Privit inițial de bun augur, mandatul ministrului Daniel David la Educație, este, în realitate, unul dintre cele mai controversate din ultimii ani. Alături de premierul Bolojan, David a luat măsuri drastice, precum tăierea burselor elevilor și studenților, comasarea școlilor și creșterea normei didactice a profesorilor. Studenților le-a transmis că, în locul lor, și-ar lua un job. Mii de profesori i-au cerut demisia în stradă și nu s-au prezentat la ore în prima zi de școală.

Cel mai recent scandal din educație a fost generat de o nouă programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, considerată de mulți specialiști o întoarcere în urmă cu peste 30 de ani.

Cultura la dubă a publicat un amplu material în care mai mulți membri ai grupului de lucru care a elaborat programa au vorbit despre o abordare cronologică a literaturii impusă “de la centru” și au mărturisit că argumentele lor contra acestei direcții au fost ignorate.

Ulterior dezbaterii din spațiul public, ministrul Educației a decis să mai acorde grupului încă o săptămână de lucru și a cerut o flexibilizare a programei. Ce va presupune această flexibilizare și cât de mult va ține cont șefa grupului de lucru de argumentele celorlalți specialiști, rămâne de văzut.

În contextul actual și la împlinirea unui an de mandat, Daniel David a acceptat să acorde un interviu video pentru Cultura la dubă.

Ministrul vorbește despre conflictul generat de noua programă, despre relația sa cu Academia Română, care îi dă anual suma de 30.000 de lei, pentru calitatea de membru-corespondent, despre măsurile luate anul acesta, dar și despre politizarea universităților.

***

Noua programă la română

Domnule ministru, ați spus pe parcursul perioadei dedicate dezbaterei publice că vreți să fiți un observator și lăsați specialiștii să vorbească, veți asculta și veți lua o decizie. La ce concluzie ați ajuns după ce ați ascultat această dezbatere?

În primul rând, dezbaterile sunt mai fierbinți, ca să spun așa, în zona literaturii, nu atât în zona de limbă, gramatică. A fost perioada de consultare publică, am văzut și eu dezbaterile, am primit memorii. Și la sfârșitul perioadei am avut o întâlnire cu coordonatoarea științifică a comisiei. Nu ministrul sau niște birocrați din ministere care nu sunt specialiști în domeniu se apucă să scrie programe.

Eu trebuia să mă asigur că fac o comisie formată din oameni buni. Și am făcut, cred eu, o comisie formată din oameni buni, din zona preuniversitară, din zona Academiei Române, din zona universitară. Coordonatorul este și decanul celei mai mari facultăți de profil din țară, de la Universitatea din București.

Și discuția pe care am avut-o a fost că, ținând cont de intensitatea dezbaterilor, probabil că ar trebui să mai lăsăm o perioadă, am zis o săptămână, dar nu-i bătut în cuie, n-o să numărăm exact șapte zile, pentru că aș vrea cât mai multe sugestii, fiindcă am văzut lumea foarte polarizată și am văzut oameni foarte buni și într-o tabără și în cealaltă.

Să fie preluate cât mai multe sugestii și, unde se pot face flexibilizări care să ajute copiii că, până la urmă, acolo trebuie să ajungem.

Nu trebuie să fie o bătălie între școlile de filologie din România.

Așa că aștept să văd cum se vor integra aceste sugestii și cu ce variantă flexibilă va veni grupul de lucru.

Eu nu pot lucra ca ministru decât cu comisia de experți pe care o am la minister. Nu pot tot schimba comisii, nu pot tot înlocui comisii, nu pot lua decizii oarecum din afara comisiei, că atunci de ce ai mai făcut comisia de specialiști la nivelul ministerului? Dar am încredere că profesioniștii de acolo sunt sensibili la dezbaterile care au avut loc și aștept și eu să văd varianta îmbunătățită.

Am publicat un material pe Cultura la Dubă în care mai mulți specialiști din interiorul grupului de lucru au vorbit despre o atmosferă de lucru foarte tensionată și au spus concret că draftul pentru programa de clasa a IX-a a fost livrat de la București, de coordonatoarele de la Facultatea de Litere din București. În ce măsură acest lucru respectă așteptările dumneavoastră de la un grup de lucru care elaborează programa școlară, fiindcă, așa cum ați spus, au fost și specialiști din preuniversitar care lucrează direct cu elevii și cunosc foarte bine realitățile, dar opiniile lor au fost ignorate.

Nu știu exact cum s-a întâmplat, ci cred că echipe diferite, pe discipline diferite, au lucrat diferit.

Nu știu, cred că fiecare comisie și-a făcut strategia proprie. În final, ce este important? Ca acel draft să fie un draft pus în fața comisiei și toată lumea să contribuie, să spună dacă este de acord sau nu este de acord. Nu știu care a fost procedura internă, dar până la urmă, repet, dacă ministrul trebuie să medieze între specialiști, cred că avem o problemă și am evitat acest lucru.

Nu cred că trebuie să intru în bucătăria internă a unei comisii de specialiști, totuși.

Sunt de acord că spuneți “cred că avem o problemă”, dar nu credeți că exact componența acestui grup este o problemă? Dacă nu a putut ajunge la un consens și, de fapt, opiniile celorlalți au fost ignorate? Vorbim și despre o scrisoare înaintată conducerii grupului pe 22 octombrie, cu aproape o lună înainte de publicarea programei.

Eu mă uit la ce primesc din partea comisiei pe care am numit-o. Comisia are diversi membri, sigur mi-ar plăcea ca toți să fie de acord cu varianta propusă. N-am ce să fac, o parte din cei care sunt membri au altă perspectivă sau unii probabil vor dori să se retragă, că am avut și această discuție.

Aștept, așa cum am spus, să primesc din partea comisiei, cu o susținere cât mai largă, o variantă îmbunătățită după dezbaterea publică. Asta mi-aș dori eu ca ministru.

Puteți să ne explicați cum a ajuns doamna decan Fotache să fie numită coordonatorul științific?

Adevărul este că nu știu toată procedura. Trebuie să discutați și vă poate spune directorul Centrului de Curriculum și de Evaluare, domnul Bogdan Cristescu. Eu n-am intrat în bucătăria internă.

Știu că a fost o selecție în anii trecuți, după aceea au fost solicitări din partea marilor universități ale țării, dar efectiv de ce și cum nu pot să vă spun, o poate spune Bogdan Cristescu.

Dar considerați că în acest moment, după dezvăluirile din interiorul grupului, acest grup mai are legitimitate?

Când sunt atât de polarizate taberele, pe mine mă interesează, în final, să am o variantă care integrează cele mai bune sugestii. Orice comisie o să pun acolo va fi contestată.

Spuneți că ați primit memorii și presupun că le-ați citit cu atenție. Care este opinia dumneavoastră concret legată de această direcție de studiu cronologic?

Adevărul este că nu sunt specialist în domeniu, dar când am văzut atât de multă polarizare, dar iarăși nu vreau să dau sfaturi, că aștept propunerea specialiștilor. Cred că trebuie să avem o programă mai flexibilă.

Nu putem tranșa alegând o abordare sau cealaltă, dar nu sunt eu specialistul. Aștept să văd propunerile pe care le voi primi. Am auzit oameni extraordinari pe care-i apreciez, Mircea Martin, alții. Sunt repere pentru această cultură.

Pe de altă parte, mă uit și la cealaltă perspectivă, unde văd alte repere, îl am pe Mircea Cărtălescu, îi am pe alții care sunt extraordinari și care au spus că nu este regulă, nu cred că o să funcționeze și așa mai departe.

Ăsta este motivul pentru care am prelungit lucrul la programă, spunându-le celor din comisie, analizați foarte serios, sugestiile bune trebuie integrate, vreau o variantă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândiți pentru copii. Acesta a fost mesajul meu. Aștept să văd ce vom primi.

A fost foarte interesantă formularea, consider chiar neobișnuită, din comunicatul transmis aseară de Ministerul Educației. Spunea că “ministrul Daniel David a decis cu acordul coordonatorului.” De ce un ministru are nevoie de acordul unui coordinator al unui grup de lucru?

Are nevoie pentru că un ministru a numit o comisie. Se bazează pe comisia respectivă. Este un parteneriat de încredere între specialiștii care au venit să lucreze pentru această programă. Nu pot la primele supărări și la primele scandaluri, să arunc comisia, să fac alte comisie care va fi contestată, o arunc iarăși și fac alte comisie.

Repet, am încredere în oamenii din comisie și am încredere că vor avea această înțelepciune pentru a găsi o variantă mai larg acceptată.

Este clar că dumneavoastră ne transmiteți că ați cerut o flexibilizare a acestei structuri și ați spus și în comunicat. Însă, aseară, după discuția pe care dumneavoastră ați avut-o cu doamna coordonator, dumneai ei a transmis pe grupul de lucru mesajul că vor lucra la sugestii, respectând structura inițială.

Nu știu, nu intru în bucătăria lor, nu mă interesează care sunt discuțiile între ei. Ei sunt specialiști, ei știu ce vor face și cum. Aștept și eu, ca dumneavoastră, peste o săptămână să vedem o altă variantă.

Cum răspundeți problemei că 15 membri din grupul de lucru fac parte și din comisia care dă aviz?

Am văzut și această discuție. Am cerut și eu în minister să înțeleg de ce se întâmplă acest lucru, fiindcă n-am fost conștient de această suprapunere. Ce-am aflat? Că sunt unități diferite care numesc comisiile. N-au avut o problemă cu suprapuneri, în mintea acestor unități, pentru că avizul este unul consultativ.

Și am întrebat de când funcționează în acest fel. Să știți că și programele din 2022 sau când s-au făcut, pentru istoria comunismului, holocaust și cele din 2017 pentru gimnaziu, toate au mers pe această cutumă.

Eu am spus că pentru viitor nu cred că este ok și voi corecta pentru viitor, iar pentru prezent ce pot să fac? fiindcă avizul consultativ este în zona respectivă, dar decizia sau hotărârea finală este a ministrului, voi cere din partea acestor comisii să văd voturile și diferențiat.

Dar avizul a fost cerut joi, înainte de finalizarea perioadei de dezbatere și înainte de implementarea feedback-ului.

Eu îl voi cere când voi semna eu. Voi dori să văd avizul acestor comisii în două variante.

Adică un nou aviz?

Comisia per întreg și în același timp să văd și voturile celor care nu sunt în cele două comisii. Și nu uitați că, dacă avem o prelungire a acestei perioade, vor trebui reavizate.

Spuneți-mi, vă rog, de ce ați decis să implicați Academia Română în elaborarea programelor școlare?

Dincolo de faptul că totdeauna a fost implicată, de fapt nu Academia, ci membrii Academiei, oameni din Academie, nu putem să fim într-o situație în care să spunem că este cel mai înalt for de știință și cultură al țării și să nu faci apel la astfel de specialiști când elaborezi programe importante pentru școală.

Repet, nu e o nouătate, au fost totdeauna implicați. Este un lucru care continuă și cu care eu sunt de acord.

Implicarea Academiei Române în elaborarea programelor școlare

După cum știți, sunt mai multe voci critice, voci importante, oameni de cultură români care critică imaginea Academiei Române și asocierea ei cu mai mulți membri ai partidelor extremiste, premierea unora dintre ei, unii care chiar susțin discursuri precum cele ale apropiaților lui Vladimir Putin. În ce măsură această imagine a Academiei are legitimitate în actul educațional?

Aici trebuie să ne hotărâm.

Are oameni extraordinari. Probabil că are și situațiile pe care le-ați descris, dar nu cred că sunt definitorii. Și până la urmă, cel puțin în zonele pe care eu le cunosc, academicienii implicați chiar sunt repere în domeniul lor.

Este o opțiune pe care o am. Fără să neg sau să nu fiu conștient de aceste discuții din spațiu public, dar cred că în ansamblu Academia Română este ceva ce ar trebui să prețuim.

Sunteți la rândul dumneavoastră membru corespondent. Puteți să ne descrieți puțin relația pe care o aveți cu Academia Română din această funcție?

Din această funcție n-am o relație specială, de când sunt ministru n-am mai apucat să merg nici la ședințele Academiei, nici la ședințele din plen, nici la ședințele din secție. Urmăresc unele dezbateri și conferințe care sunt publice, le urmăresc ca să țin totuși legătura cu secția. Dar n-am un parteneria strategic, de exemplu, ca ministru, cu Academia Română.

Primiți în calitate de membru corespondent indemnizația anuală de 30.000 de lei.

Nu cred că este de 30.000 de lei.

30.000 de lei. Chiar știu pentru că am studiat declarațiile de avere ale academicienilor și pe a dumneavoastră.

Ok, da. Dacă spuneți dumneavoastră…

Considerați că aceste indemnizații sunt justificate, mai ales în contextul deficitului bugetar, când bursele elevilor și ale olimpicilor și ale studenților au fost afectate de acest deficit?

Cred că este ceva vechi, nu este ceva care a apărut acum. Asta trebuie discutat la nivel de academie, în ce măsură aceste lucruri trebuie ajustate pentru situațiile de criză. Eu, ca ministru, n-aș fi spus dacă nu aduceați acest lucru în discuție…

Sigur că e puțin, sigur că nu schimbă lucruri, dar măcar mesajul am vrut să-l dau. Nu l-am dat public, dar, repet, m-ați forțat cumva.

Dar ce mesaj ați da despre aceste indemnizații?

Vă rog să-l întrebați pe președintele Academiei.

Sunteți parte din guvernul Bolojan și ați luat împreună cu premierul niște măsuri drastice pentru a reduce cheltuielile și a face față acestui an dificil. Vorbim în spațiul public despre reducerea pensiilor magistraților, a pensiilor speciale și așa mai departe. Care este opinia dumneavoastră legată de aceste indemnizații pentru membrii Academiei Române?

