România se pregătește să găzduiască Summitul European al Patrimoniului, cel mai important eveniment de profil care reunește factorii decisivi în conservarea patrimoniului – arhitecți, miniștri, primari, comisari europeni sau reprezentanți ai societății civile.

Evenimentul va avea loc la București între 6 – 8 octombrie și cuprinde Ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu, acordate de Comisia Europeană, în cadrul cărora vor fi recompensate și două proiecte din România: Biserica Săsească din Alma Vii și Biserica Sfântului Mihail, Cluj-Napoca.

Prezentă la București, Sneska Quaedvlieg Mihailovic, secretarul general al Europa Nostra, organizația care luptă pentru patrimoniu la nivel european, a vorbit pentru Cultura la dubă despre principalele provocări în acest domeniu și a explicat de ce salvarea patrimoniului a devenit un factor determinat printre soluțiile de combatere a schimbărilor climatice.

***

Doamna secretar general, care sunt principalele obstacole atunci când vorbim despre conservarea patrimoniului construit?

Aș vorbi mai degrabă despre principalele provocări cu care se confruntă societatea noastră, atât cea din România, cât și cea din Europa, în general.

Schimbarea climatică este o provocare uriașă, neînțeleasă complet încă. Din acest moment, schimbările climatice nu sunt ceva ce se va întâmpla în 10 sau 50 de ani, ci pot fi deja văzute, le-ați văzut și în România, impactul caniculei care a fost vara această.

Apoi este provocarea reprezentată de dezvoltările imobiliare, de presiunea pusă de dezvoltatori în special în marile orașe, cum ar fi București.

Interesul dezvoltatorilor imobiliari e și la munte acum, vor să facă blocuri la munte.

Asta este tot din cauza schimbărilor climatice, fiindcă oamenii vor dori să se refugieze la munte, să fugă de caniculă. De aceea dezvoltatorii se orientează deja și către zonele de munte.

De asemenea, ne confruntăm cu fenomenul migrației, cu un război foarte aproape de noi, toate acestea fac societatea foarte instabilă.

Este nevoie ca societatea să se organizeze, să răspundă la aceste provocări, să găsească o soluție.

Patrimoniul cultural este un liant al societății și contribuie la înlăturarea acestor nesiguranțe.  Patrimoniul este ceva ce aduce comunitatea laolaltă, este ancora care stabilește o barcă pe ape plutitoare, este o ancoră în timp și în spațiu, conectează trecutul de viitor.

Viitorul nu e ceva ce poate fi oprit, dar e important ca el să fie conectat la tradiții, la rădăcini, iar acestea se reflectă și în arhitectură.

Să ne pese de patrimoniul cultural este parte din apărarea drepturilor umane și a legii. Fără lege nu putem proteja patrimoniul. Iar lupta pentru protejarea patrimoniului este și pentru drepturile omului. Patrimoniul nu este doar despre niște cărămizi și mortar. Este povestea noastră.

Patrimoniul are nevoie de oameni care să îl apere și asta face societatea civilă în România. Sunteți oameni curajoși, ați arătat asta în multe ocazii.

De exemplu, campania fenomenală de apărare a sitului de la Roșie Montană, care a fost una atât de apărare a patrimoniului cultural, cât și una de protejare a mediului, a devenit apoi o campanie pentru apărarea drepturilor omului și pentru apărarea democrației.

Este un exemplu de luptă câștigată datorită unei acțiuni de masă. Oamenii pot schimba ceva când se adună laolaltă.

Vorbeam zilele trecute cu mai mulți arhitecți prezenți la Bienala de Arhitectură de la Timișoara și am regăsit o idee comună la ei, aceea că ar trebui să ne concentrăm pe clădirile deja existente, multe dintre ele goale, neutilizate și să ne oprim din a construi, fiindcă industria de construcții este unul dintre cei mai mari poluatori. Deci protejarea patrimoniului a devenit și o cauză pentru mediu în zilele noastre?

Da, așa este, industria de construcții emite cantități mari de CO2, fiind unul dintre cei mai mari poluatori. Mă bucur că la Bienala de la Timișoara s-a vorbit despre asta.

Ar trebui să existe o decizie de stopare a contrucțiilor noi, cele mai multe dintre ele folosesc materiale nesustenabile și clădirile în sine devin nesustenabile. Blocurile acestea vor deveni pur și simplu de nelocuit.

Se construiește așa din cauza mafiei imobiliare, a spălării de bani, nu doar aici, ci și în restul lumii.

În același timp aveți clădiri deja existente, de la clădiri foarte vechi la clădiri industriale, fabrici, care ar putea fi readuse la viață în mod extraordinar de către arhitecți, designeri. Avem multe exemple de cazuri în care astfel de clădiri au fost readaptate și date în folosință. Pe asta ar trebui să ne concentrăm – pe regenerare. Regenerarea cartierelor deja existente în orașe. Rezultatul poate fi uimitor.

Este ceva ce noi promovăm foarte mult. Nu doar că suntem în pericol din cauza schimbării climatice, dar patrimoniul cultural este parte din soluție.

Dacă nu salvăm planeta, nu vom putea salva patrimoniul, dar investind în patrimoniu este o formă prin care putem contribui la salvarea planetei.

Există și problema costurilor ridicate în proiecte de restaurare. Mulți proprietari de case vechi spun că nu au bani să le restaureze, condițiile sunt foarte stricte, și preferă să le lase să se degradeze, uneori le și “ajută” cu incendii, pentru a cădea într-un final și a vinde terenul dezvoltatorilor imobiliari. Pe de altă parte, poate societatea nu este de acord ca un privat să primească bani publici pentru a-și restaura casa sa. Care ar fi soluția de mijloc?

Acesta este o problemă reală. Cumva, anumite facilități fiscale ar trebui să existe dacă luăm în considerare faptul că un oraș este de interes public, nu doar de interes privat. Este de interes public ca un oraș să își păstreze caracterul arhitectural, să atragă turiști, investitori.

Sunt dovezi de orașe istorice bine conservate care atrag mediul de afaceri. De exemplu Amsterdam are un studiu în acest sens, care arată că datorită caracterului istoric bine conservat au venit foarte mulți investitori.

Valoarea unei clădiri istorice nu este dată doar de clădirea în sine, ci și de statutul ei în contextul orașului. Iar valoarea nu este doar economică și istorică, este și socială, este valoroasă pentru mediu, după cum spuneam mai devreme.

În acești sens, oamenii trebuie educați, ajutați să înțeleagă că sprijinirea unui proprietar privat prin fonduri publice sau facilități fiscale, în acest context, servește interesului public.

De asemenea, e importantă investiția în mentenanță, în România nu s-a investit în mentenanță și acum aveți probleme mult mai mari în restaurare. Când întreții regulat o clădire veche, cu investiții din când în când, este mai ușor să o conservi.

Dar când ai o clădire complet abandonate, atunci și investițiile trebuie să fie majore.

Ce părere aveți despre intervențiile moderne asupra clădirilor istorice? Avem chiar în centrul Bucureștiului câteva exemple de case – monumente istorice care au fost restaurate, dar în spatele lor s-au ridicat blocuri uriașe care, cel puțin vizual, le sufocă. Ce credeți despre asta?

Trebuie să găsim o balanță. Intervențiile moderne nu sunt tot timpul rele. Trebuie să găsești o cale în care să protejezi, dar să poți adăuga ceva viabil pentru viitor.

Dar asta trebuie făcut cu respect, proporțiile dintre partea istorică și partea nouă ar trebui să fie în echilibru. Am văzut și eu exemple în care parterul e istoric și deasupra este o clădire oribilă, grotescă, relația dintre cele două este îngrozitoare.

