Silviu Purcărete era nominalizat pentru regia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, precum și pentru cel mai bun spectacol, cu același titlu.

Iată scrisoarea trimisă de regizor către UNITER:

“Dragi colegi,

Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sînt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne fereşte, şi de alte beteşuguri incorecte politic, mi-am dat şi eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspar cu aşteptările unor tineri confraţi şi surori şi generatoare de agitaţie şi indignări.

Mulţumind adînc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaţilor la premiu, vă rog sa luaţi în considerare retragerea mea dintr-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o şi nu mi-o doresc neapărat şi care provoacă atîta amărăciune şi parapon.

Se ştie că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuţinate, mamiferele bătrîne sînt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele.

Spre împăciuire şi armonie, propun ca, în locul candidaturii mele, juriul sau chiar Senatul însuşi să desemneze pe unul din tinerii sau, mult mai corect, pe una din tinerele leoaice ale regiei românești.

Nimic ironic, doar respect pentru vocea Naturii!

Cu mulţumiri şi deosebită stimă,

Silviu Purcărete

20 Martie 2023″

În urmă cu câteva zile, după anunțarea nominalizăriilor la Premiile UNITER, primele reacții critice apărute pe facebook au fost din partea regizorilor Carmen Lidia Vidu, Eugen Jebeleanu și Alexandra Badea.

Alexandra Badea, regizoare și dramaturg, multipremiată în Franța, a explicat în mai multe postări ample punctele sale de vedere. Iată un fragment:

“(…)Nu putem ignora astăzi că premiile transmit în primul rând un mesaj și că ele pot schimba peisajul artistic al unei societăți.

Într-o țară ca România, în care eu sunt doar a treia regizoare din istorie care este invitată să monteze la Sala Mare a TNB și Carmen Lidia Vidu doar a treia regizoare premiată la categoria «cea mai bună regie» din ultimii 30 de ani (și să nu îmi spuneti că nu a avut România mai multe regizoare care ar fi avut ce spune în această sală și la aceste premii), într-o țară în care tinerii artiști nu au acces la mijoace de producție și la teatre importante, în care majoritatea managerilor de teatru nu merg din oraș în oraș pentru a vedea spectacole și îi invită pe artiști din ce au auzit ei din recomandări (și de cele mai multe ori aceste recomandări vin după premii importante), într-o țară în care nu ești luat în considerare și în serios ca artist decât poate de la 50 de ani și ca artistă poate niciodată, într-o țară ca asta, în momentul în care accepți să faci parte dintr-un juriu, cred că porti responsabilitatea de a transmite un mesaj politic, nu numai unul estetic.

Mai ales că a decide care act artistic este cel mai bun este deja foarte delicat, dacă nu imposibil. Eu, sincer, de fiecare dată când am fost într-un juriu, nu am știut să afirm cu siguranță ce piesă sau ce spectacol este cel mai bun, dar mi-am pus problema alături de colegii din juriu care este piesa sau spectacolul care aduce ceva nou în acel moment, de care acea societate are nevoie, și ce semnal transmitem prin premierea ei.

După părerea mea, premiile în artă nu ar trebui să existe, dar pentru că ele există și pentru că uneori au un impact puternic, putând schimba chiar imaginarul unei societăți, nu cred că mai putem ignora aceste elemente continuând să ne ascundem sub scuza «mi-a placut», «nu mi-a placut».

Pentru Eugen Jebeleanu, premiul UNITER pentru cel mai bun regizor i-a deschis portile teatrelor instituționalizate care îi erau închise, în ciuda spectacolelor puternice pe care le prezenta în sectorul independent. Probabil că fără acest premiu nu ar fi avut acces la sala mare a TNB. A nu nominaliza spectacolul lui în nici o categorie (nici macar la debut, unde erau două actrițe extraordinare pe o partitură complexă (Sara Cuncea și Eva Cosac) înseamnă a transmite mesajul că prezenta lui în acest spatiu nu este necesară și esențială acum în teatrul românesc.

A avea printre nominalizati numai regizori main-stream care montează de decenii, an de an, pe cele mai mari scene și cu cele mai mari mijloace de producție este a transmite mesajul: «Este just ca acești artiști și numai acești artiști să monopolizeze în continuare cele mai importante mijloace de producție și cele mai mari onorarii».

Mai ales că pentru toti cei patru nominalizați la cele două categorii «cel mai bun regizor», «cel mai bun spectacol» acest premiu nu va mai schimba nimic, ei au locul lor în teatrul românesc și nimeni nu îl contesta (cu exceptia cazului Zholdak).

