La începutul anilor ‘70, Pink Floyd era cunoscută în toată lumea ca o trupă-simbol pentru rock progresiv, experimental, psihedelic. Succesul trupei era, până atunci, limitat la nișă.

În martie 1973, trupa a lansat The Dark Side of the Moon, albumul care urma să îi propulseze pe cei patru britanici într-un fel nesperat și ironic.

And if the band you’re in starts playing different tunes
I’ll see you on the dark side of the moon

Eclipse

Single-ul Money a devenit una dintre cele mai populare piese ale trupei. Cu versuri despre lăcomie, Money este o satiră la adresa consumerismului, ceea ce întărește ironia albumului care le-a adus câștiguri imense membrilor trupei. 

New car, caviar, four star, daydream
Think I’ll buy me a football team

Cu peste 50 de milioane de unități vândute, doar în format fizic, albumul are, totodată, printre cele mai recognoscibile coperți.

Money

Autorii copertei sunt Aubrey Powell and Storm Thorgerson, care au avut libertate creativă deplină. Singurele indicații pe care le-au primit de la Richard Wright (clape, voce) au fost “ceva curat, elegant și grafic.” Astăzi poți regăsi simbolul prismei în mai toate magazinele de suveniruri din lume, pe magneți de frigider și tricouri. Din nou, ironic.

Zece piese care curg fără eroare dintr-una în următoarea, ca într-o operă simfonică de 42 de minute, fac din The Dark Side of the Moon o experiență completă, care necesită atenție deplină. Temele principale ale operei sunt insanitatea, singurătatea, lăcomia, anxietatea. Nu par subiecte care ar vinde atâtea albume de-a lungul timpului, dar totuși, iată-ne peste 50 de ani, lăudând avangardismul trupei Pink Floyd.  

Din punct de vedere emoțional, punctul culminant al albumului este The Great Gig in the Sky, o piesă care iese în evidență prin vocalizele improvizate de Clare Torry în studiourile Abbey Road.

Un album recunoscut pentru redarea unui echilibru perfect între inovație și experiment, pe o parte, și măiestria aranjamentelor și a mixajului, pe cealaltă, The Dark Side of the Moon este, poate, singura operă-rock completă, care nu necesită etichetă ca să fie interpretată întocmai. Albumul are un început, un mijloc și o concluzie, are un concept pe care îl menține pe parcursul audiției și care provoacă ascultătorul la introspecție profundă.

The sun is the same in a relative way but you’re older
Shorter of breath and one day closer to death

Time

Nu este primul album conceptual, nici ultima operă-rock. Nu este unic nici măcar în folosirea sunetelor exterioare studioului, însă felul cerebral, dar și emoțional, în care temele sunt redate constant pe durata albumului, pun The Dark Side of the Moon într-un loc unic, irepetabil, în istoria muzicii.

În topul celor mai bune albume din toate timpurile, realizat de publicația The Rolling Stone, The Dark Side of the Moon ocupă locul 55 momentan. Pe locuri mai înaintate se află albume ale lui Kanye West, D’Angelo, Beyonce. Aceeași publicație scria, la vremea apariției albumului, printre altele că “vocea lui David Gilmour’s este, pe alocuri, slabă și lipsită de vlagă.”

All that you touch
And all that you see
All that you taste
All you feel
And all that you love
And all that you hate
All you distrust
All you save
And all that you give
And all that you deal
And all that you buy
Beg, borrow or steal
And all you create
And all you destroy
And all that you do
And all that you say
And all that you eat
And everyone you meet (everyone you meet)
And all that you slight
And everyone you fight
And all that is now
And all that is gone
And all that’s to come
And everything under the sun is in tune
But the sun is eclipsed by the moon

Eclipse

The post The Dark Side of the Moon – 50 de ani de măreție appeared first on Cultura la dubă.

Albumul, pe care David Bowie și trupa lui planificaseră să îl lanseze în 2001, conține cântece noi și versiuni noi ale unor cântece mai puțin cunoscute din perioada 1964-1971, printre care și single-ul de debut „Liza Jane”. O versiune a albumului a apărut accidental în spațiul public în 2011, după ce un bărbat din Australia a vândut o copie a albumului pe eBay, care a fost ulterior încărcată pe site-uri de distribuire de fișiere, potrivit The Guardian.

„Toy” a fost înregistrat în Manhattan în 2000. Ideea albumului a apărut în 1999, după ce Bowie a interpretat „Can’t Help Thinking About Me” pentru prima dată după 30 de ani, pentru un episod din seria „Storytellers”, produs de VH1. Co-producătorul „Toy”, Mark Plati, spune că David Bowie și membrii trupei sale nu și-au dorit să insiste asupra perfecționării albumului, ci și-au dorit să lucreze rapid și să facă o lansare surpriză.

„Piesele sunt atât de vii și pline de culoare, încât sar din boxe. Este greu de crezut că au fost scrise cu atât de mult timp în urmă.”, spunea David Bowie în 2001, potrivit sursei citate anterior.

Lansarea albumului a fost amânată și, în cele din urmă, împiedicată, a mărturisit artistul în același an.

O versiune de radio a piesei „You’ve Got A Habit Of Leaving”, de pe albumul „Toy”, a fost publicată pe 29 septembrie pe pagina oficială de YouTube a lui David Bowie.

Warner Music se va ocupa de relansarea pieselor artistului, ca parte a unui acord de licențiere pentru lucrările produse pe durata întregii cariere.

David Bowie a murit pe 10 ianuarie 2016, la scurt timp după ce a împlinit 69 de ani.

The post Albumul „Toy” al lui David Bowie va fi lansat oficial pe 7 ianuarie 2022 appeared first on Cultura la dubă.

Celebra fotografie cu un bebeluș în apă, la care s-a adăugat digital un dolar agățat într-un cârlig de pescuit, a devenit un simbol al capitalismului, nicidecum nu a fost considerată până acum drept pornografie. De altfel, conform Variety, legea americană nu consideră pornografie infantilă imagini cu bebeluși dezbrăcați, dacă acestea nu sunt sexualizate explicit.

