își recunosc etnia. Ioana, alături de colega sa Camelia Brișan, luptă pentru combaterea discriminării romilor în școală și pentru creșterea stimei lor de sine.

“Trăind în atâtea lipsuri, părinții nu mai au speranța că o să fie bine și că cei mici vor reuși. Neavând ei speranță, transmit asta și copiilor. De multe ori ziceau <<doamna, dar de ce să învățăm, că noi tot la fier o să ajungem>>.”, povestește Camelia Brișan.

Camelia predă matematică în școala de la Gălbinași de 32 de ani. 16 ani a fost și director, iar de 5 ani a devenit și profesor Teach for Romania. Unul dintre foștii ei elevi este acum student în anul ll la Medicină, la buget, și reprezintă unul dintre modelele pe care vrea să le aducă în fața copiilor.

„Am căutat să invit persoane de etnie romă care au reușit. Alina Șerban a venit de două ori, mama ei fiind de aici, apoi am fost cu copiii mei, de clasa a VII-a, la spectacolul ei Cel mai bun copil din lume. A fost pentru prima dată când ei au mers la teatru. A fost impresionant. Au văzut și ei că cineva ca ei a reușit.”

Cu adulții încearcă să lucreze Asociația pentru Sprijinirea Integrării Sociale, oferindu-le gratuit cursuri de parenting și sprijin pentru accesarea serviciilor de bază – sănătate și educație.

Mentalitatea unor părinți afectează chiar viitorul propriilor copii. Profesorii încă se luptă să convingă adulții din familiile rome tradiționaliste să își lase fiicele să continue studiile de gimnaziu sau de liceu.

„Am avut un caz, o fetiță de clasa a VIII-a. A trebuit să sun părinții și să îi conving să o lase pe fată să urmeze o profesională, fiindcă ea își dorea. Le-am explicat, pe înțelesul lor, că ele au nevoie de o șansă în viitor, un statut financiar, o profesie, că pot face orice, nu neapărat o facultate, dar o meserie.

Iar mama mi-a zis că în București e un mediu despre care credea că o să îi facă fetei rău, că o să se ia golanii de ea. Până la urmă, am convins-o și a lăsat-o.”, povestește Daniela Pascale, profesoară de Limba și Literatura Română.

„Am avut familii cu mentalitate închisă, în special tații. Erau fete cu șansă chiar de liceu, dar nu am reușit să îi conving nici eu, nici doamna directoare, să le lase să meargă la București.”, spune și Camelia Brișan.

„Îi văd pe unii copii triști, abătuți. Caut să comunic cu ei, aflu povești din familie și îmi dau seama care e cauza tristeții lor. Iar opusul celor care își arată tristețea sunt cei care se manifestă agresiv, care vor să iasă în evidență, sunt vocali, se iau de alți copii. Am încercat să vorbesc cu ei, să îi apropii. Un copil are niște probleme, nu degeaba se manifestă așa. Mi-am dat seama că dacă sunt dură, nu e ok, nu rezolv nimic. Ei chiar au nevoie de cineva care să le spună o vorbă caldă.” – Daniela Pascale.

De aproape 3 ani, Ioana Cordoș Pană și Camelia Brișan au făcut parte din proiectul derulat de Teach for Romania, Segregare pe minus, Diversitate pe plus, au cercetat cultura romilor și au integrat în activitățile de la școală noi metode de lucru prin care au adus laolaltă copiii romi și români, celebrând diversitatea.

“Am integrat informații și tot felul de experiențe, pornind de la tema anti-discriminare, în activitățile noastre de la clasă. Am avut niște mentori care au conceput aceste suporturi de curs, apoi le aduceam către copii. Combaterea discriminării trebuie să se regăsească în activități uzuale. Și trebuie să sărbătorim diversitatea fiind împreună. Suntem diferiți, fiecare avem particularități, iar aduse împreună putem face lucruri mai bune.”, spune Ioana.

