Alexandra Dariescu va interpreta Fantezie pentru pian și orchestră, de Nadia Boulanger, respectându-și astfel un angajament de a aduce în atenția publică femeile care au compus muzică clasică. Evenimentul este deja sold-out.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, a povestit despre dorința sa de a promova compozitoarele:

“Nadia Boulanger a fost una dintre cele mai importante personalități din istoria muzicii. A predat foarte mult, era prietenă cu Dinu Lipatti și cu George Enescu, i-a predat lui Barenboim, lui Piazzolla.

Nadia Boulanger era stâlpul educației, dar a fost și prima femeie dirijoare care dirijat Boston Symphony, care a primit Legiunea de Onoare de la Bruxelles, o femeie extraordinară.

Unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun cu mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.

Așa că atunci când am descoperit asta, am făcut un pact cu mine însămi și oriunde merg, în recital solo, cânt 50% compozitor și 50% compozitoare și încerc din suflet, mai ales când cânt cu orchestra, să promovez concerte de compozitoare.

Este ceva ce tu ceri în contract?

Da.

Și care sunt reacțiile?

Hmm, nu sunt tot timpul bune, îți spun sincer. Chiar s-a făcut un sondaj și lucrările compozitoarelor cântate pe plan mondial sunt în jur de 3,4%. Nu e normal. Lupt pentru treaba asta, fiindcă trebuie să existe ceva egalitate în muzica clasică. Trebuie să lucrăm împreună. Nu cu forța, dar promotorii trebuie câteodată încurajați să își asume un risc, să accepte ceva nou.

În breasla voastră există ca la Hollywood, diferențe foarte mari între banii încasați de femei și cei încasați de bărbați?

Da, problema e că toți artiștii sunt freelanceri și foarte puțini declară cât câștigă. Dar te uiți pe podium și vezi câte femei sunt. Până acum câțiva ani, Filarmonica din Viena nu a avut niciodată femei în orchestră. Nu se poate în secolul 21 să ajungi la așa ceva.

Dar care crezi că este motivul? Crezi că încă există preconcepția că femeile nu sunt la fel de bune ca bărbații?

Da. Este o preconcepție foarte mare și totul depinde de educație. Eu merg și vorbesc cu copiii în școli, iar odată m-a întrebat o fetiță: dar cum se poate să existe o femeie dirijoare, că eu nu am mai văzut așa ceva?

Totul pornește de la educație. Dacă ei nu văd niște modele, nu vor ști că există așa ceva.”, a declarat Alexandra Dariescu pentru Cultura la dubă. Interviul integral poate fi citit AICI.

Alexandra s-a născut la Iași și a debutat alături de orchestră pe când avea doar 9 ani. E stabilită în Marea Britanie de 24 de ani și predă acolo în mediul universitar, la Guildhall School of Music din Londra. A fost prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall și concertează în continuare alături de cele mai prestigioase orchestre.

BBC Proms: festivalul care a popularizat muzica clasică

În fiecare vară, Londra devine capitala mondială a muzicii clasice datorită BBC Proms, unul dintre cele mai prestigioase și longevive festivaluri de acest gen. Timp de aproximativ opt săptămâni, cele mai importante orchestre, dirijori și soliști ai lumii urcă pe scena Royal Albert Hall și în alte săli de concert din Regatul Unit, oferind un maraton muzical care îmbină tradiția cu inovația.

Originile festivalului datează din anul 1895, când impresarul Robert Newman și dirijorul Henry Wood au lansat seria de concerte intitulată Promenade Concerts. Ideea era revoluționară pentru epocă: muzica simfonică trebuia să fie accesibilă tuturor, nu doar elitelor. Biletele erau ieftine, iar o parte a publicului putea asculta concertele stând în picioare, într-o zonă special amenajată în fața scenei. De aici provine și denumirea de „Proms”, prescurtarea de la Promenade Concerts, inspirată de obiceiul spectatorilor de a se plimba în timpul spectacolelor muzicale din secolele anterioare.

În 1927, British Broadcasting Corporation (BBC) a preluat organizarea concertelor. Prin intermediul transmisiunilor radio, iar mai târziu al televiziunii și al platformelor digitale, BBC Proms a depășit granițele Marii Britanii și a devenit un eveniment urmărit la nivel internațional. Această deschidere a consolidat misiunea inițială a festivalului: aceea de a face muzica de înaltă calitate accesibilă unui public cât mai larg.

Astăzi, BBC Proms înseamnă peste șapte decenii de organizare sub egida BBC și mai bine de 130 de ani de tradiție.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Alexandra Dariescu devine prima pianistă română care va concerta la BBC Proms appeared first on Cultura la dubă.

Pe listă se regăsesc și două nume legendare ale Berliner Philharmoniker – Guy Braunstein, fost concertmaistru și Götz Teutsch, fost solo-violoncelist.

Inițiatorii sunt dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”, Gabriel Bebeșelea, istoricul Eugen Ciurtin și scriitorul Radu Vancu.

Aceștia cer mutarea manuscriselor și a celorlalte obiecte de tezaur ce au aparținut marelui compozitor român în spații corespunzătoare.

“Puține culturi își permit să-și trateze geniile cu ireverența, nepăsarea și disprețul cu care este tratat Enescu” – spun oamenii de cultură.

O investigație Cultura la dubă publicată săptămână trecută, completată ulterior de dezvăluiri publice ale unei angajate a muzeului, au arătat că bunurile de patrimoniu sunt depozitate de 4 ani și jumătate în containere ținute în aer liber, că iarna aceasta în ele a pătruns apa și că ele nu ar respecta normele prevăzute de lege.

Scrisoarea poate fi semnată AICI.

Deși imaginile publicate de conservatoarea muzeului arată inclusiv biroul lui George Enescu, bun de tezaur, avariat în 2025 – potrivit spuselor sale, ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat într-un comunicat de presă transmis sâmbătă că, în urma unei vizite la muzeu, a constat că toate bunurile de patrimoniu sunt în siguranță –  “M-ar bucura dacă multe alte elemente ale patrimoniului național, aflate în diferite muzee sau în arhive ori fonoteci, ar fi păstrate cu aceeași grijă.” – Acesta a fost contrazis și de o fotografie care arată umiditate de peste 90 în ianuarie 2026 – valoare care nu respectă normele minime impuse de lege.

Declarația a fost criticată ulterior de profesioniști din comunitatea muzeală. “Este greu de digerat modul cum arunci în aer legitimitatea profesională a unei întregi comunități, cunoașterea de bază, elementară a ce înseamnă muzeu, conservare, microclimat de de păstrare a unor bunuri de patrimoniu.” – a scris Dragoș Neamu, organizatorul Nopții Muzeelor în România.

Mai jos textul integral al scrisorii.

Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor

lui George Enescu

“Stimate domnule Președinte al României, Nicușor Dan

Stimate domnule Prim-Ministru, Ilie Bolojan

Stimate domnule Ministru al Culturii, András Demeter

Puține culturi au avut șansa unui muzician genial precum George Enescu. Yehudi Menuhin îl socotea „cea mai extraordinară ființă umană, cel mai mare muzician și cea mai formatoare experiență pe care am trăit-o vreodată”. Iar Menuhin chiar a întâlnit toată muzica relevantă a planetei din secolul 20. La rândul lui, Pablo Casals îl considera pur și simplu „cel mai mare fenomen muzical după Mozart”.

Și mai puține culturi își permit să-și trateze geniile cu ireverența, nepăsarea și disprețul cu care este tratat Enescu – așa cum rezultă din informațiile prezentate în investigația realizată de Cultura la dubă.

Apreciem îngrijorarea Ministerului Culturii, care a dispus o anchetă privitoare la modul în care sunt protejate manuscrisele lui George Enescu de către Muzeul Național „George Enescu”. Adică la modul în care e protejat un tezaur oficial al României de către o instituție a României.

Însă, în timp ce ancheta ministerială se va desfășura, manuscrisele Enescu vor continua să se degradeze, atâta vreme cât sunt păstrate în containere în aer liber, la temperaturi extreme, fără nici o formă de control al umidității. Ele au acumulat o vechime de un secol. Sunt fragile și vulnerabile la toate aceste diferențe de temperatură, de umiditate, de luminozitate, în care sunt păstrate deja de aproape 5 ani – ceea ce, cu mare probabilitate, a început să le altereze.  

