Astra Film Festival, cel mai longeviv festival de film din România, împlinește anul acesta 30 de ani de existență și aduce publicului, cu această ocazie, o serie de evenimente extraordinare la Sibiu.

Gala de deschidere va avea loc duminica aceasta și va prezenta filmul documentar “Meeting Zelensky”, realizat de actorul și regizorul american Liev Schreiber și de regizorul britanic André Singer în timpul războiului din Ucraina.

Schreiber este și un cunoscut susținător al cauzelor ucrainenilor, fiind ambasador oficial al platformei United24, lansată de președintele Ucrainei pentru strângere de fonduri din întreaga lume.

De la începutul invaziei din Ucraina, Volodimir Zelenski, președintele țării, a devenit întruchiparea liderului care-și însuflețește oamenii să apere ce e al lor. A dat costumul cu cravată pe bluze militărești, a cerut cu îndârjire Occidentului să se implice în ceea ce catalogase anterior drept un război asupra întregii Europe. Filmul dezvăluie povestea președintelui ucrainean, de la actor de divertisment la lider politic internațional, printr-un interviu profund realizat de Liev Schreiber.

Publicul prezent la Sibiu va putea urmări, în premieră, versiunea work in progress a acestui documentar.

După proiecție, co-regizorul Andrè Singer va participa, alături de invitați surpriză, la o discuție moderată de scriitorul Emil Hurezeanu, fost ambassador al României în Germania și actual ambasador în Austria.

André Singer, laureat al premiului Emmy, unul dintre cei mai influenți documentariști din lume, va fi prezentat și în cadrul seriei „Maeștri: O viață în documentar” și va susține un masterclass.

De-a lungul a 5 decenii, ca regizor, producător, producător executiv și commissioning editor, André Singer a creat sute de documentare pentru cinema și televiziune.

La Sibiu, el va vorbi despre felul în care antropologia l-a îndreptat către realizarea de filme documentare, începând cu emblematica serie a postului Granada Television, “Disappearing World”, unde a debutat în calitate de cercetător. Mai multe informații despre programul special „Maeștri: O viață în documentar”, găsiți AICI.

În calitate de regizor și producător executiv, André Singer va arăta modul în care a abordat subiecte dificile, de importanță istorică și profund umană, în documentare de lung metraj, precum “Night Will Fall” (câștigător al premiilor Peabody și Emmy), “The Act of Killing“ (nominalizat la premiile Oscar și câștigător BAFTA) și “The Look of Silence” (nominalizat la premiile Oscar), sau portretul intrigant al ultimului lider al Uniunii Sovietice in “Meeting Gorbachev“, pe care André l-a co-regizat cu Werner Herzog.

Un aspect mai puțin cunoscut este că originile lui André Singer sunt parțial românești, mama sa fiind născută și crescută în Cernăuți, în perioada în care aceasta regiune aparținea României.

„Maeștri: O viață în documentar” este o serie de evenimente live care sărbătorește arta documentarului prin explorarea operei și filosofiei unor realizatori de film legendari care au avut o contribuție majoră în dezvoltarea acestei forme de film.

Seria, găzduită de Astra Film Festival, este creată de Liviu Tipuriță, regizor nominalizat la BAFTA, si le oferă realizatorilor de film și publicului AFF oportunitatea de a întâlni și a dialoga cu cei mai faimoși realizatori de documentar din lume. Este o șansă de a învăța de la cei mai buni din această industrie.

Pe lângă mult așteptata competiție oficială central și est-europeană, festivalul va reuni la Sibiu și cele mai bune filme documentare românești.

În filmul „Amar” work-in-progress (România, Spania, 2023, 137 minute), prezentat în premieră mondială, regizoarea Diana Gavra intră în lumea rețelelor hoților de buzunare care operează de ani de zile în România și în Europa.

În „Memoria clipei” (România, 2023, 61 min), film prezentat la Sibiu în  premieră mondială, regizorul Ovidiu Georgescu poartă spectatorul într-un cătun izolat din Transilvania pentru a cunoaște o fostă învățătoare octogenară, plină de viață.

Regizoarea Carla Teaha prezintă filmul său de debut, universal fascinant al poetei Nora Iuga – „De ce mă chemă Nora când cerul meu e senin”.

Documentarul „Între Revoluții”, regia Vlad Petri, recompensat cu Premiul FIPRESCI -Berlin 2023 și Mențiune specială – ZagrebDox 2023, vorbește despre o prietenie care nu poate fi destrămată, ajungând la problemele profunde ale unor societăți care trec prin schimbări radicale.

„Playback” (2023, România, 77 minute), de Iulia Rugină, ilustrează portretul lui Sorin Lupașcu, unul dintre cei mai cunoscuți DJ din România comunistă, care și-a făcut propria coloană sonoră a călătoriei prin viață.

Valentin Rareș-Fogoroș spune, în premieră națională, povestea unui român care are visul de a construi acasă un celebru model de Ferrari, în memoria unuia dintre gemenii care i-au murit la naștere – „Enzo & Mateo”.

Nu va lipsi documentarul lui Alexandru Solomon, “Arsenie, Viața de Apoi”, o proiecție pe care Arhiepiscopia Sibiului a încercat să o cenzureze. După film, publicul este așteptat la o dezbatere în prezența regizorului.

În cadrul secțiunii Programe speciale, vor fi prezentate o serie de anchete realizate de jurnaliștii de la România, te iubesc, un documentar despre protestele din Sibiu, din 2017, avându-l în rol principal pe scriitorul și protestatarul Radu Vancu – Think freedom – The catalyst, precum și cel mai nou film documentar realizat de Dumitru Budrala – Calea laptelui, o poveste despre transhumanță, un stil de viață pe cale de dispariție.

Ediția de anul acesta continuă să acorde atenție educației cinematografice, prin programul Astra Film Junior, dedicat copiilor și adolescenților.

De asemenea, va avea loc Workshop Doc, un atelier de film documentar dedicat studenților. 12 participanți vor învăța de la profesioniști din domeniu cum se realizează un film documentar.

Studenții vor lucra în atelier pe baza unor materiale video din arhiva Astra Film Festival. Rezultatele workshop-ului vor fi prezentate la AFF 30, în cadrul unei discuții moderate de regizorul și profesorul Copel Moscu.

Nu în ultimul rând, în Piața Mare din Sibiu două cinemauri tip dome și o instalație imersivă Infinity Mirror Room vor oferi o experiență spectaculoasă a cinematografiei digitale – Concept Art, Augmented Reality. Filmele proiectate în noile spații cinematografice îmbină realitatea virtuală, hologramele, efectele sonore și vizuale, iar toate acestea dau spectatorului impresia că face parte din acțiunea documentarului. 

Ediția aniversară Astra Film Festival va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie.  

The post Filmul “Meeting Zelensky”, realizat de regizorul André Singer și de actorul american Liev Schreiber, va deschide Astra Film Festival appeared first on Cultura la dubă.

Într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul oficial, adresată reprezentanților Astra Film Festival, Arhiepiscopia Sibiului cere interzicerea proiecțiilor filmului documentar “Arsenie. Viața de apoi”, regizat de Alexandru Solomon, în cadrul celebrului festival internațional de film documentar, desfășurat în luna octombrie în Sibiu, pe motiv că “Batjocorirea Bisericii și a valorilor poporului nostru prin acest film fac ca proiectarea lui în spațiul public, la un festival organizat de instituții ale statului român, să aducă un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre.”

Reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului susțin că filmul este fals încadrat ca documentar și că:

“(…)asistăm la o întoarcere periculoasă la metodele de dezinformare și denigrare consacrate de dictaturile bolșevice. Teoria critică a neomarxismului cultural a pătruns adânc în mass-media românească. Se critică instituțiile fundamentale pe care se bazează ființa poporului nostru, începând cu Biserica, cu familia și cu patria.

În acest demers neomarxist se încadrează și recenta producție cinematografică a regizorului Alexandru Solomon. Încadrat fals în ciclul documentarelor, filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor și valorile lui spirituale. Viața părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare și jignire a mii și mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe.“

Reacția organizatorilor Astra Film Festival nu a întârziat să apară. Aceștia susțin puternic libertatea de exprimare și valorile democratice ale festivalului și ale României.

“Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puțin vreun film din selecția festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice.

Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituțională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conștiinței și Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) și, nu în ultimă instanță, atentează la dreptul și libertatea publicului de a viziona un film.

Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul “Arsenie. Viața de apoi”. Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecția festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori și public. De aceea, vom organiza o dezbatere și după proiecția acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanți ai Mitropoliei Ardealului.”, se arată în comunicatul Astra Film Festival.

Într-o reacție pentru Cultura la dubă, regizorul Alexandru Solomon răspunde scrisorii Arhiepiscopiei:

“Nu știu dacă e terenul Bisericii Ortodoxe să se pronunțe asupra genului unui film. Argumentul lor este că am ales niște oameni, ori orice film documentar face o selecție de personaje, indiferent cât de observațional este sau asumat politic. Nu e ceva nemaivăzut.

Filmul se sprijină pe niște documente despre care în scrisoare se zice că n-ar reprezenta realitatea.

– Documente din arhivele CNSAS, nu?

– Da, și din alte surse. E o muncă de cercetare pe care am făcut-o și baza filmului e documentarea. În plus, inclusiv în momentele de înscenare ficțională a unor miracole sau tablouri din viața lui Arsenie Boca, eu creez cadrul, dar îl observăm cu mijloace documentare, e tot observație, pe un cadru ficționalizat.

– Vă surprinde că în 2023 se mai întâmplă asta, că Biserica Ortodoxă cere unui festival de film interzicerea unei proiecții?