Știu și cazuri în care, totuși, astfel de intervenții au fost făcute de arhitecți cu mare respect față de clădirea istorică. Este o chestiune de calitate și la Summitul de la București vom insista pe acest aspect, al calității, promovând bune practici.

Ce credeți despre patrimoniul construit din România? De-a lungul timpului au fost mai multe proiecte românești premiate de Europa Nostra. Aveți câteva monumente românești preferate?

Oh, România are un patrimoniu extrem de bogat și de divers. Eu știu doar o mică parte. Am fost în orașe istorice ca Sighișoara, Sibiu, anul trecut la Timișoara, care chiar a fost o mare descoperire.

Frumusețea Timișoarei, existența multiculturalității are un farmec extraordinar și cred că acolo ați reușit să aveți grijă de acele locuri.

De asemenea, în București aș vrea să petrec mai mult timp. Clădirea mea preferată este Ateneul Român, este un diamant, este superb din afară și din interior, e cea mai frumoasă sală de concerte din Europa.

Aveți și bisericile fortificate care sunt cu totul speciale.

Am fost azi și la Piscu să văd muzeul, este absolut minunat! Arhitectura verde a clădirii, povestea ceramicii și olăritului.

Cred că generația tânără e din ce în ce mai conștientă de frumusețea patrimoniului, atât a celui construit, cât și a celui intangibil.

Potențialul a ceea ce aveți este uriaș, dar oamenii sunt cel mai important patrimoniu, fără ei nu puteți să salvați ceea ce aveți de salvat. Și este al vostru, dar este și al nostru, este parte importantă din Europa, de valoare europeană.

***

Europa Nostra este vocea europeană a societății civile care se angajează să protejeze și să promoveze patrimoniul cultural și natural. Este o federație pan-europeană de ONG-uri din domeniul patrimoniului, susținută de o rețea largă de organisme publice, companii private și persoane fizice, acoperind peste 40 de țări. Este cea mai mare și cea mai reprezentativă rețea de patrimoniu din Europa, menținând relații strânse cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNESCO și alte organisme internaționale. Fondată în 1963, Europa Nostra și-a sărbătorit anul trecut cea de-a 60-a aniversare.

Europa Nostra militează pentru salvarea monumentelor, siturilor și peisajelor europene aflate în pericol de dispariție, în special prin intermediul Programului 7 Most Endangered. Rețeaua celebrează și diseminează excelența prin intermediul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra.

Europa Nostra contribuie, în mod activ, la definirea și punerea în aplicare a strategiilor și politicilor europene legate de patrimoniu printr-un dialog participativ cu instituțiile europene și prin coordonarea Alianței Europene a Patrimoniului. 

Europa Nostra a condus consorțiul european selectat de Comisia Europeană pentru a gestiona proiectul pilot European Heritage Hub(2023-2025). Este, de asemenea, partener oficial al inițiativei Noul Bauhaus European, dezvoltată de Comisia Europeană și este unul dintre principalii membri și susținători europeni ai Rețelei Patrimoniului Climatic.

The post Secretarul General al Europa Nostra, interviu pentru Cultura la dubă: “Lupta pentru protejarea patrimoniului este și lupta pentru drepturile omului, pentru mediu.” appeared first on Cultura la dubă.

Studiogovora, o echipă formată din arhitecți și specialiști în promovarea culturii, organizează pentru a 5-lea an Zilele Arhitecturii Balneare Govora, mai exact o săptămână întreagă de activități intergeneraționale care activează atât patrimoniul cultural, cât și cel natural al stațiunii.

În spatele inițiativei stau câțiva tineri care au crescut în Băile Govora și au urmat o carieră în arhitectură. Echipa este formată din Ștefania și Radu Tîrcă, Irina Leca, Catinca Mănăilă, Roxana Mazilu și Bianca Oneață. Radu și Ștefania sunt arhitecți și doctoranzi în arhitectură. Irina este istoric de artă și manager cultural și s-a alăturat echipei în 2020 ca manager de proiecte. Catinca este specialist în patrimoniu cultural și se ocupă de interpretarea, promovarea și comunicarea patrimoniului arhitectural. Roxana este specialist în comunicare și autoarea platformelor online dedicate cunoașterii istoriei și promovării stațiunii Băile Govora. Bianca este absolventă de comunicare și gestionare a site-urilor web. Bianca și Roxana s-au alăturat echipei în 2022 și, asemenea lui Radu, au crescut în Băile Govora.

“Zilele Arhitecturii Balneare la Govora vor transforma stațiunea într-un hub de activități interactive, expoziții, tururi ghidate și proiecții de film, menite să scoată la lumină bogata moștenire culturală a stațiunii. Credem că Govora poate fi experimentată ca un spațiu vast și fluid în care peisajul și natura joacă roluri importante, iar granițele dintre spațiul privat și cel public sunt adesea estompate. Astfel, reactivarea spațiilor publice este esențială, iar programul Zilelor Arhitecturii Balneare  reflectă determinarea echipei de a aduce varietatea patrimoniului local în atenția comunității și a vizitatorilor.”, spun organizatorii.

Valoarea Băilor Govora stă în planificarea inițială: oraș nou, realizat de stat pe baza unui regulament modern, ca obiectiv de sănătate publică. Stațiunea a fost înființată în 1887, la inițiativa directă a prim-ministrului I.C. Brătianu și a medicului general Nicolae Popescu-Zorileanu, în contextul dorinței din epocă de a beneficia, pe teritoriul tânărului Regat al României, de stațiuni balneare similare cu cele din vestul Europei. Aplecarea societății românești pentru cultura franceză a făcut ca Băile Govora să fie realizată după modelul orașului-parc adoptat de stațiuni balneare franceze precum Vittel, Vichy, Evian sau Aix-les-Bains. Valorile arhitecturale și culturale creează un peisaj cultural valoros la nivel național și, la nivel european, un exemplu relevant de oraș termal la granița dintre Orient și Occident, încă puțin cunoscut.

Valorile arhitecturale, peisagere și urbanistice, alături de cele balneo-terapeutice, diferențiază orașul ca destinație și pot crește calitatea vieții localnicilor. Conturarea unui spațiu public de calitate și păstrarea identității mediului construit este un prim pas pas decisiv spre atingerea potențialului cultural local, dar se poate realiza doar printr-o abordare care sprijină colaborarea public-privat și participarea activă a comunității și societății civile.

Programul evenimentului include:

• Ateliere comunitare intergeneraționale la Izvorul II – Promenada balneară;
• Tururi ghidate tematice ce explorează istoria, arhitectura și viața socială din Băile Govora, pornind din diverse puncte de interes, precum Cazinoul și Parcul Balnear;
• Seri de film UrbanEye, prezentând documentare și filme ce reflectă tematici legate de patrimoniu și arhitectură, desfășurate la Cazinoul din Parcul Balnear;
• Conferințe și discuții pe teme de patrimoniu, grafică urbană și epocile de aur ale curei balneare, având loc la Cofetăria Olimpia și Cazino;
• Expoziții de arhitectură și grafică urbană realizate de Studiogovora și BAZA. Deschidem orașul la Hotel Ștefănescu și fostul Centru Meșteșugăresc / Cooperativa Sîrguința;
• Vânători de comori naturale, urbane și culturale pentru copii și adulți, punctul de pornire fiind Izvorul Ferdinand I;
• Proiecții video și lumină AMURAL în diverse spații din oraș, animând clădirile istorice și spațiile publice;
• Tururi ghidate despre lilieci, oferite de Caravana cu Lilieci, în Parcul Balnear;
• Concert și performance audio-vizual, desfășurate la Amfiteatru, cu participarea Ana Maria Galea Trio;
• Cina comunitară și premierea celor mai frumoase grădini din Govora, la Foișorul din Parcul Balnear, pentru a încheia evenimentul într-o notă festivă.