La fel de importante sunt și celelalte obiecte personale care au aparținut marelui compozitor, la rândul lor bunuri clasate în tezaur. Nici ele nu trebuie să rămână în aceste containere.

Prin urmare, vă solicităm ca, în virtutea autorității dumneavoastră cumulate și a grijii pentru manuscrisele și obiectele patrimoniale ale acestui artist genial, să identificați în regim de urgență procedurile necesare pentru realizarea următoarelor măsuri esențiale pentru salvarea patrimoniului Enescu:

1. Mutarea manuscriselor și a celorlalte obiecte din aceste containere improprii în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui Enescu.

2. Constituirea unei echipe de muzicologi români și străini, cu o expertiză și relevanță de asemenea demne de statura lui Enescu, al căror acces la aceste manuscrise să fie asigurat – astfel încât să poată verifica starea lor reală, pagină cu pagină.

3. Verificarea digitalizării integrale a acestor manuscrise – astfel încât cel puțin copia lor să existe, în cazul unui eventual dezastru ulterior.

De asemenea, vă rugăm ca, tot în virtutea autorității dumneavoastră cumulate, venite direct din vârful statului, să vă asigurați că acest control ministerial nu va admite nici o încercare de mușamalizare.

Avem încredere că veți dispune aceste măsuri – în absența cărora statul român se va dovedi, până la capăt, complet nedemn de Enescu.

Vă mulțumim,

Inițiatori

Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”,

director artistic al Musica Ricercata

Eugen Ciurtin, director al Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română,

coordonator Sonotheism: Religion in Enescu – https://enescueliade.com/

Radu Vancu, scriitor și profesor universitar

Semnatari

1. Vladimir Jurowski – director muzical al Bayerische Staatsoper, dirijor principal al Orchestrei Radio din Berlin, fost director artistic al Festivalului George Enescu
2. Lawrence Foster, dirijor, fost director artistic al Festivalului George Enescu
3. Norman Manea, scriitor
4. Andrei Pleșu, filosof
5. Mircea Cărtărescu, scriitor
6. Victor Rebengiuc, actor
7. Andrei Șerban, regizor
8. Anca Vasiliu, cercetătoare și profesoară de istoria filosofiei, Sorbonne Université
9. Ștefan Câlția, pictor
10. Ana Blandiana, poetă
11. Ioana Bentoiu, soprană
12. Ada Solomon, Președintă a Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film
13. Guy Braunstein, fost concertmaistru al Berliner Philharmoniker
14. Götz Teutsch, fost solo-violoncelist la Berliner Philharmoniker
15. Alexandra Dariescu, pianistă concertistă, profesoară la Guildhall School of Music and Drama, Londra
16. Andrei Ioniță, violoncelist, profesor la Facultatea de Muzică din Köln
17. Remus Azoiței, violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
18. Daniel Ciobanu, pianist
19. Antonio Grosu – dirijor European Academic Orchestra / Choeur de Chambre de Luxembourg
20. Mihai Constantinescu, manager muzical
21. Andrei Cornea, scriitor, traducător, profesor universitar
22. Cristi Puiu, regizor
23. Marta Petreu, scriitoare și profesoară universitară
24. Oana Pellea, actriță
25. Radu Filipescu, inginer
26. Matei Vișniec, scriitor
27. Gabriela Adameșteanu, scriitoare
28. Radu Jude, regizor
29. Magda Cârneci, scriitoare
30. Ruxandra Cesereanu, scriitoare, președintă a PEN România
31. Dan Perjovschi, artist
32. Lia Perjovschi, artist
33. Mircea Cantor, artist
34. Corneliu Porumboiu, regizor
35. Alexander Nanau, regizor
36. Radu Afrim, regizor
37. Dana Ciocârlie, pianistă concertistă
38. Florian Mitrea, pianist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
39. Raluca Știrbăț, pianistă
40. Daria Tudor, pianistă, profesoară la Universitatea de Arte Berlin și Academia Barenboim-Said
41. Sabina Ulubeanu, lector universitar dr., compozitoare
42. Carmen Maria Cârneci, compozitoare
43. Cristian Lolea, compozitor
44. Vasile Șirli, compozitor
45. Adriana Șirli, muzicolog
46. Dragoș Buhagiar, scenograf și profesor universitar
47. Oana Marinescu, consultantă comunicare strategică
48. Ștefan Diaconu, editor, manager editura Musica Coloris
49. Alexandra Badea, regizoare și scriitoare
50. Tatiana Țîbuleac, scriitoare
51. Gigi Căciuleanu, coregraf, dansator, poet
52. Radu Paraschivescu, scriitor și traducător
53. Gianina Cărbunariu, regizoare
54. Nae Caranfil, regizor
55. Alexandru Solomon, regizor
56. Vlad Ivanov, actor
57. Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor și editor
58. Marius Manole, actor
59. Ofelia Popii, actriță
60. Bruno Mazzoni, traducător
61. Mihaela Miroiu, scriitoare, profesoară universitară, membră a Academia Europaea
62. Adrian Miroiu, filozof, profesor universitar, membru al Academiei Române
63. Emil Hurezeanu, diplomat, scriitor, publicist, editorialist
64. Paula Erizanu, scriitoare, jurnalistă
65. Ion Vartic, scriitor și profesor universitar
66. Cătălin Sava, muzicolog
67. Mihai Cojocaru, muzicolog
68. Bogdan Mureșanu, regizor
69. Vlad Alexandrescu, profesor universitar, președinte al Grupului pentru Dialog Social, fost ministru al Culturii
70. Corina Șuteu, manager cultural, fost ministru al Culturii
71. Dorin Crețu, pictor
72. Livia Câlția, arhitect
73. Claudiu Komartin, poet
74. Simona Goșu, scriitoare
75. Botond Nagy, regizor
76. Bogdan Crețu, istoric și critic literar, scriitor
77. Doris Mironescu, istoric și critic literar
78. Marin Mălaicu-Hondrari, scriitor și traducător
79. Katia Pascariu, actriță
80. Dan Coman, scriitor
81. Ioana Nicolaie, scriitoare
82. Teodora Coman, scriitoare
83. Mihai Călin, actor
84. Adriana Babeți, scriitoare și profesoară universitară
85. Mihaela Michailov, dramaturgă și conferențiară universitară
86. Iulian Tănase, scriitor
87. Corin Braga, scriitor, profesor universitar
88. Alex Călin, actor
89. Oana Boca Stănescu, manager cultural & consultant în comunicare
90. Alex Goldiș, critic literar și conferențiar universitar
91. Andreea Apostu, cercetător științific
92. István Téglás, actor
93. Luminița Corneanu, scriitoare
94. Andrei Măjeri, regizor
95. Andrei Terian, critic literar și profesor universitar
96. Matei Câlția, galerist
97. Bogdan Tătaru-Cazaban, preot și cercetător în istoria religiilor
98. Daniel Șandru, profesor universitar, politolog
99. Mădălina Lascu, bibliograf
100. Dorin Dobrincu, istoric
101. Monica Joița, diplomat, Ministerul Afacerilor Externe
102. Ștefan Baghiu, scriitor și lector universitar
103. Mihai Demetriade, istoric
104. Gelu Duminică, sociolog
105. Cristian Vasile, istoric
106. Raluca Nagy, scriitoare
107. Bogdan Simion, muzician
108. Teodora Dumitru, cercetătoare, istoric literar
109. Dragoș Neamu, manager cultural, fondator al Rețelei Naționale a Muzeelor din România“

Scrisoarea poate fi semnată AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice

The post 100 de personalități ale culturii semnează o scrisoare publică în care cer președintelui, premierului și ministrului Culturii “mutarea manuscriselor din containere în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui Enescu” appeared first on Cultura la dubă.

Instituțiile publice de cultură organizează evenimente dedicate Zilei Culturii, muzeele au intrarea liberă, politicenii țin discursuri la gale și evenimente exclusiviste.

În realitate, cultura rămâne cel mai slab finanțat domeniu din țara noastră. În 2025, a primit 0.07% din PIB, cel mai mic buget alocat unui minister.

Azi, Cultura la dubă publică un manifest apropiat de realitatea oamenilor care creează artă în România sau peste hotare, la cel mai înalt nivel, într-un context plin de obstacole, intruziuni politice sau nepăsare, prin propriile sacrificii și printr-o imensă iubire pentru frumos și adevăr.

16 oameni de cultură români răspund la întrebările “Ce mai înseamnă azi cultura?” și Ce ar trebui să sărbătorim de Ziua Culturii?”.

