Aici, Kool Herc a pus în practică tehnica “merry-go-round”, care consta în două copii ale unui disc, redate în același timp pe două pick-up-uri, astfel încât publicul să poată auzi aceeași parte a unei melodii de mai multe ori. Fragmentul care antrena mulțimea cel mai mult, numit “break,” repetat de mai multe ori de către DJ, a luat numele de breakbeat. Ușor de dedus că de aici s-a născut și breakdance. 

Contextul social este unul sumbru: sărăcie, violență, segregare a cartierelor defavorizate ale New-York-ului, găști. Din ruinele unui cartier, câțiva tineri au construit o mișcare culturală.

Un alt pionier, Afrika Bambaataa, a definit cele patru pietre de temelie ale mișcării Hip-Hop – DJ-ing, MC-ing, Breakdance, Graffiti. El include și un al cincilea element: ”having fun” – DJ-ul încurajează tinerii comunităților sărace ale New-York-ului să schimbe violența cu muzică. Înființează Universal Zulu Nation, care funcționează sub motto-ul “Peace, Love, Unity & Having fun.”

Al treilea pionier al Hip-Hop-ului este considerat Grandmaster Flash – cel care a perfecționat tehnica lui DJ Kool Herc, care a inovat tehnicile DJ-ing-ul. Mai multe despre el mai jos.

În primii ani, muzica Rap era rudimentară – instrumentale simpliste, care foloseau, de cele mai multe ori fără să ceară voie cuiva, părți din melodii disco, funk, etc. peste care MC-ul (Master of Ceremony / Mover of Crowds / Mic Checker) cânta niște rime simpliste prin care îl lăuda pe DJ, în primă fază, apoi pe sine. Versurile erau despre distracție, dans, simple. Primul hit al muzicii rap coincide cu primul album – Sugar Hill Gang. Rapper’s Delight a fost lansat pe undele radio în septembrie 1979 și a intrat rapid în heavy rotation. Anul următor a apărut și discul pe piață, marcând astfel, un fel de oficializare a muzicii rap.

Anii ’80 au marcat apariția multor artiști și trupe care încercau să reproducă succesul celor de la Sugar Hill Gang. Această paradigmă avea să se schimbe în 1982, când Grandmaster Flash and The Furious Five lanseasă The Message – marcând astfel un punct de cotitură în muzică. The Message a ieșit complet din rețeta versurilor simpliste și cu subiecte vesele sau laudative, în schimb vorbește despre societate, sărăcie, atinge chiar și tema integrității mentale. 

Atunci, ascultătorii au înțeles că este vorba despre mai mult decât doar un curent trecător și superficial. Muzica rap a început să fie luată în serios și de casele mari de discuri din Statele Unite ale Americii. 

Un an mai târziu, Run DMC a făcut o altă revoluție cu primul lor super-hit, It’s Like That. Până în acel moment, imaginea trupelor hip-hop era una a costumelor cu paiete, ștrasuri, inspirate din universul Disco. Trupele arătau mai degrabă ca The Village People decât ca ascultătorii lor. Run DMC a schimbat asta, afișându-se în pantaloni negri, jachete de piele, pălării Kangol și pantofi Adidas Superstar fără șireturi. Ascultătorii muzicii rap, deodată, au început să se regăsească în imagistica culturii hip-hop. Uniforma trupei Run DMC o puteau vedea pe stradă, chiar o puteau purta. Run DMC reprezintă superstarurile anilor 1980 în hip-hop. 

Oricât de bine ar fi sunat melodiile Run DMC, versurile încă erau relativ simple. Rakim a schimbat asta. În 1987, Eric-B & Rakim lansau albumul I ain’t no Joke, care urma să reprezinte încă un punct de cotitură. Versurile MC-ului Rakim erau complexe, avansate. Cuvintele din interiorul versurilor rimau între ele, versurile erau mai lungi, spuneau povești și incitau ascultătorul în același timp. 

Say indeed and I’ll proceed ’cause my man made a mix
If he bleed, he won’t need no Band-Aid to fix
His fingertips, so I rhyme until there’s no rhymes left
I hurry up, because the cut will make ’em bleed to death
But he’s kicking it ’cause it ain’t no half stepping
The party is live, the rhyme can’t be kept in-
Side of me, erupting just like a volcano

Eric B & Rakim – Eric B is President

În același timp, cultura hip-hop devenea un fenomen internațional. Un aport imens la această răspândire l-a avut trupa Beastie Boys, care, prin stilul neconvențional, apropiat de muzica punk, a popularizat muzica rap și în rândul tinerilor albi. Astfel, mass-media a început să vorbească în termeni laudativi despre muzica respectivă. Concertele lor din Europa, Asia și America de Sud, erau sold-out. 

Public Enemy a făcut ca această cultură să treacă dincolo de statutul de “mișcare”, făcând muzică cu mesaj politic. Mesajele lor anti-sistem, revoluționare, contribuie la imaginea complexă pe care această muzică a căpătat-o de-a lungul anilor.

