Ruxandra Racoviță este una dintre marile personalități românești ale dansului contemporan. Balerină, partenera de scenă a lui Gigi Căciuleanu timp de aproape trei decenii, elevă a lui Miriam Răducanu, colaboratoare a Pinei Bausch și a Rosellei Hightower, profesoară la unul dintre Conservatoarele Parisului, Ruxandra poartă și azi, atunci când vorbește, în fiecare mișcare a încheieturii mâinii, geometria unui dans.

Este urmașa familiilor Carp, Suțu, Lahovary și Cantacuzino și locuiește în Franța de peste 50 de ani.

Ne-a primit în apartamentul său din capitala Franței și ne-a vorbit despre bucuria dansului și mai ales despre bucuria vieții.

“Pasiunea a venit în timp, dar total”

Ruxandra Racoviță locuiește în proximitatea Gării Saint-Lazare, alături de soțul său francez, iar casa lor emană iubirea pentru artă, fiind înțesată cu tablouri de artă contemporană și obiecte de ceramică.

Dansatoarea este șarmantă și caldă. Iar emoția unui interviu pentru presa din România este firească. Deși are în spate o carieră excepțională, viața sa nu a fost până acum documentată în profunzime. Ba chiar pe internet poți găsi informații greșite, cum că ar fi moștenitoarea familiei Cesianu-Racoviță. Nu este.

„Eu sunt născută la Iași, într-o casă care i-a aparținut lui Cuza. Bunicul meu a cumpărat-o de la Cuza. Dar am stat doar trei zile de la naștere la Iași. Apoi toată familia a plecat la București, pentru că a venit schimbarea, războiul.

Mama este nepoata de fiu a lui Petre P. Carp, prim-ministrul României. Mama ei, adică bunica mea, membră a familiei Suțu, a fost căsătorită cu primul băiat al lui Petre P. Carp. El s-a prăpădit în 1918 în război, pentru că Petre P. Carp era un mare patriot și și-a trimis toți băieții pe front.

Era o societate în care toată lumea se știa cu toată lumea, aceste familii erau împreună, înrudite. Era și o anumită cultură, mama a primit educație acasă.

Eu am făcut patru clase primare în Dorobanți și apoi am mers la Coregrafie.

La Școala de Coregrafie eu am ajuns întâmplător, pentru că făceam tenis.

Îmi plăcea la nebunie să joc tenis.

Apoi, la un moment dat, doamna care m-a crescut, guvernanta, m-a dus la dans.

Simțeați că vreți să faceți carieră din dans? Ați luat dansul în serios încă de la acea vârstă?

Nu, pasiunea a venit în timp, dar total.

A fost o evoluție evidentă, pentru că părinții mei nu țineau foarte mult să fiu balerină, dar la mine a devenit o certitudine că voi face asta.

Și am copilărit alături de Gigi Căciuleanu de la vârsta de cinci ani. Eram vecini, la colțul străzii.

Dansul clasic mi-a plăcut, dar apoi aveam o profesoară de clasic fete care nu-mi plăcea foarte mult și am făcut toate clasele mele de clasic cu băieții.”

Întâlnirea cu coregrafa Miriam Răducanu, Papa, așa cum îi spuneau elevii, avea să fie pentru ea, la fel ca pentru întreaga sa generație, o revelație.

„Pentru mine a fost o idee de libertate, vizavi de mișcare, și o inteligență extraordinară în ceea ce propunea, în funcție de ceea ce erai. Ea se acomoda în funcție de noi, că suntem foarte diferiți. Și a fost o plăcere enormă, ceva deloc conformist.

Când intram la ea, nu era neapărat o relaxare, cu Papa nu a fost niciodată o relaxare. Dar această pasiune a început să meargă din momentul ăla, pentru mine, spre dansul contemporan. La sfârșitul anului școlar, Papa mi-a creat un foarte bun solo, care a fost o mare reușită și după aia am intrat la Operă.

Mi-a plăcut toată viața să aduc rolurile la maximum în ceea ce zicea rolul, atât în sentimente, cât și în tehnică.

Și la Operă ați dansat balet clasic?