Eu cred că bugetul Academiei va trebui discutat cu premierul. Și eu, din câte știu, premierul nu are excepție. Dar trebuie să-l întrebați pe el.

Spuneați într-un interviu recent că programele sunt prioritatea numărul 1 și ele trebuie finalizate în ianuarie, cel târziu, fiindcă urmează după aceea procedura de licitație pentru manuale, formarea profesorilor. Dar de ce este această grabă? De exemplu, de ce acum mai au doar o săptămână de lucru?

Noi avem manuale care la istorie vorbesc încă de intenția României de a adera la Uniunea Europeană. Avem programe depășite de vremuri, la nivel de liceu. Avem programe care sunt prea încărcate, avem programe care nu merg pe elementul de relevanță.

Cei care au terminat gimnaziul ar fi trebuit să intre pe curriculum nou în 2021. Nu s-a făcut acest lucru, mereu s-au găsit motive. Trebuie făcut, fiindcă școala românească nu arată bine. Suntem în urmă cu mulți ani.

S-a adus argumentul în spațiul public, chiar și în interiorul grupului de lucru la română, că trebuie să facem ceva să combatem analfabetismul funcțional și s-a sugerat cumva că din cauza programei la liceu există acest analfabetism, dar el este dat de rezultatele testelor PISA care au loc la sfârșitul gimnaziului, nu are legătură cu programa de până acum.

De ce s-a dorit această schimbare radicală a programei la română?

să avem acel 25% la disciplină care să nu mai fie legat neapărat de o altă lecție, adică acel 25% să însemne faptul că dacă n-ai reușit să formezi copiilor competențe, să ai timp să le formezi.

Să-i înveți pe copii, apropo de PISA, cum să folosească aceste competențe la viață de zi cu zi. Să le consolidezi, că de multe ori înveți lucruri și le uiți foarte repede. Și acolo unde este cazul, de ce să nu le dezvolți pentru performanță olimpică.

“La al doilea mandat, i-am spus lui Ilie Bolojan că are demisia mea în alb”

A fost un an foarte dificil pentru întreaga țară, dar poate în special pentru mediul educațional și vi s-a cerut demisia de mai multe ori, au fost proteste importante ale profesorilor. V-ați gândit pe parcursul mandatului dumneavoastră, ați avut vreun moment când chiar ați luat asta în considerare?

Da. Mie mi s-a cerut demisia din prima săptămână de când am fost numit, din alte zone care aveau o altă opțiune decât cea pe care am exprimat-o eu în ianuarie.

Opțiunea mai directă a fost atunci când am acceptat al doilea mandat. Atunci am avut o discuție cu premierul, știam că vor fi măsuri fiscal-bugetare.

Și am spus că are demisia mea în alb pe masă pentru că eu înțeleg că țara are probleme, trebuie să salvăm domeniul nostru, noi nu avem banii pentru salarii și burse până la sfârșitul anului.

De ce am zis că are demisia în alb? pentru că eu voi implementa măsurile fiscal-bugetare, dar totdeauna filtrate de criterii educaționale. Adică pot să fiu de acord că uneori nu reprezintă cele mai bune practici, că într-o situație de criză nu poți implementa totdeauna cele mai bune practici, dar nu ieșim din practicile pe care le avem. Adică nu vreau să merg în situații pe care nu le mai găsești niciunde altundeva. Acela a fost momentul.

Eu am și spus, dacă demisia mea ar fi rezolvat problema asta fiscal-bugetară, ce era în alb la premier aș fi completat cu pixul pentru retragere.

Lumea uită un lucru. Aceste măsuri au fost luate de o coaliție. Aceste măsuri se află într-un program de guvernare. Eu, ca ministru, ca să fiu un bun ministru, eu trebuie să aplic un program de guvernare. Și cred că, repet, l-am aplicat corect, cu grijă pentru sistem, cât am putut, în constrângele date de programul de guvernare și de lege și în același timp pentru acea optimizare financiară fără de care nu am fi terminat bine anul.

Frustrarea oamenilor de rând a fost că tăierile au venit prima dată asupra educației, nu asupra pensiilor speciale.

Au venit și asupra pensiilor speciale, doar că fenomenul, după cum vedeți, procesul e mai lung și se blochează. De ce educația a intrat în primul pachet? Nu fiindcă cineva a avut ca scop educația. Noi începeam școala în septembrie. Dacă nu intrai în primul pachet din iulie, noi nu mai puteam implementa aceste măsuri, că, de exemplu, TVA-ul îl poți modifica și în noiembrie, îl poți modifica și în ianuarie.

Plata cu ora

Sunteți de acord că suma de 22 de lei pentru plata cu ora a unui profesor este umilitoare pentru un cadru didactic? De exemplu, o bonă cere aproximativ 40-50 de lei minimum pe oră pentru a avea grijă de un copil. Un profesor are grijă de 30 de elevi.

Corect, dar aceea este suma minimă, ca să ne înțelegem, adică dacă vrem, sigur, noi ne raportăm la suma minimă, adică pentru cel care este debutant, fără vechime, fără grade didactice. Valoarea medie este în jur de 38 spre 40. Să știți că în multe universități plata cu ora este tot în zona respectivă.

Nu mi se pare corect. Dacă mă întrebați, nu mi se pare corect. Doar că ce vreau să spun este să punem datele într-un context corect.

Deci aia este valoarea minimă, nici măcar valoarea medie. În zona universitară găsești plata cu ora cam tot în zona respectivă.

Salariul de start trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. Acolo trebuie să fie bătălia. Și de acolo, după aceea, în funcție de vechime, în funcție de gradele didactice, să crească.

Când vom face acest lucru și vom raporta acel salariu la timpul de lucru, o să vedeți că ora devine din nou, nu doar corect calculată, ci și atractivă. Și mai vreau să spun ceva.

Noi, ce am făcut în sistem, fiindcă am avut mult timp salarii mici, apropo, iarăși mă întorc la salariu, acolo trebuie să fie bătălia.

Am creat contextul în care îți completai salariul mic cu plata cu ora. Am ajuns să avem 30.000 de norme la plata cu ora. Nu e sănătos într-un astfel de sistem. Deci da, va trebui crescută plata cu ora, dar în această logică, odată cu creșterea salariului, sau dacă vreți, ca măsură temporară, pe care eu am început deja să o discut cu premierul, să creștem valoarea plății cu ora, nu pentru a o calcula corect, ci pentru a o face mai atractivă până când reușim ca prin legea salarizării unitare să obținem salariul de start despre care discutam.

Ce ar însemna acest mai atractiv?

Cred că am spus și public, nu vreau să fie o surpriză acum, dar cred că o creștere cu 50% temporar, până când reușim să modificăm ce trebuie să modificăm, ar fi mai atractiv.

Sunt șanse reale ca noul buget pe 2026 să cuprindă aceste creșteri?

Cred că sunt șanse reale, fie și în trepte. Adică o parte de la începutul anului, o parte poate de la începutul anului școlar. Și n-am văzut o reticență din partea premierului când am pomenit acest lucru.

Foarte curând veți împlini un an de când ocupați funcția de ministru al educației. Țin minte că a fost un moment anul trecut, în perioada dezbatărilor prezidențiale din decembrie, când ați fost invitat la dezbaterea de la Digi ca rector al Universității Babeș-Bolyai. La scurt timp după aceea, practic, ați devenit ministru al Educației în guvernul Ciolacu. Puteți să ne spuneți exact cum a venit această propunere și din partea cui?

Sigur că după aceea trebuia să fiu asumat de către PNL Cluj. Eu am rămas, însă, specialist, tehnocrat. Le mulțumesc pentru suport. Dar așa s-a întâmplat. Iar misiunea mea, să știți, a fost foarte clară.

Și am spus-o și public, chiar atunci când am devenit ministru. Rolul meu este să întăresc în acea perioadă această opțiune euroatlantică, fiindcă România se bătea între două perspective diferite. Probabil ambele legitime, nu vreau să le comentez. Opțiunea mea este cea care este și am spus-o explicit.

Ați devenit membru de partid?

Nu, am rămas specialist, tehnocrat, eu nu vizez, n-am vizat o carieră politică, n-am venit pentru a avea o carieră politică, am venit pentru a ajuta acest sistem într-o perioadă foarte complicată.

Politizarea universităților și a școlilor

Foarte mulți rectori ai marilor universități din România sunt membri de partid. În ce măsură considerați că asta viciază, într-un fel, actul educațional?

M-am mai exprimat public și știu că unii s-au supărat pe mine, dar eu nu pot spune decât ceea ce cred și ce am spus în diverse alte contexte. Știu argumentul lor că și în interbelic rectorii din marile universități, care nu erau atât de multe atunci, făceau parte din Parlament. Există acest model.

Eu cred că, ținând cont de contextul în care trecem noi, cât timp este rector, nu ar trebui să fie membru de partid sau să intre într-o structură de partid sau într-o structură a statului, dacă doriți, de tip parlament, ca membru de partid. Dar sigur, asta este opțiunea mea. Alții pot să aibă altă opțiune.

Asta ar fi valabil și pentru profesorii care predau efectiv în fața studenților și a elevilor? Sunt mulți profesori membri de partid.

Dacă ești profesor, nu știu cât de mare este puterea academică pe care o ai, rectorul și cei din structurile de conducere au putere decizională.

Mă întreb în ce măsură un profesor care este membru chiar activ al unui partid se poate debarasa de ideologia pe care o urmează atunci când predă în fața unor tineri vulnerabili.

Vă spun sincer, nu m-am gândit la asta. M-am gândit la pozițiile de putere din universități unde v-am dat răspunsul.

Dar este drept. Când ești membru de partid, mai ales dacă ești unul dedicat și angajat, este mai greu să separi lucrurile.

Ca ministru al educației vă gândiți la o astfel de măsură legislativă care să interzică apartenența profesorilor la partide politice?

Nu m-am gândit, vă spun sincer. Această discuție a fost în spațiu public în 2023 și în 2022, înainte să adoptăm legile 198 și 199, învățământul preuniversitar și învățământul superior. Nu poți tot la un an, doi, să tot deschizi iarăși dezbaterile publice. Poate că se vor relua peste o vreme, nu știu, cinci ani, zece ani. Discuția a fost. Și a fost dură. Și atunci am spus exact ce spun și acum, că sunt două modele, înțeleg și argumentele respective. Eu am o altă opțiune. A câștigat opțiunea pe care o vedem astăzi.

Comasarea și reorganizarea institutelor de cercetare

Sunteți și ministrul Cercetării, dar cercetarea pare mai degrabă o paranteză la titulatura Ministerul Educației și Cercetării. La ce măsuri să ne așteptăm în acest domeniu?

Suntem într-un proces foarte important. Eu cred că este cel mai important proces pentru cercetarea românească de după Revoluție, prin care evaluăm toate unitățile de cercetare, dezvoltare, inovare, care vor dori să aibă acces la fonduri publice.

Și din toamnă vom avea o altă arhitectură a sistemului național de cercetare, în care vei avea și universități și institute naționale, institute ale Academiei sau ale altor ministere, unități din mediul privat, dar mai bine coordonate între ele, cu misiunea foarte clar definită, ierarhizate în clase de performanță.

Este un process tacit, nici nu se vede ca urmare a atâtor dispute și controverse pe alte teme mai specifice. Este o reformă extraordinar de importantă pentru țară, eu sper că după ce avem o altă arhitectură, să începem să fim și noi contributori la cunoaștere, să nu devenim, cum am spus în diverse contexte, o colonie științifică, adică împrumutăm tehnologie și știință avansată de la alții, mai contribuim și noi pe aici, pe acolo, ci să putem avea noi contribuții majore.

Să știți că a fost o dezbatere și pe această temă, cred că prin vară, legată de o posibilă listă a institutelor care ar urma să fie desfințate.

Da, și am rugat politicienii să se liniștească o vreme, că nu poți desființa unități de cercetare, dezvoltare, inovare cu liste. Le-am spus da, vom face reorganizarea.

În această reorganizare, unele vor rămâne independente, altele vor fi comasate. Altele vor fi reorganizate, dar dați-mi timp să faca acest proces într-o manieră corectă, într-o manieră rațională, cu evaluatori internaționali, nu să începem să facem liste, că după aceea iarăși ajungem în situația asta – un partid îmi face o listă, un alt partid îmi spune nu e ok așa, alea trebuie să rămână, le schimbăm pe celelalte.

Da, știu problemele și ce-au semnalat politicienii atunci, cea mai mare parte din ceea ce au semnalat este corectă. Doar că l-am spus, nu aia este calea. Adică repede să ne aruncăm pe liste și pe desființări. Dați-mi timp! Facem evaluarea, este și jalon PNRR, deci vrând, nevrând, în august trebuie să-l terminăm și din toamnă vom avea o altă arhitectură.

Să ne așteptăm, totuși, la desființarea unor institute.

Da, și la reorganizări și la comasări. Dar să vă așteptați și la faptul că vom avea câteva unități foarte bune, care vor fi mult mai bine finanțate și nu mai vreau să aud cercetători care au salarii suspendate, care nu își pot acoperi cheltuielile dacă fac parte dintr-o instituție performantă.

Dar de unde vor veni acești bani pentru a fi mai bine finanțate?

Banii vor trebui să vină prin lege de la bugetul de stat și, în același timp, odată ce faci această reorganizare, vei vedea și o schimbare de mentalitate. Pe lângă bugetul de stat, eu spun tuturor, banii noștri se află în Uniunea Europeană. Trebuie să învățăm să aplicăm acolo, trebuie să învățăm să atragem bani de la Comisie. Nu mă refer la fonduri structurale. Sunt și fondurile europene clasice.

Mă refer la competițiile pe cercetare, care se organizează direct de către comisie.

Obiective pentru 2026: completarea burselor, creșterea sumei pentru plata cu ora, organizarea titularizării

Dacă ar fi să faceți o promisiune concretă pentru 2026 elevilor și profesorilor români, care ar fi aceea?

