De asemenea, monteurul Cătălin Cristuțiu a fost invitat la Berlinale ca membru al juriului competiției internaționale de scurtmetraje.

Potrivit prezentării oficiale de pe site-ul berlinale.de, “Radu Jude era deja un invitat popular la Berlinale înainte de a primi Ursul de Aur în 2021, pentru comedia Babardeală cu bucluc sau porno balamuc. Primul său film de ficțiune, Cea mai fericită fată din lume a avut premiera mondială în 2009, în cadrul secțiunii Forum, acolo au fost proiectate ulterior și Toată lumea din familia noastră (2012), Tipografic Majuscul (2020) și Ieșirea trenurilor din gară (2020).”

Cătălin Cristuțiu a montat peste 70 de filme în cariera sa, printre care și Babardeală cu bucluc sau porno balamuc și Aferim! sau Eu când vreau să fluier, fluier (regia Florin Șerban, 2010), toate câștigătoare la Berlin.

Anul acesta, Festivalul Internațional de Film de la Berlin va avea loc între 16 și 26 februarie.

The post Radu Jude va face parte din juriul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, prezidat de Kristen Stewart appeared first on Cultura la dubă.

Azi au fost anunțate nominalizările la Premiile Gopo, evenimentul care premiază în fiecare an vârfurile cinematografiei românești.

Dintre filmele care au avut premiera în cinematografele din România anul trecut, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude), Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), Malmkrog (r. Cristi Puiu), Neidentificat (r. Bogdan George Apetri) și Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) sunt nominalizate la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

Filmul regizat de Ruxandra Ghițescu, Otto Barbarul, are cele mai multe nominalizări – 13, urmat de Malmkrog, cu 11 nominalizări.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Neidentificat, Câmp de maci și Luca au fiecare câte 7 nominalizări.

Una dintre revelațiile de anul acesta, tânăra actriță Ioana Bugarin, are două nominalizări, una pentru rol principal, una pentru rol secundar.

Iată lista completă a nominalizărilor:

Cea mai bună regie

• Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Cristi Puiu pentru filmul Malmkrog
• Eugen Jebeleanu pentru filmul Câmp de maci
• Radu Jude pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Ruxandra Ghițescu pentru filmul Otto Barbarul

Cel mai bun actor în rol principal

• Adrian Titieni pentru rolul Mircea din filmul Tata mută munții
• Bogdan Farcaș pentru rolul Florin Iespas din filmul Neidentificat
• Conrad Mericoffer pentru rolul Cristi din filmul Câmp de maci
• István Téglás pentru rolul Luca din filmul Luca
• Mircea Andreescu pentru rolul Emil din filmul După 40 de zile

Cea mai buna actriță în rol principal

• Andreea Grămoșteanu pentru rolul Dora din filmul Complet Necunoscuți
• Ioana Bugarin pentru rolul Mia din filmul Mia își ratează răzbunarea
• Katia Pascariu pentru rolul Emi din filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Marina Palii pentru rolul Olga din filmul Malmkrog
• Nicoleta Hâncu pentru rolul Clara din filmul Poate mai trăiesc și azi

Cel mai bun actor în rol secundar

• Alexandru Potocean pentru rolul Mircea din filmul Câmp de maci
• Dragoș Dumitru pentru rolul Bănel din filmul Neidentificat
• István Téglás pentru rolul majordomul din filmul Malmkrog
• Iulian Postelnicu pentru rolul Costin Penea din filmul Otto Barbarul
• Toma Cuzin pentru rolul Culai Ifrim din filmul Și atunci…ce e libertatea?

Cea mai bună actriță în rol secundar

• Ioana Bugarin pentru rolul Laura din filmul Otto barbarul
• Ioana Flora pentru rolul Mirela din filmul Otto barbarul
• Maria Junghiețu pentru rolul Rodica din filmul Berliner
• Maria Popistașu pentru rolul Anastasia din filmul Mia își ratează răzbunarea
• Rodica Mandache pentru rolul Floarea Plătici din filmul Luca

Cel mai bun scenariu

• Cristi Puiu pentru filmul Malmkrog
• Ioana Moraru pentru filmul Câmp de maci
• Iulian Postelnicu, Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Radu Jude pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Ruxandra Ghițescu pentru filmul Otto barbarul

Cea mai bună imagine

• Ana Drăghici pentru filmul  Otto barbarul
• Cosmin Dumitrache pentru filmul România Sălbatică
• George Dăscălescu pentru filmul Luca
• Marius Panduru RSC pentru filmul Câmp de maci
• Tudor Vladimir Panduru RSC pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun montaj

• Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Cătălin Cristuțiu pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Dana Bunescu pentru filmul Otto barbarul
• Dragoș Apetri, Andrei Iancu și Bogdan Zărnoianu pentru filmul Malmkrog
• Mircea Olteanu și Costi Zaharia pentru filmul Tata mută munții

Cel mai bun sunet

• Christophe Vintrignier, Zoran Maksimovic, Ognjen Popic, Niklas Scarp, Florin Tăbăcaru, Jean Paul Bernard pentru filmul Malmkrog
• Dana Bunescu, Michel Schillings și Hrvoje Radnic pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Dan Ștefan Rucăreanu, Ioan Filip și Matei Vasilache pentru filmul România Sălbatică
• Marius Leftărache și Dragoș Știrbu pentru filmul Tata mută munții
• Mārtiņš Rozentals, Jiří Klenka pentru filmul  Neidentificat

Cea mai bună muzică originală

• Alexei Țurcan pentru filmul România Sălbatică
• Octavian Albu “Otto”, Cardinal pentru filmul Otto Barbarul
• Petre Bog pentru filmul Tata mută munții
• Thierry Malet pentru filmul Luca
• Vasile Șirli pentru filmul Scara

Cele mai bune decoruri

• Călin Papură pentru filmul Și atunci…ce e libertatea?
• Cristina Barbu pentru filmul Luca
• Cristina Paula, Ana Barbu pentru filmul Malmkrog
• Simona Pădurețu pentru filmul Tata mută munții
• Sorin Dima pentru filmul Scara

Cele mai bune costume

• Mălina Ionescu pentru filmul Otto Barbarul
• Carmen Moldovan pentru filmul Luca
• Cireșica Cuciuc pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Nicoleta Cârnu pentru filmul Și atunci…ce e libertatea?
• Oana Păunescu pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

• Betty Făcăianu, Nicoleta Petrache, Lidia Ivanov, Camelia Borcan pentru filmul Și atunci… ce e libertatea?
• Bianca Boeroiu și Elena Tudor pentru filmul Luca
• Dana Roșeanu, Elena Tudor și  Manuela Tudor pentru filmul Malmkrog
• Daniela Busoiu și Alexandra Bârlădeanu pentru filmul Scara
• Gabriela Gociu și Manuela Tudor pentru filmul Otto Barbarul

Cel mai bun film de debut

• Casa cu păpuși (r. Tudor Platon) 
• Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu) 
• Complet Necunoscuți (r. Octavian Strunilă) 
• Otto barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) 
• România Sălbatică (r. Dan Dinu) 

