Ada Solomon, recunoscută pentru o carieră de peste 25 de ani în cinematografie, în care filmele pe care le-a produs sau coproducțiile internaționale cu peste 15 țări la care a lucrat au obținut numeroase premii importante, a fost aleasă președintă a consiliul de administrație al Academiei Europene de Film, în urma voturilor exprimate de cei peste 5.400 de profesioniști din cinematografie membri ai Academiei.

Producătoarea olandeză Leontine Petit și producătorul francez Matthieu Darras au fost aleși vicepreședinți. Mandatul de doi ani va începe la 1 ianuarie 2026.
Președinta Academiei Europene de Film este Juliette Binoche.
Prin numirea Adei Solomon în această funcție, România este reprezentată acum la cel mai înalt nivel al cinematografiei europene.

Într-un amplu interviu acordat pentru Cultura la dubă, Ada Solomon a vorbit despre traseul său profesional:

“Eu, când am început povestea asta, am făcut de toate. Am fost asistent de producție, am fost aproape secretară, am fost om de catering, coordonator de transporturi, le-am făcut pe toate.”

Pe Radu Jude l-am cunoscut la un proiect unde el era al 3-lea asistent de regie, alături de Adrian Sitaru. Eu eram director de producție. Și, iată! Eu cred că dacă într-adevăr îți dorești. Când ești la început, ai colegi, ai prieteni, oameni care te vor ajuta, echipamentele sunt tot mai ieftine, nu îți trebuie să folosești cele mai cele lumini sau camere pentru a face un prim film. Dacă ce ai tu de spus e corect și e puternic, merge și cu un telefon la urma urmei.

Când la mine vin oameni care au absolvit regie și îmi spun că au 5 scenarii, dar dacă îi chem să facă asistență de regie, ei îmi spun „dar îmi faceți și filmul”, nu. Nu îți fac filmul până nu te cunosc.

Eu cred că se poate, sigur că e greu, nu iese din prima și nu i-a ieșit niciunuia din prima. Nicio gazetă nu titrează “Ada Solomon a picat la concursul CNC”, dar eu pic în mod frecvent, normal, firesc, poate proiectul nu era bun sau nu era gata, se întâmplă oricui. Ce se vede e succesul. Cantitatea de praf pe care o arunci la gunoi nu se vede, se vede doar casa care sclipește.ști să faci asta, există modalități și să câștigi bani și să lucrezi cât de cât în meserie și să ajungi să faci ce vrei.“

Citește materialul complet AICI.

Ada Solomon a ocupat timp de 6 ani funcția de vicepreședintă, colaborând cu președintele Mike Downey, care își încheie mandatul, și a fost anterior membru titular al consiliului.  Ada este membră a Academiei Europene de Film din 2011 și prima româncă care ocupă o funcție în board-ul Academiei Europene de Film. 

„În calitate de membră a consiliului Academiei Europene de Film de zece ani, mi-am asumat responsabilitatea de a promova excelența în realizarea de filme în toată diversitatea vocilor cinematografice europene, dar și de a pune în lumina reflectoarelor teritoriile mai mici, formele de cinema subreprezentate, care sunt mai puțin vizibile. Este o perioadă de schimbare și sunt gata să accept provocarea, știind că sunt susținută de echipa executivă extraordinară a Academiei și de oamenii minunați din consiliul Academiei Europene de Film, în special de noii vicepreședinți aleși: Leontine Petit și Matthieu Darras.”, a declarat producătoarea Ada Solomon.
Distinsă cu Premiul Academiei Europene de Film pentru contribuția la dezvoltarea coproducțiilor europene — Prix Eurimages (Berlin, 2013), Premiul Central European Initiative (Trieste, 2018), Underground Spirit of Europe (Palić, 2021) și Premiul de Excelență al Asociației Producătorilor Cehi APA (Jihlava, 2022), Ada Solomon este și deținătoarea a 9 trofee Gopo pentru Cel mai bun film.
Este membră a board-ului European Producers Club, membră fondatoare a Alianței Producătorilor de Film din România, inițiatoare a programului Pop-Up Residencies, expert extern al Programului MEDIA – Europa Creativă și a fost timp de 8 ani președintă executivă a rețelei European Women in Audiovisual (EWA Network).
În 2023 a fost inclusă de prestigioasa revistă The Hollywood Reporter în topul celor mai influente 40 de femei producătoare din cinematografia mondială.
În România, pe lângă activitatea de producție cinematografică, a fondat Festivalul de film NexT, dedicat memoriei cineaștilor Cristian Nemescu și Andrei Toncu și a contribuit la crearea lanțului de mini-plexuri CinePlex împreună cu Tudor Giurgiu.

