Din juriul secțiunii Orizzonti au făcut parte cineaști celebri precum Isabelle Huppert (președintele juriului), James Gray sau Giuseppe Tornatore.

„Dedic acest premiu întregii echipe care a lucrat la acest amplu film, cu peste 40 de actori minunați. De asemenea, pentru că acest film amintește și despre viața sub un regim dictatorial dedic acest premiu tuturor oamenilor din lume aflați încă această situație, care caută demnitate, libertate și umanitate. Sper să aveți un An Nou așa cum am avut și noi.” – a spus regizorul Bogdan Mureșanu.

Povestea filmului începe pe 20 decembrie 1989 și se desfășoară într-un interval intens de 24 de ore.
Din 24 septembrie filmul va putea fi văzut în toate cinematografele din România. Lungmetrajul scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu a fost realizat în perioada 2021-2023.

„Am început proiectul cu „Cadoul de Crăciun” și am fost captivat mulți ani de ideea unei dezvoltări simfonice a acestei idei, și anume o zi neobișnuită, extraordinară care schimbă totul pentru personajele care nu sunt conștiente de asta. Am simțit că am ceva personal de spus într-o manieră suficient de originală pentru a fi considerată o nouă perspectivă și o modalitate caleidoscopică de a o relata.

În acest caz, o poveste multi-plot cu multe personaje ale căror povești se întâlnesc și se combină pe parcursul întregului film. M-a interesat umanitatea vieților mici expuse evenimentelor istorice mari și cum fac ele față sentimentului unei lumi care dispare.”, spune Bogdan Mureșanu.

Din distribuție fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş, precum și Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea  TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.

Boroka Biro şi Tudor Platon sunt directori de imagine, iar montajul a fost realizat de Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş.

Citește aici un interviu acordat de Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă în 2019.

The post “Anul Nou care n-a fost”, premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Orizzonti la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

Bogdan Mureșanu, cunoscut pentru scurtmetrajul “Cadoul de Crăciun” (2018), va fi prezent în competiția unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, cel de la Veneția, cu lungmetrajul “Anul Nou care n-a fost”. Filmul va face parte din secțiunea “Orizonturi”, iar anunțul a fost făcut azi de către Festivalul de la Veneția.

Un film hibrid realizat de regizorul Andrei Ujică, “TWST/ Things We Said Today”, a fost selectat de asemenea la Veneția, dar în afara competiției non-ficțiune.

“Anul Nou care n-a fost”/ “The New Year That Never Came” este o extensie a scurtmetrajului “Cadoul de Crăciun”, care i-a avut în rolurile principale pe Adrian Văncică și Ioana Flora și a explorat tema fricii de securitate în anii lui Ceaușescu, chiar înainte de prăbușirea regimului. Scurtmetrajul a fost premiat de Academia Europeană de Film în 2019 și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar.

De această dată, lungmetrajul prezintă mai multe povești de viață care se desfășoară înaintea Revoluției din 1989.

Din distribuție fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş, precum și Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea  TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.

Boroka Biro şi Tudor Platon sunt directori de imagine, iar montajul a fost realizat de Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş.

Citește aici un interviu acordat de Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă în 2019.

“TWST/ Things We Said Today”, un film hibrid realizat de Andrei Ujică, o coproducție România – Franța, are la bază imagini de arhivă cu prima vizită a trupei The Beatles în America. “Este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraș şi de primul ei concert pe Shea Stadium și este narat din perspectiva a doi adolescenţi.”

Potrivit comunicatului de presă transmis de distribuitorul Bad Unicorn, “Filmul este în întregime compus din materiale de arhivă din epocă (ABC, CBS, NBC etc.), filme de 8 mm din arhive personale și imagini ale concertului, care a fost înregistrat cu 14 camere de 35 mm, dar scos ulterior pe piața de home movies de către ABC, în copii de 16mm.

Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi și integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informații biografice din jurnalul lui Judith Kristen, excerpte dintr-o relatare autoficțională a lui Geoffrey O’Brien, precum și fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh. Titlul filmului, „TWST / Things We Said Today”, provine de la una dintre piesele Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poți întoarce dar nici nu-l poți uita.”

„Printre visurile mele din liceu au fost şi acestea: sǎ lucrez o datǎ cu o mare trupă de pop şi sǎ fac un film american. Dar tot așa, de-abia 50 de ani mai tîrziu am avut curajul să construiesc un film în jurul primului concert dat de cea mai mare formație din toate timpurile pe Shea Stadium. Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat în toamna trecută, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți”, declară Andrei Ujică.

Andrei Ujică, regizor și scriitor român, este cunoscut pentru filmul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), multipremiat la nivel internațional.

Filmul „TWST / Things We Said Today” este produs de Les Films du Camélia, Modern Electric Pictures și Tangaj Production, în co-producție cu ARTE France Cinéma și INA: Institut national de l’audiovisuel, cu sprijinul Eurimages, Fondation Cartier pour l’art contemporain, HfG / ZKM Filminstitut, Arte France, UPFAR-ARGOA, SACEM și Avanpost.

Montajul și sunetul sunt realizate de Dana Bunescu. Producători: Ronald Chammah, Anamaria Antoci, Andrei Ujică. Producători executivi: Nouredine Essadi, Anda Ionescu.

Festivalul Internațional de Film de la Veneția va avea loc între 28 august – 7 septembrie.

The post Filmul “Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, a fost selectat în competiția Festivalului de la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

Filmul său a adunat în jur de 70 de premii, printre care marele premiu al competiției internaționale Clermont-Ferrand International Short Film Festival, cel mai important festival de scurtmetraje din lume. A câștigat, de asemenea, premiul Academiei Europene de film pentru cel mai bun scurtmetraj și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiile Oscar.

Despre succes spune că i-a adus o avalanșă de trăiri, de la bucurie la nesiguranța că va mai putea produce ceva la fel de apreciat. Însă crede că ceea ce faci trebuie să fie, înainte de toate, reprezentativ pentru tine.

Bogdan lucrează de 4 ani la un film de animație, „Magicianul”. Scenariul este inspirat de o nuvelă pe care a publicat-o cu mai mulți ani în urmă.

Având în vedere că ultimii 2 ani i-a petrecut în mare parte călătorind, pandemia a adus o schimbare majoră în stilul lui de viață.

Bogdan, cum a fost anul 2020 pentru tine?

De la oribil în jos. Este super straniu, cred, pentru toată lumea. Poate în cazul meu s-a accentuat stranietatea. Vreme de doi ani am tot umblat prin lume și am stat mai puțin în București sau în România.

Inițial, schimbarea mi s-a părut simpatică, dar după o vreme n-a mai fost așa pentru că orizontul de timp în care estimăm că se va sfârși cu povestea asta este necunoscut. În curând se va face un an, iar un an din viața oricui e destul de mult.

E înspăimântător, dacă te gândești mai bine.

Care ar fi lecțiile pe care le-ai învățat în pandemie?

S-a cam dus spectacolul stradal, care era, se dovedește, foarte interesant și pitoresc. Și locurile lipsite de zarvă, de oameni, par pustiite.

Eu am trăit postcomunismul ăla sarac al anilor 90 și pandemia asta îmi aduce aminte, într-un fel sau altul, de acea perioadă.

Prin anii ‘90 erai cam de vârsta pe care o am eu acum. Cum arăta viața ta la 20 de ani?

Era o perioadă ușor atroce. Părea că după comunism se deschide o întreagă lume de posibilități. Și n-a fost așa deloc. A fost o perioadă sumbră.

Deci a fost dificil ca experiență să fii tânăr atunci?

Da, în primul rând nu erau bani deloc. Nu erau informații. Noi vedeam muzica la câteva emisiuni TVR sau la niște posturi de radio care difuzau o muzică extraordinară pe atunci, dar nouă, complet nouă. Nu se auzise așa ceva.

