Cariera sa impresionantă include apariții pe cele mai importante scene ale lumii, în țări precum Japonia, China, Germania, Italia și multe altele. Formată la una dintre cele mai prestigioase școli de balet din Europa de Est, Ganna Muromtseva este apreciată pentru eleganța sa, forța dramatică și rafinamentul tehnic.

Din 2022, artista face parte din Baletul Național al Ungariei, unde a interpretat roluri memorabile în producții precum „Lacul lebedelor”, „Don Quijote”, „Spărgătorul de nuci” și „5 Tangos,” demonstrând o versatilitate artistică remarcabilă.

Repertoriul său cuprinde cele mai importante titluri ale baletului clasic, iar prezența sa a fost remarcată în publicații internaționale de prestigiu precum Dance Europe (Londra), Dance Magazine și Clara (Japonia). De-a lungul carierei, a fost distinsă cu premii importante, printre care Crystal Shoe și Dance No Borders.

Spectacolul simbol al baletului romantic, pe muzica lui Ceaikovski, va prinde viață prin talentul remarcabil al soliștilor şi corpului de balet de la Ukrainian Classical Ballet – companie renumită pentru interpretările sale de înaltă ținută artistică.

„Lacul lebedelor” este o poveste despre iubire, destin și sacrificiu, în care prințul Siegfried se îndrăgostește de frumoasa Odette, o prințesă transformată în lebădă de către un vrăjitor malefic. Povestea lor tragică este spusă prin mișcare, lumină și armonie, într-un regal vizual și sonor cu costume somptuoase și decoruri spectaculoase.

Bilete pe Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, Startickets.ro şi DynamicTicket.ro, la casa de bilete a Sălii Palatului şi la Sala Dalles.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “Lacul Lebedelor”, cu balerina ucraineană Ganna Muromtseva, pe 2 februarie la Sala Palatului appeared first on Cultura la dubă.

Francesca Velicu, solistă la English National Ballet, a fost distribuită în rolul principal din “Giselle”, unul dintre cele mai râvnite roluri în lumea baletului.

Spectacolul este o reinterpretare modernă a baletului “Giselle”, coregrafia este semnată de britanicul Akram Khan, iar decorurile sunt concepute de un câștigător al Premiului Oscar – scenograful Tim Yip. Muzica este compusă de Vincenzo Lamagna, o adaptare după lucrarea originală compusă de Adolphe Adam, și interpretată live de English National Ballet Philharmonic.

Spectacolul a fost sold-out la primele reprezentații din 2018. Presa internațională de specialitate a descris spectacolul conceput de Akram Khan drept o “capodoperă” a secolului 21.

Atunci, rolul principal a fost interpretat de Alina Cojocaru, cunoscută din trecut drept cea mai bună balerină în rolul Giselle, varianta clasică.

Acum, spectacolul se reia cu o nouă distribuție, iar Francesca Velicu este una dintre solistele alese pentru rolul principal.

Reprezentațiile cu Francesca Velicu în rol principal vor avea loc pe 21 și 27 septembrie 2024, la Sadler’s Wells.

Francesca Velicu a primit în 2018 prestigiosul Premiu Olivier pentru performanță extraordinară în dans, echivalentul premiului BAFTA în cinematografie.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, balerina a vorbit despre începuturile carierei sale, trecerea de la Opera Națională București la English National Ballet și despre sacrificiile pe care trebuie să le facă un copil care alege performanța în balet.

“De când am ajuns aici am lucrat foarte mult dans contemporan. În companiile internaționale se face foarte mult dans contemporan, nu prea se mai face doar balet clasic și atât. Lumea a evoluat, deja publicul știe toate spectacolele clasice, e normal să încerci și lucruri noi.

Bineînțeles, la noi, în România nu prea se face dans contemporan, mai ales la Operă. Așa că a fost ceva foarte nou pentru mine.

Și am fost foarte suprinsă pentru că nu credeam că mă voi descurca atât de bine, dacă în România nu făcusem. Dar Premiul Olivier a fost pentru dans contemporan. Abia ajunsesem aici, era al doilea an, a fost foarte neașteptat premiul, nu m-am gândit niciodată la așa ceva.

Noi, dansatorii, nu ne gândim foarte mult la premii pentru că nu există așa multe premii în dans. Ne gândim mai mult la roluri, să dansăm pe scene mari, dar nu la premii.

Ce sfat ai avea pentru fetele care își doresc să devină balerine? Dar pentru părinții care le împing către asta?

Pentru fete – să fie sigure că asta vor să facă, să se țină de treabă, să muncească și să fie încrezătoare. Dar nu sunt de acord cu ideea ca părintele să împingă un copil să facă ceva. Cred că poate funcționa doar pentru o perioadă de timp, apoi când copilul crește își dă seama de ceea ce își dorește el cu adevărat.

În caz meu a fost perfect, am vrut și eu și părinții.

Tu cum te vezi peste 10 ani?

Nu știu, scopul e să ajung cât mai sus, la rank-ul de prim-solistă și am o grămadă de balete pe care vreau să le dansez. Spre asta mă îndrept.”, declara Francesca Velicu pentru Cultura la dubă în 2021.”

Citește interviul integral AICI.

The post Balerina Francesca Velicu va dansa în rolul “Giselle” la English National Ballet appeared first on Cultura la dubă.

La 42 de ani, Alina Cojocaru, una dintre cele mai apreciate balerine ale tuturor timpurilor, este din nou în atenția presei internaționale, de data aceasta cu o dublă ipostază. Va produce un spectacol de balet complet, ca artist independent, și va dansa rolul principal.

Cojocaru transpune în pași de balet povestea filmului “La Strada”, regizat de Federico Fellini în 1954, iar cu această ocazie New York Times i-a dedicat un material special.

“Este posibil ca o balerină extraordinară să preia controlul asupra destinului său, în afara unei companii, și să găsească o nouă expresie creativă satisfăcătoare? Alina Cojocaru, o fostă prim solistă a Royal Ballet și a English Ballet și o adorată invitată specială a marilor companii din lume, încearcă, cu siguranță.”, titrează New York Times în deschiderea interviului cu Alina Cojocaru.