Programul complet al evenimentului poate fi descoperit AICI.

Zilele Arhitecturii Balneare la Govora fac parte din proiectul “În Jurul Apei – comunitatea patrimoniului din Govora” finanțat de AFCN și se desfășoară între 8 și 14 iulie 2024.

The post Câțiva tineri arhitecți se luptă pentru salvarea arhitecturii balneare din Govora appeared first on Cultura la dubă.

Proiectul de la Alma Vii a fost realizat de Trustul Mihai Eminescu și finanțat de U.S. Ambassadors Fund for Cultural Preservation (AFCP) și prin granturile EEA. Biserica fusese ridicată cu pietre din secolul 14 și cu cărămizi realizate manual în secolul 16. Echipa de specialiști a reușit să pună în siguranță monumentul și să păstreze farmecul de altădată, implicând comunitatea locală și contribuind astfel la dezvoltarea turismului în zonă.

Biserica romano-catolică Sf. Mihail din centrul Clujului a fost supusă unui amplu proces de restaurare, între 2016-2022. Lucrările au fost posibile cu fonduri europene, centrale și locale, dar și datorită donațiilor private. Principalul obiectiv a fost punerea în siguranță și întărirea structurii, astfel încât să poată rezista unui eventual cutremur major. Săpăturile arheologice realizate pe șantier au dus la descoperirea unor fragmente din arhitectura originală a bisericii, precum și artă medievală de o valoare inestimabilă.

Cele două proiecte românești pot fi votate și pentru Premiul Publicului, în valoare de 10.000 de euro. Gala de anul acesta va avea loc la București, la Ateneul Român, pe 7 octombrie 2024, în cadrul unui summit al patrimoniului, găzduit de țara noastră.

Premiile Europene pentru Patrimoniu au fost lansate în 2002 de Comisia Europeană și sunt coordonate de Europa Nostra, organizație care urmărește protejarea și celebrarea patrimoniului cultural și natural european. În anii anteriori au fost distinse și alte inițiative din România, cum ar fi Ambulanța pentru Monumente, proiectul de restaurare a Bisericii de lemn din Urși sau, chiar anul trecut, Semne Cusute, Muzeul-Atelier Școala de la Piscu și Casa Libertății Religioase din Cluj-Napoca.

The post Proiectele de conservare a bisericii din Alma Vii și a bisericii Sf. Mihail din Cluj, câștigătoare la Premiile Europene pentru Patrimoniu appeared first on Cultura la dubă.

Instalația Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara se află pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Mies van der Rohe. Pentru premiul din 2024, au fost nominalizate inițial 362 de lucrări europene, dintre care doar 40 au ajuns pe lista scurtă.

“Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara a fost ridicată în Piața Victoriei din Timișoara în februarie 2023, ca parte din programul Național Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Cunoscută de timișoreni și ca Turnul cu plante, instalația efemeră, verticală, plină de plante a fost vizitată în cele zece luni de existență de aproape 200.000 de vizitatori, devenind cel mai popular simbol al Capitalei Culturale – Timișoara 2023”, transmit realizatorii într-un comunicat de presă.

Instalația a fost rodul unei ample colaborări între Ordinul Arhitecților din România – filiala Timiș, curatoarea Teritoriului “Locuri” al Capitalei Culturale – arhitecta Cosmina Goagea, biroul de arhitectură spaniol – MAIO Architects – autorii conceptului, biroul local de arhitectură Studio Nomadic și echipa de peisagiști Studio Peisaj.

Alexandra Trofin, vicepreședinta OAR – filiala Timiș și organizatoarea proiectului crede că “prezența Pepinierei pe lista scurtă pentru premiul european Mies van der Rohe ne confirmă apartenența, prin criteriile cu care lucrăm noi, ca organizație locală, la prima linie de gândire din arhitectura contemporană europeană, reprezentată de membrii juriului acestei prestigioase competiții. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit pentru ca Pepiniera să existe și să ne facă să vorbim despre orașul nostru, despre ce e frumos și ce e urât, despre nevoia de natură în viețile noastre, despre cum ne raportăm la spațiul public – conversații care construiesc, până la urmă, comunitatea.”

Curatoarea Capitalei Culturale, Teritoriul “Locuri” – arhitecta Cosmina Goagea, a declarat: “Pepiniera s-a dovedit a fi cel mai puternic instrument de dialog, de negociere a dezacordului, funcționând într-un mod echilibrat și rezonabil. Nu întâmplător, amprenta ei la sol a fost preluată în proiectul care a câștigat concursul internațional de soluții pentru Piața Victoriei, sub forma unei scene destinată dezbaterilor civice.

Evident, am riscat cu toții; absolut toată lumea din echipă a părăsit zona profesională cunoscută. Și da, am avut noroc de o administrație deschisă la minte, care ne-a acordat libertate totală în ceea ce privește conceptul. Au avut încredere în noi, ne-au susținut și și-au asumat riscuri la rândul lor – mă refer aici atât la Primărie, cât și la Centrul de Proiecte.”

Schela instalației a fost demontată și va fi refolosită pentru alte structuri de acum înainte, iar plantele vor fi relocate în spațiul public timișorean.

Premiul UE de arhitectură Mies van der Rohe va fi acordat în luna aprilie 2024 uneia dintre cele 40 de lucrări din 20 de țări europene selectate pe lista scurtă.

Organizator: Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș

Echipa de proiect: Anca Teslevici, Alexandra Trofin, Ema Cristescu, Georgiana Spiridon, Antoniu Sicra, Ema Prisca.

Curatoare Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Teritoriul „Locuri”: Cosmina Goagea

Design grafic: Ștefan Lucuț, Simina Grindean

Autor concept instalație: MAIO Architects – Maria Charneco, Alfredo Lérida, Guillermo López, Anna Puigjaner

Colaboratori concept: Simone Marcolin, Ilaria Donadel, Filippo Tognocchi, Ignasi Sarria

Proiect de arhitectură și light design: Studio Nomadic – Victor Popovici, Silvia Tripșa, Nicoleta Postolache

Design cu natura: Studio Peisaj – Alexandru Ciobotă, Raluca Rusu

Proiect structură: Echo Universal – Balint Karoly

Colaboratori sistem structură metalică modulară: ABT Motion Rigs, Salt Box

Colaboratori specialități: Blaser – Bogdan Sere, DeBoot – Silvian Tecu, Melbo Instal – Emilian Zmeu, Emesis – Mihai Cojanu, Irigarden – Cătălin Lubeniță

Colaboratori conținut: Tur de Arhitectură

The post Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara a fost inclusă pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană appeared first on Cultura la dubă.

El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA, un eveniment care prezintă comunității vârfurile generației noi de artiști români.

„Mesajul pe care IQOS și-a propus să-l transmită prin această nouă instalație este unul de progres, de dinamism și evoluție. Pe de altă parte, menirea festivalului DIPLOMA este să pună în contact comunitatea cu cercul tinerilor creativi și să creeze, astfel, premisa unor cariere strălucite în domeniul artelor. Aici am găsit eu intersecția între cele două mesaje și instalația pe care am proiectat-o împreună cu colegii mei, despre asta vorbește, despre propulsarea societății către viitor prin intermediul artei.” (Omid Ghannadi, arhitect de interior)

„Inovația este unul dintre principiile fundamentale din strategia IQOS pe termen lung, așa că participarea noastră la cea de-a X-a ediție DIPLOMA este un pas natural, pentru că susținem aceleași valori care se regăsesc în mantra festivalului.” (Bogdan Jurge, Manager Brand Engagement IQOS)

Instalația IQOS este plasată la intrarea în galeria Senat de la Combintul Fondului Plastic și face trecerea dintre spațiul expozițional de la DIPLOMA Show și zona amenajă pentru socializare.