Foarte greu să faci promisiuni, fiindcă unii vor lua promisiunile ca fiind angajamente și de multe ori lucrurile nu depind de mine. Dar ce trebuie să știe toți este că pentru 2026, pentru mine este foarte important să deblocăm posturile și în preuniversitar și în universitar.

Gândiți-vă ce ar fi să nu organizăm titularizarea anul viitor. Este o preocupare și suntem aproape în fază finală să obțin completarea burselor din fonduri europene pentru studenți cu 60 de milioane de euro, ceea ce o să ducă bugetul undeva în jur de spre bugetul din 2024 cu 50% mai mult decât am avut în 2023.

Am în minte valoarea plății cu ora pentru a o face mai atractivă, temporar, până când reușim să lucrăm la legea salarizării unitare.

Și directorii și inspectorii trebuie să știe că avem cele două metodologii, care sunt tot jalon PNRR, în care vom rediscuta degrevările. Ele s-au făcut în condiții de criză fiscal-bugetară, pentru a salva bani, dar acum trebuie să vedem în ce măsură sunt și funcționale.

În situația de criză fiscal-bugetară am luat două tipuri de măsuri la nivel de guvern. Unele pe care le poți considera reforme, dar fiind în context fiscal-bugetal, le-ai făcut pe repede înainte. Și atunci ele trebuie reexaminate cu grijă și în condiții de normalitate.

Trebuia să discutăm despre comasări. Sistemul e foarte fragmentat. Trebuia să discutăm despre limitele în clase. Era normal să ai clasa 8-a cu un copil, cu 2 copii, cu 3 copii, cu 4 copii?

Da, dar sunt și clase supraaglomerate.

Nu sunt, este un mit. Pur și simplu am toate datele pe care o să le prezentăm și public. Să știți că numărul mediu de copii în clasă, în anul școlar 2025-2026 față de 2024-2025 s-a modificat la toate nivelurile. Deci povestea că clasele sunt supraaglomerate, când te uiți la valorile medii per clasă…

Bun, aceasta e media, dar sunt și clase care nu respectă norma prevăzută de lege, de maximum 25 de elevi.  

Sunt și-au fost și înainte. De aceea mediile sunt comparabile, fiindcă ai avut și înainte excepții peste limita maximă. Și ai și acum excepții peste limita maximă, dar sunt legale, legea permitea excepțiile respective. Dar, repet, erau o mulțime de anomalii.

Alte modificări s-au făcut în context fiscal-bugetar și ele trebuie corectate. Bursele studenților, componente legate de mărirea cu două ore a normei profesorilor. De aceea este și pusă cu caracter temporar în lege. Se spune explicit că este cu caracter temporar.

Noi facem reorganizarea rețelei școlare în fiecare an. Hai să vedem ce a funcționat bine, ce nu a funcționat bine și putem corecta pentru la anul.

Și pe măsură ce se stabilizează financiar țara, să putem să corectăm măsurile fiscal-bugetare pure, care nu au avut în spate și un element de reformă educațională.

***

Interviul VIDEO complet aici:

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Daniel David, ministrul Educației: “Am cerut o programă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândită pentru copii.” appeared first on Cultura la dubă.

Mircea Cărtărescu, cel mai premiat autor român la nivel internațional, se află din nou pe listele de favoriți publicate de mai multe reviste de specialitate.

Revista literară W Magazin o plasează printre autorii cu șanse la Premiul Nobel și pe poeta Ana Blandiana, care anul trecut a fost premiată de familia regală a Spaniei pentru “poezia sa curajoasă și o extraordinară capacitate de rezistență în fața cenzurii”.

Potrivit coditianului El Pais din Spania, favoriții de anul acesta sunt autorul chinez Can Xue, maghiarul László Krasznahorkai, scriitoarea mexicană Cristina Rivera Garza și spaniolul Enrique Vila-Matas, australianul Australian Gerald Murnane, românul Mircea Cărtărescu și americanul Thomas Pynchon.

Printre numele vehiculate frecvent în ultimii ani se mai numără Amitav Ghosh, Haruki Murakami, Salman Rushdie sau Lyudmila Ulitskaya.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, realizat în octombrie 2024 la București, autorul francez Pascal Bruckner spunea că “Premiul Nobel este un premiu politic. Scriitorul trebuie să fie mai degrabă femeie decât bărbat, preferabil să aparțină unei minorități sau unei țări uitate. Și mai sunt și perioade de “modă”, depinde ce e la modă.

Sunt mulți scriitori mari care nu au primit Nobelul – Philip Roth, Milan Kundera, Ismail Kadare. Dacă îți trece rândul, vin alții din urmă și rândul tău nu mai vine. Este foarte complicat. Nu știu exact care sunt criteriile, clar sunt criterii politice, etice, este un mister groaznic. Ești pe listă, apoi o ratezi. Michel Houellebecq a ratat-o, nu o să mai revină pe ea.

În acest context, mai este atunci Premiul Nobel relevant?

Da, este grozav să primești Premiul Nobel, este o consacrare, ceva pentru eternitate, e ca și cum Dumnezeu îți pune medalia la gât, hahaha. Sigur, e bine.

Dar există un scriitor japonez, nominalizat de peste 20 de ani – Haruki Murakami, și cred că nu îl va primi niciodată. Pentru că este și un efect de purgatoriu, cu cât aștepți mai mult, cu atât mai puțin ești luat în considerare.”, declara Pascal Bruckner pentru Cultura la dubă.

Care este procedura de alegere a unui câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură?

Conform procedurii oficiale pentru alegea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură, în prima etapă Academia primește propuneri.

Au drepturi să facă nominalizări: membrii Academiei Suedeze, membrii altor academii naționale, profesori de literatură și lingvistică ai universităților, câștigători anteriori ai premiului, președinții societăților de literatură recunoscute în țările respective. Dar, toți aceștia trebuie să primească, mai întâi, o invitație din partea Comitetului Nobel de a face o nominalizare.

Comitetul Nobel este format din 4-5 membri, care trimit în luna septembrie scrisorile oficiale către cei care sunt invitați să facă nominalizări. Aceștia au deadline până în februarie să trimită nominalizările.

Comitetul Nobel realizează o listă cu aproximativ 200 de nominalizări, pe care o trimite Academiei Suedeze. Academia are 18 membri, responsabili să aleagă, în final, câștigătorul.

În aprilie, Comitetul alege o listă preliminară de 15-20 de nume pe care Academia le va lua în considerare.

De pe această listă preliminară, tot Comitetul alege în luna mai lista scurtă, care conține 5 nume.

Politica Academiei Suedeze este să nu facă publică lista nominalizaților, pentru a nu influența juriul cu reacțiile din media, astfel că toate numele care ajung în presă nu sunt niciodată oficiale.

Între iunie și august, cei 18 academicieni suedezi studiază în profunzime operele scriitorilor rămași pe lista scurtă. De asemenea, membrii Comitetului realizează rapoarte individuale.

În septembrie, membrii Academiei discută meritele fiecărui candidat.

În octombrie este ales laureatul Nobel și este făcut anunțul oficial. Acesta trebuie să primească peste 50% din voturile celor 18 membri ai Academiei.

Pe 10 decembrie, laureații primesc premiul la Sotckholm. Acesta constă într-o medalie Nobel, o diplomă și o sumă de aproximativ 1.200.000 de euro.

MIRCEA CĂRTĂRESCU, PRINTRE FAVORIȚII DIN ULTIMII ANI

Mircea Cărtărescu s-a aflat anul acesta și pe lista lungă a nominalizaților la International Booker Prize, cel mai important premiu literar acordat ficțiunii traduse în limba engleză. Cărtărescu a fost nominalizat pentru romanul Solenoid, tradus de americanul Sean Cotter la editura Pushkin Press.

Tot anul acesta Academia Română a respins recent admiterea lui Mircea Cărtărescu ca membru corespondent al Academiei.

În 2024 a devenit primul autor român câștigător al Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Juriul argumenta atunci: “Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză.”

În 2022 a câștigat Premiu FIL la Târgul Internațional de Carte Guadalajara din Mexic, în 2021 a câștigat Premiul Prozart 2021, acordat în Macedonia de Nord. De asemenea, el a câștigat celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana, pe lista favoriților la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură appeared first on Cultura la dubă.

În teorie, Academia Română reunește elita intelectuală și științifică a țării noastre și, așa cum se arată și în programul său strategic, activitatea sa ar trebui să producă efecte cu impact major în dezvoltarea țării.

În realitate, în această instituție, finanțată de la bugetul de stat cu aproximativ 100 de milioane de euro anual, există o prăpastie între liderii ei și mai tinerii cercetători, pe care ar trebui să-i îndrume, să-i sprijine și să le asigure toate resursele necesare desfășurării activității.  

Prezidiul Academiei Române, format din 6 academicieni, încasează anual aproximativ 300.000 de euro din bugetul instituției, sub formă de salarii, indemnizații de merit și de membru. Pe lângă acestea, unii dintre academicieni încasează de la statul român simultan pensii și salarii de profesori universitari, ajungând la o medie de 6000 de euro net pe lună.  În 2024, prezidiul Academiei a avut doar 6 ședințe.

Academia Română s-a reunit în 8 adunări generale, dintre care doar două au fost efectiv de lucru: o dare de seamă și una pentru evaluarea și reorganizarea institutelor și centrelor Academiei Române. Alte două au fost festive, iar trei pentru alegerea de noi membri. Pe scurt, academicienii au dedicat mai mult timp festivismului decât propriei reorganizări, atât de necesare.

Între timp, cercetătorii cer de ani de zile spații de lucru propice desfășurării activității lor, bani pentru materiale de bază, pe care de multe ori le cumpără din propriul buzunar, și organizarea de concursuri corecte în institutele de cercetare.

“Autorii pe care trebuie să îi reproduci la concurs sunt fix șefii tăi. Taman opus ideii de cercetare, unde trebuie să vii cu ceva nou, nu să reproduci ce s-a scris deja. Ei numără cantitativ realizările științifice. Nu contează calitatea deloc. De exemplu, poți să ai o carte publicată la Oxford sau Harvard, care să fi schimbat lumea în domeniul tău. Nu face cât două cărți publicate la edituri anonime românești. Rezultatul concursului nu este așadar o judecată de valoare, ci o contabilitate a câte hârtii ai la CV.”, ne spune un tânăr cercetător român în istorie, lector universitar în Marea Britanie.

Cercetarea este cel mai slab finanțat domeniu din România, primind în 2025 0,38% din PIB. Cu toate acestea, unii dintre academicieni au acumulat în conturi bancare averi de milioane de euro. Media de vârstă a membrilor Academiei este de 82 de ani, ne spune chiar președintele instituției.

“Acești oameni sunt savanții României. Dacă deranjează că au un trai decent, eu mâine îmi depun mandatul”, declară Ioan Aurel Pop într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Despre toate acestea vorbim în materialul de mai jos.

***

Academia Română este condusă din 2018 de istoricul Ioan Aurel Pop, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător științific I și fost director al  Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române. În 2022 acesta a fost primit un nou mandat de la colegii academicieni și va mai conduce instituția până în 2026.

De-a lungul acestor ani, Academia Română a reușit să fie vizibilă în spațiul public mai mult prin controverse decât prin realizări. Alături de el, instituția este condusă de 4 vicepreședinți: academicienii Marius Andruh, Mircea Dumitru, Dumitru Murariu și Nicolae Zamfir și de secretarul general acad. Ioan Dumitrache.

Cei 6 formează Prezidiul Academiei Române și sunt unii dintre academicienii cu cele mai însemnate privilegii financiare.

IOAN AUREL POP, PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Potrivit declarației din 2024, acesta are o avere estimată la 1.172.000 de euro, dintre care 460.000 de euro economii în conturi bancare, iar 682.000 euro sunt titluri de stat. În 2022, academicianul declara tablouri și bijuterii în valoare de 10.000 de euro. În doar 2 ani, la declarația din 2024, valoarea acestora a urcat la 30.000 de euro.

Pentru funcția de președinte al Academiei Române primea în 2023 un salariu de 154.034 de lei anual, însemnând 30.458 euro pe an, adică 2538 euro pe lună. Pe lângă salariu, Academia îi plătește indemnizație de membru, în valoare de 6000 de euro anual și indemnizație de merit, de 14.800 de euro pe an.

În total, în 2023 a încasat 51.258 euro de la Academia Română, ajungând astfel la 4.271 de euro/lună.

În paralel, Ioan Aurel Pop are și salariu de profesor universitar în valoare de 27.573 de euro/an. Veniturile sale anuale, de la statul român, ajung la 80.000 de euro, însemnând un venit lunar de 6.647 de euro pe lună.

Ioan Aurel Pop a lucrat toată viața la stat, fie ca profesor, fie ca cercetător. A devenit doctor în istorie în 1989 și a predat în primii ani de carieră la Liceul Industrial nr. 6 din Cluj-Napoca. A urcat apoi diferite trepte din mediul universitar. În 1984 era asistent universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. 9 ani mai târziu, acesta a devenit cercetător științific I și directorul unui centru nou înființat – Centrul de Studii Transilvane, din cadrul Fundației Culturale Române (ulterior Institutul Cultural Român), integrat din 2007 în Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române.

Este membru corespondent al Academiei Române din 2001 și membru titular din 2010.

75% din bugetul anual al Academiei Române sunt doar banii de salarii. 7% sunt indemnizațiile de membru și de merit.

Prea puținii bani care mai rămân se duc pe servicii, cheltuieli și premii, unele dintre ele controversate. Cel mai recent caz, în decembrie 2024, Academia l-a premiat pe istoricul Alex Mihai Stoenescu, fost colaborator al Securității. 30 de intelectuali români au semnat atunci o scrisoare prin care criticau decizia. În urma declanșarii unui scandal public, instituția a decis câteva zile mai târziu să retragă premiul.