La Operă am fost cinci ani. Am dansat tot, eram în corpul de balet. M-au ajutat foarte mult antrenamentele de acolo.

În paralel am lucrat cu Papa, am făcut spectacole cu Papa, când ea a început să mai ia și alți dansatori, deci nu numai Gigi și ea. Și atunci m-a luat pe mine și pe încă vreo cinci colege. Plecam și la spectacole în străinătate.

Cum ați descrie acum dansul?

Pentru mine, dansul este arta mișcării în care intră sufletul. Mișcarea capătă o altă dimensiune în momentul în care sufletul intră în ea.”

În anii ’70, Ruxandra Racoviță și Gigi Căciuleanu au participat la un concurs internațional de coregrafie, în Germania. Gigi Căciuleanu a povestit experiența într-un interviu pentru Cultura la dubă, tot în cadrul seriei Săptămâna Franței.

Acum a venit rândul Ruxandrei Racoviță să spună propria variantă a acelei aventuri.

„Cu Gigi am plecat în ’71 în Germania, la primul concurs, am dansat pe Maria Tănase. Era foarte caraghios, era singurul concurs de coregrafie, noi nu știam nimic, nu înțelegeam, ne-am dus și am repetat, fără să știm că aia era, de fapt, proba eliminatorie. Și au spus: «Cu excepția cuplului Căciuleanu–Racoviță, care rămâne în concurs».

Noi am fost deziluzionați, triști, când, de fapt, am luat Premiul I.

Și în al doilea an ne-am întors cu Bolero-ul lui Ravel și cu prietenul nostru și marele om de teatru Dan Mastacan, și cu Raluca Ianegic. Și am luat Premiul I.

Gigi a rămas, eu m-am întors, că eram căsătorită pe atunci cu Vlad Georgescu, marele istoric român, un om excepțional.

Apoi, în ’73, Gigi m-a chemat să lucrăm cu Pina Bausch la un spectacol, am plecat și nu m-am mai întors. Fiindcă am cunoscut-o pe Rosella Hightower datorită concursului de la Köln. Ea ne-a audiționat, cred că am dansat pentru ea vreo oră. Și ne-a angajat imediat la Nancy.

Iar după un an Gigi a devenit director la Nancy, iar eu étoile (n.r. stea). Ea avea să aibă o influență extraordinară, fiindcă i-a dat lui Gigi posibilitatea să aibă un centru de dans contemporan, primul din Franța, la Rennes – fapt decis de Ministerul Culturii din Franța, ceea ce pentru noi, plecați din România, era ceva extraordinar.”

Pentru Ruxandra Racoviță a urmat o experiență de 20 de ani la Centrul de Dans Contemporan fondat la Rennes și spectacole cu Gigi Căciuleanu.

„Am călătorit cu dansul prin toată lumea. Pierre Cardin era susținătorul nostru și ne-a ajutat să călătorim.

Cum a fost întâlnirea cu Pierre Cardin?

„Era un om excepțional. Un om care a adorat întotdeauna ceea ce e valabil în artă. El, având un teatru, a putut să aducă acolo ce i-a plăcut. Un vizionar al modei. Un om riguros, extraordinar de precis.

V-a creat vreodată haine pentru spectacole?

Multe. Avea enorm de multe calități, enorm de multe calități. Nu vorbea despre ele. El a făcut enorm de mult bine din punct de vedere artistic pentru foarte mulți oameni.

Cu Pina Bausch ce fel de relație ați avut?

Eram de aceeași vârstă, vorbeam. Pina era un personaj și ce avea ea special era că reușea să extragă de la fiecare dansator ce avea mai bun, dar prin durere.”

Cum vă simțeați când dansați cu Gigi Căciuleanu?

„Foarte bine”, spune râzând. „Ceea ce era extraordinar este că suntem foarte diferiți, iar pe scenă ne completam perfect.”

Devenită celebră la Rennes, Ruxandra Racoviță a primit totodată șansa de a fonda o școală de dans acolo. Așa și-a început și cariera de profesoară.

„La Rennes m-am dus la primar și i-am zis: «Ce părere aveți să facem o școală?»

