Ministerul Culturii interzice profesioniștilor din mediul independent să mai candideze la conducerea TNB, vrea să desființeze Institutul Național al Patrimoniului și Timbrul Arhitecturii și să numească direct, prin noua lege, managerii instituțiilor publice de cultură – acestea sunt doar câteva dintre nemulțumirile recente ale oamenilor de cultură.

Federația sindicatelor din cultură – CulturMedia a inițiat o petiție în care îi cere premierului Ilie Bolojan demiterea ministrului Culturii, Andras Demeter. De 7 zile încoace, câteva zeci de oameni de cultură, majoritatea angajați ai muzeelor, protestează în fața Ministerului Culturii. Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, angajații muzeelor din toată țară au marcat momente de protest în instituțiile publice.

Aceștia invocă subminarea resursei umane de către ministrul Culturii, lipsa de viziune, politizarea instituțiilor și a concursurilor pentru funcțiile de management, precum și intenția de a desființa Institutul Național al Patrimoniului, după cum Cultura la dubă a scris AICI.

Lor li s-au alăturat azi mai multe voci din teatrul românesc, printre care actorii Mihai Călin, Istvan Teglas, Diana Dumbravă, Emilian Oprea, Ada Galeș sau Alex Călin, semnatari ai petiției.

Ieri, Ministerul Culturii a anunțat oficial că a schimbat condițiile de participare la concursul de management al TNB, astfel încât doar cei care au condus cel puțin 10 ani instituții publice mai pot candida. Profesioniștii din domeniu, care au atât studii de specialitate, cât și experiență în mediul independent, nu mai au dreptul să concureze.

Cultura la dubă publică azi, în exclusivitate, o înregistrare audio din timpul dezbaterii publice organizate pe 30 decembrie 2025, în care ministrul Andras Demeter a negat că vrea să facă această modificare. Când Alexandra Badea a semnalat intenția ministrului, Andras Demeter a umilit-o pe cea care este laureata Marelui Premiu pentru Teatru al Academiei Franceze: “Eu vă las să vorbiți, dar nu vă face bine. Arată că sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile!”.

În înregistrarea audio ministrul Culturii țipă și la arheologul Decebal Vleja, reprezentantul muzeografilor în federația sindicală CulturMedia: “Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!”, i-a spus acestuia în fața a 80 de participanți la dezbaterea care a avut loc la Ministerul Culturii fizic, precum și în online.

Transcrierea dialogurilor și contextul explicat pe larg, mai jos.

***

După un prim concurs încheiat fără rezultat, fiindcă niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut notă de trecere la proba interviului, ministrul Andras Demeter a schimbat condițiile de participare la noul concurs de management al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Astfel, vor putea participa doar cei care au condus cel puțin 10 ani o instituție publică de cultură sau cel puțin 5 ani, dacă au și studii universitare de Master în Management Cultural. Cu această nouă prevedere, foarte puțini specialiști se mai pot înscrie la concurs. Câțiva dintre cei care îndeplinesc condițiile sunt, de exemplu, Tompa Gábor, managerul de 30 de ani al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Constantin Chiriac, director de 26 de ani al Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, Ada Lupu Hasvater, directoare de 20 de ani a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Cea din urmă a candidat la ultimele două concursuri la TNB, dar nu a câștigat.

Altfel, artiști din mediul independent, fie din România sau de peste hotare, care au experiență de management în companii artistice private și studii de specialitate, nu se mai pot înscrie. De exemplu, Andrei Grosu, cofondatorul unteatru, Mihaela Mihailov, cofondatoarea Centrului Replika sau Eugen Jebeleanu, cofondatorul companiei franceze Cie des Ogres, nu pot participa. Nici Gianina Cărbunariu, care a condus 7 ani Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț și a inițiat mai multe proiecte europene, nu îndeplinește condițiile fiindcă nu are master de Management Cultural. A fost invitată, în schimb, să predea la un astfel de master la Universitatea Babeș Bolyai.

Doi dintre cadidații la concursul anterior, regizoarea Alexandra Badea, cu experiență de management în mediul independent francez, și regizorul Radu Popescu, cu experiență de management la Teatrul independent Apropo, nu mai au dreptul să participe.

Alexandra Badea a fost una dintre cele mai puternice voci care l-au criticat pe actualul ministru pentru modul în care a gestionat concursurile organizate în ultimele luni, nu doar cel de la TNB, ci și la alte instituții publice de cultură.

Cultura la dubă a dezvăluit situația de la Opera Maghiară din Cluj, unde Andras Demeter l-a încurajat pe fostul său coleg de partid (UDMR), Iuliu Szép, fost colaborator al Securității, să candideze, iar proba interviului său a fost un simulacru.

Într-o dezbatere publică organizată de Ministerul Culturii pe 30 decembrie 2025, Alexandra Badea a susținut că, în lipsa unui barem de corectare, crede că nu proiectul său a fost respins, ci persoana sa. Asta în ciuda faptului că, teoretic, autorii proiectelor ar trebui să fie anonimi. După cum Cultura la dubă a arătat, ca urmare a unor discuții cu mai mulți membri ai comisiei, aceștia au știut de la bun început cine și ce proiect a scris.

În materialul audio de mai jos puteți asculta momentul în care ministrul Culturii neagă că ar vrea să îi excludă pe cei din mediul independent și îi spune Alexandrei Badea că nu este bine pregătită și că nu cunoaște legea.

Dialog între ministrul Andras Demeter și regizoarea Alexandra Badea:

„Andras Demeter: Poți vorbi, doar că care-i scopul?

Alexandra Badea: Scopul este să vă întreb… am o serie de întrebări. Mă lăsați să termin și o să vedeți unde vreau să ajung.

Andras Demeter: Hai, întrebați-mă!

Alexandra Badea: Este o lipsă de încredere în minister în acest moment și în aceste concursuri. Și nu este numai lipsa mea de încredere. Ați văzut, probabil, declarația într-un interviu a lui Cristian Mungiu. Nu mai credem în corectitudinea acestor concursuri. Și mă întreb cum…

Andras Demeter: E dreptul dumneavoastră. Eu cred!

Alexandra Badea: Dumneavoastră credeți, dar s-ar putea să fie singurul. Pentru că la acest concurs nu s-au prezentat decât patru candidati.

Andras Demeter: Nici asta nu scrie, nu am nicio prevedere care să zică cu câți trebuie să fiu alături, care să creadă. Eu cred!