„Este ca un fel de portal care intenționează să conducă vizitatorii spre Senat, unde se desfășoară DIPLOMA Show #10 . Acolo este punctul de întâlnire, miezul festivalului. Am vrut ca oamenii să intre în spațiul de întâlnire cu un boost de energie, să simtă cu adevărat trecerea, nu doar să pășească din exterior către interior.” (Omid Ghannadi, arhitect de interior)

Toată arhitectura festivalului este gândită să sugereze dinamism, tranziție, evoluție. Designul interior al DIPLOMA Show, realizat tot de Omid, ilustrează călătoria artistului – un proces care nu se termină niciodată, ci se îmbogățește în timp. Vizitatorul este condus pe acest traseu și este expus la artă în multiplele ei forme de exprimare ca, la final, să ajungă în punctul culminant, unde îi întâlnește pe artiști și pe ceilalți membri ai comunității de care aparține.

„În galeria Senat se face conexiunea vizitatorilor cu valorile creative ale noilor generații. E locul în care tinerii artiști iau primul contact cu societatea care le promite că le va oferi susținere și spațiu de exprimare.” (Omid Ghannadi, arhitect de interior)

Omid Ghannadi trăiește și profesează la București. Face parte din boardul creativ al festivalului DIPLOMA, a participat la selecția lucrărilor expuse și jurizează categoria Arhitectură de interior. Anul acesta, când festivalului DIPLOMA aniversează 10 ani, Omid și colegii săi de la I.O.G. ARHITECTURA au realizat, în premieră, designul expoziției centrale de la Combinatul Fondului Plastic. Conceptul urmărește traseul profesional și emoțional al artistului, care pornește dintr-un punct și evoluează la nesfârșit, impredictibil.

„Știu cât este de greu să devii artist în România, cât e de greu să îți aperi operele. Așadar, orice parteneriat care vine și susține domeniul creativ este binevenit și apreciez că sunt companii care se implică atât de vizibil în sprijinul absolvenților de arte.” (Omid Ghannadi, arhitect de interior)

În ultimii ani, festivalul DIPLOMA a devenit un eveniment interactiv care atrage un public diversificat, nu doar profesioniști din zona creativă. Oamenii vin să vadă lucruri frumoase, să ia contact cu noul și să petreacă timp alături de cei cu care rezonează. Comunitatea creată în jurul brandului IQOS este una dintre cele mai implicate în susținerea proiectelor creative și dornică să acționeze în direcția schimbării.

Pentru cei care nu pot ajunge la DIPLOMA SHOW, experiența de festival va putea fi urmărită, ca de obicei, pe @iqos_ro, acolo unde brandul promite să transmită pas cu pas surprizele acestei ediții.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

The post Arhitectul Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: “E locul în care tinerii artiști iau primul contact cu societatea care le promite că le va oferi susținere și spațiu de exprimare” (P) appeared first on Cultura la dubă.

Primarul Sectorului 1 a anunțat că a început demersurile pentru procedura de expropriere pentru Casa Nicolae Petrașcu din Piața Romană nr. 1, monument istoric ce poartă semnătura arhitectului Ion Mincu.

Casa se află într-o stare avansată de degradare de mulți ani încoace și, potrivit Legii Monumentelor Istorice, proprietarul este obligat să ia măsurile necesare pentru a securiza și întreține imobilele de patrimoniu.

Clotilde Armand a transmis că a trimis mai multe somații pe adresa proprietarului, cu termen de executare de 6 luni, în caz contrar proprietarul va trebui să plătească un impozit de 500%. În același timp, Primăria Sectorului 1 va deschide un proces de expropriere, care durează de obicei ani de zile. De asemenea, a sesizat Ministerul Culturii cu privire la această situație.

“Aceste imobile sunt în prezent proprietate privată. Pentru a le restaura, reabilita și reda comunității locale este necesar, într-o primă etapă, ca ele să fie expropriate pentru cauză de utilitate publică.

Colaborăm deja cu Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și cu Primăria Capitalei pentru unele obiective din Sectorul 1.

Clădirile de patrimoniu reprezintă cartea de vizită a unei capitale europene. Ele trebuie conservate, reabilitate și puse în valoare pentru a le reda strălucirea de altădată. Grija față de istoria orașului trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale unei administrații locale. Niciodată nu este prea târziu pentru un efort conjugat al autorităților bucureștene pentru a salva, restaura și moderniza patrimoniul pe care ni l-au lăsat în grijă înaintașii noștri.”, a transmis Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.

Nicolae Petrașcu, scriitor și om de cultură, a fost fratele celebrului pictor și profesor Gheorghe Petrașcu. Scriitorul a demarat construcția casei în 1906, când a cumpărat terenul respectiv de la Primărie. Intenția sa era să clădească un loc dedicat culturii, mai exact, un spațiu pentru Societatea română de literatură şi artă, pe care o conducea.

Proiectul arhitectural a fost preluat de Ion Mincu, bun prieten cu Petrașcu. Arhitectul a realizat o casă în stil neoromânesc, cu salon de întâlniri, dar și spațiu personal de locuit. Casa a fost ridicată în 1907.

Câțiva pași mai departe, la Piața Romană nr 5, 7 ani mai târziu, la Piața Romană nr. 5, și-a ridicat propria casă și pictorul Gheorghe Petrașcu, de această dată alături de arhitectul Spiridon Cegăneanu.

Acest imobil se află într-o stare mult mai bună, fiind de asemenea inclus pe lista monumentelor istorice.

The post Proprietarul Casei Nicolae Petrașcu din Piața Romană ar putea fi expropriat pentru că a lăsat monumenul să se degradeze appeared first on Cultura la dubă.

De câtiva ani, Clujul a devenit orașul marilor festivaluri. Câteva zeci de zile din vară, orașul se umple cu turiști veniți la TIFF, Untold, Electric Castle sau Jazz in the Park, hotelurile și terasele sunt pline și devine o adevărată provocare să găsești un loc de cazare în perioadele respective.

Chiar organizatorii evenimentelor majore vin în sprijinul publicului și oferă cazări inedite. De exemplu, Untold a pus la dispoziție încă din luna martie, câteva mii de locuri de cazare în căminele studențești.

Și tot campusurile universitare au devenit locuri de proiecții de film în timpul TIFF.

În același timp, Clujul s-a dezvoltat enorm din punct de vedere imobiliar datorită industriei IT, care a creat mii de locuri de muncă, datorită serviciilor medicale sau a numărului mare de studenți străini.

Clasamentele oferite de firmele de imobiliare arată că în Cluj-Napoca sunt cele mai mari prețuri la chirii, iar cererea continuă să crească, în ciuda ștachetei ridicate.

Dezvoltarea imobiliară haotică se manifestă, însă, și în acest oraș, o spune chiar președintele Ordinului Arhitecților Transilvania, arhitecta Daniela Maier.

Cum s-a schimbat Cluj-Napoca de-a lungul anilor, dar și rol au evenimentele culturale în construirea și prezervarea identității orașului, aflați din interviul de mai jos.

***

Vorbind puțin despre istoria arhitecturală a Clujului, puteți să ne descrieți cum arăta în perioada interbelică?

Dacă vorbim despre imaginea spațiului construit este una, dacă vorbim din punct de vedere al comunităților, este cu totul și cu totul altceva.