Încă o dată, nu contest valoarea lor ca artiști și calitatea creațiilor lor, exceptând cazul Zholdak despre care m-am exprimat deja.

În rest putem discuta în continuare despre criterii estetice subiective și arbitrare. Da, mi-as dori și eu ca aceste criterii de gen sau de vârstă să nu existe, (pentru că de multe ori în Franta cei care au vrut să mă conteste pe mine sau pe alte artiste au folosit argumentul: «E acolo pentru că e femeie ».

Mi-aș dori ca aceste criterii să nu fie invocate dar, din păcate, azi în România, o societate misogină, inegalitară și care nu îsi sustine tânara generatie care continuă să plece în valuri, aceste criterii sunt necesare în orice proces de jurizare. Scriu acest text pentru a deschide o dezbatere, nu pentru a apara spectacolul meu Exil, eligibil la aceste premii în acest an. Nu contest decizia estetica a juriului, dar cred ca teatrul românesc are nevoie de aceasta dezbatere.”

Pe de altă parte, aceștia au invocat și posibile probleme de conflict de interese pe care unii membrii ai juriului le-ar avea. De exemplu, faptul că un jurat, de profesie teatrolog, face parte din Consiliul Artistic al Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, care a primit anul acesta cele mai multe nominalizări – 8 sau că unii dintre membrii Senatului UNITER se regăsesc pe lista nominalizaților.

Tompa Gabor: “Consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak”

UNITER a publicat în această seară și o reacție a directorului Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Tompa Gabor, la petiție lansată online de regizoarea Carmen Lidia Vidu și semnată de 1400 de oameni (până la momentul publicării articolului), în care se cere retragerea de pe lista nominalizărilor a regizorului Andriy Zholdak, acuzat în trecut că ar fi bruscat o actriță.

“Referitor la controversele iscate în jurul nominalizărilor din acest an la Premiile UNITER, consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak de către juriu la premiul pentru regie, în urma petiției unui grup activisto-ideologic, bazată pe o narativă mincinoasă, exagerată, deformată și umflată de către presa din România, în contextul spectacolului „Rosmersholm” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de la premiera căruia au trecut exact 6 ani!

Pe vremea aceea au apărut titluri bombastice și șocante, de gen „actriță bătută de regizorul ucrainean”, care s-au dovedit a fi cu totul neadevărate în urma anchetei și investigării pe care am întreprins-o imediat după eveniment. Menționez că de atunci spectacolul a luat numeroase premii la festivaluri internaționale, inclusiv Cel Mai Bun Spectacol, Cea Mai Bună Actriță, Cel Mai Bun Decor la Festivalul Național de Teatru, POSZT, de la Pécs, și a fost invitat la Olimpiada de Teatru de la St.Petersburg, precum și la Festivalurile Ibsen de la Oslo și Tokyo.

E adevărat că au fost și atunci activiste și activiști, urmași demni ai cenzorilor din epoca comunistă, care au cerut retragerea premiilor și autocritica(!!) juriului.

Exact ca în cazul „Proștilor sub clar de lună” regizat de Lucian Pintilie la Teatrul Bulandra la începutul anilor ’70, unde în urma directivelor tovarășului Dumitru Popescu „Dumnezeu”, criticii au declarat că „au văzut greșit spectacolul”!!!Am convingerea că acest tip de activism neobolșevist, influențat de ideologia „woke” și „cancel culture”, este deosebit de nociv și pune în pericol creațiile artistice de mare valoare.

Ca director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și, în special, ca președinte al Uniunii Teatrelor din Europa protestez împotriva unor asemenea demersuri care amestecă ideologii extremiste în judecățile de valoare estetică.

Totodată atrag atenția că persecutarea continuă a unui regizor ucrainean de excepție prin repetate presiuni ideologice transmite un mesaj extrem de negativ și poate avea consecințe nefaste în contextul evenimentelor politice tragice din zilele noastre.

Tompa Gabor

20.03.2023“

UNITER i-a retras lui Alexandru Repan Premiul pentru întreaga activitate

UNITER a anunțat azi că Senatul a decis retragerea Premiului pentru întreaga activitate, pe care urma să i-l acorde lui Alexandru Repan, ca urmare a articolului publicat de Cultura la dubă, despre activitatea sa de colaborator al Securității, potrivit unei decizii judecătorești definitive.