– Mă surprinde și nu mă surprinde. Cred că în ultima vreme au fost multe reacții din partea bisericii împotriva unor manifestări culturale. E un soi de a încercare de a controla spațiul cultural, pe care biserica crede că are un fel de întâietate, de posibil monopol, că tot ce e spiritual ar cădea în sarcina lor.

– În perioada filmărilor ați avut ceva conflicte cu ei? Înțeleg că ați încercat să filmați și la mormântul lui Arsenie Boca, dar nu ați primit aprobare.

– Da, au fost lucruri pozitive și negative. La mormânt, la Mănăstirea Prislop, nu am primit acces, dar la Mănăstirea Sâmbăta am primit, la Biserica Drăgănescu nu am primit acces și tot așa. De la caz la caz, au fost reacții diferite. De altfel, ei și spun că am solicitat într-un mod nesincer accesul la Mănăstirea Sâmbăta. Dar, practic, și citatul pe care îl dau ei din solicitare, arată exact ce am făcut, că vom aduce 20 de pelerini pe care i-am ales în urma unui proces de casting și e un film despre Arsenie Boca.

Mi se pare că e de salutat poziția festivalului, în primul rând. Știm cu toții cât de greu e să reziști ca eveniment cultural, în care depinzi de autorități publice, de politicieni care îș fac griji că se pun rău cu biserica, mai ales în an pre-electoral. Festivalul își asumă ceva foarte curajos.

– Astra Film Festival a lansat și o invitație la dezbatere. Sunteți deschis să participați, alături de reprezentanții bisericii?

– Nu doar că sunt deschis, dar mi-o doresc. Și noi am lansat invitații către Patriarhie la premiera filmului în București. Ideea unei dezbateri după proiecția de la Sibiu, am discutat-o demult cu cei de la festival.”, a declarat regizorul filmului Arsenie. Viața de apoi pentru Cultura la dubă.

Alexandru Solomon este unul dintre cei mai importanți regizori de filme documentare din România. Cel mai recent film al său, Arsenie. Viața de apoi, a fost proiectat în premieră în țara noastră la TIFF 2023, cu sala plină.

Premiera internațională a avut loc în această vară la Karlovy Vary, pelicula fiind inclusă în competiția “Proxima” a celei de-a 57-a ediții a prestigiosului eveniment.

Filmul lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă. Pelerinii și regizorul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează
să fie canonizat.

„În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut.

Legenda părintelui Arsenie Boca umple golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. După o viață mai degrabă obișnuită pentru timpurile în care a trăit, Arsenie Boca se bucură de o viață de apoi ieșită din comun, devenind nu numai o figură salvatoare pentru milioane de oameni sau un brand omniprezent, ci și o icoană a
timpurilor frământate pe care le trăim”, spune Alexandru Solomon.

Posterul de lansare a filmului a fost realizat de SADDO, artist contemporan de origine română, stabilit în prezent la București.

Producătorii filmului sunt Ada Solomon, Diana Caravia, Adrien Chef și Paul Thiltges. Imaginea este semnată de Tudor Platon și Marius Beșu, montajul, de Cătălin Cristuțiu și Sophie Reiter.

The post Arhiepiscopia Sibiului cere interzicerea filmului “Arsenie. Viața de apoi” în județul Sibiu appeared first on Cultura la dubă.

Redăm mai jos postarea acestuia:

“În seara asta Arsenie. Viața de apoi urma să fie proiectat la Cinema Arta din Arad, într-un eveniment organizat de Asociația citizenit. Cu 48 de ore în urmă, asociația a fost informată de Centrul Municipal de Cultură Arad că proiecția nu poate avea loc, pentru că s-au primit mesaje negative cu amenințări. Apoi, organizatorii au reușit să mute proiecția la Biblioteca Județeană. Aseară la ora 21, Biblioteca a anulat și ea proiecția. Am stat de vorbă acum o oră cu doamna directoare a Centrului, încercând să înțeleg cum e posibil ca o instituție publică să anuleze un eveniment convenit de multă vreme pe baza unor amenințări verbale. Să îngrădească accesul publicului din Arad la un film, fără măcar să-l fi văzut.

De ce nu au solicitat protecția jandarmeriei, dacă un eveniment ce are loc într-o sală din subordinea primăriei este amenințat. (Reproduc aici mesajul așa cum mi-a fost redat: „Dacă îndrăzniți să proiectați filmul, venim acolo și va fi circ, facem scandal.”) De ce cedează așa o instituție publică și încalcă dreptul la liberă exprimare? Doamna directoare mi-a zis că eu nu-i pot obliga pe arădeni să vadă filmul (cine-i obligă?!) Aradul e singurul oraș din România care a anulat o proiecție a filmului, cel puțin până la data asta. Cenzură? calcule electorale? oportunism? lipsă de asumare?”

Deocamdată cele două instituții nu au transmis niciun punct de vedere oficial și nici nu există informații despre autorii mesajelor de amenințare.

Alexandru Solomon este unul dintre cei mai importanți regizori de filme documentare din România. Cel mai recent film al său, Arsenie. Viața de apoi, a fost proiectat în premieră în țara noastră la TIFF 2023, cu sala plină.

Premiera internațională a avut loc în această vară la Karlovy Vary, pelicula fiind inclusă în competiția “Proxima” a celei de-a 57-a ediții a prestigiosului eveniment.

Filmul lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă. Pelerinii și regizorul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează
să fie canonizat.

„În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut.

Legenda părintelui Arsenie Boca umple golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. După o viață mai degrabă obișnuită pentru timpurile în care a trăit, Arsenie Boca se bucură de o viață de apoi ieșită din comun, devenind nu numai o figură salvatoare pentru milioane de oameni sau un brand omniprezent, ci și o icoană a
timpurilor frământate pe care le trăim”, spune Alexandru Solomon.

Posterul de lansare a filmului a fost realizat de SADDO, artist contemporan de origine română, stabilit în prezent la București.

Producătorii filmului sunt Ada Solomon, Diana Caravia, Adrien Chef și Paul Thiltges. Imaginea este semnată de Tudor Platon și Marius Beșu, montajul, de Cătălin Cristuțiu și Sophie Reiter.

Următoarele proiecții programate sunt:

21 septembrie la Cinema Dacia din Reșița, 22 septembrie la Cinema Luna din Caransebeș, 29 septembrie, ora 18:30 la Laboratorul Ideo Ideis din Alexandria și Astra Film Festival Sibiu, în perioada 15 – 22 octombrie 2023.

The post Proiecția filmului “Arsenie. Viața de apoi” a fost anulată de două instituții de cultură din Arad appeared first on Cultura la dubă.

12 cineaști români, reprezentând diferite generații, s-au prezentat în această dimineață în fața Centrului Național al Cinematografiei, purtând mesaje de protest față de declarațiile directorului instituției, Anca Mitran, publicate săptămâna trecută de Cultura la dubă.

Într-un interviu oferit cu ocazia lansării unei noi sesiuni de finanțare pentru proiecte cinematografice, Anca Mitran a afirmat, printre altele, că “Toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public.”, că „Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf.” și a explicat propria viziune despre film, susținând că „În momentul în care trăiesc vreo 24 de ore din 24 în oraș, merg pe stradă și văd oameni amărâți, supărați, totul este apăsător, viața noastră socială e destul de complicată.

De ce m-aș duce la cinematograf să văd un film care dezbate aceleași subiecte? Aș vrea să evadez două ore, să mă duc în altă lume, să văd altceva, să văd o poveste frumoasă de dragoste, să râd la o comedie, să văd chiar un film pentru copii.”

Printre protestatari s-a aflat și celebrul regizor și scriitor român Andrei Ujică, realizatorul filmul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), multipremiat la nivel internațional.

“Am venit aici dintr-un semn de solidaritate cu colegii mei și să dăm un semn de dezaprobare pentru faptul că directorul instituției care, prin natura ei, trebuie să protejeze cinematografia, face niște reproșuri și admonestări așa, de diriginte, că nu suntem noi cuminți și nu facem filmele care să placă publicului și centrului respectiv.

CNC are, mai întâi de toate, misiunea de a promova și proteja filmul românesc. Asta înseamnă filmul de artă românesc, nu filmul comercial.

Andrei Ujică, regizor și scriitor

Filmul comercial are alte canoane, alte finanțări. Niciun stat nu are nevoie de un fond cinematografic național care să finanțeze filme comerciale, asta e o absurditate.

Cum comentați afirmația că filmul documentar nu este pentru cinematograf?

E de râs, dacă n-ar fi de plâns. Dovedește și o inadecvare la realitate. Anul acesta, acum o săptămână, Leul de Aur de la Veneția a fost câștigat de un film documentar (n.r. All the beauty and the Bloodshed).

Și CNC-ul visează și îi e dor de Năică. Singurul film românesc nominalizat vreodată la Oscar este un film documentar. Despre ce vorbim?

Nici filmele de ficțiune românești nu rup box office-ul. Întâi de toate, nu mai avem cinematografe.

Au dispărut cinematografele de artă, nu se face nimic pentru creșterea unui nou public cinefil. Ceea ce ar trebui să fie un alt obiectiv al unei instituții naționale care sprijină cinematografia.

Andrei Ujică, regizor și scriitor

Realitatea e că ne aflăm pe fronturi diferite și e o situație care, mai devreme sau mai târziu, va trebui discutată.”

Alexandru Solomon, regizor de filme documentare, producător și director de imagine, precum și președintele festivalului de film documentar One World Romania, s-a prezentat la CNC cu o statistică din 2020, care arată că din primele 20 de filme românești cu succes la public, 9 au fost filme documentare.

Cineastul este una dintre vocile care au cerut constant în ultimii ani majorarea procentului de 10% pe care CNC îl alocă filmelor documentare, din totalul bugetului unei sesiuni de finanțare.