Contribuția sa remarcabilă la patrimoniul cinematografiei românești și internaționale include aproape 100 de filme de ficțiune și documentare, lungmetraje și scurtmetraje apreciate în festivaluri internaționale și distribuite în peste 50 de teritorii din întreaga lume.

Ada Solomon, prima producătoare care a adus României Ursul de Aur și premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, a lucrat cu numeroși regizori precum Cristian Nemescu, Călin-Peter Netzer, Radu Jude, Ivana Mladenović, Alexandru Solomon, Răzvan Rădulescu, Tomasz Wasilewski, Hana Jusić, Drago Sholev, și a sprijinit debuturile unor regizori precum Marta Bergman, Olga Lucovnicova, Emilie Blichfeldt, Chiara Malta, Federico Bondi, Adriano Valerio, Anamaria Comănescu și Paul Negoescu.

În 2025, filmul „Sorella di Clausura” (regia Ivana Mladenović) produs de Ada Solomon prin compania microFILM a fost prezentat cu succes în festivaluri internaționale de film importante precum Locarno (Premiul Criticii Independente pentru cea mai bună interpretare), Sarajevo (Inima Orașului Sarajevo pentru Cel Mai Bun Regizor), Gijon (mențiune Specială a Juriului), Author Film Festival Belgrad (Cel Mai Bun Film). 

Printre cele mai cunoscute titluri la realizarea cărora a contribuit se numără: „Anul Nou care n-a fost” (Bogdan Mureșanu — Cel mai bun film al secțiunii Orizzonti la Festivalul de Film de la Veneția și nominalizare EFA Discovery 2024, ), „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” (Radu Jude, 2023 — Premiul Juriului Special la Locarno), „Babardeală cu bucluc” (Radu Jude, 2021 — Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin), „Poziția copilului” (Călin Netzer, 2013 — Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin) și Toni Erdmann (Maren Ade, 2016) – Cel Mai Bun  Film European la Premiile Academiei Europene de Film și nominalizat la Premiile Oscar categoria Cel Mai Bun Film Străin.

Printre proiectele internaționale de succes la care a contribuit în calitate de line producer se numără „Callas Forever” (Franco Zeffirelli), filmele pentru copii „Tom Sawyer & Huck Finn” (Hermine Huntgeburth), succesul de box-office german „Cei 3??? – Ordinul Dragonului” (Tim Dunschede).

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ada Solomon a fost aleasă președinta consiliului de administrație al Academiei Europene de Film appeared first on Cultura la dubă.

Pe când în țara noastră era o lună ianuarie călduroasă, cu temperaturi de 17 grade celsius, fotograful Adrian Scutariu și fratele său, Cristian Scutariu, jurnalist, au plecat în Siberia, la -50 de grade celsius.

Au vrut să aibă parte de o experiență inedită și au avut-o. Adrian s-a întors din călătorie cu peste 2000 de fotografii, iar 34 dintre ele vor fi arătate publicului, în expoziția “Siberia, la extrem”, care va avea loc la București, sâmbătă, 19 septembrie 2020.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Adrian Scutariu a povestit cum a fost în călătoria sa, ce a surprins în fotografiile sale, dar și cum poți trăi din fotografie, în România.