În schimb, avocatul lui Spencer Elden, susține că includerea bancnotei sugerează ideea că bebelușul va deveni un lucrător sexual.

Acuzatorii cer în instanță despăgubiri de $150,000 de la fiecare dintre persoanele acuzate, printre care membrii trupei – Dave Grohl și Krist Novoselic, Courtney Love, moștenitoarea lui Kurt Cobain, fotograful Kirk Weddle, directorul artistic Robert Fisher, precum și numeroase companii care au folosit și distribuit imaginea în ultimii 30 de ani.

În ziua realizării fotografiei, părinții bebelușului au primit suma de 200 de dolari, dar aceștia nu ar fi semnat niciun contract.

Acum 5 ani, Spencer Elden a recreat celebra imagine pentru fotograful John Chapple și a primit, simbolic, aceeași sumă – 200 de dolari. La vremea respectivă, nu părea ca acesta să aibă o problemă cu imaginea inițială.

The post Bărbatul care apare ca bebeluș pe celebra copertă a albumului “Nevermind” dă în judecată Nirvana pentru pornografie infantilă appeared first on Cultura la dubă.

Trupa Om la lună lansează noul album, cu un concert pe 3 iulie, la Amfiteatrul Mihai Eminescu, din București.

„În caz de om la lună, strigați om la lună stânga/dreapta, după caz” este manifestul om la lună transpus în albumul de debut și este încheierea unui ciclu pe care mai întâi Doru Pușcașu, cu proiectul său solo, și apoi Om la lună – trupa, l-au parcurs în ultimii trei ani.

Pentru mine Om la lună a fost un colac de salvare. A fost inițial strigătul meu și apoi a devenit și strigătul altora. E lucrul care ne leagă definitiv pe unii de alții și vorbește sincer despre tot ceea ce simțim și trăim ca oameni moderni ce suntem: părinți, copii, iubiți, prieteni, fericiți sau nefericiți, plini de frici și incertitudini, mereu în căutarea liniștii și a tihnei, trăind în cicluri de salvatori și salvați, de la caz la caz. Iar “În caz de om la lună” e o promisiune pe care ne-o facem unii altora. Că nu suntem singurii așa și că vom fi mereu acolo unii pentru alții. – Doru Pușcașu, Om la lună

Albumul „În caz de om la lună, strigați “om la lună stânga/dreapta”, după caz” este un produs independent, va apărea pe 2 iulie și va conține 14 piese compuse de la înființarea trupei, cum ar fi: Liniștea, Timp pentru noi, Labirint, Pace și Aripi de liliac, ce au fost în playlisturile radiourilor în ultimii ani, dar și alte cântece foarte așteptate de public.

Lansarea albumului va fi urmată de un turneu ce va debuta în București, continuând cu o serie de concerte la Iași, Timișoara, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca și Craiova, trupa fiind deja confirmată și la numeroase festivaluri din vara aceas

Albumul ‚ În caz de om la lună, strigați “om la lună stânga/dreapta”, după caz’ va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu data de 2 iulie și va putea fi comandat și în format de CD pe site-ul trupei.

Evenimentul de lansare de pe 3 iulie de la Teatrul de Vara ‚Mihai Eminescu’ (Str. Arhitect Hârjău nr. 61),  va începe la ora 18:30. Accesul se va face pe baza vaccinului sau a unui test.

Aflați mai multe despre povestea “Om la lună” dintr-un interviu acordat de Doru Pușcașu pentru Cultura la dubă.

The post “Om la lună” lansează sâmbătă un nou album, la Amfiteatrul Mihai Eminescu appeared first on Cultura la dubă.

Muzica Anei Coman e impregnată de intimitate. Se simte că vine dintr-un loc sincer, dintr-un prea-plin de emoții. Ana Coman își expune în piesele ei trăirile personale, în toată intensitatea lor. Ca să reușească să facă asta, a trecut treptat de obstacole venite din interior sau exterior, având încredere în ceea ce are de transmis.

A prins curaj să cânte prin intermediul rubricii „Ana are cântec” din emisiunea lui Bogdan Șerban de la Radio Guerrilla. În septembrie 2019 lansa prima piesă compusă de ea, „Real Life” produsă de Alexei Țurcan (Travka).  Dan Minel Stoica (Jurjak / NoruNegru / Tourette Roulette) și Daniel Olteanu (Jurjak / El Negro) s-au alăturat la ulterior proiectului ei.

Acesta a crescut frumos și natural, cu lansarea mai multor single-uri, cel mai cunoscut fiind prima ei piesă în limba română, „Contratimp”. Au urmat concerte și participări la festivaluri, iar la începutul lui martie anul trecut Ana și-a lansat primul album, „9 Missed Calls”.

Am vorbit cu Ana despre câteva lucruri care ne vor ajuta să o cunoaștem, ca om și ca artist: cum a început, care e relația cu muzica, dorințe de viitor de pus în practică și frici din trecut învinse. Le puteți descoperi pe toate în interviul de mai jos.

Nu vreau să încep cu clasica întrebare: „Cine este Ana Coman?”. Dar spune-ne ce îți vine acum în minte despre tine. Poate fi orice, de la onomatopee la trei piese care te reprezintă acum.

Onomatopeea care m-ar reprezenta acum ar fi: „Offff”, lung așa, dar nu neapărat de tristețe. În momentul acesta sunt o varianta a mea care cere foarte mult de la ea și vrea să treacă prin pandemia asta cu bine și să-și reintre în normalul acela, pe care nu-l mai simte.

Cum a fost anul 2020 pentru tine? Noi ne-am văzut la Open Camp în Vaslui, ai mai avut alte concerte? Ai făcut live stream?

Livestream nu, dar am avut cumva norocul să cânt la mai multe festivaluri vara aceasta. Nu pot să spun că am dus lipsă de cântări. În vară și toamnă am tot fost pe scenă. E ciudat, ești obișnuit ca publicul să fie acolo în fața ta, să se miște. Nu să stea la trei metri de tine și să-i vezi cum se mișcă pe scaun pentru că nu se pot ridica.

