“Hai la vot! Nu va fi ușor, va fi Nicușor! România, te iubesc!” – a spus acesta.

Sebastian Stan se alătură unui număr impresionant de artiști români care îl susțin pe candidatul pro-european la alegerile prezidențiale din 18 mai. Printre aceștia se numără Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Mircea Cărtărescu, Ana Ularu, Tudor Chirilă, Dan Perjovschi.

Actorul Victor Rebengiuc a anunțat într-un interviu pentru Hotnews că a și donat suma de 25.000 de lei.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post VIDEO Sebastian Stan, mesaj de susținere pentru Nicușor Dan appeared first on Cultura la dubă.

Cenușa primilor morți ai Revoluției Române, uciși la Timișoara și arși la crematoriul din București, la ordinul Elenei Ceaușescu, a fost aruncată într-un canal din Popești Leordeni, iar de 35 de ani încoace, rudele victimelor își plâng morții acolo, fiindcă nu au un mormânt.

Canalul este și o referință la suferința românilor trimiși de regimul Dej să lucreze la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în anii 50, în condiții inumane. Șantierul de la canal era locul în care oponenții regimului, intelectuali sau oameni de rând, erau exterminați.

Într-o altă postare recentă, Mălaimare susține că pandemia COVID a fost un “masacru organizat” și anunță că mulți “vor muri și de aici înainte”.

Iată reacția completă a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului:

“Dincolo de Turul II: despre memorie, democrație și decență publică

Există momente în viața cetății în care cuvintele rostite nu mai pot fi scuzate prin patimă sau neatenție. Ele devin, inevitabil, simptome ale unei boli morale care macină spațiul public: disprețul față de democrație și față de demnitatea celuilalt. Mesajul actorului Mihai Mălaimare, în care face trimitere la „canal” ca pedeapsă pentru opțiunile politice ale unor cetățeni, nu este doar incalificabil — este de-a dreptul toxic.

Să invoci metaforic lagărul și represiunea comunistă în cheia unui triumfalism electoral nu înseamnă doar lipsă de memorie istorică. Înseamnă batjocorirea suferinței reale a celor care au cunoscut „canalul” în sensul cel mai concret, cei care au plătit cu libertatea sau chiar viața pentru că au gândit altfel decât linia oficială.

Domnule Mălaimare, cultura – fie ea teatrală, politică sau civică – presupune responsabilitate. Presupune refuzul limbajului violent, al amenințării voalate și al segregării ideologice. Ați preferat în acest mesaj să aruncați în derizoriu un principiu fundamental al democrației: pluralismul. Și pentru asta, nu e nevoie de un „canal”, ci de un minim gest de reflecție.

Dacă Turul II „vine ca un val”, atunci să fie un val de luciditate, de discernământ, de rezistență la manipulare. Un val care să spele, printre altele, și noroiul lăsat de asemenea ieșiri publice.

În acest context, fac un apel ferm către Consiliul Național al Audiovizualului să își exercite atribuțiile de supraveghere asupra discursului public instigator la ură și divizare, iar către comunitatea artistică din România – un spațiu esențial al memoriei și libertății – să se delimiteze fără echivoc de astfel de poziționări cu vădit caracter totalitar.

Totodată, în calitate de profesor ieșean, adresez un apel către Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași să se poziționeze în raport cu asemenea alegații extremiste și admirative față de represiunea totalitară comunistă, în contextul în care studenți ai Facultății de Teatru din cadrul acestei prestigioase instituții urmează să joace în spectacolul „La margine de Copou”, realizat sub semnătura domnului Mihai Mălaimare, chiar mâine, de Ziua Europei – o zi simbol al libertății, demnității și democrației. Tăcerea nu poate fi un refugiu etic atunci când valorile fundamentale sunt puse în joc.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președinte executiv IICCMER”

Mihai Mălaimare este invitat azi, în calitate de regizor, la Ateneul din Iași, unde va avea loc premiera spectacolului „La margine de Copou”.

Mălaimare este un cunoscut traseit politic. A fost deputat PSD în două mandate. Apoi a intrat în PNL și ulterior în UNPR. De câțiva ani, susține public partidul AUR.

Update: În urma reacțiilor primite la afirmațiile sale, Mihai Mălaimare a șters în urmă cu scurt timp cele două postări în care amenința cu moartea.

Și studenții din Iași au cerut Universității de Arte să se delimiteze de comportamentul actorului și regizorului care colaborează cu instituția:

Actrița Oana Pellea a scris, la rândul său:

“Domnule Mihai Mălaimare, vă “mulțumesc” pentru urare. Și bunicul meu, avocat, a fost trimis la Canal doar pentru că nu a fost de acord cu influența Rusiei în România, cu introducerea comunismului și a fost împotriva “tăticului Stalin”!

Apăr aceleași valori occidentale și am aceeași părere despre influența nefastă a Rusiei asupra României. Dacă va fi să ajung la canal sau în canal…să se facă voia Domnului, părerea nu mi-o schimb.

Mulțumesc de “urare”…vă fac și eu, la rândul meu, o urare:

Vă doresc sănătate și toate cele bune!”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Afirmații grave ale actorului Mihai Mălaimare: “Veți ajunge în canal sau la canal!” appeared first on Cultura la dubă.

Pe măsură ce trec zilele și ne apropiem de următoarele alegeri, cele parlamentare din 1 decembrie și cele prezidențiale din 8 decembrie, din ce în ce mai mulți artiști, persoane publice și influenceri transmit mesaje către urmăritorii lor, în care își exprimă viziunea asupra rezultatelor din turul 1 și asupra a ceea ce urmează.

Într-un interviu pentru EuropaFM, filosoful Andrei Pleșu spune că “În funcție de cum va arăta votul, România va deveni altă țară sau va rămâne ceea ce este. Nu înseamnă că ceea ce este e situația perfectă. Dar să devină o altă țară care să fie în poziția țărilor subjugate de Federația Rusă ar fi dramatic.“

Iată, mai jos, ce au transmis în spațiul public diverși artiști români:

Mircea Cărtărescu, scriitor:

“Elena Lasconi a intrat în cursa prezidențială aproape întâmplător și cu puține șanse. Iar acum s-a trezit cu o povară uriașă pe umeri, sub care ar sucomba și politicienii cei mai experimentați: salvarea României, nici mai mult, nici mai puțin.

N-o va putea face de una singură, ci adunând în jurul ei ABSOLUT toate forțele care mai cred în democrație și-n destinul nostru european. Fiecare partid, fiecare cetățean care mai au capul pe umeri.

E absolut irelevant ce credem despre ea acum. Trebuie s-o votăm în turul al doilea, pentru că alternativa e înspăimântătoare. Îi transmit simpatia mea și-i doresc să reziste presiunii colosale la care e supusă acum.” – sursa: facebook.