În perioada interbelică aveam un anumit număr de studenți, acum am ajuns să avem peste 100.000 de studenți, un număr mult mai mare.

Cartierele s-au dezvoltat, am trecut prin perioada arhitecturii socialiste, pe care o cunoaștem cu toții, cu plusurile și minusurile evidente.

Putem să ne gândim la Cluj ca la un oraș care a avut concursuri de arhitectură și urbanism în perioada interbelică, discutam despre Cluj – oraș verde – în acea perioadă, în care s-a structurat Parcul Central, s-au construit acele zone care acum sunt nucleul activităților culturale din oraș.

Trecem apoi în perioada socialistă, în care doream să atragem cât mai mulți oameni, era acel concurs cu câte locuințe face fiecare localitate, care impune un anumit tip de dezvoltare.

Și asta a dus peste tot la lipsa de identitate a spațiilor. Nu mai conta că ești în Cluj, în Baia Mare sau în București, aveai aproape același tip spații, ceea ce ducea la ruperea rădăcinilor. Iar când îți rupi rădăcinile, îți pierzi identitatea.

Din fericire, în Cluj nu s-a distrus zona centrală, cum s-a întâmplat în alte localități. Au fost anumiți arhitecți care au avut șansa să facă pe anumite zone ale Clujului ceva mai bun. De exemplu, cartierul Mănăștur, atât de criticat, devine un exemplu de bună practică, în comparație cu noile dezvoltări imobiliare.

Pentru că atunci când se făceau dezvoltări pe suprafețe atât de mari, aveai șansa să ai o anumită distanță între imobile, să ai zone verzi, tot felul de facilități care acum nu mai sunt suficiente sau nu mai sunt deloc oferite.

Acum, noile dezvoltări imobiliare nu se discută pe sute de hectare, ci pe parcele care au o formă de teren arabil.

Și cartierul Mănăștur ce are special? De ce ar fi un exemplu pozitiv?

Sunt anumite zone care pot fi considerate exemple pozitive. Avem o anumită distanță între imobile și nu se mai poate construi între ele, distanța e mult mai mare acolo decât este în cartierele noi.

Există Cinematograful Dacia din Mănăștur, renovat acum câțiva ani, care a fost gândit de la bun început drept un nucleu cultural în inima cartierului. Și în Grigorescu era la fel, la Fortuna.

Erau și zone sportive tot în cartiere.

După ’90, din păcate, au venit mulți dezvoltatori care nu au mai ținut cont de aceste aspecte, nu le-a păsat că distrug imaginea unui loc.

Unul dintre cele mai bune exemple e cartierul Andrei Mureșanu, dar noile construcții distrug foarte mult din ceea ce a însemnat cartierul în copilăria mea.

Noile construcții sunt mai rele decât cele din perioada comunistă?

Nu neapărat construcțiile în sine, ci faptul că ele au fost amplasate pe parcele mult mai mici. Parcele de teren arabil situate în afara orașului pe atunci, foarte lungi. Ele permit o dezvoltare până la limita maxima admisă de regulamentele urbanistice. Asta înseamnă fără ventilație naturală la anumite funcțiuni din imobile, foarte aproape de linia de proprietate, fără prea multe spații verzi.

S-a construit la limita admisă ca să se folosească cât mai mult din terenul pe care un anumit beneficiar îl are la dispoziție.

Această haiducie, care a venit pe un fond de dorință de a câștiga bani, de a te muta la oraș, nu a făcut foarte mult bine mediului construit.

Nu doar specialiștii sunt responsabili, ci și oamenii care au acceptat situația. Când eu accept să îmi dau mâna cu vecinul, peste geam, sau să nu am cel puțin o baie cu ventilație naturală sau să nu am bucătăria ventilată natural, atunci se vor construi în continuare. Cât timp aceste lucruri se vând, vor mai fi construite.

E o anumită limită a legislației, iar aceste lucruri nu sunt impuse prin lege.

Dar ce posibilități au oamenii care vor să se stabilească în Cluj, fie cu chirie sau să cumpere, dacă este atât de aglomerat orașul, dacă noile clădiri au atât de multe dezavantaje, care ar fi soluțiile?

E greu să răspund la întrebarea asta. Ceea ce pot să spun este că există încă multe localități în jurul Clujului, conectate prin transport public într-un mod eficient – Gherla, Dej – sunt la 40 – 20 de km. Ai legături cu autobuzul din jumătate în jumătate de oră.

Ajungi mai repede din acele orașe, care au toate dotările, în Cluj, decât din Florești în anumite zile. De exemplu, dimineața când duci copilul la școală.

Acolo sunt case de vânzare, la prețuri mici, cu terenuri. Sunt niște spații care oferă mult mai multă calitate locuirii decât pot oferi noile dezvoltări imobiliare din Cluj.

Dacă eu aș fi nevoită să mă mut acum în Cluj, aș investiga aceste variante înainte să dau de 5 ori mai mult pe un apartament în Cluj.

Vorbind despre turiști și cei care vin ocazional la Cluj, pentru ei care sunt variantele de cazare? Mă refer mai ales la perioadele aglomerate din vară, din timpul marilor festivaluri – TIFF, Untold.

E foarte complicat, dacă nu ai făcut din timp rezervări, dacă nu ai prieteni în oraș.

Am prieteni care fac schimburi de locuințe, asta e o soluție. Nu toți clujenii care sunt în oraș vor să stea pe perioada festivalurilor și atunci își oferă locuințele la închiriat.

Ați observat în ultimii ani, după dezvoltarea festivalurilor, că a crescut și numărul de hoteluri sau pensiuni construite sau nu mai este spațiu nici pentru ele?

Cred că nu doar datorită festivalurilor s-a întâmplat acest lucru, ci și datorită turismului medical. Sunt foarte mulți oameni care vin pentru tratamente și servicii medicale, iar asta se întâmplă pe tot parcursul anului, nu doar în cele 20 de zile de festivaluri.

Și atunci, trebuie gândite toate nevoile turiștilor pe tot parcursul anului. Avem și partea de studenți, industria IT.

Am văzut că și campusurile universitare au început să fie folosite în timpul festivalurilor, atât ca locuri de cazare, cât și ca spații de eveniment.

Cu siguranță ele sunt o soluție foarte bună pentru cazări temporare pe timpul verii. Iar parteneriatele care se leagă între festivaluri și universități mi se par un foarte bun exemplu de bună practică.

Este păcat să rămână spațiile acelea libere și e un lucru bun ca spațiile semi-publice ale acestor campusuri să fie puse în valoare prin evenimente culturale.

Ați vorbit mai devreme despre ceva foarte important – identitatea orașului. Cum stă Clujul la acest capitol? Mă refer în special la restaurarea monumentelor istorice.

Se restaurează tot mai mult, iar spațiile simbol ale Clujului se completează cu diverse zone care conturează identitatea – zona Gării, zona Grădina Botanică, USAMV, la Facultatea de Geografie a fost prima grădină botanică a Clujului. Iar festivalurile scot în evidență această identitate, prin evenimentele organizate acolo.

Am observat că s-a dezvoltat foarte mult și afacerea Airbnb, sunt multe apartamente vechi care au fost renovate și puse la dispoziția turiștilor. Cât de sigure sunt aceste clădiri din centru, din punct de vedere seismic?

În Cluj nu avem această problemă a riscului seismic, care e destul de gravă în București. Și, dincolo de asta, apartamentele renovate în zona centrală sunt, în general, în clădiri reabilitate.