“Mi s-a părut că declarațiile astea o poziționează pe doamna Mitran, ca director al CNC, în contradicție sau în conflict cu filmul românesc, spunând că responsabilitatea pentru lipsa de public e în cârca celor care fac filme. Ceea ce e complet fals.

Ce a făcut CNC în toți acești ani pentru a revitaliza o rețea de săli de cinema? În București sunt 3 săli, de fapt, în afară de mall-uri.

Alexandru Solomon, regizor

Ce a făcut pentru promovarea filmului românesc? Există campanii de PR pentru filmul românesc, făcute de CNC? Nu am auzit.

Ce mi s-a părut flagrant este această necunoaștere a realității românești și a problemelor noastre. Dânsa știe ce sume trebuie să plătești ca să intri cu un film românesc la mall? Mall-urile te pun să plătești. Din ce? Din sprijinul pentru distribuție acordat de CNC, care e de 2000 de euro? N-ajunge pentru nimic.

Problema nu e la filme. Problema e la toată structura de distribuție și de promovare, în care CNC ar putea să aibă o contribuție majoră. De ce nu o face? Asta e de văzut.

Alexandru Solomon, regizor

Noi am tot propus chestii, putem să propunem și acum. Dar mi se pare absurd că trebuie să ne situăm așa, pe poziții de conflict și de “nu faceți filme bune”. Noi le facem. La filmele la care știu eu că am lucrat, din bugetele respective, finanțarea CNC era de 30-45%. Restul e adunat cu greu de producători, umblând în lume și obținând bani și prin expunerea la festivaluri, că altă șansă nu avem.

Ce spune doamna Mitran e adevărat, da, facem filme pentru festivaluri, o bună parte din noi. Dar care e altă șansă de a fi remarcat? De ce nu i se spune Simonei Halep să nu se mai ducă la competiții internaționale, să rămână în România și să facă performanță aici?”

Dana Bunescu, o altă personalitate a cinematografiei române, a purtat, la rândul său, un mesaj de protest în care invocă lipsa sălilor de cinema din România.

„Toată lumea își dorește să facă film la care publicul să ajungă, dar pentru asta trebuie să existe o șansă de distribuire a acelor filme în România.

Dana Bunescu, monteur

Iar asta nu e susținut în vreun fel. Nici ficțiunea, nici documentarul, nici animația. Totul este o mare glumă și la sfârșit concluzia e că trebuie să fim trași de urechi că am făcut filme necorespunzătoare.”

Dana Bunescu a montat unele dintre cele mai cunoscute filme românești din ultimii 20 de ani – Moartea Domnului Lăzărescu, 4 luni, 3 săptămâni si 2 zile, Poziția Copilului sau Colectiv. În 2017 a câștigat Ursul de Argint la Berlin pentru remarcabila contribuție artistică adusă filmului Ana, mon amour.

Contestă vehement declarațiile Ancăi Mitran și se arată îngrijorată de perspectiva acesteia asupra filmului documentar.

“Mă deranjează practicarea evidențelor convenabile. Și faptul că doamna Mitran ne reduce la o grupă mică de oameni care nu fac lucrurile așa cum i-ar plăcea dânsei. Toată această perspectivă paseistă e una care m-a deranjat și acesta e motivul pentru care am venit aici.

Ce m-a surprins a fost acea afirmație enormă, că filmul documentar nu este film de cinematograf. E absurd, e imposibil de imaginat cum directorul CNC poate să facă o asemenea afirmație. Nu e suficient că duce politica asta de punere la colț a filmului documentar prin proasta finanțare. Mai face și afirmații de genul acesta.

Dacă programul de conducere al dânsei era ca filmul documentar să fie din ce în ce mai invizibil, mai inexistent, afirmația asta iată că ne dă și cheia. Și ne îngrijorează această perspectivă.”

La concursul de proiecte cinematografice anunțat recent, CNC va distribui banii astfel:

• 49% – 19.600.000 lei pentru filmele de ficţiune de lungmetraj;
• 15 % – 6.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lungmetraj debut;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung și scurtmetraj tematice;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele documentare;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de animaţie;
• 5% – 2.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de scurtmetraj;
• 1% – 400.000 lei pentru dezvoltarea proiectelor de filme de lungmetraj ficţiune, documentare și de animaţie, din care 300.000 lei – ficțiune; 50.000 lei – documentar și 50.000 lei – animație.

Realizatorii de film documentar o acuză pe Anca Mitran de deformarea adevărului, atunci când vine vorba despre cei 10% alocați acestei secțiuni. În interviul inițial, directorul CNC a afirmat că  “nu se poate majora fiindcă 10% e stabilit prin lege. Până nu se modifică legea, nu se poate.”

Alexandru Solomon o contrazice:

“Legea spune că e minim 10%, deci e la latitudinea CNC să sprijine mai mult sau egal cu 10% acest domeniu care a avut performanță mare. Dânsa spune “am făcut 100 de documentare, câte au avut performanță?”. Poate ar trebui să facem o listă, dar cred că CNC deja o are și dânsa o ignoră.

I-ați zis vreodată în scris sau față în față aceste lucruri?

De mai multe ori.

Și care a fost reacția?

Pe moment au găsit o soluție și au suplimentat nu cu 5%, ci cu 2%. A fost mai mult decât nimic, dar s-a oprit acolo. Nu există o politică de a încuraja tipul acesta de film.

Iar ceea ce e îngrijorător este că dânsa spune în interviu că vrea filme escapiste, comedii, filme de dragoste care să mă plimbe în altă lume.

Pentru asta există agenții de turism și vagoane de filme peste tot, la cinema și pe net, care fac asta. De ce e nevoie ca CNC să producă așa ceva?

Alexandru Solomon, regizor

CNC e aici ca să încurajeze generații de tineri să facă film creativ, care reflectă societatea românească, pune oamenii pe gânduri, îi și distrează, dar nu e aici ca să producă Miami Bici și 5 Gang. Foarte bine că se fac, dar nu e nevoie de banii CNC pentru asta.”

Prezenți au fost și câțiva tineri cineaști, care au aflat din propria experiența cât de dificil este să pornești o carieră în cinematografie, un domeniu subfinanțat în România. Mihai Dragolea, de exemplu, proaspăt câștigător al Premiului TIFF pentru cel mai bun scurtmetraj – Aurică, viață de câine, susține că a fost nevoit să își autofinanțeze primele filme până la ultimul proiect, cu care a câștigat finanțare de la CNC.

Mihai Dragolea este și unul dintre jurnaliștii care au fost agresați fizic de hoții de lemne. Mihai lucra atunci la realizarea unui film documentar despre mafia lemnului din România.

“Mi se pare că suntem cu toții în aceeași oală și ar trebui să fie mai mult o colaborare între CNC și cei care fac filme. Nu avem mulți oameni în săli, dar e o responsabilitate colectivă treaba asta. Și nu avem oameni în săli pentru că cinematografia nu mai e prezentă în sfera publică.

În Franța, filmele pe care le fac cineaștii francezi sunt foarte aproape de public. Sunt săli de cinema, mediateci și lumea merge la ele.

Cum la noi sunt aproape de public casele de pariuri. Oamenii merg și pariază bani aiurea. La ei e cu cinemaul și cultura aproape de oameni.

Mihai Dragolea, regizor

Dacă liderul instituției spune că filmele care se fac acum nu sunt pretabile pentru sala de cinema, e ca și cum ți-ai faulta propria producție și întreg cinemaul românesc în România, că în afară ei se ocupă de filmele românești mai bine decât ne ocupăm noi în țară.

Iar legat de preferințele pentru filme de public, avem destul escapism de la filmele americane, care devine din ce în ce mai prost, de fapt.

Cred că există loc pentru povești românești și ar trebui construit apetitul pentru ele, cum și americanii ne-au construit apetitul pentru universul Marvel.”

Cineaștii au stat în fața sediului CNC aproximativ o oră și jumătate. În paralel, câțiva colegi de breaslă care nu au putut fi prezenți, le-au trimis câteva fotografii prin care și-au arătat solidaritatea.

În tot acest timp, Anca Mitran s-a aflat în sediul instituției și nu a ieșit să discute cu cei prezenți, spunând că nu i s-a solicitat acest lucru.

Ca jurnalist, i-am cerut Ancăi Mitran un nou punct de vedere, raportat la reacțiile de azi și la declarațiile făcute inițial.

Iată ce a declarat azi, pentru Cultura la dubă, după protest:

“Doamna director, declarațiile dumneavoastră au stârnit nemulțumirea unor cineaști români. Aceștia spun că nu este normal ca dumneavoastră, ca director al instituției, să îi certați că fac filme de artă și nu fac filme de public sau să afirmați că documentarul nu este un film de cinematograf.

Cum comentați reacția lor?

În primul rând, trebuie să îmi fac mea culpa, am folosit un termen total neadecvat, respectiv că CNC face filme. Nu face filme, finanțează filme.

În al doilea rând, ar trebui să mă simt lezată că îmi sunt cenzurate gusturile personale, referitor la declarația că mi-au plăcut și îmi plac în continuare filmele copilăriei mele, respectiv ale lui Zizi Bostan și ale lui Geo Saizescu.

Anca Mitran, directorul CNC

Referitor la așa zisa ceartă a mea, nu a fost în niciun caz ceartă. Este o afirmație bazată pe date statistice.

Dar ați vorbit în calitate de director al instituției. Ați transmis un mesaj din vârful instituției care ar trebui să protejeze cineaștii români. Ei spun că nu este vina lor că filmele nu aduc public în sală. Invocă lipsa sălilor de cinema, lipsa banilor pentru distribuție și promovare.