Marius Andruh, vicepreședintele Academiei, explica atunci: “În stabilirea premiilor se acordă încredere secțiilor, Biroul prezidiului le aprobă, fără să facă, însă, verificări.” Informația că Stoenescu a fost colaborator al Securității se afla, însă, la doar un click distanță.

Cazul nu este izolat. Imaginea Academiei s-a confundat și în alte rânduri cu intelectuali cel puțin controversați. În 2018, profesorul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, a devenit membru corespondent, deși 30 de sociologi și cercetători români s-au opus deciziei. Ilie Bădescu a semnat postfața unei cărți a lui Alexander Dughin, ideologul lui Vladimir Putin. În timpul alegerilor din decembrie 2024, academicianul Ilie Bădescu s-a declarat susținător al lui Călin Georgescu. De altfel, discursurile sale din spațiul public seamănă cu cele ale suveraniștilor.

Într-un articol publicat în februarie 2024, academicianul Ilie Bădescu spune că “Desțărarea este un păcat de moarte pentru cei ce guvernează țara de 30 de ani”,  explicând că aproximativ 4 milioane de români au plecat din țară din cauza celor care au condus țara –  “Ei vor trebui să dea socoteală în fața stăpânului pentru tot talantul risipit, care nu e de la ei, pe care l-au primit ca să-l înmulțească, dar nu s-au dovedit vrednici și mai mult au risipit ce nu-i al lor. Ei sunt furi de suflete, ei au „cheltuit” suflete de la Dumnezeu cu o nevrednicie pentru care vor da socoteală.”

În schimb, academicienii au respins primirea lui Mircea Cărtărescu ca membru corespondent. Nicolae Breban a susținut chiar că cel mai cunoscut scriitor român nu ar fi scris, de fapt, niciun roman și că pasaje din Orbitor “sunt la limita pshiopatiei, dar nu e nebun, face pe nebunul.”

În 2021, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel l-a acuzat pe Ioan Aurel Pop că prezintă o istorie falsă și ignoră memoria victimelor Holocaustului.

“Academia a găzduit ieri, 1 aprilie 2021, o manifestare pentru aniversarea a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. În cuvântul din deschidere, preşedintele Academiei a declarat, printre altele, că „Jandarmeria Română s-a acoperit de glorie şi pe câmpul de luptă[…] cu precădere în cele două războaie care ne-au marcat destinele în secolul XX”.

Nici unul dintre vorbitorii care i-au urmat nu au menţionat rolul pe care instituţia Jandarmeriei l-a avut în exterminarea evreilor şi romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La răstălmăcirea istoriei Holocaustului au contribuit şi imaginile care erau proiectate.

Organizatorii au considerat potrivit să ilustreze evenimentul, printre altele, şi cu portretele unor criminali de război: Constantin Z. Vasiliu şi Ioan Topor, comandanţi ai Jandarmeriei a căror responsabilitate pentru moartea evreilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria este de necontestat.

Istoricul Ioan-Aurel Pop a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment că Academia Română „asigură paza, protecţia şi ordinea în cultură”. – a transmis Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel.

La respectivul eveniment, de elogiere a Jandarmeriei Române, nu au fost menționate nici abuzurile jandarmilor din 10 august 2018.

MARIUS ANDRUH – VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Chimistul Marius Andruh a devenit membru corespondent în 2001 și membru titular în 2009, când a fost numit și Președinte al Secției de științe chimice, pe care o conduce și în prezent.

Ca vicepreședinte al Academiei, Marius Andruh primea în 2023 un salariu de 117.062 de lei pe an, adică 23.147 euro, însemnând aproape 2000 de euro pe lună.  În paralel, el conduce Institutul de Chimie Organică și Supramoleculară Costin D. Nenițescu din București, pentru care primește un salariu de 88058 de lei anual, adică 17.412 euro – 1.451 euro/lună.

Tot Academia Română îi plătește indemnizația de membru, în valoare de 6000 de euro/an și indemnizație de merit – 14.800 de euro/an.

În total, Marius Andruh a câștigat de la Academia Română 61.359 euro în 2023. Pe lângă veniturile de la Academie, Marius Andruh are o pensie de 88.080 lei/an, însemnând  17.416 euro, adică 1.451 euro pe lună. Astfel, chimistul câștigă aproximativ 6500 de euro pe lună de la stat.

În 2022 el a mai primit de la Universitatea din București și suma de 19.700 euro pentru proiecte de cercetare.

NICOLAE ZAMFIR, VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Nicolae Zamfir este unul dintre cei mai cunoscuți academicieni, activitatea sa fiind strâns legată de Institutul Național de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, pe care l-a condus timp de 16 ani, până în 2020. Între 2012-2020 el a fost și directorul celebrului proiect al laserului ELI-NP de la Măgurele, proiect pe care l-a condus în calitate de director. În 2020, ministrul Educației, Monica Anisie, l-a demis ca urmare a mai multor proteste apărute în interiorul instituției din partea cercetătorilor de la Măgurele. Zamfir spunea atunci că i s-a reproșat tot programul științific al Laserului ELI, dar și vârsta înaintată la care obținuse un nou mandat de director.

Doctor în fizică, Zamfir a avut și numeroase colaborări cu instituții de prestigiu din străinătate. Între 1997 – 2004 el a activat în cadrul Universității Yale ca profesor cercetător, activitatea sa profesională fiind centrată pe studiul structurii nucleului atomic.

Ca vicepreședinte, Nicolae Zamfir încasează de la Academia Română un salariu de 126.436 de lei anual, echivalentul a 25.000 de euro – 2083 de euro pe lună. La fel ca ceilalți academicieni, el primește și indemnizații de membru și de merit, în valoare de 20.800 de euro pe an.

În total, academicianul Zamfir primește de la Academie 45.800 de euro pe an. Dar pe lângă acești bani, el câștigă și o pensie anuală de 324.293 de lei – 64,125 euro anual – 5.343 euro/lună.

Veniturile sale de la statul român ajung la 110.000 de euro pe an, adică 9.160 de euro/lună. Din SUA primește o pensie de 15.948 de dolari pe an.

DUMITRU MURARIU, VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

De profesie biolog și zoolog, fost director al Muzeului Antipa, Dumitru Murariu este preşedintele Comisiei Naţionale pentru Cercetări Antarctice şi Medii Extreme și prim-vicepreşedinte al Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii.

A devenit membru corespondent în 2006, iar în 2021 a fost admis ca membru titular.

Ca vicepreședinte al Academiei Române el figurează în declarația de avere cu un salariu de doar 24335 de lei anual, fiind posibil să fi omis o cifră din sumă, dat fiind că toți ceilalți vicepreședinți încasează aproximativ 124.000 de lei, nu 24.000 de lei. Și el primește indemnizațiile în valoare totală de 20.800 de euro pe an.

Dumitru Murariu era în 2023 și directorul Institutului de Biologie, unde are un salariu anual de 110.219 de lei, adică 21.788 de euro pe an – 1.815 euro/lună. De asemenea, figura ca director adjunct al Institutului de Speologie Emil Racoviță, cu o activitate de doar 2 ore pe zi și un salariu anual de doar 18.609 lei anual – adică doar 3.678 de euro/an.

Potrivit ultimei sale declarații de avere, el a încasat de la Academia Română 51.098 de euro în 2023, adică 4.258 de euro/ lună. Pe lângă aceste venituri, el primește și pensie de 108.400 de lei pe an, adică 21.434 euro/an – 1786 de euro pe lună.

În total, veniturile sale de la stat ajung la 72.518 euro/an, însemnând un venit lunar de 6000 de euro.

MIRCEA DUMITRU, VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Cunoscutul doctor în filosofie Mircea Dumitru, fost ministru al Educației și Cercetării între iulie 2016 – ianuarie 2017 și rector al Universității București între 2011-2019, este în prezent Preşedintele Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române și Director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei Române.

Salariul său anual de vicepreședinte al Academiei Române este de 73.447 lei, adică 14.523 euro – 1210 euro/lună. Salariul de director al Institutului de Filosofie este de 90.264 RON/an, adică 17.848 euro/an – 1487 euro/lună.El primește și cele două indemnizații, în valoare totală de de 20.800 de euro pe an.

În total, el încasează de la Academia Română 53.000 euro pe an, adică 4.416 euro/lună.

Ca profesor al Universității din București, figura în 2022 cu un salariu de 177091 lei – 35.000 euro annual, adică 2916 euro lunar. De la SNSPA mai ia un salariu 40.806 de lei/an, adică 8000 euro/an.

În total, venitul său lunar ajunge la aproape 8000 de euro.

IOAN DUMITRACHE, SECRETARUL GENERAL AL ACADEMIEI ROMÂNE

Academicianul Ioan Dumitrache este unul dintre numele sonore din istoria recentă a Politehnicii București, fiind un cunoscut doctor în automatizări și sisteme electrice.

La 85 de ani, el gestionează activitatea prezidiului Academiei Române din calitatea de secretar general, este profesor la Catedra de Automatică a Universității „Politehnica“ din București, directorul Centrului pentru Pregătirea Resurselor Umane din Universitate „Politehnica“ din București și Președintele Societății Române de Automatică și Informatică Tehnică.

Ca secretar general al Academiei primește un salariu de 117360 lei – 23.206 de euro anual. Totodată încasează indemnizațiile care însumează 20.800 de euro/an. El primește annual 44.000 de euro de la Academia Română, adică 3.666 de euro/lună.

Pe lângă activitatea de la academie, Ioan Dumitrache are o pensie de 28.149 euro/an – 2345 euro/lună. Încă mai figurează și ca profesor universitar, predând doar câteva ore pentru 8.339 euro/an.

80.488 euro este venitul total încasat într-un an de la statul roman, adică 6.707 euro/lună.

L-am întrebat pe președintele Academiei cum comentează acest cumul de venituri și discrepanța dintre acestea și salariile cercetătorilor care sunt activi.

“Oamenii de rând se întreabă, văzând declarațiile de avere, care sunt publice, de ce un academician, membru al prezidiului, primește și salariul pentru funcția de președinte sau vicepreședinte, primește și indemnizație de membru și indemnizație de merit?

Pentru că acești oameni sunt niște savanți, niște specialiști. Unii au invenții, inovații, brevete, alții au scris 20-30 de cărți. Deci dacă acești intelectuali care au adus faimă țării sunt o povară pentru această țară și nu merită să trăiască decent…un vicepreședinte al Academiei vine la Academie în fiecare zi și își face datoria ca la orice serviciu. El are un salariu. Uitați-vă, președintele Academiei are 12. 000 de lei în mână.

La Academia Franceză, unde sunt 41 de membri, între care a fost și Eugen Ionesco, acolo nu se dau îndemnizații, pentru că membrii Academiei Franceze, toți cei 41 au niște venituri pe care le-au câștigat de- a lungul vieții, care sunt de 10-15 ori mai mari decât avem noi în România.

Acum vor scădea toate. Dacă se vor aplica aceste dorințe ale unora, care scriu despre prea mulți bani care se consumă în cercetare (n.r. deputatul Claudiu Năsui de la USR), vor scădea toate și nu vor mai da bani nici directorilor nici cercetătorilor. Să vă mai spun încă ceva, în matematică, fizică, chimie, nu se obțin rezultate la sfârșit de an, așa ca și cum ai preda, nu știu, rezultatul unei munci fizice, în matematică, fizică, chimie pot să aștept 20 de ani până se face o descoperire, așa se petrece în toată lumea.

Dar este adevărat că vă loviți de această problemă, că o mare parte din bugetul Academiei merge către salarii și efectiv către investiții în partea de cercetare nu prea mai rămân bani?

Asta e adevărat pentru că bugetul național pentru așa zisa cercetare e împărțit între 5 academii sau 6. Adică bugetul merge la Academia Română, la Academia Oamenilor de Știință, la Academia de Științe Agricole și Silvice, la Academia de Științe Medicale, la Academia de Științe Tehnice și acum aud că mai este și o Academie de Științe Juridice.”

INDEMNIZAȚIILE DE MERIT

Potrivit Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit se acordă pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului. Cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit este egal cu 3 salarii minime brute pe ţară şi este neimpozabil. Propunerile pentru acordarea indemnizaţiei de merit se întocmesc anual de către:

a) Academia Română;

b) Ministerul Culturii şi Cultelor;

c) Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

d) Ministerul Tineretului şi Sportului şi se înaintează pentru nominalizare Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit.

Numărul total de indemnizaţii de merit acordat anual, la nivel național, este de 1.500. Odată cu această lege, Academia Română a decis în același an, 2002, pe când președinte era Eugen Simion, ca toți academicienii care depășesc vârsta de 60 de ani să primească automat indemnizație de merit, deci criteriul nefiind neapărat activitatea din anul respectiv, ci vârsta. Totuși, Eugen Simion s-a recuzat atunci de la acest venit. Succesorii săi nu i-au urmat exemplul.

Dat fiind că media de vârstă în Academie este de 82 de ani, aproape toți academicienii români primesc această indemnizație în valoare de 14.800 de euro pe an, chiar dacă ei au deja venituri din salarii și/sau pensii, precum și indemnizația de membru al Academiei, în valoare de 6000 de euro/an.

“Au fost situații când pentru unii dintre membrii de onoare primiți nu s-au adunat voturile necesare și atunci nu s- au dat. Dar, de regulă, toți membrii Academiei primesc, repet, însă numai în urma votului Comisiei. Adică trebuie să obțină 2- 3 din voturile Comisiei. Așa cum se votează și pentru scriitori, pentru sportivi, pentru artiști.”, spune președintele Ioan Aurel Pop.