Alexandra Badea: Dar aveți probabil datoria, eu așa cred, că un ministru al Culturii are datoria de a credibiliza instituția pe care o conduce și a credibiliza procesul de recrutare a unui manager. Dar, în fine, trecem peste acest punct de vedere.

În altă ordine de idei, vorbeați despre ce se dorește de la un manager al Teatrului Național. Eu am rămas după acest concurs, iar asta se poate confirma și de ceilalți candidați, cu senzația că nu au fost respinse proiectele noastre pentru că s-au notat după niște grile pe care nu le-am înțeles. Nu avem acces la aceste grile și la aceste notații și asta mi se pare un pic suspect, dar, în fine, este dreptul dumneavoastră să nu ni le dați, am înțeles.

Eu am rămas cu impresia că am fost respinsă eu ca persoană, pentru că sunt o femeie de 45 de ani care lucrează în străinătate, care probabil are un discurs politic foarte asumat în zona publică și în ceea ce fac. Asta este impresia cu care plec de la acest concurs.

Andras Demeter: Să fii sănătoasă!

Alexandra Badea: A, vă mulțumesc! Este un răspuns foarte bun!

Andras Demeter: E dreptul dumneavoastră! Doamna Badea, discutăm despre impresii? Suntem oameni maturi, 45 de ani, 56 de ani, nu discutăm impresii. Nici ca regizor – actor, nu discutăm impresii.

Alexandra Badea: Dar nu sunt doar impresiile mele…

Andras Demeter: Nu le discutăm. Nu ăsta e subiectul. Impresiile se discută, nu știu, în relația cu Dumne…credința, habar n-am. Nu aici.

Dacă vom lucra împreună și pe o altă relație, regizor – actor, îmi veniți cu impresii, nu cred că va ieși un rezultat bun. Nu despre impresii este vorba aici. Dar, repet, impresiile sunt ale dumneavoastră, vă aparțin, le respect și așa mai departe.

Alexandra Badea: Din păcate nu sunt numai impresiile mele și asta cred că ar fi un răspuns pentru lipsa de candidaturi. Dar asta, într-adevăr, face parte din atribuțiile dumneavoastră. Nu mai insist.

Ați anunțat că vreți să schimbați criteriile, chiar la începutul acestei conferințe, pentru ca noi, cei care suntem din exteriorul teatrului instituționalizat, să nu ne mai putem prezenta la următorul concurs.

Andras Demeter: Am zis asta?

Alexandra Badea: Ați spus că s-ar putea.

Andras Demeter: Eu n-am zis asta. Am pus niște întrebări.

Alexandra Badea: Că vă gândiți, poate, să schimbați regulamentul, că poate ar fi interesant să…

Andras Demeter: Condițiile de participare, nu regulamentul. Nu pot să schimb regulamentul.

Alexandra Badea: Condițiile de participare țin de regulament.

Andras Demeter: Iertați-mă, am impresia că… Eu vă las să vorbiți, dar nu vă face bine. Arată că sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile! Eu, în locul dumneavoastră, nu aș insista, dar treaba voastră.

Alexandra Badea: Nu o să mai insist. Nu o să mai insist.

Andras Demeter: Nu, dar chiar vă rog, să nu spuneți că nu vă las să vorbiți. Nu vă avantajează ce spuneți.

Alexandra Badea: Nu sunteți deschis unui dialog…

Andras Demeter: Nu ați citit regulamentul, nu cunoașteți legea, dar o comentați!”

Într-o postare recentă, Istvan Teglas, actor al Teatrului Național din București, spune că a asistat la astfel de ieșiri verbale agresive și pe vremea când Andras Demeter era director al Teatrului Maghiar din Timișoara.

“Îl cunosc pe Andras Demeter destul de bine, mi-a fost manager la Teatrul Maghiar din Timișoara (acum peste 20 de ani) și, deși inițial m-am bucurat că m-a invitat să mă angajez după facultate, nu țin minte altceva din singura stagiune petrecută acolo (după care mi-am dat demisia) că țipa și înjura pe toată lumea, dacă lucrurile nu se întâmplau cum voia el sau dacă aveai altă părere decât a lui. Mi-a adus aminte recent la întâlnirea în legătură cu concursul de la TNB, când a țipat la colega mea Alexandra Badea, din funcție de ministru și mi s-a părut ireal.

E actor la bază, unul mediocru, care vrea să dovedească cu orice preț că nu este așa, dar nu are unde și cui pentru că nu interesează pe nimeni.” – a scris Istvan Teglas.

Actorul Mihai Călin consideră că actualul ministru nu mai are legitimitate și îi cere public demisia. Ministrul i-a răspus acestuia într-un comentariu pe facebook, în timp ce se află la Târgul de Carte de la Cairo. “E foarte bine ce se întâmplă. Tot circul, toate umorile deversate în social media, toate petițiile si protestele și grevele, toată revolta (legitimă sau doar isterică) – e super ok că au loc. Acum 36 de ani nu se putea întâmpla nimic din toate astea. (…) Când eram noi mici… te lega, direct.” – a reacționat ministrul Culturii.

La dezbaterea din 30 decembrie, reprezentantul muzeografilor, arheologul Decebal Vleja, vicepreședinte al federației sindicale CulturMedia, a fost de asemenea umilit de ministrul Andras Demeter.

Muzeograful a încercat să vorbească despre diferențele dintre organizarea concursului TNB și concursurile pentru muzee, invocând o discriminare și lipsă de transparență a Ministerului Culturii. Acesta a fost întrerupt cu țipete de mai multe ori, iar ministrul Culturii i-a spus că nu are capacitatea de a înțelege.

Decebal Vleja vorbea, la fel ca Alexandra Badea, despre lipsa unui barem de corectare, astfel încât candidații să știe unde și de ce au fost depunctați.

Dialog între muzeograful Decebal Vleja și ministrul Andras Demeter:

“Decebal Vleja: De ce oare nu se fac publice aceste criterii, să vedem totuși cum se notează?

Andras Demeter: Stimate coleg, vreți să vă ascult? Adică vă auzim, dar ne furați timpul!

Sindicatele sunt binevenite. Nu e un dialog social aici. Reprezentantul pe dialog social al Ministerului Culturii este doamna secretar de stat Diana Baciuna, care are sarcină de la mine să vă abordeze toate subiectele în cadrul acelor comisii.

Decebal Vleja: Domnule ministru…

Andras Demeter: Grilele sunt aceleași, grilele sunt aceleași și în cadrul muzeului.

Decebal Vleja: Vă rog frumos să mă lăsați să vorbesc.