Am să fac în curand publică o statistică privind fondurile alocate de CNC pentru distribuție. Acesta e un aspect. Al doilea aspect, nu i-am certat. Este o constatare. Cele 640 de filme care s-au făcut în ultimii 10 ani au luat 500 de premii. Este o constatare din datele statistice. Filmul românesc, în marea lui majoritate, este un film pentru festivaluri.

De ce ar fi asta ceva negativ?

Eu n-am spus că ar fi ceva negativ sau nu am spus-o ca pe un reproș. Pur și simplu este o constatare bazată pe numărul de filme, de premii și de spectatori.

Ceea ce am spus și susțin în continuare, foarte puține filme românești recente sunt pentru public. Aici nu are cum să îi ajute CNC.

Anca Mitran, directorul CNC

Și dacă eu mă uit la Aferim! sau la Astă seară dansăm în familie nu are importanță. Legea funcționează în continuare, indiferent de părerile mele personale; comisiile aleg scenariile, conform legislației în vigoare.

CNC este un organ de administrare a unui Fond Cinematografic, din care încercăm să acoperim toate nevoile pieței de film – producție, distribuție, exploatare, tot ce putem face.

Alexandru Solomon invocă o statistică a CNC din 2020, conform căreia din 20 de filme, primele intrări în cinematografe ca număr de spectatori, 9 sunt documentare. Asta ca să contrazică afirmația dumneavoastră, că filmul documentar nu este pentru cinematograf.

Cred că aici este o proastă înțelegere a declarației mele .

De exemplu, Acasă și Colectiv sunt filme de audiență mare pentru că dezbat probleme sociale de larg interes. Și atunci, nu ar trebui să aibă doar 25.000 de spectatori în sălile de cinematograf, adică 1% din populația țării.

Anca Mitran, directorul CNC

Ar trebui să aibă 20 de milioane de spectatori, dacă ar fi difuzate pe canalele de televiziune.

Ar fi nevoie și de fonduri mai mari pentru promovare și distribuție, de săli de cinema de artă. Și ei invocă și acest lucru, că este o problemă a sistemului, nu a realizatorilor de film, că publicul nu vine în sălile de cinema.

CNC sprijină industria de film, acordând banii pentru distribuție fiecărui film care iese în exploatare. Din păcate, sălile de cinematograf nu sunt în subordinea noastră.

CNC nu poate interveni în politica de distribuție a sălilor private din mall-uri.

În lege există obligativitatea ca sălile să difuzeze un procent de minimum 5% din numărul anual de spectacole cu filme românești, procent care se respectă.

Mai este și acea discuție legată de procentul alocat filmului documentar, dumneavoastră ați spus că 10% este prevăzut în lege și nu aveți decât să schimbați legea, dumnealor spun că în lege scrie minimum 10%, deci ați putea să acordați mai mult.

Nu depinde de mine. Aceste alocări și procente se fac printr-o hotărâre de a Consiliul de Administrație. Dar, în România se fac cam 3 filme de ficțiune la 1 documentar. Franța are o pondere de 5 filme de ficțiune la 1 documentar.

Nu cred că este o pondere nesemnificativă a documentarului față de filmele de ficțiune.

Discuția e raportată la performanțele obținute de documentarele românești în ultimii ani, primul film românesc nominalizat la Oscaruri a fost un documentar, credeți că ar trebui majorat procentul alocat?

Să știți că atunci când am suplimentat banii la secțiunea de documentar, acum două sesiuni, am avut multe discuții cu regizorii de filme de ficțiune.

În ce sens?

De exemplu, procentul la secțiunea de debuturi este identic cu cel de la secțiunea documentare. La fel, regizorii tineri au cerut majorarea bugetului la debuturi.

Ați avut discuții în Consiliul de Administrație, legate de modificarea procentelor?

La fiecare sesiune sunt stabilite aceste procente. Consiliul a decis alocarea procentelelor minime din lege.

Referitor la protestul care a avut loc azi, intenționați să aveți o discuție cu cei prezenți?

Dacă mi se solicită…

Există un Consiliu de Administrație al CNC, numit la propunerea cineaștilor, care decide toată strategia, toate alocările de bani din Fondul Cinematografic , nu decid eu personal.

Eu, ca director general, nu am nicio putere să aloc banii după părerile mele personale. Eu am obligația să pun în aplicare Hotărârile Consiliului în concordanță cu legislația în vigoare.

Dar credeți că declarațiile pe care le faceți public pot influența decizia Consiliului, Consiliul să își asume viziunea dumneavoastră despre film?

În niciun caz. Fiecare are dreptul la opinia personală. Consiliul e format din 7 persoane, iar majoritatea decide.

În încheiere, doriți să retractați ceva sau să reformulați ceva din interviul inițial?

Este o constatare. Cele 640 de filme care s-au făcut în ultimii 10 ani au luat 500 de premii. Este o constatare din datele statistice. Filmul românesc este un film pentru festivaluri.

Legat de documentar, „că nu este film pentru sala de cinematograf”. Am vrut să spun că nu are audiența pe care ar trebui să o aibă un film ca Acasă sau Colectiv. Referindu-mă strict la importanța subiectelor și la audiența pe care ar trebui să o aibă aceste subiecte.

Media biletului la cinematograf e în jur de 25 de lei. Este foarte greu pentru media populației să prefere un film documentar față de un film artistic american, să spunem.

Deci atât Colectiv, cât și Acasă, care abordează subiecte importante, ar fi trebuit să aibă o altă audiență. Ele ar trebui să fie văzute de un număr cât mai mare de oameni, care, însă, nu o să meargă la cinema din cauza prețului biletului.

Și atunci, care ar fi soluția ca publicul să intre mai mult în contact cu filmele documentare și cu filmele de artă, în general?

Avem Sala Union, special pentru documentare și scurtmetraje, la niște prețuri minime. Nu știu dacă am avut 4 solicitanți în ultimul an, din păcate.

Alexandru Solomon a spus că nu știa de această inițiativă, semn că e o lipsă de comunicare între instituție și cineaști.

A fost public anunțul, pe site-ul CNC și pe site-ul ANF.

De asemenea, că Sala Union nu se află într-o stare foarte bună.

Este o sală în condiții bune.”

Anca Mitran conduce Centrul Național al Cinematografiei din anul 2014. Din 1997 până în 2014 a fost directorul Arhivei Naționale de Film, iar în lumea cinematografiei a început să activeze din 1989, la Studiourile Buftea. Este doctor în inginerie chimică din anul 1997 şi doctor în estetica filmului din 2010.

Cei prezenți azi în fața CNC spun că se vor aduna și mâine, în același loc, de la 9.30 la 10.30.

The post 12 cineaști au protestat azi în fața CNC. Andrei Ujică, regizor: “Realitatea e că ne aflăm pe fronturi diferite și e o situație care, mai devreme sau mai târziu, va trebui discutată.” appeared first on Cultura la dubă.

Curatorul expoziției ”Bucureștiul văzut de Iosif Berman”, muzeograful Cezar Petre Buiumaci, propune o incursiune în Bucureștiul interbelic și o perspectivă asupra evoluției societății sale în timp: „Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, orașul s-a transformat într-o capitală europeană, atât la nivel social cât și la nivel urbanistic, migrând de la orașul oriental către cel occidental. Modificarea s-a produs în context micro, în cadrul mediului familial, dar şi în context macro, edilitar-arhitectural. Stilurile s-au succedat periodic, capitala devenind o veritabilă școală de arhitectură.”

Vizitatorii expoziției pot vedea imagini în care sunt surprinse Strada Carol, ”extrem de animată la începutul deceniului al patrulea” (conform catalogului expoziției), Hala de Antichități unde se vindeau piese de mobilier vechi, cărți, materiale de construcții, haine și animale, Piața Bibescu Vodă, ”principala piața bucureșteană, înainte de dărâmare”, cât și Parcul Carol I în care se afla pe atunci Palatul Artelor, un monument arhitectural impresionant, distrus după ce a trecut printr-un incendiu și prin cutremurul din 1940, pe locul căruia a fost ridicat Mausoleul.

Fost fotograf al Casei Regale, de la Iosif Berman avem și multe imagini în care sunt surprinși membrii Familiei Regale, în special Regele Carol al II-lea, câteva dintre ele expuse la Palatul Șuțu.

Despre lucrările lui Iosif Berman, scriitorul Geo Bogza a remarcat că au făcut trecerea în spațiul românesc ”de la fotografia tip vedere, gen carte poștală, la aspecte noi, surprinzătoare ale oamenilor și ale locurilor”. Rămâne emblematică mărturisire lui Geo Bogza despre munca ”omului cu o mie de ochi”: ”Am devenit reporter de dragul fotografiilor lui Berman”.

Iosif Berman este cel care a făcut cunoscută imaginea României interbelice în afara granițelor țării. Fotografiile lui au apărut în „L’Indépendance roumaine”, ”The New York Times”, ”Associated Press”, ”Scandinavian Newspaper Press”, ”National Geographic”. În România, Iosif Berman a colaborat cu ”Adevărul”, ”Dimineaţa”, ”Curentul”, ”Realitatea ilustrată”, ”România ilustrată”, ”Ilustraţiunea română”, „Cuvântul liber”, potrivit informațiilor oferite de organizatorii expoziției.

Iosif Berman a fotografiat Revoluţia Bolşevică, Constantinopolul în anii 1920, puşcăriaşii de la Ocnele Mari în anii 1930, copilăria regelui Mihai, Bucureştiul interbelic, precum și oraşele şi satele României.

Valoarea de fotoreporter a lui Berman a fost recunoscută și de Dimitrie Gusti, care l-a ales să-i fie partener în expedițiile sale monografice și să imortalizeze diversele ipostaze ale vieții satului românesc. Astfel, Iosif Berman a devenit, în spusele lui Dimitrie Gusti, „coautor al imaginii satului şi ţăranului român“.