Alina Cojocaru va interpreta rolul Gelsominei, o tânără dintr-o familie cu posibilități modeste, vândută de mama ei unui violent om de afaceri, Zampano. Coregrafia este semnată de Natalia Horecna, iar muzica va conține extrase din coloana sonoră a filmului “La Strada”, compusă de italianul Nino Rota.

Spectacolul va avea premiera pe 25 ianuarie la Sadler’s Wells Theatre din Londra. Detalii și bilete AICI.

Alina Cojocaru a devenit artist independent acum 24 de ani. De atunci a continuat să danseze la cel mai înalt nivel, făcând pauze doar în cele două perioade în care a devenit mamă a două fetițe.

În 2016, ea a părăsit definitv România în urma unui scandal cu tente xenofobe, stârnit de angajații Operei Naționale București.

The post Alina Cojocaru, producător și rol principal în spectacolul de balet “La Strada”, inspirat de filmul lui Fellini appeared first on Cultura la dubă.

Regia și coregrafia sunt semnate de Oleg Danovski, întemeietorul școlii românești de balet modern, decedat în 1996, iar adaptarea adaptarea și punerea în scenă sunt realizate de Oleg Danovski Jr., fiul marelui dansator și coregraf.

Costumele sunt realizate de Viorica Petrovici, decorurile de Adrian Damian, iar conducerea muzicală îi aparține dirijorului Iurie Florea.

Primele trei reprezentații sunt deja sold out.

Distribuția pentru premiera din 19 noiembrie: Odette / Odile: Cristina Dijmaru, Siegfried: Bogdan Cănilă, Rothbart:
Cristian Șușu, Bufonul: Riku Kawanishi, Pas de trois: Erina Yoshie, Arata Yamamoto, Ada Gonzalez, Patru lebede mici: Erina Yoshie, Diana Gal, Kana Arai, Amyra Badro, Patru lebede mari: Greta Niță, Marina Gaspar, Adina Manda, Julia Baro, Solo spaniol: Julia Baro, Egoitz Segura, Solo napoletan: Diana Gal, Stefano Nappo, Solo ceardaș: Andrea Caleffi, Ionuț Diniță, Solo mazurka: Andrada Pătrânjel, Sergiu Dan Mirese: Katrin Kennedy, Karen Saito, Maria Gogonea, Octavia Cristea, Regina: Alexandra Gavrilescu, Pretendenta: Margaux Chesnais, Wolfgang: Luca Gabriel

Balet în patru acte de Piotr Ilici Ceaikovski, cu participarea Baletului și Orchestrei Operei Naționale București.

Titlu de referință în istoria baletului, „Lacul lebedelor” a avut premiera mondială pe 20 februarie 1877, la Teatrul Bolshoi din Moscova, unde nu a fost bine primit, abia în 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.

Povestea din spatele celei mai celebre dintre compozițiile de balet este una cât se poate de captivantă și a reprezentat, de-a lungul timpului, subiectul de discuție al multor critici. Unul dintre fondatorii baletului rusesc, Fyodor Lopukhov, a numit „Lacul lebedelor” drept o operă națională, având în vedere simbolistica centrală – lebăda, simbolul acesteia fiind foarte des întâlnit în lirica populară; atât subiectul operei cât și imaginea lebedelor reprezintă ideea dragostei veșnice în cultura Rusiei.

Una dintre cele mai frumoase povestiri folclorice rusești, „Rața albă”, a influențat într-o mare măsură „Lacul lebedelor”. Contemporanii lui Ceaikovski au afirmat că acesta a prezentat de-a lungul vieții un mare interes pentru viața lui Ludwig II al Bavariei, a cărui tragica poveste este simbolizată prin lebăda din opera compozitorului.

Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, rămâne și în zilele de astăzi poate cea mai frumoasă poveste de balet ce a fost lăsată posterității.

The post Opera Națională București prezintă o nouă montare a baletului “Lacul Lebedelor” appeared first on Cultura la dubă.

În luna august 2021, un scandal de proporții ajungea în presa centrală, după ce mai mulți balerini ai Teatrului Oleg Danovski din Constanța au acuzat un coregraf și pe soția acestuia, directorul artistic al corpului de balet, de rele tratamente, printre care hărțuire sexuală, umilire și chiar violență fizică. Conform unui memoriu semnat de 6 angajați și trimis la Ministerul Culturii, conducerea teatrului ar fi asistat pasivă la agresiuni timp de peste 10 ani.

Ministrul Culturii de atunci, Bogdan Gheorghiu, a trimis Corpul de Control la Constanța, iar Cultura la dubă publică azi în premieră raportul ministerului care clasează acuzațiile balerinilor pe motiv că aceștia nu au prezentat dovezi concludente.

***

În memoriul trimis de angajați, coregraful Horațiu Cherecheș era acuzat că a făcut avansuri sexuale mai multor balerine și că l-ar fi lovit pe un balerin după ce acesta a folosit masca sanitară în timpul unui spectacol.

Soția sa, Monica Cherecheș, șefa corpului de balet, ar fi știut de abuzuri, la fel și directoarea Daniela Vlădescu.

Cuplul Cherecheș a negat acuzațiile, conform declarațiilor oferite pentru Antena 3, iar după ieșirea în presă, i-a dat în judecată pe balerini pentru defăimare. Procesul respectiv urmează să fie judecat.

Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii confirmă situația tensionată din cadrul instituției publice de cultură, însă constată că balerinii nu ar fi depus plângeri oficiale la conducerea teatrului, iar cazul balerinului bătut nu poate fi judecat până când instanța nu se va pronunța asupra lui.

O altă situație reclamată în memoriu se referă la o deplasare de muncă în Germania, când un angajat a suferit un accident celebral, iar instituția l-a lăsat singur în spital, cu diurna tăiată.

Ministerul confirmă povestea în raport și o percepe ca fiind normală. Corpul de Control susține în concluziile raportului că balerinul „a plecat în turneu în calitate de angajat al teatrului, având dreptul la diurna de 35 de euro pe zi. Dar, în condițiile pierderii temporare a capacității de muncă, contractul individual de muncă a fost suspendat, pierzând dreptul de a primi diurnă.”

Cheltuielile spitalicești au fost, totuși, decontate ulterior printr-o firmă privată de asigurări.