CAZURI DE DELAPIDARE ȘI CORUPȚIE

În 2021 Poliția Română a reținut un fost contabil al Academiei Române pentru că ar fi furat 3 milioane de lei în decurs de 16 ani, în perioada 2004-2020, făcând plăți fictive cu titlul de indemnizație de merit către academicieni morți sau ridicându-le în numele celor care nu veneau să își ia banii. Întreaga sumă ar fi fost recuperată înainte ca Poliția să facă percheziții, a spus atunci secretarul general Ioan Dumitrache.

Cazul se judecă în continuare la Tribunalul București și o întrebare rămâne, momentan, fără răspuns: cum a fost posibil ca această înșelăciune să continue timp de 16 ani, fără ca cineva din conducere să o fi descoperit-o?

Un angajat, sub protecția anonimatului, a ridicat atunci această problemă, sugerând că nu doar contabilul ar fi fost implicat.

”Controlul financiar intern ce a făcut timp de 9 ani, ei nu verificau ștatele de plată? Curtea de Conturi cum de nu a găsit nimic atâta timp? La casierie nu se vedea dacă ar fi stat cu atâtea cutii de bani pe acolo vreme de 9 ani? Iar faptul că au trimis banii la Trezorerie înainte să vină Poliția să îi verifice este echivalent cu distrugerea probelor”, a spus acesta pentru Libertatea.

Anul trecut, în aprilie 2024, analistul politic Dan Dungaciu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București, care a condus vreme de 12 ani Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptele având loc între 2017 și 2022, în perioada în care era director al Institutului.

În urmă cu două zile, pe 2 iunie, Dungaciu a fost anunțat drept “noul consultant al AUR pe relații externe”. George Simion i-a spus: “Bine ai venit acasă!”

RAPORT DE ACTIVITATE AL ACADEMIEI ROMÂNE

Deși unul dintre cei 9 piloni ai instituției se referă la comunicare, vizibilitate și relații cu publicul, Academia Română a oferit în 2024 doar 6 puncte de vedere publice.

În contextual alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, Academia a transmis un comunicat prin care s-a dezis public de asocierile cu mișcarea suveranistă – “Instituția noastră se dezice complet și cu hotărâre de orice persoană care face, în numele Academiei Române, apologia suveranismului, a naționalismului extremist și, cu atât mai grav, a opțiunilor filoruse și filoputiniste.”

În ultimii ani, activitatea aparatului central s-a concentrat pe recuperarea patrimoniului instituției – terenuri, case. Președintele Ioan Aurel Pop spune că mulți bani au mers către case de avocatură care au încercat să câștige cauzele Academiei în instanță.

“Lumea zice că Academia Română e bogată. Eu am să vă prezint o situație, să vă spun câți bani a cheltuit Academia Română ca să- și recupereze proprietățile și cum toți banii aproape pe care i-am câștigat din chirii și din arenzi, după ce am recuperat anumite proprietăți, i-am dat pe casele de avocatură ca să putem recupera alte proprietăți. De când am venit eu președinte, am și renunțat pentru că am constatat într-un an de zile că plătisem aproape un milion de lei unei case de avocatură care în anul respectiv nu recuperase nimic pentru Academia Română. Eu recunosc, lumea zice că Academia Română are donații, are proprietăți, are case. Casele memoriale pe care le are, ca să le pună în circuit, îi trebuie pentru fiecare milioane de euro, nu de lei.” – precizează Ioan Aurel Pop.

În 2024, Academia a desființat 184 de posturi în cercetare-dezvoltare, ca efect al Legii nr. 296/2023.

În prezent, instituția însumează 3.266 de angajați în toată țara.

Raportul de activitate pe 2024 subliniază că lipsa de personal a dus la blocarea anumitor proiecte și că bugetul este insuficient.

“- Colaborarea slabă dintre compartimente a condus la întârzieri în soluționarea unor probleme legate de inventarierea imobilelor;

• Lipsa acută de personal calificat determină o supraîncărcare a multor salariați din cadrul aparatului central;
• Dificultăți în gestionarea bugetului aprobat, ca urmare a unor Ordonanțe de Guvern care au stopat cheltuielile în ultimul trimestru;
• Nefinalizarea sistemului de gestionare și urmărire a documentelor;” – se arată în raport.

“Domnule președinte, ce credeți că ați reușit și ce nu ați reușit să faceți la Academie din ceea ce v-ați propus în strategia asumată?

Mi-ar trebui un pic de timp, trebuie să le trec în revistă pe toate. Eu, ca orice om care are niște scopuri în viață, nu sunt mulțumit de ceea ce am realizat.

Totdeauna îmi propun mai mult decât pot și așa mi se pare normal. Dar, ca să vă spun acum exact ce n- am reușit, îmi e greu. Eu mă pregătesc să fac asta pentru luna aprilie, anul viitor, când voi preda mandatul. Adică mă închei mandatul de președinte și atunci, firește că o să alcătuiesc un material foarte critic la adresa mea.

Dar așa, vorbind la modul general, considerați că Academia Română are o imagine bună în spațiul public în 2025?

În condițiile în care Academia Română e formată din cei mai importanti oameni de cultură și de știință, are o imagine bună.

Uitați-vă, sunt, nu știu, ISOP sau cine face sondaje de opinie și nu demult, dacă nu mă înșel, în 2023, la un sondaj de opinie, Academia a ieșit pe locul 2 sau 3, Biserica, Armata și Academia au ieșit pe primele locuri și nu instituțiile principale ale statului.

În preferințele românilor, vreau să spun. Adică n-a ieșit Guvernul, Parlamentul, partidele politice, președinția și au ieșit Biserica, Academia Română și Armata. Sau Biserica, Armata și Academia Română. Asta vă spun sigur că avem în comunicatele noastre, dar exact nu știu când s-a întâmplat. De vreo două ori s- a întâmplat.”, spune academicianul Ioan Aurel Pop pentru Cultura la dubă.

În realitate, Academia Română nu se situează în topul instituțiilor în care românii au încredere, potrivit sondajelor ISOP, care au avut rezultate similare în ultimii 10 ani.

După ce Mircea Cărtărescu a fost respins de Academia Română și chiar jignit de doi academicieni, Gabriel Liiceanu a criticat dur instituția.

“De ce ar vrea cineva, mă întreb iarăși, să facă parte dintr-o Academie care aniversează cu surle și trâmbițe, în plenul ei, centenarul nașterii celui mai activ agent de influență al Securității în diasporă vreme de 25 de ani – Constantin Bălăceanu-Stolnici – la doar două luni după centenarul nașterii Monicăi Lovinescu?

De ce să vrei să intri într-un asemenea loc din care, aflându-te și văzând ce se întâmplă, firesc ar fi să vrei să ieși? A fi membru al Academiei, în actuala ei configurație, nu este oare o simplă cocardă nedemnă?

De ce să vrei să faci parte dintr-o Academie care, absorbindu-te, te dezonorează în loc să te onoreze? Și cum se face, te întrebi iarăși, că, de 35 de ani, nimeni nu și-a dat demisia din această Academie? N-ar fi mai bine să desființăm întâi această adunătură incertă iscată din volbura istoriei trecute și prezente și să facem în loc una nouă ca apa neîncepută?”, a spus Liiceanu.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Liderii Academiei Române câștigă 300.000 de euro anual. În 2024 prezidiul a avut doar 6 ședinte. appeared first on Cultura la dubă.

Pot fi văzute cărţi rare, volume cu dedicație, cărţi poştale şi scrisori afectuoase adresate de poet mamei sale şi fratelui, fotografii de familie, schițe pentru diverse dispozitive (cum este „aparatul de pocnit fără împușcătură”), dar și acte personale, precum legitimația de ziarist și certificatul din noiembrie 1944 care atestă că I. N. Theodorescu este una și aceeași persoană cu Tudor Arghezi. Sunt totodată expuse adeverința prin care se arată că Tudor Arghezi a fost închis în lagărul din Târgu Jiu, „ca urmare a poziției sale anti-naziste”, dar și memoriul adresat de un grup de literați Regelui, pentru eliberarea lui din închisoare.

Alături de mărturii ale intensei activități gazetărești a scriitorului, inclusiv faimoasele „Bilete de papagal” (1928), publicul poate admira portrete ale lui Arghezi executate de mari maeştri precum Corneliu Baba, Camil Ressu şi Iosif Iser.

„Această expoziție reprezintă un mod de evocare, dar și de omagiere a unei activități de excepție”, a subliniat, la vernisaj, acad. Gheorghe Chivu, comparând reforma limbajului poetic reușită de Arghezi cu cea realizată de Eminescu înaintea sa. Pentru Arghezi, continua căutare de „Cuvinte potrivite” a fost preocuparea de căpătâi, ceea ce s-a văzut și în publicistica sa plină de vervă. „A fost un mare gazetar”, cu un stil foarte expresiv și cu o sintaxă inovatoare, l-a descris prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române.

Expoziţia „Tudor Arghezi – 145 de ani de la naştere” poate fi vizitată zilnic între orele 9-14, până pe 30 mai la Biblioteca Academiei Române. Intrarea este liberă.

Tudor Arghezi a fost închis între 1918 – 1919, alături de alți ziariști și scriitori, printre care și Ioan Slavici, la penitenciarul Văcăreşti, fiind acuzat de trădare, pentru colaborarea cu autorităţile germane de ocupaţie.  

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, poetul a fost închis timp de un an în lagărul de la Târgu Jiu, după o serie de articole scrise împotriva fasciștilor din Germania și România, ultimul fiind un pamflet la adresa baronului von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la Bucureşti.

A murit în 1967 la București.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Expoziție dedicată lui Tudor Arghezi la 145 de ani de la nașterea sa appeared first on Cultura la dubă.

Academicianul Nicolae Breban, unul dintre cei care au votat împotriva admiterii lui Mircea Cărtărescu în Academia Română, atacă dur literatura lui Cărtărescu, într-un material publicat de Hotnews, în încercarea de a argumenta votul său.

Referindu-se la Orbitor, cea mai complexă și apreciată lucrare literară a lui Mircea Cărtărescu, Nicolae Breban afirmă următoarele:

“Cărtărescu n-are niciun roman, are o trilogie despre care s-a făcut un tam-tam enorm. Primul volum n-are nicio ficțiune. E o cronică de familie. Tăticul, mămica și Mirciulică. Există niște pasaje acolo care sunt la limita pshiopatiei, dar nu e nebun, face pe nebunul.”

Breban sugerează că succesul internațional al lui Mircea Cărtărescu se datorează susținerii sale de către ICR – “toată reclama făcută cu mulți bani, bani care au venit pentru reclama sa de la ICR”.

Culmea, Cărtărescu a fost unul dintre cei mai vocali critici ai Institutului Cultural Român în ultimii ani.

Breban, acuzat de CNSAS că a colaborat cu Securitatea, a fost achitat de Înalta Curte, care a decis că nu a fost colaborator al Securității.

Paul Goma consemna în cartea Culoarea curcubeului 77 că “Breban este prezentat ca agent al Securităţii, fapt ce i-a afectat serios prestigiul în cercurile intelectuale pariziene”. – potrivit unei informări scrise a unui ofițer de securitate. Pe atunci, Breban folosea numele conspirativ Baltag.

Azi, academicianul Nicolae Breban afirmă în același interviu pentru Hotnews:

“Cărtărescu este semnul cel mai profund și mai alarmant al capacității sau al incapacității noastre de maturitate civică și psihologică, adică putem folosi materialele cele mai abjecte, cele mai nepotrivite, ca să facem bani. Este un bun scriitor, dar nu e un mare romancier, pentru că nu este capabil de ficțiune.”

Mircea Cărtărescu este cel mai premiat scriitor român în viață, numele său fiind anual vehiculat printre favoriții la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură.

În 2024 a devenit primul autor român câștigător al Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Juriul argumenta atunci: “Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză.”

În 2022 a câștigat Premiu FIL la Târgul Internațional de Carte Guadalajara din Mexic, în 2021 a câștigat Premiul Prozart 2021, acordat în Macedonia de Nord. De asemenea, el a câștigat celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Nicolae Breban: “Cărtărescu n-are niciun roman, are o trilogie despre care s-a făcut un tam-tam enorm. E o cronică de familie. Tăticul, mămica și Mirciulică.” appeared first on Cultura la dubă.

Știrea a stârnit critici aspre din partea unor importanți scriitori români. Ana Blandiana a luat cuvântul chiar în fața academicienilor și a transmis următoarele:

“După ce candidatura lui Mircea Cărtărescu la intrarea în Academia Română a fost votată în unanimitate de secția de literatura-filologie, un apel calomnios, violent și plin de ură – care pleda pentru respingerea scriitorului și a avut în cele din urmă câștig de cauză – a fost distribuit tuturor membrilor Academiei din restul secțiilor.

Transcriu mai jos intervenția mea de dinaintea votului:

„Înainte de toate, trebuie să vă mărturisesc că mă simt profund umilită de faptul că sunt obligată (obligată de mine însămi, de propria mea conștiință) să iau cuvântul în adunarea generală a Academiei Române împotriva unei asemenea revărsări de ură, de vulgaritate, de calomnie și obscurantism, care m-a întors în timp pe vremea revistei „Săptămâna” și a revistei „România Mare”.

Ani de zile am fost atacată în același stil și cu aceeași rea credință și nu am răspuns niciodată, pentru că mi se părea mai ușor să suport calomnia decât să mă cobor și să mă murdăresc combătând-o.

Acum însă nu este vorba de mine și ,oricât ar părea de ciudat, nu este vorba nici de Cărtărescu. Este vorba de Academia Română, de faptul că propunerea de a fi primit în Academie unul dintre cei mai cunoscuți scriitori în viață, votat în unanimitate de secția de specialitate, a putut declanșa sub această cupolă un val de însemnătăți de o asemenea violență.

Primit sau nu în Academie, Cărtărescu rămâne același scriitor, dar pata respingerii lui de pe imaginea Academiei, nu se va șterge.