Reprezentativă pentru stilul fotografic al lui Iosif Berman rămâne imaginea unui praznic la o mănăstire, în care este surprins un moment din viața unei comunități rurale prin simpla reducere la siluetele sculptate de contrastul lumină-întuneric.

Evreu de origine, guvernul i-a interzis lui Iosif Berman, în 1940, să mai profeseze. Moartea lui, după doar un an, trece neconsemnată în ziarele vremii.

„Reporterul datorită căruia mii de evenimente au apărut în paginile ziarelor, în forma lor cea mai expresivă, pleacă din lumea aceasta şi dintre ai lui, fără ca o singură şi ultimă imagine să-l înfăţişeze cititorilor. Iar ziarele apărură, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum n-ar fi luat drumul veşniciei omul din a cărui trudă şi pricepere paginile lor fuseseră, atâţia ani, mai vii şi mai documentate“, notează, în 1945, Geo Bogza.

Filmul documentar despre viața și cariera lui Iosif Berman, ”Omul cu o mie de ochi”, regizat de Alexandru Solomon, este disponibil pe platfoma TIFF UNLIMITED.

The post Fotografii realizate de Iosif Berman în București, expuse la Palatul Șuțu până la sfârșitul lunii mai appeared first on Cultura la dubă.

Centrul Național al Cinematografiei a anunțat azi organizarea concursului de selecție a proiectelor cinematografice, în vederea acordării de credite financiare directe pentru producția de filme și dezvoltare de proiecte cinematografice.

Totalul fondului alocat pentru sesiunea I 2021 a concursului de selecție a proiectelor cinematografice este de 20.000.000 lei, adică aproximativ 4 milioane de euro.

Banii vor fi distribuiți pe categorii, după cum urmează:

15 % – 3.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung metraj debut;
5% – 1.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de scurt metraj;
10% -2.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung și scurt metraj tematice;
10% – 2.000.000 lei pentru filmele documentare;
10% – 2.000.000 lei pentru filmele de animaţie;
49% – 9.800.000 lei pentru filmele de ficţiune de lung metraj;
1% – 200.000 lei pentru dezvoltarea proiectelor de filme de lung metraj ficţiune, documentare și de animaţie, din care 150.000 lei – ficțiune; 25.000 lei – documentar și 25.000 lei – animație.

După anunțarea concursului, mai multe voci din industria cinematografică au criticat procentul mic acordat documentarului, după un an în care succesul filmelor documentare Colectiv și Acasă a fost răsunător, la nivel internațional.

“Documentarul contează, dar nu pentru CNC. După un an de performanțe internaționale ale documentarului din România (colectiv, Acasă, Lemn etc.), după interminabile discuții soldate cu promisiuni, procentul alocat documentarului la noua sesiune de concurs rămâne de 10%.

Acesta e, de altfel, primul concurs inițiat după 14 luni de hibernare instituțională, într-o perioadă în care ar fi fost nevoie mai mult ca oricând de sprijin pentru comunitatea cinematografică.”, a scris regizorul Alexandru Solomon într-o postare publică pe facebook.

I-am cerut directorului CNC, Anca Mitran, un punct de vedere. Iată ce a declarat aceasta pentru Cultura la dubă:

“Doamna director, există o nemulțumire a producătorilor și regiozorilor de film documentar, aceștia spun că este un procent foarte mic acordat filmelor documentare și că ar fi fost de-a lungul timpului discuții și promisiuni din partea CNC că acest procent va crește. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat. Cum explicați?

Au fost, într-adevăr, așa am intenționat, să mărim măcar pentru o sesiune, să vedem care sunt rezultatele, am propus acest lucru, tot consiliul a fost de acord dar, din păcate, exista o hotărâre a consiliului vechi, în iunie, când se anunțase tematica concursului pentru sesiunea tematică.

Am vrut să nu mai facem sesiunea tematică și să alocăm banii documentarului. Dar, din păcate, consiliul vechi deja anunțase tematica și atunci nu am putut să ne ducem la bun sfârșit intenția.

Dar nu putea consiliul să revină asupra tematicii, înainte de acest concurs?

Nu, tematica fiind deja anunțată, nu. Am fi intrat în alte discuții.

Apropo de tematică, ați putea să ne explicați, vă rog, care sunt criteriile după care alegeți sau nu o tematică?

Sunt propuneri pe care le strângem de-a lungul timpului.

Propuneri din partea cui?

Din piață.

Și acum ați avut mai multe propuneri pentru film polițist?

Da.

Revenind la povestea cu filmul documentar, vă gândiți să măriți, totuși, acel procent la următorul concurs?

Da. Cu certitudine, am promis. La următorul concurs sigur vom face acest lucru.

Cum comentați succesul filmelor românești? Ursul de Aur la Berlin pentru filmul lui Radu Jude și nominalizare la BAFTA pentru Colectiv?

Este excepțional. E un capital de imagine pe care filmul îl aduce României.

Și credeți că este nevoie de o îmbunătățire a legii cinematografiei, așa cum spun mulți oameni importanți din industrie?

Categoric. Noi avem un proiect, e încă disponibil pe site-ul nostru.

Și de ce stagnează demersul pentru schimbarea legii? Că se discută de câțiva ani despre asta.

Noi suntem cei care facem propunerile, iar Ministerul Culturii e cel care promovează ordonanța. Dar nu cred că stagnează. Din câte am înțeles, Ministerul Culturii intenționează să facă un grup de lucru. Deci nu stagnează. A fost și un an un pic mai ciudat anul trecut, în care prioritățile s-au dus către alt zone.”

Data limită de depunere a proiectelor de film este 12 aprilie 2021. Aflați detalii aici.

The post Anca Mitran, directorul CNC: “Am primit mai multe propuneri pentru a organiza sesiune tematică “film polițist” appeared first on Cultura la dubă.

De Ziua Culturii Naționale, peste 150 de oameni importanți din domeniul cultural seamnează o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și premierului Florin Cîțu, prin care contestă reacțiile publice ale ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, afișate în ultimele zile și le cer conducătorilor țării să reacționeze la criza din sectorul cultural.

Scrisoarea este inițiată de regizorii Alexandru Solomon și Florin Iepan, iar printre semnatari se numără producătoarea Ada Solomon, actorul Victor Rebengiuc, regizorul Radu Jude, producătorul și regizorul Tudor Giurgiu, actrița Ana Ularu sau directorul de imagine Marius Panduru.

Ministrul Culturii a declarat ieri că schema de ajutor de stat de 100 de milioane de euro a fost trimisă la Ministerul Economiei și că misiunea Ministerului Culturii este încheiată. Mai mult, acesta a susținut că nu își dorește ca ministerul pe care îl conduce să preia schema de ajutor pentru producătorii de film străini, pentru care România are deja o datorie de zeci de milioane de euro.

Redăm mai jos scrisoarea publică:

“Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Domnule Prim-Ministru Florin Cîțu,     

Sectorul cultural din România trece prin cea mai gravă criză din existența sa.

De la începutul pandemiei, Ministerul Culturii nu a reușit să pună în practică o politică de sprijinire a culturii și a industriilor creative. Nu s-a făcut nimic substanțial în sprijinul lucrătorilor, creatorilor și a companiilor din domeniu.

Mii de oameni își văd amenințate ocupația, teatrele, galeriile și trupele independente sunt în pericol existențial, festivalurile de toate genurile sunt anulate, la Centrul Național al Cinematografiei nu s-a mai organizat niciun concurs de proiecte, producția de film s-a prăbușit, iar cinematografele sunt în pragul falimentului.

Ce face Ministrul Culturii, domnul Bogdan Gheorghiu, în acest context? Mai întâi, încearcă să-l discrediteze pe regizorul Alexander Nanau care – pe 12 ianuarie – a tras un semnal de alarmă, refuzând să primească o distincție oferită de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Ministrul scoate din raft dosarele cu finanțările obținute de filmul domnului Nanau începând cu anul 2016, ca și cum ar fi vorba de sume acordate prin grația domnului Gheorghiu, iar petentul și-ar fi pierdut astfel dreptul de a protesta. Atacă un om care contribuie la prestigiul internațional al culturii române și implicit al României, dar evită fondul problemei… Apoi înșiră o listă de fonduri alocate culturii în 2020, dintre care majoritatea funcționează chinuit de ani de zile, ca și cum ar fi vorba de formule de sprijin pe care Ministerul le-a creat în contextul pandemiei.

A doua zi, pe 14 ianuarie, domnul Ministru continuă să manipuleze opinia publică și declară că Ministerul Culturii și-a încheiat misiunea, trimițând către alte ministere o propunere de ajutor pentru domeniul de care se ocupă. Restul nu mai e treaba dumnealui. Continuă, spunând că nu vrea să preia de la Ministerul Economiei o schemă de ajutor pentru cinematografie, pentru că aceasta l-ar obliga să ia bani de la teatre. Ori schema în cauză se bazează pe un buget propriu deja alocat. E greu de spus cât e vorba de incompetență și în ce măsură este minciună.

Faptul că Ministrul Culturii s-a descalificat total este evident.

Mai grav este că ne confruntăm cu o atitudine care compromite nu doar credibilitatea celor care gestionează destinele unui întreg sector care aduce beneficii importante, inclusiv financiare, statului român, dar și credibilitatea celor care ne guvernează în ansamblu.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, nu ne dorim medalii și festivități. Ne dorim, în schimb, în fruntea Ministerului Culturii oameni competenți, care nu îi disprețuiesc pe cei care lucrează în domeniu și care pricep problemele cu care aceștia se confruntă.

Așteptăm o reacție publică din partea Președinției și a Guvernului României în ceea ce privește importanța pe care o acordă culturii și o strategie coerentă, funcțională de salvare a domeniului cultural în perioada de criză pe care o traversăm.