Acuzațiile de abuzuri sexuale și de umilire sunt desființate, rând pe rând, în raport, pe motiv că nu există probe. În plus, ministerul invocă legea, susținând că plângerile penale privind abuzurile sexuale se depun la 3 luni de la comiterea acestora, iar asta nu s-ar fi întâmplat.

Totuși, raportul critică actuala conducere a instituției, pe motiv că aceasta nu ar fi respectat legea privind informarea angajaților cu privire la hărțuirea la locul de muncă și la egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Daniela Vlădescu, de profesie soprană, conduce Teatrul Oleg Danovski din Constanța de 16 ani. Aceasta a fost iubita lui Nicu Ceaușescu, fiul cuplului prezidențial de dictatori, după cum singură a mărturisit într-un interviu pentru Jurnalul:

„A fost o poveste frumoasă. Cel puţin din partea mea, a fost una sinceră, pe tot parcursul celor patru ani cât a durat. Aceiaşi patru ani in care mi s-a interzis accesul la Televiziune, la toate teatrele de operă din ţară, unde colaborasem ani la rând. Dar eu chiar m-am îndrăgostit! De un om care avea şi o parte extraordinar de bună, parte de care mă îndrăgostisem şi care chiar merita dragostea mea.”

Daniela Vlădescu are acum 65 de ani și a atins vârsta de pensionare, însă la fel ca numeroase cazuri din teatrele românești, ea continuă să dețină funcția de manager.

În ultimii ani, mai mulți balerini, români și străini, au părăsit instituția de spectacol din Constanța, invocând modul defectuos în care aceasta este condusă.

Iată, de exemplu, mărturia unui balerin străin pe grupul de balet, în timp ce își anunță plecarea: “Din păcate, în ultimul an compania a creat problemă după problemă și a împins mulți dansatori buni să plece. Nu am o problemă personală cu cineva anume, dar am o problemă cu modul în care compania este condusă.”

Situația de la Constanța va fi analizată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și la Inspectoratul de Muncă Constanța, după cum se arată în raportul ministerului, aceasta fiind măsura prin care Ministerul Culturii se detașează de caz.

The post Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii respinge acuzațiile de hărțuire sexuală ale balerinelor de la Teatrul Oleg Danovski din Constanța appeared first on Cultura la dubă.

Balerina română care a cucerit întreaga lume, Alina Cojocaru, va dansa pe 1 decembrie 2021 într-o nouă reprezentație a spectacolului Romeo și Julieta, alături de celebrul balerin Sergei Polunin, după ce premiera mondială a spectacolului, din august 2019, de la Verona, s-a bucurat de mare succes.

Evenimentul va avea loc într-una dintre cele mai frumoase săli de spectacol din lume – Royal Albert Hall, la Londra.

Cei doi revin astfel în atenția publicului londonez, după ce ambii au performat în trecut ca balerini ai Royal Ballet. Alina Cojocaru a fost, de asemenea, balerină principală la English National Ballet.

Spectacolul era programat inițial pe 14 aprilie 2020, însă a fost amânat din cauza pandemiei. Coregrafia este semnată de soțul Alinei Cojocaru, coregraful danez Johan Kobborg.

Prim-balerina Alina Cojocaru și Johan Kobborg au părăsit definitiv România, după ce aceștia au fost înlăturați de la Opera Națională București, în urma unui scandal uriaș, cu implicații xenofobe.

Pe atunci, în 2016, artiștii români angajați la ONB îl acuzau pe Kobborg (directorul artistic al baletului) că favorizează artiștii străini, iar pe Alina Cojocaru au huiduit-o în fața sediului Operei, în timp ce aceasta dădea declarații presei, cu lacrimi în ochi. Scandalul a fost reflectat atunci în presa internațională, care nu înțelegea cum doi artiști de valoarea celor doi pot fi înlăturați de la o operă într-o asemenea manieră.

Între timp, Alina și soțul ei s-au întors la cariera internațională, iar balerina, la vârsta de 40 de ani, dansează acum alături de cel considerat a fi cel mai bun, dar și cel mai controversat dansator al generației sale, Sergei Polunin.

Polunin a dansat anul acesta în România, la Bonțida, la invitația TIFF. Cultura la dubă v-a prezentat pe larg povestea sa, într-un interviu acordat în exclusivitate de balerinul ucrainean.

Biletele la premiera din UK variază între 33 și 162 de lire sterline.

The post Alina Cojocaru și Sergei Polunin dansează pe 1 decembrie la Royal Albert Hall, în “Romeo și Julieta” appeared first on Cultura la dubă.

„Dansam și nu acceptam că sunt un dansator. Nu reușeam să înțeleg ce e greșit. Găseam tot felul de motive, dar, de fapt, eu nu mă simțeam confortabil să dansez.”

Când își înalță mâinile către cer, Sergei Polunin își pregătește dansul-zbor care l-a făcut celebru. Pare că se desprinde de pe pământ și se conectează la o cu totul altă lume, la care oricine altcineva devine un simplu spectator.

În spatele zborului său stă, însă, un om fragil, care s-a luptat vreme de peste 15 ani cu o formă de auto-distrugere, menită să îi anihileze durerile fizice, dar mai ales pe cele sufletești.

Sergei Polunin a marcat baletul mondial la doar 19 ani, atunci când a devenit cel mai tânăr dansator principal din istoria Royal Ballet, una dintre cele mai prestigioase instituții de balet din lume.

În paralel trăia, însă, suferința unui copil despărțit de părinții săi. La 13 ani, atunci când a fost acceptat la Royal Ballet School, la Londra, mama sa a fost nevoită să se întoarcă în Ucraina, pentru că nu a primit viza de ședere, tatăl era plecat la muncă în Portugalia, iar bunica în Grecia, pentru a putea întreține singura speranță a familiei: ca micul „Serioja” să iasă din sărăcia pe care ei o cunoscuseră din plin, într-un mic orășel din Ucraina sovietică.

„Eram într-o țară diferită, instituția avea grijă de mine, dar tot eram un străin, iei viză an de an, iar dacă nu mai dansezi la teatru, te dau afară din țară.”

“Ești parte din cultură, dar nu ești parte din acea țară. Da, am stat acolo 9-10 ani, dar am trăit tot timpul cu sentimentul că dacă nu mai dansez o să fiu dat afară. Și exact asta s-a întâmplat.