Un material realizat de Cultura la dubă și produs de Paradigma Film.

Cu participarea: Alex Bogdan, actor; Alex Călin, actor; Chris Simion, regizoare, fondatoarea Teatrului Grivița 53; Nicoleta Lefter, actriță; Dan Perjovschi, artist vizual; Alexandra Badea, dramaturgă și regizoare; Miruna Vlada, scriitoare; Iulian Postelnicu, actor; Ada Solomon, producătoare de film; Andrei Șerban, regizor de teatru și operă; Radu Vancu, scriitor; Francesca Velicu, balerină; Alexandra Dariescu, pianistă; Cătălina Mihai, actriță; Mădălina Voicu, restauratoare; Cornel Ilie, manager interimar MNIR

La rectificarea bugetară, cultura a primit mai puțini bani decât partidele politice.

În 1990, în România funcționau 400 de cinematografe. În 2026, doar 19 dintre ele mai sunt deschise. În tot acest timp, România a fost descoperită de occident prin cinema. Cineaștii români au obținut Palme d’Or la Cannes, trei Urși de Aur la Berlin, două nominalizări la Premiile Oscar și numeroase alte premii importante. Boardul Academiei Europene de Film este condus de o româncă – Ada Solomon.

Muzeul Național de Istorie a României este cea mai bogată instituție din țara noastră, după Banca Națională. Valoarea a doar 60% dintre obiectele evaluate se ridică la peste 1 miliard 300.000 de lei. Patrimoniul MNIR cuprinde piese arheologice cu o vechime de peste 20.000 de ani, bijuterii antice sau bijuterii cu diamante și pietre prețioase, purtate de reginele României, decorații, haine, tablouri, fotografii de arhivă, cadourile primite de familia Ceaușescu de la conducători din întreaga lume, cărți rare, hărți sau documente istorice care atestă întemeierea României.

Toate acestea ar putea dispărea pentru totdeauna dacă un mare cutremur va lovi Bucureștiul. MNIR este găzduit de Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei, o clădire șubredă, cu o vechime de 120 de ani. Monumentul istoric a intrat în 2002 într-un proces de restaurare, care s-a dovedit a fi începutul agoniei în care patrimoniul nostru se zbate de 23 de ani.

De atunci, MNIR este deschis publicului doar în proporție de 20%. Cea mai mare parte a patrimoniului zace în lăzi, cutii sau alte ambalaje, în camere sigilate, departe de ochii copiilor și ai tinerilor care ar putea să le vadă și să înțeleagă ceva din istoria noastră.

***

Reporter: Alexandra Tănăsescu

Imagine: Cristian Tamaș

Montaj: Sorin Tănase

#CulturaLaDuba#scoatemculturadinduba#romania#ZiuaCulturii#manifest#artisti#arta#mesaje#cultura#teatru#film#cinema#carte#muzica#dans#artevizuale#arhitectura#istorie#muzee#MNIR#cinematografe

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post VIDEO Ce mai înseamnă azi cultura și ce ar trebui să sărbătorim de Ziua Culturii? Răspund artiștii români appeared first on Cultura la dubă.

Când vorbește despre iubirea sa pentru muzică, i se luminează chipul și este toată un zâmbet. Locuiește la Londra de peste 20 de ani, dar viața sa se împarte între nenumărate zboruri către destinațiile de concert.

Anul acesta va putea fi revăzută în România, pe 28 august, la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Va interpreta alături de Orchestra Philharmonia din Londra și de dirijorul finlandez Santtu-Matias Rouvali Fantezie pentru pian și orchestră, de George Enescu.

Pe lângă cariera de pianistă, este profesoară la Guildhall School of Music & Drama din Londra și susține masterclassuri în toată lumea, în încercarea de a ghida tinerii care își doresc o carieră la pian.

Are un program extrem de încărcat, dar a acceptat cu generozitate un nou interviu pentru Cultura la dubă, la 5 ani distanță de la prima noastră întâlnire.

***

“Alexandra, tu călătorești și cânți în toată lumea, cu cele mai mari orchestre. Cum te simți când participi la Festivalul Enescu sau pe orice altă scenă din România și știi că ești în fața unui public preponderent românesc?

Știu că probabil mă voi repeta, dar este cea mai mare bucurie să vin acasă. E un alt tip de emoție pe care o simți în momentul când vii în țara ta natală și, de fiecare dată când vin, publicul este atât de generos, atât de entuziasmat, atât de iubitor, iar toată dragostea se simte pe scenă. E foarte frumoasă, e așa o energie care începe cu câteva luni înainte.

Iar apariția în festivalul de anul acesta e una dublă pentru mine, pentru că e o piesă total nouă, pe care o învăț special pentru festival. E Fantezia de George Enescu și, bineînțeles, în momentul când vin acasă cu o lucrare a unui compatriot, e dublă emoția. E o mare onoare și un privilegiu, mai ales la comemorarea a 70 de ani de la dispariția marelui compozitor.

De-a lungul timpului, artiști pe care i-am intervievat la festivalul Enescu spuneau că e destul de dificil să cânti Enescu, dar odată ce ajungi să înțelegi și să simți muzica lui, devine o plăcere și atunci vrei să descoperi și mai mult. Sunt curioasă cum e pentru tine relația cu muzica lui Enescu.

Am cântat Enescu mult. Concertul pe care l-a scris el, numit Concertul pentru Pian și Orchestră, a fost scris când avea 16 ani. Am făcut premiera în America și în Germania. Este o performanță să faci o premieră în oricare teritoriu, dar mai ales în America. Chiar a fost o surpriză. A fost o lucrare foarte tânără a lui Enescu, pe care am cuplat-o cu Clara Schumann, care a scris concertul ei tot la vârsta de 16 ani, așa că a fost o conexie foarte frumoasă.

Concertul lui Enescu l-am interpretat de câteva ori. Am cântat tot în festival împreună cu Remus Azoiței. Am interpretat și Sonata lui Enescu numărul 3, care a fost scrisă într-o perioadă foarte matură a sa, cu un limbaj total diferit.

Iar această Fantezie pe care o interpretez anul acesta e o lucrare unică, cel puțin așa o simt eu, scrisă tot la 16 ani, de micul Enescu, are un limbaj foarte brahmsian. Dacă ascult și orchestrația și scriitura, zici că ar fi o lucrare necunoscută de Brahms.

Așa că pentru public cred că va fi o surpriză foarte frumoasă să asculte ceva. E foarte melodioasă această fantezie. E pur și simplu o lucrare foarte romantică, cu o scriitură, mai ales la coarde, foarte puternică. Iar partea de pian e scrisă cumva în stil Liszt (n.r. Franz Liszt, compozitor maghiar). Arată foarte multe și din punct de vedere al coloristicii și al sunetului.

Ce ne poți spune despre partenerii de scenă? Presupun că ai mai cântat cu Orchestra Philharmonia din Londra, dar cu dirijorul Santtu-Matias Rouvali?

Cu Santtu va fi prima colaborare, dar cu Orchestra Philharmonia am înregistrat ultimul meu album, care a fost concertul de Grieg și concertul de Clara Schumann. Așa că ne știm foarte bine, sunt foarte mulți prieteni în orchestră, mai ales că suntem cu toții în Londra și lumea muzicii e mare, dar e și foarte mică. Foarte mulți sunt colegi ori de la Royal College of Music din Manchester, ori de la Guildhall School, unde am studiat.

Orchestra este una dintre cele mai bune din lume și are o capacitate incredibilă de a scoate niște nuanțe într-adevăr fermecătoare. Va aduce foarte multă emoție în festival. E un vis să vin cu orchestra Philharmonia din Londra.

De obicei ai cunoscuți în public, la Festivalul Enescu? E o experiență personală mai specială?

Familia tot timpul e acolo. Familia și familia muzicală, sunt spectatori care mă urmăresc peste tot. De exemplu, data trecută a fost un grup din Australia care a venit la festival, iar după concertul meu am mers la masă împreună. E un grup de vreo 25 de oameni care mă știu din toate turneele din Australia și care au venit special în festival să mă vadă. Sunt și mulți spectatori din toată Europa care călătoresc și le place stilul ăsta de viață, avem o relație foarte frumoasă și am un grup strâns de fani cu care mă văd peste tot.