Cel mai bun documentar

• Casa cu păpuși  r. Tudor Platon,  producători: Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon, Alecu Solomon | România (microFILM)
• Holy Father r. Andrei Dăscălescu, producător: Anda Ionescu | România (Filmlab)
• Ieșirea trenurilor din gară r. Radu Jude, Adrian Cioflâncă producători: Ada Solomon, Carla Fotea, Radu Jude | România (microFILM)
• În mijlocul meu, vocea r. Andra Hera, producători: Cătălin Mitulescu, Andra Hera | România (Strada Film)
• Noi împotriva noastră  r. Andra Tarara, producători: Anamaria Antoci, Anda Ionescu | România (Tangaj Production)
• România Sălbatică r. Dan Dinu, producători: Tudor Giurgiu, Matei Truța, Vlad Rădulescu | România (NTD Film, Libra Films, HBO Europe, Avanpost Media)

Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune

• Eu sunt Dorin r.  Valeriu Andriuță, producători: Iulia Andriuță, Florin Șerban | România (Fantascope Film)
• Extravaganzia mare, blat subțire, sos iute r. Andrei Redinciuc, producători: Carol Ionescu, Andrei Redinciuc  | România (Icar Films)
• Interfon 15  r. Andrei Epure,  producători: Ana Maria Gheorghe, Alexandru Teodorescu | România (Saga Film)
• Prin oraș circulă povești de dragoste r. Carina Gabriela Dașoveanu | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale)
• Șoarecele B  r. Ioachim Stroe,  producător: Anca Puiu, Claudiu Mitcu | România (Mandragora, Wearebasca)
• When Night Meets Dawn  r. Andreea Cristina Borțun,  producător: Gabriela Suciu Pădurețu, Andreea Cristina Borțun | România (Atelier de Film)

Cel mai bun scurtmetraj documentar

• Același vis r. Vlad Petri, producător: Vlad Petri |România (Activ Docs)
• In a family r. Teodor Ioniță | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale)
• Triplex confinium r. Maria Bălănean| România (SNSPA)
• Tu, ăla cu mustață! r. Răzvan Oprescu, producător: Boeru Alin | România (Baia Băieților)

Tânără speranță 

• Alex Pintică pentru regia și montajul  scurtmetrajului Trecut de ora 8
• Andrei Epure pentru regia scurtmetrajelor Interfon 15, Poate întunericul mă va acoperi
• Laurențiu Răducanu pentru imaginea lungmetrajelor După 40 de zile, Poate mai trăiesc și azi și a scurtmetrajelor When Night Meets Dawn, Interfon 15
• Marc Titieni pentru rolul Otto din lungmetrajul Otto barbarul
• Miruna Minculescu pentru regia scurtmetrajului Fragmentări

Cel mai bun film european

• Adieu les cons / Adio, proștilor! r. Albert Dupontel | Franța (distribuitor: Independența Film)
• Annette r. Leos Carax | Franța (distribuitor:Transilvania Film)
• Another Round / Încă un rând r. Thomas Vinterberg | Danemarca (distribuitor: Bad Unicorn)
• Les traducteurs / Traducătorii  r. Régis Roinsard | Franța, Belgia (distribuitor: Independența Film)
• Portrait de la jeune fille en feu / Portretul unei femei în flăcări r. Céline Sciamma | Franța (distribuitor: Voodoo Film)

Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 19 aprilie, însă organizatorii nu au anunțat momentan locul desfășurării.

The post Filmele “Otto Barbarul” și “Malmkrog” conduc lista nominalizărilor la Premiile Gopo 2022 appeared first on Cultura la dubă.

Realizatoarea filmului Quo Vadis, Aida? a fost desemnată și cel mai bun regizor, iar pentru același film Jasna Djuricic a primit premiul pentru cea mai bună actriță.

Coproducţia filmului se împarte între B​osnia şi Herţegovina, N​orvegia, Olanda, Austria, România, Franţa, Germania, Polonia, Turcia. Filmul a primit cea mai mare finanţare din partea Centrului Naţional al Cinematografiei din România, la sesiunea I/2018 a concursului de proiecte, 1,84 milioane de lei. Din partea României, coproducător este Cristian Nicolescu.

Filmul spune povestea Aidei, translator ONU în Srebrenica în momentul în care armata sârbă preia controlul asupra oraşului. Familia ei, la fel alte mii de oameni, caută adăpost într-o tabără ONU.

Aida, copleșită de durerea de mamă și soție, încearcă să se folosească de poziția sa de translator pentru a își pune familia pe listele ONU.

Quo Vadis, Aida? a primit și o nominalizare la Premiile Oscar, la categoria cel mai bun film internațional.

Cel mai bun scenariu a mers către Florian Zeller și Christopher Hampton, pentru filmul The Father, care lui Anthony Hopkins i-a adus premiul pentru cel mai bun actor.

Regizoarea Olga Locovnicova, din Republica Moldova, a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj – My uncle Tudor – (Nanu Tudor).

Premiul pentru cel mai bun documentar a mers către Flee, unul dintre cele mai emoționante filme ale anului, regizat de Jonas Poher Rasmusseno. Anul trecut, la aceeași categorie a fost câștigător Alexander Nanau, cu Colectiv.

Anul acesta, Radu Jude a fost nominalizat la categoriile cea mai bună regie și cel mai bun scenariu pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.

The post “Quo Vadis, Aida?”, cel mai bun film european al anului la Premiile Academiei Europene de Film appeared first on Cultura la dubă.

După ce filmul în care joacă, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, a fost numit unul dintre cele mai bune filme ale anului de către aceeași publicație, Katia Pascariu se bucură de recunoaștere internațională, alături de actori celebri de la Hollywood.

New York Times a inclus-o printre cei mai buni actori ai anului 2021, listă pe care se mai află Denzel Washington, pentru rolul din “The Tragedy of Macbeth”, Joaquin Phoenix pentru “C’mon, C’mon”, Benedict Cumberbatch cu rolul din “The Power of the Dog” sau Kristen Stewart pentru “Spencer”, în care interpretează rolul Prințesei Diana.

Culmea este că în trecut, pe când studia teatrul la UNATC, profesorii au încurajat-o pe Katia să se lase de actorie. În cele ce urmează vă prezentăm contrastul dintre succesul de care actrița se bucură azi și pronosticurile oferite de un mediu educațional nesănătos.

***

Tradiționala listă New York Times, a celor mai buni actori ai anului, a fost întocmită de criticul american de film A. O. Scott, iar pentru un material special fotograful Rufen Afanador a realizat ședințe foto cu fiecare dintre actorii menționați. Materialul a fost publicat ieri și a făcut în acest timp înconjurul presei mainstream din România.

Criticul american argumentează de ce performanța Katiei Pascariu este remarcabilă și scoate în evidență contrastul dintre primele minute ale filmului, în care ea apare goală și restul filmului, în care este îmbrăcată serios și cu masca pe față. Acesta precizează că în trecut, în teatrul tradițional japonez sau grec, actorii purtau măști, fiindcă îi ajutau să exprime mai bine stările personajului. În schimb, personajul Katiei, profesoara Emi, este nevoit să poartă mască, fiindcă acțiunea se întâmplă în pandemie.