Pe 25 ianuarie, după Ziua Micii Uniri, elevii de aici au pregătit mici scenete cu ocaua lui Cuza, au recitat poezii și au dansat în Hora Unirii. Păreau mândri că au avut un rol important. La finalul serbării, au celebrat impreuna reușita.

„Satisfacția mea e când îi văd că au înțeles sau că au curiozitate, că folosesc lucrurile pe care le învață în viața de zi cu zi, acesta este scopul, de fapt.” – Ioana Cordoș Pană

„Energia mi-o iau de la ei. În învățământ, nu ai putea altfel.” Camelia Brișan, profesoară

Unii dintre tinerii din Gălbinași își continuă studiile la București și iau zilnic trenul de navetiști, către un drum posibil mai bun în viață.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post Trenul speranței, de la Gălbinași la București appeared first on Cultura la dubă.

„De Ziua Mamei, noi am făcut o petrecere surpriză pentru doamna. Ne-am organizat singuri, am adus suc și bomboane. Pentru că ea e ca mama noastră. Ne face multe surprinze și nu ne ceartă niciodată.”

Așa încep să povestească elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială „Gheorghe Manu” din comuna Budești, județul Călărași, relația cu învățătoarea lor, Liliana Anghel.

Lili, așa cum îi spun cei care o îndrăgesc, predă în învățământul rural de 32 de ani, de când avea doar 19 ani. Povestea sa de cadru didactic a început cu o respingere discriminatorie, dar nu s-a oprit acolo.

Azi, pe lângă orele de la școală, unde este și profesoară Teach for Romania, Lili conduce Asociația S.P.E.R., cu care vrea să schimbe viața oamenilor din micuța localitate Budești.

Am asistat la cursurile ei în ultima săptămână de școală și am aflat ce înseamnă să faci educație prin empatie și iubire.

***

Când majoritatea copiilor se pregăteau de vacanță și nu prea mai frecventau școala, elevii clasei la care predă învățătoarea Liliana Anghel s-au prezentat la ore cu bucurie, știind că urmează să discute ultima carte citită.

O oră de lectură înseamnă aici multă voie bună, lucru în echipă, citit, dar și teatru sau dans.

„La școală, una dintre cele mai mari provocări este dezvoltarea literației, a capacității de a înțelege ceea ce citești. Am încercat să fac activități în acest sens. Avem resurse de la Fundația Noi Orizonturi, pe care noi le folosim la clasă și în planul de recuperare.

Anul acesta am făcut recuperare cu 4 copii, pe lângă orele de la clasă. De exemplu, la începutul anului, un copil cunoștea câteva litere, iar acum a citit din carte destul de bine și l-am apreciat foarte tare. Iar cu sprijinul Teach for Romania am învățat foarte multe tehnici prin care putem să îi motivăm pe copii.

Cred că aici e cheia, să îi motivăm pe copii să citească. Am organizat concursuri cu provocarea de a citi toată cartea, apoi am desfășurat activități pe baza cărții, iar Asociația S.P.E.R. i-a premiat.”

“Având în vedere starea lor materială, îi bucură chiar și un creion.”

Liliana Anghel, învățătoare

“La nivelul clasei, avem un concurs care se numește Elevul secret. În fiecare zi este extras numele unui elev și dacă la sfârșitul zilei, el a respectat regulile clasei, a fost atent la oră, a păstrat curățenia, câștigă un premiu modest – un creion, o ascuțitoare. Pentru ei e o mare bucurie. Așa eu reușesc să îi determin să respecte regulile, nu se știe cine e elevul și toți sunt cuminți sperând că numele lor e pe bilețel.

Cu timpul, în zilele în care nu aveam premii, ei își doreau doar titlul de Elevul secret și respectau regulile și așa.

O altă activitate este că joia mergem la bibliotecă și citim. Cine participă la activitate și e implicat, e premiat. Așa copiii abia așteaptă ziua de joi și întreabă <<doamna, când este joi, să mergem la bibliotecă?”. Dacă mai lipseau în timpul săptămânii, joi sigur nu lipseau.”, ne povestește Lili Anghel.