Cum vedeți rolul evenimentelor culturale în identitatea orașului? Vă rog acum să ne răspundeți ca locuitor, nu ca architect. Știu că sunt mulți clujeni care se bucură de festivaluri, iată TIFF a adus titlul de Cluj – oraș UNESCO al filmului, dar sunt și locuitori deranjați de zarva din timpul festivalurilor.

Este foarte bine că se întâmplă lucrurile așa. Poate că sub pălăria bunicilor mei sau a unor oameni mai în vârstă, aș putea să găsesc lucruri care să mă deranjeze, dar sunt doar detalii. Toți oamenii pe care îi cunosc, de diferite vârste – fiul meu, părinții mei, bunicii, prietenii – înțeleg că acest lucru trebuie să existe pentru dezvoltarea orașului.

Cred că e o unealtă foarte bună de a stabili un anumit standard de calitate. Sigur, se fac și greșeli la această scară, dar nu sunt greșeli iremediabile, ele pot fi corectate. Iar oamenii care nu sunt pentru aceste evenimente, de obicei pleacă din Cluj pentru 3-4 zile și își închiriază apartamentele.

Dar sunt cazuri izolate.

Sincer, cred că festivalurile sunt intervenții foarte bune de dezvoltare a orașului și cred că se mai poate lucra la eleganța prin care aceste strategii se dezvoltă.

Am ajuns la un nivel cu aceste evenimente în care nu mai contează doar banii, ci felul în care ele ajută la dezvoltarea identității orașului.

The post Cum s-a dezvoltat Cluj-Napoca din punct de vedere urbanistic și cum contribuie festivalurile la identitatea orașului. Interviu cu președintele OAR Transilvania appeared first on Cultura la dubă.

Știrea că arhitectul Ștefan Bâlici va fi înlocuit de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului de către ministrul Culturii Lucian Romașcanu a stârnit numeroase reacții critice din partea specialiștilor din domeniul arhitecturii și al patrimoniului din România.

Aceștia susțin la unison că Ștefan Bâlici este cel mai bun manager pe care l-a avut vreodată INP, iar înlocuirea sa cu o persoană necalificată nu are argumente logice.

În urma lui ar urma să fie adusă la conducerea INP Oana Zaharia, fosta șefă a Administrației Monumentelor din Primăria Capitalei, în mandatul Gabrielei Firea, și o apropiată a politicienilor PSD.

Pentru a înțelege mai bine importanța acestui post și miza din spatele unei astfel de decizii, am stat de vorbă cu unii dintre cei mai respectați arhitecți din România.

Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură din Cluj, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România și fost secretar general al Uniunii Internaționale a Arhitecților, vorbește direct despre un asediu asupra patrimoniului construit din România.

“România a pierdut cel mai bun director al INP-ului, de când știu eu că există această instituție.”

Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură din Cluj

“Am o părere consolidată despre Ștefan Bâlici ca profesionist, după o experiență de aproape două decenii. Am văzut ce face și ce coloană vertebrală are și ce atașament are față de patrimoniu, ceva atât de important pentru acest domeniu.

Publicul larg ar trebui să înțeleagă că patrimoniul din România este sub asediu, mai ales cel construit este de câteva decenii bune sub asediul intereselor imobiliare.

Se încearcă înlocuirea patrimoniului pentru profitul unor afaceri imobiliare noi. Și atunci, cultura patrimoniului a devenit un fel de rezistență în fața acestor presiuni, care sunt de cele mai multe ori susținute politic.

Toți marii dezvoltatori sunt susținuți politic, nu trebuie să explic ce înseamnă profitabilitatea afacerii imobiliare. Asta în contextul în care patrimoniul e fantastic de bogat în România, numărul monumentelor este deosebit, resursele pe care statul le alocă sunt minore, insuficiente.”, a declarat arhitectul Șerban Țigănaș pentru Cultura la dubă.

Și președintele OAR București, Emil Ivănescu, vorbește despre o luptă de guerilă în domeniul patrimoniului, cu interese imobiliare în spate și doar o mână de profesioniști care se mai luptă pentru salvarea monumentelor și a zonelor istorice protejate.

“Zonele de patrimoniu sunt puncte cheie, atractori. Au o valoare foarte mare.”

Emil Ivănescu, președintele OAR București

“Problema este că nu există o politică generală de sprijin pentru cei care au monumente și nu au bani să le restaureze, apoi e nevoie de un cadru legal mai puternic pentru cei care intervin în mod necorespunzător pe patrimoniu.

Țările europene care au grijă de patrimoniu au politici în acest sens, iar ele surclasează interesele locale de speculă asupra acestor zone, care dacă nu sunt bine reglementate, sunt victime sigure ale intereselor locale.

Sunt niște interese foarte mari și este greu de dus o luptă de genul ăsta. Oricine ar fi la conducerea unei instituții înțelege valoarea patrimoniului, însă e foarte greu să impui o politică sănătoasă. Asta ar fi soluția, dar nimeni nu pare că are puterea necesară să impună la nivel macro.”

Președintele OAR București spune că Ștefan Bâlici este unul dintre puținii profesioniști pe care România îi mai are în domeniul restaurării și că demiterea sa nu este justificată.

“Ștefan e un foarte bun profesionist, cunoscut în toată zona de proiectare – construcții ca specialist pe monumente, iar pe lângă lucrurile astea are respect pentru monumente, iar ăsta e un lucru esențial, să ai într-un post cheie pentru monumente un om care știe într-adevăr ce înseamnă monumentul.

Știe ce înseamnă lupta pentru un monument și știe asta atât la nivel național, cât și internațional. Ștefan e recunoscut de toată comunitatea profesională ca fiind un om foarte bun pe monumente.”, a mai declarat Emil Ivănescu pentru Cultura la dubă.

Și cele mai importante ONG-uri care militează pentru salvarea patrimoniului – Pro Patrimonio, Asociația Ambulanța pentru Monumente, Herculane Project sau ARCEN – au făcut azi front comun în fața deciziei ministrului Culturii și au cerut revenirea asupra ei.

Arhitecta Oana Chirilă, fondatoarea Herculane Project, unul dintre cele mai cunoscute proiecte demarate de societatea civilă pentru salvarea Băilor Herculane, susține că Ștefan Bâlici a fost unul dintre cei mai importanți factori care au ajutat la evoluția proiectului și crede că în spatele înlăturării sale stă factorul politic, nu cel profesional.

“Decizia de a-l înlătura pe Ștefan Bâlici de la INP este iresponsabilă și sincer nu ne-o putem explica. […] Când vezi că se întâmplă astfel de lucruri – o propunere de legislație proastă [Codul patrimoniului], apoi demiterea unor oameni profesioniști – te întrebi care e scopul acestor pași. Și eu nu pot să am decât o singură concluzie: vor veni foarte mulți bani prin PNRR.”

Deși aseară a promis că azi va oferi un punct de vedere, ministrul Romașcanu a refuzat să comenteze situația la solicitarea Cultura la dubă și a transmis că mandatul lui Ștefan Bâlici se termină oficial luni, iar atunci va anunța ce decizie a luat.

În schimb, ministrul Romașcanu a fost activ pe Facebook, unde a lăsat mai multe comentarii referitoare la situația de la INP. Acesta a răspuns unei postări în care Dacian Cioloș critică, la rândul său, înlocuirea lui Ștefan Bâlici.

“Meritocrația” PSD lovește crunt din nou. De data asta, unul dintre cei mai buni specialiști din instituțiile statului, arhitectul Ștefan Bâlici, este înlocuit de ministrul Culturii de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului (INP) cu o pilă politică a Gabrielei Firea.