“Asta înlătură unele dintre resursele obișnuite ale unei interpretări pentru ecran. Abia sunt câteva gros-planuri, niciun zâmbet vizibil sau grimase, așa că încercăm să îi citim starea prin ochi și prin încrețiturile dintre ei. (…) Dacă măreția celorlalte interpretări stă în atingerea unei intimități, interpretarea lui Pascariu este grozavă pentru că ea apără intimitatea și demnitatea lui Emi, reamintindu-ne cât de puține știm despre ea, chiar dacă aveam impresia că am văzut totul.”

Povestea Katiei Pascariu.

După primul an de facultate i s-a spus că ar fi bine să nu se mai întoarcă.

Katia Pascariu este din București și provine dintr-o familie de arhitecți. După liceu, a fost admisă la Facultatea de Teatru a UNATC, fiind atrasă de actorie.

Însă universul descoperit acolo nu a fost nici pe de parte ceea ce spera să fie. Din contră. A fost nevoită să supraviețuiască într-un mediu în care încrederea tinerilor este puternic șubrezită, așa cum au povestit în alte rânduri pentru Cultura la dubă și actrițele Alina Șerban sau Roxana Lupu.

Și Katia ne descrie experiența sa:

“În primul rând, aș descrie anii de la UNATC ca fiind neuniversitari, neacademici. Nu am simțit că există vreo responsabilitate pe care profesorii și-o asumă față de noi.

Am simțit că e haos total în organizare, în felul în care văd ei studenții și felul în care îi pregătesc.

Am simțit că fiecare profesor face ce vrea, cum vrea, când are chef.

Era și o perspectivă asupra secției de actorie. Nu eram priviți ca fiind oameni serioși, care trebuie să facă și altceva în afară de orele de actorie. Iar la orele de actorie să fie cât mai tupeiști, unici, să șocheze, să iasă în evidență.

Și tu cu ce ai ieșit în evidență?

Am ieșit în evidență cu faptul că toată lumea îmi zicea că par bolnavă, că sunt foarte palidă, că sunt ștearsă.

Interesul ca pedagog, în relația cu studenții, am simțit că e zero.

Foarte multe lucruri sunt scuzate, pe motiv că „domne, așa e actoria, te expui, te vulnerabilizezi, lucrezi cu corpul, trebuie să reacționezi, să te provoace.

Cele mai multe abuzuri sunt îndreptate către femei, dar nu toate.

Abuzați emoțional eram toți, după părerea mea.

Atunci nu știu dacă le percepeam ca abuzuri, le percepeam cu siguranță ca sexisme. Erau situații care mie mi se păreau nepotrivite. Pot să zic că anumite interacțiuni fizice nu erau la locul lor.

Felul în care ajungea să fie o relație profesor – student era complet nepotrivit, era unilateral din partea profesorilor, nu era un teren de negociere, de stabilire a unor reguli de lucru.”

De altfel, după primul an de studiu, Katia Pascariu a fost încurajată să nu mai revină la facultate.

“După anul I mi-au zis că nu mă lasă pe vară și nici nu mă dau afară, dar că ar fi bine să mă gândesc singură dacă e cazul să mai vin din toamnă. Că lor nu li se pare că am de ce să revin.”

“Adică nici măcar să mă elimine nu eram bună. Pe de altă parte, poate chiar nu eram bună, dar tot discursul și lipsa de înțelegere și de creare a unui spațiu de dialog, empatie și cu adevărat artistic, aproape tot a fost pentru mine un eșec.

Dar m-am întors.”

Katia Pascariu a absolvit UNATC în 2006 și s-a îndreptat cu convingere către zona teatrului independent, colaborând de peste 10 ani cu centrele Replika și Macaz și militând pentru educația prin teatru și accesul gratuit la artă pentru tinerii din medii nefavorizate. De altfel, la Centrul de Teatru Educațional Replika a descoperit-o regizorul Radu Jude.

Între timp, din 2016 a devenit și actriță a Teatrului Evreiesc.

Katia a fost una dintre măicuțele din filmul lui Cristian Mungiu, După Dealuri, dar în afară de câteva filme studențești, nu avea experiență în cinematografie. Actrița a povestit într-un interviu pentru Cultura la dubă că a participat la două castinguri pentru filmele lui Radu Jude, Inimi Cicatrizate și Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, dar nu s-a potrivit, în final, cu ceea ce căuta regizorul.

În schimb, câțiva ani mai târziu, Radu Jude a sunat-o și i-a propus colaborarea pentru Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.

Filmul a câștigat Ursul de Aur la Berlin, este nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film și e propunerea României la Premiile Oscar.

Katia Pascariu poate fi văzută jucând în spectacolele “Copii răi”, ” Amintiri din epoca de școală” și “Toată liniștea din lume”, la Centrul de Teatru Educațional Replika sau la Teatrul Evreiesc în “Idiș”, “Futur de luxe”, “Marienbad” sau în spectacolul “Corp străin”.

The post Katia Pascariu, de la “toată lumea îmi zicea că par bolnavă și că sunt ștearsă” la lista New York Times a celor mai buni actori ai anului 2021 appeared first on Cultura la dubă.

Filmul “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a fost clasat pe locul 2 de către publicația The New York Times în topul celor mai bune filme ale anului 2021.

Filmul regizat de Radu Jude a câștigat Ursul de Aur la Berlin, este nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film și este propunerea României pentru Premiile Oscar.

Topul The New York Times a fost întocmit de un cunoscut critic de film american, A. O. Scott. Acesta a argumentat alegerea filmului lui Jude:

“De la începutul puternic la concluzia turbulentă, aceast film românesc care sfidează orice categorie, surprinde starea disperată, furioasă, epuizată a prezentului aproape prea bine.”

Pe primul loc al clasamentului se află filmul “Summer of Soul”, un documentar despre o serie de concerte în aer liber care au avut loc în anii 60 în Harlem, New York. Descoperiți aici și celelalte titluri.

Tot un film realizat de Radu Jude, Tipografic Majuscul, a fost clasat de publicația The New Yorker, într-un top similar, pe locul 22 din 35.

Aprecierile primite în presa americană ar putea cântări în drumul filmului “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” către o posibilă nominalizare la Premiile Oscar, aceasta fiind propunerea României. De un parcurs similar în presa americană s-a bucurat documentarul Colectiv, regizat de Alexander Nanau.

The post “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, în topul New York Times al celor mai bune filme ale anului 2021 appeared first on Cultura la dubă.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 11 decembrie, la Berlin. Atât pentru titlul de „cel mai bun regizor”, cât și pentru cel de „cel mai bun scenarist”, Radu Jude concurează cu nume ca Florian Zeller, regizorul filmului „The Father” (dublu premiat la Oscar și la Premiile BAFTA), sau Jasmila Žbanić, regizoarea peliculei „Quo vadis, Aida?”.

Lista completă a nominalizărilor poate fi consultată AICI.