Andras Demeter: Eu vă las să vorbiți, dar dacă continuați să vorbiți, eu atunci plec. Eu am provocat această discuție pe un subiect și pe un proiect de lege.

Decebal Vleja: De ce nu faceți ce-ați făcut la Național? Să știm ce s-a întâmplat.

Andras Demeter: V-am răspuns. V-am răspuns între patru ochi la mine în birou. Deci nu vă înțeleg acest joc de 3 lei. V-am răspuns civilizat! Vă spun și acum. Vă spun și acum, în momentul în care am putut să dau publice, le-am dat publice. (…) Vă aştept pe 15 martie, că aţi declarat grevă. 15 ianuarie. Dar haideți, nu ne mai furaţi timpul. Eu vă aștept cu greva aici, în fața ministerului. Haideți!

Decebal Vleja: Dacă nu mă lăsați să vorbesc, asta este, nu mai vorbesc. Dar consider că ar fi fost de interes public…

Andras Demeter: Vă rog să se consemneze că domnul coleg nu are nimic de spus concret, doar vrea să se facă auzit.”

Un alt participant la dezbatere a intervenit și a încercat să clarifice că Decebal Vleja se referă la un barem de corectare atunci când vorbește despre criterii de departajare. Ministrul și-a continuat, totuși, atacul la adresa reprezentantului sindicatelor.

“Decebal Vleja: De ce ar fi un subiect secret…

Andras Demeter: Care e subiectul secret?

Decebal Vleja: Criteriile de departajare.

Andras Demeter: Grila este aceeași! Este aceeași din lege! Doamne, Dumnezeule! Ai avut măcar curiozitatea să citești anunțul public?

Decebal Vleja: Bineînțeles.

Andras Demeter: Păi și atunci de ce întrebi criteriile? Că sunt pe site! Dacă dai acum un click poți să le vezi. Ah, nu le înțelegi! Păi grila de evaluare e criteriile alea băgate într-un Excel. Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!

Decebal Vleja: Domnule ministru, nu vă permit să mă jigniți…

Andras Demeter: Păi dumneata ai dreptul să îmi jignești mie inteligența, cât și transparența? Dumneata ai dreptul cumva?

Decebal Vleja: Dar nu-mi spuneți mie că nu înțeleg…

Andras Demeter: Păi ori una, ori alta! Ori nu ai acordat timp suficient să studiezi problema, ori asta e limita capacității de înțelegere. (…)”

Deși la dezbaterea respectivă au fost prezenți aproximativ 15 oameni într-o sală de la Ministerul Culturii și alți aproximativ 70 de artiști online, nimeni nu a intervenit pentru a amenda comportamentul ministrului.

Muzeografii protestează zilnic în fața Ministerului Culturii

Așa cum au fost invitați, ironic, de ministrul Culturii, muzeografii au început protestele pe 15 ianuarie. Aceștia merg zilnic, după programul de lucru, începând cu ora 16.00, în fața Ministerului Culturii și cer demiterea ministrului Andras Demeter.

De Ziua Culturii, Cultura la dubă a arătat condițiile revoltătoare în care lucrează, într-un subsol, restauratorii Muzeului Național de Istorie a României.

Întrebat de aceste binecunoscute probleme, în interviul realizat de Cultura la dubă în luna octombrie, ministrul Andras Demeter a declarat:

“Sunteți conștient de problemele cu care se confruntă cu oamenii care lucrează în muzee, în laboratoare?

Da, sunt absolut conștient.

Și pentru aceștia, care au niște salarii infime și condiții de lucru nesănătoase în multe cazuri, care este soluția?

Cu toții lucrăm expuși. Și actorii lucrăm expuși și muzicienii și dumneavoastră, în presă, lucrați expuși la tot felul de condiții și nu goana după sporuri ar trebui să fie soluția.

Da, sunt conștient de aceste probleme, dar nu am baghetă magică. Nu pot să le rezolv de pe azi pe mâine. Aceste probleme nu sunt de ieri, țin de 35 de ani.

Nu așteptați niciodată de la mine să rezolv de pe azi pe mâine, că nu pot. Indiferent în ce relație aș fi cu premierul, cu președintele țării sau cu Donald Trump. Nu, nu ești mafalda, nu vei putea face minuni.

În opinia mea, acest sistem în 35 de ani și-a dovedit totala inadecvare la nevoi. Acum vorbind despre muzee, dar după aceea, dacă ne focusăm un pic pe bibliotecari, o să vedem că situația e pe alocuri mult mai gravă decât la muzeografi sau la restauratori. Deci cum focusezi pe fiecare, îți dai seama că arată cumva ca infrastructura de țevi din București.

Și de ce am ajuns în situația asta, domnule ministru?

Este foarte simplu, pentru că în toți acești ani România avea alte priorități. Nu cultura, evident. Și este firesc. Nu aveam infrastructură rutieră, nu aveam infrastructură spitalicească. În continuare avem nu știu câte școli cu toalete în curte. Deși problemele în 35 de ani s-au mai rezolvat. Mai avem, totuși, niște drumuri față de cum erau în tinerețile mele. Avem, totuși, niște spitale.”, a spus Andras Demeter pentru Cultura la dubă.

Desființarea Institutului Național al Patrimoniului și desființarea timbrelor culturale

Ministerul Culturii a confirmat în luna noiembrie, pentru Cultura la dubă, intenția de a desființa Institutul Național al Patrimoniului și de a-l transforma într-un departament al ministerului. Inițiativa ministerului a fost contestată într-o petiție publică, inițiată de Pro Patrimonio, semnată până azi de peste 20.000 de oameni.

Mai mulți arhitecți importanți au susținut că desființarea INP pune în pericol patrimoniul însuși și independența specialiștilor față de factorul politic.

“Transformarea Institutului Național al Patrimoniului într-o direcție din minister ar amputa independența deciziei profesionale, care este esențială.” – arhitectul Ștefan Bâlici, fost director al INP și actual președinte al Ordinului Arhitecților din România.

“Este evident că vom lua drumul Ungariei în ceea ce priveşte capturarea şi ideologizarea discursului identitar prin anihilarea custozilor instituționali de drept ai patrimoniului. Vă reamintesc că în țara vecină Institutul Național al Patrimoniului a fost anihilat, iar muzeele comasate până la pierderea identității lor.” – arhitectul Eugen Vaida, coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente.

În ultimele zile, Ordinul Arhitecților din România a criticat dur și intenția guvernului de a desființa timbrele culturale, implicit Timbrul Arhitecturii, care susținea până acum mii de inițiative culturale civice.