“Ca urmare a apariției în spațiul public a informației, dovedite prin hotărâre judecătorească definitivă, că actorul Alexadru Repan a fost colaborator al Securității, Senatul UNITER a reconsiderat acordarea Premiului pentru întreaga activitate.Senatul UNITER nu contestă activitatea artistică de excepție a actorului Alexandru Repan, pentru care a și fost desemnat, de bună credință, pentru acordarea premiului, dar activitatea de colaborator al Securității este incompatibilă cu valorile promovate prin Statutul UNITER: democrație, respectarea drepturilor omului, solidaritatea de breaslă. Ca atare, Senatul UNITER decide retragerea premiului de întreaga activitate acordat actorului Alexandru Repan.”

The post Silviu Purcărete s-a retras de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER appeared first on Cultura la dubă.

UNITER a anunțat în urmă cu câteva zile nominalizările la Premiile UNITER, precum și premiile speciale care vor fi acordate. Printre acestea, UNITER a decis să acorde Premiul pentru întreaga activitate lui Alexandru Repan, actor al Teatrului Nottara.

În 2012, Curtea de Apel a stabilit că Alexandru Repan a fost colaborator al Securității. A turnat foști colegi artiști, diplomați sau ziariști care criticau regimul comunist sau aveau intenții să părăsească țara, încălcând dreptul acestora la viața privată și la libera circulație. Actorul nu a contestat decizia.

Prin necontestare, decizia a devenit definitivă și irevocabilă și a fost publicată în Monitorul Oficial. Repan se află astfel pe lista oficială a colaboratorilor, publicată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În 1974 Alexandru Repan avea 34 de ani și era deja unul dintre cei mai vizibili actori ai generației sale, atât pe scena Teatrului Nottara, cât și în filme sau în televiziune. Tot în 1974, Repan semna angajamentul său cu Securitatea, sub numele conspirativ “Hans”, cu scopul de a furniza informații despre diferiți diplomați străini.

Ironic, numele de turnător era inspirat chiar de primul rol pe care Repan l-a jucat pe scena Teatrului Nottara, într-o piesă scrisă de directorul de atunci, Horia Lovinescu – ‘Și eu am fost în Arcadia’.

”Spectacolul ăsta m-a așezat pe o cu totul altă orbită. Era pus în scenă de Dan Nasta. Eu jucam rolul principal, Hans, un profesor de matematici misogin, mizantrop, acrit în toate, calat pe matematică. Total diferit de veșnicul june amorez.”, declara actorul într-un interviu.

În motivarea deciziei Curții de Apel, care a decis în 2012 că Repan a fost colaborator al Securității, se arată detaliat că acesta nu s-a limitat doar la sarcina asumată inițial, de a da informații despre un ambasador, ci a turnat inclusiv colegi de teatru și apropiați.

Într-una dintre notele-raport transmise securității, “Hans” reclama o atitudine nepotrivită a muzicianului Gheorghe Zamfir:

“Discută cu deosebită insolență despre realitățile din România, cu aprecieri jignitoare la evenimente și personalități politice de prim rang din România. Am fost nevoit să atrag atenția celui ce ne-a invitat că dacă nu curmă acest gen de monolog, mă simt obligat să părăsesc localul. Incidentul odată încheiat, mi s-a explicat că probabil nu se va mai întoarce în România”

Nota-raport semnată de “Hans” (Alexandru Repan)

Cu o altă ocazie, în 1975, actorul transmitea informații despre un coleg de breaslă:

“P.P speră că va pleca și el – legal – pentru întregirea familiei, prin Crucea Roșie, dacă nu va profita de o ieșire cu trupa teatrului sau cu o altă ocazie. Îi era teamă, însă, că soția sa va găsi un alt bărbat și nu îl va mai chema în R.F.G. P. era foarte supărat și nemulțumit că o piesă de teatru în care avea rol principal nu se va mai juca și că i s-a făcut o percheziție și i-a fost luată arma cu aer comprimat pe care o avea la domiciliu.”

Nota-raport semnată de “Hans” (Alexandru Repan)

În motivarea instanței se arată că raportările lui Repan au avut urmări asupra persoanelor turnate. Au intrat în vizorul ofiterilor de Securitate, li s-a interzis să părăsească țara, viețile lor luând astfel o turnură nedorită.

Mai mult decât atât, din dosarul CNSAS reiese că tânărul Repan a avut o atitudine “binevoitoare” la propunerea de colaborare cu Securitatea.

Contactat de Cultura la dubă pentru a comenta colaborarea sa cu Securitatea, Alexandru Repan a transmis “Nu doresc să vorbesc despre asta”.