Andrei Pleșu, filosof:

“Cum a fost posibil să apară un personaj ca Georgescu în funcția de candidat principal la prezidențiale? Și Securitatea nu știe nici ea nimic. Adică ori ar trebui să ne explice cum a fost posibil să ajungă un om ca ăsta în poziția în care e, fiindcă dacă ea nu știe n-o să știm nici noi. Ori dacă nu ne spune asta înseamnă că a participat la acest proces și asta creează o situație foarte îngrijorătoare pe care ea însăși, adică Securitatea, serviciile de informații ar trebui să o ia în serios, altfel rezultă că suntem manipulați din întuneric, un întuneric de nedescifrat, minut de minut. (…) Aflăm acum că a lucrat și Ministerul de Externe, că a lucrat și în Ministerul Mediului, a fost angajat și în străinătate în diverse poziții. Deci, e un anonim cu servieta plină. (…)

Ideea ca România cu istoria ei, cu cultura ei, cu limba ei, să ajungă să facă parte dintr-o comunitate anti-europeană, anti-occidentală ar fi dramatică și într-un anumit sens greu de recuperat. Mă bucur că am văzut demonstrații de oameni tineri în mai multe locuri din țară. Mă rog, e o veste bună că Ciolacu și-a dat demisia, că Ciucă și-a dat demisia, deci că se anunță niște tendințe de recuperare, de reînnoire. Acum, cu cine și în ce direcție o să vedem. Să sperăm că țara asta, care are un fel de alianță cu nenorocul, să-și recupereze surâsul”. – sursa: EuropaFM

Gabriel Liiceanu, filosof:

“Am ajuns într-un moment în care ar trebui să existe, cu vorba unui gânditor autohton, „un temei comun de înţelegere a primejdiei”, în care „știm cu toții ce facem și de ce facem ceea ce facem”. Și-n care „cel mai lapidar dintre toate discursurile adhortative rostite vreodată, «No, hai!», este suficient”. (…)

Vă mărturisesc că mi-e frică. Mi-e frică, nespus de frică la gândul că aș retrăi ultimii ani ai vieții la fel cum mi-am trăit, în plin coșmar istoric, prima jumătate a existenței mele mature. Mi-e frică să nu redevin o fantoșă trasă de sfori de bunul plac al unui nou dictator, înconjurat de o masă de lingăi și slugi.

Mi se face frică la gândul că la fel vor trăi fiul meu și familia lui, nepoții mei, că țara mea va recula și va cădea iar în prăpastia istoriei. Iată de ce n-am cum să uit că, prin pecetea pe care a pus-o pe întreaga mea viață, aceasta e țara mea și, de aceea, nu vreau să mi-o mai confiște nici rușii, nici comuniștii și nici legionarii de pripas ai istoriei.” – sursa: HotNews

Radu Vancu, scriitor:

“Votul din turul 2 e, de fapt, un referendum pro-UE. Nu atât un vot pentru Elena Lasconi – cât un vot pentru rămânerea noastră în Uniunea Europeană. Ăsta e sensul lui real, așa îl înțeleg & așa cred că trebuie prezentat.

Și, înțeles astfel, sunt sigur că va trece. Dincolo de toate criticile la adresa birocrației europene, România încă este un stat profund pro-UE.” – sursa: facebook

Alexandra Badea, dramaturg, regizoare:

“Sper și cred că dacă vom continua să ne mobilizăm vom reuși să evităm un dezastru politic pe 1 și 8 decembrie. Il vom evita de data asta, dar pericolul va rămâne.

Ce putem face noi artiști, directori de teatre și instituții culturale de acum încolo ? Pentru că 30% din tinerii care votează pentru prima dată l-au votat pe CG. Ce putem face pentru a nu pierde legătura cu acești tineri? Cum putem ajunge la ei? Prin ce proiecte? (…)

Am văzut recent în Franța cum o formațiune de extremă dreapta ieșită pe locul al treilea cu 124 deputați din 577 are puterea de a impune o agendă politică și un guvern chiar dacă nu face parte din el. Votând duminică pentru orice formațiune politică democratică și pro-europeană putem limita prezența extremei dreapta în parlamentul României.” – sursa: facebook

Delia, cântăreață:

“Hai să nu ne mai fie frică să ne spunem părerile, hai să ne spunem părerile, pentru că avem drepturi, chiar dacă unii, mai noi, neagă că avem drepturi, avem drepturi noi, cetățenii, și noi, femeile. Iar feminismul nu e o aberație. Feminismul ne dă voie să avem păreri în spațiul public, să conducem o mașină, ne dă voie să votăm, deci feminismul este bun, nu e o mizerie.

Îmi este frică. M-ați întrebat ce am votat și ce votez. Am votat Elena Lasconi și voi vota Elena Lasconi pentru că de ea nu mi-e frică. Am ajuns să ne raportăm la frică.

Tu nu poți să vrei să te votez și să decizi tu care e rolul meu de femeie, nu poți să îmi pui piciorul pe cap pentru că sunt femeie, nu spui că e prea mult pentru mine să lucrez în funcții pentru că sunt femeie, nu poți să faci asta și să vrei să te votez! Nu e ok să te folosești de religie, chiar dacă dă foarte bine.” (sursa: TikTok)

Deliric, rapper:

“Călin Georgescu. Recunosc că nu îl știam. Probabil am mai auzit fugitiv de el în ultimii ani, dar am trecut peste. Am aflat vineri că este unul dintre candidații la președinție. Am citit pe diagonală despre el pe Wikipedia. Am zis „Ah, ok.” Apoi am deschis un video sau două, aleatoriu. Am zis „Aoleu!” și am închis. După rezultatele de duminică noapte, ca mulți români, am făcut un deep dive în mai multe video-uri cu domnul CG, fascinat de noua lume pe care o descopeream și vis-a-vis de care am fost ignorant. Concluzia mea: mai nimic din ce susține CG nu rezonează cu mine. Majoritatea ideilor mi se par decuplate de la realitate. Implicațiile mi se par de-a dreptul periculoase. Pe scurt: nu l-aș vota niciodată. De la mine un sincer și hotărât: NU!

Iubesc democrația. Nu îmi închipui viața într-un alt sistem decât cel democratic. Faptul că suntem în situația în care putem să dezbatem și să ne alegem oamenii care ne reprezintă e un motiv în plus să o celebrăm.

Susțin libertatea de exprimare. Cred în dezbatere. Cred că putem să conviețuim având opinii diferite și învățând unii de la alții. Respect părerile contradictorii cât timp sunt exprimate cu decență.

Sunt pragmatic. Nu cred în glorificarea trecutului. Nu are efect asupra mea apelul emoțional la figuri istorice proeminente sau la divinitate în cazul unor probleme care au nevoie de soluții concrete.

Cred că cea mai bună versiune la care am ajuns momentan ca societate este acest capitalism democratic, cu care ne luptăm de ceva timp. Sunt conștient că e imperfect. Sunt convins că are nevoie de injecții de umanitate, dar îmi place sa cred că lucrăm la el. Singura direcție este înainte. Regresul către forme autoritare nu mi se pare o soluție viabilă.