Potrivit OAR „toate timbrele culturale și Timbrul arhitecturii sunt amenințate cu desființarea sau cu absorbția într-un sistem care îi anulează eficiența și rolul conferit de lege. Drept consecințe directe: vor fi afectați mii de operatori culturali relevanți pentru domeniul nostru – al arhitecturii – și nu numai.

Vor fi curmate, numai în cazul Timbrului arhitecturii, sute de proiecte culturale care contribuie la dezvoltarea culturii arhitecturale și educației pentru mediu construit. Iar de acestea depinde, în cele din urmă, chiar calitatea mediului nostru de viață și sănătatea societății.”

Președintele OAR, Ștefan Bâlici, s-a întâlnit ieri cu șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, pentru a discuta pe această tem[.

Protestul muzicienilor privind drepturile de autor

Și artiștii din domeniul muzical sunt nemulțumiți de actualul ministru și spun că o nouă ordonanță privind gestionarea drepturilor de autor este în defavoarea lor. Ordonanță nu a fost încă aprobată, iar azi a avut loc o dezbatere pe această temă.

Mai mulți artiști cunoscuți, printre care Tudor Chirilă, Iris, Holograf, Bere Gratis, Loredana Groza, Irina Rimes, Adrian Despot, Dan Bittman sau Damian Drăghici, au semnat la finalul anului trecut o scrisoare de protest  față de o ordonanță de urgență care ar urma să modifice Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Potrivit semnatarilor, “se dorește schimbarea modului de colectare a drepturilor titularilor din ambiental (n.r. muzica difuzată la restaurante, magazine, mall-uri, etc) – prin eliminarea gestiunii colective extinse – de asemenea manieră încât aceștia să nu mai beneficieze integral de drepturile care li se cuvin.“

Ministerul Culturii, inițiatorul OUG-ului, susține că este vorba despre aplicarea unei directive europene care solicită ca titularii să își poată gestiona drepturile în mod individual. “Libertatea de decizie a titularilor în acest sens este deja prevăzută în Legea nr. 8/1996.”, spun protestatarii.

Politizarea instituțiilor de cultură prin noul proiect de lege

O nouă lege a managementului cultural a fost pusă în dezbatere publică la sfârșitul anului trecut. Proiectul cuprinde articol cu totul nou, care ar permite ordonatorilor de credite, fie ministerul Culturii, fie primării, să cheme la concurs un candidat unic, “pe bază de invitație”. Procesul va purta numele de “selecție managerială”.

Mai exact, managerii instituțiilor de cultură ar putea fi direct numiți de către politicieni, fără organizarea unui concurs deschis.

De Ziua Culturii, Cultura la dubă a realizat un manifest al artiștilor despre starea culturii. Mulți dintre aceștia au cerut depolitizarea instituțiilor publice și au criticat subfinanțarea cronică a culturii.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post AUDIO Momentul în care ministrul Culturii umilește doi oameni de cultură: “Sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile!”, “Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!”. O petiție cere demiterea ministrului Andras Demeter appeared first on Cultura la dubă.

Instituțiile publice de cultură organizează evenimente dedicate Zilei Culturii, muzeele au intrarea liberă, politicenii țin discursuri la gale și evenimente exclusiviste.

În realitate, cultura rămâne cel mai slab finanțat domeniu din țara noastră. În 2025, a primit 0.07% din PIB, cel mai mic buget alocat unui minister.

Azi, Cultura la dubă publică un manifest apropiat de realitatea oamenilor care creează artă în România sau peste hotare, la cel mai înalt nivel, într-un context plin de obstacole, intruziuni politice sau nepăsare, prin propriile sacrificii și printr-o imensă iubire pentru frumos și adevăr.

16 oameni de cultură români răspund la întrebările “Ce mai înseamnă azi cultura?” și Ce ar trebui să sărbătorim de Ziua Culturii?”.

Un material realizat de Cultura la dubă și produs de Paradigma Film.

Cu participarea: Alex Bogdan, actor; Alex Călin, actor; Chris Simion, regizoare, fondatoarea Teatrului Grivița 53; Nicoleta Lefter, actriță; Dan Perjovschi, artist vizual; Alexandra Badea, dramaturgă și regizoare; Miruna Vlada, scriitoare; Iulian Postelnicu, actor; Ada Solomon, producătoare de film; Andrei Șerban, regizor de teatru și operă; Radu Vancu, scriitor; Francesca Velicu, balerină; Alexandra Dariescu, pianistă; Cătălina Mihai, actriță; Mădălina Voicu, restauratoare; Cornel Ilie, manager interimar MNIR

La rectificarea bugetară, cultura a primit mai puțini bani decât partidele politice.

În 1990, în România funcționau 400 de cinematografe. În 2026, doar 19 dintre ele mai sunt deschise. În tot acest timp, România a fost descoperită de occident prin cinema. Cineaștii români au obținut Palme d’Or la Cannes, trei Urși de Aur la Berlin, două nominalizări la Premiile Oscar și numeroase alte premii importante. Boardul Academiei Europene de Film este condus de o româncă – Ada Solomon.

Muzeul Național de Istorie a României este cea mai bogată instituție din țara noastră, după Banca Națională. Valoarea a doar 60% dintre obiectele evaluate se ridică la peste 1 miliard 300.000 de lei. Patrimoniul MNIR cuprinde piese arheologice cu o vechime de peste 20.000 de ani, bijuterii antice sau bijuterii cu diamante și pietre prețioase, purtate de reginele României, decorații, haine, tablouri, fotografii de arhivă, cadourile primite de familia Ceaușescu de la conducători din întreaga lume, cărți rare, hărți sau documente istorice care atestă întemeierea României.

Toate acestea ar putea dispărea pentru totdeauna dacă un mare cutremur va lovi Bucureștiul. MNIR este găzduit de Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei, o clădire șubredă, cu o vechime de 120 de ani. Monumentul istoric a intrat în 2002 într-un proces de restaurare, care s-a dovedit a fi începutul agoniei în care patrimoniul nostru se zbate de 23 de ani.

De atunci, MNIR este deschis publicului doar în proporție de 20%. Cea mai mare parte a patrimoniului zace în lăzi, cutii sau alte ambalaje, în camere sigilate, departe de ochii copiilor și ai tinerilor care ar putea să le vadă și să înțeleagă ceva din istoria noastră.