Lumea pianistică e una foarte singură, mă bucur extrem de mult când am oameni pe care îi știu și care vin așa cu mare drag și îmi aduc puțin din acasă, cum ar veni.

Și chiar ai ieșit cu ei la masă, cu fanii aceștia din Australia?

Da, da, da.

Și cum a fost experiența?

Foarte frumoasă, dar facem treaba asta foarte des, nu numai cu cei din Australia, de peste tot. Ori mergem la ceai, ori la cafea, la mese, sau vorbesc cu ei, poți și simplu și le explic. Împart cu ei experiența pe care o am acolo. Iar peste tot unde merg sunt foarte mulți muzicieni în orchestră care sunt români.

De exemplu, în Detroit, unde am cântat recent cu Detroit Symphony, au o asociație americano – română. Și au făcut o masă foarte mare, cu vreo 70 de români și m-au primit așa frumos, mai ales departe de casă. Când se organizează întruniri din astea, parcă e o îmbrățișare gigantică de la toată lumea, asta îmi dă așa de multă energie și mă face să mă simt din nou acasă oriunde merg.

Eu sunt o persoană a oamenilor, îmi place comunicarea, îmi place să fiu în jurul și împrejurul oamenilor, asta mă inspiră și îmi aduce bucuria aia care se transformă în energie.

Cum mai este văzut festivalul Enescu în breaslă, în elita muzicală la nivel internațional? A rămas la standardul înalt despre care se știa?

Da, și poate și mai mult. Mai ales acum, festivalul Enescu este tot timpul comparat cu BBC Proms din Marea Britanie.

Orice coleg, de oricare naționalitate, cu care vorbesc, crede că Festivalul Enescu este în top 3 din lume. Durează aproape o lună, vin atât de multe orchestre de renume. E probabil mândria noastră cea mai mare acest festival.

Pregătirea, organizarea, programul, tematica festivalului. Cred că este absolut minunat ca fiecare orchestră să fie invitată să cânte o lucrare de Enescu și apoi majoritatea orchestrelor, dirijorilor sau soliștilor care interpretează aceste lucrări le iau înapoi în teritoriul lor, în țara lor și cântă lucrările lui Enescu din nou.

E cea mai bună modalitate de a promova muzica lui Enescu. Câteodată lumea trebuie să deschidă ușa ca să intre în universul minunat al lui Enescu, ca să se îndrăgostească de acea muzică și apoi să o cânte din nou, din nou, peste tot unde concertează.

De-a lungul anilor, mai mulți artiști, și români și străini, au militat, au făcut lobby pentru construirea unei săli de concert propice pentru Festivalul Enescu. Ce părere ai despre asta? Crezi că ar fi nevoie în România, în București, de o sală nouă?

Absolut! Categoric da și bineînțeles toți artiștii am pune umăr la umăr ca să sprijinim această inițiativă.

Sala Palatului nu a fost concepută pentru așa ceva, e o sală de congres. Și, bineînțeles, în momentul când vrei să faci muzică la cel mai înalt nivel și să ai performanță și publicul să aibă experiența cea mai bună, îți trebuie o acustică anume, îți trebuie condițiile prielnice. Trebuie investit în cultură. Dacă nu investim noi în cultură, nu știu pentru ce luptăm.

Cum crezi că ar putea artiștii să contribuie? De exemplu, să facă niște concerte pro-bono și banii să meargă către construcția sălii?

Da, dar trebuie ajutor foarte mult de sus. De la stat, bineînțeles, și de la privat și sunt sigură că foarte mulți muzicieni ar sprijini, eu inclusiv, bineînțeles, am pune umărul.

O sală nouă de concerte este un templu al muzicii. Acolo noi putem împărtăși ceea ce lucrăm zi de zi, noapte de noapte. Dacă nu ne dăm seama cât de mult înseamnă cultura pentru o societate, nu știu pentru ce altceva am putea să luptăm.

Și în Londra tot timpul se vorbește că nu sunt săli foarte bune exact pentru așa ceva, iar nivelul este oricum foarte înalt, dar și aici este foarte greu să se construiască o sală nouă.DespreSir Simon Rattle, care a fost la London Symphony Orchestra, se spune că a plecat din cauza asta, pentru că nu s-a reușit să se facă o sală nouă de concerte.

Cea mai nouă din Europa cred că este Elbphilharmonie din Hamburg, Germania, care a costat foarte mult, dar s-a mobilizat lumea și s-a mobilizat de sus. Concertele pro bono ar fi ok, dar nu poți doar din asta, evident. Trebuie să fie inițiativă de la stat și pot fi și fonduri europene.

Te-am mai întrebat și în celelalte interviuri, fiindcă mi se pare un aspect important, și aș vrea să reluăm un pic discuția în privința educației. Tu ești și profesoară. Ce sfat le dai tinerilor care poate te așteaptă după concerte și te întreabă asta sau celor care te roagă să-i asculți? Ce sfat le dai astfel încât să nu le tai elanul, dar să fii și foarte pragmatică?

Să creadă în ei. Cred că așa începe totul. Dacă au visul ăsta de a fi pe scenă, de a face muzică, dacă ăsta este într-adevăr visul lor și pornește din interior și nu există altceva, nimic la care ar putea aspira, să facă tot ce pot și să muncească cât pot de mult și să nu se dea bătuți niciodată, să-și urmeze visul. În lumea pianistică sunt foarte mulți copilași mici care încep să studieze pianul. Statisticile arată că este cel mai iubit instrument.

Dar foarte mulți copii tineri se lasă, pur și simplu, că văd că este puțin greu, iar acolo intervine familia. Părinții ar trebui să-i ajute cât pot de mult pe cei mici, iar tinerii, în momentul când ajung la o școală de muzică sau la liceu de muzică sau Conservator, să meargă la cât mai multe concerte, să fie acolo, să asculte, că așa se învață, asta e educația cea mai bună pe care o putem avea și așa îndrum și clasa mea. Le dau mesaj în fiecare săptămână, vedeți că e concertul ăsta în sala aia. Să meargă la concerte și să absoarbă din fiecare experiență, să meargă la repetiții, pentru că acolo se vede întreg procesul de a pune o lucrare împreună.

De exemplu, vorbim despre Orchestra Philharmonia. Săptămâna asta mi-am luat clasa și am dus-o la repetiția generală a orchestrei. Am vrut să-i fac să asculte, să-și pună telefoanele oriunde, dar nu în mână, patru ore, cât a durat repetiția generală. A fost un program extraordinar și un concert de pian, Rachmaninov III, cu Luganski, unul dintre cei mai mari interpreți.

Am vrut să vadă cum se pune o piesă împreună, cum își dozează fiecare energia, cum dirijorul orchestrează și cum aduce fiecare instrument să lucreze împreună. Iar clasa mea mi-a spus că n-au fost la așa ceva niciodată și că atât de multe au învățat în alea patru ore!

Iar probabil cel mai important este să fii autentic. Să înveți, profa mea îmi spunea, să furi de la fiecare, dar să-ți faci vocea ta și să fii într-adevăr, true to yourself, să fii autentic. Pentru că autenticitatea te va duce mult, mult mai departe decât absolut orice.

Și dacă ai un proiect în care creezi, luptă pentru el, vorbește cu lumea, încearcă să creezi conexiuni, colaborări, ca să poți realizezi acest vis.

Au crescut standardele în studiul pianului odată cu apariția unui val imens de tineri asiatici care se dedică pianului?

Da. Unele bariere au fost șterse, pur și simplu. Dacă te uiți la ce țări participă la concursurile internaționale, e foarte interesant. Asia domină absolut fiecare concurs. Iar dacă te uiți la cei care au ajuns la top, ei au fost ajutați de statele de unde provin.

În Asia e o sete enormă pentru pian. Lang Lang și Yuja Wang sunt niște fenomene, dar au fost ajutate foarte mult din spate. Apoi, turneele care au loc în Coreea de Sud, în China, deschid un nou univers.

Eu am fost în foarte multe turnee în China, și cu orchestre și cu spectacolul Spărgătorul de Nuci. A fost incredibil să văd săli de concerte de 3 – 4 mii de locuri, construite în 2 ani. În fiecare oraș tot mai apare câte o sală.

De multe ori am făcut eu inaugurarea sălii respective, dar erau săli în care, foarte interesant, aveau absolut totul din punct de vedere tehnic, de ultimă oră. Însă oamenii care lucrau în sălile respective nu știau cum să folosească toate echipamentele.