Să asculți trupe de punk pe care în comunism era aproape imposibil să le auzi și dintr-odată să fie accesibile.

Ceva similar îmi povestea mama. Prima dată când a auzit Iron Maiden a fost o experiență extraordinară. Acum, pentru mine, muzica lor e la un click distanță.

Da, e mult mai ușor acum. Poți să cauți orice, dar nu se compară cu sentimentul de a asculta Noir Désir sau Sonic Youth când aveai 19 ani, prin `92-`93.

Să asculți chestia asta la radio, la miezul nopții și să auzi pentru prima dată tipul ăla de sunet… era un soi de mică epifanie.

Pentru că venea încărcată cu un întreg bagaj. Nu numai sonic, ci pur și simplu cu un fel nou de a privi lumea, un mesaj, un conținut, o atitudine.

E interesant pentru că atunci, neavând accesul pe care îl avem acum la muzică, era și un apetit mai mare cred, și puneai mult mai multă valoare pe asta.

Era și o chestiune care te definea. Pe de altă parte și lumea era foarte dihotomică, adică ori erai depechar ori erai rocker.

Internetul a adus cu sine și un soi de nuanțare, teribil de bună. Noi vorbim acum despre grupuri țintă, nișe. Totul este fărâmițat, nu mai este dihotomic.

Și muzica e la fel, e un melanj. Cred, totuși, că Facebook-ul e un soi de întoarcere la o lume binară în care nu mai există nuanțe, dar sper să mă înșel și să fie trecătoare maniera asta de a împărți lumea numai în două – cei care sunt cu noi vs cei care sunt împotriva noastră.

Asta e ceva rău?

E imposibil de spus ”Este bine sau rău”. Așa stau lucrurile pentru că și aici e o serie întreagă de inferențe: da, sigur, s-a liberalizat totul, bineînțeles cu liberalizarea a venit o monedă destul de ieftină a ceea ce înseamnă creativitate, un melanj.

Și părți bune, pentru că acum nu mai poate să fie totul în alb și negru, nu mai gândești în categorii atât de frânte. Dar trebuie să sapi mai mult acum după lucruri de valoare.

Se produc mult mai multe lucruri și e o pletoră de produse culturale acum.

“Se produce mult, probabil mai mult ca niciodată. De aia e și greu. Toată lumea vrea să devină un nume. Faima de 5 minute anunțată de Warhol.”

Bogdan Mureșanu, regizor

E generalizată această idee că românii nu consumă destulă cultură. De ce crezi că e așa? Ce soluții avem pentru a rezolva problema aceasta?

Bun, hai să vedem cine zice lucrurile astea. Mi se pare tare important să știi cine spune niște lucruri și pe ce se bazează când spune asta (nr. Barometrul de Consum Cultural anual, realizat de INCFC; statisticile Eurostat).

Eu nu zic că nu-i adevărat, atenție. Dar sunt mai precaut. Hai să vedem: Există cinematografele în care să se consume cinema, există librăriile în micile orașe?

Există sălile de concerte în alte orașe decât București? Mă îndoiesc.

Românii consumă puțină cultură pentru că statul român este impermeabil la orice act cultural, nu-l sprijină, ba, dimpotrivă, îl termină, pe cât posibil.

“Ministerul Culturii a fost condus în mare parte de persoane care nu au nicio prestanță culturală, pe care nu-i știe nimeni și care la rândul lor nu știu ce să facă, în contextul ăsta, care e unul complicat.”

Vreme de 30 ani modelele noastre au fost nefuncționale din orice punct de vedere. Și cu toate astea le susținem în permanență și aici e o problemă. Nu mă întreba cum se rezolvă asta. Nu știu, n-am un răspuns.

Te-ai gândit vreodată să pleci din România de tot?