Premiul pentru întreaga activitate este acordat în urma unor propuneri făcute de instituții de cultură către Senatul UNITER. Potrivit informațiilor noastre, numele lui Alexandru Repan a fost propus și anii trecuți, însă nu a fost niciodată votat până acum, când Senatul a decis să îi acorde premiul. Alexandru Repan a fost propus de Teatrul Nottara și de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru – Teatrologie.

Din mandatul Senatului pe 2022-2026 fac parte: Dragoș Buhagiar, Aura Corbeanu, Emil Boroghină, Virginia Mirea, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, George Mihăiţă, Miklós Bács, Vlad Zamfirescu, Radu Afrim, Tompa Gábor, Puiu Antemir, Marina Constantinescu și Alice Georgescu.

La solicitarea Cultura la dubă, conducerea UNITER, formată din Dragoș Buhagiar – președinte și Aura Corbeanu – vicepreședinte executiv, a declarat: “Nu am avut cunoștință despre statutul său de colaborator al Securității. Vom informa urgent Senatul și vom discuta speța.”

Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940 la București. În 1961 a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, iar în 1965 Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, București, Secţia: Arta actorului.

A jucat în zeci de spectacole și filme, printre care Mihai Viteazul, regia: Sergiu Nicolaescu, 1970, Dimitrie Cantemir, regia: Gheorghe Vitanidis, 1973, Rochia albă de dantelă, regia: Dan Piţa, 1989, Youth without Youth / Tinerețe fără tinerețe, regia: Francis Ford Coppola, 2007.

În 2002, Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.

The post Actorul Alexandru Repan, fost colaborator al Securității, va primi Premiul UNITER pentru întreaga activitate appeared first on Cultura la dubă.

Criticul de teatru și profesorul universitar Mircea Morariu, implicat anul trecut într-un scandal de hărțuire prin sms-uri, va primi indemnizație de merit de la stat, conform unei liste existente pe site-ul UNITER.

Indemnizația este de 3 ori mai mare decât salariul minim brut pe economie, adică are o valoare totală de 6900 de lei, iar banii nu sunt impozitabili.

Indemnizaţiei de merit este suportată de la bugetul de stat și se acordă personalităţilor române de prestigiu, pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului.

O comisie UNITER, formată din Ion Caramitru, Marina Constantinescu, Radu Afrim, Ana Ciontea și Puiu Antemir, a decis lista artiștilor și a criticilor care vor primi această indemnizație.

Mircea Morariu a fost chemat în judecată anul trecut, de către scriitoarea Marta Petreu, după ce aceasta primise peste 100 de sms-uri în decursul unui an, în care cărțile sale și activitatea ei erau batjocorite. Ulterior, mai multe persoane din lumea teatrului au afirmat că au pățit ceva asemănător cu Mircea Morariu, printre aceștia fiind regizorul Andrei Măjeri și criticul Cristina Modreanu.

Procuratura Cluj a dat neînceperea urmăririi penale, motivând că “nu are antecedente penale, ceea ce arată că este o persoană integrată în societate, iar riscul ca acţiunile suspectului să degenereze sunt scăzute”, însă în fața procurorilor Mircea Morariu a recunoscut fapta.

La vremea respectivă, președintele UNITER, Ion Caramitru, se arăta șocat de faptele lui Morariu: ” Citesc şi mă crucesc. Încerc să-mi explic şi nu reuşesc. Caut justificări metafizice, psihologice, de tot felul şi nu ajung nicăieri. Mă apucă şi râsu’ şi plânsu’, vorba poetului, încercând să pricep ceva. (…) Domnul Morariu trebuie să dea acum explicaţii studenţilor lui, membrilor comunităţii teatrale şi bineînţeles celor care se consideră vătămaţi de el”.

Acum, Ion Caramitru este parte din comisia care a decis să îi acorde lui Morariu indemnizație de merit.

Pe lista actualizată pe 21 mai 2021 se mai află un alt nume controversat – actorul Alexandru Repan. Acesta a fost declarat colaborator al Securității, de către Curtea de Apel, în 2012.

Alexandru Repan, actor la Teatrul Nottara, a devenit informator în anul 1974, printr-un angajament semnat la Securitate. A preluat din acel moment numele conspirativ Hans și a turnat ambasadori, colegi actori sau alți artiști, prieteni și apropiați care vorbeau de rău sistemul sau care intenționau să plece din țară.

AICI puteți vedea lista completă cu numele celor care vor primi indemnizație de merit prin UNITER.

The post Criticul Mircea Morariu, acuzat de hărțuire, va primi indemnizație de merit de la stat, prin UNITER appeared first on Cultura la dubă.