Mai ciudat decât asta a fost statul acasă propriu-zis. Lunile acelea în care chiar nu s-a cântat, noi nu aveam cum să facem live stream pentru că nu aveam voie să ne deplasăm unul spre celălalt.

Ai reușit să scrii în perioada asta?

Ooo, da! Cât am stat închisă în casă scriam zilnic. Îmi veneau toate ideile în cap, a doua zi nu-mi mai plăcea absolut nimic, desigur. Dar am scris foarte mult. Una dintre ele chiar a ajuns să fie piesa „Cum ești?” pe care am lansat-o în noiembrie anul trecut.

Le tot trimiteam colegilor de trupă să vadă dacă le place și lor, să începem să lucrăm ceva. Asta până prin august-septembrie când m-am cam lăsat. Scrisesem foarte mult, simțeam că nu mi se mai întâmpla nimic.

Despre ce aș mai putea să scriu? Despre pandemie a scris toată lumea. Nu mai ieșeam din casă atât de des încât să pot să scriu despre chestii din jurul meu și am lăsat-o așa.

Atunci înseamnă că urmează piese noi?

Da! Urmează o piesă nouă foarte curând care se va numi  „ÎnCerc”, chiar astăzi mi-a venit numele. E compusă în timpul lockdown-ului prima strofă. Apoi acum vreo lună am început iar să simt ceva și am continuat. M-am văzut cu colegii mei și a ieșit ceva foarte fain.

Deci ești genul de artist care revine asupra unor lucruri neterminate?

Da, nu le las. Dacă e ceva ce știu că mi-a plăcut foarte mult să compun și-mi aduc aminte după luni întregi revin și compun pe baza respectivă. Dacă știu eu că-mi place și trebuie să existe piesa aia sau are niște versuri în care mă regăsesc, trebuie neapărat să iasă la suprafață.

Cum te raportezi acum, la un an de la lansare, la „9 missed calls”?

Am avut ultimul concert din Expirat înainte să se închidă toate cele în martie anul trecut. A fost fix concertul de lansare de album și exista șansa ca exact în ziua aia să ne închidă. Din fericire nu s-a întâmplat. Aș fi ratat cel mai frumos concert.

A fost cel mai frumos moment pe care l-am trăit pe scenă. L-am tot cântat pe la festivaluri,dar urma să am și un turneu de promovare al lui prin aprilie-mai anul trecut. De asta îmi pare foarte rău, că nu am apucat să-l promovez cum trebuie. Îl simt cumva ca nou. Sunt foarte multe piese de pe el pe care lumea nu le știe.

Când le cântam în concerte unii oameni spuneau: „Aaa, super! Piesă nouă.”, dar nu era piesă nouă.

Chiar, în principiu, au prins piesele în română, nu?

Da.

Tu ai început întâi să compui în română sau în engleză?

Am început în engleză. Mi se părea că dacă aș scrie în română s-ar duce în zona aceea de penibil. Știi cum sunt foarte multe piese, „Te iubesc, dragostea mea, hai să fim împreună”.

Îmi era frică că dacă mă apuc să scriu în română mă voi duce în zona aceea.

În engleză e foarte ușor. Parcă se leagă totul altfel. Chiar dacă nu ești nativ, nu contează dacă zici de trei ori „Te iubesc” pe refren că nu sună la fel cum ar suna în română. Și mă bazam pe chestia asta. Îmi era foarte ușor s-o fac.

După, la un moment dat m-am îndrăgostit. Am ajuns acasă într-o seară și m-a lovit… am început să scriu. Am încercat să scriu în engleză, nu mi-a ieșit.

Simțeam nevoia să fiu poetică, nu-mi ieșea nimic în engleză. Și am scris în română și nu era nimic lame. Era natural și era fix ce voiam să transmit. Și așa a ieșit „Contratimp”. E prima piesă scrisă în română vreodată.

Cum ai început, de fapt, să compui piese?

Prin clasa a 12-a zdrăngăneam la chitară cover-uri de pe Youtube și ascultam tot felul de fete care aveau 1000 de vizualizări și cântau propria piesă la chitară. Mai luam câte ceva de la fiecare și încercam să scriu propriile piese.

Acum nici nu mai știu ce era acolo, probabil nu ceva prea bun, dar era un început. După am început să le arăt oamenilor. Nu aveam încredere deloc că e okay ce fac. Și la un moment dat cineva mi-a zis:  ”Tu chiar ai talent, mai scrie.”. Și m-am ținut, am avut încredere.

Și de la a scrie piese la a le înregistra și a ieși cu ele în lume, care a fost procesul?

Pentru că lucrez la Guerrilla, Bogdan Șerban a văzut pe Facebook-ul meu că mai puneam niște cover-uri. S-a uitat la vreo două și mi-a propus să facem o rubrică care să se numească „Ana are cântec”, unde să cânt o dată pe săptămână un cover.

Am ajuns să facem asta și mi-a scris într-o dimineață Răzvan Patachi, care e iubitor al industriei și promovează foarte mult artiștii că „Uite știu eu un loc unde ai putea să ai primul tău concert. Dacă vrei, se rezolvă.”.

Așa a început: cu mine și cu chitara în fața a 15 prieteni, în Londonhome.

Cum a fost acea primă experiență?

A fost horror. Eu mai cântasem, am fost în cor foarte mult timp. Dar erau foarte mulți oameni în jurul meu, cântam ca un tot. Acum chiar dacă erau doar prieteni, eram eu în fața lor cu un microfon.

Se uitau țintă la mine, simțeam că nu am voie să dau greș. Îmi tremurau mâinile, îmi tremura vocea, din două în două piese spuneam că am emoții. Nu-mi aduc aminte mai nimic și totuși am cântat cam o oră și jumătate.

Apoi nu ai mai fost singură pe scenă. Ai trupa în spate. Cum i-ai găsit, cine sunt?