Am luat cuvântul ca să mă adresez oamenilor de știință care ocupă majoritatea locurilor din această sală, savanților care nu au timp să citească romane de 1000 de pagini( chiar dacă sunt traduse în multe limbi și iau mari premii internaționale), așa cum nici eu adesea nu le citesc operele pentru că, în lipsa unei culturi științifice, nu le-aș înțelege. Dar asta nu m-a împiedicat să-i votez cu inima zvâcnind de mândrie pe când le numărau în cv-uri sutele de citări internaționale.

Slujim fiecare în felul nostru valoarea din care ne construim nu numai propriul destin ci și destinul țării noastre.

Am luat cuvântul ca să vă conjur să nu vă lăsați manipulați de ură, invidie, frustrări toxice, care sunt tot atâtea arme de luptă împotriva valorii, să vă implor să nu mai așezați încă o pată, pe lângă atâtea altele de după 1948, pe obrazul Academiei Române.”, a declarat poeta Ana Blandiana.

Și scriitorul Radu Vancu a postat o poziție critică pe pagina sa de facebook.

“Ar trebui să fie obligatoriu ca dezbaterile Academiei Române privind admiterea noilor membri să fie publice. Nu votul – acela să fie secret, cum e normal. Ci dezbaterile, cum zic. Fiindcă altfel ajungem la situații precum cea privindu-l pe Mircea Cărtărescu: cel mai important scriitor român contemporan e respins din cea mai importantă instituție de consacrare culturală & academică a României.

Iar ce e și mai grav nu e doar respingerea în sine – oricum scandaloasă. Chiar mai oribil e că, din câte se spune, argumentele împotriva lui Cărtărescu au fost că i-ar denigra pe Eminescu & Cioran, întrucât ar fi afirmat că cel dintâi a fost antisemit – iar cel de-al doilea legionar.

Chestiuni evident adevărate, probate & răsprobate istoric – dar, se pare, intolerabile într-o Academie în care adevărul nu mai contează.” – Radu Vancu, scriitor și profesor universitar

Florin Iaru a scris: “Atîta am de spus: cel mai tradus, mai premiat (internațional) și mai celebru scriitor român nu are loc în Academie. Caracuda de pe margine (care nu a făcut nimic nici pentru literatura, nici pentru cultura română) are orgasm.”

Octavian Soviany: “Tot neamul ar trebui să știe că Eminescu, Alecsandri, Hașdeu (ăștia doi cu ceva rădăcini evreiești), Slavici, Iorga, Goga, etc au fost antisemiți și că Cioran, Noica, Eliade, Ion Barbu, Radu Gyr (altminteri un foarte bun poet) au fost legionari. C facem? ascundem sub covor tot ce nu ne convine fiindcă ne strică imaginea măgulitoare pe care o avem despre noi înșine? și oare ascunsul ăsta sub covor e treaba Academiei?”

Este pentru a doua oară când Mircea Cărtărescu e respins de Academia Română. Prima dată el nu a întrunit votul secției de Filologie.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “O Academie în care adevărul nu mai contează”. Reacțiile scriitorilor după ce Academia Română l-a respins pe Mircea Cărtărescu appeared first on Cultura la dubă.

„Mă aflu într-un loc în care emoția a căpătat, într-o anume zi de decembrie, culoarea și puterea focului. Este o emoție care mi-a revenit când am realizat că voi vorbi aici, unde acum 35 de ani vedeam flăcări.”

Într-un București ticsit de panouri publicitare care ne invită să ascultăm în conferințe diverse minți “iluminate”, o prezență cu adevărat relevantă a trecut aproape neobservată.

Anca Vasiliu este unul dintre cei mai importanți filosofi români în viață. În 2022, Academia Franceză i-a acordat Marele Premiu pentru Filosofie pentru întreaga sa operă.

De mai bine de 30 de ani locuiește la Paris, unde activează la Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice și este cercetător principal în cadrul Centrului Léon-Robin de filosofie antică, afiliat Facultăţii de Filosofie a Universităţii Paris IV Sorbonne. Este doctor în filosofie, coordonează doctorate în Franța, însă statul român, condus de oameni care au ridicat plagiatul la grad de normalitate, nu i-a recunoscut doctoratul timp de 27 de ani.

Recent a fost prezentă la București, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie organizat de Muzeul Literaturii Române. În fața unui public restrâns, a susținut la Biblioteca Centrală Universitară o conferință profundă despre emoție, în locul în care în decembrie 1989 au ars cărți și manuscrise.

Acordă rar interviuri, dar a acceptat să deschidă pentru Cultura la dubă o fereastră către sine, de la străzile copilăriei la legătura cu grupul intelectualilor care au constituit prima organizație a societății civile după căderea comunismului, de la Istoria Artei la Filosofie, trecând prin ideile care îi ghidează existența și ne fac pe noi înșine să ne întrebăm cine suntem.

***

Este duminică dimineață și abia s-a deschis la Capșa. Ne așezăm la cea mai retrasă masă din acest local istoric al scriitorilor români și descoperim pe o plăcuță că acolo obișnuia să stea Arghezi. Dar pentru Anca Vasiliu, Capșa este mai degrabă madlena lui Proust. Privește pe fereastră și spune: „Aici veneam cu mama în copilărie. Să fie vreo 50 de ani de când nu am mai fost aici.”

Este o prezență elegantă, discretă și caldă. O privire pătrunzătoare îi însoțește gândurile și cuvintele care croiesc povești fascinante.

A copilărit pe Calea Victoriei, în Cișmigiu și pe lângă Mănăstirea Antim, unde avea școala generală. „Din clasă priveam turlele de la Antim”. Se întâmpla înainte de demolările care au schimbat iremediabil orașul.

Cu mama economist și tatăl inginer agronom, Anca Vasiliu a crescut înconjurată de cărți.

“Interesul pentru artă cred că a fost întotdeauna în mine. Am făcut liceul Nicolae Bălcescu, care în prezent este Colegiul Sfântul Sava. Și am avut șansa de a avea o profesoară de limbă română care era mai mult de atât. Maria Pavnotescu a fost o inițiatoare în cultură, în filosofie, în artă. Ca să facem Miorița treceam prin studii de etnografie și istoria religiilor, pentru a face Eminescu treceam prin cursuri despre Nietzsche și Shopenhauer.

Am știut că voi urma o cale umanistă, dar nu literară, ci mai degrabă de cultură și filosofie.

Filosofia era greu de realizat în acea vreme pentru că era orientată ideologic, ceea ce nu corespundea cu opiniile părinților mei și ale mele. Și am ales calea Istoriei Artei printr-o serie de întâlniri fortuite.

Ceea ce am învățat din Istoria Artei e mai puțin important decât ceea ce am învățat la orele de practică artistică, am făcut pictură, gravură, modelaj, aveam profesori plasticieni importanți de la care am învățat să privesc, să înțeleg ce înseamnă vizibilitatea lumii și gestul artistic, care nu înseamnă copierea, evident. A fost esențial în profesia ulterioară, cea teoretică, filosofică.”

În anii ‘80 a lucrat ca cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. Îar încă dinainte de Revoluție, a făcut parte din grupul intelectualilor români care au încercat să conteste regimul lui Ceaușescu.

“Revoluția, să îi spunem așa că e mai simplu, dar știm ce a fost, a fost un moment pe care îl așteptam cu toții, generația mea.

În ‘89 au fost mai multe proteste timide, văzute acum, dar atunci destul de curajoase, printre care și o scrisoare de protest a unor tineri intelectuali, care protestau în favoarea lui Andrei Pleșu, care era în reședință supravegheată undeva la Tescani, în nordul țării.

Am semnat acea scrisoare, a ajuns la Europa Liberă și s-a citit. Eram 17 colegi din generația mea, istorici de artă și scriitori. Printre ei, Andrei Cornea, Magda Cârneci, Stelian Tănase.

Ceea ce este emoționat e că după aceea, când am ajuns la Paris, am întâlnit-o pe Monica Lovinescu, care citise acea scrisoare și eram prima de pe acea listă pe care o întâlnea. Mi-a dat hârtia care ajunsese la ea, cel mai probabil prin serviciile secrete franceze.

Am la Paris acea hârtie bătută la mașină, cu notițe ale Monicăi Lovinescu.

Era o scrisoare timidă prin care încercam să ne liniștim propria noastră conștiință, că nu stăm pasivi într-o situație care era din ce în ce mai inaceptabilă. Când acea scrisoare a fost citită la Europa Liberă, părinții mei au ascultat și știau foarte bine ce riscuri sunt. Dar ei mi-au spus: suntem mândri de tine. Faptul că ei au avut acest sentiment de mândrie, pentru mine a fost extrem de important.”

Vizibil emoționată când vorbește despre părinți, spune “nu știu de ce vă povestesc aceste lucruri”.

Scrisoarea de susținere a lui Andrei Pleșu, la vremea aceea coleg la Institutul de Istoria Artei, le-a adus semnatarilor interdicția de a mai publica articole, dar și urmăriri până în scara blocului. Însă inevitabilul s-a produs, iar revoluția a surprins-o pe străzi.

“Când am auzit că se întâmplă ceva în Piața Universității am fost acolo cu tata până când am dat nas în nas cu scutierii și nu am insistat, ne-am întors acasă.

Apoi a fost acea adunare la sediul PCR și eram acolo când s-a ridicat elicopterul și au început să cadă literele Partidului Comunist, pe seară au început împușcăturile și flăcările. Muzeul de Artă era în flăcări, ceea ce a fost o panică pentru mine și colegii mei.

Apoi am văzut flăcările de la BCU și nu am să uit acea imagine niciodată. Știam că acolo sunt manuscrise extrem de valoroase. Două-trei zile mai târziu am intrat la BCU și era un strat mare de cenușă, cenușa cărților.

A ajunge, 35 de ani mai târziu, să țin o conferință acolo, a fost un moment de emoție pe care nu am putut să nu îl evoc.”

După Capșa, ne îndreptăm către Piața Universității. Pe zidul Facultății de Arhitectură, lângă plăcuța memorială a Revoluției, un drapel pictat cu spray-ul în grabă încearcă să evoce un spirit uitat de unii, netrăit niciodată de alții.

Peste drum, Anca Vasiliu observă clădirea Intercontinental și își amintește că era acolo când s-a înfăptuit Grupul pentru Dialog Social, pe 31 decembrie 1989. Este unul dintre membrii fondatori, alături de Doina Cornea, Andrei Cornea, Petru Creția, Alexandru Paleologu, Andrei Pleșu sau Mihai Șora, câțiva dintre intelectualii care sperau să contribuie la schimbare.

“În ianuarie Andrei Pleșu a devenit ministrul Culturii și ne-a chemat pe unii dintre noi să facem echipă și să schimbăm lucrurile. Am mers acolo și era foarte multă confuzie, erau minerii care veneau, nu au venit doar în iunie, ci și în ianuarie și februarie.

Era o luptă internă în spatele ușilor închise, dusă de facțiunea care de fapt pusese la cale această revoluție, zisă Revoluție.

Am rămas în preajma lui Andrei Pleșu, el dorea să îmi dea posibilitatea să organizez un Muzeu de Artă Sacră, Horia Bernea înființa Muzeul Țăranului Român, dar toate lucrurile se întâmplau într-o stare de confuzie, nu aveam toate reperele necesare, nimeni nu era, de fapt, pregătit să preia niște responsabilități la acest nivel. Sigur, Andrei Pleșu a făcut-o magistral, dar era din altă generație decât mine.

Mi-a propus să mă ocup de patrimoniu, dar i-am spus că nu mă simt capabilă să preiau o asemenea responsabilitate.

Este un om pe care îl respect enorm și ne leagă o prietenie foarte veche, chiar dacă ea acum s-a rărit ca momente de întâlnire.”

A ales calea doctoratului în Franța, iar de atunci s-a dedicat cercetării în filosofie. A ajuns în Franța cu o bursă a guvernului francez și a avut șansa să lucreze cu Jean-Luc Marion, acum unul dintre cei mai mari filosofi francezi în viață, atunci tânăr profesor.

A devenit doctor în filosofie în 1996, cu lucrarea Despre diafan, o cercetare complexă care implică atât studii de filosofie, cât și literare și de optică.

“Diafan este un cuvânt de origine grecească – diaphanes – care înseamnă apariția a ceva printr-un mediu proprice apariției. Aristotel spune: ca să putem vorbi despre vedere, trebuie să spunem ce este lumina. Și răspunde: este diafanul.

Situația provine din dialogul Timaios, al lui Platon, în care Timaios povestește formarea universului și constituția omului. Când vorbește despre vedere și posibilitatea de a vedea culorile spune așa: atunci când raza luminoasă a ochiului întâlnește raza luminoasă a obiectului pe care ochiul îl vede, acea rază poate fi mai mică una față de cealaltă sau invers, iar în funcție de proporția dintre raza oculară și raza obiectului vizibil, se produc diferite culori.

Când ele sunt egale, se produce diafanul, adică vederea perfectă a lucrului. Acolo unde diafania se oprește, se produce o culoare.”

Nu avea în plan să se stabilească neapărat în Franța, dar când a venit în România să își echivaleze diploma, a realizat că locul său firesc nu mai este aici.  

“Andrei Pleșu a scris un raport pentru echivalarea diplomei, am depus dosarul cu toate cele necesare, nu primeam niciun răspuns, am întrebat ce se întâmplă și mi-au spus că s-a pierdut dosarul.

Am depus încă o dată anul următor, că eram niște termene în care puteam depune, și nu mi-a fost echivalată diploma.

Nici până azi?

Nu.

Adică în România nu sunteți recunoscută ca doctor în filosofie?

Ba da, doar pentru că anul trecut am primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. (zâmbește) Deci pot conduce doctorate, dar doar la Cluj.