Reamintim că „Babardeală cu bucluc sau porni balamuc” este și propunerea României la nominalizările pentru Premiile Oscar. Iar la începutul acestui an el și-a adjudecat deja Ursul de Aur la Berlinale.

Filmul are ca punct de plecare un clip porno de amatori, realizat de o profesoară de școală generală și partenerul său. Filmarea respectivă ajunge pe un site specializat și provoacă reacții la școala la care aceasta predă.

Într-un amplu interviu acordat publicației Cultura la dubă, Radu Jude a explicat că, la început, a vrut să pună în scenă o ședință cu părinții, pentru că acolo, „în interacțiunile dintre părinți sau dintre părinți și profesori, poți găsi ceva despre societate”.

“Când e vorba de copii, toată lumea trece peste principii. Și, într-un fel, asta și încerc să arăt în film: Nu mă interesează, e copilul meu, e viitorul lui, vreau să-mi bag copilul într-o școală bună!

Există, de exemplu, această practică de care am aflat și eu anul trecut și care m-a siderat. E menționată în film. Am auzit de o grămadă de cazuri, pentru că, știți că la licee sunt locuri pentru romi, unul-două. Se fac tot felul de învârteli, sunt albi ca zăpada, își obțin, habar n-am cum, certificate de etnie romă și iau locul copiilor romi.

Ideea nu e să facem orice pentru copiii noștri, ci să încercăm să facem orice pentru o societate care să ofere cu adevărat șanse egale cât mai multor oameni.”

The post Radu Jude este nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film appeared first on Cultura la dubă.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, câștigător al Ursului de Aur la Berlin la începutul anului, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar 2022.

Filmul a fost ales de un comitet de selecție numit de către Consiliul de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei alcătuit anul acesta din profesioniști din industrie: Dana Duma, Victor Morozov, Irina Trocan, Cătălin Olaru și Laurențiu Damian.

Acesta este al treilea film semnat de Radu Jude care reprezintă România în cursa pentru o nominalizare, după „Aferim!” și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

Lista scurtă pentru nominalizări la Oscar 2022 va fi anunțată de Academia Americană de Film pe 21 decembrie.

Cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor este programată să aibă loc pe 27 martie, la Los Angeles.

Citiți aici un interviu cu regizorul Radu Jude.

Citiți aici un interviu cu actrița Katia Pascariu.

The post „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, propunerea României pentru nominalizările la Oscar appeared first on Cultura la dubă.

”Întregalde”, de Radu Muntean, și „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, fac parte din selecția oficială a New York Film Festival(NYFF), care va avea loc între 24 septembrie – 10 octombrie 2021.

“Luate împreună, filmele din selecţia oficială de anul acesta ne amintesc încă o dată capacitatea cinemaului de a crea noi lumi, de a deschide noi modalităţi de a privi, simţi şi gândi şi, indiferent dacă se referă sau nu la prezentul nostru incert, ne ajută să înţelegem mai bine acest moment“, declară Dennis Lim, directorul artistic al festivalului, conform comunicatului de presă care anunță filmele selectate.

Selecția principală a festivalului include producții din 31 de țări, atât de la cineaști selectați la edițiile anterioare cât și debuturi regizorale la NYFF. Alături de Radu Jude și Radu Muntean, au fost selectate filme de la regizori precum Julia Ducournau, Ryûsuke Hamaguchi, sau Gaspar Noé. Lista completă a filmelor selecționate poate fi consultată aici.

Filmul lui Radu Jude a luat Ursul de Aur la ediția de anul acesta a Festivalului de Film de la Berlin, fiind singurul film românesc selectat.

Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean,  Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache și Ilinca Hărnuț.

În urma premierei mondiale, care a avut loc pe 2 martie, The Hollywood Reporter a titrat că filmul este „o usturătoare satiră socială despre sex, minciuni și casete video”.

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a avut premiera mondială anul acesta la Cannes în cadrul Quinzaine des Réalisateurs și a fost recent selecționat și la Festivalul de Film Internațional de la Toronto. Premiera națională a avut loc în cadrul TIFF, iar filmul a fost prezentat marți seara și la Festivalul Anonimul de la Sfântul Gheorghe.

Lungmetrajul lui Radu Muntean pune la încercare ideea de altruism și limitele sale : „Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârşit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când maşina lor rămâne blocată într-un şanţ în pădure, gaterul se dovedeşte a fi abandonat şi sunt nevoiţi să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie şi generozitate încep să fie puse la îndoială.”

Din distribuţia filmului fac parte actorii Maria Popistaşu, Ilona Brezoianu şi Alex Bogdan, alături de Luca Sabin, Toma Cuzin, Carmen Lopăzan şi Gabor Bondi.

Sight&Sound, revista British Film Institute, apreciază filmul lui Radu Muntean ca fiind “o comedie neagră plină, în egală măsură, de suspans și compasiune”.

Ajuns la cea de-a 59-a ediţie, New York Film Festival evidenţiază în fiecare an cele mai bune filme din cinematografia mondială, continuând o tradiţie îndelungată de a introduce publicului “titluri îndrăzneţe şi remarcabile” atât de la regizori consacrați cât și de la talente noi. Ediția de anul acesta a festivalului se va încheia cu proiecția celui mai nou film semnat de Pedro Almodóvar, intitulat „Parallel Mothers”.

The post ”Întregalde” și „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, selectate la New York Film Festival appeared first on Cultura la dubă.

Radu Jude este unul dintre cele mai importante nume din cinematografia română, din ultimii 15 ani.

Pe când era un simplu aspirant la o carieră în cinema, a fost respins de 3 ori la admiterea la Facultatea de Film a UNATC. Ironic, anul acesta a câștigat Ursul de Aur la Berlinale pentru un film care arată problemele sistemului de învățământ românesc, dar și ale societății.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, un titlu lung care se rezumă printre spectatori la “Babardeală”, a intrat de câteva zile în cinematografele din România. Filmul are ca punct de plecare un clip porno de amatori, realizat de o profesoară de școală generală și partenerul său. Filmarea respectivă ajunge pe un site specializat și provoacă reacții la școala la care aceasta predă.

“Când e vorba de copii, toată lumea trece peste principii. Și, într-un fel, asta și încerc să arăt în film: “Nu mă interesează, e copilul meu, e viitorul lui, vreau să-mi bag copilul într-o școală bună!”, spune regizorul în interviul de mai jos.

Radu Jude povestește ce rol au avut ședințele cu părinții în realizarea filmului care i-a adus Ursul de Aur, argumentează de ce tinerii au nevoie de acces la cultură și de educație cinematografică, dar și de ce suntem cu toții responsabili pentru felul în care arată România.

Regizorul critică inclusiv breasla din care face parte, pentru lipsa de reacție la problemele cu care industria de film se confruntă.

***

Pentru început, vă rog să ne spuneți cum ați știut că vreți să faceți filme și ce v-a atras către cinematografie?