Cred în cooperarea internațională. Apartenența la UE și NATO mi se pare benefică. Cred că scenariul în care România se rupe de Europa și devine peste noapte o țară super prosperă, autosuficientă și administrată impecabil este o fantezie nerealistă.

Cred că fiecare e liber să își găsească propria cale spirituală. Îi respect pe cei cu credințe puternice, dar nu sunt de acord cu cei care încearcă să le impună. Eu nu sunt unul dintre ei. Am crescut raportat la ortodoxie, dar nu sunt nici practicant, nici credincios.

Cred în drepturile omului. M-am plimbat prin toată lumea și îmi plac oamenii de toate culorile, de toate religiile. Cred că fiecare e stăpân pe trupul și mintea lui. Cred că femeile pot decide dacă vor să facă avort sau nu. Cred că fiecare om are dreptul să se iubească cu cine vrea. Că ești L, că ești B, că ești G – nu contează pentru mine. Fiecare e liber să facă ce vrea, așa cum și eu sunt.

Cred că există multă corupție în sistemul politic și administrativ. Mirajul că regresul la o formă autoritară și un pumn de fier ar diminua corupția vine, realist vorbind, cu un cost prea mare pentru a putea lua în considerare această variantă.” – sursa: facebook

Marius Manole, actor:

“Mie mi se pare culmea ipocriziei cum unii care-l susțin acum pe domnul Georgescu, antiglobaliști, antieuropeni, și-au trimis copiii la studii în (ce să vezi) EUROPA. Paris, Londra, Olanda. N-au avut zboruri spre Moscova sau…?? România nu era bună? foarte interesant.” sursa: facebook

Mihai Călin, actor:

“Vreți să vedeți un dictator? Iată-l! Ritos, sentențios, neagă orice evidență, mintind cu vehemență. Singura șansă e să ieșim masiv la vot și pe 1 dececembrie și pe 8 decembrie. Elena Lasconi și orice partid în afara extremelor.” – sursa: facebook

Lia Bugnar, actriță, dramaturg, regizoare:

“Cel mai rău e că avem de ales între un nebun-impostor și o doamnă aterizată accidental în situație. Normal că instinctul de conservare te face să te aperi în primul rând de nebun. Trist e că scutul cu care te aperi e doamna aterizată accidental în situație. Da’ altu’ n-ai. Pentru că am fost leneși, pentru că am venit la votare nepregătiți, pentru că nu ne-am rupt din ce facem fiecare ca să ne uitam atent la toți cei care vor să fie în capu’ țării.

Nu știu cum poate cineva să stea linistit zilele-astea. Mă refer la oamenii care înțeleg ce înseamnă apropierea de Putin și care înțeleg ce înseamnă un președinte care îl vede pe Zelea Codreanu un erou. Nu înteleg. Câtă încredere în steaua ta să ai, încât să taci acum?! Eu am trăit în comunism și știu cum e să fii într-o turmă gri, să n-ai voie să vorbești, să n-ai voie să ieși din țară, să n-ai voie să fii diferit. Nu te salvează nicio stea, nicio zodie, nu te salvează nimeni. Vorbiți public, oameni vizibili! Nu vă invizibilizați tocmai acum, că s-ar putea s-o faceți definitiv!” – sursa: facebook

De cealaltă parte, Călin Georgescu este și el susținut de câteva persoane publice, cum ar fi actorii Dorel Vișan, Florin Zamfirescu, Dan Puric sau Dida Drăgan. Despre susținerea lor, Cultura la dubă a scris AICI.

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie, iar turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe 8 decembrie. Cei doi candidați rămași în cursa pentru Cotroceni sunt Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post De la Mircea Cărtărescu la Deliric, din ce în ce mai multe persoane publice își exprimă viziunea asupra alegerilor prezidențiale appeared first on Cultura la dubă.

Pe dexonline.ro românii au căutat cuvinte cheie folosite de jurnaliști, analiști politici, politicieni, care îl descriu pe Georgescu drept un simpatizant al legionarilor, al liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu și al mareșalului Ion Antonescu.

Potrivit dexonline, cel mai căutat cuvânt a fost “legionar”, semn că mulți dintre votanți nu au știut ce înseamnă asta atunci când l-au ales pe Georgescu.

Mișcarea Legionară, Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier și apoi Totul pentru Țară, a fost un partid înființat în România interbelică, la 24 iunie 1927, de Corneliu Zelea Codreanu ca o organizație paramilitară^[ teroristă de orientare naționalist-fascistă, cu un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemit ^{(care promovează ura față de evrei)} anticapitalist și antimasonic, organizată, finanțată și dirijată cu sprijinul organizației naziste SS. În martie 1930 Codreanu a format Garda de Fier, ca ramură politică paramilitară a Legiunii,^[6] iar în 1935, Legiunea își schimba denumirea oficială în partidul Totul pentru Țară. Membrii mișcării purtau uniforme verzi, pentru care au fost denumiți „legionari” sau „cămăși verzi”. – sursa wikipedia.

Legionarii au asasinat doi prim-miniștri în funcție (Ion Gheorghe Duca, 29 decembrie 1933 și Armand Călinescu, 21 septembrie 1939), precum și pe fostul prim-ministru Nicolae Iorga, la 27 noiembrie 1940.

Călin Georgescu a declarat în repetate rânduri că îl admiră pe Corneliu Zelea Codreanu, pe care îl plasează printre “eroii români”, alături de Mareșalul Ion Antonescu, apropiatul lui Hitler care a condus holocaustul din România.

Mai multe despre Călin Georgescu AICI.

La ora publicării articolului, 08.53, numărătoarea voturilor arăta astfel:

Vezi și:

The post Mii de români au căutat pe dexonline.ro ce înseamnă “legionar”, “suveranitate”, “mason”, “diasporă” appeared first on Cultura la dubă.

Este un moment decisiv în care oamenii au puterea să schimbe ceva, iar ca să înțelegem mai bine prezentul, e important să cunoaștem măcar trecutul recent. În decembrie s-au împlinit 35 de ani de la Revoluție, iar România se confruntă în continuare cu corupția, o rată mare de sărăcie, abandon școlar, natalitate scăzută și un număr mare de cetățeni care au emigrat.

În cele ce urmează, vă vom prezenta un scurt istoric al tuturor alegerilor prezidențiale din 1990 până în prezent.

***

Primele alegeri libere de după comunism au avut loc în 1990, pentru a certifica democratic voința poporului manifestată prin evenimentele de la 1989, dar fără o Constituție asumată și votată de Parlament în unanimitate.