Probabil, asta este „răsplata” pentru că Ștefan Bâlici a pregătit dosarul includerii Roșiei Montane în UNESCO, o acțiune pe care PSD, prin brațul ministrului Romașcanu, nici nu o uită și nici nu o iartă.“, a scris europarlamentarul Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Romașcanu a răspuns astfel:

Lucian Romașcanu a susținut într-un alt comentariu că se îndoiește de calitățile manageriale ale lui Ștefan Bâlici fiindcă acesta nu a cheltuit banii pe care îi avea la dispoziție pentru Programul Național de Restaurare.

“Nu poți să spui că performanța unei instituții este să-și cheltuie bugetul, asta este absurd, mai ales că noi știm cu toții că de când au început să apară finanțările europene, specialiștii au observat, Ștefan Bâlici e unul dintre ei, că atunci când sunt prea mulți bani, rezultatele sunt de multe ori superficiale, improprii, de multe ori s-a întâmplat ca restaurările să aibă probleme grave de calitate.

Ștefan Bâlici a ținut tot timpul la calitate garantată și e normal, sunt de acord cu el. Apoi, există o problemă generalizată a forței de muncă în România, nu mai sunt meseriași, profesioniști, oameni de șantier. Nu mai sunt nici oameni în construcții pentru ce planuri are România, vedeți că au venit foarte mulți vietnamezi, meseriașii români au plecat.

Deci asta e absurd, să spună că e lipsă de performanță că n-ai reușit să cheltui banii. Ei, decât să îi cheltui prost, mai bine nu îi cheltui.”, a completat Șerban Țigănaș în interviul acordat pentru Cultura la dubă.

Între timp, aproape 4000 de oameni au semnat o petiție prin care cer reevaluarea mandatului lui Ștefan Bâlici de către o comisie de profesioniști independenți.

Cultura la dubă a încercat în repetate rânduri să obțină un punct de vedere și de la Oana Zaharia, favorită pentru a ocupa funcția de manager interimar al INP, însă aceasta nu a dorit să comenteze situația.

Citiți AICI știrea inițială despre schimbările de la Institutul Național al Patrimoniului.

The post Șerban Țigănaș: “Patrimoniul din România este sub asediul dezvoltatorilor imobiliari susținuți politic.” appeared first on Cultura la dubă.

La 40 de kilometri de București, într-un sat de aproximativ 700 de locuitori, copiii născuți în era tehnologiei lasă pentru câteva ore tabletele și telefoanele deoparte și descoperă meșteșugul olăritului. Iar mâinile și entuziasmul lor duc mai departe o tehnică pe cale de dispariție.

Se întâmplă la Piscu, într-un loc creat de doi bucureșteni care au vrut să evadeze de oraș.

Cei doi adulti și 6 copii ai lor țin în viață Școala de la Piscu, un muzeu-atelier dedicat ceramicii, deschis în urmă cu doar un an. „Cam asta e echipa muzeului”, ne spune Adriana Scripcariu, mamă, istoric de artă și co-fondatoarea muzeului.

Alături de soțul său, sculptorul Virgil Scripcariu, Adriana a pus bazele unui proiect cultural și educațional inedit, construit doar cu donații și sponsorizări, fără implicarea autorităților publice.

Școala de la Piscu înseamnă azi un muzeu în inima unui sat, peste 1000 de piese de ceramică expuse, o sală dedicată artei contemporane, ateliere de olărit pentru copii și adulți, precum și o clădire superbă, premiată la sfârșitul anului 2021 cu Premiul Anualei de Arhitectură la secțiunea Arhitectură construită – Arhitectură publică.

***

“Mă cheamă Ema și vreau să fac și eu lut. Am mai fost odată. Și cel mai mult îmi place că au fost descoperite vasele. Îmi place istoria.”

La doar 4 ani, în timp ce pictează un brăduț de lemn, Ema își așteaptă nerăbdătoare rândul la atelierul de olărit. Este pentru a doua oară la Școala de la Piscu, adusă de mama ei. Așa cum poate, ne dă de înțeles că cel mai mult o fascinează ideea că unele dintre vasele expuse în muzeu au fost descoperite în pământ.

Ca ea sunt alți câțiva copii pe care i-am găsit la lucru într-o duminică friguroasă de iarnă, într-o clădire specială, în care noul se îmbină armonios cu trecutul.

Adriana și Virgil Scripcariu au reușit într-un singur an să atragă peste 4000 de vizitatori la Piscu, în pandemie, o cifră pe care puține muzee bucureștene de aceeași dimensiune reușesc să o atingă și într-un an normal.

„Ne-am stabilit aici în sat în 2006, am descoperit cu surprindere un vechi sat de olari, un loc în care meșteșugul era ce avea satul mai prețios, chiar dacă era în bună parte uitat sau într-un fel oamenii doreau să se debaraseze de această ocupație care, din păcate, în secolul 20, a fost într-un declin abrubt.”

Așa își începe povestea Adriana, după ce se asigură că toți vizitatorii au plecat și poate sta liniștită că nimeni nu are nevoie de ea. Tinerii soți Scripcariu au plecat din București, de pe Calea Moșilor, și au luat-o de la zero într-un sat necunoscut din comuna Ciolpani.

Acolo și-au mărit familia și au descoperit bucuria vieții în mijlocul naturii.

„Am plecat din oraș fiindcă așa am simțit. Am vrut să avem mai mult din ce ne oferă natura: aer, hrană mai sănătoasă, hrană pentru copii, atelier de sculptură pentru Virgil. Ne-am gândit că le vom aduna pe toate într-o curte și ne va fi mai bine. Și așa a fost.”

La Piscu și-au descoperit și ei pasiunea pentru ceramică, dar au simțit și potențialul de dezvoltare a locului.

„Am încercat să revitalizăm meșteșugul și în inima oamenilor, dar și pentru cei care și-ar dori să viziteze, să facă cunoștință cu acest capitol de civilizație țărănească, spectaculos și prețios.

Din 2007 am început să lucrăm cu copiii satului, ăsta a fost primul pas și pentru noi a început descoperirea locului, a tehnicilor. Iar meșterii vârstnici au fost ghizii noștri în lumea satului.

Încet-încet proiectul s-a dezvoltat, au început să ne caute grupuri din afara comunității, atât pentru copii cât și pentru adulți, pentru teambuildinguri, momente de excursie.

S-a adunat și o colecție frumoasă de ceramică în tot acest timp. Sătenii au înțeles că ne interesează aceste obiecte, veneau să ni le vândă, dar mai găseam și prin șanțuri prin sat, pe la groapa de gunoi.

S-au adunat multe piese și la un moment dat am simțit că ar trebui să-și găsească un loc mai adecvat.

Prin 2016 a pornit ideea muzeului, odată cu o carte, numită Oale de pisc, pe care am scris-o după 10 ani de trăit și lucrat aici, pe ogorul patrimoniului cultural.”

Împreună cu un grup de studenți la Arhitectură și cu profesorul lor, Cosmin Pavel, au pus bazele noii clădiri care avea să devină un exemplu pozitiv în breasla arhitecților. De altfel, dintre cei 4000 de vizitatori de până acum, aproximativ un sfert au fost arhitecți, spune Adriana.

“Tema era: cum ar fi să fie un muzeu în inima unui fost sat de olari, cum ar trebui să arate ca arhitectură, funcțiuni. E o clădire cu totul neobișnuită în spațiul rural și a fost o provocare pentru ei și dusă la finalitate de profesorul lor, Cosmin Pavel, care a lucrat voluntar în tot acest timp și a avut un aport extraordinar pentru ceea ce vedeți că s-a realizat.