În liceu, un prieten bun, Nicolae Stat, m-a dus la un moment dat la Cinematecă. Eram în clasa a 9-a și eu nici nu știam că există Cinematecă, un loc unde poți vedea filme vechi, că ele pot fi interesante. Din momentul acela am început să merg la film din ce în ce mai des și cu din ce în ce mai mult interes. Încetul cu încetul, în ani, chestiunea asta a crescut într-un interes profesional.

Asta arată și cât de important e să ai acces la un anumit tip de resurse. Îmi dau seama că alți adolescenți, din alte orașe din România, nu puteau să vadă filmele acelea, nu exista cinematecă în alte părți, nu există nici acum.

Acum să spunem că internetul face un pic mai ușor accesul, dar chiar și așa, cel puțin în domeniul ăsta, e nevoie de crearea unei infrastructuri culturale, în care tineri sau mai puțin tineri din cât mai multe zone ale țării să aibă acces la informații, la opere de artă, la cărți, la filme.

Lucru care, nu numai că nu se întâmplă, dar e din ce în ce mai limitat.

Sentimentul meu e că sunt părți întregi din România abandonate din perspectiva asta educațională, culturală. Mai ales zonele rurale.

Pentru că ați menționat cuvântul “educație”, aș vrea să vă întreb cum a fost experiența la școala de film, dacă v-a dezvoltat în drumul către cinematografie, sau a fost, mai degrabă, o dezamăgire?

Eu nu am intrat la UNATC, am dat examen de trei ori și am picat de fiecare dată.

Am intrat la Universitatea Media. Am reușit să intru printre primii, am avut o bursă și am început să lucrez ca asistent de regie imediat cum am început facultatea.

Era o perioadă în care existau foarte multe producții străine care se filmau în România. Era nevoie de oameni tineri care să lucreze în condiții grele, pe bani relativ puțini, dar care să aibă ceva de cîștigat din lucrul ăsta. Pentru mine cred că a fost un câștig lucratul ca asistent de regie, am lucrat vreo 4-5 ani.

Cum s-a născut filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc?

Inițial mă gândeam să fie un film în care să pun în scenă o ședință cu părinții.

Am fost la ședințe cu părinții și mi s-a părut întotdeauna că în ședințele astea, în interacțiunile dintre părinți sau dintre părinți și profesori, poți găsi ceva despre societate.

Apoi, pornind de la acest sâmbure, am dezvoltat restul filmului.

Filmul a intrat de curând în cinematografe, aveți anumite așteptări de la vizionarea lui în România? De exemplu, Katia Pascariu spunea că și-ar dori să nască niște dezbateri acest film, poate chiar să fie discutat în licee.

Aș putea în egală măsură să spun că nu îmi doresc nimic și ar fi foarte adevărat, nu mă interesează, pe de altă parte e la fel de adevărat că mă interesează fiecare opinie.

Da, ce spune Katia e adevărat, mi-ar plăcea ca filmul să provoace dezbateri, dar când spun dezbatere nu mă refer la ceva în cadru oficial.

De exemplu, o postare pe facebook, urmată de comentarii, e o formă de dezbatere?

Da. Orice poate fi o formă de dezbatere, dar contează și nivelul de argumentație. Pentru mine, filmul e o formă de dialog cu publicul.

Acum, dacă spectatorul acceptă să intre în dialog sau nu, asta e o altă discuție. Eu mi-am făcut cumva partea mea din acest dialog. Am spus prima replică, filmul.

Eu n-am o problemă cu respingerea, n-am o problemă cu critica negativă adusă filmelor mele. Din contră, e un lucru care mă interesează foarte tare. Mă interesează mai mult să citesc observații negative față de film, argumente, decât opinii pozitive, călduțe.

De ce ați ales să puneți scena de sex chiar la început?

Pe mine m-a surprins că mulți oameni s-au arătat șocați de scena de sex de la început. Eu am gândit-o încă de la început să fie o scenă de sex absolut banală. Dacă intrai pe orice site porno, vedeai lucruri mult mai provocatoare sau șocante decât scena asta.

Eu nu mi-am închipuit că ar putea fi considerată provocatoare scena respectivă de sex. Înțeleg dacă ar fi fost ceva sado-maso, dar asta e chiar derizorie.

Motivul pentru care scena e chiar la început e pentru a-i pune pe spectatori chiar în poziția părinților, din partea a III-a. Adică vezi scena și trebuie să ai o opinie despre ea.

În film regăsim o componentă importantă care redă haosul din București. Dumneavoastră cum vă raportați, ca om și cetățean, la orașul București?

În film, importanța prezentării orașului e legată de povestea personajului. E un fel de legătură pe care spectatorul o face între ceea ce vede că se întâmplă în oraș și povestea personajului.

În ce mă privește, eu merg pe jos foarte mult și am doi copii. Știu că e un oraș foarte neprietenos cu cetățenii lui. Un oraș înseamnă comunitatea care îl compune.

Și dacă el este cum este, este așa pentru că noi asta vrem de la el, într-un fel. Ăsta a fost și motivul pentru care, în film, se insistă pe drumul personajului pe jos prin București, pentru că e un mod de a vedea ce e în spatele acestei fațade.

Credeți că este un mediu specific Bucureștiului sau al românilor?

Probabil al oamenilor în general, dar el se manifestă mai mult în București decât în Timișoara, spre exemplu, unde lucrurile astea nu există la un nivel atât de mare. Și asta cred că provine din ce am vrut noi să fie Bucureștiul.

Am vrut mașini, individualism și dezvoltare, o lume în care e fiecare pentru el.

Sigur că mulți dintre noi ne-am pus speranțe în Nicușor Dan și sper ca măcar anumite lucruri să le rezolve. Am citit că a tăiat niște ajutoare pentru persoanele cu handicap. Mi se pare așa, o ticăloșie chestiunea asta, adică tai de la cei mai vulnerabili? Asta e schimbarea pe care o aduce Nicușor Dan? Că altfel, nu se vede nicio schimbare în oraș.

Cum vă simțiți ca cetățean aici, în România și ce v-a ținut în țară?

Avem tendința să aruncăm vina. Sentimentul meu este că e ceva în felul în care e organizată România, care ține de noi. Fie ne dorim colectiv anumite lucruri, fie le tolerăm. Hannah Arendt a zis într-un interviu că istoria nu e făcută de interesele unui individ, ci se face colectiv.

Într-un anumit sens, mi se pare că România e așa cum am vrut noi, colectiv, să fie. Sigur că sunt și lucruri bune și lucruri proaste, dar încerc să văd lucrurile în felul ăsta, să nu am senzația că cineva a decis în locul nostru. Pur și simplu mi se pare că suntem ceea ce facem noi înșine și ce acceptăm.

În ceea ce privește educația, credeți că implicarea aceasta a părinților este specifică noii generații de părinți, din care și dumneavoastră faceți parte, din dorința de a le oferi copiilor ceva ce ei nu au avut?

Tot ce pot să spun este că observ nu doar degradarea învățământului, care e evidentă pentru toată lumea, mai ales în zonele rurale și urbane mici.

Cine are mai mulți bani și bagă mai mulți bani în elev, deși învățământul este obligatoriu și gratuit, oferă mai multe șanse copiilor. Am văzut asta foarte clar anul trecut, când fiul meu a dat examen de capacitate și toți părinții au dat bani pentru meditații ca să intre la liceele bune.