Dar, în primul rând, cerem ca Ministrul Culturii să își ceară public scuze pentru că a manipulat intenționat opinia publică, din poziția de ministru al unui stat european.

Nu putem accepta să fim reprezentați de către un om politic care compromite misiunea Ministerului Culturii și mecanismele sale.  

15 ianuarie 2021

Semnează

  Florin Iepan – cineast Andrei Ujică – cineast Alexandru Solomon – cineast Mona Nicoară – cineastă Monica Lăzurean-Gorgan – cineastă Andrei Dăscălescu – cineast Raluca Durbacă – cineastă Andrei Rus – critic de film, director artistic festival de film Radu Popescu, regizor, dramaturg, director Bucharest Fringe și Teatrul Apropo Beatrice Popescu – manager cultural Laura Căpățână – cineastă Gabriel Spahiu – actor Ada Solomon -producător de film Cosmin Manolescu – coregraf, manager cultural Alexandra Gulea – cineastă Andra Popescu – producător de film  Alina Ușurelu – artist visual, manager cultural Ilinca Manolache – actrita Daniel Popa – actor Radu Vancu -scriitor Raya Al Souliman – regizor Alex Călin – actor Gianina Cărbunariu – regizor, dramaturg Adriana Moca – actriță, manager cultural Adina Pintilie – cineast, curator Andrei Tănăsescu – curator, selecționer festivaluri Anamaria Pravicencu – artistă, manager cultural Alex Tocilescu – scriitor Victor Rebengiuc Mariana Mihuț Roxana Stroe – regizor Gabriela Forfotă – cineastă Bogdan Theodor Olteanu – regizor Oana Stoica – critic de teatru Alexandru Radu – cineast Cinty Ionescu – designer video Elena Vlădăreanu, scriitoare Dana Bunescu – cineast Cristina Haneș – cineastă Claudiu Mitcu – cineast  Luminița Marcu, scriitoare Adrian Buz, scriitor Alina Manolache, regizoare Ionuț Niculae, actor Alina Grigore – actor, regizor Paul Negoescu – cineast Ana Drăghici – cineastă Gabriela Suciu – producator si distribuitor de film Adrian Pădurețu – director imagine Eugen Erhan – designer Alina Tofan – actriță/performer Ioana Țurcan – cineast Andrei Gorzo – critic de film Monica Felea – distribuitor de film Ștefan Bradea – distribuitor de film Bogdan Răileanu – scriitor Oana Popa – actriță Radu Apostol – regizor, Centrul de Teatru Educațional Replika  Viorel Cojanu  – actor, Centrul de Teatru Educațional Replika  Dan Nuțu – producător Aristoteles Workshop Cătălin Cristuțiu – cineast Toma Danila – actor si regizor  Nora Agapi – cineast  Eliza Zdru – cineastă Cecilia Ștefănescu – scriitoare, cineastă Irina Trocan – critic de film Ileana Cecanu – distribuitor de film, organizator festival Marian Crisan, cineast Tudor Pojoni – cineast István Téglás, actor Victor Morozov – critic de film Flavia Dima, critic și curator de cinema Carmen Tofeni – cineastă  Roxana Gamarț – manager cultural, curator Marius Olteanu – regizor Cosmin Bumbuț – fotograf Igor Cobileanski – regizor, scenarist Laurențiu Brătan – critic de film Ligia Soare – traducător audiovizual, organizator festival Radu Stancu – producător de film Patrick Brăila – cineast Dan Samoilă – artist vizual Alexandra Bălășoiu – coregraf Paula Oneț – cineast Andrei Crețulescu – cineast Codruța Crețulescu – producător de film Levente Kozma – artist, manager cultural Radu Jude – regizor dr. Marius Panduru – operator Andra Petrescu – critic de film Ioan Maxim – manager cultural Gabriela Filippi- istoric de film Diana Rotaru – compozitor Cătălin Neagoe – director de producție Anamaria Antoci – producător de film Anca  Damian – producator si regizor Ana Ularu – actor Marghidan Liviu – cineast Andra Bărbuică – cineast Andreea Cristina Borțun – regizoare, scenaristă Maria Mora – performer, producător cultural Ioan Andrei-Ionescu – actor Gabi Albu – arhitect, scenograf Diana Smeu – critic de film Mihai Calin – actor Florentina Bratfanof – casting director Irina Malcea-Cândea – producător de film Tudor Giurgiu – regizor, producător Dan Angelescu – manager cultural, curator Miki Braniște – manager cultural, curator Raluca Răcean Gorgos – cineastă Radu Gorgos – cineast Angela Nita – agentie licentieri muzica film Mihaela Constantinescu, manager cultural, cineast Andra Tarara – cineastă,  Geo Doba – regizoare, scenarista Adrian Lăcătuș – scriitor, profesor de literatură Clara Trăistaru – manager cultural Apostol Daniela – cineast Raluca Munteanu – arhitect Livia Rădulescu – producător, manager cultural Vlad Petri – cineast Călin Boto – critic de film Roxana Ardelean – cineast Oana Maria Babes – cineast Iulia Lumânare – actriță, scenaristă Peter Kerek – regizor Ana Lungu – cineasta Catalina Simion-Calin – cineasta Bogdan Balla – cineast Constantin Dogioiu- actor Bogdan Iancu – antropolog Iulia Verdeș – actor Cristian Batran – cineast Cătălin Olaru – critic de film Cristian Pascariu – regizor, scenarist Ana Maria Sandu – scriitoare, jurnalistă Adrian Pîrvu – cineast Marcela Motoc – actor Svetlana Cârstean – scriitoare, manager cultural Matei Câlția – galerist Tudor Elian – arhitect și curator Ilinka Mihăilescu – distribuitor de film, organizator festival Karin Budrugeac – PR cultura Bogdan Zamfir – actor Liviu Săndulescu – cineast Mircea Sorin Albuțiu – fotograf și autor de film Florin Serban – regizor Ozana Nicolau – regizoare, manager cultural  Gratiela Amelia Ene-actor, pedagog teatral Cosmina Stratan – actriță Sarra Tsorakidis – regizoare Ruxandra Ghițescu -regizoare, scenaristă Andrei Cristea – actor păpușar  ·         Anelise Sălan- cineastă ·         Vivi Dragan Vasile-cineast”

The post Peste 150 de regizori, actori, producători de film îi cer ministrului culturii să își ceară scuze public appeared first on Cultura la dubă.

Regizorul Vali Hotea este aproape de terminarea celui de-al doilea său lungmetraj, Lebensdorf, o comedie dulce-amară care spune povestea unui scriitor român, de 45 de ani, aflat în criza vârstei și a unei căsnicii eșuate.

Filmările au avut loc în Germania, în toamna anului trecut, iar personajul principal este interpretat de Mimi Brănescu, pe când personajele feminine din viața sa sunt interpretate de Ioana Flora și Ana Covalciuc.

Filmul este produs de Ada Solomon și Diana Păroiu, iar echipa de producție a avut un rol esențial în realizarea lui, spune chiar regizorul, considerând că pentru niște români a fost un adevărat miracol posibilitatea de a filma într-un sat din Germania. DoP este Alexandru Solomon, iar montajul este semnat de Dana Bunescu.

Doar că după atâția ani de muncă, de la scrierea și dezvoltarea scenariului, lupta pentru finanțare, pre-producție, filmare și post-producție, viitorul filmului este incert. Cele mai multe festivaluri de film au fost anulate sau mutate în online și nimic nu mai este așa cum era înainte de pandemie.

În această situație sunt mai multe producții românești.

Am stat de vorbă cu Vali Hotea despre ce a presupus realizarea acestui film, ce urmează și despre cât de greu este să faci un film în România.

În contextul actual, în care sunt blocate multe producții, vă simțiți norocos că ați putut termina filmările înainte să înceapă pandemia?

Dincolo de pandemie, eu mă simt norocos că am putut să fac filmul în acel loc special, pentru mine e un miracol că am ajuns și am filmat într-un sat ecologic din Germania, un loc în care totul se reciclează, oamenii au un anumit stil de viață, sunt vegetarieni.

“Dacă tu ai o poveste la care ții, atunci trebuie să lucrezi la ea, să o faci cât mai bună și să ai răbdare.”

Vali Hotea, regizor

Cum ați descoperit acel loc?

Ileana Muntean, scenarista cu care am lucrat la film, știa de el, ea e pasionată de așa ceva, de un astfel de stil de viață. Și am avut șansa să mergem acolo înainte, în prospecție, am stat câteva zile, am luat contact cu localnicii, am mâncat acolo și astfel am ajuns să îl integrăm într-o bună parte din scenariu.

Ana Covalciuc este ecologistă în acel sat?

Da, Anei i-a plăcut foarte mult acel stat, a locuit și ea câteva zile acolo și era fascinată de el. Mimi, în schimb, nu are apetență pentru așa ceva, el a stat în altă parte. Și astfel actorii s-au potrivit foarte bine cu personajele.

Filmul e o comedie dulce-amară, în care personajul lui Mimi, scriitor, un bărbat român cu șarm, carnivor, omnivor (râde), fumător, care ajunge în acel loc, se află între două țări, Germania și România și între două femei, soția de la București, care vrea să divorțeze de el (Ioana Flora) și o fostă iubire din tinerețe pe care o regăsește acolo (Ana Covalciuc).

Cum a fost colaborarea cu Mimi Brănescu? Dat fiind că este și el scenarist și regizor, pe lângă actor, sunt curioasă dacă într-o astfel de situație actoria e complet delimitată sau vine și el cu idei la filmări?

Din punctul ăsta de vedere totul a fost foarte corect de la bun început. În primul rând, Mimi Brănescu a acceptat să joace pentru că i-a plăcut scenariul. Și, așa cum zici și tu, dată fiind experiența lui ca scenarist, lucrul ăsta m-a bucurat foarte mult.