Da, de multe ori. Și de aceea am rămas. Am fost atât de mult călător încât nu mai consideram că e necesar să plec. Au fost ani de zile în care mai curând am dormit prin avioane și am la fel de mulți prieteni în toată lumea cum am și în București.

Mă consider foarte adaptat lumii dinainte de pandemie.

“Mi se potrivește mult mai bine decât lumea din ‘90 în care eram de vârsta ta acum. Mă simt mai mult ca la 20 ani acum decât atunci. Abia aștept să se termine pandemia, să revin la călătorii.”

Hai să ne raportăm puțin la ce faci tu. Cum a venit dorința să faci film?

Am citit deunăzi un articol al unui critic de film din România, pe care îl simpatizez, și la un moment dat spunea despre un regizor: „Nu există nimic mai repulsiv decât un literat ratat care vrea să facă film.” M-am gândit că ar putea fi și cazul meu.

Deci asta n-a fost prima pasiune, a venit ulterior.  Care a fost parcursul?

Cărțile îmi plăceau mai mult, îmi plăceau mai mult literatura decât filmul. Habar n-am, nu știu  de ce. Dar la un moment dat a început să-mi placă și filmul.

Ai spus într-un interviu al tău că ai fost jurnalist, dar n-ai elaborat prea mult. Cum ai ajuns de la jurnalism la film?

Am fost și jurnalist. Dar am trecut prin ceva care e mai aproape de film, prin scenariu. Și nici nu știu dacă am ajuns la film. A face unele filme nu înseamnă că ai ajuns la film, nu cred. Încerc să ajung la film.

E interesant, consideri că n-ai ajuns să faci film având în vedere că ai avut un succes destul de mare cu ”Cadoul de Crăciun”?

Păi da, dar una e succesul și alta e valoarea. Sunt lucruri diferite. Cele două nu coincid, nici nu sunt opozabile. Succesul e cumva complet exterior.

Cum faci diferența între succes și valoare, având în vedere că ambele sunt determinate de factori exteriori?

În primul rând trebuie să te gândești ce fel de succes e. Valoarea oricum e atașată unui „ceva” de niște instanțe culturale. Acolo se hotărăște valoarea.

E posibil să existe lucruri valoroase, dar nevalorificate, știi? Mă gândesc mereu aici la Arcimboldo (nr. Giuseppe Arcimboldo, pictor italian, 1526 – 1593). Gândește-te că el a fost valorizat abia peste 300 de ani.

Cum te-ai raportat, totuși, la acest succes?

În primă instanță m-am bucurat. Au fost și momente în care a fost înspăimântător. De ce zic că e înspăimântător?

Pentru că simți că îți scapă lucrurile, te gândești că n-o să mai fii în stare să faci niciodată ceva de genul ăsta. Apoi te gândești că ai fost născut pentru asta, îți trec tot felul de lucruri prin minte.

Apoi te gândești că ești super talentat și le meriți pe deplin. E o avalanșă. Și multe din lucrurile astea nu sunt ușor de gestionat, dar nici nu sunt un blestem, nu vreau să mă plâng.

E incredibil că se poate întâmpla asta cuiva și că mi s-a întâmplat mie. După care ajungi să fii și rezonabil și să-ți dai seama că este exterior. Dacă vei mai face ceva … până la urmă trebuie să faci ceva ce ți se pare ție că te reprezintă, în primă instanță. Să fie valoros din punctul de vedere al onestității.

După care vin și alte moduri de a verifica dacă un lucru pe care-l faci tu este receptat cum se cuvine. Dar asta trebuie să fie adiacent, nu trebuie să te gândești la asta.

Lucrezi la ceva acum?

Da, la o animație, de 4 ani. Scenariul este după o nuvelă pe care am publicat-o cu mulți ani în urmă. Iată că literatura pe care am scris-o acum mulți ani ajunge într-un film.