Dar asta se învață atât de rapid, setea lor de cultură este incredibilă. Fiecare concert, ori dacă vii tu din străinătate sau cântă de-ai lor, este full, este sold out, nu există să fie o sală goală sau să nu fie setea asta de cunoaștere și de a fi acolo. E absolut incredibil ceea ce reușesc să facă.

Și da, nivelul de pian, nivelul în general, a crescut enorm.

Cum se traduce această creștere de nivel? Că și în trecut existau pianiștii foarte buni, ce s-a întâmplat între timp?

Bun, acum 20 de ani nu aveam acces la internet. Se spunea despre cei din Asia că nu simt muzica. Azi sunt copii născuți acum 20 de ani sau acum 10 ani care trăiesc cu Rachmaninov, cu Chopin, cu absolut tot. Este în sângele lor, deci nu se mai poate spune treaba asta.

Și sunt foarte mulți! Un oraș micuț din China are 22 de milioane de locuitori. Nu se poate compara, e mai mult decât toată România noastră. Cariera lui Lang Lang a început foarte mult sprijinită de stat, când l-au invitat să cânte la Jocurile Olimpice, așa a devenit el faimos. Statul l-a ajutat foarte mult, statul a investit extrem de mult.

Și în România putem învăța foarte mult din treaba asta, ca să sprijinim tinerele talente, pentru că nu se știe cine poate ajunge absolut sus acolo. Dar fără ajutor, fără a crede în talentul pe care îl producem noi în România, nu putem ajunge nicăieri.

Iar faptul că există modele internaționale ca Lang Lang e un lucru extraordinar, așa devin mulți copii preocupați și încurajați să cânte la un instrument.

Care este nivelul standard al condițiilor de lucru într-o școală de muzică, fie liceu, fie Conservator, în ceea ce privește studiul pianului? Fiindcă am auzit povești de aici, de la noi, că sala de studiu de la pian este ținută sub cheie de profesori, iar studenții depinde de bunăvoința profesorului să le ofere acces.

La Guildhall, unde predau acum, dar la fel a fost și în Manchester, la Royal College of Music, totul este atât de transparent! Sistemul de rezervare a sălilor de studiu e online.

Totul este pe un program comun, orice student sau membru de staff poate vedea exact cât studiază, unde studiază, fiecare student poate să rezerve sala respectivă. Cred că au absolut garantat 4 ore pe zi, la pian vorbesc. Eu, ca profesor, pot vedea absolut oricând când studiază studenții, dar nu numai mei, absolut toți. Iar studentul poate vedea exact cine are ore, poate să-mi vadă mie programul de la Conservator.

Ce poate aduce interacțiunea cu pianul unei persoane care nu ajunge să facă performanță? Ce abilități îi dezvoltă studiul pianului?

La pian, pentru că folosim ambele mâini, e vorba de coordonare, de a dezvolta ambele emisfere ale creierului, abilitatea de a asculta, abilitatea de a te adapta foarte ușor, că fiecare pian e diferit, fiecare scaun, fiecare acustică, sală.

E coordonarea dintre mâini și picioare, pentru că ai și pedale.

Apoi, în momentul când cânti cu alții, în muzică de cameră sau într-un ansamblu sau cu cor, e vorba de a te asculta pe tine, dar îi asculți și pe ceilalți, îi înțelegi, te adaptezi, ești mai empatic. Extrem de multe poți învăța din studiul pianului.

Și am foarte mulți prieteni sau cunoscuți care îmi spun aș vrea copilul meu să învețe pian, dar nu cred că va ajunge. Încurajez pe fiecare să facă asta pentru că este un mod atât de frumos de a-ți petrece copilăria.

Chiar dacă nu ai niciun vis sau nu vrei să ajungi muzician sau drumul te duce altfel, este atât de constructiv! în loc să stai pe telefon, pe jocuri, pe orice instrument care efectiv îți închide creierul, pianul îți deschide un nou orizont.

Plus că muzica e și o formă de terapie. De câte ori nu ascultăm muzică clasică sau de oricare alt gen, ca să avem mai multă energie, să ne relaxăm, să devenim zen? Muzica este cu noi de la început, de la ritmul inimii, când mama e gravidă, apoi când cântă copilului și îl pune la somn. Deci muzica este în noi, tot ce contează este să deschidem ușa și să lăsăm muzica să pătrundă în sufletul nostru, pentru că muzica are abilitatea asta de a face oamenii să devină mai buni, mai deschiși, mai sociabili, mai pozitivi.”

***

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Pianista Alexandra Dariescu: “Dacă nu ne dăm seama cât de mult înseamnă cultura pentru o societate, nu știu pentru ce altceva am putea să luptăm.” appeared first on Cultura la dubă.

Pianista Alexandra Dariescu va prezenta pentru prima dată în România spectacolul multimedia The Nutcracker and I, un concept care îmbină muzica clasică, dansul și tehnologia, prezentat de artistă în mai multe colțuri ale lumii.

Spectacolul a avut premiera la Barbican Milton Court în decembrie 2017 și a obținut recunoașterea internațională în timpul turneelor susținute în Europa, Australia, China, Emiratele Arabe și SUA.

Evenimentul va avea loc marți, 19 decembrie 2023, ora 18:00, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Cu peste 75 de reprezentații la nivel mondial, în spații precum Wiener Konzerthaus, Philharmonie Luxembourg și Sydney City Recital Hall, povestea multimedia a Spărgătorului de nuci a adus în săli peste 70.000 de spectatori. Pianista a vorbit despre proiectul acesta într-un interviu realizat de Cultura la dubă în 2020. Atunci, aceasta declara:

“Există un concert anume pe care îți place mai mult să îl cânți?

Probabil Spărgătorul de nuci. A fost prima dată când am fost producătoare la un nou format de recital, pentru prima dată în lume – pian, balerină și animații digitale.

Ceea ce am făcut a fost să comisionez mai multe aranjamente, în loc să fie toată orchestra, a fost doar pian, în loc să fie 70 de balerini, a fost doar o balerină, în rolul Clarei, iar toate celelalte personaje au fost animate, arată ca niște holograme. Iar când vezi prințul animat, care dansează cu Clara, efectiv nu îți mai dai seama ce e animat și ce e real.”

Recent, The nutcracker and I a apărut și sub formă de audiobook, narat de Lindsey Russell – celebră prezentatoare a programului de televiziune Blue Peter de la BBC (cea mai longevivă emisiune TV pentru copii din lume) și câștigătoare a premiului BAFTA.

Regia este semnată de Nick Hillel, iar spectacolul a fost nominalizat la prestigioasele Premii Opus Klassik din Germania în anul 2019.

Alexandra Dariescu este o pianistă de origine română ce s-a remarcat la nivel internațional ca o voce originală ale cărei valori fundamentale sunt de a pune în lumină egalitatea de gen atât în programele sale de concerte, cât și în cele de recitaluri, susținând și prezentând în premieră lucrări mai puțin cunoscute, compuse de femei.

Solicitată ca solistă în întreaga lume, Alexandra Dariescu a cântat cu orchestre de prestigiu precum Orchestra Filarmonică din Londra, toate orchestrele regale simfonice din Marea Britanie (RPO, RLPO, RNS, RNSO), Orchestra Națională a Franței, Orchestra Filarmonicii din Oslo și Orchestra Simfonică din Sydney, în timp ce lista dirijorilor cu care a lucrat îi include pe Adam Fischer, Cristian Măcelaru, Fabien Gabel, Jun Märkl, Vasily Petrenko, Ryan Bancroft, James Gaffigan, Jonathon Heyward, JoAnn Falletta și Michael Francis.

Dariescu deține numeroase distincții speciale, inclusiv Ambasadorul Cultural al României, Ordinul “Coroanei Române” in grad de Ofițer de la Familia Regală și Young European Leader de către Friends of Europe. În 2020, Dariescu a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de la Președintele României și a devenit Membru Asociat al Conservatorul Regal de Muzică Manchester, unde este profesor de pian din 2022.

Spectacolul este  coprodus de ARTEXIM, Fundația Art Production și Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.  Biletele sunt puse în vânzare AICI.

The post Pianista Alexandra Dariescu aduce în România spectacolul “The Nutcracker and I” appeared first on Cultura la dubă.

Alexandra Dariescu a fost interpretat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră al lui Sergei Rachmaninoff, alături de Chineke Foundation și de dirijorul și actorul american Damon Gupton.