E funny story. Acum doi ani mi-a scris pe Facebook Daniel Olteanu, care e toboșar și producător la Jurjak: „Hai să-ți produc o piesă, că-mi place vocea ta.”. Eu nu știam cine e. M-am dus la ei la studio, era acolo și Minel care urma să-mi fie coleg de trupă.

Mi-a arătat piesa, am cântat ceva, am stabilit cum o facem și am înregistrat. Eu simțeam nevoia să-mi fac o trupă și căutam oameni. L-am întrebat pe Daniel dacă voia să cânte la tobe măcar pentru un concert, să văd și eu cum este să am toboșar.

A zis: „Bine, pentru un concert da, dar sunt cam ocupat. Și pentru un concert nu se poate doar cu tobe, trebuie să luăm și chitară sau clape. Și uite e Minel aici, întreabă-l dacă se bagă.”. L-am întrebat, a fost de acord.

Am început să facem repetiții, am avut primul concert în Expirat. Totul extraordinar, mi se părea că toate piesele sună cum ar trebui să sune. După, am plâns foarte mult pentru că ei îmi spuseseră că e one time thing.

Mi se părea că e formula ideală, că n-o să mai găsesc alți oameni la fel de talentați. Doar că după s-a mai ivit un concert și ei au fost disponibili și tot așa până când n-au mai plecat deloc. Și Daniel continuă să-mi producă toate piesele pe care le fac.

Hai să ne întoarcem puțin în timp. Care a fost relația ta cu muzica în copilărie? Când erai mică te visai cântând?

Când aveam 4 ani m-a dus mama la cor și am rămas până la 18. Îmi plăcea enorm. De-abia așteptam să se facă sâmbătă dimineață când aveam repetiții. Acolo toată lumea trebuie să fie o singură voce. Nu poți să ieși în evidență, nu ai voie.

Dar mereu mi-am dorit să fac eu ceva singură. Îmi doream să fiu în lumina reflectoarelor, dar mi se părea că nu am vocea destul de bună, că nu se va putea.

Am încercat să particip și la concursuri, la  „Românii au talent”, „Vocea României” și „X Factor”. Mi s-a spus de fiecare dată: „Ai o voce frumoasă, dar tu poți să cânți la foc de tabără. Mai mult nu prea, trebuie să faci foarte mult canto ca să poți să cânți pe scenă.”

Și m-am descurajat. Dar iată că n-a fost așa până la urmă și că nu toată lumea trebuie să aibă vocea aceea foarte puternică care să rupă pereții ca să poată să transmită ceva mai departe oamenilor.

Ai crescut într-o casă în care se asculta multă muzică? Ce fel de muzică?

Nu pot să spun că era o casă în care muzica era pe primul plan. Ai mei ascultau foarte mult radio, mai ales Europa FM, când eram mică. Îmi plăceau foarte mult piesele din anii ‘70, ‘80. Îi întrebam mereu din ce an e o piesă și cum se numește.

Aveam casete cu A.S.I.A, clasicul copil născut în ‘95 care avea casete cu toți cei care erau cool atunci. Cam asta era muzica când eram copil.

După, ajungând la cor am fost înconjurată foarte mult de muzică clasică. Cam acolo era lumea mea. Am descoperit foarte târziu genul de muzică pe care-l cânt acum. În clasa a XI-a am descoperit că există și altceva în afară de mainstream.

Ascultând doar radiouri comerciale până atunci, mi se părea că nu există altceva. Când am descoperit niște melodii mai underground nu înțelegeam de ce nu sunt faimoase, de ce nu le ascultă toată lumea.

Care ar fi artiștii care au avut un impact puternic asupra ta, care te-au influențat?

În clasa a IX-a a fost Coldplay. Aveam toate albumele pe Youtube, le ascultam zilnic. Știam versurile de la fiecare melodie și nu exagerez. Făceam teste online cu versuri de la Coldplay. Și acum cred că trupa care îmi dă cel mai frumos vibe și care mă influențează cel mai mult este Manchester Orchestra.

De când am descoperit trupa asta, când scriu lucruri tind să mai iau mici părți de la ei din piese. Fără să-mi dau seama, natural.

Exact asta era următoarea întrebare, ce asculți tu acum?

Pe ei îi ascult foarte mult. Și multă muzică românească din zona alternativă. În playlist-ul meu zilnic e Firma, Coma, NoruNegru, de care sunt îndrăgostită, trupa în care e și colegul meu, Minel.

Simți o diferență între Ana Coman – persoana cu care vorbesc eu acum și Ana Coman – numele, artista?

Nu mi-a mai pus nimeni întrebarea asta. Iar răspunsul e nu.

Tot ce scriu este absolut sincer. Eu scriu exact din ce simt și ce trăiesc. Asta mă ajută pe mine foarte mult să mă descarc și când îmi cânt piesele parcă dau o parte din durere.

Dar într-adevăr, sunt într-un punct în care foarte multe piese ale mele sunt de dragoste. E un sentiment care predomină în viața mea, îndrăgosteala, nevoia de alții.

Sunt și lucruri pe care nu am apucat să le pun în piese, poate nu am curaj sau nu am găsit cum să fac asta. Chestii care nu au legătură cu partea amoroasă, chestii care au legătură doar cu mine și cum mă raportez eu la mine. Și la un moment dat vreau să fac și asta. Vreau să dau și o altă parte din mine. Sunt absolut sigură că o voi face când voi fi pregătită.

Dacă privim într-un viitor îndepărtat, ce-ți dorești pentru tine ca artist?

Pentru mine contează foarte mult concertele live. Vreau să cânt cât mai mult, peste tot. Dacă aș putea să fac doar asta, aș face doar asta. Mai sper să nu vină o zi în care să zic că a fost doar o perioadă și s-a încheiat.

Eu sper din tot sufletul să rămână inspirația acolo și să rămână cântatul. Îl simt, e parte din mine și mă bucur sincer că și alții simt ce scriu. Probabil dacă scriam doar pentru mine și nu rezona, m-aș fi lăsat. Dar văzând că și alți oameni se regăsesc, parcă îmi dă un imbold de a continua.