După ce o termin îmi voi da seama dacă e valoroasă, dacă a reușit să capteze ce voiam eu să spun. Să zicem că e mai ușor să-ți dai seama dacă o animație e bună, dacă vizual te impresionează. Bănuiesc că poți să-ți dai seama măcar de complexitatea tehnică. 

La film e ca la muzică, trebuie să rămâi cu ceva care e greu de definit în cuvinte, dar care persistă în tine, care dă naștere unor gânduri, dar redevine o stare și tot așa.

De ce animație?

Și fiica mea studiază animație la Londra și face animație. Cred că a fost o chestie între mine și ea. Când era mică mergeam împreună să vedem animații și era spațiul nostru comun.

Cred că a rămas acolo undeva zona asta de recuperat.  Nu știam, când m-am apucat de animație, că e atât de complicat și iată, de 4 ani durează și sper ca la anul să se termine.

Lucrezi împreună cu fiica ta la asta?

Nu. Ea face altă tehnică, stop motion, n-am fi putut colabora aici.

Crezi că te vei axa pe animație de acum? Vei mai face film? Poate un lungmetraj?

Îți doresti chestia asta?

Îmi doresc să fac ceva când povestea e atât de presantă în mine încât ajunge să mă chinuiască dacă nu o spun mai repede.

Nu pot spune că vreau sa fac lungmetraj ca să fac lungmetraj, nu înțeleg chestia asta. Eu pot să trăiesc foarte bine, liniștit și fără sa fac un lungmetraj. Nu am o presiune de a face un lungmetraj.

“Mie chiar îmi plac scurtmetrajele, by the way… Decât un lungmetraj prost, prefer niște scurtmetraje bune.”

Dar sper să ajung în punctul în care o poveste din mine să necesite mai mult timp de expresie, să fie presantă și să mă facă să filmez acel lungmetraj.

Pe lângă film, faci și altceva? Ai alte proiecte care poate nu te satisfac pe tine personal, dar te ajută să te susții?

Da, sigur că da. Mai fac și pe producătorul de film. Produc tot felul de documentare, câteodată spoturi publicitare, acum un scurtmetraj pentru un amic.

În general, încerc să fac lucrurile care-mi plac, să mă implic în lucrurile care au ceva de spus. Dar poate ai observat că în anul ăsta al pandemiei e mai greu să faci atâtea nazuri.

Nu știu dacă îmi voi permite să continui viața asta care e luxoasă, cum zic maneliștii. Să faci doar ce îți place a funcționat până acum. Cred că a venit timpul să mă ajustez puțin și să fac și lucrurile care nu-mi plac.

Nu ai făcut compromisuri până acum?

Cum să nu faci compromisuri?

“Am făcut o grămadă de compromisuri. Am lucrat 10 ani în advertising și de multe ori detestam, cel puțin la început. N-am vrut să fiu acolo, am fost forțat, ca să fac ceva.”

Apoi am găsit niște lucruri care sunt destul de… nu neapărat  bune, dar, uite, faptul că trebuie să generezi idei ca să trăiești e un lucru greu.

M-am bucurat că la final, când am încheiat socotelile cu advertising-ul m-am achitat cu bine de jobul acela care era destul de dificil. Nu e atât de ușor să faci asta for a living. Să scornești idee după idee și să le mai aprobe și o companie.

Cât e vorba despre vocație și cât despre muncă, studiu și experiențe anterioare în cazul tău?

Vocație… te duce într-o zonă de clișeu, știi? Nu știu cum este să ai vocație către ceva. Nu cred că există așa ceva. Cred că există niște povești care te cheamă, care te rod, care te fac să le spui. Și atunci trebuie s-o spui. Și ca să le spui, da, ai nevoie de niște lucruri, cum ar fi talent. Poți sări peste talent, dar e bine să-l ai.

E limpede că-ți trebuie ceva experiență de viață și o curiozitate. Să vezi cum se exprimă semenii tăi, cum vorbesc ei.