Prestația a fost aplaudă în picioare minute în șir.

“Din asta sunt făcute visurile. Muncește mult, nu renunța niciodată și asumă-ți riscurile! A fost o noapte extraordinară! Aceasta a fost a 4-a mea reprezentație în această faimoasă sală, fiind prima femeie din România care a cântat vreodată la Royal Albert Hall”, a scris artista pe pagina sa de facebook.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Alexandra Dariescu a povestit că debutul său la Royal Albert Hall e cea mai frumoasă amintire din cariera sa de până acum.

Pianista este din Iași și locuiește de mai mulți ani la Londra. Aflați aici povestea sa.

The post Pianista Alexandra Dariescu a cântat la aniversarea a 150 de ani de existență a Royal Albert Hall appeared first on Cultura la dubă.

Although she has the chance to travel any continent, her heart beats the hardest when she is playing in Romania, a country of which she does not recant in front of her colleagues, but on the contrary, is proud of the country and it’s values.

Although she has the chance to travel any continent, her heart beats the hardest when she is playing in Romania, a country of which she does not recant in front of her colleagues, but on the contrary, is proud of the country and it’s values.

Beyond her life dedicated to playing the piano, she fights for equality in chance, promoting women composers and conductors, rides the bicycle and bakes delicious cakes.

The year of the pandemic has changed her perspective of her own schedule and of the future. She had 55 canceled shows and recently, she has heard the applause of a live audience.

This interview was done over Skype, while Alexandra was being isolated in her hotel room in Oslo, before having her first concert with a live audience in this pandemic.

Alexandra, how did you live the year of the pandemic so far, how has it affected you?

Since March there has been a deep silence. I had just come back from a big tour, I had been to Australia, New Zeeland and Canada, it had been a whirlwind around the world, and in a week I was home, in Great Britain, the borders closed and I took it as a moment of breathing.

That only lasted for a few weeks. The fear started to spread around the world, and it took me 5 or 6 weeks to realize that this is a long-term thing.

I still have shows postponed until next year, you never know. To this point (note: this interview is done in September 2020) I have 55 cancelled shows.

I had a tour in China, with 20 shows, I was supposed to go to America twice, all over Europe.

In July I had my first concert, without an audience, in Berlin. I was afraid on the flight over, to be honest. But I arrived there and I had one of the most beautiful and spiritual experiences of my life. There were 10 cameras and microphones everywhere. After playing each song there was a silence, the kind that presses against your heart.

How has the pandemic changed you?

I’m thinking that I went to Australia and Canada before it and it has become to easy to travel. All this moving around, continent to continent, it has to take a break, we have to consider this planet of ours.

And have you rethought your life, from that perspective?

After my debut, at 9 years old, I said to myself that this is what I wanted to do for the rest of my life. And that’s a certainty, I want to play all of my life, to have concerts. Nothing compares to what I feel on the stage, there aren’t words to describe it.

But, of course, I have to reconsider some things. Traveling so much is bad, because I think at our planet and that we all have a social responsibility, to preserve it for the geneations to come.

How did you start playing the piano?

My mother had learned to play the piano by ear and all the time, when I was little, she would save money to buy an upright piano. She wanted me to learn how to play, because it was a beautiful thing. We still have that upright piano at home, in Iasi.

Then I went to the Arts High school, where I had a very good teacher.

What would you tell the youth wanting to pursue a musical career?

That it takes hard work, perseverance and patience. You never stop learning.

The young generation is preoccupied with becoming famous, it’s the Instagram and Youtube generation. What matters most is the quality of everything you do.

And if your life is music, you will fight as much as it takes to get to where you want. But it takes a lot of patience, nothing comes easy.

You’ve played on the world’s greatest stages, along with the most important orchestras. What’s the concert that remained in your heart?

Of course, my debut at Royal Albert Hall, in 2013. I was the first Romanian pianist to play there.

When I walked out, there were 6000 people in the audience. All of our idols have played on that stage. It was something amazing.

The Carnegie Hall debut was also very special. Also, playing in Australia for the first time.

But every concert is a challenge, especially when playing with an orchestra, because each of them has it’s unique sound.

Is there a certain concert that you enjoy playing?

Probably The Nutcracker.

It was the first time that I was a producer for a new format of recital, a world premiere – piano, ballet and digital animation.

What I did was commission the arrangements, in stead of an orchestra, there was only a piano, in stead of 70 ballet dancers, there was only one ballerina, playing Clara, and all the other characters were animated, they look like holograms.

And when you see the animated prince, dancing with Clara, you can’t tell what’s animated and what’s real.

We’ve toured the world with this show, we had more that 75 concerts in 2 years, in China, Australia, America, Europe, The Emirates. I wanted to bring the younger generation to these concerts and I managed to have 3 different generations present in the audience.

“One of my projects is to promote women composers. Because we’ve all grown up listening to Bach, Mozart, Ravel. But it’s shameful that we have musical education and we’ve never heard of a woman composer.”

Have you tried bringing this production to Romania?

Yes, 3 times. Failed totally.

Why is that?

I honestly don’t know. I’ve tried on every level, I believe that there were good people involved, I even announced a tour, we had sponsors, but at a certain point, the crew said that it simply couldn’t be done.

Did they give you any reasons?

No. And I’ve tried three times. I really wanted to bring the concert to Romania first, and then travel the world with it.

It was possible all over the world, bit in Romania not yet.

In the world of music, do your colleagues know you as British or Romanian?

As a Romanian. And we have an amazing culture. When people ask me what are the pianists that I admire I immediately say: Radu Lupu, Clara Haski and Dinu Lipatti, and people from China, Japan, America, they say the same thing.

So it’s wonderful how Romanian arts reach so many places.

You’ve mentioned some important stages that you’ve played on. In Romania, the most important musical event, The George Enescu International Festival still takes place in the Palace Hall, a hall that wasn’t built for concerts. How was playing there for you?

Yes, I’ve played there twice: once with the Royal Philharmonic Orchestra from London and once with the French National Orchestra.

To me, The George Enescu Festival is one of the most important in the world. And not only for me. Any colleague I speak to, they say the same. It’s in the top 3 festivals in the world.

It’s sort of a badge of honor for the country.

What about the difference between the prestige of the festival and of the guests on one hand and the hall in which the concerts take place, on the other?

Each hall has it’s problems. For example, the British complain about Royal Albert Hall for having too heavy of an acoustic.

At the Palace Hall, in a way, because there are so many emotions walking out and seeing a sea of people in the audience, especially being home to me, you kind of forget about it’s issues.

I know, the festival deserves to have a much better concert hall, but, in a way, it gets balanced out by everything the festival does.

What were the conditions for playing the concert in Oslo, in the pandemic context?

I was supposed to be in isolation for 10 days, because Britain is on the red list for Norway. But because I have a contract with the philharmonic, I had the first test at the airport. This was on a Friday. On Monday I got the result and I took the second test. Once that came out negative as well, I was allowed to go to rehearsals.

Now, one of my projects is to promote women composers. Because we’ve all grown up listening to Bach, Mozart, Ravel. But it’s shameful that we have musical education and we’ve never heard of a woman composer.

So, when I figured this out, I took an oath, and wherever I play a solo concert, I play 50% male composers and 50% women composers. I try really hard, especially playing with an orchestra, to promote women composers’ concerts.

Is this something that you have in your contract?

Yes.

And what are the reactions?

Not always good, to be honest. There was even a research that says that around the world, there are only 3,4% women’s composers concerts played. It’s not normal.

I’m fighting for this because there has to be some equality in classical music. We have to work together. Not forced, but the promoters need to be encouraged to take risks, to accept something new.

Is there a difference in your line of work, of earnings between the sexes, such as it is in Hollywood?

Yes, the problem is that all the artists are freelancers and very few declare their earnings. But you look at the stage and you can see how many women there are. Until a few years ago, The Vienna Philharmonic had never had any woman in it’s orchestra. This can not happen in the 21st century.

Why do you think that is? Do you think there’s a misconception that women are not as good as men?

Yes. It’s a large misconception and it all comes down to education. I speak to children in schools, and one time, a little school girl asked me: how can there be a woman conductor? I’ve never seen something like this.

It’s all about education. If they don’t see any female role-models, they won’t know they exist.

Are you considering remaining in Great Britain?