“E cea mai bună doamnă, chiar nu vreau să o pierd. Ne face surprize, jocuri, noi ne distrăm la școală. Luni e cea mai frumoasă zi pentru că venim la școală.”

Sara, elevă în clasa a ll-a

Multă vreme a oferit aceste cadouri din propriul buzunar. Apoi a fondat Asociația S.P.E.R. – Speranță, Performanță, Educație, Respect, prin care încearcă să obțină sponsorizări pentru a susține cât mai multe activități educaționale. Din banii asociației a cumpărat și cărțile care îi fascinează acum pe cei mici.

„Sărăcia reduce accesul la educație, copiii tind să părăsească școala, nu au modele care să îi motiveze să meargă la școală, ceea ce pe termen lung determina slaba calificare a locuitorilor, investitorii ocolesc această comunitate și implicit apare o rată mare a șomajului.

Noi vrem să oprim cercul acesta vicios, de aceea toate activitățile derivă din dorința noastră de a crea oportunități pentru oameni.”

Motivația învățătoarei vine din propria experiență de viață.

„Eu știu cât de important este ca cineva să te ajute, să creadă în tine. Am întâlnit în viață oameni care m-au descurajat, dar și oameni care m-au ajutat să devin ceea ce sunt acum.”

Liliana Anghel, învățătoare

“Provin dintr-o familie foarte modestă, dar părinții mei m-au crescut cu principii sănătoase și au dorit foarte mult ca eu să învăț carte, am întâlnit profesori care m-au sprijinit pe tot parcursul vieții mele de elev și eu vreau să întorc binele acesta pe care l-am primit, vreau să îl multiplic și să contribui și eu la o comunitate incluzivă.

Cel mai mult vreau să îi facem pe oameni conștienți de importanța educației, pentru că de aici pleacă tot. Unii oameni sunt atât de săraci încât se gândesc doar la ce să pună mâine pe masă, nu se mai gândesc să îi ducă pe copii la școală. Singurii pe care se pot baza copiii suntem noi, profesorii.”

„Doamna ne-a făcut salam de biscuiți și noi am ajutat-o. A fost prima dată când am făcut o prăjitură la școală. Ne aduce jocuri de la Teach și ne face o grămadă de surprize.”

Crina, elevă în clasa a ll-a

Profesorii care i-au schimbat destinul Lilianei sunt amintiți de această cu zâmbetul pe buze și cu emoție.

„O profesoară îmi spunea la școală <<fetița pe care o iubesc eu mult>>. Cum poți să te simți când cineva îți spune așa? Cât am fost la gimnaziu, nu a fost nicio problemă că eram romă. Ne jucam cu toții la un loc, romi și români.

Când am ajuns la liceu, a fost un șoc. Nu voia nimeni să stea cu mine în cameră.  Nu o să uit toată viața mea. Erau camere de 4 paturi, se făceau combinații de câte 4 și ultimele 3 rămase fără colegă au fost nevoite să stea cu mine.

După aceea le plăcea pentru că le ajutam la teme.

După ce am terminat liceul, voiam să dau la facultate și m-am întâlnit cu fosta mea învățătoare, i-am spus că vreau să mă angajez un an ca să strâng bani și mi-a zis că pot să mă angajez ca învățătoare pentru că sunt foarte multe posturi libere.

<<Vii la mine vara asta, te ajut să te pregătești, dai un test și apoi te angajezi.>> M-am dus de rușinea ei, nu mă gândisem până atunci să fac asta.

M-am pregătit, am luat 9,65 la test și când m-am dus să mă angajez, nu au vrut să îmi dea postul. Mi-au spus așa când am vrut să iau postul “se mai uită și culoarea feței, ce credeți, că posturile se dau oricui?”. Nici asta n-o să uit toată viața mea.

Până la urmă, deși eu deja luasem notă mare la testare, mi-au dat de făcut o împărțire, 52 : 25, am făcut, mi-au dat un post foarte departe, m-ar fi costat chiria cât salariul.