El a fost de acord și atunci eu am început să predau în paralel cu dansul. N-am știut la început că o să-mi placă. Pentru că eu eram o dansatoare de scenă, adică eu am adorat scena. Au fost cei mai fantastici ani din viața mea. Pe scenă, deodată devii altceva. E o comunicare extraordinară între artist și public, fără să vorbești.

Ce ați făcut pentru a vă menține corpul puternic în atâția ani de dans și de efort fizic?

M-am antrenat toată viața. Și acum mă antrenez zilnic. E o gramatică a corpului, pe care, dacă o neglijezi, atunci se pierde și se face mai rău.

La început spuneam că nu poți să faci dans contemporan fără clasic, pentru că noi veneam puțin din latura asta. Acum, cu timpul, îmi spun că poți să faci contemporan, dar trebuie să știi gramatica corpului. Iar gramatica corpului revine, totuși, la structura clasică.”

Și spuneați că mai faceți prin casă. Dansați zilnic sau faceți exerciții?

Exerciții, de fiecare dată altfel.

Dar relația cu dansul cum mai este acum? Vă mai vine să dansați pur și simplu?

Să dansez așa? Da, sigur, dar nu pe scenă.”

Din anul 2000, Ministerul Culturii din Franța a deschis pentru Ruxandra Racoviță un curs de dans la Conservatorul de la marginea Parisului – Boulogne-Billancourt.

“Acest conservator are 120 de profesori de muzică. Și a fost pentru mine extraordinar. Dând 20 de ani cursuri acolo, la cel mai înalt nivel al muzicii clasice și contemporane, am atins toate domeniile muzicii și am format foarte mulți oameni.

Eu le-am dat încrederea că, fiind uman, poți să devii mai bun și în artă, și în tot.

Dar cum poți să-ți păstrezi umanitatea într-un mediu artistic competitiv, care uneori înseamnă orgolii puternice?

Un mare artist nu are chestia asta. Adică ai emoții, da. Eu întotdeauna am avut emoții, până la ultimul spectacol. Competiția e favorabilă, în sensul bun.

Dacă scoți din cineva ceea ce e mai bun, își dă tot ce vrei.

Odată stabilită aici, în Franța, ați început să vă simțiți mai degrabă franțuzoaică decât româncă?

Nu. E diferit. În Franța, când am venit la început, mi-a dat o libertate în plus. Libertate.

Deci asta este o filozofie și o poezie a vieții.

În momentul în care am venit în Franța, orice legătură cu un om, cu un poet cu care ne întâlneam, cu o pasăre care cânta, asta era viața. Eu am plecat cu ideea asta și rămân cu asta: că viața îți aduce foarte mult, chiar dacă lucrezi, chiar dacă ești extenuat în fiecare seară. Dar viața merită să o trăiești.”

Ce vă mai leagă acum de România?

Mă întorc întotdeauna în țară cu mare bucurie. Am un nepot cu cinci copii în România, iar aici, la Paris, am o nepoată pe care am crescut-o eu. Ea are doi copii.

Ceea ce constat acum, venind în România, este că teatrul face mari progrese. A fost întotdeauna bun – eu am fost pe scenă cu Clody Berthola, Rebengiuc și cu Liviu Ciulei. Eu aveam nouă ani și făceam figurație pe lângă ei, eram un pom.

Și când mă duc în România văd enorm de mult teatru.

Acolo unde te-ai născut, acolo ești. E o chestie de familie. Totuși, vin dintr-o familie puternică. Rămâi român pentru că te-ai născut acolo. Și când am să mor, tot acolo sunt.

De ce?

Așa e sentimentul omului, cred. Rămâne conectat la rădăcinile lui.”

În peste cinci decenii petrecute în Franța, Ruxandra Racoviță a format generații întregi de dansatori și profesori. A dansat pe marile scene ale lumii, a colaborat cu nume care au schimbat istoria dansului contemporan și a găsit, în pedagogie, o a doua vocație.

Dar, privind în urmă, vorbește mai puțin despre succes și mai mult despre disciplină, umanitate și bucuria de a trăi.