Am părăsit Royal Ballet și peste două săptămâni mi-au anulat viza, nici măcar nu am putut să mă întorc acolo să îmi iau lucrurile.”, ne povestește Sergei Polunin a doua zi după ce a oferit la Bonțida un spectacol pe care probabil nimeni nu îl va uita.

Show-ul său de la TIFF a început cu o proiecție a unui dans superb, realizat pe Bolero-ul lui Ravel.

Apoi a continuat cu spectacolul Sacré, bazat pe Ritualul primăverii al lui Stravinsky. În final, Polunin a oferit publicului o reprezentație – surpriză a dansului care l-a făcut cunoscut pe YouTube, în întreaga lume – Take me to church.

“M-am simțit foarte bine, am fost într-o formă bună, însă podeaua a fost puțin alunecoasă, din cauza umezelii din atmosferă, seară se depune apă.

Și când am văzut că se umezește podeaua am zis “aaah, o să fie greu!” În astfel de condiții consumi mai multă energie, nu poți să te duci maxim, pentru că trebuie să controlezi mai bine mișcările, să nu aluneci. Aș compara asta cu condusul pe ploaie sau pe șoseaua udă.

Cât despre reacția publicului, am fost super impresionat că au venit atât de mulți oameni, mai mult de 2000, ceea ce e mult pentru un show afară. În mod normal ai 500-300. La Verona, la Romeo și Julieta, au fost 10.000 de oameni, dar acolo e o arenă și un altfel de spectacol.

Am simțit că oamenii au venit să se bucure. Uneori publicul vine ca să critice, să judece sau e oarecum indiferent, dar acest public parcă a venit să se bucure de seară.

Când dansezi pe scenă, te simți mai degrabă puternic sau fragil?

Depinde de personaj. În acest spectacol am fost Nijinsky, care e un mix atunci când înnebunește, este femeie, este animal, așa că adopți, de fapt, mai multe personaje.

Deci ești total în personaj, nu mai ești Sergei omul?

Mai sunt doar puțin, la început, când intru pe scenă. Apoi nu.

Tu mai ai emoții înainte de un spectacol?

Nu prea, nu. Dar corpul este foarte inteligent și cu câteva ore înainte sau cu o seară înainte, eliberează diverși hormoni pentru că tu știi că vei dansa, așa că apar schimbări automate în corp. Îți setezi mintea că ai spectacol, iar corpul se adaptează, se pregătește.

Mai ai dureri mari atunci când dansezi sau după?

Am, dar nu mai sunt îngrozitoare. Am început să iau CBD (nr. ulei de cannabis) după ce am văzut că niște luptători de MMA îl iau și scapă de dureri.

Dar este sănătos?

Este, cel puțin așa se presupune, hahaha. Ce este cert e că mă scapă de dureri.”

Sergei Polunin spune că a început să simtă bucuria de a dansa abia după 30 de ani.

În filmul documentar „Dancer”, proiectat vineri la TIFF și aplaudat minute în șir de public, există o mărturie ce te face să înțelegi nefericirea care l-a copleșit ani la rând:

„Baletul nu a fost alegerea mea. A fost alegerea mamei mele. M-am rugat să mă accidentez atât de tare încât să nu fie nevoie să mai dansez vreodată.”

Sergei Polunin în filmul Dancer (2016)

Pe când strălucea pe scena de la Londra, se făceau 6 ani de când nu își mai văzuse tatăl. Apoi a aflat că părinții săi, care nu veniseră niciodată să îl vadă dansând, au divorțat.

Așa a început o formă de auto-distrugere, cu abuz de alcool și multe nopți pierdute. A început să găsească mai mult aspecte negative ale universului din care făcea parte, așa că după 3 ani de la numirea sa ca principal, a ales să părăsească Royal Ballet pentru totdeauna.

„Dansam și nu acceptam că sunt un dansator. Nu reușeam să înțeleg ce e greșit. Dansam și mă gândeam că mă enervează nu știu ce lumină care îmi intră în ochi sau că tempoul muzicii nu este bun sau costumul e greșit, nu îmi vine bine.”

“Știi ce se întâmpla? Găseam tot felul de motive, dar, de fapt, eu nu mă simțeam confortabil să dansez.”

De altfel, dansul său pe melodia lui Hozier, Take me to church, trebuia să fie ultimul său dans. Prin acel videoclip, regizat de celebrul fotograf american, David LaChapelle, Polunin voia să își ia adio de la lumea dansului.

Dar clipul a devenit viral și a stârnit în copii din toate colțurile lumii dorința de a dansa.

„A fost un sentiment că ceva nu s-a încheiat. Nu știam ce. Cred că simțeam că dacă voi pleca, nu se va mai schimba nimic important în dans și că dacă rămân, poate există șansa să fac schimb eu ceva în dans.

Nu știu încă 100% ce m-a făcut să revin. A fost un sentiment puternic că este ceva de făcut pentru dansatori și că doar prin dans puteam să fac asta.

Atunci mi-am dat seama că aș putea fi un exemplu pozitiv. Până atunci, nu am vrut să fiu un exemplu bun. Când eram la școală, nu îmi placeau modelele bune sau în filme nu îmi placeau personajele pozitive.

Îți plăceau personajele negative?

Îmi plăceau personajele mai interesante. Nu voiam să fiu exemplul pozitiv, voiam să fiu un exemplu interesant. Dar când am văzut cum au reacționat copiii la acel clip, atunci am realizat că pot face ceva bun, constructiv, mai degrabă decât distructiv.

Și cum ai găsit bucuria de a dansa după 30 de ani?

S-a întâmplat după scandalul cu contul meu de Instagram.

Am simțit că după aceea ceva s-a schimbat. După tot haosul ăla, am mers pe scenă și pur și simplu m-am simțit diferit, deodată. Am zis “uau, ceva s-a schimbat!”

Este posibil să fi schimbat karma din viața mea și să fi acceptat ceea ce am ca pe un dar. Să accept, în sfârșit, că eu sunt un dansator.”