The post Ana Coman: „Mi s-a spus: Ai o voce frumoasă, dar tu poți să cânți la foc de tabără. Mai mult nu prea.” appeared first on Cultura la dubă.

În total, fanii trupei au posibilitatea de a achiziționa trei categorii de pachete criptografice. Primul dintre ele reprezintă o versiune deluxe a albumului, care oferă acces la varianta digitală a pieselor și la o ediție limitată a vinyl-ului.

Al doilea cuprinde 18 „bilete de aur” (golden tickets), dintre care 6 sunt scoase la licitație până luni la ora 3 dimineața (GMT+2). Acestea includ bilete pe viață la toate concertele Kings of Leon din întreaga lume, dar și beneficii precum acces în culise sau transport asigurat către și de la concert, într-un autoturism de lux.

Nu în ultimul rând, al treilea pachet criptografic constă în lucrări de artă create special pentru a celebra lansarea noului album și pentru a reactualiza moștenirea muzicală a grupului Kings of Leon.

Josh Katz, directorul executiv al YellowHeart, consideră că astfel de inițiative bazate pe jetoane virtuale nefungibile vor retrezi dorința fanilor contemporani de a deține muzică, după două decenii în care a avut loc o devalorizare a pieței.

„E o etapă timpurie, dar în viitor cred că așa vor fi lansate piesele”, a declarat acesta pentru publicația americană Rolling Stone.

De altfel, cântăreața canadiană Grimes și cofondatorul trupei Linkin Park, Mike Shinoda, au vândut deja lucrări digitale sub formă de jetoane virtuale nefungibile, valoarea acestora ajungând la 5,8 milioane de dolari, respectiv 30.000 de dolari.

Kings of Leon este, însă, prima trupă care lansează un album întreg în această formă.

Începând de pe 5 martie, When You See Yourself este disponibil și pe platformele Spotify, iTunes, Apple Music și Amazon, dar numai versiunea NFT, de pe YellowHeart, este însoțită de beneficii suplimentare.

The post Premieră în industria muzicală: Kings of Leon vinde noul album sub forma unor pachete criptografice appeared first on Cultura la dubă.

Anul trecut, pe 8 februarie 2020, The Mono Jacks lansa al treilea album din carieră printr-un concert sold out la Arenele Romane din București. Cultura la dubă realiza atunci un interviu amplu cu membrii trupei.

A urmat un turneu național de promovare, întrerupt, însă, de pandemie.

Concertul de pe 3 februarie va cuprinde un playlist special, aniversar. Evenimentul se va transmite în direct începând cu ora 21.00 și va putea fi vizionat online din toate colțurile lumii. Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe Streamerse și în rețeaua iabilet.ro, iar cei care doresc să susțină trupa pot alege între trei categorii de bilete – la 35, 50 și 75 de lei – în sistem “pay what you want”.

”A trecut un an de la concertul de lansare a albumului Gloria când 2000 de oameni au cântat împreună cu noi la Arenele Romane. Pentru mulți dintre fanii noștri acela a fost ultimul concert live la care au participat înainte să înceapă toată nebunia, iar pentru noi amintirea acelei zile a fost un adevărat medicament în lunile de lockdown.

Așa că e o mare bucurie să revenim toți 4 pe scenă și să cântăm piesele de pe Gloria. Chiar dacă fanii noștri vor fi acasă și se vor bucura de concert în fața televizorului sau a laptop-ului îi vom simți la fel de aprope ca anul trecut la Arene” a declarat Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks.

The post The Mono Jacks anunță un concert online, în sistem “pay what you want” appeared first on Cultura la dubă.

Felul în care ascultăm muzică s-a schimbat și se schimbă constant. Sigur, avem discuri de vinyl, pick-up-ul arată bine în casă, în bibliotecă, ne simțim bine când alegem un disc pe care să îl ascultăm la cină.

Însă, serviciile de streaming sunt principalele surse de muzică. Apple Music și Spotify au niște motorașe semi-inteligente care ne înțeleg gusturile și ne generează sugestii de muzică nouă constant.

Mai mult, aproape toată muzica e lansată concomitent și pe youtube, pentru cei care sunt încă ok cu cele 9000 de reclame dinaintea fiecărui clip pe care dai click.

Noi am strâns o listă a albumelor apărute în 2020, care credeam că ar putea să placă unora dintre voi.

Jessie Ware – What’s Your Pleasure?

Acesta e un album pentru cine crede că muzica disco nu a murit, e încă vie și poți să o asculți fără să pari nostalgic. De fapt, e un album electro-funk, dar să nu ne pierdem în detalii. Îți dă o stare bună, pozitivă, te face să dai din cap și, cine știe, poate chiar să te ridici de la laptop și să dai un pic din șolduri.

Melodia care te convinge: Ooh La La

Bob Dylan – Rough And Rowdy Ways

Bob Dylan uneori lansează o melodie de 17 minute cu o multitudine de referințe istorice și populare, plină de melancolie și de ciudățeniile specifice. Asta este în regulă, nu ar fi normală o lume în care Bob Dylan nu se comportă anormal. Într-un fel ciudat, nu pare un album al unui cântăreț bătrân. Mai degrabă, pare un album contemplativ și melancolic, foarte bun, de altfel.

Melodia care te convinge: Black Rider

Perfume Genius – Set My Heart on Fire Immediately

E un fel de album de poezie contemporană pusă pe muzică. De obicei, asta nu e o rețetă de reușită, dar în cazul acesta, muzica sună foarte bine. Aduce aminte de Procol Harum, Blonde Redhead și puțin Radiohead presărat în compoziție. E o senzație simpatică să deduci influențele unui artist, mai ales când îți plac acele influențe.

Melodia care te convinge: Jason

Jay Electronica – A Written Testimony și Act II: The Patents of Nobility (The Turn)

De ce două albume? Fiindcă sunt conectate și infinit mai relevante ascultate împreună. Primul e lansat la începutul anului și sună excelent, ridicându-se la așteptările fanilor care, într-adevăr, așteaptă un album de la Jay Electronica din 2007.