În plus, de la Sieranevada încoace, el a cam stat departe de filme, așa că m-am bucurat și mai mult că a acceptat. Colaborarea a fost foarte bună cu toți actorii.

În ce stadiu e acum filmul?

Acum suntem aproape gata, e vorba de câteva zile de lucru, suntem la mixajul final al filmului și mai avem ceva, foarte puțin, la efecte speciale.

De montaj s-a ocupat Dana Bunescu. Cum a fost lucrul cu ea?

Oh, da, eu cu Dana mă știu de mulți ani, dar nu lucrasem cu ea până acum, suntem la prima colaborare. Ea ni s-a alăturat când noi începusem deja filmările, apoi am avut niște discuții, ea a venit cu niște opinii care au ajutat foarte mult, ceea ce e foarte bine pentru film.

Din momentul în care e gata, ce urmează? Presupun că miza este să ajungeți la festivaluri cât mai importante, dar dat fiind contextul actual, cum stau lucrurile?

Da, așa cum zici și tu, miza ar fi festivalurile, dar din cauza pandemiei drumul nu mai e atât de clar. Festivalurile s-au anulat, amânat. Sper ca, totuși, să ajung și eu să îl văd pe un ecran mare înainte ca el să apară pe televizor. Merit și eu asta. (zâmbește).

“Banii de la CNC nu ajung niciodată. Aici intervine măiestria producătorului.”

Vali Hotea, regizor

Există această discuție, dacă filmele pentru public, cum ar fi Oh, Ramona sau 5Gang – Un altfel de Crăciun, ar trebui să fie incluse pe o listă separată la CNC, dincolo de finanțările pentru filmele de artă, de festival. Dumneavoastră ce crezi?

Eu cred că ar trebui să fie loc pentru toate genurile, cred că ar trebui să fie loc pentru toată lumea. Dar până acolo e și problema cinematografelor. Degeaba ai o livadă frumoasă dacă nu ai acces la ea. Noi am mai rămas cu unul – două locuri în care putem vedea filmele de artă.

Dar când spuneți că ar trebui să fie loc pentru toată lumea, la cine vă referiți că ar trebui să creeze acest loc? Vorbim despre finanțările CNC, să fie pentru toată lumea?

Indiferent de gen, povestea ar trebui să fie de valoare. Și dacă e de valoare, să primească finanțare, de ce nu?

Și cine stabilește dacă are sau nu valoare?

Nu știu, publicul, criticii. Dar tu probabil te referi la acea comisie care acordă punctajul la CNC. E adevărat, noi toți știm că același proiect poate să obțină un punctaj mai mic la o sesiune și altul mai mare la o altă sesiune. E și o chestiune de noroc, oricât de ciudat ar suna.

“Dacă tu ai o poveste la care ții, atunci trebuie să lucrezi la ea, să o faci cât mai bună și să ai răbdare.”

Cât de mult a contat să o aveți alături de dumneavoastră pe Ada Solomon la acest film?

Oh, foarte foarte mult, normal. În primul rând, cred că eu și Ada ne știm de prin școala generală, din același cartier. Apoi, că tot ziceam de noroc, ea a fost de față în momentul în care s-a născut ideea acestui film.

Eram în Berlin, într-o toamnă friguroasă, cu Ada și cu Ileana Muntean la masă și mie mi-a venit această idee și le-am zis-o. Și din momentul acela amândouă au mers alături de mine și m-au ajutat să dezvolt ideea și filmul, Ioana contribuind la scenariu. Iar Ada, ca producător, a fost un ajutor esențial.

După cum spuneam, a fost un miracol să putem filma în Germania, noi, o echipă de români care am descălecat la Berlin și apoi în acel sat din mijlocul Germaniei. Vă dați seama că a trebuit ca producția să lege tot felul de ițe pentru ca noi să putem filma, iar pe mine asta m-a încântat nespus.

Iar eu am abordat un stil de filmare freestyle, ca să zic asa, am făcut un mix de documentar spontan cu ficțiune.

Toți regizorii spun că este foarte greu să faci un film, mai ales să obții finanțări. Dar este greu în special pentru cei aflați la început, care încearca să debuteze cu primul lor lungmetraj. Pentru ei, ce sfaturi ați avea?

Păi, sunt multe lucruri care trebuie să se întâmple deodată.

O luăm de la noroc. Da, ține foarte mult de șansă. Apoi, trebuie să faci povestea cât mai bine și pentru asta ai nevoie de multă răbdare.

Apoi, chiar și dacă ai luat finanțarea, tot îți trebuie răbdare multă. Sunt puține cazuri când iei finanțarea și peste câteva luni te și apuci de filmare. Nu, mai durează. În primul rând, banii de la CNC nu ajung niciodată. Aici intervine măiestria producătorului.

Mergi la întâlniri, pitchuri, cum se spune pe românește, să obții și alți bani, apoi la festivaluri, laboratoare. Tot procesul ăsta durează. Dacă pui și cât durează înainte, se strâng câțiva ani. Dar cel mai mult contează povestea. Dacă tu ai o poveste la care ții, atunci trebuie să lucrezi la ea, să o faci cât mai bună și să ai răbdare.

The post Cum afectează pandemia premierele de film? Vali Hotea, regizor: “Merit să apuc și eu să văd filmul pe un ecran mare, înainte să apară în online.” appeared first on Cultura la dubă.

Este președintele Asociației One World România, care organizează, pe lângă festival, mai multe proiecte educaționale adresate tinerilor sau profesorilor, precum și demersuri prin care încercă recuperarea arhivelor istorice de film documentar românesc.

Vorbisem să facem acest interviu înainte ca în România să apară primul caz de COVID 19. Între timp, virusul s-a răspândit și în țara noastră, iar festivalul a fost amânat.

Eram la un pas să amânăm și noi interviul, pentru că dispăruse subiectul principal, dar am decis să îl facem, așa cum plănuisem, tocmai pentru a vedea cum este sectorul cultural independent afectat de criza provocată de epidemia cu noul Coronavirus.

Ați anunțat amânarea festivalului chiar înainte de a fi interzise evenimentele cu peste 100 de spectatori. A fost o măsură de prevenție?

A fost o măsură de prevenție, pe de o parte, pentru că, totuși, suntem responsabili și față de public și față de invitați. Urma să vină oameni din tot felul de țări, nu puteam să prevedem ce se va întâmpla. Așa că ne-am gândit că nu prea avem încotro.

Ne-am călcat pe suflet și ne-am dat seama că nu putem controla situația și că, într-un fel, e mai corect așa, ceea ce e foarte complicat să faci cu 10 zile înainte de începerea evenimentului.

Nici nu vreau să mă gândesc ce li se întâmplă celor care începuseră deja. Cum e festivalul One World de la Praga, care s-a anulat după 3 zile de la începere, cu oamenii acolo, cu toate cheltuielile deja începute.

Și acum ce e de făcut, care sunt principalele probleme cu care vă confruntați?

În primul rând ne-am gândit când am putea să îl reprogramăm, doar că totul fiind așa imprevizibil, ca evoluție a epidemiei, e foarte greu de făcut.

Pe de altă parte, avem niște datorii față de toți finanțatorii și partenerii să facem evenimentul ăsta.

Ați apucat să luați bilete de avion, cazări pentru invitați?

Da, totul era cumpărat.

Și mai recuperați acei bani?

O mică parte din bilete, unele companii aeriene au agreat să reprogramăm sau să ne dea niște vouchere. Dar e un procent mic.

V-ați gândit la o dată pentru reprogramare?

Deocamdată ne gândim la mai-iunie, dar e o chestie complet imprevizibilă și în care ar trebui să reluăm tot procesul cu invitații, cu programarea, sălile, deci durează. Și asta presupune și că echipa va trebui să muncească de două ori. Au muncit o dată ca să pregătească, acum o luăm nu chiar de la zero, dar sunt niște luni în plus și oamenii trebuie plătiți.

“Acum, în situația în care țara arde, noi să ne plângem de treaba asta, pare așa ridicol. Pe de altă parte, sunt oameni care muncesc în sectorul ăsta, care altfel ar fi pe drumuri, deci cumva nu e indiferent pentru societate și autorități.”

Alexandru Solomon, regizor

Există și riscul să fie apoi o avalanșă de evenimente, toate acestea amânate și reprogramate apoi?

Există și riscul ăsta, da. Dar, oricum, asta mi se pare că e cireașa de pe tort pentru că noi oricum lucrăm într-un mediu complet imprevizibil, toate aceste evenimente din sectorul independent se petrec pe bază de aplicații punctuale și parteneriate care nu sunt multi-anuale.

Deci, nu există niciun fel de plasă de siguranță pentru toate organizațiile astea.

“Cu cât statele sunt mai fragile, iar România face parte dintre cele mai fragile state din Europa, cu o structură publică mai degrabă inexistentă, cu atât sectorul independent va avea mai mult de suferit.”

Practic, e cumva obligatorie reprogramarea și nu anularea, pentru că altfel ați pierde toate finanțările și nu ați avea cum să vă achitați datoriile…

Exact, sigur. Dar, ce vreau să zic e că oricum sectorul ăsta cultural independent lucrează într-o epidemie constantă, imprevizibilă, pentru că la fiecare an și la fiecare proiect trebuie să o ia de la capăt ca și cum ar fi pentru prima dată și nu există niciun fel de strategie publică.

Dar, mă rog, acum în situația în care țara arde, noi să ne plângem de treaba asta, pare așa ridicol. Pe de altă parte, sunt oameni care muncesc în sectorul ăsta, care altfel ar fi pe drumuri, deci cumva nu e indiferent pentru societate și autorități.

Nu știu cum o să iasă toată lumea din această tulburare. Cred că efectele economice vor fi mari.