Revenind la povestea cu dosarul, nefiindu-mi recunoscută teza, am rămas cumva în vid, trebuia să mă întorc la Institutul de Istoria Artei, dar eu nu mă mai ocupam de Istoria Artei, între timp.”

A intrat, în schimb, la Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Paris în 1998, și a început un proiect de cercetare pe termen lung.

“A vorbi despre identitate și despre gen este o știință. Ai nevoie să îți domini pasiunile sufletului, dar și expresia sufletului, care este limbajul.”

“Tema mea de cercetare a fost aceea a statului imaginii în discursul filosofic al Antichității și Evului Mediu. Dar imagine nu înseamnă pictură sau fotografie, ci tot ceea ce determină raportul nostru cu lumea. Noi nu avem un raport direct cu obiectele sau cu lumea, ci o imagine mentală, de tip literar, lingvistic, pe care o dăm lumii pe care o vedem. Imaginea este vizuală, dar nu numai vizuală, ci una în primul rând mentală.

Plecând de la vocabularul grecesc, care e foarte bogat în a desemna diferitele tipuri de imagine, cele mai cunoscute sunt eidolon, care a dat idol și eikon, care a dat icoană, dar sunt multe care desemnează raportul imaginal cu lumea.

De la problema aceasta a imaginii, tot ceea ce este legat de distincția între a vedea și a privi, vederea fiind exact funcția ochiului, deci a unui organ senzorial, privirea fiind un act mental.

Am lucrat în primul rând pe un text extrem de important pentru problema imaginii, care este Sofistul lui Platon. În Sofistul, străinul care vine din Elea este întrebat de Socrate cine este el? Un retor, un sofist, un filosof sau un om politic?

Pentru a răspunde la întrebarea cine sunt?, o întrebare homerică, el definește raportul pe care un sofist îl are cu lumea și definește problema imaginii înainte de a defini genurile ființei, ceea ce este identitate și alteritate, ceea ce este în mișcare sau în stază, în imobilitate.

Acest dialog platonician este unul dintre cele mai importante pentru determinarea genurilor ființei și fondator al ontologiei, prima știință a filosofiei.

Cât de pregătiți sau de nepregătiți suntem să avem discuțiile care sunt purtate azi în spațiul public despre identitate și gen? Acum pare că identitatea și genul sunt ceva foarte volatil, credeți că reprezintă o nouă provocare și pentru filosofi?

Da. Eu n-am ales întâmplător tema de cercetare.

Pe mine mă interesează în mod special condiția străinului. Eu cunosc această condiție, am cunoscut-o în Franța și o cunosc acum în România.

Nefiind în permanență aici, am perspectiva unui om care e străin în propria țară, e firesc.

Deci am ales acest dialog pentru că vorbește despre condiția străinului, dar nu în sensul anecdotic, ci în sensul în care Ulise este străinul care traversează lumea pentru a se întoarce la el.

Cunoașterea de sine perfectă este a celui care a atins axa propriului său eu. Or, atingerea axei propriului eu este exercițiul filosofic suprem.

Faptul că unii oameni nu se pot identifica cu un anumit gen, masculin sau feminin, vine din această lipsă de cunoaștere a propriului eu?

Cred că este o plasare a eului în câmpuri neaxiale. Eul este dincolo de gen. Determinarea prin gen este anecdotică, accidentală – cum spune Artistotel. Sigur că există o determinare, dar ea este socială.

Societatea și sistemul ei de practici sociale și culturale determină povestea cu fetița în roz și băiatul în bleu, iar aceste lucruri trebuie depășite. Să fii gen masculin sau feminin nu este determinarea ultimă a eului.

Eu n-am lucrat pe probleme de acest fel, dar ele se pun acum. Ele nu se puneau neapărat cu Ulise, dar Ulise își are un dublu – Telemac, fiul lui, un alt dublu – Penelopa, cu care împărtășește anumite proprietăți comune și un alt dublu – Atena, care îi spune: ai aceleași calități ca și mine, adică ești foarte șiret. Numai că la tine este mai puțin perfectă șiretenia decât este la mine. Este o problemă a eului și a dublului în care te poți regăsi, fie că el este feminin sau masculin, uman sau divin.

Eul este unul și acest unu trebuie regăsit, filosoful Plotin spune că perfecțiunea o atingi atunci când intelectul se întoarce către unul, intelectul fiind stadiul cel mai înalt al desăvârșirii ființei.

Filosofia a fost dintotdeauna și este și în prezent un domeniu dominat de bărbați. De ce sunt atât de puține femei filosof?

Filosofia este foarte grea. Formarea în filosofie o trăiești ca pe o vocație de tip monastic.

În momentul în care intri și vrei să o faci mai mult decât ca pe o știință și vrei să ai un raport filosofic cu textele filosofice, îți trebuie o anumită disciplină, care îți impune să lucrezi tot timpul, la foc continuu. Ești în permanență cu un text pe care l-ai citit. Îl aduci atât de aproape de tine încât încerci să îl duci mai departe, cu propria ta posibilitate de a-l gândi.

Nu poți face meseria asta de la ora D la ora D și apoi pleci în vacanță. În absolut orice activitate pe care o ai trebuie să continue raportul filosofic.

Condiția feminină impune niște rupturi. Nu înseamnă că dacă ai un copil și e greu să îl crești, întrerupi firul gândirii filosofice permanente. Dar îți reduce capacitatea de a avansa în zonă sau, dimpotrivă, îți dă o profunzime mai mare. Am multe colege cercetători, autori, dar e mult mai greu.

Determinarea filosofiei ca fiind o profesie a bărbaților este în continuare o evidență, cel puțin în Franța. Cred că lucrurile se schimbă, încet încet. În SUA lucrurile stau altfel, s-a produs un echilibru. În Franța, mai ales la Sorbona, care este un fief conservator, dominația masculină este clară. Vocile feminine sunt destul de rare, dar importante, totuși.

Condiția mea a fost una de marginalitate dublă: pe de o parte pentru că eram străină, nu am ieșit din școlile lor. Când am intrat în învățământ și m-am confruntat cu colegii care veneau de acolo, trebuia să fiu nu doar la fel de bună ca ei, ci mai bună, ca să mă accepte. A fost o provocare.

Dar am avut și marginalitatea condiției feminine care, de asemenea, m-a provocat.”

“Când un om a lucrat 4 ani la o lucrare, iar la final este considerată plagiat, el pierde 4 ani. Nu doar că pierde 4 ani, dar nu se mai poate înscrie niciodată.”

Ca profesoară, Anca Vasiliu încearcă să le aducă studenților săi ceva ce nu pot găsi în cărți sau pe internet, acel ceva care să îi ajute să își găsescă propriul drum, să îi provoace și să le deschidă orizonturile, la fel cum a făcut-o și profesoara sa de română din liceu.

“Niciodată nu apelăm la un student să facă activități de tipul bibliografie sau muncă pentru echipa noastră. Ei au munca lor, de a învăța, noi o avem pe a noastră.

Modul meu de a acționa cu cei foarte tineri, în anul ll sau lll, la licență, este să pun ștacheta foarte sus. Este de preferat ca cei care nu sunt făcuți să facă filosofie să nu piardă timpul până la capăt, să realizeze că există o barieră și să se orienteze către alte direcții.

Punând ștacheta foarte sus le spun: nu veți înțelege totul, dar este provocarea de a vă face să înțelegeți mai departe de ceea ce știți deja. Dacă vă spun ceea ce găsiți pe internet, nu folosește la nimic. Asta însemna o triere și cred că trierea ieșe puțin din această ipocrizie că toată lumea trebuie să facă studii. Dacă nu știi de ce ești la filosofie, mai bine iei altă cale.

Pentru doctoranzi aplic lecția pe care am primit-o de la Jean-Luc Marion, să nu ai teama de a fi original, de a face ceea ce consideri că te reprezintă, cu condiția să argumentezi și să știi foarte bine tot ce s-a făcut până la tine.”

Dacă în România Curtea Constituțională a stabilit că ministrul Educației nu va mai putea retrage titlurile de doctor obținute prin plagiat dovedit de Comisiile de Etică sau de către CNATDCU, ci va trebui să meargă în instanță pentru a dovedi frauda, în Franța, sistemul universitar este adevărata instanță care filtrează plagiatorii de doctori.

„În primul rând, în Franța înscrierea la doctorat e condiționată de obținerea unei burse pentru a avea un contract doctoral, aceste burse fiind extrem de puține, deci cu atât mai mare concurența.

Un doctorat trebuie să ducă la continuarea meseriei la nivelul de sus.

Iar scrierea lucrării se întinde pe minimum 4 ani și trebuie să fie originală. În acești ani, nu ai numai unul sau doi directori de cercetare, ci ai și doi tutori care văd fiecare doctorand fără directorii respectivi. Apoi, doctoranzii trebuie să țină cursuri, să vină la seminarii. Lucrăm foarte mult cu ei, îi vedem săptămânal, lunar, îi dirijăm realmente.

Când lucrarea este terminată, ea este verificată de școala doctorală, apoi pleacă la referenți exteriori. Lucrarea poate fi stopată înainte de susținere. Riscul este imens, nu trece mai departe lucrarea.

Dacă trece, se face susținerea și nu sunt probleme de plagiat, dar, continuând să lucreze, plagiază într-un articol sau două, ori cartea pe care o scrie este considerată plagiat, atunci pierde automat titlul de doctor și este implacabilă decizia. Am avut cazuri și au fost excluși din comunitate.

Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată și mai rapidă, în care ne petrecem timpul în fața ecranelor și nu mai putem păstra privirea asupra unui lucru mai mult de câteva secunde, care mai este acum relevanța filosofiei? De ce este ea importantă?

Filosofia continuă să fie o disciplină a sinelui. Ea nu se oprește la a cunoaște niște date istorice și texte fundamentale, este o disciplină a facultăților sensibile, văzul – cum privim, ce auzim din tot ce ascultăm, e o disciplină a emoției, a memoriei, a imaginației, este o disciplină a cunoașterii de sine și a cunoașterii lumii, la care, evident, avem spiritul critic, puterea de distincție, discernământul între ceea ce este valabil pentru tine, bun pentru lume și ceea ce pot face eu ca să nu las lumea să se dizolve în tropie, în rău, în dispersie.

Asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să facă filosofie.

“Cred că România și-a câștigat libertatea, ceea ce este imens. Mai are de câștigat ceva în direcția egalității șanselor, a distanței critice față de sine, în primul rând, adică întâi să ne criticăm pe noi și apoi pe celălalt.”

Privind acum către România, la aproape 35 de ani de la momentul în care aveați atâtea speranțe legate de schimbare, cât de mari sunt diferențele între ceea ce așteptați atunci și ceea ce trăim acum?

Cred că așteptările erau atât de utopice, așteptam o schimbare, dar nu știam cum și ce. România nu se putea transforma brusc în Statele Unite sau Elveția. Ea și-a continuat drumul. Cred că am fost cu toții bulversați de ceea ce s-a întâmplat, apoi ne-am reașezat pe o cale sau pe alta și cred că se întâmplă lucruri bune și rele peste tot, atât timp cât nu se întâmplă catastrofe.

Cred că România și-a câștigat libertatea, ceea ce este imens. Mai are de câștigat ceva în direcția egalității șanselor, a distanței critice față de sine, în primul rând, adică întâi să ne criticăm pe noi și apoi pe celălalt.

România a păstrat o generozitate și o fraternitate, care acum se manifestă altfel decât altădată, dar ea există. Există un spirit de comunitate care se ajută și se unește când este cazul.

Am venit tot timpul aici, nu pentru că îmi era dor, ci pentru că era firesc să vin. Nu am întrerupt niciodată relația cu România. Uneori am venit la câteva luni, alteori la un an, dar nu a trecut niciodată mai mult de un an să nu vin.

Sigur că v-am spus că mă simt străină într-un fel în România, am continuat să vin aici, dar nu am mai funcționat în mediul intelectual din România multă vreme. Nici nu am fost solicitată, nici nu am solicitat. Dar relația cu lumea românească, în sensul larg al cuvântului, a fost neîntreruptă. Drept dovadă, vorbesc limba perfect, deși la Paris nu vorbesc româna cu nimeni, că n-am cu cine.”

“Condiția străinului este condiția omului pe pământ.”

Anca Vasiliu a fost decorată în decembrie 2022 cu Legiunea de Onoare a Franței în grad de cavaler,  prin decretul președintelui Emmanuel Macron.

La Paris locuiește la 5 minute distanță de Place Furstemberg, piața în care a fost realizată celebra fotografie cu Emil Cioran, Eugene Ionesco și Mircea Eliade.

Cărțile sale de filosofie sunt scrise exclusiv în limba franceză. În România sunt traduse și publicate de Editura Polirom.

Când vine la București se cazează de fiecare dată în apartamentul copilăriei de pe Calea Victoriei, o rădăcină care hrănește amintirile de familie și provoacă emoții necesare existenței.

“Emoția este ceea ce ne afectează, grecii spun pathos, patetic, evidența e ceea ce ne clarifică, dar între ele este o relație dialectică, pentru că emoția conduce către a clarifica și a produce o evidență, dar evidența nu poate să acționeze ea însăși dacă nu produce, la rândul ei, o emoție.

Spuneți că v-ați simțit străină în Franța, dar vă simțiți așa și în România. Aceasta devine condiția permanentă a unui om care pleacă din locul în care a crescut și se stabilește în altul, dar nu simte că aparține în totalitate nici unuia dintre locuri?

Condiția străinului cred că este condiția omului pe pământ. Este mai mult decât deplasarea noastră dintr-o lume în alta, lumile se apropie între ele, până chiar a se confunda, dar omul își caută condiția sa proprie până la sfârșit.