Urma să interepreteze rolul Prințului Siegfried în Lacul lebedelor, la Opera din Paris, atunci când pe contul său de Instagram a făcut o serie de afirmații controversate, cu tentă homofobă, referitoare la dispariția masculinității sau declarații dure față de persoanele grase.

Postările sale au dus atunci, în ianuarie 2019, la demiterea sa de la Opera din Paris. În plus, susținerea sa publică față de Vladimir Putin au determinat declararea sa drept persona non-grata în Ucraina, astfel că de 2 ani nu mai are voie să intre în țara natală.

Locuiește la Moscova și și-a înființat propria companie – Polunin Ink, cu care prestează spectacole acolo unde este invitat.

„Care este motivul pentru care ai ales să te stabilești la Moscova?

Am mers inițial în America, iar acolo nu am găsit nimic de care să mă agăț. Mi-au zis: „Mergi în Rusia, fă niște spectacole acolo, arată ceea ce poți și apoi întoarce-te în America.”

Dar nu s-a mai întors.

“Admirația ta pentru Vladimir Putin are legătură cu faptul că Rusia te-a primit după ce ai părăsit Royal Ballet? Că Rusia te-a adoptat, atunci când altcineva nu a făcut-o?

Este o chestie mai degrabă personală decât legată de Rusia. Acolo era Igor Zelensky (nr. balerin rus), el m-a văzut și mi-a propus să lucrăm împreună și pentru mine asta a fost ceva nou, să văd pe cineva atât de determinat să lucreze cu mine. Și mi-a prins bine, a fost mentorul meu pentru câțiva ani.

Dar nu am ales Rusia. De exemplu, am vrut să merg la școală în Rusia și Rusia nu mi-a dat bani pentru școală, Anglia a făcut-o. Nu aș spune că Rusia e chiar așa primitoare.

Trebuie să te zbați mult să reușești acolo, eu am muncit mult la Teatrul Stanislavski, apoi în Siberia, la Teatrul Novosibirsk.

Deci nu aș spune că Rusia e un loc super primitor. Are propriile…

Probleme?

Nu aș zice probleme. Aș zice că e un loc închis. Știu actori celebri care au zis că iubesc Rusia, au vrut să se stabilească acolo, dar nu au reușit să penetreze sistemul. E un fel de “ăsta e teritoriul nostru.”

Pentru că ai menționat asta despre actori, știi că sunt cazuri celebre de oameni de cultură, actori sau regizori, care au ajuns în închisoare pentru că au criticat sistemul. Iar tu ai spus ieri ceva foarte interesant, că oamenii ar trebui să fie mai toleranți față de opiniile celorlalți și că toți ar trebui să fim liberi să spunem ceea ce gândim. Și atunci, cum te raportezi tu la Rusia, care judecă oamenii pentru ceea ce gândesc?

În Rusia, poți să spui ceea ce vrei atât timp cât ești persoană privată și ai bani. Dacă iei bani de la guvern, lucrezi cu guvernul. Și atunci, ca artist, faci această alegere. Dacă iei bani de la guvern, nu o să poți spune ceva rău despre guvern.

Trebuie să fii deștept. Dacă ai nevoie de bani, poți să te asociezi cu un miliardar care poate sponsoriza proiecte și vei putea face ceea ce vrei. Nu se va atinge nimeni de tine, relația ta va fi doar cu acel miliardar.

Dar dacă iei bani de la guvern, dacă tu ai fost hrănit cu banii lor, apoi spui lucruri rele despre guvern o dată, de două ori, de trei ori, atunci înseamnă că ți-ai cerut-o. Asta e părerea mea.”

Din august 2019 a revenit în atenția iubitorilor de balet, atunci când a devenit parte din producția Romeo și Julieta, alături de celebra balerină română Alina Cojocaru. Cei doi au strălucit pe scena Arenei din Verona, în fața a 20.000 de oameni, apoi au fost chemați la Londra, orașul unde amândoi au cunoscut gloria.

Aveau spectacol programat la Royal Albert Hall în aprilie 2020, dar a fost amânat din cauza pandemiei și reprogramat pe 1 decembrie 2021.

„Pe Alina am cunoscut-o la Royal Ballet. Ea era deja un superstar, eu eram la școală. Ea era o balerină extraordinară, iar eu eram un elev, veneam la spectacole.”

“Era chiar cel mai mare star al Royal Ballet pe atunci.

La Royal Ballet ați dansat vreodată împreună?

Foarte puțin am apucat. La vremea aceea am simțit că Alina nu era 100% fericită acolo, avea niște frământări interioare și am simțit asta când am dansat, atunci nu am avut o conexiune așa de bună, așa cum o avem în Romeo și Julieta. Acum ea e mult mai fericită și se bucură de ceea ce face.”

Doi dansatori geniali, angelica Alina Cojocaru și un balerin “bântuit de demoni”, așa cum afirmă la un moment dat în filmul „Dancer” chiar Polunin, au regăsit împreună bucuria de a dansa și, într-o coincidență stranie, fiecare are probleme cu țara natală.

Dacă Polunin a fost renegat de Ucraina, Alina Cojocaru a ales să părăsească România după uriașul scandal cu tentă xenofobă, care a explodat la Opera Națională București în 2016.

Pe atunci, angajații români ai ONB l-au acuzat pe coregraful danez Johan Kobborg, director artistic al ONB, că favorizează balerinii străini și că a perceput comisioane mari pentru producțiile pe care le-a adus la Operă. Danezul apreciat în toată lumea baletului mondial a decis să plece, iar partenera sa de viață, Alina Cojocaru, a fost huiduită de colegii români chiar pe treptele operei.

Povestea a dus inclusiv la schimbarea ministrului Culturii, dar de atunci nimic nu a mai spălat imaginea pătată a instituției. Din punct de vedere artistic, baletul Operei Naționale București a suferit o decădere majoră și s-a adâncit în mediocritate.

În schimb, Alina Cojocaru și Johan Kobborg au continuat să revoluționeze dansul.

„Am ajuns să facem Romeo și Julieta prin Johan Kobborg. Este o figură super importantă în baletul classic, îmi place prospețimea lui, felul în care creează coregrafiile și pune pașii împreună, felul modern în care privește baletul în prezent.

El a avut ideea să facem Romeo și Julieta, după ce Arena di Verona ne-a solicitat un spectacol, așa că le-a combinat pe cele două.