Pe 20 mai 1990 s-a desfășurat primul scrutin în noua republică; a fost și singura dată când președintele a fost cunoscut după un singur tur – Ion Iliescu (de la FSN) a obținut 85,07% din voturi (peste 12 milioane) în fața lui Radu Câmpeanu (PNL) cu 10,64% (un milion și jumătate) și Ion Rațiu cu 4,29% (peste șase sute de mii de voturi).

Istoria României democrate începe astfel cu o încălcare flagrantă a Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive. Momentul alegerii lui Iliescu, membru al Comitetului Central al PCR, avea să marcheze decisiv următorii 30 de ani de la Revoluție, care nu au fost așa cum sperau cei care și-au dorit cu adevărat ca România să iasă din comunism.

De notat că până în 2004, alegerile prezidențiale și parlamentare au avut loc în același timp, încercând să mențină o sinergie între instituția prezidențială – parlament – guvern. În 1990 FSN-ul lui Iliescu a luat 67% în Senat și 66% în Camera Deputaților – un total de 354 de parlamentari din 514.

În 1991 a fost votată prin referendum noua Constituție, care îi garanta președintelui un mandat de patru ani, o șansă pentru Ion Iliescu de a avea două mandate, deși la bază a fost și interimar și președinte ales într-o conjunctură delicată pentru politica românească.

Astfel, în 1992 au avut loc alegerile prezidențiale, decise în două tururi – pe 27 septembrie 1992, Ion Iliescu (FDSN), cu 47% și Emil Constantinescu (CDR), cu 31% s-au calificat în turul doi.

În turul doi, pe 11 octombrie, Iliescu l-a învins cu un procentaj de 61,43% – peste 7,3 milioane de voturi pe Constantinescu, care a acumulat doar 38,57% – peste 4,6 milioane de voturi. În Parlament, poziția partidului condus și reprezentat de Iliescu s-a șubrezit după scindarea grupării Petre Roman (FSN), câștigând 166 de poziții în Parlament, urmat de CDR (116) și FSN, care a devenit PD (61).

Pe 3 noiembrie 1996 s-a disputat primul tur al noului scrutin prezidențial, al doilea sub noul format constituțional și Ion Iliescu (PDSR) a câștigat primul tur la o diferență fragilă. Acesta obținut peste 32% din voturi (peste 4 milioane de voturi), puțin peste Emil Constantinescu (CDR), care a primit 28% din voturi (peste 3 milioane și jumătate) și Petre Roman care a reușit un 20% impresionant (cu un milion și jumătate mai puțin decât Constantinescu).

Pe 17 noiembrie 1996, profesorul de geologie al Universității București și-a luat revanșa și a câștigat poziția de președinte, obținând 54,41% din sufragii (cu peste 7 milioane de voturi) în fața lui Iliescu, care a obținut 45,59 (aproape 5,9 milioane de voturi). Alegerea lui Constantinescu a marcat sfârșitul unei epoci complicate – epocă în care timp de treizeci de ani, țara a fost condusă doar de două figuri centrale.

În 2000, s-a înregistrat un curent alarmant deoarece venea după o perioadă de reforme economice încercate de CDR și, evident, o opoziție a PDSR-ului care a reușit să profite această scădere în popularitate a partidelor de dreapta. Același Iliescu a revenit în lupta pentru scaunul de președinte, după ce Constantinescu a anunțat că nu va mai candida. De această dată, rivalul a fost unul mai imprevizibil, în persoana lui Corneliu Vadim Tudor (PRM).

Astfel, pe 26 noiembrie 2000, în primul tur, Ion Iliescu s-a clasat pe primul loc cu 36% (cu 4 milioane de voturi), având un avantaj fragil în fața următorului – CV Tudor cu 28% (cu 3,1 milioane) și apoi Stolojan (de la PNL) care a obținut doar 1,3 milioane de voturi.

Deși Iliescu reprezenta o umbră a vremurilor comuniste pentru o mare parte din populație, perspectiva CV Tudor părea mult mai periculoasă pe termen mediu și lung, fiind o figură extremistă, naționalistă.

În consecință, două săptămâni mai târziu, Iliescu a câștigat în turul doi cu peste 6,69 milioane de voturi – 66,8% în fața lui CV Tudor cu peste 3,3 milioane de voturi – 33,2%.

La fel ca în 1992 și 1996, candidatul prezidențial a fost o locomotivă pentru partid, iar acest lucru s-a evidențiat – PDSR-ul luând 220 de posturi și PRM-ul cu 121 de poziții, urmat de PNL și PD care au avut în total 87 de parlamentari. 

După votarea constituției din 2003 care a fost vitală pentru procesul de integrare în structurile Uniunii Europene, mandatul președintului a fost schimbat ca durată de la patru la cinci ani, fapt care a făcut momentul 2004 unul interesant din multe puncte de vedere.

A fost ultima dată când alegerile parlamentare au avut loc simultan și prima dată când un președinte a fost ales pentru un mandat de cinci ani. Cei doi protagoniști ai acestui moment au fost Adrian Năstase, prim-ministrul României și președintele PSD-ului după alegerea lui Iliescu în 2001 și Traian Băsescu, primarul capitalei din 2000 și reales în vara lui 2004.

Ultimul a devenit candidat al alianței DA (dintre PNL și PD), după retragerea lui Stolojan, lucru care a făcut ca posibila poziție de prim-ministru să fie ocupată de PNL, Băsescu fiind președintele PD între 2000 și 2004.

În primul tur, desfășurat pe 28 noiembrie 2004, Adrian Năstase (PSD+PUR) a obținut aproape 41% (peste 4,2 de milioane de voturi), urmat de Traian Băsescu (Alianța DA) cu aproape 34% (peste 3 milioane și jumătate de voturi) și CV Tudor, care a ajuns la nivelul lui Stolojan din 2000 (puțin peste 10% și puțin peste un milion de voturi).

În turul doi, la fel ca și 1996, s-a produs o rocadă, pe 12 decembrie 2004, Traian Băsescu devenind președinte cu peste 51,2% din voturi (peste 5,1 milioane) în fața lui Adrian Năstase (care nu a reușit să-și însușească un număr mai mare de voturi decât în primul tur) – 4,8 milioane de voturi (48,8%).

Se spune că un moment cheie ar fi fost dezbaterea finală dintre Traian Băsescu și Adrian Năstase, în care Cristian Tudor Popescu i-a adresat lui Năstase o întrebare ce avea să devină memorabilă:

“- Domnule Năstase, sunteți un iubitor și colecționar de artă, de frumos, știe toată lumea lucrul acesta. Eu vreau să vă întreb foarte personal, ce plăcere estetică vă trezește priveliștea unui iepure împușcat, căruia îi curge sângele din bot? sau unei căprioare sfârtecate de glonț? Nu mă pricep la chestiunea asta legată de vânătoare, dar vă întreb ce satisfacție puteți avea să omorâți un animal lipsit de apărare? Vânătoarea nu lasă nicio șansă acelui animal.