***

Reporter: Alexandra Tănăsescu

Imagine: Cristian Tamaș

Montaj: Sorin Tănase

#CulturaLaDuba#scoatemculturadinduba#romania#ZiuaCulturii#manifest#artisti#arta#mesaje#cultura#teatru#film#cinema#carte#muzica#dans#artevizuale#arhitectura#istorie#muzee#MNIR#cinematografe

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post VIDEO Ce mai înseamnă azi cultura și ce ar trebui să sărbătorim de Ziua Culturii? Răspund artiștii români appeared first on Cultura la dubă.

Apoi, izolarea înseamnă pentru mulți dintre actori o formă de viață de neimaginat înainte, când cea mai mare parte din timpul lor era dedicată teatrului sau filmărilor. Acum, ei își dedică timpul propriei persoane ori celor cu care își petrec izolarea, nu meseriei.

Nicoleta Lefter, actriță a Teatrului Odeon și colaboratoare a unor trupe independente, își organizează ziua în funcție de nevoile fetiței sale, Alina, la fel cum o fac și Ana Covalciuc, actriță a Teatrului Bulandra și Alex Călin, actor al Teatrului Excelsior, cu fiica lor, Mara.

Constantin Dogioiu, actor al Teatrului Bulandra își petrece izolarea într-un apartament din centrul Bucureștiului, printre cărți, vin, Netflix, țigări și muzică, iar Istvan Teglas, actor al Teatrului Național București, a pus în practică rețetele de tarte cu fructe, primite de la mama sa, citește și scrie un jurnal al vieții în izolare.

Ada Galeș, actriță a Teatrului Național București, a devenit în vară consilier de dezvoltare personală, iar acum are pentru prima dată timp să se dedice lucrului cu oamenii. În plus, donează banii câștigați actorilor indendenți.

Cum vi s-a schimbat viața după intrarea în izolare?

Nicoleta Lefter: Păi e destul de simplu de răspuns la întrebarea asta. (râde) Nu mai ies din casă decât pentru cumpărături, ceea ce până acum nu mi s-a mai întâmplat, poate doar când a avut fetița mea varicela și a trebuit să stau cu ea în casă. Și faptul că nu am mai avut spectacole de o lună…joc prin bucătărie . (râde)

Constantin Dogioiu: Pe de o parte, legat de cum mă simt, această izolare nu a produs vreo schimbare. Cel puțin nimic ce aș putea identifica.

Pe de altă parte, felul meu de a trăi s-a schimbat. Din câteva puncte de vedere, toate subordonate unui singur fapt, și anume că e prima dată când statul îmi ordonă să nu ies din casă oricând doresc, din orice motiv doresc.

Revenind la cum mă simt, constat că mă raportez la această acțiune a statului nu ca la o formă de opresiune asupra libertății mele, ci ca la o oportunitate de descoperire pentru mine și, sper eu, întreaga omenire.

Simt nevoia să fiu mai concret, așa că voi face asta: îmi e foarte bine să petrec și mai mult timp cu mine. Îmi e foarte bine să discut cu oameni teme de interes comun pe care le consider a fi importante, nu menite doar să ne delecteze. În același timp, râd mai mult ca înainte. Și descopăr multe lucruri, fără să îmi propun să fac asta.

Mă simt senin, relaxat, curios, ludic. În cea mai mare parte a timpului.

Istvan Teglas: Mi-a dispărut stresul de pe urma ieșirilor în lume, de a face față la oameni și situații, care de cele mai multe ori îmi consumau energia și bunul simț degeaba.

Cu toate că îmi fac griji pentru ce se întâmplă cu noi în perioada asta, în mare parte încerc să stau liniștit. Îmi e frică, dar am și-o parte fatalistă care se activează în situații limită.

Ana Covalciuc: Mi s-a anulat tot ce aveam în lucru: spectacole, filmări, ateliere. În acest moment, pe termen nedeterminat. Dar sincer, nici când se vor relua, nu știu cum vor arăta, cum se va schimba munca mea.

Îmi e tot mai clar că nimic nu va mai fi la fel. În plus, am renunțat la căutat bonă sau grădiniță pentru Mara, fetița noastră de 1 an și 8 luni, la orice formă de ajutor exterior, la vizitele la părinți și bunici.

Alex Călin: Înainte de toată această criză repetam la două spectacole, avusesem o premieră la teatru, urma alta, aveam o deplasare la un workshop în Polonia, doream să încep antrenamentele pentru un maraton.

Deci aș fi fost destul de mult timp plecat de acasă, lucru care pe de o parte nu mă bucura prea tare. Așa că îmi prinde foarte bine faptul că pot să stau cu Ana și cu Mara și să recuperez timpul în care mi-aș fi dorit să fiu lângă ele în ultimele luni.

Cu toate astea, însă, fiind o persoană destul de activă, în perioada asta mă apasă imposibilitatea de ieși din casă, de a nu putea să socializez, să pedalez, să alerg, să repet, să stau pur și simplu pe o bancă în parc și să citesc. Și parcă totul în jur s-a schimbat într-un fel incredibil.

Ada Galeș: Dacă în lunile de dinainte de izolare veneam acasă doar după 12 ore de repetiții și spectacole (în cele mai ocupate zile), acum sunt acasă toată ziua.

Suntem mai mult decât meseria pe care o avem. Mai mult decât alergătura continuuă după bani.

Îmi place enorm meseria pe care o am și, cu toate astea, mi-am dat seama cât de ușor îmi e să mă confund cu ceea ce fac. Pentru că m-am trezit fără cele 8-10-12 ore în care munceam, fără să mai am creierul ocupat cu ruminarea textelor pe care le aveam de repetat și de jucat și să încep să mă concentrez mai mult pe cine sunt, nu pe ce fac și asta îmi schimbă perspectiva, cu toate că ajunge să se manifeste în acțiuni.

Asta înseamnă că pot să observ mai bine lucrurile care îmi fac plăcere și lucrurile care sunt cu adevărat importante din rutina mea zilnică.

Mi-e foarte drag că m-am apucat de consiliere. În vară mi-am luat acreditarea de consilier în dezvoltare personală, dar nu am avut timp să mă și văd sau aud cu foarte mulți oameni. Mă bucur că pot ajunge la ei acum.

Și încerc un alt sistem economic. Nu am niciun preț setat pentru o ședință. El se stabilește în funcție de posibilitățile clientului și de cât crede el că valorează ședința. Asta înseamnă că voi putea ajunge la oameni indiferent de posibilitățile lor și că unii vor putea face cadou plătind mai mult ședința, celor care nu își permit. Iar dacă voi lucra doar pro bono, înseammă că așa a fost să fie.