Alina a fost o alegere evidentă pentru rolul Julietei, pentru că este probabil cea mai bună Julieta din toate timpurile, a dansat în acest rol de foarte multe ori, în diferite feluri. Iar eu am fost pentru prima dată Romeo.

Spuneai că ți-ai dori să aduceți spectacolul Romeo și Julieta în România. Dar tu ești familiar cu motivul pentru care Alina și Johan au plecat din România?

Păi a fost o poveste celebră, a ajuns până în America și în Anglia, e greu să nu o știi, hahaha. (râde)

Și tu cum îți explici acea poveste?

Pentru mine, Johan e un geniu, îmi place de el extraordinar de mult și îl înțeleg. El când își imaginează ceva și vrea să facă ceva, o face imediat. Poate că în România a încercat să schimbe lucrurile prea repede. Poate că uneori ar trebui să o ia mai încet, pas cu pas. Asta este posibil să se fi întâmplat.

Dar cred că el era foarte bun pentru baletul românesc, toată lumea vorbea despre asta.

După acel scandal nefericit, Alina a spus că nu se va mai întoarce să danseze în România. Ați discutat vreodată posibilitatea serioasă de a veni aici și crezi că tu ai putea să o convingi pe Alina să danseze din nou la ea acasă?

Eu cred că ar fi foarte important chiar și pentru a uita orice urmă negativă acelei povești, cred că ar putea să se schimbe în ceva pozitiv.”

“Cred că ar fi minunat pentru România și pentru ei să se întâmple asta, să schimbe lucrurile în ceva pozitiv. Este și un spectacol foarte bun, deci ar aduce în România balet foarte bun.”

Acum că găsește bucurie în dans, la 31 de ani, Sergei Polunin spune că se simte mai în formă ca oricând și speră să danseze cel puțin până la 47 de ani. Între timp, încearcă să ofere cunoștințele sale viitoarelor generații. La Cluj a susținut un masterclass cu tineri balerini români și vrea să preadea mai mult de acum încolo.

La două ore distanță de Kherson, orașul ucrainean în care s-a născut, dar în care nu mai are voie să se întoarcă, guvernul rus construiește acum o școală de balet, al cărei director este deja Sergei Polunin. Se întâmplă în Crimeea.

Vorbește cu entuziasm despre acest loc, care va oferi condiții de lux pentru copiii care vor dori să facă balet, dar și locuri de cazare pentru părinții acestora, astfel încât nimeni să nu mai fie nevoit să trăiască despărțit de familie, așa cum a fost el. Cu acest pas, Sergei Polunin este oficial parte din sistemul despre care spune asumat că nu poate fi criticat atât timp cât îți dă bani.

Cu toate acestea, resimte dorul de lumea baletului clasic, instituțional, a cărui stea a fost și a ales să nu mai fie.

„Ai regretat vreodată decizia de a părăsi Royal Ballet?

E un loc extraordinar și o instituție mare, e un loc confortabil. Acolo calitatea lucrurilor e la cele mai înalte standarde, așa că îmi e dor de asta.

Îmi lipsește să aibă cineva grijă de mine. Mă refer la costume, machiaj, că tot timpul se ocupă cineva de tine. Partea asta îmi lipsește. Când ești singur, liber, e periculos. Atunci când poți să faci orice, te întrebi „și acum ce fac?”

Dacă ai avea posibilitatea să te întorci într-o mare instituție de dans, ai vrea să faci asta?

Mereu mă gândesc la asta. Și mereu îmi dau seama că nu e ceea ce vreau. Aș putea să merg la Bolshoi sau la Mariinsky, dar de fiecare dată când sunt aproape de acest pas zic „nu, e un pas înapoi pentru mine. Am făcut asta deja, timp de atâția ani.”

Ce sfat ai avea pentru părinții care își împing copiii spre balet și pentru copiii care îl practică?

Dansul este foarte greu, implică multe sacrifcii, eu nu l-aș recomanda, trebuie să-l iubești, în primul rând copiii trebuie să-l iubească, nu părinții.

Dar cu dansul poți să faci foarte multe lucruri, poți să devii orice, un animal, o parte dintr-o poveste.

Tu ți-ai încuraja fiul să facă balet?

Ar fi super, pentru că ar fi ușor pentru mine, că știu totul despre dans. Mi-ar plăcea, dar va fi doar alegerea lui. El e o altă persoană și va face ceea ce vrea el.”

The post INTERVIU Sergei Polunin: “Am acceptat, în sfârșit, că sunt un dansator.” appeared first on Cultura la dubă.

În urma mai multor concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, cei mai mulți candidați sunt la Compartimentul de Balet la care s-au înscris 243 de artiști din România, Rusia, SUA, Japonia, China, Marea Britanie, Germania, Spania, Italia, Portugalia, Olanda, Belgia, Finlanda, Bulgaria, Canada, Australia, Argentina, Brazilia, Belarus și Georgia.

Managerul interimar al instituției, Daniel Șandru, justifică acest flux de candidaturi prin transparența cu care au fost organizate concursurile. De asemenea, acesta consideră că este un real succes al Operei.

,,Cel mai bun exemplu este Compartimentul Balet, care, spre satisfacția noastră, a suscitat interesul a sute de artişti din întreaga lume, confirmare clară a faptului că Opera ieşeană este o instituţie extrem de importantă nu numai în România. Sunt convins că, în urma audiţiei de pe 20 iunie, ne vom completa echipa de mare valoare pe care o avem cu nume care vor genera noi energii artistice deosebite, spre bucuria publicului nostru drag”, a declarat Daniel Şandru, managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, conform Agerpres.

Juriul care va analiza concursul este format din Cristina Nicoleta Demian (Academia Naţională de Muzică “Gheorghe Dima”), Eugen Gîrneţ (Chişinău) şi coregraful Rosemarie Stocec Bot.

The post Peste 200 de balerini, din 20 de țări, s-au înscris pentru a ocupa un post la Opera Națională Iași appeared first on Cultura la dubă.

Artiștii ONB, atât cei de la opera, cât și cei de la balet, s-au împărțit atunci în două tabere: cea a românilor, conduși la proteste de dirijorul Tiberiu Soare și cea a coregrafului Johan Kobborg și a balerinei de rang mondial, Alina Cojocaru, cei doi fiind susținuți atât de balerini străini, pe care îi aduseseră la ONB, cât și de balerini români.