Never say forever. I don’t know. Brexit has affected us a great deal and it has affected Brittish culture. I’m pro-European, I’m part of Friends of Europe. They select 40 people under 40 years old, each year, under the label “Young European Leader”, the best in their fields. Most of them are from politics, journalism, athletes, and I’m the first instrument player to be part of this group.

And we have meetings and we discuss policy making, equality, equal payment, it’s a wonderful scheme.

And I’m a believer in learning from each other, not in this nationalism that promotes selfishness and adds barriers.

You mentioned saving the planet. Are you doing something in this sense?

We don’t have a car, it’s a conscious decision, but we have 5 bikes at home. And we travel by bike a lot. During the summer isolation, I think that is what kept my husband and I in good spirits.

What nationality is your husband?

He’s a German. We met in London 11 years ago and we got married in 2014. We both care a lot about mental health, it’s a subject I’m passionate about.

And when we travel by bike, it’s almost like we see distances differently. It’s a hobby of mine. And I also enjoy baking cakes, but I don’t eat a lot of them, otherwise I won’t be able to fit in my dresses, hahaha.

When you look back to Romania, how does it seem to you?

Romania is one of the most beautiful countries. And everyone who visits it says that the people are so generous and welcoming.

We have a marvelous culture ant through people like you we manage to make it better known.

But I think that we have plenty of work to do, together. Each time I come to Romania, I come home, with the greatest emotions, especially when I play.

The post Alexandra Dariescu: “The younger generation is concerned with fame, Instagram, Youtube, but all that matters is the quality of what you do.” appeared first on Cultura la dubă.

Alexandra Dariescu este unul dintre cei mai apreciați artiști români peste hotare. Pianista născută în Iași a cucerit întreaga lume cu stilul său fermecător de a mângâia pianul și a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, printre care Royal Albert Hall sau Carnegie Hall.

Însă, deși are șansa de a călători pe orice continent, inima sa bate cel mai tare atunci când cântă în România, o țară de care nu se dezice în fața colegilor de breaslă, din contră, se mândrește cu ea și cu valorile pe care le-a dat.

A plecat din România la 16 ani, cu o bursă de studiu în Marea Britanie. Britanicii i-au remarcat talentul și au făcut tot posibilul să o păstreze. A urmat o altă bursă, la Conservatorul din Manchester și una la master, iar decizia de a se muta la Londra a venit ulterior natural.

Dincolo de viața dedicată pianului, luptă pentru egalitatea de șanse, pentru promovarea femeilor compozitoare și dirijoare, merge cu bicicleta și face prăjituri delicioase.

Anul pandemiei i-a schimbat perspectiva asupra propriului program și asupra viitorului. A avut 55 de concerte anulate, iar recent a reauzit aplauzele publicului live.

Interviul a fost realizat pe Skype, pe când Alexandra era izolată în camera sa de hotel din Oslo, înainte de a avea primul concert cu public, în pandemie.

Alexandra, cum ai trăit tu anul pandemiei până acum, cum te-a afectat?

Din martie până acum a fost o tăcere adâncă. În martie, eu venisem după un turneu foarte mare, fusesem în Australia, Noua Zeelandă și Canada, a fost un val-vârtej în jurul lumii, iar peste o săptămână ajunsesem acasă, în Marea Britanie, s-au închis granițele și am considerat momentul ca pe un respiro.

Dar asta a durat vreo două-trei săptămâni. Începuse să vină frica aceea în toată lumea, iar pentru mine a durat cam 5-6 săptămâni până când am realizat că treaba asta va fi de foarte mare durată.

Încă am concerte anulate anul viitor, nu se știe nimic. Până la momentul acesta am avut 55 de concerte anulate.

Aveam turneu în China, de 20 de concerte, trebuia să merg în America de două ori, în toată Europa, bineînțeles.

În iulie am reușit să am primul concert, fără public, la Berlin. Mi-a fost frică pe avion, sincer. Dar am ajuns la Berlin și am avut una dintre cele mai frumoase și spirituale experiențe din viața mea. Erau vreo 10 camere și microfoane peste tot. Am terminat de cântat fiecare piesă și era liniște, o liniște din aia care te apasă direct pe inimă.

“Când am intrat la Royal Albert Hall erau 6000 de oameni. Și pe scena aceea au cântat toți idolii noștri! A fost ceva extraordinar.”

Alexandra Dariescu, pianistă

Cum te-a schimbat pandemia?

Mă gândesc că am fost din Australia în Canada înainte și că a devenit prea ușor să călătorim. Și toată plimbarea asta, de pe un continent pe altul, trebuie să se mai oprească, trebuie să ne gândim și la planeta noastră.

Și ți-ai regândit cumva viața, din punctul acesta de vedere?

După debutul meu, la 9 ani, am zis că eu vreau să fac asta toată viața. Și asta e sigur, vreau să cânt toată viața, să am concerte. Nimic nu se compară cu ceea ce simt pe scenă, nici nu am cuvinte să descriu.

Dar, bineînțeles, trebuie să regândesc anumite chestii. Cel puțin călătoritul mă doare, fiindcă mă gândesc la situația planetei și cred că toți avem o responsabilitate socială, să o păstrăm pentru generațiile care vin.

Tu cum ai ajuns să cânți la pian?

Mama mea învățase să cânte la pian după ureche și tot timpul, când eram eu micuță, a economist bani ca să cumpere o pianină. Voia să învăț să cânt la pian, fiindcă era un lucru frumos, deosebit. Încă avem pianina acasă, la Iași.

Apoi am mers la Liceul de Arte, iar acolo am avut o profesoară foarte bună.

Ce le-ai zice unor copii care ar vrea să urmeze o carieră în muzică?

Că este nevoie de multă muncă, perseverență și răbdare. Niciodată nu te oprești din a învăța.

Tănăra generație este foarte preocupată acum de a deveni faimos, e generația insta, youtube. Dar cel mai mult contează calitatea în absolut tot ce faci.

Iar dacă viața ta e muzica, te vei lupta oricât pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Însă trebuie foarte multă răbdare, nimic nu vine foarte ușor.

Ai cântat pe cele mai mari scene ale lumii, alături de cele mai importante orcheste. Dar aș vrea să te întreb dacă e un concert anume care ți-a rămas în suflet.

Bineînțeles, e debutul la Royal Albert Hall în 2013, am fost prima pianistă din România care a concertat acolo.

Când am intrat acolo, erau 6000 de oameni. Și pe scena aceea au cântat toți idolii noștri! A fost ceva extraordinar.

Și debutul la Carnegie Hall a fost foarte special. De asemenea, prima dată când am mers în Australia.

Dar fiecare concert e o provocare, mai ales când cânt cu o orchestră, fiindcă fiecare are sunetul ei unic.

Există un concert anume pe care îți place mai mult să îl cânți?

Probabil Spărgătorul de nuci.

A fost prima dată când am fost producătoare la un nou format de recital, pentru prima dată în lume – pian, balerină și animații digitale.

Ceea ce am făcut a fost să comisionez mai multe aranjamente, în loc să fie toată orchestra, a fost doar pian, în loc să fie 70 de balerini, a fost doar o balerină, în rolul Clarei, iar toate celelalte personaje au fost animate, arată ca niște holograme.

Iar când vezi prințul animat, care dansează cu Clara, efectiv nu îți mai dai seama ce e animat și ce e real.

Am mers cu el în toată lumea, am avut peste 75 de concerte în 2 ani, în China, Australia, America, Europa, Emirate. Am vrut să atrag generația tânără în sala de concerte și am reușit să am chiar 3 generații prezente la spectacole.

“Unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun că mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.”

Ai încercat să aduci producția și în România?

Da, de 3 ori. Total eșuat.

De ce?

Sincer, nu știu. Am încercat pe absolut fiecare plan, cred că erau oameni de nădejde, am și anunțat un turneu, am avut sponsori, dar la un moment dat pur și simplu echipa a zis că nu se poate face.

Nu ți-au dat niciun argument?

Nu. Și am încercat de 3 ori. Chiar îmi doream ca prima dată să aduc acest concert în România, iar apoi să mergem peste tot.

S-a putut peste tot în lume, dar în România încă nu.

În lumea internațională a muzicii, colegii te știu ca fiind din Marea Britanie sau din România?

Din România. Iar noi avem o cultură extraordinară. Când mă întreabă lumea care sunt pianiștii la care te uiți cu admirație și spun dintr-o suflare: Radu Lupu, Clara Haskil și Dinu Lipatti, iar oameni din China, Japonia, America spun exact la fel.