– Domnul Popescu, n-am mai fost de multă vreme la vânătoare și mă gândesc foarte serios dacă o să mai merg de acum înainte. Sigur, ar mai fi multe de spus, sunt vânători care v-ar putea răspunde la întrebarea asta, dar răspunsul meu e cel pe care vi l-am dat.”

De asemenea, în cadrul acelei dezbateri, Traian Băsescu a oferit un moment de neuitat: “Ce blestem o fi pe poporul ăsta, de a fi nevoit să aleagă între doi foști comuniști, Adrian Năstase și Băsescu?”

La fel ca în celelalte ocazii, Parlamentul a reflectat același fenomen de sinergie – PSD-ul obținând 189 de poziții, urmat de Alianța DA cu 161. Cei din urmă au reușit să-și creeze o coaliție care a susținut un guvern timp de patru ani, alături de UDMR și minoritățile naționale (care au avut în total 10 senatori și 40 de deputați). 

În 2009, Traian Băsescu (PDL) a candidat pentru un al doilea mandat consecutiv la Palatul Cotroceni și a avut cea mai dificilă situație din istoria tuturor câștigătorilor acestor alegeri.

În primul rând, venea pe valul unor nemulțumiri privind relația cu prim-ministrul Tăriceanu și desincronizarea cu alegerile parlamentare – care a produs un rezultat de compromis (colaborarea forțată între PSD și PDL) cu Boc ca prim-ministru, urmată apoi de o serie de crize și moțiuni de cenzură.

De asemenea, același Băsescu a fost suspendat de Parlament în 2007, fiind salvat de votul populației și rămânând în funcție. În acest timp, din partea PSD-ului venea noul lider al partidului – Mircea Geoană, al doilea om în stat, din poziția de președinte al Senatului din 2008 și fost ministru de Externe și ambasador al României în SUA (actualmente secretarul general adjunct al NATO).

Pe fondul acelei situații, pe 22 noiembrie 2009, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat de Băsescu cu 32% (peste 3,1 milioane de voturi), urmat de Geoană cu 31% (peste 3 milioane de voturi) și Crin Antonescu – PNL (cu peste 20% și aproape 1,95 de milioane de voturi).

PNL a intrat apoi într-o alianță neobișnuită cu PSD, iar ceilalți candidați și-au afirmat suportul lor și al partidelor lor pentru Geoană.

În acest context, pe 6 decembrie 2009, s-a desfășurat turul doi: Geoană a fost anunțat câștigător de sondajele de exit-poll de la ora 21, dar după numărarea voturilor în totalitate, salvat de votul Diasporei,  Băsescu a fost desemnat câștigător.

Acesta a câștigat la o diferență de aproape 70,100 de voturi, obținând și el, ca și Geoană peste 5,2 de milioane de voturi. Astfel, Băsescu a devenit primul președinte al României care a fost reales și prin realegerea lui l-a egalat pe Ion Iliescu ca și durată / longevitate – 10 ani.

Momentul memorabil al acelui tur a fost întrebarea lui Băsescu către Geoană, în cadrul dezbaterii finale:

“Geoană: Mie nu mai îmi place de domnul Vântu, după cum văd că nici dumneavoastră…

Băsescu: Nici azi-noapte nu v-a plăcut întâlnirea cu domnul Vântu? Azi-noapte, când a aflat că e arestat domnul Popa Nicolae, cel cu FNI-ul, nu v-a chemat de urgență?

Geoană: domnul Băsescu….am avut aseară o întâlnire cu domnul Vântu, așa cum ați avut dumneavoastră zeci de întâlniri în anii în care erați apropiați…

Băsescu: domnul Geoană, haideți să fim rezonabili. Azi-noapte, care a fost problema?”

În 2014, s-a repetat într-o oarecare măsură episodul 2004, în care un primar de oraș important a avut de înfruntat prim-ministrul în funcție al partidului de guvernământ. Este vorba de Klaus Iohannis (primarul Sibiului din 2000 până în acel an, președintele PNL în același an) și Victor Ponta (prim-ministrul României din 2012 și președintele PSD din 2010).

Pe 2 noiembrie 2014, Ponta a reușit să obțină 40% cu peste 3,8 milioane de voturi, cu un milion mai mult decât Iohannis, care s-a calificat astfel în turul doi.

Ca și în 2004 (și în 1996), în turul doi desfășurat pe 16 noiembrie 2014, s-a produs o rocadă care l-a propulsat pe Iohannis drept câștigător cu 54,43 în fața lui Ponta cu 45,56%, diferența dintre cei doi fiind de 2,2 milioane de voturi, multe venite în urma scandalului din diaspora, când mii de români au stat ore în șir la coadă la secțiile de votare, fără a li se acorda dreptul de a vota, organizarea defectuoasă intrând în responsabilitatea Ministerului de Externe al guvernului PSD.

De asemenea, prezența la vot a fost cea mai mare din 1996 încoace, cu peste 64% din populație prezentă la scrutin.

După acest episod, Iohannis a devenit primul președinte român de etnie minoritară, venind din etnia germană a saxonilor transilvăneni (stabiliți în provincie în secolul XII).

Pe 10 noiembrie 2019, primul tur s-a disputat între președintele Iohannis, un prim-ministru demis al unui guvern susținut de un partid în scădere populară – Viorica Dăncilă, candidatul USR Dan Barna, actorul Mircea Diaconu, un filosof – Theodor Paleologu și binecunoscutul Kelemen Hunor de la UDMR.

Klaus Iohannis, a ieșit pe primul loc în primul tur, înaintea Vioricăi Dăncilă. Al doilea tur a fost câștigat de Iohannis, cu puțin peste 200.000 de voturi mai multe decât în 2014. Acesta a obținut 66% din sufragii, în timp ce candidatul PSD a obținut 34%, cel mai slab scor înregistrat vreodată în istoria acestui partid la alegerile prezidențiale.

Dar ultimul mandat de președinte al lui Klaus Iohannis a fost marcat de o strânsă alianță chiar cu cei pe care îi critica în campania electorală – PSD.

Alegeri prezidențiale 2024

Alegerile din 2024 au avut loc pe 24 noiembrie, iar înainte de turul 2, au fost anulate de Curtea Constituțională. În primul tur, Călin Georgescu obținuse 22,94%, iar Elena Lasconi 19,14%.

Atunci, CCR a luat această decizie în unanimitate, ca urmare a declasificării documentelor prezentate în ședința CSAT, considerând că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia”.