Acesta nu este un articol despre istorie, ci despre prezent.

Într-o zi de 5 februarie se stingea din viață, răpus de ghearele ascuțite ale comunismului, Iuliu Maniu. Se întâmpla în urmă cu 67 de ani, în ororile închisorii comuniste de la Sighet.

Azi, internetul a fost plin de povești despre marele om politic Iuliu Maniu și despre chinurile în care acesta a murit. Tot azi, printre articolele despre Maniu, aflam că guvernul liberal a picat, sub decizia unei majorități politice formate din oamenii care au abuzat țara în ultimii 30 de ani. Dar povestea aceasta nu este despre Maniu și nici despre guverne, ci despre umbra încă vie a comunismului.

“L-au târât de umeri de la cameră la aer, la ultima plimbare, aşa zisa plimbare. Şi acolo am avut o viziune de-a dreptul îngrozitoare: să-l vezi pe cel mai celebru bărbat al ţării, îmbătrânit în aşa măsură cum nu se putea decât târî. Era târât. Şi el punea ceva bunăvoinţă, adică punea un picior în faţă, pe urmă se forţa să pună celălalt picior. Un Maniu cum nu mai văzusem până atunci şi cum regret că-l voi vedea în tot restul vieţii”.

Camil Demetrescu, diplomat condamnat politic

Despre oamenii care au murit în închisorile comuniste se vorbește prea puțin în cărțile de istorie sau în muzeele românești. Dar, din fericire, se mai amintește, uneori, în artă. Așa s-a întâmplat și în 2019, în Cardinalul, un film emoționant și apăsător despre viața epsicopului greco-catolic Iuliu Hossu, regizat de Nicolae Mărgineanu.

Filmul este o lecție de istorie pe care ar trebui să o cunoască orice român, fie el tânăr sau vârstnic. Ne arată pedepsele crunte și nedreptățile la care au fost supuși cei care au refuzat să își îngenuncheze credințele în fața regimului autoritar, niște pedepse pe care noi, cei născuți în libertate, nu ni le-am putea imagina în prezent.

Există, însă, lovituri pe care țara noastră ni le dă chiar și atunci când credem că suntem liberi, fie că vorbim despre ordonanțe de urgență, legi sau abuzuri ale forțelor de ordine. Uneori sunt vizibile, alteori sunt niște metafore. Indiferent de forma lor, ce ar trebui să facem noi este să vorbim despre ele, să nu le ignorăm.

Astfel că ne întoarcem la filmul despre care aminteam mai sus și la multiplele fațete ale istoriei.

Printre personajele istorice pe care le-am văzut pe marele ecran în Cardinulul se află și Iuliu Maniu, interpretat în a doua parte a filmului (în închisoarea de la Sighet) de actorul Alexandru Repan. Ironia face, însă, ca suferința lui Maniu să fie redată de un fidel colaborator al Securității, declarat de Curtea de Apel în 2012.

Alexandru Repan, actor la Teatrul Nottara, a devenit informator în anul 1974, printr-un angajament semnat la Securitate. A preluat din acel moment numele conspirativ Hans și, un om cult fiind, a turnat oameni care se învârteau în lumea bună, printre care ambasadori, colegi actori sau alți artiști, prieteni și apropiați care vorbeau de rău sistemul sau care intenționau să plece din țară.

Conform documentelor CNSAS prezentate în instanță, informările oferite de Repan Securității aveau consecințe grave asupra celor reclamați, încălcându-se astfel libertăți fundamentale ale omului. De asemenea, documentele atestă faptul că informatorul Hans a fost în permanență conștient de efectele pe care notele sale le aveau asupra apropiațiilor.

La 30 de ani de la căderea comunismului, Hans nu mai scrie, probabil, note informative. Însă, la vârsta de 80 de ani, a dat viață personajului Iuliu Maniu, ucis de sistemul care l-a creat pe Hans.

Iuliu Maniu este omul care și-a imaginat o Românie unită. Dar țara visată de el a fost apoi și este încă dezbinată de oameni ca Hans.

Hans nu este singur. Hans este încă printre noi, în autobuz, în școli, teatre, spitale, secții de poliție, în ministere, primării, la Academie sau la Ateneu. Hans este și tăcerea noastră, atunci când vedem nereguli.

Azi a fost 5 februarie, ziua în care România s-a adâncit și mai tare în hău.

Azi a fost ziua în care a murit din nou Iuliu Maniu.

The post Iuliu Maniu și Alexandru Repan. O poveste despre ironia istoriei în care se zbate poporul român. appeared first on Cultura la dubă.