Aș vrea să adaug că în perioada asta fondurile se duc în parte către cauza actorindependent.ro și pentru a suține firma mamei mele.

Cum arată o zi obișnuită din viața voastră acasă, în această perioadă? 

“Am câstigat faptul că sunt foarte atentă să nu cumpăr mai mult decât consum, refuz să mai arunc mâncare.”

Nicoleta Lefter, actriță

Nicoleta Lefter: Toate zilele mele sunt obișnuite de când am aflat că e pandemie.

Mă trezesc destul de târziu, cam pe la 09.30 sau 10.00, beau o cafea, pregatesc laptele cu fulgi pentru aia mică, uneori eu, alteori face asta prietenul meu. După ce mi-am băut cafeaua, îmi încep rolul de învățătoare cu fiică-mea, adică facem din fișe sau caiete cu activități pentru clasa pregătitoare.

La matematică adunăm 14 cu 5, de exemplu, și la română scriem litere și cuvinte sau propoziții, am ajuns la litera H mic, apoi pauză 10 minute și începem cu engleză – are cursuri online (aici iau eu o pauză, de fug la bucătărie să aleg meniul pentru prânz), iar la franceză punem cântecele de pe net și ne lălăim împreună.

Vine masa de prânz, eu între lecțiile astea am jucat și rolul de bucătar șef, fac ciorbe pe care le acresc cu zeamă de varză și tai verdețuri, toc morcovi și țeline.

Apoi, după masă, care de obicei durează cam o oră, pentru că se discută mult la masă, ne retragem fiecare în câte o cămăruță și citim. Eu citesc câteva capitole bune, Alina două propoziții și alea eventual susținute de mine (râde).

După ore, clar, ne băgăm la un film și aici paleta e largă. Se merge adesea pe filme de artă, rar se fac compromisuri. Ultimul văzut e “Ocolul lumii în 80 de zile”.

Pe la ora 17.00 ne apucăm de gimnastică la sol, iarăși am rol principal. Urmează o pauză de voie, adică fiecare face ce vrea, atunci eu fug la bucătărie să trag o țigară și o gură dintr-o cafeluță răcită demult.

După care Alina are ora de pian, în care eu stau și îi zic ce i-a scris doamna Olga pe caiet și ce trebuie ea să exerseze (eu habar nu am să cânt la pian, doar cunosc notele ).

Am uitat să zic asta, cândva în timpul zilei noi mai înregistrăm și povești pentru Editura Polirom Junior și eu câteodată mai am și două repetitii pe Skype la niște proiecte pe care le vom relua după ce ieșim din asta….daca vom mai ieși.

Se face ora 21.30, au loc lălăielile de rigoare, pe diferite melodii ascultate în timpul zilei la duș, Alina merge la culcare după cină, bem ceai, vine timpul pentru povestea de dinainte de culcare și când se face liniște mai apuc șă citesc și eu ceva din cartea începută ieri ”Doamna cu buchetul de flori “de Mo Yan sau mă uit la True Detective, seria asta nouă.

Ce să zic, nu apuc să fac câte îmi propun. Să mă uit la muzee online, să văd spectacole de teatru online, să ne jucăm mai mult, să scriu…trece ziua foarte repede, extrem de repede. Nici nu știu când m-am trezit și iar e noapte. Dacă mai vorbesc și la telefon sau pe net (mă oftic că îmi mănâncă din timp treaba asta) s-a dus ziua.

Constantin Dogioiu: O zi obișnuită arată cam cum vrea ea, ziua, nu eu.

Nu îmi fac alte planuri, în afară de igiena personală și, în momentele de grație, de cea a casei. Când spun casă, mă refer la un apartament de 48mp.

În această libertate experimentală descopăr, totuși, niște constante: muzică, filme artistice, cărți, interviuri, documentare, gif-uri, filmulețe care își propun să fie comice, somn după-amiaza, vin, vizualizat diverse plaje, vizualizat diverși oameni (plajele, ca și oamenii, sunt vizualizate doar în imaginile mentale, nu contravin legii actuale), vorbit cu oameni la telefon/pe net, Lucky Strike, apă plată, mâncare.

Istvan Teglas: Încerc să fac totul după un program. Zilele trec foarte repede și nu sunt genul de om căruia îi place să nu facă nimic.

Chiar dacă, în sfârșit, am timp să mă odihnesc, să-mi termin cărțile de citit, să încep altele și să mă uit la film, îmi place ca toate astea să le fac organizat.

Țin să mă trezesc devreme. Aici intervine și faptul că am animale care au nevoi, deci mai întâi pe astea le rezolv.

După care stau la cafea, dar trag de mine să termin cât mai repede pentru că mereu e ceva de făcut. Acum de exemplu scriu aici, dar am acceptat propunerea de-a ține un fel de jurnal în perioada asta.

Au venit cu ideea cei de la o platformă culturală, și m-am bucurat pentru că îmi organizează perfect ziua. Chiar aveam de gând să fac ceva asemănător, e ideal pentru a menține un echilibru psihic, și-o igienizare zilnică a minții. În perioada asta îmi ocupă o mare parte a zilei, pentru că sunt la început și sunt entuziast.

Seara îmi place să mă uit la film sau să dau telefoane lungi.

“Bucuria n-are nicio valoare dacă nu e împărtășită cu cineva.”

Istvan Teglas, actor

Ana Covalciuc: Am încercat să stabilesc noi rutine, care ar fi trebuit să acopere tot felul de nevoi, dar momentan, nu mi-a ieșit.

Singurele lucruri fixe sunt mesele și somnul copilului, în rest totul e o mare improvizație. E un ciclu continuu de făcut curat/dezinfectat, gătit, jucat, uneori dansat sau făcut gimnastică. Mara e la o vârstă minunată, dar extrem de interactivă. De citit apuc doar pe somnul ei, la prânz, la fel ca înainte.

Alex Călin: Încercăm să ne ținem de o rutină zilnică pentru a avea timp și pentru gătit, adormit și jucat cu Mara, făcut ceva împreună, lucrat la proiectele care într-un fel sau altul continuă în perioada asta, dar și pentru a ne redescoperi și explora individualitatea. Deci între 8 dimineața până pe la 12-1 noaptea nu prea avem timp să ne plictisim.

Ada Galeș: Mă trezesc, beau cafea, meditez, fac yoga (dimineața sau seara, înainte de culcare), citesc, gătesc, în unele zile plantez, pictez, mă gândesc la tot felul de noi hobby-uri și pierd vremea.