Este un nou care cuprinde și mult vechi, care a găsit proporția, echilibrul, rețeta aceea în care noul și vechiul conviețuiesc într-un mod armonios. Și mai ales își duce la îndeplinirea rolul de a găzdui o colecție de ceramică și activitățile care au loc pe lângă ea.

Finanțare am găsit tot de la iubitori ai patrimoniului cultural.

Este o clădire care s-a ridicat cu pușculița, oamenii au dăruit, s-au implicat voluntar, unii au oferit materiale, alții bani, alții au participat la campaniile noastre de strângere de fonduri.

Una s-a numit Metrul tău pentru muzeu. Aveam de adunat 80 de metri cubi de lemn. Fiecare dona suma pentru un metru cub de lemn, iar noi le ofeream un atelier de meșteșug, prin care cunoșteau și locul și se apropiau mai mult de proiect.”

Locul are, într-adevăr, un farmec aparte care te face să revii. Iar legătura dintre oameni și experiența de la Piscu e parte din rețeta succesului școlii.

“Ne dorim să creăm un context în care oamenii să se apropie de obiecte. De exemplu, nu avem vitrine în muzeu. Ceea ce e și puțin periculos pentru obiecte, dar într-un fel omul se simte mult mai apropiat de ele.”

La parter și la etaj sunt expuse aproximativ 1000 de obiecte, cele mai vechi dintre ele fiind din vremea dacilor, sub formă de cioburi. Majoritatea sau vaze și carafe, dar există și jucării de lut, fluierașe specifice tradiției olăritului de la Piscu.  

“Piscu a fost cândva renumit pentru ceramică. Apoi a fost o tăcere. Acum din nou este este renumit pentru că la Piscu există un muzeu al ceramicii.”

“E un loc în care familiile se pot destinde, e ceva important pentru părinți. Nu e o vizită normală la muzeu în care părinții le spun copiilor să facă liniște, avem ateliere de lucru, copiii sunt ocupați și pleacă de aici cu niște obiecte făcute de ei.

Avem grupuri de copii care revin aici, se simt bine, unii vin în timpul săptămânii cu școala, apoi vin cu părinții în weekend, ceea ce înseamnă că le-a plăcut.”

La etaj se află și un spațiu expozițional dedicat artei contemporane. Prima expoziție de acolo a adus în fața vizitatorilor fotografiile englezului Barry Louis, care în 1990 a venit în România și a fotografiat artiști români în atelierele lor.

„Ne-am bucurat foarte mult să avem această expoziție chiar la deschiderea muzeului, pentru că în ea era generația mentorilor noștri, unul dintre ei, Vasile Gorduz, a fost profesorul soțului meu. Îl avem pe Horia Bernea, iar Muzeul Țăranului Român înseamnă mult pentru generația noastră, ne-a inspirat foarte mult.”

Școala de la Piscu nu este primul proiect educațional creat de soții Scripcariu. Aceștia au fondat acum 11 ani o școală primară privată în sat, aflată acum în ultimul an de activitate.

“Fiul cel mare a început școala în sat, după experiența cu el ne-am străduit și am fondat o școală primară. Așa am rezolvat problema școlii primare, apoi ne-am străduit să oferim ce a fost mai bun copiilor pe partea de educație.

Se va închide pentru că nu mai avem resurse, în primul rând resurse de energie. Apoi copiii noștri au crescut.

Multe dintre școlile private sunt generate de părinți care simt nevoia să ofere ceva mai potrivit copiilor lor.

Sperăm să se implice și alții cum ne-am implicat noi.”

Viața la sat este o alegere pe care o fac din ce în ce mai multe cupluri de la oraș, în căutarea liniștii și a unei vieți mai sănătoase. În cazul Adrianei și al sculptorului Virgil Scripcariu, experiența din mediul rural a dat naștere și unui proiect cultural temeinic, care că proverbul “omul sfințește locul” încă este actual.

“Nu am simțit niciodată lipsa orașului. Și de când cu pandemia cu atât mai puțin. Ne este bine aici, avem tot ce ne trebuie. Traiul la țară nu mai este atât de sportiv ca odinioară. Dacă ai niște posibilități, îți faci toate condițiile de la bloc, dar în mijlocul naturii, la aer curat. Și îți dă și o oarecare independență.”

“La nevoie, știi că poți să închizi poarta și să te descurci cu ce ai, cu ce poți să crești în pământ, cu un animal pe care poți să-l crești.”

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu este deschis publicului în fiecare weekend, iar pe parcursul săptămânii doar pentru grupuri, cu programare. Un bilet de intrare costă 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii.

Atelierul de desen este inclus în bilet, iar atelierele de olărit, linogravură și pictură se plătesc separat: 15 lei pentru realizarea unui vas la roata olarului cu ajutorul unui meșter, 10 lei pentru pictarea unui ghiveci de lut ars și 10 lei pentru realizarea unei plăci de linogravură și imprimarea ei pe hârtie.

Detalii puteți găsi AICI.

The post Școala de la Piscu, muzeul din inima unui sat appeared first on Cultura la dubă.

Casa Muzicii Maghiare, situată în Parcul Central din Budapesta, se va deschide pe 22 ianuarie, marcând Ziua Culturii Naționale în Ungaria.

Clădirea, dotată cu săli de concert, spații pentru educație și expoziții interactive, își propune să devină primul centru cultural care celebrează istoria muzicii maghiare și în același timp, un spațiu comunitar viu în centrul Budapestei.

Centrul cultural este conceput pe trei niveluri: parterul conține două săli de spectacol, în timp ce etajul superior găzduiește săli de cursuri, o bibliotecă și spații de birouri, iar spațiile de expoziție sunt amplasate la subsol.

Expoziția permanentă intitulată „Dimensiuni sonore – Călătorii muzicale în timp și spațiu” va fi concepută ca un labirint. Cu ajutorul unor căști, vizitatorii vor asculta aproximativ trei sute de fragmente muzicale din ultimele două milenii care îi vor ghida prin istoria muzicală europeană și maghiară prin intermediul a șapte puncte de experiență.

Reprezentanții muzeului anunță că prima expoziție temporară va fi dedicată istoriei pop-rock-ului maghiar, din anii 1960 până în prezent, și va avea loc în toamna anului viitor.

Arhitectul japonez Sou Fujimoto este cel care a conceput clădirea de nouă mii de metri pătrați din Parcul Central din Budapesta.

Cunoscut pentru stilul său care îmbină armonia cu natura, arhitectul a conceput pentru Casa Muzicii Maghiare un acoperiș perforat de aproape o sută de găuri de forme diferite care permit luminii naturale să pătrundă în structură și totodată, lasă copacii din jurul clădirii să crească prin ele.

În plus, clădirea va utiliza surse de energie regenerabilă.

Casa Muzicii Maghiare face parte din proiectul Liget Budapest, un amplu plan de reamenajare a Parcului Central din Budapesta, vechi de 200 de ani, cu scopul de a-l transforma într-o destinație culturală și de agrement.

Proiectul, inițiat în 2011 de guvernul Fidesz, este finanțat din fonduri de la bugetul de stat.

Destinat să devină una dintre cele mai importante dezvoltări muzeale din Europa, proiectul cuprinde, de asemenea, construcția unui muzeu de etnografie, o nouă galerie națională, un spațiu de joacă și terenuri de sport.

Pe lângă toate acestea, în cadrul proiectului au fost sparte, până în prezent, zone pavate de 72 de mii de metri pătrați, iar în locul lor au fost plantați aproape cinci sute de arbori, plante perene și peste 70 de mii de arbuști.

The post Ungaria a construit un impresionant centru cultural dedicat muzicii. Deschiderea are loc în ianuarie 2022. appeared first on Cultura la dubă.