Al doilea album are o poveste interesantă, care implică un tracklist publicat în urmă cu 7 ani, toate piesele leak-uite pe internet cu o zi înaintea lansării surpriză, condiționată tocmai de acel leak. Jay Electronica e unul din acei artiști învăluiți în mister, fără cont de instagram sau vreo activitate foarte publică, cu un fan-base nu foarte mare, dar foarte loial.

Asemenea lui MF DOOM, Jay Electronica e un rapper apreciat de foarte mulți alți rapperi. Pe bună dreptate, fiindcă cele două albume sunt impecabile, de la instrumentale până la strofele lui Jay-Z pe multe din melodii.

Melodia care te convinge: Shiny Suit Theory

Oneohtrix Point Never – Magic Oneohtrix Point Never

Muzică electronică. Sau electro-pop. O multitudine de sunete arajnate în așa fel încât, fără niciun alt stimul, imaginația începe să se plimbe prin spații diverse. Sunt interesante albumele acestea, nu neapărat toate, însă unele îți dau impresia că nu au nimic accidental în ele, parcă trădează inteligența artistului. E de ascultat, fără îndoială.

Melodia care te convinge: Auto & Allo

Tame Impala – The Slow Rush

Al patrulea album al trupei formată dintr-un singur membru – Kevin Parker. Aproape toată muzica semnată Tame Impala are acel ceva special, unic, care se potrivește și într-un road-trip și în căști, cu atenția îndreptată pe deplin muzicii. O sumedenie de influențe se întrepătrund, uneori în piese perfecte, alteori pur și simplu într-o stare pe care ți-o dă muzica aceasta, inexplicabilă. Recomandarea noastră e o pereche de căști bune pentru albumul acesta, sau un road-trip până la mare și înapoi, pentru a aprecia albumul în totalitate.

Melodia care te convinge: Posthumous Forgiveness

Paul McCartney – McCartney III

Da – a mai scos un album. McCartney III apare la 50 de ani de la primul McCartney și la 40 de ani de la McCartney II. Încă o surpriză plăcută de la un veteran al muzicii. Albumul sună surprinzător de fresh, atipic pentru Paul McCartney, care ne-a obișnuit în ultimii ani cu muzică simplistă, lipsită parcă de coloană vertebrală. Sigur, merită ascultat orice album al lui Paul McCartney cel puțin o dată, pentru a îți forma propria părere. Cine știe – poate îți găsești următoarea obsesie muzicală. Dacă există muzicieni în stare să ne creeze astfel de obsesii, Sir Paul McCartney sigur e unul dintre ei.

Melodia care te convinge: Slidin’

The post Albume din 2020 pe care merită să le asculți appeared first on Cultura la dubă.

Încă am în memorie videoclipul lansat în decembrie, anul trecut, de trupa Byron. Cântec de leagăn era piesa de încheiere a unui album excelent, “Nouă”, o radiografie dură a României, care venea într-un moment de răscruce – 30 de ani de la căderea comunismului.

Părea că poate fi, în sfârșit, un moment de restart pentru o țară atât de întâziată precum a noastră, la fel cum albumul Byron ne retrezea speranța într-o muzică românească capabilă să stârnească un puternic impact emoțional, în cel mai bun sens al expresiei.

Dar pandemia care ne-a lovit în acest an a măcinat țara noastră și așa fărâmițată de sărăcie, impostură sau valuri de plecări. A măcinat implicit și un domeniu oricum subfinanțat în România – cultura.

Cel mai tare au fost afectați artiștii independenți. Aceștia s-au trezit că nu mai pot face singurul lucru care le hrănește atât existența spirituală, cât și pe cea fizică.

Dan Byron, pe numele adevărat Daniel Radu, este solistul trupei Byron și una dintre cele mai constante și apreciate prezențe pe scena rockului alternativ românesc. Pentru el și colegii săi de trupă, 2020 ar fi trebuit să fie un an plin de concerte, de după lansarea unui album important.

A fost, însă, un an cu doar un sfert din program realizat, un an al supraviețuirii și reinventării.

Acum, la capătul acestui an, Dan Byron a lansat un album solo, creat acasă, în pandemie – “Long Story Short” – un EP alcătuit din 4 piese care existau de mai mulți ani, dar care abia acum au căpătat conturul unui mini-album.

Lansarea a avut loc din sufrageria solistului și transmisă online, exact când guvernul anunța o schemă de ajutor de stat pentru operatorii din sectorul cultural, schemă care îi omite chiar pe cei care creează arta.

Despre toate acestea am stat de vorbă cu Dan Byron.

Cum a fost anul pandemiei pentru tine?

Lăsând la o parte că a fost ciudat din pricina virusului ăsta, a fost ciudat că a trebuit să ne schimbăm felul de a fi, să ne schimbăm programul, să ne revizuim jobul, să facem altfel lucrurile. De altfel, cum făcut toată lumea.

Ca artist, cum s-a schimbat workflow-ul tău?

Noi suntem unii dintre fericiți, dintre oamenii care au o infrastructură destul de solidă, încât să poată să susțină concerte și în perioada pandemiei. Am avut toată vara concerte, dar cam un sfert din câte aveam în mod obișnuit.

Acum că a venit timpul rece, s-au terminat și concertele alea.

Din punct de vedere financiar, a fost o prăbușire pentru voi?

Îți dai seama că a fost o diferență foarte mare. Fiecare a încercat să își gestioneze cât de bine a putut situația. Și obiceiurile ni s-au schimbat, cum a făcut toată lumea. Nu ne-am mai apucat să cheltuim aiurea.

S-a discutat foarte mult despre condiția artistului, mai ales despre artiștii independenți, cum ar trebui susținuți de stat. Au fost niște ajutoare, de 4000 de lei, în starea de urgență…

Stai puțin, era 4000 de lei brut. Trebuie să dăm înapoi la stat cam jumătate…

Da, brut. Și trebuia să îndeplinești mai multe condiții. Tu ce crezi, voi, artiștii, ar trebui să fiți susținuți de stat sau să încercați să găsiți soluții de supraviețuire, așa cum fac oamenii din toate domeniile?