Sunt mai puțin productivă decât am sperat, dar încerc să am compasiune față de mine. Sunt printre cei care au zis mereu că au nevoie de mai mult timp liber, așa că încerc să înțeleg și să accept că am primit acest timp, cu toate că nu l-am primit în forma pe care probabil o așteptam sau mi-o doream.

Încerc să nu mă oftic sau învinovățesc că n-am găsit cea mai bună soluție sau că nu am vreo idee revoluționară. Cel puțin observ când am astfel de gânduri.

Ce ați avut de pierdut și ce ați câștigat odată cu aceste vremuri?

Nicoleta Lefter: Am pierdut timpul petrecut cu familia, poate nu am stat așa de mult timp conectați unii cu ceilalți.

Am câstigat faptul că sunt foarte atentă să nu cumpăr mai mult decât consum, refuz să mai arunc mâncare. Sunt mai blândă și las mult de la mine în orice situație, adică mi-am luat puțin seama, am adăugat la mine un pic de smerenie.

Constantin Dogioiu: Simt că nu am pierdut nimic. Sau, dacă am pierdut, nu mă simt ca și cum aș fi pierdut.

Nici de câștigat nu pot spune că am câștigat. De câteva luni, nu mai cred în acești doi termeni, ca, de altfel, în mulți alții.

“Mi-e dor de plajă, de vară, de sex, de scenă, de a vedea, mirosi, atinge oameni, lucruri, de cârciumi, de alte cabluri decât cele din casă.”

Constantin Dogioiu, actor

Istvan Teglas: Consider că dacă reușesc să-mi păstrez sănătatea în toată perioada asta, n-am avut nimic de pierdut.

Stagiunea asta am lucrat enorm de mult pentru că lucrurile s-au adunat, dar nici măcar nu mi-am cerut asta. Nu am avut dorințe extraordinare. Le-am luat pe toate cum au venit și am fost mulțumit că oamenii s-au gândit la mine, dându-mi de lucru.

Acum că totul s-a oprit, am început să fiu iarăși în elementul meu. E un câștig, dar nu neapărat în sensul pozitiv. Am de curățat niște sertare în care s-au adunat mizeria și praful din mine și de care mă-ntreb de ani de zile dacă voi avea vreodată timp să le mai deschid.

În general asta cred, că am câștigat timp cu mine.

Ana Covalciuc: Am pierdut multiple ocazii de dezvoltare profesională, mulți bani, interacțiunea cu oamenii, care pentru mine e esențială, contactul direct, imediat, senzația de libertate, autonomia abia (re)câștigată, curajul de a face planuri.

Am câștigat…ocazia de a vedea, în sfârșit, cât cheltuim pe mâncare, ce înseamnă să estimăm realist resurse, ne gândim pentru prima oară la a face un buget, un program comun, e o negociere continuă în cuplu, fără posibilitatea de a externaliza nimic în afară.

Am luat-o ca pe un joc în care s-au schimbat resursele și provocarea e să acoperim totuși (pe cât posibil) aceleași nevoi. Acum chiar va trebui să învăț să cer și să delimitez timp pentru mine, de exemplu.

Plus marea provocare de a face mișcare zilnic și impactul imediat și devastator atunci când nu o fac.

Lecția de a o lua “zi cu zi” devine a naibii de concretă.

Alex Călin: Cu siguranță am câștigat timp valoros de petrecut cu familia și de făcut unele lucruri pe care le tot amânam, dar simt că am pierdut lucruri simple foarte valoroase pentru mine, cum ar fi banala plimbare cu fetele către Grădina Icoanei, pedalatul prin București sau intratul într-o cafenea.

Ada Galeș: Am pierdut bani, dar mi-am dat seama și că mă descurc cu mai puțin și că sunt alții în situații mult mai grave.

Am pierdut repetiții și spectacole, dar mi-am dat seama că nu sunt doar meseria mea și că am timp pentru consiliere și pentru toate hobby-urile pe care le am și pe care pot să le descopăr, pentru cauzele în care cred să le susțin.

Am pierdut îmbrățisări și atingeri cu unii oameni și mi-am dat seama cât de important e contactul fizic.

Am pierdut sentimentul aparent de siguranță și am câștigat bogăția pe care ți-o poate aduce un eveniment care îți perturbă „normalitatea”.

Care e cea mai mare frică a voastră acum?

“Mi-e frică de spital, mai mult decât de virusul în sine. Și cred că știm cu toții de ce.”

Alex Călin, actor

Nicoleta Lefter: Îmi e frică pentru toți cei apropiați mie și de spitalele din România.

Și îmi e frică că aș putea fi de acum încolo doar mama și iubită, parcă mi s-a luat super puterea (știu e o frică de căcat, da o zic).

Constantin Dogioiu: Să rănesc, cu bună știință, oameni. Inclusiv pe mine. Momentan, nu se arată semne pentru ca această frică să fie justificată. Aș spune “slavă Domnului!”, dacă aș mai crede în el.

Istvan Teglas: De data asta nu voi băga de seamă că sunt ipohondru, aleg să răspund că cea mai mare frică a mea este că nu voi putea folosi acest răstimp eficient.

Sunt cam la jumătatea vieții, nu știu ce altceva extraordinar mi se mai poate întâmpla în afară de tot ce-am trăit până la vârsta asta. Dacă nu reușesc să mă conving și să înțeleg acest lucru acum, oricât aș mai avea de trăit, într-un fel sau altul va fi degeaba.

Se spune că omul până la treizeci și șapte de ani a văzut și a cunoscut totul, de-acolo depinde doar de el ce face mai departe.

Ana Covalciuc: Să nu pățească Mara ceva sau să nu rămână fără unul dintre părinți.

Alex Călin: Mi-e frică de spital, mai mult decât de virusul în sine. Și cred că știm cu toții de ce.

Și cred că îmi este și mai frică de perspectiva de a nu-mi putea relua niciodată viața de dinainte.

Ada Galeș: Mă tem că vom uita prea repede criza sau că nu vom înțelege destul din ea.

Eu încerc să înțeleg așa: că sistemul de sănătate are nevoie să fie funcțional și accesibil pentru toată lumea, că avem nevoie de educație și cultură ca de sănătate, că e nevoie de protejarea grupurilor vulnerabile și a minorităților, că oamenii sunt în primul rând oameni și nu resurse de produs bani, că salariul minim universal e necesar, că avem nevoie să formăm comunități și nu să ne separăm.