A doua zi am mers cu tata la inspectorat și a explicat că nu pot merge atât de departe. Și, până la urmă, pentru că au văzut că știu matematică, mi-au dat un post la Aprozi, la 5 kilometri de aici.

Plecam de la 8 dimineața de la casa părintească, mergeam cu trenul până la Budești și de la Budești mergeam o oră pe jos până la Aprozi. Așa am predat matematică 2 ani. Eu aveam 19 ani, copiii de clasa a Vlll-a aveau 14 ani și mă uitam la ei de jos în sus, dar am predat matematică și ei mă respectau. Atunci mi-am dat seama că eu asta voi face.”

Un alt fost profesor a îndemnat-o apoi să se înscrie la facultate. Așa a reușit să devină învățătoare și să ocupe un post la Budești. Într-un mediu în care copiii duc lipsă de modele, Lili se folosește de propria poveste pentru a-i motiva.

“Mi se pare că cel mai bun exemplu motivațional sunt eu, pentru că am plecat din același mediu ca ei și, uite, se poate.”

Liliana Anghel, învățătoare

Lili Anghel luptă zi de zi pentru binele comunității în care trăiește și pentru ca ea să devină un cadru didactic cât mai bun pentru elevii săi. Urmează cursurile de perfecționare organizate anual de Teach for Romania și învață cum să crească vizibilitatea asociației sale – S.P.E.R., astfel încât să le poată oferi celorlalți cât mai mult sprijin.

„Sustenabilitatea financiară a asociației e cea mai mare provocare. Câțiva prieteni au sponsorizat cu câțiva bani și trag de ei până reușesc să aplic la niște proiecte. O prietenă mă ajută cu contabilitatea, iar eu vin cu bani de acasă.

Planul este să facem un centru educațional, unde copiii să fie ajutați la teme, să se dezvolte emoțional, să fie consiliați, de asemenea părinții să fie ajutați, să organizăm cursuri de calificare. Acesta este visul meu. Sunt convinsă că o să reușesc.

Eu chiar cred că dacă vrei o lume mai bună, trebuie să contribui la crearea ei.”

***

Materialul face parte din proiectul „Împreună pentru educație”, derulat de Teach for Romania, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.

The post „Mi-au spus că se mai uită și la culoarea feței.” – Liliana Anghel, învățătoarea de etnie romă care a învins barierele și a transformat școala în bucurie appeared first on Cultura la dubă.

La o oră distanță de București, după ce am mers prin aglomerația centurii capitalei, am trecut pe lângă autostrada Soarelui, apoi pe lângă un câmp uriaș plin cu maci, și am ajuns în comuna Vlad Țepeș, din județul Călărași.

La școala din localitate l-am găsit la treabă pe Iulian Ruseanu, un tânăr profesor de sport și fost handbalist, căruia i s-a dus vestea în întreaga țară, pentru dedicarea și implicarea sa în prevenirea abandonului școlar. Nu ținea cursuri, ci căra câțiva saci cu cărți pentru a dota din nou biblioteca școlii, care a ars în urma unui incendiu, acum două luni.

Are 39 de ani și de 9 ani predă la școala din Vlad Țepeș, iar de un an și la școala din Dragalina, făcând zilnic naveta din orașul Călărași. De câțiva ani coordonează activitățile Asociației EM – Educație și Mișcare, prin care sprijină copiii din mediul rural și școlile din județ.

“Înainte să existe asociația, mai organizam pe plan local acțiuni de donații și profesorii aduceau ce puteau de acasă. Mai un bănuț, rechizite, alimente. Le adunam și le duceam la 3-4 familii care aveau nevoie.

Și, într-un an, la o serbare, aveam sobe pe timpul ăla, nu centrală, era viscol afară și un băiat, Silviu, venise cu adidașii rupți, ud fleașcă, se pusese lângă sobă să se încălzească.