E ciudat să răspund, pentru că ar trebui să mă pun eu mai sus decât vecinul meu.

“Nu suntem privilegiați, dar suntem un domeniu foarte lovit, fiindcă nu mai putem să ne facem meseria.”

Dan Byron, muzician

Și atunci trebuie să supraviețuim și să găsim soluții să depășim momentul ăsta.

Cine altcineva să ne sprijine?

Ți-ai fi dorit în anul acesta să fi existat ca artist în altă țară?

Nu. Cred că toți artiștii am visat asta cândva, să fim artiști în altă țară, dar situația nu e așa de roz nici pe acolo. Nu vorbim neapărat de timpurile astea, ci în general.

Costul vieții și cheltuielile sunt mult mai mari și sunt mult mai mulți artiști. Infinit mai mulți artiști.

Și atunci, te bați cu morile de vânt ca să te poți întreține.

Cunosc oameni care au trăit prin Londra, Berlin și mulți dintre ei nu au reușit, s-au apucat de altceva.

Tu mai faci și altceva în afară de muzică?

Nu. Nu am mai avut din ’98 niciun alt job, dar asta a fost o încăpățânare a mea, nu înseamnă că am trăit tot timpul lejer.

Au fost perioade în care ar fi trebuit să îmi iau, dar m-am încăpățânat să nu.

Dar ca cetățean, cum te simți într-o țară care are atâtea probleme cu spitalele, cu educația?

Știm cu toții unde ne aflăm. O parte din noi sunt deja pregătiți să plece, dar eu mi-am jucat cărțile cumva, adică m-am împăcat cu gândul că nu o să plec niciodată de aici.

Sau dacă o să plec, o să o fac nu pentru că mă gonește cineva, ci pentru a trăi ceva anume într-un anumit loc.

“Dormi fără vise, popor naiv,
Dormi ani la rând, culcă-te definitiv,
Iar dacă prin minune te-oi trezi din hibernare
Viața ți-o fi împrăștiată departe prin lume, peste hotare.”

Byron, Cântec de leagăn

Am ascultat noul tău EP. Aș vrea să te întreb de ce ai ales să scrii versurile în engleză? Mai ales că vorbești despre acasă.

El este scris în ultimii zece ani, iar eu m-am exprimat în engleză foarte multă vreme, apoi mesajul este unul universal, nu e românesc.

Practic, primul album scris în română a fost despre România, a fost albumul Nouă, de anul trecut. Acela nu ar fi putut fi scris în engleză. În schimb, ăsta are un mesaj universal.

Bine, dacă mă întrebi de Home, sweet home, poți să zici că se referă la noi, românii, dar piesa se referă, de fapt, la oricine.

Anul acesta ați avut și multe concerte din studio sau de acasă, transmise online. Cum e să ai un concert de acasă și să nu-ți vezi publicul?

Depinde cu ce mindset pleci. Bineînțeles că e ciudat.

La un moment dat mi-am dat seama că există o problemă, dar mi-am impus să judec toată treaba asta ca și cum aș avea un martor. Ca și cum aș cânta acasă la mine, dar aș avea un martor – laptopul, care transmite imaginile respective către toată lumea.

Anul acesta era an de după lansarea unui album, cum ar fi trebuit să arate și ce s-a schimbat?

Ar fi trebuit să avem concerte tot anul, să fim prezenți la cele mai mari festivaluri, deja existau contracte.

“Ne așteptam la vreo 70 de concerte anul ăsta și probabil că am avut 20.”

Ai văzut schema de ajutor de stat din partea guvernului pentru sectorul cultural?

Sunt foarte puțin la curent, adică sunt la curent cu ce trebuie să știu, dar toată treaba asta care s-a întâmplat acum, pe cine au favorizat și pe cine au defavorizat, pe mine mă privește, dar eu sunt în planul 2.

Îi privește direct pe cei din agenție, pe oamenii care organizează evenimente.

În plus, s-a anunțat când eu eram acum prins cu finalizarea și lansarea albumului.

Scopul lansării acestui EP care ar fi?

În primul rând, păstrarea sănătății mele mintale.

M-am trezit în situația de a sta acasă, ceea ce nu fac de foarte mulți ani. Și aveam piesele astea, cu care mă puteam juca, mi-au dat de lucru, dar mi-au făcut și mare plăcere.

Și acum, fanii tăi cum pot asculta EP-ul?

În general, lumea are un abonament la Spotify, la Apple Music, la Tidal, îl poate asculta acolo.

Dar dacă cineva e atât de respectuos și vrea să cumpere direct albumul, o poate face de pe siteul bandcamp.com, prețul albumului e un minimum setat de tine, dar persoana care cumpără poate plăti cât vrea de la suma aia în sus.

Când un album e cumpărat, mie îmi vine imediat mail cu cine a cumpărat album și cât a dat pe el, iar mie a doua zi îmi intră banii pe Paypal. Este cea mai corectă chestie din lume.

Tu ce muzică asculți?

Prea puțin din ce ascult eu e muzică românească. Ascult Robin and The Backstabbers, The Mono Jacks, Lucia, Grimus, dar și alții.

Altfel, sunt destul de la curent cu ce se întâmplă în lume, adică cu albumele care apar.

De exemplu, trebuie să reascult albumul de anul acesta al lui Bob Dylan. Mi-am cumpărat două reviste celebre, Uncut și Mojo, numerele de sfârșit de an, unde se află topul albumurilor de anul ăsta. Iar albumul lui Bob Dylan, care mie nu mi-a plăcut atât de mult, a ieșit pe primul loc la ambele.

Și am zis, cum adică? trebuie să îl reascult.

Mi-a plăcut foarte mult Fiona Apple anul ăsta. Și Moses Sumney.

Dar am o colecție de discuri, că eu chiar cumpăr, cu albumele mele favorite, cu ce mi-a plăcut dintotdeauna. Am de la Billie Eilish la Led Zeppelin. Sunt momente în care ascult albumele care mi-au plăcut în timp.