Poate că acesta este și secretul unei vieți dedicate dansului: tehnica se învață, performanța se construiește, dar arta începe abia atunci când sufletul intră în mișcare.

Ce sfat i-ați da unui tânăr care este pasionat de dans și ar vrea să facă o carieră în dans?

Dacă ai talent și dacă vrei să-ți dai viața pentru asta, atunci fă-o! În spatele acestui talent este o muncă pe viață. Îți dai viața pentru dans. Dar eu zic că merită. Merită!

Însă talentul nu e peste tot. Într-o clasă poți să ai unul sau, într-o clasă, poți să n-ai pe nimeni.

Și, ca profesor, cum i-ați îndrumat pe cei pe care îi considerați mai puțin talentați?

Am tratat pe toată lumea la fel. Dar cel care are talent, acela zboară. Nu trebuie să faci tu efort, el vrea să facă efort.”

***

Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Între rigoare și libertate, Ruxandra Racoviță și-a dansat viața: “Să trăiești cu bucurie este poezia vieții” appeared first on Cultura la dubă.

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, trupa Subcarpați va susține un concert la Teatrul Odeon din Paris, în încheierea festivalului.

Festivalul a adus laolaltă francezi și români și a doborât stereotipuri. Cu toții s-au bucurat de bogăția culturii române contemporane, fie că erau deja familiarizați cu ea, fie că au descoperit-o pentru prima dată.

Paris, capitala creației contemporane românești timp de 12 zile

Festivalul „Un Week-end à l’Est”, care celebrează în fiecare an un oraș din Estul Europei, a adus anul acesta în centrul atenției Bucureștiul și întreaga cultură română, prin expoziții de artă contemporană, proiecții de filme românești premiate la nivel internațional, performance-uri de teatru și dans, concerte, lecturi, dezbateri publice.

Ediția 2025 îl are ca ambasador al festivalului pe Cristian Mungiu, laureat al Palme d’Or și una dintre cele mai influente voci ale cinemaului european.
„Ne dorim mereu ca România să aibă o imagine mai justă în afara țării, iar cultura a fost întotdeauna cea care ne-a salvat și ne-a adus atenția bună la care tânjim. Parisul găzduiește în această perioadă, prin acest generos Weekend a l’Est, una dintre cele mai ample manifestări dedicate vreodată exclusiv culturii române. Avem ocazia să ne prezentăm unui public occidental și să îi stimulăm curiozitatea de a descoperi o Românie modernă, creativă, îndrăzneață, capabilă să se scuture de provincialism și să fie în pas cu exprimările artistice contemporane” – Cristian Mungiu

De mare succes se bucură expoziția lui Dan Perjovschi, de la galeria Visconti 22. Aceasta cuprinde mesaje cu valențe universale, chiar dacă uneori reflectă doar realități concrete românești. În cadrul expoziției sale, coregrafa și actrița Judith State a creat un performane inedit, intim, cu un puternic impact emoțional.

Prezent la vernisaj, Dan Perjovschi a declarat pentru Jidvei: „Selecția surprinde energia creativității românești: una diversă, uneori incomodă, dar mereu autentică. E o ocazie rară de a vedea, la un loc, cum se exprimă România de azi în idei. Expoziția mea are loc într-un cartier celebru, unde locuia Balzac, dacă ieși din galerie dai peste o grămadă de locuri istorice prin care au trecut artiști francezi. Dar aici, la Un Weekend, îți dai seama că ceva ne leagă, totuși, suntem veri.” – a spus Dan Perjovschi.

A fost, totodată, extraordinar, să vedem mari artiști români aduși laolaltă – Dan Perjovschi alături de Mircea Cantor, Gabriela Adameșteanu și Bogdan Alexandru Stănescu, sau chiar artiști români în spectacole live, susținute alături de artiști francezi.

Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea

Într-o lume în care prea puține inițiative susțin cultura în România, Jidvei face acest pas curajos și se află pentru a treia oară la un mare eveniment cultural organizat la Paris în cinstea artiștilor români, după retrospectiva Brâncuși de la Pompidou, din 2024, și retrospectiva Radu Jude de la Pompidou și MK2, din septembrie 2025.