Alegeri prezidențiale 2025

_{După turul I al alegerilor prezidențiale 2025, George Simion s-a clasat pe primul loc, cu 40.96%, iar Nicușor Dan pe locul al doilea, cu 20,99%. Cei doi vor fi pe buletinele de vot pe 18 mai, când românii decid care dintre ei va conduce România în următorii 5 ani.}

_{George Simion este reprezentantul mișcării suveraniste din România, iar ideologul lui Putin, Alexander Dulghin a declarat ieri într-un interviu că victoria lui George Simion este a lui Călin Georgescu și că liderul AUR ar fi deschis relației cu Rusia. Simion l-ar numit pe Călin Georgescu premier.}

_{De cealaltă parte, Nicușor Dan militează pentru continuarea căii euro-atlantice a României și l-ar numi pe Ilie Bolojan premier.}

Important de știut:

Secțiile de votare din diaspora vor fi deschise timp de 3 zile trei zile:

• Vineri, 16 mai 2025, între 7.00 și 21.00, orele locale;
• Sâmbătă, 17 mai 2025, între 7.00 și 21.00, orele locale;
• Duminică, 18 mai 2025, între 7.00, ora locală, și 21.00, ora locală a României, dar nu mai târziu de ora 21.00, ora României. Există posibilitatea de prelungire a programului pentru încă trei ore pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora de închidere a secției respective, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Istoria alegerilor prezidențiale din ultimii 35 de ani: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis appeared first on Cultura la dubă.

Pe 20 mai 1990 s-a desfășurat primul scrutin în noua republică; a fost și singura dată când președintele a fost cunoscut după un singur tur – Ion Iliescu (de la FSN) a obținut 85,07% din voturi (peste 12 milioane) în fața lui Radu Câmpeanu (PNL) cu 10,64% (un milion și jumătate) și Ion Rațiu cu 4,29% (peste șase sute de mii de voturi).

De notat că până în 2004, alegerile prezidențiale și parlamentare au avut loc în același timp, încercând să mențină o sinergie între instituția prezidențială – parlament – guvern. Astfel, FSN-ul lui Iliescu a luat atunci 67% în Senat și 66% în Camera Deputaților – un total de 354 de parlamentari din 514.

În 1991 a fost votată prin referendum noua Constituție, care îi garanta președintelui un mandat de patru ani, o șansă pentru Ion Iliescu de a avea două mandate, deși la bază a fost și interimar și președinte ales într-o conjunctură delicată pentru politica românească.

Astfel, în 1992 au avut loc alegerile prezidențiale, decise în două tururi – pe 27 septembrie 1992, Ion Iliescu (FDSN), cu 47% și Emil Constantinescu (CDR), cu 31% s-au calificat în turul doi.

În turul doi, pe 11 octombrie, Iliescu l-a învins cu un procentaj de 61,43% – peste 7,3 milioane de voturi pe Constantinescu, care a acumulat doar 38,57% – peste 4,6 milioane de voturi. În Parlament, poziția partidului condus și reprezentat de Iliescu s-a șubrezit după scindarea grupării Petre Roman (FSN), câștigând 166 de poziții în Parlament, urmat de CDR (116) și FSN, care a devenit PD (61).

Pe 3 noiembrie 1996 s-a disputat primul tur al noului scrutin prezidențial, al doilea sub noul format constituțional și Ion Iliescu (PDSR) a câștigat primul tur la o diferență fragilă. Acesta obținut peste 32% din voturi (peste 4 milioane de voturi), puțin peste Emil Constantinescu (CDR), care a primit 28% din voturi (peste 3 milioane și jumătate) și Petre Roman care a reușit un 20% impresionant (cu un milion și jumătate mai puțin decât Constantinescu).

Pe 17 noiembrie 1996, profesorul de geologie al Universității București și-a luat revanșa și a câștigat poziția de președinte, obținând 54,41% din sufragii (cu peste 7 milioane de voturi) în fața lui Iliescu, care a obținut 45,59 (aproape 5,9 milioane de voturi). Alegerea lui Constantinescu a marcat sfârșitul unei epoci complicate – epocă în care timp de treizeci de ani, țara a fost condusă doar de două figuri centrale.

În 2000, s-a înregistrat un curent alarmant deoarece venea după o perioadă de reforme economice încercate de CDR și, evident, o opoziție a PDSR-ului care a reușit să profite această scădere în popularitate a partidelor de dreapta. Același Iliescu a revenit în lupta pentru scaunul de președinte, după ce Constantinescu a anunțat că nu va mai candida. De această dată, rivalul a fost unul mai imprevizibil, în persoana lui Corneliu Vadim Tudor (PRM).

Astfel, pe 26 noiembrie 2000, în primul tur, Ion Iliescu s-a clasat pe primul loc cu 36% (cu 4 milioane de voturi), având un avantaj fragil în fața următorului – CV Tudor cu 28% (cu 3,1 milioane) și apoi Stolojan (de la PNL) care a obținut doar 1,3 milioane de voturi.

Deși Iliescu reprezenta o umbră a vremurilor comuniste pentru o mare parte din populație, perspectiva CV Tudor părea mult mai periculoasă pe termen mediu și lung, fiind o figură extremistă, naționalistă.

În consecință, două săptămâni mai târziu, Iliescu a câștigat în turul doi cu peste 6,69 milioane de voturi – 66,8% în fața lui CV Tudor cu peste 3,3 milioane de voturi – 33,2%.

La fel ca în 1992 și 1996, candidatul prezidențial a fost o locomotivă pentru partid, iar acest lucru s-a evidențiat – PDSR-ul luând 220 de posturi și PRM-ul cu 121 de poziții, urmat de PNL și PD care au avut în total 87 de parlamentari. 

După votarea constituției din 2003 care a fost vitală pentru procesul de integrare în structurile Uniunii Europene, mandatul președintului a fost schimbat ca durată de la patru la cinci ani, fapt care a făcut momentul 2004 unul interesant din multe puncte de vedere.

A fost ultima dată când alegerile parlamentare au avut loc simultan și prima dată când un președinte a fost ales pentru un mandat de cinci ani. Cei doi protagoniști ai acestui moment au fost Adrian Năstase, prim-ministrul României și președintele PSD-ului după alegerea lui Iliescu în 2001 și Traian Băsescu, primarul capitalei din 2000 și reales în vara lui 2004.

Ultimul a devenit candidat al alianței DA (dintre PNL și PD), după retragerea lui Stolojan, lucru care a făcut ca posibila poziție de prim-ministru să fie ocupată de PNL, Băsescu fiind președintele PD între 2000 și 2004.

În primul tur, desfășurat pe 28 noiembrie 2004, Adrian Năstase (PSD+PUR) a obținut aproape 41% (peste 4,2 de milioane de voturi), urmat de Traian Băsescu (Alianța DA) cu aproape 34% (peste 3 milioane și jumătate de voturi) și CV Tudor, care a ajuns la nivelul lui Stolojan din 2000 (puțin peste 10% și puțin peste un milion de voturi).

În turul doi, la fel ca și 1996, s-a produs o rocadă, pe 12 decembrie 2004, Traian Băsescu devenind președinte cu peste 51,2% din voturi (peste 5,1 milioane) în fața lui Adrian Năstase (care nu a reușit să-și însușească un număr mai mare de voturi decât în primul tur) – 4,8 milioane de voturi (48,8%).