Citeam pe site-ul tău că în copilărie ți se spunea Dan Queen pentru că erai fan Queen.

Da, Queen a fost prima trupă pentru care am făcut o pasiune și cred că foarte multă lume se regăsește în muzica lor.

Ce crezi despre albumele solo ale lui Freddie Mercury?

Cred că nu a avut oamenii potriviți cu care să le facă, el a fost foarte visător. Cumva Mr. Bad Guy putea să fie un super album, dar nu cred că a știut să își aleagă oamenii care să le producă. Multe dintre piese sunt foarte faine.

Și, de altfel, cei de la Queen, când au făcut Made in heaven, albumul postum, au luat bucăți din Mr. Bad Guy și le-au făcut cu ei la instrumente.

Crezi că ar fi fost Freddie Mercury acest artist extraordinar fără ceilalți membri ai trupei Queen?

În mod sigur el era oricum extraordinar. Faptul că a reușit să facă o trupă stabilă cu cei trei, e o întâmplare, puteau să fie alți trei. Eu nu zic că ei nu sunt valoroși, sunt foarte valoroși, dar zic că e o întâmplare că s-au găsit așa. Ei puteau să cânte cu altcineva, la fel și el. Adică nu din cauză că s-au întâlnit au devenit brusc mari.

Ca să ajungi să faci muzică de calitate în România, crezi că e esențială educația muzicală? Mă refer la un liceu vocațional, o școală de muzică.

Cele mai mari nume din pop-rock nu au avut niciun studiu. Jimi Hendrix e considerat și în ziua de azi cel mai mare chitarist și inovator în domeniul chitarei electrice, iar el nu știa să scrie și să citească note. Asta îl face mai prost? Nu.

Bineînțeles că este de dorit să existe niște studii ca să te poți descurca mai ușor, dar nu e o condiție.

Te-ai gândit vreodată să te îndrepți către zona educațională, să predai altora ce știi tu?

Mă tot gândesc la asta de câțiva ani, pentru că la noi sunt niște segmente foarte slab reprezentate, ori inexistente.

Și eu visez de niște ani să predau songwriting. Mi se pare că e o chestie esențială, pe care noi o facem așa…încercăm să ne închipuim cum se face.

Ce îți place să faci, în afară de muzică?

Mă joc Assassin’s Creed Valhalla, nou apărut. Am jucat foarte multe părți din Assasin’s Creed, mi se pare că e un joc foarte reușit.

În afară de asta, acum nu mai joc nimic altceva, dar am jucat la viața mea GTA, inclusiv FIFA am jucat foarte mult, dar la FIFA e mișto să fii în gașcă, să faci campionate.

Altceva, în afară de jocuri?

Citesc constant. Îmi place foarte mult Filip Florian, bineînțeles Cărtărescu, am mai citit niște Dan Lungu, dar unele lucruri la el îmi plac, altele nu.

Și aș vrea să fiu mai la curent cu ceea ce se întâmplă în literatura română, mi se pare că nu există suficientă informație despre ea, o platformă care să îți dea totul pe tavă. La fel cum nu există pentru muzică. Dacă vrei să afli ce albume românești s-au lansat în ultimele două luni, e foarte complicat să afli.

Știu că tu scrii pe blogul tău. Te-a tendat vreodată să te îndrepți către literatură, să scrii o carte?

Bineînțeles că visez uneori să scriu ceva mai serios, dar mie mi se pare că e o meserie în sine, trebuie să înveți tu foarte multe lucruri ca să poți scrie o carte.

Altfel, ce îți dorești pe viitor?

Îmi doresc ce ne dorim cu toții, să scăpăm de coșmarul ăsta, să revenim la ce știam înainte, să ne întâlnim, să ne îmbrățișăm și să ne bucurăm de viață.

The post Dan Byron: “Nu suntem privilegiați, dar suntem un domeniu foarte lovit, fiindcă nu mai putem să ne facem meseria.” appeared first on Cultura la dubă.

Videoclipul realizat de Dragoș Ometiță este filmat dintr-un singur cadru și o aduce în centrul atenției pe balerina Irina Stinghe.

Pentru a realiza albumul în izolare, cei 4 membri ai trupei au locuit împreună 15 zile, timp în care au compus șase piese despre stările pe care le-au experimentat de la începutul pandemiei.

“Bune și rele, de la frică și incertitudine, la tihnă și recunoștință pentru timpul dat. Este o invitație în universul personal al trupei în care publicul va descoperi și vulnerabilitate și siguranță și revoltă și deznădejde, într-un discurs sincer, extrem de diferit stilistic de la o piesă la alta. Un indie rock cu o mulțime de influențe, de la alternative și post rock, la disco și electro pop.” – se arată într-un comunicat de presă transmis de trupă.

“Toată perioada aceasta a fost ca un dans cu stările și cu sentimentele noastre. A fost un timp cu noi înșine din care am încercat fiecare să învățăm câte ceva. Să trecem de la lamentare și deznădejde, la o perspectivă nouă de reevaluare a lucrurilor importante, de regăsire a unor bucurii uitate sau devenite între timp mai puțin importante.

A fost un timp de respiro după o lungă perioadă de fugă permanentă după ceva, un timp căruia dacă reușim să îi găsim un sens personal poate să reprezinte ceva decisiv în evoluția noastră ca indivizi.” – a declarat solistul Doru Pușcașu, omul căruia se datorează apariția acestei trupe.

Om la lună a început în mai 2018 ca un demers de poezie cântată de Doru Pușcașu, în care chitara sau pianul completau versurile sale. Ulterior, acestuia i s-au alăturat muzicienii Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, iar din septembrie 2019 există oficial trupa om la lună.

Primul lor album complet era programat să fie lansat în aprilie 2020, dar a fost amânat pentru toamna aceasta.

În perioada de izolare, om la lună a lansat single-ul Pace, iar videoclipul a fost realizat de imagini adunate de la fanii trupei.

The post Om la lună, trupa născută din poezie cântată, a lansat videoclipul Dans. Urmează și albumul compus în izolare. appeared first on Cultura la dubă.