Alături de jurnaliștii Cătălin Striblea și Alexandra Tănăsescu, precum și de prezentatoarea TV Sonia Argint, Jidvei prezintă de la Paris un reportaj vizual și cultural care surprinde felul în care România se oglindește în capitala Franței –  sub tema „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea”.

Este o cronică personală despre felul în care România respiră în orașul artelor: un amestec de observație, reportaj și emoție culturală. Un dialog cald între spirit, identitate și întâlnirile care dau ritm creației, întâlniri cu artiști, expoziții care schimbă repere, dialoguri cu publicul francez și momente din culisele performanțelor sau concertelor care dau un nou sens inspirației românești.

Ce ocazie mai bună pentru a lansa noua colecție de vinuri premium, Spirit, dedicată chiar spiritului românesc? La evenimentele artiștilor români din cadrul festivalului, francezii s-au bucurat de vinurile Spirit de la Jidvei și au vrut să descopere mai multe despre ele.

Așa arată România la Paris, acum

De la vernisajele lui Dan Perjovschi și Mircea Cantor, la expozițiile lui Dan Vezentan, de la întâlnirile literare cu Gabriela Adameșteanu și prezența în Teatrul Odeon a Alexandrei Badea, până la expoziția de fotografie extrem de personală semnată Cristian Mungiu, Parisul respiră cultură românească la fiecare pas.

Francezii fac coadă la proiecții, la vernisaje, la concerte. Saint-Germain-des-Prés, spațiul mitic al dialogului intelectual european, e dominat de nume românești. Iar reacțiile publicului francez sunt surprinzătoare, calde, vii – de la uimire la entuziasm, de la curiozitate la emoție pură.

Spirit, acolo unde gustul întâlnește cultura

Jidvei este prezent în Paris cu colecția Spirit, introdusă publicului francez chiar în mijlocul celui mai amplu context cultural românesc din ultimii ani. Francezii degustă, întreabă, caută povestea, iar vinul devine, firesc, o poartă spre cultura noastră. Sunt momente în care diferențele dispar, iar Parisul și Transilvania ajung să vorbească aceeași limbă: o limbă a emoției, a meșteșugului și a deschiderii reciproce.

„Lumea să își aducă aminte că arta e un pod între oameni, nu doar între cunoscători.”
 – Mircea Cantor

Spirit trăiește exact în acest registru. Nu e doar un vin adus la Paris; devine un pretext pentru dialog cultural, un vehicul prin care Transilvania pătrunde în inima orașului.

Jidvei prezintă colecția Spirit la Paris

Francezii și românii prezenți la festival au descoperit împreună cu artiștii români colecția Spirit: trei vinuri maturate în timp. Spirit nu este doar un proiect de brand, ci un omagiu adus creativității românești, un gest prin care vinul devine limbaj cultural, semnătură, reper.

„Am creat Spirit ca pe o reverență adusă României: o colecție maturată în timp, inspirată din moștenirea culturală și realizată cu meșteșug transilvănean. Prezența noastră la Paris, în cel mai amplu festival dedicat culturii române, este o bucurie și o responsabilitate: introducem publicului francez un alt fel de a înțelege Transilvania, prin gust, tradiție și rafinament. Colecția Spirit aduce aici exact ce simțim și noi în aceste zile: o Românie în care tradiția și modernitatea pot sta la aceeași masă. Parisul o simte, o gustă, o primește.” – Ana Necșulescu,  Director de Comunicare, Jidvei

Jidvei trasează o axă culturală între București, Paris și Roma

Colecția Spirit devine firul roșu al unui traseu cultural unic, desfășurat în trei capitale europene. România își afirmă identitatea artistică prin această axă simbolică București-Paris-Roma, în care fiecare oraș spune o parte din aceeași poveste: un dialog între tradiție, creativitate și prezența românească pe scena europeană.

Drumul a început la București, la Gala „Monica Lovinescu” (19 noiembrie 2025), unde gama Spirit a fost prezentată în premieră națională, în prezența unor scriitori, artiști și diplomați care continuă moștenirea unui reper moral al culturii române.