Nu mi se pare în regulă, nu mi se pare normal, dacă vorbim de un învățământ construit pe calități, pe merit, cum se spune, atunci de ce unii pot face meditații la 10 materii și alții nu?

Și evident că la examen va fi o diferență foarte mare între ei.

Cei care n-au bani, care sunt săraci, sunt abandonați, într-un fel, de stat. Și după aia trec anii și ne mirăm și spunem „vai, dar sunt oameni needucați, ascultă manele, fac aia, fac ailaltă”. Bun, dar unde ai fost atunci când era vorba să se împartă resursele pentru educație?

Sau există acest discurs anticorupție, ok, mi se pare în regulă să existe discurs anticorupție, nu sunt pentru corupție. Dar, în egală măsură, dacă pentru un examen un copil face meditații un an de zile sau unii 2-3 ani de zile și unul nu face meditații, păi nu e o formă de corupție și asta? Unde e egalitatea de drepturi, cum s-ar spune?

Multă lume nici nu consideră o problemă asta. Această societate e atât de individualistă! Dacă vrem să facem o societate în care chiar să existe egalitate de șanse pe bune, să nu fie doar în Constituție, atunci fiecare dintre noi e responsabil, într-un fel sau altul.

Cu toate astea, când e vorba de copii, toată lumea trece peste principii. Și, într-un fel, asta și încerc să arăt în film: “Nu mă interesează, e copilul meu, e viitorul lui, vreau să-mi bag copilul într-o școală bună! Ce mai discutăm acuma, dau și șpagă dacă e cazul.”

Există, de exemplu, această practică de care am aflat și eu anul trecut și care m-a siderat. E menționată în film. Am auzit de o grămadă de cazuri, pentru că, știți că la licee sunt locuri pentru romi, unul-două. Se fac tot felul de învârteli, sunt albi ca zăpada, își obțin, habar n-am cum, certificate de etnie romă și iau locul copiilor romi.

Ideea nu e să facem orice pentru copiii noștri, ci să încercăm să facem orice pentru o societate care să ofere cu adevărat șanse egale cât mai multor oameni.

Revenind puțin la film, ați câștigat Ursul de Aur, iar în clipul de la Berlinale, în care ați fost anunțat că sunteți câștigătorul, păreați foarte surprins și emoționat, în același timp. Spuneați că nu credeați că se poate întâmpla asta. De ce nu credeați?

Nu știu, poate sunt și niște motive psihologice aici, felul în care mă raportez eu la ce fac și e o anumită lipsă de încredere.

Aș spune că altceva e important legat de premiu.

Există o dimensiune pe care o numim așa pretențios, „film de autor”, de care aparține și filmul pe care l-am făcut, o categorie tot mai strivită de comercializarea industriei cinematografice.

Se poate vedea asta mai ales de când există platformele de tip Netflix și așa mai departe. Pe de altă parte, există un anumit dezinteres al autorităților, care ar putea să facă ceva în ceea ce privește nu doar finanțarea filmelor, ci și în ceeea ce privește educația cinematografică.

Premiul ăsta dacă e important pentru mine, dincolo de faptul că e pentru toată echipa filmului și le mulțumesc tuturor pentru efortul făcut, dincolo de faptul că e o bucurie pentru mine și o recunoaștere a cinematografiei românești, este și o recunoaștere a unui anumit mod de a face cinema, așa numit film de autor, care e supus acestor presiuni. Ăsta e un lucru care mi se pare important.

Revenind la educația cinematografică, la noi nu există așa ceva. Nu se studiază la școală, nu există o alfabetizare în ce privește înțelegerea sau raportarea la imagini, nu se studiază nici măcar la liceu, nu există nimic care să pregătească un om pentru a vedea un altfel de film decât filmele comerciale care, cumva, sunt ușor de înțeles.

Și atunci apare această ruptură între un anumit tip de opere cinematografice și un public larg. Și această ruptură nu poate fi acoperită, din păcate, decât în felul ăsta.

Vă dau un exemplu din experiența mea. Am fost în Franța la un festival de film acum câțiva ani și m-am dus dimineața, pe la 10-11 să văd un film al lui Mizoguchi. În sala în care se ținea proiecția, o sală imensă de vreo 500 de locuri, aproape că n-am avut loc, pentru că erau aduși cei de la liceu.

Vreau să spun că toți elevii ăia au stat la filmul lui Mizoguchi, a fost după o discuție cu un important critic francez. Și chiar vorbeam cu organizatoarea festivalului și mi-a spus că două săli de la multiplexul din localitate sunt închiriate tot anul și există programe de educație cinematografică continuă.

Adică de-a lungul întregului an sunt filme, se fac lucruri în colaborare cu școlile sau cu liceele. Dacă studiază Madame Bovary a lui Flaubert, văd și filmul făcut de Jean Renoir și așa mai departe.

Eu la așa ceva mă refer când spun educație. Și asta se face în toată Franța. Și acolo sunt, evident, probleme. Probleme sunt peste tot. Dar vreau să spun că măcar există această intenție de a educa în ce privește imagine, în ce privește cinema-ul, de a educa tinerii.

La noi nu există aproape nimic. Eu nu spun că cinema-ul e prioritar, să nu se înțeleagă lucrul ăsta, dar educația e prioritară.

Sentimentul meu e că toate guvernele ne reprezintă pe noi, reprezintă valorile noastre. A fost o batjocorire din ce în ce mai mare a noțiunii de învățământ, de cultură.

Credeți că CNC-ul are și el un rol în povestea asta? Dacă One World Romania a făcut un program pentru liceeni, credeți că ar trebui și CNC, o instituție publică să facă așa ceva?

Nu știu exact dacă legea de funcționare a CNC-ului implică și asta, dar e evident că există un dezinteres și la nivelul CNC-ului, chiar și acolo unde sunt toate atribuțiile lor, conform legii. Concursurile de finanțare pentru film se fac din an în Paște, după cum vrea conducerea CNC.

E o lipsă de respect uriașă pe care această instituție o are față de cineaști. Problema e și din partea noastră, că noi acceptăm chestia asta.

Și ce-ați putea să faceți, dacă asta e singura sursă de finanțare din România?

Așa cum, ca cetățeni, am putea pune presiune pe primărie să schimbe lucrurile care ne deranjează, ca cineaști am putea pune presiune pe CNC să-și schimbe raportarea. De asta spun că într-un anumit sens responsabilitatea e și a noastră, ca cineaști, pentru că noi nu facem nimic.

Suntem o breaslă lipsită de unitate, unde interesele sunt de multe ori divergente. Ăsta este sentimentul meu, că lucrurile s-ar putea îmbunătăți în zece minute, dacă cineaștii români ar avea un program comun în sensul ăsta. Nu mă refer la ce filme face fiecare.

Dacă ar avea un pic de interes în a schimba cu adevărat lucrurile în bine pentru întreaga comunitate.

Conducerea CNC e cel puțin incompetentă, ca să nu spun mai mult.