Românii îl acuzau pe Kobborg că favorizează artiștii străini, iar susținătorii săi spuneau că niciodată baletul din România nu ajunsese la un nivel atât de înalt precum cel impus de coregraful danez. Scandalul cu tentă rasistă a ajuns în atenția marilor publicații din lume, care au scris la acea vreme că marea balerina Alina Cojocaru era huiduită în propria țară, ceva de neînțeles pentru orice iubitor de balet, care e conștient de valoare incontestabilă a balerinei române.

După o perioadă cu greve, spectacole anulate, intervenția ministrului culturii și câteva conduceri schimbate, Alina Cojocaru și Johan Koborg au părăsit definitiv România, fiind urmați de mai mulți balerini.

Printre aceștia se numără și Marina Minoiu.

Marina dansează acum în corpul de balet la Royal Danish Ballet. Îi este dor de casă, dar rămâne departe, pentru că departe de normalitate este și mentalitatea românească față de artă și de aprecierea valorilor.

Marina, cum și când a început povestea ta de balerină?

Cariera mea a început o dată cu oportunitatea de a merge la ONB cu sora și mama mea să vizionăm  baletul „Giselle”. În acel moment s-a născut o dorință, o bucurie care m-a urmărit în toți anii care au urmat până la prima lecție de balet. Și poate că din momentul primei ore de balet , am stiut că asta vreau să fac.

Ca  atunci când te îndrăgostești de ceva, de cineva. Vrei să faci numai acel lucru sau să fii doar cu persoana respectivă. A fost prima mea dragoste. Iar, cu anii, această pasiune nu s-a diminuat, a ramas la fel de vie, a crescut și a dobândit maturitate.

În prezent, în România, din ce în ce mai mulți părinți își îndrumă copiii, în special pe fete, către balet. Ce ai avea să le spui acestora despre ce îi așteaptă dacă vor să ajungă la profesioniști?

Mă bucură faptul că tot mai mulți copii sunt îndrumați către artă și către dans. În România potențialul este unul foarte mare. Suntem un popor pasional, harnic și care dorește să se bucure de arta frumosului.

Însă  cariera de balerin profesionist constă în multă muncă zilnică, permanentă, pentru că vorbim despre lucrul cu corpul uman în calitate de instrument al nostru.

Această profesie constă în a fi dedicat, pasionat de această formă de artă, care înseamnă și a lăsa orgoliile deoparte pentru a face loc valorilor umane adevărate.

 Drumul unui balerin profesionist este unul presărat cu bucurii, dezamăgiri, frustrări, accidentări, momente de vis pe care poate nici nu și le-a imaginat vreodată.

Dar ce este foarte important este să știi ce vrei să faci, unde vrei să ajungi și ce fel de dansator vrei să fii. Viața îți va îndruma pașii către ceea ce iți este menit atât timp cât rămâi dedicat, onest cu tine însuți și mai ales încrezător.

Sfatul meu pentru părinții care își îndrumă copiii către balet este să evalueze sau să identifice dacă există pasiune către o viitoare profesie și apoi să poată identifica la timp dacă exista oportunitatea dezvoltării unei cariere în acest domeniu.

Sunt multe situații în care baletul rămâne la nivel de hobby, ceea ce este un lucru bun. Copiii pot să ia contact chiar și așa cu anumite elemente care să îi dezvolte pe zonă artistică.

A face balet ca hobby înseamnă ceva, iar a fi balerin profesionist este cu totul altceva. Atunci când alegi a doua variantă trebuie să știi că nu este vorba numai de premii la competiții sau sclipici și costume frumoase. Acestea sunt elemente care apar ulterior în cariera de balerină.

Desigur, îndrumarea și sprijinul unui profesor sunt esențiale.

Mi-ar plăcea să văd un pic mai multă pregătire sau educație către esență la cei tineri, maturitate și calitate și mai putină înclinație către comercial și superficial.

Care e cel mai dificil lucru într-o viață de balerină? Ai avut momente când ai vrut să renunți?

Relația dintre minte și corp este un lucru dificil, iar eu îi acord o atenție deosebită și permanentă. Relația aceasta poate fi destul de provocatoare, însă aici intervin noțiunile de echilibru interior, credință și acceptare.

Da, am avut momente când am vrut să renunț. Momente în care am avut sentimentul că nu este drumul meu. Dar viața mi-a arătat că nu a fost așa, m-a întors din drumul negării, m-a învățat că și în momentele mai puțin bune trebuie să învăț să las lucrurile să se intample.

Imi place să cred că ceea ce este potrivit pentru mine se va întâmpla.

Ai avut o carieră lungă la Opera Națională București și ai plecat de acolo în urma acelui nefericit scandal din 2016. Ce a însemnat pentru tine perioada petrecută cu coregraful Johan Kobborg acolo?

Anii petrecuți la ONB vor rămâne mereu pentru mine anii de însemnătate foarte mare.

 În primul rând, acolo m-am format ca artist și nu pot șterge cu buretele această etapă, indiferent de evenimentele petrecute.

Uitându-mă înapoi știu că am învățat câte ceva din toate experiențele pe care le-am trăit acolo. Tot pe scena ONB mi-am văzut dorințe împlinite, am dansat roluri la care nu visasem vreodată, am învatat despre mine însămi, am plâns, am râs. O parte a vieții mele la care adeseori mă regăsesc gândidu-mă cu bucurie, dar și cu nostalgie.

Anii în care am lucrat cu Johan Kobborg au însemnat o creștere profesională importantă pe drumul carierei mele ca și balerină.  Au reprezentat o redecoperire a mea, a anumitor părti ale mele, atât ca om cât și ca artist, de care nu eram conștienta. Provocarile au fost permanenete, în ideea de a da tot ce este mai bun pe scenă.

Ce reprezintă pentru tine balerina Alina Cojocaru?

Atât Alina Cojocaru cât și Johan Kobborg reprezintă pentru mine doi artiști de elită care au marcat și au schimbat lumea dansului prin viziunea lor și prin felul în care văd baletul. Au inspirat și continuă să inspire oameni, artiști, generații de dansatori. Atât timp cât am avut ocazia să lucrez cu amandoi la București am avut de învațat foarte multe .