“Una din revelațiile acestei izolări e că de fapt nevoia de artă e legată de supraviețuire, nu e ceva secundar, minor.”

Ana Covalciuc, actriță

De ce vă este cel mai dor?

Nicoleta Lefter: Îmi e dor de rumoarea publicului din sala de spectacol, de emoțiile mele înaintea unui spectacol. Îmi e dor de mine în felul în care sunt la teatru, cu tot ce conține el.

Constantin Dogioiu: Greu de spus pentru că, de câteva luni, nu mai fac ierarhii, clasamente.

Mi-e dor de plajă, de vară, de sex, de scenă, de a vedea, mirosi, atinge oameni, lucruri, de cârciumi, de alte cabluri decât cele din casă. Cam atât. Dar niciunul nu doare, nu mă apasă, deci nu l-aș numi “dor”.

Istvan Teglas: Poate sună arogant, dar recunosc că nu îmi este dor de nimic.

Bineînțeles, în măsura în care va exista un sfârșit pentru toată perioada asta și finalul nu va fi unul de nesuportat.

Ana Covalciuc: De prieteni. De ieșirile în parc sau pur și simplu de plimbatul pe străzi, intratul firesc în librării, în magazine. De cumpărat narcise primăvara. Lucruri mici, banale, dar care țineau de normalitate.

Alex Călin: Cel mai dor îmi este să îmi îmbrățișez părinții. Apoi îmi este dor de spectacolele și colegii alături de care lucram.

Ada Galeș: Să mă văd cu prietenii foarte apropiați, să iau oamenii în brațe. E foarte important să înțelegem că va fi un impact mare negativ dacă ne vom separa și mai tare sau dacă vom fi reticenți în a ne manifesta afecțiunea fizică. Separea produce boli poate la fel de grave ca această gripă.

Mă mai gândesc cu drag și la spectacole și pânzuri la terase și la dansat într-un spațiu mare.

Dacă ați fi știut că va urma această criză, ce ați fi făcut diferit înainte?

Nicoleta Lefter: Nu știu, poate aș fi făcut voluntariat pentru strângerea de fonduri pentru echipamentele de protecție ale cadrelor medicale din spitale.

Constantin Dogioiu: Nimic.

Istvan Teglas: Orice aș fi vrut să fac diferit, din păcate nu cred că aș fi fost în stare.

Mi-aș fi dorit, totuși, să pun mâna mai des pe telefon și să sun câțiva oameni pe care există posibilitatea să nu-i mai văd niciodată.

Ana Covalciuc: Aș fi zburat cu Alex și Mara undeva frumos, poate chiar in Italia. Am trăit momente extrem de fericite acolo, o ador și sufăr mult acum, odată cu ea.

Alex Călin: Aș fi stat mai puțin pe telefon și mai mult în contact cu oricine din jurul meu.

Ada Galeș: Nu știu. Încerc să mă gândesc în timp ce scriu ce aș face acum dacă aș știi că peste 10 ani vom avea o nouă criză.

Adevărul e că nu știu, nu știu cum se va schimba lumea, tot ce pot să fac e să încerc să fiu cât mai în contact cu mine, cu emoțiile mele și să prioritizez lucrurile din viața mea după adevărata lor valoare.

“Avem nevoie să dezvoltăm reziliență și să știm că putem dezvolta stres post traumatic (PTSD) după perioada asta.”

Ada Galeș, actriță și consilier de dezvoltare personală

Recomandați-ne ceva frumos de făcut în izolare.

Nicoleta Lefter: Vă recomand să citiți, sunt o mulțime de cărți bune care vă așteaptă. Și să vă împacați cu voi înșivă dacă ați fost certați.

Constantin Dogioiu: Frumosul cred că este același pentru toți oamenii, doar forma diferă.

Cred că ar fi interesant ca fiecare să își descopere constant forma, să o abandoneze imediat ce a descoperit-o, să descopere din nou și să investigheze dacă/ce legătură e între formă și conținut. Sigur, e doar o propunere.

Istvan Teglas: Sunt convins că acest lucru înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi.

Pe mine mă bucură, de exemplu, dacă reușesc să fac o tartă perfectă după rețeta lui maică- mea, pe care chiar dacă nu pot s-o împart cu lumea, pot s-o pun pe rețelele de socializare.

Să mă mândresc cu ea, ca strămoșii noștri care scoteau comorile din adâncuri și le ridicau în aer, ca să le vadă toată lumea. Împărtășind astfel toată bucuria cu ceilalți, pentru că bucuria n-are nicio valoare dacă nu e împărtășită cu cineva.

Ana Covalciuc: Sport, yoga, dans, orice formă de încurajat endorfinele să se pună în mișcare, eventual în fața ferestrei deschise.

Suntem extrem de dependenți de chimia corpului nostru și cred că acum trebuie să facem eforturi conștiente și susținute pentru a o face să lucreze în favoarea noastră.

Altfel, am observat că îmi face bine să fixez anumite zile în care mă văd cu prietenii pe video calluri, ajung să le aștept cu entuziasm. Și, ocazional, comandăm mâncare din oraș și ne jucăm de-a cina.

Ultima dată chiar am uitat preț de câteva secunde de ce a lăsat Alex cutiile pe hol și a pregătit totul pe platouri chiar la ușă.

Că avem nevoie de artă ca de aer, bănuiesc că toată lumea a descoperit deja. Fiecare minut în care ne mutăm atenția pe o pagină citită, un film, o melodie sau un tablou nou descoperit, e un minut bine folosit, salvator, eliberator.

Una din revelațiile acestei izolări e că de fapt nevoia de artă e legată de supraviețuire, nu e ceva secundar, minor.

Alex Călin: Dansat și cântat alături de cei cu care ați fost prinși în această interminabilă izolare.

Ada Galeș: Să fiți blânzi cu voi înșivă. E cel mai frumos lucru pe care îl puteți face și să vă observați creierul și gândurile care vă apar.

Cu siguranță cred că lumea se va schimba cumva și că e o perioadă grea. Avem nevoie să dezvoltăm reziliență și să știm că putem dezvolta stres post traumatic (PTSD) după perioada asta sau să ne concentrăm pe post-traumatic-growth. În condițiile de disconfort, creierul are capacitatea de a se dezvolta dacă îl ajutăm puțin.

Sunt alături de voi. Dacă aveți nevoie de mine mă găsiți pe facebook/instagram sau pe mail la adagales@yahoo.com.

The post 6 actori români și viața lor în izolare appeared first on Cultura la dubă.