Și zic: <<Măi, Silviu, tu ce îți dorești să îți aducă Moș Crăciun?>>

<<O pușcă și o minge>> parcă.

Am vorbit cu soția și i-am cumpărat noi cadoul. Și i l-am dus acasă, i-am spus că Moșul a rămas blocat în zăpadă, dar ne-a trimis pe noi cu cadoul. Iar el a zâmbit și a zis: <<Lasă, domnul, știu că Moșul meu ești tu>>.

Atunci a fost un click în mintea mea și am zis că dacă pot face asta pentru el, înseamnă că pot să fac pentru mai mulți, că sunt 2, că sunt 200…

Și de atunci am ajuns la 3500 de copii ajutați.”

Asociația EM a fost înființată de un fost coleg de handbal din adolescență – Radu Grigore, devenit între timp expert în fonduri europene. Pe când Radu ajuta șoala din Vlad Țepeș să câștige trei proiecte pe fonduri europene, Iulian Ruseanu organiza campanii de donații, activități cu copiii și profesorii și sprijinea familiile nevoiașe să meargă la școală.

Cei doi s-au unit și au dezvoltat cadrul legal prin care au putut să obțină mai multe donații și sponsorizări.

Prin proiectul Împarte, Educă, Donează, asociația mobilizează profesori din întreaga țară pentru a le face copiilor din mediul rural viața mai frumoasă. Iar copilul care l-a inspirat pe profesorul de sport a devenit, între timp, un exemplu pozitiv în comunitate.

“Silviu era marginalizat, nu avea nici îmbrăcăminte de școală, nici la învățătură nu era strălucit, se tundea mai rar. De atunci, copiii au aflat că datorită lui primesc cu toții cadouri de Crăciun, rechizite, băncuțe, etc. Iar de atunci Silviu este în centrul atenției clasei lui și a evoluat din toate punctele de vedere. Acum vorbește, se joacă fotbal cu copiii. Înainte stătea pe margine, nu se implica. Asta a fost una dintre satisfacțiile mele.”

Despre asociație atât elevii, cât și cadrele didactice, au doar cuvinte de laudă. Pe lângă cadouri, a ajutat câțiva copii să facă sport de performanță, iar pe cei bolnavi să fie operați peste hotare.

„De exemplu, o fetiță care nu avea esofag, a fost ajutată de asociație pentru a ajunge în Italia și i-a fost salvată viața.

Apoi, avem proiectele Crăciunul cu zâmbete și Iepurașul cu surprize, acum suntem la a 3-a ediție națională. Profesorii din toată țara donează pentru copii ca Silviu.

Noi ne ocupăm de transport, de logistică, de cărat și le împărțim copiilor de aici, de la Dragalina, din Modelu și alte câteva sate.

Am avut situații în care copiii nici nu știau că există Moș Crăciun și au întrebat: de ce ne dați astea?” – Iulian Ruseanu.

„Domnul profesor e alături de noi de 9 ani, iar de când a fost înființată Asociația EM, eu, ca învățătoare, sunt super mulțumită pentru că până atunci, noi, învățătoarele, cumpăram creioane, hârtii, materiale didactice, apoi dânsul ne-a ajutat cu toate. Plus mobilier, cadouri pentru copii, sunt multe. Copiii sunt foarte încântați. Avem alte materiale decât o simplă fișă pe care o făceam noi la imprimantă.” – spune Ioana Vlaicu, învățătoare.

„Ne-a implicat și în diferite activități – Împarte, Educă, Donează – am participat cu clasa, am strâns bănuți, am cumpărat alimente, am făcut pachete, le-am trimis prin Crucea Roșie și domnul profesor. Iar noi am câștigat atunci o tablă magnetică și copiilor chiar le-a plăcut. Am învățat nu numai să primim, ci și să oferim noi ceva.”, completează Elena Piștea, învățătoare.

În urmă cu două luni, din cauza unui fir supraîncins de la imprimantă, sala care găzduia cancelaria, biblioteca și clubul de lectură a ars. Profesorul de sport a fost primul care s-a ocupat de renovarea școlii.