Adrian, de ce ai plecat în Siberia?

Am plecat pentru că m-a întrebat fratele meu: vrei să mergi în cel mai friguros oraș de pe glob? Și eu am zis da, hai! Am zis să plec cu fratele meu și să traversăm Rusia.

Cum ați ajuns acolo?

Am zburat din București la Moscova și din Moscova am luat trenul, care a mers 4 zile până la prima oprire, lângă Lacul Baikal.

Am mers 4 zile cu trenul, într-un vagon deschis, cu 48 de paturi, toată lumea stătea claie peste grămadă. Era un mix de mirosuri foarte interesant în tren. Apoi, vezi Rusia din tren, peisaje speciale, se oprește în multe gări.

“Când mă gândeam că mă duc la – 50 de grade, ziceam: ah o să fie frigul mai puternic, dar nu e așa. E ca și cum te bate cineva în continuu cu parul pe spate. Te doare tot corpul, parcă te apasă în pământ.”

Adrian Scutariu, fotograf

În expoziție ai și fotografii cu momente surprinse în tren?

Da, e un mix. Sunt poze din tren, de la Lacul Baikal, din orașele Irkutsk și Yakutsk, mai puțin Moscova. Din Moscova n-am pus nicio poză.

De ce?

Fiindcă am stat prea puțin acolo, am făcut niște clișee, nu mi-a plăcut nimic.

Cât de ofertant a fost pentru tine, ca fotograf, ce ai văzut în Siberia?

Totul era ofertant, totul era nou și făceam poze în continuu, de dimineață până seara. Pentru expoziție am început să fac selecția din 2000 de poze, din care am tăiat până la 140, apoi la 70, ajutat de o prietenă, apoi la 34.

Ce te-a surprins cel mai tare în această călătorie?

Cred că am înțeles pentru prima oară ce înseamnă șoc cultural. După ce am plecat din Moscova, nimic nu semăna cu ceea ce știam, nimeni nu vorbea engleză, nu aveam semnal tot timpul să folosesc Google Translate. La un moment dat am renunțat, am început să vorbesc română.

Erau niște bătrâne în tren, jucau cărți, eu vorbeam în română, ele în rusă, râdeam, parcă ne înțelegeam mai bine decât să încerc cu engleza.

“E o altă variantă de lume, nu neapărat mai bună, ci diferită. Acum îmi doresc să mai călătoresc în est, mi se pare că se simte mai uman totul. Vestul nu mai e uman, așa simt eu, ca fotograf.”

Cum ai rezistat la frig?

Mă îmbrăcam foarte gros, aveam un first layer, niște pantaloni groși de iarnă, polar, geacă de -30 și ceva de grade, ghete de – 30 și ceva de grade, în mănuși și în bocanci aveam încălzitoare, niște chestii care ardeau și îți încălzeau mâinile, cagulă, căciulă, glugă. Cu toate astea puteam să stau cam o oră afară.

Și ce făceați acolo?

Ne plimbam prin oraș, dar nu puteam să stăm mult afară, nici nu rezistau camerele să fac poze. O cameră nu rezista mai mult de o oră, se închidea, se ducea bateria. Apoi, mâncam 6 mese pe zi, atât de obositor e frigul.

Când mă gândeam că mă duc la – 50 de grade, ziceam – ah o să fie frigul mai puternic, dar nu e așa. E ca și cum te bate cineva în continuu cu parul pe spate. Te doare tot corpul, parcă te apasă în pământ.

Plus că e umiditatea foarte scăzută, aerul foarte uscat, nu poți să respiri, îngheți instant și e foarte obositor. Îmi era foame și dormeam peste 12 ore pe zi.

În plus, ziua durează puțin, 4-5 ore. Dar asta era mișto, pentru că aveam tot timpul lumina golden, ca și cum soarele ar apune în permanență.