Continuă la Paris, în cadrul festivalului „Un Week-end à l’Est”, cea mai amplă platformă dedicată României în Franța și se încheie la Roma, pe 1 Decembrie, la Opera din Roma, unde Spirit devine vinul celebrării Zilei Naționale – un moment în care muzica, diplomația și comunitatea românească se întâlnesc într-un cadru solemn.

___

Jurnalul “Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea” poate fi urmărit pe pagina de Instagram Jidvei Romania.

___

Despre Jidvei

Cu peste 1.000 de medalii internaționale și o poziție în Top 100 producători globali de vinuri și distilate premium, Jidvei confirmă că România este și va rămâne Țara Vinului – atât acasă, cât și pe scena europeană.

Brandul reunește tradiția vitivinicolă de peste 75 de ani cu inovația tehnologică și expertiza transmisă din generație în generație, fiind prezent la marile evenimente culturale și diplomatice europene – de la Centrul Pompidou din Paris și Teatrul La Fenice din Veneția, până la Festivalul de Film de la Cannes.

Jidvei este cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată din România (D.O.C. Jidvei) și deține cel mai extins domeniu viticol cu proprietar unic din Europa – 2.500 ha în inima Transilvaniei.

Articol susținut de Jidvei.

The post Arta românească este în centrul atenției la Paris, la festivalul Weekend à l’Est. Pentru celebrarea ei, Jidvei a lansat “Spirit” în capitala Franței (P) appeared first on Cultura la dubă.

Fundația Art Encounters din Timișoara organizează evenimentul de lansare a celei de-a patra ediții a Bienalei Art Encounters prin proiectul Artiști români în prim-plan, care se va desfășura în perioada 25-30 ianuarie, online pe Facebook și pe website-ul Art Encounters.

Publicul îi va putea cunoaște pe curatorii acestei ediții, Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, dar și pe o parte dintre artiștii români invitați: Flaviu Cacoveanu, Alice Gancevici & Remus Pușcariu, Mihaela Hudrea, Nona Inescu, Flaviu Rogojan, MONOTREMU, Vlad Nancă.

Bienala Art Encounters 2021 se va desfășura între 1 octombrie – 14 noiembrie 2021 la Timișoara și va fi precedată de numeroase evenimente online și offline.

Kasia Redzisz este istoric de artă și curator la Tate Modern. A curatoriat retrospective itinerante ale artiștilor Maria Lassnig, Francis Bacon și Edward Krasiński, precum și Ugo Rondinone, Judy Chicago (ambele în spațiul public) și Sol Calero (in pregatire).

Mihnea Mircan este curator, în prezent doctorand la Universitatea Monash, Melbourne. A fost director artistic al Extra City Kunsthal, Anvers, în perioada 2011–2015 și a curatoriat numeroase expoziții pentru instituții de artă prestigioase, precum Le Pavillon – Palais de Tokyo, Stroom Den Haag, MUSEION Bolzano, Fondation Ricard Paris.

„Palmaresul impresionant al celor doi curatori, alături de interesul lor pentru scena artistică din România și din regiune, îi recomandă pentru o ediție a Bienalei Art Encounters axată pe întărirea dialogului cu publicul și pe sprijinirea artiștilor tineri”, declară Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters.

Ediția din 2021 a Bienalei de artă contemporană Art Encounters va fi, inevitabil, marcată de realitatea contextului pandemic în care ne aflăm și va răspunde în mod responsabil și empatic la această situație.

Intitulată Our Other Us, Bienala din acest an va acorda o atenție specială formelor de conviețuire pe care le putem proiecta, intui și institui astăzi, concentrându-se de asemenea asupra transformărilor și derivei care marchează percepția de sine, individuală ori colectivă.

Prima direcție curatorială este sintetizată de Kasia Redzisz astfel: „How To Be Together [Cum să conviețuim] va prezenta propuneri pentru o coexistență plină de substanță în lumea actuală, explorând felul în care schimbările globale afectează sistemul artei și determină adesea un refugiu în natură, în practici inspirate de Land art și ecologie.”