Cum vă explicați reacția breslei la lipsa de concursuri CNC de anul trecut?

Lucrurile sunt simple. Majoritatea regizorilor sunt și producători și ei pot trăi lejer cu un film făcut la 3-4 ani, nu mai contează restul.

E un dezinteres cumva general. Atenție, eu nu îmi acuz colegii. Aici mă includ și pe mine. E un dezinteres sau lipsă de energie în a vrea să schimbăm lucrurile.

În cazul dumneavostră cum explicați lipsa de implicare?

Eu măcar vorbesc. În interviurile pe care le dau, măcar vorbesc despre asta, ceea ce n-o să vedeți la foarte mulți. Nu știu, nu pot să zic că am o soluție.

Dar credeți că o posibilă schimbare ar trebui să înceapă cu schimbarea directorului CNC, Anca Mitran?

Da, într-o măsură cred asta. Dar e nevoie de o schimbare de viziune. Nu doar doamna Mitran în sine e o problemă. Iar foarte multă lume e cât se poate de mulțumită de doamna Mitran.

Parcă într-un interviu la Cultura la dubă declara că nu a auzit că există cineaști nemulțumiți că nu s-a organizat concurs anul trecut. Păi are dreptate, îmi pare rău s-o spun. Nu am auzit cineaști nemulțumiți că nu s-a făcut concurs.

Sigur, ei trebuie să facă asta pur și simplu, conform legii, nu să aștepte să vadă dacă sunt nemulțumiți sau nu. Dar cu chestia asta avea dreptate. Nu era nimeni nemulțumit.

Stăm toți ca oile și așteptăm ca dumneai să se îndure și să organizăm un concurs. E ridicol.

Cum a fost pentru dumneavostră, ca regizor, să vă descurcați din punct de vedere financiar în anul pandemiei? Sunt curioasă dacă un regizor de film care ia premii internaționale, o duce bine și din punct de vedere financiar.

În primul rând, eu aproape că nu am simțit pandemia, fiindcă am lucrat în continuu. Am făcut niște scurtmetraje în pandemie, comandate: unul comandat de Arte, un fel de jurnal, care se cheamă Nu știu, un film pentru Festivalul de la Salonic, un film pentru Festivalul de Film European.

Apoi, din mai anul trecut, până acum, am lucrat la acest film în continuu.

Pe de altă parte, eu nu sunt producător de film. Deci eu nu câștig decât salariul meu, de regizor, care e rezonabil, în sensul că pot trăi fără probleme un an, un an și ceva, din munca mea de regizor și scenarist.

Dar cei care câștigă bani mulți din film sunt producătorii sau regizorii-producători. Eu, nefiind producător, eu trebuie să lucrez mai mult. Iar eu vreau să fac filme, nu vreau să fac neapărat bani, ăsta e unul dintre motivele pentru care nu m-am făcut producător.

Mai faceți și publicitate în paralel?

Nu am mai făcut de ceva timp, înainte făceam mult publicitate și televiziune. De vreo 4-5 ani, m-am concentrat pe cinema. Mă interesează cinema-ul foarte mult și asta vreau să fac, să fac filme. N-aș putea să stau 4-5 ani fără film, not for me.

Spuneați că aveți doi copii. Dumneavoastră sunteți o persoană care citește multe cărți. Pe ei ați reușit să îi apropiați de lectură?

Eu consider că lectura e importantă pentru educație, pentru înțelegerea lumii, eu simt că am nevoie de cărți ca să înțeleg lucrurile.

Dar în ceea ce-i privește pe copiii mei, trebuie să spun că unul are 16 ani, unul are aproape 6 ani și n-am reușit asta cu cel de 16, nu e interesat de lectură și, până la urmă, habar nu am, poate suntem noi prea bătrâni și punem accent pe chestia asta.

Eu țin minte că am fost foarte șocat, la ședința cu părinții în clasa a 8-a, că părinții au cerut explicit dirigintei să fie lăsați copiii în pace, să nu li se mai bată capul cu biologie, geografie și ce nu se dă la examen. Toată lumea era în consens, mie mi s-a părut revoltător.

În loc ca scopul educației să fie înțelegerea cât mai complexă a lumii, de fapt, toată lumea își dorește să treacă un examen.

Deci cu cel mare nu prea am reușit cu lectura. Iar celui mic îi place să i se citească povești. Dar trebuie să spun că pentru România, cărțile pentru copii au niște prețuri foarte mari. La sate nu știu dacă există acces la ele, nu știu dacă mai există biblioteci în mediul rural. Și atunci, de unde să citească cei mici?

Lucrurile astea ar putea să se schimbe doar dacă noi, societatea, am pune preț pe educație și am cere ca ea să devină o prioritate pentru autorități, dar lucrul ăsta nu pare să se întâmple.

The post Radu Jude, regizor: „România e așa cum am vrut noi, colectiv, să fie. Suntem ceea ce facem noi înșine și ceea ce acceptăm.” appeared first on Cultura la dubă.

Actrița Katia Pascariu interpretează rolul Emiliei, personajul principal al filmului regizat de Radu Jude, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, câștigător al Ursului de Aur de la Berlin în 2021.

Este bucureșteancă și a fost tot timpul atrasă de latura educațională a artei, astfel că găsește oportun subiectul pe care filmul îl pune în dezbatere și felul în care o face, “destul de abrupt și poate agresiv uneori, în același timp cu foarte mult umor și autoironie”.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare un clip porno de amatori, realizat de o profesoară de școală generală și partenerul său. Filmul ajunge pe un site specializat și provoacă reacții la școala la care aceasta predă.

Katia este actriță a Teatrului Evreiesc din 2016, dar în ultimii 10 ani a colaborat foarte mult și cu teatrele independente Replika și Macaz. Deși este angajată a unei instituții publice spune că se simte un artist independent prin faptul că are libertatea de a își alege proiectele și colaborările.

A fost una dintre măicuțele din filmul lui Cristian Mungiu, După Dealuri, dar în afară de câteva filme studențești, nu avea experiență pe platoul de filmare. Așa că a acceptat implicarea în proiectul lui Radu Jude cu mare deschidere, inclusiv în ceea ce privește scenele explicite de sex.

Tot cu deschidere a acceptat și discuția cu Cultura la dubă.

***

Katia, cum te-ai cunoscut cu Radu Jude?

Am fost la două castinguri pentru filmele lui, Inimi Cicatrizate și Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, dar nu le-am luat. Am fost cumva pe o listă scurtă, am vorbit cu el. Și apoi ne-am mai întâlnit pentru că el venea la spectacolele noastre, la Replika și la Macaz.

Iar cu filmul ăsta nu am mai dat casting, m-a sunat și mi-a zis că are un scenariu și mi-l trimite, să văd cum e.

Când ai citit scenariul, cum ți s-a părut?

Mi-a plăcut foarte mult, apoi ne-am întâlnit, m-a întrebat dacă sunt ok cu toate scenele, i-am zis că n-am nicio problemă, dar că nu am experiență în film.

Erau descrieri explicite ale scenelor de sex?