Epoca de aur în hip-hop a început în 1988. Până în 1994, întreaga planetă a putut vedea apariția sau consacrarea unor nume precum Big Daddy Kane, Public Enemy, KRS One, NWA, 2Pac, The Notorious BIG, A Tribe Called Quest, De La Soul, Snoop Doggy Dogg, Gang Starr, etc.

Anii ‘90 sunt marcați de multe evenimente, majoritatea discografice, la care întreaga planetă a fost martoră, care au revoluționat felul în care percepem muzica. Urmează o listă:

• 2 Pac reprezintă un val imens care va zgudui lumea, de la discografia sa complexă, variată, aproape perfectă, la atitudinea de golan, la moartea lui în 1996, la doar 25 de ani.
• The Notorious BIG aka Biggie Smalls, care a arătat că poți să fii șarmant și dacă nu arăți bine, că muzica rap nu e doar pentru golani, că o melodie să placă atât femeilor cât și bărbaților. Versurile și delivery-ul complet originale și inteligente au marcat atât ascultătorii, cât și urmașii rapperi.
• Coasta de vest a Statelor Unite a popularizat Gangsta-Rap-ul prin NWA, Snoop Doggy Dogg, Bone Thugz n Harmony, etc. Brusc, New-York-ul a căzut pe un loc secundar în spatele G-Funk-ului specific coastei de vest. 
• Răspunsul New-York-ului a venit din Staten Island, prin Wu Tang Clan – o trupă cu 9 membri, cu un sound unic, special, agresiv, cu inspirații din filme cu Kung-Fu.

• Mișcarea de emancipare feminină în hip-hop începe odată cu lansarea piesei U.N.I.T.Y. de către Queen Latifah în 1993, o melodie concentrată în jurul lipsei de respect cu care se confruntă femeile în societate și în muzica rap. 

• Nas uimește cu albumul său de debut, Illmatic, în 1994.
• Jay-Z lansează primul lui album, Reasonable Doubt, în 1996.

• Conflictul Est-Vest s-a finalizat tragic, cu moartea celor mai importanți doi rapperi ai vremurilor: Tupac Shakur a murit în septembrie 1996, iar Notorious BIG în martie 1997.

• La sfârșitul anilor ‘90, toți ochii se îndreaptă asupra lui Eminem, care atrage atenția prin versurile controversate, dar și prin producția muzicală asigurată de Dr. Dre. Un an mai târziu, în 2000, iese pe piață The Marshall Mathers LP al lui Eminem, care îl va consacra pe poziții fruntașe în toate topurile, subiective sau obiective. Acesta va deveni cel mai bine vândut album rap din toate timpurile, iar Eminem cel mai de succes rapper – The Recording Industry Association of America (RIAA) certifică peste 227 milioane de unități vândute.
• Deja cultura hip-hop domină peisajul popular urban în toată lumea: filme, modă, afaceri, etc.

În 2003 apare albumul de debut al lui 50 Cent – Get Rich or Die Tryin, care a luat cu asalt lumea. Anul acela, mega-hit-ul In The Club putea fi auzit peste tot, la orice moment. 

Kanye West face valuri importante cu primul său album, The College Dropout în 2004. 

Deja sub-genurile muzicii rap sunt din ce în ce mai clare: există rap comercial, mumble-rap, gangsta-rap, conscious rap, emo-rap, etc.

Câțiva au reușit să treacă peste aceste limitări și să împace mai multe categorii de ascultători: Jay-Z, Eminem, Kanye West, etc.

Până la sfârșitul deceniului, hip-hop-ul trece printr-o perioadă flashy, colorată, a hit-urilor, o perioadă dominată de un sound ușor digerabil, influențe RnB, etc.

Următoarea revoluție nu este una bruscă. Treptat, cimentându-și pozițiile, Trio-ul Drake, J-Cole, Kendrick Lamar domină al doilea deceniu al secolului XXI. Versuri inteligente, instrumentale provocatoare, albume conceptuale, toate combinate cu turnee sold-out și concerte spectaculoase. 

Pe de altă parte, o altă mișcare imposibil de ignorat este trap-ul, care indiferent de controversele pe care le naște acum, are la rândul său un public numeros, tânăr, ușor de influențat. La fel de tineri erau și primii oameni care mergeau la primele petreceri hip-hop, acum 50 de ani. Așa că nu știm încotro va duce și acest fenomen.

Cert este că hip-hopul e o muzică în continuă dezvoltare și extindere, un organism viu care se arată în diverse forme, unele bune, altele mai puțin bune.

Ceea ce a început ca o mișcare de stradă a devenit o cultură iubită la nivel mondial, în care numeroase generații s-au regăsit. În cel mai rău caz, poate fi privită ca o afacere. În cel mai bun caz, o formă de artă. Hip-Hop-ul nu a inventat nimic, de fapt. A re-inventat, în schimb, cultura populară.

The post 50 de ani de Hip-Hop: de pe stradă în mainstream appeared first on Cultura la dubă.