La film, ca să fii regizor, trebuie să știi să spui scurt ce vrei. Să fii pretențios și să aștepți să ți se îndeplinească dorințele. Să fii răsfățat și dictator, să ceri mult, câteodată chiar imposibilul.

Uite, în literatură nu trebuie să fii dictator, în literatură trebuie doar să fii confortabil cu tine și cu singurătatea ta, ceea ce iar, e destul de greu.

Iar la tine a fost o trecere de la solitaritate la dictatură?

Descoperi că ai niște calități atunci când le testezi. Eu nu-mi închipuiam, nu am putut testa asta decât atunci când am făcut-o. Nu știam că pot fi dictator. Mi se spunea însă.

Apropiații îmi spuneau că promiteam să fiu un bun dictator. Dar bănuiesc că, într-o țară condusă sub dictatură vreme de 50 de ani, mai toți cetățenii ei pot fi apți pentru funcția asta.

The post Bogdan Mureșanu, regizor: “Statul român nu sprijină actul cultural, dimpotrivă, îl termină.” appeared first on Cultura la dubă.

Anunțul nominalizărilor a fost făcut în urmă cu scurt timp și, din păcate, “Cadoul de Crăciun” devine al doilea film românesc care ratează o nominalizare la Oscar, după ce a fost cuprins, totuși, pe lista scurtă.

Un singur alt film românesc a mai ajuns pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar, în 2013. Este vorba despre lungmetrajul După dealuri, regizat de Cristian Mungiu, la categoria cel mai bun film străin.

„Cadoul de Crăciun” s-a bucurat de un imens succes în întreaga lume, primind peste 53 de premii internaționale, printre care, cel mai important, premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurtmetraj al anului 2019.

Cadoul de Crăciun” spune povestea unei familii de români, din ultima noapte înainte de căderea comunismului, când copilul familiei îi trimite o scrisoare lui Moș Gerilă, în care îi cere să-i îndeplinească dorința tatălui său, de a îl vedea mort pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Părinții, interpretați extraordinar de Adrian Văncică și Ioana Flora, trăiesc cu teama cu care au trăit românii vreme de peste 40 de ani, teama de Securitate, de vecinii turnători și de posibilitatea de a merge la închisoare, chiar și fără motive întemeiate.

De remarcat că performanța acestui film vine la 30 de ani de la căderea comunismului în România, iar cel care semnează imaginea este un tânăr născut după revoluție – Tudor Platon.

Trailerul scurtmetrajului „Cadoul de Crăciun”

The post “Cadoul de Crăciun” nu a fost nominalizat la Premiile Oscar appeared first on Cultura la dubă.

Lista finală va conține 5 titluri, iar aceasta va fi făcută publică pe 13 ianuarie 2020, urmând ca Premiile Oscar să fie decernate pe 9 februarie 2020.

Nominalizarea scurtmetrajului lui Bogdan Mureșanu vine la scurt timp după ce acesta a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj al anului, oferit de Academia Europeană de Film.

De altfel, “Cadoul de Crăciun” s-a bucurat de un imens succes în întreaga lume, primind până acum 53 de premii.

“Cadoul de Crăciun” spune povestea unei familii de români, din ultima noapte înainte de căderea comunismului, când copilul familiei îi trimite o scrisoare lui Moș Gerilă, în care îi cere să-i îndeplinească dorința tatălui său, de a îl vedea mort pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Părinții, interpretați extraordinar de Adrian Văncică și Ioana Flora, trăiesc cu teama cu care au trăit românii vreme de peste 40 de ani, teama de Securitate, de vecinii turnători și de posibilitatea de a merge la închisoare, chiar și fără motive întemeiate.

De remarcat că performanța acestui film vine la 30 de ani de la căderea comunismului în România, iar cel care semnează imaginea este un tânăr născut după revoluție – Tudor Platon.

Trailerul filmului:

The post Scurtmetrajul “Cadoul de Crăciun” a fost selectat pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar appeared first on Cultura la dubă.