La fel ca în celelalte ocazii, Parlamentul a reflectat același fenomen de sinergie – PSD-ul obținând 189 de poziții, urmat de Alianța DA cu 161. Cei din urmă au reușit să-și creeze o coaliție care a susținut un guvern timp de patru ani, alături de UDMR și minoritățile naționale (care au avut în total 10 senatori și 40 de deputați). 

În 2009, Traian Băsescu (PDL) a candidat pentru un al doilea mandat consecutiv la Palatul Cotroceni și a avut cea mai dificilă situație din istoria tuturor câștigătorilor acestor alegeri.

În primul rând, venea pe valul unor nemulțumiri privind relația cu prim-ministrul Tăriceanu și desincronizarea cu alegerile parlamentare – care a produs un rezultat de compromis (colaborarea forțată între PSD și PDL) cu Boc ca prim-ministru, urmată apoi de o serie de crize și moțiuni de cenzură.

De asemenea, același Băsescu a fost suspendat de Parlament în 2007, fiind salvat de votul populației și rămânând în funcție. În acest timp, din partea PSD-ului venea noul lider al partidului – Mircea Geoană, al doilea om în stat, din poziția de președinte al Senatului din 2008 și fost ministru de Externe și ambasador al României în SUA (actualmente secretarul general adjunct al NATO).

Pe fondul acelei situații, pe 22 noiembrie 2009, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat de Băsescu cu 32% (peste 3,1 milioane de voturi), urmat de Geoană cu 31% (peste 3 milioane de voturi) și Crin Antonescu – PNL (cu peste 20% și aproape 1,95 de milioane de voturi).

PNL a intrat apoi într-o alianță neobișnuită cu PSD, iar ceilalți candidați și-au afirmat suportul lor și al partidelor lor pentru Geoană.

În acest context, pe 6 decembrie 2009, s-a desfășurat turul doi: Geoană a fost anunțat câștigător de sondajele de exit-poll de la ora 21, dar după numărarea voturilor în totalitate, salvat de votul Diasporei,  Băsescu a fost desemnat câștigător.

Acesta a câștigat la o diferență de aproape 70,100 de voturi, obținând și el, ca și Geoană peste 5,2 de milioane de voturi. Astfel, Băsescu a devenit primul președinte al României care a fost reales și prin realegerea lui l-a egalat pe Ion Iliescu ca și durată / longevitate – 10 ani.

În 2014, s-a repetat într-o oarecare măsură episodul 2004, în care un primar de oraș important a avut de înfruntat prim-ministrul în funcție al partidului de guvernământ. Este vorba de Klaus Iohannis (primarul Sibiului din 2000 până în acel an, președintele PNL în același an) și Victor Ponta (prim-ministrul României din 2012 și președintele PSD din 2010).

Pe 2 noiembrie 2014, Ponta a reușit să obțină 40% cu peste 3,8 milioane de voturi, cu un milion mai mult decât Iohannis, care s-a calificat astfel în turul doi.

Ca și în 2004 (și în 1996), în turul doi desfășurat pe 16 noiembrie 2014, s-a produs o rocadă care l-a propulsat pe Iohannis drept câștigător cu 54,43 în fața lui Ponta cu 45,56%, diferența dintre cei doi fiind de 2,2 milioane de voturi, multe venite în urma scandalului din diaspora, când mii de români au stat ore în șir la coadă la secțiile de votare, fără a li se acorda dreptul de a vota, organizarea defectuoasă intrând în responsabilitatea Ministerului de Externe al guvernului PSD.

De asemenea, prezența la vot a fost cea mai mare din 1996 încoace, cu peste 64% din populație prezentă la scrutin.

După acest episod, Iohannis a devenit primul președinte român de etnie minoritară, venind din etnia germană a saxonilor transilvăneni (stabiliți în provincie în secolul XII).

Acum, alegerile de duminică, 10 noiembrie 2019, vor aduce în față un președinte în funcție care dorește să fie reales – Iohannis, un prim-ministru demis al unui guvern susținut de un partid în scădere populară – Dăncilă, un antreprenor din noua generație și membru important al opoziției în ultimii ani – Dan Barna, un actor – Mircea Diaconu, un filosof – Theodor Paleologu și binecunoscutul Kelemen Hunor de la UDMR, precum și alți candidați care se vor strădui să ajungă la cel mult 1% fiecare.

The post Istoria alegerilor prezidențiale din ultimii 30 de ani appeared first on Cultura la dubă.

Vrea să facă ordine într-o țară care, spune el, este aproape de anarhie.

Printre măsurile propuse se numără: interzicerea telefoanelor mobile în școli, limitarea accesului minorilor la internet și revenirea la uniformele școlare. Așadar, o “ordine” impusă prin restricții.

Se declară candidat independent, însă are susținerea a două partide politice: ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu și PRO România, partidul lui Victor Ponta.

Românii îl știu ca actor, dar Mircea Diaconu a făcut oficial trecerea la politică din 2004, când PD l-a numit membru CNA din partea partidului. Altfel, implicarea sa politică este vizibilă încă din decembrie 1989, când a apărut la balconul Comitetului Central al PCR.

În 2008 a devenit senator pe listele PNL, iar din mai 2012 a ocupat funcția de Ministru al Culturii. Dar, între timp, ocupa și funcția de director al Teatrului Nottara. Diaconu și-a dat demisia de la Nottara, după ce ANI a anunțat, în ianuarie 2011, că a fost în incompatibilitate.

În noiembrie 2012 a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. În 4 decembrie 2012, Mircea Diaconu și-a înaintat demisia din Senat, iar în 12 decembrie 2012, plenul Senatului a adoptat un proiect de hotărâre prin care s-a declarat vacant mandatul de senator al lui Diaconu, dar asta se întâmpla cu câteva zile înainte ca mandatele 2008-2012 să se încheie oricum, el beneficiind de salariul de senator până atunci.

Dosarul a ajuns apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii l-au acuzat pe Mircea Diaconu că, în calitate de director al Teatrului “C.I. Nottara”, ar fi participat la negocierea condițiilor contractuale cu soția sa, actrița și regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Totuși, a fost achitat definitiv, fiind nevoit doar să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Dar povestea sa în politică nu s-a terminat aici.

A devenit europarlamentar independent în 2014, după o campanie susținută aproape în exclusivitate în studiourile Antenei 3, televiziunea fostului colaborator al Securității, Dan Voiculescu, ceea ce i-a adus ulterior și denumirea “candidatul Antenei 3”.

Acum, Mircea Diaconu cere voturile românilor pentru a deveni președintele țării.