Cu cât statele sunt mai fragile, iar România face parte dintre cele mai fragile state din Europa, cu o structură publică mai degrabă inexistentă, cu atât sectorul independent va avea mai mult de suferit.

Am văzut că au existat mai multe reacții în spațiul public, apeluri de sprijinire a artiștilor independenți. Cât de tare îi afectează anularea spectacolelor?

Bănuiesc că foarte tare. Dar nu sunt numai în teatru. Și în film sunt probleme. Sunt producții care se anulează, sunt oameni care ar fi venit din străinătate să lucreze aici sau oameni care să plece de aici să lucreze afară.

Cred că sunt zeci de mii de oameni care lucrează în condițiile astea sau poate mai mulți, nu știu, nu am o statistică. Dar ei fac un serviciu cultural-social masiv. Până la urmă, prestigiul României în lume, atât cât e, e dat și de cinema, de teatru, de arte vizuale, de dans.

Dacă te uiți la cât investește statul în lucrurile astea e absolut ridicol.

Cum reușiți să supraviețuiți?

Păi, ca atare. Eu și echipa am ajuns la concluzia că facem un serviciu nu numai cultural, ci și social pentru că vorbești despre teme de societate, te duci în școli, faci proiecții pentru profesori, faci discuții în zona educațională, sunt ONG-uri cu care lucrăm de câțiva ani…și ei fac un serviciu public. Acum cred că lovitura va fi fatală pentru unele dintre aceste instituții private, asociații.

Luați în calcul varianta să faceți festivalul online, pe o platformă pay-per-view?

Da, numai că să construiești o platformă pay-per-view e foarte scump. Noi nu avem drepturile pentru filmele din selecție, ar trebui renegociate, iar distribuitorii sunt reticenți să facă asta.

Dar e o investiție pe care…numai pentru asta nu am avea bani acum. Ar fi o soluție, pe de altă parte, ideea asta de festival înseamnă și comuniune, întâlnire fizică, nu virtuală. E greu de înlocuit.

Cum vi se pare soluția celor de la Unteatru, de a transmite spectacolele live, contra cost? Sunt unii care spun că e o idee foarte bună, alții spun că se pierde farmecul teatrului.

Cred că e idee bună. Ceva se pierde, dar măcar nu se pierde tot. Plus că, în afară de a ne uita la seriale, ce ne rămâne de făcut în vremea asta?

Bun, ei creează ceva care e al lor, într-un spațiu al lor, dar noi ar trebui să difuzăm niște filme care nu sunt ale noastre.

Cum ați reușit să mențineți viu festivalul One World atâția ani și să îl dezvoltați de la an la an?

Cred că festivalul a evoluat cumva în direcția asta de a deveni, pe de o parte, un soi de platformă pentru oameni din societatea civilă, artiști și activiști, iar asta a dat un soi de țesătură în jurul festivalului și țesătura asta s-a extins dincolo de festival, pentru că era frustrant să muncești 8 luni pentru un eveniment de 10 zile.

Tot timpul am încercat să creăm evenimente pe parcursul anului, pe lângă festival.

Mergeți și în școli. Ce se întâmplă mai exact acolo?

Da, avem acest proiect educațional, are deja 5-6 ani. E gândit și pentru profesori și pentru elevi.

Se întâmplă training pentru profesori, ca să introducă filmul documentar în predare, în școală. Noi le dăm niște filme pentru care am luat drepturi și îi pregătim să le folosească. Nu le punem filmul la dispoziție și atât, ci încercăm să stabilim cu ei cum ar putea să le folosească la clasă, în ce ordine.

Am produs broșuri, ca să existe un material ajutător.

Apoi există partea de elevi, care constă în organizarea unor cine-cluburi în licee, fac și un festival al acestor cine-cluburi.

Cum reacționează profesorii la aceste activități?

Sunt mulți oameni care își doresc să facă o altfel de școală și care își dau seama că și elevii au nevoie de altceva sau că ar putea să îi atragă altfel. Imaginea în mișcare e tot timpul mai apetisantă decât un manual.

La nivel global, cum vă explicați interesul crescut pentru filmul documentar?

Dacă te uiți un pic la evoluția genului, poți să zici că saltul mare s-a petrecut undeva între anii 80-90, atunci apare Arte, apar tot felul de posibilități de a expune pe televiziunile mari. Documentarele au început să intre în festivalurile mari.

Oamenii au un apetit pentru non-ficțiune și apetitul ăsta se regăsește și în teatru și în tot felul de arte, cum ar fi Svetlana Aleksievici în literatură.

Poate există și un soi de neîncredere în non-ficțiune, e și un efect al globalizării, oamenii nu mai stau numai în bula lor, bula s-a mărit. Pare că lumea e mai mică de când avem internet. Și atunci, măcar ești conștient că există aceste lumi paralele.

“Eu regret că nu am făcut cinema mai direct, pe stradă, în anii 90.”

În România care ar fi începuturile filmului documentar?

Există între cele două războaie, când se înființează Oficiul Național al Cinematografiei, există instuția asta a actualităților și a documentarului. Sunt nume ca Paul Călinescu sau alții, care făceau documentar în anii 30, cum ar fi Țara moților, de Paul Călinescu.

Și jurnalul de actualități a jucat un rol de non-ficțiune până târziu.

Apoi, după război, în anii 50 apare Sahia, iar asta e altceva ce am început să facem prin One World, recuperarea producțiilor de la Sahia, în perioada comunistă, pentru că ni s-a părut esențial să privim lucrurile astea critic, cu ochii de azi, dar contextualizând și privindu-le ca pe niște obiecte ale unor generații nu așa de îndepărtate.

Dumneavoastră cum și de ce ați început să faceți filme documentare?

În anii 90, când am terminat eu școala de film, eu am terminat la operatorie, am început să lucrez ca operator la filme de ficțiune, doar că era o perioadă foarte tulbure în cinema-ul românesc, nu eram foarte fericit cu ce se făcea și am început să lucrez cu oameni din teritoriul artelor vizuale.

Am făcut filme experimentale cu Geta Brătescu, cu Radu Igazsag, cu el am făcut filme despre avangarda românească pentru că ni s-a părut nouă că era un teritoriu care merita redescoperit.

Și astea erau niște filme între documentar și experimental, pentru că ne documentam despre avangarda românească și încercam să punem totul într-o formă experimentală.

După aia, treptat, filonul ăsta documentar a crescut. Am început să fac filme tot mai puțin experimentale și tot mai mult documentare. Dar am avut și norocul să lucrez la Fundația Arte Vizuale, care era și este o instituție privată înființată în 91-92 de Vivi Drăgan Vasile și care oferea tinerilor cineaști un loc în care să își facă proiectele de film documentar.

Sahia era pe ducă deja, Buftea era și ea în reorganizarea sau colaps, ce o fi fost, televiziunea nu era locul unde să primești șansa de a face un film despre societate.

Eu regret că nu am făcut cinema mai direct, pe stradă, în anii 90.

“Eu simt acum că nimeni din România nu mai vrea să fie filmat. Asta e drama documentaristului.”

Ați făcut, totuși, un film despre oamenii care au marcat evoluția României, de după comunism. Kapitalism – Rețeta noastră secretă. Cum au fost întâlnirile cu Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, George Pădure…?

Am avut tot timpul sentimente ambivalente. Sigur că nu eram de acord cu practica lor, pe de altă parte înțelegeam că sunt niște produse ale societății românești, așa cum și eu sunt. Nu ar fi reușit să facă ce au făcut fără concursul autorităților și al oamenilor din jur.

Eram fascinat că era clar că sunt niște oameni care au un soi de atuu personal. Au tot felul de date, care poate în alte societăți nu ar fi funcționat, dar aici au funcționat. Sunt oameni cu carismă, carierele astea s-au făcut și la televizor, nu numai la masa negocierii.

Cred că ceea ce s-a petrecut atunci, irepetabil, este că am avut acest acces. Cred că era ultima șansă să am acest acces, după aia s-a închis complet.

Au urmat marile condamnări…

Da, nu se aștepta nimeni să vină aceste condamnări, eu nu am crezut, nici ei. (râde)

Eu simt acum că nimeni din România nu mai vrea să fie filmat. Asta e drama documentaristului. Și asta ni se trage, din păcate, de la o parte a presei și din online.

Există această neîncredere, oricum societatea românească cred că are cel mai mare grad de neîncredere inter-personală din lume, peste asta s-a adăugat un soi de lipsă de respect total față de viețile oamenilor, de demnitatea lor.

Recomandați-ne un film documentar pe care să îl vedem.

Colectiv, trebuie mers la Colectiv. O să iasă filmul lui Radu Ciorniciuc, Acasă, care a luat premiu la Sundance, era programat în deschiderea One World Romania, dar deschiderea nu mai are loc acum.

Apoi, sunt filme mai aproape de ficțiune, pentru că regizorii sunt de ficțiune – Tipografic Majuscul al lui Radu Jude, dar care are o latură documentară importantă și e filmul Ivanei Mladenovic, e semi-documentar, pentru că Ivana joacă împreună cu părinții ei – Ivana cea groaznică, într-o poveste care o implică total.

Mai e Profu, film documentar al lui Alex Brendea, care a luat premii frumoase anul trecut.

Și, dacă te uiți la strategia CNC-ului de anul acesta, documentarul e finanțat cu 10% din bugetul concursurilor de proiecte. De ce 10%? sigur, poți să zici că e mai ieftin un documentar, dar oamenii lucrează 5 ani la un documentar versus cât se lucrează la o ficțiune, ceva mai puțin.

The post Alexandru Solomon, regizor: “Criza coronavirus va fi o lovitură fatală pentru unele asociații din sectorul independent” appeared first on Cultura la dubă.