Unul dintre lucrurile care mi-a ramas în minte și în suflet este acela că au avut încredere în oameni și că au putut să vadă dincolo de aparențe sau titulaturi.

Amândoi ne-au încurajat permanent să ne desoperim pe noi înșine, să avem curaj și încredere în a fi autentici.

Cum ai ajuns la Royal Danish Ballet și ce a însemnat pentru tine această schimbare?

La Royal Danish Ballet am ajuns în urma plecării mele din țară. A fost o schimbare foarte mare pentru că am lăsat totul în urmă și am luat-o de la zero. Într-o țară nouă, cu o cultură diferită, într-o companie nouă.

In primele 6 luni am simțit că nu reușeam să găsesc stabilitate în mai nimic. Dar atât sprijinul și dragostea familiei mele, cât și credința în Dumnezeu m-au ajutat să îmi regăsesc stabilitatea, fiind departe de casă.

Te-ai lovit de reacții neplăcute din partea colegilor pentru că veneai din România?

Colegii m-au primit foarte frumos, iar colaborarea a fost una placută încă din primele zile.

Cum este viața în Danemarca?

Nivelul de viață aici este unul foarte ridicat. De multe ori m-am simțit foarte răsfățată venind din România. Cu timpul, te obișnuiesti cu stilul de viată, însă există diferențe culturale și sociale pe care le simt inevitabil.

 Cu ce nu mă pot obișnui este vremea și întunericul în timpul iernii.

Cred, însă, cu tărie că atât timp cât ești deschis și încrezător vei întâlni oamenii potriviți, de care ai nevoie.

A… și înca ceva, patiseria daneză este absolut irezistibilă!

Raportul dintre câștiguri și cheltuieli iese pe plus, față de cum era în România?

Aș spune că da , însă referindu-mă strict la perioada în care am fost în țară. Știu că lucrurile s-au schimbat în bine în acest sens în Romania și m-am bucurat să aud asta. În același timp, este greu de comparat pentru că sunt două țări aflate în etape diferite ca și dezvoltare.

Te gândești să te stabilești acolo?

Greu de zis acum…

Îți e dor de România? Daca da, de ce anume îți este dor?

Da, absolut! Imi este dor de frumusețea locurilor din România, de energia pe care o simt cand ma aflu acasa . Imi este dor de prietenii mei, de finul meu -un mic  artist in devenire, de catelusa mea Sasha, de bisericile noastre si  cel mai mult imi este dor  de familia mea.

Ce te-ar putea face să revii ca balerină la ONB?

Schimbarea mentalității și susținerea dezvoltării acestei profesii .

Ai mai fost să vezi spectacole de balet la ONB?

De când am plecat nu am mai fost.

Daca ar fi să o iei de la capăt, ai mai face balet?

Probabil că da, nu stiu. Îmi place să cred că avem un scop în viață, călătoria noastră aici, ca oameni, ne este daruită pentru a ajunge undeva. Pentru mine această destinatie a însemnat și înseamnă calea dansului, deși atunci când eram mică îmi doream să devin judecătoare și, mai apoi, arheolog.

The post Marina Minoiu. Povestea unei prim-balerine nevoite să părăsească România și să o ia de la capăt în Danemarca appeared first on Cultura la dubă.

Vă recomandăm să citiți acest articol în timp ce ascultați Gymnopedies, de Erik Satie. 

Constantin Brâncuși și Erik Satie s-au cunoscut la Paris în anul 1910.

Brâncuși avea pe atunci 34 de ani și deja era cunoscut în cercul artiștilor stabiliți în Franța. Expusese în 1906  la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris și era prieten cu Modigliani, Marchel Duchamp sau cu Apollinaire.

Satie, compozitor și pianist francez, avea 44 de ani și era considerat un influent artist al avangardei parziene, după ce devenise cunoscut datorita lucrărilor sale – Gymnopedies, din 1887.

Chiar dacă erau firi complet diferite, spun istoricii, cei doi au găsit un limbaj artistic comun și o apropiere umană de care s-au bucurat până la moartea lui Satie, în 1925.

Se pare că sculptura în lemn “Socrate”, realizată de Brâncuși în anul 1922 și deținută în prezent de MoMA (The Museum of Modern Art din New York) este o formă de recunoștință pentru prietenul său, Erik Satie, pe care il numea Socrate, datorită înțelepciunii sale.

Cei doi își petreceau mult timp împreună, în special în atelierul lui Brâncuși din Rue de Montparnasse și împărtășeau o pasiune comună pentru muzică. De altfel, criticii consemnează ca muzica lui Satie ar fi fost influențată și de muzica populara românească, pe care ar fi ascultat-o la un eveniment din Paris.

Brâncuși avea și el o puternică legătură cu muzica. În timpul studiilor la București, a Facultatea de Arte Frumoase, a cântat în corul Bisericii Mavrogheni, iar în atelierul din Paris a construit două viori la care cânta muzica românească. Era prieten și cu folcloristul roman, Constantin Brăiloiu, care îi ducea la Paris discuri cu muzică românească. Brâncuși ar fi avut, în total, o colecție de peste 2000 de vinyl-uri. Nu era, însă, un fan al muzicii simfonice și se pare că Satie a fost singurul compozitor care a reușit să ajungă la sufletul sculptorului român, prin muzica sa.

Cert este că prietenia dintre cei doi a dat naștere unei colaborări de success în lumea dansului parizian, considerată a fi un pas important către dansul contemporan. Este vorba despre un spectacol de balet, pe muzica Gymnopediilor lui Satie, cu dansatoarea Lizica Codreanu, în rol principal.

Costumele Lizicăi, o apropiată a lui Brâncuși, au fost create chiar de sculptorul român, fiind evidentă amprenta acestuia, prin formele geometrice ale rochiilor.

Fotografia de mai sus a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1922, în atelierul său din Paris, iar anul trecut, valoarea sa era estimată de celebra casă de licitații Christie’s la 50.000 de euro.

The post Prietenia creatoare dintre Brâncuși și compozitorul Erik Satie appeared first on Cultura la dubă.