“Asociația s-a implicat total. Și fizic și financiar. Primul ajutor a fost cu mușchi. A fost mult de muncă și, din păcate, a fost doar munca noastră. A fost o dezamăgire că doar noi, ca oameni, cu mâinile noastre, am refăcut această școală. Noi și 3-4 părinți.

Din păcate, comunitatea nu înseamnă să ne ajutăm, ci să îi ajutăm.

Cred că puține școli au norocul să aibă o astfel de asociație în școală. În afară de asociație, nu a făcut nimeni nimic pentru școală, nu am primit nicio măsuță, un scăunel. Tot ce vedeți aici e de la asociație.

Nu există buget pentru nimic în școli, nici măcar pentru zugrăvit.”, povestește directoarea școlii, Simina Bucur.

Pe de altă parte, doar propria familie știe cu ce sacrificii face Iulian Ruseanu toată această muncă voluntară. Are un fiu de 6 ani și petrece cu acesta mai puțin timp, atunci când ajută alți 3500 de copii. Și, inevitabil, apar și momente dificile, când simte că munca sa nu este apreciată.

“Sunt unii care au spus că nu au bani de rechizite, haine, încălțăminte. Le-am oferit aceste lucruri, au venit la școală, apoi părinții mi-au cerut bani să cumpere dero, că nu au cu ce să spele hainele. Le-am dat bani din buzunar și a doua zi copilul nu a venit la școală.

M-am dus la ei și i-am întrebat de ce nu a venit copilul la școală. Între timp, am aflat că respectivul părinte nu a cumpărat dero, a cumpărat țuică.

Practic, nu ai cum să te lupți cu toate piedicile. Uneori sunt prea multe. Mulți nu vor să fie ajutați, așa cum vrei tu să îi ajuți.

Într-un an am strâns diverse donații, vreo zece saci de diverse. Am găsit 7 familii. Și am calculat, cine are 5 copii, primește 5 conserve de pateu, cine are 2 copii, îi punem două conserve, că nu aveam nici noi așa multe.

Le-am dus cu microbuzul școlii la poartă și a doua zi s-au auzit vorbe în sat că a mâncat domn’ profesor 3 pateuri. Atunci mi-a venit să renunț.”

Colegii dascăli și exemplele copiilor care continuă să meargă la școală de drag, îl determină să continue. Profesorul de sport este cel care a înființat și clubul de lectură, unde o zi pe săptămână se adună cu elevii și citesc cărțile frumoase primite de la școli mai bogate din București.

„Înainte să citim, le dau o gogoașă, un suc, ce pot. Unii vin doar pentru gogoașă, dar e bine și așa, că ajung să citească și ei și să le placă.”

În cadrul unui proiect desfășurat de Teach for Romania, asociația a învățat cum să își elaboreze o strategie, cum să comunice în spațiul public sau să atragă sponsori. Iar dacă la acest capitol lucrurile se pot învăța, principala provocare pentru Iulian și pentru Asociația EM rămân, însă, chiar părinții din comunitate.

“Ne confruntăm cu lipsa de interes a părinților față de școală. Nu se implică să îi ajute la o temă, să se intereseze de nevoile lor, de situația lor, de note. Mulți nu au educație și serviciu, dar sunt și unii care au și tot nu îi interesează. M-am gândit că ar fi nevoie de niște cursuri pentru părinți, să le trezească aceste simțuri moarte.”

După câteva ore petrecute la Vlad Țepeș, l-am lăsat pe profesorul de sport așa cum l-am găsit, cărând cărți de la propria mașină.

În timp ce copiii se jucau pe uliță, Moș Crăciunul lor le reconstruia biblioteca unde vor fi din nou așteptați, cu gogoși, la Clubul de lectură.

***

Materialul face parte din proiectul „Împreună pentru educație”, derulat de Teach for Romania, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.

The post Profesorul de sport care mută școala din loc appeared first on Cultura la dubă.