Și, cum cariera de actor a fost cea care i-a adus notorietate, am vrut să aflăm cum se vede această candidatură prin ochii colegilor de breaslă, actori. Totul a pornit după ce actorul Dragoș Bucur l-a criticat public pe Mircea Diaconu, prin următoarea mărturisire:

“Hai că nu mai pot: omul ăsta m-a pus să dorm în holul teatrului din Viena când am fost in turneu cu Nottara! El, nu vreun organizator, el a condus microbuzul, el a aranjat actorii în camere, el mi-a spus să dorm pe canapeaua din holul teatrului. Iar când am vrut sa ies să mă plimb, deoarece mă simțeam umilit să dorm acolo, mi-a zis că dacă ies, până dimineața nu mai intru în teatru. El, un om.”

Dragoș Bucur, actor

Așadar, iată ce au avut de spus și alți actori, din generații diferite, când i-am întrebat ce cred despre candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale.

Mihai Călin, actor:

“Am o parere proastă. Prezența sa în studiourile TV a fost groaznică. Ca director la Nottara…slab. Problema cu concursul pentru post de regizor al soției sale, etc. Poziția sa față de 10 August 2018. A fost candidatul Antenei 3 la europarlamentare. A și câștigat atunci mandatul, dar asta nu înseamnă că a fost/este independent.”

Adrian Titieni, actor, profesor la UNATC:

“Actorul are ca substanță a creativității lui – omenescul, iar instrumentul cu care lucrează este ființa lui (cel mai sofisticat mecanism cunoscut până acum în univers). Prin arta lui, actorul încearcă să transfere omenescul în umanism, lucru atât de necesar în această epocă aflată sub semnul dezumanizării.

Cine ar putea să înteleagă mai bine ce se întâmplă cu “celălalt” și să se pună în condiția lui? Un actor, actant umanitar ca Mircea Diaconu. Un OM”

Mimi Brănescu, actor, scenarist:

“Nu-l cred. Eu îl cred pe Dragoș Bucur.”

Alexandru Repan, actor, fost colaborator al Securității:

„Suntem colegi, prieteni foarte buni, țin foarte mult la el și îi urez succes!”

Dorina Lazăr, actriță:

“Nu mă interesează imaginea domnului Diaconu ca om politic.”

Radu Iacoban, actor, scenarist, regizor:

„Sunt de acord cu candidatura dumnealui, în ideea că orice persoană poate să facă asta într-o țară democratică. Dar de aici până la ce te recomandă să ocupi o astfel de poziție în stat, e cale lungă.

Aserțiunea de mai sus e valabilă nu doar pentru persoana în cauză, care nu ne-a dat pe spate până acum cu vreo inițiativă sau un proiect remarcabil, ci pentru mulți dintre cei care se numesc în momentul de față, politicieni.

Eu i-aș numi mai degrabă lăutari și, fie că se îmbracă în veștminte care ajută la ridicarea în grad de “omenie” sau că promit chestiuni care l-ar face chiar și pe Tolkien să tresară, eu tot consider că ar trebui să existe un fel de campanie de informare care să ne ajute să facem cunoștință cu “echipa de pretendenți”, pentru a putea stabili dacă ce afirmă e sau nu realist.

În ceea ce-l priveste pe domnul Mircea Diaconu, rămân la părerea că el e doar un personaj diversionist în jocurile de putere. Ca la o telenovela în care locul lui Juan e luat de un Miguel care se îndrăgostește de protagonista Miramar pentru un număr redus de episoade și care sfârșește prin a fi uitat de spectatori. Ajută un pic la tensiune și la dinamica poveștii, dar cam atât.”

Marcel Iureș, actor, fondatorul Teatrului Act:

„E treaba lui. Dacă el asta crede, foarte bine.”

Florin Zamfirescu, actor, profesor la UNATC:

„ Diaconu e fratele meu. Am locuit în aceeași cameră de cămin, ne-am vizitat părinții, am urcat pe munți, suntem amândoi nepoți de popă și fii de învățători. Eu nu m-aș fi îndurat să îl trimit în această bătălie, dar dacă el a avut curaj să se arunce singur, înseamnă că ăsta e destinul lui.

Ce, Ceaușescu cum a ajuns din țăran cu 4 clase – președintele țării? Ăsta a fost destinul lui. Poate și Diaconu are destinul lui. Acum, eu nu îl compar pe Diaconu cu Ceaușescu.

Mie, dintre toți candidații, Diaconu îmi dă cea mai mare încredere. N-a făcut parte din structuri cumpărate, Diaconu e un fel de Maduro. E un civil care, ca și mine, am început să reacționăm politic. Eu nu am găsit puterea să mă înscriu, el are mai multă putere. I-am zis: „Mircea, sunt alături de tine, tu pentru țara asta sari în foc.

El e un om puternic, ne face să ne crească mândria generației.

Cei care vorbesc împotriva lui nu au avut șansa lui. Că l-a culcat pe ăla pe o banchetă, pentru asta să fii împotriva lui, pentru ce spune dobitocul ăla, astea sunt argumente? Facebook e ograda unde intrăm între porci. Acești oameni, mai tineri, nu înțeleg.

Repet, eu mă gândesc la el ca la Maduro: simplu, cinstit, nu are scheleți în dulap, i-a plăcut munca. Merg să îl votez și în turul II, nu numai că merg să îl votez!”

Istvan Teglas, actor:

„Situația cea mai contradictorie în meseria noastră se produce atunci când talentul omului nu se pupă cu caracterul lui.

Nu îl cunosc pe domnul Mircea Diaconu personal, însă mi-e clar că dumnealui face parte dintr-un fenomen des întâlnit în rândul actorilor care renunță la meseria lor, crezând că au o menire mult mai importantă în această viață. Și nu mă refer la cei care se retrag din viața socială pentru a-și căuta liniștea sufletească, ci la cei care ajung un fel de mentori pentru mulțime.

Actorii care vin din situații de viată foarte simple (de obicei de la țară, știu ce vorbesc, pentru că de acolo vin), pe lângă faptul că pornesc la drum cu un soi de curățenie interioară, au o doză mult mai mare de fanatism.

Fanatismul poate fi foarte benefic atât timp cât nu depășește granițele scenei, altfel poate atinge cea mai gravă formă a lui. Am tot respectul pentru colegii mei, dar un actor nu are cum să fie președintele unei țări.”

În cel mai amplu sondaj, realizat de IMAS la comanda Europa FM, dat publicității înainte de alegeri, pe 31 octombrie, Mircea Diaconu ocupă locul 2 în preferințele românilor. Klaus Iohannis se află pe primul loc, cu 45,7%, urmat de Mircea Diaconu, cu 16,7%, Viorica Dăncilă, cu 15,1% și Dan Barna, cu 12,6%.

Iar în cel mai recent sondaj, realizat de USR și publicat pe 4 noiembrie, situația stă astfel: Klaus Iohannis – 38,9%, Viorica Dăncilă – 22,6%, Dan Barna – 19,1%, Mircea Diaconu – 8,2%.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc duminica aceasta, pe 10 noiembrie.

The post 10 actori despre candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale appeared first on Cultura la dubă.