Da, era o scenă de sex clară. I-am zis că nu am nicio problemă, nicio reținere. Singura mea reținere era că nu am experiență.

Corpul e instrumentul nostru, ca actori, cu interior și exterior și vreau să pun la bătaie tot ce am când lucrez, emoții, gânduri și corp.

E adevărat că și eu, ca persoană, nu am rețineri față de corpul uman.

Ce au presupus repetițiile pentru acest rol?

Mai întâi am avut niște discuții cu Radu, apoi legat de scena de sex ne-am documentat puțin, am urmărit niște materiale de home-made porn și am comentat, pe Radu îl interesa să fie cât mai home-made.

Am avut o zi de repetiție cu partenerul meu de scenă și a doua zi filmarea, care a mers foarte repede. În afară de Ștefan, care e actor și regizor de filme porno, nimeni nu avea experiență. El ne-a mai învățat niște chestii. Și au mai fost două actrițe de filme porno, pentru una dintre secvențe eu am o dublură.

Cum te raportezi tu, Katia, la cazul profesoarei din film, al cărei filmuleț porno devine viral? Ce ai zice dacă el s-ar întâmpla în realitate?

Am simțit că rezonez cu felul în care e pusă problema, că acum e momentul să vorbim despre lucrurile astea, destul de abrupt și poate agresiv uneori, în același timp cu foarte mult umor și autoironie, ceea ce în lumea intelectuală nu prea găsești.

Iar în ceea ce privește firul narativ al Emiliei, personajul meu, m-am regăsit foarte mult ca femeie care are de înfruntat, de fapt, zilnic o serie de abuzuri, priviri, prejudecăți, doar că la ea se adună, sunt accentuate.

Când am citit scenariul, eu îmi imaginam un film într-o notă realistă, dar nu a ieșit deloc așa și e foarte bine că nu a ieșit așa, de aia nu sunt eu regizor de film.

Cazul cred că nu e atât de simplu. Lucrurile astea chiar se întâmplă în realitate, văzusem cronici din Italia în care se spunea „ca profesoara noastră de la Torino”. Nu cred că societatea noastră e retrogradă și plină de ipocrizie, cred că așa e în multe țări.

Nu e simplu să treci peste o astfel de situație.

Adică tu crezi că nu e ok nici ca lumea să pice în cealaltă extremă, că e în regulă ca astfel de lucruri să se întâmple?

Da, exact. Trebuie să dezbatem. Mie mi-ar plăcea să trăiesc într-o societate atât de deschisă, în care astfel de lucruri să fie normal acceptate.

Cum mănânci, faci și sex, e parte naturală din viață. Lucrurile astea nu îți afectează capacitatea profesională. De ce e ok să faci sex într-un fel și e mai puțin ok să faci sex în alt fel?

Dar societatea nu e încă pregătită. În viitor, cred că lucrurile astea se vor relaxa tot mai mult.

Și pentru că vorbim despre mediul educațional, cred că lucrurile nu trebuie să treacă neobservate, doar că ele trebuie explicate la nivelul societății de acum. Copiii sunt expuși la tot ce înseamnă mass-media, internet, cu imagini de tot felul, pe care nu știu să le explice. Nici adulții nu știu să le explice.

E adevărat, dacă s-ar fi întâmplat într-o companie privată sau la mine la teatru, cred că ar fi trebuit să fie lăsată în treaba ei, e viața ei personală, dar fiind vorba de niște copii care au acces la astfel de imagini, cred că trebuie să existe o discuție. Însă în niciun caz așa cum apare în film.

Ai vedea acest film dezbătut la niște ore de dirigenție, la liceu?

Da, clar. Pentru că ridică foarte mult probleme legate de corp, de sexualitate, de feminism, abuzuri.

Sau despre implicarea părinților în actul educațional.

Da, triunghiul educațional școală – părinți – elevi e dramatic viciat în România.

În familia ta, educația pe care ai primit-o, în ceea ce privește nuditatea sau sexualitatea, a fost una mai deschisă sau a fost ca cea a majorității familiilor românești, în care nu prea se vorbea despre lucrurile astea?

Nu se vorbea, dar nici nu se ascundea.

Mergeam la nudiști când eram mică, alături de părinți, în 2 Mai și Vama Veche, apoi am mers și cu prietenii.

Am crescut într-o familie foarte politicoasă, în care nu se discuta pentru că nu apărea subiectul, dar dacă apărea la televizor, nu era nimic interzis.

Filmul are și o componentă importantă care ne arată cum a fost mutilat Bucureștiul și cum ne afectează felul în care arată orașul prin care mergem zi de zi. Tu, Katia, cum te raportezi la oraș în drumurile tale?

Eu, ca bucureșteancă, sunt destul de atașată de București. E adevărat că observ cum s-a transformat Bucureștiul de când eram mică și până azi. Sunt foarte interesată de urbanism, am crescut într-o familie de arhitecți.

Dar sunt subiectivă, îmi e greu să am o privire critică.

Dacă plec din oraș, îmi lipsește agitația din București. În același timp, mă deranjează poluarea, traficul, lipsa locurilor de parcare, deși nu am mașină, dar ca pieton sau cu bicicleta, e horror.

Mă deranjează distrugerile de patrimoniu, dar mai mult decât atât mi se pare grav ce se întâmplă cu locuitorii, atâtea persoane nu au acces la apă, la o locuință.

E un oraș care nu mai face față problemelor locuitorilor, asta mi se pare cel mai grav. Și e un oraș în care ne ciocnim, nu empatizăm unii cu ceilalți și de aceea îmi e foarte greu să prioritizez lucruri care țin de estetic.

Ce a însemnat pentru tine Ursul de Aur de la Berlin?

E bine că e la Berlin, care e încă un festival respectabil.

Am o părere destul de proastă despre gale, premii, concurență în mediul artistic de dragul concurenței.

Și Radu Jude zice ceva asemănător.

Da, ne-am găsit amândoi, aici gândim cam la fel.

Pe de altă parte, sunt oameni pentru care aceste premii înseamnă foarte mult. E o formă de recunoaștere din partea breslei, am văzut uneori bucurie sinceră, mai ales a tinerilor, atunci când au fost premiați la Premiile Gopo. Cum crezi că ar putea fi găsit un echilibru între ce zici tu și ce simt ei?

Sigur, lucrurile sunt mai complicate. E nevoie și de recunoaștere, dar de cele mai multe ori aceste gale nu sunt despre artă, ci despre sponsori. Și de multe ori sunt promovate non-valori, cu care eu nu sunt de acord.

Apoi, sunt discutabile și criteriile prin care sunt acordate aceste premii. Iar partea cu recunoașterea breslei…și asta e discutabil, fiindcă și breasla are problemele ei.

La anul probabil o să fii nominalizată la Premiile Gopo. O să te duci?

Sincer, nu cred. (râde) Dar să vedem, să ajungem acolo.

The post Katia Pascariu, actriță: “De ce e ok să faci sex într-un fel și e mai puțin ok să faci sex în alt fel? Societatea încă nu e pregătită, e nevoie să dezbatem.” appeared first on Cultura la dubă.