Să fii străin nu este o durere, este șansa de a putea privi lucrurile cu puțină distanță și de a încerca să discerni ceea ce se întâmplă în jurul tău, este șansa de a te pune în condiția de a ști cine ești în această lume. Plecarea a provocat această condiție pe care apoi o trăiești. Trăiești cu ea.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Filosof, dincolo de gen. Anca Vasiliu, laureata Marelui Premiu pentru Filosofie al Academiei Franceze: “Să fii gen masculin sau feminin nu este determinarea ultimă a eului.” appeared first on Cultura la dubă.

Scriitor și critic literar, academician și fost președinte al Academiei Române în perioada 1998 – 2006, Eugen Simion a decedat la Spitalul Elias din București. Avea 89 de ani.

Eugen Simion a devenit membru titular al Academiei Române în 1992, apoi preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române și director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române.

La inițiativa sa, ziua de 15 ianuarie, ziua nașterii lui Mihai Eminescu, a fost proclamată în Parlament, în 2010, Ziua Culturii Naționale.

A studiat îndeaproape marii scriitori români, cu precădere opera și viața lui Eminescu, opera lui Eugen Lovinescu, Mircea Eliade sau Marin Preda.

De asemenea, a coordonat Dicționarul general al literaturii române, publicat în 7 volume, în perioada 2004-2009.

A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Marea Cruce și cu Ordinul Legiunea de Onoare a Franței.

The post Academicianul Eugen Simion a murit la 89 de ani appeared first on Cultura la dubă.

Compania Națională de Investiții a lansat azi licitația publică pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea sediului al Academiei Române de pe Calea Victoriei nr. 125-127. De asemenea, proiectul prevede și construirea unei noi aule.

Proiectul va costa aproximativ 38 de milioane de euro și va fi finanțat din bani de la guvern, prin Ministerul Dezvoltării, conform unei hotărâri de guvern din noiembrie 2021.

În prima etapă va fi ridicată noua clădire, în a doua etapă consolidată cea veche, iar în a treia etapă sediul istoric va fi reamenajat și transformat în muzeu.

Actuala clădire a Academiei a fost construită între 1911-1923, este clasată pe lista monumentelor istorice și încadrată în clasa I de risc seismic. Ea a mai trecut printr-un proces de consolidare și reabilitare între şi 2007-2008.

Conform Ministerului Dezvoltării, actuala investiţie presupune “introducerea unor pereţi de beton armat, cămăşuirea anumitor pereţi existenţi din zidărie și înlocuirea planşeelor existente din lemn cu planşee din beton armat.”

Până în prezent, sediul Academiei Române a avut mai degrabă un circuit ermetic, iar evenimentele culturale organizate acolo au fost dedicate în general academicienilor și apropiaților lor.

Instituția este condusă de istoricul Ioan Aurel Pop, al cărui nume a fost vehiculat într-un scandal privind o posibilă colaborare a sa cu Securitatea. În aprilie 2017, cercetătorul CNSAS Mădălin Hodor a publicat în Revista 22 o analiză bazată pe niște documente CNSAS, în care susține că Ioan Aurel Pop a făcut parte dintr-un grup de informatori, denumit “Brigada Antiemigrație.”

Totuși, acuzațiile nu au avut o finalitate juridică. Ioan Aurel Pop a negat o posibilă colaborare cu Securitatea, iar CNSAS l-a cercetat disciplinar pe Mădălin Hodor, susținând că acuzațiile sale nu reflectă punctul de vedere al instituției.

Academia Română a mai fost implicată într-un scandal și în martie 2021, când Poliția Română a reținut un fost casier al instituției, pe motiv că acesta ar fi făcut plăți fictive către academicieni morți.

The post Sediul Academiei Române va fi reabilitat, iar lângă el va fi construită o nouă aulă. Statul va plăti 38 de milioane de euro appeared first on Cultura la dubă.

București, 25 decemvrie 1878

Dragă Creangă,

Nu știu, dacă ai cauze deosebite de nemulțămire împotriva fiu-tău, dar oricare ar fi acelea te rog să le treci cu vederea și să-i trimiți din când în când parale pentru trebuințele lui estraordinare; mai cu samă însă acuma de sărbători. I-ar trebui de pildă o păreche de încălțăminte mai cuviincioase, căci având acum câteva zile libere și putând să fie invitat în familie la d. Maiorescu de pildă sau într-alt loc trebuie să se prezinte în mod convenabil. Dorindu-ți sărbători fericite și mulți ani cu pace și cu bine 

rămân al tău. M. Eminescu

Scris astăzi, mesajul de mai sus ar arăta foarte diferit. De la decemvrie până la trebuințele lui estraordinare, multe dintre exprimările folosite de Mihai Eminescu în anii 1800 sunt acum desuete sau de-a dreptul greșite. Asta în contextul în care poetul național a contribuit semnificativ la formarea limbii române, considerând că „cel mai mare omagiu pe care am putea să i-l aducem […] este să o vorbim corect” („Epigonii”). 

Ce dovedește însă o astfel de privire retrospectivă, care poate merge inclusiv până la scrieri de secol XVI, e că limba se schimbă perpetuu. Fie pentru că încercăm să câștigăm timp și spațiu, așa că simplificăm sintagme, fie pentru că inventăm lucruri și concepte noi, cărora trebuie să le dăm un nume (jetoanele nefungibile par să fie în vogă acum), fie pentru că înțelegem că limba ne reflectă, dar ne și modelează realitatea, deci o folosim ca instrument artistic sau politic. 

Iar de mai bine de trei decenii avem și o oglindă normativă a schimbărilor prin care trece limba, sub forma Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM). El se adresează tuturor vorbitorilor de limba română, cuprinzând, după cum sugerează și numele, reguli de scriere, pronunție și flexiune corectă.

Prima ediție a dicționarului a apărut în 1982, la Editura Academiei Republicii Socialiste România. Până la a doua s-au scurs peste douăzeci de ani, aceasta fiind publicată de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” în 2005.

Iar toamna aceasta, cel mai probabil în luna noiembrie, urmează să se lanseze și a treia ediție.

Pentru a înțelege mai bine schimbările aduse de noua ediție, dar și care sunt manifestările și limitele procesului de evoluție a limbii, am stat de vorbă cu directoarea institutului, Adina Dragomirescu. Așa am aflat că noua ediție vine cu 3.600 de cuvinte noi (spre deosebire de 2.500 la ediția anterioară), marcate cu semnul plus. Astfel, inventarul limbii române ajunge la 65.600 de cuvinte. 

Mulți dintre termenii noi, cum ar fi all-inclusive sau afterschool, sunt însă „uzuali”. Ei fac deja parte din vocabularul curent al vorbitorilor, doar că nu fuseseră normați în ediția anterioară.

„Pentru introducerea cuvintelor noi ținem cont mai ales de criteriul frecvenței.”

“Dacă vorbim de un cuvânt care apare doar în medicină, de exemplu, el nu va fi inclus în DOOM, pentru că asta ar face ca inventarul dicționarului să fie foarte, foarte mare. Deci avem grijă ca cuvintele nou introduse să aibă o circulație mai largă”, explică Dragomirescu. 

Dar dacă avem în vedere termeni care fac deja parte din uzul curent, de ce ne trebuie un dicționar nou pentru a-i folosi? Fiindcă „e important ca oamenii să verifice dacă forma pe care au folosit-o e corectă sau nu”, precizează directoarea Institutului de Lingvistică.

Altfel spus, e bine să știm că ducem copiii la afterschool, nu after-school sau after school, la fel cum din ediția a doua știm că la concert mergem în weekend, nu în week-end.

Cât despre originile cuvintelor nou introduse în limba română, e aproape de la sine înțeles că majoritatea provin din engleză, „pentru că de aici se traduc cele mai multe texte”. Totuși, aceasta nu este singura sursă de îmbogățire. 

„În noua ediție a fost introdus cuvântul oregano, care nu e foarte nou, dar nu fusese prins în ediția precedentă. El nu e neapărat un cuvânt englezesc. Există și în italiană, și în franceză, și în germană cu aceeași formă.”

“Deci avem o categorie a cuvintelor internaționale, care sunt folosite în domeniul culinar, în domeniul muzicii și circulă în mai multe limbi, mai ales europene, dar și mai îndepărtate. Dacă e vorba de nume de sporturi, pot veni și din limbi asiatice”, spune Dragomirescu.

Dincolo de creșterea inventarului, ediția a treia a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic aduce schimbări și în privința modului în care se folosesc cuvinte deja incluse în limba română.

„De exemplu, în cazul cuvântului a inventa, ediția a doua prevedea formele invéntă și inventează. În ediția actuală, s-a păstrat doar forma inventează. Pentru a bocăni aveam bocăn și bocănesc, iar acum s-a păstrat doar varianta bocănesc.” 

Aceste diferențe de normă sunt marcate cu semnul exclamării și provin tot din analiza variantelor pe care le preferă utilizatorii educați ai limbii. „S-au analizat recenziile făcute ediției a doua, care au adus diferite observații și corecturi, și s-au luat în calcul anchetele lingvistice pe care cercetătorii institutului le-au făcut între timp.”  Principalele surse vizate au fost presa și literatura, „mai puțin textele colocviale”.

Profesorii și elevii care se pregătesc acum pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat sau examene de admitere la universități trebuie să își însușească modificările, dar e important să știe că, timp de cel puțin un an, subiectele nu vor include noutăți aduse de DOOM 3. 

Și totuși, există limite privind aceste noutăți? De exemplu, dacă vorbitorii educați ar începe să înlocuiască treptat expresia „are sens” cu mult hulitul „face sens”, ar fi posibil ca „face sens” să devină variantă acceptată sau chiar normă?

„Cred că asta e o chestiune de timp”, explică Dragomirescu, precizând că, în zeci și sute de ani, e firesc ca unele norme să se schimbe.

„Foarte multe cuvinte sau asocieri de cuvinte au fost considerate greșite la început și s-a luptat împotriva lor, după care au fost acceptate.”

“E un exemplu destul de cunoscut în lingvistică: sintagma aer condiționat a fost condamnată vehement la mijlocul secolului trecut, când a pătruns în limbă, pentru că adjectivul condiționat are alt sens în română (n.r., care este îngrădit de sau supus unor anumite condiții). Dar bineînțeles că astăzi nu ne mai punem problema că ar fi incorectă. 

Acum, dacă sunt mulți vorbitori care nu știu să folosească pe care și pun doar care, asta nu înseamnă că norma o să se schimbe peste 20 de ani în direcția asta. Vorbim de o structură gramaticală clară și avem argumente concrete pentru care nu putem să spunem omul care l-am văzut. 

Dar e posibil ca peste 120 de ani să se schimbe. Nu putem decide acum pentru lucrurile nou intrate în limbă.”

În orice caz, ideal este ca lingviștii să nu impună reguli artificiale, ci să se adapteze la dinamica pe care o aduc vorbitorii, crede Dragomirescu. 

Noua ediție a DOOM nu răspunde însă doar nevoilor vorbitorilor nativi. A treia categorie importantă de schimbări, pregătită conform principiului „calitate înseamnă și completare”, este că DOOM 3 va include informații mai cuprinzătoare privind flexiunea verbelor. Astfel, dicționarul va deveni util și pentru persoane care învață româna ca limbă străină și vor să înțeleagă cum să conjuge corect. 

Și dacă vorbim despre limbi străine, e interesant să urmărim și cum se comportă româna în raport cu fenomenele de incluziune care apar în alte limbi. În germană, de pildă, se fac eforturi pentru crearea unor forme gramaticale care să permită exprimări neutre din punctul de vedere al genului. 

Iar la multe universități din spațiul german, astfel de forme sunt recomandate explicit, în așa fel încât femeile și alte grupuri minoritare să primească mai multă vizibilitate. Se conturează fenomene lingvistice asemănătoare și în limba română? 

„Limba română nu are astfel de mecanisme gramaticale, dar trebuie să facem o diferență între genul gramatical și cel natural. Dacă spunem medic, nu ne gândim doar la bărbați care sunt medici. Medic înseamnă bărbat și femeie în egală măsură. La fel cum dacă spunem vedetă, substantiv feminin, nu înseamnă că ne gândim doar la femei. Oamenii trebuie să fie conștienți de această distincție”, spune Dragomirescu.

ISTORIC

Limba română provine din latina vorbită și limba geto-dacă, fiind influențată de asemenea de contactul cu populațiile slave. De-a lungul timpului, pe acest fundament s-au așezat și influențe maghiare, turcești și grecești (în special în evul mediu și în perioada premodernă), urmate, în secolul al XIX-lea, de puternice influențe franceze, dar și germane sau italiene. 

Așa se face că, în prezent, limba română are o compoziție predominant romanică, circa 70% din fondul ei provenind din latină (aproximativ 45% latină moștenită și savantă), franceză (aproximativ 20%) și italiană (aproximativ 4%). Componenta slavă însumează circa 15%, restul influențelor situându-se sub pragul de 5 procente (cu engleza în creștere). 

Cel mai vechi document păstrat scris în limba română – dar cu caractere chirilice – datează din anul 1521 și se intitulează Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung. În această scrisoare, Neacșu îi povestește primarului brașovean de la acea vreme despre amenințarea turcilor. 

Și primele preocupări demonstrabile pentru normarea limbii vin tot din perioada în care româna se scria cu alfabetul chirilic; mai precis, din 1757, când teologul Dimitrie Eustatievici-Brașoveanul a conceput Gramatica rumânească. 

Abia în 1881 Academia Română a adoptat primul sistem ortografic general, impunând alfabetul latin ca obligatoriu și stabilind că principiile scrierii în limba română se bazează pe un compromis între etimologie (proveniența cuvintelor) și fonetism (pronunție). De atunci, limba a mai fost reglementată de multiple ori, cele mai recente reglementări fiind chiar cele aduse de DOOM.

The post Limba română va avea oficial 3600 de cuvinte noi. “Foarte multe cuvinte au fost considerate greșite la început, după care au fost acceptate.” appeared first on Cultura la dubă.