Mă trezeam dimineața, înainte să răsară soarele, să fac poze, făceam poze o oră, apoi poate intram undeva să beau ceva cald, mă întorceam acasă, mâncam de 3 ori. Ori dormeam, ori prelucram poze. Apoi repetam chestia asta.

Ai urmărit ceva anume sau fotografiai ce te atrăgea pe moment?

Pentru că mă simțeam un pic izolat, vedeam izolarea și în oameni, am încercat să fotografiez asta. Și asta o să se vadă și în expoziție, în portrete și în unele scene de stradă.

E ciudat, că mergi pe stradă și vezi doar ochii oamenilor. Nu ai niciun fel de conexiune, de body language. Și am încercat să surprind asta, distanța dintre oameni, izolarea, dar și cum arată orașul, fiindcă era lumina aceea specială.

Ca om, cum te-a marcat experiența asta?

Mi-am dat seama că ce avem aici nu este totul și că sunt oameni care trăiesc într-un complet alt mod și nu au nicio problemă – fără Google, fără Iphone, fără lucrat în corporație.

Și ți se pare că ce au ei acolo este mai degrabă mai aproape de normalitate decât ce avem noi?

Acum depinde ce înseamnă normal, dar cred că e mai simplu, mai natural. Cred că te și întărește un astfel de loc. E interesat, copiii acolo nu au voie să iasă pe stradă cât durează iarna, 6 luni pe an, când scade temperatura sub 18 grade parcă.

E o altă variantă de lume, nu neapărat mai bună, ci diferită. Și am văzut că se poate și altfel.

Acum îmi doresc să mai călătoresc în est, mi se pare că se simte mai uman totul. Vestul nu mai e uman, așa simt eu, ca fotograf.

Din punct de vedere administrativ, cum a fost pentru tine să organizezi o expoziție?

Vai de capul meu! Am tot respectul pentru cei care organizează evenimente. E horror. Cu spațiul a fost ok, în rest totul a fost făcut din buget propriu.

Ai încercat să găsești finanțare?

Da, am primit ceva de la o companie când am plecat, dar după…nimic. Am încercat să rezolv cu printurile, dar nu au vrut.

Mi-ar plăcea să existe un fel de curatori care să arunce un ochi și să vadă ce lucrează lumea, că e plin de fotografi foarte buni.

Și după expoziție, care ar fi următorii pași pentru tine, ce ai putea să câștigi din asta?

Din printuri vândute aș putea să câștig sau dacă voi scoate un album, o carte. La expoziție lumea va avea opțiunea să cumpere printuri.

Pe tine te deranjează că sunt mulți care se numesc fotografi în România? Unii fotografi sunt deranjați de asta.

Nu, e super bine. Ce, suntem copii? E foarte bine că sunt mulți fotografi, să crească industria.

Sau că sunt unii care scad prețurile pe piață?

Nu, calitatea se filtrează în timp, rămân fotografii buni. Oricum, dacă prețul mic al altuia îți afectează ție activitatea, înseamnă că tu ai niște probleme în alte părți.

Și tu reușești să te întreții doar din fotografie?

Da. Din evenimente și joburi corporate.

Tu ai făcut vreo școală de fotografie?

Nu, nu am făcut nicio școală.

Și de cât timp reușești să te întreții doar din fotografie?

Din facultate. Adică de vreo 10 ani.

Faci poze și la nunți și botezuri?

Da. Renunțasem, dar a venit criza, covidul și…trebuie să te adaptezi.

Și ai vreo jenă că faci asta?

La un moment dat aveam, dar cred că gândeam ca un copil, eram imatur. Nu, nu am nicio problemă. Te duci, te simți bine și faci bani.

The post Adrian Scutariu, fotograful român care a mers în Siberia și a redescoperit frumusețea lumii appeared first on Cultura la dubă.