Deci e minunat cum școala românească pătrunde în atât de multe locuri și e extraordinară.

Ai menționat niște scene foarte importante pe care ai cântat. La noi, cel mai important eveniment de muzică, Festivalul Internațional George Enescu, are loc, în continuare, la Sala Palatului, o sală care nu a fost prevăzută pentru concerte. Cum a fost pentru tine să cânți acolo?

Da, am cântat de două ori la Sala Palatului, o dată cu Royal Philharmonic Orchestra, din Londra și o dată cu Orchestra Națională a Franței.

Pentru mine Festivalul Enescu este unul dintre cele mai importante din lume. Și nu numai pentru mine. Cu oricare coleg internațional cu care vorbesc, spune exact la fel. E în top 3 festivaluri din lume.

Parcă e emblema țării Festivalul Enescu.

Dar diferența dintre prestigiul festivalului, al artiștilor invitați și sala în care au loc marile concerte, cum ți se pare?

Fiecare sală are problemele ei. De exemplu, lumea din Marea Britanie se plânge de Royal Albert Hall, care e o bijuterie, dar acustica este foarte grea.

La Sala Palatului, într-un fel, pentru că sunt atât de multe emoții când mergi acolo și vezi marea de lume, mai ales că e acasă pentru mine, uiți de treaba asta.

Știu, festivalul merită să aibă o altă sală mult mult mai bună, dar într-un fel se compensează cu tot ce face Festivalul Enescu.

Cum au fost procedurile pentru participarea la concertul de la Oslo, în contextul pandemiei?

Eu trebuia să stau 10 zile în izolare, fiindcă Marea Britanie e pe lista roșie pentru Norvegia. Dar pentru că am contract cu Filarmonica, am făcut primul test din aeroport, am mers la hotel, nu am avut voie să ies decât dacă aveam nevoie la farmacie, mesele sunt aduse în cameră, de către un domn cu mănuși, le lasă la ușă.

M-am testat vineri, am primit rezultatul luni și am făcut al doilea test. După ce a ieșit și al doilea negativ, am avut voie să merg la repetiții.

În sală, publicul va fi distanțat, cred că se va ocupa cam 40% din capacitatea sălii.

Ce concert vei cânta?

Cânt un concert în premieră norvegiană, de Nadia Boulanger, una dintre cele mai importante personalități din istoria muzicii. A predat foarte mult, era prietenă cu Dinu Lipatti și cu George Enescu, i-a predat lui Barenboim, lui Piazzolla.

Nadia Boulanger era stâlpul educației, dar a fost și prima femeie dirijoare care dirijat Boston Symphony, care a primit Legiunea de Onoare de la Bruxelles, o femeie extraordinară.

Acum, unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun că mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.

Așa că atunci când am descoperit asta, am făcut un pact cu mine însămi și oriunde merg, în recital solo, cânt 50% compozitor și 50% compozitoare și încerc din suflet, mai ales când cânt cu orchestra, să promovez concerte de compozitoare.

E o chestie pe care tu o ceri în contract?

Da.

Și care sunt reacțiile?

Hmm, nu sunt tot timpul bune, îți spun sincer. Chiar s-a făcut un sondaj și lucrările compozitoarelor cântate pe plan mondial sunt în jur de 3,4%. Nu e normal.

Lupt pentru treaba asta, fiindcă trebuie să existe ceva egalitate în muzica clasică. Trebuie să lucrăm împreună. Nu cu forța, dar promotorii trebuie câteodată încurajați să își asume un risc, să accepte ceva nou.

În breasla voastră există ca la Hollywood, diferențe foarte mari între banii încasați de femei și cei încasați de bărbați?

Da, problema e că toți artiștii sunt freelanceri și foarte puțini declară cât câștigă. Dar te uiți pe podium și vezi câte femei sunt. Până acum câțiva ani, Filarmonica din Viena nu a avut niciodată femei în orechestră. Nu se poate în secolul 21 să ajungi la așa ceva.

Dar care crezi că este motivul? Crezi că încă există preconcepția că femeile nu sunt la fel de bune ca bărbații?

Da. Este o preconcepție foarte mare și totul depinde de educație. Eu merg și vorbesc cu copiii în școli, iar odată m-a întrebat o fetiță: dar cum se poate să existe o femeie dirijoare, că eu nu am mai văzut așa ceva?

Totul pornește de la educație. Dacă ei nu văd niște modele, nu vor ști că există așa ceva.

Te gândești să rămâi pentru totdeauna în Marea Britanie?

Niciodată nu poți să spui forever. Nu știu, Brexitul ne-a afectat foarte mult și a afectat cultura din Marea Britanie. Eu sunt pro-europeană, sunt parte din Friends of Europe. EI selectează 40 de tineri sunt 40 de ani, în fiecare an, sub schema Young European Leader, cei mai buni din domeniul lor. Cei mai mulți sunt din politică, jurnalism, sportivi, iar eu sunt prima instrumentistă care face parte din acest grup.

Și ne întâlnim și vorbim despre policy making, egalitate, același drept la plată, e o schemă extraordinară.

Iar eu cred foarte mult în a învăța de la fiecare, nu în naționalismul acesta care promovează egoismul și pune bariere.

Spuneai ceva și despre salvarea planetei. În sensul acesta, faci ceva anume?

Nu avem mașină, e o decizie conștientă, însă avem 5 biciclete acasă, dintre care una e o bicicletă pentru 2, e ca un Ferrari al bicicletelor. Și facem foarte multe călătorii cu bicicleta.

În toată izolarea din timpul verii, cred că asta ne-a ținut sănătoși la minte pe mine și pe soțul meu.

Soțul tău ce naționalitate are?

E german. Ne-am cunoscut la Londra acum 11 ani și ne-am căsătorit în 2014. Amândoi ținem foarte mult la sănătatea mentală, e un subiect care mă pasionează foarte mult și am grijă de asta.

Iar când călătorim cu bicicleta parcă descoperim distanțele în alt fel. E un hobby al meu. Și îmi mai place foarte mult să fac prăjituri, dar nu mănânc mult, că după aia nu mai încap în rochii, hahahaha.

Când te uiți în urmă la România, cum ți se pare că arată?

România e una dintre cele mai frumoase țări. Și toată lumea care o vizitează spune că oamenii sunt atât de generoși și de primitori.

Avem o cultură extraordinară și prin oameni ca tine reușim să o facem mult mai cunoscută.

Dar cred că mai avem mult de lucru, împreună. Să avem Festivalul Enescu, dar să avem și alte lucruri pe care să le promovăm.

De fiecare dată când vin în România, vin acasă, cu cele mai mari emoții, mai ales atunci când cânt.

The post Pianista Alexandra Dariescu: “Tânăra generație e preocupată de faimă, de Insta, Youtube, dar tot ce contează e calitatea în ceea ce faci.” appeared first on Cultura la dubă.

Stabilită la Londra, celebra pianistă română Alexandra Dariescu a transmis azi un mesaj autorităților din UK, după ce și în Marea Britanie s-au redeschis mall-urile, la fel ca în România.

Artista a postat un text pe facebook prin care critică decizia de a redeschide magazinele, în timp ce sectorul cultural se confruntă cu o criză serioasă, dat fiind că multe entități culturale se afla în imposibilitatea de a își relua activitatea.

“În timp ce azi este marcată redeschiderea magazinelor non-esențiale în UK, sper ca liderii noștri își vor aminti și de sectorul cultural și de contribuțiile sale.

În ultima săptămână, mai multe organizații artistice au anunțat că nu își vor relua activitatea până, cel mai devreme, în primăvara lui 2021, chiar dacă ele, spre deosebire de alții, chiar pot lua măsuri pentru a îi ține pe toți în siguranță.

Să nu uităm că sectorul muzical contribuie cu 5,2 miliarde de lire sterline anual la economia Marii Britanii și susține 190.000 de locuri de muncă, dintre care mulți nu au putut beneficia de ajutoarele financiare de la stat.”, a scris Alexandra Dariescu.

În completarea mesajului său, pianista română a publicat și un fragment în care interpretează muzica lui Edvard Grieg. Azi s-au împlinit 177 de ani de la naștere compozitorului norvegian.

The post Mesajul pianistei Alexandra Dariescu: “În timp ce azi s-au deschis magazinele non-esențiale, sper ca liderii noștri să își amintească și de sectorul cultural” appeared first on Cultura la dubă.