Mihnea Mircan, la rândul lui, oferă câteva indicii despre cercetarea curatorială pe care o desfășoară în prezent sub numele „Landscape in a Convex Mirror” [Peisaj în oglindă convexă]: „Titlul expoziției, precum și viziunile temporale și spațiale pe care le aduce împreună prin lucrările artiștilor contemporani și relația acestora cu arta din trecut și crizele prezentului, urmăresc tema vertijului. Vertij ca un modus operandi: o metodologie a atenției, o compoziție de puncte de fugă, grade și unități de măsură pentru direcții, intensități și viteze.”

Accentul pe care curatorii îl vor pune pe noile poziții artistice din România și din regiune va fi vizibil prin noile producții special concepute pentru această ediție și prin programul dinamic al discuțiilor online și offline.

Aceste evenimente vor începe odată cu lansarea programului Artiști români în prim-plan și vor continua până la deschiderea expozițiilor de pe 1 octombrie, dar se vor intensifica și pe parcursul Bienalei, până pe 14 noiembrie. Expozițiile vor cuprinde o serie de spații simbolice ale orașului Timișoara, dar și câteva inserturi-surpriză.

The post Bienala Art Encounters 2021 lansează proiectul “Artiști români în prim-plan” appeared first on Cultura la dubă.

Concertul The Mono Jacks face parte din proiectul Qreator – Home Together Edition, care aduce artiștii români aproape de public într-o perioadă în care nu prea mai avem parte de multe dintre momentele de care ne bucuram înainte, cum ar fi mersul la concerte, la spectacole de teatru sau la cinema.

În egală măsură, Qreator – Home Together Edition vine și în sprijinul artiștilor a căror activitate a fost afectată de criza provocată de noul coronavirus.

Cultura la dubă a spus povestea celor de la The Mono Jacks într-un material publicat la sfârșitul lunii ianuarie 2020, chiar înaintea lansării noului album, Gloria.

Dacă pe ultimul album, „Ușor distorsionat” ne vorbeau despre adevăruri dureroase, cum ar fi că „ne-am născut cu fricile-n noi, printre derbedei”, pe cel mai nou album, „Gloria”, The Mono Jacks ne îndeamnă „să scriem istoria” și să „ne ținem de mână și-n gând”, fiindcă astfel ne putem aduna noi, „nemuritorii de rând.”

Versurile se potrivesc cum nu se poate mai bine în această perioadă de izolare, astfel că melodia Nemuritori capătă alte valențe acum.

The Mono Jacks este una dintre trupele care au marcat evoluția rockului alternativ românesc, iar solistul Doru Trăscău este vocea care a dat tonul schimbării încă de la începutul anilor 2000, alături de AB4.

Povestea The Mono Jacks s-a născut în 2008 și odată cu ea s-au născut probabil și multe povești de iubire, fie iubire de muzică sau iubire de oameni. Trupa a trecut prin diverse formule și, în tot acest timp, singura constantă a fost Doru Trăscău.

În 2013 se anunța desființarea The Mono Jacks chiar printr-un concert de despărțire, dar Doru a revenit în 2015 la iubirea care nu încetase niciodată. Și bine a făcut. Din 2017 cântă alături de Andrei Zamfir (chitară), Cristian Chiru (bas) și John Ciurea (tobe), formulă alături de care spune că se simte cel mai bine dintre toate cele încercate.

Prin evoluția sa, trupa The Mono Jacks este o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor.

Dacă ți-e dor să asculți live Infinit, Un sfert de secundă, Gândurile, Nemuritori sau 1000 de da, atunci te invităm să urmărești concertul The Mono Jacks joi, 2 aprilie, de la ora 19:00, live pe pagina de Facebook a Qreator.

Qreator – Home Together Edition găzduiește artiști români în fiecare săptămână, într-o serie de evenimente online, pe Facebook Qreator. Te încurajăm să te conectezi și să rămâi acasă!

The post The Mono Jacks și Qreator ne cheamă să fim împreună la un concert special, joi, ora 19.00 appeared first on Cultura la dubă.